Decizie nr. 13 din 22.02.2006

În recursul declarat, pârâtul a invocat imposibilitatea ca el să fie tatăl minorei, şi că deşi în apel s-a încuviinţat proba cu o expertiză medico-legală pentru cercetarea paternităţii – examen ADN, instanţa de apel nu a mai administrat proba, menţinând hotărârea primei instanţe.

Curtea, în temeiul art.312 alin.1 şi 2 raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, admiţând recursul pârâtului, a modificat în totalitate decizia tribunalului şi sentinţa judecătoriei ce au fost atacate, respingând ca nefondată acţiunea pentru stabilire paternitate, introdusă de reclamantă.

S-a reţinut că potrivit raportului de expertiză medico-legală pentru cercetarea paternităţii (examen ADN) realizat de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti, pârâtul este exclus de la paternitatea minorei, nefiind tatăl biologic al acesteia, această expertiză genetică fiind cea mai completă şi până în prezent nu poate fi combătută prin nici o altă probă.