Hotărâre nr. 373 din 04.04.2023

Hotărârea:

I.Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani – Secţia I Civilă înregistrată sub nr. 2204/40/2020 Sindicatul X, în calitate de reprezentant al reclamanţilor A, B, C şi D a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă, în principal obligarea pârâtului Spitalul Judeţean de Urgenţă la plata drepturilor salariale aferente orelor suplimentare prestate peste programul normal de lucru-cu spor de 75%, efectuate în perioada 28.10.2017-31.08.2020 pentru reclamanţii A, B, C, în perioada 1.06.2018-31.08.2020 şi pentru reclamantul D, diferenţe actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.

A mai solicitat obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale aferente orelor suplimentare prestate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale-cu spor de 100%, efectuate în perioada 28.10.2017-31.08.2020 pt. reclamanţii A, B, C, în perioada 1.06.2018- 31.08.2020 pentru reclamantul D, diferenţe actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală şi obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri pentru prejudiciile produse prin nerespectarea obligaţiei de acordare a orelor libere în compensare pentru orele suplimentare efectuate în perioadele indicate, despăgubiri egale cu drepturile salariale aferente orelor suplimentare efectuate în perioadele respective mai sus indicate şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin Sentinţa civilă nr. 825/20.09.2022, pronunțată de Tribunalul Botoşani — Secția civilă s-a admis acţiunea formulată de reclamanţi, a fost obligat pârâtul să plătească reclamanţilor contravaloarea drepturilor salariale pentru orele lucrate sâmbătă, duminică şi în zilele de sărbători legale, precum şi sporul de 100%, după cum urmează: pentru reclamantul A pentru un număr de 477 ore, din perioada 28.10.2017-31.08.2020; pentru reclamantul B pentru un număr de 552 ore din perioada 28.10.2017-31.08.2020; pentru reclamanta C pentru un număr de 432 ore din perioada 28.10.2017-31.08.2020; pentru reclamantul D pentru un număr de 440 ore din perioada 1.06.2018-31.08.2020.

A fost obligat pârâtul să plătească Sindicatului X suma de 6000 lei reprezentând cheltuieli de judecată, din care 4500 lei-onorariu expert şi 1500 lei-onorariu avocat.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat următoarele:

Reclamanţii au chemat în judecată pe pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă solicitând obligarea acestuia la plata drepturilor salariale aferente orelor lucrate în calitate de fochişti pentru asigurarea continuităţii, în motivare invocând dispoziţiile incidente ale Codului muncii, dar şi dispoziţiile speciale ale art.2 alin.1 din Capitolul II -Anexa II a Legii 153/2017, potrivit cărora:

Munca prestată de personalul din unităţile sanitare, de asistenţă socială şi de asistenţă medico-socială, în vederea asigurării continuităţii activităţii, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul programului normal de lucru, se plăteşte cu un spor de până la 100% din salariul de bază al funcţiei îndeplinite.

Pârâtul angajator a apreciat însă că nu li se cuvin aceste drepturi întrucât munca suplimentară se efectuează doar la solicitarea angajatorului şi potrivit OUG 99/2016, a OUG 90/2017 şi OUG 114/2018 munca suplimentară se va compensa doar cu timp liber corespunzător.

Conform art.120 alin.1 din Codul muncii munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 112, este considerată muncă suplimentară.

Potrivit art.112 alin.1 din Codul muncii pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână.

Interpretarea sintagmei ,,în cadrul programului normal de lucru” din textul normativ analizat nu poate avea în vedere decât durata timpului de lucru, dar nu şi zilele ,,normale” de efectuare a activităţii în condiţiile în care art.137 din Codul muncii reglementează pentru toţi salariaţii repausul săptămânal, după cum urmează:

(1) Repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica.

(2) În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă şi duminică ar prejudicia interesul public sau desfăşurarea normală a activităţii, repausul săptămânal poate fi acordat şi în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.

(3) În situaţia prevăzută la alin. (2) salariaţii vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.

(4) În situaţii de excepţie zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăşi 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă şi cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor.

(5) Salariaţii al căror repaus săptămânal se acordă în condiţiile alin. (4) au dreptul la dublul compensaţiilor cuvenite potrivit art. 123 alin. (2).

Prin urmare, împrejurarea că, din perspectiva duratei timpului de muncă, activitatea salariaților peste programul normal de activitate din zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale este una suplimentară, nu este de natură să înlăture caracterul de activitate prestată în zile de repaus săptămânal sau sărbători legale stabilite de lege, repaus la care aveau dreptul şi reclamanţii, la fel ca orice alt salariat supus dispozițiilor Codului muncii - interpretare care rezultă şi din considerentele de la pct.44 -50 şi respectiv 50 -60 ale Deciziei ÎCCJ nr.65/2020 ( HP) care, deşi are în vedere alte dispoziţii normative referitoare la o altă categorie de personal bugetar, subliniază - prin raportare la disp. art.137 alin.4 şi 5, respectiv art.142 din Codul muncii - următoarele :

,, 57.

Această abordare interpretativă nu vine în contradicţie cu prevederile generale din legislaţia primară a muncii, în condiţiile în care Codul muncii prevede o compensare suplimentară cuvenită pentru munca suplimentară şi pentru cea prestată în zilele de repaus.

58.

Concret, este vorba de art. 137 alin. (4) şi (5) din Codul muncii: "În situaţii de excepţie zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăşi 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă şi cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor.

Salariaţii al căror repaus săptămânal se acordă în condiţiile alin. (4) au dreptul la dublul compensaţiilor cuvenite potrivit art. 123 alin. (2).

59.

Totodată, poate fi exemplificat şi art. 142 din acelaşi act normativ: "Salariaţilor care lucrează în unităţile prevăzute la art. 140, precum şi la locurile de muncă prevăzute la art. 141 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.

În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

60.

Aşadar, în situaţia în care interpretarea coroborată a textelor de lege ce fac obiectul prezentei cauze ar conduce către concluzia că cele două beneficii nu se pot cumula pentru munca suplimentară efectuată în zilele de repaus, ar însemna că funcţionarii publici vizaţi de legislaţia specifică încasează drepturi salariale inferioare celor din Codul muncii, ce constituie un reper minim garantat al drepturilor aplicabile tuturor salariaţilor.”

Pârâtul a precizat că nu ar putea fi acordate drepturi salariale reclamanților întrucât pe de o parte nu s-a cerut de către angajator desfășurarea unei asemenea activități, iar pe de altă parte era interzis acest lucru de către prevederile legale în vigoare.

Contrar celor susținute de Spitalul Judeţean de Urgenţă, a reținut instanța că programarea activității reclamanților a fost făcută de angajator prin intermediul șefului reclamanților, inginer F.P..

De altfel, pe unele din aceste grafice se înscrie că nu există suficient personal pentru asigurarea serviciului sau că nu se respectă prevederile Codului Muncii privind orele suplimentare.

Pe de altă parte, angajatorul nici nu a cuantificat numărul de ore lucrate suplimentar de reclamanți pentru asigurarea continuității activității.

Conform art. 8 din Codul Muncii, relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității şi al bunei-credinţe.

Or, în condiţiile în care Spitalul nici nu a înregistrat numărul de ore lucrate suplimentar de reclamanţi, atunci nu a existat pentru aceştia vreo speranţă legitimă că ar putea să beneficieze la un moment ulterior de zile libere plătite.

În plus, angajatorul nici a dovedit în condiţiile art. 272 din Codul Muncii că ar fi achitat vreo sumă reclamanţilor pentru munca suplimentară prestată în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale.

Pentru cuantificarea numărului de ore efectuate de reclamanţi suplimentar în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale instanţa a dispus întocmirea unui raport de expertiză.

Expertul desemnat în cauză a stabilit că reclamanţii au prestat un număr de 477 ore de către reclamantul A în perioada 28.10.2017-31.08.2020; de 552 ore de către reclamantul B în perioada 28.10.2017-31.08.2020; de 432 ore de către reclamanta C în perioada 28.10.2017-31.08.2020; de 440 ore de către reclamantul D în perioada 1.06.2018-31.08.2020.

Din aceste motive, tribunalul a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți la plata de despăgubiri egale cu salariul şi sporul de 100% datorate pentru zilele în care au asigurat continuitatea activității în raport cu numărul de ore stabilit de expert prezentate mai sus, în condițiile în care, până la data pronunțării prezentei decizii, pârâtul nu a dovedit că ar fi compensat în mod corespunzător activitatea prestată de reclamanți în zilele de repaus săptămânal şi în regim de muncă suplimentară, potrivit art.21 din Legea 153/2017:

(1) Munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum şi munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal şi în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia.

(2) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru va fi plătită în luna următoare cu un spor de 75% din salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate.

(3) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, va fi plătită în luna următoare cu un spor de 100% din salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate.

Iar, faţă de modul de soluţionare a acţiunii reclamanţilor, în baza art.452-453 NCPC, pârâtul a fost obligat să plătească acestora cheltuieli de judecată în sumă de 6000 lei, reprezentând onorariul de avocat şi onorariul expertului.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, iar în cazul în care va fi respinsă, a invocat excepția de putere de lucru judecat.

În motivare, a arătat că în dosarul nr. 947/40/2021, reclamantul T.R., prin Sindicatul X, a chemat în judecată pe pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă, solicitând obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale aferente celor 12 ore lucrate în data de 31 ianuarie 2021 ca fiind ore suplimentare lucrate în afara normei de lucru.

Prin sentința nr. 1579 din 08 decembrie 2021, Tribunalul Botoșani - Secția I Civilă a admis în parte acțiunea astfel cum a fost precizată.

Prin Decizia nr. 996 din data de 26 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, instanța de control judiciar a admis apelul formulat de pârâtul Spitalul Județean de Urgență, schimbând în tot sentința apelată.

În prezentul dosar, a arătat că reclamanţii A, B, C, D, prin Sindicatul X, au chemat în judecată pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă, solicitând obligarea acestuia la plata orelor suplimentare cu un spor de 75%, respectiv cu un spor de 100%

Astfel, a menționat faptul că în decizia Curții de Apel Suceava mai sus invocată reclamanții sunt diferiți față de prezenta cauză, însă sunt reprezentați tot de Sindicatul X, obiectul dedus judecății fiind identic, respectiv plata orelor suplimentare aferente salariaților din cadrul serviciului tehnic-administrativ, pârât fiind Spitalul Județean de Urgență.

De asemenea, a supus observației instanței faptul că reclamanții din cele două dosare au aceeași funcție, respectiv cea de fochist.

Apelantul a făcut trimitere la Decizia nr. 1777 pronunțată de Înalta Curte de Casație şi Justiție, secția a II-a civilă, la data de 25.06.2015.

Având în vedere cele două dosare menționate, a considerat că este există triplă identitate de acțiuni, şi anume părți (Sindicatul X şi Spitalul Județean de Urgență), obiect (plata orelor suplimentare) şi cauză juridică (Codul muncii şi art. 21 din Legea nr. 153/2017), drept urmare, a solicitat admiterea excepțiilor aşa cum au fost invocate.

Pe fondul cauzei, a considerat că pentru efectuarea orelor suplimentare era necesară solicitarea angajatorului, precum şi acordul salariatului, fapt nedovedit de către reclamanți, având în vedere prevederile art. 121 alin 1 din Codul muncii.

Cu privire la remunerarea orelor suplimentare cu un spor de 75%, respectiv cu un spor de 100%, a arătat că legislația în vigoare interzice plata muncii suplimentare, astfel cum prevăd dispozițiile art.8 din Ordonanța de Urgență nr.99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art.8 din Ordonanța de Urgență nr. 90/2017 privind unele masuri fiscal-bugetare, precum şi ale art.35 din Ordonanța de Urgență nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare.

Referitor la capătul de cerere privind plata unor despăgubiri pentru prejudiciul produs prin nerespectarea obligației de acordare a orelor libere în compensare pentru orele suplimentare, a considerat că nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru acordarea acestora, întrucât legislația mai sus menționată prevede clar faptul că munca suplimentară se va compensa numai cu timp liber corespunzător, astfel, a apreciat că nu s-a produs niciun un prejudiciu.

Totodată, a precizat că activitatea reclamanților se desfășoară în program de 12 ore cu repaus de 24 de ore, iar în perioada dedusă judecății, norma de bază era de 160 ore, reprezentând norma de lucru pe luna respectivă efectuată în timpul săptămânii şi în zile de sâmbătă, duminică şi sărbători legale.

Conform pontajelor, pe perioada dedusă judecății, reclamanții au beneficiat de drepturile salariate pentru timpul lucrat în norma de bază.

Chiar dacă au fost ore lucrate în afara normei de bază, aceste ore sunt considerate ore suplimentare, așa cum reiese şi din art. 21 din Legea nr. 153/2017.

Instanța de fond, prin sentința criticată, a soluționat cererea de chemare în judecată numai sub aspectul prevederilor din Codul muncii şi a prevederilor art. 21 din Legea nr. 153/2017, însă nu a luat în considerare dispozițiile legale invocate prin întâmpinare, care prezintă un caracter derogatoriu de la normele cu caracter general instituite prin Legea-cadru şi prin Codul muncii, conferind dreptul reclamanților numai la compensarea cu timp liber corespunzător, or, prin petitul cererii nu s-a solicitat obligarea pârâtului la acordarea de timp liber, apreciind că instanța este ținută de limitele procesuale stabilite de reclamanți.

Cu privire la cheltuielile de judecată, a solicitat respingerea acestui capăt atât de la fondul cauzei, cât şi cele din apel.

De asemenea, a declarat apel incident reclamantul Sindicatul X, în calitate de reprezentant legal al reclamanţilor A, B, C şi D, solicitând schimbarea în parte a hotărârii primei instanţe, în sensul de a se dispune obligarea pârâtului să plătească reclamanţilor contravaloarea drepturilor salariale pentru orele suplimentare atestate peste programul normal de lucru, cu spor de 75%, după cum urmează: pentru reclamantul A - un nr. de 477 ore, pentru reclamantul B - un nr. de 552 ore, pentru reclamanta C - un nr. de 452 ore, pentru reclamantul D - un nr. de 440 ore.

În motivare, a arătat că a formulat apel incident întrucât, raportat la acțiunea cu care a învestit instanța şi la concluziile raportului de expertiză drepturi salariale, rezultă că în speță orele suplimentare vizate erau doar cele prestate peste programul normal de lucru, cu spor de 75%.

Astfel cum a arătat în acțiunea introductivă, a solicitat să fie plătite cu titlu de despăgubire ca urmare a necompensării în ore libere plătite, următoarele:

- contravaloarea drepturilor salariale aferente orelor suplimentare prestate peste programul normal de lucru, cu spor de 75%, efectuate în perioada 28.10.2017-31.08.2020 pentru reclamanții A, B, C, în perioada 1.06.2018-31.08.2020 pentru reclamantul D, diferenţe actualizate cu indicele de inflație şi dobânda legală;

- contravaloarea drepturilor salariale aferente orelor suplimentare prestate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale, cu spor de 100%, efectuate în perioada 28.10.2017-31.08.2020 pentru reclamanții A, B, C, în perioada 1.06.2018-31.08.2020 pentru reclamantul D, diferențe actualizate cu indicele de inflație şi dobânda legală.

Însă, din raportul de expertiză judiciară întocmit în cauză de expert, a rezultat că orele suplimentare prestate în zilele de repaus săptămânal şi de sărbători legale au fost plătite pentru perioada solicitată.

În aceste condiții, expertul a calculat orele suplimentare prestate peste programul normal de lucru, cu spor de 75%.

Astfel, a rezultat pentru reclamantul A un nr. de 477 ore, pentru reclamantul B un nr. de 552 ore, pentru reclamanta C un nr. de 452 ore, pentru reclamantul D un nr. de 440 ore.

A constatat, de asemenea, expertul că aceste ore suplimentare prestate peste programul normal de lucru au fost efectuate de reclamanți, că nu au fost compensate în ore libere plătite de către angajatorul-intimat şi nici nu au fost plătite de acesta.

Totodată, expertul a şi calculat sumele nete, actualizate cu indicele de inflație şi cu dobânda legală, ce se cuveneau apelanților:

- pentru reclamantul A, un nr. de 477 ore – contravaloare 10.751 lei;

- pentru reclamantul B, un nr. de 552 ore - contravaloare 21.565 lei;

- pentru reclamantul C, un nr. de 452 ore - contravaloare 8.959 lei;

- pentru reclamantul D, un nr. de 440 ore - contravaloare 17.803 lei.

Astfel, numărul de ore suplimentare față de care s-a admis acțiunea lor în fața primei instanțe sunt de fapt ore suplimentare prestate peste programul normal de lucru, ce se majorează cu spor de 75%, cum de altfel a şi calculat expertul.

4. Apărările formulate

Faţă de apelul declarat de pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă, a formulat întâmpinare reclamantul Sindicatul X, în calitate de reprezentant legal al reclamanţilor A, B, C şi D, solicitând respingerea apelului ca nefondat, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată din apel.

În apărare, au arătat reclamanții că sunt salariați ai pârâtului pe funcțiile de „fochişti” -Secţia obstetrică-ginecologie şi, ca urmare a lipsei de personal, în perioada octombrie 2017-august 2020 au efectuat ore suplimentare care nu au fost compensate cu timp liber şi nici nu le-au fost plătite şi că, deşi au sesizat de mai multe ori în această perioadă angajatorul, acesta nu a luat nici un fel de măsuri.

Pe lângă atribuțiile din fişele postului, reclamanţilor li s-au adăugat şi munca a cel puţin 7 posturi, fiindu-le impuse şi alte atribuţii de serviciu: asigurarea apei calde menajere, asigurarea aburului pentru procesele tehnologice, asigurarea căldurii prin calorifere în sezonul rece, asigurarea căldurii prin CTA pentru bloc operator, săli de naştere, saloane de terapie intensivă, producerea şi distribuirea de oxigen medical, staţia de hidrofoare, staţia de compresoare, bazinul de alimentare apă a spitalului, scoaterea apei din puţul liftului pentru a evita defecțiuni la lift etc.

Așadar, în perioadele indicate în petitul acțiunii, reclamanții au efectuat nenumărate ore suplimentare peste programul normal de lucru şi ore suplimentare prestate în zilele de repaus săptămânal sau sărbători legale, conform graficelor de activitate întocmite de şefii lor, iar prezenţa lor la serviciu pe durata efectuării acestor ore suplimentare rezultă din foile colective de prezenţă şi fişele de pontaj.

Au apreciat că, din punct de vedere juridic, aceste ore suplimentare trebuiau compensate cu ore libere plătite în următoarele 60 zile, iar când compensarea nu era posibilă aceste ore trebuiau plătite plătite cu un spor de 75 % pentru cele prestate peste programul normal de lucru- şi cu un spor de 100% cele prestate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale conform art. 21 alin. 1, 2,3 din Legea-cadru a salarizării bugetare nr. 153/2017 - valabilă pentru perioada dedusă judecăţii 2017-2020.

La acestea se adaugă prevederile similare art. 122 şi 123 Codul muncii.

În cazul lor, pârâtul nici nu le-a acordat în compensarea orelor suplimentare, ore libere plătite, nici nu le-a plătit orele suplimentare, deşi au solicitat de mai multe ori.

Au mai menționat reclamanții că au efectuat orele suplimentare în baza graficelor de activitate semnate şi aprobate de conducerea spitalului, neavând cum să refuze efectuarea acestor ore pentru că ar fi însemnat că nu îşi îndeplineau sarcinile de serviciu, şi în consecinţă, ar fi fost sancționați disciplinar.

Au mai susținut reclamanții că, în condițiile în care instanța de judecată va aprecia că aceste orele suplimentare nu pot fi plătite ca urmare a derogărilor de la prevederile art. 21 din Legea 153/2017, care indicau doar posibilitatea compensării muncii suplimentare cu timp liber corespunzător, atunci au arătat că nerespectarea de către pârât a obligației de acordare a acestui timp liber corespunzător în compensare pentru orele suplimentare (încălcare art. 40 alin. 2 lit. c) Codul muncii) le-a creat un prejudiciu concret prin supunere la muncă forțată atât din punct de vedere patrimonial, lipsa salarizării pentru munca efectivă, cât şi din punct de vedere moral, epuizare fizică şi emoțională, limitarea timpului de recreere etc, prejudiciu cu privire la care au dreptul de a solicita o despăgubire aferentă conform art. 253 alin. 1 şi 2 Codul muncii.

În acest context, au susținut reclamanții că această despăgubire nu poate fi decât egală cu drepturile salariale aferente orelor suplimentare efectuate în perioadele respective mai sus indicate.

Cu privire la primul motiv de apel, respectiv invocarea excepției autorității de lucru judecat sau putere de lucru judecat raportat la Decizia nr. 996/26.09.2022, pronunțată în dosarul nr. 947/40/2021 al Curții de Apel Suceava, au solicitat respingerea ca nefondat.

Au apreciat că nu poate fi reținută o autoritate de lucru judecat raportat la decizia mai sus indicată, motivat de faptul că nu este întrunită condiția legală a identității de părți, condiție obligatorie conform art. 431 şi art. 432 CPC, Decizia nr. 996/2022 privind o altă persoană ce a avut calitatea de reclamant.

O altă chestiune diferită este şi faptul că reclamantul T.R. din dosarul nr. 947/40/2021 a solicitat acordarea contravalorii unor ore suplimentare efectuate într-o singură zi de duminică, 31.01.2022, în vreme ce în prezentul dosar orele suplimentare identificate şi calculate de expert se referă la cele prestate peste programul normal de lucru, ce se majorează cu spor de 75%.

În plus, în speță, s-au făcut verificări la instituția apelantă şi expertul a constatat în mod direct că, în perioada 2017-2020, acele ore suplimentare prestate peste programul normal de lucru, ce se majorează cu spor de 75%, nu au fost compensate în ore libere plătite de către angajatorul-intimat şi nici nu au fost plătite de angajatorul intimat.

Or, în cazul dosarului nr. 947/40/2021, instanța a apreciat că orele respective se mai pot compensa în ore libere plătite.

Prin urmare, condiția obligatorie a identității de părți, obiect şi cauză juridică pentru a se reține o autoritate de lucru judecat nu este întrunită, sens în care a solicitat respingerea excepției ca neîntemeiată.

Totodată, a apreciat că susținerea potrivit că nu ar fi dovedit că apelantul a solicitat intimaților-reclamanți efectuarea de ore suplimentare, deși aceştia şi-ar fi dat acordul, este nefondată, astfel ,cum a motivat prima instanță.

În ceea ce privește motivul de apel referitor la faptul că orele suplimentare nu puteau fi decât compensate în ore libere plătite, conform prevederilor succesive privind salarizarea bugetară, au solicitat respingerea ca nefondat.

Au susținut că prima instanță în mod corect a observat că acele ore suplimentare nu s-au compensat deloc pe parcursul a 3 ani ( 2017-2020), așa încât a apreciat că se cuvine să fie despăgubiți cu contravaloarea acestor ore suplimentare prestate peste programul normal de lucru, iar această despăgubire nu putea fi decât egală cu drepturile salariale aferente orelor suplimentare efectuate în perioadele respective mai sus indicate.

Aşadar, prima instanță nu a obligat apelantul la plata propriu-zisă a acestor ore suplimentare, ci a obligat pârâtul la plata contravalorii acestor drepturi salariale, cu titlu de despăgubire, apreciind că în aceste condiții nu se încalcă nici o prevedere legală de salarizare bugetară enumerată de apelant.

5. Procedura parcursă în faţa instanţei de apel

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 4711 din Codul de procedură civilă, a fost fixat termen de judecată la data de 4.04.2023, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare.

Nu s-au administrat probe noi în apel.

II. Soluţia şi considerentele Curţii de apel

Verificând, în limitele motivelor de apel, conform art. 477, art. 479 alin. 1 din Codul de procedură civilă, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea de către prima instanţă a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Curtea reţine următoarele:

Apelul pârâtului

Analizând cu prioritate motivul de apel vizând incidenţa în cauză a excepţiei autorității de lucru judecat în raport de decizia civilă nr. 947/40/2021 a Curţii de apel Suceava, Curtea reţine că autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 431 din Codul de procedură civilă potrivit căruia: „(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.”

De asemenea, potrivit art. 430 din Codul de procedură civilă „(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.”.

După cum se poate observa, efectul de „lucru judecat” al unei hotărâri judecătoreşti are două accepţiuni: stricto sensu semnifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect, cu aceeaşi cauză (exclusivitatea), iar lato sensu semnifică efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat (res judicata), care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumţie irefragabilă că exprimă adevărul şi că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (obligativitatea).

Sub acest aspect, Curtea notează că este necesar să se facă distincţie între efectul negativ al autorităţii de lucru judecat care are drept consecinţă respingerea acţiunii în temeiul acestei excepţii, întrucât sunt îndeplinite elementele prevăzute de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., şi efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat consacrat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care se referă la imposibilitatea de a statua diferit asupra modului în care anterior au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi.

Efectul pozitiv al puterii de lucru judecat se manifestă ca prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raportul juridic dintre părţi, respectiv modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raportul juridic dintre părţi, fără posibilitatea de a statua altfel.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a fi contrazis.

Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti.

Prezumţia nu opreşte judecarea celui de-al doilea proces, ci uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.

În speță, contrar aprecierii pârâtului apelant, nu există identitate de părţi, obiect și cauză între litigiul soluţionat prin decizia nr. 947/40/2021 a Curţii de apel Suceava şi prezentul litigiu.

Formularea unei cereri de chemare în judecată determină cadrul procesual în care se va desfăşura judecata din punctul de vedere al părţilor (reclamant şi pârât), al obiectului cererii (pretenţia concretă) şi al cauzei (situaţia de fapt calificată juridic).

În cauza care a făcut obiectul dosarului nr. 947/40/2021 reclamantul T.R. a chemat în judecată pe pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă solicitând obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale aferente celor 12 ore lucrate în data de 31 ianuarie 2021.

Astfel cum se poate observa, nu există identitate de părţi între cele două litigii în condiţiile în care reclamanţii sunt salariaţi diferiţi ai aceluiaşi pârât, fiind fără relevanţă faptul că sunt reprezentaţi în proces de acelaşi sindicat, dreptul subiectiv invocat aparţinând reclamanţilor, membri de sindicat, iar nu sindicatului, care are calitatea de reprezentant legal al acestora, în temeiul art. 28 din Legea nr. 62/2011 (în vigoare la data introducerii acţiunii, act normativ abrogat prin Legea nr. 367/2022, ce conţine dispoziții similare în art. 28).

Obiectul celor două cereri de chemare în judecată este diferit, reclamanţii având pretenţii diferite, invocând fiecare un drept subiectiv propriu, în raport de munca prestată.

În acest context, cauza nu este aceeași în cele două procese pentru că situaţia de fapt invocată, calificată juridic, este diferită.

Aplicarea şi interpretarea unor dispoziţii legale similare în cele două speţe nu este suficientă pentru a se reţine că există autoritate de lucru judecat, ca excepţie sau ca prezumţie, dezlegarea problemelor de drept din decizia nr. 947/40/2021 a Curţii de apel Suceava nefiind impusă cu autoritate de lucru judecat reclamanţilor din prezenta cauză, care nu au fost părţi în acel litigiu.

Totodată se reţine că în sistemul juridic românesc practica judiciară nu constituie izvor de drept.

O hotărâre judecătorească, chiar definitivă, dată într-un caz concret, cu verificarea stării de fapt existente, nu poate obliga o altă instanţă de judecată să pronunţe o soluţie identică.

Pe fondul cauzei, se reţine că prima instanţă a obligat pârâtul apelant să plătească reclamanţilor contravaloarea drepturilor salariale pentru orele lucrate sâmbătă, duminică şi în zilele de sărbători legale, precum şi sporul de 100%, după cum urmează: pentru reclamantul A pentru un număr de 477 ore, din perioada 28.10.2017-31.08.2020; pentru reclamantul B pentru un număr de 552 ore din perioada 28.10.2017-31.08.2020; pentru reclamanta C pentru un număr de 432 ore din perioada 28.10.2017-31.08.2020; pentru reclamantul D pentru un număr de 440 ore din perioada 1.06.2018-31.08.2020.

Din considerente rezultă că prima instanță a avut în vedere munca suplimentară efectuată de reclamanți în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale.

Se observă că prin cererea de chemare în judecată reclamanţii solicitaseră, pe de o parte, plata drepturilor salariale aferente orelor suplimentare prestate peste programul normal de lucru cu spor de 75%, solicitare la care prima instanţă nu face referire, iar pe de altă parte, obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale aferente orelor suplimentare prestate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale cu spor de 100%, temeiul legal al cererii fiind art. 21 alin.1,2,3 din Legea nr. 153/2017, art. 122 şi 123 din Codul muncii.

În subsidiar au solicitat plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale aferente orelor suplimentare efectuate, dat fiind că nu le-a acordat timp liber în compensare, temeiul legal fiind art. 253 din Codul muncii, susținând că angajatorul a încălcat art. 40 din Codul muncii.

Conform raportului de expertiză efectuat în cauză reclamanţii au efectuat ore suplimentare, care nu au fost compensate şi nici plătite, astfel: reclamantul A - 477 ore, reclamantul B - 552 ore, reclamanta C - 432 ore, reclamantul D - 440 ore, expertul calculând contravaloarea acestora inclusiv a sporului de 75%.

Expertul a arătat în anexa 3 la raport că a făcut aplicarea art. 122 și 123 din Codul muncii, care reglementează compensarea muncii suplimentare, astfel cum este definită de art. 120 și anume munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 112.

Art. 112 alin.1 din acelaşi act normativ dispune în sensul că pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână, iar art. 113 alin.1 din Codul muncii prevede că repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu două zile de repaus.

La obiectivul nr. 2 fixat de instanță expertul menționează expres că nu a identificat orele lucrate sâmbăta și duminica pentru că reclamanții au precizat că sporul de 100% a fost plătit până în luna iunie 2020.

Față de cele reținute, se observă că de fapt orele suplimentare pentru care prima instanță a dispus plata contravalorii lor, inclusiv sporul de 100%, nu au fost lucrate sâmbăta, duminica sau în zilele de sărbători legale ci sunt ore suplimentare prestate peste timpul săptămânal de muncă, prima instanță stabilind în mod eronat situația de fapt.

Ceea ce trebuie însă avut în vedere în speță este faptul că, întrucât pârâtul apelant este o instituţie publică finanţată integral din venituri proprii, rezultă că personalului său, inclusiv reclamanților, le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 153/2017 care reglementează salarizarea personalului bugetar, potrivit art. 2 alin. 1 lit. c, alin. 3 din acest act normativ, dispozițiile legii speciale aplicându-se cu prioritate față de cele generale ale Codului muncii.

Este de principiu că legea generală se aplică în orice materie şi în toate cazurile, mai puţin în acelea în care legiuitorul stabileşte un regim special şi derogatoriu, instituind în anumite materii reglementări speciale, care sunt prioritare faţă de norma de drept comun, ce în astfel de situaţii se aplică numai unde legea specială nu dispune.

Caracterul prioritar al normei speciale decurge din însăşi finalitatea adoptării ei, dovedind voinţa legiuitorului de a deroga de la legea de drept comun, prin prevederi de strictă interpretare şi aplicare.

Pentru personalul bugetar se aplică cu prioritate dispozițiile din legea specială, respectiv art. 21 din Legea nr. 153/2017 care prevede: „(1) Munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum şi munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal şi în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia.

(2) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru va fi plătită în luna următoare cu un spor de 75% din salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate.

(3) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, va fi plătită în luna următoare cu un spor de 100% din salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate.

(4) Plata muncii în condiţiile alin. (2) şi (3) se poate face numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de şeful ierarhic în scris, fără a se depăşi 360 de ore anual.

În cazul prestării de ore suplimentare peste un număr de 180 de ore anual, este necesar acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor, potrivit legii.”

Însă, Curtea reţine că, printr-o succesiune de acte normative, s-a dispus ca pentru personalul plătit din fondurile publice orele suplimentare precum și cele lucrate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, să fie compensate doar cu timp liber corespunzător în anii 2017-2020.

Astfel, potrivit art. 8 din OUG 99/2016 în perioada 1 ianuarie- 28 februarie 2017, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.

Art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 9/2017 prevede ca aceste dispoziții se aplică în mod corespunzător şi în perioada 1 martie - 31 decembrie 2017.

Ulterior, conform art. 8 din OUG 90/2017 s-a prevăzut că prin derogare de la prevederile art. 21 din Legea-cadru nr. 153/2017, în anul 2018, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.

Totodată potrivit art.35 alin.1 din OUG nr.114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, prevederi conform cărora prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2) - (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada 2019 - 2021, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.

Deși pârâta a invocat prin întâmpinare aplicarea acestor dispoziții legale derogatorii, prima instanță le-a ignorat fără a argumenta de ce nu ar fi aplicabile reclamanților.

În ce priveşte dispoziţiile art. 2 alin.1 din Capitolul II-Anexa II a Legii nr.153/2017 conform cărora munca prestată de personalul din unităţile sanitare, de asistenţă socială şi de asistenţă medico-socială, în vederea asigurării continuităţii activităţii, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul programului normal de lucru, se plăteşte cu un spor de până la 100% din salariul de bază al funcţiei îndeplinite, acesta face referire la munca prestată în cadrul programului normal de lucru în aceste zile iar nu la munca suplimentară.

Or, în speță, prin raportul de expertiză efectuat s-a stabilit doar că reclamanții au lucrat ore suplimentare peste timpul normal de muncă de 40 de ore săptămânal, fără a se analiza deloc activitatea reclamanților prestată sâmbăta, duminică și în timpul sărbătorilor legale.

Decizia nr. 65/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea chestiunilor de drept, la care face referire prima instanţă, se referă la situaţia în care munca desfăşurată în zilele de repaus săptămânal sau de sărbători legale depăşeşte durata normală a timpului de lucru, respectiv aceea de 8 ore, aşa cum este reglementată de art. 112 din Codul muncii nu la situaţia muncii suplimentare efectuate peste timpul de lucru săptămânal.

În concluzie, în raport de dispozițiile legale menționate, orele suplimentare efectuate de reclamanţi şi stabilite de expert, nu pot fi plătite conform dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 153/2010 iar orele suplimentare lucrate sâmbăta, duminica şi în zilele de sărbătoare legale nici nu au fost identificate de expert, astfel cum eronat a stabilit prima instanță.

În aceste condiţii, criticile apelantei ce vizează cerința ca angajatorul să fi solicitat plata orelor suplimentare, nu mai sunt relevante, Curtea reţinând că nu se poate acorda contravaloarea lor, astfel cum a dispus prima instanţă, ci doar ore libere în compensare.

Cum reclamanților nu li se cuvine nicio sumă de bani pentru munca suplimentară efectuată, nici cererea accesorie privind actualizarea sumelor cu indicii de inflaţie şi plata dobânzii legale nu poate fi admisă.

Pentru considerentele expuse, constatând că prima instanţă a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii, în temeiul art. 480 alin. 1, 2 din Codul de procedură civilă, Curtea a admis apelul, a schimbta în tot sentinţa civilă apelată în sensul că a respins acţiunea ca nefondată.

Apelul incident al reclamanților vizează plata orelor suplimentare, astfel cum a fost calculată de expert, însă, pentru argumentele expuse, munca suplimentară efectuată de aceștia în perioada anilor 2017-2020 se compensează doar cu timp liber corespunzător, neputându-se acorda un spor, astfel cum prevede art. 21 din Legea nr. 153/2017, acţiunea fiind greşit admisă, cu ignorarea dispoziţiilor legale derogatoare incidente.

Referitor la solicitarea reclamanților de a li se plăti, ca despăgubire pentru neacordarea orelor libere plătite în compensare, contravaloarea orelor suplimentare, aceasta nu a fost reiterată prin apelul incident, astfel că instanţa de apel s-a pronunţat în limitele criticilor, conform art. 479 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Reclamanţii fac referire la această cerere doar când prezintă solicitările formulate în primă instanţă.

Contrar susţinerilor reclamanţilor din întâmpinarea la apelul principal, prima instanţă nu a acordat contravaloarea orelor suplimentare lucrate ca despăgubire, nefiind făcută nicio analiză în considerente cu privirea la întrunirea condiţiilor prevăzute de art. 253 din Codul muncii pentru atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins apelul reclamanţilor ca nefondat; a constatat că este nefondată cererea reclamanţilor apelanţi privind obligarea pârâtului apelant la plata cheltuielilor de judecată, nefiind îndeplinite condiţiile art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în sensul că pârâta este partea care a câştigat procesul ca urmare a admiterii apelului său, cu consecinţa respingerii acţiunii.