Hotărâre nr. 257/C din 20.11.2023

Pe tărâmul legii speciale de reparatie, proba dreptului de proprietate are un regim juridic diferit de cel al dreptului comun în materie, aplicabil actiunii în revendicare, astfel că sub acest aspect nu se poate pune semnul egal între dovezile practicate de cele două căi procedurale diferite.

În acest context, statuările instan?ei dintr-o hotărâre pronun?ată într-un proces de revendicare, în sensul lipsei dovezii calită?ii de proprietar dedusă din absen?a titlului de proprietate al reclamantului, nu se pot impune cu autoritate sub aspectul probei dreptului de proprietate în procedura de restituire ini?iată în temeiul Legii nr. 102001 ?i nici în cauza de fa?ă.

Sintagma „acte doveditoare ale dreptului de proprietate” din corpul Legii nr. 102001 are, în accepţiunea legii reparatorii un conţinut mai larg decât cel al noţiunii similare corespunzătoare dreptului comun în materie, reglementare ce se înscrie în spiritul şi finalitatea acestei legi.

Ceea ce este important în accepţiunea legii speciale este de a stabili dacă lucrul solicitat s-a aflat în proprietatea persoanei îndreptăţite, iar dovada proprietăţii se face prin depunerea de copii legalizate sau certificate de pe actele doveditoare referitoare la proprietate iar, în absenţa unor probe contrare, existenta şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

Legea nr. 10/2001

H.G. nr. 250/2007

Codul civil

Asupra apelului civil de faţă

I. Împrejurările faptice ale speţei;

Prin sentinţa civilă nr. 262 din 03 martie 2023 Tribunalul Constanţa a anulat acţiunea formulată de reclamanta SC[...]SRL în contradictoriu cu pârâta [...], ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă.

A respins acţiunea formulată de reclamanta SC [...] SRL în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Eforie, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

A respins acţiunea formulată de reclamanta SC [...] SRL în contradictoriu cu pârâţii [...] şi Primarul Oraşului Eforie, ca nefondată.

A obligat reclamanta la plata către pârâţii [...] a sumei de 7341,48 lei şi către pârâtul [...] a sumei de 4000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a avut în vedere că prin Dispoziţia nr. 2025.01.2006 emisă de Primarul Oraşului E. s-a dispus restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafaţă de 513 mp reprezentând lotul nr. 518 din [...], către numiţii [...].

După decesul numitei [...], cota sa parte din dreptul de proprietate asupra imobilului arătat mai sus a fost transmisă moştenitoarelor [...] şi [...] în baza certificatului de moştenitor nr. [...] 30.05.2007.

După decesul numitei [...] cota sa parte din dreptul de proprietate asupra terenului restituit prin Dispoziţia nr. 202006 s-a transmis către pârâtul [...] potrivit certificatului de moştenitor nr. 492006.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 23686.12.2007 numiţii [...] au înstrăinat pârâtului [...] imobilul situat în [...] în suprafaţă de 513 mp.

Reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului teren în suprafaţă de 30239 mp situat în Eforie Nord, [...] compus din 3 loturi (lot 9 în suprafaţă de 611 mp, lot 10 în suprafaţă de 28906 mp şi lot 8 în suprafaţă de 422 mp).

De asemenea, reclamanta este proprietara imobilului – activ Complex [...] în suprafaţă construită de 6063,04 mp situat în Eforie Nord, [...], judeţul Constanţa, activ ce se află pe ternul cu nr. cadastral 1119.

Deşi prin încheierea de întabulare nr. 1785130.03.2007 s-a arătat că se întabulează dreptul de proprietate asupra terenului de 513 mp cu nr. cad. … în favoarea Oraşului Eforie şi, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 89429.04.2004 dreptul de folosinţă asupra terenului în favoarea reclamantei SC [...] SRL, prima instanţă a constatat că din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8942004 nu rezultă că reclamantei i s-a constituit de către Oraşul Eforie un drept de folosinţă asupra terenului.

În prezent, suprafaţa de teren de 513 mp a cărei restituire s-a dispus prin Dispoziţia Primarului Oraşului Eforie nr. 202006, este identificată cu [...] şi se află în proprietate pârâtului [...], pe această suprafaţă de teren regăsindu-se şi o parte din aleea principală de acces în Complexul [...], de la strada [...].

Prima instanţă a constatat că aleea de acces nu a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 89429.04.2004, Oraşul Eforie, ca deţinător al terenului pe care se află această alee fiind singurul în măsură să dispună cu privire la ea.

Prin urmare, prima instanţă a constatat faţă de cele expuse mai sus, că prin Dispoziţia nr. 202006 de restituire în natură a imobilului - teren de 513 mp situat în Eforie Nord, str. [...], lot …, Primarul Oraşului Eforie nu a încălcat limitele dreptului de proprietate ale reclamantei.

Instanţa de fond a mai constatat că, în cauză, reclamanta invocă în fapt motive de nelegalitate ale Dispoziţiei nr. 202006 catalogându-le greşit ca motive de nulitate decurgând din frauda la lege.

De asemenea, a constatat că motivul de nulitate invocat de către reclamantă privind greşita restituire ca urmare a faptului că bunul a fost confiscat prin Decretul nr. 7121966 nu este întemeiat.

Astfel, în cauză reclamantul nu a făcut dovada că prin modalitatea de soluţionare a notificării nr. 92814.08.2001 emisă de BEJ [...] formulată de numiţii [...] şi [...] s-a urmărit eludarea legii şi că scopul urmărit de Primarul Oraşului Eforie a fost acela de a se sustrage de la normele legale pentru a procura un folos vreunei părţi.

Decretul nr. 712 din 1 septembrie 1966 a fost edictat pentru bunurile ce se încadrează în prevederile art.

III din Decretul nr. 2181960 pentru modificarea Decretului nr. 1671958 privitor la prescripţia extinctivă, iar Decretul nr. 2181960 arată la art.

III că „Dreptul la orice acţiuni având ca obiect restituirea, în natura sau prin echivalent, a unui bun intrat, înainte de data publicării decretului de faţă, în posesiunea statului, în aceea a unei organizaţii cooperatiste sau a oricărei alte organizaţii obşteşti, fie fără niciun titlu, fie în cadrul procedurii prevăzute de Decretul nr. 1111951, se prescrie prin doi ani socotiţi de la data când a avut loc intrarea în posesiune.”

S-a constatat că bunul ce a făcut obiectul restituirii este unul dintre bunurile la care se referă dispoziţiile art. 2 lit. e din Legea nr. 102001 ca fiind un bun preluat abuziv supus restituirii.

Prima instanţă nu a reţinut nici argumentul invocat de reclamantă potrivit căruia notificatorul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului a autorului său şi nici dovada că dreptul de proprietate a fost transmis prin moştenire către acesta.

Din actele dosarului administrativ copie tablou locuri virane cu numele şi adresele posesorilor din parcelarea Eforia Spitalelor Civile 1949 (reiese că lotul 518 în suprafaţă de 513 mp are ca proprietar pe D.I.G.), coroborat cu recipisa nr. 1896 (din care reiese plata sumei de 2052 lei la data de 21.09.2026 din valoarea lotului nr. … de la Techirghiol de către D I G.) şi cu adresa Serviciului planurilor nr. 641923 (din care reiese că lotul nr. … s-a vândut lui D I G. prin Decretului Regal nr. 40131923) prima instanţă a constatat că rezultă cu certitudine că terenul de 513 mp, lot …, din Eforie a aparţinut numitului D I G.

Totodată, din certificatele de moştenitor depuse la dosarul administrativ ( nr. 931998, nr. 941998, nr. 1191999, nr. 302007, 951998, nr. 1981997 şi nr. 492006) rezultă fără tăgadă faptul că autorul iniţial D I G. a fost moştenit succesiv de autorii notificatoarei [...] (prin retransmitere).

De asemenea, părţile care figurează în Dispoziţia contestată au fost, la rândul lor, moştenitorii numitei [...].

Prima instanţă a constatat că invocarea de către reclamantă a unor servituţi legale (drept de trecere pentru utilităţi) nu a fost dovedită, în cauză reclamantul neadministrând probe din care să rezulte că terenul este afectat de servituţi şi că aceste servituţi au fost ştiute de către emitentul actului, care de conivenţă cu titularii notificării au ascuns existenţa lor.

Din Dispoziţia nr. 202006 reiese expres care este notificarea şi notificatorul, care este imobilul notificat, care sunt actele cu care se face dovada transmiterii drepturilor de la autorul iniţial al dreptului de proprietate asupra terenului, care este actul normativ în baza căruia terenul a trecut în proprietatea statului, precum şi care este procesul-verbal al comisiei care concluzionează posibilitatea retrocedării în natură a imobilului.

Or, faţă de toate aceste elemente, prima instanţă a apreciat că dispoziţia contestată este motivată.

Cu privire la nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. …6.12.2007 prima instanţă a apreciat că susţinerile reclamantei sunt nefondate.

Obiectul contractului de vânzare-cumpărare îl constituie, pe de o parte, lucrul vândut, iar, pe de altă parte, preţul, iar lipsa acestora sau neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege în privinţa lor echivalează cu nevalabilitatea contractului încheiat.

Preţul stipulat în contract, faţă de prevederile art. 1303 C. civ., trebuie să fie sincer şi serios, adică să fie plătit, iar cuantumul său să nu fie disproporţionat în raport de valoarea bunului.

Preţul este neserios atunci când este atât de disproporţionat încât nu există preţ, este infim şi tinde spre zero.

În cauză reclamanta nu invocă faptul că preţul a fost prea mic, atât de mic încât să nu poată constitui obiectul obligaţiei celelalte părţi, ci, din contră, invocă faptul că preţul a fost prea mare.

Or, legiuitorul nu a prevăzut nicio sancţiune în această situaţie, preţul prea mare faţă de preţul pieţei neputând aduce nicio vătămare părţilor şi, cu atât mai puţin, neputând fi apreciat ca un fapt fraudulos.

Prin urmare, prima instanţă a apreciat că nu există niciun motiv de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 23682007.

În ceea ce priveşte cererea subsidiară de instituire a unei servituţi de trecere, prima instanţă a apreciat că această cerere este nefondată.

Aşa cum rezultă cu claritate din raportul de expertiză depus în cauză de inginer [...], terenul aparţinând reclamantei nu este defel loc înfundat.

Aşa cum se observă şi din planşele ataşate raportului de expertiză, la calea publică - str. [...] există un front foarte larg, accesul la această stradă putându-se face prin multe alte părţi, chiar dacă pentru acest lucru reclamanta trebuie a-şi edifica o altă alee.

Reţinând, deci, că terenul proprietatea reclamantei nu este un loc înfundat, prima instanţă a apreciat că cererea sa de aservire a terenului pârâtului [...] este nefondată.

Pentru cele expuse, prima instanţă a respins în totalitate acţiunea reclamantei ca nefondată.

[...]

II. Susţinerile păr?ilor din calea de atac;

Împotriva acestei soluţii a declarat apel reclamanta SC [...] SRL care a criticat hotărârea din perspectiva motivelor pe care le vom expune în continuare.

Prima instanţă a tratat cu superficialitate toate motivele de nulitate şi nelegalitate ale actelor civile contestate, reţinându-le ca fiind legale, aspect pe care apelanta îl apreciază ca fiind greşit din prisma dispoziţiilor legale încălcate, dar şi a viciilor de formă şi fond ale acestora.

Sub un prim aspect, prima instanţă porneşte de la o premisă de fapt greşită.

Situaţia din teren contrazice împrejurările de fapt re?inute de instan?ă.

Este adevărat că aleea de acces nu a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 89429.04.2007, însă o bună parte din lotul vândut este în fapt aleea principală de acces.

Aleea principală de acces se suprapune aproape în integralitate (pe lungimea lotului 518) cu acesta, rămânând liberă numai 0,80 m, respectiv 1,64 m pe o lungime de 28,50m.

De altfel aceste aspect nu au fost corect identificat de către expertul de la fond, întrucât acesta, în raport de obiectivul încuviinţat de instanţă (obiectiv care nu a fost suficient pentru lămurirea situaţiei de fapt) a identificat şi măsurat terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, practic a identificat punctele cadastrale ale acestui teren fără a aduce informaţii relevante cu privire la suprapunerea acestuia cu aleea de acces în complex.

În acest sens, în vederea răsturnării raţionamentului greşit al primei instanţe bazat pe un probatoriu insuficient (fiind respinse o serie de probatorii relevante care ar fi făcut lumină în speţa dedusă judecaţii odată cu administrarea acestora), s-a efectuat o expertiză extrajudiciară topo cadastrală care a relevat că aleea publică este ocupată în proporţie de 95% pe lungimea lotului 518, imobilul deţinut de [...] împiedică accesul la domeniul public pe aleea existentă şi, neavând ieşire la calea publică, imobilele deţinute de SC [...] SRL devin loc înfundat.

Şi simplul fapt că în realitate s-a transmis dreptul de proprietate asupra unui bun care nu putea face obiectul restituirii pe Legea 102001, fiind afectat de alee de acces, conduce la nelegalitatea Dispoziţiei de restituire contestată.

Mai departe, în analiza motivului de nulitate absolută invocată de reclamantă, frauda la lege, hotărârea primei instanţe este greşită.

Reclamanta a invocat fraudă la lege ca motiv de nulitate absolută a actului primar Dispoziţia 202006 şi a probat existenta acesteia, respectiv a dovedit mecanismul fraudulos prin care au fost eludate prevederile legale imperative - procedura Legii 102001.

În acest sens s-a administrat proba cu înscrisuri, respectiv înscrisuri din dosarul civil nr. …999 al Tribunalului Constanţa în integralitatea sa, inclusiv hotărârea judecătorească definitivă pronunţată în acest dosar.

Astfel, înscrisurile au fost de natură a releva atât demersurile iniţiale ale titularilor Dispoziţiei 202006 pentru intrarea în proprietate asupra lotului …, respectiv cererea de revendicarea formulată de aceştia, dar şi apărările pârâtei Oraşul Eforie, reprezentată prin primar, Consiliul local şi SC Eforie SA, care au invocat, susţinut şi dovedit că reclamanţii (autorii pârâţilor din prezenta cauză) nu fac dovada dreptului de proprietate asupra terenului, respectiv că autorul acestora … nu a avut drept de proprietate asupra acestui teren.

În cauza respectivă au fost analizate sub aspect probator înscrisurile constând în copia xerox eliberată de Arhivele Naţionale din cadrul Primăriei Eforie pe care instanţa l-a apreciat ca fiind un început de dovadă, dar în realitate reprezintă un tabel şi nu un titlu de proprietate.

Tot în aceeaşi sentinţă, 10827.02.2001, instanţa a reţinut că „în speţă reclamanţii nu dovedesc că au titlu de proprietate asupra imobilului teren intravilan în Eforie Nord în suprafaţă de 513 mp.

Astfel, deşi nu au fost prezentate înscrisuri noi, pe care partea Oraşul Eforie să nu le fi cunoscutcontestat, deşi făcuseră opoziţie convingătoare asupra dovezilor de proprietate ale reclamanţilor, deşi se pronunţase deja o hotărâre definitivă care să valideze aceasta situaţie de fapt şi de drept, totuşi poziţia Oraşului Eforie se schimbă în sensul că apreciază ca reclamanţii sunt persoane îndreptăţite, că fac dovada moştenirii şi că autorul acestora a fost proprietarul lotului …, iar în acest sens emite Dispoziţia 202006.

Dispoziţia nr. 2025.01.2006 eliberată de Primarul Oraşului Eforie a fost emisă în vederea restituirii în natură a imobilului teren în suprafaţa de 513 mp, plan parcelare Eforia Spitalelor Civile Bucureşti, Eforie Nord. str. [...], lot …, având următoarele vecinătăţi [...].

Imobilul a fost restituit moştenitorilor D.I.

G., respectiv numiţilor [...].

S-a considerat că la emiterea dispoziţiei de restituire au fost încălcate dispoziţii legale prevăzute de procedură generală în materie - Legea 102001, respectiv art. 1 alin. 1 şi 2, art. 2.

Pe baza aceluiaşi raţionament greşit, prima instanţă, dar fără să motiveze hotărârea sa, a apreciat că „motivul de nulitate invocat de reclamanta privind greşita restituire ca urmare a faptului ca bunul a fost confiscat prin decretul 7121966 nu este întemeiat.

Dacă aceasta afirmaţie nu este întemeiată înseamnă că însăşi instanţa apreciază că terenul nu a fost confiscat în baza acelui Decret 7121966, acelaşi lucru fiind afirmat şi de către apelanta reclamantă, care a solicitat lămuriri cu privire la acest aspect neclar.

Din situaţia juridică rezultă că deposedarea abuzivă prin Decretul 7121966 s-a făcut de la Eforia Spitalelor şi nu din patrimoniul d-lui G., întrucât acesta nu a avut niciodată dreptul de proprietate asupra terenului.

În speţă, din conţinutul sumar al Dispoziţiei de restituire în natură reiese că imobilul respectiv a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 7121966.

Deşi Decretul nr. 7121966 cu privire la bunurile ce se încadrează în prevederile art.

III din Decretul nr. 2181960 pentru modificarea Decretului nr. 1671958 privitor la prescripţia extinctivă s-ar putea circumscrie dispoziţiilor art. 2 lit. j) din Legea 102001, acesta reglementează o cu totul altă situaţie juridică.

Din actele normative enunţate mai sus, invocate în Dispoziţia de restituire ca premisa naşterii dreptului de restituire a imobilului teren preluat abuziv, rezultă însă că bunul de restituit a aparţinut organizaţiilor socialiste de stat, cooperatiste şi obşteşti şi nu unor persoane fizice, particulare.

Aşadar, terenul - lotul 518 - proprietarul deposedat trebuia să fi fost afiliat la una dintre entităţile enunţate, respectiv la vreo organizaţie socialistă de stat, cooperatiste şi obştească, în caz contrar, temeiul deposedării ilegale nu poate fi considerat Decretul 7121966.

În faţă comisiei de lege 102001 nu s-au făcut dovezi dacă terenul a aparţinut numitului D.I. individualizat la data posedării ca fiind în suprafaţă de 515 mp sau dacă a fost preluat prin dispoziţiile Decretului nr. 7121966.

Însă, cel mai greşit raţionament al primei instanţe îl constituie cel referitor la dovada dreptului de proprietate asupra terenului a autorului său.

Niciunul dintre înscrisurile invocate de prima instanţă ca fiind dovada dreptului de proprietate a autorului D.I.

G. asupra lotului … nu se circumscriu sub niciun aspect celor invocate de legiuitor la art. 557 Cod civil ca fiind actele prin care se poate dobândi, respectiv dovedi dreptul de proprietate.

Din analiza înscrisurilor se reţine că preţul nu a fost plătit în integralitate, şi chiar dacă ar fi fost plătit, nu echivala cu transferul dreptului de proprietate pentru care era necesară încheierea unui act autentic.

În adresele invocate de prima instanţă rezultă că vânzătorul a stabilit o astfel de procedură; astfel, potrivit Înaltului Decret Regal nr. 40131923, lotul … din Techirghiol s-a vândut dlui D.I.G. iar prin adresa 149727.01.1925 vânzătoarea Eforia Spitalelor Civile Bucureşti pune în vedere d-lui D.I.

G. să verse prima rata din preţ, iar restul de preţ (încă 4 rate) să fie vărsate anual fără dobândă.

Totodată, prin aceeaşi adresă se comunica acestuia că autentificarea actului de vânzare-cumpărare se va întocmi îndată după primirea decretului Regal pentru această rectificare.

Pârâţii nu au reuşit să probeze existenţa acestor acte.

De altfel, în anul 1999 prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului …1999, notificatorii [...] au solicitat în contradictoriu cu Oraşul Eforie şi SC Eforie SA, revendicarea imobiliară a terenului intravilan în suprafaţă de 513 mp în parcelarea Eforia Spitalelor civile din 1949, respectiv a lotului 518.

În cadrul acestui dosar au fost administrate o serie de probatorii, printre care şi expertiza imobiliară, însă nu au fost depuse înscrisurile aferente Dispoziţiei 202006 (Tabloul proprietarilor din 1940, chitanţe şi adrese emise în anii 1924-1966) care să facă un minim de dovadă privind dreptul de proprietate al autorului acestora dl G.

De altfel, prin sentinţa civilă nr. 10827.02.2001, Tribunalul Constanţa a respins cererea de revendicare reţinând ca reclamanţii nu fac dovada dreptului de proprietate copia xerox eliberată de Arhivele Naţionale ... este un început de dovada dar în realitate reprezintă un tabel şi nu un titlu de proprietate.

Deşi au declarat apel împotriva hotărârii, apelanţii au lăsat cauza în perimare, întrucât în paralel au depus notificare în temeiul Legii 102001 (proaspăt intrată în vigoare) şi au depus pentru prima dată o serie de înscrisuri, care ar fi fost emise în anii 1924, şi care au intrat în posesia acestora abia în acea perioadă.

Se prezumă că, dacă pârâţii de azi ar fi avut în posesia lor înscrisurile emise din 1924 şi urm. le-ar fi depus şi în faţă instanţei de judecata ca să îşi justifice dreptul de proprietate al autorului lor asupra bunului, astfel încât acestea au un caracter îndoielnic şi sub aspect probator, sunt lipsite de relevanţă juridică.

Primarul Oraşului Eforie a ignorat odată cu soluţionarea notificării pe Legea 102001 efectele unei hotărâri judecătoreşti rămasă definitivă, au făcut abstracţie de faptul că notificatorii nu au reuşit să facă dovada transferului dreptului de proprietate de la Eforia Spitalelor către dl G. în condiţiile Codului Civil, înainte de deposedarea abuzivă prin Decretul nr. 7121966.

Cu toate acestea, eliminând toate argumentele şi însăşi sentinţa 10827.02.2001 a Tribunalului Constanţa, Primarul Eforie şi, respectiv, Comisia de Legea 102001, validează concluziile unui raport de expertiză efectuat în cadrul dosarului nr. …1999, care identificase fără planuri parcelare, datând din 1924-1966, terenul ca fiind amplasat în incinta, respectiv pe calea de acces (parţial) a Complexului [...], situat în Eforie, str. [...].

În plus, ca îndoiala să treneze asupra situaţiei lotului 518 cumpărătorul nu a înscris în evidenţele fiscale imobilul dobândit prin contract de vânzare-cumpărare, neîntabulat, aşteptând cumva să se prescrie eventuale acţiuni împotriva modului de dobândire a acestui teren.

Apelanta a făcut trimitere la o serie de înscrisuri de puse în dosarul nr. …1999 al Tribunalului Constanta de către Oraşul Eforie arătându-se că nici deposedarea din proprietatea dlui … prin decretul nr. 7121966 nu poate fi reţinută ca veridică câtă vreme acesta decedase încă din 1940.

De altfel, certificatele de moştenitor nu fac dovada transmiterii prin moştenire a dreptului asupra lotului ….

În niciunul dintre actele de succesiune nu se face vreo menţiune cu privire la lotul ….

S-a considerat că au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Legea 102001, întrucât persoanele pe numele cărora a fost emisă Dispoziţia nu au făcut dovada calităţii de moştenitori legali sau testamentari ai persoanei fizice îndreptăţite D.I.

G.

Deşi au fost invocate certificatele de moştenitor 931998, 11881986 şi 8411995 s-a apreciat că acestea nu dovedesc legătura acestora cu persoana care a deţinut lotul … - lotizarea Eforia spitalelor civile Bucureşti la data preluării abuzive, în înţelesul Legii 102001.

S-a mai arătat faptul că, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar şi încuviinţate de instanţă, respectiv raportul de expertize efectuat în cauza 91611999 care a stat la baza Dispoziţiei 202006, terenul este ocupat în prezent astfel suprafaţa de 200 mp este ocupată de spaţii verzi amenajate; suprafaţa de 85 mp este ocupată de platforma de dale de beton; suprafaţa de 225 mp este ocupată de platforma de beton simplu; suprafaţa de 5 mp este ocupată de două cămine din zidărie şi beton, unul de canalizare şi altui pentru vane la reţelele termice; pe teren se mai află un stâlp electric de iluminat, atât cele două cămine, cât şi stâlpul electric, cât şi platformele, sunt funcţionale, fiind folosite în scopul pentru care au fost create, respectiv asigură utilităţi şi platforme parcare.

În continuare, au fost redate dispoziţiile art. 7 alin. 1 (1), art. 9, art. 10 alin. 2 (2) din Legea nr. 102001 şi art. 755 alin. (1) din Noul Cod civil, arătându-se că spre deosebire de dreptul legal de trecere, stabilit în interes privat, în cadrul raporturilor de vecinătate, dreptul de trecere pentru utilităţi este stabilit de lege în interes public, în beneficiul autorităţilor publice competente sau a celor cărora li s-a acordat dreptul de a realiza asemenea reţele edilitare.

În speţă, imobilul lot … este afectat de cabluri electrice subterane, canale şi cabluri electrice subterane, respectiv o instalaţie ce deserveşte serviciul de utilitate publică pentru întreaga zonă, Spitalul Techirghiol, Spitalul de oase Eforie şi alte asemenea instituţii şi unităţi de utilitate publică.

De această servitute legală de trecere pentru utilităţi, emitentul Dispoziţiei, Primarul Oraşului Eforie, avea cunoştinţă, nefiind o simplă instalaţie, ci o instalaţie de utilitate publică care deserveşte foarte multe instituţii publice, persoane fizice şi juridice din zonă, dar bineînţeles că această situaţie juridică rezultă din schiţe, planuri şi planuri de situaţii, de încadrare în zonă.

Mai mult, astfel cum rezultă din scenariul de securitate la incendiu întocmit de către dl [...], pompier specialist atestat IGSU, întrucât intervenţia echipajelor de stingere se poate face prin singurul loc de acces - aleea interioară din str. [...], este imperios necesar ca aceasta să fie păstrată permanent liberă (fără a fi blocată, îngustată, edificarea de construcţii etc.) iar Dispoziţia de restituire în natură ca teren liber de sarcini şi neafectat de servituţi este un act juridic care fraudează legea în spiritul ei, respectiv dispoziţiile legale invocate, ceea ce impune sancţionarea actului cu nulitatea absolută.

S-a arătat că terenul ce face obiectul contractului atacat este drum public semnalizat corespunzător, cu semne de circulaţie, amplasate de Poliţia Locală cu avizele autorităţilor competente, astfel că acest teren nu putea face obiectul restituirii în temeiul Legii nr. 102001.

De asemenea, s-a apreciat greşită hotărârea primei instanţei şi cu privire la nulitatea Dispoziţiei nr. 202006 din prisma nemotivării acesteia, fiind redate dispoziţiile art. 21 alin. 4 din Legea 102001.

A făcut trimitere la jurispruden?a Cur?ii Europene de Justiţie, sus?inând că Dispoziţia nr. 2025.01.2006 este un act sumar, nemotivat potrivit rigorilor cerute de lege.

S-a apreciat că Dispoziţia nr. 2025.01.2006 este lovită de nulitate absolută, aceasta neîndeplinind condiţiile de formă şi fond cerute de lege pentru validitate, fiind reiterate toate motivele invocate la fondul cauzei privind nulitatea contractului de vânzare cumpărare, atât ca efect subsidiar al nulităţii Dispoziţiei 202006, cât şi pentru motivele invocate relativ la acest act juridic nelegal.

Astfel, ca motiv de nulitate se invocă respectiv preţul fictiv al vânzării-cumpărării fiind de părere că, chiar dacă în contract s-a menţionat că preţul a fost primit, această menţiune nu este de natură a face dovada.

În concret, terenul în suprafa?ă de 513 mp a fost vândut la preţul de 70.000 euro, adică 136,45 euromp, comparativ cu preţul pieţei de la sfârşitul anului 2007, pentru loturi similare ca suprafaţă, zonă şi caracteristici.

Prima instanţă trebuia să îngăduie reclamantei să administreze probatorii în cauză relative la motivele invocate, solicitând încuviinţarea probei cu înscrisuri constând în documentaţia aferentă încheierii contactului de vânzare-cumpărare, pentru a identifica dovada plăţii preţului de la cumpărători către vânzători, iar dacă s-ar fi îngăduit această probă s-ar fi constatat că nu există o astfel de dovadă, ci simpla menţiune a notarului din contract preţ pe care noi vânzătorii l-am primit în întregime de la comparator astăzi data autentificării prezentului contract'.

Prin acţiunea formulată, reclamanta a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 19 alin. 1 şi 3 din Legea 102001 republicată - dreptul de preempţiune, aspect pe care prima instanţă nu l-a avut în vedere la soluţionarea cauzei.

S-a apreciat că situaţia prevăzută la dispoziţiile art. 19 referitoare la corpurile adăugate pe orizontala şisau verticala lotului restituit se referă exact la situaţia din teren, în condiţiile în care lotul restituit este înconjurat de loturi aflate în proprietateafolosinţa Complexului [...] sau sunt afectate de conducte şi instalaţii, sau au o utilitate de maxim interes pentru aceasta unitate de cazare - fiind singura cale de acces în imobilul Complex turistic [...].

În aceste condiţii, s-a apreciat că a fost încălcat dreptul de preempţiune al apelantei SC [...] SRL, cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …06.12.2007, viciu ce trebuie sancţionat cu nulitatea absolută a actului.

În ceea ce priveşte dezlegarea dată de prima instanţă cererii subsidiare, privind instituirea în favoarea reclamantei a unei servituţi de trecere pe terenul situat în Eforie Nord, str. [...], lot …, parcelarea Eforia Spitalelor Civilă Bucureşti, având în vedere că aceasta constituie singura cale de acces în Complexul [...], deţinut în proprietate de către reclamantă, s-a apreciat asemenea că prima instanţă a pronunţat o soluţie greşită.

S-a făcut trimitere la jurispruden?a Curţii EDO şi s-a susţinut că apelanta reclamantă este lipsită de calea de acces la drumul public, ceea ce o împiedică să îşi exploateze fondul propriu - Complexul [...].Astfel, aşa cum rezultă din expertiza extrajudiciară efectuată de expert [...], imobilul deţinut de [...] împiedică accesul la domeniul public pe aleea existentă şi, neavând ieşire la calea publică, imobilele deţinute de SC [...] SRL devin loc înfundat.

Această concluzie este întărită, de altfel, de scenariul de securitate la incendiu întocmit de către dl. [...], pompier specialist atestat IGSU menţionat anterior.

S-a arătat că la termenul de judecată din 18.01.2023 reclamanta a solicitat suplimentarea probatoriului încuviinţat, în funcţie de evoluţia dosarului şi a elementelor noi născute după depunerea documentaţiei aferente Dispoziţiei nr. 202006.

Toate aceste probatorii erau esenţiale în soluţionarea justă a cauzei.

Până la data declarării apelului apelantei reclamante i-au parvenit o serie de răspunsuri de care înţelege să se folosească în dovedirea apelului.

În drept, au fost invocate dispoziţiilor art. 466 şi următoarele Cod procedură civilă, art. 557, 968 Cod civil şi toate celelalte dispoziţii legale invocate în cuprinsul acţiuniiapelului.

Intimatii pârâti [...], Oraşul Eforie, [...] au depus întâmpinări la apelul declarat în cauză de către apelanta reclamantă, solicitând respingerea cererii de apel ca fiind nefondată şi neîntemeiată şi, pe cale de consecinţă, menţinerea sentinţei primei instanţe ca fiind temeinică şi legală.

Totodată, au solicitat obligarea apelantei reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata pârâtă [...] şi intimatul pârât Consiliul Local Eforie nu au depus întâmpinare la apelul formulat de către apelanta reclamantă.

În etapa apelului s-a administrat proba cu înscrisuri.

III. Aprecierile Curţii;

Apelul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele pe care le vom expune în continuare.

Obiectul cererii de chemare în judecată este constituit de cererea privind anularea Dispoziţiei nr. 2025.01.2006 eliberată de Primarul Oraşului Eforie prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 513 mp, plan parcelare Eforia Spitalelor Civile Bucureşti, Eforie Nord. str. [...], lot 518 în favoarea mo?tenitorilor persoanelor îndreptă?ite [...], precum ?i anularea contractului de vânzare cumpărare subsecvent al aceluia?i imobil; în subsidiar, reclamanta a solicitat instituirea unei servitu?i de trecere pe terenul anterior men?ionat, obiect al restituirii în natură.

Principalul motiv de nulitate a fost constituit de frauda la lege comisă în emiterea dispoziţiei de restituire, iar în ceea ce priveşte contractul de vânzare cumpărare s-a susţinut pre?ul fictiv al opera?iunii de înstrăinare.

Reclamanta a justificat cererea sa de anulare prin aceea că terenul men?ionat este par?ial ocupat de o alee de acces care deserve?te complexul turistic pe care îl administrează.

La data emiterii dispoziţiei de restituire nr. 2025.01.2006, care face obiectul cererii de anulare, reclamanta era doar proprietarul corpurilor de construc?ii situate în incinta complexului [...] C1-C35 (spa?ii de cazare, restaurant ?i grup sanitar), în suprafa?ă construită de 6.063,04mp, a?a cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 89429.04.2004.

Proprietatea asupra terenului în suprafa?ă de 30.239 mp care deservea aceste construc?ii a fost dobândită de către reclamantă ulterior, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 545 din 27.03.2007, în acesta specificându-se că lotul nr. 1 în suprafa?ă de 513mp, proprietate particulară, apar?ine proprietarilor [...] ?i nu face obiectul înstrăinării.

Faptul că terenul în litigiu nu a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 89429.04.2007 nu este contestat în cauză de către reclamanta apelantă.

Apelanta a sus?inut că prin lucrarea de expertiză efectuată cu ocazia judecătii în fond nu a fost identificat corect împrejurarea că aleea de acces este ocupată în proportie de 95% pe lungimea lotului restituit, împiedicând astfel accesul la calea publică pentru imobilele de?inute de către SC [...] Srl; din această perspectivă, bunul nu putea fi considerat liber pentru a fi restituit în natură; prin sentin?a civilă nr. 10827.02.2001 s-a stabilit că autorii pârâ?ilor din cauză nu dovedesc titlul de proprietate asupra imobilului în discu?ie, fapt care nu a fost realizat nici pendinte.

Referitor la problema aleii de acces în incinta complexului, Curtea observă, asa cum corect a retinut si instanta de fond, că întreg Complexul [...] de?inut de către reclamanta apelantă are deschidere la strada [...] din Eforie Nord, pe o lungime măsurată între punctele 1-28, respectiv 24-20, identificate în Anexa nr. 2 – Plan de situa?ie (ansamblu) a raportului de expertiză topografică întocmit de către expert Păun G.

Împrejurarea că pe toată această lungime, complexul asigură accesul numai printr-o singură aleea de acces, aceea ocupată de terenul pârâ?ilor nu transformă locul în unul înfundat, în în?elesul legii civile.

Suntem în prezen?a unui loc înfundat atunci când există o imposibilitate absolută de ie?ire la calea publică, respectiv atunci când nu există nicio ie?ire la calea publică.

Or, în situa?ia de fa?ă nu suntem într-o astfel de situa?ie.

Împrejurarea că reclamanta trebuie să facă unele amenajări pentru practicarea unei noi alei de acces nu poate conduce la instituirea unei sarcini împovărătoare fondului aservit de?inut de către pârâti, fapt care ar da na?tere ?i la nevoia de despăgubire pentru această aservire.

În raport de aceste statuări, este irelevant că expertiza trebuia să stabilească împrejurarea că aleea de acces este ocupată în proporţie de 95% pe lungimea lotului restituit, acest motiv de critică fiind neîntemeiat.

Referitor la calitatea de persoane îndreptătite la restituire a numi?ilor [...], instanţa retine că apelanta s-a raportat ?i la statuările din sentinţa civilă nr. 10827.02.2001 a Tribunalului Constan?a în cuprinsul căreia s-a re?inut că reclaman?ii ,,nu dovedesc un titlu de proprietate asupra imobilului teren intravilan în Eforie Nord, în suprafaţă de 513mp”.

În dosarul nr. …1999 al Tribunalului Constanta, finalizat cu sentinţa civilă nr. 10827.02.2001, păr?ile reclamante (beneficiarii dispozi?iei de restituire ce face obiectul cererii de anulare) au investit instan?a de judecată cu o ac?iune în revendicare, de drept comun.

Acţiunea în revendicare reprezintă mijlocul procedural cel mai energic prin care se tinde la apărarea şi restabilirea dreptului de proprietate, fiind o acţiune reală petitorie prin care reclamantul - proprietar neposesor solicită restituirea bunului său de la posesorul neproprietar ori de la un detentor precar.

În cadrul acestei ac?iuni, reclamantul trebuie să dovedească dreptul său de proprietate, printr-un titlu translativ sau declarativ de proprietate, doctrina şi jurisprudenţa relevând şi unele dificultăţi de probă deplină a dreptului, sens în care se procedează la comparare titlurilor cu care pretin?ii proprietari se legitimează.

În materia imobilelor preluate abuziv de stat a fost adoptată ca lege specială de reparaţie Legea nr. 102001 care a reglementat o procedură distinctă de restituire, stabilind reguli diferite pentru recuperarea imobilului preluat de către stat, dar ?i cu privire la proba dreptului de proprietate al persoanei îndreptă?ite, instituind reguli mai relaxate sub aspect probator.

Or, dispozi?ia contestată în cauza de fa?ă a fost emisă în procedura reglementată de Legea nr. 102001.

Înţelesul acte doveditoare se regăseşte în art. 23.1. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 102001, aprobate prin H.G. nr. 2502007 (literele a) - h)).

Prin urmare, sintagma „acte doveditoare ale dreptului de proprietate” are, în accepţiunea legii reparatorii (asemenea celorlalte acte normative cu caracter asemănător) un conţinut mai larg decât cel al noţiunii similare corespunzătoare dreptului comun în materie, reglementare ce se înscrie, asemenea ansamblului normativ, în spiritul şi finalitatea acestei legi.

Ceea ce este important în accepţiunea legii speciale este de a stabili dacă lucrul solicitat s-a aflat în proprietatea persoanei îndreptăţite, iar dovada proprietăţii se face prin depunerea de copii legalizate sau certificate de pe actele doveditoare referitoare la proprietate (art.23.2 din normă).

Mai mult decât atât, potrivit art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 102001, în absenţa unor probe contrare, existenta şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive; în aplicarea prevederilor alin. (1) şi în absenta unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusa că deţine imobilul sub nume de proprietar.

De asemenea, în conformitate cu art. 24.1. şi 24.2. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 102001, aprobate prin H.G. nr. 2502007, înscrisurile menţionate la art. 24 alin. (1) din lege sunt considerate acte doveditoare ale dreptului de proprietate; aplicarea prevederilor art. 24 din lege operează numai în absenţa unor probe contrare, fapt ce implică, pe de o parte, condiţia obţinerii de către solicitant a negaţiilor referitoare la actele de proprietate, obţinute ca urmare a cererilor adresate Arhivelor Naţionale şi primăriei în a cărei rază este situat imobilul revendicat, dublate de depunerea unei declaraţii olografe, prin care solicitantul declară pe propria răspundere că nu mai deţine alte înscrisuri, şi, pe de altă parte, coroborarea informaţiilor furnizate de actele normative sau de autoritate, prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în aplicare măsura preluării abuzive, cu celelalte informaţii aflate la dosarul de restituire.

În sensul celor arătate, este de mentionat ?i că Înalta Curte de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a re?inut în considerentele Deciziei nr. 6218.09.2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 92824.11.2017, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la interpretarea sintagmei probe contrare din cuprinsul art. 24 din Legea nr. 102001 a reţinut următoarele

Textul art. 24 din Legea nr. 102001 instituie o prezumţie relativă de proprietate - în privinţa existenţei şi întinderii dreptului - în favoarea persoanei pe numele căreia a avut loc preluarea abuzivă (fiind menţionată ca atare în actul normativ sau de autoritate de preluare).

Din redactarea normei rezultă că este vorba despre o prezumţie relativă, întrucât ea operează în absenţa unor probe contrare, ceea ce înseamnă că subzistă atâta vreme cât nu se face dovada, cu mijloacele de probă permise de lege, că bunul se afla în realitate în patrimoniul altei persoane decât cea pe numele căreia s-a făcut preluarea.

Numai printr-o denaturare a textului (şi a modalităţii răsturnării prezumţiei relative de proprietate) s-ar ajunge la concluzia că dovada contrară ar putea însemna şi că înscrisul de care se prevalează persoana îndreptăţită nu întruneşte condiţiile legii pentru a fi translativ de proprietate, câtă vreme mijlocul de probă de care se foloseşte partea în dovedirea dreptului său este prezumţia (art. 24 din Legea nr. 102001), iar nu actele doveditoare menţionate în art. 23 din lege.

Ca atare, partea adversă, care tinde la răsturnarea prezumţiei relative, este cea care trebuie să facă dovada contrară, respectiv proba apartenenţei dreptului altei persoane decât cea individualizată în actul de preluare.

Aceasta întrucât, sub aspect probatoriu, existenţa unei prezumţii legale, cum este cea instituită de art. 24 din Legea nr. 102001, operează pentru cel în favoarea căruia este stabilită, ca o scutire de sarcina probei faptului alegat, evident după ce acesta face dovada faptului vecin şi conex pe care se întemeiază prezumţia.

Aşadar, interpretarea corectă a textului înseamnă cunoaşterea regimului prezumţiei legale relative (iuris tantum), adică a împrejurării că ea dispensează de dovadă pe cel în favoarea căruia este făcută, mai exact, beneficiarul unei asemenea prezumţii trebuie să demonstreze doar faptul vecin şi conex pe care se sprijină prezumţia (în speţă, faptul că este menţionat în actul normativ de preluare), revenind părţii adverse sarcina probei contrare.

Aprecierea conform căreia răsturnarea prezumţiei s-ar face de chiar beneficiarul acesteia prin faptul că înscrisul depus nu ar îndeplini valenţele unui titlu de proprietate în sensul dat de dispoziţiile art. 23 din lege (astfel cum au fost explicitate prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 102001) ignoră faptul că cele două texte (art. 23 şi 24) reglementează mijloace de probaţiune diferite în susţinerea dreptului de proprietate înscrisurile şi, respectiv, prezumţia.

O interpretare eronată a textului, prin confundarea ipotezelor legale instituite de două norme distincte, nu deschide însă calea mecanismului de unificare al pronunţării hotărârii prealabile (paragrafele 52 - 59).

Concluzionând, Curtea învederează că pe tărâmul legii speciale de reparaţie, proba dreptului de proprietate are un regim juridic diferit de cel al dreptului comun în materie, aplicabil ac?iunii în revendicare, astfel că sub acest aspect nu se poate pune semnul egal între dovezile practicate de cele două căi procedurale diferite.

Aşa fiind, statuările din sentin?a civilă nr. 10827.02.2001 a Tribunalului Constan?a nu se pot impune cu autoritate sub aspectul probei dreptului de proprietate în procedura de restituire ini?iată în temeiul Legii nr. 102001 ?i nici în cauza de faţă.

În acord cu elementele care configurează regimul probator instituit de legea specială, descris anterior, Curtea reţine că prin actul înregistrat sub nr. 2212410.09.1924 Eforia Spitalelor Civile în?tiin?ează pe autorul D.I.G., de pe urma căruia s-a cerut acordarea măsurilor reparatorii, că acestuia i-a fost aprobată vânzarea lotului nr. 513 mp pentru un pre? de 32 leimp, în cinci rate anuale (şi nu anterior întocmirii actului cum greşit sus?ine apelanta) ?i cu interdic?ia de vânzare pe 5 ani, cu men?iunea ca in termen de 10 zile de la înştiinţare să verse prima rată ?i să prezinte timbrele necesare pentru facerea actului.

Prin adresele emise de către Directia de contabilitate si casierie a Eforiei Spitalelor nr. 366526.02.1925 ?i 1854016.09.1925, respectiv recipisa nr. 13964.05.1927 s-a confirmat plata ratelor aferente anului 1924 - 1926, respectiv a taxelor de punere în posesie pentru lotul men?ionat.

Chiar dacă la dosar nu se regăsesc şi recipisele aferente ultimilor doi ani (din cei cinci pentru care se e?alonase plata pre?ului), nicio probă nu a relevat că a avut loc rezolu?iunea vânzării pentru neplata pre?ului, întrucât neplata integrală a preţului afectează executarea contractului de vânzare cumpărare ?i nu valabilitatea lui.

Tot din documentaţia regăsită la dosar a rezultă si că autorului i-a fost aprobată o reducere de pret pentru lotul cumpărat de la 32 lei la 20leimp (adresa nr. 2428620.11.1925) şi că i-a fost înmânat planul parcelar al lotului achizi?ionat (adresa din 5.IX.1923).

Copia extras eliberată de Arhivele Na?ionale atestă că autorul pârâţilor figura nominalizat în ,,Tabloul locurilor virane cu numele şi adresele posesorilor din Parcelarea Eforiei Spitalelor Civile – 1949” cu lotul 518 în suprafaţă de 513mp.

D.I.G.

Prin raportarea acestor înscrisuri la exigentele probatorii impuse de prevederile Legii nr. 102001, Curtea va re?ine că documentele expuse anterior fac dovada existen?ei bunului a cărei restituire s-a realizat prin dispozi?ia contestată în patrimoniul autorului la data preluării lui de către stat.

Nicio probă contrară nu a fost produsă pentru a contrazice prezum?ia de proprietate instituită de lege în sarcina persoanei îndreptăţite, astfel că este lipsit de relevan?ă dacă, după anul 1950 autorul pârâţilor era sau nu înscris în rolul fiscal cu acest bun.

În altă ordine de idei, Curtea reţine şi că nu li se poate impune moştenitorilor autorului efectuarea unor acte de acceptare a mostenitorii pentru un bun care nu se mai afla în patrimoniul defunctului, fiind preluat de către stat.

În plus, în procedura specială a restituirii imobilului preluat de către stat, legea stabileşte că succesibilii care nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul legi, cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită (art. 4 alin. 3 din Legea nr. 102001).

Niciun element probator administrat în cauză nu a relevat existenţa vreunei fraude la lege, înteleasă ca folosirea unor mijloace legale pentru eludarea altora.

În spe?ă, reclamanta apelantă nu a reu?it să demonstreze că emitentul dispozi?iei de restituire ?i persoanele îndreptă?ite au urmărit să deturneze în vreun fel scopul urmărit de legea specială.

Împrejurarea că terenul retrocedat ar fi afectat de traversarea unor cabluri subterane este de natură a produce consecinţe asupra folosinţei terenului de către actualii deţinători şi nu poate constitui un impediment la restituirea în natură.

În ceea ce prive?te scenariul de securitate care ar fi afectat prin retrocedarea terenului afectat de aleea de acces, Curtea observă, aşa cum s-a detaliat anterior, că suprafa?a de teren aflată în proprietatea reclamantei apelante nu constituie un loc înfundat, existând posibilitatea practicării unei noi alei de acces care să corespundă cerinţelor din punct de vedere al securită?ii la incendii, la care face referire apelantul.

Contrar celor susţinute de către apelantă, se va retine şi că dispoziţia ce face obiectul cererii de anulare este motivată şi expune analiza îndeplinirii condi?iilor pentru retrocedarea în natură.

O motivare lapidară nu este echivalentă cu lipsa acesteia, atâta vreme cât din cuprinsul expunerii se pot decela cu u?urin?ă considerentele pentru care unitatea de?inătoare a luat măsura din dispozitivul deciziei.

Apelan?ii au criticat hotărârea de fond ?i în ceea ce priveste dezlegarea dată cererii de anulare a contractului de vânzare cumpărare subsecvent dispozi?iei de restituire.

În susţinerea acestei cereri, reclamanta a invocat fictivitatea preţului, făcând referire la faptul că acesta este neserios.

Fictivitatea ?i seriozitatea preţului sunt două chestiuni diferite din perspectiva cerin?elor pe care pre?ul unei vânzări trebuie să le îndeplinească.

Astfel, dacă fictivitatea se analizează în corelaţie cu condi?ia sincerită?ii pre?ului, în sensul că acesta trebuie să fie real, stabilit efectiv cu scopul de a fi cerut ?i plătit în realitate, seriozitatea se analizează în raport cu cerin?a ca pre?ul să reprezinte un echivalent valoric al lucrului vândut.

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 23686.12.2007 pre?ul terenului a fost stabilit la suma de 70.000 euro, stipulându-se mentiunea că acesta a fost predat la data autentificării actului.

În legătură cu acest aspect, susţinerile reclamantei, reluate de altfel în apel au fost în sensul trimiterii la o decizie de speţă a Tribunalului Iaşi din 1926, fără a se argumenta în ce măsură aceasta are aplicabilitate la cauza pendinte în contextul în care nicio altă împrejurarea convergentă către această aser?iune nu a fost expusă.

Cât priveşte seriozitatea preţului, Curtea aminte?te că aceasta presupune existenta unei proporţii între cuantumul stabilit de către părti ?i valoarea reală a lucrului vândut, chiar dacă nu necesită o echivalen?ă între pre? ?i valoarea lucrului, este exclusă existen?a unei dispropor?ii care nu este susceptibilă de o justificare firească.

Seriozitatea preţului reprezintă o chestiune de fapt care este lăsată la aprecierea instan?ei.

În speţă, apelantul s-a mărginit doar la a arăta că suma de 136,45europm nu corespunde realităţii tranzactiilor imobiliare de la momentul perfectării actului, fără a dovedi această sus?inere în vreun fel.

În lipsa unor elemente de compara?ie, precum ?i a altor justificări dovedite, se va re?ine că acesta aspect nu poate fi reţinut cu temei.

În fine, în ceea ce prive?te încălcarea dreptului de preem?iune al reclamantei la înstrăinarea terenului, prevăzut de art. 19 alin.1 si 3 din legea nr. 102001, la care apelantul face trimitere, Curtea observă că prevederea de care se prevalează acesta se referă la imobilele-construc?ii cărora le-au fost adăugate noi corpuri, ceea ce nu este cazul în spe?ă, fiind vorba despre un teren.

Pentru toate considerentele expuse, Curtea găse?te neîntemeiate motivele de critică expuse de către reclamanta apelantă, astfel că va fi respins ca nefondat apelul, cu consecin?a men?inerii solu?iei instanţei de fond ca temeinică ?i legală.