Hotărâre nr. 147 din 08.06.2023

Prin sentinţa civilă nr. x din 18.11.2022, Tribunalul Botoşani – Secţia a II a civilă, a admis cererea formulată de reclamanta P C I, în contradictoriu cu Societatea X S.A.

Botoşani, având ca obiect „pretenţii” şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a diferenţei dintre venitul net obţinut de aceasta în baza contractului de mandat director pentru funcţia de Director executiv şi venitul net obţinut prin contractul individual de muncă încheiat cu pârâta pentru funcţia de Director de proiect, pentru perioada 01.02.2022-31.01.2024.

Totodată, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 7.967 lei cheltuieli de judecată constând în 4.500 lei onorariu avocat şi 3.467 lei taxă judiciară de timbru, redusă după aplicarea art. 453 al. 2 Cod de Procedură civilă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că între reclamanta P C și societatea pârâtă X S.A.

Botoşani a fost încheiat contractul de mandat pentru funcția de Director Executiv înregistrat la societatea X S.A. sub nr. 1636 din data de 31.01.2020.

Contractul de mandat pentru funcția de director executiv a fost încheiat pentru o perioadă de 4 ani, respectiv de la data de 01.02.2020 până la data de 31.01.2024.

Prin Hotărârea nr. 169 din data de 25.01.2022, adoptată de Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară "Y", s-a acordat avizul conform asupra Regulamentului de organizare și funcționare al societății X S.A., ca urmare a schimbării structurii de organizare a societății, regulament ce include organigrama și statul de funcții redus la numărul de 520 de posturi.

Urmare a primirii avizului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară "Aqua Botoșani", președintele Consiliului de Administrație a convocat întrunirea în ședință ordinară a membrilor Consiliului de Administrație al societății X S.A., la data de 27.01.2022, printre punctele de pe ordinea de zi fiind și "aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al societății X S.A.

Botoșani, care include Organigrama și Statul de Funcții cu 520 de posturi, urmare a Avizului conform, dat prin Hotărârea nr. 169/25.01.2022 a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Y."

Prin Decizia nr. 3 a Consiliului de Administrație din data de 27.01.2022 s-a decis revocarea contractului de mandat al directorului executiv nr. 1636/31.01.2020, începând cu data de 31.01.2022, cu doi ani înainte de expirarea duratei pentru care a fost încheiat contractul de mandat.

În drept, prima instanţa a constatat ca fiind aplicabile dispoziţiile art. 1270, art. 1538, art. 2030 şi următoarele Cod civil privind forţa obligatorie a contractului şi cele referitoare la clauza penală şi cele referitoare la mandat, art. 143 ind.1, al.4 din Legea societăților nr. 31/1990 referitoare la revocarea mandatului directorilor, art. 152 din acelaşi act normativ referitoare la cumulul de funcţii, art. 36 alin. (6) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

Analizând situaţia de fapt reţinută mai sus prin raportare la prevederile legale arătate, prima instanţa a constatat că în conformitate cu prevederile art. 7.7. din contractul de mandat nr. 1636/31.01.2020, "în caz de încetare a prezentului contract înainte de ajungerea la termen, din inițiativa societății și din motive neimputabile directorului executiv, societatea se obligă să plătească directorului executiv o compensație egală cu contravaloarea restului drepturilor bănești de care ar fi beneficiat directorul până la ajungerea la termen a contractului de mandat, raportat la remunerația din luna precedentă încetării, în afara drepturilor cuvenite la zi.".

Aplicarea art. 7.7 din contract are strânsă legătură şi cu celelalte clauze contractuale, respectiv art. 7.4 si 7.6 din contract.

Potrivit alin. 7.4 „mandatul directorului executiv poate fi revocat în conformitate cu reglementările şi dispoziţiile legale, ale actului constitutiv şi ale prezentului contract ”.Art. 7.6 din contractul de mandat prevede: ,societatea nu poate revoca mandatul directorului executiv decât motivat şi în condiţiile în care se face dovada unei juste cauze, cu excepţia situaţiei în care mandatul expiră sau când părţile convin în scris ca revocarea să se efectueze fără motivare”.

În conformitate cu prevederile legale aplicabile, respectiv art. 143 ind.1 din Legea societăților nr. 31/1990 și art. 36 alin. (6) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, directorii pot fi revocați oricând de către consiliul de administrație, în condițiile stabilite prin contractul de mandat, iar în cazul în care revocarea survine fără justă cauză, directorul în cauză este îndreptățit la plata unor daune-interese, potrivit contractului de mandat.

Întrucât legea nu definește noțiunea de revocare fără justă cauză, determinarea semnificației pe care părțile au intenționat să o acorde acesteia trebuie desprinsă din interpretarea corelată a clauzelor contractului de mandat, în considerarea faptului că, potrivit art. 1270 din Codul civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.

Potrivit dispozițiilor contractuale, respectiv art. 7.7., pentru nașterea dreptului directorului executiv la plata compensației egale cu contravaloarea drepturilor bănești de care ar fi beneficiat directorul până la ajungerea la termen a contractului de mandat, trebuie întrunite cumulativ trei condiții, după cum urmează: revocarea să intervină înainte de ajungerea la termen a contractului de mandat; revocarea să fie ca urmare a inițiativei societății; revocarea să aibă drept temei motive neimputabile directorului executiv.

Referitor la prima condiție stipulată de către părți în contractul de mandat, prima instanţa a constatat că revocarea a intervenit înainte de ajungerea la termen a contractului de mandat nr. 1636/31.01.2020, respectiv înainte de 31.01.2024.

Astfel, potrivit art. 3 alin. (1), contractul de mandat pentru funcția de director executiv a fost încheiat pentru o perioadă de 4 ani, respectiv de la data de 01.02.2020 până la data de 31.01.2024, iar revocarea acestuia a survenit la data de 31.01.2022, conform Deciziei Consiliului de Administrație al societății X S.A. nr. 3/27.01.2022.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție stipulată de către părți pentru acordarea daunelor interese, prima instanţă a constatat că revocarea contractului de mandat a intervenit ca urmare a reorganizării interne a societății X S.A., care s-a realizat la inițiativa Directorului General și a Consiliului de Administrație.

Astfel, prin Hotărârea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară "Y" nr. 165/25.01.2022 privind avizarea modificării Regulamentului de organizare și funcționare al societății X S.A. s-a dispus acordarea avizului conform asupra Regulamentului de organizare și funcționare al societății X S.A., ca urmare a schimbării structurii de organizare a societății.

Potrivit Regulamentului de organizare și funcționare al societății X S.A., funcția de director executiv ocupată de către reclamantă a fost suprimată din organigramă și din statul de funcții și, pe cale de consecință, a fost emisă Decizia Consiliului de Administrație nr. 3/27.01.2022 de revocare a contractului de mandat nr. 1636/31.01.2020.

Prin urmare, revocarea mandatului acordat directorului executiv a intervenit la inițiativa societății.

În ceea ce privește cea de-a treia condiție pentru acordarea daunelor-interese, respectiv aceea ca revocarea să aibă drept temei motive neimputabile directorului executiv, prima instanţa a reţinut că motivul revocării mandatului a fost acela al reorganizării interne a societății.

Astfel, revocarea mandatului directorului executiv nu a avut la bază motive imputabile directorului executiv.

Pentru aceste motive prima instanţa a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 7.7. din contractul de mandat încheiat de reclamantă cu societatea X S.A. pentru acordarea daunelor-interese.

În ceea ce privește cuantumul daunelor-interese, deşi reclamanta susţine că acesta a fost stabilit anticipat în contractul de mandat, cu titlu de clauză penală, prima instanţă a arătat că nu îşi poate însuşi această susţinere.

Compensaţia stabilită la art.7.7 din contractul de mandat pentru funcția de Director Executiv înregistrat la societatea X S.A. sub nr.1636 din data de 31.01.2020, reprezentată de contravaloarea restului drepturilor bănești de care ar fi beneficiat directorul până la ajungerea la termen a contractului de mandat, raportat la remunerația din luna precedentă încetării contractului nu are caracterul unei clauze penale care presupune neexecutarea culpabilă a uneia dintre obligaţiile principale a contractului, compensaţia fiind independentă de culpa pârâtei-Societatea X S.A.

Botoşani în încetarea contractului de mandat.

Compensaţia stabilită la art.7.7 din contractul de mandat pentru funcția de Director Executiv înregistrat la societatea X S.A. sub nr.1636 din data de 31.01.2020, reprezentată o transpunere a prevederilor legale speciale prevăzute de art. 36 alin. (6) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, prevederi care se completează şi interpretează prin prisma prevederilor art. 2030 şi următoarele din Codul civil.

Așadar, analizând art. 2030 Cod civil, în principiu, pare că mandantul poate revoca pe mandatar ad nutum (discreționar) în orice moment pe toată durata mandatului, indiferent dacă contractul este unul cu titlu gratuit sau cu titlu oneros.

Însă potrivit art. 2032 alin. (1) Cod Civil mandantul care revocă mandatul rămâne ținut să își execute obligațiile față de mandatar.

El este, de asemenea, obligat să repare prejudiciile suferite de mandatar din cauza revocării „nejustificate ori intempestive”.

Aceasta înseamnă că, în toate situațiile de revocare a mandatului din cauze „nejustificate sau intempestive”, mandantul este obligat să răspundă față de mandatar.

Prin urmare, răspunderea mandantului față de mandatar pentru revocarea nejustificată sau intempestivă este regula în cazul revocării mandatului, stabilirea în contract a unei indemnizaţii nu este o consecință a răspunderii mandantului – clauză penală -, ci un preț al dezicerii.

Astfel, se poate desprinde concluzia că revocarea nejustificată nu se confundă nici cu rezoluțiunea/rezilierea contractului (art. 1549 și urm.

Cod Civil) și/sau răspunderea contractuală a debitorului (art. 1350 alin. (2) Cod Civil) pentru neexecutarea nejustificată a contractului, nici cu încetarea fortuită a contractului pentru survenirea unui caz fortuit sau de forță majoră (art. 1557 Cod Civil).

Oricât de „nejustificată” este revocarea unui mandat de către mandant, această manifestare de voință unilaterală este o cauză aparte de încetare a unui asemenea contract, prevăzută ca atare de lege (art. 2030 lit. a) și art. 2031-2033 Cod Civil, art. 36 alin. (6) din O.U.G. nr. 109/2011), care este susceptibilă să atragă o răspundere distinctă, diferită față de cea de drept comun, dacă este făcută în mod nejustificat sau intempestiv (art. 2032 Cod Civil, art. 36 alin. (6) din O.U.G. nr. 109/2011).

Însă în acordarea daunelor-interese prima instanţa a mai reţinut că la încetarea contractului de mandat al reclamantei, aceasta nu a părăsit societatea ci a revenit pe postul ocupat anterior prin contractul individual de munca, respectiv şef Departament Economic, respectându-se astfel şi prevederile art. 9 din Contractul de mandat.

Deoarece, nici postul de şef Departament Economic nu era prevăzut în noua organigramă, reclamanta a fost notificată sub acest aspect şi i s-a solicitat acordul cu privire la ocuparea unui post vacant de Director de Proiect cu contract individual de munca.

Astfel, reclamanta lucrează şi după revocarea mandatului în continuare la aceeaşi societate cu contract de muncă.

Dispozițiile art. 152 din Legea nr. 31/1990, care fac trimitere la dispozițiile art. 137 ind. 1 alin. (3) prevăd că „ directorii nu pot încheia cu societatea un contract de muncă, iar dacă directorii au fost desemnaţi dintre salariaţi, contractul individual de muncă este suspendat pe durata mandatului” .

Prima instanţă a arătat că nu poate fi de acord totuşi cu apărarea formulată de către Societatea X S.A.

Botoşani conform căreia prin semnarea actului adiţional nr. 6 din 31.01.2022 la contractul individual de muncă de către reclamantă şi prin revenirea la funcţia avuta anterior semnării Contractului de mandat şi a actului adiţional nr. 7 la CIM din 01.02.2022 prin care a acceptat funcţia de Director de proiect, a intervenit încetarea contractului de mandat cu acordul părţilor deoarece pentru a exista acordul părţilor era necesară exprimarea în forma scrisă a acestuia, el neputând fi dovedit cu martori.

În această situaţie, în care reclamanta P C I nu mai îndeplineşte funcţia de Director Executiv al Societatea XS.A.

Botoşani mandatul acesteia fiind revocat însă este angajatul Societatea X S.A.

Botoşani în baza contractului individual de muncă ca Director de Proiect, reţinând faptul că cele două funcţii nu pot fi cumulate reclamanta neputând să îşi desfăşoare activitatea pe doua funcţii diferite în cadrul aceluiaşi program de lucru şi neavând posibilitatea legală de a le cumula, acordarea daunelor interese în cuantumul solicitat de reclamantă ar reprezenta o dublare a remuneraţiei acesteia primită de la acelaşi angajator Societatea X S.A.

Botoşani.

Pentru aceste motive, prima instanţa a apreciat că admiterea cererii aşa cum a fost formulată ar reprezenta o îmbogăţire fără justă cauză a reclamantei, motiv pentru care, reţinând faptul că veniturile din ambele funcţii ocupate de reclamantă sunt impozabile (potrivit prevederilor art. 152 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, remunerația directorilor unei societăți pe acțiuni este asimilată din punct de vedere fiscal veniturilor din salarii și se impozitează potrivit legislației în materie), a admis cererea formulată şi a acorda parţial sumele solicitate respectiv a obligat pârâta la plata către reclamantă a diferenţei dintre venitul net obţinut de aceasta în baza contractului de mandat director pentru funcţia de Director executiv şi venitul net obţinut prin contractul individual de muncă încheiat cu pârâta pentru funcţia de Director de proiect, pentru perioada 01.02.2022-31.01.2024.

În temeiul art. 453 Cod de Procedură Civilă instanţa a obligat partea care a pierdut procesul, Societatea S.A.

Botoşani, la plata către reclamantă a sumei de 7.967 lei cheltuieli de judecată constând în 4.500 lei onorariu avocat şi 3.467 lei taxă judiciară de timbru, redusă după aplicarea art. 453 al. 2 Cod de Procedură civilă.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel atât reclamanta P C I cât şi pârâta Societatea X S.A. Botoşani.

Prin apelul declarat, reclamanta P C I, a arătat că, deşi instanţa de fond a analizat şi a reţinut în mod corect situaţia de fapt din prezenta cauză, a dispus în mod greşit obligarea societăţii X S.A. la plata daunelor-interese reprezentate de diferenţa dintre venitul net obţinut în baza contractului de mandat şi venitul net obţinut prin contractul individual de muncă încheiat cu pârâta pentru funcţia de Director de proiect, în condiţiile în care părţile au convenit în mod expres cuantumul daunelor-interese pentru revocarea intempestivă a mandatului.

Sub aspectul situaţiei de fapt, prima instanţă a reţinut în mod corect că sunt îndeplinite condiţiile contractuale pentru naşterea dreptului directorului executiv la plata compensaţiei egale cu contravaloarea drepturilor băneşti de care ar fi beneficiat directorul până la ajungerea la termen a contractului de mandat, după cum urmează: Revocarea să intervină înainte de ajungerea la termen a contractului de mandat; Revocarea să fie ca urmare a iniţiativei societăţii;

Revocarea să aibă drept temei motive neimputabile directorului executiv.

Prima condiţie referitoare la intervenirea revocării mandatului înainte de ajungerea la termen a contractului de mandat este îndeplinită, motivat de faptul că, potrivit art. 3 alin. (1) din contractul de mandat nr. 1636/31.01.2020, acesta a fost încheiat pentru o perioadă de 4 ani, respectiv de la data de 01.02.2020 până la data de 31.01.2024, iar revocarea acestuia a survenit la data de 31.01.2022, conform Deciziei Consiliului de Administraţie al societăţii X S.A. nr. 3/27.01.2022.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie stipulată de art. 7.7. din contractul de mandat, în mod corect s-a reţinut că aceasta este îndeplinită în cauză, în condiţiile în care revocarea contractului de mandat a intervenit din iniţiativa societăţii, respectiv ca urmare a reorganizării interne a societăţii X S.A, care s-a realizat la iniţiativa Directorului General şi a Consiliului de Administraţie.

La acordarea avizului de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "Y" Botoşani nr. 165/25.01.2022 au fost avute în vedere Adresa nr. 1000/18.01.2022 a societăţii X S.A. prin care s-a solicitat avizul pentru modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare, nota de fundamentare privind schimbarea structurii de organizare a societăţii, proiectul Regulamentului de organizare şi funcţionare al societăţii XS.A., precum şi Decizia Consiliului de Administraţie nr. 1/17.01.2022 privind avizul de principiu asupra structurii organizatorice a societăţii intimate.

În acest context, prima instanţă a apreciat ca fiind întemeiate susţinerile reclamantei privind intervenirea revocării mandatului din motive neimputabile directorului executiv şi, pe cale de consecinţă, a constatat îndeplinită şi cea de-a treia condiţie prevăzută de art. 7.7. din contractul de mandat.

Astfel, reorganizarea administrativă a societăţii nu poate constitui un motiv imputabil directorului executiv, revocarea mandatului neavând la bază motive imputabile acestuia.

În ceea ce priveşte cuantumul daunelor-interese, învederează faptul că părţile contractului de mandat nr. 1636/31.01.2020 au stabilit anticipat modalitatea de calcul a acestora, clauza stipulată de părţi în cuprinsul art. 7.7. având natura juridică a unei clauze penale, iar nu a unei clauze de dezicere, astfel cum a reţinut instanţa de fond.

În conformitate cu această prevedere contractuală,”în caz de încetare a prezentului contract de mandat înainte de ajungerea la termen, din iniţiativa societăţii şi din motive neimputabile directorului executiv, societatea se obligă să plătească directorului executiv o compensaţie egală cu contravaloarea restului drepturilor băneşti de care ar fi beneficiat directorul până la ajungerea la termen a contractului de mandat, raportat la remuneraţia din luna precedentă încetării, în afara drepturilor cuvenite la zi”.

Dreptul părţilor de a stabili îndreptăţirea directorului la plata daunelor-interese şi cuantumul acestora este prevăzut de dispoziţiile legale incidente în cauză, şi anume de art. 1431 din Legea nr. 31/1990 şi art. 36 alin. (6) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice.

Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale reprezintă dreptul comun în materie, iar O.U.G. nr. 109/2011 cuprinde norme speciale aplicabile persoanelor juridice expres prevăzute de acest act normativ.

În esenţă, dispoziţiile legale anterior menţionate confirmă caracterul revocabil al contactului de mandat şi totodată, recunosc dreptul directorului la plata de daune interese, în condiţiile prevăzute în contractul de mandat.

Raţiunea inserării unei clauze penale în contract constă tocmai în aceea că partea îndreptăţită la plata daunelor-interese nu mai are obligaţia de a dovedi existenţa şi întinderea prejudiciului, aceste elemente rezultând din condiţiile stabilite de părţi pentru aplicarea clauzei penale, instanţa urmând să analizeze doar îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute pentru aplicarea clauzei.

A solicitat a fi avută în vedere practica judiciară -Sentinţa civilă nr. 1296/10.05.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a Vl-a Civilă)

În acest context, este de menţionat faptul că părţile au stabilit încă de la momentul încheierii contractului de mandat modul de calcul al daunelor-interese datorate în ipoteza întrunirii celorlalte condiţii prevăzute de art.7.7. din contract, astfel că elemente precum obţinerea veniturilor salariale în temeiul contractului individual de muncă aflat în desfăşurare, respectiv o situaţie financiară dificilă provocată de o creanţă deţinută de un terţ împotriva intimatei, nu pot conduce la lipsirea de eficienţă a unei clauze contractuale negociate de părţi.

Atât în doctrină, cât şi în practică este acceptat faptul că o clauză penală nu trebuie să reflecte în concret prejudiciul cauzat în fiecare caz în parte, sens în care creditorul poate cere executarea clauzei penale fără a fi ţinut să dovedească vreun prejudiciu.

Din considerentele hotărârii apelate rezultă că instanţa a apreciat că răspunderea mandantului faţă de mandatar pentru revocarea nejustificată sau intempestivă este regula în cazul revocării mandatului, însă stabilirea în contract a unei indemnizaţii nu este o consecinţă a răspunderii mandantului -clauză penală, ci un preţ al dezicerii.

Apreciază că nu se poate reţine opinia primei instanţe, în sensul că părţile contractului de mandat au înţeles să stabilească prin art. 7.7. din contract un preţ al dezicerii, atât în considerarea efectelor prevederii unei prestaţii în schimbul denunţării prin intermediul clauzei de dezicere, cât şi a caracterului esenţialmente revocabil al mandatului.

Clauza contractuală de denunţare unilaterală a contractului este rezultatul acordului de voinţă al părţilor, în literatura juridică, o asemenea stipulaţie contractuală fiind denumită şi clauză de dezicere sau de dezangajare, iar activarea ei este considerată a fi exercitarea unui drept potestativ de natură contractuală (nu a unui drept potestativ de natură legală, cum este revocarea mandatului).

În acest sens, art. 1276 din Codul civil are valoarea unui sediu legal general, supletiv al recunoaşterii de către lege a dreptului convenţional de denunţare a contractelor cu durată determinată.

Suntem în prezenţa unui drept potestativ convenţional, care poate fi exercitat în condiţiile art. 1276 sau în condiţiile anume convenite de părţi.

Astfel, pe de o parte, dacă se au în vedere dispoziţiile art. 1276 alin. (3) din Codul civil, conform cărora dacă s-a stipulat o prestaţie în schimbul denunţării, aceasta produce efecte numai atunci când prestaţia este executată şi, prin urmare, ar fi îndreptăţiţi să considere că denunţarea nu a produs efecte, câtă vreme prestaţia prevăzută în schimbul denunţării nu a fost executată.

Pe de altă parte, este unanim recunoscut caracterul esenţialmente revocabil al contractului de mandat, mandatul putând revoca oricând mandatul, expres sau tacit, indiferent de forma în care contractul de mandat a fost încheiat şi chiar dacă a fost declarat irevocabil.

În această din urma situaţie, nu se poate considera că mandantul nu mai poate revoca un astfel de mandat, ci doar că va fi mai dificil pentru mandant să fie exonerat de răspundere.

În considerarea argumentelor prezentate anterior, apreciază că art. 7.7. din contractul de mandat are natura juridică a unei clauze penale, astfel încât este aplicabil principiul intangibilităţii clauzei penale.

În virtutea acestui principiu, cuantumul penalităţilor nu poate fi modificat de instanţa de judecată nici în ipoteza în care debitorul ar demonstra că prejudiciul contractual real ar fi mai mic decât cel evaluat pe cale convenţională.

Aşa cum a precizat în cursul judecăţii în primă instanţă, dispoziţiile art. 1541 din Codul civil permit modificarea clauzei penale doar în anumite condiţii excepţionale, însă niciuna dintre cele două ipoteze reglementate de art. 1541 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul civil nu este incidenţă în cauză, astfel încât nu se putea dispune modificarea cuantumului clauzei penale.

Astfel, exercitarea dreptului mandantului de a revoca mandatul acordat directorului executiv poate interveni atât în ipoteza în care această revocare are la bază motive imputabile directorului executiv, situaţie în care aceasta nu ar avea dreptul la daune-interese, cât şi în ipoteza în care ar interveni din motive neimputabile directorului, în acest caz născându-se în sarcina mandantului obligaţia de plată a despăgubirilor stabilite prin contract.

Referitor la cea de-a doua ipoteză în care instanţa ar avea posibilitatea de a micşora cuantumul clauzei penale, consideră că nici această situaţie nu este dată în prezenta cauză, în considerarea faptului că părţile au avut posibilitatea să prevadă încă de la semnarea contractului de mandat întinderea prejudiciului.

În acest context, este de menţionat faptul că în perioada cuprinsă între data semnării contractului de mandat şi data revocării acestuia, nu au existat modificări ale remuneraţiei acordate directorului executiv, conform art. 4.2.4. din contract.

Prin urmare, părţile au avut posibilitatea să prevadă cuantumul penalităţii încă de la încheierea contractului de mandat, în condiţiile în care revocarea neimputabilă directorului executiv ar fi putut interveni la o perioadă mai scurtă de timp de la încheierea contractului, iar cuantumul daunelor-interese s-ar fi calculat prin raportare la aceleaşi sume, în condiţiile în care remuneraţia nu a suferit modificări, doar că pe o perioadă mai mare.

În ceea ce priveşte cuantumul daunelor-interese, în practica judiciară s-a dat eficienţă clauzelor penale prevăzute în cuprinsul contractelor de mandat, astfel cum au fost negociate de către părţile contractului, solicitând a fi avute în vedere Sentinţa civilă nr. 1640. din 14.03.2018 pronunţată de Judecătoria Giurgiu.

Aspectele reţinute de către prima instanţă cu privire la sumele obţinute de către reclamanta în temeiul contractului individual de muncă încheiat cu societatea X S.A. nu pot conduce la concluzia că pot constitui temei pentru reducerea cuantumului daunelor-interese cuvenite acesteia pentru revocarea mandatului din motive neimputabile.

Astfel, pe de o parte, faptul că societatea X S.A. a asigurat un loc de muncă în societate, pe durată nedeterminată, pe un post corespunzător pregătirii sale profesionale, reprezintă doar respectarea dispoziţiilor art. 9 din contractul de mandat nr. 1636/31.01.2020.

Salariul obţinut de aceasta în temeiul contractului individual de muncă reprezintă contravaloarea muncii prestate în calitate de Şef U.I.P. (Proiecte şi Strategii), respectiv de Director Proiect în cadrul U.I.P. (Proiecte şi Strategii), iar cuantumul salariului reflectă gradul complexitate al activităţilor desfăşurate în această calitate.

Pe de altă parte, dreptul său la plata de daune-interese pentru revocarea intempestivă şi nejustificată a contractului de mandat se întemeiază pe dispoziţiile contractului de mandat, care nu conţin nicio limitare în sensul reducerii cuantumului daunelor-interese în ipoteza obţinerii de venituri salariale din executarea unui contract individual de muncă încheiat cu societatea pârâtă, acordarea daunelor-interese nefiind nici condiţionată şi nici limitată de obţinerea veniturilor de natură salarială de la intimata pârâtă.

Suplimentar faţă de argumentele expuse anterior cu privire la faptul că dispoziţiile art. 7.7. nu condiţionează acordarea daunelor-interese în cuantumul negociat de către părţi, prin raportare la încheierea sau nu a unui contract individual de muncă, nu există nicio certitudine că până la data de 31.01.2024 va ocupa postul de Director proiect în cadrul U.I.P. al societăţii pârâte şi nici că va avea acelaşi salariu, tocmai în considerarea modificărilor ce au intervenit sau pot interveni în structura organizatorică a societăţii.

Menţionează şi faptul că până în prezent au survenit modificări în ceea ce priveşte funcţia ocupată de către ea, sens în care au fost încheiate actele adiţionale la contractul individual de muncă nr. 517/30.09.2010, după cum urmează: actul adiţional nr. 6/31.01.2022, prin care s-a revenit la starea anterioară suspendării contractului individual de muncă, ocupând funcţia de Şef Departament Economic; actul adiţional nr. 7/01.02.2022, pentru funcţia de Director Proiect în cadrul Unităţii de Implementare a Proiectului şi actul adiţional nr.8/29.04.2022 pentru funcţia de sef U.I.P.

Pentru considerentele expuse, solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii în tot a cererii de chemare în judecată, respectiv obligarea societăţii X S.A. la plata sumei de 332.904 lei, reprezentând daune-interese, conform prevederilor art. 7.7. din contractul de mandat nr. 1636/31.01.2020.

Prin apelul declarat, pârâta S.C.

X S.A, a arătat, cu privire la prima obligaţie, respectiv la plata către reclamanta a diferenţei dintre venitul net obţinut de aceasta în baza contractului de mandat pentru funcţia de director executiv şi a venitului net obţinut prin contractul individual de munca încheiat pentru funcţia de director de proiect, pentru perioada 01.02.2022-31.01.2024, că instanţa a reţinut în cauza dispoziţiile Codului civil privind forţa obligatorie a contractului, cele referitoare la art. 7.7 din contractul de mandat, art. 143 indice 1 alin. 4 din Legea 31/1990 referitoare la revocarea mandatului, art. 152 din acelaşi act normativ cu referire la cumulul de funcţii, art. 36. alin (6) din OUG 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice .

Sub considerentele reţinute mai sus instanţa de fond a analizat cauza numai din punct de vedere al condiţiilor stabilite prin contractul de mandat.

Astfel, deşi s-a reţinut aspectul că aplicarea art. 7.7 din contractul de mandat are strânsa legătura şi cu celelalte clauze contractuale, respectiv art. 7.4 si 7.6 din contract, totuşi instanţa a soluţionat cauza numai din prisma prevederilor art. 7.7 din contractul de mandat.

Deşi, în opinia sa, clauzele contractului trebuiau interpretate în ordine cronologica, totuşi instanţa de fond nu a reţinut şi aspecte privind revocarea contractului potrivit reglementarilor şi dispoziţiilor legale arătate prin întâmpinare şi nici nu a soluţionat cauza şi în condiţiile în care se face dovada unei juste cauze, condiţii de încetare arătate prin întâmpinare.

Deşi instanţa de fond soluţionează cauza numai sub prevederile art. 7.7 făcând referire la revocarea contractului de mandat totuşi, analizând condiţiile art. 7.7 se observa faptul ca acest articol face referire la încetarea mandatului şi nu revocarea acestuia.

Or, art. 2030 din codul civil prevede cazurile de încetare a mandatului, respectiv mandatul încetează prin oricare dintre următoarele moduri: revocarea sa de către mandant; renunţarea mandatarului; moartea, incapacitatea sau falimentul mandantului ori a mandatarului.

Se înţelege din această prevedere legală că, aşa cum a fost formulată clauza contractuală 7.7, societatea avea obligaţia de a plăti directorului executiv o compensaţie egală cu contravaloarea restului drepturilor băneşti de care ar fi beneficiat directorul până la ajungerea la termen a contractului de mandat şi în cazul în care directorul executiv renunţă la mandat, când intervenea moartea şi incapacitatea directorului executiv sau incapacitatea sau falimentul societăţii.

Este evident faptul că această clauză introdusă în contractul de mandat este mai mult decât abuzivă şi nu respectă prevederile legale cu privire la contractul de mandat.

Chiar daca instanţa de fond a reţinut forţa obligatorie a clauzelor contractuale, consideră că şi aceste clauze contractuale trebuie stabilite în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare în acest sens.

Instanţa de fond, chiar dacă retine faptul că legea nu defineşte noţiunea de revocare fără justă cauză, trebuia să analizeze şi să se raporteze la prevederile Legii nr. 31/1990 şi în special la art. 1431 (4) .

Din întâmpinare şi din documentele depuse la dosarul cauzei reiese clar faptul că justa cauza a revocării mandatului a fost reorganizarea societăţii prin schimbarea formei de organizare a acesteia, modificarea organigramei şi a statului de funcţii, elaborarea şi aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al societăţii, stabilirea direcţiilor şi serviciilor din societate, în vederea realizării obiectului de activitate şi dezvoltarea societăţii, masuri de ordin organizatoric vizând creşterea performantelor în activitatea societăţii.

În urma reorganizării nu a fost desfiinţat doar postul reclamantei ci structura organizatorica a societăţii a fost schimbata radical, în toată sfera executiva a societăţii.

Având în vedere că funcţia reclamantei nu se mai regăsea în noua reorganizare a societăţii şi nici compartimentele a căror subordonare făceau obiectul contractului de mandat, Consiliul de Administraţie a fost nevoit să înceteze contractul de mandat al reclamantei, acesta rămânând fără obiect, fiind inaplicabil.

Luând în considerare ca prin acţiunea reclamantei se solicita daune interese, care de fapt apar ca un prejudiciu suferit de mandatar din cauza revocării, precizează că reclamanta lucrează şi după revocarea mandatului în continuare la aceeaşi societate cu un venit aproximativ egal cu cel din contractul de mandat.

Astfel, la încetarea contractului de mandat, reclamantei i s-a solicitat acordul cu privire la ocuparea unui post vacant de Director de Proiect cu contract individual de munca, pentru care reclamanta a şi optat.

Consideră că revocarea mandatului reclamantei nu a fost fără justă cauză, fiind justificată de schimbarea formei de organizare a societăţii X SA.

Atât timp cat nu au fost atacate hotărârile Consiliului de Administraţie privind reorganizarea societăţii, respectiv revocarea mandatului Directorului Executiv iar reclamanta îşi desfăşoară activitatea şi la acest moment în cadrul societăţii, acceptând funcţia oferita de către societate, nu se poate aprecia că revocarea a avut loc fără justă cauză.

Faţă de situaţia prezentată, consideră că în speţa reclamanta nu a suferit acel prejudiciu solicitat prin cererea de chemare in judecată, ci de fapt pretenţiile solicitate apar ca o îmbogăţire fără justa cauză.

Odată fiind stabilită justa cauza a revocării mandatului, în conformitate cu prevederile art. 143 indice 1 alin. 4, directorul în cauză nu mai era îndreptăţit la plata unor daune-interese.

Cu referire la a doua obligaţie la plata către reclamanta, în cazul în care instanţa de control judiciar va respinge cererea de chemare în judecata a reclamantei, solicită să se respingă şi cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă.

În cazul în care instanţa de control judiciar va menţine sentinţa instanţei de fond solicită reducerea cheltuielilor de judecata în temeiul art. 453 alin. 2 din Cod de procedura civila.

Cererea de acordare a cheltuielilor de judecată este o cerere accesorie, a cărei soartă depinde de soluţia dată cererii principale pe fondul cauzei iar cheltuielile de judecată trebuie înţelese ca fiind accesorii solicitărilor, întrucât sintagma „partea care pierde procesul"' nu poate fi disociată de expresia „partea care a câştigat".

Temeiul obligaţiei de plata a cheltuielilor de judecata pentru partea care a avut câştig de cauza este determinat de culpa procesuală a părţii căzute în pretenţii şi care a determinat, prin conduita sa, declanşarea litigiului iar cuantumul acesteia este necesar a fi apreciat proporţional cu culpa procesuala.

În cazul de faţă este situaţia unei admiteri în parte a solicitărilor reclamantei, într-o mică parte, raportat la suma solicitată prin cererea de chemare în judecată şi totodată în situaţia admiterii argumentelor invocate de X S.A.

Acţiunea reclamantei a fost admisă în parte, doar cu privire la o suma de aproximativ 690 lei şi pentru care sunt obligaţi la suportarea cheltuielilor de judecată în sumă de 7967 lei, o suma vădit disproporţionată în raport cu valoarea la plata căreia a fost obligaţi pentru cererea principală, în cauză neaplicându-se mecanismul prevăzut de art. 451 alin. (2) C.proc.civ coroborat cu prevederile art. 453 alin. (2) C.proc.civ.

Obligarea societăţii la plata sumei de 7967 lei reprezentând cheltuieli de judecată, nu este nici legala, nici temeinica şi cu atât mai puţin rezonabilă întrucât raportat la hotărârea pronunţată apreciază că sintagma „partea care pierde procesul", în prezenta cauza, nu poate fi aplicată societăţii, în sensul general acceptat al acesteia.

Solicită admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată aferente acestui proces.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamanta P C I a solicitat respingerea ca nefondat a apelului formulat de societatea X S.A., criticile formulate fiind nefondate.

În ceea ce priveşte critica referitoare la interpretarea clauzei cuprinse în art. 7.7. din contractul de mandat, apreciază că prima instanţă a efectuat o analiză completă a dispoziţiilor legale şi contractuale incidente în cauză şi a reţinut în mod corect că sunt îndeplinite condiţiile pentru naşterea dreptului directorului executiv la plata daunelor-interese.

Astfel, contrar susţinerilor apelantei pârâte, prima instanţă a analizat conţinutul clauzelor cuprinse în art. 7.4. şi art. 7.6. din contractul de mandat, dar şi prevederile art. 1431 din Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale şi art. 36 alin. (6) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice.

În acest context, înţelege să menţioneze faptul că nu a contestat dreptul mandantului de a revoca oricând mandatul acordat, însă din ansamblul clauzelor contractuale şi al dispoziţiilor legale incidente în cauză se desprinde concluzia că în ipoteza în care revocarea intervine din motive neimputabile directorului, în sarcina societăţii se naşte obligaţia de plată a daunelor-interese stabilite prin contract.

În conformitate cu prevederile legii speciale, respectiv ale art. 36 alin. (6) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice, directorii pot fi revocaţi oricând de către consiliul de administraţie, în condiţiile stabilite prin contractul de mandat; în cazul în care revocarea survine fără justă cauză, directorul în cauză are dreptul la plata unor daune-interese, potrivit contractului de mandat.

În mod similar, legea generală prevede la art. 1431 alin. (4) că "directorii pot fi revocaţi oricând de către consiliul de administraţie.

În cazul în care revocarea survine fără justă cauză, directorul în cauză are dreptul la plata unor daune-interese."

Părţile contractului de mandat au convenit, în deplin acord cu dispoziţiile legale anterior menţionate, ca societatea să plătească directorului executiv daune-interese egale cu contravaloarea drepturilor băneşti de care ar fi beneficiat directorul până la ajungerea la termen a contractului de mandat, în situaţia în care intervine revocarea mandatului din motive neimputabile directorului executiv.

Apelanta susţine în mod eronat că prima instanţă ar fi analizat doar prevederile art. 7.7. din contractul de mandat, în considerarea faptului că din considerente rezultă analiza efectuată de către instanţă atât a prevederilor art. 7.4. şi art. 7.6. din contract, cât şi a dispoziţiilor art. 36 alin. (6) din O.U.G. nr. 109/2011, art. 1431 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, art. 1270, art. 1230 şi următoarele Cod civil.

De asemenea, apreciază că sunt nefondate criticile apelantei privind faptul că art. 7.7. din contractul de mandat face referire la încetarea contractului de mandat, iar nu la revocarea acestuia.

Astfel, contractul de mandat prezintă anumite cauze particulare de încetare, suplimentar faţă de cauzele generale de încetare a contractelor, una dintre aceste cauze particulare fiind reprezentată de revocarea mandatului.

În condiţiile în care art.7.7. din contractul de mandat face trimitere la încetarea contractului de mandat, înainte de ajungerea la termen, din iniţiativa societăţii şi din motive neimputabile directorului executiv, este evident faptul că se face referire la cazul particular de încetare a contractului prin revocare, fiind singurul caz de încetare a contractului din iniţiativa mandantului.

Pe cale de consecinţă, apreciază că este nefondată critica apelantei pârâte privind neanalizarea de către prima instanţă a tuturor clauzelor contractuale şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, din considerentele hotărârii apelate rezultând că toate acestea au fost avute în vedere la pronunţarea soluţiei.

Referitor la critica apelantei pârâte cu privire la faptul că prima instanţă a reţinut inexistenţa unei juste cauze pentru revocarea mandatului, arătă că această concluzie a primei instanţe este întemeiată, fiind la adăpost de orice critici.

Astfel, din cuprinsul Deciziei Consiliului de Administraţie al societăţii XS.A. nr. 3/27.01.2022 rezultă că revocarea contractului de mandat nr. 1636/31.01.2020 a avut drept temei aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al apelantei pârâte, care include Organigrama şi Statul de Funcţii, care prevăd suprimarea funcţiei de director executiv ocupate de către intimata reclamantă.

Aşa cum a susţinut şi în etapa judecăţii în primă instanţă, reorganizarea administrativă a societăţii nu poate constitui un motiv imputabil directorului executiv, aşa cum nici eventualele dificultăţi de ordin financiar cu care se confruntă societatea nu sunt imputabile reclamantei.

Şi-a îndeplinit toate obligaţiile care îi reveneau conform contractului de mandat, precum şi cele decurgând din actul constitutiv al societăţii, hotărârile adunării generale a acţionarilor, hotărârilor consiliului de administraţie, astfel încât revocarea nu a avut la bază motive imputabile directorului executiv.

Este adevărat că legea nu defineşte noţiunea de revocare fără justă cauză, motiv pentru care determinarea semnificaţiei pe care părţile au intenţionat să o acorde acesteia trebuie desprinsă din interpretarea corelată a clauzelor contractului de mandat.

În acest sens, subliniază şi faptul că părţile au convenit ca naşterea dreptului directorului executiv la plata daunelor-interese să fie condiţionată de inexistenţa motivelor de revocare a mandatului care să poată fi imputabile directorului executiv.

Din niciuna dintre probele administrate în cauză nu rezultă existenţa vreunui astfel de motiv şi nici apărările formulate de către apelanta pârâtă nu au fost în acest sens.

În considerarea faptului că singurul motiv de revocare a fost reprezentat de reorganizarea administrativă a societăţii XS.A., apreciază că prima instanţă a reţinut în mod corect că revocarea mandatului nu a avut la bază motive imputabile directorului executiv.

Referitor la critica apelantei pârâte vizând greşita acordare a daunelor-interese în temeiul art. 7.7. din contractul de mandat, critica întemeiată pe faptul că intimata reclamantă nu ar fi suferit niciun prejudiciu în urma revocării mandatului de director executiv, apreciază că aceasta este nefondată, în considerarea naturii juridice a clauzei cuprinse în art. 7.7. din contract.

Aşa cum a precizat şi în cuprinsul cererii de apel, clauza prevăzută de art. 7.7. din contract are natura juridică a unei clauze penale, iar din această calificare decurge consecinţa că instanţa urmează să verifice îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiilor stabilite de către părţi pentru activarea acestei clauze.

Dreptul părţilor de a stabili îndreptăţirea directorului la plata daunelor-interese şi cuantumul acestora este prevăzut în mod expres de dispoziţiile art. 36 alin. (6) din O.U.G. nr. 109/2011 şi art. 1431 din Legea nr. 31/1990.

Aceste prevederi legale confirmă caracterul revocabil al contractului de mandat şi recunosc dreptul directorului la plata daunelor-interese, în condiţiile prevăzute în contractul de mandat.

Contrar celor susţinute de către apelanta pârâtă şi celor reţinute de către prima instanţă, raţiunea inserării unei clauze penale în contract constă în aceea că partea îndreptăţită la plata daunelor-interese nu mai are obligaţia de a dovedi existenţa şi întinderea prejudiciului, întrucât aceste elemente rezultă din condiţiile stabilite de părţi pentru aplicarea clauzei penale, instanţa având a analiza doar îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute pentru activarea clauzei.

Părţile contractul de mandat nr. 1636/31.01.2020 au stabilit modul de calcul al daunelor-interese datorate în ipoteza întrunirii celorlalte condiţii prevăzute de art. 7.7. din contract, astfel încât acestea sunt datorate în cuantumul solicitat de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, în considerarea faptului că prin Sentinţa civilă nr. 87 din data de 18 noiembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Botoşani, s-a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 7.7. din contract.

Clauza cuprinsă în art.7.7. nu conţine nicio limitare, în sensul reducerii cuantumului daunelor-interese în ipoteza obţinerii de venituri salariale din executarea unui contract individual de muncă încheiat cu societatea XS.A., acordarea daunelor-interese nefiind nici condiţionată şi nici limitată de obţinerea unor astfel de venituri de la apelanta pârâtă.

Aşa cum a precizat şi în cuprinsul cererii de apel, salariul obţinut în temeiul contractului individual de muncă reprezintă contravaloarea muncii prestate, iar cuantumul salariului reflectă gradul de complexitate al activităţilor desfăşurate în calitate de salariat, iar obţinerea veniturilor de natură salarială nu poate constitui temei pentru reducerea cuantumului daunelor-interese cuvenite acesteia pentru revocarea mandatului din motive neimputabile directorului executiv.

De altfel, încheierea contractului individual de muncă între societatea XS.A. şi reclamanta reprezintă respectarea de către apelanta pârâtă a dispoziţiilor art. 9 din contractul de mandat, respectiv de a asigura reclamantei un loc de muncă, pe durată nedeterminată, pe un post corespunzător pregătirii sale profesionale.

Apreciază că este nefondată şi critica apelantei pârâte referitoare la greşita admitere a cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecata, motivat de faptul că instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (2) Cod procedură civilă.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată acordate, instanţa a dispus obligarea societăţii XS.A. la plata sumei de 3.467 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru, cuantumul acestei taxe fiind redus în temeiul prevederilor art. 453 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Deşi este adevărat că prima instanţă a admis numai în parte cererea de chemare în judecată, dispoziţia legală anterior menţionată lasă la aprecierea judecătorului măsura în care va dispune obligarea părţii căzute în pretenţii la cheltuielile de judecată, fără a prevedea reducerea cheltuielilor proporţional cu măsura în care a fost admisă.

Referitor la cheltuielile de judecată constând în onorariul de avocat în cuantum de 4.500 lei, în urma analizei privind realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată, prima instanţă a determinat valoarea până la care cheltuielile de judecată ocazionate de soluţionarea dosarului pot fi recuperate de la partea căzută în pretenţii.

Cu privire la caracterul rezonabil al cheltuielilor, acesta urmează a fi analizat din perspectiva activităţii efectiv prestate, a complexităţii cauzei şi a riscului implicat de existenţa litigiului.

Apreciază că instanţa de judecată, în analiza efectuată cu privire la cheltuielile de judecată trebuie să se raporteze şi la circumstanţele cauzei, aspect evidenţiat şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în considerentele Deciziei nr. 3/20.01.2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 181/05.03.2020.

Apreciază că prima instanţă a realizat o evaluare corectă a criteriilor de stabilire a măsurii în care a dispus obligarea la plata cheltuielilor de judecată a părţii care a pierdut procesul, stabilind o pondere mai mare în favoarea criteriilor vizând munca efectiv depusă de către avocat, complexitatea şi circumstanţele cauzei, concluzionând în mod just că onorariul de avocat în cuantum de 4.500 lei îndeplineşte caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată şi se poate dispune obligarea părţii căzute în pretenţii la plata integrală a acestuia.

Pentru aceste considerente, solicită respingerea ca nefondat a apelului declarat de societatea XS.A

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta S.C. XS.A a solicitat respingerea apelului declarat de reclamantă ca nefondat.

Prin apelul formulat, apelanta-reclamanta învederează instanţei de control judiciar, în esenţa faptul ca art. 7.7 din contractul de mandat ar fi o clauza penală cu consecinţa că instanţa de judecată nu poate să verifice întinderea prejudiciului suferit de creditor şi nici să mărească cuantumul clauzei penale.

Consideră că apelul nu poate fi admis din următoarele considerente:

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, aplicarea art. 7.7 din contract are strânsă legătură şi cu celelalte clauze contractuale, respectiv art. 7.4 si 7.6 din contract.

În conformitate cu prevederile legale aplicabile, respectiv art. 143 ind.l din Legea privind societăţilor comerciale nr. 31/1990 şi art. 36 alin. (6) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice, directorii pot fi revocaţi oricând de către consiliul de administraţie, în condiţiile stabilite prin contractul de mandat, iar în cazul în care revocarea survine fără justă cauză, directorul în cauză este îndreptăţit la plata unor daune-interese, potrivit contractului de mandat.

Chiar dacă prin apelul formulat se învederează faptul că dispoziţiile contractuale, respectiv art. 7.7., prevăd că pentru plata compensaţiei egale cu contravaloarea drepturilor băneşti de care ar fi beneficiat directorul până la ajungerea la termen a contractului de mandat, trebuie întrunite cumulativ trei condiţii, trebuie respectate şi celelalte condiţii contractuale, respectiv art. 7.4 si 7.6 din contract .

Aşa cum a susţinut prin întâmpinarea de la fondul cauzei dar şi instanţa de fond a reţinut, revocarea mandatului a survenit la data de 31.01.2022, conform Deciziei Consiliului de Administraţie al societăţii XS.A. nr. 3/27.01.2022 ca urmare a reorganizării interne a societăţii XS.A., care s-a realizat la iniţiativa Directorului General şi a Consiliului de Administraţie.

Potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare al societăţii XS.A., funcţia de director executiv ocupată de către reclamantă a fost suprimată din organigramă şi din statul de funcţii şi, pe cale de consecinţă, a fost emisă Decizia Consiliului de Administraţie nr. 3/27.01.2022 de revocare a contractului de mandat nr. 1636/31.01.2020.

Se observă clar faptul că revocarea mandatului acordat directorului executiv a intervenit în conformitate cu reglementările şi dispoziţiile legale, ale actului constitutiv (art. 7.4); motivat, făcând dovada unei juste cauze (art. 7.6).

Este adevărat că revocarea a intervenit ca urmare a iniţiativei societăţii pentru motive neimputabile directorului executiv însă dacă s-ar aplica numai clauza contractuală prevăzută la art. 7.7 atunci prevederile legale specifice aplicabile în cauză, respectiv art. 143 ind.l din Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990 şi art. 36 alin. (6) din O.U.G. nr. 109/2011 ar fi golite de conţinut.

De altfel, orice revocare a mandatului intervine numai la iniţiativa societăţii.

Cu privire la cuantumul daunelor interese, solicită instanţei de control judiciar să analizeze cauza şi sub următoarele aspecte:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea societăţii la plata sumei de 332.904 lei, reprezentând daune-interese.

Prin apelul formulat învederează reclamanta că este îndreptăţită la plata daunelor interese în temeiul dispoziţiilor legale incidente în cauză şi anume de art. 143 ind.l din Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990 şi art. 36 alin. (6) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice.

Or, din disp.art.143 ind.l din Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990 şi art. 36 alin. (6) din O.U.G. nr. 109/2011, se observă clar faptul că plata daunelor interese este strâns legată de revocarea directorului fără justă cauză sau fără temei legal.

Precizează faptul că, directorul a fost revocat în temeiul art. 7.4 şi 7.6 din contractul de mandat în urma reorganizării interne a societăţii XS.A., care s-a realizat la iniţiativa Directorului General şi a Consiliului de Administraţie în baza tuturor documentelor privind reorganizarea societăţii depuse la dosarul cauzei.

Deoarece în cauză a fost demonstrată justa cauză (temeiul legal de revocare) consideră că în prezenta cauză nu pot fi acordate daune interese reclamantei.

Cu privire la faptul că art. 7.7 din contractul de mandat reprezintă o clauză penală consideră că în mod corect instanţa de fond a arătat că nu îşi poate însuşi această susţinere.

Astfel, în speţa dedusă judecăţii, în urma revocării mandatului, reclamanta nu a fost păgubită şi nu a suferit prejudiciul solicitat prin cererea de chemare în judecata, pretenţiile solicitate de reclamanta apar de fapt ca o îmbogăţire fără justă cauză, acordarea daunelor interese în cuantumul solicitat de reclamantă ar reprezenta o dublare a remuneraţiei acesteia primită de la acelaşi angajator Societatea XS.A.

Botoşani.

Referitor la motivul de apel privind „reducerea cuantumului daunelor interese cuvenite apelantei pentru revocarea mandatului" instanţa de fond în mod corect a reţinut că la încetarea contractului de mandat al reclamantei, aceasta nu a părăsit societatea ci a revenit pe postul ocupat anterior prin contractul individual de munca, respectiv şef Departament Economic, respectându-se astfel şi prevederile art. 9 din Contractul de mandat.

Deoarece, nici postul de şef Departament Economic nu era prevăzut în noua organigramă, reclamanta a fost notificata sub acest aspect şi i s-a solicitat acordul cu privire la ocuparea unui post vacant de Director de Proiect cu contract individual de munca.

Astfel, reclamanta lucrează şi după revocarea mandatului în continuare la aceeaşi societate cu contract de muncă.

În această situaţie, în care reclamanta P C I nu mai îndeplineşte funcţia de Director Executiv al Societăţii XS.A.

Botoşani mandatul acesteia fiind revocat, însă este angajata Societăţii XS.A.

Botoşani în baza contractului individual de muncă ca Director de Proiect, instanţa reţinând faptul că cele două funcţii nu pot fi cumulate, reclamanta neputând să îşi desfăşoare activitatea pe doua funcţii diferite în cadrul aceluiaşi program de lucru, acordarea daunelor interese în cuantumul solicitat de reclamantă ar reprezenta o dublare a remuneraţiei acesteia primită de la acelaşi angajator Societatea XS.A.

Botoşani.

Există şi practică judecătorească în aceste sens, respectiv Decizia Civila nr. 2104 din 20.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi menţinută de ICCJ .

Astfel, a solicitat a se reţine că art.7.7 din Contractul de mandat şi-ar putea produce efectele doar în situaţia în care în urma revocării mandatului, reclamanta ar fi părăsit societatea, ceea ce în prezenta cauza nu este cazul.

Astfel, la încetarea contractului de mandat, reclamantei i s-a solicitat acordul cu privire la ocuparea unui post vacant de Director de Proiect cu contract individual de munca, pentru care reclamanta a şi optat (având în vedere ca postul ocupat anterior contractului de mandat nu se mai regăsea în noua organigrama).

Consideră ca revocarea mandatului reclamantei nu a fost fără justă cauză, fiind justificată de schimbarea formei de organizare a societarii X SA.

Odată fiind stabilită justa cauza a revocării mandatului, în conformitate cu prevederile art. 143 indice 1 alin. 4, directorul în cauză nu mai era îndreptăţit la plata unor daune-interese.

Atât timp cât nu au fost atacate hotărârile Consiliului de Administraţie privind reorganizarea societăţii, respectiv revocarea mandatului Directorului Executiv iar reclamanta îşi desfăşoară activitatea şi la acest moment în cadrul societarii, acceptând funcţia oferita de către societate, nu se poate aprecia că revocarea a avut loc fără justă cauză.

De altfel, prin apelul formulat nu se combate îmbogăţirea fără justa cauza reţinută în mod corect de către instanţa de fond.

Faţă de situaţia prezentata, consideră că în speţa reclamanta nu a suferit acel prejudiciu solicitat prin cererea de chemare în judecată (condiţie pentru acordarea dc daune-interese) ci de fapt pretenţiile solicitate apar ca o îmbogăţire fără justă cauză.

Precizează de asemenea ca speţele la care face trimitere reclamanta şi anexate la apel, nu sunt similare situaţiei din prezenta cauza, întrucât reclamanta nu a suferit nici un prejudiciu ca urmare a încetării contractului de mandat şi îşi desfăşoare activitatea şi în prezent in societate sub o altă titulatură.

Solicită respingerea apelului reclamantei ca netemeinic şi nelegal.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi a motivelor de apel invocate, Curtea constată următoarele:

În cauză împotriva hotărârii primei instanțe au declarat apel atât reclamanta, cât și pârâta.

Față de aspectele criticate, Curtea va analiza cu prioritate apelul declarat de apelanta-pârâtă.

Apelul declarat de apelanta-pârâtă

Sub un prim motiv de apel, apelanta-pârâtă critică sentința primei instanțe sub aspectul analizării acțiunii exclusiv din perspectiva clauzei contractuale prevăzute de art.7.7 din contractul de mandat, fără a o interpreta prin raportare la dispozițiile speciale art.1431 alin.4 din Legea nr.31/1990.

Aceasta susține că prima instanță a analizat cauza numai din punct de vedere al condițiilor stabilite prin contractul de mandat.

Deși a reținut aplicabilitatea clauzelor prevăzute la art.7.4 și 7.6, cauza a fost soluționată numai prin prisma prevederilor art.7.7, fără a se analiza dacă revocarea s-a realizat sau nu fără justă cauză.

Curtea constată că prima instanță, reținând că legea nu definește noțiunea de revocare fără justă cauză, a apreciat că determinarea semnificației pe care părțile au intenționat să o acorde acesteia trebuie desprinsă din interpretarea corelată a clauzelor contractului de mandat, în considerarea dispozițiilor art.1270 C.civ.(Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante).

Acesta raționament este corect, însă constată că deși a invocat o interpretare corelată a dispozițiilor contractuale, analiza noțiunii s-a rezumat strict prin raportare la clauza contractuală prevăzută de art.7.7, deși anterior a reținut ca incidente și dispozițiile art.7.4 și 7.6 din Contract.

Prima instanță a apreciat că pentru nașterea dreptului directorului executiv la plata compensației trebuie îndeplinite cumulativ trei condiții: revocarea să intervină înainte de ajungerea la termen a contractului de mandat; revocarea să fie urmare a inițiativei societății; revocarea să aibă drept temei motive neimputabile directorului executiv, apreciindu-le ca fiind îndeplinite.

Cu toate acestea, Curtea apreciază că, într-adevăr, prima instanță nu a mers mai departe cu analiza dreptului la despăgubiri și din perspectiva celorlalte două clauze contractuale (art.7.4 „mandatul directorului executiv poate fi revocat în conformitate cu reglementările şi dispoziţiile legale, ale actului constitutiv şi ale prezentului contract ” și art.7.6 societatea nu poate revoca mandatul directorului executiv decât motivat şi în condiţiile în care se face dovada unei juste cauze, cu excepţia situaţiei în care mandatul expiră sau când părţile convin în scris ca revocarea să se efectueze fără motivare”.) care fac trimitere expresă la dispozițiile legale incidente în cauză (cele ale Legii 31/1990 și OUG 109/2011).

Cu titlu preliminar, instanța constată că apelanta-pârâtă este o societate cu capital de stat, ceea ce determină includerea acesteia sub sfera de incidență a OUG nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, completându-se în mod corespunzător cu cele ale Legii nr.31/1990.

Instanța reține că este învestită cu o acțiune în daune interese întemeiată pe dispozițiile art.1431 alin.4 din Legea nr.31/1990, ca urmare a revocării reclamantei fără justă cauză din funcția de director general al societății pârâte.

Potrivit art. 1431 alin.4 din Legea nr.31/1990 Directorii pot fi revocaţi oricând de către consiliul de administraţie. În cazul în care revocarea survine fără justă cauză, directorul în cauză este îndreptăţit la plata unor daune-interese.

O dispoziție similară se regăsește în art. 36 alin.6 din OUG 109/2011 Directorii pot fi revocaţi de către consiliul de administraţie, în condiţiile stabilite prin contractul de mandat în cazul în care revocarea survine fără justă cauză, directorul în cauză este îndreptăţit la plata unor daune-interese, potrivit contractului de mandat.

Pentru desemnarea noilor directori se aplică, în mod corespunzător, prevederile art. 35.

Prioritar se impune a se preciza că reclamanta nu a invocat nelegalitatea sau imposibilitatea revocării sale din funcţie, ci numai caracterul intempestiv al acestei măsuri.

Situaţia care a generat litigiul dintre părţi este reprezentată de faptul că prin Decizia nr. 3 a Consiliului de Administrație al pârâtei din data de 27.01.2022 s-a decis revocarea contractului de mandat al directorului executiv nr. 1636/31.01.2020, începând cu data de 31.01.2022, cu doi ani înainte de expirarea duratei pentru care a fost încheiat contractul de mandat.

Problema dedusă judecății și asupra căreia părțile au poziții divergente este, în esență, justețea cauzei revocării din această funcție.

Raporturile dintre societate şi directorul său executiv sunt grefate pe contractul de mandat, angajament contractual în principiu revocabil, iar în materie societară el este esenţialmente revocabil, căci mandantul poate denunţa mandatul în mod unilateral oricând, chiar dacă este cu termen.

Fiind un contract intuitu personae, un act de încredere, legiuitorul conferă posibilitate acţionarilor să-şi exprime încrederea în persoanele care gestionează societatea.

Dacă revocarea ad nutum este una arbitrară, intempestivă, din considerente străine activităţii mandatarului revocat, o astfel de revocare trebuie sancţionată prin obligarea societăţii la plata unor daune-interese din cauza caracterului abuziv al unei astfel de măsuri, toate aceste aspect circumscriindu-se în sfera sintagmei "fără justă cauză".

Aflându-ne pe tărâmul unei aplicaţii speciale a contractului de mandat, dreptul mandatarului de revocare trebuie exercitat în strictă conformitate cu dispoziţiile contractuale şi legale, în sensul că revocarea trebuie să intervină numai în mod întemeiat, cu justă cauză, fiind necesară temperarea deciziei acţionarilor, care, chiar dacă au posibilitatea revocării ad nutum a directorilor ori administratorilor, trebuie să o facă cu rezervă şi o anumită chibzuinţă, analizându-se temeinic în ce măsură mandatarul său şi-a îndeplinit misiunile şi atribuţiile ce îi conturează sfera competenţei funcţiei încredinţate.

Astfel, din analiza sintagmei "revocare fără justă cauză" rezultă că legiuitorul a condiţionat posibilitatea revocării ad nutum de dovedirea de către mandant în prealabil a justeţei cauzei de revocare, existenţa în realitate a motivelor expuse în hotărârea de revocare.

Așadar, contrar reținerilor primei instanțe, justețea cauzei nu poate fi analizată strict prin prisma celor trei condiții deduse din cuprinsul clauzei contractuale prevăzute de art.7.7, ci și prin raportare la existența unui motiv întemeiat, care să excludă arbitrariul.

Doar în lipsa unei motivări punctuale care să conţină o analiză temeinică a cauzei ce determină revocarea mandatului, se prezumă că revocarea a fost dispusă ad nutum, fără justă cauză.

Raportat la obiectul prezentei cauze, instanța trebuie să verifice dacă revocarea a avut sau nu justă cauză, respectiv dacă a fost o măsură justificată și nu una guvernată de arbitrariu.

Contrar susținerilor reclamantei, Decizia nr. 3 a Consiliului de Administrație al pârâtei din data de 27.01.2022, prin care a fost revocată din funcția de director conține informații referitoare la justificarea revocării contractului de mandat, mai exact revocarea a intervenit ca urmare a reorganizării interne a societății XS.A., care s-a realizat la inițiativa Directorului General și a Consiliului de Administrație.

Astfel, prin Hotărârea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară "Y" nr. 165/25.01.2022 privind avizarea modificării Regulamentului de organizare și funcționare al societății XS.A. s-a dispus acordarea avizului conform asupra Regulamentului de organizare și funcționare al societății XS.A., ca urmare a schimbării structurii de organizare a societății.

Potrivit Regulamentului de organizare și funcționare al societății XS.A., funcția de director executiv ocupată de către reclamantă a fost suprimată din organigramă și din statul de funcții și, pe cale de consecință, a fost emisă Decizia Consiliului de Administrație nr. 3/27.01.2022 de revocare a contractului de mandat nr. 1636/31.01.2020.

Așadar, justa cauză a revocării mandatului a fost reorganizarea societăţii prin schimbarea formei de organizare a acesteia, modificarea organigramei şi a statului de funcţii, elaborarea şi aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al societăţii, stabilirea direcţiilor şi serviciilor din societate, în vederea realizării obiectului de activitate şi dezvoltarea societăţii, măsuri de ordin organizatoric vizând creşterea performantelor în activitatea societăţii.

După cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, în urma reorganizării nu a fost desfiinţat doar postul apelantei-reclamante, ci structura organizatorică a societăţii a fost schimbată radical, în toată sfera executivă a societăţii.

De menționat este că ulterior revocării mandatului, reclamantei i s-a solicitat acordul cu privire la ocuparea unui post vacant de Director de Proiect cu contract individual de muncă, pentru care reclamanta a şi optat, aceasta lucrând în continuare la aceeaşi societate cu un venit aproximativ egal cu cel din contractul de mandat, astfel cum rezultă din susținerile pârâtei necontestate de reclamantă.

De subliniat este că nu au fost atacate hotărârile Consiliului de Administraţie privind reorganizarea societăţii, respectiv revocarea mandatului Directorului Executiv.

Or, prezentarea în concret a motivelor pentru care s-a dispus revocarea conduc spre concluzia că decizia revocării reclamantei nu este rodul arbitrariului ori a aplicării unor criterii subiective, străine de obligaţiile contractuale.

În concluzie, Curtea constată că măsura revocării reclamantei s-a dispus pe deplin justificat, nefiind îndeplinită condiția de fi adoptată fără justă cauză de natură a deschide calea acordării daunelor interese prevăzute de art. 1431 alin.4 din Legea nr.31/1990.

Față de caracterul întemeiat al primului motiv de apel și consecințele ce decurg din admiterea apelului, având în vedere că cel de-al doilea motiv de apel viza capătul de cerere accesoriu având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată, Curtea nu îl va mai analiza.

Față de argumentele de fapt și de drept expuse, în temeiul art.480 alin.1 C.proc.civ. va admite apelul declarat de apelanta-pârâtă, cu consecința schimbării în tot sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca nefondată.

Apelul declarat de apelanta-reclamantă

Apelanta apreciază că, deși prima instanță a analizat și reținut în mod corect situația de fapt, a dispus în mod greșit obligarea pârâtei la plata daunelor -interese reprezentate de diferența dintre venitul net obținut de reclamantă în baza contractului de mandat și venitul obținut prin contractul individual de muncă încheiat cu pârâta pentru funcția de Director de proiect, în condițiile în care părțile au convenit în mod expres cuantumul daunelor-interese pentru revocarea intempestivă a mandatului.

Cu argumentele expuse pe larg în analiza apelului declarat de apelanta-pârâtă, reținând că revocarea nu s-a realizat fără justă cauză, de natură a deschide calea acordării daunelor interese prevăzute de art. 1431 alin.4 din Legea nr.31/1990, Curtea va respinge apelul declarat de apelanta-reclamantă, ca nefondat.

În temeiul art.453 alin.1 C.proc.civ., față de soluțiile pronunțate, va obliga intimata-reclamantă P C I la plata către apelanta-pârâta XSA la plata sumei de 26,65 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxa judiciară de timbru din apel).