Hotărâre nr. 1379 din 06.12.2022

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani la data de 30 iunie 2021, reclamanta X a chemat în judecată pe pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor Bucureşti, Ministerul Afacerilor Interne Bucureşti, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, solicitând obligarea la plata de despăgubiri morale în cuantum de 500.000 lei, echivalentul a 100.000 mii de euro pentru relele tratamente la care a fost supusă pentru condițiile necorespunzătoare de reținere și arest preventiv din perioada 28.06.2011 - 25.08.2011 în Centrul de reținere și arestare preventivă din Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani, din perioada 25.08.2011 - 02.12.2011 din Penitenciarul Bacău şi Penitenciarul Botoşani şi din perioada de executare a Mandatului de executare nr. -/2012 din 3 februarie 2014 din Penitenciarul Bacău respectiv 04 februarie 2012 - 10 noiembrie 2014 unde a fost încarcerată în executarea pedepsei de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de luare de mită „ în vederea îndeplinirii actului de serviciu potrivit Mandatului de executare nr. -/2012 din 3 februarie 2014, emis de Tribunalul Botoşani – Executări penale, emis în baza sentinţei penale nr. 171 din 27 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Botoşani – Secţia penală în dosarul penal nr. 8../40/2011 (9 ani închisoare) modificată prin decizia penală nr. 38 din 19 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Suceava – Secţia Penală (3 ani închisoare) rămasă definitivă prin respingerea recursului prin decizia nr. 3. din 31 ianuarie 2014 pronunţată de Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.

În drept, s-a invocat Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, Legea nr. 254/2013, Ordinul Ministrului Justiției nr. 2772/C din 17 octombrie 2017.

În dovedirea acţiunii reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice lași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani - a depus întâmpinare prin care solicită pe cale de excepție respingerea acțiunii formulate în contradictoriu cu Statul Roman prin Ministerul Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive, iar dacă se va reține că există calitate procesuală pasivă solicită respingerea acțiunii ca find prescrisă, și în subsidiar, pe fond, respingerea acțiunii formulate ca neintemeiată.

Ministerul Afacerilor Interne a depus întâmpinare, invocând pe cale de excepție netimbrarea acțiunii.

Excepția prescripției dreptului material la acțiune, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin.1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, potrivit cu care, dreptul la acţiune, avînd un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.

Opinează în sensul că cererea de chemare în judecată este prescrisă, pentru drepturile anterioare datei de 30 iunie 2018.

Excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere că prin acțiunea în pretenții, reclamanta solicită instanței să oblige pârâții la repararea presupusei pagube pe care a suferit-o ca urmare a condițiilor de detenție din Penitenciarul Bacău și Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J.

Botoșani.

Administrația Națională a Penitenciarelor București a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.

Pe cale de excepție, invocă excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată conform dispozițiilor art.3 din Ordonanța de urgență nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru cu modificările și completările ulterioare.

Excepția inadmisibilității acțiunii, prin care se reclamă presupuse încălcări ale unor drepturi, față de nerespectarea procedurii instituite de Legea nr.254/2013 care stabilește modalitatea în care o persoană privată de libertate poate invoca încălcarea drepturilor reglementate de acest act normativ și poate obține realizarea acestor drepturi prin instituția judecătorului de supraveghere din penitenciar.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale a Penitenciarelor — aparat central în ceea ce privește situația invocată de reclamantă din cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.

Menționează faptul că această instituție aparține de Ministerul Administrației și Internelor - Poliția Română iar Administrația Națională a Penitenciarelor - aparat central nu are atribuții în ceea ce priveste acest centru și modul de organizare al activității de custodiere a persoanelor private de libertate care se află acolo.

Excepţia absolută, de fond și peremptorie a lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale a Penitenciarelor — aparat central în prezenta cauză.

Excepția prescripției în integralitate a dreptului material la acțiune pentru întreaga perioadă reclamată de partea în cauză.

Pe fondul cauzei solicită respingerea acţiunii.

Reclamanta, pentru termenul de judecată din 10.09.2021, a depus răspuns la întâmpinările pârâţilor prin care a solicitat respingerea tuturor excepţiilor invocate şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

La data de 10 septembrie 2021 reclamanta a depus completări la acţiune prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâţi a Ministerului Justiţiei Bucureşti, Inspectoratul de Poliției al Județului (I.P.J.) Botoşani – Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Botoşani, Penitenciarului Bacău şi Penitenciarului Botoşani.

Prin completările la acţiune reclamanta a invocat excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Tribunalului Botoşani - Secţia I civilă, motivând că revine competenţa de soluţionare Tribunalului Bucureşti, dat fiind domiciliul pârâţilor şi cuantumul despăgubirilor morale solicitate prin acţiune principală.

Pârâtul I.P.J. Botoșani a depus întâmpinare la cererea completatoare a acțiunii formulată de reclamanta X, prin care a arătat că excepţia formulată este neîntemeiată, solicitând respingerea excepţiei.

A mai invocat pârâtul excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani şi excepţia prescrierii dreptului material la acţiune.

Ministerul Justiției a depus întâmpinare solicitând respingerea ca neîntemeiată a excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Botoșani.

Față de cadrul procesual stabilit prin completarea la acțiune și având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, Ministerul Justiției invocă excepția lipsei calitătii procesuale pasive şi excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Pe fond, pârâtul solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentinţa nr.1.. din 5.11.2021 Tribunalul Botoşani a respins excepţia necompetenţei materiale teritoriale a Tribunalului Botoşani, a respins excepţia netimbrării acţiunii, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statului Român prin Ministerul Finanţelor, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul de Justiţie şi a respins acţiunea formulată faţă de acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis în parte excepţia lipsei calităţii pasive a pârâţilor Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Ministerul Afacerilor Interne şi a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulată de pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune formulată de pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor, Ministerul Afacerilor Interne, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani şi Ministerul de Justiţie, a respins ca fiind prescrisă, acţiunea civilă având ca obiect acordare despăgubiri pentru condiţii necorespunzătoare de detenţie, pentru perioada 20.06.2011 – 25.08.2011, 25.08.2011 – 02.12.2011, 04.02.2012 – 10.11.2014 formulată de reclamanta X.

Analizând cu prioritate excepţiile invocate, în temeiul art. 248 alin. 1 Cod de procedură civilă, instanţa a reţinut următoarele:

În speţă s-a invocat excepţia necompetenţei materiale teritoriale a Tribunalului Botoşani în soluţionarea prezentului litigiu de către reclamantă, excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor, excepţia netimbrării acţiunii, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii de către pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, excepţia netimbrării acţiunii, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune de către pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune de către acest pârât.

De asemenea, s-a mai invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive de către pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Referitor la excepţia necompetenţei materiale teritoriale a Tribunalului Botoşani

Competenţa materială presupune o delimitare între instanţele de grad diferit, iar normele de competenţă materială sunt stabilite sub aspect funcţional (după felul atribuţiilor jurisdicţionale) şi sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii) în Codul de procedură civilă şi în alte acte normative speciale.

Potrivit art. 94 și 95 din codul de procedură civilă „Judecătoriile judecă: în primă instanţă următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani: k) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv. indiferent de calitatea părţilor, profesioniști sau neprefesioniști.

Tribunalele judecă: în primă instanţă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instante: (4). orice alte cereri date prin lege în competenta lor. ”

Obiectul acțiunii reclamantei îl constituie obligarea pârâților la despăgubiri în suma de 500.000 lei, respectiv 100.000 euro pentru acoperirea prejudiciului moral suferit, fiind supusă potrivit susţinerilor acesteia unor rele tratamente în perioada de reținere și arest preventiv în Centrul de reținere și arest preventiv din Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani, Penitenciarul Botoșani și Penitenciarul Bacău, respectiv în perioada de executare a pedepsei în Penitenciarul Bacău, prin condiţiile necorespunzătoare de detenţie.

În astfel de situații, art. 113 alin. 1 pct. 9 din Codul de procedură civilă instituie o competență teritorială alternativă, prevăzând următoarele: „(1) În afară de instanțele prevăzute la art. 107-1., mai sunt competente: 9. instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.”

Astfel, Tribunalul Botoșani este deopotrivă competent să soluționeze cauza, ținând cont că reclamanta invocă drept temei al pretențiilor sale prejudiciul de ordin moral suferit cât timp s-a aflat în stare de reținere și arest în Centrul de reținere și arest preventiv din Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani, precum și în Penitenciarul Botoșani - în tranzit.

Mai mult, potrivit art. 129 alin. 3 din Codul de procedură civilă, „În toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.”, iar potrivit art. 10 alin. 4, „(4) Dacă necompetența nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declararea necompetenței”.

În aceste condiţii necompetența teritorială fiind de ordine privată, reclamanta formulând acţiunea pe rolul Tribunalului Botoşani, nu mai poate invoca excepţia de necompetenţă teritorială, motiv pentru care instanţa a respins această excepţie.

Referior la excepţia netimbrării acţiunii

Potrivit art. 29 alin. 1 lit. j din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare şi extraordinare, referitoare la: stabilirea şi acordarea despăgubirilor civile pentru pretinse încălcări ale drepturilor prevăzute la art. 2 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/94 cu modificările ulterioare.

Faţă de obiectul cererii cu care a fost învestită, instanţa a apreciat că cererea reclamantei este scutită de taxă judiciară de timbru, motiv pentru care a respins excepţia invocată.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor, Ministerului Afacerilor Interne, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Ministerul Justiţiei şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani

Potrivit art. 36 cod de procedură civilă „Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii, existenţa sau inexistenţa drepturilor şi obligaţiilor constituie o chestiune de fond”.

Din perspectiva calităţii procesuale pasive a Statului Român în cauza dedusă judecăţii, în absenţa unor norme cu caracter special prin care să se reglementeze o cale de atac internă reală şi efectivă prin intermediul căreia o instanţă independentă şi imparţială să poată analiza pretinse încălcări ale art. 2 şi 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului de natura celor reclamate în cauza de faţă , astfel cum prevede art. 13 din Convenţie, se constată că instituţia răspunderii civile delictuale prin care se tinde la angajarea răspunderii Statului Român pentru încălcările afirmate reprezintă temeiul juridic incident şi adecvat al cauzei, răspunderea civilă delictuală fiind, potrivit dreptului intern, răspunderea de drept comun.

Totodată calitatea procesuală pasivă a Satului Român pentru pretenţiile deduse judecăţii derivă şi din Constatările Curţii Europene a Drepturilor Omului în diverse hotărâri pronunţate sub acest aspect, întrucât statele semnatare ale Convenţiei sunt datoare să se doteze cu un regim penitenciar de executare a pedepselor privative de libertate sau a arestului preventiv apte de a asigura celor arestaţi şi condamnaţi, respectarea garanţiilor art. 3 din Convenţie.

Ministerul Finanţelor Publice stă în proces pentru exercitarea mandatului legal de reprezentare a Statului Român, chemat în judecată să răspundă în mod nemijlocit, în numele propriu, pentru pretinsa încălcare a art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în perioada de reţinere şi arest preventiv a reclamantei.

Pentru considerentele expuse, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor.

În ceea ce priveştia excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtilor Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani instanţa a admis-o în parte, constatând că pârâţii au calitate procesuală pasivă pentru perioada în care reclamanta a fost încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J.

Botoșani (29.06 (ora 00:15)-30.06.2011 (ora 00.10), respectiv perioada 01.07.2011-25.08.2011).

Potrivit Regulamentului din 09.02.2018 privind organizarea şi funcţionarea centrelor de reţinere şi arestare preventivă, aceste centre sunt subordonate direct şefului unităţii de poliţie în cadrul căruia este organizat şi functionează (în speţă şefului I.P.J.

Botoşani) şi se află în subordinea Ministerului Afacerilor Interne.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, prin întâmpinare, instanţa a reţinut că potrivit art. 1 alin. din HG nr. 756 din 12 octombrie 2016 pentru organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor și pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției: Administrația Națională a Penitenciarelor este instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Justiției, cu sediul în București, strada Maria Ghiculeasa nr. 47, sectorul 2.

Conform art. 6 alin. 1 din acelaşi act normativ: În realizarea obiectivelor din domeniul său de activitate, Administrația Națională a Penitenciarelor exercită următoarele atribuții:

a) organizează, coordonează, evaluează, controlează și îndrumă activitățile referitoare la modul de executare a pedepselor și măsurilor privative de libertate în unitățile din subordinea sa, pronunțate de instanțele judecătorești, în conformitate cu legislația în vigoare;b) organizează, coordonează, evaluează, controlează și îndrumă asigurarea pazei, escortării, însoțirii și supravegherii deținuților, persoanelor internate și arestate preventiv din unitățile din subordinea sa; c) elaborează strategia de aplicare a regimului de executare a pedepselor și măsurilor privative de libertate, urmărește transpunerea ei în practică, potrivit principiilor privind respectarea demnității umane, exercitarea drepturilor de către deținuți, persoane internate și arestate preventiv din unitățile din subordinea sa, interzicerea supunerii la tortură, la tratamente inumane sau degradante ori la alte rele tratamente, precum și interzicerea discriminării; i) organizează, coordonează, evaluează, controlează și îndrumă activitățile privind asigurarea dreptului la asistență medicală al deținuților, persoanelor internate și arestate preventiv din unitățile din subordinea sa și al personalului din sistemul administrației penitenciare; y) reprezintă în fața instanțelor judecătorești și a altor organe de jurisdicție interesele Administrației Naționale a Penitenciarelor și coordonează această activitate la nivelul unităților din subordinea sa.

Raportat la atribuţiile Administrației Naționale a Penitenciarelor, stabilite prin lege şi faptul că reclamanta pretinde că i-au fost încălcate drepturile prin condiţiile necorespunzătoare de detenţie din unitățile de detenție - penitenciare, care se află în subordinea pârâtei, conform art. 11 alin. 1 din HG nr. 756 din 12 octombrie 2016, prima instanță constată că pârâta din prezenta cauză este subiect al raportului juridic litigios dedus judecăţii, având calitate procesuală pasivă pentru perioada 25.08 2011- 02.12.2011, respectiv 04.02.2012 -10.11.2014 şi în consecinţă va admite în parte, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor (numai pentru perioada 28.06.2011-25.08.2011, perioada în care reclamanta s-a aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare preventivă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani).

În ceea ce priveştia excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului Ministerul Justiţiei instanţa a admis-o şi în consecinţă a respins acţiunea reclamantei în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă, pentru cele ce succed:

Potrivit Anexei la Ordinul MJ nr.433/2010 pentru aprobarea Normelor minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate (în vigoare până la data de 17.10.2017), în art. 2 se arată că „Administrația Națională a Penitenciarelor ia toate măsurile necesare pentru creșterea progresivă a numărului spațiilor de cazare individuală, precum și pentru reamenajarea spațiilor existente, în conformitate cu prevederile art. 81 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.897/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 24 în 16 ianuarie 2007, denumit în continuare Regulament.”

Potrivit Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal din 21 .12.2006 (în vigoare până la data de 10.04.2016), „Penitenciarele se înființează si se desființează prin hotărâre a Guvernului si sunt instituții cu personalitate juridică subordonate Administratiei Naționale a Penitenciarelor” (art.8 alin. 1), iar potrivit alin.2 „Penitenciarele se clasifică, în funcție de regimul de executare a pedepselor, prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor”.

Regulamentul definește locul de deținere astfel: „penitenciarele cu regim de maximă siguranță, cu regim închis, semideschis sau deschis, penitenciarele pentru minori și tineri, penitenciarele pentru femei, penitenciarele-spital, centrele de arestare preventivă și secțiile speciale de arestare preventivă din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, precum și centrele de reținere și arestare preventivă din subordinea Ministerului Administrației și Internelor” (art.2 lit. d).

Același regulament prevede la art.9 că „Directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor poate înființa, prin decizie, secții interioare sau exterioare pentru cazarea persoanelor private de libertate, aflate în diferite regimuri de executare, prestarea muncii ori pentru asigurarea protecției, dacă este cazul”.

Faptul că prin art. 1 alin. din HG nr. 756 din 12 octombrie 2016 pentru organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor și pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției s-a stabilit că Administraţia Naţională a Penitenciarelor se află în subordinea Ministerului Justiţiei nu conferă pârâtului Ministerul de Justiţie calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, întrucât nu există nici o dispoziţie legală care să instituie răspunderea acestui minister pentru condiţiile de detenţie.

Instanţa a avut în vedere şi dispozițiile art.222 din Codul Civil potrivit cărora „Persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligațiilor acesteia din urmă și nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică față de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel” .

Având în vedere că legitimarea procesuală pasivă presupune existența unei identități între pârât și persoana obligată în cadrul raportului juridic obligațional, instanţa constată că pârâtul Ministerul Justiției nu poate avea calitate procesuală pasivă în această cauză, între personalul penitenciarelor și Ministerul Justiției neexistând niciun fel de raport juridic.

Referitor la excepția inadmisibilității acţiunii, instanţa a constatat că ar fi admisibilă dacă ar fi existat o prevedere legală prin care s-ar fi interzis reclamantei un anumit mijloc de a accede la justiţie sau dacă s-ar fi stabilit o procedură anume, cu paşi succesivi de urmat şi care ar fi fost urmaţi de reclamantă.

În susţinerea excepţiei s-a invocat faptul că reclamanta a apelat la instanța de judecată pentru a se constata încălcarea unor drepturi, fără să atașeze sau să facă dovada deținerii vreunei încheieri prin care judecătorul de supraveghere să constate eventuale încălcări de drepturi în legătură cu pretențiile din prezenta cerere de chemare în judecată, în condițiile în care Legea nr. 254/2013 în vigoare la data la care reclamanta a fost eliberată, stabilea tocmai această cale de a accede la justiție și de a obține realizarea unui drept pentru persoanele aflate în detenție.

Or, atât timp cât nu există o prevedere legală care să impună unei persoane care s-a aflat în stare de detenţie un singur remediu împotriva unor condiţii de detenţie considerate nelegale, excepţia inadmisibilităţii este neîntemeiată, motiv pentru care a fost respinsă.

Au mai invocat pârâţii excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la despăgubiri pentru condiţii de detenţie aferente următoarelor perioade 28.06.2011- 25.08.2011 în Centru de Reţinere şi Arestare preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, din perioada 25.08.2011 – 02.12.2011 din Penitenciarul Bacău şi Penitenciarul Botoşani şi din perioada 04.02.2012 – 10.11.2014, cât a fost încarcerată la Penitenciarul Bacău.

Instanţa a constatat că pentru perioada anterioară datei de 01.10.2011, (data intrării în vigoare a Noului Cod Civil) prescripţia era reglementată de dispoziţiile DL 167/58.

Potrivit art. 201 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, „Prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit ”

Conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă „termenul prescripției este de 3 ani", iar art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 statuează că „Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune...".

În ceea ce privește momentul de început al curgerii termenului de prescripție, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, în conformitate cu care „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea”.

În aceste condiţii, instanţa a constatat că dreptul material la acţiune pentru perioada 28.06.2011- 25.08.2011, 25.08.2011 – 02.12.2011 s-a prescris la data de 02.12.2014, dată la care s-au împlinit cei trei ani de când păgubitul a cunoscut paguba şi pe cel care răspunde de ea.

În ceea ce privește perioada în care reclamanta s-a aflat în stare de arest și în executarea pedepsei, după data de 01.10.2011 – referitor la prescripţie sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil

Instanţa a apreciat că art. 2518 pct. 2 din Codul civil nu este incident în speță, întrucât reclamanta invocă prin acțiune supunerea la tratamente inumane ori degradante prin neasigurarea condițiilor minime de cazare în timpul reținerii, arestului și executării pedepsei, iar nu vreo formă de tortură, în sensul legii penale române sau în cel avut în vedere de tratatele și convențiile la care România este parte.

Potrivit disp. art. 253 alin. 4 Cod civil: De asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile.

În aceste cazuri, dreptul la acţiune este supus prescripţiei extinctive.

Potrivit art. 2517 Cod civil, Termenul prescripţiei este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen.

Totodată art 2528 alin.1 Cod civil arată că: (1) Prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

Pentru stabilirea momentului de la care a început să curgă termenul de prescripţie de 3 ani, trebuie stabilită data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

Instanţa a reţinut că pentru perioada 04.02.2012 – 10.11.2014 reclamanta a cunoscut paguba cel mai târziu la data la care a fost liberată condiţionat, respectiv 10.11.2014 ( fila 10 dosar fond).

Reclamanta a cunoscut la acelaşi moment şi pe cel care răspunde de pagubă, având în vedere locurile unde a fost deţinută ( Penitenciarul Bacău şi Penitenciarul Botoşani).

Instanța a constatat că nu a intervenit niciun caz de suspendare sau de întrerupere a termenului de prescripţie, reclamanta neinvocând niciun astfel de caz.

În atare condiţii, instanţa a constatat că termenul de prescripţie de 3 ani a început să curgă la data de 10.11.2014 şi s-a împlinit la data de 10.11.2017, astfel încât acţiunea reclamantei a fost introdusă la data de 28.06.2021 (fila 15 dosar), cu depășirea acestui termen.

Pe cale de consecinţă, instanţa a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâte şi a respins cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenţii, formulată de reclamanta X, fiind prescris dreptul material la acţiune.

Prin cererea formulată la data de 14 decembrie 2021, reclamanta Teodoriu Liliana, în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor Bucureşti, Ministerul Afacerilor Interne Bucureşti, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, Ministerul Justiţiei Bucureşti, I.P.J.

Botoşani – Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Botoşani, Penitenciarul Bacău şi Penitenciarul Botoşani a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinţei civile nr. 1.. din 5 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. 1../40/2021 al Tribunalului Botoşani, acţiune civilă având ca obiect acordare despăgubiri pentru condiţii necorespunzătoare de detenţie, pentru perioada 20.06.2011 (corect 29.06.2011) – 25.08.2011, 25.08.2011 – 02.12.2011, 04.02.2012 (corect 04.02.2014) – 10.11.2014.

Reclamanta a solicitat prin cererea de îndreptare a erorilor materiale şi completarea hotărârii în sensul motivării hotărârii, apreciind că în mod greşit prima instanţă a respins ca fiind prescrisă acţiunea civilă în contradictoriu cu pârâţii Penitenciarul Bacău şi Penitenciarul Botoşani, care potrivit susţinerilor reclamantei, nu au invocat această excepţie, prin întâmpinare.

Prin sentinţa nr. 1. din 28.01.2022 Tribunalul Botoşani a admis în parte cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamanta Teodoriu Liliana, a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în sentinţa civilă nr. 1.. din 5 noiembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Botoşani în sensul că:

- la pagina 27 ultimul paragraf se va menţiona” în intervalul 25.08.2011-02.12.2011, respectiv 04.02.2014 - 01.11.2014” în loc de „în intervalul 25.08.2011-02.12.2011, respectiv 04.02.2012 - 01.11.2014” cum din eroare s-a consemnat;

- la pagina 28 paragraful 9 se va menţiona în mod corect „în baza Mandatului de arestare preventivă numărul 2 A din data de 01.07.2011 emis de Curtea de Apel Suceava, în dosarul nr. 6../40/2011, în loc de „în baza Mandatului de arestare preventivă numărul 2 A din data de 01.07.2011 emis de Curtea de Apel Suceava, în dosarul nr. 8../40/2011”;

- la pagina 37 paragraful 7 se va mentiona corect „pentru perioada 04.02.2014 - 01.11.2014” în loc de „pentru perioada 04.02.2012 - 01.11.2014” cum din eroare s-a consemnat şi a respins cererea de completare hotărâre.

S-a reţinut că potrivit art. 442 alineatul 1 cod de procedură civilă, erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Prin cererea introductivă aşa cum a fost formulată pe rolul Tribunalului Botoşani, reclamanta X a solicitat despăgubiri pentru condiţii necorespunzătoare de detenţie în arest preventiv din perioada 28.06.2011 - 25.08.2011 în Centrul de reţinere şi arestare preventivă din Inspectoratul Judeţean de Poliţie Botoşani şi din perioada 25.08.2011 – 02.12.2011 din Penitenciar Bacău şi Penitenciar Botoşani şi din perioada de executare a mandatului de executare nr. -/2012 din 3 februarie 2014 din Penitenciar Bacău unde a fost deţinută în perioada 04 februarie 2012 - 10 noiembrie 2014 unde a fost încarcerată în executarea pedepsei de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de luare de mită în vederea îndeplinirii actului de serviciu potrivit Mandatului de executare nr. -/2012 din 3 februarie 2014, emis de Tribunalul Botoşani - Executări penale, emis în baza sentinţei penale nr. 171 din 27 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Botoşani - Secţia penală în dosar penal nr. 8../40/2011 ( 9 ani închisoare) , modificată prin decizia penală nr. 38 din 19 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Suceava – Secţia penală ( 3 ani închisoare) , rămasă definitivă prin respingerea recursului prin decizia nr. 3. din 31 ianuarie 2014 pronunţată de Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Secţia penală.

Cauza a fost înregistrată în nomenclatorul Ecris, având obiect pretenţii, dar instanţa de fond a analizat cererea reclamantei conform obiectului stabilit de reclamantă respectiv acordare de despăgubiri pentru condiţii necorespunzătoare de detenţie, pentru perioadele menţionate, astfel că referirea instanţei în considerentele hotărârii la obiectul dat de nomenclator, nu reprezintă o eroare materială.

Coroborând solicitările reclamantei privind îndreptarea erorilor materiale, cu înscrisurile depuse la dosar, instanţa a constatat că cererea reclamantei având ca obiect îndreptare eroare materială este întemeiată în parte, motiv pentru care instanţa a admis-o şi a dispus, îndreptarea erorilor materiale strecurate în considerentele sentinţei civile nr. 1.. din 05.11.2021.

Potrivit art. 444 cod de procedură civilă, dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara , după caz , apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la comunicare.

Norma susmenţionată are în vedere ipoteza în care instanţa a omis să soluţioneze un capăt de cerere principal sau accesoriu ori o cerere conexă sau incidentală.

Or, cererea formulată de reclamantă nu se încadrează în prevederile legale susmenţionate, ci constituie veritabile critici aduse hotărârii pronunţate de primă instanţă, critici care nu pot face obiectul unei cereri de completare a hotărârii, urmând să fie analizate de către instanţa de control judiciar, în calea de atac a apelulului.

Pentru considerentele expuse, instanţa a respins cererea de completare hotărâre.

Împotriva sentinţei civile nr. 1../05 noiembrie 2021 pronunţată în dosar civil nr.

1../40/2021 al Tribunalului Botoşani, Secţia I Civilă, a formulat apel reclamanta X.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, partea apelantă înţelege să invoce:

1. excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „în aceste cazuri, dreptul la acţiune este supus prescripţiei extinctive” şi a sintagmei „reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial” din dispoziţiile art. 253 alin.4 din Codul civil - „de asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile.

În aceste cazuri, dreptul la acţiune este supus prescripţiei extinctive”, prevederi care, în opinia apelantei, încalcă Constituţia României art. 1 alin. 3 referitor la statul de drept în componenţa sa privind garantarea drepturilor cetăţenilor şi art. 1 alin. 5 care consacră principiul legalităţii, art. 15 alin. 1 „Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea”, art. 16 alin. 1 „ Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice fără privilegii şi fără discriminări” şi alin. 2 „ Nimeni nu este mai presus de lege”, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie alin. 3 „Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil”, art. 2502 alin. 1 din Codul civil „Dreptul la acţiune este imprescriptibil în cazurile prevăzute de lege, precum şi ori de câte ori, prin natura sau obiectul dreptului subiectiv ocrotit, exerciţiul său nu poate fi limitat în timp”; alin. 2 - în afara cazurilor prevăzute la alin.1 este imprescriptibilă acţiunea privitoare la repararea unui drept nepatrimonial , cu excepţia cazului în care prin lege se dispune altfel şi prevederile art. 16 alin.1 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziţii în raport de care, în procesul de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ sau mai multe acte normative.

Susţine apelanta că, potrivit art. 58 alin.1 din Codul civil, orice persoană are dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieţii private, precum şi alte asemenea drepturi recunoscute de lege”.

Prejudiciul nepatrimonial (extrapatrimonial sau moral) în cazul drepturilor personalităţii este un prejudiciu neeconomic şi presupune ca victima să fi resimţit efectiv o suferinţă morală sau fizică.

Repararea acestui prejudiciu nu constituie o compensare economică a unei valori patrimoniale, ci repararea satisfăcătoare a lezării unui drept fundamental al personalităţii.

Evaluarea va consta în stabilirea unei indemnizaţii compensatorii menite să atenueze suferinţele victimei.

2. invocă excepţia de neconstituționalitate a sintagmei „acte de barbarie” şi a sintagmei „drepturile reale care nu sunt declarate prin lege imprescriptibile” din cuprinsul dispoziţiilor art. 2.518 pct. 1 şi pct. 2 din Codul civil - se prescrie în termen de 10 ani dreptul la acţiune privitor la: drepturile reale care nu sunt declarate prin lege imprescriptibile ori nu sunt supuse altui termen de prescripție; repararea prejudiciului moral sau material cauzat unei persoane prin tortură ori acte de barbarie sau, după caz, a celui cauzat prin violenţă ori agresiuni sexuale comise contra unui minor sau asupra unei persoane aflate în imposibilitate de a se apără ori de a-şi exprima voinţa”, deoarece încalcă Constituţia României art. 1 alin (3) şi (5); articolul 22 „Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică - ( 1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate. (2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant”; art. 20 alin.(l) „Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte” şi alin.(2) „Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile”; art. 21 „Accesul liber la justiţie” deoarece există o lipsă de claritate şi previziblitate fiind încălcat art. 1 alin.(3) din Constituţia Românei referitor la statul de drept în componenta sa privind garantarea drepturilor cetățenilor și art. 1 alin. 5 care consacră principiul legalității; Legea nr. 24/2000 - art. 13 lit. d proiectul de act normativ trebuie să fie corelat cu dispozițiile Convenției europene a drepturilor omului şi ale protocoalelor adiţionale la aceasta, ratificate de România, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Or, instanţa apreciază că art. 2518 pct.2 din Codul civil nu este incident în speţă, întrucât reclamanta invocă prin acţiune supunerea la tratamente inumane ori degradante prin neasigurarea condiţiilor minime de cazare în timpul reţinerii, arestului şi executării pedepsei, iar nu vreo formă de tortură în sensul legii penale române sau în cel avut în vedere de tratatele şi convenţiile la care România este parte.

În motivare arată următoarele:

Potrivit vechiului Cod civil - art. 1890, toate acţiunile atât reale cât şi personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile şi pentru care n-a definit un termen de prescripţie, se vor prescrie prin treizeci de ani, fără ca cel ce invocă această prescripţie să fie obligat a produce vreun titlu şi fără sa i se poată opune reaua -credinţă.

În cauză, întrucât acţiunea din dosarul civil nr. 1../40/2021 al Tribunalul Botoşani, Secţia I Civilă, are un obiect nepatrimonial, respectiv despăgubiri morale pentru rele tratamente în detenţie, nu este aplicabilă prescripţia extinctivă prevăzută de art. 3 din Decret 167/1958, deoarece acest act normativ nu este aplicabil pentru prejudicii nepatrimoniale cum sunt despăgubirile morale, ci este aplicabil doar pentru prejudicii patrimoniale.

Potrivit art.1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.

Instanţa motivează la pagina 37 paragraf 5 din sentinţa civilă nr. 1../05 noiembrie 2021 că, potrivit art. 2528 alin.1 din Codul civil, dreptul la acţiunea în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită, prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea, preluând din întâmpinarea depusă de Ministerul Afacerilor Interne menţionată de instanţă la pagina 10 paragraf 7.

Or, în cauză instanţa nu este chemată să se pronunţe asupra unei „pagube” , respectiv asupra unui prejudiciu patrimonial, deoarece obiectul dosarului civil nr.1../40/2021 al Tribunalului Botoşani, Secţia I Civilă, nu îl reprezintă „pretenţii” potrivit Codului civil, ci „acţiune în despăgubire” pentru daune morale (nepatrimoniale), formulată în temeiul Convenţiei pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale - art.3 „nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante”, art. 6 - „dreptul la un proces echitabil” şi Cod procedură civilă art. 30.

Prejudiciul nepatrimonial (extrapatrimonial sau moral), în cazul drepturilor personalităţii - dreptul la demnitate, la sănătate, la viaţă, este un prejudiciu neeconomic şi presupune ca victima să fi resimţit efectiv o suferinţă morală sau fizică.

Repararea acestui prejudiciu nu constituie o compensare economică a unei valori patrimoniale, ci repararea satisfăcătoare a lezării unui drept fundamental al personalităţii.

Evaluarea va consta în stabilirea unei indemnizaţii compensatorii menite să atenueze suferinţele victimei.

În ceea ce priveşte prejudiciul moral materializat într-o suferinţă, el trebuie să depăşească măsura a ceea ce este normal suportabil.

Trebuie evaluată gravitatea suferinţei şi nu neapărat gravitatea atingerii.

Pe de altă parte, caracterul ilicit al atingerii rezidă din încălcarea unei interdicţii de a vătăma sau a înlătura starea de bine a altei persoane.

Or, drepturile personalităţii, fiind drepturi absolute, orice atingere care le-ar fi adusă este prohibită şi, ca urmare, ilicită.

Instanţa motivează eronat la 37 paragraf 10 că va respinge cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenţii, formulată de reclamanta X fiind prescris dreptul material la acţiune, preluând motivarea de la pagina 8 paragraf 10 din sentinţa civilă nr. 1../05 noiembrie 2021 pronunţată în dosar civil nr. 1../40/2021 Tribunalul Botoşani Secţia I Civilă cu referire la întâmpinarea depusă de Ministerul Afacerilor Interne.

Sentinţa civilă nr. 1../05 noiembrie 2021 trebuia să judece cauza în contradictoriu cu pârâţii Penitenciarul Bacău şi Penitenciarul Botoşani care nu au invocat prin întâmpinare excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţia prescripţiei extinctive, ca excepţie de fond, peremptorie, fapt care rezultă din conţinutul art.2512 şi al art.2513 din Codul civil ce prevăd că prescripţia nu poate fi aplicată din oficiu de organul de jurisdicţie competent, ea putând fi opusă, numai în primă instanţă sau, cel mai târziu, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant, sau de persoanele menţionate la art. 2.514 din Codul civil.

Principiul răspunderii delictuale, prevăzut de Codul civil în vigoare până la 1 octombrie 2011, a fost menţinut şi de Noul Cod civil.

Noul Cod civil, în cuprinsul articolul 1.373, dispune asupra răspunderii comitenţilor pentru prepuşi.

Or, există prepuşenie între Penitenciarul Bacău şi Penitenciarul Botoşani faţă de

Administraţia Naţională a Penitenciarelor, deoarece există unui raport de subordonare, care conferă comitentului o putere de direcţionare si control asupra prepusului său, după cum există prepuşenie între Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Ministerul Justiţiei, care întrucât răspund în solidar antrenează răspunderea civilă a statului român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Invocă în continuare prevederile art.221 din Codul Civil.

Nu are la dispoziţie legi speciale, derogatorii, prioritare şi de strictă interpretare pentru a obţine despăgubiri pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat de relele tratamente prin condiţii necorespunzătoare de arest preventiv şi de detenţie, astfel încât în mod netemeinic şi nefondat precizează pârâtul Ministerul Afacerilor Interne la pagina 4 pct. 5 din întâmpinare cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

Pârâtul Ministerul Afacerilor Interne ignoră Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr.169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea

pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul

procesului penal, precum şi pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea

pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul

procesului penal, expunând în continuare prevederile art. III din acest act normativ.

În continuare enunţă apelanta prevederile 551 din Legea nr. 169/2017 şi considerente din cuprinsul Deciziei CCR nr. 242/2021.

De asemenea, sunt enunţate în cuprinsul memoriului de apel prevederile art.223, 224, 2501, 2502, 2503 din Codul civil.

Solicită admiterea excepţiei necompetenţei material teritoriale a Tribunalului Botoşani, deoarece competenţa judecării cauzei aparţine Tribunalului Bucureşti-Secţia Civilă, dat fiind domiciliul pârâţilor din mun.

Bucureşti al Ministerul Afacerilor Interne, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi al Ministerului Justiţiei şi valoarea obiectului cererii.

Apreciază că în cauză există o necompetenţă de ordine publică prevăzută de Codul de procedură civilă - art. 129 alin.3, potrivit cu care, în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenta unei alte instanţe de acelaşi grad, părţile nu o pot înlătura.

Potrivit prevederilor art.111 din Codul de procedură civilă, cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 107 alin.1 din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Solicită instanţei respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Justiţiei şi admisă de instanţă, deoarece potrivit H.G. nr.652/ 2009 privind organizarea si funcţionarea Ministerului Justiţiei, acesta coordonează executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri privative ori neprivative de libertate şi asigură condiţiile pentru respectarea drepturilor persoanelor faţă de care s-au dispus astfel de pedepse sau măsuri, iar potrivit H.G. nr. 756/2016 pentru organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.652/2009, activitatea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi a unităţilor din subordine este coordonată de către ministrul justiţiei.

Solicită instanţei respingerea prescrierii dreptului material la acţiune.

Solicită instanţei admiterea apelului cu desfiinţarea sentinţei civile nr. 1../05 noiembrie 2021 pronunţată, în dosar civil nr. 1../40/2021 Tribunalul Botoşanii Secţia I Civilă, cu trimitere spre judecarea pe fond la instanţa competentă teritorial .

Solicită plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea de apel a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 466 – 482 din Codul de procedură civilă şi pe prevederile enunţate în cuprinsul memoriului de apel, pe care partea apelantă le-a mai reluat încă o dată, la finalul actului de procedură cu care a sesizat instanţa de control judiciar.

Împotriva sentinţei nr. 1. din 28.01.2022 a Tribunalul Botoşani a declarat apel reclamanta X.

În motivarea cererii arată că sentinţa civilă nr. 1. din 28 ianuarie 2022 dispune eronat în dispozitiv La pagina 27 ultimul paragraf se va menţiona în intervalul 25.08.2011-02.12.2011, respectiv 04.02.2014 - 01.11.2014 în loc de „în intervalul 25.08.2011-02.12.2011, respectiv 04.02.2012 -01.11.2014”, deoarece corect este 10.11.2011 și nu 01.11.2014, instanţa de fond făcând o nouă eroare materială.

Instanța nu se pronunţă asupra erorii materiale din motivarea de la pagina 37 ultimul paragraf din sentinţa civilă nr. 1.. din 05 noiembrie 2021, anume „cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenţii”, deoarece în realitate acţiunea civilă are ca obiect „acordare despăgubiri pentru condiţii necorespunzătoare de detenţie”, aşa după cum menţionează instanţa şi în dispozitivul hotărârii şi la pagina 33 paragraf 9 din sentinţă - „Obiectul acţiunii reclamantei îl constituie obligarea pârâților la despăgubiri în sumă de 500.000 lei, respectiv 100.000 euro pentru acoperirea prejudiciului moral suferit, fiind supusă potrivit susţinerilor acesteia la rele tratamente în perioada de reţinere și arest preventiv în Centrul de reţinere şi arest preventiv din Inspectoratul Judeţean de Poliţie Botoşani, Penitenciarul Botoşani şi Penitenciarul Bacău, respectiv în perioada de executare a pedepsei în Penitenciarul Bacău, prin condiţiile necorespunzătoare de detenţie”.

Prejudiciul nepatrimonial (extrapatrimonial sau moral) în cazul drepturilor personalităţii este un prejudiciu neeconomic şi presupune ca victima să fi resimţit efectiv o suferinţă morală sau fizică.

Repararea acestui prejudiciu nu constituie o compensare economică a unei valori patrimoniale, ci repararea satisfăcătoare a lezării unui drept fundamental al personalităţii.

Evaluarea va consta în stabilirea unei indemnizaţii compensatorii menite să atenueze suferinţele victimei

În cauză instanţa nu este chemată să se pronunţe asupra unei „pagube”, respectiv asupra unui prejudiciu patrimonial, deoarece obiectul dosarului civil nr. 1../40/2021 al Tribunalului Botoşani Secţia I Civilă nu îl reprezintă „pretenţii” potrivit Codului civil, ci „acţiune în despăgubire” pentru daune morale (nepatrimoniale) formulată în temeiul Convenţiei pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale - art. 3 „Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante” şi art. 6 „Dreptul la un proces echitabil”, precum și prevederilor art.30 din Codul de procedură civilă.

Sentinţa civilă nr. 1.. din 05 noiembrie 2021 pronunţată în dosar civil nr. 1../40/2021 nu se pronunţă asupra acţiunii de despăgubire morală în cuantum de 500.000 lei pentru rele tratamente, în contradictoriu cu pârâţii Penitenciarul Bacău şi Penitenciarul Botoşani care nu au invocat prin întâmpinare şi nici la primul termen de judecată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Excepţia prescripţiei extinctive, ca excepţie de fond, peremptorie, rezultă din conţinutul art. 2.512 şi al art. 2.513 din Codul civil, care prevăd că prescripţia nu poate fi aplicată din oficiu de organul de jurisdicţie competent, ea putând fi opusă, numai în primă instanţă sau, cel mai târziu, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant, sau de persoanele menţionate la art. 2.514 din Codul civil

Solicită admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei civile nr. 1. din 28 ianuarie 2022 pronunţată în dosar civil nr. 1../40/2021 al Tribunalului Botoşani Secţia I Civilă, cu trimitere spre rejudecare, pentru admiterea în integralitate a cererii de îndreptare eroare materială şi a cererii completare din dispozitiv.

În drept, cererea de apel a fost întemaiată pe dispozițiile art. 466 din Codul de procedură civilă, art. 6 și 13 CEDO.

Ministerul Afacerilor Interne Bucureşti, în temeiul art. 472 Cod procedură civilă, a formulat apel incident împotriva sentinţei civile nr. 1.. din data de 05.12.2021, pronunţată de Tribunalul Botoşani-Secţia I civilă, având în vedere următoarele motive:

Înţelege să critice hotărârea numai în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, având în vedere următoarele considerente:

Deşi instanţa de fond, în motivarea soluţiei de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive face trimitere la prevederile Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea locurilor de reţinere şi arest preventiv, precum şi măsurile necesare pentru siguranţa acestora aprobat prin Ordinul MAI nr. 14/09.02.2018, face abstracţie de faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. a din acest Regulament „În înţelesul prezentului regulament, termenii şi expresiile utilizate se definesc astfel: a) administraţia centrului: Inspectoratul General al Poliţiei Române, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, inspectoratele de poliţie judeţene, ca entităţi cu personalitate juridică, în cadrul cărora este organizat, subordonat nemijlocit sau direct, şi funcţionează centrul (...).”, iar potrivit art. 5 alin. (1) şi (2) din acelaşi act „l)Centrele, se organizează şi funcţionează la nivelul unităţilor de poliţie definite potrivit prezentului Regulament (...). 2)Centrul se subordonează direct şefului unităţii de poliţie în cadrul căreia este organizat şi funcţionează, fiind condus nemijlocit de către şeful centrului.”

Astfel cum se poate observa din cuprinsul dispoziţiilor legale menţionate, Ministerul Afacerilor Interne nu are obligaţia de a lua măsuri pentru organizarea şi funcţionarea, în condiţiile legii, a centrelor de reţinere şi de arest preventiv, aceasta revenind în contextul dat Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani.

Ca atare, deşi cadrul normativ privind organizarea şi funcţionarea centrelor de reţinere şi arestare preventivă se reglementează prin ordin al ministrului afacerilor interne, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Botoşani este unitatea care asigură logistic Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din subordinea sa.

În cauza dedusă judecăţii se impunea ca instanţa de fond să analizeze, pe de o parte, dacă în cauza de faţă M.A.I. este autorul presupusei fapte ilicite, iar pe de altă parte, în funcţie evident de rezultatul primei analize, dacă în cauză se poate vorbi despre existenţa unei fapte ilicite.

Referitor la primul aspect, rezultă cu claritate că nu i se putea imputa pretinsa faptă ilicită, cu atât mai mult cu cât nici intimata-reclamantă nu a susţinut acest fapt, arătând în mod foarte clar că prejudiciul a fost cauzat de condiţiile improprii din cadrul Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani, nu de către Ministerul Afacerilor Interne.

În aceste condiţii, poate să răspundă doar pentru propriile fapte şi în limita competenţelor şi atribuţiilor stabilite de prevederile legale incidente, nu cu privire la presupusele fapte ale altei unităţi chiar şi subordonate, având personalitate juridică şi putând fi chemate în judecată în nume propriu, nu prin instituţia în cadrul căreia funcţionează.

Subliniază faptul că Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă este o structură din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani care, potrivit prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, cu modificările şi completările ulterioare, este o unitate cu personalitate juridică.

Relevante pentru soluţionarea corectă a prezentei cauze sunt şi prevederile art. 222 Cod civil potrivit cărora, persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligaţiilor acesteia din urmă şi nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică faţă de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea cererilor de apel formulate de reclamantă ca fiind nefondate, considerând că Sentinţa civilă nr. 1. din 28 ianuarie 2022 (îndreptare eroare materială) şi Sentinţa civilă nr. 1../05 noiembrie 2021 (soluţionare pe fond) sunt temeinice şi legale.

Invocă în principal netimbrarea cererilor de apel.

În ce priveşte apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 1. din 28 ianuarie 2022, arată faptul că, potrivit art. 442 alineatul 1 Cod procedură Civilă, erorile sau omisiunile pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere, dar prezenta cale de atac reprezintă în fapt o solicitare a reclamantei ca instanţa să confirme propriile sale interpretări juridice asupra noţiunilor de despăgubiri-daune în încercarea de a convinge completul de judecată asupra necesităţii constatării unei dorite imprescriptibilităţi a dreptului său la acţiune.

Practic prin această interpretare apelanta doreşte ca instanţa să constate un pretins caracter imprescriptibil al pretenţiilor sale în desdăunare.

Aceste pretenţii reprezintă veritabile critici aduse hotărârii pronunţate pe fondul cauzei, aspecte reţinute inclusiv de Tribunalul Botoşani în cuprinsul Sentinţei 1. din 28 ianuarie 2022 (prin care s-a respins cererea de completare a reclamantei).

În ceea ce priveşte Sentinţa civilă nr. 1../05 noiembrie 2021, arată intimata că apelanta nu prezintă în faţa instanţei elemente noi, suplimentare argumentelor uzitate pe fondul cauzei.

Dimpotrivă este doar nemulţumită de faptul că interpretarea instanţei asupra intervenţiei prescripţiei dreptului material la acţiune este nefavorabilă intenţiilor sale de a obţine anumite sume de bani, pentru pretinsele condiţii improprii de detenţie.

Din nou, la fel ca pe fondul cauzei sunt reluate numeroase texte legale pe care apelanta le consideră ca fiind aparent adecvate pretenţiilor sale.

Se poate constata că întregul apel reprezintă o citare selectivă de texte juridice şi concluzii personale asupra a ceea ce apelanta consideră că ar trebui să fie caracterul nepatrimonial al pretenţiilor sale.

Reclamanta încearcă ca, profitând de duplicitatea sa morală, să obţină avantaje nemeritate din partea unei societăţi de două ori păgubită de acesta, o dată prin rezultatul infracţiunii comise de acesta şi apoi prin obligaţia pe care reclamanta i-a impus-o indirect, de a fi cazat şi întreţinut pe banii societăţii într-o unitate penitenciară, din nevoia socială de a se proteja acest organism de acţiunile indivizilor cu comportament antisocial.

Pe cale de consecinţă, solicită respingerea apelului aşa cum a fost întocmit.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor Bucureşti a formulat întâmpinare la apelul incident formulat de Ministerul Afacerilor Interne.

Având în vedere faptul că această instituţie invocă lipsa calităţii procesuale pasive (menţionând personalitatea juridică a Inspectoratelor de Poliţie), lasă la aprecierea instanţei soluţionarea apelului incident, care în baza susţinerilor apelantei, a situaţiei de fapt, a documentelor existente la dosarul cauzei şi a legislaţiei incidente, va stabili dacă acest demers este întemeiat/neîntemeiat.

Pârâtul I.P.J.

Botoşani a formulat întâmpinare arătând că, raportat la perioada la care face trimitere reclamanta prin acţiune, respectiv 28.06.2011 - 25.08.2011, au fost respectate dispoziţiile legale în materie în vigoare în perioada în cauză.

Faptul că ulterior aceste dispoziţii au suferit modificări, prin reglementarea unor condiţii minime obligatorii de cazare a persoanelor lipsite de libertate, nu dă naştere dreptului reclamantei de a beneficia de despăgubiri pentru perioada anterioară modificărilor legislative.

Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererilor de apel, Curtea reține următoarele:

Trebuie analizată cu prioritate excepția netimbrării cererilor de apel, excepție invocată de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, raportat la care instanța de control judiciar reține următoarele:

OUG nr. 80/2013, act normativ care reglementează asupra taxelor judiciare de timbru, stabilește în cuprinsul art. 29 alin.1 lit.j că sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare şi extraordinare, referitoare la stabilirea şi acordarea despăgubirilor civile pentru pretinse încălcări ale drepturilor prevăzute la art. 2 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994, cu modificările ulterioare.

Raportat la aceste prevederi și la pretenția concretă dedusă judecății, pretenție soluționată prin hotărârea supusă controlului judiciar în calea ordinară de atac a apelului, urmează ca instanța să respingă excepția netimbrării invocată de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

În continuare analizează excepția necompetenței materiale a Tribunalului Botoșani în soluționarea cererii, excepție invocată de partea reclamantă în fața primei instanțe și reiterată prin memoriul de apel declarat.

În susținerea acestei excepții au fost invocate prevederile art. 107 alin.1, art.111 și art. 129 alin.3 din Codul de procedură civilă, susținând partea că, raportat la valoarea obiectului cererii și la domiciliul pârâților, cererea era de competența teritorială exclusivă a Tribunalului București.

Subliniază că valoarea obiectului cererii nu este un criteriu pentru determinarea competenței teritoriale a instanței, ci este avută în vedere în unele cazuri speciale pentru determinarea competenței materiale a instanței.

Prin urmare, valoarea obiectului pricinii soluționate de prima instanță prin hotărârea supusă controlului judiciar nu are nicio relevanță în determinarea competenței teritoriale a unei instanțe de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 107 alin.1 din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Această normă reglementează competența de drept comun din punct de vedere teritorial pentru judecata în primă ionstanță, în sensul că, în absența unei norme contrare, instanța competentă este cea de la art. 107 din Codul de procedură civilă.

Caracterul de regulă generală în materia competenței teritoriale este dat atât de titlul normei, cât și de sintagma „dacă legea nu prevede altfel”, sintagmă care reflectă raportul dintre norma de drept comun și o eventuală normă specială derogatorie.

În condițiile în care vorbim de competența de drept comun reglementată de această prevedere legală, în situația în care se invocă excepția necompetenței prin raportare la această normă, ne aflăm în situația unei necompetențe de ordine privată și, prin urmare nu își găsesc aplicare dispozițiile art. 129 alin.2 pct.3 din Codul de procedură civilă, dispoziții care ne spun că vorbim de o necompetență de ordine publică în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

Prin urmare, ne aflăm în câmpul de aplicare a prevederilor art. 129 alin.3 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care, atunci când nu vorbim de încălcarea competenţei generale, a competenţei materiale sau a competenţei teritoriale exclusive, necompetența este de ordine privată.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 111 din Codul de procedură civilă, cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului.

Este reglementată de această normă o competență teritorială alternativă, iar partea reclamantă apelantă își are domiciliul în raza de competență a Tribunalului Botoșani.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 1. alin.1 teza I din Codul de procedură civilă, prevedere care reglementează competența teritorială a instanței în cazul pluralității de pârâți, cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia.

Este reglementată de această normă o prorogare legală de competență teritorială alternativă, o extindere a competenței pentru instanța sesizată de reclamant, care devine competentă să soluționeze litigiul și în raport cu pârâții care își au sediul în circumsripțiile altor instanțe.

În cauză au calitatea de pârâți și I.P.J. Botoşani – Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Botoşani și Penitenciarul Botoşani, pârâți care au sediile în raza de competență a Tribunalului Botoșani.

Trebuie subliniat că obiectul cererii de chemare în judecată se referă la o obligație comună a pârâților, respectiv obligarea la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului moral suferit, susținând reclamanta că a fost supusă unor rele tratamente în perioada de reținere și arest preventiv în Centrul de reținere și arest preventiv din Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani, Penitenciarul Botoșani și Penitenciarul Bacău, respectiv în perioada de executare a pedepsei în Penitenciarul Bacău, prin condiţiile necorespunzătoare de detenţie.

Față de toate considerentele mai sus expuse, stabilește instanța de control judiciar că în cauză nu este dată excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Botoșani.

În ceea ce privește motivul de apel prin care se critică hotărârea primei instanțe cu privire la soluția care a fost dată asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției, reține instanța de control judiciar următoarele:

A fost invocată calitatea procesuală pasivă a acestui pârât, raportat la atribuţiile pe care le are, atribuţii reglementate de H.G. nr.652/2009 privind organizarea si funcţionarea Ministerului Justiţiei, potrivit cu care acesta coordonează executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri privative ori neprivative de libertate şi asigură condiţiile pentru respectarea drepturilor persoanelor faţă de care s-au dispus astfel de pedepse sau măsuri.

Vorbim de o atribuție principală pe care acest pârât o are în domeniul supravegherii executării pedepselor, atribuție expres reglementată de prevederile art.6 pct.IV.2 din H.G. nr.652/2009.

Apreciază instanţa de apel că, în condiţiile în care se solicită prin acțiunea introductivă de primă instanță o analiză a unei pretinse încălcări a drepturilor reclamantei, pe perioada exercitării unor măsuri privative de libertate, este fără putinţă de tăgadă că şi acest pârât justifică în cauză calitate procesuală pasivă.

Potrivit art. 36 din Codul de procedură civilă, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii.

Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Rezultă că are calitate procesuală pasivă cel care este titularul obligaţiei civile corespunzătoare dreptului subiectiv invocat de reclamant, fiind subiect pasiv în cadrul raportului juridic litigios.

În cazul situaţiilor juridice pentru a căror realizare calea justiţiei este obligatorie, calitatea procesuală pasivă aparţine celui faţă de care se poate realiza interesul dedus judecăţii.

Faptul că pârâtul a respectat sau nu această atribuție în ceea ce privește asigurarea condiţiilor pentru respectarea drepturilor persoanelor faţă de care s-au dispus pedepse sau măsuri privative de libertate este un aspect care ţine de întrunirea condiţiilor pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a acestei părţi, însă nu înlătură calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerului Justiţiei, calitate care rezultă tocmai din prevederea legală mai sus indicată.

Astfel, deși vorbim de o atribuţie cu caracter general a pârâtului Ministerul Justiţiei, atribuție care presupune coordonarea executării pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri privative ori neprivative de libertate şi asigurarea condiţiilor pentru respectarea drepturilor persoanelor faţă de care s-au dispus astfel de pedepse sau măsuri, apreciază instanţa de control judiciar că acest pârât justifică în cauză calitate procesuală pasivă, raportat la pretenţia concretă dedusă judecăţii, aşa cum această pretenţie a fost analizată și cercetată de instanţa de fond prin hotărârea judecătorească supusă controlului în calea de atac a apelului.

În aceste condiții, trebuie să reținem că nu raportul de subordonare care există între Administraţia Naţională a Penitenciarelor și Ministerul Justiţiei este cel care conferă pârâtului Ministerul de Justiţie calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, ci dispoziția legală expresă în legătură cu care mai sus am arătat și care instituie în sarcina acestui minister ca atribuție principală asigurarea condiţiilor pentru respectarea drepturilor persoanelor faţă de care s-au dispus pedepse sau măsuri privative de libertate.

Dacă poate fi antrenată sau nu răspunderea civilă delictuală, raportat la circumstanţele specifice ale cauzei deduse judecăţii, este un aspect care comportă însă o altă discuție, așa cum mai jos vom dezvolta.

În continuare, curtea analizează apelul incident declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, având în vedere că prin această cale de atac au fost invocate critici în ceea ce privește dezlegarea dată asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei părți, calitate care a fost reținută de prima instanță pentru perioada în care reclamanta a fost încarcerată în Centru de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J.

Botoșani (29.06 (ora 00:15)-30.06.2011 (ora 00.10), respectiv perioada 01.07.2011-25.08.2011).

Regulamentul din 09.02.2018 privind organizarea şi funcţionarea centrelor de reţinere şi arestare preventivă, precum și măsurile necesare pentru siguranța acestora, aprobat prin Ordinul MAI nr. 14/2018, stabilește modul de organizare și funcționare a centrelor de reținere și arestare preventivă din subordinea Ministerului Afacerilor Interne.

Potrivit prevederilor art. 2 lit.a din acest Regulament, administrația centrului este reprezentată de Inspectoratul General al Poliției Române, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, inspectoratele de poliție județene, ca entități cu personalitate juridică, în cadrul cărora este organizat, subordonat nemijlocit sau direct, și funcționează centrul.

Lit.b a aceleiași prevederi regulamentare identifică unitatea de poliție cu Inspectoratul General al Poliției Române, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, inspectoratele de poliție județene, precum și polițiile municipale, orășenești și secțiile de poliție, în cadrul cărora se află organizat și funcționează centrul.

Prevederile art.5 alin.1 și 2 din același Regulament stabilesc că aceste centrele se organizează și funcționează la nivelul unităților de poliție, fiind înființate prin ordin al ministrului afacerilor interne, cel puțin la nivel de birou.

Centrul se subordonează direct șefului unității de poliție în cadrul căreia este organizat și funcționează, fiind condus nemijlocit de către șeful centrului.

Și dispozițiile art. 12 alin.2 din Legea nr.218/2002, privind organizarea și funcționarea Poliției Române, stabilesc că în judeţe se organizează şi funcţionează, ca unităţi cu personalitate juridică, inspectorate de poliţie.

Reține curtea că, în cauză, calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Afacerilor Interne a fost argumentată de prima instanță pe raportul de subordonare care există față de acest pârât.

Însă, potrivit dispozițiilor art. 222 din Codul civil, persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligațiilor acesteia din urmă și nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică față de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel.

Independența juridică a persoanei juridice de drept public înseamnă independență patrimonială și deci, din start, limitarea răspunderii.

O astfel de reglementare se regăsea şi în art. 37 din Decretul nr. 31/1954, act normativ abrogat de Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

De asemenea, ceea ce mai trebuie stabilit este și că, potrivit dispozițiilor art.26 alin.1 pct.11 din Legea nr. 218/2002, Poliția Română are ca atribuție principală, asigurarea pazei şi funcţionării, în condiţiile legii, a locurilor de reţinere şi de arest preventiv organizate în cadrul unităţilor de poliţie

Față de aceste considerente, reține instanța de control judiciar că în cauză nu există identitate între pârâtul Ministerul Afacerilor Interne și cel care este titularul obligaţiei civile corespunzătoare dreptului subiectiv invocat de reclamantă.

În ceea ce privește motivele de apel prin care se critică hotărârea primei instanțe cu privire la dezlegarea pe care a dat-o excepției prescripției dreptului material la acțiune, reține instanța de control judiciar următoarele:

Cu titlu prioritar trebuie arătat că, prin încheierea din data de 22.11.2022, dată de instanța de control judiciar în această cauză, s-a dispus, la solicitarea apelantei, sesizarea Curții Constituționale a României cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor indicate de parte în cuprinsul memoriului cu care a sesizat Curtea, instanța de contencios constituțional fiind cea competentă să se pronunțe asupra invocatei neconstituționalități.

În continuare reține că, în ceea ce privește această excepție a prescripției dreptului material la acțiune, reținută la aplicare prin sentința supusă controlului judiciar, în primul rând se invocă faptul că în cauză nu își găsesc aplicare prevederile art. 253 alin.4 din Codul civil, ci dispozițiile art. 2502 alin.2 pct. 1 din același act normativ.

Potrivit dispozițiilor art. 253 alin.4 din Codul civil, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile.

În aceste cazuri, dreptul la acţiune este supus prescripţiei extinctive.

Prevederile art. 2502 alin.2 pct. 1 din Codul civil dispun în sensul că sunt imprescriptibile drepturile privitoare la acţiunea privind apărarea unui drept nepatrimonial, cu excepţia cazului în care prin lege se dispune altfel.

Ceea ce trebuie remarcat este că art.2502 alin. 2 pct. 1 din Codul civil consacră expres principiul imprescripibilităţii drepturilor nepatrimoniale, ce constituie regula de drept potrivit căreia protecţia drepturilor nepatrimoniale, pe calea acţiunii în jusiţie, nu este limitată în timp, putându-se obţine oricând.

Această imprescriptibilitate are la bază caracterul perpetuu al unor asemenea drepturi, faptul că ele sunt strâns și indisolubil legate de persoană.

Reține instanța de control judiciar că legiuitorul a reglementat pentru prima oară în mod expres, prin prevederile noului Cod civil, repararea prejudiciului adus drepturilor nepatrimoniale.

Astfel, potrivit prevederilor art. 252 şi art. 253 alin. 4 din Codul civil, orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică.

Persoana prejudiciată poate cere instanţei despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile.

Coroborând aceste prevederi cu dispozițiile art. 2502 alin. 2 pct. 1 din Codul civil, stabilește Curtea că sunt imprescriptibile extinctiv drepturile la acțiune pentru valorificarea unor drepturi nepatrimoniale, respectiv acele drepturi subiective strâns legate de persoana umană, care nu sunt evaluabile în bani, neavând un conținut economic.

Prin urmare, acțiunile care au ca obiect protejarea drepturilor personalității, respectiv a acelor drepturi mai sus indicate, sunt imprescriptibile datorită caracterului perpetuu al acestor drepturi, drepturi care sunt inseparabile de persoana umană.

În schimb, dreptul la acțiunea civilă vizând reparaţia patrimonială pentru prejudiciul nepatrimonial ce partea susține că i-a fost cauzat este supusă prescripției extinctive, raportat la prevederile art. 253 alin.4 din Codul civil.

Și este supusă prescripției tocmai în considerarea faptului că, desi se invocă vătămarea unor drepturi personale nepatrimoniale, acțiunea are un caracter patrimonial.

Acest drept vizând reparația patrimonială nu are un caracter intuitu personae, în sensul de a fi inseparabil de individ.

În continuare invocă apelanta faptul că acțiunea este supusă termenului de prescripție de 10 ani, în acord cu prevederile art.2518 pct. 2 din Codul civil, susținând partea că relele tratamente la care a fost supusă în perioada de reținere, arest preventiv și în perioada de executare a pedepsei, prin condiţiile necorespunzătoare de detenţie, pot fi asimilate cu tortura ori acte de barbarie.

Potrivit dispozițiilor art.2518 pct. 2 din Codul civil, se prescrie în termen de 10 ani dreptul la acţiune privitor la repararea prejudiciului moral sau material cauzat unei persoane prin tortură ori acte de barbarie.

Reține instanța de control judiciar că trebuie să mergem la noţiunea de rele tratamente, așa cum rezultă aceasta din textul articolului 5 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi cel al articolului 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), precum şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privind interpretarea şi aplicarea acestuia din urmă.

În mai multe speţe, Curtea Europeană a menţionat că utilizarea în textul articolului 3 al CEDO a celor trei termene distincte, tortură, tratament inuman şi tratament degradant, nu este una întâmplătoare.

La elaborarea textului articolului 3 al CEDO a existat intenţia ca, prin intermediul acestei distincţii, să fie acordată o atenţie deosebită torturii, adică tratamentului inuman sau degradant care provoacă persoanei suferinţe foarte grave şi crude (Ireland v. the United Kingdom, 18 January 1978, Series A no. 25, Corsacov v.

Moldova, no. 18944/02, 4 April 2006).

Potrivit Convenției ONU împotriva formelor de tratament sau pedepselor crude, inumane sau degradante adoptată în 1984, prin termenul tortură se desemnează orice act prin care se provoacă unei persoane, cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice, de natură fizică sau psihică, în special cu scopul de a obţine, de la această persoană sau de la o persoană terţă, informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis sau este banuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiune asupra unei terţe persoane sau pentru orice alt motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea, atunci când o asemenea durere sau suferinţă sunt provocate de către un agent al autorităţii publice sau orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau la instigarea sau cu consimţământul expres sau tacit al unor asemenea persoane.

Nu există criterii fixe după care relele tratamente să fie apreciate drept tortură.

Însă, așa cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, intensitatea suferinţelor cauzate victimei constituie elementul decisiv în acest sens (Selmouni v.

France [GC], no. 25803/94, ECHR 1999-V).

De asemena, tortura întotdeauna se aplică intenționat.

Această caracteristică se regăseşte în definiţia torturii din articolul 1 al Convenției, dar şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Corsacov v.

Moldova, no. 18944/02, 4 April 2006).

Un criteriu suplimentar pentru aprecierea unor rele tratamente ca fiind tortură, poate constitui scopul aplicării acestora, în special, când este vorba despre rele tratamente exercitate cu scopul obţinerii din partea victimei a declaraţiilor de recunoaştere a vinovăţiei.

Astfel, ceea ce poate conduce spre aprecierea relelor tratamente ca tortură este intensitatea gravă şi cumplită a suferinţelor care au fost produse.

Or, în speță, așa cum și mai sus s-a arătat, ceea ce a denunțat partea reclamantă apelantă au fost condiţiile necorespunzătoare de detenţie.

Nu putem identifica reclamanta cu victima unei torturi, având în vedere tocmai ce a urmărit să sancționeze în prezentul litigiu, anume pretinse condiții necorespunzătoare de detenție, așa cum le-a și descris în cuprinsul acțiunii introductive de primă instanță.

Pentru a califica un tratament ca fiind tortură sunt luate în considerare diferite aspecte obiective şi subiective, mai jos enunțate cu titlu exemplificativ, în ideea de a sublinia disproporția care există între ceea ce se invocă în prezentul litigiu și ceea ce, în mod obiectiv, poate fi calificat tortură, adică tratament inuman sau degradant care provoacă persoanei suferinţe foarte grave şi crude.

Au fost avute în vedere: frecvenţa, puterea şi specificul loviturilor; de exemplu, lovirea tălpilor (practică numită falaka) este o formă de maltratare deosebit de condamnabilă (Salman v.

Turkey, [GC], nr. 21986/93, ECHR 2000-VII); obiectele folosite de torţionari, de exemplu, plasarea obiectelor ascuţite sub unghii (Lenev v.

Bulgaria, no. 41452/07, 4 December 2012); metodele aplicării violenţei şi relelor tratamente, precum sunt suspendarea victimei cu mâinile legate la spate, întâlnită în speţa Aksoy v.

Turkey, 18 December 1996, Reports of Judgments and Decisions 1996-VI), electrocutarea victimei (Buzilov v.

Moldova, no. 28653/05, 23 June 2009); consecinţele relelor tratamente asupra sănătăţii fizice şi psihice a victimei (de exemplu, invaliditatea rezultată din maltratare - Gurgurov v.

Moldova, no. 7045/08, 16 June 2009, precum şi Savin v.

Ukraine, no. 34725/08, 16 February 201); caracterul deosebit de ticălos şi cinic al comportamentului torţionarilor faţă de victimă (Aydın v.

Turkey, 25 September 1997, Reports of Judgments and Decisions 1997-VI) sau maniera efectuării alimentării forţate a deţinutului, nefiind determinată de motive medicale valabile, însoţită de durere fizică şi umilire (Ciorap v.

Moldova, no. 12066/02, 19 June 2007).

Reține curtea în continuare că nu pot fi identificate în prezentul litigiu nici elemente care să contureze existența unor acte de barbarie, adică acele acte săvârșite cu cruzime, sălbăticie asupra unei persoane, indiferent de autorul unor asemenea fapte.

Invocata lipsă a condițiilor minime de cazare din perioada de detenție, așa cum au fost identificate de către apelantă, nu pot fi calificate ca acte de tortură sau acte de barbarie, în puterea criteriilor mai sus enunțate, situație în care stabilește instanța de control judiciar că în cauză nu operează termenul de prescripție de 10 ani reglementat de prevederile art.2518 pct. 2 din Codul civil.

În aceste condiții, reține instanța de control judiciar că în cauză operează termenul general de prescripție reglementat de prevederile art. 2517 Cod civil, potrivit cu care termenul general de prescripție este de 3 ani.

Acest termen operează pentru perioada în care reclamanta s-a aflat în stare de arest și în executarea pedepsei, după data de 01.10.2011, data intrării în vigoare a Noului Cod civil.

Pentru perioada anterioară acestei date sunt incidente dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, dispoziții în raport de care termenul prescripției este tot de 3 ani.

În ceea ce privește momentul de la care se calculează prescripția dreptului material la acțiunea în răspundere civilă delictuală în situația daunelor morale ca urmare a detenției în condiții precare, reține instanța că acesta este reprezentat de data la care păgubitul a cunoscut sau trebuie să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, reglementare ce corespunde pe deplin art. 2528 din actualul Cod civil.

În cazul analizat, reclamanta a suferit un prejudiciu moral cuantificabil la capătul fiecărei zile petrecute în detenție în condiții precare, a cărui cunoaștere subiectivă de către aceasta nu poate fi pusă sub semnul îndoielii.

Practic, la sfârșitul fiecărei zile aceasta a cunoscut atât paguba suferită cât și pe cel care răspunde de ea.

Or, în aceste condiții, este pe deplin justificat ca data de început a termenului de prescripție să fie stabilită în raport cu data consumării fiecărei zile de detenție.

Această soluție este în deplină concordanță cu scopul prescripției, care este acela de a sancționa pasivitatea creditorului, care, deși are toate elementele necesare declanșării demersului judiciar menit să-i asigure protecția jurisdicțională a dreptului său, totuși, nu o face.

Nu există niciun argument legal care să susțină teza stabilirii momentului de început al prescripției în funcție de data eliberării reclamantei, atât timp cât faptul cunoașterii prejudiciului și a persoanei răspunzătoare se plasează în timp anterior acestui moment.

Subliniază curtea în acest context că în cazul detenției în condiții precare consecințele păgubitoare pe care le înregistrează victima nu pot fi înțelese prin existența unui singur fapt generator, ci prin juxtapunerea unor fapte ilicite (sintagma detenție precară reunește un complex de fapte ilicite, precum spațiu insuficient, condiții necorespunzătoare de igienă etc.) care se manifestă concomitent sau succesiv.

Nu ne aflăm așadar în prezența unui singur prejudiciu, ci a mai multora, fiecăruia dintre ele fiindu-i atașat un drept la acțiune a cărui prescripție este stabilită în conformitate cu art. 8 din Decretul nr. 167/1958 și art. 2528 din actualul Cod civil.

Iar faptul că reclamanta a formulat o cerere de despăgubire globală reprezintă doar opțiunea formală de exprimare a pretenției, fără a aduce atingere caracterului segregat al pagubei suferite.

În concluzie, rezultă că momentul de la care se calculează prescripția extinctivă a dreptului material la acțiunea în răspundere civilă delictuală în situația daunelor morale ca urmare a detenției în condiții precare trebuie stabilit în raport cu data consumării fiecărei zile de detenție, când reclamanta, victimă a pretinsului prejudiciu invocat, a cunoscut atât prejudiciul suferit cât și persoana răspunzătoare.

Reține astfel instanța de control judiciar că, indiferent de momentul de la care se apreciază că începe să curgă termenul de prescripție extinctivă, fie cel mai sus legal fundamentat și argumentat, fie cel mai târziu de la data la care a fost liberată condiţionat, respectiv 10.11.2014, cum a apreciat instanța de fond, termenul de prescripție era împlinit la data introducerii acțiunii - 28.06.2021.

În ceea ce privește susținerea apelantei în sensul că pârâţii Penitenciarul Bacău şi Penitenciarul Botoşani nu au invocat prin întâmpinare excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, astfel încât în cazul cererii formulate în contradictoriu cu aceștia nu poate fi reținută excepția, în aplicarea deciziei obligatorii nr. 1/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – completul competent să judece recursul în interesul legii, reține instanța de control judiciar că, în ceea ce privește prescripţiile începute şi împlinite ori cele neîmplinite la 1 octombrie 2011, acestea rămân în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit, inclusiv sub regimul invocării lor, guvernat de dispoziţiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, astfel încât în privinţa acestora instanţele sunt obligate să cerceteze și din oficiu dacă dreptul la acţiune sau la executare silită este prescris.

Vorbim astfel de o prescripție care operează de plin drept, în puterea legii.

Noul regim juridic al prescripţiei extinctive, invocat de partea apelantă, al cărei specific constă şi în aceea că prescripţia nu operează de plin drept, aceasta putând fi invocată exclusiv de partea interesată in limine litis, este aplicabil doar prescripţiilor care au început să curgă după data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, 1 octombrie 2011.

Însă, reține instanța de control judiciar ca fiind incidente în cauză prevederile art.2514 din Codul civil, prevederi în raport de care codebitorii unei obligaţii solidare sau indivizibile pot invoca prescripţia, chiar dacă unul dintre debitori a neglijat să o facă.

Obligaţia solidară între debitori se mai numește și solidaritate pasivă, întrucât pluralitatea părţilor în raportul obligaţional este privită din perspectiva laturii pasive a acestuia, a debitorilor.

Obligaţia este solidară între debitori atunci când toţi sunt obligaţi la aceeași prestaţie, astfel încât fiecare poate fi ţinut separat pentru întreaga obligaţie, iar executarea acesteia de către unul dintre codebitori îi liberează pe ceilalţi faţă de creditor.

În mod distinct, o formă de răspundere solidară, mai exact o varietate a obligaţiei solidare este așa-numita obligaţie in solidum, obligație care creează o situaţie de solidaritate imperfectă, fiind fondată pe o indivizibilitate a legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Ca urmare a unei astfel de răspunderi, fiecare dintre debitori este ţinut pentru repararea întregului prejudiciu, însă, fiind vorba despre fapte ilicite personale, fiecare este legat de o datorie distinctă, spre deosebire de obligaţiile solidare, în care debitorii sunt legaţi de aceeași obligaţie.

Or, în prezentul litigiu, această formă de răspundere a urmărit reclamanta a antrena în sarcina pârâților, urmărind in solidum obligarea tuturor coautorilor de a repara prejudiciul pretins a fi cauzat de condițiile de detenție.

Față de toate aceste considerente, apreciază instanța de control judiciar că în mod corect prima instanță a reținut în cauză excepția prescripției dreptului material la acțiune.

În ceea ce priveşte apelul declarat de reclamanta X împotriva sentinţei civile nr. 1. din data de 28.01.2022, pronunţată de Tribunalul Botoşani, Secţia I Civilă, în dosar nr. 1../40/2021, reţine instanţa de control judiciar că, prin memoriul pe care l-a formulat, reclamanta critică această hotărâre sub trei aspecte, pe care le analizează în continuare.

În primul rând se invocă o serie de erori materiale care, în accepţiunea apelantei, s-ar fi strecurat în cuprinsul acestei hotărâri.

Reţine instanţa de control judiciar că, potrivit dispoziţiilor art. 442 alin.1 Cod procedură civilă, erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere.

Art. 445 Cod procedură civilă stabileşte, în mod clar şi neechivoc, că nu se poate cere îndreptarea hotărârii pe calea apelului, ci numai în condiţiile impuse de prevederile art. 442 Cod procedură civilă.

De altfel, partea reclamantă a şi urmat procedura reglementată de prevederile art. 442 Cod procedură civilă, în dosarul nr. 1../40/2021 fiind pronunţată de Tribunalul Botoşani, Secţia I Civilă, încheierea din data de 25 martie 2022, încheiere care nu face obiect al controlului judiciar în prezentul cadru procesual.

Al doilea aspect invocat de partea apelantă vizează faptul că obiectul dosarului nu este „pretenţii”, aşa cum a reţinut prima instanţă, ci „acordare de despăgubiri pentru condiţii necorespunzătoare de detenţie”.

Reține instanța de control judiciar că, prin hotărârea pe care a pronunțat-o, prima instanță a analizat pretenția concretă care a fost dedusă judecății prin acțiunea introductivă de primă instanță, anume aceea de obligare a pârâților la plata de despăgubiri pentru condiții necorespunzătoare de detenție, pretenție care a fost cercetată și dezlegată potrivit celor expuse cu puterea evidenței în considerentele sentinței instanței de fond.

Astfel, nu putem reține existența vreunei erori materiale a instanței de fond cu privire la stabilirea obiectului cererii de chemare în judecată, a vreunei mențiuni greșite sau inexactități cu privire la calificarea pretenției concrete care a fost dedusă judecății.

În al treilea rând, apelanta invocă aspecte cu privire la condițiile în care poate fi invocată excepția prescripției dreptului material la acțiune, respectiv cine poate invoca această excepție și în ce termen poate fi invocată, cu raportare la contextul factual care caracterizează cauza dedusă spre cercetare și dezlegare în fața instanței de judecată, anume faptul că pârâţii Penitenciarul Bacău şi Penitenciarul Botoşani nu au invocat prin întâmpinare şi nici la primul termen de judecată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Or, aceste aspecte vizează o pretinsă nelegalitate și netemeinicie a sentinței civile nr. 1.. din 5 noiembrie 2021 a Tribunalului Botoșani, fiind formulate și în cuprinsul memoriului cu care partea reclamantă a sesizat Curtea în calea ordinară de atac pe care a declarat-o împotriva acestei hotărâri, fiind analizate de instanța de control judiciar, așa cum rezultă din considerentele pe care mai sus le-am dezvoltat.

Ele nu pot face obiect al unei cereri de completare hotărâre, procedură care, așa cum rezultă din dispozițiile exprese ale art. 444 alin.1 din Codul de procedură civilă, este pusă la dispoziția părții pentru situația în care instanţa a omis să se pronunţe cu privire la unele capete de cerere (principale sau accesorii), la unele cereri conexe sau incidentale.

Criticile, nemulțumirile reclamantei, în legătură cu condițiile în care prima instanță a reținut că este dată în cauză excepția prescripției dreptului material la acțiune, pot fi valorificate de parte prin intermediul căii de atac declarate împotriva hotărârii instanței de fond, ceea ce în prezenta cauză s-a și întâmplat, așa cum mai sus am arătat.

Față de toate considerentele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin.2 din Codul de procedură civilă, curtea admită apelul declarat de reclamanta X împotriva sentinţei civile nr. 1.. din data de 5.XI.2021, pronunţată de Tribunalul Botoşani, Secţia I Civilă, în dosar nr. 1../40/2021 și apelul incident declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne Bucureşti împotriva aceleiași sentințe civile; schimbă în parte sentinţa civilă nr. 1.. din 5.XI.2021, pronunţată de Tribunalul Botoşani, Secţia I Civilă, în dosar nr. 1../40/2021, în sensul că respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei şi în consecinţă respinge acţiunea formulată şi în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind prescrisă; admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Afacerilor Interne pentru cererea vizând perioada în care reclamanta a fost încarcerată în Centrul de Reţinere şi Arestare preventivă din cadrul IPJ Botoşani şi, în consecinţă, respinge cererea în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; menține celelalte dispoziţii ale sentinţei civile atacate, care nu sunt contrare prezentei decizii și, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin.1 din Codul de procedură civilă, respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta X împotriva sentinţei civile nr. 1. din data de 28.01.2022, pronunţată de Tribunalul Botoşani, Secţia I Civilă în dosar nr. 1../40/2021.

În temeiul dispoziţiilor art. 452 din Codul de procedură civilă, partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Cum apelanta reclamantă nu a făcut dovada existenţei şi întinderii cheltuielilor de judecată pe care le-a solicitat în faţa instanţei de apel, curtea respinge cererea de obligare a intimaților la plata acestor cheltuieli, ca nefondată.