Curtea de Apel CONSTANȚA · .

Hotărâre nr. 1291/P din 21.12.2023

Instanță: Curtea de Apel CONSTANȚA
Dosar: .
Obiect: Delapidare. Subiect activ. Administrator în cadrul direcției economice a unei instituții de învățământ public. Funcționar public.Încetarea procesului penal prin sentință ca efect al împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale
Soluție
Sursa: portal.just.ro

Inculpata, în calitatea de administrator în cadrul Direcţiei Economice în cadrul direcţiei economice a unei universităţi, instituţie de învăţământ publică, are calitatea de funcţionar public, în sensul dispoziţiilor art. 175 alin.1 lit. b) teza a II-a C.pen., exercitând funcţii specifice în cadrul unei autorită?i publice, funcţii ce intră în sfera calităţii de funcţionar public, fiind angajată în baza unui contract individual de muncă şi având obliga?ia de a presta munca sub autoritatea angajatorului, persoană de drept public, finan?ată din fonduri publice.

Dacă, având în vedere noua încadrare juridică dată faptei în apel, nu s-a împlinit încă termenul general al prescripţiei răspunderii penale, instanţa de apel nu poate desfiin?a sentin?a primei instan?e ?i pronun?a o nouă hotărâre, în condiţiile art. 421 alin.1 pct.2 lit.a) C.p.p., întrucât ar încălca principiul dublului grad de jurisdicţie.

Eventuala condamnare a inculpatei dircet în apel ar priva-o pe aceasta de o cale de atac de care, în mod normal, ar fi beneficiat, singurul remediu fiind acela al desfiin?ării sentin?ei primei instan?e cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

C.pen., art. 295 alin. (1), art. 154 alin.(1) lit.c), art. 175 alin.1 lit.b) teza a II-a

Constituţia României, art. 129

Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 2

Prin sentinţa penală nr. 1566 din 29 noiembrie 2022 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. [...]/212/2019, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. 1 ?i 6 C.pr.pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. f) C.pr.pen. cu ref. la Deciziile CCR nr. 297/26.04.2018 şi nr. 358/26.05.2022, a fost încetat procesul penal fa?ă de inculpata T.L., cu privire la infrac?iunea de delapidare în formă continuată (187 de acte materiale), prev. de art. 295 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 308 C.pen. ?i art. 35 alin. 1 C.pen. cu ref. la art. 5 C.pen., întrucât a intervenit prescrip?ia răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. 1 ?i 6 C.pr.pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. f) C.pr.pen. cu ref. la Deciziile CCR nr. 297/26.04. 2018 şi nr. 358/26.05.2022, a fost încetat procesul penal fa?ă de inculpata G.D., cu privire la infrac?iunea de delapidare, prev. de art. 295 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 308 C.pen. ?i cu ref. la art. 5 C.pen., întrucât a intervenit prescrip?ia răspunderii penale.

În baza art. 19 alin. 1 C.pr.pen. ?i art. 25 alin. 1 C.pr.pen. rap. la art. 397 alin. 1 C.pr.pen. rap. la art. 1357 ?i urm.

C.civ., a fost admisă ac?iunea civilă ?i obligată inculpata T.L. la plata sumei de 209.253,11 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă Universitatea (...).

În baza art. 397 alin.2 C.pr.pen., a fost menţinută măsura sechestrului asigurator instituită asupra imobilului (...) apar?inând inculpatei T.L., până la concuren?a sumei de 209.253,11 lei.

S-a luat act că persoana vătămată Universitatea (...) nu s-a constituit parte civilă împotriva inculpatei G.D..

În baza art. 255 alin. 1 ?i 2 C.pr.pen., s-a dispus restituirea către partea civilă Universitatea (...) a înscrisurilor depuse la dosar, (...) la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Judecătoria Constanţa a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constan?a emis la data de 27.09.2019 în dosarul de urmărire penală nr. 3747/P/2017, au fost trimise în judecată inculpatele:

1. T.L., pentru săvârşirea infrac?iunii de delapidare în formă continuată (187 de acte materiale), prev. de art. 295 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 308 Cod penal ?i art. 35 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 5 Cod penal, şi

2. G.D., pentru săvârşirea infrac?iunii de delapidare, prev. de art. 295 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 308 Cod penal.

În actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă, că:

Inculpata T.L., în calitatea de administrator în cadrul Direcţiei Economice a Universităţii (...), în perioada 14.06.2013 – 14.02.2017 (187 de acte materiale), şi-a însuşit fără drept, din fondurile instituţiei, suma totală de 222.053,11 lei, din care 209.253,11 reprezintă contravaloarea unui număr de 172 chitanţe emise studenţilor, contravaloare pe care nu a mai predat-o la casieria instituţiei, iar 12.800 lei reprezintă contravaloarea unui nr. de 15 chitanţe emise de casierele (...), care, cu toate că sumele au fost predate suspectei, aceasta nu le-a înregistrat în contabilitate şi nu le-a depus la Trezorerie, fiind însu?ite în scop personal.

Inculpata G.D., în calitate de administrator financiar, cu atribu?ii de casier încasator în cadrul Universită?ii (...), ?i-a însu?it, fără drept, din fondurile institu?iei suma totală de 1750 de lei, reprezentând contravaloarea chitan?ei nr. 1087666 emisă în data de 28.10.2014, studentului (...) din cadrul Facultă?ii de Medicină.

Situa?ia de fapt expusă anterior a rezultat din mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv:

(...)

Prin încheierea nr. 1146 din 03.12.2019, judecătorul de cameră preliminară a constatat competen?a ?i legalitatea sesizării instan?ei, precum ?i legalitatea actelor de urmărire penală ?i a probelor administrate ?i a dispus începerea judecă?ii.

La termenul de judecată din 09.10.2020, inculpata T.L. a formulat cerere de recunoa?tere a învinuirii, ce i-a fost admisă, astfel că, în privin?a acesteia, cercetarea judecătorească s-a desfă?urat în procedură simplificată, fiind încuviin?ată ?i proba cu înscrisuri în circumstan?iere pentru aceasta.

Inculpata G.D. a solicitat judecarea cauzei în procedură de drept comun, motiv pentru care instan?a a încuviin?at readministrarea probatoriului.

În cursul cercetării judecătore?ti au fost audiate inculpatele G.D. şi T.L., precum ?i martorii (...).

Totodată, a fost încuviin?ată proba cu înscrisuri noi, ce se află la dosarul cauzei.

În urma dezbaterilor asupra fondului cauzei ce au avut loc la termenul de judecată din data de 18.03.2022, instan?a a re?inut cauza spre solu?ionare.

Analizând acuza?ia formulată, prin prisma întreg probatoriului administrat ?i a apărărilor invocate, a re?inut următoarele:

Latura penală:

Cu titlu prealabil, instanta a analizat incidenţa prescriptiei răspunderii penale.

În ceea ce o prive?te pe inculpata T.L., prin actul de sesizare s-a re?inut în sarcina acesteia că în calitatea de administrator în cadrul Direcţiei Economice a Universităţii (...), în perioada 14.06.2013 – 14.02.2017 (187 de acte materiale), şi-a însuşit fără drept, din fondurile instituţiei, suma totală de 222.053,11 lei, din care 209.253,11 reprezintă contravaloarea unui număr de 172 chitanţe emise studenţilor, contravaloare pe care nu a mai predat-o la casieria instituţiei, iar 12.800 lei reprezintă contravaloarea unui nr. de 15 chitanţe emise de casierele (...), care, cu toate că sumele au fost predate suspectei, aceasta nu le-a înregistrat în contabilitate şi nu le-a depus la Trezorerie, fiind însu?ite în scop personal.

Inculpata T.L. a fost trimisă în judecată pentru săvâr?irea infrac?iunii de delapidare în formă continuată (187 de acte materiale), prev. de art. 295 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 308 C.pen. ?i art. 35 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 5 C.pen.

Limitele de pedeapsă prevăzute de art. 295 C.pen. sunt închisoarea de la 2 la 7 ani ?i interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o func?ie publică.

Conform art. 308 alin. 2 C.pen., când fapta este săvârşită de un func?ionar privat, limitele de pedeapsă se reduc cu o treime, astfel că limitele de pedeapsă ce vor fi avute în vedere sunt închisoarea de la 1 an ?i 4 luni la 4 ani ?i 8 luni.

În acela?i sens, a fost avută în vedere dezlegarea dată de Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie prin decizia HP nr. 1/2015, prin care s-a stabilit că „Dispozi?iile art. 308 din Codul Penal reprezintă o variantă atenuată a infrac?iunii de delapidare prevăzute de art. 295 C.pen.

La calcularea termenului de prescrip?ie a răspunderii penale se ?ine seama de pedeapsa prevăzută de art. 295 C.pen. rap. la art. 308 alin. 2 C.pen.”.

Potrivit art. 154 alin. 1 C.pen., termenele de prescrip?ie a răspunderii penale sunt: lit. d) 5 ani, când legea prevede pentru infrac?iunea săvâr?ită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depă?e?te 5 ani.

Alin. 2 al art. 154 C.pen. prevede că termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvâr?irii faptei. În cazul infrac?iunilor continuate, termenul curge de la data săvâr?irii ultimei ac?iuni sau inac?iuni.

Aplicând prevederile legale citate la prezenta cauză, instan?a a re?inut că termenul de prescrip?ie este de 5 ani ?i a început să curgă la data ultimului act material, respectiv la data de 14.02.2017.

Prin Decizia Cur?ii Constitu?ionale a României nr. 297 din 26 aprilie 2018 a fost constatată neconstituţionalitatea solu?iei legislative, potrivit căreia întreruperea cursului termenului prescrip?iei răspunderii penale se putea realiza prin îndeplinirea ”oricărui act de procedură în cauză” din cuprinsul art. 155 alin. 1 C.pen., iar prin Decizia nr. 358/26.05.2022, Curtea Constitu?ională a României a declarat neconstitu?ional ?i textul rămas în vigoare din cuprinsul art. 155 alin. 1 C.pen. ca urmare a Deciziei nr. 297/2018.

Prin Decizia nr. 358/26.05.2022, Curtea Constitu?ională a României a constatat că, prin efectele pe care le produce, Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 împrumută natura juridică a unei decizii simple sau extreme, întrucât, constând neconstitu?ionalitatea faptului că întreruperea cursului termenului prescrip?iei răspunderii penale se realiza prin ”îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză”, Curtea a sanc?ionat unica solu?ie legislativă pe care dispozi?iile art. 155 alin. 1 C.pen. o reglementau la acea vreme.

De?i prin Ordonan?a de Urgen?ă a Guvernului nr. 71/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531/30.05.2022, a fost modificat alineatul 1 din cuprinsul art. 155 Cod penal, în sensul în care cursul termenului de prescrip?ie a răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului, instan?a constată că faptele deduse judecă?ii au fost săvâr?ite în perioada 14.06.2013 – 14.02.2017.

Instan?a a apreciat că decizia CCR nr. 358/26.05.2022, prin care s-a constatat neconstitu?ionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. 1 C.pen. reprezintă o lege penală mai favorabilă, întrucât, de la intrarea în vigoare a Noului Cod penal (Legea nr. 286/2009, în vigoare de la 01 februarie 2014) se consideră că până la adoptarea OUG nr. 71/2022 nu au existat norme care să reglementeze întreruperea cursului prescrip?iei răspunderii penale.

Prin urmare, rămân aplicabile doar termenele generale de prescrip?ie prevăzute de art. 154 alin. 1 C.pen., care se calculează potrivit art. 154 alin. 2, 3 ?i 4 C.pen.

În cauză, termenul de prescrip?ie de 5 ani se calculează de la data săvâr?irii ultimului act material, respectiv de la data de 14.02.2017.

Luând în considerare cele 60 de zile de suspendare a termenului prescrip?iei răspunderii penale pe durata stării de urgen?ă (în perioada 16.03.2020 – 14.05.2020), instituite prin Decretele Pre?edintelui României nr. 195/16.03.2020 ?i 240/14.04.2020, instan?a a constatat că termenul de prescrip?ie a răspunderii penale aplicabil infrac?iunii de delapidare, prev. de art. 295 alin. 1 C.pen. rap. la art. 308 C.pen., pentru care a fost trimisă în judecată inculpata T.L. s-a împlinit la data de 13.04.2022.

Instan?a a re?inut că inculpata T.L. nu a solicitat continuarea procesului penal ?i nici din oficiu nu se impune a fi analizată eventuala inciden?ă a altor cazuri prevăzute de art. 16 alin. 1 C.pr.pen., pentru a nu aduce atingere prezum?iei de nevinovă?ie de care beneficiază inculpata, cf. art. 4 C.pr.pen., respectiv art. 6 par. 2 din Conven?ia Europeană a Drepturilor Omului.

Referitor la inculpata G.D., în sarcina acesteia s-a re?inut prin actul de sesizare că în calitate de administrator financiar, cu atribu?ii de casier încasator în cadrul Universită?ii Ovidiu din Constan?a, ?i-a însu?it, fără drept, din fondurile institu?iei suma totală de 1750 de lei, reprezentând contravaloarea chitan?ei nr. 1087666 emisă în data de 28.10.2014, studentului … din cadrul Facultă?ii de Medicină.

Aplicând ra?ionamentul juridic expus anterior la situa?ia inculpatei G.D., se re?ine că termenul de prescrip?ie de 5 ani a început să curgă la data săvâr?irii faptei (act material unic), respectiv la 28.10.2014 ?i s-a împlinit la data de 27.10.2019 (fără a se lua în calcul durata suspendării pe perioada de stare de urgen?ă, deoarece termenul s-a împlinit înainte de a fi instituită starea de urgen?ă).

Prin urmare, nu mai poate fi angajată răspunderea penală a inculpatei G.D., fa?ă de interven?ia prescrip?iei răspunderii penale.

Cu toate acestea, se observă că inculpata a solicitat achitarea, în temeiul art. 16 alin. 1 lit. a) C.pr.pen., apreciind că fapta nu există.

Împrejurarea că inculpata a solicitat achitarea, independent de interven?ia prescrip?iei răspunderii penale, obligând instan?a să analizeze elementele constitutive ale infrac?iunii, atât sub aspect obiectiv, cât ?i sub aspect subiectiv, urmând ca instan?a să analizeze vinovă?ia inculpatei, fără ca prin aceasta să aducă atingere prezum?iei de nevinovă?ie a inculpatei.

Analizând întreg probatoriul administrat în cauză, în raport de apărările invocate de inculpata G.D., a re?inut următoarele:

La data de 02.03.2017, persoana vătămată UNIVERSITATEA (...) a sesizat organele de cercetare penală despre faptul că, numita T.L., angajată în funcţia de administrator financiar în cadrul Direcţiei Economice, în perioada 2013-2016, şi-a însuşit fără drept, din fondurile instituţiei, suma totală de 185.497,70 lei, sumă ce reprezintă contravaloarea a unui număr de 156 chitanţe, emise studenţilor, pe care nu a mai predat-o la caseria instituţiei.

(...)

Instan?a a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infrac?iune ?i a fost săvâr?ită cu vinovă?ie de inculpata G.D..

Cu toate acestea, fa?ă de interven?ia prescrip?iei răspunderii penale, în baza art. 396 alin. 1 ?i 6 C.pr.pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. f) C.pr.pen. cu ref. la Deciziile CCR nr. 297/26.04. 2018 nr. 358/26.05.2022, a încetat procesul penal fa?ă de inculpata G.D., cu privire la infrac?iunea de delapidare în formă atenuantă, prev. de art. 295 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 308 C.pen. ?i cu ref. la art. 5 C.pen., întrucât a intervenit prescrip?ia răspunderii penale.

În ceea ce prive?te latura civilă a cauzei, s-a constatat că persoana vătămată Universitatea (...) s-a constituit parte civilă împotriva inculpatei T.L. cu suma de 209.253,11 le, reprezentând prejudiciu material, constând în sumele încasate de inculpată ?i însu?ite în scop personal.

Instan?a a mai re?inut că partea civilă nu ?i-a majorat cuantumul preten?iilor, iar cu ocazia dezbaterilor asupra fondului, reprezentantul păr?ii civile a solicitat recuperarea prejudiciului în cuantum de 209.253,11 lei.

În drept, potrivit art. 1349 alin. 1 C.civ., (1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune ?i să nu aducă atingere, prin ac?iunile ori inac?iunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

Conform art. 1357 C.civ., (1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvâr?ită cu vinovă?ie, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai u?oară culpă.

Din dispoziţiile legale citate se extrag condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa faptei ilicite, existenţa prejudiciului, legătura de cauzalitate şi vinovăţia autorului.

Fapta ilicită a inculpatei T.L. constă în aceea că în calitatea de administrator în cadrul Direcţiei Economice a Universităţii (...), în perioada 14.06.2013 – 14.02.2017 (187 de acte materiale), şi-a însuşit fără drept, din fondurile instituţiei, suma totală de 222.053,11 lei, din care 209.253,11 reprezintă contravaloarea unui număr de 172 chitanţe emise studenţilor, contravaloare pe care nu a mai predat-o la casieria instituţiei, iar 12.800 lei reprezintă contravaloarea unui nr. de 15 chitanţe emise de casierele (...), care, cu toate că sumele au fost predate suspectei, aceasta nu le-a înregistrat în contabilitate şi nu le-a depus la Trezorerie, fiind însu?ite în scop personal.

Existen?a prejudiciul ?i legătura de cauzalitate sunt dovedite prin probele administrate în cursul urmăririi penale, pe care inculpata nu le-a contestat, coroborat cu recunoa?terea inculpatei.

De subliniat că, fa?ă de cererea de constituire de parte civilă, chiar dacă prejudiciul apare ca fiind mai mare, instan?a este ?inută de principiul disponibilită?ii în latura civilă, astfel că nu poate da mai mult decât s-a cerut.

În consecin?ă, în baza art. 19 alin. 1 C.pr.pen. ?i art. 25 alin. 1 C.pr.pen. rap. la art. 397 alin. 1 C.pr.pen. rap. la art. 1357 ?i urm.

C.civ., instan?a a admis ac?iunea civilă ?i a obligat pe inculpata T.L. la plata sumei de 209.253,11 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă Universitatea (...).

(...)

Împotriva acestei sentin?e penale, în termen legal, a formulat apel partea civilă Universitatea (...), arătând, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a constatat că a intervenit prescripţia răspunderii penale, din cauza încadrării juridice eronate, inculpatele fiind considerate în mod nelegal funcţionar „privat”, acestea având calitatea de funcţionar public, în sensul legii penale.

Al doilea motiv de apel a vizat cuantumul prejudiciului solicitat de partea civilă, toate actele depuse la dosar evidenţiind fără echivoc că voinţa Universităţii şi conduita acesteia au fost în sensul recuperării tuturor sumelor delapidate, chiar dacă rechizitoriul nu le-a fost comunicat decât la solicitarea lor în data de 5 noiembrie 2020, iar la acel moment instanţa nu i-a pus în vedere majorarea cuantumului prejudiciului.

Partea civilă şi-a întemeiat toate actele pe cercetările care s-au efectuat la nivelul universităţii şi a fost stabilit un cuantum mai mic iniţial, dar dacă prin rechizitoriu şi ulterior prin expertiza judiciară a fost stabilit un cuantum mai mare, este evident că doreşte să îl recupereze.

De asemenea nu li s-a pus în vedere nici să se constituie ca parte civilă faţă de inculpata G.D..

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate, în raport de criticile formulate, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, în temeiul dispozi?iilor art. 417 alin. (2) C.p.p., Curtea re?ine următoarele:

Prima instanţă a reţinut în mod corect, pe baza evaluării probelor administrate în cauză, situaţia de fapt (care nu a fost contestată, de altfel), Curtea însuşindu-şi în întregime motivarea sentinţei atacate, sub acest aspect, pe care nu o va relua, urmând a răspunde punctual motivelor de apel formulate.

Cu privire la încadrarea juridică:

Prin Încheierea din 28 septembrie 2023 Curtea a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor reţinute în sarcina inculpatelor T.L. şi G.D. prin actul de sesizare, în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 308 Cod penal în cazul fiecăreia dintre inculpate.

Curtea a reţinut, în acest sens, următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constan?a emis la data de 27.09.2019 în dosarul de urmărire penală nr. 3747/P/2017, au fost trimise în judecată inculpatele:

1. T.L., pentru săvâr?irea infrac?iunii de delapidare în formă continuată (187 de acte materiale), prevăzută de art. 295 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 308 Cod penal ?i art. 35 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 5 Cod penal, şi

2. G.D., pentru săvâr?irea infrac?iunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 308 Cod penal.

În actul de sesizare s-a re?inut, în esen?ă, că:

Atât inculpata T.L:, în calitatea de administrator în cadrul Direcţiei Economice, cât şi inculpata G.D., în calitate de administrator financiar, cu atribu?ii de casier încasator în cadrul Direcţiei Economice a Universităţii (...), au calitatea de funcţionar public, în sensul dispoziţiilor art. 175 alin.1 lit. b) teza a II-a C.pen.

Astfel, Universitatea (...) este instituţie de învăţământ publică, iar inculpatele, în calită?ile menţionate, au exercitat funcţii specifice în cadrul unei autorită?i publice, funcţii ce intră în sfera calităţii de funcţionar public.

Noţiunea de funcţionar public, în sensul legii penale, este definită în art. 175 C. pen., care prevede că funcţionarul public este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunera?ie: a) exercită atribuţii şi responsabilită?i, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti; b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură; c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

Prin Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, declarând neconstitu?ionale dispozi?iile art.

I pct. 5 ?i art.

II pct. 3 din Legea pentru modificarea ?i completarea unor acte normative ?i articolul unic din Legea pentru modificarea art. 2531 C. pen. anterior, Curtea Constitu?ională a statuat următoarele: „semnifica?ia no?iunii de func?ionar public din dreptul penal nu este echivalentă cu cea de func?ionar din dreptul administrativ (...), potrivit legii penale, no?iunile de func?ionar public ?i de func?ionar au un în?eles mai larg decât acela din dreptul administrativ, datorită atât caracterului rela?iilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât ?i faptului că exigen?ele de apărare a avutului ?i de promovare a intereselor colectivită?ii impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal. (...) În legea penală, func?ionarul este definit exclusiv după criteriul func?iei pe care o de?ine sau, cu alte cuvinte, dacă î?i exercită activitatea în serviciul unei unită?i determinate prin legea penală, supus unui anumit statut sau regim juridic.”

De asemenea, Curtea Constitu?ională a statuat că „determinante pentru includerea sau excluderea persoanelor de la inciden?a normei penale sunt criterii precum natura serviciului prestat, temeiul juridic în baza căruia se prestează respectiva activitate sau raportul juridic dintre persoana în cauză ?i autorită?ile publice, institu?iile publice, institu?iile sau alte persoane juridice de interes public.”

Chestiunea privind statutul funcţionarilor publici a fost tran?ată ?i de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 26/2014, publicată în M.

Of. nr. 24 din 13 ianuarie 2015 şi prin Decizia nr. 8/2017, publicată în M.

Of. nr. 290 din 25 aprilie 2017.

Astfel, prin Decizia nr. 26/2014 a fost interpretată, în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen., sintagma „funcţie publică de orice natură” ca definind „o categorie mai largă decât funcţia publică, aşa cum este înţeleasă în dreptul administrativ”, re?inându-se că noţiunea de „funcţionar public este mai cuprinzătoare decât cea la care se referă art. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”

Instanţa supremă a analizat conţinutul no?iunii de „funcţie publică”, dar ?i corela?ia cu „interesul public” ?i noţiunea de „serviciu public”, stabilind că „func?ia publică reprezintă ansamblul atribu?iilor ?i responsabilită?ilor stabilite de autoritatea sau institu?ia publică, în temeiul legii, în scopul realizării competen?elor sale, iar interesul public este acel interes care implică garantarea ?i respectarea de către institu?iile ?i autorită?ile publice a drepturilor, libertă?ilor ?i intereselor legitime ale cetă?enilor, recunoscute de Constitu?ie, legisla?ia internă ?i tratatele interna?ionale la care România este parte.

A?adar, conceptul de func?ie publică se află în strânsă corela?ie cu no?iunea de interes public, ambele urmărind satisfacerea trebuin?elor de interes general, în baza prerogativelor constitu?ionale care fac să prevaleze interesul public fa?ă de cel privat.

Or, func?ionarul public î?i desfă?oară activitatea în scopul realizării interesului public ?i, ca atare, în exercitarea func?iei, are îndatorirea de a considera interesul public mai presus decât interesul personal.

No?iunea de serviciu public desemnează fie o formă de activitate prestată în folosul interesului public, fie o subdiviziune a unei institu?ii din administra?ia internă împăr?ită pe sec?ii, servicii etc.

Din categoria serviciilor de interes public fac parte acele entită?i care, prin activitatea pe care o desfă?oară, sunt chemate să satisfacă anumite interese generale ale membrilor societă?ii.”

În plus, prin aceea?i Decizie nr. 26/2014, s-au re?inut următoarele: „între autoritatea publică ?i persoana care exercită serviciul de interes public nu există raporturi de serviciu, stabilite în baza unui contract individual sau colectiv de muncă, pentru că, în acest din urmă caz, respectiva persoană ar fi avut obliga?ia să presteze munca sub autoritatea angajatorului, urmând a fi încadrată fie în categoria func?ionarilor publici prevăzu?i de art. 175 alin. (1) C. pen. - dacă angajatorul este o persoană de drept public, fie în cea reglementată de art. 308 alin. (1) C. pen. - dacă angajatorul era o persoană de drept privat.”

Totodată, prin Decizia nr. 8/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în M.

Of. nr. 290 din 25 aprilie 2017), s-a reţinut că „legiuitorul a urmărit, prin modul de reglementare a ipotezei prevăzute la art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen., folosirea sintagmei funcţie publică de orice natură cu scopul eliminării oricărei suprapuneri cu noţiunea de funcţie publică în accepţiunea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabilind sfera persoanelor care au calitatea de funcţionar public în sensul legii penale şi rolul de a nu restrânge categoria funcţionarilor publici prevăzută în art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen. la categoria funcţionarilor publici prevăzută în Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”

De asemenea, prin decizia de mai sus, s-a statuat că „sfera persoanelor care au calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen. poate fi determinată pe baza a două criterii: exercitarea unei funcţii specifice în cadrul unui sistem public şi finanţarea din fonduri publice a structurii în cadrul căreia este exercitată funcţia specifică.”

Universitatea (...) este o instituţie publică de învăţământ superior de stat şi func?ionează în temeiul Legii nr. 1/2011 - Legea educa?iei naţionale, în vigoare la data săvârşirii faptelor.

Conform art. 3 lit. f) din această lege, unul dintre principiile care guvernează învă?ământul superior din România este principiul răspunderii publice - în baza căruia unităţile şi instituţiile de învăţământ răspund public de performanţele lor.

De asemenea, potrivit art. 118 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege, sistemul naţional de învăţământ superior se bazează pe principiul răspunderii publice.

În plus, este reglementat rolul statului în învă?ământul superior, iar conform art. 222 ?i art. 223 din Legea nr. 1/2011, finan?area învă?ământului superior de stat se asigură din fonduri publice, institu?iile de învă?ământ superior de stat funcţionând ca institu?ii finan?ate, în principal, din fondurile alocate de la bugetul de stat, precum şi din venituri extrabugetare ?i din alte surse, potrivit legii.

Dispoziţiile menţionate se regăsesc şi în actuala Lege a învă?ământului superior, nr. 199 din 4 iulie 2023 (M.

Of. nr. 614 din 5 iulie 2023).

În concluzie, în cauză, calitatea în care au acţionat inculpatele T.L. şi G.D. se circumscrie noţiunii de funcţionar public în sensul legii penale, acestea îndeplinind, la data săvârşirii faptelor, funcţia de administrator şi, respectiv, administrator financiar, cu atribu?ii de casier încasator, în cadrul Direcţiei Economice a Universităţii (...), fiind angajate în baza unor contracte individuale de muncă, având obliga?ia de a presta munca sub autoritatea angajatorului, persoană de drept public, finan?ată din fonduri publice, fiind astfel incidente dispozi?iile art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen.

Cu privire la prescripţia răspunderii penale:

Pentru infracţiunea de delapidare, prev. de art. 295 alin. 1 Cod penal, reţinută în sarcina inculpatei G.D., comisă la data de 28.10.2014, Curtea constată că a intervenit prescripţia răspunderii penale, motiv pentru care va dispune încetarea procesului penal.

Infracţiunea de delapidare, prev. de art. 295 alin. 1 Cod penal, „se pedepse?te cu închisoarea de la 2 la 7 ani ?i interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o func?ie publică”.

Potrivit art. 154 alin.(1) lit.c) C.pen., termenul de prescrip?ie a răspunderii penale este „8 ani, când legea prevede pentru infrac?iunea săvâr?ită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depă?e?te 10 ani” şi începe să curgă, potrivit art. 154 alin.(2) C.pen., de la data săvâr?irii infrac?iunii, respectiv, în cazul infrac?iunilor continuate, de la data săvâr?irii ultimei ac?iuni.

Este adevărat că art.155 alin. (1) C.pen., în forma în vigoare la data faptei, prevedea întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale „prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză”, numai că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză".

S-a reţinut, în acest sens, că aceasta era lipsită de previzibilitate şi, totodată, contrară principiului legalităţii incriminării, pentru că sintagma are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale (paragraful 31).

Această decizie a avut natura unei decizii simple/extreme, întrucât instanţa de contencios constituţional a sancţionat unica soluţie legislativă reglementată prin dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. (aspect statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, paragraful 61).

Referirea la soluţia legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) şi aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (paragraful 72).

De la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislaţiei nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale", rămânând neafectate termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragrafele 73, 74);

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reţinându-se că norma supusă controlului de constituţionalitatea nu este susceptibilă de o aplicare clară şi previzibilă în absenţa intervenţiei legiuitorului (paragrafele 60, 75).

În dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.

În consecinţă, având în vedere aspectele reţinute cu privire la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenţei vreunui caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie prevăzute de art. 154 din C. pen.

În sensul celor de mai sus este şi Decizia nr. 67 din data de 25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală prin care s-a statuat că "Având în vedere delimitarea efectelor prescripţiei răspunderii penale astfel cum rezultă din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.092/2012 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013) într-un efect principal, reprezentat de înlăturarea răspunderii penale şi, respectiv, un efect derivat, de ordin procesual, constând în înlăturarea acţiunii penale, se reţine că, la rândul său, întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale are un efect de drept material, modificând regimul răspunderii penale prin prelungirea intervalului de timp în care statul îşi poate exercita dreptul de a trage la răspundere penală, şi un efect derivat, de ordin procesual, respectiv repunerea organelor judiciare într-un nou termen în care îşi pot exercita rolul activ, conferit de dispoziţiile art. 5 din C. proc. pen., de stabilire a adevărului, în cauzele penale, pe baza probelor administrate.

Prin urmare, dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. ce nu includeau vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, reprezintă lege penală mai favorabilă în prezenta cauză, iar prescripţia specială nu va opera, prescripţia răspunderii penală urmând a fi evaluată prin raportare la termenul general de prescripţie prevăzut de art. 154 C. pen.

Prescripţia răspunderii penale a fost însă suspendată timp de 60 zile, pe toată durata stării de urgenţă instituite prin Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi, ulterior, prelungită prin Decretul Preşedintelui României nr. 240/14.04.2020, respectiv de la data de 16 martie 2020 până la data de 14 mai 2020 inclusiv, potrivit art. 41 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020, în această perioadă neefectuându-se niciun act de urmărire penală în cauză, aceasta nefăcând parte nici din categoria celor „de urgen?ă deosebită”.

Astfel, spre deosebire de prima instanţă, ca efect al schimbării încadrării juridice dispuse în cauză, Curtea constată că pentru infracţiunea reţinută în cazul inculpatei G.D. termenul general de 8 ani al prescripţiei răspunderii penale prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., calculat potrivit dispoziţiilor art. 186 alin.1 teza a II-a C.pen., s-a împlinit la data de 27.12.2022.

Astfel fiind, apelul părţii civile urmează a fi admis, având în vedere încadrarea juridică diferită a faptei reţinute în sarcina inculpatei G.D., termenul de prescripţie a răspunderii penale fiind diferit de cel reţinut de prima instanţă.

Nu va proceda însă la o nouă analiză cu privire la existenţa faptei şi la săvârşirea acesteia – cu vinovăţia prevăzută de lege – de către inculpata G.D., ca efect al cererii de continuare a procesului penal formulată de aceasta, în condiţiile art. 18 C.p.p., având în vedere că sentinţa apelată nu a fost criticată sub acest aspect, iar persoana vătămată a fost singura care a declarat apel în cauză.

Or, o eventuală soluţie de achitare ar încălca principiul non reformatio in peius (neagravarea situa?iei în propriul apel), prevăzut la art. 418 alin. 1 C.p.p.

Prin urmare, considerentele din sentinţa apelată în sensul că inculpata G.D. a săvârşit infracţiunea de delapidare trebuie menţinute.

În ceea ce priveşte motivul de apel vizând omisiunea primei instanţe de a-i pune în vedere persoanei vătămate că se poate constitui parte civilă şi faţă de inculpata G.D., Curtea consideră că acesta nu poate fi reţinut.

Astfel, potrivit art. 20 alin. (1) C.p.p. „constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătore?ti”, iar „organele judiciare au obliga?ia de a aduce la cuno?tin?a persoanei vătămate acest drept”; conform art. 353 alin. (3) C.p.p., „pentru primul termen de judecată, persoana vătămată se citează cu men?iunea că se poate constitui parte civilă până la începerea cercetării judecătore?ti”.

Obligaţia organelor judiciare se limitează la a aduce la cuno?tin?a persoanei vătămate dreptul de a se constitui ca parte civilă în procesul penal, persoana vătămată fiind cea care decide dacă şi împotriva cui se constituie parte civilă (respectiv, împotriva inculpatului şi/sau a părţii responsabile civilmente, a unuia sau a mai multor inculpaţi ori părţi responsabile civilmente), precum şi cuantumul pretenţiilor, acţiunea civilă, chiar dacă se exercită în procesul penal, fiind guvernată de principiul disponibilităţii.

În cauză, persoana vătămată – instituţie publică, având consilier juridic – şi-a exercitat dreptul de a se constitui parte civilă (şi, prin urmare, îşi cunoştea acest drept) dar, deşi la data de 22.10.2019 (în etapa camerei preliminare) i s-a comunicat rechizitoriul nr. 3747/P/2017 din data de 27.09.2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constan?a, prin care au fost trimise în judecată ambele inculpate pentru săvâr?irea infrac?iunii de delapidare, s-a constituit parte civilă doar împotriva inculpatei T.L..

Prin urmare, în mod legal prima instanţă a luat act că persoana vătămată Universitatea (...) nu s-a constituit parte civilă împotriva inculpatei G.D..

Potrivit dispoziţiilor art. 27 alin. (1) C.p.p., dacă nu s-au constituit parte civilă în procesul penal, persoana vătămată poate introduce la instan?a civilă ac?iune pentru repararea prejudiciului cauzat prin infrac?iune.

În ceea ce o priveşte pe inculpata T.L., având în vedere noua încadrare juridică dată faptei, aceea prevăzută de art. 295 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, Curtea observă că nu s-a împlinit încă termenul general de 8 ani al prescripţiei răspunderii penale prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., care se calculează de la data de 14.02.2017 (data săvâr?irii ultimei ac?iuni a infrac?iunii continuate) şi nu se poate împlini astfel mai devreme de 13.04.2025.

Prin urmare, apelul părţii civile urmează a fi admis.

Curtea nu poate desfiin?a însă sentin?a primei instan?e ?i pronun?a o nouă hotărâre, în condiţiile art. 421 alin.1 pct.2 lit. a) C.p.p., întrucât ar încălca principiul dublului grad de jurisdicţie, lipsind-o pe inculpată de dreptul la folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătore?ti instituit prin art. 129 din Constitu?ia României..

Astfel, potrivit art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului:

„Dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală

Orice persoană declarată vinovată de o infracţiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară.

Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege.

Acest drept poate face obiectul unor excepţii în cazul infracţiunilor minore, definite prin lege, sau când cel interesat a fost judecat în primă instanţă de către cea mai înaltă jurisdicţie ori a fost declarat vinovat şi condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale.”

Spre deosebire de inculpata G.D., inculpata T.L. a formulat cerere de recunoa?tere a învinuirii, ce i-a fost admisă, dar nu a solicitat şi continuarea procesului penal, pe care prima instanţă l-a încetat, considerând că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Prin urmare, pronunţarea soluţiei de la art. 421 alin.1 pct.2 lit.a) C.p.p. şi eventuala condamnare a inculpatei T.L. de către instanţa de apel ar priva-o pe aceasta de o cale de atac de care, în mod normal, ar fi beneficiat, singurul remediu fiind acela al desfiin?ării sentin?ei primei instan?e cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Fa?ă de aceste considerente, Curtea a luat act că prin Încheierea din 28 septembrie 2023 s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor reţinute în sarcina inculpatelor T.L. şi G.D. prin actul de sesizare, în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 308 Cod penal în cazul fiecăreia dintre inculpate.

În baza art.421 alin.1 pct.2 lit.a) C.p.p., a admis apelul formulat de persoana vătămată Universitatea (...) în ceea ce o priveşte pe inculpata G.D., a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 1566 din 29 noiembrie 2022 pronun?ată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. [...]/212/2019 şi rejudecând:

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, a încetat procesul penal cu privire la inculpata G.D., ca efect al prescripţiei răspunderii penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare, prev. de art. 295 alin. 1 C.pen., întrucât a intervenit prescrip?ia răspunderii penale.

A menţinut, în ceea ce o priveşte pe inculpata G.D., celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu sunt contrare prezentei.

În baza art. 421 alin.1 pct. 2 lit. b) C.p.p., a admis apelul formulat de partea civilă Universitatea (...) în ceea ce o priveşte pe inculpata T.L., a desfiinţat sentinţa penală nr. 1566 din 29 noiembrie 2022 pronun?ată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. [...]/212/2019, şi a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Constan?a (exclusiv în ceea ce o priveşte pe inculpata T.L.).

În baza art. 422 C.p.p., a menţinut măsura sechestrului asigurator instituită asupra imobilului (...), apar?inând inculpatei T.L., până la concuren?a sumei de 209.253,11 lei.