Hotărâre nr. 906/P din 29.11.2022

Deşi prima instanță a reținut că sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 2412005, curtea a constatat că a intervenit prescripţia răspunderii penale, potrivit Noului Cod penal.

Dat fiind că în cauză este împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, conform Noului Cod penal, se impune a se reține că aceasta reprezintă legea penală mai favorabilă, conform art. 5 Cod penal.

În consecință, se va constata că legea penală mai favorabilă pentru inculpat este Codul penal adoptat prin Legea nr. 286 din 17 iulie 2009, intrat în vigoare la data de 01.02.2014, lege penală ce se va aplica în cauză.

Aplicarea dispozițiilor Noului Cod penal nu impun o schimbare a încadrării juridice a faptei, dat fiind că nu se modifică norma de incriminare a faptelor deduse judecății, ci se aplică legea nouă, ca efect al schimbării calificării faptei prin altă lege penală.

În condiţiile în care este împlinit termenul prescripţiei răspunderii penale, acţiunea penală nu mai poate fi exercitată împotriva inculpatului, fiind obligatorie pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal, fără posibilitatea instanţei de apel de a mai examina eventuala existenţă a infracţiunii şi vinovăţia inculpatului.

Pentru a putea analiza fondul acuzaţiilor penale aduse inculpatului este necesară manifestarea de voinţă expresă a acestuia, în sensul continuării procesului penal, conform art. 18 Cod procedură penală, însă în cauză inculpatul nu a solicitat continuarea procesului penal, cererea fiind de încetare a procesului penal ca efect al prescripţiei răspunderii penale.

Art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 2412005

Art. 153 alin. 1, art. 154 şi art. 155 alin. 1 Cod penal

Deciziile Curţii Constituţionale nr. 2972018 şi 3582022

Prin sentința penală nr. 9418.03.2022 pronunţată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. ...1182016 s-au hotărât următoarele

În baza art. 396 alin. 5 Cod de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. a Cod de procedură penală achită pe inculpatul

[...] – pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b din Legea 2412005, întrucât fapta nu există.

În baza art. 396 alin. 5 Cod de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. a Cod de procedură penală achită pe inculpatul [...] pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev.de art. 9 lit. c din Legea 2412005 întrucât fapta nu există.

În baza art. 396 alin. 5 Cod de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. a Cod de procedură penală achită pe inculpatul [...] pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev.de art. 9 lit. c din Legea 2412005 întrucât fapta nu există.

În baza art. 9 lit. b din Legea 2412005 cu aplicare art. 5 Cod penal condamnă pe inculpatul

[...] – la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal din 1969 ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală sub forma evidenţierii, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive.

În baza art. 9 lit. b din Legea 2412005 cu aplicare art. 5 Cod penal condamnă pe inculpatul [...] la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal din 1969 ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea, a infracţiunii de evaziune fiscală sub forma evidenţierii, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive.

În baza art. 71 cod penal din 1969 cu aplic. art. 5 Cod penal.

Aplică inculpatului [...] pedeapsa accesorie, a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a, lit. b şi c Cod penal din 1969 - aceasta din urmă constând în interzicerea dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale.

În baza art. 865 Cod penal din 1969 dispune anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 162414.12.2012, dosar nr. ...2012 al Judecătoriei Constanţa definitivă prin decizia penală nr. 12401.03.2013 a Curţii de apel Constanţa.

În baza art. 33 lit. a Cod penal din 1969 şi art. 34 lit. b Cod penal din 1969 contopeşte pedepsele aplicate, inculpatul [...] va executa pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal din 1969 ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 Cod penal din 1969 cu aplic. art. 5 Cod penal,

Aplică inculpatului [...] pedeapsa accesorie, a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a, lit. b şi c Cod penal din 1969 - aceasta din urmă constând în interzicerea dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale.

În baza art. 861 alin. 1 şi următoarele Cod penal din 1969,

Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 7 (şapte) ani, stabilit conform art. 862 Cod penal din 1969, calculat potrivit dispoziţiilor art. 865 Cod penal de la data de 01.03.2013, data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

În temeiul art. 12 din Legea 2412005,

Dispune ca inculpatul [...] să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, iar dacă a fost, va fi decăzut din drepturi.

În baza art. 19 Cod procedură penală rap. la art. 397 alin. 1 Cod procedură penală cu aplic. art. 1357 şi urm. Cod civil,

Admite acţiunea civilă formulată de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa.

Obligă, pe inculpatul [...] în solidar şi cu părţile responsabile civilmente [...] şi [...], către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa la plata sumei de 989.596 lei - reprezentând TVA în sumă de 481.205 lei şi impozit pe profit în sumă de 508.391 lei, precum şi dobânzile legale şi penalităţile de întârziere aferente conform codului fiscal.

Dispune ridicarea măsurii sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa nr. 32P2012 din data de 26.03.2012 privind cota indiviză de 12 din imobilul teren liber de construcţii reprezentând LOT 21 în suprafaţă de 1.081,00 mp conform măsurătorilor cadastrale (897,00 mp din acte) situat în intravilanul localităţii [...], comuna [...], str. ... , judeţul Constanţa, cu număr cadastral ... având următoarele laturi şi vecinătăţi la nord – proprietatea numitei [...] pe o lungime de 22,01 ml; la sud – strada ... pe o lungime de 3,52 ml şi LOT22 pe o lungime de 18,51 ml; la est – Lot 24 pe o lungime de 44,28 ml şi cu LOT 22 pe o lungime de 30,67 ml, iar la vest cu proprietatea numitului [...] pe o lungime de 75,07 ml, aparţinând inculpatului [...] şi asupra conturilor inculpatului [...].

Dispune menţinerea popririi asiguratorii instituite asupra conturilor inculpatului [...] prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa nr. 643P2011 din data de 31.01.2012.

În baza art. 249 Cod procedură penală dispune instituirea măsurilor asiguratorii asupra patrimoniului inculpatului [...], până la concurenţa sumei de 989.596 lei cu dobânzile legale şi penalităţile de întârziere aferente conform codului fiscal, la dispoziţia organului de executare.

În baza art. 7 din Legea nr. 261990 rap. la art. 498 Cod procedură penală,

Dispune comunicarea prezentei sentinţe după rămânerea definitivă la Oficiul Registrului Comerţului Constanţa pentru înscrierea menţiunilor ce se impun şi către Secţia a II-a civilă a Tribunalului Constanţa pentru deschiderea procedurii aferente prezentelor dispoziţii.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală,

Obligă pe inculpatul [...] în solidar cu cu părţile responsabile civilmente [...] şi [...] la plata sumei de 8.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele

La data de 12.04.2011 organele de cercetare penală din cadrul S.P.T.M.

Constanţa - Biroul de Investigare a Fraudelor, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că [...], administrată de către [...], împreună cu societăţile comerciale subcontractoare ale acesteia, desfăşura activităţi de construcţii şi reparaţii nave în incinta DMHI, folosind în acest sens forţă de muncă fără a avea încheiate forme legale de angajare.

La data de 14.04.2011, o echipă de lucrători de poliţie din cadrul SPTM – BIF s-a deplasat la punctul de lucru al [...], situat în incinta şantierului naval al DMHI, identificându-se astfel la muncă un nr. de 32 angajaţi ai societăţii dar şi un nr. de 3 angajaţi aparţinând [...], cu care exista încheiat un contract de prestări servicii.

La data de 09.05.2011, s-a solicitat SAF AIF Constanţa efectuarea unor inspecţii fiscale la [...], respectiv [...].

La data de 17.01.2012, SAF-AIF a înaintat SPTM rezultatul inspecţiei fiscale efectuate la [...], a reţinut ca fiind fictive operaţiunile comerciale, cu [...], [...] şi [...], suma totală a prejudiciului creat bugetului general consolidat al statului fiind de 860.974 lei.

Potrivit constatărilor fiscale efectuate de SAF – AIF, prejudiciul constatat poate fi defalcat, după cum urmează

- în cazul TVA, societatea a dedus eronat TVA, în perioada decembrie 2008 – februarie 2010, pentru operaţiunile comerciale fictive desfăşurate cu [...], materializate în înregistrarea în contabilitate a unui nr. de 208 facturi şi 208 chitanţe reprezentând prestări servicii, toate în valoare de până la 5.000 lei, în condiţiile în care furnizorul nu era înregistrat ca plătitor de TVA, nu a putut fi identificat la sediul social declarat, stabilindu-se astfel TVA suplimentar de plată în valoare de 151.773 lei, respectiv, în perioada aprilie 2010 – mai 2011, pentru operaţiunile comerciale fictive desfăşurate cu [...], materializate în înregistrarea în contabilitate a unui nr. mare de facturi achitate cu numerar dar şi OP, reprezentând prestări servicii, majoritatea în valoare de până la 5.000 lei, în condiţiile în care furnizorul nu era înregistrat ca plătitor de TVA, nu a putut fi identificat la sediul social declarat, stabilindu-se astfel TVA suplimentar de plată în valoare de 198.541 lei, respectiv în perioada martie 2010 – februarie 2011, pentru operaţiunile comerciale fictive desfăşurate cu [...], materializate în înregistrarea în contabilitate a unui nr. de facturi reprezentând transport de persoane, în condiţiile în care [...] nu avea angajaţi, stabilindu-se astfel TVA suplimentar de plată în valoare de 1.511 lei; per total societatea a fost obligată la plata TVA suplimentar în valoare de 351.825 lei, majorări de întârziere în valoare de 113.773 lei şi penalităţi de întârziere în valoare de 52.774 lei;

- în cazul impozitului pe profit, societatea a înregistrat în contabilitate cheltuieli fictive cu servicii în valoare de 2.020.436 lei, în raporturile comerciale cu [...] şi [...], respectiv cheltuieli fictive de transport în relaţia cu [...], fără se putea justifica legal aceste operaţiuni, stabilindu-se în consecinţă impozit pe profit suplimentar în valoare de 224.715 lei, majorări de întârziere în valoare de 84.153 lei şi penalităţi de întârziere în valoare de 33.707 lei.

La data de 29.12.2011, organele de cercetare penală din cadrul S.P.T.M.

Constanţa - Biroul de Investigare a Fraudelor, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că [...], administrată de către [...], [...] şi [...], a ascuns sursa impozabilă şi a omis înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor comerciale desfăşurate şi a veniturilor realizate în relaţiile cu [...] şi [...].

Potrivit constatărilor fiscale efectuate de SAF – AIF, prejudiciul constatat poate fi defalcat, după cum urmează

- în cazul TVA, societatea nu s-a declarat plătitoare de TVA, cu ocazia controlului stabilindu-se faptul că aceasta a depăşit plafonul de scutire de 35.000 euro, astfel încât avea obligaţia luării în evidenţă ca plătitoare de TVA, însă până la data controlului nu a fost luată această iniţiativă fiscală; în consecinţă, în perioada octombrie 2008 – februarie 2010, pentru operaţiunile comerciale desfăşurate cu [...] şi [...], societatea nu a colectat TVA, în condiţiile în care a emis facturi cu TVA, ascunzând sursa impozabilă şi omiţând înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate, stabilindu-se astfel TVA suplimentar de plată în valoare de 172.041 lei, respectiv majorări de întârziere în valoare de 80.903 lei şi penalităţi de întârziere în valoare de 25.806 lei;

- în cazul impozitului pe profit, societatea emis facturi fiscale în valoare de 1.123.696 lei, în raporturile comerciale cu [...], ascunzând baza impozabilă reprezentând venituri din exploatare şi neînregistrându-le în contabilitate, stabilindu-se în consecinţă impozit pe profit suplimentar în valoare de 179.791 lei, majorări de întârziere în valoare de 112.625 lei şi penalităţi de întârziere în valoare de 26.969 lei.

Organele fiscale nu au putut intra în posesia documentelor de evidenţă contabilă ale societăţii, constatările fiscale fiind făcute având la bază documentele contabile identificate la partenerii comerciali ai [...].

Astfel, potrivit constatărilor fiscale efectuate de SAF – AIF, prejudiciul constatat poate fi defalcat, după cum urmează

- în cazul TVA, societatea nu s-a declarat plătitoare de TVA, cu ocazia controlului stabilindu-se faptul că aceasta a depăşit plafonul de scutire de 35.000 euro, respectiv 100.000 euro, astfel încât avea obligaţia luării în evidenţă ca plătitoare de TVA, însă până la data controlului nu a fost luată această iniţiativă fiscală; în consecinţă, în perioada octombrie 2008 – februarie 2010, pentru operaţiunile comerciale desfăşurate cu [...], societatea datora TVA colectată, în condiţiile în care a emis facturi cu TVA, ascunzând sursa impozabilă şi omiţând înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate, stabilindu-se astfel TVA suplimentar de plată în valoare de 158.241 lei, respectiv majorări de întârziere + dobânzi în valoare de 20.478 lei şi penalităţi de întârziere în valoare de 23.736 lei;

- în cazul impozitului pe profit, societatea emis facturi fiscale în valoare de 911.762 lei, în raporturile comerciale cu [...], ascunzând baza impozabilă reprezentând venituri din exploatare şi neînregistrându-le în contabilitate, stabilindu-se în consecinţă impozit pe profit suplimentar în valoare de 145.882 lei, majorări de întârziere + dobânzi în valoare de 21.242 lei şi penalităţi de întârziere în valoare de 21.882 lei.

Organele fiscale nu au putut intra în posesia documentele de evidenţă contabilă ale societăţii, constatările fiscale având la bază documentele contabile identificate la partenerii comerciali ai [...].

Având în vedere cele expuse mai sus la data de 26.03.2012, s-a dispus, prin rezoluţie, începerea urmăririi penale, rezoluţie confirmată de procuror în aceeaşi zi, prejudiciul total reţinut a fi adus bugetului general consolidat al statului fiind în sumă de 391.461 lei.

La data de 16.12.2014, prin ordonanță, s-a dispus efectuarea unei expertize judiciar contabile, fiind numit expert domnul [...], din cadrul Biroului de Experți de pe lângă Tribunalul Constanța.

Conform raportului de expertiză contabilă judiciară, au rezultat următoarele constatări financiar-fiscale

[...] a încheiat cu societatea [...], în calitate de subcontractant, societate administrată de [...], contractele nr. 209928.11.2007 şi nr.229209.06.2008, având ca obiect executarea de lucrări la nave în construcţii şi nave în reparaţie (pregătire a suprafeţelor în vederea vopsirii, curăţătorie, vopsitorie), în incinta [...].

În vederea executării contractelor menţionate, societatea [...] a subcontractat, la rândul său, lucrările către

1. societatea [...], al cărei administrator statutar era inculpatul [...] (până la data de 16.09.2008, când a fost înlocuit de [...]), iar administrator de fapt inculpatul [...], societate care astfel a efectuat lucrări de prestări servicii către S.C. [...], în incinta DMHI, în temeiul contractului de prestări servicii din data de 21.04.2008, valabil până la data de 21.04.2009;

2. societatea [...], administrată de inculpatul [...], care astfel a efectuat lucrări de prestări servicii către S.C. [...], în incinta DMHI, în temeiul următoarelor contracte

- contractul-cadru de prestări servicii din data de 17.12.2008, cu termen de valabilitate până la data de 16.12.2009;

- contractul-cadru de colaborare prestări servicii din 04.01.2010, valabil până la data de 03.01.2011.

- act adiţional nr.130.12.2010 la contractul anterior, administrator [...] S.R.L şi reprezentant este [...], prin care perioada contractuală se prelungeşte până la data de 31.12.2011.

La rândul său, societatea [...], în vederea realizării contractelor de mai sus, a subcontractat lucrările către societăţile [...], al cărei administrator statutar era inculpatul [...], începând cu 16.09.2008, administrată în fapt de inculpatul [...], şi [...], al cărei administrator statutar era [...], administrată în fapt de inculpatul [...] care astfel au efectuat lucrări de prestări servicii în incinta DMHI, în temeiul următoarelor contracte

- contractul de prestări servicii din data de 17.12.2008, având ca şi durată de desfăşurare 18 luni, începând cu data de 17.12.2008 până la data de 16.06.2010 (cu [...]);

- contractul de prestări servicii din data de 17.03.2010 şi Actul adiţional din data de 30.03.2011, având, ca şi durată de desfăşurare, 12 luni, începând cu data de 17.03.2010 şi până la data de 16.03.2011 (cu [...]).

- contractul de prestări servicii din 17.03.2011 încheiat cu [...] S.R.L având, ca şi durată de desfăşurare, 12 luni, începând cu data de 17.03.2011 şi până la data de 16.03.2012.

Procedând la verificarea determinării scopului economic al tranzacţiei expertul a constatat că S.C. [...] S.R.L a întocmit facturi către [...], prestaţiile au fost facturate de către titularul de contract [...], in calitate de subcontractor in relaţia cu Şantierul Naval DMHI întocmind facturi fiscale către Şantierul Naval DMHI.

Şantierul Naval DMHI a plătit contravaloarea acestor facturi.

Astfel, se constată că situaţiile de lucrări efectuate de către [...], în calitate de subcontractor al lui S.C. [...] S.R.L în executarea lucrărilor de sablaj, vopsitorie, au fost cuprinse în prestaţiile facturate de către S.C. [...] S.R.L către DMHI, astfel că se poate concluziona că tranzacţiile derulate au fost reale.

Totodată se constată că facturile întocmite de [...], în calitate de subcontractor al S.C. [...] S.R.L îndeplinesc condiţiile de formă şi fond prevăzute de legislaţia în vigoare, au fost înregistrate corect în evidenţele contabile ale beneficiarului.

Ţinând cont că toate prestaţiile efectuate de către [...] către S.C. [...] S.R.L au la bază un contract, sunt demonstrate prin facturi care au ataşate devize de lucrări şi sunt decontate în relaţia cu DMHI, [...] se face vinovată de faptul că nu a înregistrat contabil şi fiscal prestaţiile efectuate, respectiv pentru neplata TVA la bugetul de stat în sumă de 20.267,96 lei constatată suma şi de inspecţia fiscală.

În ceea ce priveşte relaţia [...] cu [...] se reţin următoarele aspecte

Conform comunicării ONRC din 21.04.2011, [...] a fost înfiinţata la data de 16.12.2008, având numărul de ordine …2008 SI CUI ….

Obiectul principal de activitate al firmei este conform cod CAEN 3011, Construcţia de nave si structuri plutitoare.

Administratorul firmei a fost [...], începând cu 16122008, conform încheierii judecătorului delegat la ORC Constanţa şi Actului constitutiv.

Începând cu 12.02.2009 societatea are doi angajaţi, din care un contabil cu norma fracționată, si un asistent manager cu norma întreaga.

Începând cu data de 01.03.2011 societatea angajează 19 salariaţi, din care un maistru instalaţii nave, un electrician nave, un sablator si 16 vopsitori industriali.

În perioada martie 2010 - februarie 2011 societatea nu a avut angajaţi.

Pentru lucrările contractate de [...] în calitate de prestator al lui S.C. [...] S.R.L, a subcontractat efectuarea lucrărilor la nave cu alţi subcontractori în perioada 17.12.2008 – 01.03.2011, de la această dată având un număr de 19 angajaţi specializaţi în lucrări nave.

În perioada 18.12.2009 – 26.02.2010 [...] a emis un număr de 208 facturi către [...] în valoare de 798.660 lei la care se adaugă TVA în valoare de 151.773 lei în total 950.443 lei.

Expertul a constatat că toate facturile emise de [...] pentru prestaţiile efectuate au fost plătite prin [...]a societăţii în numerar.

Expertul şi-a însuşit punctul de vedere al inspecţiei fiscale şi a opinat că [...] nu beneficiază de dreptul de deducere al facturilor emise de [...], deşi deţine facturi fiscale, dar care sunt în neconcordanţă cu prevederile art. 155 alin. 5 Cod fiscal ca urmare a faptului că nu cuprind informaţii privind cantitatea prestaţiilor, neavând anexate devize de lucrări.

Prestaţiile facturate de către [...] către [...] au la baza un contract , dar nu pot fi identificate de expert în lipsa devizelor de lucrări pentru a face legătura de decontare în relaţia cu DMHI deţinută de S.C. [...]

În perioada 01.04.2010 – 31.05.2011 [...] a emis facturi fiscale către [...] în valoare de 682.349 lei la care se adaugă TVA în valoare de 198,541 lei, în total 1.070.003 lei.

[...] nu s-a declarat plătitoare de TVA, deşi depăşise plafonul de 35.000 euro, în cursul lunii mai 2010.

Facturile întocmite de [...] către [...] au la bază un contract, dar nu sunt însuşite de aceasta şi nici nu au anexate deconturi privind prestaţiile facturate.

Expertul opinează că [...] nu beneficiază de drepturile de deducere a TVA - ului in conformitate cu prevederile in materie din Codul Fiscal.

Totodată expertul confirmă constatările înscrise in raportul privind inspecţia fiscală cu referire la acest obiectiv.

Expertul a constatat că facturile emise de [...] au fost plătite cu numerar prin [...] a societăţii şi prin Alpha Bank.

În perioada martie 2010 – februarie 2011, S.C. [...] S.R.L a emis către [...] facturi fiscale reprezentând contravaloare transport persoane în valoare totală de 8.706 lei din care TVA în sumă de 1.511 lei.

Se remarcă faptul că [...] nu avea personal angajat în perioada vizată şi între cele două societăţi nu era stipulat în contract, clauza de transport.

Astfel, [...] datorează bugetului de stat suma stabilită de inspecţia fiscală reprezentând TVA suplimentar în cuantum de 235.182 lei şi accesoriile calculate în cuantum de 166.547 lei.

În ceea ce priveşte impozitul pe profit, expertul a opinat că [...] datorează bugetului de stat suma de 224.715 lei impozit pe profit şi accesorii 117.860 lei.

Expertul reţine că [...] este furnizorul aceloraşi prestaţii către S.C. [...]S.R.L, iar la rândul său, aceasta este furnizorul final de prestaţii către şantierele DMHI MANGALIA şi SNC SA Constanţa.

Încasarea prestaţiilor are loc în sens invers, şantierul naval în calitate de plătitor şi furnizorul 1 în calitate de încasator, regula urmând până la ultimul furnizor.

În cazul de faţă, furnizorii iniţiali de prestaţii, respectiv [...] şi [...] nu au declarat şi plătit către bugetul de stat TVA şi nu au întocmit toate documentele justificative, devizele de prestaţii, prin care beneficiarii prestatorilor să poată justifica realizarea acestora, declanşând în felul acesta un litigiu fiscal cu administraţia fiscală, nu numai la nivelul acesteia, ci şi pe întreg lanţul contractual, până la furnizorul final, care este S.C. [...]

Expertul a constatat că, în final, aceste prestaţii sunt plătite de către şantierele navale şi încasate de către S.C. [...]

Din evidenta REVISAL, rezulta ca salariaţii S.C. [...] SRL, au următoarea data a încadrării

La data de 12.02.2009, sunt încadrate doua persoane, un maistru instalaţii navale cu norma întreaga si un asistent manager cu norma fracţionata.

La data de 03.08.2009 este angajat un contabil cu norma fracţionata.

La data de 01.03.2011 sunt angajate 19 persoane calificate, din care 16 vopsitori industriali 2 curăţitorisablatori si un electrician nave.

Întrucât contractul cadru de prestări servicii, încheiat cu [...]., are data de început 17122008, reiese că lucrările din şantierul naval DMHI au fost efectuate cu subcontractori cel puţin până la data de 01032011.

Astfel, [...], neavând muncitori calificaţi, a încheiat la rândul sau contracte de prestări servicii cu S.C. [...] SRL., începând cu 17122008 şi cu S.C. [...] S.R.L, începând cu 17.03.2011.

Din analiza notei explicative date de [...], in faţa inspecţiei fiscale la data de 02022011, acesta a declarat că in perioada martie 2010 - martie 2011, a efectuat lucrări la nave cu S.C. [...], întrucât nu avea salariaţi, şi că in luna martie 2011, având un volum mare de lucrări, a angajat şi salariaţi.

Referitor la răspunderea lui [...] în S.C. [...] SRL se reţin următoarele

La data controlului S.C. [...] S.R.L, era in insolvenţă conform Legii nr. 852006.

Prin controlul efectuat de SAF-AIF s-a constatat că societatea nu a prezentat documentele cerute spre a fi verificate, pana la data încheierii procesului verbal de control.

Conform comunicării ONRC din 21.04.2011, S.C. [...] SRL a fost înfiinţată la data de 17.04.2008.

Asociat i administrator este [...]

Administratorii societăţii numiţi prin actul constitutiv la data de 17.4.2008, erau [...], si [...].

In data de 16092008, asociaţii de mai sus emit Hotărârea 1 astfel [...] Art. 2. D-l. [...] se retrage din societate din toate funcţiile si cesionează cu titlu gratuit d-lui [...] 10p.s.-100 Ron.

Certificatul de înregistrare menţiuni nr. 1266220.02.2009 are la bază hotărârea de mai sus, astfel [...] se retrage ca asociat şi din funcţia de administrator, [...] se retrage ca asociat si din funcţia de administrator.

La data de 24.02.2009, [...] devine asociat unic si administrator.

Din analiza documentelor rezultă că răspunderea lui [...] in firma [...] SRL se întinde de la înfiinţare, 17.04.2008, şi până la emiterea hotărârii asociaţilor din 16.09.2008.

Se constată că in relaţia comerciala S.C. [...] S.R.L şi [...], prestaţiile au fost efectuate, dar furnizorul prestaţiilor, respectiv S.C. [...] S.R.L nu s-a declarat plătitor de TVA, si nu a plătit TVA către bugetul de stat in cuantum de 20.268 lei.

Din actul de verificare fiscala încheiat la data de 09.12.2011, sub nr. 1224212.12.2011, reiese că obligaţiile de plata încep cu factura nr. 1420.10.2008, dată de la [...], a iesit din firmă atât ca asociat, cat si ca administrator, conform Hotărârii asociaţilor firmei S.C. [...] S.R.L nr. 116.09.2008.

Referitor la TVA rezultată din relaţia comerciala [...] şi [...], ca facturile încep de la nr. 1718.12.2008, dată la care … era ieşit din firma atât ca asociat, cat si ca administrator, conform hotărârii asociaţilor firmei S.C. [...] S.R.L nr. 116.09.2008.

Actele de comerţ, contracte, documente diverse, facturi fiscale etc. nu sunt semnate de acesta.

Expertul opinează în raportul de expertiză că după data de 16.09.2008 [...], nu mai este asociat si nici administrator sau în altă funcţie în S.C. [...] S.R.L, neavând nicio răspundere cu privire la obligaţiile de declarare şi plată TVA către bugetul de stat, respectiv neavând nicio obligaţie de declarare şi plată a impozitului pe profit către bugetul de stat, constatarea fiind pentru anii 2008, 2009, 2010.

Se constată astfel, că facturile emise de către S.C. [...] S.R.L şi S.C. [...] au fost plătite în numerar sau prin ordin de plată, prestaţiile efectuate de [...] în calitate de furnizor către [...] au fost facturate şi încasate de la DMHI Mangalia.

Audiat în cursul urmăririi penale [...], administratorul S.C. [...] S.R.L a declarat ca societatea nu a avut salariaţi, nu a condus evidenta contabila si nu a depus declaraţii fiscale.

Audiat [...] a declarat faptul că, în prezenţa martorului [...], a stabilit cu [...] să preia părţile sociale ale [...], semnând documentele de preluare a firmei, dar fără a primi şi documentele contabile sau de înfiinţare şi funcţionare, fără a semna vreo împuternicire prin care [...] să se ocupe de funcţionarea societăţii în continuare.

Mai mult, declară că nu a emis niciun fel de document contabil, nu a condus evidenţă contabilă, nu a avut salariaţi, nu a depus declaraţii fiscale obligatorii..

Audiat în cursul urmăririi penale [...] a declarat că a înfiinţat în 2008 ale [...], împreună cu [...], obiectul de activitate îl reprezenta - prestări servicii construcţii şi reparaţii nave, activitate pe care au efectuat-o iniţial în şantierul naval Midia şi apoi în DMHI, în beneficiul [...].

Inculpatul recunoaşte faptul că a completat şi semnat facturile fiscale emise în numele [...].

Ulterior, în prezenţa martorului [...], l-a cunoscut pe [...], convenind cesiunea părţilor sociale ale firmei către acesta din urmă, cu titlu gratuit, aspect care s-a şi materializat, [...] devenind asociat unic şi administrator.

În continuare, a avut o împuternicire verbală de a administra [...], sens în care recunoaşte că a efectuat operaţiuni de casă şi bancă în numele societăţii, a gestionat salariaţii şi s-a ocupat de buna funcţionare a firmei, fără a depune însă declaraţii fiscale şi fără a conduce evidenţă contabilă.

Recunoaşte şi faptul că, personal, a emis facturi şi chitanţe către [...] şi [...], că a retras sumele de bani din bănci o parte fiind utilizate pentru plata salariaţilor, restul fiind remise lui [...].

În ceea ce priveşte documentele contabile ale firmei declară că le-a predat acestuia din urmă la cesiunea firmei.

Din declaraţia dată de [...], in calitate de învinuit reies următoarele aspecte Declar in ceea ce priveşte executarea prestărilor de servicii ca pentru perioada 2008 - 2010, a avut in incinta DMHI, un subcontractor, respectiv [...], aceasta din urma efectuând faptic prestările de servicii, iniţiate de către [...], care, prin intermediul [...] [...] Declar ca [...], prin persoana numitului [...], factura către [...], aproape zilnic aceste prestări servicii, in cuantum de pana la 5000 Ron, conform declaraţiei verbale ale susnumitului, S.C. [...] S.R.L., având conturile blocate. [...] Precizez ca primeam cate 3-4 facturi odată, pe care le si achitam atunci, odată cu facturile [...] înmânându-mi exemplarul 1 al fiecărei chitanţe aferente fiecărei facturi.

Declar ca facturile emise de S.C. [...] S.R.L, nu aveau la baza un deviz de lucrări.

L-am întrebat pe … cu privire la acest aspect, dar nu mi-a dat un răspuns ferm.

In perioada martie aprilie 2010 în_urma unei discuţii cu [...], acesta a hotărât sa schimbe subcontractorul, adică [...], prin înfiinţarea unei alte societăţi, întrucât nu eram mulţumit cu atâtea facturi si chitanţe emise de [...] Ulterior am întocmit un alt contract de prestări servicii cu S.C. [...] S.R.L, [...] Ca si in cazul S.C. [...] S.R.L prestările de servicii au fost executate cu angajaţii S.

C. [...] S.R.L”

În primul ciclu procesual inculpatul [...] a dat declaraţie, în care nu a recunoscut săvârşirea faptelor pentru care este cercetat, motivat de faptul că toate operaţiunile evidenţiate în actele contabile sau în alte documente legale ori a cheltuielilor au avut la bază operaţiuni reale şi nu operaţiuni fictive, aşa cum s-a reţinut în actul de sesizare al instanţei.

Astfel, inculpatul [...], a declarat în faţa instanței că, în luna aprilie 2008 a înfiinţat împreună cu inculpatul [...] societatea [...], ambii fiind atât asociaţi, cât şi administratori ai societăţii, dar că, după înfiinţarea societăţii, ca urmare a faptului că nu avea timp să se ocupe de firmă, l-a împuternicit pe inculpatul [...] cu toate atribuţiile firmei, începând cu încheierea contractelor, plata lucrărilor, devize, state de plată salariale, precum şi orice alte documente erau necesare desfăşurării activităţii societăţii, însă constatând după primele 3 luni că nu are nici un fel de beneficiu a decis să se retragă şi să îşi înfiinţeze propria firmă, respectiv [...] şi a încheiat un contract de prestări servicii cu [...].

Inculpatul [...] a mai declarat că, toate documentele încheiate de [...] erau înregistrate în evidenţele contabile, erau depuse declaraţiile la financiar, iar de activităţile din şantier se ocupa martorul [...], persoană cu care discuta la telefon zilnic despre ceea ce se întâmpla la şantier.

În cadrul declaraţiei olografe formulate de numitul [...], a declarat faptul că, între [...], pe de o parte, respectiv [...] şi [...], pe de altă parte, au fost purtate discuţii, în două rânduri, la interval de circa un an de zile, fără a cunoaşte conţinutul acestora, fiind doar prezent la data şi ora purtării acestora.

Cu prilejul activităţilor desfăşurate în data de 07.05.2014, la sediul SPTM, la solicitarea organului de cercetare penală de a se proceda la confruntarea lui [...] cu [...], apărătorul primului suspect a declarat că acesta nu doreşte a fi confruntat, în vreme ce apărătorul celui de al doilea şi-a manifestat acordul în vederea confruntării celor doi.

Cu ocazia aceloraşi activităţi din data de 07.05.2014, la sediul SPTM, după prezentarea reciprocă a lui [...] şi respectiv [...], aceştia au declarat că nu se cunosc, iar la solicitarea organului de cercetare penală de a se proceda la confruntarea lui [...] cu [...], apărătorul primului a declarat că acesta nu doreşte a fi confruntat, în vreme ce cel de al doilea suspect şi-a manifestat acordul în vederea confruntării, chiar în lipsa apărătorului său.

Prin adresa nr. 532928.04.2011 ITM Constanţa a transmis lista contractelor individuale de muncă încheiate de [...] cu proprii salariaţi, unde se regăsesc un număr de 22 de angajaţi, printre care se număra şi martorii audiaţi.

Declaraţiile inculpaţilor şi ale martorilor prezintă activitatea societăţilor indicate în cadrul Şantierului naval DMHI, începând cu momentul începutului lucrării, verificarea şi monitorizarea acesteia, parcursul documentelor de atestare a acesteia, dar şi modalitatea de recepţie a acesteia de către reprezentanţii DMHI, urmata de facturare, in baza devizelor de lucrări şi acceptarea la plata de către beneficiarul final.

Toate cele susţinute, se coroborează şi cu următoarele

Prin adresa din 25.05.2011 DMHI Mangalia comunică faptul că pentru [...] în perioada 01.01.2010 – 15.04.2011 nu s-au eliberat legitimaţii de acces în incinta DMHI.

În tabelul înaintat se regăsesc legitimaţii emise între 01.01.2010 – 15.04.2011 pentru firma [...] pe numele [...], … pentru perioada 12.10.2010 - 13.05.2011.

Faptul că organele fiscale nu au fost în măsură să realizeze un control încrucişat la furnizor nu poate duce la concluzia, în lipsa altor indicii, că tranzacţiile au fost fictive.

Prejudiciul total pentru care inculpaţii sunt ţinuţi responsabili, in solidar, se ridică la suma totala de 3.309.625 lei.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul [...] se constată că nu se poate reţine răspunderea penală a acestuia urmare a administrării [...], având în vedere că după data de 16.09.2008, acesta nu a mai fost asociat şi nici administrator sau în altă funcţie în cadrul societăţii (se are în vedere Hotărârea Asociaţilor [...] nr. 116.09.2008), ca atare nu are nici o răspundere cu privire la obligaţiile de declarare şi plată a impozitului pe profit către bugetul de stat, constatarea inspecţiei de stat fiscale la [...], fiind stabilită pentru anii 2008, 2009, 2010, iar actele (contracte, documente diverse, facturi fiscale etc.) nefiind semnate de acesta.

De asemenea, dată fiind lipsa calităţii de asociat şi administrator al [...], începând cu data de 16.09.2008, inculpatul [...] nu mai avea nicio răspundere cu privire la obligaţiile de declarare şi plată a TVA, către bugetul de stat, constatarea inspecției fiscale fiind stabilită pentru perioada trim.

IV 2008.

Referitor la impozitul pe profit stabilit de către inspecţia fiscală în procesul verbal din data de 09.12.2011, la data întocmirii declarației fiscale 101 pentru anul 2008, având ca termen de depunere 15 aprilie 2009, şi de asemenea pentru anii 2009 şi 2010, [...] nu mai era asociat sau administrator al societăţii.

[...] a fost cel care s-a ocupat exclusiv de S.C. [...] S.R.L, astfel cum rezultă din materialul probator administrat, inclusiv din declaraţia inculpatului [...] prin care a arătat că a coordonat angajaţii, a emis şi semnat documente, a plătit salariile.

În ceea ce priveşte administrarea S.C. [...] se reţine că a fost realizată de inculpatul [...], inculpatul [...] neavând nicio atribuţie şi nicio înţelegere frauduloasă, care să rezulte din probele administrate, cu inculpatul [...].

În susţinerea realităţilor prestaţiilor efectuate vine raportul de expertiză contabil judiciară întocmit de către expert [...], potrivit căruia lucrările subcontractate de [...], ca prestator al [...], către alte societăţi, în perioada 17.12.2008 - 01.03.2011, „au avut loc în incinta S.C. [...] DMHI, cele două societăţi subcontractante, respectiv S.C. [...] şi [...], efectuând faptic prestările de servicii iniţiate de către S.C. [...], care, prin intermediul [...], şi-a îndeplinit o parte din obiectul contractului încheiat cu [...] DMHI.

Potrivit contractului de prestări servicii încheiat între [...] şi societăţile subcontractante, „prestatorul de servicii se obliga să asigure forţa de muncă necesară pentru îndeplinirea obligaţiilor contractuale, respectiv numărul angajaţilor să nu scadă sub nr. de 15 persoane angajate efectiv în executarea şi realizarea lucrărilor pentru punctul de lucru din incinta DMHI”, iar potrivit actului adiţional din data de 30.03.2010, „S.C. [...] se angajează să pună la dispoziţia [...] personal angajat pe toată durata contractului, în funcţie de lucrările pe care [...] la are în şantierul DMHI, sau în alte locaţii”.

Totodată se reţine că prestaţiile efectuate de [...], în calitate de furnizor, către S.C. [...], au fost facturate şi încasate de acesta din urmă către DMHI Mangalia.

În ceea ce priveşte relaţia dintre [...], pe de o parte, şi [...] şi [...], pe de altă parte, facturile emise de acestea din urmă, au la bază un contract.

Cu toate acestea, potrivit raportului de expertiză, facturile nu sunt însuşite de [...], nu sunt în concordanţă cu prevederile art. 155 alin. 5 C. fisc, nu cuprind informaţii privind cantitatea prestaţiilor şi nu au anexate deconturi privind prestaţiile facturate.

Nici [...] şi nici [...] nu au avut un comportament fiscal normal, în sensul că nu au fost identificate la sediul social declarat şi nu au dat curs solicitărilor de prezentare a documentelor financiar-contabile, şi, de asemenea, figurează ca inactive fiscal [...] - din 07.10.2010, iar [...] - din 30.05.2011, prin Ordin al Preşedintelui ANAF, societăţile nedeclarându-se plătitoare de TVA, deşi depăşiseră plafonul de scutire şi nu au depus deconturi TVA şi declaraţiile 394.

[...] şi S.C. [...] nu au declarat şi plătit către bugetul de stat TVA şi nu au întocmit documente justificative prin care beneficiarii prestaţiilor să poată justifica realitatea acestora, potrivit raportului de expertiză declanșând în felul acesta un litigiu fiscal cu administrația fiscală nu numai la nivelul acestor societăţi, ci şi pe întreg lanţul contractual până la furnizorul final, care este S.C. [...]

Potrivit raportului de expertiză, [...] nu beneficiază de dreptul de deducere a facturilor fiscale emise de [...], întrucât deşi deţine facturi fiscale, acestea sunt în neconcordanţă cu prevederile art. 155 alin. 5 din Codul fiscal, ca urmare a faptului că nu cuprind informaţii privind cantitatea prestaţiilor, neavând anexate devizele de lucrări şi în consecință nu sunt elemente necesare calculării bazei de impozitare, astfel că, în speţă, există răspunderea fiscală a [...], administrată de [...].

Însă pentru a reţine răspunderea penală a inculpatului [...] ar trebui să rezulte o înţelegere frauduloasă cu inculpatul [...], ceea ce însă nu s-a probat în prezenta cauză.

Astfel, acuzaţia reţine că operaţiunile derulate nu sunt reale, ci fictive, însă din materialul probator astfel cum a fost prezentat instanţa reţine că operațiunile economice derulate au fost finalitate, acceptate la plată şi decontate de către DMHI Mangalia.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. l lit. b, c din Legea nr. 2412005

„ (1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale(…)

b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;

c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive;

Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca, sub aspectul laturii obiective, să se dovedească evidenţierea unor cheltuieli nereale ori a altor operaţiuni fictive.

Relevant este aşadar caracterul real sau nu al raportului juridic relevat de actele contabile sau documentele legale.”

Elementul material al laturii obiective constă în evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a unor operaţiuni fictive.

În art. 2 lit. f din aceeaşi lege este dată şi definiţia operaţiunii fictive, ca fiind disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există.

Operaţiunea fictivă poate să constea, printre altele, şi în cheltuieli care nu au existat în realitate sau care sunt mai mari decât cele reale ori cheltuieli pentru care nu există documente justificative, dar care sunt înregistrate în documentele legale.

A evidenţia operaţiuni fictive înseamnă a înregistra anumite operaţiuni care nu au existat în documentele legale, cum ar fi, spre exemplu, cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale.

Înregistrarea operaţiunilor fictive se poate realiza fie prin întocmirea de documente justificative privind o operaţiune fictivă, urmată de înscrierea în documentele legale a documentului justificativ întocmit care cuprinde o operaţiune fictivă, fie prin înscrierea în documentele legale a unei operaţiuni fictive pentru care nu există document justificativ.

Documentul justificativ reprezintă înscrisul în care se consemnează orice operaţiune patrimonială în momentul efectuării ei şi care stă la baza înregistrărilor în contabilitate.

Astfel, pentru a se reţine săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, trebuie să ne aflăm în faţa unei disimulări a realităţii prin crearea aparenţei existenţei unor operaţiuni care de fapt nu există, prin întocmirea unor documente false, fictive şi înregistrarea în contabilitatea societăţii a acestor documente, efectele fiscale născându-se din acest moment.

În cazul de faţă, nu se poate susţine cu temei că operaţiunile comerciale nu au fost reale.

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia documentele justificative nu ar îndeplini condiţiile de formă, ICCJ s-a pronunţat in cazul … …ANAF in sensul ca dreptul de deducere a TVA trebuie respectat chiar daca documentele justificative nu îndeplinesc toate condiţiile de forma, iar deductibilitatea TVA nu poate fi condiţionata de existenta altor documente justificative, cu excepţia facturii fiscale.

Aşa cum rezultă din documentele de la dosarul cauzei, societăţile comerciale şi-au îndeplinit obligaţiile privind depunerea declaraţiile fiscale la bugetul de stat, respectiv declaraţiile 100, 394 si 300, au organizat evidenţa contabilă contabila, au înregistrat in contabilitate tranzacţiile derulate, respectiv in conturile de clienţi, venituri si in jurnalele de TVA.

Pe de altă parte, se reţine că determinarea prejudiciului în materia dreptului penal, trebuie să fie certă.

Astfel, calculul prejudiciului nu s-ar putea limita la aplicarea procentelor aferente impozitului pe profit şi a TVA, exclusiv asupra veniturilor, ci ar trebui avute în vedere şi cheltuielile făcute pentru obţinerea acelor venituri.

În lipsa acestor elemente, prejudiciul estimat conduce la o îmbogăţire fără just temei a bugetului consolidat al statului şi încalcă principiul de drept penal potrivit căruia prejudiciul trebuie să fie cert.

Faţă de aceste considerente, având în vedere că nu s-a făcut dovada că documentele contabile emise în cauză evidenţiază operaţiuni care nu au niciun corespondent în realitate, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. c din Legea nr. 2412005.

În acest sens a decis şi Curte de Justiţie a Uniunii Europene care, în hotărârea oferită în afacerea Halifax, a statuat că singura situaţie în care trebuie exclus caracterul real au unei operaţiuni economice este acela în care se efectuează tranzacţii fictive.

În ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b din Legea nr. 2412005 se reţine că nu se poate reţine răspunderea penală a inculpatului [...] urmare a administrării [...], având în vedere că după data de 16.09.2008, acesta nu a mai fost asociat şi nici administrator sau în altă funcţie în cadrul societăţii (se are în vedere Hotărârea Asociaţilor [...] nr. 116.09.2008), ca atare nu are nici o răspundere cu privire la obligaţiile de declarare şi plată a impozitului pe profit către bugetul de stat, constatarea inspecţiei de stat fiscale la [...], fiind stabilită pentru anii 2008, 2009, 2010, iar actele (contracte, documente diverse, facturi fiscale etc.) nefiind semnate de acesta.

De asemenea, dată fiind lipsa calităţii de asociat şi administrator al [...], începând cu data de 16.09.2008, inculpatul [...] nu mai avea nicio răspundere cu privire la obligaţiile de declarare şi plată a TVA, către bugetul de stat, constatarea inspecției fiscale fiind stabilită pentru perioada trim.

IV 2008.

Referitor la impozitul pe profit stabilit de către inspecţia fiscală în procesul verbal din data de 09.12.2011, la data întocmirii declarației fiscale 101 pentru anul 2008, având ca termen de depunere 15 aprilie 2009, şi de asemenea pentru anii 2009 şi 2010, [...] nu mai era asociat sau administrator al societăţii.

Inculpatul [...] a fost cel care s-a ocupat exclusiv de S.C. [...] S.R.L, astfel cum rezultă din materialul probator administrat, inclusiv din declaraţia inculpatului [...] prin care a arătat că a coordonat angajaţii, a emis şi semnat documente, a plătit salariile.

În ceea ce priveşte administrarea S.C. [...] se reţine că a fost realizată tot de inculpatul [...], inculpatul [...] neavând nicio atribuţie şi nicio înţelegere frauduloasă, care să rezulte din probele administrate, cu inculpatul [...].

În raport de aceste considerente, probele administrate în cauză, astfel cum au fost prezentate, susţin faptul că inculpatul [...] se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor de

1) evaziune fiscală — in forma prev. de art.9 alin.1, lit. b din Lege 2412005, comisă in perioada 2008-2011, perioada in care a fost atât administrator de drept (17.04.2008-16.09.2008) cat si de fapt (16.09.2008-prezent) al [...] si in care s-a sustras, cu intenţie directa, de la plata obligaţiilor fiscale către stat, prin omisiunea in tot de a evidenţia in actele contabile ale acestei societăţii, real controlate si de el, operaţiunilor efectuate si a veniturilor realizate pe relaţia cu [...] si [...], cauzând un prejudiciu în valoare totala de 598.135 lei, compus din

T.V.A. 172.041 lei + accesorii 106.709 lei si

impozit pe profit 179.791 lei + accesorii 139.594 lei.

2.) evaziune fiscala — in forma prev. de art.9 alin.1, lit. b din Lege 2412005, comisă in perioada 2008-2011, perioadă in care a fost administrator de fapt al [...]. şi în care s-a sustras, cu intenţie directă, de la plata obligaţiilor fiscale către stat, prin omisiunea în tot de a evidenţia in actele contabil ale acestei societăţi, real controlate de el, a operaţiunilor efectuate şi a veniturilor realizate pe relaţia cu [...], cauzând un prejudiciu în valoare totala de 391.461 lei, compus din

T.V.A. 158.241 lei + accesorii 44.214 lei si

impozit pe profit 145.882 lei + accesorii 43.124 lei.

La stabilirea şi aplicarea pedepselor au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal.

Împotriva sentinței penale nr. 9418.03.2022 pronunţată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. ...1182016 au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpatul [...].

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a criticat încadrarea juridică pentru infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 2412005, cu referire la [...], susținând că se impune reținerea formei agravate prev. de alineatul 2 al art. 9 din Legea nr. 2412005, deoarece prejudiciul creat este în cuantum de 598.135 lei, peste pragul de 100.00 euro ce atrage forma agravată indicată.

Inculpatul [...] a criticat soluția de condamnare, invocând incidența prescripției răspunderii penale, cu consecința pronunțării unei soluții de încetare a procesului penal.

Examinând sentinţa penală apelată în raport cu criticile formulate de apelanți şi din oficiu, conform art. 420 Cod procedură penală, curtea constată fondate apelurile declarate, din perspectiva intervenirii prescripției răspunderii penale.

Cu caracter preliminar, se impune a se preciza că apelul declarat de procuror vizează exclusiv pe inculpatul [...] și infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 2412005, cu referire la [...], în timp ce apelul inculpatului [...] privește cele două infracțiuni de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 2412005, pentru care a fost condamnat de prima instanță.

În apel nu au fost formulate critici privind modul de soluționare a acțiunii civile.

Ca atare, instanța de apel va soluționa apelurile în raport cu limitele devoluțiunii apelurilor, astfel cum rezultă din manifestarea de voință a procurorului și inculpatului.

Prima instanță a reținut că inculpatul [...] se face vinovat de comiterea a două infracțiuni de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 2412005 constând în aceea că

- în perioada 2008 - 2011, în calitate de administrator de drept (17.04.2008 - 16.09.2008), dar si de fapt (16.09.2008 – 2011) al [...] s-a sustras, cu intenție directă, de la plata obligațiilor fiscale către stat, prin omisiunea in tot de a evidenția in actele contabile ale acestei societății, operațiunilor efectuate și veniturilor realizate din relația comercială cu [...] si [...], cauzând un prejudiciu în valoare totala de 598.135 lei, compus din T.V.A. (172.041 lei + accesorii 106.709 lei ) și impozit pe profit ( 179.791 lei + accesorii 139.594 lei )

- în perioada 2008-2011, în calitate de administrator de fapt al [...]., s-a sustras, cu intenție directă, de la plata obligațiilor fiscale către stat, prin omisiunea de a evidenția in actele contabile ale acestei societăți operațiunilor efectuate şi veniturilor realizate din relația comercială cu [...], cauzând un prejudiciu în valoare totala de 391.461 lei, compus din T.V.A. ( 158.241 lei + accesorii 44.214 lei ) si impozit pe profit ( 145.882 lei + accesorii 43.124 lei ).

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a criticat încadrarea juridică dată infracțiunii de evaziune fiscală comisă de inculpatul [...], în calitate de administrator de fapt și de drept al [...], apreciind că prejudiciul cauzat este în cuantum de 598.135 lei, ceea ce impune reținerea formei agravate prevăzute de art. alin. 2 al art. 9 din Legea nr. 2412005.

În art. 9 alin. 2 din Legea nr. 2412005, ce incriminează forma agravată a infracțiunii, se prevede că dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează.

În varianta actuală majorarea este de 5 ani, în timp ce în varianta de la data faptei prevedea majorarea cu 2 ani.

Prejudiciul avut în vedere pentru reținerea formei agravate este cel creat prin comiterea faptei, produs la data epuizării activității infracționale, iar nu și prejudiciul rezultat din obligațiile fiscale accesorii.

Noțiunea de prejudiciu trebuie raportată la paguba produsă prin comiterea infracțiunii, fără a lua a calcul sumele reprezentând obligații fiscale accesorii.

În domeniul evaziunii fiscale, noțiunea de „prejudiciu“ se află însă în strânsă corelație cu aceea de „obligație fiscală“, a cărei încălcare de către contribuabil afectează integritatea bugetului general consolidat.

Noțiunea de „obligație fiscală“ este definită în mod expres de legislația fiscală, la care fac trimitere prevederile art. 2 lit. e) din Legea nr. 2412005.

Conform dispozițiilor art. 1 pct. 27 din Legea nr. 2072015 privind Codul de procedură fiscală, obligația fiscală este „obligația de plată a oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând obligația fiscală principală și obligația fiscală accesorie“.

Prin obligație fiscală principală se înțelege, în sensul legislației fiscale, „obligația de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, precum și obligația organului fiscal de a restitui sumele încasate fără a fi datorate și de a rambursa sumele cuvenite, în situațiile și condițiile prevăzute de lege“ (art. 1 pct. 28 din Legea nr. 2072015), iar obligația fiscală accesorie reprezintă „obligația de plată sau de restituire a dobânzilor, penalităților sau a majorărilor, aferente unor obligații fiscale principale“ (art. 1 pct. 29 din Legea nr. 2072015).

Prin urmare, în domeniul evaziunii fiscale, sfera prejudiciului produs prin comiterea faptei ilicite este limitată la impozitele, taxele și contribuțiile prevăzute de lege, corespunzătoare obligațiilor fiscale principale încălcate fraudulos de către inculpat.

Astfel cum s-a reținut de prima instanță obligațiile fiscale principale datorate prin comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 2412005, cu referire la [...], sunt reprezentate de T.V.A., în cuantum de 172.041 lei și impozit pe profit, în cuantum de 179.791 lei, în total 351.832 lei.

În condițiile în care cursul valutar euro – leu în anul 2011, când s-a epuizat activitatea infracțională imputată, era de peste 4,3 lei 1 euro, se constată că prejudiciul cauzat era sub pragul de 100. 000 euro în echivalentul monedei naţionale, astfel că nu este aplicabilă forma agravată prev. de art. 9 alin. 2 din Legea nr. 2412005.

Curtea constată că s-a împlinit termenul prescripţiei răspunderii penale pentru infracțiunile de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 2412005, cu referire la [...], respectiv [...]., în condițiile aplicării Noului Cod penal, astfel cum s-a invocat în apel.

Infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 2412005, în forma actuală, este pedepsită cu închisoarea de la 2 la 8 ani.

Astfel, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru această infracțiune este de 8 ani, conform art. 154 alin. 1 lit. c Cod penal, având în vedere limitele speciale de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea mai sus menționată.

Inculpatul [...] este acuzat că a comis cele două infracțiuni de evaziune fiscală în perioada 2008-2011, fiind în prezenta unor infracțiuni continuate, motiv pentru care termenul prescripției răspunderii penale se calculează de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, în conformitate cu dispozițiile art. 154 alin. 2 Cod penal, respectiv de la finalul anului 2011.

Deşi prima instanță a reținut că sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 2412005, cu referire la [...] și [...], curtea constată că a intervenit prescripţia răspunderii penale, potrivit Noului Cod penal.

Cadrul legal relevant privind prescripția răspunderii penale

Art. 153 alin. 1 Cod penal

”Prescripţia înlătură răspunderea penală”

Art. 154 Cod penal

” (1) Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt

a) 15 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani;

b) 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani;

c) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;

d) 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani;

e) 3 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an sau amenda.

(2) Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii.

În cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, iar în cazul infracţiunilor de obicei, de la data săvârşirii ultimului act.”

Art. 155 alin. 1 Cod penal ( forma în vigoare la data faptei )

„Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză”.

Dispozițiile art. 155 alin. 1 Cod penal au făcut obiectul controlului de constituționalitate prin Deciziilor Curţii Constituţionale a României nr. 2972018 şi nr. 3582022 ale Curţii Constituţionale a României.

Prin Decizia nr. 2972018 Curţii Constituţionale s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, este neconstituţională.

Prin Decizia nr. 3582022 a Curţii Constituţionale s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din Codul penal sunt neconstituţionale.

În considerentele Deciziei se reține că ”Curtea constată că, prin efectele pe care le produce, Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 împrumută natura juridică a unei decizii simpleextreme, întrucât, constatând neconstituţionalitatea faptului că întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale se realiza prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, Curtea a sancţionat unica soluţie legislativă pe care dispoziţiile art. 155 alin. (1) din Codul penal o reglementau.

Pe de altă parte, Curtea observă că atât o parte a practicii judiciare, cât şi o parte a literaturii de specialitate, plecând de la conţinutul paragrafului 34 al deciziei anterior menţionate, au apreciat, prin analogie cu dispoziţiile din vechiul Cod penal, că, în ceea ce priveşte cauza de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale constând în îndeplinirea unor acte de procedură în cauză, aceasta îşi produce efectele numai în cazul oricărui act de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal.

Tocmai având în vedere sfera de competenţă a legiuitorului, Curtea constată că, în paragraful 34 al Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, a evidenţiat reperele comportamentului constituţional pe care legiuitorul, iar nu organele judiciare, avea obligaţia să şi-l însuşească, acesta, în temeiul art. 147 din Constituţie, fiind obligat să intervină legislativ şi să stabilească clar şi previzibil cazurile de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale.

De altfel, prin aceeaşi decizie, Curtea a indicat ca punct de reper inclusiv jurisprudenţa Curţii Federale de Justiţie (Bundesgerichtshof - BGH), care a afirmat în jurisprudenţa sa că dispoziţiile de drept penal care reglementează întreruperea termenului de prescripţie se interpretează ca excepţii atent definite şi, prin urmare, nu se pretează la interpretări extinse; aşadar, instanţele obişnuite nu pot, pe propria răspundere, să dezvolte legea prin analogie (conform Deciziilor Curţii Federale de Justiţie în materie penală, Entscheidungen des Bundesgerichtshofs în Strafsachen - BGHSt 28, 381 382; BGH, Ordonanţa din 29.09.2004 - 1 StR 56503 -; Ordonanţa din 16.06.2008 - 3 StR 54507 -; Ordonanţa din 10.08.2017 - 2 StR 22717 -).

Or, Curtea observă că, prin tăcerea legiuitorului, identificarea cazurilor de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale a rămas o operaţiune realizată de către organul judiciar, ajungându-se la o nouă situaţie lipsită de claritate şi previzibilitate, situaţie ce a determinat inclusiv aplicarea diferită la situaţii similare a dispoziţiilor criticate (fapt confirmat prin constatarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a existenţei unei practici neunitare).

Astfel, lipsa de intervenţie a legiuitorului a determinat în sarcina organului judiciar necesitatea de a se substitui acestuia prin conturarea cadrului normativ aplicabil în situaţia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale şi, implicit, aplicarea legii penale prin analogie.

Aşa fiind, Curtea constată că ansamblul normativ în vigoare nu oferă toate elementele legislative necesare aplicării previzibile a normei sancţionate prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018.

Astfel, deşi Curtea Constituţională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidenţiind reperele unui comportament constituţional pe care legiuitorul avea obligaţia să şi-l însuşească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale.

În consecinţă, Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplăextremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.”

Din conţinutul Deciziilor nr. 2972018 şi nr. 3582022 ale Curţii Constituţionale se desprind următoarele

- art. 155 alin. (1) din Codul penal, supus controlului de constituţionalitate, a avut următorul conţinut „Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză”;

- prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 2972018 s-a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative circumscrisă sintagmei „oricărui act de procedură în cauză”, întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate și, totodată, contrară principiului legalității incriminării, pentru că sintagma are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale (paragraful 31);

- Decizia Curţii Constituţionale nr. 2972018 a avut natura unei decizii simpleextreme, întrucât instanţa de contencios constituţional a sancţionat unica soluţie legislativă reglementată prin dispoziţiile art. 155 alin. (1) din Codul penal (aspect statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 3582022, paragraful 61).

Referirea la soluţia legislativă cuprinsă în Codul penal anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) şi aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (paragraful 72);

- de la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 2972018, respectiv 25 iunie 2018, „fondul activ al legislaţiei nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale”, rămânând neafectate termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din Codul penal (Decizia nr. 3582022, paragraful 73, 74);

- ulterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 2972018, respectiv 25 iunie 2018, textul art. 155 alin. (1) din Codul penal a avut următorul conţinut „Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea”(Decizia nr. 3582022, paragraful 76);

- prin decizia Curţii Constituţionale nr. 3582022 s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, reţinându-se că norma supusă controlului de constituţionalitatea nu este susceptibilă de o aplicare clară şi previzibilă în absenţa intervenţiei legiuitorului (paragrafele 60, 75).

Urmare a Deciziei nr. 3582022 a Curţii Constituţionale au fost modificate dispoziţiile art. 155 alin. (1) din Codul penal, prevăzându-se „Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului” ( prin O.U.G. nr. 712002, publicată în M.

Of. nr. 531 din 30 mai 2022 ).

Având în vedere efectele deciziilor Curţii Constituţionale, astfel cum sunt prevăzute de art. 147 alin. 1 din Constituţia României, rezultă că în ceea ce priveşte întreruperea termenului prescripţiei răspunderii penale prevăzută de art. 155 alin. (1) din Codul penal a existat următoarea succesiune de legi

- de la data intrării în vigoare a Codului penal (1 februarie 2014) şi până la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 2972018 ( publicată în M.

Of. nr. 518 din 25 iunie 2018 ), textul art. 155 alin. (1) din Codul penal a avut conţinutul „Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză” şi s-a bucurat de prezumţia de constituţionalitate;

- între data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 2972018 (a cărei natură a fost lămurită prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 3582022) şi până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 712022 (30.05.2022, data publicării în Monitorul Oficial), textul art. 155 alin. (1) din Codul penal a avut conţinutul „Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea” şi nu a cuprins vreun caz de întrerupere a cursului termenului de prescripţie;

- de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 712022, textul art. 155 alin. (1) din Codul penal are următorul conţinut „Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului”.

Prin Decizia nr. 6725102022 a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a decis că ” Normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din Codul penal, cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din Codul penal.”

Având în vedere că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial), acestea sunt supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din Codul penal, cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din Codul penal.

Deciziile Curții Constituționale nr. 2972018 și nr. 3582022 stabilesc, prin efectele pe care le produc la nivelul normei înscrise în cadrul art. 155 alin. (1) Cod penal, un veritabil criteriu concret de determinare a legii penale mai favorabile până la soluționarea definitivă a cauzei, constând dintr-un regim juridic mai favorabil aplicabil unei cauze care înlătură răspunderea penală (prescripția răspunderii penale).

Curtea reține că Deciziile Curții Constituționale au avut ca efect reconfigurarea legii penale, cu referire la art. 155 alin. 1 Cod penal, care a avut pe parcursul prezentului proces penal un conținut diferit, cea mai favorabilă formă a legii penale fiind aceea din perioada 25.06.2018 – 30.05.2022, când legea penală nu a prevăzut cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale.

Din perspectiva efectelor deciziilor Curţii Constituţionale, trebuie avută în vedere și Decizia nr. 6512018 prin care Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 4 din Codul penal, care nu asimilează efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare cu cele ale unei legi penale de dezincriminare, este neconstituţională.

În considerentele deciziei se reține că ”decizia Curţii Constituţionale este rezultatul unui control de constituţionalitate în urma căruia norma îşi pierde validitatea constituţională.

Sancţiunea aplicată legii, respectiv lipsirea de efecte juridice, produce consecinţe similare abrogării sale, astfel că efectele deciziei Curţii Constituţionale nu pot decât să fie asimilate cu cele ale unei legi de dezincriminare.”

În consecinţă, având în vedere aspectele reţinute cu privire la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, curtea constată că dispoziţiile art. 155 alin. 1 Cod penal, în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 2972018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 3582022), constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenţei unui caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie prevăzute de art. 154 Cod penal.

Având în vedere că, potrivit art. 154 alin. 2 Cod penal, termenul de prescripţie a răspunderii penale curge de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, curtea reţine că termenul de 8 ani s-a împlinit la finalul anului 2019.

Dat fiind că în cauză este împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, conform Noului Cod penal, se impune a se reține că aceasta reprezintă legea penală mai favorabilă, conform art. 5 Cod penal.

Prima instanță a aplicat dispozițiile Codului penal din 1969, dar, sub aspectul prescripției răspunderii penale, acesta conținea dispoziții mai severe, în sensul că prevedea cazuri de întrerupere a termenului prescripției răspunderii penale (în art. 123 alin. 1 Cod penal), astfel că fiecare întrerupere a determinat curgerea unui nou termen de prescripție, motiv pentru care nu sunt aplicabile termenele generale de prescripție a răspunderii penale, ci ar fi incidentă numai prescripția specială, reglementată de art. 124 Cod penal din 1969, care în forma în vigoare la data faptei era condiționată de depășirea cu jumătate a termenului general de 8 ani de prescripție a răspunderii penale, astfel că termenul prescripției speciale era de 12 ani și nu este împlinit în prezent.

În consecință, se va constata că legea penală mai favorabilă pentru inculpatul [...] este Codul penal adoptat prin Legea nr. 286 din 17 iulie 2009, intrat în vigoare la data de 01.02.2014, lege penală ce se va aplica în cauză.

Aplicarea dispozițiilor Noului Cod penal nu impun o schimbare a încadrării juridice a faptei, dat fiind că nu se modifică norma de incriminare a faptelor deduse judecății, ci se aplică legea nouă, ca efect al schimbării calificării faptei prin altă lege penală.

Ținând seama de argumentele expuse, curtea constată că în cauză s-a împlinit termenul prescripției răspunderii penale pentru infracțiunile de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 2412005, cu referire la [...] și [...], urmând a se pronunța o soluție de încetare a procesului penal, în temeiul art. 16 alin. 1 lit. f Cod procedură penală

Inculpatul [...], întrebat de instanța de apel, a declarat că nu solicită continuarea procesului penal, în condițiile art. 18 Cod procedură penală.

În condiţiile în care este împlinit termenul prescripţiei răspunderii penale, acţiunea penală nu mai poate fi exercitată împotriva inculpatului, fiind obligatorie pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal, fără posibilitatea instanţei de apel de a mai examina eventuala existenţă a infracţiunii şi vinovăţia inculpatului.

Pentru a putea analiza fondul acuzaţiilor penale aduse inculpatului [...] este necesară manifestarea de voinţă expresă a acestuia, în sensul continuării procesului penal, conform art. 18 Cod procedură penală, însă în cauză inculpatul nu a solicitat continuarea procesului penal, cererea fiind de încetare a procesului penal ca efect al prescripţiei răspunderii penale.

Avocatul ales al inculpatului a solicitat încetarea procesului penal, iar în subsidiar a solicitat achitarea inculpatului, în temeiul art. 16 alin. 1 lit. a Cod procedură penală.

Așa cum am arătat, față de manifestarea de voință a inculpatului, în sensul continuării procesului penal, nu poate fi examinată temeinicia acuzației penale, ci se constată incidența cauzei de împiedicare a exercitării acțiunii penale.

Drept urmare, lipsind solicitarea inculpatului de continuare a procesului penal, curtea nu va examina fondul acuzaţiei penale şi va pronunţa o soluţie de încetare a procesului penal pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 2412005 cu aplicarea art. 5 Cod penal, cu referire la [...] și [...], ca efect al împlinirii termenului prescripţiei a răspunderii penale, sub acest aspect urmând a fi admise apelurile.

Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală curtea va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpatul [...] împotriva sentinţei penale nr. 9418.03.2022 pronunţată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. …1182016.

În baza art. 423 alin. 2 Cod procedură penală se va desființa în parte sentinţa penală apelată, sub aspectul laturii penale şi, rejudecând

Se va constata că legea penală mai favorabilă pentru inculpatul [...] este Codul penal adoptat prin Legea nr. 286 din 17 iulie 2009, intrat în vigoare la data de 01.02.2014.

În baza art. 396 alin. 6, 8 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, art. 154 alin. 1 lit. c Cod penal și art. 5 Cod penal, cu referire la art. 155 alin. 1 Cod penal interpretat prin Deciziile Curții Constituționale nr. 2972018 și nr. 3582022 se va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului [...] pentru comiterea a două infracțiuni de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 2412005 cu aplicarea art. 5 Cod penal, ca efect a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală și primă instanță vor rămâne în sarcina acestuia.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.