Hotărâre nr. 36 din 29.03.2023

Prin încheierea penală nr. 36 din 29 martie 2023, pronunţată de completul de judecători de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Suceava în dosar nr. 2474/86/2022/a1 s-a reţinut printre altele, astfel:

Analizând contestația formulată prin prisma motivelor invocate, precum şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu prevederile art. 347 Cod procedură penală, judecătorii de cameră preliminară prin încheierea nr. 27 din 06.03.2023 au constatat următoarele:

O primă solicitare a inculpatului X, prin apărător a fost cea a constatării nulităţii declaraţiei dată de acesta în calitate de martor, la data de 14.11.2019, menţionând că această declaraţie a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale, respectiv art.118 Cod procedură penală, care reglementează dreptul martorului de a nu se incrimina.

Cu privire la această excepţie, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a apreciat că audierea inculpatului X în calitate martor a avut loc anterior deciziei Curții Constituționale nr. 236 din 02.06.2020, prin care s-a constatat „că soluția legislativă cuprinsă în art. 118 din Codul de procedură penală, care nu reglementează dreptul martorului la tăcere și la neautoincriminare, este neconstituțională”, cu respectarea garanțiilor procesuale de la data respectivă.

Mai mult decât atât, declarația nu a fost reținută ca mijloc de probă prin actul de sesizare a instanței și nici nu s-a făcut referire la aceasta în descrierea situației de fapt, astfel încât nu s-a impus excluderea acesteia de la dosarul cauzei.

Făcând propria analiză asupra declaraţiei dată de numitul X în data de 14.11.2019, judecătorii de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar au apreciat că declaraţia a fost obţinută în mod neloial.

Astfel, judecătorii de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar au constatat că la data de 13 noiembrie 2019, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Secţiei 11 Poliţie Rurală P. s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea a două infracţiuni de trecere frauduloasă a frontierei de stat, fapte prevăzute de art. 26 alin.1 Cod penal, reţinându-se faptul că la data de 12.11.019, în jurul orei 21.30, un echipaj din cadrul Secţiei 11 Poliţiei Rurală P. a oprit în trafic pentru control, la intersecţia DN 17 cu DJ 175, pe raza localităţii P., jud.

Suceava, autoturismul marca BMW, model 30, culoare gri, cu nr. de înmatriculare ---, care circula din direcţia I.S.

Sucevei spre municipiul C.M., județul Suceava.

În interiorul autoturismului se aflau conducătorul auto X şi încă doi bărbaţi cu cetăţenie străină, aflaţi pe bancheta din spate.

S-a constatat că cei doi cetăţeni străini nu cunosc limba română şi au comunicat în limba engleză că ar fi originari din Afganistan, respectiv Nigeria.

S-a mai constatat că aceştia nu deţineau documente personale care să le permită şederea legală pe teritoriul României, ajungând în mod fraudulos pe teritoriul acestui stat.

Prin ordonanţa nr. 1076/P/2019 din 10.01.2019 s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, faptă prev. de art. 63 alin.1 şi alin.2 lit. a Cod penal, constând în aceea că, în seara zilei de 12 noiembrie 2019, în scopul realizării în bune condiţii a trecerii frauduloase a României pentru doi migranţi, X i-a preluat de pe raza comunei M.S., județul Suceava şi i-a transportat către municipiul C.M., toţi trei fiind depistaţi pe raza loc.

P., jud.

Suceava.

Înainte de a se extinde urmărirea penală, respectiv în data de 12.11.2019, numitului X, care la acel moment nu avea nicio calitate procesuală, i s-a luat o declaraţie cu privire la prinderea sa conducând un autovehicul în care au fost identificaţi doi bărbaţi de cetăţenie străină.

Ulterior, la data de 14 noiembrie 2019 numitul X a fost audiat în calitate de martor, declaraţie în care, fără a i se aduce la cunoştinţă că are dreptul de a nu se autoincrimina, a arătat că a transportat cu autoturismul său două persoane de cetăţenie străină, pe care însă le-a luat la ocazie.

Faptul că la momentul luării acestor declaraţii, organele de cercetare penală aveau suficiente date privind caracterul infracţional al faptei numitului X rezultă chiar din procesul verbal de constatare a faptei din 12.11.2019, în care s-a menţionat că şoferul mijlocului de transport, urmează să transporte cetăţenii străini până pe raza localităţii C.M., județul Suceava.

Judecătorii de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar au observat că actualul Cod de procedură penală conferă garanţii procesuale pentru respectarea dreptului la un proces echitabil (dreptul la apărător, dreptul la tăcere) doar persoanelor care dobânedsc calitatea de suspect/inculpat, nu şi în situaţia în care o persoană are calitatea de martor.

Cu privire la dreptul martorului de a nu se incrimina şi de a păstra tăcerea relevante au fost apreciate considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 236 din 02.06.2020 prin care s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 118 din Codul de procedură penală care nu reglementează dreptul martorului la tăcere şi la neautoincriminare este neconstituţională.

Realizând o amplă analiză a jurispundenţei Curţii de Justiţiei a Drepturilor Omului, Curtea Constituţională a statuat că dreptul la tăcere și dreptul de a nu contribui la propria incriminare sunt atât o consecință directă a prezumției de nevinovăție, cât și o garanție a echității procedurii, consacrate în par.1 și 2 ale art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în condițiile în care par.1 cuprinde garanții ale „acuzatului” în materie penală, iar câmpul de aplicare ratione personae al par.2 al art.6 din Convenție are o sferă mai largă, incluzând și martorul.

În context, Curtea a observat că, în ceea ce priveşte noţiunea de „martor”, instanța europeană a reţinut că aceasta are un înţeles autonom în sistemul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, independent de calificarea sa în norma naţională (Hotărârea din 24 aprilie 2012, pronunţată în Cauza Damir Sibgatullin împotriva Rusiei, par. 45).

Astfel, din moment ce o depoziţie, fie că ea este făcută de un martor - stricto sensu - sau de către o altă persoană, este susceptibilă să fundamenteze, în mod substanţial, condamnarea celui trimis în judecată, ea constituie o „mărturie în acuzare”, fiindu-i aplicabile garanţiile prevăzute de art.6 par.1 şi 3 lit.d) din Convenţie (Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Kaste şi Mathisen împotriva Norvegiei, par.53; Hotărârea din 27 februarie 2001, pronunţată în Cauza Luca împotriva Italiei, par.41). 39.

Totodată, s-a arătat că în Hotărârea din 18 decembrie 2008, pronunțată în Cauza Loutsenko împotriva Ucrainei, Curtea a subliniat vulnerabilitatea poziției procesuale a celui ascultat în calitate de martor în primele faze ale procesului penal, lipsit de orice garanții juridice fundamentale, recunoscute doar pentru suspect și acuzat.

În acest sens, în par. 50 al hotărârii precitate, „Curtea notează că, spre deosebire de un suspect sau un acuzat, care se bucură, potrivit legii aplicabile, de dreptul de a păstra tăcerea, martorul are obligația să dezvăluie orice informație pe care o cunoștea, sub sancțiunea răspunderii penale.

Mai mult, spre deosebire de un suspect sau un acuzat, martorul nu avea niciun drept legal de a consulta un avocat înainte de prima interogare.

Însă, atunci când se examinează problema de a şti dacă dreptul la tăcere - în manifestarea sa directă de a refuza îndeplinirea obligaţiei de a da declaraţii - poate fi invocat de către martor, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului se realizează, tangenţial, o analiză prin raportare la situaţia concretă a persoanei, reţinându-se că, dacă la momentul audierii, organele judiciare o suspectau pe respectiva persoană de săvârşirea infracţiunii, având în vedere celelalte mijloace de probă deja administrate în cauză, existând, aşadar, nişte suspiciuni, atunci toate drepturile prevăzute de art.6 în materia acuzaţiei în materie penală sunt incidente, inclusiv dreptul la tăcere, chiar dacă organele judiciare nu dispun efectuarea în continuare a urmăririi penale şi audiază persoana în calitate de martor (Hotărârea din 15 noiembrie 2012, pronunțată în Cauza Sergey Afanasyev împotriva Ucrainei, par.58).

Aşadar, constatând că declaraţia olografă din data de 12.11.2019 şi declaraţia dată în data de 14.11.2019 de către inculpatul X, în calitate de martor au fost obţinute în mod neloial, cu încălcarea dreptului acesteia de a nu se autoincrimina, judecătorii de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar au constatat nulitatea acestei declaraţii, înlăturând-o din materialul probator.