Hotărâre nr. 152 din 06.03.2023

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani în data de 17.12.2021, reclamanta X, în contradictoriu cu pârâta D.R.G.F.P.

Iaşi – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani, a formulat contestaţie împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr.

A/03/14 din 19.11.2021, a procesului verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr 04/B/05/BF din 22.11.2021, a procesului verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr 04/B/06/BF din 25.11.2021, a adresei nr 04/B/07/BF din 25.11.2021 privind înfiinţarea popririi şi a avizului de ipotecă mobiliară nr. 2021-11251314229458-HCV din 25.11.2021, acte prin care s-au instituit măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile, respectiv asupra veniturilor reclamantei, pentru obligaţiile fiscale în cuantum de 257.254 lei înregistrate de debitoarea S.C.

Y S.R.L.

Prin întâmpinare, pârâta D.R.G.F.P.

Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani, a invocat necompetenţa materială a instanţei sesizate (pentru contestaţia formulată împotriva proceselor verbale de sechestru asigurător pentru bunuri imobile şi mobile, precum şi a adresei de înfiinţare a popririi asigurătorii), iar pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin Încheierea din 25.03.2022 Tribunalul Botoşani a disjuns cererea formulată cu privire la procesul-verbal de sechestru pentru bunuri imobile, procesul-verbal de sechestru pentru bunuri mobile, adresa de înfiinţare a popririi şi avizul de ipotecă şi a dispus formarea unui nou dosar pentru această cerere, având ca obiect „contestaţie la executare”, dosar în care s-a soluţionat excepţia de necompetenţă materială.

Prin sentinţa nr.287 din 14 octombrie 2022 Tribunalul Botoşani – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi a anulat Decizia de instituire măsuri asiguratorii nr. A/03/14 din 19.11.2021 emisă de A.J.F.P. Botoşani.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivare, a învederat că Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 3...-03-04/17.11.2021 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani - în calitate de organ cu atribuţii de colectare şi executare a creanţelor bugetare, a fost întocmită în conformitate cu prevederile art.213 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală; că din această decizie rezultă că s-a dispus măsura instituirii popririi asigurătorii asupra disponibilităţilor băneşti ale petentului şi măsura sechestrului asigurător pentru bunuri imobile şi mobile aparţinând petentei, pentru garantarea recuperării unei creanţe fiscale în cuantum total de 257.254 lei (sumă evidenţiată la data emiterii deciziei de instituire măsuri asigurătorii) reprezentând în concret, obligaţii către bugetul general consolidat al statului ale debitoarei S.C.

YSRL.

A considerat că este important de precizat faptul că în urma controlului fiscal efectuat la societate, s-a constatat vânzarea unor mijloace fixe sub preţul de piaţă, astfel că în luna decembrie 2018, societatea debitoare a vândut două autoturisme ( BMW 530D şi BMW X1) cu preţuri sub preţul de piaţă, după cum urmează:

- cu factura 1339/06.12.2018 a vândut autoturismul BMW530d cu preţul de 8.403 lei fără TVA, în condiţiile în care a fost achiziţionat în luna mai 2015 cu suma de 88.948 lei;

- cu factura 1340/06.12.2018 a vândut autoturismul BMW X1 cu preţul de 8.403 lei fără TVA, în condiţiile în care a fost achiziţionat în luna Iulie 2016 cu suma de 56.522 lei.

Din verificarea preţurilor de piaţă pentru aceste autoturisme, în condiţii similare, au rezultat valori mai mari, estimându-se preţuri de piaţă corespunzătoare celor două autoturisme, fiind estimată TVA colectată neînregistrată în sumă totală de 12.970 lei.

La data de 12.02.2020, având în vedere faptul că au fost înstrăinate bunuri mobile din patrimoniul societăţii debitoare, s-a solicitat Serviciului Public Comunitar, Regim Permise şi înmatriculări Auto, prin adresa nr 5590/03/26/12.02.2020, să comunice, în copie, acte şi documente ce au stat la baza radierii din evidenţele dumnealor, ce au aparţinut SC Y SRL, CF 28039108, cu sediul în -, astfel:

- factura fiscală, precum şi contractul de vânzare - cumpărare pentru bunul mobil denumit Autoturism marca BMW 5L XA51 530D, AA BERLINA, an fabricaţie 2012, culoare gri, nr înmatriculare BT05--, serie motor 35588113, serie saşiu WBAXA51000DW57457, CIV K628880, Cod omologare AABM464H11CA2E5, înstrăinat numitului B.F.;

- factura fiscală, precum şi contractul de vânzare cumpărare pentru bunul mobil denumit Autoutilitara BA03 FURGON, RENAULT HD 220 12 PREMIUM, nr. înmatriculare BT05---, an fabricaţie 2005, culoare alb, serie motor 83MO658550, CIV L489977, înstrăinat domnului Z.B.S.;

- factura fiscală, precum şi contractul de vânzare cumpărare pentru bunul mobil denumit autoturism marca AUDI 4FACAHAF1 AUDI A6, AC BREAK, nr înmatriculare BT36---, an fabricaţie 2010, culoare negru, serie motor 100670, serie saşiu WAUZZZ4F6AN041430, înstrăinat la data de 23.01.2019, domnului M.I.;

- factura fiscală, precum şi contractul de vânzare cumpărare pentru bunul mobil denumit Autoturism AC Break, BMW X1VP11X1XDRIVE18D, nr înmatriculare BT80---, an fabricaţie 2012, culoare gri, serie motor 90048016, serie saşiu WBAVP11090VR69141, înstrăinat doamnei X, la data de 15.01.2019;

- factura fiscală, precum şi contractul de vânzare cumpărare pentru bunul mobil denumit Autoutilitara marca Nissan D401 CDA25 NAVARA, nr înmatriculare BT05---, an fabricaţie 2012, culoare gri, serie motor 748126, civ J323854, bun mobil înstrăinat către doamna F.E..

Înstrăinarea acestor bunuri mobile către diverse persoane fizice şi către membri ai familiei domnului A.M.D., s-a efectuat în timpul mandatului de administrator al doamnei B.S., după cum urmează :

- factura seria MIR nr 1340 din data de 06.12.2018, semnează pentru furnizor SC YSRL - prin dna B.S., iar pentru cumpărător X, , preţul fiind de 10.000 lei, bun mobil denumit Autoturism AC Break, BMW X1VP11X1XDRIVE18D, nr. înmatriculare BT80---, an fabricaţie 2012, culoare gri, serie motor 90048016, serie saşiu WBAVP11090VR69141;

- doamna X, fără nicio calitate în acţionariatul societăţii debitoare, (a încetat contractul de muncă pentru funcţia de lucrător comercial la data de 01.08.2018, conform datelor din baza de date ANAF - REVISAL), în perioada mandatului de administrator al doamnei B.S., respectiv la data de 17.12.2018, semnează în calitate de reprezentant furnizor şi vinde domnului M.I. pentru suma de 10.000 lei (inclusiv TVA) un autoturismul marca AudiA6, la data de 03.12.2018;

- doamna X, fără nicio calitate în acţionariatul societăţii debitoare, în perioada mandatului de administrator al doamnei B.S., cu factura seria MIR nr 1339, pentru care semnează pentru reprezentant furnizor, şi se aplică ştampila entităţii juridice debitoare, vinde doamnei M.L., pentru suma de 10.000 lei, (inclusiv TVA) autoturism marca BMW tip 2 530D, autoturism care mai târziu, pe data de 21.09.2019, este înstrăinat domnului B.F., din jud Giurgiu, pentru suma de 9.900 euro;

- doamna X, fără nicio calitate în acţionariatul societăţii debitoare, în perioada mandatului de administrator al doamnei B.S., cu factura seria MIR nr 1343, din data de 10.01.2019, pentru care semnează pentru reprezentant furnizor, şi se aplică ştampila entităţii juridice debitoare, vinde domnului Z.B.S. din judeţul Prahova, pentru suma de 3.000 Lei, ( inclusiv TVA) autoturism marca Renault, an fabricaţie 2005;

- doamna X, fără nicio calitate în acţionariatul societăţii debitoare, în perioada mandatului de administrator al doamnei B.S., cu factura seria MIR nr 1362/27.02.2019, pentru care semnează pentru reprezentant furnizor, şi se aplică stampila entităţii juridice debitoare, vinde doamnei F.E., pentru suma de 4.900 lei, (inclusiv TVA) Autoutilitara N1, marca Nissan, nr. de omologare B11G3Y1311W22E5, Marca Navara, an fabricaţie 2012, serie motor 748126, capacitate cilindrica 2488, motorina, nr. de identificare VSKCVND40U0460495.

Faţă de aspectele prezentate mai sus se trage concluzia că înstrăinarea acestor bunuri mobile, bunuri ce au făcut parte din patrimoniul SC Y SRL, şi vândute pentru preţuri aflate mult sub preţul pieţii, au condus spre devalizarea patrimoniului societăţii, de persoane ce nu aveau atribuţii în acest sens în cadrul societăţii sau au fost vândute de membrii familiei reclamantei, către membrii familiei reclamantei, fără a se face plăţi către bugetul de stat.

Aşadar, organul fiscal, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care stabilesc că pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:

a) - persoanele fizice sau juridice care, anterior datei declarării insolvabilităţii, cu rea-credinţa, au dobândit în orice mod active de la debitorii care şi-au provocat astfel insolvabilitatea;

b) - administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credinţă, sub orice formă, a activelor debitorului, au iniţiat procedura de atragere a răspunderii solidare împotriva petentei X.

În acest sens, s-a emis Notificarea nr -/03/12/17.03.2020, prin care s-a adus la cunoştinţă doamnei X, asupra existenţei unei premise privind angajarea răspunderii solidare, în raport cu S.C.

Y SRL pentru debitele restante către bugetul general consolidat, cu care figurează în evidenţele fiscale.

Ulterior, la data de 17.11.2011 prin Notificarea nr -/03/08/17.11.2021, s-a reluat procedura în vederea audierii sau a exprimării unui punct de vedere, cu privire la procedura de angajare a răspunderii solidare la plată.

A menţionat că au fost luate toate măsurile pentru a fi respectate prevederile art. 9 din Codul de procedură fiscală privind audierea, cât şi prevederile Ordinului nr.127/2014, articolul 6.11, Capitolul VI privind Audierea persoanei pentru care se va proceda la angajarea răspunderii solidare, precum şi consultarea documentaţiei şi înscrisurilor prezentate de aceasta, însă contestatoarea a ignorat toate invitaţiile şi somaţiile prin care a fost solicitat să aducă argumente în favoarea sa şi a societăţii pe care a administrat-o.

Acelaşi ordin prevede la alin (6.11.) că: „Reprezentarea la audiere sau refuzul persoanei pentru care se va proceda la angajarea răspunderii solidare sau al reprezentantului său legal de a semna procesul-verbal de audiere, nu întrerupe procedura de angajare a răspunderii solidare.

În cazul neprezentării la audiere, funcţionarul public care a instrumentat dosarul de angajare a răspunderii solidare întocmeşte o notă de constatare în care consemnează acest fapt."”

În consecinţă, organul fiscal a emis împotriva acestuia Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. -/03/01 din 25.01.2022, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. 2 lit. a şi b şi cele ale art. 25 alîn.2 indice 1 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală cu modificările şi completările ulterioare.

Contrar celor indicate prin sentinţa de fond, a solicitat să se observe că motivaţia instituirii măsurilor asigurătorii asupra bunurilor aparţinând petentei este descrisă pe larg în Decizia de instituire măsuri asigurătorii nr.A/03/14719.11.2021 şi, în mod succint, este determinată de următoarele aspecte: existenţa fără echivoc a elementelor care indică pericolul ca debitoarea să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi diminueze patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, dată fiind creanţa statului deloc modică, fiind îndeplinite în opinia organului fiscal condiţiile pentru deschiderea procedurii de atragere a răspunderii solidare, in contextul prevederilor art. 25 şi 26 din CPF (Legea nr. 207/2015).

Prin instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor aparţinând petentei, împotriva căruia a fost emisă Decizia de răspundere solidară nr. -/03/01 din 25.01.2022 se previne eliminarea riscului privind nerecuperarea creanţelor bugetare de la persoana pentru care se va proceda la atragerea răspunderii solidare la plata cu debitorul principal - S.C.

Y SRL în conformitate cu prevederile art. 25, 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală (CPF).

Nu lipsite de importanţă în acest context sunt şi prevederile alin. 3 al art. 213 din CPF, care arată că măsurile asigurătorii pot fi luate şi în cazul în care creanţa nu a fost încă individualizată şi nu a devenit scadentă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare (conform art. 25 din acelaşi Cod), organul de executare fiscal a considerat necesară instituirea măsurilor asigurătorii în condiţiile arătate, dat fiind faptul că, în speţă, s-a conturat fără putinţă de tăgadă premisele răspunderii fiscale în contextul prevederilor art. 25 alin. 2 lit. a) şi b) din CPF care dispun în sensul că răspund fiscal persoanele fizice sau juridice care, anterior datei declarării insolvabilităţii, cu rea-credinţă, au dobândit în orice mod active de la debitorii care şi-au provocat astfel insolvabilitatea, precum şi administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credinţă, sub orice formă, a activelor debitorului.

Aşadar, a criticat soluţia instanţei de fond în ce priveşte nemotivarea măsurilor asigurătorii şi a solicitat să se observe că decizia de instituire măsuri asigurătorii contestată a fost amplu motivată, iar în ce priveşte reaua credinţa şi cazul excepţional, aceste două elemente reprezintă într-adevăr condiţii sine qua non pentru instituirea măsurilor asigurătorii, însă aceste condiţii se constituie în nişte chestiuni care rezultă din acte şi fapte comisive sau omisive ale persoanei în cauză, iar abordarea petentei cum că nu sunt îndeplinite condiţiile cazului excepţional care a impus luarea acestei masuri şi nici cele referitoare la periclitarea sau îngreunarea colectării, că nu s-a făcut referire la date sau fapte concrete din care să rezulte această intenţie este greşită.

Comportamentul descris anterior şi lipsa colaborării cu reprezentanţii fiscului sunt elemente suficiente de natură a răsturna prezumţia de bună credinţă ce există cu privire la orice contribuabil şi să ateste reaua credinţă a administratorului petent.

Faţă de toate aceste aspecte, a solicitat să se observe că organul de executare fiscal a răspuns exigenţelor prevăzute de art. 213 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, privind motivarea pericolului de sustragere, ascundere, risipire a patrimoniul de către petent, indiciile care i-au format această convingere, expunând în detaliu, elementele de ordin obiectiv care l-au îndreptăţit sa ajungă la o asemenea măsură exprimate prin referat justificativ al măsurilor asiguratorii, notificări, adrese) în cauză existând nuanţată legătura de cauzalitate între acţiunile petentei şi insolvabilitatea societăţii.

Totodată este lesne de înţeles că măsurile asigurătorii reprezintă o formă de constrângere pentru un debitor, însă pentru o perioadă limitată de timp, a exercitării de către proprietarul bunurilor supuse acestor măsuri, a dreptului de dispoziţie, fără a modifica sau transfera însuşi dreptul de proprietate, reglementarea lor fiind menită să dea eficienţă recuperării creanţelor fiscale, în vederea asigurării unui echilibru al bugetului de stat, iar instituirea acestor măsuri în condiţiile legii nu echivalează cu executarea, ci au caracter doar provizoriu, finalitatea lor constând în garantarea executării obligaţiilor fiscale, în cazul în care evident, titlul de creanţă devenit titlu executoriu, are cu mult scadenţa depăşită, iar creanţa nu este achitată.

Aşadar, se poate trage concluzia că înstrăinarea acestor bunuri mobile, bunuri ce au făcut parte din patrimoniul SC Y SRL şi vândute pentru preţuri aflate mult sub preţul pieţii, au condus spre devalizarea patrimoniului societăţii, de persoane ce nu aveau atribuţii în acest sens în cadrul societăţii sau au fost vândute de membrii familiei petentei, către membrii familiei petentei, fără a se face plăţi către bugetul de stat.

A solicitat să se observe că decizia de instituire măsuri asigurătorii a fost amplu motivată, iar hotărârea Tribunalului Botoşani a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 213 din CPF în temeiul căruia a fost emisă decizia, reţinându-se în mod eronat neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege cu privirea la instituirea măsurilor asigurătorii în materie fiscală.

De asemenea, a contrazis motivaţia instanţei şi în ce priveşte reaua credinţă şi cazul excepţional, şi a arătat ce reprezintă într-adevăr condiţii sine qua non pentru instituirea masurilor asigurătorii, însă aceste condiţii se constituie în nişte chestiuni care rezultă din acte şi fapte comisive sau omisive ale persoanei în cauză, iar abordarea instanţei de fond cum că nu este îndeplinită condiţia motivării este una greşită, întrucât motivaţia instituirii măsurilor asigurătorii asupra bunurilor aparţinând petentei este descrisă pe larg în Decizia de instituire măsuri asigurătorii, şi se poate trage concluzia că înstrăinarea acestor bunuri mobile, bunuri ce au făcut parte din patrimoniul SC Y SRL şi vândute pentru preturi aflate mult sub preţul pieţii, au condus spre devalizarea patrimoniului societăţii, de persoane ce nu aveau atribuţii în acest sens în cadrul societăţii sau au fost vândute de membrii familiei petentei, către membrii familiei petentei, fără a se face plăţi către bugetul de stat.

Sintagma „cazuri excepţionale” subliniază că măsura asiguratorie este o măsură de excepţie, iar nu una de drept comun, astfel încât constatarea neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzatoare a obligaţiilor fiscale, nu reprezintă un temei suficient pentru luarea măsurilor asigurătorii.

Pericolul la care se referă art. 213 alin. 2 CPF trebuie să fie unul concret şi obiectiv, în sensul existenţei unor indicii că respectivul contribuabil urmează să se sustragă de la plata obligaţiilor prin acte de dispoziţie care să îi diminueze patrimoniul.

Aşadar luarea măsurilor asigurătorii trebuie raportată la o anumită atitudine de rea-credinţă a debitorului care încearcă să-şi sustragă, ascundă sau distrugă activele patrimoniale cu scopul de a zădărnici eforturile organelor fiscale de a executa creanţa fiscală.

Având în vedere că actul administrativ fiscal atacat în prezentul dosar este legal şi temeinic, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi în rejudecare, respingerea acţiunii reclamantului, ca nefondată.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate, ca temeinică şi legală.

A considerat că recurenta nu aduce în realitate nicio critică de nelegalitate a sentinţei recurate sub nici unul din motivele de nelegalitate prevăzute de lege pentru exercitarea recursului, mărginindu-se la a reitera aspecte asupra cărora instanţa de fond s-a pronunţat, dând o dezlegare cauzei; că prin sentinţa pronunţată instanţa de fond a făcut în mod impecabil aplicarea dispoziţiilor legale la situaţia de fapt dedusă judecăţii, reţinând legal şi temeinic faptul că măsurile asigurătorii au un caracter excepţional, stabilit în mod ferm de legiuitor, care mai mult, este condiţionat de existenţa pericolului ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, dar şi de împrejurarea că prin aceste acţiuni să se pericliteze ori să se îngreuneze în mod considerabil colectarea, iar în cauză organele fiscale s-au limitat doar la prelua literar prevederile Ordinului 2546/2016 fără a indica în mod real şi concret care sunt elementele care să conducă la necesitatea adoptării unei măsuri de indisponibilizare a bunurilor sale.

Mai mult, instanţa de fond a reţinut în mod legal şi temeinic şi faptul că nici sub aspectul dovedirii existenţei relei sale credinţe şi a periclitării şi/sau îngreunării colectării nu se face nicio dovadă în cauză, decizia de instituire fiind motivată din perspectiva atragerii răspunderii solidare, iar nu a necesităţii instituirii unor măsuri asigurătorii în sarcina sa, deşi atragerea răspunderii solidare nu presupune automat şi adoptarea măsurilor de indisponibilizare a bunurilor şi veniturilor unei persoane.

Contrar alegaţiilor recurentei, ea nu deţine calitatea de administrator şi/sau asociat în cadrul societăţii debitoare şi nici nu a avut sub conducere evidenţa contabilă a acesteia pentru a putea dispune vânzarea de bunuri din patrimoniul societăţii, ci doar a avut calitatea de salariat, calitate în care nu a făcut niciun act de dispoziţie în numele şi/sau pentru S.C.

YS.R.L.

De altfel, în cauză s-a procedat şi la verificarea de scripte cu privire la semnătura existentă pe aceste facturi unde a rămas trecut numele meu în programul de contabilitate, instanţa de fond stabilind corect faptul că nu este semnătura sa aplicată pe aceste facturi, ceea ce demonstrează că susţinerile sale în acest sens sunt veridice.

Singurul raport juridic pe care l-a mai avut cu firma este cel derivat din achiziţionarea autoturismului BMW X1, care i-a fost vândut cu factura, iar preţul plătit a fost, în opinia sa, în concordanţă cu starea maşinii şi deficienţele înregistrate la acel moment.

Datorită acestor deficienţe, care nu au fost remediate decât în parte, maşina a fost utilizata foarte puţin.

Toate aceste aspecte pot fi verificate oricând printr-o expertiză tehnică de specialitate care să constate starea autovehiculului şi să determine valoarea de piaţă a acestuia.

De aceea, instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că nu s-au făcut în cauză niciun fel de dovezi cu privire la starea concretă a acestei maşini la data achiziţionării de către ea şi a valorii de piaţă a acesteia, ori de faptul că ea a avut cunoştinţă şi intenţiona să cumpere maşina la un preţ inferior, motiv pentru care nu poate fi îndeplinită condiţia existenţei unor împrejurări care să pericliteze sau să îngreuneze colectarea.

A susţinut că în mod nelegal au fost dispuse măsurile asiguratorii faţă de ea, în condiţiile în care, în primul rând, bunurile mobile şi imobile asupra cărora aceste măsuri au fost dispuse nu sunt proprietatea debitoarei S.C.

Y S.R.L., ci sunt proprietatea sa, care, aşa cum a arătat, nu deţine şi nici nu a deţinut vreodată calitatea de asociat şi/sau administrator, nu a exercitat conducerea evidenţei contabile şi nici nu a făcut vreun act de dispoziţie în numele şi pentru această societate, fiind un simplu salariat, cu contract individual de muncă, ale cărui raporturi de muncă au încetat încă din 01.09.2018; că din analiza actelor administrative fiscal emise de pârâta recurentă prin raportare la art.213 Cod procedură fiscală, este de observat că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, atacată în prezenta cauză, face referire doar la modalitatea în care a fost estimată o creanţă fiscală în sarcina debitoarei, constând în TVA şi impozit pe venit, precum şi obligaţii fiscale accesorii aferente, ca urmare a faptului că societatea nu a înregistrat sistemele de realizare de criptomonede (respectiv component de calculator, integrate într-un sistem de sine stătător) ca mijloc fix de sine stătător; că aceasta nu este însă suficientă şi nu justifică luarea măsurii excepţionale constând în instituirea măsurilor asigurătorii faţă de ea, fost salariat al debitoarei, de vreme ce nu s-a arătat de ce există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Stabilirea unor obligaţii fiscale nu reprezintă prin o dovadă suficientă a faptului că societatea se va sustrage de la executare silită sau va îngreuna colectarea.

Conform dispoziţiilor Ordinului nr. 2605 din 2010 pentru aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, este necesar să se motiveze aceste măsuri, distinct de motivarea asupra creanţei fiscale estimate stabilite în sarcina debitorului fiscal.

Simpla susţinere subiectivă a organului fiscal în sensul că sunt întrunite condiţiile excepţionale pentru luarea măsurilor asigurătorii nu respectă cerinţele imperative ale legii privind motivarea unui astfel de act administrativ fiscal.

Rezultă că, cel puţin în ipoteza emiterii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, mai ales când ea este făcută înainte de emiterea titlului de creanţă, cum este cazul şi în speţă, pericolul nu poate fi intrinsec faptelor controlate, întrucât, la acest moment, nu suntem în sfera colectării obligaţiilor fiscale, astfel încât să existe posibilitatea periclitării sau îngreunării acesteia, ci, cel mult, în sfera stabilirii obligaţiilor fiscale.

Cum nici un titlu de creanţă nu a fost emis încă, prin care să îi fie pus în vedere debitoarei să achite obligaţiile fiscale stabilite în sarcina sa, nici nu poate fi pus în discuţie vreun aspect legat de îngreunarea colectării, care să justifice instituirea acestor măsuri.

Recursul formulat este întemeiat.

Art. 213 din Codul de procedură fiscală stipulează următoarele :

Poprirea şi sechestrul asigurător

(1) Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun şi se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organul fiscal competent.

(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv în situaţia în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile.

Măsurile asigurătorii devin măsuri executorii la împlinirea termenului prevăzut la art. 230 alin. (1) sau art. 236 alin. (12), după caz, ori la expirarea perioadei de suspendare a executării silite.

(2^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), nu se dispun măsuri asigurătorii pentru debitorul aflat sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţa sau când acesta nu deţine active patrimoniale urmăribile.

(3) Aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare.

Primul aspect pe care Curtea îl reține este acela că noțiunea de caz excepțional nu are semnificația unor împrejurări extraordinare, a unui caracter de unicitate ori a unei fizionomii ieșite din comun, cazul excepțional având doar semnificația unei situații de excepție de la regulă, întemeiată însă pe un caz particular ale cărui caracteristici conturează un pericol concret și rezonabil de sustragere, ascundere ori risipire a patrimoniului, care duce în mod previzibil la îngreunarea considerabilă a colectării creanțelor fiscale.

Rezultă astfel că măsurile de indisponibilizare reglementate în materie fiscală sunt condiţionate de reţinerea unor împrejurări în măsură să indice, în mod obiectiv, existenţa pericolului de sustragere de la urmărire ori de risipire a patrimoniului.

Raţiunea reglementării legale se justifică prin aceea că măsurile asigurătorii, din cauza efectelor pe care le produc asupra debitorului, îngrădit pe perioada instituirii lor în exercitarea dreptului de dispoziţie asupra bunurilor al cărui proprietar este, trebuie luate cu prudenţă şi numai în cazuri excepţionale.

Ca urmare, măsurile asigurătorii fiscale trebuie și pot fi dispuse pentru situaţiile speciale în care debitorii fiscali ar fi de rea-credinţă, existând pericolul de sustragere, ascundere ori risipire a patrimoniului cu consecinţa periclitării ori îngreunării în mod considerabil a colectării fiscale.

Aceste condiții de instituire a sechestrului asigurător sunt date în cauză și au fost respectate de către autoritatea fiscală, aceasta rezultând din starea de fapt reținută în actul contestat și din motivarea acestuia care este una detaliată și argumentată.

Astfel, s-au reținut drept temei al instituirii sechestrului următoarele acte și operațiuni juridice :

- factura seria MIR nr 1340 din data de 06.12.2018, semnează pentru furnizor SC Y SRL, prin doamna B.S., iar pentru cumpărător X, preţul fiind de 10.000 lei, bun mobil denumit Autoturism AC Break, BMW X1VP11X1XDRIVE18D, nr înmatriculare BT80---, an fabricaţie 2012, culoare gri, serie motor 90048016, serie saşiu WBAVPI1090VR69141;

- doamna X, fără nicio calitate în acţionariatul societăţii debitoare (a încetat contract de muncă pentru funcţia de lucrător comercial la data de 01.08.2018, conform datelor din baza de date ANAF- REVISAL), în perioada mandatului de administrator al doamnei B.S., respectiv la data de 17.12.2018, cu factura MIR 1341, semnează in calitate de reprezentant furnizor si vinde domnului M.I., pentru suma de 10.000 lei (inclusiv TVA) un autoturismul marca Audi A6;

- doamna X, fără nicio calitate în acţionariatul societăţii debitoare, în perioada mandatului de administrator al dnei B.S., cu factura seria MIR nr 1339 din data de 03.12.2018, pentru care semnează pentru reprezentant furnizor, si se aplica stampila entităţii juridice debitoare, vinde doamnei M.L., pentru suma de 10.000 lei, (inclusiv Tva) autoturism marca BMW tip 2 530D, autoturism care mai târziu, pe data de 21.09.2019, este înstrăinat dlui B.F., din jud Giurgiu, pentru suma de 9.900 euro;

- doamna X, fără nicio calitate în acţionariatul societăţii debitoare, în perioada mandatului de administrator al doamnei B.S., cu factura seria MIR nr 1343 din data de 10.01.2019, pentru care semnează pentru reprezentant furnizor, și se aplică stampila entităţii juridice debitoare, vinde dlui Z.B.S., din jud Prahova, pentru suma de 3.000 lei, (inclusiv TVA) autoturism marca Renault, an fabricaţie 2005;

- doamna X, fără nicio calitate în acţionariatul societăţii debitoare, în perioada mandatului de administrator al doamnei B.S., cu factura seria MIR nr 1362/27.02.2019, pentru care semnează pentru reprezentant furnizor, și se aplică stampila entităţii juridice debitoare, vinde doamnei F.E., pentru suma de 4.900 lei, (inclusiv TVA) Autoutilitara N1, marca Nissan, nr. de omologare B11G3Y1311W22E5, Marca Navara, an fabricaţie 2012, serie motor 748126, capacitate cilindrica 2488, motorina, nr. de identificare VSKCVND40U0460495.

S-a mai reținut de către autoritatea fiscală că autoturismele vândute cu facturile nr. 1339/2018 și 1340/2018 fuseseră achiziționate anterior la prețuri mult mai mari, respectiv 88.948 lei, respectiv 56.522 lei.

Operațiunile învederate demonstrează pericolul de sustragere, ascundere și risipire a patrimoniului precum și îngreunarea considerabilă a colectării fiscale.

Aceste aspecte sunt dovedite de numărul mare al bunurilor înstrăinate, de intervalul scurt de timp dintre aceste înstrăinări, vânzarea acestora pentru valori aflate sub prețul pieței pe de o parte și la un preț mult mai mic decât acela de achiziționare pe de altă parte, revânzarea ulterioară a bunului vândut în vederea sustragerii, la un preț mult mai mare, vânzarea bunurilor unor persoane din alte județe, existența unor vânzări succesive ulterioare.

Deși prima instanță a reținut că reclamanta nu mai era angajata societății din anul 2018 și în cauză s-a procedat la verificarea de scripte, din comparaţia cu semnătura din actele oficiale depuse de parte rezultând că există diferenţe în măsură să ridice dubii în privinţa identităţii persoanei care a semnat facturile în discuţie, Curtea reține că trebuie avute în vedere circumstanțele de fapt în ansamblu nu disparat, or, din această perspectivă, împrejurarea că reclamanta nu mai era angajata societății și că există suspiciuni cu privire la semnătura de pe actele de înstrăinare nu face decât să confirme existența unei operațiuni concertate de înstrăinare a bunurilor, aceasta cu atât mai mult cu cât actele de înstrăinare au produs efecte juridice efective, așa cum au fost semnate și cu cât este vorba de vânzarea unor autoturisme, vânzări care presupun o serie de proceduri administrative ulterioare privind radierea și înmatricularea.

Mai reține Curtea că în procedura de instituire a sechestrului asigurător este suficient ca autoritatea fiscală să facă dovada unor circumstanțe speciale constând în pericolul sustragerii ori risipirii bunurilor și al îngreunării considerabile a colectării fiscale, nefiind obligată să facă investigații în profunzime referitoare la comportamentul contribuabilului fiscal ori al administratorilor acestuia (cum ar fi în cauză investigații și expertize referitoare la autenticitatea semnăturilor), procedura în discuție având de cele mai multe ori un caracter urgent, orice tergiversare ducând la ineficacitatea măsurilor.

Acest caracter urgent, întemeiat pe circumstanțe speciale și concrete dar care nu trebuie analizate în profunzime și exhaustiv rezultă tocmai din împrejurarea că potrivit art. 213 al. 3 din Codul de procedură fiscală aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare.

Abia odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.

Pentru considerentele învederate, în temeiul art. 488 pct. 8 şi art. 496 din Codul de procedură civilă, Curtea admite recursul, casează sentinţa recurată şi, în rejudecare, respinge acţiunea ca nefondată.