Hotărâre nr. 203/C din 13.11.2023

Chiar dacă în doctrina privind vechiul Cod civil se susţinea că reclamantul poate avea câştig de cauză în acţiunea în revendicare doar cu îndeplinirea condiţiei ca titlul său să aibă o dată anterioară posesiei pârâtului şi această afirmaţie (oricum, una extrem de discutabilă sau, cel puţin, vizând o ipoteză extrem de limitată) este reluată în opiniile autorilor de drept civil expuse pe marginea noului Cod civil (a se vedea Corneliu Bârsan – „Drept civil.

Drepturile reale principale?, editura Hamangiu 2015, pag. 315), simpla posesie de bună credinţă a pârâtului nu este suficientă pentru păstrarea bunului revendicat.

Potrivit art. 563 Cod civil, acţiunea în revendicare este mijlocul juridic prin care proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept.

Se poate observa că, spre diferenţă de vechiul Cod civil sub imperiul căruia instituţia acţiunii în revendicare constituia, în întregime, o creaţie a jurisprudenţei şi doctrinei, Codul civil 2009 stipulează expres că revendicarea se poate exercita atât împotriva aceluia care nu se pretinde titularul unui drept (adică este posesor), cât şi împotriva aceluia care are detenţia materială a bunului în temeiului unui drept care nu îi este opozabil reclamantului.

Se constată că reclamanta este titulara unui drept de proprietate asupra bunurilor revendicate, conform unui titlu opozabil pârâtei şi care nu a fost invalidat, anulat sau lipsit de efecte în orice alt mod, iar pârâta nu are niciun drept asupra bunurilor revendicate pe care le folose?te (prin înfiinţarea unei păduri din anul 2006) ca urmare a greşitei identificări în teren a unei suprafeţe de teren pe care a primit-o în administrare.

Art. 563 Cod civil, coroborat cu art. 555 alin. 1

Art. 566 alin. 2 din noul Cod civil

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Hârşova la data de 03.01.2022, reclamanta S.C. [...] [...] S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta RNP ROMSILVA R.A .- Direc?ia Silvică Constan?a solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei să îi lase în deplină proprietate şi paşnică posesie folosinţa imobilele compuse din teren arabil, în suprafaţă de 3,17 ha, situat în parcela A741/5 din extravilanul satului [...], com. [...], jud.

Constanţa, cu numărul cadastral şi cartea funciară IE [...]/[...] şi teren arabil în suprafaţă de 1,7 ha situat în parcela A741/0 din extravilanul satului [...], com. [...], jud.

Constanţa, cu numărul cadastral şi cartea funciară IE …/[...]; totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să aducă terenurile indicate mai sus în starea anterioară împăduririi abuzive a acestora, respectiv în starea de folosinţă potrivit categoriei căreia aparţin (terenuri arabile), precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Judecătorie

Prin sentinţa civilă nr. 535/19.07.2022, Judecătoria Hârşova a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând că reclamanta este proprietarul suprafe?elor de teren revendicate, însă pârâta nu a de?inut aceste imobile fără titlu, iar activităţile de împădurire, înfăptuite de către pârâtă, nu au fost exercitate cu rea credinţă, ci au avut loc înainte ca aceste imobile să fi intrat în proprietatea reclamantei.

3. Decizia pronunţată de Tribunal

Prin decizia civilă nr. 284/14.03.2023, Tribunalul Constanţa a respins apelul reclamantei ca nefondat, constatând că, deşi reclamanta a probat existenţa titlurilor de proprietate asupra terenurilor revendicate, în vreme ce pârâta nu a opus un asemenea titlu, potrivit regulilor de soluţionare a acţiunii în revendicare specifice acestei ipoteze, reclamantul poate avea câştig de cauză în acţiunea în revendicare doar dacă titlul său emana de la un terţ (iar nu de la reclamantul însuşi), iar data titlului să fie anterioară posesiei pârâtului.

Instanţa de apel a mai arătat, în ceea ce priveşte conduita subiectivă a pârâtei, că din probele administrate nu a rezultat eventuala uzurpare a posesiei autorilor reclamantei, astfel că nu a fost răsturnată prezumţia de bună-credinţă instituită de art. 1899 alin. 2 Codul civil de la 1864 şi, în mod corect, deci, a reţinut prima instanţă că pârâta nu a fost de rea-credinţă atunci când a procedat la împădurirea terenurilor amplasate în parcela A 741, ci a acţionat cu convingerea eronată că terenul se află în folosinţa sa definitivă, în vederea reconstrucţiei ecologice şi a împăduririi, făcând parte din terenul transmis potrivit H.G. nr. 1542/2003; s-a subliniat că nici prin motivele de apel nu au fost învederate împrejurări de fapt contrare celor învederate de către pârâtă prin apărările formulate, nici în ceea ce priveşte plasarea în timp a lucrărilor ce au implicat deţinerea efectivă a terenurilor şi nici cu referire la elementul psihologic al posesiei pârâtei.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. [...] [...] S.R.L., solicitând, în temeiul art. 488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă, casarea ei şi, rejudecând cauza, admiterea cererii de chemare în judecată, cu consecinţa obligării intimatei să lase în deplină proprietate şi posesie imobilele revendicate, cu obligarea intimatei să aducă terenurile în starea anterioară împăduririi lor abuzive în starea de folosinţă de terenuri arabile, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în toate etapele procesuale.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a arătat că soluţia instanţei de apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 555 şi art. 563, alin. (3) din Codul Civil, precum şi dispoziţiile art. 563 alin. (1), din Codul civil -, fără a explica de ce situaţia că reclamanta nu a dobândit şi posesia efectivă asupra terenurilor în litigiu la data cumpărării lor şi că nici vânzătorii de la care a cumpărat terenurile nu au avut vreodată posesia asupra respectivelor terenuri, ele fiind împădurite chiar dinainte de emiterea de către Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Constanţa a Titlului de Proprietate nr. 2078 / 24,06.2005 şi a Titlului de Proprietate nr. 2074 / 24.06.2005 impunea respingerea acţiunii în revendicare.

Recurenta reclamantă a mai arătat că instanţa de apel, achiesând faţă de considerentele primei instanţe, a dat eficienţă apărărilor intimatei-pârâte potrivit cărora acţiunea în revendicare ar fi admisibilă doar în măsura în care data titlului este anterioară posesiei pârâtului, făcând trimitere la opinia doctrinară ce se raporta la dispoziţiile Vechiului Cod Civil (Corneliu Bârsan - „Drept civil.

Drepturile reale principale", Editura AH Beck 2002, pag. 211), în timp ce temeiul acţiunii în revendicare îl reprezintă dispoziţiile legii noi, respectiv art. 563, alin. (1) din Noul Cod Civil.

Mai mult, instanţa de apel a apreciat că posesia dobândită de către intimata-pârâtă, dintr-o eroare pe care niciuna dintre părţile litigante nu o contestă, iar nu cu rea-credinţă, face ca această posesie să prevaleze asupra dreptului de proprietate al reclamantei, raţionament care nu poate fi acceptat.

Recurenta a mai pretins că referirea tribunalului la dispoziţiile art. 1899, alin. (2), din Codul civil de la 1864 - pentru a întări argumentul că intimata-pârâtă nu a fost de rea-credinţă pentru a putea cădea în pretenţii în cadrul acţiunii în revendicare - este o greşită aplicare a dispoziţiei legale menţionate, având în vedere, pe de o parte, că aceasta nu este relevantă în prezenta cauză întrucât acţiunii în revendicare îi sunt aplicabile dispoziţiile noului Cod civil şi, pe de altă parte, că dispoziţia respectivă este relevantă în materia uzucapiunii, iar nu în materia revendicării.

Recurenta a mai arătat că anterioritatea titlului său faţă de posesia pârâtului nu reprezintă o cerinţă prevăzută de art. 563 din Noul Cod Civil, iar instanţa de apel nu avea dreptul să adauge la lege, preluând opinia doctrinară care se raporta la dispoziţiile codului civil anterior, astfel că soluţia instanţei de apel încalcă dispoziţiile art. 90 şi urm. din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, respectiv ale Ordinului nr. 83/2018 pentru aprobarea Procedurii privind scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol a terenurilor situate în extravilanul localităţilor, precum şi pentru aprobarea Procedurii privind restituirea tarifului achitat la Fondul de ameliorare a fondului funciar, potrivit cărora utilizarea terenurilor agricole în alt scop şi, în consecinţă, schimbarea categoriei de folosinţă din care terenurile agricole extravilane fac parte, nu poate avea loc decât potrivit procedurii expres prevăzute de aceste acte normative.

Consideră că instanţa de apel nu a motivat concret înlăturarea acestor dispoziţii legale, limitându-se doar să afirme că ele nu prezentau relevanţă în contextul respingerii acţiunii pentru nedovedirea titlului de proprietate faţă de posesia intimatei pârâte.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata pârâtă Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Constanţa a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În cadrul judecăţii în recurs nu au fost încuviinţate şi administrate probe noi.

II. Soluţia şi considerentele Curţii

Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurentă, curtea constată că recursul este întemeiat şi urmează a fi admis cu consecinţa casării deciziei atacate şi, în rejudecarea apelului, a admiterii cererii în revendicare.

Astfel, situa?ia de fapt necontestată de părţi – rezultând, în principiu, din dosarul nr. …/842/2017 al Judecătoriei Hârşova - este aceea că, prin Procesul verbal de delimitare fără dată, Administra?ia Domeniilor Statului Constanţa a delimitat mai multe terenuri care au fost în administrarea SC [...] SA [...] drept suprafeţe ce urmau a fi predate către Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 [...] pentru a fi avut în vedere la anexele 50, printre care (dintr-un total de 899, 29 teren agricol şi 39,64 teren neagricol) şi parcela A741 în suprafaţă de 57,53 ha. despre care s-a menţionat că ar avea destinaţia de teren agricol.

Prin Hotărârea nr. 193/28.10.2004, Procesul verbal de delimitare a fost validat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Constanţa, iar prin Hotărârea nr. 193/28.10.2004, aceeaşi Comisie a modificat anexa nr. 39 a Hotărârii nr. 360/2002 şi înfiin?area anexei 50 cu 256 poziţii, printre care şi [...] (pentru [...]) cu o suprafaţă restituită de 3,17 ha şi [...] şi [...] (pentru [...]) cu o suprafaţă restituită de 1,17 ha).

La 10.11.2004, Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 l-a pus în posesie pe [...] cu privire la teren arabil în suprafaţă de 3,17 ha, situat în parcela A741/5 din extravilanul satului [...], com. [...], jud.

Constanţa, la 10.11.2004, şi la 07.12.2004, i-a pus în posesie pe [...] şi [...] cu privire la teren arabil în suprafaţă de 1,17 ha, situat în parcela A741/9 din extravilanul satului [...], com. [...], jud.

Constanţa.

Aceasta deşi abia la 22.04.2005 predarea primirea efectivă a trenurilor avute în vedere prin Procesul verbal de delimitare s-a făcut de la Administra?ia Domeniilor Statului către Comisia Locală de aplicare a legii fondului funciar prin Protocolul nr. 2863/22.04.2005.

Prin titlul de Proprietate nr. 2078/24.06.2005 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Constanţa, numitului [...] în calitate de moştenitor al defunctului [...] i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unui teren arabil în suprafaţă de 3,17 ha, situat în parcela A741/5 din extravilanul satului [...], com. [...], jud.

Constanţa

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de B.N.P. [...] sub nr. …/14.09.2005, reclamanta S.C. „[...]” S.R.L. [...] (a cărei denumire a fost modificată în S.C. [...] [...] S.R.L. la 25.04.2012), a cumpărat de la [...] teren arabil în suprafaţă de 3,17 ha, situat în parcela A741/5 din extravilanul satului [...], com. [...], jud.

Constanţa.

Vânzătorul a fost reprezentat la întocmirea acestui act de numitul [...] în temeiul unei procuri cu nr. …/18.11.2004 care, în acelaşi timp, avea şi calitatea de administrator al cumpărătoarei S.C. „[...]” S.R.L. [...], iar despre pre?ul vânzării s-a men?ionat că a fost achitat anterior tranzac?ionării, la momentul întocmirii procurii autentificat de B.N.P. [...] sub nr. 2463/18.11.2004.

Acest imobil a fost înscris în cartea funciară nr. [...] a localită?ii [...], fiind identificat cadastral cu nr. [...].

Prin titlul de Proprietate nr. 2074/24.06.2005, emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Constanţa, numi?ilor [...] şi [...] în calitate de moştenitor al defunctei [...] li s-a reconstituit, în temeiul Legii nr. 18/1991, dreptul de proprietate asupra unui teren arabil în suprafaţă de 1,17 ha, situat în parcela A741/9 din extravilanul satului [...], com. [...], jud.

Constanţa.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de B.N.P. [...] sub nr. …/25.01.2008, reclamanta S.C. „[...]” S.R.L. [...] (denumită ulterior, S.C. [...] S.R.L.) a cumpărat de la [...] şi [...] (în calitate de moştenitoare al defunctului [...]) acest teren arabil în suprafaţă de 1,17 ha, parcela A741/9 situat în extravilanul satului [...], com. [...], jud.

Constanţa.

Şi la încheierea acestui act vânzătorii au fost reprezentaţi de numitul [...] în temeiul procurii cu nr. …/07.04.2007 care, în acelaşi timp, avea şi calitatea de administrator al cumpărătoarei S.C. „[...]” S.R.L. [...] iar despre pre?ul vânzării s-a men?ionat că a fost achitat anterior tranzac?ionării, la momentul întocmirii procurii autentificate de B.N.P. [...] sub nr. …/07.04.2007.

Acest imobil a fost înscris în cartea funciară nr. … a localită?ii [...], fiind identificat cadastral cu nr. … .

Prin HG nr. 1.542/2003 s-a aprobat transmiterea unor terenuri din domeniul privat şi public al statului şi din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului în fondul forestier proprietate publică a statului şi în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva.

Printre terenurile astfel transmise, spre folosinţa definitivă a R.N.P.

Romsilva, în vederea reconstrucţiei ecologice şi împăduririi, s-a găsit şi o suprafaţă totală de 3585,73 ha în Judeţul Constanţa, inclusiv în zona localită?ilor [...], [...], [...], dar nu şi parcela A741.

Ulterior, prin HG nr. 1.039/2006, s-a aprobat transmiterea unor alte terenuri din domeniul privat şi public al statului şi din administrarea A.D.S. în fondul forestier proprietate publică a statului şi în administrarea R.N.P. – Romsilva, iar pentru împădurire s-a vizat şi o suprafaţă totală de 3585,73 ha în Judeţul Constanţa, iar printre terenurile din extravilanul localită?ilor [...], [...], [...], nu s-a transmis R.N.P.

Romsilva şi parcela A741, ci o altă parcelă învecinată, parcela 737/1 în suprafaţă de 23,86 ha.

Pârâta a recunoscut la prima instanţă că „nu am preluat de la A.D.S. nicio suprafa?ă din sola A741”.

Încă dinaintea emiterii HG nr. 1.039/2006, care a fost publicată în M.

Of. nr. 707/17.08.2006, Direcţi Silvică Constan?a a iniţiat lucrări de pregătire a terenului în vederea împăduririi (arat, discuit etc.), iar lucrările finale au fost recep?ionate prin Procesul Verbal CTE nr. 283/30.04.2009 din care rezultă că lângă localitatea … se găse?te u.a. (unitatea de amenajare) 113 din trupul de pădure „La ţeavă” cu o suprafaţă de 23,9 ha cu arbori în vârstă de 3 ani.

La prima instanţă s-a administrat proba cu expertiză în specialitatea topografie, geodezie şi cadastru care a concluzionat că cele două terenuri proprietatea reclamantei se găsesc în folosinţa pârâtei care a împădurit o suprafaţă mai mare decât aceea primită în folosinţă cu acest scop (inclusiv drumul de exploatare De 740/1, în suprafa?ă de 2.296 m.p.), fiind identificate în extravilanul comunei [...], în menajamentul Silvic U.P.

IV …, unitatea amenajistică u.a. 113; cu categoria de folosin?ă pădure.

Expertul a constatat că suprafaţa împădurită din u.a. 113 (care, conform documenta?iei pârâtei, ar fi trebuit să măsoare 23,9 ha) măsoară, în realitatea faptică din teren, o suprafa?ă de 34,6281 ha., şi identificată cadastral prin punctele: 1, 2, ...112, 113, contur de culoare neagră - conform Planului de situa?ie, Anexa nr. 1 la Raport.

Suprafaţa împădurită în plus de 118.871 m.p., include şi câte un lot din proprietatea reclamatei situată în parcela A741/5 şi A741/9.

Prima instanţă a reţinut (asemenea tribunalului) că pârâta nu a fost de rea-credinţă când a efectuat aceste lucrări de împădurire şi că nici reclamanta şi nici autorii ei nu au avut posesia celor două terenuri (aspecte necontestate de recurentă), posesie care să fie uzurpată de pârâtă.

Împrejurările că pârâta R.N.P.

Romsilva a fost de bună credinţă când a efectuat lucrări de împădurire pe o suprafaţă mai mare decât aceea a parcelei parcela A737/1 în suprafaţă de 23,9 ha. fără a şti că, în realitate, depă?e?te limitele suprafeţei primite în folosinţă (pentru că, aşa cum a arătat expertul, erau greşit plasate în teren două dintre bornele de delimitare ale u.a. 113, bornele 317 şi 318, ce marchează hotarul terenului proprietate publică şi în administrarea pârâtei cu terenurile agricolă proprietate privată) şi că nici pârâta şi nici autorii ei nu au avut vreodată folosinţa terenurilor revendicate nu putea conduce la respingerea acţiunii în revendicare.

Acţiunea în revendicare este acea acţiune în justiţie formulată de reclamantul-proprietar, care a pierdut posesia bunului, împotriva pârâtului-neproprietar, dar care posedă bunul, prin care se urmăreşte restituirea către reclamant a bunului pe care pârâtul îl ţine.

Din definiţie rezultă caracterele juridice ale acţiunii în revendicare: acţiune reală şi petitorie; această ultimă trăsătură semnifică faptul că acţiunea în revendicare poate fi exercitată doar de către titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, prin ea tinzând a se stabili direct existenţa dreptului de proprietate al reclamantului, redobândirea posesiei fiind numai un efect accesoriu al acţiunii.

Temeiul juridic al unei acţiuni în revendicare îl constituie prevederile art. 563 Cod civil, coroborat cu cele ale art. 555 alin. 1 care stipulează că proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi şi dispune de un bun în mod exclusiv, absolut şi perpetuu, în limitele stabilite de lege – text ce determină conţinutul juridic al dreptului de proprietate prin enumerarea atributelor acestuia: dreptul de a folosi bunul, dreptul de a-i culege fructele şi dreptul de a dispun e de acesta.

Atributul folosinţei presupune exercitarea de către titularul dreptului de proprietate a unei stăpâniri efective asupra bunului în materialitatea să direct şi nemijlocit prin putere proprie şi în interes propriu.

De aici, caracterul petitoriu al acţiunii în revendicare pentru că, dovedindu-se dreptul de proprietate preexistent, redobândirea posesiei este doar că efect al recunoaşterii (şi nu stabilirii „ex tunc”) dreptului de proprietate, în plenitudinea atributelor sale.

Dintre soluţiile imaginate de doctrină cu privire la situaţia din practică referitoare la rezolvarea acţiunii în revendicare, instanţele de fond s-au găsit în faţa situaţiei în care numai reclamanta se prevala de un titlu.

Ipoteza prezentă în pricina de faţă este aceea în care succesoarea proprietarilor originari ai unor imobile, care au fost împroprietăriţi de stat în anul 2005, se judecă cu un terţ care, în anul 2006, a intrat în posesia unor părţi ale imobilelor reclamantei.

Acest terţ a primit un drept real (drept de administrare) asupra unei parcele învecinate aceleia în care se găsesc terenurile reclamantei, parcelă care era identificată eronat, incluzând - astfel, cum a dovedit raportul de expertiză topo-cadastrală – şi părţi ale imobilelor revendicate de reclamantă.

Chiar dacă - aşa cum arată instanţa de apel - în doctrina privind vechiul Cod civil se susţinea că reclamantul poate avea câştig de cauză în acţiunea în revendicare doar cu îndeplinirea condiţiei ca titlul său să aibă o dată anterioară posesiei pârâtului şi această afirmaţie (oricum, una extrem de discutabilă sau, cel puţin, vizând o ipoteză extrem de limitată) este reluată în opiniile autorilor de drept civil expuse pe marginea noului Cod civil (a se vedea Corneliu Bârsan – „Drept civil.

Drepturile reale principale?, editura Hamangiu 2015, pag. 315), simpla posesie de bună credinţă a pârâtului nu este suficientă pentru păstrarea bunului revendicat.

Aceasta pentru că, potrivit art. 563 Cod civil, acţiunea în revendicare este mijlocul juridic prin care proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept.

Se poate aşadar observa că, spre diferenţă de vechiul Cod civil sub imperiul căruia instituţia acţiunii în revendicare constituia, în întregime, o creaţie a jurisprudenţei şi doctrinei, Codul civil 2009 stipulează expres că revendicarea se poate exercita atât împotriva aceluia care nu se pretinde titularul unui drept (adică este posesor), cât şi împotriva aceluia care are detenţia materială a bunului în temeiului unui drept care nu îi este opozabil reclamantului.

Se mai observă că, în privinţa efectelor admiterii acţiunii în revendicare, art. 566 alin. 2 din noul Cod civil face o singură distincţie (prin preluarea dezlegărilor doctrinare vizând efectele admiterii acţiunii în revendicare referitoare la problema restituirii fructelor) între posesorul de bună-credinţă şi posesorul de rea-credinţă, doar ultimul, la cerere, putând fi obligat şi la restituirea fructelor produse de bun până la înapoierea acestuia către proprietar.

După cum rezultă din ansamblul reglementării noului codul civil, buna-credinţă este în general ocrotită, recunoscându-i-se în dreptul civil efecte juridice extinse.

Dar, cum în materie de imobile, însă, buna-credinţă a celui care încheie un contract translativ de proprietate cu un neproprietar nu este aptă, în principiu, să creeze vreun drept în favoarea subdobânditorului, chiar dacă acesta intră în posesiunea bunului, cu atât mai puţin simpla atitudine intelectivă a pârâtului, care consideră eronat şi neimputabil că folosinţa pe care o exercită rezultă dintr-un drept asupra bunului revendicat, pârât care nu invocă un act translativ de proprietate, nu poate conduce vreodată la paralizarea acţiunii în revendicare.

De aceea, decurgând direct din dreptul de proprietate şi sancţionând încălcarea acestuia, exercitarea acţiunii în revendicare nu este condiţionată în nici un fel de existenţa relei credinţe a pârâtului posesor, doar în situaţia în care pârâtul opune reclamantului un drept de proprietate (iar nu o simplă folosin?ă materială) în temeiul unui act juridic se poate apăra invocând buna sa credinţă la data încheierii actului juridic translativ de proprietate (iar nu doar buna credinţă în folosin?a bunului), dacă acestei situaţii îi era aplicabil principiul aparenţei creatoare de drept - error communis facit jus.

Acestea sunt considerentele pentru care efectul principal al admiterii acţiunii în revendicare - restituirea bunului - se va produce indiferent că pârâtul era un posesor de buna-credinţă, un posesor de rea-credinţă sau un detentor precar.

Apoi, în cauză, nu există ra?iunea expusă de instanţa de apel (şi căreia nu i s-a făcut şi o aplicare concretă şi motivată la situa?ia litigioasă) de protecţie a unei posesii deja începute, „în detrimentul unui drept de proprietate dobândit formal, prin simpla întocmire a unui act translativ de drepturi, dar în conţinutul căruia nu se află unul dintre atributele sale esenţiale, bunul aflându-se în fapt în posesia unui terţ”.

Aceasta pentru că, în primul rând, condiţia ca titlul reclamantului să aibă o dată anterioară posesiei pârâtului nu se poate referi literal la ultimul act juridic în temeiul căruia reclamantul îşi dovedeşte calitatea de proprietar al bunului revendicat, ci la concep?ia existentă sub reglementarea vechiului Cod civil, conform cu care un act translativ de proprietate nu poate face dovada deplină şi inatacabilă a dreptului de proprietate decât dacă provine de la adevărul proprietar.

Cerinţa impunea ca, pentru ca o persoană sa fie considerată „adevărat proprietar”, acesta să facă dovada că a dobândit bunul de la adevăratul proprietar care, la rândul ei, a dobândit bunul de la adevăratul proprietar, şi tot aşa mai departe - pe întreaga linie a tuturor proprietarilor succesivi ai bunului.

Acest regres temporal-juridic în privinţa titlurilor concurente din cadrul acţiunii în revendicare (care permite compararea nu doar a actelor juridice invocate de păr?ile din acest litigiu, ci a titlurilor autorilor acestora şi, mai înapoi, a titlurilor autorilor lor), va merge până la momentul în care fie se ajunge la autorul comun al părţilor, fie se va constata unul dintre titluri preferabile.

Pentru că doctrina stabilită în temeiul Codului Civil 1864 acceptă şi „revendicarea” formulată de un posesor împotriva unui alt posesor (deşi ac?iunea în revendicare este un mijloc specific de protec?ie a dreptului de proprietate), pentru a se înlătura această ipoteză a revendicării şi a se ajunge în ipoteza titlu contra posesie (în care partea care are titlu câ?tigă revendicarea) era posibil ca unul dintre cei implicaţi în revendicare să-şi creeze artificial această situaţie favorabilă prin plăsmuirea unui titlu care, formal, să-i confere calitatea de proprietar al bunului revendicat.

Pentru această ipoteză manifest neimportantă care inventează părţii care revendică, dar care nu este posesor al imobilului, un titlu ce să-i creeze o prezum?ie simplă de existenţă a dreptului de proprietate în patrimoniul său, doctrina a relevat condiţia reţinută de instanţa de apel ca titlul reclamantului să aibă o dată anterioară posesiei pârâtului.

Or, în cazul de faţă, reclamanta nu are un „drept de proprietate dobândit formal” (cu toate că nici ea şi nici autorii săi nu au avut vreodată posesia bunurilor, iar dezinteresul manifestat pentru acesta a permis pârâtei realizarea unor lucrări de împădurire) ci, inten?ionând autentic să-şi mărească patrimoniul cu dreptul de proprietate asupra unor terenuri agricole, a dobândit cele două parcele fără a cunoaşte că acestea sunt stăpânite de un terţ.

Mai trebuie subliniat că, odată cu transferul proprietă?ii imobilelor vândute prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …/14.09.2005 la B.N.P. [...] şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 161/25.01.2008 la B.N.P. [...], reclamanta a dobândit şi toate ac?iunile strâns legate de aceste bunuri, inclusiv ac?iunea în revendicare.

De aceea, reclamanta, dobândind un bun care nu se găsea în posesia vânzătorilor, poate revendica aceste bunuri de la cei care le ţin fără drept, tot astfel cum ar fi făcut-o şi autorii ei.

În plus, cum dreptul de proprietate le-a fost reconstituit numiţilor [...] şi, respectiv, [...] şi [...] la 24.06.2005 (prin titlurile de proprietate nr. 2078/2005 şi nr. 2074/24.06.2005) iar pârâta şi-a început posesia în iunie 2006 (când s-au făcut lucrările de arat, discuit şi descopleşit în u.a. 113), şi în concepţia argumentelor improprii ale tribunalului, revendicarea nu putea fi respinsă, recunoaşterea dreptului de proprietate al autorilor reclamantei fiind anterioară începerii posesiei pârâtei.

Pentru aceste considerente, constatând că reclamanta este titulara unui drept de proprietate asupra bunurilor revendicate, conform unui titlu opozabil pârâtei şi care nu a fost invalidat, anulat sau lipsit de efecte în orice alt mod, iar pârâta nu are niciun drept asupra bunurilor revendicate pe care le folose?te (prin înfiinţarea unei păduri din anul 2006) ca urmare a greşitei identificări în teren a unei suprafeţe de teren pe care a primit-o în administrare, Curtea apreciază că în mod greşit instan?ele de fond au respins ac?iunea în revendicare.

Ca urmare, casând decizia recurată şi, rejudecând apelul reclamantei, îl va admite şi va schimba sentinţa apelată în sensul că va fi admisă cererea de chemare în judecată şi va fi obligată pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie imobilele:

- lotul 1 din parcela A741/5 (toată parcela identificată cu nr cad.

IE [...] [...]), lot în suprafaţă de 2,2622 ha., astfel cum este reprezentat în Planul de situaţie - Anexa 1 la raportul de expertiză tehnică judiciară [...], delimitat de punctele: C, 102, 101, 100, ... 93, 92, D,90, 91, E, 89, 88, 87,.... ,82, 81, F, 117, C şi

- lot 2 din parcela A741/9 (toată parcela identificată cu nr. cad.

IE 102191 [...]), lot în suprafaţă de 0,6265 ha., astfel cum este reprezentat în Planul de situaţie - Anexa 1 la raportul de expertiză tehnică judiciară [...], delimitat de punctele: A, 110, 111, 112, B, 128,131, A.

Având în vedere dispoziţiile art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, faţă de împrejurarea că recursul a fost admis cu consecinţa admiterii apelului şi, în final, a admiterii cererii de chemare în judecată şi

Având în vedere situaţia că recurenta reclamantă a suportat onorariul avocatului ales în sumă de 5.950 lei şi o taxă juridică de timbru totală în sumă de 7.502,34 lei, va fi obligată intimata-pârâtă la plata către recurenta reclamantă a acestor sume, în total 13.452,34 lei cheltuieli de judecată în primă instanţă, apel şi recurs.