Hotărâre nr. 3/CM din 09.01.2024

În cazul prevăzut de art. 23 din Legea nr. 361/2022, faţă de scopul legii, care este acela de a acorda o protecţie sporită avertizorilor în interes public, este evident că legiuitorul a prezumat atât urgenţa înlăturării măsurilor represive îndreptate împotriva acestora, afectarea drepturilor lor, dar şi afectarea unui interes public major, care reclamă ca măsurile represive să fie înlăturate rapid, chiar cu titlu provizoriu, astfel încât ele să nu aibă un caracter descurajator pentru poten?ialii avertizori de integritate şi nici de încurajare pentru reprimarea iniţiativelor acestora.

În situaţia avertizorilor de integritate, legiuitorul a optat pentru a crea posibilitatea înlăturării imediate a consecinţelor măsurilor ilegale ale angajatorului, pe calea ordonanţei preşedinţiale, în considerarea scopului urmărit de Legea nr. 361/2022.

Avertizorului de interes public nu i se poate cere să realizeze o informare care să cuprindă o încadrare exactă a unor fapte în texte legale sau să facă o descriere amănun?ită a unor fapte şi acte, ci doar să prezinte informa?ii referitoare la încălcări ale legii, eventuala încadrare legală rămânând în competen?a institu?iilor cu atribu?ii de verificare şi control şi a celor judiciare.

Aparen?a dreptului, în aceste situa?ii, poate fi înlăturată numai dacă este vădită reaua credin?ă, comportamentul abuziv al pretinsului avertizor de interes public, ceea ce nu este cazul de fa?ă.

Această pozi?ionare subiectivă poate rezulta din însă?i ac?iunile pretinsului avertizor de integritate sau poate fi dovedită de angajator, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Totodată, trebuie avut în vedere că eventuala divulgare publică neîntemeiată, doar cu o aparentă justificare, poate fi determinată chiar de culpa angajatorului care nu a reu?it, în cadrul procedurilor de raportare internă, să lămurească avertizorul de interes public cu privire la corectitudinea ac?iunilor sale ?i lipsa de temei a suspiciunilor avertizorului, ceea ce exclude reaua-credin?ă a acestuia chiar dacă sus?inerile sale se dovedesc, în final, neîntemeiate.

Art.23 din Legea nr. 361/2022

Art.997 - 1002 Cod procedură civilă

Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea la data de 17 octombrie 2023 şi înregistrată sub nr. .../88/2023, reclamantul [...] a formulat pe cale de ordonanţă preşedinţială cerere de suspendare a tuturor efectelor deciziei de concediere disciplinară nr. 1146/16.10.2023, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. [...]/88/2023, ce are ca obiect contestaţie decizie de concediere, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, reclamantul a arătat că, prin contestaţia ce face obiectul dosarului nr. [...]/88/2023 a contestat decizia de concediere, invocând că aceasta reprezintă represalii, pentru divulgarea publică a unor actele nelegale, în condiţiile art. 3 alin.1 punctul 6,7 din Legea nr. 361/2022 republicată.

A?a cum s-a descris în acţiunea de fond în temeiul art. 3 pct. 6,7 din Legea nr. 361/2022, a efectuat o divulgare publică lui [...], pe care a considerat-o nelegală ca suspiciune în accepţiunea legii.

Procedând de o maniera represivă prin decizia atacată i s-a desfăcut contractul individual de muncă, fiind lăsat fără unica sursă de venit, în condiţiile în care are credite la bancă şi soţia încadrată în grad de handicap.

A mai invocat reclamantul şi tardivitatea aplicări sanc?iuni disciplinare, în temeiul art. 252 alin.1 din codul muncii.

Cu privire la referatul întocmit de numitul [...], reclamantul a precizat următoarele:

Nu a acordat asistenţă juridică lui [...], ci doar l-a consiliat cu privire la problemele prezentate, respectiv în cursul lunii decembrie 2022, la solicitarea liderului sindical întrucât salariatul respectiv s-a adresat Sindicatului arătând că nu a primit prima, tichetele cadou de Crăciun, şi cota de participare la profit.

Toată discuţia s-a rezumat la procedura care trebuie urmată faţă de situaţia de fapt relatată de salariat.

Nu l-a consiliat pe [...], nici în calitate de consilier Juridic, discuţiile având loc după orele de program la sediul sindicatului.

A acordat consiliere pe baza mandatului dat de preşedintele de sindicat, în calitatea de secretar al organizaţiei sindicale.

Dosarul nr. …/88/2023 a fost constituit mult mai târziu, respectiv la 21. 03.2023, după cum rezultă din portalul instanţelor şi este iniţiativa strict a salariatului [...]

[...] nu i-a trimis niciodată dosarul, ci doar adresa nr. 6929/22.06.2023, emisă de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr. .../88/2023, astfel că nu a avut cunoştinţă de actele dosarului, pe care nu l-a gestionat până la acel moment şi i-a fost greşit repartizat.

Pentru că ştia că a discutat anterior cu salariatul respectiv în virtutea funcţiei de conducere ce o deţine în organizaţia sindicală, a considerat că este incompatibil să se pronun?e de partea păr?ii pârâte care era [...], în orice mod, motiv pentru care a aplicat olograf pe adresa înaintată raportul de abţinere motivat în fapt şi drept şi a rugat să fie repartizat unui alt consilier juridic, ceea ce s-a şi întâmplat, eventualul conflict de interese fiind stins în acel moment neproducându-se.

Ar fi fost un asemenea conflict de interese, dacă ar fi încercat să preia dosarul fără să aducă la cunoştinţă incompatibilitatea.

Contrar susţinerii redactorului referatului, la acel moment când a consiliat în calitatea sindicală salariatul membru de sindicat, nu exista nici un dosar pe rolul instanţei, el a apărut ulterior, astfel că nu ?i-a neglijat în nici un fel atribuţiile de serviciu.

Dosarul a apărut ulterior, iar motivul de incompatibilitate s-a ivit atunci când dosarul i-a fost în mod greşit repartizat, iar în acel moment a luat măsura legală de abţinere, de la instrumentare.

Raportul de abţinere este o opinie strict profesională, protejată de art. 10 alin.2 şi art. 11 din statutul profesiei de consilier juridic publicat în Monitorul Oficial nr. 684/29.07.2004, republicat

Referatul formulat este o formă de represiune menită a-l constrânge să încalce legea şi să pledeze într-un dosar în care ar fi fost incompatibil.

Cu privire la referatul întocmit de numita [...] reclamantul a arătat următoarele:

Hotărârea iniţierii acţiunii ce face obiectul dosarului nr. .../88/2023, a fost luată în şedin?a Comitetului executiv al Sindicatului Apă Canal din data de 29.05.2023, aşa cum rezultă din procesul verbal de şedinţă de la acea dată (punctul 2), din care face parte de drept, având în vedere calitatea de secretar la organizaţia sindicală.

Acest aspect a fost comunicat în scris conducerii [...] cu adresa nr. 94/30.05.2023, înregistrată la [...], sub nr. 6005/30.05.2023 (punctul II).

Referatul formulat este o formă de represiune menită de a-l constrânge să nu î?i exercit dreptul de a se adresa instanţei şi o intervenţie brutală în autonomia organizaţiei sindicale.

Cu privire la referatul întocmit de numitul [...], reclamantul a precizat că documentul cu nr. 808/29.06.2021 nu s-a aflat niciodată în posesia sa, nefiind sesizat cu avizarea sau cu alte activităţi legate acest act.

Ar putea fi invocat redactorul referatului că a fost repartizat la Oficiul Juridic, din care însă nu făcea partea la acea dată.

Documentul a fost găsit într-un grup postat de un anume [...], persoană pe care nu o cunoa?te la data de 14.07.2021, aşa că l-a preluat şi l-a distribuit.

Comentariul însoţitor "O AFACERE MARCA [...]", se referă la această persoană, nu la [...].

Dimpotrivă, acesta trebuie să fie cercetat disciplinar pentru neglijenţă în gestionarea documentelor create.

Postarea a fost preluată şi distribuită în data de sâmbătă 02.09.2023, prin urmare o zi liberă, iar în timpul liber este cetăţean privat, nu consilierul juridic angajat al [...] şi este liber să aibă opinii critice la adresa oricui.

Dreptul la liberă exprimare este garantat legal, iar facebook este o platformă publică.

Astfel, [...] visează abateri disciplinare mânat de dorinţa de răzbunare întrucât l-a demascat cu privire la fapte nelegale pentru care a fost sancţionat definitiv.

În concluzie, reclamantul a solicitat admiterea cererii de ordonanţă preşedinţială, urmând ca instan?a să dispună suspendarea deciziei de concediere disciplinară, până la soluţionarea definitivă a dosarului ce vizează anularea acestei decizii, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.

În drept, reclamantul ?i-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 23 alin.3, prin raportare la art. 22 alin. l lit. b şi f din Legea nr. 361/2022, privind avertizorii publici de integritate şi art. 997 şi următoarele din Codul de Procedură.

La data de 23 octombrie 2023, reclamantul a depus la dosar înscrisuri ?i a solicitat în cadrul suspendării deciziei de concediere, reintegrarea temporară pe postul de?inut anterior, până la solu?ionarea definitivă a fondului conform art.3 alin.1 pct.6-14, art.19, 20-22 alin.1 lit. b, f, art.23 alin.3 din Legea nr. 367/2022 raportat la art.998 ?i următoarele din NCPC.

La data de 31.10.2023, reclamantul a depus la dosar Concluzii scrise.

Relativ la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate privind ordonan?a, reclamantul a precizat că măsura este urgentă, deoarece este lăsat fără singurul venit, nu îşi mai poate achita creditul contractat, riscând executarea silită.

De asemenea nu îşi mai poate asigura subzistenţa zilnică.

Măsura este temporară, fiind solicitată până la soluţionarea definitivă a dosarului .../88/2023 al Tribunalului Tulcea, care vizează fondul cauzei.

Măsura solicitată nu prejudecă fondul, deoarece fondul cauzei urmează a fi discutat în dosarul nr. [...]/88/2023 al Tribunalului Tulcea, iar aparenţa de drept este în favoarea reclamantului, acesta fiind reprimat pentru avertizările de integritate efectuate.

Drept practică judiciară, reclamantul face trimitere la Sentinţa Civilă nr. 1206/2023/27.10.2023 pronun?ată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. …/88/2023 prin care s-a admis cererea de ordonanţă preşedinţială, pentru alt avertizor de integritate, în legătură cu aceleaşi fapte divulgate.

În apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de emitere a ordonanţei preşedinţiale prin care să se dispună suspendarea executării Deciziei de Concediere Disciplinară nr. 1146/16.10.2023, din următoarele motive:

Ordonanţa preşedinţială este o procedură specială, reglementată de art. 997 - 1002 Cod procedură Civilă, în scopul luării unor măsuri provizorii în cazuri urgente.

Condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei sunt, în esenţă: aparenţa dreptului, urgenţa, vremelnicia măsurilor adoptate şi neprejudecarea fondului.

Or, raportat la aceste prevederi legale, în speţă, cererea reclamantului nu este motivată, acesta nefăcând dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor de admisibilitate ale unei astfel de cereri.

În ceea ce priveşte aparenţa dreptului, consideră pârâta că această condiţie nu este îndeplinită, reclamantul neindicând ce drept subiectiv tinde să păstreze pe calea acţiunii ordonanţei preşedinţiale, având în vedere că, pe calea acţiunii civile ce face obiectul dosarului nr. .../88/2023, acesta contestă un act şi nu solicită recunoaşterea sau acordarea vreunui drept.

Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 997 alin. 1 Cod procedură Civilă, aceasta reprezintă o condiţie ce trebuie analizată în mod prioritar de către instanţă.

Or, prin neindicarea dreptului ce se tinde a fi păstrat, instanţa de judecată se găseşte în imposibilitatea de a verifica îndeplinirea acestei condiţii.

Formularea contestaţiei împotriva Deciziei de Concediere Disciplinară nr. 1146/16.10.2023, ce face obiectul dosarului nr. .../88/2023, invocând că aceasta reprezintă represalii pentru divulgarea publică a unei situaţii nelegale, în condiţiile Legii nr. 361/2022, nu permite instanţei să analizeze această condiţie, iar dacă instanţa ar accepta un asemenea punct de vedere, s-ar ajunge la situaţia unei pronunţări anticipate asupra temeiniciei fondului contestaţiei, ceea ce nu este posibil în cadrul unei ordonanţe preşedinţiale, pentru că instanţa nu are căderea să prejudece fondul.

A susţinut pârâta că nici condiţia urgenţei nu este dovedită de către reclamant.

În privinţa urgenţei, legiuitorul nu defineşte acest concept, ci doar indică situaţiile ce pot face necesară o intervenţie a justiţiei şi anume, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara sau pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul executării.

Prin urmare, se desprinde ideea că în primele două situaţii există urgenţă ori de câte ori păstrarea dreptului sau prevenirea pagubei nu s-ar putea realiza adecvat pe calea unei acţiuni pe drept comun.

Or, în cazul soluţionării conflictelor dintre salariat şi angajator este aplicabilă o lege procesuală specială, care conţine deja obligaţia legală a judecării cererilor în regim de urgenţă, aşa cum rezultă din prevederile art. 271 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii.

De asemenea, suportarea vreunui prejudiciu de către angajat, ce nu s-ar putea repara, este înlăturată de dispoziţiile exprese ale art. 80 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 Codul muncii.

Reclamantul nu a arătat care sunt motivele care reclamă urgenţa luării unei astfel de măsuri provizorii, care să intervină pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

S-a mai arătat că, condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale nu trebuie să fie analizate doar din perspectiva formală a condiţiilor impuse de art. 997 Cod procedură Civilă, ci şi din perspectiva consecinţelor pe care o astfel de măsură provizorie le poate avea asupra tuturor drepturilor părţilor implicate în proces, inclusiv prin raportare la domeniul de incidenţă al acestei proceduri în diverse materii, în speţă în materia conflictelor de muncă.

A apreciat pârâta că, în materia conflictelor de muncă, cererea de ordonanţă preşedinţială pentru suspendarea executării deciziei de concediere disciplinară până la soluţionarea contestaţiei formulate împotriva sa, în condiţiile Codului Muncii, este inadmisibilă.

Decizia de concediere reprezintă un act unilateral al angajatorului, iar efectele deciziei se produc de la momentul comunicării ei către salariat.

Prin urmare, o suspendare ulterioară a efectelor produse ar echivala cu o repunere în situaţia anterioară, adică cu o reangajare, care nu se încadrează în ipotezele reglementate de art. 997 alin. (1) teza ultimă Cod procedură civilă (înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări).

Admiterea cererii de ordonanţă preşedinţială, prin care se solicită suspendarea efectelor deciziei de concediere, face ca acest înscris să nu mai producă, prin ipoteză, efectele prevăzute de lege.

Nu este relevant pentru admisibilitatea ordonanţei preşedinţiale faptul că reclamantul a înregistrat pe rolul instanţei de judecată un alt dosar, în care va fi analizată legalitatea şi temeinicia deciziei de concediere cu privire la care se solicită pronunţarea unei ordonanţe preşedinţiale, contestaţia formulată nefiind suspensivă de executare, potrivit Codului muncii, iar, în eventualitatea admiterii acesteia, se dispune repunerea în drepturi cu efect retroactiv.

De asemenea, o eventuală suspendare a deciziei de concediere, pe calea ordonanţei preşedinţiale, reprezintă o măsură din categoria celor prohibite de art. 997 alin. 5 Cod Procedură Civilă, în condiţiile în care restabilirea situaţiei de fapt, anterioară măsurii cerute pe calea ordonan?ei, nu ar mai fi posibilă.

Contravaloarea muncii prestate de către angajatul concediat a cărui măsură de concediere ar fi confirmată în procedura jurisdicţională nu va mai putea fi recuperată de către angajator, dat fiind faptul că, potrivit art. 159 alin. 1 şi 2 din Codul Muncii, salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de către salariat în baza contractului individual de muncă.

Or, dreptul la plata salariului poate fi recunoscut doar pentru munca prestată în baza acestui contract, chiar şi în măsura în care el se dovedeşte, spre exemplu, nul.

Pârâta face trimitere la art. 57 alin. 5 din Codul muncii ?i arată că aceste dispoziţii pot fi transpuse oricărei alte situaţii de anulare a unui act încheiat de către angajator, în speţă, în cazul anulării deciziei de încetare a contractului individual de muncă.

Prin instituirea unui regim special - de urgenţă - în soluţionarea conflictelor de drepturi dintre angajat şi angajator, legiuitorul a avut în vedere caracterul special al drepturilor deduse judecăţii şi neprejudicierea niciuneia dintre părţi.

Suportarea vreunui prejudiciu de către angajat este înlăturată de dispoziţiile exprese ale art. 80 alin. 1 şi 2 din Codul Muncii.

In atare situaţie, instituţia Ordonanţei preşedinţiale nu-şi găseşte aplicarea în cazul conflictului de muncă în speţă, situaţia urgenţei şi neprejudicierii prin întârziere fiind reglementată de legea specială, caz în care dreptul comun nu mai este aplicabil.

În acest sens este şi Decizia Civilă nr. 335/28.09.2022 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţată în dosarul nr. .../88/2022.

A mai arătat pârâta că, în ceea ce priveşte motivele invocate de către reclamant, referitoare la faptul că societatea procedând de o manieră represivă, prin decizia atacată, i-a desfăcut contractul individual de muncă, fiind lăsat fără unica sursă de venit, în condiţiile în care are credite la bancă şi soţia încadrată în grad de handicap, acestea nu sunt dovedite.

Însă, şi dacă ar fi dovedite asemenea împrejurări, ele nu sunt relevante în cauză, nefiind de natură să facă dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale.

A susţinut pârâta că în ceea ce priveşte celelalte motive invocate de către reclamant, acestea nu au relevanţă în procedura ordonanţei preşedinţiale, ele vizând fondul cauzei ce face obiectul contestaţiei formulate împotriva deciziei de concediere şi nu sunt de natură să facă dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor de admisibilitate ale unei cereri de ordonanţă preşedinţială.

Pentru toate aceste motive, pârâta a solicitat respingerea cererii de emitere a ordonanţei preşedinţiale privind suspendarea executării Deciziei nr. 1146/16.10.2023.

S-au ata?at la întâmpinare înscrisuri.

Prin sentinţa civilă nr. 1227/01.11.2023, Tribunalul Tulcea a admis cererea formulată pe cale de ordonan?ă pre?edin?ială de reclamantul [...] în contradictoriu cu pârâta S.C. [...] S.A.

Tulcea şi dispus suspendarea executării deciziei de concediere nr. 1146/16.10.2023 până la soluţionarea definitivă a dosarului cu nr. .../88/2023 şi reintegrarea temporară a reclamantului, începând de pe data de 02.11.2023, în funcţia deţinută anterior.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele

Prin decizia nr. 1146/16.10.2023 reclamantului i-a fost desfăcut contractul individual de muncă pentru comiterea unor abateri disciplinare prevăzute de regulamentul intern al SC [...] SA.

Prezenta cauză presupune analiza îndeplinirilor condi?iilor specifice ordonan?ei pre?edin?iale prin raportare la un act normativ relativ nou ?i, mai ales, derogatoriu.

Dacă în materie de sanc?iuni disciplinare specifice legisla?iei comune a muncii se apreciază într-o proporţie majoritară că ordonanţa pre?edin?ială nu este admisibilă, în domeniul protec?iei avertizorilor în interes public, în baza Legii nr. 361/2022, o asemenea procedură este permisă (art. 23 alin. 3).

În cauză, cerin?a urgen?ei este realizată prin faptul că decizia de concediere are caracter executoriu, astfel că efectele contractului de muncă (prestarea ?i remunerarea muncii) se produc imediat de la adoptarea acesteia.

Or, lipsa remunerării afectează imediat ?i direct veniturile reclamantului ?i toate obliga?iile pe care aceasta le are ?i pe care le executa prin intermediul salariului.

Faptul că ulterior, eventual, ar putea primi despăgubiri în urma solu?ionării favorabile a ac?iunii de fond, nu acoperă ipoteza drepturilor pierdute până la acel moment.

?i cerin?a vremelniciei se verifică în cauză, respectiv până la solu?ionarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. .../88/2023 ?i care are ca obiect analizarea pe fond a caracterului licit ?i temeinic al deciziei de concediere.

În continuare, instan?a a constatat că dreptul invocat în prezenta ordonan?ă este reprezentat de necesitatea protejării avertizorului în interes public împotriva represaliilor angajatorului (ambii termeni -avertizorul în interes public ?i represalii - în?ele?i în sensul autonom impus de legea nr. 361/2022).

Potrivit art. 21 alin. 2 „avertizorul în interes public care efectuează o raportare sau divulgare publică a unor informaţii privind încălcări ale legii nu încalcă dispoziţiile legale sau clauzele contractuale privind divulgarea de informaţii şi nu răspunde pentru raportarea sau divulgarea publică a unor astfel de informaţii, cu condiţia să fi efectuat o raportare sau divulgare publică în condiţiile prezentei legi şi să fi avut motive întemeiate să creadă că raportarea sau divulgarea a fost necesară pentru dezvăluirea unei încălcări a legii.

Dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (5) rămân aplicabile”.

În condi?iile de aparen?ă a dreptului cercetat într-o ordonan?ă pre?edin?ială, instan?a a reţinut că în cauză această aparen?ă este în favoarea reclamantului.

Evident, în această etapă nu s-au analizat, pe fond, respectarea termenelor în cronologia informărilor şi divulgării publice, caracteristicile informaţiilor comunicate, ci doar s-a verificat dacă ele există şi că au aparenţa de încadrare în procedura prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 361/2022.

S-a observat tot aparent că există indiciile unor represalii (în sensul autonom al no?iunii) din moment ce desfacerea contractului de muncă, deci aplicarea unei sanc?iuni disciplinare, are loc după divulgarea publică ?i având ca temei inclusiv această divulgare publică.

A?a stând lucrurile, instan?a a conchis că sunt îndeplinite cerin?ele acestei proceduri de judecată, astfel că cererea a fost admisă ?i executarea deciziei de concediere a fost întreruptă temporar, pe durata solu?ionării dosarului de fond, până la rămânerea definitivă a acestuia, cu consecin?a reintegrării, pe aceea?i durată de timp, pe func?ia de?inută ulterior începând cu prima zi lucrătoare ulterioare pronun?ării în cauză (ca urmare a caracterului executoriu al ordonan?ei pre?edin?iale - art. 997 alin. 2 cpc).

Prin încheierea nr. 155/22.11.2023, Tribunalul Tulcea a admis cererea formulată de petentul SC [...] SA Tulcea în contradictoriu cu [...] şi a dispus completarea minutei şi dispozitivului sentinţei civile nr. 1227/01.11.2023, cu menţiunea referitoare la caracterul executoriu al hotărârii, respectiv după antepenultimul alineat să se introducă menţiunea „Executorie”.

Împotriva sentinţei civile nr. 1227/01.11.2023, a formulat apel pârâta SC [...] SA Tulcea, invocând în esenţă următoarele :

În materie de sancţiuni disciplinare specifice legislaţiei comune a muncii, ordonanţa preşedinţială nu este admisibilă.

In domeniul protecţiei avertizorilor în interes public, în baza Legii nr. 361/2022 privind protecţia avertizorilor în interes public, o asemenea procedură este permisă, însă tot cu îndeplinirea în mod cumulativ a condiţiilor de admisibilitate ale unei astfel de cereri, dar şi din perspectiva consecinţelor pe care o astfel de măsură provizorie le poate avea asupra tuturor drepturilor părţilor, inclusiv prin raportare la domeniul de incidenţă al acestei proceduri în diverse materii, în speţă în materia conflictelor de muncă.

Astfel, prin Decizia nr. 1146/16.10.2023, reclamantului i-a fost desfăcut contractul individual de muncă pentru comiterea unor abateri disciplinare prevăzute de Regulamentul Intern al S.C. [...] S.A., iar în materie de sancţiuni disciplinare specifice legislaţiei comune a muncii, ordonanţa preşedinţială nu este admisibilă.

Pe de altă parte, în analizarea îndeplinirii condiţiilor specifice ordonanţei preşedinţiale prin raportare la Legea nr. 361/2022 privind protecţia avertizorilor în interes public, care permite o asemenea procedură, trebuie avut în vedere că deşi legea invocată, prin art. 23 alin. 3, dă posibilitatea instanţei ca, pe calea ordonanţei preşedinţiale, să suspende măsurile prevăzute' la art. 22, această procedură nu este admisibilă decât în măsura în care sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile impuse de art. 997 Cod procedură civilă.

Sub acest aspect, apreciază că urgenţa care reclamă suspendarea măsurii dispuse faţă de reclamant nu este justificată.

Condiţia urgenţei subzistă atunci când luarea măsurii este justificată pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Astfel, instanţa trebuie să arate împrejurările din care se deduce existenţa urgenţei, respectiv ce anume s-ar periclita dacă s-ar refuza părţii dreptul de a recurge la această procedură specială.

În cauză nu s-a făcut dovada că reclamantul si familia acestuia nu obţin alte venituri din salarii, acestuia nefiindu-i îngrădit dreptul la muncă în această perioadă, sau din alte surse şi nici nu s-a dovedit iminenţa vreunei executări silite de bunuri.

Reclamantul nu a dovedit că mama soţiei este în întreţinerea sa şi că aceasta nu beneficiază de drepturile prevăzute de.

Legea nr. 448/2006, corespunzătoare gradului de handicap stabilit.

De asemenea, reclamantul nu a dovedit că soţia sa nu este încadrată în muncă sau nu beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 448/2006, corespunzătoare gradului de handicap stabilit.

Chiar şi în ipoteza în care aceste împrejurări ar fi dovedite, acestea nu sunt de natură să se circumscrie condiţiei urgenţei.

Analizarea cererii formulate în cauză şi verificarea îndeplinirii cumulative a condiţiilor de admisibilitate a acesteia nu poate fi făcută strict din perspectiva Legii nr. 361/2022 privind protecţia avertizorilor în interes public, ci şi din perspectiva naturii fondului litigiului, care constituie un conflict de muncă.

Or, în cazul soluţionării conflictelor dintre salariat şi angajator este aplicabilă o lege procesuală specială, care conţine deja obligaţia legală a judecării cererilor în regim de urgenţă, aşa cum rezultă din prevederile art. 271 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii.

De asemenea, suportarea vreunui prejudiciu de către angajat, ce nu s-ar putea repara, este înlăturată atât de dispoziţiile exprese ale art. 80 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, dar şi de dispoziţiile art. 23 alin. (5) din Legea nr. 361/2022 privind protecţia avertizorilor în interes public, ceea ce înseamnă că nu este îndeplinită condiţia urgenţei prevăzute de lege.

Totodată, şi vremelnicia acestei măsuri este stabilită în mod eronat de către instanţa de fond, respectiv până la soluţionarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. .../88/2023, care are ca obiect analizarea legalităţii şi temeiniciei deciziei de concediere.

Apreciază că instanţa de fond, în mod eronat, a dispus asupra perioadei pentru care a dispus luarea acestei măsurii provizorii, respectiv până la soluţionarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. .../88/2023, dacă avem în vedere prevederile art. 997 alin. (2) Cod procedură civilă, aceasta neputând produce efecte decât până la soluţionarea litigiului asupra fondului, sau în cazul reclamantului, până la soluţionarea; cererii de suspendare formulată pe calea contestaţiei împotriva deciziei de concediere, în dosarul nr. .../88/2023.

Cu privire la aparenţa dreptului ce .tinde a fi protejat pe această cale, reclamantul nu indică în concret care este acesta.

In opinia lor, acesta nu poate fi reprezentat nici de necesitatea protejării avertizorului în interes public împotriva represaliilor angajatorului, aparenţa dreptului nefiind în favoarea reclamantului.

In cauză nu există indiciile unor represalii, din moment ce desfacerea contractului de muncă, deci aplicarea unei sancţiuni disciplinare, are loc pentru abateri de la disciplina muncii şi pentru nerespectarea obligaţiilor ce-i revin reclamantului potrivit Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, având în vedere funcţia de consilier juridic pe care acesta o ocupă în cadrul subscrisei şi pentru postarea unui document intern în spaţiul public, care nu are caracterul unei divulgări publice, încălcându-şi astfel obligaţiile legale şi contractuale.

În opinia subscrisei, pentru ca instanţa să dispună aşa cum rezultă din dispozitivul hotărârii atacate, aceasta trebuia să cerceteze în primul rând dacă înscrisul publicat are aparenţa unei informaţii referitoare la încălcări concrete ale legii, care să cuprindă cel puţin elementele prevăzute de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 361/2022 şi aparenţa îndeplinirii condiţiilor pe care avertizarea trebuie să le îndeplinească pentru ca reclamanta să poată fi protejată de eventualele represalii.

Or, înscrisul postat de către reclamant în spaţiul public nu are aparenţa că divulgă public informaţii privind încălcarea concretă a legii, nearătând în concret ce fapte au fost săvârşite, de către cine, ce dispoziţii legale au fost încălcate, în ce context au fost obţinute informaţiile şi un minim probatoriu în susţinerea celor divulgate.

Înscrisul în cauză este un document intern din anul 2021, care cuprinde o propunere de eficientizare a activităţii, formulată de către un şef de serviciu şi adresată conducerii societăţii, propunere care nu s-a materializat nici până în acest moment.

Or, acesta este un instrument de lucru intern, reclamantul, potrivit dispoziţiilor legale şi clauzelor contractuale privind divulgarea de informaţii, neavând voie să-l facă public.

Documentul în cauză nu are nici o legătură cu vreo divulgare publică, nefiind sesizate prin acesta aspecte ilegale care să fi fost sesizate intern şi extern şi faţă de care să nu se fi dispus măsuri legale.

Or, în aceste condiţii, apreciază că înscrisul publicat nu divulgă public informaţii privind încălcarea legii, iar avertizorul în interes public neputând să se bucure de protecţia legii, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.

Reclamantul, în calitate de salariat al societăţii, dar mai ales de consilier juridic al acesteia, avea obligaţia de a se abţine de la postarea acestui document în spaţiu public şi de la a face comentarii în legătură cu acesta împreună cu celelalte persoane care l-au accesat.

Astfel, apreciază că, în cauză, aparenţa dreptului nu este în favoarea reclamantului, iar decizia de concediere nu are aparenţa unor represalii.

Reclamantul publică astfel înscrisul în cauză cu încălcarea principiului bunei - credinţe, potrivit căruia este ocrotită persoana care a avut motive întemeiate să creadă că informaţiile referitoare la încălcările raportate erau adevărate la momentul raportării şi că respectivele informaţii intrau în domeniul de aplicare al prezentei legi.

Or, documentul în cauză nici măcar nu conţine informaţii referitoare la încălcări ale legii.

Însă, aşa cum s-a arătat si mai sus, condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale nu trebuie să fie analizate doar din perspectiva formală a condiţiilor impuse de art. 997 Cod procedură Civilă, ci şi din perspectiva consecinţelor pe care o astfel de măsură provizorie le poate avea asupra tuturor drepturilor părţilor implicate în proces, inclusiv prin raportare la domeniul de incidenţă al acestei proceduri în diverse materii, în speţă în materia conflictelor de muncă.

Apreciază că în materia conflictelor, de muncă, cererea de ordonanţă preşedinţială, pentru suspendarea executării deciziei de concediere disciplinară până la soluţionarea contestaţiei formulate împotriva sa, în condiţiile Codului Muncii, este inadmisibilă.

Decizia de concediere reprezintă un act unilateral al angajatorului, iar efectele deciziei se produc de la momentul comunicării ei către salariat.

Prin urmare, o suspendare ulterioară a efectelor produse ar echivala cu o repunere în situaţia anterioară, adică cu o reangajare, care nu se încadrează în ipotezele reglementate de art. 997 alin. (1) teza ultimă Cod procedură civilă (înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări).

Admiterea cererii de ordonanţă preşedinţială, prin care se solicită suspendarea efectelor deciziei de concediere, face ca acest înscris să nu mai producă, prin ipoteză, efectele prevăzute de lege.

Nu este relevant, pentru admisibilitatea ordonanţei preşedinţiale, faptul că reclamantul a înregistrat pe rolul instanţei de judecată un alt dosar, în care va fi analizată legalitatea şi temeinicia deciziei de concediere cu privire la care se solicită pronunţarea unei ordonanţe preşedinţiale, contestaţia formulată nefiind suspensivă de executare, potrivit Codului muncii, iar, în eventualitatea admiterii acesteia, se dispune repunerea în drepturi cu efect retroactiv.

În materia raporturilor de muncă, legea nu recunoaşte vreo procedură de suspendare a executării deciziei de sancţionare, cum recunoaşte, de exemplu, art. 14 din Legea nr. 554/2004 Legea Contenciosului Administrativ în materia raporturilor de serviciu, având în vedere prevederile art.

Ş0, coroborate cu prevederile art. 271 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii.

Astfel, potrivit acestor prevederi, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se judecă în regim de urgenţă, iar în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

Totodată, la solicitarea salariatului, instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere.

De asemenea, o eventuală suspendare a deciziei de concediere, pe calea ordonanţei preşedinţiale, reprezintă o măsură - din categoria celor prohibite de art. 997 alin. 5 Cod Procedură Civilă, în condiţiile în care restabilirea situaţiei de fapt, anterioară măsurii cerute pe calea ordonanţei, nu ar mai fi posibilă.

Contravaloarea muncii prestate de către angajatul concediat; a cărui măsură de concediere ar fi confirmată în procedura jurisdicţională, nu va mai putea fi recuperată de către angajator, dat fiind faptul că, potrivit art. 159 alin. 1 şi 2 din Codul Muncii, salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de către salariat în baza contractului individual de muncă.

Or, dreptul la plata salariului poate fi recunoscut doar pentru munca prestată în baza acestui contract, chiar şi în măsura în care el se dovedeşte, spre exemplu, nul.

Dispoziţiile art. 57 alin. 5 din Codul muncii prevăd:

”Persoana care a prestat munca în temeiul unui contract individual de muncă nul are dreptul la remunerarea acesteia, corespunzător modului de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu”.

Aceste dispoziţii pot fi transpuse oricărei alte situaţii de anulare a unui act încheiat de către angajator, în speţă, în cazul anulării deciziei de încetare a contractului individual de muncă.

Ca un ultim argument, apreciază că, prin instituirea unui regim special - de urgenţă - în soluţionarea conflictelor de drepturi dintre angajat şi angajator, legiuitorul a avut în vedere caracterul special al drepturilor deduse judecăţii şi neprejudicierea niciuneia dintre părţi.

Suportarea vreunui prejudiciu de către angajat este înlăturată de dispoziţiile exprese ale art. 80 alin. 1 şi 2 din Codul Muncii.

In atare situaţie, instituţia Ordonanţei preşedinţiale nu-şi găseşte aplicarea în cazul conflictului de muncă în speţă, situaţia urgenţei şi neprejudicierii prin întârziere fiind reglementată de legea specială, caz în care dreptul comun nu mai este aplicabil.

În acest sens este şi Decizia Civilă nr. 335/28.09.2022 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţată în dosarul nr. .../88/2022, în care chiar reclamantul din prezenta cauză a avut calitatea de intimat, aflată la dosarul cauzei, care reprezintă o prezumţie de lucru judecat, de care instanţa de fond nu a ţinut seama la pronunţarea hotărârii.

Totodată, îşi rezervă dreptul de a completa motivele de apel şi probatoriul corespunzător, având în vedere faptul că, până la formularea prezentului apel instanţa de fond nu a motivat hotărârea pronunţată în cauză.

Deşi s-a pronunţat la data de 01.11.2023, hotărârea nu a fost motivată nici până la data de 06.11.2023, instanţa încălcând astfel termenul maxim de 48 de ore prevăzut de art. 999 alin. (4) Cod procedură civilă, fapt ce atrage nulitatea hotărârii.

Faţă de toate aceste motive, se solicită admiterea apelului formulat şi să se dispună schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul respingerii cererii de emitere a ordonanţei preşedinţiale.

În drept, se invocă dispoziţiile Codului de procedură Civilă, ale Legii nr. 361/2022 şi ale Legii nr. 53/2003 Codul Muncii.

Intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului şi menţinerea sentinţei apelate ca legală şi temeinică.

În apel nu s-au administrat alte probe.

Analizând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate, a susţinerilor părţilor, a prevederilor legale aplicabile şi a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 476 – 480 Cod procedură civilă, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Procedura ordonan?ei pre?edin?iale este reglementată ca procedură specială în art. 997-1002 Cod procedură civilă.

Aceste norme juridice sunt suficiente pentru ca orice parte interesată să apeleze la această procedură, urmând ca instanţa sesizată să analizeze îndeplinirea condiţiilor legale.

Cu toate acestea, în diferite cazuri, legiuitorul a înţeles să prevadă în mod expres că partea interesată poate solicita luarea unor măsuri pe calea ordonan?ei pre?edin?iale, cum este şi cazul prevăzut de art. 23 din Legea nr. 361/2022.

În acest caz, se pune problema motivului pentru care legiuitorul a cuprins în actul normativ o astfel de prevedere cu trimitere la o procedură specială acre oricum era reglementată în Codul de procedură civilă.

Din chiar existen?a unei astfel de prevederi legale speciale, dar şi din ansamblul reglementării speciale, rezultă că inten?ia legiuitorului nu este aceea de a înştiinţa partea interesată cu privire la existen?a procedurii ordonan?ei pre?edin?iale reglementate de Codul de procedură civilă şi nici de a trimite la întreaga reglementare a acestei proceduri, ci de a permite folosirea acestei proceduri în situa?ii care nu s-ar încadra în condi?iile prevăzute de Codul de procedură civilă sau pentru a prezuma îndeplinirea acelor condi?ii fără a mai impune reclamantului o dovadă în acest sens.

O confirmare în acest sens o constituie prevederile alin.3 din art. 23 din Legea nr. 361/2022 care stabileşte că instanţa poate dispune suspendarea măsurilor angajatorului, pe calea ordonanţei preşedinţiale, chiar dacă nu există judecată asupra fondului, ceea ce evident ar însemna inaplicabilitatea procedurii dacă s-ar avea în vedere prevederile art. 997 Cod procedură civilă.

În cazul prevăzut de art. 23 din Legea nr. 361/2022, faţă de scopul legii, care este acela de a acorda o protecţie sporită avertizorilor în interes public, este evident că legiuitorul a prezumat atât urgenţa înlăturării măsurilor represive îndreptate împotriva acestora afectarea drepturilor lor dar şi afectarea unui interes public major, care reclamă ca măsurile represive să fie înlăturate rapid, chiar cu titlu provizoriu, astfel încât ele să nu aibă un caracter descurajator pentru poten?ialii avertizori de integritate şi nici de încurajare pentru reprimarea iniţiativelor acestora.

Rezultă astfel că trimiterea făcută de art. 23 din Legea nr. 361/2022 la procedura ordonanţei preşedinţiale este una care vizează doar procedura de judecată şi o singură condiţie, aceea a existenţei unei aparenţe de drept; chiar şi această condiţie este una care presupune o sarcină probatorie minimă din partea reclamantului, art. 23 alin. 2 din Legea nr. 361/2022 stabilind că sarcina de a dovedi că măsura contestată este justificată de alte motive decât cele care au legătură cu raportarea sau divulgarea publică revine, după caz, fie angajatorului, fie entităţii cu privire la care se face contestarea privind represaliile.

Această concluzie nu poate fi diferită în cazul unor represalii ivite în cadrul unor raporturi de muncă, mai ales că aceste situaţii nu sunt, ca principiu, izolate ci, din contră, potenţial predominante din perspectiva ipotezelor avute în vedere de Legea nr.361/2022 care nu prevede nici o excepţie.

Dimpotrivă, art.3 pct.10 din Legea nr. 361/2022 defineşte lucrătorul, fiind deci clar că în domeniul de aplicare al legii raporturile de muncă ocupă un loc important.

De aceea, împrejurarea că, eventual, dacă măsurile sunt nelegale, avertizorul de interes public va beneficia de anularea măsurilor contestate, de plata drepturilor salariale de care a fost lipsit, după o procedură care oricum este supusă exigenţelor celerităţii, potrivit art. 271 Codul muncii, nu înlătură aplicabilitatea art. 23 din Legea nr. 361/2022.

Astfel, chiar dacă procedura soluţionării conflictelor individuale de muncă este supusă celerităţii, chiar dacă angajatul supus unei sancţiuni disciplinare în mod incorect beneficiază de repunerea în situaţia anterioară, de despăgubiri pentru lipsirea de drepturi salariale, acestea nu au loc cu aceeaşi rapiditate cu care se finalizează procedura ordonanţei preşedinţiale, chiar şi din perspectiva termenelor procedurale prevăzute de art. 999 - 1000 Cod procedură civilă faţă de cele prevăzute de art. 271 din Codul muncii, corelat şi cu art. 426 alin. 5 Cod procedură civilă, şi în condiţiile în care conflictul individual de muncă presupune soluţionarea fondului litigiului.

Dacă, în mod obişnuit, legiuitorul a acceptat că angajatul va suporta consecinţele unui măsuri ilegale a angajatorului până la soluţionarea conflictului de muncă (fie până la pronunţarea primei instanţe a cărei hotărâre este executorie, fie până la soluţionarea apelului, după caz), iar pentru prejudiciul material sau moral produs în acest mod angajatul are posibilitatea de a solicita şi obţine despăgubiri de la angajator, în situaţia avertizorilor de integritate, legiuitorul a optat pentru a crea posibilitatea înlăturării imediate a consecinţelor măsurilor ilegale ale angajatorului, pe calea ordonanţei preşedinţiale, în considerarea scopului urmărit de Legea nr. 361/2022.

Ca urmare, susţinerile apelantei cu privire la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.997 Cod procedură civilă nu trebuie analizate, singura condiţie fiind aceea de a verifica dacă există o aparenţă de drept, în concret, dacă există aparenţa că reclamanta este avertizorul în interes public din perspectiva art.3 pct.7 corelat cu celelalte definiţii cuprinse de acesta iar măsura contestată constituie represalii interzise de art. 22 din Legea nr. 361/2022.

Aşa cum corect a reţinut prima instanţă, pe această cale nu se poate face o analiză a fondului litigiului, care face obiectul cauzei înregistrate la Tribunalul Tulcea sub nr. .../88/2023, ci doar o analiză a aparenţei dreptului.

În acord cu cele re?inute de prima instan?ă, reclamanta a expus aparent unele aspecte care privesc nelegalitatea activită?ii angajatorului.

În această privin?ă, contrar sus?inerilor apelantei pârâte, avertizorului de interes public nu i se poate cere să realizeze o informare care să cuprindă o încadrare exactă a unor fapte în texte legale sau să facă o descriere amănunţită a unor fapte şi acte, ci doar să prezinte informaţii referitoare la încălcări ale legii, eventuala încadrare legală rămânând în competenţa instituţiilor cu atribuţii de verificare şi control şi a celor judiciare.

Aparenţa dreptului, în aceste situaţii, poate fi înlăturată numai dacă este vădită reaua credin?ă, comportamentul abuziv al pretinsului avertizor de interes public, ceea ce nu este cazul de fa?ă.

Această pozi?ionare subiectivă poate rezulta din însă?i ac?iunile pretinsului avertizor de integritate sau poate fi dovedită de angajator, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Totodată, trebuie avut în vedere că eventuala divulgare publică neîntemeiată, doar cu o aparentă justificare, poate fi determinată chiar de culpa angajatorului care nu a reuşit, în cadrul procedurilor de raportare internă, să lămurească avertizorul de interes public cu privire la corectitudinea ac?iunilor sale şi lipsa de temei a suspiciunilor avertizorului, ceea ce exclude reaua-credin?ă a acestuia chiar dacă sus?inerile sale se dovedesc, în final, neîntemeiate.

De asemenea, corect a re?inut prima instan?ă că măsura a cărei suspendare s-a solicitat a fost luată ca urmare tocmai a comunicării publice făcute de reclamantă, aspect necontestat.

În sfârşit, sunt neîntemeiate criticile privind durata suspendării măsurii faţă de prevederile art.997 alin. 2 Cod procedură civilă întrucât acest text stabileşte durata maximă a măsurii provizorii doar pentru situaţia în care hotărârea instanţei nu cuprinde nici o menţiune privind durata ei, ceea ce nu înseamnă că stabileşte o durată maximă a măsurii luate pe care instanţa ar trebui să o respecte în toate cazurile, aşa cum fără temei interpretează textul legal apelanta.

Ca urmare, nu există nici un impediment legal pentru a stabili durata suspendării măsurii luate de angajator până la soluţionarea definitivă a litigiului, măsura putând oricum rămâne fără obiect în cazul în care s-ar admite acţiunea reclamantei, faţă de dispoziţiile art. 274 Codul muncii.

Decizia Civilă nr. 335/28.09.2022 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţată în dosarul nr. .../88/2022, nu are relevanţă în cauză, având în vedere că nu s-a pronunţat în baza Legii nr. 361/2022.

De asemenea, redactarea hotărârii apelate cu depăşirea termenului legal nu poate atrage nulitatea acesteia întrucât cerinţa legală nu instituie o condiţie de validitate a actului.

În ceea ce priveşte obligarea la cheltuieli de judecată a pârâtei, aceasta este în acord cu prevederile art. 453 Cod procedură civilă.

Împrejurarea că reclamanta ar putea beneficia de dreptul la asistenţă juridică gratuită este nerelevantă, aceasta fiind o facilitate acordată de legiuitor pentru protecţia avertizorilor de interes public care nu ar putea avansa cheltuielile de judecată pentru angajarea unui avocat, ceea ce nu înseamnă că ar pierde dreptul de a beneficia de serviciile unui avocat ales cu care să încheie un contract de asistenţă juridică potrivit art.13 Cod procedură civilă.

Faţă de toate aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, se va respinge apelul ca nefondat.