Curtea de Apel CONSTANȚA · .

Hotărâre nr. 88 din 02.02.2023

Instanță: Curtea de Apel CONSTANȚA
Dosar: .
Obiect: Litigiu privind funcționarii publici. Nemotivarea solutiei de respingere a cererii reclamantului de a fi mentinut în functia publică detinută peste împlinirea vârstei standard de pensionare. Anularea deciziei prin care s-a dispus încetarea raportului
Soluție
Sursa: portal.just.ro

Orice decizie de natură a produce efecte privind drepturile şi libertăţile fundamentale trebuie motivată nu doar din perspectiva competenţei de a emite acel act administrativ, ci şi din perspectiva posibilităţii persoanei şi a societăţii în ansamblul ei de a aprecia asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii, respectiv asupra respectării graniţelor dintre puterea discreţionară (marja de apreciere) şi arbitrariu.

Anularea deciziei de a fi mentinut în functia publică detinute peste împlinirea vârstei standard de pensionare nu dă na?tere automat dreptului reclamantului la acordarea prelungirii raportului său de serviciu.

Reclamantul are doar o voca?ie la men?inerea în func?ie după împlinirea vârstei standard de pensionare iar op?iunea angajatorului de a o aproba sau nu constituie o chestiune de oportunitate.

Nemotivarea refuzului pârâtei de a prelungi raportul de serviciu al reclamantului peste vârsta standard de pensionare constituie un motiv de nelegalitate care, însă, nu are drept consecin?ă directă men?inerea raportului de serviciu al acestuia, ci determină obliga?ia autorită?ii de a indica argumentele care fundamentează decizia administrativă.

Întrucât refuzul de continuare a activită?ii ?i după împlinirea vârstei standard de pensionare nu a fost motivat iar anularea deciziei de încetare a raportului de serviciu a fost determinată de această nemotivare, se va respinge cererea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al refuzului, o astfel de analiză nefiind posibilă în lipsa motivării actului.

Art. 517 alin. 2 din Codul administrativ

CJUE, Cauzele C-367/1995 şi C-509/1993

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. …/118/2020 din data de 21.12.2020, reclamantul [...] a chemat în judecată pe pârâta DSVSA pentru ca, prin hotărârea care se va pronun?a, să se dispună anularea Deciziei nr. 248/14.08.2020, anularea tuturor actelor şi operaţiunilor tehnico – juridice administrative anterioare şi subsecvente Deciziei nr. 248/14.08.2020, respectiv Răspunsul nr. 17302/14.07.2020 emis de către pârâtă pentru respingerea cererii nr. 13638/15.06.2020, prin care şi-a exprimat opţiunea de a continua activitatea şi după împlinirea vârstei standard de pensionare şi a stagiului de cotizare, Adresa nr. 19148/04.08.2020 prin care i-a fost respinsă plângerea prealabilă împotriva Răspunsului nr. 17302/14.07.2020, a adresei nr. 21668/01.09.2020, constatarea caracterului abuziv al refuzului de a-?i continua activitatea şi după împlinirea vârstei standard de pensionare şi a stagiului de cotizare, cu obligarea pârâtei la admiterea cererii nr. 13638/15.06.2020, reintegrarea în funcţia deţinută anterior, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data de 16.08.2020 şi până la data reintegrării efective şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1876/28 octombrie 2021, Tribunalul Constanţa a respins, ca inadmisibilă, cererea reclamantului [...], în contradictoriu cu pârâta DSVSA Constanţa, de anulare a adreselor nr. 17302/14.07.2020, nr. 19148/2020 şi nr. 21668/01.09.2020, emise de pârâtă, iar în rest, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul [...], care a criticat soluţia pronunţată de instanţa de fond prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 Cod de procedură civilă, pentru următoarele considerente:

Apreciază că cele mai evidente motive de recurs sunt circumscrise ipotezei prevăzute de art. 488 alin. (l) pct. 8 din Codul de procedură civilă, respectiv încălcarea de către instanţă a normelor de drept material.

Acest motiv este strâns legat de concluzia instanţei de fond potrivit căreia nici răspunsul intimatei faţă de cererea formulată în temeiul art. 517 alin. (2) din Codul administrativ şi nici răspunsurile la plângerile prealabile nu trebuie motivate iar nemotivarea nu atrage nici o sancţiune.

Precizează că în cauza de faţă, normele de drept material încălcate sunt cele care instituie obligativitatea motivării actului administrativ.

Sub acest aspect subliniază că obligaţia de motivare a oricărui act administrativ este consacrată de către art. 41 Dreptul la bună administrare din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene care stipulează (1) Orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce priveşte problemele sale, de un tratament imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil din partea instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii. (2) Acest drept include în principal: (a) dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să îi aducă atingere; (b) dreptul oricărei persoane de acces la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legate de confidenţialitate şi de secretul profesional şi comercial; (c) obligaţia administraţiei de a-şi motiva deciziile. (3) Orice persoană are dreptul la repararea de către Uniune a prejudiciilor cauzate de către instituţiile sau agenţii acesteia în exercitarea funcţiilor lor; în conformitate cu principiile generale comune legislaţiilor statelor membre. (4) Orice persoana se poate adresa în scris instituţiilor Uniunii în una dintre limbile tratatelor şi trebuie să primească răspuns în aceeaşi

Recurentul face trimitere la art. 6 alin. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană care precizează că „Uniunea recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost adaptată la 12 decembrie 2007, la Strasbourg, care are aceeaşi valoare juridică cu cea a tratatelor\conferindu-se valoare juridică obligatorie, de drept originar al UE, pentru toate statele membre.

Evocă şi art. 20 din Constituţia României potrivit cărora (1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

În acelaşi sens art. 148 alin. (2) din Constituţie, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fată de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Menţionează că România a aderat la Uniunea Europeană şi a ratificat tratatele acesteia prin Legea nr. 157/24.05.2005.

Prin urmare, arată că instanţa fondului trebuia să dea eficien?ă art. 41 alin. (2) lit. c) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi să constate că există obligaţia de motivare a oricărui act administrativ, fără excepţie.

De asemenea, obligaţia de motivare este consacrată şi prin dispoziţiile art. 296 alin. (2) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene Actele juridice se motivează şi fac trimitere la propunerile, iniţiativele, recomandările, cererile sau avizele prevăzute în tratate.

Aşadar, chiar dacă art. 517 din Codul Administrativ nu prevede expres obligaţia de motivare a unui act administrativ, această obligaţie există în temeiul unor acte normative cu forţă juridică superioară unei legi organice, respectiv Constituţia, Tratatele Uniunii Europene şi Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Astfel, recurentul pune sub semnul întrebării posibilitatea şi modalitatea în care instanţa fondului a verificat dacă intimata nu a depăşit limitele puterii discreţionare a actului administrativ, în măsura în care actele administrative contestate nu cuprindeau absolut nici o motivare.

Menţionează că principiul oportunităţii actului administrativ nu este unul absolut, în sensul că autoritatea nu se poate manifesta pur subiectiv, ci analiza oportunităţii trebuie să se facă cu respectarea unor criterii obiective, a principiilor generale de drept şi cu respectarea drepturilor consacrate de Constituţie şi Codul Administrativ, inclusiv dreptul la un tratament juridic egal în ipoteze identice.

În acest sens, recurentul evocă şi încălcarea principiilor fundamentale ale Codului Administrativ, consacrate de art. 6 (Principiul legalităţii), art. 7 (Principiul egalităţii), art. 8 (Principiul transparenţei), art. 9 (Principiul proporţionalităţii), art. 11 (Principiul imparţialităţii), corelativ cu încălcarea gravă a art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 (excesul de putere administrativă).

Sub aspectul motivării actului administrativ, Curtea Europeană de Justiţie a reţinut că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis şi trebuie să prezinte de o manieră clară algoritmul urmat de instituţia care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate motivarea măsurilor şi de asemenea, să permită instanţelor efectuarea revizuirii actului, insuficienţa motivării sau nemotivarea atrăgând nulitatea.

În acelaşi sens, în cauza C 509/1993 s-a reţinut că o detaliere a motivelor este necesară şi atunci când instituţia emitentă dispune de o largă putere de apreciere, întrucât motivarea conferă actului transparenţă, putându-se verifica în acest fel dacă actul este corect fundamentat.

De altfel, în materia refuzului de menţinere în funcţia publică după împlinirea vârstei standard de pensionare, există o bogată, unitară şi constantă practică judiciară în sensul că refuzul trebuie să fie justificat.

Arată că însăşi interpretarea pe care instanţa de fond o dă prevederilor art. 517 alin. (l) litera d) şi alin. (2) din Codul Administrativ încalcă aceste texte.

Astfel, instanţa fondului reţine că „ceea ce se impune a se motiva raportat la necesităţile instituţiei publice este tocmai aprobarea conducătorului/instituţiei publice dată în temeiul art. 517 alin. (2) din Codul Administrativ, ca soluţie de excepţie faţă de art. 517 alin. (l) litera d) din acelaşi act normativ şi nu refuzul de aprobare, în cazul în care, analizând oportunitatea solicitării nu poate fi identificată o astfel de situaţie excepţională.”

Cu alte cuvinte, instanţa de fond afirmă că doar actul administrativ prin care se aprobă cererea de continuare a activităţii trebuie motivat, nu şi cel prin care se refuză.

Consideră recurentul că această concluzie a instanţei de fond poate fi încadrată şi în ipoteza art. 488 alin. (l) pct. 6 din Codul de procedură civilă, motivarea fiind vădit contradictorie.

Astfel, pe de o parte, textele citate nu prevăd nici implicit, nici explicit o excludere de la obligativitatea de motivare a actului administrativ sau de respectare a principiilor fundamentale ale actului administrativ, singurele excepţii fiind cele expres şi limitativ consacrate de către art. 5 din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, în mod eronat, instanţa fondului consideră că ope legis, raportul de serviciu existent încetează de drept la îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de vârstă standard de pensionare şi a stagiului minim de cotizare, conform prevederilor art. 517 alin. (l) litera d), sens în care Decizia nr. 248/14,08.2020 vine să constate acest efect ope legis, fără a fi obligatorie motivarea.

Arată că nu este nimic mai greşit, întrucât acelaşi articol prevede excepţia de la încetarea de drept, tocmai prin situaţia de depunere a cererii de menţinere în funcţia publică, cerere care se impune a fi admisă sau respinsă, numai motivat, cu respectarea limitelor puterii discreţionare şi a normelor de drept.

Prin sintagma în mod excepţional, legiuitorul s-a referit nu la existenţa unor motive excepţionale de menţinere în funcţia publică, ci la faptul că o cerere a funcţionarului public naşte excepţia de la regula încetării de drept a raportului de serviciu şi impune analiza motivată a solicitării respective.

Solicită a se avea în vedere că funcţionarul public are interes conform legii de a continua raporturile de serviciu, atât în raport de satisfacţiile pecuniare urmărite, cât şi faţă de cele moral-profesionale.

Dreptul funcţionarului public de a beneficia de pensie prin îndeplinirea cumulativă a condiţiilor privind vârsta şi stagiul nu exclude dreptul acestuia de a solicita şi obţine în continuare dreptul la muncă, conform art. 52 din Constituţia României, în sens contrar fiind inutilă excepţia stipulată de art. 517 alin. (2) din Codul Administrativ.

Sigur, arată că motive temeinice (nu neapărat excepţionale) trebuie să existe la baza admiterii sau respingerii cererii iar în faţa instanţei de fond a demonstrat aceste motive temeinice.

În acest sens, recurentul-reclamant precizează că situaţia neocupării a 21 de posturi de medici veterinari este una suficient excepţională şi care justifica aprobarea cererii reclamantului-recurent.

Face trimitere şi la doctrină, care s-a exprimat în mod constant că prerogativa oportunităţii actului administrativ nu poate fi pur subiectivă.

Chiar dacă nu există o prevedere legală expresă pentru instituirea unei asemenea proceduri care să fie codificate, principiile fundamentale ale Codului Administrativ, consacrate de art. 6 (Principiul legalităţii), art. 7 (Principiul egalităţii), art. 8 (Principiul transparenţei), art.9 (Principiul proporţionalităţii), art. 11 (Principiul imparţialităţii), impuneau, contrar raţionamentului instanţei de fond, existenţa unui set de criterii în raport de care să poată fi verificată respectarea acestor principii.

Subliniază că actul administrativ este un act care permite exercitarea puterii de apreciere a organului emitent, însă această putere este limitată de: prevederile imperative ale legii şi de către principiile generale şi speciale de egalitate, non-discriminare şi drept la muncă, cu atât mai mult cu cât altor persoane din aceeaşi instituţie le-au fost aprobate cererile de continuare a activităţii după împlinirea vârstei standard de pensionare.

Arătarea argumentelor care stau la baza deciziei conducătorului instituţiei nu impietează asupra componenţei de oportunitate în luarea deciziei administrative, ci garantează faptul că aceasta nu este una pur potestativă.

Plecând de la prevederile Codului Administrativ - art. 517 alin. (2) în mod excepţional, pe baza unei cereri formulate cu 2 luni înainte de data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare şi cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, funcţionarul public poate fi menţinut în funcţia publică deţinută maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu.

Pe perioada în care este dispusă menţinerea în activitate pot fi aplicate dispoziţiile art. 378, puterea de apreciere a conducătorului autorităţii publice trebuie să conţină la bază criteriile explicite, concrete şi specifice pentru care se ia sau nu o anumită măsură şi mai ales să justifice, în condiţii de obiectivitate, de ce altor persoane din aceeaşi instituţie le-au fost aprobate cererile de păstrare în activitate ulterior vârstei standard de pensionare.

Mai mult, prin formularea cererii specifice art. 517 alin. (2) din Codul de procedură Civilă, de continuare a activităţii, nu mai operează încetarea de drept a raportului de serviciu, ci operează o măsură administrativă a conducerii, limitată conform art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Arată că a invocat nulitatea Deciziei nr. 248/14.08.2020, Răspunsului nr. 17302/14.07.2020, Adresei nr. 19148/04.08,2020, Adresei nr. 21668/01.09.2020 întrucât acestea sunt nemotivate, nefăcând referire la motivele de fapt şi de drept ale măsurii dispuse şi nici la motivele pentru care s-au respins argumentele din cererile subsemnatului, astfel cum acestea au fost expuse spre analiză.

De asemenea, învederează că actele nu oferă criteriile explicite, concrete şi specifice pentru care altor persoane din aceeaşi instituţie le-au fost aprobate cererile de păstrare în activitate ulterior vârstei standard de pensionare.

Motivarea actului administrativ constituie o garanţie împotriva arbitrariului şi se impune cu deosebire în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale şi subiective, cum este cazul în speţă.

Motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente legate de competenţa emitentului, ci trebuie să conţină şi elementele de fapt care să permită, pe de o parte, destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile deciziei iar, pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.

Prin urmare, o astfel de decizie trebuie să cuprindă în mod obligatoriu motivele de fapt şi de drept care au determinat eliberarea din funcţie, întrucât numai în acest fel este posibilă exercitarea controlului judiciar asupra legalităţii măsurii de încetare a raporturilor de serviciu, motivarea actului reprezentând o condiţie de legalitate a acestuia, insuficienţa motivării sau nemotivarea acestuia atrăgând nulitatea actului administrativ de eliberare din funcţie.

Deşi jurisprudenţa nu constituie izvor de drept, recurentul a invocat practica judiciară constantă în materie.

Astfel, precizează că într-o speţă recentă şi cvasi identică, Tribunalul Arad a stabilit prin sentinţa civilă nr. 1216/05.10.2021 că „Sub aspectul nejustificat al răspunsului oferit de conducătorul autorităţii publice, se constată că susţinerile reclamantului sunt întemeiate, în contextul în care, din modul în care este formulat răspunsul rezultă că, în fapt, el nu oferă nicio justificare.

Este întemeiată susţinerea pârâtei, în sensul că nu constituie o obligaţie pentru angajator continuarea raportului de serviciu, dar în aceiaşi măsură se impune şi faptul că prerogativa îi este conferită în condiţii care garantează obiectivitatea deciziei sale.

Astfel se recunoaşte că aceasta trebuie să aibă la bază o analiză temeinică.

Nici în răspunsurile oferite reclamantului şi nici în cuprinsului actului contestat nu se arată în ce constă această analiză şi niciun fel de alte în formaţii nu sunt furnizate în acest sens.”

De asemenea, prin sentinţa civilă nr. 462/23.06.2021 a Tribunalului Caraş Severin s-a reţinut că: „Aceste apărări nu pot fi reţinute.

În primul rând, dacă s-ar accepta ipoteza enunţată de pârâtă, aceasta ar echivala cu golirea de conţinut a art. 527 din OUG nr. 57/2019 şi, deci, cu negarea dreptului persoanei interesate de a contesta decizia de încetare a raporturilor de serviciu în faţa unei instanţe.

De asemenea, aceasta ar echivala şi cu încălcarea art. 6 al. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. în al doilea rând, se constată că, în adresa prin care a soluţionat cererea de prelungire a raporturilor de serviciu, vârâta nu a adus niciun argument care să susţină refuzul său. argument care să se refere» spre pildă, la personalul suficient existent ia nivelul autorităţii sau la calificative necorespunzătoare obţinute de funcţionar sau la conduita sa profesională etc.

Este reala susţinerea pârâtei, potrivit căreia prelungirea raporturilor de serviciu nu este obligatorie, însă refuzul unui astfel de drept al funcţionarului public se impune a fi justificau în caz contrar, dreptul conferit de lese este unul iluzoriu”,

Sentinţa civilă nr. 33415.04.2021 a Tribunalului Mehedinţi:

„S-a statuat astfel prin decizii de speţă că obligaţia autorităţii emitente de a motiva actul administrativ constituie o garanţie contra arbitrariului administraţiei publice şi se impune mai ales în cazul actelor prin care se suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale, cum este cazul reclamantului care a fost concediat, situaţie care contravine art. 31 alin. 2) din Constituţie în sensul că nu asigură informarea corectă cu privire la problema de interes personal analizată (înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Decizia nr, 2732/20081; din perspectiva instanţei de judecată, motivarea este decisivă pentru a face demarcaţia între actul administrativ adoptat în cadrul măriei de apreciere conferite de teşea autorităţii publice şi cel adoptat prin exces de putere, astfel cum este definit acest termen în articolul 2 alin. 1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 (înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Decizia nr, 1153/2008): motivarea actului administrativ este menită a evita dobândirea de către autoritatea administrativă a unei puteri discreţionare precum şi a asigura exercitarea de către subiectul de drept căruia i se adresează a dreptului la apărare şi a celui la un proces echitabil, reglementat prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, condiţie a cărui nesocotire atrase anulabilitatea actului (înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Decizia nr. 1384/2008); în continuarea celor arătate privitor la asigurarea dreptului la un proces echitabil celui căruia i se adresează actul administrativ, s-a reamintit de către tribunal că Curtea E.D.O. nu încetează să scoată în evidentă principiul fundamental al preeminentei dreptului afirmat încă din hotărârea ,Sunday Times din 26 aprilie 1979, în contextul în care este ştiut că beneficiar al garanţiilor asupra cărora statuează art. 6 din Convenţie, amintit în alineatul precedent, este foarte personal”; (Comisia E.D.O. decizia din 17 decembrie 1968, plângerea nr. 3798/68).

În concluzie, Tribunalul consideră că absen?a motivării refuzului angajatorului de aprobare a cererii reclamantului de continuare a activităţii după împlinirea vârstei de pensionare constituie o încălcare a principiului statului de drept, a dreptului la o bună administrare şi o încălcare a obligaţiei constituţionale a autorităţilor administrative de a asigura informarea corectă a cetăţenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora”

Sentinţa nr. 603/30.10.020 a Tribunalului Gorj:

„Într-adevăr, legiuitorul a prevăzut că aprecierea asupra prelungirii sau nu a raportului de serviciu o are conducătorul instituţiei, însă acest drept trebuie exercitat în condiţiile legii, respectiv şi condiţia legală a motivării actului administrativ, indiferent de soluţia la care a ajuns emitentul acestuia (Decizia nr, 1105/2019 a Curţii de Apel Ploieşti, obiectul cauzei din acest dosar fiind de contestare a deciziei de încetare a raporturilor de serviciu în pofida cererii de prelungire făcute de solicitant, în temeiul dispoziţiilor art. 517 alin. 2 Cod administrativ”.

Evidenţiază recurentul încălcarea de către instanţa de fond a prevederilor art. 413 din Codul administrativ care stipulează ”(1) La baza raporturilor de serviciu dintre autorităţile şi instituţiile publice şi funcţionarii publici stă principiul egalităţii de tratament faţă de toţi funcţionarii publici.

(2) Orice discriminare faţă de un funcţionar public, definită în conformitate cu prevederile legislaţiei specifice privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, este interzisă.”

Ordonanţa nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare dispune la art. 2 alin. (l) Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boala cronică necontagioasa, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

Instanţa de fond încalcă principiul egalităţii, dar şi pe cel al transparenţei şi predictibilităţii actului administrativ, instituite şi în art. 6-11 şi art. 413-414 din Codul Administrativ.

Instanţa de fond încalcă articolele de mai sus, negând o discriminare de natură personală împotriva membrilor familiei [...], dar şi una de natură profesională, privind medicii veterinari.

Cu privire la motivele de recurs circumscrise ipotezei prevăzute de 488 alin.(l) pct. 6 Cod procedură civilă - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, recurentul învederează următoarele:

Solicită a se observa că în considerentele sentinţei recurate nu se regăsesc argumentele directe sau indirecte prin care o mare parte dintre susţinerile, apărările şi probele noastre au fost înlăturate de la analiză.

Faţă de aceste deficienţe de motivare, recurentul-reclamant apreciază că instanţa a soluţionat cauza fără a avea la bază probele, legea şi încălcând principiile rolului activ, al aflării adevărului şi al caracterului echitabil al procesului.

Solicită a se constata că motivarea primei instanţe este pur formală, caracterizată prin lipsă de calitate logico - juridică, întrucât fie îmbină, fie încurcă instituţiile juridice, nu parcurge toate probele şi elementele factuale şi nu permite identificarea cu precizie a normei juridice pe care îşi întemeiază raţionamentul.

Din precaritatea de argumente şi interpretări nu poate fi desprinsă o linie clară a unui raţionament logico-juridic, dar poate fi observată atât o contradicţie, dar şi o judecată subiectivă.

Nu au fost analizate apărările esenţiale şi probele care le susţineau privind:

- Existenţa unei discriminări împotriva familiei [...] în condiţiile în care în aceeaşi perioadă altor funcţionari publici aflaţi în situaţii similare le-au fost aprobate cererile de continuare a activităţii după împlinirea vârstei standard de pensionare.

- Existenţa unei situaţii excepţionale la nivelul intimatei prin existenţa a 21 de posturi de medic veterinar neocupate.

Solicită a se observa că din răspunsul la interogatoriu depus de către pârâta - intimată rezultă că aceasta recunoaşte că în perioada 2018 - 2020 au fost formulate 8 cereri de prelungire a activităţii după împlinirea vârstei standard de pensionare, din care 5 au fost admise şi 3 respinse.

Din cele 3 cereri respinse, două aparţineau membrilor familiei [...], aşa cum rezultă din Adresa nr. 9200/23.03.2021.

De asemenea, intimata mai recunoaşte că nu urmează o procedură sau un set de criterii pentru aprobarea cererilor de prelungire a activităţii pe motiv că „nu există o prevedere legală în acest sens”.

Deşi intimata refuză să recunoască explicit, un alt aspect cu care se confruntă aceasta este o acută lipsă de medici veterinari, având 21 de posturi neocupate (răspuns la întrebarea 6 de la interogatoriu).

Solicită a se observa că instanţa fondului omite cu desăvârşire în considerentele sale orice referiri la existenţa unei situaţii discriminatorii.

Indiferent dacă admitea sau nu aceste apărări, instanţa fondului avea obligaţia să cenzureze actul administrativ contestat şi din perspectiva acestor critici şi, motivat, să pronunţe o soluţie.

Or, toate probele administrate dovedeau, pe de o parte, că regula era admiterea unor asemenea cereri iar, pe de altă parte, situaţia excepţională în care se găsea intimata, cu 21 de posturi similare celui ocupat de reclamant neocupate, împrejurări care îi dădeau speranţa legitimă a aprobării cererii sale.

Cu alte cuvinte, existenţa a 21 de posturi de medic veterinar neocupate confirmă existenţa unei situaţii excepţionale la nivelul pârâtei despre care face vorbire art. 517 alin. (2) din Codul Administrativ.

Subliniază că precara motivare a sentinţei recurate este şi contradictorie întrucât, deşi îşi fundamentează argumentele pe ipoteza esenţială a caracterului de oportunitate al actelor şi măsurilor contestate, reţine in considerente că măsurile contestate sunt unele ce s-au luat ope legis (deci de legalitate).

În plus, instanţa de fond respinge capătul 2 al cererii de chemare în judecată ca inadmisibil în ceea ce priveşte cererea de anulare a actelor şi operaţiunilor tehnico - juridice administrative anterioare şi subsecvente Deciziei nr. 248/14.08.2020, fără a recurge totuşi la temeiuri juridice clare şi neechivoce care să permită înţelegerea întregului raţionament al instanţei de fond.

Referitor la motivele de recurs circumscrise ipotezei prevăzute de art. 488 alin.(l) pct. 5 din Codul de procedură civilă, hotărârea fiind dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, recurentul învederează următoarele:

Precizează că instanţa nu a pus în discuţia părţilor excepţia de fond a lipsei de interes legitim pe care îşi fundamentează mare parte din raţionament iar această excepţie nu a fost invocată nici măcar ca apărare de fond de către partea adversă.

În acest mod, instanţa a încălcat art. 13, 14, 15 şi 22 din Codul de procedură civilă care reglementează Rolul judecătorului în aflarea adevărului.

Dacă instanţa ar fi pus în discuţie această chestiune, recurentul ar fi arătat ceea ce deja rezultă cu puterea evidenţei din cererea de chemare în judecată, şi anume că interesul legitim în promovarea prezentei acţiuni există cel puţin cu privire la două aspecte

- în vederea continuării raporturilor de serviciu, existând interes atât pecuniar, dar şi moral, spre împlinirea fiinţei umane în componenta profesională şi în carieră.

De asemenea, indiferent de motivaţia instanţei de fond, chiar şi o vocaţie dă dreptul la o speranţă legitimă, şi la ocrotirea dreptului la muncă.

- pentru a beneficia de un tratament juridic echitabil, de egalitate în faţa legii şi pentru îndepărtarea oricăror discriminări în raport de alţi funcţionari publici cărora le-au fost admise cereri similare.

În această ipoteză, chiar dacă ne-am raporta la argumentele instanţei de fond nu mai vorbim de o simplă vocaţie, ci de un drept explicit consacrat şi reiterat de toate actele normative în domeniu, începând cu Codul Administrativ şi încheind cu Constituţia şi Tratatele Uniunii Europene.

Instanţa a încălcat prevederile art. 430-431 din Codul de procedură civilă, articole care înglobează actualmente şi efectul pozitiv al puterii de lucru judecat prin încălcarea forţei obligatorii a dispozitivului şi considerentelor din sentinţa nr. 390/09.03.2021 a Tribunalului Constanţa şi din decizia nr. 1187/18.10.2021 a Curţii de Apel Constanţa.

Prin sentinţa nr. 390/09.03.2021, Tribunalul Constanţa reţine in considerente că: „În plus, se mai are în vedere că anterior emiterii dispoziţiei contestate, reclamanta a formulat cerere de menţinere în funcţia publică deţinută şi după data îndeplinirii condiţiilor de vârstă standard şi a stagiul minim de cotizare pentru pensionare pentru limită de vârstă, respectiv până la vârsta de 65 de ani, fiind emisă Adresa nr. 17304/14.07.2020. prin care a fost respinsă această cerere, nefiind arătate motivele de fapt şi de drept care au justificat această poziţie a instituţiei pârâte deşi acest lucru se impunea, întrucât actele emise de instituţiile publice angajatoare trebuie motivate pentru a da posibilitatea destinatarului să cunoască şi să evalueze legalitatea şi temeinicia acestora.

Aceeaşi argumentaţie vizează inclusiv adresele răspuns nr. 19147/04.08.2020 şi nr. 21615/31.08.2020. ”

Trecând peste aspectele specifice ale fiecărei speţe, totuşi recurentul consideră că în cadrul aceleiaşi secţii a aceleiaşi instanţe se impune o practică unitară, în sensul că dacă un complet consideră că aceeaşi intimată avea obligaţia motivării actelor administrative emise, iar adresele de respingere a cererii pot fi anulate şi pentru acest motiv, alt complet să stabilească diametral opus.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi rejudecând, să se admită cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată..

În probaţiune, solicită administrarea probei cu înscrisuri.

Intimata-pârâtă DSVSA Constanţa a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte aspectul menţionat de recurentul – reclamant, în sensul că cele mai evidente motive de recurs sunt circumscrise ipotezei prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedura civilă, solicită a se observa că recurentul-reclamant nu indică cu certitudine temeiul de drept pe care se bazează recursul, ci indică doar o ipoteză a acestui articol.

Cu privire la prezentarea şi exemplificarea, de către recurentul-reclamant a unor norme de drept material care instituie obligativitatea motivării actului administrativ, este o prezentare în afara contextului speţei de faţă, având un caracter teoretic şi general, ţinând cont că prevederile art. 517 (2) din Codul Administrativ dispun: “ În mod excepţional, pe baza unei cereri formulate cu 2 luni înainte de data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare şi cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, funcţionarul public poate fi menţinut în funcţia publică”.

Legea nu instituie pentru angajator obligaţia de a menţine un funcţionar public în funcţia publică deţinută la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare şi nici de a motiva hotărârea luată în acest sens.

Din interpretarea textului de mai sus, intimata solicită a se reţine că menţinerea în funcţia publică reprezintă o vocaţie a funcţionarului public şi nu un drept absolut al acestuia, iar cererea sa având acest obiect poate fi (şi nu este obligatoriu să fie) soluţionată favorabil prin aprobarea dată de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice.

Mai mult, Codul Administrativ nu prevede, în acest sens/în această situaţie, motivarea unei decizii, în comparaţie cu emiterea unei decizii de sancţionare disciplinară, pentru care se prevede în mod expres că trebuie să fie motivată.

Solicită a se reţine că susţinerea recurentului - reclamant că decizia contestată trebuia motivată este nefondată şi neîntemeiată, atât timp cât prevederile Codului Administrativ în baza căruia s-a emis decizia prin care se constată încetarea de drept a raportului de serviciu a recurentului-reclamant nu face nici un fel de menţiune în acest sens şi nu face trimitere la aplicarea altor norme, astfel că insisten?a recurentului-reclamant în sensul că refuzul trebuie să fie justificat nu reprezintă decât o idee subiectivă, nefondată şi neîntemeiată.

Menţiunea recurentului-reclamant potrivit căreia critică faptul că instanţa de fond afirmă că doar ciclul administrativ prin care se aprobă cererea de continuare a activităţii trebuie motivat nu reprezintă decât o simplă speculaţie a recurentului-reclamant în sensul că, a?a cum a arătat, în cazul emiterii deciziei prin care se constată încetarea de drept a raportului de serviciu, normele aplicabile nu prevăd şi nici nu fac trimitere la vreo obligaţie de a motiva, situaţia fiind diferită în cazul emiterii unei decizii de continuare a activită?ii, căreia nu i se aplică, în mod strict, numai prevederile art. 517 din Codul administrativ ca în cazul încetării de drept a raportului de serviciu.

Concluzionează că încercarea recurentului-reclamant de a motiva recursul şi cu temeiul invocat – art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedura civilă - menţionat tot ca o ipoteză, nu face decât să confirme faptul că acesta nu poate identifica temeiul de drept al cererii de recurs.

De asemenea, menţiunea recurentului-reclamant prin care arată că situaţia neocupării a 21 de posturi de medici veterinari este una suficient excepţională şi care justifică aprobarea cererii reclamantului - recurent reprezintă o depăşire a limitelor sale de competenţă şi apreciere, în sensul că eşalonul ierarhic superior al instituţiei pârâte, cât şi alte instituţii cu rol de coordonare şi control a DSVSA Constanţa nu au constatat, pentru perioada anterioară formulării întâmpinării în cauză, nici un fel de disfuncţionalităţi motivate de lipsa de personal.

În ceea ce priveşte menţiunile de la acest subpunct prin reluarea ideii de către recurentul-reclamant a motivării deciziei prin care se constată încetarea de drept a raportului de serviciu, intimata îşi menţine concluziile astfel cum au fost expuse anterior.

Cu privire la jurisprudenţa invocată, prin menţionarea unor sentinţe ale Tribunalului Arad, Tribunalului Cara?-Severin, Tribunalului Mehedinţi şi Tribunalului Gorj, fără indicarea numerelor de dosar, intimata consideră că nu poate fi reţinută, motivat de faptul că aceste sentinţe nu sunt definitive, sunt pronunţate de instanţe de fond (şi se pare că au fost atacate cu recurs, posibil să fi fost admise recursurile), privesc părţi diferite, sunt implicate alte instituţii decât cele cu specific veterinar (cu o singură excepţie, în care obiectul acţiunii îl reprezintă perioada de prelungire şi nu prelungirea efectivă) şi sunt formulate în temeiul Legii nr. 188/1999 (abrogată), deci fără legătură cu speţa în cauză.

În acest context, intimata - pârâtă solicită a se avea în vedere speţa similară având ca părţi instituţia pârâtă şi un fost funcţionar public - medic veterinar, căruia i-au încetat raporturile de serviciu în condiţii identice cu cele ale recurentului-reclamant şi care a contestat decizia de încetare la Tribunalul Constanta, fiind constituit Dosarul nr. …/118/2019.

Astfel, prin Hotărârea 341/2020 din 13.03.2020, Tribunalul Constanţa respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul ... în contradictoriu cu pârâta DSVSA Constanţa.

Instanţa respinge cererea de suspendare a deciziei nr. 242/20.08.2019 ca nefondată.

Pârâtul a depus recurs în termenul legal, iar Curtea de Apel Constanţa, prin decizia nr. 784/14.10.2020, a respins recursul ca nefondat.

Subliniază că menţiunile recurentului-reclamant de la acest subpunct nu au nici o legătură cu speţa dedusă judecaţii, în sensul că obiectul recursului nu poate fi analizarea/constatarea de către instanţa de recurs dacă instanţa de fond a încălcat prevederile art. 413 din Codul Administrativ, instanţa de recurs nefiind sesizată asupra modului de respectare a acestui articol de către instanţa de fond.

Acuzele aduse de către recurentul-reclamant precum că instanţa de fond încalcă principiul egalităţii, dar şi pe cel al transparen?ei şi predictibilitatea actului administrativ, consideră că nu pot fi reţinute, fiind nefondate în sensul că recurentul-reclamant foloseşte o serie de expresii fără o justificare logică şi fără a demonstra că în această cauză se poate vorbi de discriminarea familiei din partea conducerii DSVSA Constanţa, în condiţiile în care Curtea de Apel Constanţa a anulat Hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării prin care instituţia pârâtă a fost sanc?ionată contravenţional pentru a?a - zisa discriminare împotriva d-nei [...], ca urmare a plângerii acesteia (dosar nr. …/36/2021).

Prin Hotărârea 243/2021 din 24.11.2021 a fost admisă acţiunea şi s-a anulat Hotărârea nr. 337 din 21.04.2021 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

În ceea ce priveşte aprecierile recurentului-reclamant potrivit cărora în considerentele sentinţei recurate nu se regăsesc argumentele directe sau indirecte ale apărărilor şi probelor pârâtei, instanţa de fond a soluţionat cauza fără a avea la bază probele şi legea, intimata consideră că acestea reprezintă un afront personal, direct şi lipsit de pertinenţă la adresa unei instanţe, în condiţiile în care modul de abordare, chiar al unor nemulţumiri din partea unei părţi într-un proces, poate fi contestat în limitele fireşti şi al bunei - credinţe.

Aspectele prezentate la acest subpunct de către recurentul-reclamant, cu privire la existenţa unei discriminări şi cu privire la existenta a 21 posturi neocupate, au fost explicate şi s-au făcut precizări la punctele de mai sus, recurentul - reclamant nefăcând în continuare decât să se repete, să reia aceeaşi abordare cu alte cuvinte.

În ceea ce priveşte faptul că în perioada 2018 - 2020 au fost formulate 8 cereri de prelungire a activită?ii după împlinirea vârstei standard de pensionare, intimata-pârâtă precizează că nici una din aceste persoane nu mai desfăşoară activitate în prezent, încetându-?i activitatea iar nici una dintre persoanele cărora li s-au aprobat iniţial cererile, nu aveau specialitatea de medic veterinar.

Astfel faptul ca recurentul - reclamant ar fi fost discriminat în raport cu aceste persoane, solicită a se observa că nu poate fi vorba despre o discriminare, având în vedere că situaţia sa şi a celorlalte persoane nu este identică, motivat de simplul fapt că, dacă două sau mai multe persoane sunt angajate ale aceleiaşi instituţii, acest fapt nu le pune într-o situaţie de egalitate în ceea ce priveşte interesul instituţiei de a permite menţinerea lor în funcţia publică.

În abordarea acestui subpunct şi a pct. 3 şi 4. din recurs, intimata consideră că recurentul - reclamant nu este explicit, menţiunile acestuia fiind neclare, avansând convingerea, după modul de prezentare a motivelor de recurs şi a expunerilor sale, că acesta are ceva personal cu completul instanţei de fond.

În ceea ce priveşte considerentul recurentului-reclamant precum că în cadrul aceleiaşi secţii a aceleiaşi instanţe se impune o practică unitară, intimata este de acord cu acest punct de vedere al recurentului-reclamant, dar cu precizarea şi solicitarea de a se avea în vedere modul de soluţionare a dosarului nr. …/118/2019 (prezentat mai sus, într-o speţă similară) în care, prin Hotărârea nr. 341/2020 din 13.03.2020, Tribunalul Constanţa a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul ... în contradictoriu cu pârâta DSVSA Constanţa, respingând şi cererea de suspendare a deciziei nr. 242/20.08.2019 ca nefondată.

Paratul a depus recurs în termenul legal, iar Curtea de Apel Constanţa, prin decizia nr. 784/14.10.2020, a respins recursul ca nefondat.

În acest context, intimata-pârâtă solicită a se observa că nu se poate reţine considerentul recurentului-reclamant cu privire la practica unitară în ceea ce priveşte sentinţa nr. 390/09.03.2021 a Tribunalului Constanta privind pe d-na …, întrucât calitatea de reclamant fiind a unei persoane de sex feminin, modul de abordare şi situaţia de fapt şi de drept a fost alta decât în cazul unui reclamant de sex bărbătesc, speţele, a?a cum recunoaşte şi recurentul - reclamant, având aspecte specifice diferite.

Pentru aceste argumente, solicită respingerea recursului ca nefondat şi neîntemeiat şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205 alin. (2) din Legea 134/2010 Cod procedură civilă, a Codului administrativ, precum şi celelalte acte normative menţionate în cuprinsul întâmpinării.

În probaţiune, solicită înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv sentinţa civilă nr. 341/2020 pronunţată de Tribunalul Constan?a în dosarul nr. 4517/118/2019 (referitoare la o speţă identică cu cea dedusă judecăţii în prezenta cauză), anexată în xerocopie la întâmpinarea depusă la dosarul de fond.

3. Analizând legalitatea hotărârii recurate, prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C.pr.civ. ”când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii” vizează nepunerea în discu?ia păr?ilor a excep?iei lipsei de interes legitim.

Dispozi?iile art. 14 alin. 2 C.pr.civ. invocate de recurent vizează obliga?ia judecătorului de a pune în discu?ia păr?ilor orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt men?ionate în cerere sau în întâmpinare.

Re?inând că reclamantul nu a indicat niciun interes legitim care să fi fost încălcat, prima instan?ă a analizat de fapt fondul chestiunii litigioase, din perspectiva îndeplinirii de către reclamant a condi?iei calită?ii de parte vătămată în sensul legii nr. 554/2004.

Prin urmare, dispozi?iile legale de procedură men?ionate de recurent nu au fost încălcate întrucât prima instan?ă a verificat respectarea coordonatelor procesului în contenciosul administrativ, astfel cum sunt acestea reliefate prin art. 1 din lege iar această verificare ?ine de fondul preten?iei deduse judecă?ii.

Cu alte cuvinte, nu exista pentru judecătorul fondului obliga?ia de a pune în discu?ie îndeplinirea acestei condi?ii, în condi?iile în care toate elementele care o configurau au fost indicate atât în cererea de chemare în judecată, cât ?i prin întâmpinare ?i nu necesitau o abordare suplimentară.

Potrivit art. 488 pct. 6 Cod procedură civilă, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei” .

Analizând hotărârea recurată, Curtea constată că aceasta cuprinde analiza motivelor invocate de reclamant iar raţionamentul primei instanţe este argumentat juridic şi susţine soluţia la care s-a oprit judecătorul fondului.

Critica privind caracterul contradictoriu al motivării nu poate fi re?inută, întrucât ra?ionamentul instan?ei este clar.

Astfel, statuarea instan?ei în sensul neobligativită?ii motivării solu?iei de men?inere în func?ia publică este în acord cu silogismul juridic care a fundamentat solu?ia de respingere a ac?iunii, nerezultând nicio contradic?ie în raport cu solu?ia instan?ei.

Sus?inerea în sensul nereţinerii de către prima instanţă a argumentelor prezentate de reclamant este nefondată, în condiţiile în care instanţa a indicat atât motivele de fapt, cât şi cele de drept pe care şi-a întemeiat soluţia, în acord cu prevederile art. 425 alin. 1 lit. b Cod procedură civilă.

Contrar susţinerii recurentei, prima instanţă a reţinut aspectele esenţiale menţionate în cererea introductivă, analizând cererea reclamantului inclusiv din perspectiva discriminării pe criterii familiale invocate.

Criticile aduse solu?iei de respingere ca inadmisibil a capătului de cerere vizând cererea de anulare a actelor ?i opera?iunilor tehnico-juridice administrative anterioare ?i subsecvente Deciziei nr. 248/14.08.2020 au fost încadrate în acela?i motiv de casare (art. 488 pct. 6 Cod procedură civilă) ?i se dovedesc nefondate.

Astfel, solu?ia de respingere a cererii men?ionate a fost determinată de aprecierea adreselor în discu?ie ca neproducând efecte juridice ?i, astfel, de neîndeplinirea condi?iei de acte administrative iar motivarea instan?ei expune clar ra?ionamentul abordat.

În concluzie, hotărârea recurată cuprinde motivele de fapt şi de drept reţinute de instanţa de fond la adoptarea soluţiei, astfel că a fost suficient motivată, criticile aduse sub acest aspect hotărârii dovedindu-se neîntemeiate.

În dezvoltarea motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă: „când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”, recurentul critică hotărârea primei instanţe prin prisma interpretării ?i aplicării greşite a dispoziţiilor art. 517 alin. 1 lit. d ?i alin. 2 ?i art. 413 din Codul administrativ ?i încălcarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat al sentin?ei civile nr. 390/09.03.2021.

Criticile vizând încălcarea de către prima instan?ă a dispozi?iilor art. 413 din Codul administrativ referitoare la egalitatea de tratament fa?ă de to?i func?ionarii publici ?i interzicerea oricărei discriminări fa?ă de un func?ionar public nu pot fi primite.

Datele spe?ei nu au relevat încălcarea principiului men?ionat ?i nici constatarea vreunei discriminări, aceasta neputând fi re?inută direct de instan?ă.

În cauză nu poate fi re?inută nici încălcarea puterii de lucru judecat a deciziei nr. 1187/18.10.2021 pronun?ate de Curtea de Apel Constan?a în dosarul nr. …/118/2020, în condi?iile în care atât una dintre păr?i, cât ?i cauza ac?iunii de fa?ă sunt diferite.

Astfel cum s-a men?ionat chiar în cuprinsul deciziei nr. 1187/18.10.2021, în cauza respectivă nu a fost vorba de prelungirea raportului de serviciu peste vârsta standard de pensionare, ci de o ipoteză juridică distinctă, referitoare la continuarea exercitării raportului de serviciu al funcţionarului public femeie până la împlinirea vârstei legale standard de pensionare prevăzute pentru bărbaţi.

Curtea apreciază însă întemeiată critica recurentului referitoare la obligativitatea motivării de către pârâtă a refuzului de prelungire a raportului de serviciu al reclamantului peste vârsta standard de pensionare.

Reclamantul [...] a de?inut func?ia de consilier gradul profesional superior în cadrul biroului [...] din cadrul DSVSA Constan?a.

Prin cererea înregistrată sub nr. 13628/15.06.2020 acesta a solicitat pârâtei prelungirea raportului său de serviciu după data îndeplinirii cumulative a condi?iilor de vârstă standard ?i a stagiului minim de cotizare pentru pensionare.

Prin adresa nr. 17302/14.07.2020 s-a comunicat reclamantului că cererea sa nu a fost aprobată ?i, prin urmare, raportul acestuia de serviciu încetează de drept la data de 16.08.2020.

Prin decizia nr. 248/14.08.2020 s-a decis, în aplicarea prevederilor art. 517 alin. 1 lit. d din OUG 75/2019 privind Codul administrativ, încetarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului, având în vedere îndeplinirea cumulativă a condi?iilor de vârstă standard ?i a stagiului minim de cotizare pentru pensionare.

Reclamantul a solicitat anularea acestei decizii în raport de nemotivarea atât a acestui act, cât ?i a refuzului pârâtei de a-i prelungi raportul de serviciu după împlinirea vârstei de pensionare, în contextul aprobării cererilor formulate de alte persoane în condi?ii similare.

Prima instan?ă a respins cererea, re?inând lipsa unei obliga?ii a conducătorului autorită?ii/institu?iei publice de a emite în această ipoteză un act administrativ motivat.

Chestiunea de drept în discu?ie vizează, prin urmare, existen?a sau nu a unei obliga?ii a conducătorului autorită?ii/institu?iei publice de a motiva refuzul prelungirii dreptului func?ionarului public de a continua activitatea după împlinirea vârstei standard de pensionare.

Potrivit art. 517 alin. 2 din Codul administrativ ”În mod excepţional, pe baza unei cereri formulate cu 2 luni înainte de data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare şi cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, funcţionarul public poate fi menţinut în funcţia publică deţinută maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu.

Pe perioada în care este dispusă menţinerea în activitate pot fi aplicate dispoziţiile art. 378.”

În mod evident, textul în discu?ie creează o voca?ie a func?ionarului public care îndepline?te cumulativ condiţiile de vârstă standard şi stagiul minim de cotizare pentru pensionare de a fi men?inut în funcţia publică deţinută maxim 3 ani peste vârsta standard de pensionare, acestuia acordându-i-se posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu.

Rezultă din modul de redactare a normei că în această ipoteză, men?inerea în func?ia publică constituie o situa?ie de excep?ie, regula fiind încetarea raportului de serviciu la împlinirea vârstei de pensionare.

Este evidentă, prin urmare, obliga?ia conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a motiva decizia de prelungire a raportului de serviciu, în spe?ă situa?ia excep?ională la care norma legală se referă.

Curtea apreciază însă că ?i decizia de respingere a solicitării de men?inere în func?ia publică prin prelungirea raportului de serviciu după împlinirea vârstei de pensionare trebuie motivată.

Este real că dispozi?iile art. 517 alin. 2 din Codul administrativ pre-citate acordă doar o voca?ie a func?ionarului public la această men?inere în func?ia publică ?i nu un drept, însă pentru ca această voca?ie să fie una efectivă se impune prezentarea de către conducătorul autorită?ii a ra?iunilor pentru care nu a concretizat-o.

Nu trebuie uitat că litigiul se poartă pe tărâmul contenciosului administrativ iar motivarea actului administrativ este o condi?ie intrinsecă a legalită?ii acestuia, care trebuie respectată indiferent de con?inutul său.

Cu alte cuvinte, obliga?ia administra?iei de a-?i motiva deciziile, consacrată legislativ atât la nivel na?ional cât ?i unional, trebuie respectată atât în privin?a acordului, cât ?i în privin?a refuzului de acordare a unui drept, chiar ?i atunci când legea instituie doar o voca?ie la acordarea acestuia.

A?a cum s-a arătat, tocmai motivarea refuzului constituie o garan?ie a respectării acestei voca?ii, a analizei situa?iei efective în care se află solicitantul.

Curtea retine că această cerinţă a motivării în fapt şi în drept a actelor administraţiei este obligatorie şi necesară.

Recurentul are dreptul de a cunoa?te ra?iunile care au ghidat autoritatea pârâtă către un anumit rezultat al cererii sale ?i ca o garan?ie a respectării principiului egalită?ii de tratament fa?ă de to?i func?ionarii publici.

Altfel spus, autoritatea publică are posibilitatea de a aprecia în ce măsură se justifică menţinerea în funcţia publică peste vârsta standard de pensionare însă această apreciere trebuie justificată, deoarece acordul conducătorului autorită?ii sau institu?iei publice nu poate fi unul discre?ionar.

Într-adevăr, op?iunea autorită?ii pentru men?inerea sau nu a recurentului în func?ia publică se exercită în limitele unei marje de apreciere acordate chiar de lege ?i ?ine, a?adar, de oportunitatea luării deciziei administrative.

Administra?ia are capacitatea de a alege solu?ia care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie ocrotit însă exerci?iul unei alegeri, chiar oportune fiind, implică motivarea obligatorie a acestei decizii.

Obliga?ia motivării este o garan?ie a lipsei arbitrariului ?i a abuzului.

În acest sens, prin Rezoluţia Comitetului de Miniştri ai Consiliului Europei nr. (77)31 cu privire la protecţia individului în relaţia cu actele autorităţilor administrative s-a recomandat statelor membre să se ghideze în dreptul şi practica lor administrativă de anumite principii.

În implementarea acestor principii, cerinţele unei administraţii bune şi eficiente, precum şi interesele terţilor şi interesele marelui public trebuie să fie în mod adecvat luate în considerare, pentru a asigura cel mai ridicat grad posibil de echitate.

Astfel, principiul IV din Rezoluţie impune ca atunci când actul administrativ este de o aşa natură încât afectează în mod negativ drepturile, libertăţile sau interesele, persoana vizată trebuie să fie informată cu privire la motivele care stau la baza actului.

În aceeaşi manieră trebuie motivat şi justificat refuzul de a recunoaşte un drept ori un interes legitim exhibat de particular.

Constituţia României prevede în art. 31 alin. (2) obligaţia autorităţilor publice de a asigura informarea corectă a cetăţeanului asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.

De asemenea, în jurispruden?a Cur?ii de Justi?ie a Uniunii Europene s-a reţinut că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis şi trebuie să prezinte de o manieră clară şi univocă algoritmul urmat de instituţia care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor şi, de asemenea, să permită instanţelor comunitare competenţa să efectueze revizuirea actului (cauza C-367/1995).

Curtea a statuat că amploarea şi detalierea motivării depind de natura actului adoptat iar cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanţele fiecărui caz, o motivare insuficientă sau greşită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actelor.

Mai mult, insuficienţa motivării sau nemotivarea atrag nulitatea sau nevalabilitatea actelor comunitare (C-41/1969).

Iar o detaliere a motivelor este necesară şi atunci când instituţia emitentă dispune de o largă putere de apreciere, întrucât motivarea conferă actului transparenţă şi previne un abuz de drept din partea emitentului (C-509/1993).

Prin urmare, Curtea apreciază că nemotivarea solu?iei de respingere a cererii reclamantului de a fi men?inut în func?ia publică de?inută peste împlinirea vârstei standard de pensionare atrage nelegalitatea deciziei nr. 248/14.08.2020 prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu al acestuia.

Pe cale de consecin?ă, constând incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, va admite recursul ?i va casa în parte hotărârea recurată.

Rejudecând ac?iunea în limitele motivelor de casare invocate, pentru argumentele expuse mai sus, Curtea va admite în parte ac?iunea ?i va dispune anularea Deciziei nr. 248/14.08.2020.

Curtea retine că anularea acestei decizii nu dă na?tere automat dreptului reclamantului la acordarea prelungirii raportului său de serviciu.

A?a cum s-a arătat mai sus, reclamantul are doar o voca?ie la men?inerea în func?ie după împlinirea vârstei standard de pensionare iar op?iunea angajatorului de a o aproba sau nu constituie o chestiune de oportunitate.

Reclamantul are dreptul la analiza motivată a cererii sale, la cunoa?terea ra?iunilor pentru care aceasta a fost solu?ionată într-un sens sau altul, tocmai pentru garantarea acestei voca?ii, a caracterului său efectiv.

Cu alte cuvinte, nemotivarea refuzului pârâtei de a prelungi raportul de serviciu al reclamantului peste vârsta standard de pensionare constituie un motiv de nelegalitate care însă nu are drept consecin?ă directă mentinerea raportului de serviciu al acestuia, ci determină obligatia autoritătii de a indica argumentele care fundamentează decizia administrativă.

Pe cale de consecintă, Curtea va respinge ?i cererile având ca obiect reintegrarea reclamantului în functia detinută anterior ?i obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri.

Pentru motivele expuse anterior, va fi men?inută solutia de respingere ca inadmisibilă a cererii reclamantului de anulare a adreselor nr. 17302/14.07.2020, nr. 19148/2020 şi nr. 21668/01.09.2020.