Curtea de Apel CONSTANȚA · .

Hotărâre nr. 336/P/CP din 24.06.2022

Instanță: Curtea de Apel CONSTANȚA
Dosar: .
Obiect: Invocarea principiului specialității. Nulitatea relativă a actelor procesuale și a actelor de procedură efectuate, precum și a mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale.
Soluție
Sursa: portal.just.ro

Încălcarea dispozițiilor art. 74 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 prin desfășurarea unei proceduri de urmărire penală împotriva inculpatului constituie o încălcare a condițiilor privind desfășurarea procesului penal, ce atrage nulitatea relativă, în condițiile art. 282 alin. 1 Cod procedură penală.

Conform art. 282 alin. 1 Cod procedură penală, încălcarea oricăror dispoziţii legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus o vătămare drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului.

Neregularitatea procedurală constatată, constând în desfășurarea unor acte de procedură împotriva inculpatului, administrarea de probe și trimiterea în judecată, determină nulitatea relativă a tuturor acestor acte de procedură, mijloace de probă și a actului de sesizare a instanței, dat fiind că s-a produs o vătămare a drepturilor procesuale ale inculpatului care este supus unei noi proceduri penale, ce poate să se finalizeze cu o hotărâre de condamnare, deși se află sub protecția principiului specialității, de care inculpatul a înțeles să beneficieze.

Principiul specialității constituie și o garanție a protejării drepturilor inculpatului, ce a fost încălcată prin trimiterea sa în judecată, atât timp cât nu există acordul autorităților pentru cercetarea inculpatului pentru alte fapte anterioare predării.

Art. 74 alin. 1 din Legea nr. 302/2004

Asupra contestațiilor penale de față:

Prin încheierea nr. 201/08.04.2022 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. …/118/2020/a1* s-au dispus următoarele:

În baza art. 345 alin. 1 Cod procedură penală:

Respinge ca nefondate:

- cererea de constatare a nulităţii, respectiv neregularităţii rechizitoriului nr 118/P/2015 din 21 12 2020 emis de DNA - Serviciul Teritorial Constanţa, formulată de inculpata [...];

- cererea de constatare a neregularităţii sau nulităţii absolute a rechizitoriului nr. 118/P/2015 din 21 12 2020 emis de DNA - Serviciul Teritorial Constanţa, formulată de inculpatul [...].

- cererile inculpaţilor privind restituirea cauzei la DNA - Serviciul Teritorial Constanţa pentru refacerea urmăririi penale, respectiv pentru refacerea rechizitoriului.

În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală:

Constată legalitatea sesizării Tribunalului Constanţa prin rechizitoriul nr 118/P/2015 din 21 12 2020 emis de DNA - Serviciul Teritorial Constanţa privind judecarea inculpaţilor:

- [...], sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (nouă acte materiale), prev. de art. 132 din Legea nr 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 cod penal, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal, art. 309 Cod penal şi art. 5 Cod penal;

- [...], sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată (şapte acte materiale), prev. de art. 132 din Legea nr 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin 1 cod penal, art. 309 Cod penal şi art. 5 Cod penal.

Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

Dispune începerea judecăţii în cauză şi trimiterea dosarului la completul de judecată pentru a stabili primul termen de judecată.

Pentru a pronunța această încheiere judecătorul de cameră preliminară a reținut următoarele:

În ce priveşte excepţia de nelegalitate a actului de sesizare a instanţei, ridicată de inculpata [...], din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 328 Cod procedură penală, în sensul că rechizitoriul ar fi ambiguu şi nu ar îndeplini cerinţele cu privire la descrierea faptelor reţinute în sarcina inculpatei, şi a mijloacelor de probă:

Examinând conţinutul rechizitoriului, tribunalul – în complet de judecător de cameră preliminară –constată că rechizitoriul conţine toate expunerile şi explicaţiile necesare pentru ca inculpata să cunoască în fapt şi în drept, în mod complet şi lămurit, acuzaţia penală care i se aduce.

Astfel, rezultă că inculpata a fost trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii următoarelor fapte:

,,În baza aceleiași rezoluții infracționale, la datele de 30.05.2003, 30.01.2007, 11.04.2007, 18.05.2007 27.02.2008, 20.10.2008 și 20.11.2012, în calitate de secretar al mun.

Constanța, a contrasemnat pentru legalitate Hotărârile Consiliului Local Constanța nr. 293/30.05.2003, 74/30.01.2007, 231/11.04.2007, 302/18.05.2007, 130/27.02.2008, 599/20.10.2008, 312/20.11.2012 prin care se aprobau vânzările prin negociere directă a unor terenuri aparținând domeniului privat al UAT Constanța, deși acestea contraveneau art. 123 alin. 2 din Legea nr. 215/2001 care interzicea vânzarea de imobile aparținând domeniului privat al unităților administrativ teritoriale altfel decât prin licitație publică, ajutându-l astfel pe inculpatul [...] să comită infracțiunea de abuz în serviciu reținută în sarcina sa.”

S-a reţinut în sarcina inculpatei încălcarea prevederilor art. 117 din Legea nr 215/2001 şi a art. 48 alin 1 din acelaşi act normativ.

Totodată, în completarea rechizitoriului, DNA a indicat faptul că pentru existenţa complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu legea nu impune ca complicele să fi dat ajutor prin încălcarea de către el însuşi a unor prevederi legale de serviciu.

Faptele au fost încadrate în drept ca fiind complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr.78/2000 raportat la art.297 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen., art.309 C.pen. şi art.5 alin.1 C.pen. (șapte acte materiale).

Rechizitoriul susţine acuzarea prin prezentarea şi motivarea atât a laturii obiective a faptelor, cât şi a laturii subiective, indicându-se în mod expres aceste părţi ale argumentaţiei procurorului.

Latura obiectivă este clar explicitată atât în elementele ei esenţiale (contrasemnarea pentru legalitate.....), cât şi pe larg, în tot cuprinsul considerentelor rechizitoriului, prin prezentarea cu trimitere la probe şi mijloace de probă a întregului context în care se susţine că s-au săvârşit faptele respective (persoanele interesate care au cumpărat terenurile, relaţia lor cu inculpatul [...], compararea preţului de piaţă al terenurilor cu preţul de vânzare efectivă al acestora şi aprecierea asupra existenţei unui prejudiciu în dauna bugetului municipiului Constanţa, etc.)

În ce priveşte critica privind neclaritatea prezentării laturii subiective (intenţia directă), tribunalul o constată ca fiind nefondată, întrucât:

- în rechizitoriu se precizează că inculpata … este absolventă de studii superioare juridice, şi îndeplinea funcția de ... al municipiului Constanța din anul 1994, această precizare fiind corelată cu afirmaţia parchetului că inculpata [...] a acţionat cu intenţie directă, în sensul că se afirmă implicit - iar acest lucru se înţelege din context - faptul că nu este posibil ca o persoană cu cunoştinţe juridice de specialitate şi cu experienţa practică mare (din 1994) în funcţia de secretar al municipiului, să nu cunoască prevederile indicate de DNA ca fiind încălcate (art. 123 alin. 2 şi art. 48 alin 1 din Legea nr 215/2001), astfel că singura ipoteză verosimilă este aceea că inculpata a contrasemnat hotărârile consiliului local cu ştiinţă, respectiv cunoscând că hotărârile CL conțineau dispoziţii privind înstrăinarea unor terenuri fără licitația publică, deşi aceasta era obligatorie conform legii.

- de asemenea, în rechizitoriu se indică funcţiile administrative ale celor doi inculpaţi, ceea ce permite a se stabili relaţiile funcţionale legale dintre aceştia, permite a se înţelege că parchetul afirmă că inculpata cunoştea cine a fost iniţiatorul hotărârilor CL de înstrăinare a terenurilor, iar în acest context indică faptul că inculpata ,,l-a ajutat pe inculpatul [...], care iniţiase demersurile, să obţină înstrăinarea terenurilor, şi a urmărit producerea acestor urmări”.

În acest context al camerei preliminare nu se urmăreşte stabilirea veridicităţii susţinerilor parchetului, ci se stabileşte doar că prezentarea faptelor este suficient de clară, pe latură obiectivă şi pe latură subiectivă, pentru ca acuzaţia şi limitele ei să fie înţelese de inculpaţi, iar aceştia să poată formula apărări care au aptitudinea de a fi eficiente.

Tribunalul reţine că toate criticile inculpatei din perspectiva neclarităţii rechizitoriului constituie în realitate apărări asupra fondului cauzei, ce nu pot fi soluţionate de către judecătorul de cameră preliminară.

Astfel:

- inculpata argumentează că sensul atribuţiei secretarului UAT de a contrasemna pentru legalitate nu este acela de a stabili conţinutul legal sau nelegal al hotărârilor Consiliului local şi al avizelor direcţiilor şi compartimentelor de specialitate, ci acela de a verifica organizatoric existenţa acestora.

Tribunalul constată că aceasta nu reprezintă o neclaritate a rechizitoriului, ci o apărare pe fond a inculpatei, rezultând că aceasta a înţeles pe deplin sensul acuzaţiei.

- inculpata invocă şi interpretează diverse prevederi ale Legii nr 215/2001, arătând că unele au fost interpretate greşit iar altele au fost omise de parchet atunci când a emis rechizitoriul.

Tribunalul reţine că şi aceste susţineri se referă la fondul judecăţii, la normele care trebuie avute în vedere pentru stabilirea atribuţiilor inculpatei.

Faptul că inculpata a identificat care sunt argumentele pe care le poate opune rechizitoriului arată că actul de sesizare a instanţei este suficient de explicit.

Nu se poate reţine în camera preliminară că procurorul a omis a da eficienţă unor anumite prevederi din legea nr 215/2001, care ar fi în favoarea inculpatei, pentru că aceasta ar însemna ca implicit judecătorul de cameră preliminară să facă o examinare pe fond pentru a constata dacă într-adevăr acele prevederi erau sau nu relevante şi incidente în cauză, din perspectiva susţinerii acţiunii penale.

- cu privire la aspectul referitor la lipsă de precizare în raţionamentul descrierii faptelor a modalităţii în care procurorul a stabilit nelegalitatea HCL-urilor, tribunalul reţine că rechizitoriul indică în ansamblu argumentele pentru care apreciază că HCL-urile sunt nelegale.

În plus faţă de indicarea prevederilor art. 123 alin 2 din Legea nr 215/2001, în rechizitoriu se aduce şi argumentul potrivit căruia ,,Caracterul nelegal al vânzării fără licitație publică a unor imobile de către unitățile administrativ teritoriale, a fost stabilit și în cadrul unor litigii civile, tranșate în mod definitiv de către instanțele competente.

Astfel, prin Decizia civilă nr.69 C/20.03.2019, pronunțată în dosarul nr. .../842/2016, de către Curtea de Apel Constanța, s-a reținut că vânzarea terenurilor aparținând domeniului privat al unităților administrativ teritoriale se putea face doar prin licitație publică, cu excepția cazului constructorului bună credință.

În continuare, instanța civilă a statuat că dacă această condiție, a edificării unei construcții de către o persoană de bună credință, nu era îndeplinită, vânzarea terenului era nelegală și deci lovită de nulitate absolută”.

În ce priveşte invocarea nulităţii actului de sesizare de către inculpata [...], motivat de încălcarea dreptului la apărare prin deturnarea sarcinii probei, prevăzută la art. 99 alin. 2 CPP, şi prin aprecierea probelor în mod tendenţios, tribunalul reţine că toate criticile formulate în acest sens fac obiectul aprecierii instanţei de judecată, iar nu a judecătorului de cameră preliminară, deoarece, pentru constatarea temeiniciei sau netemeiniciei susţinerilor inculpatei în materia admiterii sau respingerii probelor ar trebui evaluat conţinutul sau finalitatea acestor probe propuse în apărare de inculpată şi respinse de parchet; or, pentru evaluarea conţinutului sau scopului probei ar trebui ca organul judiciar (în speţă, judecătorul de cameră preliminară) să evalueze ansamblul probelor pentru ca în raport de acesta să stabilească, substituindu-se organului de urmărire penală, dacă o probă anume era sau nu relevantă, era sau nu utilă, era sau nu necesară etc. (conform criteriilor prevăzute la art. 100 alin. 4 Cod procedură penală).

O astfel de operaţiune nu poate fi efectuată de judecătorul de cameră preliminară, întrucât implicit ar exercita o funcţie de judecată, iar nu de verificare doar a legalităţii administrării probelor.

În altă ordine de idei, judecătorul de cameră preliminară verifică sub aspectul legalităţii administrării doar probele şi mijloacele de probă existente în dosar, iar nu şi pe cele inexistente, despre care inculpata susţine că ar fi trebuit să fi fost administrate în cauză.

Conform art. 346 alin. 3 lit b) Cod procedură penală, în condiţiile în care parchetul apreciază că ansamblul probator existent în dosar este suficient pentru efectuarea judecăţii în cauză, nu se poate obţine restituirea cauzei la parchet pe motiv că probele sunt insuficiente.

În acelaşi timp, inculpata nu a indicat punctual nelegalitatea administrării vreunei probe anume, de unde rezultă că astfel de nelegalităţi nu au fost decelate de apărare.

În ce priveşte dreptul la apărare al inculpatei, aceasta are deplina libertate de a propune administrarea probelor pertinente în apărare pe tot parcursul judecăţii, iar în măsura în care acestea îndeplinesc criteriile pentru a fi încuviinţate, vor fi administrate, Astfel, orice presupusă prejudiciere a dreptului la apărare al inculpatei în cursul urmăririi penale poate fi reparată în cursul judecăţii, fără a exista vreo consecinţă de ordin material pentru inculpată, atâta timp cât o hotărâre judecătorească nu se va pronunţa până când nu au fost administrate toate probele necesare şi utile.

Dreptul la apărare se evaluează în ansamblul său, prin raportare la posibilităţile de apărare existente pe tot parcursul procesului, iar nu fracţionat, pe anumite etape sau faze procesuale.

Nu pot fi primite în acest cadru procesual susţinerile inculpatei conform cărora procurorul a dat o anume interpretare probelor cu un alt scop decât acela de aflare a adevărului, deoarece pentru a se stabili acest lucru ar trebui ca judecătorul de cameră preliminară să examineze dacă într-adevăr interpretarea probelor se îndepărtează sau nu de adevăr, şi, mai mult, dacă există indiciile relei credinţe în acest sens; or, aceste aspecte constituie o judecată pe fond şi revin în competenţa instanţei de judecată.

Asupra cererii inculpatului [...] de a se constata neregularitatea sau nulitatea absolută a rechizitoriului nr 118/P/2015 al DNA - Serviciul Teritorial Constanţa, motivat de nerespectarea principiului specialităţii reglementat de art. 74 din Legea nr. 302/2004, în speţă, motivat de lipsa acordului Statului M. ca acest inculpat să poată fi urmărit sau judecat în acest dosar, tribunalul reţine următoarele:

- faţă de considerentele prezentate de judecătorul de cameră preliminară cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 74 alin. 1 lit. a) din Legea nr 302/2004 în raport de prevederile art. 1 alin 3 şi art. 124 alin. 1 şi 2 din Constituţia României, se constată că în cauză a fost respectată regula specialităţii de către organele de urmărire penală, deoarece sensul acestei reguli este acela ca inculpatul extrădat să nu fie supus unei urmăriri penale sau judecăţi în condiţii de restrângere a libertăţii personale datorate acestor proceduri.

Art. 74 alin. 2 din Legea nr 302/2004 permite efectuarea de către organele judiciare (inclusiv de către organele de urmărire penală) a unor proceduri de urmărire penală şi judecată care să aibă ca efect întreruperea prescripţiei răspunderii penale.

Acest text (alin. 2) este în egală măsură aplicabil situaţiei de faţă, ca şi cel invocat de inculpat (alin 1), iar interpretarea lor împreună nu poate conduce la concluzia că legea stopează orice procedură judiciară în cauză până la obţinerea consimţământului Statului M..

Principiul (regula) specialităţii are într-adevăr un caracter prohibitiv, dar nu în sensul interpretat de inculpat.

Caracterul prohibitiv se referă la interdicţia eludării voinţei statului de executare (M.) de a oferi protecţie juridică inculpatului până la verificarea criteriilor potrivit cărora poate refuza (obligatoriu sau opţional) încuviinţarea extrădării, sau a altor condiţii care permit sau nu extrădarea, precum condiţia dublei incriminări, excluderea pedepsei capitale, garantarea asigurării dreptului la apărare, remediile pentru judecata în lipsă, inexistenţa amnistiei sau prescripţiei.

Or, pe de o parte, această voinţă constituie o manifestare a suveranităţii, cu acest scop în sine, iar, pe de altă parte, protecţia Statului M. faţă de inculpatul [...] are un caracter material, iar nu formal, în sensul că are în vedere înseşi consecinţele materiale ce ar putea decurge pentru inculpat (arestarea preventivă, obligarea la executarea unei pedepse privative de libertate) iar nu derularea unor proceduri care nu pot avea finalitate în lipsa consimţământului Statului M..

Din punctul de vedere al Statului Român şi al autorităţilor judiciare române, nu se poate constata nicio limitare sau încălcare a dreptului la apărare sau al altor drepturi procesual-penale ale inculpatului [...], incompatibile cu cerinţele unui proces echitabil, cât timp toate prevederile legii române în această materie au fost respectate şi aplicate, şi ele sunt conforme dezideratelor Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Autorităţile române (inclusiv judecătorul de cameră preliminară) nu-şi pot declara propria legislaţie ca nefiind conformă cu regulile procesului echitabil, doar pe baza regulii specialităţii, în timp ce toate celelalte procese fără element de extraneitate, judecate pe baza aceleiaşi legislaţii, sunt conforme procesului echitabil.

Nici Statul M. (sau orice alt stat de executare a extrădării) nu îşi poate aroga competenţa de a afirma o astfel de situaţie (ar constitui un amestec în treburile interne ale altui stat), deoarece regula specialităţii nu are legătură directă cu procesul penal intern şi nu se constituie într-o cauză de nulitate a procedurilor judiciare, ci constituie o protecţie de alt tip a persoanelor extrădate: protecţia împotriva pedepsei capitale, protecţia împotriva condamnărilor politice, protecţia împotriva condamnărilor pentru fapte care nu sunt infracţiuni pe teritoriul statului M. etc.

Or, se poate constata că acest tip de protecţie nu este de natură a infirma vreo procedură penală internă - în măsura în care ar exista - care ar conduce sau a condus la o condamnare contrară criteriilor de protecţie, ci este de natură doar de a bloca rezultatul material al unei astfel de proceduri, anume punerea în executare a acestui rezultat (hotărârea de condamnare).

Prin urmare, regula specialităţii nu poate constitui temei de declarare a nulităţii vreunui act de procedură în cauza de faţă.

În ce priveşte dimensiunea sintagmei din cuprinsul art. 74 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, anume că autorităţile ,,pot recurge inclusiv la o procedură în lipsă”:

Tribunalul reţine că această prevedere trebuie interpretată în contextul în care ea a fost preluată în legea română, ca atare, din Convenţia europeană privind extrădarea, ce se adresează tuturor statelor Europei care au aderat ori urmau să adere la ea.

În acest context, Convenţia europeană a avut în vedere diversitatea sistemelor judiciare ale statelor europene, cu referire la faptul că unele dintre ele –în special cele cu sistem common-law –nu reglementează posibilitatea judecăţii în lipsa acuzatului, însă altele admit o astfel de procedură.

Astfel, prin cuvântul ,,inclusiv” din fraza analizată, se înţelege că procedura în lipsă constituie o procedură in extremis care poate fi uzitată şi permisă statelor ce o acceptă, dar aceasta nu exclude o altă formă a procedurii, general acceptată de toate statele, şi anume procedură în prezenţa acuzatului.

Altfel spus, cuvântul ,,inclusiv” nu exclude, ci include posibilitatea desfăşurării unei proceduri cu participarea inculpatului.

De altfel, o astfel de ultimă procedură satisface mai bine cerinţele procesului echitabil.

În ce priveşte invocarea de către inculpat a autorităţii de lucru judecat referitoare la obligativitatea respectării principiului specialităţii, prin raportare la cele două încheieri pronunţate de Tribunalul Constanţa, aceasta este nefondată pentru următoarele temeiuri:

- primul, şi cel de fond, este acela că în cele două încheieri invocate instanţele au fost sesizate şi au judecat dintr-o altă perspectivă, complementară celei de faţă, care nu contrazice cele reţinute mai sus; anume, motivarea din acele încheieri a avut în vedere strict demersul de a se obţine consimţământul la extrădare, care ar fi permis nu numai urmărirea penală şi judecata, dar şi punerea în executare imediată a eventualei sentinţe de condamnare, fără a se mai urma procedura îndepărtării inculpatului de pe teritoriul României şi apoi căutarea din nou a acestuia în diverse state unde s-ar putea afla precum şi iniţierea altor demersuri de extrădare pentru executarea hotărârii.

Aşadar, în acele încheieri, nu s-a luat deloc în dezbatere posibilitatea sau imposibilitatea urmăririi penale şi judecăţii inculpatului în lipsa consimţământului Statului M., cu consecinţa că o eventuală hotărâre nu va putea fi pusă în executare, ci s-a luat în dezbatere strict posibilitatea efectuării unei urmăriri şi judecăţi care să ducă la punerea în executare a hotărârii de îndată ce va rămâne definitivă.

- al doilea temei este acela că încheierile pronunţate în alte dosare şi în legătură cu un alt obiect concret decât cel de faţă nu au autoritate de lucru judecat decât în procedurile la care s-au referit.

În ce priveşte invocarea de către inculpat a practicii judiciare în alte dosare (încheierea 777/29 12 2021 în dosar 508/36/2021 a Curţii de Apel Constanţa, încheierea din 18 09 2019 a ICCJ- completul de 5 judecători, în dosar 105/1/2019), cu referire la aceeaşi situaţie juridică şi la aceeaşi persoană, diferită de cele reţinute mai sus de judecătorul de cameră preliminară, de asemenea, această apărare va fi respinsă pentru motivul principal că în sistemul de drept românesc precedentul judiciar nu constituie autoritate de lucru judecat în alte cauze similare şi nu este obligatoriu (cu excepţia deciziilor obligatorii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), deoarece fiecare judecător are independenţă de gândire şi este obligat să respecte legea, iar nu interpretarea legii făcută de alţi judecători.

În ce priveşte invocarea de către inculpatul …, în acest context, a securităţii raporturilor juridice în sensul ca, în situaţii identice, să se pronunţe soluţii similare, tribunalul reţine că acest principiu nu este absolut, şi nu poate fi luat în considerare doar în parte, fără excepţiile sale.

Astfel, conform jurisprudenţei CEDO, securitatea raporturilor juridice stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă se referă la principiul ,,ne bis in idem” care, într-adevăr, are în vedere nu numai cazul unei duble condamnări, ci și cazul dublei urmăriri penale, şi are drept obiectiv să interzică repetarea procedurilor penale încheiate definitiv.

Or, în cauza de faţă nu se repetă procedurile din cauzele soluţionate prin încheierile indicate mai sus, ci se dezbate o procedură independentă faţă de acestea.

În acelaşi timp, esența acestui drept fundamental este supusă unor rezerve (excepţii) şi anume ca prima procedură să nu fi fost afectată de un viciu grav, sau să nu fi intervenit probe noi.

Or, în măsura în care în cadrul procedurilor invocate de inculpat nu au fost luate în dezbatere aspectele prezentate în cauza de faţă, care permit concluzia că art. 74 nu suspendă/blochează procedurile penale, se poate vorbi fie de una, fie de alta dintre aceste excepţii.

În esenţă, nu poate exista autoritate de lucru judecat cu privire la rezolvarea unei probleme de drept, cât timp nu au fost avute în vedere argumentele expuse ulterior.

Într-adevăr, problema de drept analizată, în ce priveşte principiul specialităţii, este aceeaşi, dar argumentele luate în considerare sunt complet diferite.

Ca argument de similaritate, chiar Curtea Constituţională poate admite o excepţie de neconstituţionalitate care a fost anterior respinsă, în funcţie de noi critici aduse textului atacat.

În ce priveşte contradictorialitatea între susţinerile DNA şi susţinerile inculpatului referitoare la poziţia statului malgaş asupra posibilităţii extinderii consimţământului la extrădare şi cu privire la existenţa sau inexistenţa în legislaţia statului malgaş a unor reglementări care să permită acest lucru, tribunalul apreciază că se impune clarificarea acestui aspect după cum urmează:

Statul M. are o legislaţie absolut similară oricărui alt stat civilizat, în ce priveşte regulile extrădării şi aplicarea principiului specialităţii, această concluzie fiind susţinută nemijlocit de întreaga corespondenţă şi procedură purtată prin Ministerul Justiţiei cu acest stat, în special de semnalarea faptului că extrădarea se acordă de o autoritate jurisdicţională (o instanţă).

Direcţia Naţională Anticorupţie a dat un sens eronat precizărilor autorităţilor [...] susţinând că ,,procedura de extindere a consimţământului la extrădare la care ar trebui să dea curs nu este reglementată în legislaţia statului malgaş”.

În comunicările lor, autorităţile [...] nu s-au referit la faptul că nu au reglementată o procedură legală de extindere a consimţământului la extrădare pentru alte fapte, ci s-au referit la faptul că modalitatea concretă de exprimare a acestui consimţământ extins, astfel cum a fost solicitată de autorităţile române, nu este prevăzută de legislaţia malgaşă.

În fapt, autorităţile române au solicitat extinderea acestui consimţământ de către statul malgaş, în lipsa inculpatului [...], care se află în stare de deţinere în România, în timp ce autorităţile [...] au explicat că, pentru a se pronunţa cu privire la cererile autorităţilor române, este necesar ca procedura (existentă şi reglementată) să se desfăşoare în faţa instanţei de judecată din M., cu inculpatul ... prezent în faţa sa, pentru a se putea respecta exigenţele apărării şi verificarea poziţiei invocate de inculpat.

Aşadar, imposibilitatea obţinerii consimţământului se datorează faptului că inculpatul [...] nu este prezentat în faţa autorităţii judiciare [...], iar nu faptului că nu ar exista o lege malgaşă în acest sens.

Decizia nr. 15/28 05 2020 a ICCJ, pronunţată pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, referitoare la interpretarea şi aplicarea art. 117 alin 2 din Legea nr 302/2004 (principiul specialităţii în raport cu statele UE), nu este relevantă pentru speţa de faţă, deoarece, pe de o parte, s-a respins sesizarea pentru temeiuri procedurale, iar, pe de altă parte, a avut ca ipoteză situaţia unei pedepse aplicate definitiv pentru care autorităţile austriece au refuzat predarea în baza mandatului european de arestare, iar nu situaţia extinderii consimţământului la extrădare/predare pentru urmărire penală şi judecată.

Altfel spus, în decizia 15/2020 se punea problema aplicării unei măsuri privative de libertate, în timp ce în situaţia inculpatului …, se pune problema urmăririi penale şi judecăţii fără luarea unor măsuri de restrângere a libertăţii individuale.

Or, tocmai acesta este argumentul principal pentru care judecătorul de cameră preliminară apreciază că regula specialităţii nu a fost încălcată în cauza de faţă.

Hotărârea din 24 09 2020 a CJUE nr C-195/20 PPU, de asemenea, nu prezintă relevanţă pentru soluţionarea problemei de drept a regulii specialităţii în situaţia concretă a inculpatului [...], întrucât în acea cauză ipoteza este aceea a părăsirii voluntare a teritoriului de către persoana adusă cu un prim mandat european de arestare, urmată de readucerea în baza altui mandat european de arestare, emis distinct.

Or, această situaţie nu se regăseşte în cauza de faţă.

Nici decizia CCR nr 68/2017 nu este de natură a clarifica aplicabilitatea regulii specialităţii la situaţia inculpatului [...], întrucât nu se pune problema depăşirii competenţelor funcţionale ale Ministerului Public în legătură cu demersurile de continuare a procesului penal.

Prin decizia indicată, Curtea Constituţională a statuat că ,,... a existat şi există un conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi Guvernul României, generat de acţiunea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie de a-şi aroga atribuţia de a verifica legalitatea şi oportunitatea unui act normativ, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017, cu încălcarea competenţelor constituţionale ale Guvernului şi Parlamentului, prevăzute de art. 115 alin. (4) şi (5) din Constituţie, respectiv ale Curţii Constituţionale, prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituţie”.

Pe de o parte, inculpatul a fost asistat de avocaţi aleşi iar aceştia au putut să exercite dreptul la apărare în cauză.

Pe de altă parte, similar argumentului prezentat pentru inculpata [...], dreptul la apărare se apreciază în întregul său, astfel că, în măsura în care sunt necesare, probele respinse de procuror din orice motiv – inclusiv din motivul eronat că ar fi împiedicată administrarea lor de principiul specialităţii –pot fi administrate în cursul cercetării judecătoreşti, prin aceasta dreptul la apărare fiind asigurat în întregime.

Tot astfel, orice probă eventual administrată în cursul urmăririi penale fără participarea avocatului inculpatului, va putea fi readministrată în condiţii de contradictorialitate, în cursul judecăţii, în condiţiile art. 374 alin. 6-9 Cod procedură penală.

Asupra cererilor inculpaţilor [...] şi [...] privind restituirea cauzei la DNA - Serviciul Teritorial Constanţa pentru refacerea urmăririi penale, respectiv pentru refacerea rechizitoriului:

Tribunalul constată că descrierea faptelor în rechizitoriu, cu privire la ambii inculpaţi, se referă în mod explicit la toate împrejurările de loc, timp, mijloace, mod, scop în care se susţine că acestea au fost săvârşite.

Totodată, expunerea din rechizitoriu cuprinde distinct descrierea fiecărei fapte reţinute în sarcina fiecăruia dintre cei doi inculpaţi, precum şi formele concrete de participare a acestora, cu indicarea actelor şi atribuţiilor legale ale fiecăruia în săvârşirea acestora.

Din analiza celor inserate în cuprinsul rechizitoriului tribunalul –în complet de judecător de cameră preliminară - reţine că partea expozitivă a actului de sesizare a instanţei cuprinde descrierea detaliată a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților.

Totodată, este de subliniat că art. 328 Cod procedură penală, prin sintagma ,,date privitoare la fapta reţinută”, nu impune precizarea tuturor amănuntelor şi detaliilor faptei, ci a acelor date care permit înţelegerea acuzaţiei şi permit formularea eficientă a apărării, astfel încât inculpații să fie în măsura să își facă apărările necesare pe parcursul procesului penal; acest deziderat este îndeplinit în speţă, întrucât chiar din apărările inculpatei [...] se poate constata că aceasta a înţeles învinuirile şi a fost în măsură de a le analiza şi combate, a indica argumente în fapt şi în drept ale apărării sale.

În ce îl priveşte pe inculpatul [...], acesta nu a formulat critici punctuale cu privire la neclarităţi ale rechizitoriului.

Astfel fiind, tribunalul apreciază că faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor sunt descrise de așa manieră încât pot fi stabilite atât obiectul, cât și limitele judecății, Ministerul Public precizând toate elementele necesare identificării conținutului laturii obiective și al celui aparținând laturii subiective, inclusiv normele legale reţinute ca fiind încălcate şi vătămarea produsă prin faptele ce fac obiectul cauzei, astfel că nu poate fi primită apărarea inculpatei Enache cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 328 Cod procedură penală.

Totodată, probele pe care se întemeiază rechizitoriul sunt indicate atât în cuprinsul situației faptice expuse în mod detaliat în actul de sesizare, cât și în cuprinsul mijloacelor de probă enumerate în rechizitoriu, dar şi opisate în fiecare volum al urmăririi penale, în funcţie de dispunerea lor.

În ce priveşte cererea de restituire a cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale începând cu 3 iulie 2019, şi eventual dispunerea unei alte soluţii atrase de regula specialităţii (clasare, suspendarea urmăririi penale), formulată în principal de inculpatul [...] şi susţinută şi de inculpata [...], tribunalul o apreciază ca nefondată, dat fiind că, potrivit considerentelor legate de fondul excepţiei de neconstituţionalitate, regula specialităţii nu împiedică, în realitate, efectuarea urmăririi penale după data extrădării inculpatului sub această condiţie.

Pentru considerentele expuse, cererile privind restituirea cauzei la procuror vor fi respinse ca nefondate.

Tribunalul – în complet de cameră preliminară – mai reţine următoarele:

Cauza revine în competenţa de judecată în primă instanţă a tribunalului, respectiv a Tribunalului Constanţa din perspectiva competenţei teritoriale, având în vedere că art. 36 alin. 1 lit. c) Cod procedură penală dă expres în competenţa tribunalelor, fără excepţie cu privire la infracţiunea cercetată, judecata cauzelor în care urmărirea penală a fost efectuată de Direcţia Naţională Anticorupţie.

Instanţa a fost sesizată prin actul procedural prevăzut de lege, respectiv prin rechizitoriu emis de parchetul competent material şi teritorial, iar rechizitoriul cuprinde elementele de formă şi de fond prevăzute de lege şi necesare pentru a se putea începe judecata, respectiv:

- menţionarea parchetului şi procurorului care a emis rechizitoriul, verificarea legalităţii şi temeiniciei rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior celui care a emis rechizitoriul, semnăturile şi ştampila corespunzătoare.

- menţionarea persoanelor trimise în judecată (cu datele corespunzătoare), menţionarea infracţiunilor reţinute în sarcina acestora (actele materiale, legătura de cauzalitate, urmarea produsă, latura subiectivă) şi încadrarea juridică a acestora, prezentarea situaţiei de fapt, menţionarea şi analiza mijloacelor de probă, menţionarea dispoziţiei de trimitere în judecată.

Nu se constată imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii.

Verificarea actelor procesuale ale urmăriri penale relevă faptul că în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru faptele pentru care au fost trimişi inculpaţii în judecată, aceştia au luat cunoştinţă despre acuzaţia în fapt şi în drept şi despre probele administrate, toate acestea întrunind condiţiile de legalitate.

Nu au fost constatate nulităţi absolute produse în cursul urmăririi penale sau al camerei preliminare până la data pronunţării soluţiei, iar judecătorul de cameră preliminară nu a identificat nulităţi relative necesare a fi puse în discuţie din oficiu în vederea aflării adevărului şi justei soluţionări a cauzei.

Urmărirea penală s-a desfăşurat în condiţii de legalitate, şi nu au fost aduse critici din această perspectivă, până la data de 3 iulie 2019.

De asemenea, tribunalul reţine că urmărirea penală s-a desfăşurat în condiţii de legalitate după data de 3 iulie 2019, constând în strângerea şi administrarea probelor necesare lămuririi cauzei (în cea mai mare parte, înscrisuri considerate a fi relevante), dat fiind că regula specialităţii nu este o normă care să atragă nulitatea unor acte de urmărire penală efectuate cu respectarea prevederilor legale interne, ci este o normă ce priveşte relaţia dintre state, care are ca scop prevenirea supunerii extrădatului la pedeapsa capitală, la sancţiuni pentru infracţiuni politice, la pedepse pentru fapte neincriminate în legea statului de executare sau pentru infracţiuni amnistiate, prescrise etc.

Împotriva încheierii nr. 201/08.04.2022 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. …/118/2020/a1* au formulat contestație inculpații [...] și [...].

Inculpata [...] a criticat soluția de respingere a cererilor și excepțiilor formulate în prima instanță, apreciind că se impunea: constatarea nelegalității actului de sesizare a instanței, motivat de încălcarea dispozițiilor art. 328 Cod procedură penală; nulitatea actului de sesizare, motivat de încălcarea dreptului la apărare și aprecierea tendențioasă a probelor.

Inculpatul … a susținut că în mod greșit au fost respinse cererile și excepțiile formulate, în condițiile în care prin trimiterea în judecată a inculpatului a fost încălcat principiul specialității prevăzut de art. 74 din Legea nr. 302/2004, astfel că se impunea constatarea neregularității rechizitoriului și a mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, începând cu data de 03.07.2019, cu consecința restituirii cauzei la procuror.

Examinând legalitatea şi temeinicia încheierii contestate, prin prisma criticilor formulate de contestatori şi din oficiu, judecătorii de cameră preliminară de la instanța de control judiciar constată următoarele:

Judecătorii de cameră preliminară de la Curtea de Apel Constanţa constată că obiectul camerei preliminare, potrivit art. 342 Cod procedură penală, îl constituie verificarea competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organelor de urmărire penală.

Din perspectiva legalităţii actului de sesizare a instanţei, ca o componentă a atribuţiei de verificarea a legalităţii sesizării instanţei, judecătorul de cameră preliminară examinează respectarea dispoziţiilor art. 328 Cod procedură penală.

Conform art. 328 alin. 1,2 Cod procedură penală, rechizitoriul se limitează la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi cuprinde în mod corespunzător menţiunile prevăzute la art. 286 alin. (2), datele privitoare la fapta reţinută în sarcina inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia, probele şi mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, menţiunile prevăzute la art. 330 şi 331, dispoziţia de trimitere în judecată, precum şi alte menţiuni necesare pentru soluţionarea cauzei.

Rechizitoriul este verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când a fost întocmit de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior.

Când a fost întocmit de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rechizitoriul este verificat de procurorul-şef de secţie, iar când a fost întocmit de acesta, verificarea se face de către procurorul general al acestui parchet.

În rechizitoriu se arată numele şi prenumele persoanelor care trebuie citate în instanţă, cu indicarea calităţii lor în proces, şi locul unde urmează a fi citate.

Aşadar, verificarea legalităţii actului de sesizare a instanţei priveşte analizarea respectării condiţiilor de formă privind rechizitoriul, fără a antama chestiuni ce ţin de temeinicia acuzaţiilor penale, dat fiind că activitatea judecătorului de cameră preliminară nu priveşte fondul cauzei şi elementele esenţiale ale raportului juridic de conflict ( faptă, persoană, vinovăţie ).

Legalitatea actului de sesizare a instanţei urmăreşte a stabili dacă rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de procurorul ierarhic superior, dacă acesta cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute de art. 328 Cod procedură penală, dacă în cuprinsul rechizitoriului sunt descrise faptele deduse judecăţii, pentru a se putea stabili obiectul şi limitele judecăţii.

Cu referire la contestația inculpatei [...], curtea reține că toate aceste condiţii mai sus enumerate sunt îndeplinite în cauză, rechizitoriul cuprinzând inclusiv descrierea faptelor ce constituie obiectul inculpării.

Se menţionează explicit acuzaţiile penale aduse inculpatei [...], fiind descrisă în mod detaliat starea de fapt, aşa încât este înţeleasă activitatea infracţională reţinută de procuror în sarcina inculpatei, cu trimitere la mijloacele de probă administrate în cauză.

Susţinerile inculpatei privind insuficienta descriere a faptelor nu sunt întemeiate, în condiţiile în care rechizitoriul cuprinde elementele necesare identificării activităţii infracţionale reţinută în sarcina fiecăruia dintre inculpaţi.

În sarcina inculpatei … se reține că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la datele de 30.05.2003, 30.01.2007, 11.04.2007, 18.05.2007 27.02.2008, 20.10.2008 și 20.11.2012, în calitate de secretar al municipiului Constanța, a contrasemnat pentru legalitate Hotărârile Consiliului Local Constanța nr. 293/30.05.2003, 74/30.01.2007, 231/11.04.2007, 302/18.05.2007, 130/27.02.2008, 599/20.10.2008, 312/20.11.2012 prin care se aprobau vânzările prin negociere directă a unor terenuri aparținând domeniului privat al UAT Constanța, deși acestea contraveneau art. 123 alin. 2 din Legea nr. 215/2001 care interzicea vânzarea de imobile aparținând domeniului privat al unităților administrativ teritoriale altfel decât prin licitație publică, ajutându-l astfel pe inculpatul … să comită infracțiunea de abuz în serviciu reținută în sarcina sa.

Totodată, în actul de sesizare se reține că inculpata ar fi încălcat dispozițiile art. 48 alin. 1 și art. 117 din Legea nr. 215/2001.

Astfel cum a reținut și judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță, actul de sesizare a instanței cuprinde descrierea stării de fapt, precum și argumentația pentru care s-a apreciat, raportat la mijloacele de probă administrate, îndeplinirea condițiilor de tipicitate ale infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu.

Sub aspectul laturii obiective, se reține de acuzare că activitatea inculpatei a constat în contrasemnarea pentru legalitate a hotărârilor Consiliului Local Constanța, faptă prin care a dat un ajutor inculpatului … la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

Se observă că se face trimitere la dispozițiile legale pretins încălcate de inculpată, precum și la poziția psihică a inculpatei, care ar fi specifică intenției directe.

Curtea reține că judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță a expus pe larg considerentele pentru care nu se poate reține o descriere insuficientă acuzației penale adusă inculpatei, argumente care sunt însușite și de curte.

De altfel, motivele contestației sunt similare motivelor dezvoltate în primă instanță, nefiind prezentate argumente noi de natură să releve netemeinicia aprecierii judecătorului de cameră de la prima instanță.

Criticile aduse de inculpată nu pot fi catalogate drept deficiențe ale rechizitoriului, ci constituie apărări de fond prin care se combate teza acuzării, inculpata încercând să demonstreze că prin activitatea sa nu a încălcat dispozițiile legale din cuprinsul Legii nr. 215/2001, iar hotărârile Consiliului Local se bucură de prezumția de legalitate.

Având în vedere că în rechizitoriu este expusă complet starea de fapt și pretinsa contribuție a inculpatei, într-o modalitate care permite atât acuzaților, cât și instanței să înțeleagă obiectul cauzei, să fie formulate apărări, ce pot fi analizate de instanță, nu se pot reține elemente de nelegalitate ale rechizitoriului, din perspectiva obligației de a prezenta datele privitoare la fapta reţinută în sarcina inculpatei.

Inculpata pretinde, în esență, că acuzaţia penală nu este fondată, chestiuni ce ţin de temeinica acuzaţiei penale, iar nu de legalitatea urmăriri penale ori a rechizitoriului.

S-a mai invocat de inculpată încălcarea dreptului la apărare prin deturnarea sarcinii probei și aprecierea tendențioasă a probelor, însă judecătorul de cameră preliminară nu poate cenzura aprecierea procurorului că au fost administrate toate probele necesare aflării adevărului şi stabilirii stării de fapt.

Astfel cum a reţinut şi judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Constanţa, eventuala insuficienţă a probatoriului poate fi complinită în faza de judecată şi se poate răsfrânge asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauză, însă nu atrage nelegalitatea actelor efectuate pe parcursul urmăririi penale.

Curtea constată că dispoziţiile art. 306 alin. 3 Cod procedură penală obligă organele de cercetare penală să strângă şi să administrez probele, atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului ori inculpatului.

Procurorul a considerat că a administrat toate probele impuse de art. 306 alin. 3 Cod procedură penală şi a sesizat instanţa.

Aprecierea caracterului complet sau incomplet al probelor administrate are în mod vădit un element de subiectivitate, care nu poate fi cenzurat de instanţă, poziţia procesuală a acuzării şi a apărării fiind justificat să fie diferită.

Ca atare, neadministrarea unor probe, chiar în măsura în care s-ar aprecia utile cauzei şi ar influenţa situaţia juridică a inculpatei, nu poate afecta legalitatea sesizării instanţei sau a probelor administrate, întrucât utilitatea unei probe nu poate fi analizată în procedura camerei preliminare, fiind un aspect în legătură cu temeinicia acuzației, iar nu cu legalitatea administrării probelor.

În egală măsură, pretinsele aspecte nelămurite privind atribuțiile de serviciu încălcate și modalitatea concretă de stabilire atribuției de serviciu încălcate nu reprezintă elemente de nelegalitate ale actului de sesizare, dat fiind că din cuprinsul rechizitoriului rezultă atribuția de serviciu pretins încălcată de inculpată, derivată din dispozițiile art. 48 alin. 1 și art. 117 din Legea nr 215/2001, precum și modalitatea de încălcare, ce ar consta în contrasemnarea pentru legalitate a hotărârilor Consiliului local.

Astfel, nu se poate reține existența unor neclarități ale stării de fapt, ce ar fi trebuit lămurite prin administrarea de probe, apărarea inculpatei reprezentând o contestarea a temeiniciei acuzației penale, ce se verifică numai în faza de judecată, iar nu de către judecătorul de cameră preliminară, în etapa camerei preliminare.

Drept urmare, în acord cu judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Constanţa, curtea reține că motivele invocate de inculpata [...] nu relevă neregularități ale actului de sesizare, urmând a fi respinsă contestația formulată.

Cu referire la contestația inculpatului [...], se constată că inculpatul [...] a fost extrădat din Republica M. la solicitarea statului român și a fost predat autorităților române la data de 20 mai 2019, în autorizația de extrădare emisă de autoritățile statului solicitat menționându-se că predarea are loc în vederea punerii în executare a mandatului de arestare preventivă numărul 1/10 ianuarie 2018 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală, în dosarul nr. …/1/2015, precum și a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 269/7 februarie 2019 emis de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, în dosarul nr. …/2/2018.

Extrădarea inculpatului … s-a realizat în baza curtoaziei internaționale, având în vedere că între România și Republica … nu este încheiată o convenție bilaterală și cele două state nu sunt ambele părți ale unei convenții internaționale, în ceea ce privește procedura de extrădare.

În acest caz, fiecare din statele implicate în procedura de extrădare aplică reglementările interne, nefiind incidente convenții internaționale, tratate multilaterale sau bilaterale în materia extrădării.

Inculpatul [...] a invocat principiul specialității în prezenta cauză, susținând că nu se putea dispune trimiterea sa în judecată, în lipsa consimțământului autorităților [...] cu privire la infracțiunile ce fac obiectul prezentei cauze.

Principiul specialității este reglementat de dreptul intern, respectiv Legea nr. 302/2004, care în art. 74 prevede următoarele:

”(1) Persoana predată ca efect al extrădării nu va fi nici urmărită, nici judecată, nici deţinută în vederea executării unei pedepse, nici supusă oricărei alte restricţii a libertăţii sale individuale, pentru orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea, în afară de cazurile când:

a) statul care a predat-o consimte; în acest scop, autorităţile române competente vor transmite statului solicitat o cerere însoţită de actele prevăzute la art. 36 alin. (2) şi de un proces-verbal în care se consemnează declaraţiile persoanei extrădate;

b) având posibilitatea să o facă, persoana extrădată nu a părăsit, în termen de 45 de zile de la liberarea sa definitivă, teritoriul României, ori dacă a revenit în România după ce a părăsit teritoriul statului român.

(2) Autorităţile române vor lua măsurile necesare în vederea, pe de o parte, unei eventuale trimiteri a persoanei de pe teritoriul României, iar pe de altă parte, întreruperii prescripţiei potrivit legislaţiei române, inclusiv recurgerea la o procedură în lipsă.

(3) Când calificarea dată faptei incriminate va fi modificată în cursul procedurii, persoana extrădată nu va fi urmărită sau judecată decât în măsura în care elementele constitutive ale infracţiunii recalificate ar îngădui extrădarea.

(4) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) cererea adresată statului străin se formulează de către Ministerul Justiţiei, în baza încheierii instanţei competente să soluţioneze cauza în primă instanţă, la propunerea motivată a Ministerului Public sau în baza încheierii instanţei pe rolul căreia se află cauza, dacă extrădarea a fost acordată după trimiterea în judecată a persoanei extrădate, după caz.”

În art. 5 din Legea nr. 302/2004 se mai prevede:

”(1) În lipsa unei convenţii internaţionale, cooperarea judiciară se poate efectua în virtutea curtoaziei internaţionale, la cererea transmisă pe cale diplomatică de către statul solicitant şi cu asigurarea scrisă a reciprocităţii dată de autoritatea competentă a acelui stat.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1), prezenta lege constituie dreptul comun în materie pentru autorităţile judiciare române.”

Din corespondența purtată cu autoritățile statului M. nu rezultă că extrădarea inculpatului [...] s-a realizat în baza unei convenții internaționale, deși în cererea de extrădare s-a făcut referire la Convenția Națiunilor Unite împotriva Corupției și la Convenția Națiunilor Unite împotriva Criminalității Transnaționale Organizate, astfel că se impune a se reține că extrădarea a avut loc în baza curtoaziei internaționale.

Din această perspectivă, fiind incidente dispozițiile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, autoritățile judiciare române sunt obligate să respecte prevederile din Legea nr. 302/2004, inclusiv cu privire efectele extrădării în România a persoanei extrădate.

Drept urmare, nu se impune analiza vreunei convenții internaționale, dat fiind că extrădarea nu rezultă că s-a întemeiat pe dispozițiile unei astfel de document internațional, ci au fost aplicate legislațiile naționale ale statelor implicate în procedura de extrădare.

În cauză este necontestat că nu există un consimțământ al autorităților [...] privind cercetarea inculpatului pentru infracțiunile deduse judecății, astfel cum sunt menționate în rechizitoriul nr. …/P/2015 din data de 21.12.2020 al DNA - Serviciul Teritorial Constanţa.

Din răspunsul Ministerului Justiției din Republica … (adresa nr. 230/MJ/CAB/2020 din 15 iulie 2020), autoritățile [...] nu au consimțit la urmărirea, judecarea, deținerea sau restricționarea libertății individuale a persoanei extrădate pentru alte fapte anterioare predării:

”Am luat act de cererea Dvs., ca Ministerul Justiției … să prezinte poziția sa cu privire la renunțarea la regula specialității referitor la dosarul menționat anterior.

Mai întâi este important de subliniat că referitor la articolele 109, 110 și 111 din Legea 2017-027 privind cooperarea internațională în materie penală, extrădarea susnumitului ar fi trebuit să fie judecată într-o ședință dedicată extrădării.

Prin urmare a avut loc un viciu de procedură, procedura de extrădare rămânând nulă, cu toate consecințele de drept.

De altfel, principiul specialității este unul din principiile de drept al extrădării: interzice ca extrădatul să fie urmărit sau pedepsit pentru o infracțiune anterioară predării, alta decât cea care a motivat extrădarea.

Acest principiu constituie în același timp o protecție a persoanei extrădate, în special atunci când consimte la predarea sa autorităților statului solicitant, și o garanție, pentru statul solicitat, a efectivității motivelor prin care își poate rezerva dreptul de a refuza predarea, în special, pentru M., refuzul de a preda o persoană urmărită pentru infracțiuni cu caracter politic.

Ministerul Justiției m. nu poate admite cererea dumneavoastră de extindere a consimțământului la judecarea domnului ... pentru un dosar aflat pe rol sau unul viitor.

De asemenea, din descrierea procedurii reiese că domnul ... nu și-a dat acordul.

În plus acesta s-a prevalat de statutul său de solicitant de azil sub protecția Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru refugiați iar infracțiunile pentru care statul Dvs. solicită ca justiția m. să facă derogare de la principiul specialității nu sunt clare și nu ne garantează faptul că nu este vorba de infracțiuni cu caracter politic”.

Se mai constată că prin autorizațiile nr. …- RP/19 din data de 14 mai 2019 și nr. …-RP/19 din 18 mai 2019 emise de procurorul Parchetului din cadrul Tribunalului de Primă Instanță A., statul m. a precizat expres motivele extrădării și limitele predării inculpatului … către statul român, respectiv mandatul de arestare preventivă nr. 1/10 ianuarie 2018 emis de ICCJ în dosarul nr. …/1/2015 și mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 269/2017 din data de 7 februarie 2019 emis de Curtea de Apel București în dosarul nr. .../2/2018.

Totodată, inculpatul … a invocat încă din faza de urmărire penală regula specialității, după cum și organele de urmărire penală au apreciat în faza de urmărire penală că este aplicabilă regula specialității, având în vedere că au solicitat în faza de urmărire penală sesizarea Ministerului Justiției, în vederea obținerii consimțământului autorităților din Republica M. pentru urmărirea penală a inculpatului …, cu referire la infracțiunile ce făceau obiectul dosarului penal nr. .../P/2015 al DNA - Serviciul Teritorial Constanţa; prin încheierea nr. 351/01.08.2019 a Tribunalului Constanța a fost admisă cererea DNA - Serviciul Teritorial Constanţa și a fost sesizat Ministerul Justiției în vederea formulării solicitării către autoritățile din Republica M., pentru obținerea consimțământului pentru urmărirea penală a inculpatului …, în legătură cu infracțiunile ce făceau obiectul dosarului penal nr. .../P/2015 al DNA - Serviciul Teritorial Constanţa.

De asemenea, prin încheierea nr. 415/22.10.2019 a Tribunalului Constanța a fost admisă o cerere similară, în legătură cu infracțiunile ce făceau obiectul dosarului penal nr. …/P/2015 al DNA - Serviciul Teritorial Constanţa (conexat ulterior la dosarul penal nr. …/P/2015 al DNA - Serviciul Teritorial Constanţa).

Principiul specialității se întâlnește în procedura extrădării, în materia mandatului european de arestare și în domeniul transferării persoanelor condamnate în străinătate.

Principiul este prevăzut în mod expres convenții internaționale, precum și în Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, reprezentând un obstacol sau un impediment care limitează competențele statului emitent al unei cereri de extrădare să urmărească, să judece, să condamne la pedeapsa închisorii ori să supună persoana predată unei măsuri restrictive de libertate, pentru fapte anterioare emiterii cererii de extrădare, dacă acestea nu au făcut obiectul cererii de extrădare.

Contrar celor reținute de judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță, în cauză sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute de dispozițiile art. 74 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 pentru incidența acestui principiu:

a) există situația premisă cerută de textul legal, adică este vorba despre o „persoană predată ca efect al extrădării”, respectiv inculpatul …, în privința căruia statul malgaș a admis cererea de extrădare formulată de statul solicitant român și a fost predat acestuia din urmă;

b) pe lângă dosarul în care s-a desfășurat procedura extrădării, persoana predată să figureze într-un alt dosar/alte dosare în calitate de suspect/inculpat, indiferent de faza procesuală în care acesta se află (urmărire penală, cameră preliminară ori judecată).

c) infracțiunea care face ori care a făcut obiectul dosarului să fi fost săvârșită anterior predării sale.

Infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată se reține că au fost comise în perioada 2007- 2012, în condițiile în care extrădarea a avut loc în anul 2019.

În ipoteza în care condițiile enumerate anterior sunt îndeplinite, persoana extrădată nu mai poate fi urmărită, judecată, deținută în vederea executării unei pedepse sau supusă vreunei alte restricții a libertății sale individuale.

Principiul specialității este stabilit sub forma unei reguli prohibitive pentru autoritățile judiciare ale statului solicitant, ca o garanție a protejării drepturilor inculpatului și a suveranității statului membru de executare.

Contrar aprecierii judecătorului de cameră preliminară de la prima instanță, principiul specialității se opune oricărei proceduri judiciare în cursul căreia persoana extrădată fie urmărită, judecată sau deţinută în vederea executării unei pedepse sau supusă unei măsuri restrictive de libertate, pentru alte fapte decât cele care au făcut obiectul extrădării.

Curtea reține ca neîntemeiată interpretarea dată de judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță dispozițiilor art. 74 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, potrivit cu care principiul specialității constituie un obstacol pentru procedurile judiciare în condiții de restrângere a libertății personale, datorate acestor proceduri.

Cu alte cuvinte, în interpretarea judecătorului de cameră preliminară de la prima instanță sunt permise procedurile judiciare, dacă acestea nu au ca efect restrângerea libertății personale a persoanei extrădate.

Curtea reține, din interpretarea gramaticală a dispozițiilor art. 74 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, că sensul textului de lege analizat vizează mai multe ipoteze alternative în care persoana extrădată nu poate face obiectul unei proceduri judiciare pentru fapte anterioare predării, respectiv:

- persoana extrădată nu poate face obiectul urmăririi penale;

- persoana extrădată nu poate face obiectul unei judecăți penale;

- persoana extrădată nu poate fi deținută în vederea executării unei pedepse;

- persoana extrădată nu poate fi supusă unei restricții a libertății individuale.

Fiecare dintre ipotezele menționate în textul de lege reprezintă un caz distinct în care principiul specialității împiedică desfășurarea unei proceduri judiciare (nu neapărat de natură penală, în funcție de legislația specifică fiecărui stat ) împotriva persoanei extrădată.

Trebuie observat că în alineatul 1 al art. 74 din Legea nr. 302/2004 se folosește conjuncția ”nici” înainte de fiecare adjectiv (”urmărită ”, ”judecată ”, ”deținută ”, ”supusă” ), ceea ce indică intenția de excludere, pe rând, a ideilor exprimate prin cuvintele pe care le precedă, respectiv fiecare dintre cele patru cazuri redate anterior.

Astfel, interpretarea corectă a art. 74 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 determină concluzia că persoana urmărită nu poate fi urmărită penală/ judecată/ deținută în vederea executării unei pedepse/ supusă unei restricții a libertății individuale, pentru fapte anterioare predării, cu excepția excepțiilor prevăzute de lege (acordul statului solicitat sau prezența persoanei extrădate pe teritoriul statului unde s-a realizat predarea, după 45 de zile de la liberarea sa definitivă).

Principiul specialității constituie în practică o garanție a respectării drepturilor persoanei extrădate, prin respectarea întocmai a condițiilor în care extrădarea a fost acordată și împiedicarea eludării normelor privind extrădarea.

Acesta se opune expres judecării persoanei extrădate pentru orice infracțiune săvârșită anterior remiterii si care n-a format obiectul cererii de extrădare.

Nu se poate aprecia că referirea la restricționarea libertății individuale constituie finalitatea urmărită prin instituirea principiului specialității, astfel încât interdicția urmăririi sau judecării persoanei extrădate să nu fie aplicabilă, fiind prohibită numai privarea de libertate a persoanei extrădate.

Redactarea textului de lege nu susține o astfel de interpretare, reținută de judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță.

În măsura în care voința legiuitorului ar fi fost în sensul opiniei exprimate în încheierea contestată textul de lege trebuie să aibă o cu totul altă redactare, în timp ce actuala reglementare este clară, determinând concluzia că este prohibită urmărirea penală sau judecată unei persoane protejată de principiul specialității, indiferent de soluția ce s-ar pronunța în cauză.

De altfel, această concluzie a fost reținută de instanțe și la pronunțarea încheierii nr. 351/01.08.2019 a Tribunalului Constanța și a încheierii nr. 415/22.10.2019 a Tribunalului Constanța, când au fost admise cererile de sesizare a Ministerului Justiției în vederea formulării solicitării către autoritățile din Republica M., pentru obținerea consimțământului pentru urmărirea penală a inculpatului …, în legătură cu infracțiunile din cauză.

În încheierea nr. 415/22.10.2019 a Tribunalului Constanța se reține că ”în condițiile în care cauza este în faza de urmărire penală, solicitarea consimțământului trebuie să se refere la toate aspectele viitoare ale procesului penal, incluzând eventuala judecată și eventuala punere în executare a hotărârii definitive ”.

Se observă că prin cele două încheieri s-a apreciat necesară obținerea consimțământului autorităților [...] pentru cercetarea și judecarea inculpatului …, pentru alte fapte anterioare predării, în acord cu interpretarea dată de curte în prezenta cauză.

Cele două încheieri nu pot fi valorificate din perspectiva autorității de lucru judecat, dat fiind că nu există o identitate de părți, obiect, cauză, procedurile judiciare anterioare având finalități diferite față de actuala procedură, ce are ca obiect verificarea competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organelor de urmărire penală.

Cu toate acestea, problema de drept, derivând din interpretarea art. 74 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, este identică în prezenta cauză și în cauzele în care au fost pronunțate încheierea nr. 351/01.08.2019 a Tribunalului Constanța și încheierea nr. 415/22.10.2019 a Tribunalului Constanța, astfel că și dezlegarea dată problemei de drept trebuie să fie identică, ca o garanție a caracterului unitar al practicii judiciare, ce da expresie principiului securității raporturilor juridice.

Curtea mai remarcă faptul că și organele de urmărire penală au apreciat în faza de urmărire penală că este necesar consimțământul autorităților [...] pentru a se continua urmărirea penală a inculpatului [...], pentru alte fapte anterioare, diferite de cele care au făcut obiectul extrădării, tocmai de aceea au sesizat Tribunalul Constanța, care a pronunțat încheierile nr. 351/01.08.2019 și nr. 415/22.10.2019.

În concluzie, curtea reține că în cauză nu există consimțământul autorităților [...] pentru cercetarea inculpatului … pentru faptele menționate în rechizitoriul nr. .../P/2015 din data de 21.12.2020 al DNA - Serviciul Teritorial Constanţa, în condițiile în care inculpatul a fost extrădat din Republica M., motiv pentru care principiul specialității consacrat de art. 74 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 se opune ca inculpatul să fie urmărit penal și trimis în judecată pentru fapte anterioare, altele decât cele care au motivat extrădarea.

Principiul specialității determină interdicția efectuării unor acte de urmărire penală sau de judecată împotriva inculpatului …, pentru alte fapte anterioare extrădării.

Acest principiu are și o componentă procedurală, ce determină interdicția efectuării unor acte de urmărire penală împotriva persoanei extrădate, motiv pentru care actele de urmărire penală efectuate începând cu data de 03.07.2019, precum și a mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, începând cu data de 03.07.2019, privind pe inculpatul [...] sunt realizate contrar prevederilor art. 74 alin. 1 Cod procedură penală.

Încălcarea dispozițiilor art. 74 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 prin desfășurarea unei proceduri de urmărire penală împotriva inculpatului … constituie o încălcare a condițiilor privind desfășurarea procesului penal, ce atrage nulitatea relativă, în condițiile art. 282 alin. 1 Cod procedură penală.

Neregularitatea procedurală constatată, constând în desfășurarea unor acte de procedură împotriva inculpatului, administrarea de probe și trimiterea în judecată, determină nulitatea relativă a tuturor acestor acte de procedură, mijloace de probă și a actului de sesizare a instanței, dat fiind că s-a produs o vătămare a drepturilor procesuale ale inculpatului …, care este supus unei noi proceduri penale, ce poate să se finalizeze cu o hotărâre de condamnare, deși se află sub protecția principiului specialității, de care inculpatul a înțeles să beneficieze.

Așa cum am arătat anterior, principiul specialității constituie și o garanție a protejării drepturilor inculpatului, ce a fost încălcată prin trimiterea sa în judecată, atât timp cât nu există acordul autorităților [...] pentru cercetarea inculpatului pentru alte fapte anterioare predării.

Neregularitatea constată impune a se reține nulitatea relativă a actelor procesuale și a actelor de procedură efectuate începând cu data de 03.07.2019, precum și a mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, începând cu data de 03.07.2019, privind pe inculpatul …, cu consecința excluderii acestor mijloace de probă.

Drept urmare, este întemeiată susținerea inculpatului … privind incidența în cauză a principiului specialității, ceea ce impune admiterea contestației și reformarea încheierii contestate.

Pentru aceste considerente, în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală curtea va respinge ca nefondată contestaţia formulată de inculpata [...] împotriva încheierii nr. 201/08.04.2022 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. …/118/2020/a1*.

În baza art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 347 Cod procedură penală va fi admisă contestaţia formulată de inculpatul [...] împotriva încheierii nr. 201/08.04.2022 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. …/118/2020/a1*.

Se va desfiinţa în parte încheierea penală contestată şi, rejudecând, se vor admite cererile și excepțiile formulate de inculpatul … și se va constata neregularitatea rechizitoriului nr. .../P/2015 din data de 21.12.2020 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, ca efect al nerespectării principiului specialității prev. de art. 74 din Legea nr. 302/2004.

Se va constata nulitatea relativă a actelor procesuale și a actelor de procedură efectuate începând cu data de 03.07.2019, precum și a mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, începând cu data de 03.07.2019, privind pe inculpatul … și se va dispune excluderea acestor mijloace de probă.

Se va dispune comunicarea încheierii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, pentru ca, în conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. 3 Cod procedură penală, în termen de 5 zile de la comunicare, procurorul să procedeze la remedierea neregularităților actului de sesizare și să comunice dacă menține dispoziția de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.

Se vor menține celelalte dispoziții ale încheierii penale contestate, în măsura în care nu contravin prezentei încheieri.