Hotărâre nr. 147/C din 14.06.2023

Obligatia de comunicare a dispozitiei de solutionare a notificării revine, potrivit art.25 alin.3) din Legea 10/2001, entitătii învestite cu solutionarea notificării, iar această obliga?ie presupunea fie o transmitere efectivă a actului, fie luarea tuturor măsurilor necesare pentru a asigura posibilitatea obiectivă a păr?ilor de a lua cuno?tin?ă de acesta.

Conform art. 32 alin.1) din Legea 165/2013, termenul de decădere nu se aplică procedurii judiciare, prevederea legală fiind expresă în a statua că termenul priveste procedura administrativă.

Termenul de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluţionării cererii sale, astfel încât comunicarea lipsurilor de către entitatea învestită cu solu?ionarea notificării nu este una efectivă, deci nici măcar pentru procedura administrativă nu s-ar putea sus?ine că este aplicabilă sanc?iunea decăderii.

Potrivit art. 21 alin. 6) din Legea 165/2023, evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se realizează de către Comisia Naţională însă, pentru acurate?e juridică, măsura dispusă de instan?ă în procedura contesta?iei împotriva dispozi?iei de primar, ?i anume de emitere a unei decizii care să cuprindă propunerea de acordare de măsuri compensatorii pentru imobilul notificat, trebuie să fie în acord cu dispozi?iile art. 21 alin.7) din Legea 165/2013, astfel încât să fie asigurată atât claritatea dispozitivului în executarea hotărârii judecătore?ti, cât ?i preîntâmpinarea altor eventuale litigii generate de modalitatea de evaluare a imobilului.

Conform art. 21 alin. 7) din Legea 165/2013, „Numărul de puncte se stabileşte după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6)” .

Art. 21 alin. 6 ?i 7) din Legea 165/2013,

Art. 32 alin.1) din Legea 165/2013

I. Procedura în faţa primei instanţe

Prin cererea înregistrată la data de 11.11.2022 reclamanţii [...] şi [...], în contradictoriu cu pârâţii PRIMARUL MUNICIPIULUI CONSTANTA şi MUNICIPIUL CONSTANTA reprezentat prin PRIMAR, au solicitat anularea Dispoziţiei Primarului Municipiului Constanta nr. 145/13.01.2016, de respingere a cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul - apartament, situat în municipiul Constanţa, [...], judeţul Constanţa, obligarea pârâţilor la emiterea unei decizii care să conţină propunerea de acordare de măsuri compensatorii pentru imobilul - apartament, situat în municipiul Constanţa, [...], judeţul Constanţa, obligarea pârâţilor să înainteze Decizia împreună cu toată documentaţia cauzei către Comisia Centrală pentru Compensarea Imobilelor, în vederea emiterii Deciziei de compensare în favoarea reclamanţilor pentru imobilul - apartament, situat în Constanţa, [...].

În motivare, s-a arătat că, prin Dispoziţia Primarului Municipiului Constanţa nr. 277/12.02.2003 s-a dispus, conform legislaţiei incidente la acea dată, înaintarea cererii către Prefectura Judeţului Constanţa, în vederea stabilirii despăgubirilor prin echivalent bănesc pentru acest imobil; ulterior primirii Dispoziţiei Primarului Municipiului Constanta nr. 77/12.02.2003 nu au mai primit din partea autorităţilor locale şi naţionale investite conform dispoziţiilor legale succesiv incidente, respectiv Legea nr. 247/2005 şi Legea nr. 165/2013, nicio comunicare cu privire la stadiul soluţionării sau cu privire la soluţionarea dosarului de despăgubiri.

S-a mai învederat că, din cuprinsul Adresei nr. 214176/12.10.2022 şi al înscrisurilor anexate acesteia rezultă în mod explicit şi neîndoielnic faptul că nici solicitarea de completare a dosarului notificării cu documente doveditoare care să ateste calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, respectiv Adresa nr. 53/11.02.2015 a [...] - Societate Civilă de Avocaţi, şi nici Dispoziţia Primarului Municipiului Constanţa nr.145/13.01.2016, nu au fost legal comunicate.

Prin urmare, nu începuse să curgă nici măcar termenul de 120 de zile prevăzut de art. 32 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, pentru completarea dosarului, şi nu a început să curgă nici termenul de contestare a Dispoziţiei de respingere a cererii de despăgubire.

Pe fond, s-a arătat că singurul motiv reţinut în Referat pentru propunerea de respingere a cererii reclamanţilor se referă la nedepunerea actelor de proprietate în forma legalizată, pe de o parte dovada dreptului de proprietate fusese identificată în arhive şi fusese reţinută în Referat, iar pe de altă parte, necomunicându-se Adresa de solicitare de documente, nu au avut posibilitatea de a depune Titlul de proprietate şi în forma unei copii legalizate.

Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 165/2013.

Prin întâmpinare, pârâţii au invocat excepţia tardivităţii arătând că dispoziţia a fost comunicată în 2016 la adresa indicată în cuprinsul notificării conform recipisei aferente cu confirmare de primire şi nu le-a fost adusă la cunoştinţă schimbarea de domiciliu, prin urmare termenul de 30 de zile a fost împlinit la data de 22.02.2016; pe fond, pârâţii au solicitat respingerea cererii, arătând că reclamanţii nu au completat documentaţia cu documentele doveditoare conform prevederilor Legii nr. 10/2001 şi respectiv ale Legii nr. 165/2013 care să ateste dreptul de proprietate asupra imobilului şi calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, adresa nr. 53/11.02.2015 a fost returnată cu menţiunea lipsă la domiciliu, în termenul de 120 de zile prevăzut de art. 32 din Legea nr. 165/2013, astfel că nici în faza judecăţii nu poate avea loc o completare a acestei documentaţii; totodată s-a solicitat obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 14.02.2023, s-a dispus unirea cu fondul a excepţiei tardivităţii.

Prin sentinţa civilă nr. 513/21.02.2023, Tribunalul Constanţa a respins ca neîntemeiată excepţia tardivităţii invocată de pârâţi PRIMARUL MUNICIPIULUI CONSTANTA şi MUNICIPIUL CONSTANTA PRIN PRIMAR şi a dispus anularea Dispoziţiei Primarului Municipiului Constanta nr.145/13.01.2016, obligând pârâţii la emiterea unei decizii care să conţină propunerea de acordare de măsuri compensatorii pentru imobilul - apartament, situat în Constanţa, [...] şi înaintarea acesteia împreună cu toată documentaţia cauzei către Comisia Centrală pentru Compensarea Imobilelor, în vederea emiterii Deciziei de compensare în favoarea noastră pentru imobilul - apartament, situat în Constanta, [...].

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a avut în vedere următoarele:

Urmare a Notificării nr. 5052/30.04.2001 formulate de reclamanţi în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001 privind imobilul situat în municipiul Constanţa ..., judeţul Constanţa. a fost emisă Dispoziţia nr. 145/13.01.2016 de respingere a cererii motivat de faptul că petenţii nu au făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la restituire în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, întrucât nu au depus documentele justificative în forma prevăzută de lege.

Dispoziţia a fost comunicată reclamanţilor pe strada Mircea cel Bătrân nr. 126, prin poştă, fiind restituită cu menţiunea „destinatar necunoscut la adresă”.

Prin cererea 214176/10.10.2022 formulată de reclamanţi, aceştia şi-au precizat domiciliul lor în Constanţa, [...] şi au solicitat relaţii privind stadiul soluţionării notificării nr. 5052/30.04.2001, fiindu-le ataşată decizia contestată în cauză la 14.10.2022.

Conform art. 25 alin. 1 şi art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, „(1) În termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură”; (3) Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel.”

În speţă, restituirea dovezii de comunicare cu menţiunea „destinatar necunoscut la adresă” şi lipsa demersurilor privind verificarea domiciliului cu care figurează în evidenţele SEIP nu echivalează cu comunicarea actului administrativ; este real că reclamanţii nu au comunicat schimbarea de domiciliu, însă, dovada de comunicare nu s-a restituit cu menţiunea „avizat / reavizat expirat termen păstrare” şi nici nu au fost efectuate verificări din care să rezulte că reclamanţii figurau cu acelaşi domiciliu, pentru a se putea aprecia corecta comunicare.

Prin urmare, decizia a fost comunicată la data de 14.10.2022, astfel că plângerea formulată la 11.11.2022 a fost depusă la instanţă în termenul de 30 de zile prevăzut de lege.

Pe fondul cauzei, s-a constatat că motivul respingerii este nedepunerea actelor de proprietate în forma legalizată, în termenul de 120 de zile reglementat de dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 165/2013.

Tribunalul a apreciat eronată interpretarea pârâ?ilor dată disp. art. 23 din Legea nr. 10/2001 ?i disp. art. 32 alin. 1 din Legea nr.165/2013, cu privire la „momentul limită” de depunere a înscrisurilor doveditoare.

Potrivit art. 32 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptă?ite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entită?ile învestite de lege; termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare solu?ionării cererii sale.

Problema de drept supusă analizei se ridică în cauzele care au ca obiect fie contesta?iile formulate de persoanele interesate împotriva deciziilor emise în condi?iile art. 33 ?i 34 din Legea nr. 165/2013, fie în cazul cererilor întemeiate pe disp. art. 35 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, atunci când entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 ?i 34, iar persoana care se consideră îndreptă?ită se adresează instan?ei judecătore?ti pentru solu?ionarea cererii sale.

În ambele situaţii expuse, potrivit dispozi?iilor art. 35 alin. 3 din Legea nr. 165/2013, instan?a judecătorească s-a pronun?at asupra existen?ei ?i întinderii dreptului de proprietate ?i a dispus restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condi?iile acestei legi.

Situa?ia premisă este cea în care entitatea învestită de lege comunică titularului cererii documentele lipsă ce sunt necesare solu?ionării cererii sale în procedura administrativă, iar acesta din urmă nu depune înscrisurile solicitate în termenul prevăzut de art. 32 alin. 1 din lege, iar ulterior, fie contestă decizia emisă în lipsa documentelor solicitate, fie, ca urmare a împlinirii termenelor prevăzute de art. 33 ?i 34 din aceea?i lege, neurmate de emiterea unei decizii, se adresează instan?ei solicitând solu?ionarea pe fond a cererii de restituire, iar în dovedirea cererii de chemare în judecată reclamantul solicită administrarea probelor reprezentate de înscrisurile solicitate în procedura administrativă de entitatea învestită de lege.

În ceea ce prive?te natura juridică a termenului reglementat de art. 32 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, acesta constituie un termen relativ (de recomandare) în procedura judiciară, notificantul asumându-?i însă riscul dispunerii unei solu?ii de respingere a notificării de către entitatea învestită imediat expirării acestui termen în procedura administrativă.

Termenul în discu?ie nu poate fi considerat termen de decădere de drept substan?ial, întrucât dreptul de a completa dosarul administrativ cu înscrisuri nu constituie un drept subiectiv.

De asemenea, Tribunalul a reţinut că acest termen nu reprezintă nici un termen de decădere de drept procesual, din moment ce etapa administrativă este anterioară demarării procesului.

Dacă s-ar considera că termenul este de decădere de drept procesual, ar însemna că ?i în ipoteza în care notificantul a depus înscrisurile în cea de-a 121-a zi, entitatea învestită ar trebui să respingă notificarea, de?i cunoa?te faptul că înscrisurile depuse tardiv vor fi luate în considerare de către instan?ă, în procesul demarat, din moment ce nu există o restrângere legală expresă de drepturi procesuale în acest sens în etapa judecă?ii, iar o atare concluzie nu poate fi acceptată.

În cadrul proceselor declan?ate în temeiul dispozi?iilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, reclamantul are dreptul să administreze probe în condi?iile ?i termenele reglementate de Codul de procedură civilă, inclusiv înscrisurile ce nu au fost depuse în procedura administrativă la care s-a făcut anterior referire.

Nesocotirea termenului poate produce efecte sub aspectul neacordării cheltuielilor de judecată în cadrul litigiului respectiv, pentru ipoteza în care persoana care se consideră îndreptă?ită nu depune înscrisurile solicitate în faza administrativă, de?i acestea erau determinante pentru solu?ionarea cererii sale, motiv pentru care cererea este respinsă, iar ulterior, contesta?ia împotriva deciziei de respingere este admisă exclusiv în urma administrării înscrisurilor depuse abia cu ocazia solu?ionării contesta?iei formulate în temeiul art. 35 alin. 1 din Legea nr. 165/2013.

A?adar, într-o asemenea situa?ie, fa?ă de cuprinsul dispozi?iilor art. 453 alin. 1 C. proc. civ., chiar dacă cererea principală a fost admisă, cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca neîntemeiată, neputându-se re?ine culpa procesuală a pârâtei.

În concluzie, termenul instituit de art. 32 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 este un termen de decădere în procedura administrativă, instituit pentru a asigura solu?ionarea cu celeritate a cererii persoanei îndreptă?ite, însă are un caracter relativ în procedura judiciară, unde depunerea probelor este guvernată de dispozi?iile Codului de procedură civilă (această opinie a fost exprimată ?i la pct.20 din Minuta Întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu pre?edin?ii sec?iilor civile ale Înaltei Cur?i de Casa?ie ?i Justi?ie ?i cur?ilor de apel, Bucure?ti, 29 iunie 2018).

Acelea?i argumente au fost re?inute ?i în ceea ce prive?te forma înscrisurilor doveditoare depuse de notificatori: actele de proprietate nefiind depuse în copie legalizată, iar pe de altă parte acestea au fost certificate pentru conformitate cu originalul conform normelor de procedură civilă - art. 292 din Codul de procedură civilă.

II. Procedura în fa?a instanţei de apel

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii Primarul Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar, apreciind hotărârea apelată ca fiind netemeinică şi nelegală, solicitând în principal admiterea apelului, schimbarea hotărârii apelate, în sensul respingerii contestaţiei ca tardiv formulată; în subsidiar, admiterea apelului, schimbarea hotărârii apelate, în sensul respingerii ca neîntemeiată/nefondată a acţiunii, iar terţiar, admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul că propunerea de acordare de măsuri compensatorii să se facă prin luarea în considerare/scăderea valorii actualizate a sumei de 57.110 lei acordată la momentul preluării imobilului, cu obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată efectuate în fond şi apel.

În ceea ce priveşte solicitarea principală de admitere a apelului, schimbare a hotărârii apelate, în sensul respingerii contestaţiei ca tardiv formulată, se arată că Dispoziţia nr.145/15.01.2016 le-a fost comunicată intimaţilor reclamanţi în anul 2016, la adresa domiciliului indicată în cuprinsul notificării - din municipiul Constanţa, [...], judeţul Constanţa, conform recipisei aferente, care s-a întors retur cu menţiunea destinatar necunoscut.

Astfel, Dispoziţia nr. 145/13.01.2016 a fost comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire (AR), astfel cum rezultă din conţinutul Adresei nr.5462/14.01.2016 şi al recipisei poştale AR nr. 18609, la aceeaşi adresă ce a fost indicată în mod explicit de către notificat ori în cuprinsul notificării formulate sub ar. 5052/30.04.2001.

Au menţionat că în mod greşit nu a valorizat prima instanţă faptul că intimaţii reclamanţi nu au adus la cunoştinţă entităţii notificate eventuala schimbare a domiciliului lor, până la momentul emiterii şi comunicării dispoziţiei contestate, situaţie în care emitentul dispoziţiei şi aparatul de specialitate din subordine nu aveau cum să cunoască eventuale alte împrejurări de fapt eventual intervenite între momentul formulării notificării şi data emiterii şi comunicării dispoziţiei nr. 145/13.01.2016. cu privire la domiciliul notificatorilor.

De asemenea, nici în cuprinsul notificării şi nici în cuprinsul altor înscrisuri/adrese/petiţii anterior emiterii dispoziţiei, nu au fost indicate de către petenţii reclamanţi alte adrese de domiciliu sau de sediu ales/de corespondenţă etc., la care să le fie comunicată dispoziţia.

În acest sens, au solicitat a se avea în vedere dispoziţiile art. 172 din Codul de procedură civilă.

În atare situaţie, contrar primei instanţe, Dispoziţia nr. 145/13.01.2016 trebuie considerată ca fiind valabil comunicată, la data la care a expirat termenul de păstrare al corespondentei poştale AR nr. 18609, respectiv data de 19.01.2016, întrucât comunicarea s-a făcut la adresa indicată de către notificatori în cuprinsul notificării, la dosarul administrativ al notificării nefiind indicată de către intimaţii reclamanţi o altă adresă unde să aibă loc comunicarea Dispoziţiei emise în soluţionarea notificării şi/sau a oricăror altor înscrisuri emise în cadrul dosarului administrativ al notificării.

În continuare, au invocat prevederile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, arătând că termenul de 30 de zile stabilit de dispoziţiile legale sus indicate este unul de decădere, ce nu este susceptibil nici de întrerupere şi nici de suspendare şi pe cale de consecinţă este incompatibil şi cu instituţia repunerii în termen.

Astfel, termenul de decădere este definit ca fiind intervalul de timp în interiorul căruia titularul unui drept subiectiv este obligat printr-o dispoziţie imperativă a legii să-şi exercite acel drept, sub sancţiunea stingerii acestuia, şi el curge de la data comunicării Deciziei/Dispoziţiei de soluţionare a notificării, comunicare ce a avut loc în speţă la data de 20.09.2016.

În atare situaţie, termenul de 30 de zile stabilit de dispoziţiile legale sus evocate a început să curgă faţă de prima comunicare a dispoziţiei nr. 145/13.01.2016, de la data de 20.01.2016 şi s-a împlinit la data de 22.02.2016 (datele de 20 şi 21.02.2016 fiind zile nelucrătoare).

Or, în condiţiile în care contestaţia împotriva Dispoziţiei nr. 145/13.01.2016 a fost formulată de către reclamantă abia la data de 11.11.2022, este evident faptul că aceasta este tardiv formulată şi a fost respinsă ca atare, întrucât a fost formulată cu depăşirea termenului legal de 30 de zile reglementat de disp. art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.

În ceea ce priveşte solicitarea subsidiară de admitere a apelului, de schimbare a hotărârii apelate şi respingere ca neîntemeiată/nefondată a acţiunii, s-au arătat următoarele:

În pronunţarea soluţiei sale de anulare a Dispoziţiei nr. 145/13.01.2016, prima instanţă a reţinut că, în ceea ce priveşte termenul de decădere prevăzut de art. 32 din Legea nr. 165/2013, acesta este aplicabil doar în procedura administrativă.

Constatând/reţinând în modul anterior expus, prima instanţă a pronunţat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a disp. art. 23 din Legea nr. 10/2001, art. 32 din Legea nr. 165/2013, precum şi cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor pct. 3.1, art. 1 lit. e), pct. 1.5, pct. 23.1, pct./art. 23.2 din Normele metodologice din 2007, de aplicare a Legii nr. 10/2001, dispoziţii care au fost avute în vedere şi care au stat la baza emiterii propunerii de respingere formulată prin Referatul 162832/17.11.2015 al Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, precum şi la baza emiterii Dispoziţiei de Primar nr. 145/13.01.2016, prin care a fost respinsă cererea formulată de către intimaţii reclamanţi.

Astfel cum rezultă şi din Referatul nr. 162832/17.11.2015 al Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 prin care s-a şi motivat dispoziţia, soluţia de respingere a notificării prin dispoziţia contestată pe motivul lipsei dovezii calităţii de persoană îndreptăţită, a fost determinată de nedepunerea înscrisurilor solicitate prin adresa nr.53/11.02.2015, în forma prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi în termenul prevăzut de art. 32 alin. 1 din Legea nr. 165/2013.

În continuare, au invocat dispoziţiile legale incidente în materie, respectiv art. 1 lit. e) din Normele Metodologice din 2007, art. 23 din Legea nr. 10/2001, art. 32 din Legea nr. 165/2013, art. 23.2 din Normele Metodologice din 2007, art. 1. 5 din Normele Metodologice din 07.03.2007.

În speţă, din actele depuse la dosarul de notificare rezultă că notificatorii nu au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, întrucât nu au fost depuse de către aceştia la dosarul administrativ, actele justificative (actele de proprietate /acte de stare civilă etc.) în forma cerută de lege, respectiv în copie legalizată sau certificată pentru conformitate cu originalul.

În atare situaţie, aşa cum rezultă din înscrisurile aferente depuse împreună cu dosarul notificării, prin adresa nr. 53/11.02.2015 transmisă de către [...] - Societate Civilă de Avocaţi, în baza Contractului nr. .../.../28.04.2015 de asistenţă, consultanţă juridică şi soluţionare a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, cu respectarea prevederilor Legii nr. 165/2013, s-a solicitat completarea dosarului aferent notificării cu documentele doveditoare, conform prevederilor Legii nr. 10/2001 şi, respectiv, ale Legii nr. 165/2013, care să ateste dreptul de proprietate asupra imobilului notificat şi calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii.

Adresa nr. 53/11.02.2035 a fost returnată de către Oficiul Poştal, cu menţiunea „Lipsă de la domiciliu”.

Nici până la momentul expirării termenului de 120 de zile prevăzut de art. 32 din Legea nr. 165/2013 şi nici până la data soluţionării dosarului prin emiterea dispoziţiei contestate, petenţii nu au comunicat în susţinerea notificării, toate actele necesare soluţionării în forma cerută de lege, conform solicitărilor ce le-au fost transmise.

În atare situaţie, contrar primei instanţe, în mod legal s-a dispus respingerea notificării pentru motivul evidenţiat în cuprinsul dispoziţiei contestate şi al Referatului Comisiei.

Cât priveşte eventuala depunere a înscrisurilor în forma solicitată la dosarul de contestaţie al instanţei, în condiţiile în care acestea nu au fost depuse la dosarul administrativ al notificării până la momentul soluţionării notificării respectiv până la momentul emiterii Dispoziţiei de primar, ele nu pot fi luate în mod legal în considerare şi nu pot produce niciun fel de efecte juridice, întrucât nu sunt respectate dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi cele ale art. 32 din Legea nr. 165/2013.

Pentru a putea genera efectele juridice prevăzute de lege, actele doveditoare atât ale proprietăţii, cât şi cele ale calităţii de moştenitor trebuie să fie depuse de către petenţi la dosarul administrativ al notificării numai în forma prevăzută de lege şi numai în termenul de 120 de zile prevăzut de lege - sub sancţiunea decăderii prevăzută de art. 32 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 - (lucru solicitat de altfel prin adresa nr. 53/11.02.2015).

Din acest punct de vedere, contrar primei instanţe, nu poate avea loc o completare a dosarului administrativ al notificării şi în faza judecăţii, întrucât depunerea înscrisurilor în copie certificată pentru conformitate cu originalul, astfel cum impun dispoziţiile procedurale în materie de probe (conform NCPC) nu poate complini nedepunerea respectivelor înscrisuri solicitate prin adresa nr. 53/1.02.2015 la dosarul administrativ al notificării conform exigenţelor Legii nr. 10/2001, Legii nr. 165/2013 şi a normelor de aplicare din 2007, în termenul expres reglementat de art. 32 din Legea nr. 165/2013.

Aşadar, o comunicare făcută ulterior acestui moment, respectiv în faţa instanţei de judecată şi la dosarul judiciar al cauzei (nu şi la dosarul administrativ al notificării) nu poate fi aptă să producă efecte juridice în sensul dovedirii calităţii de persoană îndreptăţită în sensul Legii 10/2001.

Anterior adoptării Legii nr. 165/2013, actele doveditoare la dreptul de proprietate, precum şi în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate, puteau fi depuse într-adevăr până la data soluţionării notificării, avându-se în vedere nu numai etapa administrativă, ci şi cea judecătorească, însă după apariţia Legii nr. 165/2013, care a avut drept scop atât disciplinarea autorităţilor competente cu soluţionarea notificărilor, cât şi a notificatorilor, o atare posibilitate nu mai există, întrucât dacă s-ar recunoaşte posibilitatea completării ulterioare a dosarului notificării cu aceste înscrisuri doveditoare, ar însemna o încălcare a dispoziţiilor imperative ale art. 32 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 şi o lipsire de eficienţă a sancţiunii decăderii expres şi imperativ reglementată prin acest text normativ.

De esenţă este completarea dosarului administrativ al notificării până la momentul soluţionării notificării şi nu completarea probatoriului cauzei ce are ca obiect contestaţie împotriva dispoziţiei emisă de entitatea investită cu soluţionarea notificării.

De altfel, momentul soluţionării notificării este acela în care entitatea investită cu notificarea emite decizie/dispoziţie de admitere sau respingerea notificării şi nu momentul la care se soluţionează în fond sau în mod definitiv contestaţia formulată de petent împotriva deciziei/dispoziţiei.

După soluţionarea notificării, procedura administrativă s-a finalizat.

Or, în aceste condiţii nu se mai poate completa dosarul administrativ al notificării cu înscrisuri depuse în procedura judiciară a contestaţiei împotriva dispoziţiei.

Chiar şi în condiţiile în care actele s-ar depune în mod complet în faţa instanţelor, termenul de depunere a actelor în faza administrativă operează prin sancţiunea decăderii din drept, câtă vreme nu au fost invocate şi dovedite impedimente la îndeplinirea obligaţiilor.

În ceea ce priveşte solicitarea terţiară de admitere a apelului, schimbare în parte a hotărârii apelate, în sensul că propunerea de acordare de măsuri compensatorii să se facă prin luarea în considerare/scăderea valorii actualizate a sumei de 57.110 lei acordată la momentul preluării imobilului s-au arătat următoarele:

Deşi apelanţii pârâţi au solicitat încă prin întâmpinarea formulată la fondul cauzei că aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 165.2013, precum şi a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001, să se facă prin luarea în considerare/scăderea valorii actualizate a sumei de 57.110 lei acordată la momentul preluării imobilului, prima instanţă nu a analizat deloc acest aspect prin hotărârea pronunţată.

Prin art. l alin.2 din Legea nr. 165/2013 (Monitorul Oficial nr.278/17.05.2013), pentru situaţia imposibilităţii restituirii în natura a imobilului s-a prevăzut în sensul „în situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsura reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în Cap.

III”.

Potrivit Cap.

III: Acordarea de masuri compensatorii, art. 16 „Cererile de restituire care nu pot fi soluţionate prin restituire în natură la nivelul entităţilor investite de lege se soluţionează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. 6 şi 7”.

În continuare a invocat dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 165/2013 şi a arătat că, în acord cu textele normative anterior redate ce sunt incidente în materie şi în speţa de faţă, propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin puncte în condiţiile Cap.

III al Legii nr. 165/2013 înaintată către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, se poate face de entitatea notificată numai cu luarea în considerare/scăderea valorii actualizate a despăgubirii de 27.488 lei acordate la momentul preluării către intimata reclamantă [...], prin virarea acestei sume către Sucursala CEC Constanţa, în contul datoriei avute de acesta pentru creditul nerambursat în valoare de 57.110 lei şi a sumei de 29.622 lei - reprezentând diferenţă acoperită de la bugetul de stat potrivit art. 3 din Decretul nr. 187/1977 pentru stingerea creditului nerambursat în valoare de 57.110 lei contractat de intimaţii reclamanţi pentru achiziţionarea imobilului notificat, urmând ca aceste valori actualizate în cuantum total de 57.110 lei să fie luate în considerare şi scăzute de către Comisia naţională pentru Compensarea Imobilelor, în acord cu dispoziţiile art. 11 alin. 7 din Legea nr. 10/2001 şi dispoziţiile art. 16 alin. 7 din Legea nr. 165/2013.

Astfel, imobilul notificat din municipiul Constanţa, str.

Cişmelei nr. 16, BL B5, sc.

C, et. l. ap.33, judeţul Constanţa, a făcut obiectul contractului de construire nr.10920/25.12.1975 încheiat de reclamanţi cu OJCVL Constanţa (unitatea pentru contractarea locuinţelor proprietate personală), pentru preţul de 103.619 lei, pentru a cărui achitare a fost contractat de către intimaţii reclamanţi creditul în cuantum de 70.000 lei conform contractului de împrumut nr. 009556/30.12.1975.

La momentul preluării cotei indivize de 3/4 din imobil de la notificatoarea - reclamantă [...], prin Decizia nr. 135/10.05.1982, s-a dispus ca suma de 27.488 lei (care i s-ar fi cuvenit) să fie virată în contul Sucursalei CEC Constanţa pentru creditul nerambursat în valoare de 57.110 lei, iar diferenţa de 29.622 lei să fie acoperită de la buget potrivit art. 3 din Decretul nr. 182/1977, în acest sens fiind şi dovada plăţii conform Dispoziţiei de plata din 15 mai 1982.

A solicitat a se avea în vedere Decretul nr. 182/1977 pentru recuperarea şi regularizarea unor credite acordate în vederea construirii sau cumpărării de locuinţe proprietate personală, al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste Romania.

Contrar primei instanţe, propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin puncte în condiţiile Cap III al Legii nr. 165/2013 înaintată către Comisia Naţională pentru Compensarea imobilelor, se poate face de entitatea notificată numai cu luarea în considerare/scăderea valorii actualizate a sumei de 57.110 lei compusă din suma de 27.488 lei acordată cu titlu de despăgubire către intimata reclamantă [...] la momentul preluării cotei de 3/4 din imobil, prin virarea acestei sume către Sucursala CEC Constanţa în contul datoriei avute de acesta pentru creditul nerambursat în valoare de 57.110 lei şi suma de 29.622 lei - reprezentând diferenţă acoperită de la bugetul de stat potrivit art. 3 din Decretul nr. 187/1977 pentru stingerea creditului nerambursat în valoare de 57.110 lei contractat pentru achiziţionarea aceluiaşi imobil ce face obiectul notificării.

Intimaţii reclamanţi au formulat întâmpinare la apelul declarat în cauză de către apelanta pârâtă, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În ceea ce priveşte primul motiv de apel şi pretinsa tardivitate a contestaţiei, au arătat că în cuprinsul Adresei nr. 214176/12.10.2022 şi al înscrisurilor anexate acesteia rezultă în mod explicit faptul că nici solicitarea de completare a dosarului notificării cu documente doveditoare care să ateste calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, respectiv Adresa nr. 53/11.02.2015 a [...] - Societate Civilă de Avocaţi, şi nici Dispoziţia Primarului Municipiului Constanţa nr. 145/13.01.2016, nu le-au fost legal comunicate intimaţilor reclamanţi.

Prin urmare, nu începuse să curgă nici măcar termenul de 120 de zile prevăzut de art. 32 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, pentru completarea dosarului, şi nu a început să curgă împotriva intimaţilor reclamanţi nici termenul de contestare a Dispoziţiei de respingere a cererii de despăgubire.

S-a arătat de către intimaţii reclamanţi faptul că au luat cunoştinţă despre toate acestea abia la data de 14.10.2022 şi prin urmare erau în termenul prevăzut de lege pentru formularea contestaţiei şi pentru dovedirea situaţiei reale, în tot ceea ce priveşte calitatea lor de persoane îndreptăţite la măsurile compensatorii prevăzute de legislaţia în vigoare.

Restituirea dovezilor de comunicare urmată de neefectuarea de către apelanţii pârâţi a niciunui demers de identificare a domiciliilor reale ale intimaţilor reclamanţi şi de recomunicare echivalează în mod evident cu necomunicarea actelor în cauză.

Astfel, este edificator considerentul esenţial reţinut de prima instanţă: „În speţă, restituirea dovezii de comunicare cu menţiunea „destinatar necunoscut la adresă” şi lipsa demersurilor privind verificarea domiciliului cu care figurează în evidenţele SEIP nu echivalează cu comunicarea actului administrativ; este real că reclamanţii nu au comunicat schimbarea de domiciliu, însă, dovada de comunicare nu s-a restituit cu menţiunea „avizat / reavizat expirat termen păstrare” şi nici nu au fost efectuate verificări din care să rezulte că reclamanţii figurau cu acelaşi domiciliu, pentru a se putea aprecia corecta comunicare”.

Prin urmare, în mod legal şi corect a fost respinsă de către prima instanţă excepţia tardivităţii contestaţiei.

În ceea ce priveşte al doilea motiv de apel, privind caracterul nefondat al contestatei şi al sentinţei instanţei de fond, au învederat că prin Dispoziţia Primarului Municipiului Constanţa nr. 277/12.02.2003 se dispusese deja, conform legislaţiei incidente la acea dată, înaintarea notificării şi cererii intimaţilor reclamanţi către Prefectura Judeţului Constanţa, în vederea stabilirii despăgubirilor prin echivalent bănesc pentru acest imobil.

În mod evident, dovezile proprietăţii intimaţilor reclamanţi asupra apartamentului fuseseră făcute încă de la acea dată.

În cuprinsul Referatului nr. 162832/17.11.2015 al Comisiei de Aplicare a Legii nr.10/2001, care a stat la baza Dispoziţiei Primarului Municipiului Constanţa nr.

145/13.01.2016, comunicat intimaţilor reclamanţi abia odată cu Adresa nr. 214176/12.10.2022, se confirmă pe deplin situaţia de fapt şi de drept afirmată de intimaţii reclamanţi, şi anume:

- se confirmă existenţa dreptului de proprietate al intimaţilor reclamanţi, regăsindu-se şi în arhivele SPIT Constanţa Titlul lor de proprietate nr. 26027/7.11.1978, în original;

- se confirmă preluarea de către stat a imobilului în mod abuziv, în sensul definiţiei prevăzute de art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001;

- precum şi faptul că imobilul a fost între timp înstrăinat şi nu mai poate fi restituit în natură, impunându-se acordarea de măsuri compensatorii.

Singurul motiv reţinut în Referat pentru propunerea de respingere a cererii intimaţilor reclamanţi se referă la nedepunerea de către aceştia a actelor de proprietate în formă legalizată.

Astfel cum s-a arătat, pe de o parte dovada dreptului de proprietate fusese identificată în arhive şi fusese reţinută şi în Referat, iar pe de altă parte, necomunicându-li-se adresa de solicitare de documente din anul 2015, nu au avut posibilitatea de a depune titlul de proprietate şi în forma unei copii legalizate, lucru pe care l-au realizat însă pe deplin şi conform legii în faţa primei instanţe.

Astfel cum corect a reţinut prima instanţă, „Nu există o restrângere legală expresă de drepturi procesuale în acest sens în etapa judecăţii, iar o atare concluzie nu poate fi acceptată.

În cadrul proceselor declanşate în temeiul dispozi?iilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, reclamantul are dreptul să administreze probe în condiţiile şi termenele reglementate de Codul de procedură civilă, inclusiv înscrisurile ce nu au fost depuse în procedura administrativă”.

S-a concluzionat astfel în sensul că nu a existat în mod real şi nu există absolut niciun dubiu şi nicio reală contestare a existenţei titlului intimaţilor reclamanţi de proprietate în formele cerute de lege şi calităţii lor de proprietari asupra imobilului preluat abuziv, această dovadă a fost făcută cu prisosinţă în toate etapele şi în toate formele impuse de lege, contestaţia era şi este pe deplin fondată, iar sentinţa primei instanţe este una legală şi temeinică.

De asemenea a solicitat respingerea şi a celui de-al treilea motiv de apel, privind propunerea de măsuri compensatorii cu luarea în considerare/ scăderea valorii actualizate a sumei acordate la momentul preluării imobilului.

Au considerat că şi acest ultim şi subsidiar motiv de apel excede şi este străin de cauză şi este vădit nefondat.

Conform chiar textelor de lege citate de apelanţii pârâţi, aceştia au obligaţia de a executa hotărârea primei instanţe şi de a transmite Comisiei Naţionale propunerea de acordare a măsurilor compensatorii, precum şi întreaga documentaţie privind situaţia juridică a imobilului.

Evaluarea şi stabilirea numărului de puncte, cu scăderea valorii actualizate a eventualelor despăgubiri acordate, dacă este cazul, se realizează exclusiv de către Secretariatul Comisiei, iar validarea Deciziei şi aprobarea punctajului stabilit de Secretariat sunt exclusiv între atribuţiile şi competenţele Comisiei Naţionale.

În apel nu s-au administrat probe noi.

II. Solutia si considerentele instantei de apel

Apelul pârâ?ilor critică sentinţa primei instante din perspectiva modalitătii de solutionare a exceptiei de tardivitate a formulării contestatiei, a analizei materialului probator în aplicarea art.32 din Legea 165/2013 ?i a modalită?ii de stabilire a despăgubirilor.

În ce priveşte primul motiv de apel, referitor la respingerea exceptiei de tardivitate a formulării contestaţiei, Curtea apreciază că este nefondat, confirmând solu?ia primei instanţe.

Astfel, potrivit disp. art. 26 alin. 3) din Legea 10/2001, ”Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. (...)”

Problema pe care o ridică apelanţii în prezenta cauză este legată tocmai de comunicarea dispoziţiei de respingere, pe care aceştia o apreciază a fi fost legal efectuată la nivelul anului 2016, la domiciliul indicat în cuprinsul notificării, conform recipisei poştale, menţiunilor de pe plicul de corespondenţă şi adreselor nr.5462/14.01.2016 ?i nr.13178/28.01.2016.

Termenul de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. 3) din Legea 10/2001 este, într-adevăr, unul de decădere, însă în opinia instan?ei sanc?iunea decăderii este aplicabilă doar în situa?iile în care comunicarea actului a fost una efectivă sau partea avea cel pu?in posibilitatea obiectivă de a lua cuno?tin?ă de cuprinsul actului.

În cazul de fa?ă, conform men?iunii de pe recipisa postală, corespondenta transmisă la adresa de domiciliu a intima?ilor-reclaman?i s-a restituit cu men?iunea ”destinatar necunoscut”.

Dispozi?iile art.172 C.Proc.Civ. invocate de apelanţi referitoare la schimbarea locului citării nu sunt aplicabile situaţiei mai sus descrise, pentru simplul fapt că acestea reprezintă dispozi?ii de ordin procedural, incidente în faza judecăţii, neputând fi aplicate prin analogie, în lipsa unei prevederi exprese în acest sens.

De asemenea, cât timp legea nu stabileste în mod expres obligatia părtii de a încunostiinţa entitatea învestită cu solu?ionarea notificării despre schimbarea domiciliului, nici instan?a nu poate re?ine o astfel de obliga?ie în sarcina notifican?ilor.

Cum obligaţia de comunicare a dispozitiei de soluţionare a notificării revine, potrivit art.25 alin.3) din Legea 10/2001, entităţii învestite cu solu?ionarea notificării, Curtea apreciază că această obliga?ie presupunea fie o transmitere efectivă a actului, fie luarea tuturor măsurilor necesare pentru a asigura posibilitatea obiectivă a păr?ilor de a lua cuno?tin?ă de acesta.

Or, în condi?iile în care corespondenţa a fost restituită cu mentiunea ”destinatar necunoscut”, instan?a apreciază că revenea apelanţilor obliga?ia de a efectua verificări suplimentare cu privire la domiciliul notifican?ilor, cu atât mai mult cu cât notificarea a fost înregistrată la Primăria Constanţa la data de 04.05.2001 şi a fost soluţionată prin Dispoziţia de primar nr.145 la data de 13.01.2016, adică la aproape 15 ani de la data notificării.

În concluzie, este corectă soluţia instanţei de fond, prin care a fost respinsă excep?ia tardivită?ii formulării contesta?iei, reţinându-se ca dată a comunicării dispozi?iei 14.10.2022, conform adresei nr. 214176/12.10.2022 emisă de Primăria Mun.

Constan?a ?i plicului de coresponden?ă prin care aceasta a fost comunicată intima?ilor-reclaman?i.

În ce prive?te cel de-al doilea motiv de apel, referitor la aplicarea art.32 din Legea 165/2013 ?i analiza materialul probator, Curtea re?ine de asemenea caracterul nefondat al acestuia.

Prin Dispozi?ia nr.145/13.01.2016, notificarea intimatilor-reclaman?i a fost respinsă pe motiv că nu s-a făcut dovada calităţii de persoane îndreptă?ite prin depunerea documentelor justificative în forma prevăzută de lege.

În cuprinsul referatului de fundamentare a acestei dispozitii se mentionează că prin adresa n.53/11.02.2015 s-a solicitat petenţilor completarea dosarului administrativ cu acte doveditoare în forma prevăzută de lege – respectiv în copie legalizată, dar adresa a fost returnată cu men?iunea ”lipsă de la domiciliu”.

Conform art.32 alin.1) din Legea 165/2013 invocat de apelanţi, ”Se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile învestite de lege.

Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluţionării cererii sale.”

În mod corect a reţinut judecătorul fondului că termenul de decădere nu se aplică procedurii judiciare, prevederea legală fiind expresă în a statua că termenul prive?te procedura administrativă.

Mai mult decât atât, textul citat stabile?te că termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluţionării cererii sale, astfel că toate argumentele expuse anterior, în analiza primului motiv de apel, sunt pe deplin aplicabile ?i în această situa?ie, comunicarea lipsurilor de către entitatea învestită cu solu?ionarea notificării nefiind una efectivă, astfel că nici măcar pentru procedura administrativă nu s-ar putea sus?ine că este aplicabilă sancţiunea decăderii.

În plus, Curtea reţine că pentru situa?ia în care entitatea notificată nu ar fi solutionat în nicio manieră cererea de restituire, petenţii s-ar fi putut adresa direct instan?ei de judecată, putându-se prevala de înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate ?i a calită?ii de persoane îndreptăţite.

Or, nu s-ar putea accepta ca în procedura judiciară regimul probatoriu să fie diferit, exclusiv în raport de conduita entităţii notificate - care fie respinge cererea de restituire, măsură care este apoi contestată, fie nu soluţionează cererea, iar partea se adresează direct instanţei.

În final, Curtea notează că prin motivele de apel nu s-a contestat propriu-zis calitatea de persoane îndreptăţite a intimaţilor-reclamanţi, criticile vizând doar aplicarea art.32 din Legea 165/2013 ?i posibilitatea completării înscrisurilor din dosarul administrativ în faza judecăţii, sub aspect formal (depunerea înscrisurilor în copie legalizată).

Or, în raport de limitele devoluţiunii stabilite prin cererea de apel, dar şi în raport de referatul de fundamentare al dispoziţiei nr.145/2016, Curtea apreciază că nu se impune dezvoltarea de considerente cu privire la dovada dreptului de proprietate.

În cele din urmă, în ce prive?te cel de-al treilea motiv de apel, referitor la modalitatea de determinare a despăgubirilor, instan?a apreciază că acesta este întemeiat.

Conform înscrisurilor administrate în proba?iune la fond, pentru imobilul notificat, situat în [...], intimaţii-reclamanţi au contractat un împrumut în cuantum de 70.000 lei vechi, conform contractului de împrumut nr.9556/30.12.1975.

Prin decizia nr.135/10.05.1982, s-a preluat în proprietatea statului, contra cost, cota de 3 din imobil, cu plata despăgubirii în sumă totală de 57.110 lei în contul CEC, pentru creditul nerambursat.

Conform art. 21 alin.1), 6) ?i 7) din Legea 165/2013, ”(1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entităţile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naţionale deciziile care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii acestora şi documentele care atestă situaţia juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcţii demolate.(...) (6) Evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se exprimă în puncte şi se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Naţională, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia.

Un punct are valoarea de un leu. (7) Numărul de puncte se stabileşte după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6)” .

Este adevărat că, potrivit art.21 alin.6) din Legea 165/2023, evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se realizează de către Comisia Naţională însă, pentru acurateţe juridică, măsura dispusă de instan?ă în procedura contestaţiei împotriva dispozi?iei de primar, şi anume de emitere a unei decizii care să cuprindă propunerea de acordare de măsuri compensatorii pentru imobilul notificat, trebuie să fie în acord cu disp. art. 21 alin.7) din Legea 165/2013, astfel încât să fie asigurată atât claritatea dispozitivului în executarea hotărârii judecătoreşti, cât şi preîntâmpinarea altor eventuale litigii generate de modalitatea de evaluare a imobilului.

Pentru toate considerentele expuse, Curtea va admite apelul şi va schimba în parte sentinţa apelată, în sensul că emiterea deciziei privind propunerea de acordare de măsuri compensatorii se va realiza cu menţiunea scăderii valorii actualizate a despăgubirilor acordate la momentul preluării imobilului, urmând a fi menţinute celelalte dispozi?ii ale sentinţei apelate.