Hotărâre nr. 291/C din 19.02.2023

De fiecare dată când judecătorul este învestit concomitent cu rezolvarea mai multor excepţii, pentru a deduce ordinea lor de soluţionare trebuie făcute două raţionamente: a) clasificarea excepţiilor, după obiectul asupra căruia poartă, în excepţii de procedură şi excepţii de fond şi b) stabilirea ipotetică a efectelor pe care diferitele, excepţiile le produc în sensul că soluţionarea unora ar face inutilă analiza celorlalte.

După trimiterea cauzei Tribunalului Constanţa spre competentă solutionare, instanţa s-a găsit învestită cu soluţionarea a trei excepţii: tardivitatea formulării cererii de modificare a cererii de chemare în judecată (şi, corelativ, soluţionarea cererii de repunere in termenul de modificare) şi excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei calităţii procesual pasive, invocate de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Constanţa prin Precizările din 13.11.2020.

Ordinea de soluţionare a acestor trei excepţii reiese din clasificarea lor, de fond sau de procedură şi, apoi, efectele pe care ipotetica admitere a excepţiilor de acelaşi fel le-ar avea asupra celorlalte.

Pentru a putea beneficia de măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 18/1991, petenţii trebuiau să facă dovada faptului că terenul a cărui proprietate se voia reconstituită a fost preluat de către stat în realizarea noii reforme agrare realizată prin Legea nr. 187/1945, iar dacă na?ionalizarea nu a fost făcută în cursul procesului de colectivizare a agriculturii, restituirea terenului intravilan de 10.000 m.p. nu se poate face în temeiul „legilor fondului funciar” şi de către Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Mangalia şi Comisiei Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Constanţa, ci în temeiul Legii nr. 10/2001 şi de către Municipiul Mangalia.

Cum reclamanţii au formulat cererea de chemare in judecată în condiţiile Legii nr. 18/1991, excepţia inadmisibilită?ii a fost corect admisă de prima instanţă, „apărările şi probele invocate de reclamantă” neputând avea relevan?ă în stabilirea admisibilităţii căii procedurale alese pentru apărarea dreptului ei, care este o chestiune de legalitate a exerciţiului acţiunii civile şi de interpretare a prevederilor art. 4 din Legea nr. 752/2001.

Art. 8 alin. 1 şi alin. 2 din Legea nr. 18/1991

Art.4 din Legea nr.752/2001 modificată şi completată prin Legea nr. 564/2004

Art. 21 din Legea nr. 10/2001

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia sub nr. .../254/2020 la data de 20.08.2020, reclamanta Academia Română a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Mangalia şi Comisia Judeţeană Constanţa pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să dispună reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei pentru terenul în suprafaţă de 1 ha. situat pe raza municipiului Mangalia, obligarea pârâtelor la propunerea şi respectiv la validarea dreptului de proprietate, la emiterea şi respectiv înmânarea titlului de proprietate şi la încheierea procesului-verbal de punere în posesie sau, dacă reconstituirea în natură a dreptului de proprietate nu este posibilă, la emiterea propunerii de acordare de despăgubiri şi la înaintarea documentaţiei la secretariatul CNCI asigurat de ANRP, precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 435/17.03.2021, Judecătoria Mangalia a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Constanţa – Secţia I civilă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Mangalia a avut în vedere dispozi?iile art.26 alin.(3) din Legea nr. 10/2001 şi decizia nr.

XX/2007 a I.C.C.J. şi completarea de către reclamantă a cadrului procesual pasiv cu pârâtul Municipiul Mangalia, prin primar, care avea obligaţia de a soluţiona notificarea nr. 4629 din 28.11.2005 şi de a emite dispoziţia pentru terenul în suprafaţă de 1 ha. situat pe raza municipiului Mangalia.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 10.05.2021 sub numărul .../254/2020 şi, după soluţionarea conflictului negativ de competenţă între Tribunalul Constanţa şi Judecătoria Mangalia prin sentinţa civilă nr. 37/C/04.10.2021 a Cur?ii de Apel Constanţa, a fost reînregistrat la Tribunalul Constanţa - Secţia I civilă sub nr. .../254/2020*.

Prin încheierea din 02.03.2022 (dezbaterile au avut loc la termenul din 16.02.2022), Tribunalul Constanţa a respins cererea de repunere în termen, a admis excepţia tardivităţii formulării cererii modificatoare a cererii de chemare în judecată şi a constatat că cererea modificatoare a cererii de chemare în judecată a fost depusă la data de 16.12.2020 cu depăşirea termenului legal.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că nu există „împrejurări mai presus de voinţa părţii”, care să fi justificat modificarea acţiunii după termenul statornicit de legiuitor.

Prin sentinţa nr. 1785/25.05.2022 (dezbaterile au avut loc la termenul din 11.05.2022), Tribunalul Constanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Constanţa, a admis excepţia inadmisibilită?ii şi a respins acţiunea ca inadmisibilă.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că a rămas învestit cu cererea iniţială de chemare în judecată şi a analizat cu prioritate, excepţiile invocate prin întâmpinare de către pârâta Comisia Judeţeană Constanţa pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor şi, având în vedere obiectul şi temeiul juridic al cererii deduse judecăţii, a apreciat că analiza calităţii procesuale active şi pasive primează analizei inadmisibilităţii, trebuind să se constate mai întâi dacă pârâtul este obligat în raportul juridic supus cercetării instanţei.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii, tribunalul a considerat că aceasta nu poate fi calificată o simplă apărare de fond, deoarece aplicarea sancţiunii inadmisibilităţii ar împiedica soluţionarea fondului modalităţii de exercitare a acţiunii civile, fiind o sancţiune care vizează exercitarea unei modalităţi de exhibare a acţiunii civile prohibită, în mod expres sau implicit, de către o normă legală imperativă ori care presupune nerespectarea unei condiţii de validitate a căii procedurale aleasă de parte, implicând contestarea dreptului părţii interesate de a sesiza instanţa.

Apoi, a arătat tribunalul, reclamanta a învestit instanţa cu un litigiu de fond funciar întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 18/1991, solicitând obligarea celor două comisii pârâte la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1 ha. situat pe raza municipiului Mangalia, prin emiterea titlului de proprietate şi încheierea procesului-verbal de punere în posesie sau, dacă reconstituirea în natură a dreptului de proprietate nu este posibilă, emiterea propunerii de acordare de despăgubiri.

Pentru a ajunge la concluzia inadmisibilitătii acţiunii, prima instanţă a amintit că terenul în suprafaţă de 10.000 mp. situat pe raza municipiului Mangalia, care a aparţinut Academiei Române în baza testamentului întocmit de [...] la data de 26.12.1945 şi a fost preluat în mod abuziv de către stat prin Decizia Consiliului de Mini?tri nr.1.486/1948 şi poate face obiectul restituirii doar în procedura specială reglementată de Legea nr.10/2001 şi, prin urmare, reclamanta nu avea deschisă calea demersului judiciar întemeiat pe dispoziţiile legale în materie de fond funciar, în contradictoriu cu cele două comisii cu atribuţii exclusiv în această materie.

Împotriva încheierilor din 16.02.2022, 02.03.2022, 11.05.2022 şi a sentin?ei civile nr. 1785/25.05.2022 ale Tribunalului Constanţa a formulat apel reclamanta Academia Română solicitând anularea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii întemeiate pe dispozi?iile Legii nr. 10/2001, către Tribunalul Constanţa iar, în subsidiar, în cazul în care se menţine hotărârea apelată, să se dispună înlăturarea considerentelor prin care instanţa a stabilit că restituirea către Academia Română a tuturor bunurilor preluate în folosinţa statului prin Decizia Consiliului de Miniştri nr. 1486/1948 se face exclusiv în baza Legii nr. 10/2001.

În motivarea căii de atac, s-a arătat că, prin modul în care a fost soluţionată cauza, instanţa de fond a creat o contradicţie între hotărârea Curţii de Apel şi propria hotărâre, Curtea de Apel stabilind un obiect al cauzei (cerere întemeiată pe Legea nr. 10/2001), iar instanţa de fond judecând cererea cu alt obiect decât cel stabilit definitiv.

În această situaţie, având în vedere autoritatea de lucru judecat a sentinţei din regulatorul de competenţă, tribunalul trebuia să stabilească cadrul procesual, să verifice mai întâi calitatea procesuală a părţii care a invocat excepţii şi să se pronunţe asupra acestei calităţi cu prioritate, întrucât, în lipsa calităţii procesuale, partea respectivă nu putea invoca, iar instanţa nu putea analiza excepţiile respective.

Apelanta a sustinut că prima instan?ă a încălcat ordinea logico-juridică de soluţionare a excepţiilor procesuale, în lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei care a invocat excepţia tardivităţii, nu se mai putea pune în discuţie tardivitatea cererii de modificare a acţiunii şi nici recalificarea acesteia, încheierile respective fiind nelegale din această perspectivă, deoarece prima instanţă nu a invocat din oficiu nicio excepţie, aşa încât cadrul legal cu privire la limitele investirii acesteia era dar determinat de incidentele procedurale invocate de părţi.

Într-un alt motiv de critică a sentinţei apelate s-a mai arătat, în ceea ce priveşte încheierea din data de 11.05.2022 şi sentinţa civilă nr. 1785/25.05.2022 că, la data de 11.05.2022, instanţa a pus în discuţie excepţia inadmisibilită?ii şi excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocate de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Constanţa; din punct de vedere procedural, raportat la considerentele şi dispozitivul sentinţei civile nr. 37/C/04.10.2021, soluţia cu privire la excepţia lipsei excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocate de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Constanţa era de admitere (în procedura Legii nr. 10/2001, comisiile judeţene nu au calitate procesual pasivă, ci unitatea administrativ-teritorială prin primar), cu consecinţa respingerii cererii faţă de aceasta ca fiind formulată împotriva unui pârât lipsit de calitate procesual pasivă, iar măsura imediata era aceea de „scoatere din cauza a acesteia şi deconceptarea ei” iar în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, soluţia era de rămânere fără obiect

Un alt argument în susţinerea acestui motiv a fost acela conform cu care soluţiile date excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi inadmisibilităţii prin încheierea de şedinţă din data de 11.05.2022 şi sentinţa civilă nr.1785/25.05.2022 sunt nelegale, fiind date cu încălcarea competenţei exclusive a instanţei.

Apelanta a pretins că, de fapt, soluţionarea greşită a prezentei cauze este urmarea unor erori grave de procedură generate de nestabilirea exactă a obiectului cererii, situaţie generată de neanalizarea excepţiei de tardivitate a modificării cererii de chemare în judecată de către prima instanţă care a fost legal învestită; aceasta eroare a fost perpetuata de instanţele următoare, niciuna dintre aceste neîn?elegând importanţa stabilirii cadrului procesual sub aspectul obiectului cererii, singurul posibil a furniza datele necesare stabilirii competentei sau a declinării.

În dezvoltarea acestui motiv, s-a mai arătat că, urmare a revenirii la forma iniţială a cererii, excepţiile rămase nesoluţionate trebuiau analizate de instanţa competentă în materie de fond funciar, ceea ce impunea o nouă declinare, având în vedere faptul că in regulatorul de competenţă nu a fost avut în vedere incidentul procedural al tardivităţii, iar competenţa a fost stabilită raportat la cererea modificatoare, nu la cererea iniţială; în această ipoteză, pe fond, pârâta CSDPT Constanţa are calitate procesual pasivă, iar excepţia de inadmisibilitate trebuia respinsă pentru argumentele expuse mai sus, precum si pentru cele din secţiunea următoare.

Într-un alt motiv de critică a sentinţei apelate s-a mai arătat că soluţia dată excepţiei de inadmisibilitate este nemotivată, instanţa de fond însuşindu-şi motivarea invocată de pârâta Comisia Judeţeană, iar cu privire la apărările şi probele invocate de reclamantă, aceasta nu a analizat niciuna din aceste apărări si probe, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 425 alin. 1 lit. b) Cod proc civ. si art. 264 alin. 1 Cod procedură civilă.

În susţinerea acestui motiv, s-a precizat că interpretarea şi aplicarea dispozi?iilor art. 4 din Legea nr. 752/2001 este greşită şi nelegală, fiecare teren în parte urmând a fi restituit Academiei Române în func?ie de situa?ia juridică şi categoria de folosin?ă de la data preluării, verificată în concret, nu formal, în baza legilor de restituire aplicabile în concret - Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 10/2001.

Analizând sentinţa apelată prin prisma motivelor invocate de părţi, curtea constată că apelul este neîntemeiat şi urmează a fi respins ca atare.

Cu privire la primul motiv de apel vizând încheierile din 16.02.2022 şi 02.03.2022 prin care prima instanţă s-a pronun?at asupra cererii de repunere în termen şi asupra excepţiei tardivităţii modificării cererii de chemare în judecată, se contată că reclamanta nu contestă pe fond dezlegarea dată celor două incidente procedurale (respectiv că modificarea din 16.12.2020 ar fi fost formulată în termenul prevăzut de art. 204 alin. 1 C.pr.civ. sau că depă?irea acestui termen ar fi fost justificată de motive temeinic justificate conform art. 186 alin. 1 C.pr.civ.), ci invocă aspecte procedurale izvorând din sentinţa civilă nr. 37/C/04.10.2021 a Cur?ii de Apel Constanţa care, în opinia apelantei, ar fi trebuit să împiedice tribunalul să analizeze chestiunile puse în dezbatere.

După cum rezultă din hotărârile instan?elor implicate în conflictul de competenţă, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia la data de 20.08.2020, reclamanta Academia Română le-a chemat în judecată pe pârâtele Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Mangalia şi Comisia Judeţeană Constanţa pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei pentru terenul în suprafaţă de 1 ha. situat pe raza municipiului Mangalia prin obligarea pârâtelor la propunerea şi respectiv la validarea dreptului de proprietate, la emiterea şi respectiv înmânarea titlului de proprietate şi la încheierea procesului-verbal de punere în posesie sau, dacă reconstituirea în natură a dreptului de proprietate nu este posibilă, la emiterea propunerii de acordare de despăgubiri şi la înaintarea documentaţiei la secretariatul C.N.C.I. asigurat de A.N.R.P.

În drept, reclamanta a invocat prevederile Legii nr.18/1991, Legea nr. 247/2005, Legea nr. 564/2004, Legea nr.165/2013, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, art. 11, art. 20 alin.2 şi art. 148 alin.2 Cod Constituţia României, Codul european al bunei conduite administrative.

La 13.11.2020, pârâta Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Constanţa a depus Precizări prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată întemeiate pe legile fondului funciar, pretinzând că obiectul reconstituirii este un teren intravilan situat în Municipiul Mangalia, astfel că nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr.18/1991 sau ale Legii nr.1/2000, ci acelea ale Legii nr.10/2001, terenul în litigiu având, la momentul preluării, categoria de teren intravilan cu construcţii şi nu de teren agricol.

De asemenea, pârâta a invocat şi excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive raportat tot la regimul juridic al terenului litigios, arătând că atribuţiile sale sunt legate de constituirea sau reconstituirea terenurilor situate în extravilanul localităţilor şi art.52 alin.2 din Legea nr.18/1991 neavând atribuţii in aplicarea Legii nr.10/2001.

La primul termen de judecată din 09.12.2020, judecătoria a dispus comunicarea precizărilor şi a primit la dosar nota de probatorii a reclamantei, prorogând discutarea „excep?iei” (în realitate, erau două excepţii) ridicate de pârâta C.J.S.D.P.T.

C-ţa.

La data de 16.12.2020 (prin email), reclamanta Academia Română a depus cerere de modificare a cererii de chemare în judecată (însoţită de o cererii de repunere în termenul de modificare a cererii introductive de instanţă) avându-se în vedere - conform susţinerilor reclamantei - întâmpinarea C.J.S.D.P.T.

C-ţa (în fapt, „Precizările” acestei părţi).

Prin cererea modificatoare, reclamanta şi-a schimbat cererea introductivă pentru situaţia în care terenul ar fi situat în intravilanul mun.

Mangalia prin introducerea în cauză a unui nou pârât, Municipiul Mangalia prin Primar, şi formularea unor noi petite de cerere de obligare a acestui pârât fie la soluţionarea notificării nr. 4629/28.11.2005 şi la emiterea dispoziţiei pentru imobilul în suprafaţă de 1 ha. situat pe raza mun.

Mangalia fie, în cazul în care pârâtul nu este unitate deţinătoare, obligarea pârâtului să transmită dosarul administrativ împreună cu toată documentaţia către unitatea/unităţile deţinătoare şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată; în drept, au fost invocate dispoziţiile art.21 şi art.22 din Legea nr.10/2001, art.10.3 din Normele de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 aprobate prin HG nr. 498/2003, prevederile Legii nr. 564/2004, art. 33 din Legea nr. 165/2013, art.6 din CEDO.

La următorul termen de judecată din 20.01.2020, judecătoria a dispus comunicarea celor două cereri ale reclamantei către cele două pârâte iniţiale (deşi putea face acest lucru odată cu citaţiile emise pentru termenul fixat) şi, din nou, a prorogat discutarea „excep?iei” ridicate de pârâta C.J.S.D.P.T.

C-ţa.

La termenul din 17.02.2021, judecătoria a invocat „excep?ia necompeten?ei materiale a Judecătoriei Mangalia cu privire la cererea modificatoare”; încă de la discutarea acestei excepţii, ambele părţi prezente au solicitat instanţei să se pronun?e asupra cererii de repunere în termenul şi cererii de modificare a cererii de chemare în judecată, amândouă părţile calificând cererea de repunere în termen ca fiind o cerere adi?ională în sensul 123 Cod pr. civ.

În plus, reprezentantul pârâtei Comisia Locală de Stabilire a Dreptului de Proprietate Mangalia a solicitat „respingerea cererii de repunere în termen şi decăderea reclamantei din dreptul de a îşi modifica cererea”, învederând că reclamanta nu poate invoca propria culpă că nu a fost diligentă şi nu a chemat în judecată de la început pe cine trebuie în judecată, ci a a?teptat să vadă apărările şi apoi să î?i modifice cererea, în func?ie de apărările păr?ii adverse.

Judecătoria Mangalia a rămas în pronun?are asupra cererii de repunere în termen, precum şi asupra excep?iei necompeten?ei materiale şi, analizând cu prioritate excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Mangalia „în soluţionarea cererii formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Mangalia prin Primar” (deşi modificarea cererii de chemare în judecată fusese parţială), a declinat competenţa de soluţionare a cererii, astfel cum a fost precizată, în favoarea Tribunalului Constanţa.

La primul termen de judecată în faţa acestei instanţe s-a pus în discuţie, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa invocată de reclamantă, care a sus?inut că a învestit judecătoria cu o cerere fundamentată pe materia fondului funciar şi că cererea modificatoare nu schimbă competenţa soluţionării cererii principale, cererea adiţională urmând a fi soluţionată de instanţa competentă a analiza cererea principală.

Tribunalul a apreciat că Judecătoria Mangalia era competentă să soluţioneze cauza având în vedere dispoziţiile art.123 alin.1 C.pr.civ. şi împrejurarea că, deşi cererea formulată de către reclamanta Academia Română la data de 16.12.2020 nu este identică şi nici nu reformulează cererea iniţială, ci reprezintă o cerere adiţională în sensul art.30 alin.5 C.proc.civ., („cererii iniţiale de chemare în judecată fiindu-i adăugat un nou petit, cu un nou pârât şi un temei juridic diferit”), în cauză opera prorogarea legală de competenţă în favoarea judecătoriei.

Prin sentinţa civilă nr. 37/C/04.10.2021, Curtea de Apel Constanţa a stabilit că Tribunalul Constanţa este competent să judece pricina considerând că din cuprinsul cererii de modificare nu reiese că ar fi vorba de o cerere subsidiară, din moment ce reclamanta a men?ionat că „indiferent cum ar fi calificată cererea subscrisei, ca fiind de fond funciar sau Legea 10/2001, entitatea căreia trebuia adresată este aceea?i”, împrejurare în care Curtea a apreciat că „reclamanta nu a în?eles să formuleze o cerere subsidiară, în ipoteza respingerii cererii ini?iale, ci a în?eles, înaintea primului termen de judecată, să o modifice pe aceasta din urmă”, „contesta?ia pe care o formulează în prezentul dosar, raportat la demersurile pe care le-a întreprins, vizând nesolu?ionarea notificării nr. 4629/28.11.2005”.

Descrierea amănun?ită a con?inutului şi împrejurărilor pronun?ării hotărârilor instan?elor implicate în conflictul de competenţă impune concluzia că, la stabilirea competenţei Tribunalului Constanţa, s-a avut în vedere exclusiv conţinutul cererii modificatoare şi că, în pronunţarea regulatorului de competenţă, Curtea de Apel Constanţa nu a tranşat chestiunea legalei formulări a cererii de repunere în termen.

De aceea, este real că soluţia pronunţată în acest regulator este obligatorie pentru instanţa căreia i-a fost trimisă cauza, însă numai asupra chestiunii care a fost astfel dezlegată, adică competenţa.

Astfel, conform art. 22 alin. 6 C.pr.civ., instanţa trebuia să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii şi, cum chemarea ei de a pronunţa o hotărâre se limita la determinarea căreia dintre instanţele care şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces îi revine atribuţia funcţională de a solu?iona pricina, sentinţa civilă nr. 37/C/04.10.2021 a Cur?ii de Apel Constanţa are autoritate de lucru judecat exclusiv asupra problemei competenţei.

În plus, este exclus ca prin regulator să se fi stabilit „limitele investirii instan?ei ce urma a solu?iona cauza” pentru că instanţa superioară instanţelor aflate în conflict a analizat obiectul cererii, astfel cum acesta era caracterizat prin toate actele procesuale anterioare ale părţilor, fără ca rezolvarea controversei privind competenţa să fi putut ratifica sus?inerile vreuneia dintre părţi privind acest obiect sau să fi acoperit lipsurile deja sesizate (dar nesoluţionate) în formularea acestuia.

Pentru aceste motive, cum nu se poate aprecia că instanţa învestită cu regulatorul de competen?ă ar fi putut tranşa şi alte aspecte litigioase (fie ele şi unele care reprezintă aspecte esen?iale ale stabilirii competenţei), nu poate exista o contradicţie între hotărârea Cur?ii de Apel Constanţa şi sentin?a apelată şi, cu atât mai puţin o autoritate de lucru judecat asupra chestiunii tardivită?ii modificării cererii.

Apoi, este eronată susţinerea că tribunalul ar fi încălcat ordinea de soluţionare a excepţiilor, conform art. 248 C.pr.civ., chestiunea tardivită?ii modificării cererii trebuind dezlegată cu prioritate (chiar de judecătorie, iar faptul că aceasta nu a stabilit obiectul învestirii instan?elor a permis tribunalului, după pronunţarea regulatorului, să analizeze respectarea termenului prevăzut de art. 204 alin. 1 C.pr.civ.).

Astfel, ori de câte ori instanţa are de soluţionat mai multe incidente procedurale, aceasta va trebui să fixeze mai întâi ordinea de analiză şi apoi să procedeze la soluţionarea lor în ordinea stabilită; după rezolvarea motivată a unui incident (nelegala citare, greşita compunere a completului, discuţii privind timbrajul etc.), instanţa va trece la soluţionarea, în ordine, a celorlalte probleme supuse atenţiei sale.

În privinţa procedurii de soluţionare a excepţiilor, în noul Codul de procedură civilă există acum un text expres (art. 248 alin. 1 şi alin. 2), ce guvernează materia, potrivit cu care instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, iar în cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc.

Astfel, textul analizat (împreună cu cel al art. 237 alin. 2 pct. 1 şi 390) obligă instanţa să se pronunţe, înainte de a intra în dezbaterea în fond a procesului, asupra excepţiilor de procedură, precum şi a celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea pe fond a pricinii.

Raţiunea evidentă a reglementării este aceea de a evita o judecată inutilă sau efectuarea unor acte de procedură care ar trebui apoi făcute de altă instanţă.

Această raţiune, precum şi distincţia dintre excepţiile de procedură şi cele de fond îşi găsesc aplicarea şi în legătură cu soluţionarea mai multor excepţii invocate simultan şi nu doar în concursul soluţionării acestora cu fondul.

De aceea, de fiecare dată când judecătorul este învestit concomitent cu rezolvarea mai multor excepţii, pentru a deduce ordinea lor de soluţionare trebuie făcute două raţionamente: a) clasificarea excepţiilor, după obiectul asupra căruia poartă, în excepţii de procedură şi excepţii de fond şi b) stabilirea ipotetică a efectelor pe care diferitele, excepţiile le produc în sensul că soluţionarea unora ar face inutilă analiza celorlalte.

Primul demers vizează încadrarea excepţiilor în funcţie de obiectul vizat: încălcarea regulilor de procedură privind compunerea instanţei, competenţa şi procedura de judecată (excepţiile de procedură) şi cele care privesc lipsuri referitoare la exerciţiul dreptului la acţiune: dreptul, interesul, capacitatea şi calitate (excepţii de fond).

În această distincţie, art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă stabileşte obligatoriu ordinea de soluţionare: „mai întâi excepţiile de procedură precum şi … (apoi – nota curţii) cele de fond …”.

În cazul în care instanţa se găseşte învestită cu soluţionarea unor excepţii de acelaşi fel (doar de procedură sau doar de fond) instanţa va trebui să discearnă care dintre excepţii, ca urmare a soluţionării sale, va face inutilă examinarea celorlalte.

În cazul speţei de faţă, judecătoria a fost sesizată cu soluţionarea a două excepţii de procedură: tardivitatea modificării cereri de chemare în judecată invocată de pârâta C.L.S.D.P.A.T.

Mangalia şi necompetenţa judecătoriei „cu privire la cererea modificatoare” ridicată de instanţă din oficiu.

Ordinea de soluţionare a acestor două excepţii reiese din observarea efectelor pe care ipotetica admiterea uneia le-ar avea asupra celeilalte: modificarea tardivă a cererii introductive are consecinţa că actul de învestire a instanţei are configuraţia iniţială (pentru că, potrivit art. 185 C.pr.civ., actul de procedură - cererea modificatoare - făcut peste termen este lovit de nulitate), astfel că nu se mai pune problema stabilirii instanţei competente prin raportare la noile capete de cerere formulate în contradictoriu cu noul pârât.

Reiese aşadar că primul demers al instanţei trebuia să fie stabilirea de plano a conţinutului cererii de chemare în judecată şi, apoi, determinarea identităţii dintre instanţa învestită şi aceea care, potrivit legii, are aptitudinea func?ională şi procesuală de a solu?iona acea acţiune.

Aceasta deoarece abia după ce se stabileşte conţinutul unei o cereri are sens a se discuta dacă cererea a fost depusă la instan?a competentă (aceasta este şi raţiunea existenţei art.131 alin. 2 C.pr.civ. care permite judecătorului să pună în discuţia părţilor necesitatea unor lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenţei).

Faptul că Judecătoria Mangalia nu a procedat în acest fel, declinându-şi competen?a prin raportare exclusiv la cererea modificatoare - deşi în aceasta se indica foarte clar că se introduce în cauză un „nou pârât” (sintagmă ce poate avea doar alături de „vechii pârâţi”/„pârâţii iniţiali”), în contradictoriu cu care se formulau noi pretenţii (cu menţinerea celor originare căci, altfel, reclamanta nu putea sus?ine că „indiferent cum ar fi calificată cererea … ca fiind de fond funciar sau Legea 10/2001, entitatea căreia trebuia adresată este aceeaşi, Primăria Municipiului Mangalia”, neputând fi „calificat” ceea ce deja era univoc) – iar Curtea de Apel a pronun?at regulatorul tot prin prisma cererii modificatoare, cu ignorarea cererii introductive, nu are consecinţa validării actelor procesuale ale părţilor făcute cu încălcarea legii, dacă neregularită?ile au fost invocate în termen de partea interesată sau de instanţă din oficiu.

De aceea, stabilirea competentei în favoarea Tribunalului Constanţa nu putea fixa şi „limitele învestirii instanţei ce urma a solu?iona cauza” (cu susţine apelanta), dacă obiectul cererii în raport de care s-a rezolvat conflictul de competenţă nu a fost formulat cu respectarea legii (la fel cum stabilirea competen?ei solu?ionării unei cereri de chemare în judecată formulată prin avocat nu tranşează şi existenţa calită?ii de reprezentant a avocatului care a formulat cererea).

În privinţa criticii legate tot de ordinea solu?ionării excepţiilor prin care apelanta susţine că instanţa trebuia mai întâi să stabilească cadrul procesual şi, după admiterea excep?iei lipsei calităţii procesual pasive să nu mai analizeze excep?ia tardivităţii, se constată că, din nou, apelanta dă o interpretare eronată art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă.

Astfel, după trimiterea cauzei Tribunalului Constanţa spre competentă solutionare, instanţa s-a găsit învestită cu soluţionarea a trei excepţii: tardivitatea formulării cererii de modificare a cererii de chemare în judecată (şi, corelativ, soluţionarea cererii de repunere in termenul de modificare) şi excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei calităţii procesual pasive, invocate de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Constanţa prin Precizările din 13.11.2020.

Şi ordinea de soluţionare a acestor trei excepţii reiese din clasificarea lor, de fond sau de procedură şi, apoi, efectele pe care ipotetica admitere a excepţiilor de acelaşi fel le-ar avea asupra celorlalte.

Tardivitatea formulării cererii de modificare a cereri de chemare în judecată (şi, obligaţia de a analiza cererea de repunere în termenul de modificare) se traduce într-o excepţie de procedură care, potrivit art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă trebuia solu?ionată înaintea celorlalte două excepţii, care sunt excepţii de fond - mijloace prin care se invocă neîndeplinirea condiţiilor privitoare la dreptul la acţiune, respectiv, invocarea unor lipsuri referitoare la exerciţiul dreptului la acţiune

De aceea, cum în analiza ordinii de solu?ionare a excepţiei tardivitătii formulării cererii de modificare a cererii de chemare în judecată şi excepţiei inadmisibilităţii, tipul de excepţie impunea dezlegarea cu prioritate a excepţiei de procedură, în mod corect, tribunalul s-a pronun?at mai întâi asupra chestiunii tardivităţii formulării cererii de modificare a cererii de chemare în judecată şi, în cadrul acestui incident, cu prioritate asupra cererii de repunere în termenul de modificare.

Ordinea de analiză a celorlalte două excepţii de fond rămase de solu?ionat (excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei calităţii procesual pasive a C.J.S.D.P.T.

Constanţa) rezultă din cercetarea efectelor pe care ipotetica admitere a uneia dintre ele le-ar avea asupra celeilalte: inadmisibilitatea vizează folosirea unei acţiuni/cereri/căi procedurale interzisă de lege sau de către o persoană neîndreptăţită; calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantă şi persoana care este titularul dreptului în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală activă) şi între persoana pârâtă şi cel obligat în acelaşi raport juridic (calitate procesuală pasivă).

Definirea celor două excepţii ar fi trebuit să conducă prima instanţă la verificarea admisibilităţii acţiunii şi, abia apoi, la determinarea identităţii dintre titularul obligaţiei corelative dreptului ce face obiectul judecăţii şi persoana pârâtă.

Aceasta deoarece abia după ce se stabileşte că o cerere/mijloc procedural este permisă de legea procesuală sau materială, are sens a se discuta dacă a fost formulată împotriva persoanei ce se pretinde a fi titularul obligaţiei din latura pasivă a raportului juridic dedus judecăţii.

Chiar dacă această ordine pe care prima instanţă trebuia să o respecte a fost încălcată, fiind cercetată mai întâi excepţia lipsei calităţii procesual pasive şi, ulterior, excepţia inadmisibilităţii, această neregularitate (neinvocată de apelantă) nu este de natură, prin ea însăşi, să conducă la nelegalitatea hotărârii apelante în condiţiile in care, prin respingerea excepţia lipsei calităţii procesual pasive s-a ajuns la analiza excepţia inadmisibilităţii, iar admiterea acesteia ar fi făcut inutilă solu?ionarea primei excepţii.

Cu referire la lipsa de obiect a excepţiei inadmisibilităţii, se observă că apelanta are această susţinere în calea de atac nu din perspectiva actelor procesuale ale parţilor, ci din punctul de vedere al pretinsei calificări a acţiunii de către Curtea de Apel prin intermediul regulatorului de competenţă.

Or, după cum s-a arătat, menirea acestui regulator de competenţă nu a fost aceea de a solutiona, prin stabilirea competen?ei, toate incidentele procedurale deja invocate în faţa instanţelor în conflict (nici măcar „indirect” - dacă acest lucru ar fi posibil – prin stabilirea unei instanţe competente) şi nici de a acoperi anumite lipsuri din activitatea prealabilă de judecată a instan?elor implicate în conflict.

De aceea, excepţia inadmisibilităţii avea obiect şi era chiar acela care a condus la pronun?area sentin?ei apelate.

Referitor la calificarea excepţia inadmisibilităţii ca fiind apărare de fond trebuie arătat că potrivit art. 31 C.pr.civ., apărările formulate în justiţie pot fi de fond sau procedurale.

Apărările reprezintă ,,antiteza” cererii de chemare în judecată, respectiv susţineri în fapt sau în drept prin care se invocă inexistenţa dreptului sau stingerea obligaţiei (şi care ar conduce la respingerea ca nefondată a cererii) şi susţineri în fapt sau în drept care se referă la nerespectarea normelor de competen?ă, de organizare judecătorească ori de procedură sau la lipsuri privind condiţiile de exercitare a acţiunii civile (şi care ar conduce la anularea cererii, respingerii preten?iei – dar nu ca nefondată - sau, după caz, pentru întârzierea judecă?ii).

Chiar dacă apărările de fond şi excepţiile procesuale de fond îşi au reazemul în acelaşi text legal, între apărările de fond şi excepţiile procesuale se pot face (şi trebuie făcute) deosebiri care, în final, vor contura regimul juridic la fiecărei institui?ii în comparaţie.

Reţine atenţia aici principala diferenţă dintre apărările de fond şi excepţiile procesuale din perspectiva scopului urmărit: printr-o apărare de fond se urmăreşte respingerea acţiunii ca neîntemeiată, deoarece se discută însuşi fondul dreptului dedus judecăţii; printr-o excepţie se urmăreşte împiedicarea instanţei să intre în cercetarea fondului, admiterea excepţiei împiedicând partea să îşi valorifice dreptul.

Or, prin invocarea excepţiei inadmisibilităţii, C.J.S.D.P.T.

Constanţa chiar aceasta a urmărit, să nu se ajungă la analiza existen?ei sau inexisten?ei obligaţiei sale de a soluţiona cererea cu nr. 4629/28.11.2005, cu motivarea că reclamanta a ales o cale procedurală pe care legea o interzice, circumstanţe în care nu se putea aprecia că această apărare a pârâtei ar reprezenta un mijloc de invocare a caracterului netemeinic al pretenţiilor reclamantei.

Cu privire la inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată (în formularea iniţială, analiza cererii de repunere în termen şi a excepţiei tardivităţii modificării cererii de chemare în judecată fiind găsite corecte de Curte, iar apelanta nefăcând critici de fond cu privire la interpretarea şi aplicarea art.186 alin. 1 C.pr.civ. şi, respectiv, art. 204 alin. 1 C.pr.civ.) se constată că, prin cererea înregistrată la Primăria Municipiului Mangalia sub nr. 4629/28.11.2005, Academia Română a solicitat, „în baza prevederilor Legii nr. 247/2005”, Primăriei Mun.

Mangalia şi „în aten?ia Comisiei Locale de aplicare a legilor fondului funciar” retrocedarea, între altele, a unui teren de 1 ha. în Mun.

Mangalia, care s-ar fi preluat prin Decizia Consiliului de Miniştri nr. 1486/1948.

Prin Deciziunea Consiliului de Miniştri nr. 1486/1948, publicată în Monitorul Oficial nr. 260/1948, imobilul a trecut în folosinţa Ministerului Agriculturii, la data de 28.11.2005, fiind trecut la poz.58, categoria „Bunuri urbane.

Terenuri şi clădiri” astfel: „Terenul din oraşul Mangalia, judeţul Constanţa, cu construcţiile de pe el, conform inventarului, în suprafaţă de 10.000 mp., lăsat în indiviziune de către defunctul ..., prin testamentul său olograf din 26 decembrie 1915, la Ministerul Afacerilor Interne”.

Capătă astfel sens distinc?ia făcută de prima instanţă care just a observat că, în cuprinsul Deciziei Consiliului de Miniştri nr. 1486/1948, imobilele care au aparţinut Academiei Române sunt clasificate în trei categorii: (I) Bunuri urbane.

Terenuri şi clădiri, (II) Bunuri rurale agricole şi silvice” ) şi (III) Bani şi valori mobiliare.

Cu privire la ceea ce se încadrează în categoria Bunuri urbane.

Terenuri şi clădiri, singura procedură de restituire este aceea prevăzută de Legea nr.10/2001, în care obligaţia solu?ionării cererii de restituire revine Municipiului Mangalia, prin primar, conform art. 25 din lege.

Problema restituirii terenului de 10.000 mp. din Mun.

Mangalia (iar nu 1 ha. teren), care s-ar fi preluat prin Decizia Consiliului de Miniştri nr. 1486/1948 impune clarificarea domeniului de aplicare a Legii 18/1991 şi Legii 10/2001, ceea ce înseamnă a discuta care sunt categoriile de bunuri ce fac obiectul măsurilor reparatorii şi persoanele îndreptăţite potrivit fiecărui act normativ.

În principiu, având în vedere reglementarea generală din art. 1, Legea nr. 10/2001 se aplică tuturor categoriilor de bunuri ce au făcut obiectul unei preluări în mod abuziv de stat, în afara domeniului de aplicare a acestei legi fiind plasate doar cazurile expres exceptate, exemplul cel mai elocvent fiind acela al art. 8 care exclude de la aplicarea legii, fie bunuri imobile pentru care există o altă lege de reparaţie (Legea nr.18/1991 şi Legea nr.1/2000), fie bunuri imobile cărora legea le rezervă posibilitatea unei reglementări distincte în viitor.

Or, contrar acestei aplicabilităţi generale a Legii nr. 10/2001, reclamanta a ales calea prevăzută de legile privind restituirea bunurilor nonurbane (terenuri agricole extravilane) din materia fondului funciar, reglementate prin Legile nr. 18/1991, nr. 1/2000 (şi, ulterior, Legea nr. 247/2005).

Deloc întâmplător, cererea nr. 4629/28.11.2005 este formulată „în baza prevederilor Legii nr.247/2005” şi „în aten?ia Comisiei Locale de aplicare a legilor fondului funciar”.

Pentru beneficiul măsurilor reparatorii în condiţiile Legii nr. 18/1991, o cerinţă esenţială este dovada aducerii pământului în cooperativa agricolă de producţie sau a preluării „în orice mod” a terenului care se vrea restituit de la o cooperativa agricolă de producţie.

Astfel, conform art. 8 alin. 1 şi alin. 2 din Legea nr. 18/1991, stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producţie se face în condiţiile acestei legi, de care beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producţie sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum şi, în condiţiile legii civile, moştenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă şi alte persoane anume stabilite.

Deşi, spre diferenţă de Legea nr. 10/2001, nu este precis determinată perioada de referinţă în raport de care este analizată preluarea „în orice mod” a terenului agricol, acesta nu poate fi decât aceea de după instaurarea regimului comunist în România (06.03.1946 impunerea primului guvern comunist la conducerea ţării, cel condus de P.

Groza) până la finalizarea procesului de „colectivizare” a tării care a însemnat confiscarea aproape a tuturor terenurilor agricole proprietate private din ?ară (cu excepţiile notabile ale unor regiuni montane) ?i comasarea lor în ferme agricole administrate de stat.

Va reiesi astfel că, pentru a putea beneficia de măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 18/1991, petenţii trebuie să facă dovada faptului că terenul a cărui proprietate se voia reconstituită a fost preluat de către stat în realizarea noii reforme agrare realizată prin Legea nr. 187/1945, iar dacă na?ionalizarea nu a fost făcută în cursul procesului de colectivizare a agriculturii, restituirea terenului intravilan de 10.000 m.p. nu se poate face în temeiul „legilor fondului funciar” şi de către Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Mangalia şi Comisiei Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Constanţa, ci în temeiul Legii nr. 10/2001 şi de către Municipiul Mangalia.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 4 din Legea nr.752/2001 privind organizarea şi func?ionarea Academiei Române, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 564/2004, restituirea „altor categorii de imobile” (altele decât terenurile cu destinaţie agricolă şi forestieră şi bunurile mobile şi imobile cu caracter agrosilvic) care au aparţinut Academiei Române se face în condiţiile Legii nr. 10/2001, termenul prevăzut la art. 21 din Legea nr. 10/2001 (ulterior mărit la 8 luni) începând să curgă de la 14.12.2004.

Cum reclamanţii au formulat cererea de chemare in judecată în condiţiile Legii nr. 18/1991 (petit, cadru procesual, instanţă competentă etc.), excepţia inadmisibilitătii a fost corect admisă de prima instanţă, hotărârea acesteia fiind corespunzător şi convingător motivată, „apărările şi probele invocate de reclamantă” neputând avea relevan?ă în stabilirea admisibilităţii căii procedurale alese pentru apărarea dreptului ei, care este o chestiune de legalitate a exerciţiului acţiunii civile şi de interpretare a prevederilor art. 4 din Legea nr. 752/2001.