Curtea de Apel CONSTANȚA · .../327/2020
Hotărâre nr. 81/C din 23.03.2022
În speță, pârâtei i s-a imputat neîndeplinirea obligației de a încheia asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru autovehiculul deținut și pus în circulație.
Ca urmare a acestui fapt, la momentul producerii de către pârât a unui accident soldat cu pagube materiale, acoperirea prejudiciului nu s-a putut realiza în temeiul poliței de asigurare către partea păgubită, reclamanta fiind obligată să acopere prejudiciul în temeiul clauzelor din Acordul Multilateral între birourile naționale de asigurări ale statelor membre ale spațiului economic european și al altor state asociate, în calitate de birou național garant al soluționării cererii de despăgubire.
Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România s-a aflat in situația de garant al cererii de despăgubire rezultată din faptul ilicit al neîncheierii poliției de asigurare obligatorie de răspundere civilă a unui vehicul înmatriculat în România care a circulat pe teritoriul altui stat.
Or, această obligație de garanție s-a antrenat și s-a executat în sarcina recurentei ca urmare a faptului că proprietarul autovehiculului nu a încheiat un contract de asigurare obligatorie, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu fiind evidentă.
Art. 2305 Cod civil
I. Circumstanțele speţei;
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 17.03.2020, reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, în contradictoriu cu pârâții [...] și [...]., a solicitat obligarea acestora în solidar la plata sumei de 6.852,13 lei cu titlu de prejudiciu material și cheltuieli traducere documente, 751,47 lei cu titlu de dobândă penalizatoare legală aferentă sumei de 6.208,13 lei, 384,97 lei cu titlu de T.V.A. și în continuare, la plata penalităților legale de întârziere calculate pentru suma de 6.208,13 lei, de la data de 17.03.2020 până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
2. Hotărârile judecătorești pronunțate în cauză
Prin sentinţa civilă nr. 1507/22.09.2020 pronunţată de Judecătoria Tulcea s-a admis în parte cererea în pretenții formulată şi a obligat pârâtul [...] la plata către reclamantă a sumelor de 6.852,13 lei cu titlu de prejudiciu material și cheltuieli traducere documente, 751,47 lei cu titlu de dobândă penalizatoare legală aferentă sumei de 6.208,13 lei, 384,97 lei cu titlu de T.V.A. și în continuare, la plata penalităților legale de întârziere calculate pentru suma de 6.208,13 lei, de la data de 17.03.2020 până la data plății efective.
A fost obligat pârâtul [...] la plata către reclamantă a sumei de 504,43 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
De asemenea, a fost respinsă cererea privind pârâta [...]. ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 438/06.05.2021, pronunțată de Tribunalul Tulcea a fost respins apelul civil declarat de către apelantul-reclamant Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România, împotriva sentinţei civile nr. 1507/22.09.2020 pronunţate de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. .../327/2020, având ca obiect – pretenţii, în contradictoriu cu intimata-pârâtă [...]., ca nefondat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că, în data de 15.10.2016, pârâtul [...] a provocat un accident de circulație în Belgia, în timp ce conducea autoturismul înmatriculat sub nr. [...].
În urma informațiilor solicitate de la autorități s-a identificat proprietarul autoturismului - pârâta [...]. în raport de care prima instanță a respins cererea de chemare în judecată.
Apelantul a invocat faptul că prima instanța a făcut o greșită aplicare a legii, proprietarul autoturismului, respectiv pârâta [...] nu și-a îndeplinit obligația de a încheia asigurarea pentru autovehiculul implicat în accident, arătând că fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu este reprezentată tocmai de această inacțiune, respectiv neîndeplinirea obligației prevăzută de art. 48 alin. 1 din Legea nr. 136/1995.
Tribunalul a apreciat că atragerea răspunderii delictuale presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: faptă ilicită, un prejudiciu, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția celui care răspunde și a identificat ca faptă ilicită conducerea defectuoasă a autovehiculului și nu lipsa încheierii asigurării acestuia, iar această din urmă fapta are doar o natură contravențională fiind sancționată potrivit art. 64 din Legea nr. 136/1995 cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei şi cu reţinerea certificatului de înmatriculare/înregistrare a vehiculului, până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării (legea în vigoare în momentul producerii evenimentului rutier).
Pe de altă parte, nu se poate stabili nici legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, acesta din urma producându-se nu ca urmare a neasigurării autovehiculului de către [...]., ci din cauza faptei celuilalt pârât, [...].
Față de cele mai sus arătate, în temeiul art. 480 alin. 1 cod de procedură civilă, a fost respins apelul formulat de reclamantul Biroul Asigurătorilor De Autovehicule din România, în contradictoriu cu pârâții [...] și [...]., ca nefondat.
II. Calea de atac pe rolul Curții;
1. Motivele de recurs
Împotriva deciziei civile menționate a declarat recurs reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România pentru considerentele pe care le vom expune în continuare.
Tribunalul a făcut o interpretare şi o aplicare greşită a normelor de drept material în privinţa respingerii apelului introdus de reclamantă.
Subliniază că au întemeiat acţiunea în principal pe prevederile art. 1349 alin. 1 şi 2 şi 1357 din Codul civil privind răspunderea civilă delictuală a pârâtului şi răspunderea pentru fapta proprie a pârâtului, de a nu-şi fi încheiat asigurarea de răspundere civil auto şi care prin omisiunea de a-şi încheia poliţa de asigurare le-a creat un prejudiciu, fiind obligaţi să intervină în acest caz în calitate de garant şi să achite despăgubirile pentru, şi în numele pârâtului.
Dacă pârâtul şi-ar fi îndeplinit obligaţia de a încheia asigurarea pentru autovehicul, despăgubirile ar fi fost plătite de asigurător şi recurentul nu ar fi fost obligat să le plătească.
Astfel că prejudiciul suferit este reprezentat de diminuarea patrimoniului cu sumele de bani achitate către Biroul Naţional din Italia pentru plata despăgubirilor cuvenite persoanei prejudiciate prin accidentul provocat prin intermediul autovehiculului aflat în proprietatea pârâtului, precum şi cu sumele achitate în legătură directă cu această plată (pentru taxa de gestiune, pentru comisioane bancare, pentru traduceri).
Deci prejudiciul în acest caz este un prejudiciu patrimonial şi este rezultatul încălcării dreptului subiectiv de proprietate al recurentului.
Dacă pârâtul [...], în calitate de proprietar al autovehicului, şi-ar fi îndeplinit obligaţia de a încheia asigurarea pentru autovehicul, despăgubirile ar fi fost plătite de asigurător şi recurenta nu ar fi fost obligată să intervină în acest caz.
Consideră că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.
Prejudiciul suferit este reprezentat de diminuarea patrimoniului recurentei reclamante cu sumele de bani achitate către persoana prejudiciată pentru plata despăgubirilor cauzate prin accidentul provocat prin intermediul autovehiculului pârâtului.
Fapta ilicită săvârşită de pârât constă într-o inacţiune, respectiv în neîndeplinirea obligaţiei instituite în sarcina sa prin prevederile art. 48 alin 1 din Legea nr. 136/1995 de a încheia o asigurare RCA/Carte Verde pentru autovehiculul înmatriculat sub numărul [...] pe care-1 deţinea.
Existenţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.
Diminuarea patrimoniului recurentei ca urmare a faptului că pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a întocmi o poliţă de asigurare pentru autovehiculul [...] este evidentă.
Dacă pârâtul şi-ar fi îndeplinit obligaţia de a încheia asigurarea pentru autovehicul, despăgubirile ar fi fost plătite de asigurător şi recurenta nu ar fi fost obligată să intervină şi să le plătească.
Vinovăţia autorului faptei ilicite rezultă din faptul că orice deţinător de autovehicul cunoaşte faptul că este obligat să încheie o asigurare pentru acesta.
Pe de altă parte, în ipoteza puţin probabilă că nu cunoştea acest lucru, necunoaşterea legii nu exonerează pe nimeni de răspundere.
Deci vinovăţia pârâtului în săvârşirea faptei ilicite există şi indiferent de forma vinovăţiei (intenţie, culpă chiar şi cea mai uşoară), acesta este obligat să repare prejudiciul pe care l-a cauzat.
Arată de asemenea, faptul că, acţiunea promovată este o acţiune în regres, o acţiune a garantului (fideiusorului) împotriva debitorului (pârâtul din prezenta cauză) pentru sumele plătite în numele şi pentru acesta.
Obligaţia încheierii unui contract de asigurare de răspundere civilă auto, incumbă proprietarului potrivit Legii nr. 136/1995, art. 48, alin 1.
Solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi modificarea deciziei nr. 438 din 06.05.2021, pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 2019/327/2020 şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
Recurentul reclamant, (B.A.A.R.) solicită admiterea recursului, iar în baza art. 488 alin. 8 Cod procedură civilă, modificarea deciziei nr 438 din 06.05.2021, pronunţată de Tribunalul Tulcea în care intimat pârât este [...].
2. Apărările intimatului
În cauză intimații nu au formulat întâmpinare și nici nu s-au prezentat la judecata cauzei.
Prin încheierea din 26 ianuarie 2022, verificându-și competența material procesuală, instanța a reținut că prezenta cauză se impune a fi soluționată de secția I civilă a Curții de Apel pentru motivele expuse pe larg în considerente acesteia.
III. Considerentele și soluția Curții;
Recursul este fondat și va fi admis, cu consecința casării în parte a deciziei recurate pentru considerentele pe care le vom expune în continuare.
Prealabil, Curtea observă că în ceea ce privește soluția pronunțată în privința angajării răspunderii pârâtului [...] și al cuantumului prejudiciului, aceasta nu a făcut obiect de critică din partea niciuneia dintre părțile procedurii judiciare, astfel că sub aceste aspecte decizia instanței de apel nu mai poate fi discutată.
Recurentul reclamant a chemat în judecată pe cei doi pârâți, indicând pentru fiecare faptele ilicite a căror săvârșire i-au provocat un prejudiciu, pretins a fi reparat prin demersul judiciar, așa cum rezultă din actul de investire al instanței de judecată: pârâtul [...] a provocat accidentul din vina sa, conducând autovehiculul înmatriculat în România sub nr. [...]; pârâta [...] nu și-a îndeplinit obligația legală de asigurare a autovehiculului pus în circulație pe drumurile publice.
Atât instanța de fond, cât și cea de apel, au pronunțat soluțiile analizând doar fapta săvârșită de către pârâtul [...], respectiv aceea de producere a accidentului, raportând răspunderea pârâtei [...] la existența unor raporturile de prepușenie care nu au fost dovedite în cauză și la răspunderea pentru fapta altuia.
Mai mult decât atât, instanța de apel a reținut că fapta ilicită constă în conducerea defectuoasă a autovehiculului și nu în lipsa încheierii asigurării care are o natură contravențională, concluzionând că nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu în ceea ce privește pe pârâta [...].
Procedând la o astfel de analiză în ceea ce privește pârâta [...], instanța de apel a ignorat cererea de chemare în judecată prin care BAAR reclama în sarcina acesteia o altă faptă decât cea stabilită în sarcina pârâtului [...], conducător al autovehiculului neînmatriculat pus în circulație fără poliță de asigurare obligatorie încheiată și nu a analizat această faptă sub aspectul caracterului său ilicit.
Apoi, reținând că lipsa încheierii poliției de asigurare imputată pârâtei [...] constituie contravenție, instanța de apel a plecat de la premisa greșită că săvârșirea unei contravenții nu poate naște în sarcina celui care o săvârșește obligația de a-l despăgubi pe cel căruia i-a produs o pagubă printr-o faptă catalogată chiar de lege ca intrând în sfera ilicitului.
În fine, în cauză au fost nesocotite chiar prevederile art. 2305 Cod civil indicate textual în cererea de chemare în judecată și reiterate în motivele de apel (fila 3 din memoriul de apel) potrivit cărora fideiusorul care a plătit datoria este de drept subrogat în toate drepturile pe care creditorul le avea împotriva debitorului.
Aceste drept de regres al recurentului, în calitate de garant, în contra persoanei vinovate, nu este recunoscut în considerarea unui raport juridic distinct de raportul juridic delictual primar, determinat de fapta cauzatoare de prejudiciu, ci se află în strânsă legătură cu acesta, indemnizaţia de asigurare înlocuind în parte sau în tot dreptul subiectiv de creanţă al persoanei păgubite.
În speță, pârâtei [...] i s-a imputat neîndeplinirea obligației de a încheia asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru autovehiculul deținut și pus în circulație.
Ca urmare a acestui fapt, la momentul producerii unui accident soldat cu pagube materiale, acoperirea prejudiciului nu s-a putut realizat în temeiul poliței de asigurare către partea păgubită, reclamanta fiind obligată să acopere prejudiciul în temeiul clauzelor din Acordul Multilateral între birourile naționale de asigurări ale statelor membre ale spațiului economic european și al altor state asociate, în calitate de birou național garant al soluționării cererii de despăgubire.
Prin urmare, Curtea va reține că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor de drept material, mai precis a celor care guvernează situația BAAR de garant al cererii de despăgubire rezultată din faptul ilicit al neîncheierii poliției de asigurare obligatorie de răspundere civilă a unui vehicul înmatriculat în România care a circulat pe teritoriul altui stat.
Or, această obligație de garanție s-a antrenat și s-a executat în sarcina recurentei ca urmare a faptului că proprietarul autovehiculului nu a încheiat un contract de asigurare obligatorie, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu fiind evidentă.
Pentru considerentele expuse, Curtea va reține că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct.8 C.proc.civ. astfel că, admițând recursul, va casa decizia recurată, în sensul că va admite apelul și va schimba în parte sentința instanței de fond în sensul obligării și a pârâtei [...] alături de pârâtul [...] la plata întregului prejudiciu.
Cheltuieli de judecată;
În acord cu prevederile art. 453C.pr.civ. potrivit cărora ,,partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată’’, instanţa de apel va dispune obligarea intimatei [...] la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamantă, cu judecata cauzei în recurs, în cuantum de 252 de lei reprezentate de taxa de timbru depusă la dosar.