Hotărâre nr. 1/P/JDL din 05.01.2022

Rezumat

Deși procedura sechestrului reglementată de art.252 Cod de procedură penală - ce impune, printre altele, obligaţia organului care procedează la aplicarea sechestrului să identifice şi să evalueze bunurile sechestrate, putând recurge la evaluatori sau experţi - nu este prevăzută în mod expres şi în cazul instituirii măsurilor asigurătorii, totuși, este de la sine înțeles că organul judiciar trebuie să procedeze la o minimă individualizare și evaluare a bunurilor urmărite, astfel încât indisponibilizarea acestor bunuri să nu aibă loc decât până la concurența valorii probabile a pagubei, așa cum o impune art.249 alin.5 Cod de procedură penală.

În caz contrar, condiția impusă de legislația națională prin norma de la art.249 alin.5 Cod procedură penală ar fi lipsită de eficiență, oferindu-se posibilitatea organului însărcinat cu executarea măsurii de a indisponibiliza cu ocazia instituirii sechestrului un număr nelimitat de bunuri, cu o valoare net superioară valorii probabile a pagubei și cheltuielilor judiciare ce se preconizează.

Mai mult, Curtea apreciază că procurorul nu putea proceda direct la indisponibilizarea tuturor bunurilor aparținând contestatorilor, fără a se cunoaşte valoarea prejudiciului imputabil fiecăruia, mai devreme de lămurirea situației de fapt și determinarea cu exactitate a gradului de participație penală al autorului și complicilor, prin administrarea unui probatoriu adecvat.

Codul de procedură penală – art.250

Prin încheierea penală nr.1/P/JDL din data de 05.01.2022 a Curţii de Apel Constanţa, în dosarul penal nr. .../36/2021, în baza art.250 alin.4 Cod de procedură penală, s-a admis contestația formulată de către contestatorii TM și TE împotriva ordonanței procurorului din 06.12.2021 dispusă în dosarul penal nr. .../P/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

A fost desființată în parte ordonanța procurorului din 06.12.2021 și actele subsecvente acesteia dispuse în dosarul penal nr.103/P/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, numai cu privire la măsura asiguratorie a indisponbilizării bunurilor mobile și imobile aparținând suspecților TM și TE și a fost dispusă ridicarea sechestrului instituit asupra bunurilor mobile și imobile aparținând suspecților.

În baza art.275 alin.3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a se pronunţa astfel, judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut că, la data de 28.12.2021, a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa contestaţia formulată de numiţii TM şi TE împotriva ordonanţei din data de 06.12.2021 emisă în dosarul înregistrat sub nr. .../P/2020 pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, solicitându-se ca pe această cale să se dispună anularea ordonanţei din data de 06.12.2021, anularea tuturor actelor subsecvente, precum şi înlăturarea măsurilor asigurătorii dispuse în baza acestor acte.

În motivarea contestaţiei, s-a arătat că prin ordonanţa din data de 06.12.2021 a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra terenului-păşune, cu numărul cadastral ..., în suprafaţă de 1268 mp, înfiinţat în cartea funciară a unităţii administrativ teritoriale ... şi asupra conturilor bancare deţinute de cei doi contestatori.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art.249, art.250 alin.1 Cod de procedură penală şi cele ale art.1121 Cod penal, opinându-se că măsura asigurătorie dispusă apare ca excesivă, nelegală și nejustificată.

În raport de aceste prevederi legale, contestatorii au arătat că bunurile mobile şi imobile asupra cărora s-a dispus instituirea sechestrului nu se încadrează nici în categoria bunurilor ce pot fi supuse confiscării speciale, nefiind produse sau obţinute de pe urma unor infracţiuni ori în considerarea săvârşirii unor infracţiuni, nici confiscării extinse, nefiind îndeplinite condiţiile impuse de art.1121 Cod penal.

De altfel, s-a solicitat a se ţine cont şi de faptul că în cauză nu există niciun raport de expertiză întocmit şi nicio concluzie care să conducă la existenţa vreunui prejudiciu.

La termenul de judecată din data de 05.01.2021, apărătorul ales al celor doi contestatori a depus critici suplimentare sub formă de concluzii scrise, susținute oral.

S-a arătat, în esenţă, faptul că ordonanţa de aplicare a măsurilor asigurătorii nu este motivată în ceea ce îi priveşte pe TM şi TE, că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art.249 alin.6 Cod de procedură penală pentru care aplicarea măsurilor asigurătorii este obligatorie și că prin cererea de constituire de parte civilă din 6 decembrie 2021 - dată la care a şi fost dispusă măsura de procuror, nu s-a solicitat de către partea civilă aplicarea măsurilor asigurătorii şi în ceea ce o privește pe suspecta TE.

S-a mai precizat că presupusele acte materiale de complicitate sunt delimitate în cadrul acuzaţiilor penale, existând acuzaţii imputate în mod exclusiv cetăţeanului german TM, altele imputate numiţilor TM (tată şi fiu) și altele separate cetăţeanului german TM și în complicitate doamnei TE.

Astfel, se apreciază că nu este legală aplicarea sechestrului în solidar asupra tuturor presupuselor prejudicii, atâta timp cât Ministerul Public şi persoana vătămată, prin constituirea de parte civilă, confirmă că cei doi suspecți nu au participat la fiecare tranzacţie.

Mai mult, deşi procurorul a constatat necesitatea administrării în cauză a unei expertize pentru stabilirea eventualului prejudiciu, a dispus aplicarea sechestrului înainte ca expertul să constate că există un prejudiciu.

Procedând la soluţionarea prezentei cauze, judecătorul de drepturi și libertăți reţine în fapt şi în drept că, prin ordonanţa din data de 04.05.2020 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa s-a dispus începerea urmăririi penale în cauza înregistrată sub nr. .../P/2020, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz de încredere, prevăzută de art.238 alin.1 Cod penal şi gestiune frauduloasă, prevăzută de art.242 alin.1 Cod penal.

Prin ordonanţa din data de 05.05.2020, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a dispus declinarea de competenţă a cauzei nr. .../P/2020 în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

Prin ordonanţa din 04.09.2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor reținute prin ordonanţa nr. .../P/2020 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa din 04.05.2020, în sensul efectuării urmăririi penale prin prisma infracţiunii de delapidare în formă continuată, conform art.295 Cod penal, cu aplicarea art.35 Cod penal (22 acte materiale – perioada 2007 - 2018).

Prin ordonanţa din 06.12.2021 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa s-a dispus continuarea urmăririi penale, printre alţii, faţă de suspecţii TM şi TE.

În urma schimbării de încadrare juridică intervenită, contestatorii TM și TE sunt în prezent cercetați în calitate de suspecți, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de complicitate la delapidare în formă continuată, prevăzută de art.295 Cod penal, cu aplicarea art.35 Cod penal și art.48 Cod penal, actele materiale presupus a fi comise fiind săvârșite în perioada 2007-2018.

Prin ordonanţa din 06.12.2021 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor din patrimoniul aparţinând celor doi contestatori, precum și asupra elementelor de patrimoniu aparținând suspecților TM jr. și OAC, motivat de necesitatea asigurării reparației prejudiciului material și moral produs prin infracțiune și recuperării cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri se circumscriu cadrului legal în materie, întrucât restabilirea relațiilor sociale ca urmare a săvârșirii unei posibile infracțiuni presupune și repararea pagubelor produse prin fapta prevăzută de legea penală.

În vederea asigurării reparării pagubei produse prin infracțiune, pot fi instituite măsuri asigurătorii care sunt de fapt măsuri de constrângere reală și constau în indisponibilizarea până la soluționarea definitivă a cauzei a bunurilor sau veniturilor inculpatului.

Din economia prevederilor art.249 Cod procedură penală, rezultă că în faza urmăririi penale, procurorul poate lua măsura asigurătorie prin ordonanță, act procesual ce trebuie să cuprindă mențiunile prevăzute de art.286 alin.2 Cod procedură penală, deci inclusiv motivele de fapt și de drept care această măsură procesuală se fundamentează.

Așadar, deși art.249 alin.1 din Codul de procedură penală nu o specifică expres, procurorul de caz se pronunță asupra luării măsurilor asigurătorii prin ordonanță motivată.

Referitor la acest aspect, în practica judiciară s-a decis că “Motivarea în fapt și în drept a ordonanței trebuie să fie suficient de explicită pentru a se evita orice suspiciune cu privire la caracterul arbitrar al actului sau al măsurii dispuse și pentru a putea permite un control efectiv pe cale ierarhică, fie de judecătorul de drepturi și libertăți sau de cel de cameră preliminară.

Sancțiunea nerespectării dispozițiilor legale referitoare la conținutul ordonanței poate atrage incidența nulității relative, în condițiile art.282 Cod procedură penală.” (în acest sens, a se vedea încheierea din 06.10.2017, pronunțată de Tribunalul București – Secția I-a penală, în dosarul nr. …/3/2017).

Cerința motivării ordonanței nu este însă condiționată de împrejurarea că luarea măsurii asigurătorii este facultativă sau obligatorie.

Precum a statuat practica judiciară națională, exigența motivării actului de dispoziție al organului judiciar nu decurge doar din lege, ci în mod inerent din natura măsurilor asigurătorii, de măsuri procesuale cu caracter real, ce au ca efect indisponibilizarea bunurilor prin instituirea sechestrului și gravitatea efectului atras, constând în pierderea de către proprietar a dreptului de a înstrăina sau greva bunurile sechestrate, deci a atributului dispoziției juridice și materiale asupra bunului său (în acest sens, a se vedea Curtea de Apel Cluj, Secţia penală, încheierea nr.1 din data de 25.01.2018, nepublicată).

Această motivare trebuie să își găsească expresia și în privința riscului de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere de la urmărire a bunurilor ce pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

Întrucât ordonanța sau hotărârea prin care se instituie măsura asigurătorie trebuie să arate motivele de fapt și de drept ce justifică această dispoziție, inclusiv prin raportare la scopul măsurii, astfel cum rezultă din art.249 alin.1 Cod procedură penală, în absența unor elemente certe, organul judiciar nu poate prezuma intenția desfășurării de către proprietarul sau posesorul bunurilor a acțiunilor indicate în mod limitativ de art.249 alin.1 Cod procedură penală și nu poate institui această măsură în absența unor date concrete care să o justifice.

De aceea, ”în cazul contestației îndreptate împotriva luării măsurii asigurătorii trebuie sancționată neîndeplinirea condiției motivării, deoarece, după cum și Curtea Constituțională a precizat în Decizia nr. 24/2016, contestația este reglementată ca o cale de atac efectivă în beneficiul persoanei al cărei drept de proprietate este afectat prin măsuri procesuale restrictive și reprezintă o exigență constituțională fundamentală în vederea protejării și garantării dreptului de proprietate.” (în acest sens, a se vedea Curtea de Apel Cluj, Secţia penală, încheierea nr.1 din data de 25.01.2018, nepublicată).

Conform alin.5 al art.249 Cod procedură penală, mai rezultă că măsura asigurătorie în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare poate fi luată numai asupra bunurilor ce aparțin suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora.

Analizarea condiției impuse de textul de lege, privind valoarea probabilă a pagubei și a întinderii cheltuielilor judiciare, se realizează în cadrul examenului pe fond a contestației reglementate de art.250 Cod procedură penală, verificarea judecătorului de drepturi și libertăți vizând atât legalitatea, cât și temeinicia măsurii.

În acest cadru, pe lângă verificarea conformității ordonanței procurorului cu dispozițiile art.286 alin.2 Cod procedură penală, examinarea se referă, după caz, la existența și întinderea prejudiciului, la natura, valoarea și apartenența bunurilor sechestrate.

Analizând cererea de constituire parte civilă, Curtea constată faptul că actele materiale sunt particularizate pentru fiecare persoană în parte și că, într-o proporție covârșitoare, fiecărui act materiale îi este asociat un prejudiciu distinct, căruia îi este asociat și o participație penală distinctă.

Până la acest moment, constituirea de parte civilă reţine participaţia numitei TE la două acte materiale, anume actele materiale nr.8 şi nr.14 din plângerea penală, astfel că nu se justifică aplicarea sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând contestatoarei, căreia nu i se poate imputa întregul prejudiciu material de 3.002.248,03 lei și nici întregul prejudiciu moral de 100.000 euro reclamat de partea civilă.

Tot astfel, se impunea ca o delimitare a prejudiciului direct imputabil să fie realizată și în privința contestatorului TM, deoarece deși prejudiciul total decurge din însumarea tuturor prejudiciilor cauzate prin actele materiale înglobate infracțiunii continuate de delapidare, participația penală la aceste acte materiale este una diferită, astfel că solidaritatea autorilor nu poate opera în privința tuturor faptelor generatoare de prejudiciu, conform art.1382 Cod civil.

Deși procedura sechestrului reglementată de art. 252 Cod procedură penală - ce impune, printre altele, obligaţia organului care procedează la aplicarea sechestrului să identifice şi să evalueze bunurile sechestrate, putând recurge la evaluatori sau experţi - nu este prevăzută în mod expres şi în cazul instituirii măsurilor asigurătorii, totuși, este de la sine înțeles că organul judiciar trebuie să procedeze la o minimă individualizare și evaluare a bunurilor urmărite, astfel încât indisponibilizarea acestor bunuri să nu aibă loc decât până la concurența valorii probabile a pagubei, așa cum o impune art.249 alin.5 Cod procedură penală.

În caz contrar, condiția impusă de legislația națională prin norma de la art.249 alin.5 Cod procedură penală ar fi lipsită de eficiență, oferindu-se posibilitatea organului însărcinat cu executarea măsurii de a indisponibiliza cu ocazia instituirii sechestrului un număr nelimitat de bunuri, cu o valoare net superioară valorii probabile a pagubei și cheltuielilor judiciare ce se preconizează.

Mai mult, Curtea apreciază că procurorul nu putea proceda direct la indisponibilizarea tuturor bunurilor aparținând contestatorilor, fără a se cunoaşte valoarea prejudiciului imputabil fiecăruia, mai devreme de lămurirea situației de fapt și determinarea cu exactitate a gradului de participație penală al autorului și complicilor, prin administrarea unui probatoriu adecvat.

Această concluzie este susținută din punct de vedere formal și de faptul că în cuprinsul ordonanței de continuare a urmăririi penale din 06.12.2021 procurorul nu a indicat, din punct de vedere numeric, actele materiale imputate fiecărui contestator și nici nu a descris în mod clar în ce constă contribuția acestora în calitate de complici, prin expunerea elementelor de fapt și drept caracteristice infracțiunii de delapidare, pentru ca întregul prejudiciu reclamat de partea civilă să le fie deopotrivă imputabil, în aceeași măsură ca și presupusului autor la infracțiunea continuată de delapidare, căruia i se rețin 22 de acte materiale.

De altfel, deși procurorul a dispus efectuarea unei expertize, acesta a instituit măsura sechestrului mai înainte ca expertul să constate că există un prejudiciu și mai înainte ca acest prejudiciu să fi fost determinat.

Chiar dacă, potrivit jurisprudenţei Curții de la Strasbourg, sechestrul nu constituie o judecată asupra unei acuzaţii în materie penală, în sensul art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind o măsură de indisponibilizare a bunurilor, orice sechestru trebuie să îndeplinească standardele prevăzute de art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, între care și cerința proporționalității limitării dreptului de proprietate.

De menționat este faptul că, potrivit art.53 din Constituția României, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

Concluzia potrivit căreia orice ingerință în folosirea proprietății trebuie să răspundă exigenței de proporționalitate și să fie menținut un echilibru just între cerințele de interes general ale comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului a fost exprimată și de Înalta Curte de Casație și Justiție într-o jurisprudență constantă.

Instanța supremă a reținut că proporționalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului.

Condiția decurge atât din art.1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și din art.53 alin.2 din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății).

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și exigențelor art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atât la luarea măsurii asiguratorii a sechestrului, cât și pe perioada în care aceasta este menținută, trebuie respectat testul de proporționalitate pentru ca măsura prin durata și scopul urmărit să nu se transforme odată cu trecerea timpului într-o sarcină excesivă pentru persoana ale cărei bunuri au fost indisponibilizate (cauza Forminster Enterprises Limited contra Republicii Cehe - Hotărârea din 2008).

De aceea, exigențele legale și convenționale privind necesitatea și proporționalitatea măsurii asigurătorii trebuie avute în vedere atât la momentul instituirii măsurii, precum și cu prilejul verificării subzistenței temeiurilor care au determinat luarea sau menținerea măsurii.

Prin modalitatea de aplicare a măsurii asiguratorii, asupra unei universalități de bunuri mobile și imobile aparținând contestatorilor, au fost încălcate cerințele impuse de standardele prevăzute de art.1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de art.53 din Constituția României, referitor la proporționalitatea limitării dreptului de proprietate, mai cu seamă că modalitatea în care procurorul a înțeles să acționeze nu permite nici verificarea condiției imperative de la art.249 alin.5 Cod de procedură penală, care impune ca întinderea măsurii dispuse să nu depășească valoarea probabilă a pagubei.

Curtea mai reține că admiterea contestației se impune și în lumina stadiului nu foarte avansat al urmăririi penale, deoarece situaţia de fapt nu este pe lămurită, iar cei doi contestatori nu au momentan decât calitatea de suspecţi, necunoscându-se gradul de participaţie penală prin prisma întregii activităţi infracţionale și nici rolul deținut în producerea întregului prejudiciu.

Pentru toate aceste considerente, în baza art.250 alin.4 Cod de procedură penală, a fost admisă contestația formulată de către contestatorii TM și TE împotriva ordonanței procurorului din 06.12.2021 dispusă în dosarul penal nr. .../P/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

A fost desființată în parte ordonanța procurorului din 06.12.2021 și actele subsecvente acesteia dispuse în dosarul penal nr.103/P/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, doar cu privire la măsura asiguratorie a indisponbilizării bunurilor mobile și imobile aparținând suspecților TM și TE și s-a dispus ridicarea sechestrului instituit asupra bunurilor mobile și imobile aparținând suspecților.