Curtea de Apel CONSTANȚA · .

Hotărâre nr. 1 din 20.09.2022

Instanță: Curtea de Apel CONSTANȚA
Dosar: .
Obiect: Reexaminare taxă judiciară de timbru.
Soluție
Sursa: portal.just.ro

Caracterul definitiv al taxei judiciare de timbru la o instanţă nu împiedică eventuala modificare a cuantumului acestei taxe în căile de atac, ci doar o nouă reexaminare de către instanţa a cărei hotărâre este controlată.

Regula conform căreia dispozițiile instanței a cărei hotărâre se atacă, referitoare la taxa judiciară de timbru datorată în cauză nu sunt obligatorii pentru instanțele de control judiciar, rezultă în mod neechivoc nu numai din prevederile art. 38 din OUG nr. 80/2013, ci şi din cele ale art. 23 alin. 1 lit. b şi 24 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013, conform cu care cererile pentru exercitarea apelului şi recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani, iar nu cu 50% din taxa stabilită în primă instanță.

Art. 38 din OUG nr. 80/2013

Art. 23 alin. 1 lit. b şi 24 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013

La data de 12 septembrie 2022, petenta RAJDP CONSTANŢA, în calitate de apelantă-reclamantă, a formulat cerere de reexaminare a timbrajului stabilit de instanţa de apel prin rezoluţia din 02.09.2022, solicitând să se constatate că apelul acesteia este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

În motivare, petenta a arătat că în apel critică sentinţa civilă nr. 1158/06.04.2022 pronunţată de Tribunalul Constanţa, prin care acţiunea acesteia a fost respinsă ca fiind prescrisă, solicitând:

- în principal, admiterea apelului şi anularea hotărârii apelate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanţe în vederea soluţionării fondului cauzei.

- în subsidiar, admiterea apelului şi schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune opusă prin întâmpinare şi admiterea cererii introductive astfel cum a fost formulată.

Mai învederează petenta că, în cauză, a solicitat obligarea intimatului-pârât la plata sumei de 5.122.315 lei, reprezentând prejudiciu cauzat R.A.J.D.P.

Constanţa prin angajarea de plată nelegală şi includere pe costuri a sumei menţionate, inclusiv TVA, reprezentând contravaloarea consumului de motorină cu care au fost alimentate utilajele şi mijloacele auto închiriate de la diverşi furnizori de servicii, fără documente justificative legal întocmite, documente care să reflecte întocmai operaţiunile economico-financiare şi care să fie în concordanţă cu realitatea evenimentelor.

Învederează petenta că prin adresa emisă la 05.08.2022, instanţa de apel i-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru aferentă apelului, în valoare de 50 lei.

În motivarea cererii de reexaminare petenta a invocat, în primul rând, a se face aplicabilitatea disp. art. 28 din OUG nr. 80/2013 având în vedere că acţiunea, în faza procesuală a fondului, a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru, argument pentru care solicită constatarea simetriei în calea de atac a apelului, conform dispoziţiilor anterior citate, cu consecinţa constatării că apelul reclamantei este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

De asemenea, apelanta a solicitat a se constata incidenţa dispoziţiilor art. 30 din OUG nr. 80/2013 în raport de faptul că funcţionează potrivit Legii nr. 51/1990, O.G. nr.15/1993 şi O.G. nr. 64/1994, petenta sub autoritatea Consiliului Judeţean Constanţa, fiind organizată ca regie autonomă de interes public judeţean, al cărui buget, conform art. 9 din OG nr. 15/1993 este aprobat deopotrivă de Consiliul Judeţean Constanţa şi, prin urmare, dată fiind calitatea ei specială, cât şi natura bugetului, ce poate fi inclus în categoria veniturilor publice, se aplică dispoziţiile art. 30 din OUG nr. 80/2013.

Analizând cererea de reexaminare în raport de motivele invocate şi prevederile legale incidente, Curtea reţine că aceasta este nefondată.

Prin rezoluţia completului căruia i-a fost repartizat aleatoriu spre soluţionare dosarul nr. …/118/2021, s-a stabilit în sarcina apelantei Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa obligaţia de plată a unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 50 lei, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 (2) lit. a) din OUG nr. 80/2013.

Această obligaţie s-a stabilită în judecarea unei acţiuni aflată în stadiul procesual al apelului ce are ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 5.122.315 lei, reprezentând prejudiciu cauzat regiei prin angajarea de plată nelegală şi includere pe costuri a sumei menţionate, inclusiv TVA, reprezentând contravaloarea consumului de motorină cu care au fost alimentate utilajele şi mijloacele auto închiriate de la diverşi furnizori de servicii, fără documente justificative legal întocmite, documente care să reflecte întocmai operaţiunile economico-financiare şi care să fie în concordanţă cu realitatea evenimentelor.

Potrivit art. 30 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, sunt scutite de taxă judiciară de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de instituţii publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice.

Din lectura acestui text rezultă că, pentru a fi incident beneficiul scutirii reglementate de art. 30 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: a) cererea să fie formulată de o instituție publică; b) cererea să aibă ca obiect venituri publice.

În ceea ce privește prima condiție, art.5 lit. w) din O.U.G. nr. 57/2019-Codul administrativ defineşte instituţia publică ca fiind structură funcţională care acţionează în regim de putere publică şi/sau prestează servicii publice şi care este finanţată din venituri bugetare şi/sau din venituri proprii, în condiţiile legii finanţelor publice;

La rândul lor, regimul de putere publică este definit de art.5 lit. jj) din OUG nr. 57/2019 ca fiind - ansamblul prerogativelor şi constrângerilor prevăzute de lege în vederea exercitării atribuţiilor autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice şi care le conferă posibilitatea de a se impune cu forţă juridică obligatorie în raporturile lor cu persoane fizice sau juridice, pentru apărarea interesului public, în timp ce serviciul public este definit de art. 5 lit. kk) drept activitatea sau ansamblul de activităţi organizate de o autoritate a administraţiei publice ori de o instituţie publică sau autorizată/autorizate ori delegată de aceasta, în scopul satisfacerii unei nevoi cu caracter general sau a unui interes public, în mod regulat şi continuu.

Cadrul legislativ relevă următoarele trăsături principale ale instituțiilor publice: sunt, de regulă, structuri subordonate unor autorităţi ale administraţiei publice de specialitate; se înființează prin acte ale autorităţilor centrale sau locale, în scopul prestării unor servicii publice de interes naţional sau de interes local; sunt finanțate exclusiv din fonduri bugetare, din fonduri extrabugetare sau mixt; activitatea lor se materializează, în cea mai mare parte, în operaţiuni administrative de ordin practic, şi, mai rar, în acte administrative; pot să deţină în administrare bunuri proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale.

Activitatea autorităţilor publice şi instituţiilor publice se concretizează în două categorii de forme, una producătoare de efecte juridice (actele administrative, contractele administrative) şi alta neproducătoare de efecte juridice proprii (operaţiunile administrative).

Forma principală a activităţii a autorităţilor publice este alcătuită din acte administrative şi operaţiuni tehnico-materiale, acestea din urmă deţin supremaţia în volumul activităţii administraţiei publice.

Dacă legiuitorul a definit actul administrativ (art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004), operaţiunile administrative nu au primit o definiţie legală, dar acestea reprezintă forme concrete de realizare a activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice în realizarea sarcinilor conferite lor prin lege, care nu produc prin ele însele efecte juridice, indiferent dacă însoţesc sau nu un act juridic.

Aşadar, operaţiunile administrative nu produc, în sine, niciun efect juridic, ele pregătind un act administrativ, conferindu-i caracter executoriu sau servind la îndeplinirea formalităţilor de publicitate a actului deja emis.

Va rezulta astfel că, în principiu, chiar dacă sunt implicate în satisfacerea unei nevoi cu caracter general sau a unui interes public, în mod regulat şi continuu, regia autonomă de interes local sau judeţean nu produce nici acte administrative şi (cu atât mai puţin) nici operaţiuni administrative.

Apoi, potrivit art. 92 alin. 1 şi alin. 2 din Codul administrativ (cu denumirea marginală „Participarea cu capital sau cu bunuri”, consiliile locale şi consiliile judeţene pot hotărî asupra participării cu împrumuturi, capital sau cu bunuri, după caz, în numele şi în interesul colectivităţilor locale la nivelul cărora sunt alese, la înfiinţarea, funcţionarea şi dezvoltarea unor organisme prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local sau judeţean, în condiţiile legii, în accepţiunea codului aceste organisme fiind pe de o parte instituţii publice de interes local sau judeţean (art.92 alin. 2 lit. a) şi, pe de altă parte societăţi şi regii autonome de interes local sau judeţean (art.92 alin. 2lit. b).

Reiese astfel din analiza art.92 alin. 2 din Codul administrativ că legea face o distincție clară între instituţia publica şi regia autonomă de interes local sau judeţean,o concepţie care se regăseşte constant în cuprinsul acestui act normativ (spre exemplu, în art. 300 unde se folosesc cinci categorii distincte de subiecte ale drepturilor şi obligaţilor administrative: 1. autorităţile administraţiei publice centrale, 2. instituţiile publice, 3. regiile autonome din subordinea acestora, 4. instituţiile publice şi 5. regiile autonome din subordinea autorităţilor publice locale).

Astfel, regiile autonome au rezultat din reorganizarea fostelor unităţilor economice de stat „indiferent de organul în subordinea căruia îşi desfăşurau activitatea” potrivit Legii nr. 15/1990, în ramurile strategice ale economiei naţionale - industria de armament, energetică, exploatarea minelor şi a gazelor naturale, poştă şi transporturi feroviare -, precum şi în unele domenii aparținând altor ramuri stabilite de guvern.

Regiile autonome erau persoane juridice şi funcţionau „pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară”, putând fi înfiinţate prin hotărâre a organelor judeţene şi municipale ale administraţiei de stat, pentru cele de interes local, din ramurile şi domeniile amintite.

Prin O.G. nr. 15/1993, activitatea regiilor autonome a fost restructurată în scopul asigurării funcţionării acestora pe principiul eficienţei economice, încadrarea într-o disciplină financiară strictă, administrarea judicioasă a bunurilor proprietate publică, precum şi reglementarea relaţiilor dintre regiile autonome şi administraţia publică.

Deşi atât instituţia publică cât şi regia autonomă de interes local sau judeţean sunt două concepte sunt strâns legate de ipoteza prestării unui serviciu public, simplul fapt că ambele tipuri de entități par fi înființate pentru acelaşi scop, nu poate conduce la concluzia asimilării regiei autonome de interes local sau judeţean cu instituţia publică

Astfel, dacă instituția publică nu poate fi imaginată în afara serviciului public, instituția publică îşi poate îndeplini misiunea încredințată de către legiuitor fie în mod direct fie prin delegarea unor atribuții către alte entități, de regulă private, intrând cu acestea în raporturi contractuale guvernate de regulile dreptului administrativ.

Dar, dacă relaţiile dintre instituția publică şi entitatea care prestează un serviciu public în baza legii şi împuternicirii date de instituția publică se circumscrie dreptului administrativ, relaţiile dintre entitatea privată care prestează un serviciu public şi beneficiarul acestui serviciu şi chestiunile privind funcționarea proprie a acestui prestator delegat de servicii exced regulilor de drept public.

De aceea, din coroborarea acestor texte legale rezultă că R.A.J.D.P. Constanța nu este „instituție publică”, prima condiție impusă de art. 30 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 nefiind îndeplinită.

Nici cea de-a doua condiție cerută de art. 30 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013 nu se regăsește în cauză.

Astfel, pentru a fi incident acest text, obiectul cererii trebuie să fie reprezentat de o pretenție bănească ce constituie un venit la bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale, inclusiv ale bugetului Fondului de asigurări sociale de sănătate, bugetului Trezoreriei Statului sau un venit la bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale.

Dar, alin. 2 al art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 nu este o reglementare autonomă faţă de alin. 1 al aceluiaşi art. 30 care impune ca obiectul cererii formulate de instituţia publică să fie un venit public.

Acesta va însemna că, în cazul unei instituții publice finanţate integral sau parţial din bugetele locale (R.A.J.D.P.

Constanța nu este o instituție publică în sensul O.U.G. nr. 57/2019 - Codul administrativ, dar este finanţată din bugetul local), pentru a fi incidentă scutirea reglementată de art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, obiectul cererii trebuie să fie un venit public la bugetul instituţiei publice şi nu orice fel de venit la bugetul acesteia.

Cadrul general şi procedurile privind formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor publice, precum şi responsabilităţile instituţiilor publice implicate în procesul bugetar este stabilit de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice.

Acest act normativ reglementează şi domeniul elaborării, aprobării, executării şi raportării bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, instituţii care potrivit art.2 pct. 30 Legea nr.500/2002 includ Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, alte autorităţi publice, instituţiile publice autonome, precum şi instituţiile din subordinea/coordonarea acestora, finanţate din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2).

Legea privind finanţele publice definește foarte clar (la art.2 pct. 42) noțiunea de venituri bugetare ca fiind resursele băneşti care se cuvin, printre altele, şi bugetelor instituțiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetele locale în baza unor prevederi legale, formate din impozite, taxe, contribuţii şi alte vărsăminte.

Aşadar, în primul rând, venitul public/bugetar este datorat în temeiul unei prevederi legale şi în al doilea rând, are ca obiect un impozit - o prelevare obligatorie, fără contraprestaţie şi nerambursabilă, efectuată de către administraţia publică pentru satisfacerea necesităţilor de interes general (art.2 pct. 29 din Legea nr. 500/2002), o taxă - o sumă plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă, pentru serviciile prestate acesteia de către un agent economic, o instituţie publică sau un serviciu public (art.2 pct. 40), o contribuţie – o prelevare obligatorie a unei părţi din veniturile persoanelor fizice şi juridice, cu sau fără posibilitatea obţinerii unei contraprestaţii; (art. 2 pct. 19) sau alte vărsăminte – o modalitate de stingere a obligaţiei legale, prin virarea unei sume de bani, efectuată de un agent economic sau de o instituţie publică ori financiară. (art.2 pct. 41)

Or, obiectul cererii din cauza de faţă în reprezintă „prejudiciu cauzat R.A.J.D.P.

Constanța” despre care se pretinde că ar fi datorat în temeiul unei forme de răspundere civilă, astfel că nu poate constitui „venit public” în accepţiunea art.30 din O.U.G. nr. 80/2013 pentru că, indiferent de faptul că, în final, va fi evidenţiat în bugetul de venituri şi cheltuieli al R.A.J.D.P.

Constanța, nu reprezintă un venit datorat în baza unei prevederi legale sub forma unor impozite, taxe, contribuţii şi alte vărsăminte aşa cum acestea sunt definite de Legea nr. 500/2002.

Pentru aceste considerente, nu se poate aprecia că apelul în care se contestă soluția respingerii cererii de chemare în judecată ce nu are ca obiect un venit public este scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.

În privinţa aplicării art.28 din acelaşi act normativ conform cu care dacă legea nu prevede altfel, este scutită de la plata taxei judiciare de timbru orice cerere pentru exercitarea unei căi de atac împotriva hotărârii judecătoreşti prin care a fost soluţionată o acţiune sau cerere scutită, potrivit legii, de taxă judiciară de timbru, curtea apreciază că nici acest motive de reexaminare nu poate fi reţinut.

Aceasta pentru că rațiunea principală a textului este aceea de a reglementa o soluție unitară în privinţa datorării sau nu a unor taxe judiciare de timbru în cazul judecării unor anumite categorii de cereri, indiferent de stadiul în care s-ar găsi procesul în care sunt supuse atenţiei instanţelor cererile respective – primă instanţă, căi ordinare de atac sau căi extraordinare de atac.

Apoi, art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013 face vorbire despre incidenţa şi în faţa instanțelor de control judiciar a aceleiaşi prevederi legale care stipulează scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, iar nu de impunerea în faţa acestor instanţe a măsurii pe care instanţa care a pronunțat hotărârea atacată a dispus-o cu privire la sarcina existența şi/sau inexistenţa şi întinderea obligaţiei de achitare a taxei judiciare de timbru.

Aceasta pentru că, potrivit art. 31 şi 33 din O.U.G. nr. 80/2013, fiecare instanţă de judecată este obligată să facă propria determinare a cuantumului taxelor judiciare de timbru pentru cererile cu care este învestită, această taxă fiind datorată atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac.

În plus, actul normativ privind taxele judiciare de timbru conţine o soluţie de principiu din a cărei analiză reiese că, în principiu, instanţa de control judiciar nu este ţinută de soluţiile instanțelor inferiore ierarhic cu privire la obligaţiile părților de plată a acestor taxe.

Astfel, conform art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, în situaţia în care instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu.

Aplicarea acestui text este obligatorie oricare ar fi modalitatea prin care cuantumul taxei judiciare de timbru la instanţa a cărei hotărâre este controlată a fost stabilit în mod definitiv în faţa acestei instanţe, adică indiferent formularea sau nu a unei cereri de reexaminare la

Aceasta pentru că suma şi modul de calcul al taxei devin definitive în egală măsură, cu sau fără o cerere de reexaminare, dar aceasta nu împiedică instanţa de control judiciar să facă propria evaluare a aplicării prevederilor legii taxei de timbru în pricină.

Mai mult, dacă această facultate este recunoscută unei instanţe învestite cu soluţionarea unei căi extraordinare de atac ordinare, cu mai puternic cuvânt acest drept trebuie acceptat şi pentru instanța de control judiciar, când pricina nu a fost definitiv soluţionată, încheierea privind stabilirea taxei judiciare de timbru căpătând într-adevăr autoritate de lucru judecat, dar numai cu privire la taxe datorată în faţa acelei instanțe, caracterul definitiv al taxei judiciare de timbru la o instanţă neîmpiedicând eventuala modificare a cuantumului acestei taxe în căile de atac, ci doar o nouă reexaminare de către instanţa a cărei hotărâre este controlată.

De aceea, împrejurarea că, la tribunal, pentru analiza cererii reclamantei, acesta nu a plătit o taxă judiciară de timbru nu poate constitui un argument valid pentru înlăturarea obligativității plăţii taxei stabilite.