Hotărâre nr. 360/CM din 13.12.2023

Anexele la HG nr. 917/2017 prevăd limitele procentuale în care se acordă sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă pentru personalul prevăzut la anexa nr.

VII la Legea-cadru nr. 153/2017: între 6,1% ?i 10% din salariul de bază pentru 4 factori de risc ?i între 3,1% ?i 6% din salariul de bază pentru 3 factori de risc; ordonatorul principal de credite a stabilit, prin contractul colectiv de muncă, procentele sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare la nivelul maxim prevăzut de HG nr.917/2017 (10% pentru 4 factori de risc, 6 % pentru 3 factori de risc); prin urmare, în apel, instan?a a acordat acest spor la nivelul maxim astfel cum a fost el prevăzut în CCM, nu la nivelul minim prevăzut de HG nr.917/2017;

Încheierea actelor adiţionale la contractele individuale de muncă nu este neapărat necesară în vederea plăţii sporului, întrucât aplicarea legii şi a contractului colectiv de muncă nu este condiţionată de încheierea unor acte adiţionale la contractele individuale de muncă;

În spe?ă, s-a stabilit în mod expres prin conven?ia păr?ilor, prin art. 49 din contractul colectiv de muncă pe anii 2019 - 2021, că „Sporurile stabilite vor face obiectul unui act adiţional la contractul individual de muncă”, astfel că executarea acestei obligaţii trebuie realizată, atât timp cât este menită să contribuie la siguranţa raporturilor juridice dintre părţi.

Legea nr. 153/2017

Art. 9 - 12 din Anexa VII la Legea nr. 153/2017

HG nr. 917/2017

Art. 160 Codul muncii

Art. 133 din Legea nr. 62/2011

I. Procedura în faţa primei instanţe

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 22.12.2021 cu nr. .../118/2021, reclamanţii prin SINDICATUL ADL, în contradictoriu cu pârâta ABADL, au solicitat obligarea pârâtei la plata sporurilor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, în procent de 10% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat, începând cu data de 30.09.2019 şi până la data prezentei cereri, precum şi obligarea pârâtei la încheierea de acte adiţionale la contractele individuale de muncă, având că obiect acordarea sporurilor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare în procent de 10% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat, începând cu data prezentei cereri.

În motivare, s-a arătat că, in conformitate cu dispoziţiile art. 11 (1) lit. a din Anexa la HG nr. 1176/2005 privind aprobarea Statutului de organizare şi funcţionare a Administraţiei Naţionale Apele Române, ABADL este instituţie publică cu personalitate juridică aflată în subordinea ANAR.

Astfel, conform art. 4 din OUG 107/2002, ANAR este instituţie publică de interes naţional, finanţată integral din venituri proprii, iar salarizarea personalului ANAR/ABADL este reglementată de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

S-a mai arătat că art. 10 lit. a din Anexa VII prevede că personalul încadrat în autorităţile şi instituţiile publice finan?ate integral din venituri proprii beneficiază suplimentar şi de sporuri specifice pentru condiţii de muncă, respectiv spor pentru condi?ii periculoase sau vătămătoare, de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.

Aceste sporuri se acordă conform unui regulament-cadru care se aprobă prin hotărâre a guvernului, prin care se stabilesc locurile de muncă şi categoriile de personal, precum şi mărimea concretă a sporului (art. 23).

Între sindicat şi patronat s-au agreat prevederi specifice cu privire la acordarea sporurilor specifice pentru condiţii de muncă, drept prevăzut în mod expres în art. 48 (1) din Contractul colectiv de muncă 2019-2021, înregistrat cu nr. 67/30.01.2019.

Salariaţii au dreptul de a beneficia de sporuri specifice pentru condiţii de muncă, printre care spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare la nivel maximal din salariul de bază, în funcţie de factorii de risc identificaţi conform HG nr. 917/2017, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.

Prin HG nr. 917/2017 s-a aprobat Regulamentul cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condi?ii de muncă, precum şi a condi?iilor de acordare a acestuia pentru familia ocupa?ională de func?ii bugetare „Administraţie” din administra?ia publică centrală.

Faţă de prevederile art. 1 din Regulament, cu trimitere la legea cadru, acest Regulament se aplică şi salariaţilor ANAR, care are, conform art. 12, obligaţia privind acordarea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare în cuantumul stabilit în Anexa nr. 2, în func?ie de numărul de factori de risc întruniţi.

Conform prevederilor din Anexa 2 art. unic lit. a) din Regulament, coroborat cu prevederile art. 48 alin. 1 lit. a) din CCM, salariaţii beneficiază de spor pentru condi?ii periculoase sau vătămătoare de muncă la nivelul maximal de 10% din salariul de bază.

S-a mai arătat că la data de 17.12.2018 ordonatorul de credite ANAR a emis Decizia nr. 807/1712.2018, prin care dispune acordarea sporurilor cuvenite salariaţilor conform HG nr. 917/2017 şi prevede în mod expres alocarea sumelor aferente în Bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2019.

Cu toate acestea, sporurile nu au fost acordate şi nici nu au fost încheiate acte adiţionale la CIM, conform art. 49 din CCM, motiv pentru care a investit instanţa de judecată cu o cerere având ca obiect plata sporurilor pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare.

În decizia civilă nr. 270/7.09.2021 pronun?ată de Curtea de apel Constan?a, ca ?i în alte decizii similare, s-a re?inut că demersul judiciar nu este întemeiat în fapt, din moment ce buletinele de determinare emise anterior anului 2017 nu îndeplinesc cerin?ele HG nr. 917/2017, o identificare a factorilor de risc fiind realizată abia prin buletinul de determinare prin expertizare a condi?iilor de muncă nr. 12/12.12.2019, emis ulterior investirii primei instan?e.

Având în vedere raţionamentul instanţei, cu putere de lucru judecat, salaria?ii au formulat prezenta cerere privind acordarea sporurilor după data buletinelor de determinare emise conform Regulamentului, acoperind astfel viciul de raţionament semnalat de instanţa de apel.

A mai arătat că dreptul salariaţilor pârâtei la plata sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă în procent de 10% din salariul de bază este întemeiat pentru perioada ulterioară buletinelor de determinare emise în conformitate cu Regulamentul aprobat prin HG nr. 917/2017, drept salarial ce se solicită a fi acordat în condiţiile prevăzute atât de legislaţia în vigoare (Legea nr. 153/2017, Regulamentul aprobat prin HG nr. 917/2017), cât şi de Contractul colectiv de muncă.

În drept, au fost invocate dispoziţiile: art. 23 din Legea nr. 153/2017; art. 9 - 12 din Anexa VII la Legea nr. 153/2017; HG 917/2017; art. 160 Codul muncii; art. 133 din Legea 62/2011.

În probaţiune a fost solicitată proba cu înscrisuri.

Pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii că fiind nefondată şi neîntemeiată.

S-a arătat că ABADL este o instituţie publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Administraţiei Na?ionale Apele Române.

Ordonatorul de credite Administraţia Naţională „Apele Române”, care este o instituţie publică, are în subordine administraţii bazinale de apă şi întocmeşte anual bugetul de venituri şi cheltuieli care se aprobă de consiliul de administraţie şi de conducătorul autorităţii publice centrale din domeniul apelor.

Instituţia pârâtei, subordonată Administraţiei Naţionale „Apele Române”, nu putea proceda la plata drepturilor salariale solicitate de reclaman?i, întrucât acestea nu au fost stabilite de către ordonatorul de credite, Administraţia Naţională „Apele Române”, iar sumele nu au fost încadrate în resursele financiare alocate anului 2019 şi nici în continuare.

Pe de altă parte, sporurile pentru condiţii vătămătoare se acordă, conform Regulamentului cadru aprobat prin HG nr. 917/2017, pe baza unor buletine de determinare.

Locurile de muncă pentru care se acordă sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare sau periculoase sunt acelea care întrunesc cel puţin doi factori de risc din cei prevăzu?i la art. 5 din Regulament.

Din analiza acestor prevederi, rezultă că pentru stabilirea locurilor de muncă pentru care se acordă sporul de condi?ii vătămătoare sau periculoase este necesar că aceste buletine de determinare să reţină minim unul din criteriile de la art. 4 pentru fiecare categorie de salariat şi cel puţin doi factori de risc dintre cei prevăzuţi la art. 5.

De asemenea, la pronunţarea hotărârii să se aibă în vedere că, prin Decizia nr. 27/2020, Înalta Curte a stabilit că personalul din institu?iile publice sanitare veterinare ?i pentru siguran?a alimentelor, care este încadrat şi îşi desfăşoară activitatea în specialitatea func?iilor specifice prevăzute în anexă, beneficiază de sporul pentru condi?ii de muncă vătămătoare, periculoase, astfel cum este reglementat de Legea-cadru nr. 153/2017, de la data la care salariile de bază, soldele de func?ie, indemnizaţiile de încadrare devin egale sau mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate.

În apărare s-a solicitat proba cu înscrisuri şi expertiza tehnică.

Instanţa a administrat proba cu înscrisuri.

Prin sentinţa civilă nr. 3949/16.12.2022, Tribunalul Constanţa a admis în parte cererea formulată de reclamantul Sindicatul ADL în contradictoriu cu pârâta ABADL.

A obligat pârâta la plata către reclamanţi a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, începând cu data de data 30.09.2019 şi până la data cererii (22.12.2021), în procent de 6,1 % din salariul de bază, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a cel puţin 4 factori de risc şi 3,1 % din salariul de bază, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a 3 factori de risc.

A respins restul pretenţiilor ca nefondate.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Reclamanţii sunt salariaţi ai ABADL, aspect necontestat de către pârâtă.

În prezenta cauză, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la plata sporurilor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, în procent de 10% din salariul de baza, corespunzător timpului lucrat, începând cu data de 30.09.2019 şi până la data formulării cererii, precum şi obligarea pârâtei la încheierea de acte adiţionale la contractele individuale de muncă având ca obiect acordarea sporurilor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare în procent de 10% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat, începând cu data prezentei cereri.

Potrivit art. 10 din Anexa nr.

VII din Lege-cadru nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice – „Personalul încadrat în autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii beneficiază suplimentar şi de sporuri specifice pentru condiţii de muncă, după cum urmează:

a) pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective;

b) pentru condiţii grele de muncă, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective;

c) personalul care lucrează, potrivit contractului individual de muncă, în zone izolate sau unde atragerea personalului se face cu greutate beneficiază de un spor de până la 20% din salariul de bază;

d) pentru consemn la domiciliu, un spor de până la 15% din salariul de bază;

e) pentru siguranţa navigaţiei, siguranţa feroviară, siguranţa rutieră şi siguranţa aeronautică, un spor de până la 20% din salariul de bază”.

De asemenea, instanţa a reţinut şi dispoziţiile din Anexa nr. 12 cu privire la mărimea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă pentru personalul prevăzut la anexa nr.

VII la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia personalului din administraţia publică locală - Articol unic – „Pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare, mărimea sporului pentru personalul prevăzut la anexa nr.

VII la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia personalului din administraţia publică locală, în funcţie de numărul de factori de risc întruniţi, este următoarea:

a) spor de la 6,1% până la 10% din salariul de bază pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a 4 factori de risc din cei prevăzuţi la art. 5 din regulamentul-cadru;

b) spor de la 3,1% până la 6% din salariul de bază pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a 3 factori de risc din cei prevăzuţi la art. 5 din regulamentul-cadru;

c) spor de până la 3% din salariul de bază pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a 2 factori de risc din cei prevăzuţi la art. 5 din regulamentul-cadru”.

Conform art. 5 din Hotărârea nr. 917 din 20 decembrie 2017 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "Administraţie" din administraţia publică centrală – „La stabilirea, de la caz la caz, a cuantumului sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă se au în vedere următorii factori de risc:

a) existenţa factorilor nocivi şi mecanismul de acţiune a acestora asupra organismului;

b) intensitatea de acţiune a factorilor nocivi sau asocierea acestor factori;

c) durata de expunere la acţiunea factorilor nocivi;

d) existenţa unor condiţii de muncă ce implică o suprasolicitare nervoasă, care determină un risc de îmbolnăvire sau de accidentare;

e) structura şi nivelul morbidităţii în raport cu specificul locului de muncă;

f) existenţa unor condiţii de muncă ce pot duce la uzura prematură a organismului;

g) existenţa factorilor cu grad de pericol ridicat ce pot afecta sănătatea şi integritatea fizică şi psihică;

h)intensitatea de acţiune a factorilor cu grad de pericol ridicat ce pot afecta sănătatea şi integritatea fizică şi psihică”.

În art. 48 alin. (1) lit. a din Contractul colectiv de muncă 2019 - 2021, înregistrat cu nr. 67/30.01.2019, se prevede că salariaţii din cadrul Administraţiei Naţionale Apele Române beneficiază, pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, de un spor la nivel maximal din salariul de bază, în funcţie de factorii de risc identificaţi conform HG nr. 917/2017, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.

În buletinul de determinare prin expertizare a condiţiilor de muncă nr. 23/30.09.2019 întocmit de Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa, depus la dosar, au fost identificaţi şi consemnaţi factorii de risc prevăzuţi la art. 5 din HG nr. 917/2017 la nivelul angajatorului ABADL.

Dreptul reclamanţilor la sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare este stabilit în contractul colectiv de muncă, însă acordarea acestuia este condiţionată de factorii de risc identificaţi conform HG nr. 917/2017, precum şi de timpul lucrat la locurile de muncă respective.

Potrivit dispoziţiile legale menţionate anterior, sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare se acordă în funcţie de factorii menţionaţi în buletinele de expertizare, între minimul şi maximul prevăzut de Anexa nr. 12 cu privire la mărimea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă pentru personalul prevăzut la anexa nr.

VII la Legea-cadru nr. 153/2017.

În condiţiile în care s-au stabilit aceste limite printr-un act normativ, fără o determinare în concret, angajatorul nu poate fi obligat decât la valoarea minimă a sporului, iar nu la cea maximă.

Reclamanţii au mai solicitat şi obligarea pârâtei la încheierea de acte adiţionale la contractele individuale de muncă, având ca obiect acordarea sporurilor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare.

Potrivit art. 17 alin. 5 Codul muncii, „orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin. (3) în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adiţional la contract, anterior producerii modificării, cu excepţia situaţiilor în care o asemenea modificare este prevăzută în mod expres de lege sau în contractul colectiv de muncă aplicabil”.

În cauză, limitele sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare sunt determinate prin lege şi prin contractul colectiv de muncă, nefiind necesar a fi încheiate acte adiţionale la contractul individual de muncă.

Modificarea contractului individual de muncă a intervenit potrivit legii şi contractului colectiv de muncă, conform situaţiei de excepţie prevăzute de art. 17 alin. 5 Codul muncii.

Prima instanţă a reţinut că prin Decizia nr. 1.265/2011 a Curţii Constituţionale s-a apreciat că „art. 17 alin. (5) din lege […] vizează toate raporturile de muncă existente la un moment dat şi care sunt modificate în mod expres printr-o lege.

Nu se poate susţine că, de principiu, legiuitorul nu poate interveni în raporturile de muncă stabilite în sfera privată printr-un act normativ, acesta, spre exemplu, putând modifica durata concediului de odihnă la care salariatul are dreptul; condiţiile de acordare a preavizului de către părţile contractante şi durata acestuia; durata normală a muncii, exprimată în ore/zi şi ore/săptămână; contractul colectiv de muncă ce reglementează condiţiile de muncă ale salariatului; durata perioadei de probă etc.

Mai mult, legiuitorul poate modifica şi cuantumul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, astfel încât, indiferent de cele consemnate în contractul individual de muncă, părţile nu pot prevedea drepturi băneşti inferioare acestuia.

Rezultă că această prevedere legală permite legiuitorului să îşi îndeplinească obligaţia pozitivă de a prevedea şi crea cadrul legal necesar în care să se desfăşoare raporturile de muncă”.

Potrivit art. 162 Codul muncii, nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile; sistemul de salarizare a personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale se stabileşte prin lege, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative.

În sectorul public, salarizarea este reglementată, de regulă, prin lege, fără niciun fel de negociere colectivă sau individuală.

În această privinţă, Curtea Constituţională a statuat cu valoare de principiu că „stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept şi o obligaţie a legiuitorului” (Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în M.

Of. nr. 212 din 8 martie 2006).

Pentru aceste considerente, Tribunalul a apreciat ca nefondat capătul de cerere ce vizează obligarea pârâtei la încheierea de acte adiţionale la contractele individuale de muncă având că obiect acordarea sporurilor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare.

În consecinţă, a admis în parte cererea şi a obligat pârâta la plata către reclamanţi a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, începând cu data de data 30.09.2019 şi până la data cererii (22.12.2021), în procent de 6,1 % din salariul de bază, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a cel puţin 4 factori de risc, şi 3,1 % din salariul de bază, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a 3 factori de risc.

Pentru considerentele arătate anterior, a respins restul pretenţiilor ca nefondate.

I. Procedura în faţa instanţei de apel

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat apel atât reclamantul Sindicatul ADL, pentru salariaţii reclamanţi (mai puţin [...], [...] şi [...], care nu mai sunt membri de sindicat), cât şi pârâta ABADL.

1).

În motivarea apelului său, Sindicatul ADL a arătat că prima instanţă a reţinut în mod eronat că nivelul sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare nu a fost determinat în mod concret, apreciind în consecinţă că angajatorul nu poate fi obligat decât la valoarea minimă a sporului, iar nu la cea maximă.

De asemenea, deşi nu contestă temeinicia pretenţiilor, prima instanţă a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la încheierea de acte adiţionale ca nefondat, apreciind că drepturile salariale în cauză sunt întemeiate direct pe prevederile legislative, nemaifiind necesar a se încheia acte adiţionale cu angajatorul.

În ceea priveşte nivelul sporurilor cuvenite reclamanţilor, nivelul maximal al acestor sporuri, conform Anexei nr.2 din HG nr. 917/2017, redat în pag. 4 alin. l a hotărârii, este de 10% din salariul de bază pentru personalul care î?i desfă?oară activitatea sub influenţa a 4 factori de risc, respectiv 6% pentru personalul care î?i desfă?oară activitatea sub influenţa a 3 factori de risc.

Prin urmare, deşi în mod neechivoc prima instanţă a reţinut aplicarea atât a prevederilor din CCM, cât şi a prevederilor actului normativ mai sus citat, care prevăd nivelul maxim, în cuprinsul dispozitivului prima instanţă menţionează nivelul sporurilor cuvenite reclamanţilor la nivelul minim, respectiv 6,1% din salariul de bază pentru personalul care î?i desfă?oară activitatea sub influenţa a 4 factori de risc şi 3,1% pentru personalul care î?i desfă?oară activitatea sub influenţa a 3 factori de risc.

Dispunând astfel, prima instanţă a re?inut în mod eronat că limita sporului nu ar fi fost determinată în concret, constatând din cele de mai sus că părţile au negociat şi au determinat în concret, prin CCM, limita maximă.

Prin urmare, pentru a se da efect juridic deplin prevederilor legale şi contractuale aplicabile, re?inute în motivare de către instanţa de fond, prevederi care obligă pârâta la plata sporului salarial la nivel maximal, a solicitat modificarea soluţiei în ce priveşte nivelul sporurilor acordate, în sensul că nivelul sporurilor cuvenite reclamanţilor este de 10% din salariul de bază pentru personalul care î?i desfă?oară activitatea sub influen?a a 4 factori de risc, respectiv 6% pentru personalul care î?i desfă?oară activitatea sub influen?a a 3 factori de risc.

O a doua critică priveşte soluţia data capătului de cerere privind obligarea pârâtei la încheierea de acte adiţionale având ca obiect acordarea sporurilor.

Cu privire la această cerere, prima instanţă a reţinut incidenţa art. 17 alin. 5 Codul muncii, apreciind că nu se impune în spe?ă încheierea de acte adiţionale deoarece dreptul salarial este acordat conform unor dispoziţii legale.

Raţionamentul juridic este însă eronat, sub un prim aspect prima instanţă contrazicându-şi propria afirmaţie anterioară, care a determinat acordarea sporurilor la nivelul minim.

Într-adevăr, dacă limita sporurilor nu ar fi fost determinată „în concret", s-ar fi impus încheierea de acte adiţionale prin care această limita să fie determinată.

Pe de altă parte, a?a cum a arătat, limita a fost stabilită ca fiind nivelul maxim prin acordul colectiv al păr?ilor exprimat în CCM, însă aceasta nu determină caracterul nefondat al cererilor salariaţilor privind încheierea de acte adiţionale.

Dimpotrivă, tocmai prin Contractul colectiv de muncă se reglementează, în mod expres în art. 49 faptul că ,,sporurile stabilite vor face obiectul unui act adiţional la contractul individual de muncă".

Astfel, părţile au convenit în mod expres reglementarea concretă a sporului acordat fiecărui salariat printr-un act adiţional individual, motiv pentru care acest capăt de cerere este întemeiat.

Nu în ultimul rând, a apreciat că este greşită interpretarea data art. 17 alin. 5 Codul muncii, care nu se opune reglementarii prin act adiţional a modificării elementelor CIM, chiar dacă acestea sunt prevăzute în mod expres de lege sau în contractul colectiv de muncă aplicabil.

Sensul prevederii legale este acela de a impune încheierea unui act adiţional în situaţia în care modificarea nu este prevăzută în mod expres de lege sau de CCM, şi nu de a interzice încheierea unui act adiţional în situaţia inversă.

Astfel, sunt frecvente clauzele din contractele colective sau individuale de muncă prin care se reiau prevederi din legislaţia în vigoare, însă aceasta nu face clauzele respective nelegale.

Prin urmare, chiar dacă, într-adevăr, dreptul salariaţilor privind acordarea sporurilor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă este prevăzut atât în legislaţie, cât şi în Contractul colectiv de muncă, încheierea unor acte adiţionale individuale prin care să se stabilească valoarea sporului cuvenit fiecărui salariat, în funcţie de factorii de risc identificaţi conform Hotărârii nr. 917/2017 şi corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, nu contravine prevederilor legale.

Cum obligaţia privind încheierea unor astfel de acte adiţionale este prevăzută în mod expres în sarcina angajatorului în cuprinsul Contractului colectiv de muncă, a apreciat întemeiat capătul de cerere cu acest obiect, sens în care a solicitat modificarea hotărârii primei instanţe.

În concluzie, a solicitat admiterea cererii de apel şi modificarea sentinţei apelate în sensul admiterii în întregime a cererii de chemare în judecată.

În drept, a invocat art. 271 din Codul muncii.

2).

În motivarea apelului declarat, Administraţia Naţională „Apele Române” - ABADL, a arătat că este o instituţie publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Administraţiei Naţionale Apele Române.

Ordonatorul de credite este Administraţia Naţională „Apele Române”, forul superior.

Adminstraţia Naţională „Apele Române” este o instituţie publică, care are în subordine administraţii bazinale de apă.

Administraţia Na?ională Apele Române (ANAR) întocmeşte anual bugetul de venituri şi cheltuieli, care se aproba de consiliul de administraţie şi de conducătorul autoritarii publice centrale din domeniul apelor.

În continuare, a invocat prevederile art. 16 din HG nr. 1176/ 2005 şi a arătat că prima instanţă a procedat la o gre?ită interpretare a dispoziţiilor legale, restrângând în mod nejustificat apărările sale.

A solicitat a se observa dispoziţiile art. 1 alin. 2 din Legea 153/2017 şi art. 10 din Anexa nr.

VII din Legea-Cadru nr. 153 din 28 iunie 2017 privând salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum ?i dispoziţiile din Anexa nr. 12 cu privire la mărimea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă pentru personalul prevăzut la anexa nr.

VII la Legea-Cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia personalului din administraţia publică locală - Articol unic.

În temeiul acestor prevederi legale, a fost emisă Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "Administraţie" din administraţia publică centrală, publicată în data de 29 decembrie 2017, care prevede la art. 3 că "Acordarea sporului pentru condiţii de muncă, în limitele prevăzute în anexa la prezenta hotărâre, este în responsabilitatea ordonatorului de credite, cu respectarea prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat".

A menţionat că la art. 5 din Regulamentul-cadru, aprobat prin HG nr. 917/2017, s-a prevăzut că la stabilirea, de la caz la caz, a cuantumului sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă se vor avea în vedere un număr de 8 factori de risc.

Faţă de dispoziţiile legale menţionate, a apreciat că pentru stabilirea cuantumului sporului pentru condiţii vătămătoare, trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii:

- desfăşurarea activităţii sub influenţa factorilor de risc şi

- respectarea prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, cu încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat.

Or, instanţa nu se poate substitui ordonatorului de credite în stabilirea mărimii sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare (a procentului din salariul de bază), cât timp legea acordă acestuia din urmă dreptul de a stabili sporul între limitele menţionate în HG 917/2017, în vederea încadrării în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu.

În acelaşi sens, este şi art. 12 din Regulamentul-cadru prevăzut în HG nr. 917/2017, care stabileşte în mod clar că drepturile de natură salarială ale personalului încadrat în autorită?ile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii sunt stabilite de către ordonatorul de credite, cu încadrarea strictă în resursele financiare alocate anual şi în numărul de posturi stabilit potrivit legii prin bugetul de venituri şi cheltuieli.

Aşadar, instituţia, fiind subordonată Administraţiei Naţionale „Apele Române”, nu putea proceda la plata drepturilor salariale solicitate de reclamante, întrucât acestea nu au fost stabilite de către ordonatorul de credite Administraţia Na?ională „Apele Române”, iar sumele nu au fost încadrate în resursele financiare alocate anului 2019 şi nici în continuare.

Referitor la Decizia nr. 807/17.12.2018 a Administraţiei Naţionale Apele Române la care fac referire reclaman?ii, menţionează că nu s-au acordat sporurile în baza deciziei mai sus menţionate, întrucât aceste sporuri nu au fost alocate în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli pentru anul 2019 şi nici în continuare.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 3 din Decizia nr. 807 „sporurile vor fi alocate în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli pentru anul 2019 sumele aferente, cu avizul Consiliului de Conducere al Administraţiei Naţionale Apele Române”, aviz care nu a fost dat.

Chiar în nota de fundamentare a HG nr. 917/2017, se prevede că „La stabilirea sporului pentru condiţii de muncă, pentru a nu afecta echilibrele bugetare, a fost introdusă condiţia de a se respecta încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat”.

În plus, nu poate fi omis faptul că sporul este determinat de specificul condiţiilor de muncă, iar aceasta impune recunoaşterea dreptului pretins, faţă de consecinţele pe care condiţiile de muncă le pot avea asupra sănătăţii salariaţilor care prestează muncă în condiţiile reţinute prin buletinele de expertizare a locurilor de muncă.

Prin urmare, este necesar ca respectivele sporuri să facă obiectul un unui act administrativ, cuantumul efectiv al sporurilor se aprobă prin decizie a directorului executiv, iar nominalizarea personalului care beneficiază de sporuri se face de către şeful ierarhic şi se aprobă prin decizie a directorului executiv, cu consultarea sindicatului.

Din această perspectivă, hotărârea primei instanţe apare ca netemeinică şi nelegală având în vedere că nu dezleagă în concret în ce măsură se poate recunoaşte membrilor sindicatului caracterul determinat şi recunoaşterea dreptului pretins, pe de o parte, iar pe de altă parte, instanţa ignoră cu desăvâr?ire faptul că aceste sporuri trebuie aprobate sub forma unui act administrativ, în limitele bugetare pentru plata drepturilor salariale.

Apelanta pârâtă apreciază că prin admiterea primului capăt de cerere, prima instanţă s-a substituit în mod nepermis ordonatorului de credit în stabilirea sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare (a procentului din salariul de bază), cât timp legea acordă acestuia din urmă dreptul de a stabili sporul între limitele menţionate în HG nr. 917/2017, în vederea încadrării în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu.

Pe de altă parte, sporurile pentru condiţii vătămătoare se acordă, conform Regulamentului cadru aprobat prin HG nr. 917/2017, pe baza unor buletine de determinare.

A subliniat că dispoziţiile relevante din acest Regulament sunt art. 31 alin. 3, art. 4 alin. 3, art. 5 şi a învederat că din analiza acestor prevederi, rezultă că pentru stabilirea locurilor de muncă pentru care se acordă sporul de condiţii vătămătoare sau periculoase este necesar ca aceste buletine de determinare să reţină minim unul din criteriile de la art. 4 pentru fiecare categorie de salariat şi cel puţin doi factori de risc dintre cei prevăzuţi la art. 5.

Or, buletinul de determinare nu întruneşte aceste condiţii.

În concluzie, a solicitat admiterea apelului şi respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.

În drept, a invocat disp. art. 466 şi urm. Cod procedură civilă.

Sindicatul ADL a depus întâmpinare la apelul A.B.A.D.L., solicitând respingerea lui ca nefondat şi menţinerea soluţiei primei instanţe ca legală şi temeinică, cu modificările solicitate în cererea de apel formulată în numele salariaţilor membri de sindicat, pentru următoarele considerente:

În ce priveşte alocarea resurselor financiare, apelanta susţine, în mod întemeiat, că angajatorul are obligaţia încadrării plăţii drepturilor salariale în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat de ordonatorul de credit.

Această premisă însă nu sus?ine interpretarea pe care o dă dispoziţiilor legale care reglementează sporul pentru condiţii periculoase şi vătămătoare de muncă, în sensul că stabilirea cuantumului acestui spor ar fi atributul exclusiv al angajatorului.

Într-adevăr, cuantumul sporului se stabileşte, în primul rând, în limitele maxime de Anexa 1 la HG nr. 917/2017, în funcţie de numărul factorilor de risc.

În plus, însă, între apelantul pârât şi intimaţii reclaman?i s-a convenit, prin art. 48 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă 2019 - 2021, valabil la data învestirii instan?ei, acordarea sporului pentru condiţii periculoase şi vătămătoare la nivelul maximal.

Prin urmare, angajatorul a renunţat, în urma negocierilor cu partenerul social, la dreptul discreţionar de a stabili cuantumul sporului, revenindu-i obligaţia întemeiată pe prevederile CCM, privind acordarea sporului în cuantum maxim, cu condiţia îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege.

În noul Contract colectiv de muncă, valabil pentru 2022 - 2024, se menţine prevederea privind acordarea acestui spor la nivel maximal, în preambulul art. 48 fiind menţionată, în plus, obligaţia angajatorului de a solicita includerea în buget a sumelor necesare.

Această precizare s-a impus urmare a apărărilor formulate de către apelantă, aceasta folosind un raţionament recurent în sensul că nu este obligată să acorde drepturi salariale pe care nu le-a inclus în buget.

În mod evident, un astfel de raţionament nu poate fi primit, apelanta invocându-şi propria culpă, în condiţiile în care însă?i apelanta este aceea care solicita includerea în buget a sumelor necesare plă?ii drepturilor salariale.

Astfel, raţionamentul exhibat de către apelantă atât în faţa primei instanţe, cât şi în cererea de apel, este deficitar sub raport logic.

Se afirmă că nu se poate acorda sporul deoarece nu este bugetat, dar, pe de altă parte, niciun spor nu va fi bugetat la simpla solicitare a salariaţilor, ceea ce echivalează cu afirmaţia că angajatorul decide unilateral acordarea unui spor legal salariaţilor, prin includerea sau neincluderea sumelor respective în buget, fără ca această decizie să poată face obiectul criticii în faţa instanţei.

În realitate, în mod evident salariaţii/sindicatele au dreptul să solicite obligarea angajatorilor la plata unor drepturi salariale, iar instanţa, dacă apreciază că există temei legal sau contractual pentru acordarea drepturilor, obligă angajatorul la plată.

Includerea în buget a sumelor cuvenite cu titlu de drepturi salariale se face ulterior de către angajator în condi?iile actelor normative care reglementează plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, prin plata e?alonată.

În ce priveşte drepturile viitoare, a arătat că acestea se acordă în limitele legii, respectiv în limitele alocării bugetare, limite cu care sunt de acord şi care vor fi amintite inclusiv în cuprinsul actelor adi?ionale care vor fi încheiate.

Includerea limitării la alocările bugetare anuale nu exclude însă dreptul reclamanţilor, a?a cum sugerează apelanta, la recunoa?terea de către instan?ă a drepturilor salariale, permi?ând salaria?ilor să solicite anual includerea acestor sume în buget, urmând ca angajatorul, în limita resurselor bugetare, să acorde sau nu sporurile în anul respectiv.

Prin urmare, apreciază că referirile apelantei la încadrarea în resursele financiare acordate anterior nu reprezintă o critică întemeiată a hotărârii primei instan?e.

Cât priveşte afirmaţia apelantei cum că buletinul de determinare nu ar întruni condi?iile art. 4 şi art. 5 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 917/2017, fără a preciza care sunt condi?iile pe care nu le îndepline?te, a considerat că aceste critici nu se sus?in în condi?iile în care prin Buletinul de determinare prin expertizare a condi?iilor de muncă nr. 23/30.09.2019 au fost identifica?i patru factori de risc prevăzu?i la art. 5 din HG nr. 917/2017.

Prin urmare, conform prevederilor din Anexa 2 art. unic lit. a) din Regulament, coroborat cu prevederile art. 48 alin. 1 lit. a) din CCM, salaria?ii beneficiază de spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă la nivelul maximal de 10% din salariul de bază.

În apel nu s-au administrat alte probe.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de apel

Cu privire la apelul declarat de pârâtă

Apelanta pârâtă a criticat soluţia primei instanţe, invocând faptul că instanţa nu se poate substitui ordonatorului de credite în ceea ce priveşte stabilirea procentului sporului, acesta fiind singurul care are această atribuţie potrivit art. 12 din Regulamentul-cadru, astfel că ac?iunea trebuia să fie respinsă ca nefondată.

Sporul care face obiectul acţiunii de faţă este reglementat de art. 10 lit. a) din Anexa nr.

VII a Legii nr. 153/2017, astfel: „Personalul încadrat în autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii beneficiază suplimentar şi de sporuri specifice pentru condiţii de muncă, după cum urmează: a) pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 10% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective”.

De asemenea, sporul este reglementat prin Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "Administraţie" din administraţia publică centrală, aprobat prin HG nr. 917/2017, întrucât, potrivit art. 1 alin. (1) lit. b) din Regulament, acesta se aplică structurilor administraţiei publice centrale prevăzute în anexa nr.

VII la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv: b) autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum şi din cele aflate sub controlul Parlamentului”.

Potrivit articolului unic din Anexa nr. 2 a HG nr. 917/2017, „Pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare, mărimea sporului pentru personalul prevăzut la anexa nr.

VII la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia personalului din administraţia publică locală, în funcţie de numărul de factori de risc întruniţi, este următoarea: a) spor de la 6,1% până la 10% din salariul de bază pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a 4 factori de risc din cei prevăzuţi la art. 5 din regulamentul-cadru; b) spor de la 3,1% până la 6% din salariul de bază pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a 3 factori de risc din cei prevăzuţi la art. 5 din regulamentul-cadru; c) spor de până la 3% din salariul de bază pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a 2 factori de risc din cei prevăzuţi la art. 5 din regulamentul-cadru.

În speţă, ordonatorul principal de credite şi-a exercitat deja atribuţia prevăzută de art. 12 din Regulamentul-cadru prin semnarea contractului colectiv de muncă, a cărui executare este obligatorie, potrivit art. 148 alin. (1) din Legea nr. 62/2011, sub imperiul căreia părţile au încheiat contractul colectiv de muncă pe anii 2019 - 2021.

Astfel, potrivit art. 48 alin. (1) lit. a) din contractul colectiv de muncă pe anii 2019 - 2021, „Salariaţii din cadrul Administraţiei Naţionale "Apele Române" beneficiază de sporuri specifice pentru condiţii de muncă, precum şi de alte sporuri aplicabile, conform legislaţiei în vigoare, după cum urmează: a) pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, un spor la nivel maximal din salariul de bază, în funcţie de factorii de risc identificaţi conform Hotărârii nr. 917/2017, corespunzător timpului lucrat în condiţiile de muncă respective”.

Prin urmare, în mod eronat a re?inut prima instan?ă că „în condi?iile în care s-au stabilit aceste limite printr-un act normativ, fără o determinare în concret, angajatorul nu poate fi obligat decât la valoarea minimă a sporului, iar nu la cea maximă”, fără a observa prevederea mai sus-citată din Contractul colectiv de muncă.

Aşadar, printr-un act juridic a cărui executare este obligatorie, ordonatorul principal de credite a stabilit deja procentele sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare la nivelul maxim prevăzut la articolul unic din Anexa nr. 2 a HG nr. 917/2017, deci nu se poate considera că prima instanţă s-ar fi substituit acestuia în privinţa exerciţiului acestei atribuţii.

Aplicarea art. 25 din Legea nr. 153/2017 presupune ca, atunci când stabileşte cuantumul sporurilor, angajatorul să aibă în vedere că, sub rezerva excepţiilor prevăzute la alin. (2) şi (4), „Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz”.

Această prevedere legală nu se aplică la momentul plăţii drepturilor salariale deja stabilite, ci doar la momentul stabilirii sporurilor, ea neputând fi un argument pentru încălcarea obligaţiilor asumate faţă de salariaţi.

Câtă vreme actul juridic prin care a fost stabilit fiecare spor este în vigoare şi produce efecte juridice, neexistând nicio cauză de ineficacitate (de exemplu, nefiind anulat), el trebuie executat, aşa cum prevede, în cazul contractelor colective de muncă, art. 148 alin. (1) din Legea nr. 62/2011 – prevedere preluată şi la art. 115 alin. (1) din Legea nr. 367/2022, respectiv actuala lege a dialogului social.

O altă critică exhibată de apelanta pârâtă a privit faptul că sumele necesare plăţii acestui spor nu au fost prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli.

Însă aceasta este doar cauza neplăţii sporului faţă de salariaţi, nu şi justificarea conduitei ilicite, în acest sens, a angajatorului.

Odată ce acesta şi-a asumat obligaţia de plată prin contractul colectiv de muncă, în procentul maxim prevăzut de lege, este obligatoriu să şi-o execute, îndeplinind în prealabil formalităţile necesare, inclusiv prevederea sumei corespunzătoare sporului în bugetul de venituri şi cheltuieli.

Astfel cum a reţinut Curtea Europeană a Drepturilor Omului la par. 23 al hotărârii din 08.11.2005 din cauza Kechko contra Ucrainei, „atunci când o dispoziţie legală este în vigoare şi prevede plata anumitor beneficii, iar condiţiile stipulate sunt respectate, autorităţile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atâta timp cât dispoziţiile legale rămân în vigoare”.

Conform par. 26 al aceleiaşi hotărâri, „Curtea nu acceptă argumentul Guvernului privind bugetul, întrucât o autoritate de stat nu poate invoca o lipsă de fonduri ca pretext pentru a nu-şi îndeplini obligaţiile”.

Aceste principii sunt aplicabile, pentru identitate de raţiune, şi într-o situaţie precum cea din speţă, unde drepturile salariale sunt stabilite prin lege şi detaliate printr-o hotărâre a guvernului, iar procentul concret al sporului este stabilit prin contractul colectiv de muncă.

În ceea ce priveşte susţinerea apelantei pârâte în sensul că buletinul de expertizare nu întruneşte condiţia ca buletinele de determinare să reţină minim unul dintre criteriile de la art. 4 pentru fiecare categorie de salariaţi şi cel puţin doi factori de risc dintre cei prevăzuţi la art. 5, Curtea constată că această susţinere este formală, fiind lipsită de orice element care să poată permite o analiză în concret a ceea ce anume consideră apelanta că lipseşte buletinului de expertizare.

Din con?inutul Buletinului de expertizare a condi?iilor de muncă nr. 23/30.09.2019, rezultă cu claritate categoriile de personal afectate şi numărul factorilor de risc aferen?i fiecărei categorii de personal.

Prin urmare, stabilirea acestor factori de risc pe baza buletinului de expertizare nu este, în fond, o chestiune contestată în mod real de apelanta pârâtă.

Cu privire la apelul declarat de reclamant:

Cu titlu prealabil, se va re?ine că a fost analizată deja critica privind acordarea sporului în procent maxim, potrivit considerentelor expuse în apelul pârâtei, întrucât apelurile ambelor păr?i au privit această chestiune.

În ceea ce priveşte soluţia pronunţată de prima instanţă asupra cererii de obligare a pârâtei la încheierea unor acte adiţionale, Curtea este de acord că, aşa cum s-a reţinut într-o altă cauză, într-un litigiu între apelanta pârâtă şi sindicatul reclamant, dar reprezentând alţi salariaţi decât în cauza de faţă – dosarul nr. …/118/2021, încheierea actelor adiţionale la contractele individuale de muncă nu este neapărat necesară în vederea plăţii sporului, întrucât aplicarea legii şi a contractului colectiv de muncă nu este condiţionată de încheierea unor acte adiţionale la contractele individuale de muncă, nefiind vorba de o situa?ie propriu-zisă prevăzută la art. 17 alin. 3, la care face trimitere art. 17 alin. 5 din Codul muncii.

Însă, în spe?ă este vorba de o altă situaţie, şi anume aceea în care s-a stabilit în mod expres prin convenţia părţilor, prin art. 49 din contractul colectiv de muncă pe anii 2019 - 2021, că „Sporurile stabilite vor face obiectul unui act adiţional la contractul individual de muncă”, chestiune care nu a făcut obiectul analizei instanţei de apel în dosarul nr. .../118/2021, astfel că executarea acestei obligaţii trebuie realizată, atât timp cât este menită să contribuie la siguranţa raporturilor juridice dintre părţi.

În consecin?ă, apelul reclamantului este întemeiat şi sub acest aspect.

Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse, în temeiul art. 480 alin. 1 şi 2 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul declarat de reclamantul Sindicatul ADL în numele membrilor de sindicat din acţiunea introductivă, mai puţin [...], [...] ?i [...] – care nu mai sunt membri de sindicat ?i nu au declarat apel în nume propriu) ?i va schimba în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că va obliga pârâta la plata către membrii de sindicat a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, începând cu data de 30.09.2019 şi până la data introducerii cererii de chemare în judecată (22.12.2021), în procent de 10% din salariul de bază pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a cel puţin patru factori de risc şi 6% din salariul de bază pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a cel puţin trei factori de risc ?i va obligă pârâta să încheie cu membrii de sindicat acte adiţionale la contractele individuale de muncă având ca obiect acordarea sporurilor de mai sus, începând cu data de 22.12.2021; vor fi menţinute dispoziţiile primei instanţei privind pe membrii de sindicat [...], [...] şi [...].

Va fi respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă ANAR – ABADL.