Hotărâre nr. 180 din 15.03.2023

Prin cererea înregistrată la data de 16.09.2022 pe rolul Tribunalului Botoşani – Secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. 1951/40/2022, reclamantul X, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Botoşani, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Dispoziţiei Şefului Serviciului Rutier al Poliţiei Botoşani, nr.

Y din 15.09.2022, ca fiind nelegală şi netemeinică, cu consecinţa anulării măsurii suspendării dreptului reclamantului de a conduce pe drumurile publice pe o perioadă de 180 de zile, precum şi restituirea permisului de conducere.

Totodată a solicitat suspendarea executării actului administrativ atacat, până la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va pronunţa în prezenta cauză, în temeiul art. 15 din Legea 554 /2004.

Prin întâmpinare, pârâtul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Botoşani a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată şi menţinerea măsurii administrative a suspendării dreptului de a conduce.

Prin sentinţa nr.411 din 14 decembrie 2022 Tribunalul Botoşani – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a admis cererea şi a anulat Dispoziţia Şefului Serviciului Rutier Botoşani nr. Y din data de 15.09.2022.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivare, a considerat că instanţa de fond a dat o greşită interpretare textului aplicabil cauzei.

A arătat că temeiul legal al suspendării exercitării dreptului de a conduce îl constituie art. 103 alin.1 lit. d) din O.U.G. 195/2002; că accidentul rutier în cauză a avut ca urmare ”vătămarea corporală a unei persoane", respectiv a numitei B.M, care, conform comunicării Spitalului judeţului Botoşani a fost diagnosticată cu ”contuzie faţă exterioară coapsă stânga"; că existenţa unui accident de circulaţie este susţinută de întrunirea condiţiilor prevăzute de art. 75 din O.U.G. 195/2002, respectiv :

a) s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice ori şi-a avut originea într-un asemenea loc;

b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane, ori avarierea a cel puţin unui vehicul sau alte pagube materiale:

c) în eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare.

La pronunţarea hotărârii, instanţa de fond a reţinut că potrivit Deciziei nr. 5/2018 emisă de ICCJ s-a stabilit că „rănirea” în sensul dispoziţiilor art.338 alin 1 cu referire la art. 75 lit. b) din OUG nr.195/2002 nu constă în orice suferinţă fizică, ci cel puţin în leziuni traumatice sau în afectarea sănătăţii unei persoane, urmări a căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale (cel puţin o zi) în una din urmările prevăzute de art. 194 alin.1 lit. a, c, d şi e din Codul Penal.

Or, în speţă s-a arătat că persoana vătămată numita B.M. nu a suferit nicio leziune care să necesite cel puţin o zi de îngrijiri medicale şi prin urmare nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 75 din OUG nr.195/2002 pentru existenţa unui accident de circulaţie şi implicit nu sunt îndeplinite nici condiţiile prevăzute de art. 103 alin.1 lit. d) din OUG nr.195/2002.

A considerat că opinia instanţei de fond este eronată, întrucât Decizia nr.5/2018 a ICCJ se referă strict la interpretarea termenului de „rănire” pentru aplicarea prevederilor art.338 alin.1 din Codul penal cu referire la art.75 lit. b) din OUG nr.195/2022.

Astfel, pentru existenţa infracţiunii de părăsire a locului accidentului prevăzută de art.338 alin.1 din Codul Penal, ca şi condiţie trebuie să se producă un accident în urma căruia să rezulte vătămarea corporală a unei persoane, vătămare care să necesite cel puţin o zi de îngrijiri medicale.

În lipsa a cel puţin o zi de îngrijiri medicale nu se poate reţine în sarcina conducătorului auto infracţiunea prevăzută de art.338 alin.1 Cod penal.

În speţa de faţă pe acest considerent s-a şi dispus clasarea cauzei faţă de X cu privire la infracţiunea de părăsire a locului accidentului.

A susţinut că interpretarea dată termenului de „rănire” din Decizia nr.5/2018 nu poate fi extinsă şi prevederilor art.103 alin.1 lit. d din OUG nr.195/2002; că în acest articol ca şi condiţie se prevede producerea unui accident de circulaţie din care a rezultat vătămarea unei persoane, vătămare care nu este condiţionată de lege de nicio zi de spitalizare.

Dacă în urma accidentului de circulaţie a avut loc rănirea unei persoane, or în speţa de faţă, numita B.M. a avut o contuzie la şoldul stâng, condiţiile stabilite de art.103 alin.1 lit. d coroborat cu art.75 din OUG nr.195/2002 sunt îndeplinite pentru dispunerea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 180 de zile; că Dispoziţia Şefului Serviciului Rutier este legală, fiind emisă în temeiul art.103 alin.1 lit. d) din OUG nr.195/2002.

A solicitat admiterea recursului şi pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii formulate de reclamant.

În drept, a invocat dispoziţiile art.488 pct.8 Cod proc. civilă şi art.20 alin.1 din Legea nr.554/2004.

Prin întâmpinare, intimatul a invocat excepţia nulităţii recursului, solicitând anularea recursului pentru neîncadrarea în motivele de casare limitativ prevăzute de lege la art. 488 alin.1 Cod proc. civilă, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică.

Cu referire la excepţia invocată, a arăta că recurentul, deşi îşi întemeiază recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct.8 din Codul de procedură civilă, din motivare se observă că ceea ce se invocă este o chestiune de temeinicie şi nu una de legalitate.

Mai mult, se invocă interpretarea unei stări de fapt (lucru invocat şi în faţa primei instanţe) - existenţa unui accident de circulaţie care ar fi avut ca urmare o presupusă vătămare corporală a unei persoane - stare de fapt care nu a fost dovedită nici în faza cercetării penale şi nici în prezenta cauză în faza judecării fondului.

Excepţia nulităţii recursului a fost respinsă prin încheierea de şedinţă din data de 6 martie 2023.

Pe fondul recursului, a arătat că potrivit prevederilor art. 103 alin. 1 litera d) din O.U.G. nr. 195 / 2002 republicată, privind circulaţia pe drumurile publice - în baza căruia a fost emis actul administrativ contestat, situaţia premisă pentru dispunerea măsurii suspendării dreptului de conducere pe drumurile publice, o reprezintă existenţa a două condiţii obligatorii şi cumulative: a) - să existe un accident de circulaţie şi b) - accidentul să fi avut ca urmare o vătămarea corporală şi/sau decesul unei persoane; că atât instanţa de fond cât şi parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani au concluzionat că nici una din aceste condiţii nu sunt îndeplinite, prin urmare actul administrativ nr.

Y/15.09.2022 este nelegal.

Recurenta susţine în recurs că interpretarea noţiunii de accident de circulaţie nu este cea dată de ICCJ potrivit deciziei nr. 5/2018, ci este doar cea prevăzută la art. 75 lit. b Teza a II-a din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, fapt total fals.

A considerat că interpretarea noţiunii de accident de circulaţie dată de ICCJ potrivit deciziei nr. 5/2018 este de strictă interpretare şi obligatorie în toate cazurile; că în condiţiile în care la dosarul cauzei nu există vreun certificat medico-legal care să ateste o eventuală rănire reiese, în mod neechivoc, că nu a avut loc un accident de circulaţie.

Mai mult decât atât, prin declaraţia notarială autentificată sub nr. 671/15.06.2022, aflată la dosarul cauzei, persoana în cauză declară că : „nu am suferit nicio leziune sau vătămare corporală care să necesite cel puţin o zi de îngrijiri medicale, astfel încât nu am solicitat şi nu voi solicita eliberarea unui certificat medico-legal pentru a fi depus la dosarul cauzei".

În ceea ce priveşte cel de-al doilea element, ca accidentul să aibă ca urmare o vătămare corporală a unei persoane, nici în acest caz nu suntem în această situaţie.

Conform art. 194 alin.1 Cod penal, ne aflăm în cazul unei vătămări corporale atunci când săvârşirea infracţiunii are următoarele urmări: o infirmitate, leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, un prejudiciu estetic grav şi permanent, avortul, punerea în primejdie a vieţii persoanei , iar vătămarea să fie rezultatul unui accident de circulaţie.

Ori în cazul de față, persoana nu a suferit nicio vătămare care să necesite măcar o zi de îngrijiri medicale, aşa cum a declarat, atât în faţa notarului cât şi în faţa organului de cercetare penală, pe cale de consecinţă, nu sunt nu sunt întrunite condiţiile pentru a avea o faptă de vătămare corporală.

Mai mult decât atât, nu sunt întrunite nici condiţiile accidentului de circulaţie, conform Deciziei ICCJ nr.5 /2018.

Cu referire la susţinerea recurentului potrivit căreia «vătămarea nu este condiţionată de lege de nici o zi de spitalizare» şi deduce că nici nu trebuie probată, această opinie inserată în cererea de recurs a IPJ Botoşani, ca motiv de recurs, este total falsă, dar şi contrară legii, din următoarele motive :

În cazul art. 103 alin. 1 litera d) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, privind circulaţia pe drumurile publice, acesta face referire la finalitatea unui proces penal, proces penal care a avut ca obiect cercetarea săvârşirii unei infracţiuni incriminată şi pedepsită de codul penal, infracţiune care a avut ca urmare imediată vătămarea corporală sau decesul unei persoane.

Prin urmare, reiese, fără urmă de îndoială, că noţiunea de vătămare corporală este cea avută în vedere de Codul penal la art. 194 alin.1 Cod penal.

Dacă legiuitorul ar fi dorit să dea alt sens acestei noţiuni decât cel prevăzut la art. 194 alin.1 Cod penal putea folosi, de exemplu, termenul de leziune corporală, rănire, suferinţă fizică etc.

Orice leziune/rănire sau vătămare corporală trebuie probată.

Acesta trebuie să fie materializată printr-o lucrare de expertiză medico-legală, concretizată prin emiterea unui certificat medico-legal care sa constate nu numai existenţa leziunilor, ci şi să stabilească legătura de cauzalitate dintre săvârşirea faptei şi leziunile constatate.

Ori în cazul de faţă, nu există nicio probă în acest sens.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurentul a reiterat susţinerile din cererea de recurs, apreciind că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este nelegală în sensul că la pronunţarea ei s-a ţinut cont de o interpretare eronată a cadrului legal, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin.1 pct.8 Cod proc. civilă; că întreaga motivare a cererii de recurs se bazează pe motive de legalitate, motive care au fost interpretate greşit de către instanţa de fond.

Examinând legalitatea sentinţei recurate, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi motivelor de recurs invocate, Curtea reţine următoarele:

Recurentul IPJ Botoşani a criticat sentința Tribunalului Botoșani, arătând că instanța de fond a soluționat în mod greșit cauza, făcând aplicarea greșită a normelor de drept material.

A susținut recurentul că prima instanță a interpretat în mod eronat dispozițiile art. 103 alin. 1 lit. d din OUG nr. 195/2002, respectiv a reţinut în mod greşit că sunt relevante cele arătate prin decizia nr. 5/2018 a ÎCCJ relativ la noţiunea de rănire ca şi element constituit al noţiunii de accident, în condiţiile în care decizia în cauză priveşte exclusiv interpretare art. 338 alin. 1 Cpen, privind infracţiunea de părăsire a locului accidentului.

Arată că în cauză din accidentul săvârşit a rezultat vătămarea corporală a unui pieton care a suferit o contuzie faţă exterioară coapsă stânga, fiind astfel întrunite condiţiile legale ale art. 103 alin. 1 lit. d din OUG nr. 195/2002.

Analizând criticile formulate, curtea apreciază că acestea nu sunt întemeiate, prima instanţă reţinând incidenţa în cauză şi interpretând în mod corespunzător dispoziţiile legale, conchizând că nu sunt întrunite condiţiile corespunzătoare pentru aplicarea acestui text legal şi dispunerea măsurii suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe acest temei.

Reţine curtea, în acord cu prima instanţă, că temeiul legal al dispoziţiei de suspendare a dreptului de a conduce, fiind dat de art. 103 alin. 1 lit. d din OUG nr. 195/2002 (astfel cum de altfel s-a arătat şi prin recursul formulat), şi acesta făcând referire la noţiunea de accident, care la rându-i este definit de art. 75 din OUG nr. 195/2002, condiţionat de existenţa unei răniri, sunt relevante cele tranşate de către ÎCCJ prin decizia în dezlegare unei chestiuni de drept nr. 5/2018 în sensul necesităţii întrunirii condiţiei de existenţă certificată a unei vătămări pentru care a fost necesară cel puţin o zi de îngrijiri medicale.

Potrivit art. 103 alin. 1 lit. d din OUG nr. 195/2002, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule și tractoare agricole sau forestiere se dispune:...d) pentru o perioadă de 180 de zile în cazul accidentului de circulaţie din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane dacă a fost încălcată o regulă de circulaţie pentru care prezenta ordonanţă de urgenţă prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce şi instanţa de judecată sau procurorul a dispus clasarea în condiţiile art. 16 alin. (1) lit. b), e) şi g) din Codul de procedură penală, renunţarea la urmărirea penală, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei dacă nu a fost dispusă obligaţia prevăzută la art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal ori încetarea procesului penal în condiţiile art. 16 alin. (1) lit. e) şi g) din Codul de procedură penală.

Iar potrivit art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002, accidentul de circulație este evenimentul care întrunește cumulativ următoarele condiții: a) s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc; b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale; c) în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare.

Nu poate fi astfel primit motivul de recurs invocat de recurent relativ la împrejurarea că este irelevantă interpretării textului legal, noţiunea de rănire, fiind exclusiv relevantă împrejurarea existenţei unei vătămări.

Subliniază curtea că, deşi vătămarea este la rându-i o condiţie distinctă a textului legal ( d) ...pentru o perioadă de 180 de zile în cazul accidentului de circulaţie din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane), aceasta nu înseamnă că noţiunea de rănire nu este relevantă interpretării acestuia, cât timp o altă condiţie a textului este existenţa unui accident, şi cât timp legiuitorul a înţeles să definească noţiunea de accident cu referirea la această noţiune, de rănire.

Nu poate fi reţinut apoi nici motivul de recurs invocat de reclamantă, acela că semnificaţia noţiunii de rănire, tranşată prin decizia ÎCCJ pronunţată în dezelegarea unei chestiuni de drept, ar fi de asemeni, indiferentă interpretării, întrucât domeniul de incidenţă al interpretării date de ÎCCJ ar fi circumscris strict infracţiunii ce a fondat acea cauză, art. 338 alin. din Codul penal.

Curtea reţine că astfel cum rezultă cu plenitudine din decizia în interesul legii, aceasta a interpretat noţiunea de rănire din cuprinsul art. 75 lit. b din OUG nr. 195/2022, adică anume acel articol care defineşte noţiunea de accident, şi de care nu se poate face abstracţie în cauză, aşa cum s-a arătat mai sus.

Astfel, dezlegările Înaltei Curţi preocupându-se de interpretarea noţiunii de rănire din definiţia noţiunii de accident, nu s-ar putea aprecia că nu există pertinenţă de aplicare a dezlegărilor deciziei obligatorii: Drept urmare, noțiunea de rănire din art. 75 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu poate avea ca înțeles orice suferință fizică ori atingerea minimă adusă integrității corporale sau sănătății unei persoane, indiferent de gravitate, sau orice tip de leziune.

Deși gravitatea leziunilor traumatice produse sau afectarea sănătății victimei nu este condiționată, în mod expres, de evaluarea prin zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, terminologia folosită de legiuitor conduce la concluzia că este vorba despre o consecință de o anumită gravitate, superioară ca intensitate urmării specifice acțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (1) din Codul penal, deci, pentru a fi îndeplinită cerința prevăzută de art. 75 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este necesar să se stabilească, cel puțin, producerea unei leziuni traumatice cuantificată printr-un număr de zile de îngrijiri medicale, ceea ce ar corespunde urmărilor specifice infracțiunii prevăzute de art. 193 alin. (2) din Codul penal.

Pe de altă parte, subliniază curtea că, a interpreta contrar, astfel cum pretinde recurentul (care susţine că numai la infracţiunea de părăsire loc accident trebuie să fie vorba despre un accident din care să rezulte o rănire pentru care este aferentă o zi de îngrijire medicală), ar însemna a se admite că o atare noţiune are a fi interpretată de la caz la caz, când legat de zilele de îngrijiri medicale, când nu, a se admite aşadar introducerea arbitrariului în interpretarea unei aceleiaşi noţiuni, şi un tratament diferenţiat în interpretare exclusiv pentru noţiunea de accident din infracţiunea ce a fondat cauza în care s-a dispus trimiterea spre dezlegare, ceea ce evident nu poate fi acceptat.

Pentru aceste motive, curtea, reținând că hotărârea pronunțată de prima instanța este legală, că nu există motive de nelegalitate care să atragă casarea acesteia, și că astfel, cererea de recurs este neîntemeiată, în temeiul art. 496 din Codul de procedură civilă, respinge recursul ca atare.