Hotărâre nr. 189/CM din 31.05.2023

Apelantii sunt angajati cu contract individual de muncă, având calitatea de asistenti personali ai persoanelor cu handicap.

Asistentul personal reprezintă o formă de asisten?ă socială asigurată în conditiile art.31 ?i urm. din Legea nr. 448/2006 persoanelor cu handicap grav.

Legea nu conditionează acordarea sporului pentru conditii periculoase ?i vătămătoare de calitatea de angajat al unui furnizor de servicii sociale, ci de desfă?urarea activită?ii într-o unitate de asistentă socială sau centru cu/fără cazare.

Astfel, se constată corectă solutia primei instante, bazată pe interpretarea gramaticală/lexicală, ce dezvăluie cu eviden?ă sensul avut în vedere de legiuitor din folosirea sintagmei ”în unită?ile”, ?i anume că pentru acordarea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare condi?ia premisă este desfă?urarea activită?ii într-o unitate de asistenţă socială/centru cu sau fără cazare, condi?ie ce nu este îndeplinită în cazul apelan?ilor.

Prin modificările aduse OUG nr. 43/2020 prin Legea nr. 166/2021 a fost reglementată din nou sfera beneficiarilor stimulentului de risc, art.7 alin.5) iar reclaman?ii nu se încadrează în niciuna din categoriile prevăzute de lege – forma în vigoare la data formulării cererii lor, astfel încât în mod evident că ace?tia nu pot beneficia de acordarea stimulentului de risc.

Art. 7 alin. 5 din OUG nr. 43/2020, modificat prin Legea nr. 166/2021

Art.14 alin.1) lit.d) din Capitolul II al Anexei 2 din Legea 153/2017

HG nr. 153/2018

1. Procedura în faţa instanţei de fond

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 10.08.2021 sub nr. …/118/2021, reclaman?ii [...] au solicitat, în contradictoriu cu pârâtii Comuna [...], Unitatea Administrativ Teritorială Comuna [...] şi Primarul Comunei [...], acordarea stimulentului de risc, conform art. 7 alin. 5 ?i 6 din Ordonan?a de Urgen?ă a Guvernului nr. 43/2020, acordarea sporului de până la 15% din salariul de bază, pentru activitatea desfă?urată în condi?ii periculoase sau vătămătoare, acordarea voucherului de vacan?ă aferent anului 2020 pe suport de hârtie ?i obligarea pârâ?ilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclaman?ii au arătat că au calitatea de asisten?i personali ai persoanelor cu handicap, iar stimulentul de risc, în cuantum de 2500 lei, se acordă pe perioada celor două luni ale stării de urgen?ă, beneficiari personalul din domeniul asisten?ei sociale ?i comunicare, implicat direct în sprijinirea ?i/sau îngrijirea persoanelor în vârstă, a copiilor, a persoanelor cu dizabilită?i ?i a altor grupuri vulnerabile.

De?i au formulat cereri pentru acordarea stimulentului, conform art. 7 alin. 5 ?i 6 din Ordonan?a de Urgen?ă a Guvernului nr. 43/2020, nici până în prezent nu au ob?inut vreun răspuns.

În ceea ce prive?te sporul de 15% pentru condi?iile de muncă, acesta rezultă din art. 20 al Hotărârea Guvernului nr. 268/2007, Anexa 9, pct.

IV lit. a din Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, art. 12 coroborat cu art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 153/2018.

Întrucât au existat divergen?e în cadrul unor primării în vederea acordării acestui spor, Ministerul Muncii ?i Justi?iei Sociale, prin Autoritatea Na?ională pentru Persoane cu Dizabilită?i, a confirmat că acordarea sa este legală.

Primul pas pe care ordonatorul de credite trebuie să îl facă este să solicite Direc?iei de Sănătate Public expertizarea locurilor de muncă, apoi să solicite alocarea de fonduri pentru acordarea sporului.

În ceea ce prive?te voucherele de vacan?ă, acordarea lor este reglementată de Ordonan?a de Urgen?ă a Guvernului nr. 46/2017.

În perioada 2019-2020, personalul din cadrul institu?iilor ?i autorită?ilor publice, indiferent de sistemul de finan?are, beneficiază de vouchere de vacan?ă, astfel că acestea sunt cuvenite ?i asisten?ilor personali.

În drept au fost invocate dispozi?iile men?ionate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

La data de 14.09.2021, pârâ?ii Comuna [...] ?i Primarul comunei [...] au formulat întâmpinare prin care au invocat excep?ia lipsei calită?ii procesual pasive a Primarului, întrucât nu există raporturi juridice între acesta ?i reclaman?i, iar pe fondul cauzei respingerea cererii ca neîntemeiată, întrucât reclaman?ii nu se încadrează în categoriile de personal pentru care legea prevede acordarea sporului de 15% sau a stimulentului de risc.

În ceea ce prive?te voucherele de vacan?ă, s-a renun?at la acordarea acestora, conform art.

I din Ordonan?a Guvernului nr. 8/2021.

Prin sentinţa civilă nr. 1245/8.04.2022, Tribunalul Constanţa a respins, ca rămasă fără obiect, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Primarul comunei [...].

A admis în parte cererea formulată de reclamanţii [...] în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială [...] şi Primarul comunei [...].

A obligat pârâta să plătească în favoarea fiecărui reclamant stimulentul de risc, în cuantum de 2500 lei pentru fiecare lună de stare de urgenţă, prevăzut de art. 7 alin. 2 din OUG nr. 43/2020, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 82/2020.

A respins, ca neîntemeiate, celelalte capete de cerere.

Analizând cu prioritate excep?ia lipsei calită?ii procesuale pasive a Primarului comunei [...], instanţa de fond a reţinut următoarele:

Potrivit art. 36 Cod procedură civilă, calitatea procesuală presupune identitatea dintre titularul dreptului subiectiv dedus judecă?ii ?i reclamant, precum ?i identitatea dintre pârât ?i cel căruia îi incumbă obliga?ia corelativă dreptului păr?ii adverse.

În cauza dedusă judecă?ii, reclaman?ii î?i întemeiază preten?iile pe contractele individuale de muncă încheiate cu unitatea administrativ teritorială, iar în ?edin?a de judecată din data de 04.04.2022 ace?tia au arătat că Primarul este chemat în judecată exclusiv pentru capătul de cerere referitor la acordarea sporului de 15%, care are competen?a de a stabili valoarea sporurilor.

Pe fondul cauzei, Tribunalul a avut în vedere următoarele:

În fapt, reclamanţii sunt angajaţi de către pârâta Comuna [...] pe postul de asistenţi personali ai persoanelor cu handicap [...], a?a cum rezultă din Contractele Individuale de Muncă nr. … .

În drept, instan?a a reţinut că Ordonan?a de Urgen?ă a Guvernului nr.43/2020, act normativ pe care î?i întemeiază cererea reclamanta, a fost modificat succesiv, după cum urmează:

În forma ini?ială, în vigoare din data de 6 aprilie 2020, OUG nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă, nu con?inea prevederi relevante pentru categoria de personal vizată.

La data de 21 mai 2020 a fost adoptată OUG nr. 82/2020 pentru aprobarea acordării unui stimulent de risc pentru personalul centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asisten?ă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile, izolate preventiv la locul de muncă, pe perioada stării de urgenţă, act care face referire, în art. 1 alin. (1), la acordarea unui stimulent de risc în suma fixă de 1.150 lei brut pentru angajaţii centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru angajaţii centrelor rezidenţiale destinate altor categorii vulnerabile, publice şi private, care au fost izolaţi preventiv la locul de muncă pe perioada stării de urgenţă.

La data de 17 iunie 2020 a fost adoptată Legea nr. 82/2020 privind aprobarea OUG nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă; acest act normativ prevede completarea art. 7 cu trei noi alineate, dintre care alin. (5) are următorul cuprins: „Se aprobă acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut, pe lună, pentru personalul din domeniul asistenţei sociale şi comunitare, indiferent de forma de organizare a furnizorului de servicii sociale, implicat direct în sprijinirea şi/sau îngrijirea persoanelor în vârstă, a copiilor, a persoanelor cu dizabilităţi şi a altor grupuri vulnerabile, pe perioada stării de urgenţă (…)”.

La data de 4 august 2020 a fost adoptată Legea nr.166/2020 privind respingerea OUG nr. 82/2020 pentru aprobarea acordării unui stimulent de risc pentru personalul centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile, izolate preventiv la locul de muncă, pe perioada stării de urgenţă.

La momentul respingerii OUG nr. 82/2020 era deja în vigoare forma alin. (5) al art. 7 din OUG nr. 43/2020 impusă prin Legea nr. 82/2020.

La data de 22 iunie 2021 a fost adoptată Legea nr. 166/2021 privind modificarea şi completarea art. 7 din OUG nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă, iar alin. (5) al art. 7 capătă următoarea formă: Se aprobă acordarea, o singură dată, a unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut, pentru angajaţii centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru angajaţii centrelor rezidenţiale destinate altor categorii vulnerabile, (…) care au fost izolaţi preventiv la locul de muncă pe perioada stării de urgenţă.

A?adar, art. 7 alin. 5 din Ordonan?a de Urgen?ă a Guvernului nr. 43/2020 a cunoscut o serie de modificări succesive, prin care a fost extinsă sau restrânsă aria sa de aplicare, în ceea ce prive?te beneficiarii stimulentului de risc în cuantum de 2500 lei.

În cursul derulării contractului individual de muncă dintre păr?i, s-a aflat în vigoare art. 7 alin. 5, impusă prin Legea nr. 82/2020, de la data de 20.06.2020, conform căruia beneficiarii stimulentului sunt personalul din domeniul asistenţei sociale şi comunitare, indiferent de forma de organizare a furnizorului de servicii sociale, implicat direct în sprijinirea şi/sau îngrijirea persoanelor în vârstă, a copiilor, a persoanelor cu dizabilităţi şi a altor grupuri vulnerabile, pe perioada stării de urgenţă.

La acest moment, s-a născut dreptul reclaman?ilor, în calitate de asisten?i personali ai persoanelor cu handicap, de a beneficia de stimulentul reglementat de dispozi?ia citată, întrucât: la data intrării în vigoare a legii în forma analizată, ace?tia erau implica?i în prestarea unui serviciu comunitar, de îngrijire a persoanelor cu dizabilită?i; prin Decretele nr. 195/16.03.2020 ?i nr. 240/15.04.2020 a fost decretată starea de urgen?ă pe teritoriul României, de la data de 16 martie 2020 până la data de 14 mai 2020.

Modificările ulterioare ale legii, prin care a fost restrânsă sfera persoanelor îndreptă?ite la a primi stimulentul de risc nu produc niciun efect cu privire la drepturile reclaman?ilor, născute anterior, având în vedere principiul neretroactivită?ii legii civile.

Apărarea pârâtului, în sensul că nu are calitatea de furnizor de servicii sociale nu poate fi primită, dat fiind faptul că art. 31 ?i următoarele (capitolul III) din Legea nr. 448/2006 reglementează serviciile sociale, iar art. 31 alin. 4 lit. c din acela?i act normativ se referă la asisten?ii personali.

Mai mult decât atât, art. 7 alin. 5 în forma relevantă pentru solu?ionarea cauzei cuprinde inclusiv personalul din domeniul asisten?ei comunitare, reclaman?ii exercitând o func?ie din această categorie, în calitate de asisten?i personali ai unor persoane cu handicap.

Astfel, tribunalul concluzionează că primul capăt de cerere este întemeiat, reclaman?ii fiind în drept să beneficieze de stimulentul total de 5000 lei, câte 2500 lei pentru fiecare lună în care a prestat activitate pe timpul stării de urgen?ă.

În ceea ce prive?te acordarea sporului de 15% pentru activitatea desfă?urată în condi?ii periculoase sau vătămătoare, tribunalul re?ine că acesta este reglementat de art. 14 alin. 1 lit. e din Anexa nr. 2, capitolul nr. 2 al Legii-cadru nr. 153/2017: în unită?ile de asisten?ă socială/centre cu sau fără cazare, în raport cu condi?iile în care se desfă?oară activitatea, pot fi acordate, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri: pentru condi?ii periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.

Procedura de acordare a sporului presupune, conform art. 12 ?i 16 din Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 expertizarea locului de muncă de către Direc?ia de Sănătate Publică, aceasta stabilind dacă, în concret, condi?iile în care se desfă?oară activitatea sunt periculoase sau cu poten?ial vătămător pentru sănătate.

Sub acest aspect, tribunalul constată, în primul rând, că niciunul dintre reclaman?i nu î?i desfă?oară activitatea în unită?i de asisten?ă socială, ci ace?tia îngrijesc persoane cu handicap, membri de familie, la domiciliile lor, astfel încât nu fac parte din categoria eligibilă pentru acordarea sporului, iar, pe de altă parte, că sporul se acordă numai după ce, în prealabil, institu?ia abilitată a emis buletinul de determinare sau expertizare, condi?ie neîndeplinită în cauză.

Sporul nu se acordă tuturor persoanelor care func?ionează în domeniul asisten?ei sociale, ci numai acelor care profesează, efectiv, în condi?ii de muncă ce le pot pune în pericol sănătatea.

Reclaman?ii din prezenta cauză nu au solicitat expertizarea locurilor în care lucrează, ci acordarea sporului, pentru care nu sunt îndeplinite condi?iile analizate anterior, astfel încât acest capăt de cerere urmează a fi respins ca neîntemeiat.

În ceea ce prive?te voucherele de vacan?ă, pe suport de hârtie, aferente anului 2020, tribunalul re?ine că, potrivit art. 36 alin. 1 din OUG nr. 114/2018, în perioada 2019-2020, personalul din cadrul institu?iilor ?i autorită?ilor publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările ?i completările ulterioare, ?i la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificările ?i completările ulterioare, indiferent de sistemul de finan?are ?i de subordonare, inclusiv activită?ile finan?ate integral din venituri proprii, înfiin?ate pe lângă institu?iile publice, beneficiază de vouchere de vacan?ă în conformitate cu prevederile OUG nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacan?ă, aprobată cu modificări ?i completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările ?i completările ulterioare, precum ?i de indemniza?ia de hrană prevăzută la art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările ?i completările ulterioare.

Voucherele se acordă a?adar personalului care î?i desfă?oară activitatea în cadrul aparatului institu?iilor publice, categorie din care reclaman?ii nu fac parte, întrucât ace?tia desfă?oară o activitatea socială, coordonată de unitatea administrativ teritorială, de îngrijire a persoanelor cu handicap.

A?adar, acestea sunt angajate ale unită?ii, dar nu î?i desfă?oară activitatea în cadrul acesteia, ci asigură îngrijirea rudelor încadrate în grade de handicap.

Mai mult decât atât, numi?ii [...] ?i [...] ?i-au început activitatea în luna iulie a anului 2020, după momentul emiterii voucherelor către personalul bugetar.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta [...] şi pârâta Comuna [...] prin Primar.

1) În motivarea apelului său, reclamanta [...] arată că sporul de 15% din salariul de bază a fost solicitat potrivit art. 14 alin. 1 lit. d Cap.

II din Anexa II la Legea nr. 153/2017şi Anexei nr. 9 pct.

IV lit.

A pct. 2 din Regulamentul - cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în Anexa II la Legea nr. 153/2017 pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "sănătate şi asistenţă socială", aprobat prin M.G. nr. 153/2018, modificat şi completat prin H.G. nr. 589/2018.

Este adevărat că pentru a avea vocaţie la primirea acestui spor, în persoana apelantei trebuie întrunite cumulativ două condiţii:

- să fie angajată a unei unităţi de asistenţa socială sau centru care să aibă ca obiect de activitate prestarea de servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane cu dizabilităţi;

- să existe buletine de determinare sau, după caz, de expertizare a locului de muncă al apelantei, documente în cuprinsul cărora să se ateste existenţa condiţiilor periculoase sau vătămătoare, având la bază criteriile şi factorii stipulaţi la art. 5 şi 7 din Regulamentul-cadru.

Prima condiţie este îndeplinită, fiind angajata UAT comuna [...], furnizor public de servicii sociale, care prin efectul legii a devenit unitate de asistenţă socială, ca urmare a angajării de personal contractual pe funcţii specifice, conform art. 28 alin. (1) din Legea 153/2017, personal din domeniul asistenţei sociale, salarizat în conformitate cu prevederile Anexei II la Legea 153/2017.

Asistentul personal - ca drept al persoanei cu handicap grav - face parte din categoria „serviciilor ?i presta?iilor sociale"- astfel cum rezultă din prevederile cap.

III al Legii 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Potrivit disp. art. 39 ?i 40 din Legea 448/2006 - asistentul personal de care poate beneficia persoana cu handicap grav - încheie contract individual de muncă cu primăria localităţii de domiciliu/reşedinţă a persoanei cu handicap grav, activitatea asistentului personal derulându-se sub controlul periodic al serviciului public de asistenţă socială şi sub autoritatea consiliului local, salarizarea acestuia precum şi acordarea altor drepturi cuvenite asistentului personal fiind asigurată prin bugetul local.

Posibilitatea legală acordată autorităţii publice locale de a contracta servicii sociale de natura „asistentului personal" pentru persoanele cu handicap grav se circumscrie obligaţiei generale prev, de art. 129 (7) îit. b Codul administrativ constând în „asigurarea cadrului necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind lit.b) „serviciile sociale pentru protecţia copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei şi a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială".

Din interpretarea coroborată a normelor mai sus invocate şi din faptul că prin contractarea serviciilor sociale - de natura asistentului personal - intimata a devenit în fapt furnizor de servicii sociale în beneficiul persoanelor cu handicap grav, rezultă că se înscrie în sfera beneficiarilor sporului de 15%.

Prin modificările aduse prin HG nr. 589/2018, HG nr. 153/2018, legiuitorul a operat o extindere a categoriei de personal care beneficiază de spor pentru condiţii vătămătoare si periculoase, incluzând si servicii sociale cu sau fără cazare în care se încadrează si servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele cu dizabilităti.

Având în vedere cele expuse mai sus, se poate observa că la nivel naţional se aplică sporul de până la 15% din salariul de bază pentru condiţii vătămătoare inclusiv în ceea ce priveşte asistenţii personali, legea fiind imperativă şi clară în acest sens.

Or, în contextul în care, în anumite localităţi, UAT-urile au hotărât, conform legii, acordarea acestui spor asistenţilor personali angajaţi în subordinea lor, prin refuzul nejustificat al intimatei de a acorda sporurile salariai ce i se cuvin în mod legal, se produce o discriminare nejustificată şi neîntemeiată.

În acest sens, prevederile art. 6 lit b) din Legea 153/2017 instituie „principiul nediscriminării" ca principiu de bază al sistemului de salarizare naţional: „b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie".

Poziţia intimatei este vădit contrară legii, şi din păcate a fost preluată ad literam de către instanţa de fond, aceasta având obligaţia legală de a face expertizarea (determinarea) locurilor de muncă pentru fiecare categorie de personal, de a acorda salariile împreună cu sporurile aferente, impuse de lege, în mod egal, tuturor angajaţilor, încălcând astfel principiul sistemului de salarizare art,6 litera (b) principiul nediscriminării, in sensul eliminării oricăror forme de discriminare si instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate si are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie.

Neefectuarea în termenul legat a determinării/ expertizării locurilor de muncă ale asistenţilor personali nu este o obligaţie legală a apelanţilor, ci a intimatelor.

Intimata nu poate invoca propria culpă în apărare, nu poate invoca în apărare neîndeplinirea unor obligaţii stabilite de legiuitor expres în sarcina sa, deoarece s-ar ajunge la situaţia in care angajatorul ar aplica doar prevederile legale care îi convin.

În concluzie, conform Anexei nr, 9 pct.

IV lit.

A sub. 2 din Regulamentul - cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în Anexa II la Legea nr. 153/2017 pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "sănătate şi asistenţă socială", aşa cum a fost acesta aprobat prin H.G. nr, 153/2018 şi modificat şi completat prin H.G. nr. 589/2018, legiuitorul a optat pentru a include si asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav în categoria beneficiarilor sporului de până la 15% din salariul de bază brut, pentru condiţii vătămătoare şi periculoase de muncă.

Legea nu distinge între categoriile de asistenţi personali (profesionişti sau neprofesionişti), sens în care, în virtutea principiului latin ubilexnon distinguit nec nos distinguere debemus („unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem"), sporul legal de până la 15% se aplică tuturor categoriilor de asistenţi personali, inclusiv celor neprofesionişti, cum e si cazul reclamanţilor.

Sporul de până la 15% pentru condiţii vătămătoare de muncă este un spor obligatoriu la nivel naţional, începând din data de 30.03.2018, angajatorii având obligaţia legală de a-l oferi tuturor categoriilor de personal care sunt beneficiare ale acestuia, potrivit legii, fără a face discriminări în funcţie de zona geografică sau de bugetul anual aprobat de ordonatorii de credite.

De asemenea, pentru sumele restante intimata datorează actualizarea sumei cu rata inflaţiei şi dobânda legală.

Cu privire la solicitarea de acordare a voucherului de vacanţă aferent anului 2020 pe suport hârtie, arată că, potrivit 1 alin. 2 şl alin, 2 indice 4 din OUG nr. 8/2009 aşa cum a fost aceasta modificată prin OUG nr. 45/2017: „Instituţiile şi autorităţile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare,...., acordă, în limita sumelor prevăzute în buget alocate cu această destinaţie, în perioada 1 iulie 2017-30 noiembrie 2018, o singură indemnizaţie de vacanţă sau o singură primă de vacanţă, după caz, sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat”.

Mai mult, potrivit Hotărârii nr. 940/2017 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobate prin HG. nr. 215/2009, au fost modificate normele metodologice de acordare a voucherelor de vacanţă şi s-a specificat în mod expres că: „în cazul salariaţilor din instituţiile şi autorităţile publice, prevăzute de art. 1 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, se acordă o singură indemnizaţie de vacanţă, sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat, în limita sumelor prevăzute în buget alocate cu această destinaţie.

Pentru anul 2019, ca şi pentru anul 2020, art. 1, alin.2 din OUG nr. 8/2009 astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 107/2018 nu mai condiţionează, sore deosebire de anul 2018. acordarea voucherelor de vacantă de prevederea lor în buget şi de limitele unei astfel de prevederi.

Altfel spus, se recunoaşte un drept subiectiv patrimonial pur şi simplu salariaţilor, angajatorii din sfera instituţiilor publice nemaiputând nega sau limita acest drept al angajaţilor lor.

Astfel fiind, pârâta UAT comuna [...] a devenit debitorul unei obligaţii a cărei executare nu mat poate fi înlăturată din considerente ulterioare ce ţin de modul de realizare a execuţiei bugetare.

Faptul că o instanţă de judecată poate considera că angajatul unei instituţii publice, personal contractual pe funcţie specifică, conform art. 28 alin. (1) din Legea 153/2017 reprezintă de fapt o categorie specială de angajaţi, cumva exclusă de la aplicarea legii pentru că munceşte la domiciliul persoanei cu handicap şi nu la sediul primăriei, este o apreciere lipsită de sens, dar şi de suport legal.

De asemenea, în contextul în care ceilalţi angajaţi din cadrul Primăriei au beneficiat de astfel de vouchere de vacanţă pentru anul 2020, asistenţii personali angajaţi ai UAT comuna [...] fiind printre singurii care nu au beneficiat de aceste drepturi şi care nu au fost luaţi în calcul din această perspectivă de către angajator, pârâta a comis o discriminare nejustificată faţă de aceştia şi, implicit, faţă de d-sa, încălcând art. 6 lit. b din Legea 153/2017.

Chiar dacă nu au fost alocate sume în buget cu această destinaţie, chiar dacă sumele primite de la bugetul de stat sunt inferioare sumelor solicitate, iar dispoziţiile legii 500/2002 privind finanţele publice instituie reguli în privinţa cheltuielilor din fondurile publice, faţă de modul imperativ în care este reglementată obligaţia de plată a indemnizaţiei de vacanţă, aceste apărări nu pot fi exoneratoare de plată.

Ordonatorul de credite este obligat să identifice soluţii pentru acordarea dreptului salariatului.

Cu privire la actualizarea sumelor reprezentând contravaloarea indemnizaţiei de vacanţă aferentă anului 2020, cu rata inflaţiei, de la data scadenţei şi până la data plăţii efective a acestora şi obligarea intimatei ta plata dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data scadentei acestora şi până fa data plăţii efective, conform OG. nr. 13/2011, apreciază că se impune obligarea pârâtei UAT comuna [...] la plata contravalorii indemnizaţiei de vacanţă cuvenite, de care a fost lipsită în anul 2020, în mod complet neîntemeiat şi discriminatoriu, precum şi la actualizarea sumelor cu rata inflaţiei şi a dobânzii legale penalizatoare, conform OG nr. 13/2011, calculată de la data scadenţei sumelor datorate şi până la data plăţii efective a acestora, fiind vorba de drepturi de natură salarială.

2) În motivarea apelului său, Comuna [...] prin Primar arată că instanţa a reţinut că forma articolului în perioada de derulare a contractului, respectiv din data de 20.06.2020, permite reclaman?ilor acordarea stimulentului de risc fără să facă trimitere la condiţiile legale pe care o persoană trebuie sa le îndeplinească pentru a dobândi calitatea de asistent personal sau comunitar.

Varianta legii citată de către instan?ă în cuprinsul motivării priveşte tot persoane care au calitatea de asistenţi in domeniul asistentei sociale si comunitare, indiferent de forma de organizare.

În întâmpinare UAT [...] a făcut referire la condiţiile prevăzute de art. 37 si 38 din Legea nr. 292/2011 referitor la acordarea acestuia către persoane in calitate de furnizori privaţi de servicii sociale, respectiv persoane fizice autorizate in condiţiile legii.

Conform art. 37 din Legea nr. 292/2011 a asistentei sociale, furnizorii de servicii sociale sunt persoane fizice sau juridice, de drept public ori privat.

Furnizori publici de servicii sociale pot fi: structurile specialitate din cadrul/subordinea autorităţilor administraţiei publice locale si autorităţile executive din unităţile administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş, municipiu ?i sectoare ale municipiului Bucure?ti; autorităţile administraţiei publice centrale ori alte instituţii aflate in subordinea sau coordonarea acestora care au stabilite prin lege atribu?ii privind acordarea de servicii sociale pentru anumite categorii de beneficiari; unităţile sanitare, unităţile de învăţământ şi alte instituţii publice care dezvoltă, la nivel comunitar, senarii sociale integrate.

Furnizori privaţi de servicii sociale pot fi: organizaţiile neguvernamentale, respectiv asociaţiile şi fundaţiile; cultele recunoscute de lege; persoanele fizice autorizate in condiţiile legii; filialele şi sucursalele asociaţiilor fi fundaţiilor internaţionale, recunoscute în conformitate cu legislaţia în vigoare; operatorii economici, în condiţii speciale, prevăzute de lege.

Potrivit art. 38, pentru a acorda servirii sociale pe teritoriul României, furnizorii de servicii sociale, indiferent de forma lor juridică, trebuie acreditaţi in condiţiile legii.

Serviciile sociale pot funcţiona pe teritoriul României numai dacă sunt acreditate în condiţiile legii.

Acreditarea furnizorilor, precum fi a serviciilor sociale acordate de aceştia se reglementează prin lege specială.

La nivelul comunei [...] nu există structură specializată de servicii sociale.

Reclamanţii sunt încadraţi ca asistenţi personali ai persoanei cu handicap si nu ca asistenţi sociali sau ca asistenţi medicali comunitari, o condiţie obligatorie pentru a putea beneficia de stimulentul de risc in condiţiile legii.

Prin urmare, apreciază că reclamanţii, neavând calitatea de personal in domeniul asistentei sociale sau comunitare, nu beneficiază de sporul de risc in condiţiile prevăzute de art. 7 alin 5 si 6 din OUG nr. 43/2020.

Instanţa de fond a pronunţat hotărârea înlăturând fără motivare apărările din cuprinsul întâmpinării, apărări ce fac referire chiar la modalitatea de stabilire a calită?ii reclaman?ilor de persoane îndreptă?ite a beneficia de stimulentul de risc, in cuantum de 2500 lei lunar.

Faţă de aceste motive solicită admiterea apelului a?a cum a fost formulat, schimbarea în parte a sentinţei apelate şi respingerea in tot a cererii formulate de către reclamanţi, ca neîntemeiată.

Intimaţii reclamanţi au depus întâmpinare la apelul formulat de către UAT Comuna [...], solicitând respingerea lui ca nefondat, susţinând că apelanta se află în eroare cu privire la calitatea de persoane îndreptăţite la acordarea stimulentului de risc COVID a asistenţilor personali.

La articolul 2 alin. (1), Legea nr. 448/2006 defineşte persoanele cu handicap ca fiind acele persoane cărora mediul social, neadaptat deficienţelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale şi/sau asociate, le împiedică total sau le limitează accesul cu şanse egale la via?a societăţii, necesitând măsuri de protecţie în sprijinul integrării şi incluziunii sociale.

Art. 7 din Legea nr. 292 defineşte beneficiile de asistenţă socială ca o formă de suplimentare sau de substituire a veniturilor individuale/familiale obţinute din muncă, în vederea asigurării unui nivel de trai minimal, precum şi o formă de sprijin în scopul promovării incluziunii sociale şi creşterii calităţii vieţii anumitor categorii de persoane ale căror drepturi sociale sunt prevăzute expres de lege.

Art. 27 din lege defineşte serviciile sociale ca fiind activitatea sau ansamblul de activităţi realizate pentru a răspunde nevoilor sociale, precum şi celor speciale, individuale, familiale sau de grup, în vederea depăşirii situaţiilor de dificultate, prevenirii şi combaterii riscului de excluziune socială, promovării incluziunii sociale şi creşterii calităţii vieţii.

Serviciile sociale sunt servicii de interes general şi se organizează în forme/structuri diverse, în funcţie de specificul activităţii/activităţilor derulate şi de nevoile particulare ale fiecărei categorii de beneficiari.

Serviciile sociale pot fi clasificate în: servicii de asistenţă şi suport pentru asigurarea nevoilor de bază ale persoanei, servicii de îngrijire personală, de recuperare/reabilitare, de inserţie/reinserţie socială etc.

Articolul 31 din Legea nr. 292/2011 arată că serviciile de îngrijire personală se adresează persoanelor dependente care, ca urmare a pierderii autonomiei funcţionale din cauze fizice, psihice sau mintale, necesita ajutor semnificativ pentru a realiza activităţile uzuale ale vieţii de zi cu zi.

Situaţia de dependenţă este o consecinţă a bolii, traumei şi dizabilităţii şi poate fi exacerbată de absenţa relaţiilor sociale şi a resurselor economice adecvate.

Prin art. 52 din Legea nr. 292/2011 este definită îngrijirea personală la domiciliu ca serviciu social, şi ea poate fi, conform legii, formală (asigurată de persoane calificate, certificate profesional, în condiţiile legii, inclusiv prin asistent personal neprofesionist aşa cum este cazul reclamanţilor - apelanţi) şi informală (asigurată de membrii de familie, prieteni, vecini sau alte persoane necalificate care îşi asumă responsabilitatea îngrijirii persoanei dependente).

Alin. (3) al art. 52 stabilesc dreptul persoanei dependente care necesită asistenţă şi/sau supraveghere permanentă la servicii sociale de îngrijire zilnică acordată la domiciliu, de către un îngrijitor formal (calificat, eventual asistent personal neprofesionist), pentru maximum 8 ore/zi, fie consecutive, fie repartizate la intervale regulate pe parcursul zilei, conform nevoilor concrete ale acesteia.

Cu titlu de excepţie, îngrijirea personală acordată la domiciliu poate depăşi o perioadă mai mare de 8 ore/zi, numai în condiţiile prevăzute expres de lege.

Nevoia persoanei dependente de a fi îngrijită, la domiciliu, este în realitate una permanentă, iar Legea nr. 292/2011 acoperă aceste servicii sociale prin îngrijitor formal (asistent personal neprofesionist în cazul persoanelor cu handicap aflate în îngrijirea apelanţilor-reclamanţi) doar pentru 8 ore/zi, zilnic.

Pentru restul de 16 ore/zi cât statul nu asigură serviciile de îngrijire personală, aceste servicii sunt asigurate, în mod efectiv, de îngrijitori informaţi (neplătiţi), care de cele mai multe ori sunt membrii de familie ai persoanei dependente sau chiar asistentul personal neprofesionist (membru de familie al persoanei dependente), care este în fapt plătit doar pentru cele 8 ore/zi (şi doar maxim 40 ore/săptămână, conform Legii 53/2003 - Codul Muncii şi contractelor individuale de muncă) însă prestează activitate în folosul persoanei dependente 24 ore/zi şi 365 zile/an.

Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, la art. 5 defineşte asistentul personal al persoanei cu handicap grav ca fiind persoana care supraveghează, acordă asistenţă şi îngrijire copilului sau adultului cu handicap grav, pe baza planului de abilitare-reabilitare pentru copilul cu handicap, respectiv a planului individual de servicii al persoanei adulte cu handicap.

Art. 35 alin,(1) din aceeaşi lege arată că persoana adultă cu handicap are dreptul la un asistent personal, în baza evaluării socio-psiho-medicale, iar alin. (2) arată că, copilul cu handicap grav are dreptul la un asistent personal.

H.G. nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, la art. 20 arată că serviciile sociale destinate persoanelor cu handicap pot fi acordate la domiciliu, sub forma îngrijirilor specializate la domiciliu, echipa mobilă şi asistentul personal.

Punând în contrapondere drepturile persoanei dependente prevăzute de Legea nr. 292/2011 (îngrijire personală la domiciliu 8 ore/zi, zilnic, pe parcursul celor 365 zile ale unui an calendaristic) cu drepturile asistentului personal neprofesionist, cum este cazul lor, conform art. 37 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 pe perioada îngrijirii şi protecţiei persoanei cu handicap grav, pe baza contractului individual de muncă, asistentul personal are următoarele drepturi: b) program de lucru care să nu depăşească in medie 8 ore pe zi şi 40 de ore pe săptămână; c) concediu anual de odihnă, potrivit dispoziţiilor legale aplicabile personalului încadrat în instituţii publice), rezultă fără drept de tăgadă că rămân neacoperite serviciile de îngrijire personală la domiciliu pentru perioadele ce depăşesc cele 40 ore/săptămână limitate de art. 37 alin. (1) din Legea 448/2006 şi de Legea 53/2003 - Codul muncii, respectiv rămân neacoperite 8 ore/zi în zilele de sâmbătă, duminică si sărbători legale.

Acest drept al persoanei dependente există, este prevăzut în lege, însă nu este asigurat de către autorităţile administraţiei publice locale, care au obligaţia, conform art. 7 din Legea 448/2006 de a asigura aceste servicii conform legii.

Asistenţii personali sunt personal contractual specific, angajaţi în baza art. 28 din Legea nr. 153/2017, salarizaţi în baza anexei II la Legea 153/2017, şi sunt evident personal tn domeniul asistenţei sociale, fiind îndreptăţiţi la a beneficia de stimulentul de risc prevăzut de art. 7 alin. (5) din OUG nr. 43/2020.

Cu privire la stimulentul de risc, în forma iniţială, OUG nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă, nu conţinea prevederi relevante pentru categoria de personal vizată, asistent personal al unei persoane cu handicap.

La 21.05.2020 este adoptată OUG nr. 82/2020 pentru aprobarea acordării unui stimulent de risc pentru personalul centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile, izolate preventiv la locul de muncă, pe perioada stării de urgenţă, act care face referire la art.

I alin. (1) la acordarea unui stimulent de risc în suma fixă de 1.150 lei brut pentru angajaţii centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru angajaţii centrelor rezidenţiale destinate altor categorii vulnerabile, publice şi private, care au fost izolaţi preventiv la locul de munca pe perioada stării de urgenţă.

La 17.06.2020 este adoptată Legea nr. 82/2020 privind aprobarea OUG nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă; acest act normativ prevede completarea art. 7 cu trei noi alineate, dintre care alin. (5) are următorul cuprins: "Se aprobă acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut, pe lună, pentru personalul din domeniul asistenţei sociale şi comunitare, indiferent de forma de organizare a furnizorului de servicii sociale, implicat direct în sprijinirea şi/sau îngrijirea persoanelor în vârstă, a copiilor, a persoanelor cu dizabilităţi şi a altor grupuri vulnerabile, pe perioada stării de urgenţă .

La 04.08.2020 este adoptată Legea nr. 166/2020 privind respingerea OUG nr. 82/2020 pentru aprobarea acordării unui stimulent de risc pentru personalul centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile, izolate preventiv la locul de muncă, pe perioada stării de urgenţă.

Însă, la momentul respingerii OUG nr. 82/2020, era deja în vigoare forma alin. 5 al art. 7 OUG nr. 43/2020 impusă prin Legea nr. 82/2020.

La 22.06.2021, este adoptată Legea nr. 166/2021 privind modificarea şi completarea art. 7 din OUG nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă, iar alin. 5 al art. 7 capătă următoarea formă:

"(5) Se aprobă acordarea, o singură dată, a unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut, pentru angajaţii centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru angajaţii centrelor rezidenţiale destinate altor categorii vulnerabile, (.. .) care au fost izolaţi preventiv la locul de muncă pe perioada stării de urgenţă (. . .).

Ca urmare a modificării alin. 5 al art. 7 intervenite prin dispoziţiile Legii nr. 82/2020 privind aprobarea OUG nr. 43/2020, aparţin categoriei personalului din domeniul asistenţei sociale şi comunitare, implicat direct în sprijinirea şi/sau îngrijirea persoanelor în vârstă, a copiilor, a persoanelor cu dizabilităţi şi a altor grupuri vulnerabile şi, prin urmare, beneficiază, fără a se putea adăuga la textul legal în sensul impunerii altor condiţii suplimentare restrictive, de stimulentul de risc în cuantum de 2.500 lei brut, pe lună.

Dreptul lor s-a născut la data de 17 iunie 2020, iar modificarea OUG 43/2020 prin Legea nr. 166/2021 nu poate avea efect retroactiv, având în vedere principiul constituţional potrivit căruia legea civilă dispune numai pentru viitor.

Având în vedere ca textul nu face distincţie între tipul de serviciu prestat, condiţiile de exercitare a activităţii şi nu impune dovedirea îndeplinirii de condiţii suplimentare în scopul acordării stimulentului, stabilirea pe cale interpretativă a unor condiţii restrictive de acordare a beneficiului stimulentului contravine principiilor de interpretare a legii, reprezentând o adăugare la textul legal.

În consecinţă, toate apărările referitoare la inexistenţa unor norme de aplicare, de necesitatea respectării disciplinei financiare, deşi sunt pertinente, angajatorul fiind o unitate bugetară, nu sunt de natură să înlăture dreptul lor recunoscut prin lege.

În ceea ce priveşte presupusa înlăturare nemotivată a susţinerilor apelantei pârâte, arătă că la pagina 4 a sentinţei civile apelate instanţa de fond a motivat respingerea apărării acesteia cu privire la lipsa calităţii de persoane îndreptăţite, prin aceea că art. 31 şi următoarele (capitolul III) din Legea nr. 448/2006 reglementează serviciile sociale, iar art. 31 alin. (4) lit. c din acelaşi act normativ se referă la asistenţii personali, motivare pe care o consideră suficientă, instanţa nefiind ţinută să ofere o motivare pe larg ci o motivare suficientă pentru a susţine temeinicia şi legalitatea sentinţei pronunţate.

Reclamanţii [...], [...], [...], [...] şi [...] au formulat apel incident la sentinţa civilă nr. 1275/8.04.2022 a Tribunalului Constanţa, solicitând schimbarea acesteia pentru următoarele motive:

Sporul de 15 % din salariul de bază a fost solicitat potrivit art. 14 alin.1 lit.d Cap.II Anexa II din Legea nr. 153/2017şi Anexei nr. 9 pc.t IV lit.A pct. 2 din Regulamentul - cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în Anexa II la Legea nr. 153/2017pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "sănătate şi asistenţă socială", aprobat prin H.G. nr. 153/2018, modificat şi completat prin H.G. nr. 589/2018.

Sunt angajaţi ai unui furnizor de servicii sociale în sensul art. 37 din Legea 292/2011 furnizorii de servicii sociale sunt persoane fizice sau juridice, de drept: public ori privat.

Potrivit art. 20 din H.G, nr. 268/2007 - pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap : „Serviciile sociale destinate persoanelor cu handicap pot fi acordate: a) la domiciliu: îngrijiri specializate la domiciliu, echipa mobilă, asistentul personal;".

În conformitate cu HG 867/14.10.2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, serviciile sociale de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice şi persoanele cu dizabilităţi, acordate la domiciliu sunt organizate sub forma:

- unităţilor de îngrijire la domiciliu - COD 8810ID-1, prin care se acordă ajutor pentru realizarea activităţilor de bază ale vieţii zilnice şi ajutor pentru realizarea activităţilor instrumentale ale vieţii zilnice;

- îngrijiri personale la domiciliu - COD 8810ID- II, prin care se acordă consiliere familială, suport pentru integrare socială şi participare, suport pentru informare, evaluare, îngrijire personală, alte activităţi ( de tipul terapiilor de recuperare, îngrijirilor medicale, activităţilor de amenajare şi adaptare a mediului ambiant);

- serviciilor de îngrijire la domiciliu pentru persoane adulte cu dizabilităţi - COD 8810ID - III, prin care se acordă informare şi consiliere socială, servicii de asistenţă socială, îngrijire personală, hrănire şi hidratare, integrare şi participare socială şi civică;

- asistentului personal al persoanei cu handicap grav - COD 8810ID-IV, prin care se acordă supraveghere, asistenţă şi îngrijire pentru persoanele cu handicap grav, pe baza planului individual;

- asistentul personal profesionist - COD 8810 ID - V, este prevăzut ca serviciu social acordat în comunitate şi nu la domiciliu.

Astfel, prima condiţie este îndeplinită, apelanţii fiind angajaţi ai UAT Comuna [...], furnizor public de servicii sociale, care prin efectul legii a devenit unitate de asistenţă socială, ca urmare a angajării pe personal contractual pe funcţii specifice, conform art. 28 alin. (1) din Legea 153/2017, personal din domeniul asistenţei sociale, salarizat în conformitate cu prevederile Conf. disp. art. 2 din Legea 292/2011.

Asistentul personal - ca drept al persoanei cu handicap grav - face parte din categoria „serviciilor şi prestaţiilor sociale"- astfel cum rezultă din prevederile cap.

III al Legii 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Prin modificările aduse prin HG nr. 589/2018, HG nr. 153/2018, legiuitorul a operat o extindere a categoriei de personal care beneficiază de spor pentru condiţii vătămătoare si periculoase, incluzând si servicii sociale cu sau fără cazare în care se încadrează si servicii de îngrijire ia domiciliu pentru persoanele cu dizabilită?i.

Cu privire la solicitarea de acordare a voucherului de vacanţă aferent anului 2020, pe suport hârtie, în baza prevederilor OUG 8/2009 cu modificările şi completările ulterioare (OUG. 46/2017 şi OUG 114/2018), apelanţii reclamanţi susţin că potrivit art. 1 alin. 2 şi alin. 24 din OUG nr. 8/2009 aşa cum a fost aceasta modificată prin OUG nr. 46/2017: „Instituţiile şi autorităţile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pc t. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare acordă, în limita sumelor prevăzute în buget alocate cu această destinaţie, în perioada 1 iulie 2017-30 noiembrie 2018, o singură indemnizaţie de vacanţă sau o singură primă de vacanţă, după caz, sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450iei pentru un salariat."

Mai mult, potrivit Hotărârii nr. 940/2017 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobate prin HG. nr. 215/2009, au fost modificate normele metodologice de acordare a voucherelor de vacanţă şi s-a specificat în mod expres că: „în cazul salariaţilor din instituţiile şi autorităţile publice, prevăzute de art. 1 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, se acordă o singură indemnizaţie de vacanţă, sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat, în limita sumelor prevăzute în buget alocate cu această destinaţie."

Pentru anul 2019, ca şi pentru anul 2020, art. 1, alin.2 din OUG nr. 8/2009 astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 107/2018 nu mai condiţionează, spre deosebire de anul 2018, acordarea voucherelor de vacantă de prevederea lor în buget şi de limitele unei astfel de prevederi.

Altfel spus, se recunoaşte un drept subiectiv patrimonial pur si simplu salariaţilor, angajatorii din sfera instituţiilor publice nemaiputând nega sau limita acest drept al angajaţilor lor.

Astfel fiind, pârâta UAT comuna [...] a devenit debitorul unei obligaţii a cărei executare nu mai poate fi înlăturată din considerente ulterioare ce ţin de modul de realizare a execuţiei bugetare (cheltuieli excedentare, venituri sub cele prognozate sau neîncasarea unor sume).

Comuna [...] prin Primar şi Primarul Comunei [...] şi-au exprimat poziţia procesuală prin întâmpinare, solicitând respingerea apelului formulat de către reclamanţi, ca neîntemeiat.

În ceea ce priveşte primul motiv de apel invocat de aceştia apreciază că instanţa de fond a făcut o aplicare corecta a dispoziţiilor legale in ceea ce priveşte respingerea cererii privind acordarea sporului de 15% din salariul de bază pentru activitatea desfă?urată in condiţii periculoase sau vătămătoare, reclamanţii nefiind îndreptă?i?i la primirea acestui spor deoarece niciuna dintre condiţiile prevăzute de lege nu sunt îndeplinite în privin?a lor.

Reclamanţii nu îndeplinesc prima condiţie, acestea fiind persoane nespecializate ce au încheiat contract de muncă individual cu o instituţie publică nespecializată, respectiv Primăria [...].

Este nereală susţinerea apelanţilor privind acordarea sporului de 15 % din salariul de bază de către alte unită?i administrativ teritoriale, aceste drepturi fiind respinse tuturor persoanelor nespecializate ce au contracte de muncă cu unită?ile administrativ teritoriale, nefiind specializate in îngrijirea persoanelor cu handicap grav şi fără ca să existe documente din care să rezulte prestarea muncii în condi?ii vătămătoare sau periculoase.

Este de asemenea nereal faptul că apelan?ii au un drept legal pentru primirea sporului, deoarece aceste drepturi sunt prevăzute de art. 37 din Legea 448/2006 si nu includ acest spor.

Dacă interpretarea apelan?ilor ar fi corectă, atunci legiuitorul nu ar fi impus condiţii suplimentare pentru acordarea sporului.

Mai mult, în ceea ce priveşte caracterul de “recompensă” a acestui spor pentru prestarea de servicii sociale, este tot o interpretare extinsă a legii, expusa pe larg in cererea de apel.

Este clar faptul că dacă inten?ia legiuitorului ar fi fost aceea de a acorda sporul ca “recompensă” pentru activitatea de asistenţă socială, fiind vorba de norme imperative de stricta interpretare si aplicare, sporul ar fi fost introdus ca drept obligatoriu in cuprinsul art. 37 din lege.

În ceea ce priveşte a doua condiţie, aceea de a prezenta documente din care să rezulte existenta unor condiţii periculoase sau vătămătoare în desfă?urarea muncii, susţine că acestea lipsesc cu desăvâr?ire, iar angajatorul, in spe?ă Primăria [...], nu are posibilitatea de a întocmi astfel de documente sau de a efectua expertize în acest sens, a?a cum sus?in apelan?ii.

De?i reclaman?ii au formulat cererea de chemare in judecată, niciunul nu a depus vreun document care să corespundă cerinţelor legale pentru a beneficia de sporul de 15% din salariul de bază.

Totodată, instan?a de fond a avut in vedere faptul că apelanţii î?i desfă?oară activitatea la domiciliul personal, îngrijind propriile rude, motiv pentru care domiciliul personal al apelanţilor nu poate fi expertizat si considerat ca fiind un loc de muncă periculos sau vătămător deoarece acestea î?i petrec în acest mediu tot timpul, nu doar 8 ore pe zi.

Astfel, instan?a de fond, in mod judicios a în?eles să respingă acordarea acestui spor niciunul dintre reclaman?i neîndeplinind condi?iile obligatorii pentru acordarea sporului.

În ceea ce prive?te acordarea voucherului de vacanţă pentru anul 2020 pe suport de hârtie, consideră că instanta de fond a făcut o apreciere şi interpretare corectă a legii, în baza probelor existente la dosarul cauzei.

Instan?a de fond a re?inut în mod judicios că în sunt aplicabile dispoziţiile legale prevăzute de OUG nr. 114/2018, art. 36 alin.1, in sensul ca voucherele de vacanţă se acordă persoanelor care î?i desfă?oară activitatea in cadrul aparatului institu?iilor publice.

Astfel, reclamanţii fiind angaja?i cu contract de muncă pentru prestarea de servicii sociale la domiciliul lor, deci nu în cadrul aparatului instituţiei publice, nu au vocaţia legală pentru a beneficia de vouchere de vacanţă.

Mai mult, unii apelanţi ([...] si [...]) şi-au început activitatea după luna iulie a anul 2020, deci aceştia nu aveau niciun raport juridic cu pârâ?ii care să justifice acordarea voucherelor.

2. Soluţia şi considerentele instanţei de apel

Sentin?a de fond a fost apelată de părtile litigiului, după cum urmează: de către reclaman?i în privinta modalitătii de solu?ionare a capetelor de cerere având ca obiect acordarea sporului pentru condi?ii periculoase ?i vătămătoare, respectiv a voucherelor de vacan?ă pentru anul 2020; de către pârâtă în privin?a solu?iei pronun?ate asupra capătului de cerere având ca obiect acordarea stimulentului de risc.

Întrucât situa?ia de fapt retinută la fond nu a fost contestată de niciuna dintre păr?i, Curtea nu va dezvolta considerentele cu privire la aceasta, analiza urmând a privi problemele de drept dezbătute de păr?i.

Prin apelul principal al reclamantei [...] si cel incident al reclaman?ilor [...], [...], [...], [...] ?i [...] se critică solu?ia de fond referitoare la sporul pentru condi?ii periculoase ?i vătămătoare, respectiv la voucherele de vacan?ă pentru anul 2020.

În privin?a sporului pentru condi?ii periculoase si vătămătoare, a?a cum au invocat ?i apelan?ii ?i cum a re?inut ?i judecătorul fondului, acesta este reglementat de art.14 alin.1) lit.d) din Capitolul II al Anexei 2 din Legea nr. 153/2017, care prevede că ”(1) În unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără cazare, în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, pot fi acordate, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri: d) pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective”.

Justifică apelan?ii îndreptă?irea la acordarea acestui spor prin faptul că sunt angaja?i cu contracte individuale de muncă ai unui furnizor de servicii sociale, una din formele de servicii sociale fiind cea a asistentului personal, cu îngrijire la domiciliu, conform art. 20 din HG nr. 268/2007.

Curtea apreciază însă că ra?ionamentul pe care apelan?ii îl dezvoltă pornind de la această interpretare este gre?it, deoarece legea nu condi?ionează acordarea sporului de calitatea de angajat al unui furnizor de servicii sociale ci de desfă?urarea activită?ii într-o unitate de asisten?ă socială sau centru cu/fără cazare.

Astfel, se constată corectă solu?ia primei instan?e, bazată pe interpretarea gramaticală/lexicală, ce dezvăluie cu eviden?ă sensul avut în vedere de legiuitor din folosirea sintagmei ”în unită?ile”, ?i anume că pentru acordarea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare condi?ia premisă este desfă?urarea activită?ii într-o unitate de asistenţă socială/centru cu sau fără cazare, condi?ie ce nu este îndeplinită în cazul apelan?ilor.

Această interpretare este confirmată ?i de prevederile Anexei 9 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr.

II la Legea-cadru nr. 153/2017, adoptat prin HG nr.153/2018, prevederi care stabilesc categoriile de personal ce pot beneficia de sporurile instituite prin lege ?i condi?iile de acordare.

Or, în prezenta cauză apelantii-reclamanti nu au dovedit că se regăsesc într-una din situa?iile reglementate în Anexa 9 la Regulamentul-cadru adoptat prin HG nr. 153/2018, după cum nu s-a dovedit nici întrunirea condi?iei cumulative pentru acordarea sporului, anume aceea de a fi fost parcursă procedura de expertizare a locurilor de muncă prevăzută de art. 5 ?i urm. din HG nr. 153/2018.

În ce prive?te solu?ia primei instante de respingere a capătului de cerere având ca obiect voucherele de vacan?ă pentru anul 2020, aceasta este criticată de apelan?i pe motiv că tichetele de vacan?ă s-ar acorda necondi?ionat de execu?ia bugetară, respectiv că interpretarea instan?ei de fond ar valida discriminarea făcută de institu?ia pârâtă între diferitele categorii de angaja?i.

A?a cum s-a re?inut ?i de prima instantă, pentru anii 2019-2020 acordarea voucherelor de vacan?ă a fost reglementată prin art. 36 alin. 1) din OUG nr. 114/2018, potrivit cu care ”În perioada 2019 - 2020, personalul din cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, beneficiază de vouchere de vacanţă în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de indemnizaţia de hrană prevăzută la art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare.”

Contrar sus?inerilor apelantilor, potrivit art.1 alin.2^4 din Legea nr. 8/2009, ”În limita resurselor bugetare, angajatorul stabileşte, în condiţiile alin.(2), când acordă voucherele de vacanţă, de comun acord cu organizaţiile sindicale legal constituite sau cu reprezentanţii salariaţilor, după caz”, în vreme ce alineatul 3) al aceluia?i articol prevede că ”Voucherele de vacanţă se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unităţile din domeniul bugetar, şi în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori”.

Conform precizărilor depuse de intimatii-pârâti în apel, la 22.03.2023, în perioada 2019 - 2021 nu au fost incluse în buget sume cu destina?ia de vouchere de vacan?ă, din lipsă de fonduri.

Prin urmare, cât timp legea condi?ionează acordarea tichetelor de vacan?ă de prevederea sumelor corespunzătoare în bugetul de stat/local, după caz, iar în spe?a de fa?ă astfel de sume nu au fost prevăzute în bugetul intimatei pârâte, apelan?ii nu se pot prevala de acest drept, care este unul condi?ional.

Au criticat apelantii si aprecierile judecătorului fondului, potrivit cu care voucherele de vacan?ă se acordă personalului care î?i desfă?oară activitatea în cadrul aparatului institu?iilor publice, iar reclaman?ii nu ar face parte din această categorie întrucât desfă?oară o activitate socială, coordonată de unitatea administrativ-teritorială.

Contestă apelantii-reclamanti aceste argumente, considerând că sunt angaja?i ai institu?iei pârâte, astfel că interpretarea contrară ar însemna încălcarea disp.art.6 lit.b) din Legea 153/2017 ce consacră principiul nediscriminării.

Pornind chiar de la prevederea legală invocată de apelan?i, Curtea re?ine că principiul nediscriminării, ce stă la baza sistemului de salarizare reglementat prin Legea nr.153/2017, presupune eliminarea oricăror forme de discriminare şi instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie.

Rezultă a?adar că tratamentul egal si nediscriminatoriu se aplică întregului personal din sectorul bugetar, cu condi?ia ca acesta să presteze aceeaşi activitate şi să îndeplinească acelea?i condi?ii de vechime în muncă şi în funcţie.

Conform înscrisurilor depuse în proba?iune la fondul cauzei, se re?ine că apelan?ii sunt angaja?i cu contract individual de muncă, având calitatea de asisten?i personali ai persoanelor cu handicap.

Asistentul personal reprezintă, a?a cum a re?inut ?i judecătorul fondului, o formă de asisten?ă socială asigurată în condi?iile art. 31 ?i urm. din Legea nr. 448/2006 persoanelor cu handicap grav.

În func?ie de criteriile prevăzute de lege, asistentul personal poate fi profesionist (art.45 ?i urm. din Legea nr. 448/2006) sau non-profesionist (art. 36 ?i urm. din lege), în această categorie fiind incluse so?ul/so?ia sau rudele/afinii persoanei cu handicap.

În cazul asisten?ilor personali non-profesioni?ti, art.39 alin.1) din Legea nr. 448/2006 prevede că se încheie contract individual de muncă cu primăria localităţii de domiciliu sau reşedinţă a persoanei cu handicap grav, aceasta fiind modalitatea prin care legiuitorul a în?eles să reglementeze raportul juridic tripartit – persoana cu handicap, ocrotită de lege, institu?ia publică ce asigură finan?area formei de asisten?ă socială ?i asistentul personal.

Modalitatea de reglementare poate căpăta un plus de în?eles în contextul art.42 alin.1) ?i 4) din lege, conform căruia ” (1) Adultul cu handicap vizual grav poate opta pentru asistent personal sau indemnizaţie de însoţitor. (...) (4) Părinţii sau, după caz, reprezentanţii legali ai copilului cu handicap grav, persoana sau familia care a primit în plasament un copil cu handicap grav, adulţii cu handicap grav ori reprezentanţii legali ai acestora, cu excepţia celor cu handicap vizual grav, pot opta între asistent personal şi primirea unei indemnizaţii lunare”, respectiv art.44 din lege ”Autorităţile administraţiei publice locale prevăzute la art. 43 alin. (2) au obligaţia: a) de a angaja şi salariza asistentul personal al persoanei cu handicap grav, în condiţiile prezentei legi; b) de a asigura şi garanta plata indemnizaţiei lunare, în cazul în care persoana cu handicap grav sau reprezentantul ei legal a optat pentru aceasta”.

Astfel, în contextul în care legea acordă persoanelor ocrotite op?iunea între beneficiul asistentului personal şi primirea unei indemnizaţii lunare, în mod evident pentru cazul în care se optează pentru asistent personal activitatea acestuia nu poate fi una gratuită, fiind astfel reglementată încheierea contratului individual de muncă.

Fără a mai teoretiza asupra diferen?elor dintre asistentul personal ?i cel profesionist ori asupra ra?iunilor pentru care asistentul personal poate fi din categoria rudelor, afinilor sau so?ilor, Curtea va analiza dacă asistentul personal prestează în baza contractului individual de muncă aceeaşi activitate cu personalul din sectorul bugetar, în conformitate cu disp.art.6 lit. b) din Legea nr. 153/2017 invocate de apelan?i.

În acest sens, Curtea găse?te relevantă expunerea de motive a OUG nr.8/2009, conform căreia ”având în vedere lipsa de forţă de muncă calificată la nivelul întreprinderilor mici şi mijlocii, generată de fenomenul de emigrare cu care ne-am confruntat în ultimii ani, care a generat deja creşteri salariale importante în sectorul privat în ultimii ani, pe fondul creşterii economice şi a necesităţii de a asigura o forţă de muncă stabilă, având în vedere investiţiile făcute de majoritatea angajatorilor în pregătirea forţei de muncă angajate în vederea asigurării sustenabilităţii întreprinderilor în condiţiile concurenţiale generate de aderarea la Uniunea Europeană, prin introducerea tichetelor de vacanţă, Guvernul intervine printr-o măsură urgentă în favoarea angajatului, căruia îi cresc veniturile reale, şi în favoarea angajatorului, care are posibilitatea şi este stimulat să acorde angajaţilor, alături de salariu, vacanţe în ţară, prin intermediul tichetelor de vacanţă, cu rol de recuperare a capacităţii de muncă, de creştere a productivităţii muncii salariatului şi de motivare a acestuia pentru a-şi menţine calitatea de salariat în respectiva întreprindere, ceea ce va genera stabilitate şi eficienţă mărite la nivelul sectorului privat şi în special în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii”.

Din această expunere de motive rezultă că unul din scopurile acordării tichetelor de vacan?ă a fost acela de motivare ?i fidelizare a angaja?ilor, respectiv de cre?tere a productivită?ii ?i eficien?ei acestora la locul de muncă, de unde rezultă că măsura este adresată personalului care î?i desfă?oară efectiv activitatea în cadrul întreprinderii sau institu?iei, după caz.

Or, din această perspectivă, nu s-ar putea invoca o eventuală discriminare, cât timp categoriile de personal nu î?i desfă?oară activitatea în acelea?i condi?ii.

În ce prive?te apelul declarat de apelanta-pârâtă Comuna [...], se constată că acesta vizează solu?ia dată capătului de cerere având ca obiect acordarea stimulentului de risc în cuantum de 2500 lei pentru fiecare lună din perioada stării de urgen?ă, pe care o critică pe motiv că nu au fost analizate de instan?a de fond condi?iile prevăzute de lege pentru acordarea sporului.

Conform art. 7 alin. 5) din OUG nr. 43/2020, forma modificată prin Legea nr.82/2020 ?i care ?i-a produs efectele până la modificările aduse prin Legea nr.166/2021, ”Se aprobă acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut, pe lună, pentru personalul din domeniul asistenţei sociale şi comunitare, indiferent de forma de organizare a furnizorului de servicii sociale, implicat direct în sprijinirea şi/sau îngrijirea persoanelor în vârstă, a copiilor, a persoanelor cu dizabilităţi şi a altor grupuri vulnerabile, pe perioada stării de urgenţă, din fondul de salarii al unităţii angajatoare, prin transferuri de la bugetul de stat, de la titlul VI "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice" sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinaţie, prin ordonatorul principal de credite, sau din fonduri europene”.

Având în vedere modificările succesive ale OUG 43/2020, în aplicarea acestui text de lege ICCJ a pronun?at Decizia RIL nr.26/2022, prin care a stabilit că ”Dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 82/2020, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 166/2021 privind modificarea şi completarea art.7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă, nu sunt aplicabile cererilor aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti la data intrării în vigoare a Legii nr. 166/2021”.

În acest sens, ICCJ a re?inut în considerentele deciziei men?ionate, că ”prestaţia din perioada stării de urgenţă este o situaţie juridică epuizată (facta preaterita), însă, refuzul acordării stimulentului de risc poate fi sancţionat în justiţie în temeiul normei în vigoare la data promovării cererii introductive în instanţă, întrucât aceasta constituie cauza cererii de chemare în judecată (causa debendi), opţiunea reclamantului de a formula cererea în instanţă, urmată de înregistrarea ei, fiind faptul juridic relevant pentru soluţionarea conflictului de legi în timp”.

Legea nr. 166/2021 a intrat în vigoare la data de 26.06.2021, iar ac?iunea reclaman?ilor a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constan?a la data de 10.08.2021, astfel că modificările aduse OUG nr. 43/2020 prin Legea nr. 166/2021 sunt aplicabile.

Prin urmare, dacă cererile aflate deja pe rolul instan?elor la data intrării în vigoare a Legii 166/2021 (deci cererile înregistrate anterior intrării în vigoare a legii) nu pot fi solu?ionate în baza acestui act normativ, din interpretarea ”per a contrario” rezultă că cererilor formulate după intrarea în vigoare a Legii 166/2021 le sunt aplicabile dispozi?iile acestui act normativ.

Astfel fiind, Curtea constată că prin modificările aduse OUG nr. 43/2020 prin Legea nr. 166/2021 a fost reglementată din nou sfera beneficiarilor stimulentului de risc, art.7 alin.5) stabilind că ”Se aprobă acordarea, o singură dată, a unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut, pentru angajaţii centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru angajaţii centrelor rezidenţiale destinate altor categorii vulnerabile, ale furnizorilor publici şi privaţi, prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare, care au fost izolaţi preventiv la locul de muncă pe perioada stării de urgenţă.

Furnizorii de servicii sociale au obligaţia de a fi acreditaţi, iar serviciile sociale din subordinea lor să fie licenţiate sau, după caz, să deţină aviz de înfiinţare sau reorganizare ori plan de restructurare avizat”.

Cum reclaman?ii nu se încadrează în niciuna din categoriile prevăzute de lege – forma în vigoare la data formulării cererii lor, în mod evident că ace?tia nu pot beneficia de acordarea stimulentului de risc.

Pentru toate considerentele expuse, instan?a va respinge apelurile declarate de reclaman?i ?i va admite apelul declarat de pârâta Comuna [...] prin Primar, schimbând în parte sentin?a apelată, în sensul respingerii ac?iunii de fond în integralitate.