ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Curtea de Apel CONSTANȚA · .../36/20023

Hotărâre nr. * din 20.06.2023

Instanță
Curtea de Apel CONSTANȚA
Dosar
.../36/20023
Obiect
Neîndeplinirea obligatiei procesuale de dovedire a achitării taxei judiciare de timbru.
Soluție
Sursa
portal.just.ro

Nu este suficient ca partea să achite taxele judiciare de timbru, ci trebuie să facă şi dovada îndeplinii celeilalte obligaţii procesuale, de a face dovada achitării acestei taxe (dovadă similară oricărei sus?ineri pe care o parte o face în faţa instanţei conform art. 249 c. pr. civ.), probă ce poate fi realizată exclusiv în maniera stabilită de art. 33 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013 prin transmiterea către instanţă a dovezii achitării taxei judiciare de timbru

Or, deşi din copia chitanţei nr. .../08.05.2023 pare a reieşi că petenta ar fi achitat o sumă de 100 de lei cu titlu de taxă judiciară de timbru în dosarul nr. .../36/20023, petenta nu a înaintat niciodată instanţei originalul acestei chitanţe (dar nici o copie), astfel că, în acest dosar nu se poate aprecia că partea a „plătit” o taxă judiciară de timbru, ca apoi să se analizeze incidenţa vreunuia dintre cazurile de restituire.

Art. 197 Cod procedură civilă

Art. 33 alin. 1 şi alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013

Prin cererea formulată la data de 06.06.2023, petenta arată că a primit încheierea nr. 13/C/23.05.2023 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. .../36/20023, în care se menţionează că nu a achitat taxa de timbru de 100 RON pentru strămutare, însă, cu chitanţa nr. .../08.05.2023, pe care o ataşează în copie cererii, susţine că face dovada că a expediat această chitanţă la data de 08.05.2023, motiv pentru care solicită restituirea acestei sume.

Analizând cererea de faţă, instanţa constată următoarele :

Dosarul nr. .../36/2023, având ca obiect strămutare, a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa la data de 24.04.2023, stabilindu-se termen de judecată la data de 23.05.2023.

La data de 25.04.2023, petenta a fost citată de către instanţă cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 100 RON, în termen de 10 zile de la primirea comunicării sub sancţiunea anulării cererii.

Contrar susţinerilor petentei, în sensul că a achitat taxa judiciară de timbru de 100 de lei şi a expediat-o la data de 08.05.2023, până la termenul de judecată stabilit în cererea de strămutare din data de 23.05.2023, la dosar nu s-a depus această dovadă, astfel că, prin încheierea din camera de consiliu din 23.05.2023, Curtea de Apel Constanţa a anulat cererea de strămutare.

Ulterior, petenta a solicitat restituirea sumei de 100 de lei pretinzând că, prin chitanţa nr. .../08.05.2023 pe care a anexat-o în copie, ar fi achitat taxa de timbru pentru strămutare.

Potrivit art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parţial sau proporţional, la cererea petiţionarului, în următoarele situaţii: a) când taxa plătită nu era datorată; b) când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal; c) când acţiunea sau cererea rămâne fără obiect în cursul procesului, ca urmare a unor dispoziţii legale; d) când acţiunea corect timbrată a fost anulată în condiţiile art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă sau când reclamantul a renunţat la judecată până la comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât; e) când, în procesul de divorţ, părţile au renunţat la judecată ori s-au împăcat; f) când contestaţia la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă; g) în cazul în care instanţa de judecată se declară necompetentă, trimiţând cauza la un alt organ cu activitate jurisdicţională, precum şi în cazul respingerii cererii, ca nefiind de competenţa instanţelor române; h) când probele au fost administrate de către avocaţi sau consilieri juridici; i) în cazul în care participantul la proces care a fost recuzat se abţine sau dacă cererea de recuzare ori de strămutare a fost admisă;

Din analiza acestui text reiese că niciuna dintre ipotezele legale nu se regăse?te în cauză pentru că, din perspectiva dosarului nr. .../36/20023, taxa nu a fost „plătită”.

Astfel, potrivit art. 197 Cod procedură civilă, în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii; netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii.

De asemenea, potrivit art. 33 alin. 1 şi alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat şi dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi obligaţia de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

Reiese din analiza acestor prevederi că nu este suficient ca partea să achite taxele judiciare de timbru, ci trebuie să facă şi dovada îndeplinii celeilalte obligaţii procesuale de a face dovada achitării acestei taxe (dovadă similară oricărei sus?ineri pe care o parte o face în faţa instanţei conform art. 249 c. pr. civ.), probă ce poate fi realizată exclusiv în maniera stabilită de art. 33 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013 prin transmiterea către instanţă a dovezii achitării taxei judiciare de timbru

Or, deşi din copia chitanţei nr. .../08.05.2023 pare a reieşi că petenta ... ar fi achitat o sumă de 100 de lei cu titlu de taxă judiciară de timbru în dosarul nr. .../36/20023, petenta nu a înaintat niciodată instanţei originalul acestei chitanţe (dar nici o copie), astfel că, în acest dosar nu se poate aprecia că partea a „plătit” o taxă judiciară de timbru, ca apoi să se analizeze incidenţa vreunuia dintre cazurile de restituire.

De aceea, Curtea constată că nu poate analiza cererea solicitarea petentei din punctul de vedere al prevederilor art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013, părţii rămânându-i să folosească calea pur administrativă prin care arhiva instanţei să certifice că în dosarul nr. .../36/20023 a fost utilizată chitanţa nr. .../08.05.2023 şi, ulterior acestei certificări, să solicite serviciului de taxe şi impozite al municipiului Neam? restituirea sumei care nu a fost folosită conform destinaţiei inten?ionate de contribuabil la momentul achitării.