Hotărâre nr. 459/CM din 20.12.2022

Noțiunea de „vechime în funcție”, prevăzută în Nota de subsol nr. 1 la tabelul prevăzut în cap.

I lit.

B din anexa nr.

V la Legea-cadru nr. 153/2017, nu include și vechimea în funcția de specialist IT, aceasta nefiind producătoare de efecte juridice pe planul stabilirii drepturilor salariale, constatându-se că nu se poate refuza aplicarea prevederilor legale considerând că sunt discriminatorii, pe motivul recunoașterii dreptului pretins prin cererea de față altor specialiști IT, prin hotărâri judecătorești ori acte administrative ale unor ordonatori de credite diferiți.

Decizia ÎCCJ nr. 2/2015 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Deciziile CCR nr. 818/2008 și nr. 997/2008

Cap. I lit. B din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017

I. Procedura în faţa primei instanţe

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 06.10.2021 sub nr. …/118/2021, astfel cum a fost modificată, reclamanții … au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa și Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, înlăturarea discriminării salariale existente între aceștia și specialiștii IT din cadrul Tribunalului Constanța la acordarea drepturilor salariale corespunzător salarizării de care beneficiază specialiștii IT din raza Curții de Apel Constanța, cu luarea în considerare a vechimii în funcția de specialist IT; obligarea pârâtului să emită noi decizii de salarizare și să plătească diferențele salariale de la data de 01.03.2019.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că se întemeiază pe dispozițiile art. 120 alin. 6 din Legea nr. 304/2004, modificată prin Ordonanța nr. 12/2019, din a cărui interpretare rezultă că nu se distinge între specialiștii IT din cadrul instanțelor și parchetelor, ci se stabilește expres că toți specialiștii IT din cadrul familiei ocupaționale Justiție sunt salarizați corespunzător salarizării de care beneficiază specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Comparând salarizarea de care beneficiază specialiştii IT din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa cu salarizarea specialiştilor IT de la Tribunalul Constanţa, se constată că drepturile salariale ale acestora din urmă sunt mai mari decât cele de care beneficiază reclamanții, deoarece salarizarea specialiştilor IT de la Tribunalul Constanţa s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 22 din Secţiunea 6 a capitolului VIII din Legea-cadru nr. 153/2017, adică cu luarea în considerare a vechimii în funcţie a specialiştilor IT, aşa cum reiese şi din referatul ataşat adresei nr. 50/B.I.R.P./20.05.2021 a Curţii de Apel Constanţa.

Salarizarea diferită a specialiştilor IT din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale (JUSTIŢIE) încalcă principiile nediscriminării (art. 6 lit. b) şi egalităţii (art. 6 lit. c), care stau la baza Legii-cadru nr. 153/2017, dar şi prevederile art. 39 alin. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Această interpretare vine în acord cu prevederile art. 16 din Constituţia României care instituie principiul egalităţii între cetăţenii României.

Reclamanții au arătat că, din moment ce prevederile legale aplicabile salarizării specialiştilor IT din instanţe şi parchete sunt identice, statutul de personal auxiliar de specialitate este comun, studiile de specialitate şi activităţile desfăşurate sunt similare; având acelaşi grad, aceeaşi gradaţie, aceeaşi vechime în muncă, aceeaşi vechime în funcţie, atunci şi tratamentul juridic aplicabil salariului de bază/ indemnizaţiei de încadrare trebuie să fie acelaşi, nefiind permis ca specialiştii IT de la Tribunalul Constanţa cu acelaşi grad, gradaţie, nivel de studii, vechime în muncă şi vechime în funcţie să aibă un salariu diferit de cel al specialiştilor IT de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Atât Curtea Constituţională, cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, arată că bugetarii ar trebui să beneficieze de o salarizare unitară pentru a nu exista discriminare cu privire la acest domeniu, dacă au acelaşi grad, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate şi aceleaşi studii.

În timp ce specialiştii IT din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa sunt încadraţi prin plafonare la un nivel de vechime în funcţie de 0 - 3 ani, doar cu acordarea vechimii în muncă (aşa cum reiese din decizia nr. 36 din 26.03.2019 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa), specialiştii IT din cadrul Tribunalului Constanţa sunt salarizaţi ţinând cont de vechimea în muncă şi de vechimea în funcţie.

Tribunalul Constanţa, Tribunalul Timiş, Tribunalul Iaşi, Tribunalul Bacău, Tribunalul Alba (ca şi exemple) au adoptat aceeaşi interpretare a dispoziţiilor referitoare la salarizarea specialiştilor IT, adică acordarea salariului în funcţie de vechimea în muncă şi în funcţie, aşa cum se vede pe site-urile acestor instituţii la rubrica privind transparența veniturilor salariale, descărcate de pe paginile de internet ale tribunalelor (la care au găsit specialişti IT cu o vechime în funcţie între 10 şi 15 de ani, pentru comparaţie cu salarizarea reclamanților [...] şi [...]).

Prin compararea salariilor specialiştilor IT de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa cu salariile specialiştilor IT de la instanţele din România (inclusiv Tribunalul Constanţa), se observă că, începând cu 01.03.2019, există discriminare de salarizare a specialiştilor IT de la cele două instituţii de justiţie din Constanţa.

Salarizarea reclamanților, diferită de salarizarea specialiştilor IT de la Tribunalul Constanța, lipseşte de sens și practic anulează voinţa legiuitorului și raţiunea esenţială a Legii-cadru nr. 153/2017, şi anume aceea de nediscriminare şi egalizare a salariilor personalului cu aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în muncă, în funcţie sau în specialitate.

Reclamanții au susținut că, în sensul eliminării discriminării existente între specialiştii IT, Tribunalul Alba a admis acţiunile specialiştilor IT de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba şi de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, prin care s-a constatat discriminarea acestor specialişti faţă de cei de la Tribunalul Alba şi respectiv Curtea de Apel Alba-Iulia şi a obligat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia (angajatorul tuturor specialiştilor IT) să emită decizii de salarizare începând cu 23.07.2018, cu luarea în considerare a vechimii în funcţie (dosarele nr. 2961/107/2018 şi 1714/107/2019 ale Tribunalului Alba).

În drept au fost invocate dispozițiile Codului de procedură civilă, art. 6 din Legea nr. 153/2017, prevederile O.G. 137/2000.

La data de 12.10.2021, pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei îndeplinirii procedurii prealabile.

În motivare, pârâtul a arătat că reclamanții aveau obligația de a urma procedura prevăzută de art. 7 alin. 1 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, respectiv să conteste în termen de 20 de zile modul de stabilire a drepturilor salariale, prin actul administrativ emis.

Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că potrivit art. 38 alin. 3 şi 6 din Legea nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, au fost majorate cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017.

În situaţia în care, începând cu 01.01.2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie şi indemnizaţiile de încadrare au fost mai mari decât cele stabilite, potrivit legii, pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariate reglementate, au fost acordate cele stabilite pentru anul 2022.

Specialiştii din cadrul Ministerului Public au beneficiat de majorarea salariului din luna decembrie 2017 până la nivelul salariului de bază prevăzut la pct. 4 de la lit.

B din Cap.

I al Anexei V a Legii nr. 153/2017, majorat cu 15% pentru complexitatea muncii, concomitent cu majorarea cu 25% a cuantumului sporurilor în plată în luna decembrie 2017.

Pentru personalul care a atins nivelul salariului de bază prevăzut de lege pentru anul 2022, majorat cu 15% pentru complexitatea muncii, cuantumul sporurilor a fost determinat prin aplicarea procentelor prevăzute la art. 4 şi art. 5 din Cap.

VIII al Anexei V din Legea nr. 153/2017, respectiv 30% din salariul de bază (din care 15% spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii şi 15% spor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase).

Salariul de bază pentru specialiştii din cadrul Ministerului Public a fost stabilit conform lit.

B, nr. crt. 4, din Cap.

I al Anexei V din Legea nr. 153/2017, corespunzător funcţiei de procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie.

Indemnizaţia de încadrare se majorează direct proporţional cu vechimea în muncă şi în funcţie, aceasta din urmă fiind definită la pct. 1 al Notei de la lit.

B din Cap.

I al Anexei V a legii anterior menţionate: prin „vechime în funcţie" se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie.

Întrucât legiuitorul nu a prevăzut ca şi vechimea în funcţia de specialist să constituie vechime în funcţie, astfel încât să poată fi luată în calcul la stabilirea salariilor de bază ale specialiştilor, acestea sunt egale cu indemnizaţia unui procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie cu o vechime în funcţie între 0-3 ani.

Pentru vechimea în funcţie dobândită în cadrul parchetului, specialiştii care nu au atins nivelul de salarizare aferent anului 2022 beneficiază de prevederile art. 39 alin. 1 din Legea nr. 153/2017, respectiv salarizarea se face la nivelul prevăzut pentru funcţii similare.

Pârâtul a menționat că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, trebuie avute în vedere dispoziţiile Deciziilor nr. 818 - 821 din 03.07.2008 ale Curţii Constituţionale, publicate în M.

Of. nr. 537 din 16.07.2008.

Prin deciziile anterior menţionate, instanţa de contencios constituţional a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 şi art. 27 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În considerentele Deciziei nr. 289 din 07.06.2005, publicată în M.

Of. nr. 586 din 07.07.2005, Curtea Constituţională a reţinut că „legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare existent ori să îl înlocuiască cu altul nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmărit, ţinând seama şi de resursele financiare disponibile în diferite perioade de timp”.

Totodată, instanţa de contencios constituţional a statuat că „sporurile, premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintă drepturi salariate suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie.

Diferenţierea indemnizaţiilor şi a salariilor de bază pentru demnitari şi alţi salariaţi din sectorul bugetar este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de importanţa şi complexitatea diferitelor funcţii.

Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula” (Decizia nr. 693 din 17.10.2006).

În jurisprudenţa sa, C.E.D.O. a reţinut că „este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat.

Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare” (Hot. din 08.11.2005, pron. în cauza Kechko c.

Ucrainei).

De asemenea, aceeaşi instanţă a stabilit că „statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor sale în acest domeniu.

Curtea a constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluţii legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit” (Hot. din 08.12.2009, pron. în cauza Wieczorek c.

Poloniei).

Toate aceste statuări ale Curţii Constituţionale şi ale Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi în prezenta cauză.

În sistemul de drept românesc, jurisprudenţa nu constituie izvor de drept, instanţele judecătoreşti nefiind ţinute de soluţiile pronunţate anterior de alte instanţe.

Hotărârile judecătoreşti au aplicabilitate numai la speţa dedusă judecăţii, efectele lor neputând fi extinse la alte cauze similare cu care instanţele au fost învestite.

De asemenea, deciziile de încadrare sau alte acte care fără caracter obligatoriu sau normativ, emise de alte instituţii publice, nu pot fi opuse sau impuse Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa în calitate de angajator.

La data de 09.02.2022, pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a formulat completări la întâmpinare, prin care a arătat că invocă decizia nr. 31/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, aceasta fiind aplicabilă și reclamanților din prezenta cauză.

La data de 10.02.2022, pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile neîndeplinirii procedurii prealabile și a lipsei calității procesuale pasive, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii ca neîntemeiată.

Instanța a încuviințat părților proba cu înscrisurile atașate la dosarul cauzei.

Prin sentinţa civilă nr.1069 din 30.03.2022, Tribunalul Constanţa a respins ca neîntemeiată excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de pârâţi prin întâmpinările formulate.

A respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, invocată prin întâmpinare.

A admis cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanţii … în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, cu participarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Au fost obligaţi pârâţii să recalculeze drepturile salariale ale reclamanţilor în conformitate cu dispoziţiile Anexei nr. 5, Capitolul VIII, secţiunea a 6-a, cu valorificarea vechimii în funcţia de specialist IT, de la data de 01.03.2019 şi până la încetarea stării de discriminare.

Au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamanţilor diferenţa dintre drepturile cuvenite, astfel cum au fost recalculate şi drepturile efectiv achitate, actualizate cu rata inflaţiei, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată de la data plăţii fiecărui salariu şi până la plata efectivă a diferenţelor.

II. Procedura în faţa instanţei de apel

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în temeiul art. 466 Cod procedură civilă şi art. 214 din Legea nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a formulat apel împotriva sentinţei civile nr. 1069/2022 din 30.03.2022, pronunţată de Tribunalul Constanţa - Secţia I civilă în dosarul …/118/2021.

Solicită admiterea apelului şi, în baza art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, schimbarea sentinţei apelate, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:

Instanţa de fond nu a ţinut cont că, potrivit art. 38 alin. 3 şi 6 din Legea nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, au fost majorate cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017.

În situaţia în care, începând cu 01.01.2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie şi indemnizaţiile de încadrare au fost mai mari decât cele stabilite, potrivit legii, pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, au fost acordate cele stabilite pentru anul 2022.

Specialiştii din cadrul Ministerului Public au beneficiat de majorarea salariului din luna decembrie 2017 până la nivelul salariului de bază prevăzut la pct. 4 de la lit.

B din cap.

I al Anexei V a Legii nr. 153/2017, majorat cu 15% pentru complexitatea muncii, concomitent cu majorarea cu 25% a cuantumului sporurilor în plată în luna decembrie 2017.

Pentru personalul care a atins nivelul salariului de bază prevăzut de lege pentru anul 2022, majorat cu 15% pentru complexitatea muncii, cuantumul sporurilor a fost determinai prin aplicarea procentelor prevăzute la art. 4 şi art. 5 din cap.

VIII al Anexei V din Legea nr. 153/2017, respectiv 30% din salariul de bază (din care 15% spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii şi 15% spor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase).

Salariul de bază pentru specialiştii din cadrul Ministerului Public a fost stabilit conform lit.

B, nr. crt .4, din cap.

I al Anexei V din Legea nr. 153/2017, corespunzător funcţiei de procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie.

Indemnizaţia de încadrare se majorează direct proporţional cu vechimea in muncă şi în funcţie, aceasta din urmă fiind definită la pct. 1 al notei de la lit.

B din cap.

I al Anexei V a legii anterior menţionate: prin „vechime în funcţie” se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie.

Întrucât legiuitorul nu a prevăzut ca și vechimea în funcţia de specialist să constituie vechime în funcţie, astfel încât să poată fi luată în calcul la stabilirea salariilor de bază ale specialiştilor, acestea sunt egale cu indemnizaţia unui procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie cu o vechime în funcţie între 0-3 ani.

Pentru vechimea în funcţie dobândită în cadrul parchetului, specialiştii care nu au atins nivelul de salarizare aferent anului 2022 beneficiază de prevederile art. 39 alin. 1 din Legea nr. 153/2017, respectiv salarizarea se face la nivelul prevăzut pentru funcţii similare.

În consecinţă, ordinele de salarizare ale reclamanţilor sunt legale şi temeinice.

Cu titlu de practică judiciară, invocă sentinţa civilă nr. 975/2020 din 16.10.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 2049/2/2020.

Trebuie subliniat că, prin Deciziile nr. 818 - 821 din 03.07.2008, publicate în M.

Of. nr. 537 din 16.07.2008, Curtea Constituţională a admis excepţiile de neconstituţionalitate invocate de Ministerul Justiţiei şi a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 şi art. 27 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În considerentele Deciziei nr. 289 din 07.06.2005, publicată în M.

Of. nr. 586 din 07.07.2005, Curtea Constituţională a reţinut că „legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare existent ori să îl înlocuiască cu altul nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmărit, ţinând seama şi de resursele financiare disponibile în diferite perioade de timp.

Totodată, instanţa de contencios constituţional a statuat că „sporurile, premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie.

Diferenţierea indemnizaţiilor şi a salariilor de bază pentru demnitari şi alţi salariaţi din sectorul bugetar este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de importanţa şi complexitatea diferitelor funcţii.

Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula” (Decizia nr. 693 din 17.10.2006).

În jurisprudenţa sa, C.E.D.O. a reţinut că „este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat.

Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare” (Hot. din 08.11.2005, pronunţată în cauza Kechko c.

Ucrainei).

De asemenea, aceeaşi instanţă a stabilit că „statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor sale în acest domeniu.

Curtea a constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluţii legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit” (Hot. din 08.12.2009, pronunţată în cauza Wieczorek c.

Poloniei).

Toate aceste statuări ale Curţii Constituţionale şi ale Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi în prezenta cauză.

Instanţa de fond nu a luat în considerare prevederile obligatorii ale Deciziei nr. 31/2021 pronunţată în dosarul nr. 536/1/2021 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-au statuat următoarele:

„În interpretarea și aplicarea principiului ierarhizării pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate, potrivit art. 6 lit. f din Legea-cadru nr. 15312017 privind salarizarea personalului plătii din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul personalului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism care nu are o grilă proprie de salarizare, trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit.

B de la capitolul I din anexa nr.

V, din acelaşi act normativ, vizează aplicarea acestor dispoziţii doar în ceea ce priveşte vechimea în muncă, nu si vechimea în funcţie”.

Astfel, consideră că decizia anterior menţionată este evident aplicabilă şi cu privire la specialiştii din cadrul Parchetului de lângă Curtea de Apel Constanţa şi a unităţilor subordonate, respectiv în sensul că vechimea în cazul specialiştilor din cadrul unităţilor de parchet se calculează doar pe orizontală pe grila din legea unică de salarizare, respectiv avându-se în vedere doar vechimea în muncă, iar nu şi pe verticală, cu luarea în considerare a vechimii în funcţie.

În aceeaşi ordine de idei, chiar din denumirea titlului marginal al Secţiunii 6 din Capitolul VIII din Anexa V din Legea nr. 153/2017, respectiv ”Salarizarea specialiştilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al celorlalte parchete”, legiuitorul a considerat că salarizarea specialiştilor din cadrul DNA şi DIICOT este aplicabilă şi celorlalte parchete.

Aşadar, Decizia ÎCCJ nr. 31/2021 pronunţată în dosarul nr. 536/1/2021, este aplicabilă inclusiv specialiştilor din cadrul Parchetului de lângă Curtea de Apel Constanţa şi unităţilor subordonate.

De altfel, acesta este şi modul în care Parchetul de lângă Curtea de Apel Constanţa a înţeles să aplice dispoziţiile legale în materie, Î.C.C.J. confirmând în mod neîndoielnic legalitatea calculării indemnizaţiei de încadrare a specialiştilor reclamanţi.

În sistemul de drept românesc, jurisprudenţa nu constituie izvor de drept, instanţele judecătoreşti nefiind ţinute de soluţiile pronunţate anterior de alte instanţe.

Hotărârile judecătoreşti au aplicabilitate numai la speţa dedusă judecăţii, efectele lor neputând fi extinse la alte cauze similare cu care instanţele au fost învestite.

De asemenea, deciziile de încadrare sau alte acte fără caracter obligatoriu sau normativ, emise de alte instituţii publice, nu pot fi opuse sau impuse Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa în calitate de angajator.

Prin sentinţa apelată, respectiv dispoziţia referitoare la valorificarea vechimii în funcţia de specialist IT, se încalcă dispoziţiile Legii nr. 153/2017 care reglementează drepturile salariale pe care le acordă fiecare angajator, iar „împrumutarea” altor drepturi de la alte funcţii şi de la alte categorii profesionale, pe cale judecătorească, nu poate fi admisă.

Potrivit Legii nr. 153/2017 nu este permisă valorificarea vechimii în funcţia de specialist IT în sensul solicitat de reclamanţi.

În mod concret, prin pronunţarea sentinţei nr. 1069/2022 instanţa de fond a adăugat la lege, a încălcat dispoziţiile obligatorii ale Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și a creat un precedent nemaiîntâlnit, respectiv ca salarizarea în funcţia de specialist IT să fie efectiv asimilată cu salarizarea magistraţilor, respectiv cu cea a procurorilor cu grad profesional de judecătorie, cu efecte asupra drepturilor salariate dobândite ca urmare a vechimii acumulate în funcţia de procuror cu grad de judecătorie.

Faţă de cele ce preced, luând în considerare argumentele pe larg expuse mai sus şi ţinând cont de dispoziţiile Deciziei Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 31/2021 pronunţată în dosarul nr. 536/1/2021, solicită instanţei de control judiciar să constate că deciziile de încadrare şi drepturile salariale ale reclamanţilor au fost în mod legal stabilite şi să se dispună admiterea apelului și schimbarea sentinţei apelate, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

În susţinerea celor precizate, invocă cu titlu de practică judiciară şi depune alăturat Decizia Curţii de Apel Constanţa nr. 233/CM/2022 pronunţată într-o cauză având obiect similar cu cel din prezentul dosar.

Astfel, în cauza recentă anterior menţionată, Curtea de Apel Constanţa a admis apelul P.C.A.

Constanţa, a schimbat sentinţa apelată şi a dispus respingerea cererii de nefondată.

Și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, în calitate de apelant-pârât, în temeiul art. 466 Cod procedură civilă şi art. 214 din Legea nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a formulat apel împotriva sentinţei civile nr. 1069/2022 din 30.03.2022, pronunţată de Tribunalul Constanţa - Secţia I civilă în dosarul 7422/118/2021, criticile expuse fiind identice cu cele ale apelantului pârât Parchetul de pe Curtea de apel Constanța.

Intimații reclamanți …, în temeiul art. 471 Cod procedură civilă, au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelurilor ca nefondate.

III. Soluția și considerentele Curții de apel

Criticile apelanților poartă în esență asupra valorificării în cazul reclamanților, specialiști IT în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, a vechimii în funcție similar vechimii în funcția de judecător/procuror.

Reclamanții sunt specialiști IT în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța și chestiunea litigioasă vizează modalitatea de stabilire a salariului de bază cu referire la incidența dispozițiilor din Legea nr. 303/2004, precum și a Legii nr. 153/2017, invocându-se, totodată, situația de discriminare în care aceștia se află.

Potrivit art. 120 alin. 51 din Legea nr. 303/2004, „Începând cu luna martie 2019, specialiștii IT din cadrul instanțelor și parchetelor, din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii și al instituțiilor aflate în coordonarea acestuia, al Ministerului Justiției și al Inspecției Judiciare beneficiază de aceleași drepturi salariale ca specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție stabilite potrivit legislației privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”.

Conform art. 22 alin. 1 din Secțiunea 6, Anexa nr. 5 a Legii-cadru nr. 153/2017: „(1) Salariile de bază pentru specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la cap.

I lit.

B nr. crt. 4. (2) Specialiștii prevăzuți la alin. (1) beneficiază și de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, după caz, cu excepția elementelor salariale care compun salariul de bază stabilit pentru categoriile profesionale din care fac parte”.

Prin urmare, din interpretarea logico-juridică a celor două texte de lege evocate, rezultă că în situația reclamanților salariul de bază se va stabili potrivit cap. I lit. B nr. crt. 4.

Deși în cap.

I lit.

B nr. crt. 4 se prevăd mai multe niveluri de salarizare pentru procurorii cu grad de judecătorie, diferența fiind dată inclusiv de vechimea în funcție, care conduce la majorarea „bazei de salarizare”, o astfel de majorare nu poate fi aplicată decât dacă sunt îndeplinite condițiile pentru vechimea în funcție, astfel cum sunt acestea explicitate la pct. 1 al Notei anexate tabelului de calcul al salariilor de bază, respectiv dacă se face dovada vechimii în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie.

Specialiștii IT din cadrul unităților de parchet nu fac însă parte din categoria magistraților ori a personalului asimilat magistraților, limitativ indicați în textul Notei și, pe cale de consecință, nu pot beneficia de majorarea aferentă vechimii în funcția de magistrat sau personal asimilat.

Semnificație juridică are în speță interpretarea sintagmei „vechime în funcție”, prin care se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie.

Prin urmare, în mod eronat tribunalul a apreciat că în mod greșit pârâții au stabilit că salariul de bază al specialiștilor IT din cadrul parchetelor se calculează prin raportare la salariul de bază al unui procuror cu grad de judecătorie, calculat fără aplicarea majorării corespunzătoare vechimii în funcția de magistrat/personal asimilat magistraților, la care se adaugă celelalte drepturi salariale aferente categoriei profesionale din care fac parte (sporuri, prime, etc., acordate personalului auxiliar din cadrul instanțelor).

Susținerile reclamanților privitoare la faptul că salariile personalului auxiliar de specialitate se diferențiază în raport cu vechimea în specialitate sunt nerelevante, având în vedere că în privința specialiștilor IT sunt aplicabile dispozițiile speciale ale Legii nr. 304/2004, care, deși îi menține în categoria profesională a personalului auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor, le stabilește un nivel de salarizare superior, prin raportare la o altă categorie profesională – de procuror cu grad de judecătorie, cu excluderea însă a majorării specifice vechimii în funcția de magistrat.

În măsura în care s-ar da relevanță susținerilor potrivit cărora reclamanții ar trebui să beneficieze de salariul de bază aferent unui procuror cu grad de judecătorie, dar în același timp și de majorarea pentru vechimea în funcție acordată personalului auxiliar de specialitate, s-ar adăuga în mod nepermis la lege, în condițiile în care în Anexa V la Legea nr. 153/2017 nu este prevăzută în grilele de salarizare o astfel de posibilitate, majorările pentru vechimea în funcție prevăzute pentru categoria magistraților și cele pentru personalul auxiliar fiind diferite și fiind prevăzute în mod distinct pentru fiecare categorie profesională.

Mai mult decât atât, efectul salarial al vechimii în funcția de judecător/procuror a fost interpretat restrictiv de către însăși instanța supremă care, prin Decizia nr. 31/2021 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a statuat cu caracter general obligatoriu că: „În interpretarea și aplicarea principiului ierarhizării pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate, potrivit art. 6 lit. f din Legea-cadru nr. 15312017 privind salarizarea personalului plătii din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul personalului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism care nu are o grilă proprie de salarizare, trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit.

B de la capitolul I din anexa nr.

V, din acelaşi act normativ, vizează aplicarea acestor dispoziţii doar în ceea ce priveşte vechimea în muncă, nu și vechimea în funcţie”.

Chiar dacă statuarea instanței supreme privește personalul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, raționamentul logico-juridic este aplicabil și în cazul reclamanților, eadem ratio și mutatis mutandis.

În acest sens, Curtea reține că în considerentele deciziei amintite, fără a face nicio distincție între personal auxiliar de specialitate şi funcţionari publici, și nici nu era cazul din moment ce analiza se face raportat la magistrați și personalul asimilat acestora, instanța supremă a arătat expressis verbis:

„94.

Faptul că prin nota de subsol nr. 1 la tabelul prevăzut în cap.

I lit.

B din anexa nr.

V la Legea-cadru nr. 153/2017 se prevede că prin "vechime în funcţie", în sensul prezentului capitol, se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie, denotă că ierarhizarea salarizării în funcţie de această vechime nu se poate aplica decât categoriilor de personal expres prevăzute, nu şi categoriilor de personal a căror salarizare se stabileşte prin „trimitere” la coeficientul de ierarhizare.

95. Menţiunea expresă a legiuitorului privind înţelegerea noţiunii de "vechime în funcţie" trebuie interpretată în sensul limitării la funcţiile special şl limitativ prevăzute în nota de subsol anterior evocată”.

Or, reclamanții sunt beneficiarii unei astfel de norme de trimitere, ceea ce îi exclude de la beneficiul vechimii în funcția de judecător/procuror.

Ca urmare, susținerile reclamanților nu pot fi valorificate prin raportare la decizia CCR nr. 794/2016 (invocată de reclamanți în cererea de chemare în judecată), după publicarea în Monitorul Oficial al României și a dobândirii caracterului general obligatoriu de către decizia ÎCCJ nr. 31/2021.

În ceea ce privește pretinsa discriminare sau inechitate în raport cu salarizarea altor specialiști IT din cadrul sistemului judiciar, Curtea reține, după cum s-a stabilit prin Deciziile CCR nr. 818/2008 și nr. 997/2008, că instanțele judecătorești nu au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.

Prin deciziile menționate, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, statuând că aceste dispoziții sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, precum și faptul că instanțele de judecată nu pot sancționa discriminările create prin lege, căreia i-ar extinde domeniul de aplicare la persoane și situații neprevăzute în ipotezele normelor.

Este adevărat că în cauza dedusă judecății intimații reclamanți și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile OG nr. 137/2000, invocând discriminarea față de specialiștii IT de la instanțele din raza Curții de apel Constanța, pe de o parte, iar pe de altă parte, față de specialiștii IT de la alte unități de parchet din țară, însă Curtea reține că prin Decizia ÎCCJ nr. 2/2015 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a reținut că, în aplicarea art. 2 raportat la art. 1 alin. 2 lit. e pct. i și alin. 3 din OG nr. 137/2000, „punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-au acordat unor angajați anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalți angajați”.

Așadar, Înalta Curte a reținut că, atât timp cât tratamentul mai favorabil al unor angajați este rezultatul punerii în executare a unor hotărâri judecătorești prin care s-au acordat acestora anumite drepturi salariale, în raport cu alți salariați cărora nu li s-au acordat aceste drepturi ori cărora le-au fost respinse astfel de cereri prin hotărâri judecătorești pronunțate de instanțe diferite, nu există discriminare în sensul art. 2 raportat la art. 1 alin. 2 lit. e pct.i și alin. 3 din OG nr. 137/2000.

Art. 16 alin. (2) din Constituţie statuează că nimeni nu este mai presus de lege.

Aşadar, nimeni nu poate invoca principiul nediscriminării pentru a obţine un anumit tratament, cu încălcarea legii.

Dimpotrivă, în fiecare litigiu, reclamantul va trebui să probeze legalitatea şi temeinicia cererii sale, ce nu se poate baza pe invocarea discriminării sau a egalităţii de tratament în raport cu soluţia pronunţată de o altă instanţă, ci pe argumente de interpretare şi aplicare corectă a legii, chiar şi în situaţia în care invocă o astfel de hotărâre.

Pe cale de consecinţă, interpretarea şi aplicarea corectă a legii reprezintă un scop legitim, în raport cu care nu se poate reţine existenţa unui tratament discriminatoriu în cazul în care tratamentul mai favorabil al unor angajaţi este rezultatul punerii în executare a unor hotărâri judecătoreşti prin care s-au acordat acestora anumite drepturi salariale.

În raport cu aceste considerente și având în vedere că noțiunea de „vechime în funcție”, prevăzută în Nota de subsol nr. 1 la tabelul prevăzut în cap.

I lit.

B din anexa nr.

V la Legea-cadru nr. 153/2017, nu include și vechimea în funcția de specialist IT, aceasta nefiind producătoare de efecte juridice pe planul stabilirii drepturilor salariale, Curtea constată că nu poate refuza aplicarea prevederilor legale considerând că sunt discriminatorii, pe motivul recunoașterii dreptului pretins prin cererea de față altor specialiști IT, prin hotărâri judecătorești ori acte administrative ale unor ordonatori de credite diferiți.

În consecință, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelurile și va schimba în parte sentinţa apelată, în sensul că va respinge acţiunea ca nefondată, urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.