Decizie nr. 989 din 03.10.2023

DREPT CIVIL. ASIGURĂRI SOCIALE

Contestație decizie de pensionare. Încadrare în condiții speciale de muncă. Reducerea vârstei standard de pensionare. Aplicarea legii în timp

- art. 20 alineatul 2 din Legea nr. 234/2019

- art. 20 alin. 3 din O.U.G. nr. 59/2000

- Decizia ICCJ nr. 36 din 15.05.2023 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Admițând apelul reclamantului, Curtea a aplicat Decizia nr. 36/2023 a ÎCCJ în hotărâre prealabilă, pronunțată în dezlegarea unei chestiuni de drept.

Astfel, având în vedere considerentele Instanței Supreme, Curtea a constatat că acțiunea reclamantului apelant este întemeiată de vreme ce conform adeverinței depusă în probațiune în fața Tribunalului, acesta în perioada 01 aprilie 1984 - 10 iunie 2020 a ocupat funcția de pădurar, fiind încadrat în condiții speciale de muncă conform articolului 20 alineatul 2 din Legea nr. 234/2019, fiind astfel îndreptățit să beneficieze de reducerea vârstei standard de pensionare cu un an pentru fiecare 5 ani în care și-a exercitat profesia în locurile de muncă prevăzute la alineatul 2, respectiv: paza fondului forestier, a fondurilor cinegetice și piscicole și a ariilor naturale protejate; controlul silvic și cinegetic, exploatări forestiere, construcții forestiere, lucrări specifice de teren în activitatea de fond forestier și împăduriri, precum și majorarea punctajelor lunare de pensie.

Argumentul intimatei conform căruia legea civilă nu retroactivează, iar în Legea nr. 234/2019 nu există o dispoziție expresă privind aplicarea sa cu efect ex tunc, în consecință neputând fi valorificată adeverința nr. (...)/10.06.2020 emisă de Regia Națională a Pădurarilor Romsilva – Direcția Silvică (...) Ocolul Silvic (...) nu poate fi primit având în vedere că Înalta Curte a stabilit în mod expres că acordarea unor beneficii, în cazul de față reducerea vârstei standard de pensionare, pentru activitatea desfășurată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 234/2019 nu echivalează cu aplicarea legii cu efect retroactiv, aceste beneficii fiind aplicate după intrarea în vigoare a legii, cu efecte pentru viitor.

De asemenea Curtea a reținut că motivul de apel invocat conform căruia nu are relevanță dacă s-au plătit sau nu contribuțiile aferente condițiilor speciale este întemeiat, având în vedere că prin decizia pronunțată pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat în mod expres că valorificarea drepturilor cuprinse în cadrul articolului 20 alineatul 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 59/2000 la data deschiderii drepturilor de pensie nu este condiționată de plata contribuțiilor de asigurări sociale, stabilind că în situația neachitării acestor obligații se vor putea aplica sancțiuni pecuniare de către instituțiile competente în domeniu, neputând fi refuzată valorificarea unor adeverințe pentru acest motiv.

Curtea de Apel Oradea – Secția I civilă

Decizia civilă nr. 989 din 3 octombrie 2023

Prin Sentința civilă nr. (...)/LM/2022 din data de 27 mai 2022, pronunțată de către Tribunalul (X), a fost respinsă contestația formulată de contestatorul (C), în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii (J), ca neîntemeiată.

În considerentele sentinței civile, Tribunalul (X), a reținut următoarele:

Contestatorul a solicitat înscrierea la pensie pentru limită de vârstă prin Cererea înregistrată la intimată sub nr. (xxx)/10.06.2020, în temeiul prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Intimata prin Decizia nr.

R/(yyy)/31.01.2022 a respins cererea de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, cu motivarea că nu sunt îndeplinite prevederile art. 55 din Legea nr. 263/2010 în sensul că, petentul nu a îndeplinit vârsta standard de pensionare, întrucât locurile de muncă din silvicultură așa cum sunt reglementate de Legea nr. 234/2019 care a modificat și completat OUG nr. 59/2000 privind statutul personalului silvic, nu au făcut parte din categoria locurilor de muncă încadrate în condiții speciale de muncă, în sensul cadrului legislativ anterior datei de 01.01.2011.

Contestatorul a solicitat să i se acorde drepturile cuvenite prin valorificarea perioadei menționată în Adeverința nr. (zzz)/10.06.2020 anexată cererii, ca activitate desfășurată în condiții speciale potrivit Legii 234/2019, care a modificat și completat OUG 59/2000 privind statutul personalului silvic.

Instanța a reținut că prin Adeverința nr. (zzz)/10.06.2020 eliberată de Regia Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția Silvică (J) – Ocolul Silvic (L), s-a atestat încadrarea activității prestate de contestator, în calitate de pădurar, în perioada 01.04.1984 - 10.06.2020 în condiții speciale de muncă, în temeiul art. 20 din Legea nr. 234/2019, fiind cuprinse atât perioade de activitate anterioare datei de 01.04.2001, cât și perioade de activitate ulterioare acestei date, astfel că legislația aplicabilă este diferită.

De asemenea instanța a constatat că, în cuprinsul adeverinței eliberată de fostul angajator nu se menționează și faptul că au fost achitate contribuții pentru fondul de pensii și alte cote prevăzute de lege în regim de condiții speciale, astfel cum impun în mod expres dispozițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și ale Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Această stare de fapt a fost confirmată și prin răspunsul fostului angajator al contestatorului la adresa instanței, depus la fila 85 verso la dosar.

Instanța a reținut că anterior datei de 01.04.2001 locurile de muncă erau clasificate pe grupe de muncă, respectiv grupa I, II și III de muncă, iar începând cu data de 01.04.2001, potrivit Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale locurile de muncă sunt clasificate în locuri de muncă în condiții speciale, deosebite și normale, fiind înlocuite astfel vechile grupe I, II și III de muncă.

De altfel locurile de muncă în condiții speciale au fost prevăzute expres și limitativ la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, iar aceste locuri de muncă stabilite în condiții speciale prin dispozițiile Legii nr. 19/2000 au fost reglementate și anterior datei de 01.04.2001 prin acte normative cu caracter special.

Totodată conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 338/2002), alte locuri de muncă în condiții speciale decât cele prevăzute la alin. (1) pot fi stabilite numai prin lege”.

S-a precizat că este de reținut în acest sens că metodologia și criteriile de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale au fost aprobate prin H.G. nr. 1025/2003, care a avut ca limită temporală pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale data de 30.06.2005.

De asemenea în temeiul celor două acte normative anterior evocate, prin Legea nr. 226/2006, au fost stabilite alte locuri de muncă în condiții speciale.

Astfel, în anexa nr. 2 la Legea nr. 226/2006 au fost nominalizate doar unitățile care, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2003, au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale.

Ulterior abrogării dispozițiilor Legii nr. 19/2000, începând cu data de 01.01.2011, locurile de muncă în condiții speciale sunt reglementate la art. 30 din Legea nr.263/2010, iar anexele la Legea nr. 226/2006 au fost preluate în Legea nr. 263/2010 (anexele 2 și 3).

Elementul litigios în prezenta speță dedusă judecății care a determinat punctele divergente de vedere ale părților, l-a constituit, prin urmare, calificarea activității prestate în silvicultură ca fiind una în condiții speciale de muncă, din perspectiva aplicării intervenției legislative adusă prin Legea nr. 234/2019, intrată în vigoare la data de 16 decembrie 2019, care a modificat prevederile art. 20 din OUG nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic.

Cauza de față pune în discuție dispozițiile art. 55 și următoarele din Legea nr. 263/2010, precum și existența unei eventuale corelări a acestor norme cu cele din Legea nr. 234/2019, intrată în vigoare în 15.12.2019, care a modificat și completat Statutul personalului silvic (O.U.G. nr. 59/2000).

Ordonanța de urgență ce reglementează statutul personalului silvic a cunoscut importante modificări aduse prin Legea specială nr. 234/2019, iar una dintre cele mai importante și care interesează din perspectiva analizei pendinte o constituie reglementarea conținută în art. 20 care califică locurile de muncă din domeniul silviculturii ca fiind locuri de muncă în condiții speciale, cu consecințe în planul raporturilor juridice de asigurări sociale.

Această modificare legislativă nu a fost însoțită de norme metodologice sau reglementări tranzitorii care să faciliteze punerea ei în executare și să clarifice aplicabilitatea în timp a dispozițiilor legale analizate, ceea ce a condus instituția intimată spre adoptarea unei soluții de respingere a cererii contestatorului de recunoaștere a stagiului de cotizare realizat în condiții speciale de muncă pentru perioada de referință vizată, cu motivarea că este necesară modificarea Legii nr. 263/2010 pentru recunoașterea dreptului afirmat de acesta.

Potrivit art. 20 din OUG 59/2000: „1) Personalul silvic are drepturile și obligațiile prevăzute de legislația în vigoare, precum și pe cele stabilite prin contractele individuale și/sau colective de muncă și contractele de mandat încheiate în condițiile legii. (2) Locurile de muncă din domeniul silvicultură, care presupun desfășurarea a cel puțin uneia dintre următoarele activități: paza fondului forestier, a fondurilor cinegetice și piscicole și a ariilor naturale protejate; control silvic și cinegetic; exploatări forestiere; construcții forestiere; lucrări specifice de teren în activitatea de fond forestier și împăduriri, reprezintă locuri de muncă în condiții speciale, conform reglementărilor legale. (3) Perioadele în care personalul silvic a desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în condiții speciale conform prezentei ordonanțe de urgență reprezintă stagiu de cotizare realizat în condiții speciale de muncă, determina reducerea vârstei standard de pensionare cu un an pentru fiecare 5 ani în care și-a exercitat profesia în locurile de muncă prevăzute la alin. (2), precum și majorarea punctajelor lunare de pensie. (4) Perioada de vechime în muncă realizata în condiții speciale de muncă se înregistrează de către angajator, iar dovada se face cu adeverințe eliberate de către angajatori sau de către deținătorii legali de arhive.”

Contestatorul a apreciat că simpla calitate deținută în decursul activității (pădurar), certificată prin adeverința eliberată de fostul angajator în cadrul căruia și-a desfășurat activitatea, este suficientă pentru a activa calificarea respectivei perioade ca fiind încadrată în noțiunea de stagiu realizat în condiții speciale de muncă, intimata urmând să adiționeze durata muncii și să o valorifice automat, în sensul reducerii vârstei standard de pensionare de 65 ani.

Instanța a reținut însă din expunerea de motive ce a stat la baza adoptării Legii nr. 234/2019, faptul că inițiatorii acesteia și-au propus să determine recunoașterea activităților din domeniul silviculturii ca făcând parte din categoria celor care implică prin natura lor îndatoriri și riscuri profesionale și să obțină includerea activităților din domeniul silviculturii în categoria condițiilor speciale de muncă.

Inițiatorii acestuia au avut în vedere la elaborarea proiectului de lege, creșterea numărului și gravității agresiunilor comise asupra personalului silvic de către cetățenii surprinși asupra unor fapte de natură contravențională sau infracțională în fondul forestier, sens în care au fost evidențiate în art. 20 alin. 2 din OUG nr. 59/2000 acele activități cu potențial periculos pentru personalul silvic constând în paza fondului forestier, a fondurilor cinegetice și piscicole și a ariilor naturale protejate, control silvic și cinegetic, exploatări forestiere, construcții forestiere, lucrări specifice de teren în activitatea de fond forestier și împăduriri.

Locurile de muncă care presupun desfășurarea a cel puțin uneia dintre aceste activități sunt considerate locuri de muncă în condiții speciale, în considerarea caracterului deosebit al condițiilor de muncă decurgând din desfășurarea acestor activități.

Totuși legiuitorul precizează, în mod expres că o astfel de încadrare se realizează conform reglementărilor legale, astfel încât aceste dispoziții imperative denotă fără putință de tăgadă intenția acestuia de a condiționa încadrarea respectivelor locuri de muncă în condiții speciale și evident compensarea corelativă a eforturilor și a riscurilor profesionale la care se expune personalul silvic, inclusiv obținerea de beneficii la data deschiderii drepturilor de pensie, de îndeplinirea cerințelor legale prevăzute în conținutul reglementărilor legale incidente în materie, cu precădere a celor cuprinse în legea specială a pensiilor.

Ca urmare, sintagma „conform reglementărilor legale” din cuprinsul alin. 2 al art. 20 din OUG nr. 59/2000, poate fi considerată ca normă de trimitere de natură să sublinieze conexiunea legislativă atât cu dispozițiile Legii nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, cât și cu dispozițiile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, care în materie de contribuții sociale obligatorii reglementează în mod imperativ obligația persoanelor fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora de a calcula și de a reține la sursă contribuția de asigurări sociale) datorată de către persoanele fizice care obțin venituri din salariu sau asimilate salariilor cu respectarea cotei de contribuție suplimentară de 8%, plătită de angajatori, persoane fizice sau juridice, pentru condițiile speciale de muncă (art. 138 lit. c) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare).

Astfel instanța a apreciat că, pe de o parte, încadrarea locurilor de muncă prevăzute de art. 20 alin. 2 din OUG nr. 59/2000 în condiții speciale trebuie să se subordoneze, în egală măsură, criteriilor stabilite prin art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 263/2010 conform cărora „locuri de muncă în condiții speciale sunt locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condițiile specifice unor categorii de servicii publice, pe durata a cel puțin 50% din timpul normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecințe grave asupra securității și sănătății în muncă a asiguraților.”

În cauză, criteriul referitor la expunerea efectivă a angajatului la factorii de risc pentru mai mult de 50% din timpul normal de lucru, care constituie un criteriu general aplicabil oricărei încadrări a locurilor de muncă în condiții speciale, nu a fost dovedit, întrucât în adeverință nu precizează fracțiunea din timpul efectiv de lucru în care contestatorul a fost expus factorilor de risc ce ar justifica compensarea corelativă solicitată.

Instanța a mai avut în vedere pe de altă parte și condiționările specifice privind plata diferențiată a contribuțiilor de asigurări sociale pentru locurile de muncă încadrate în condiții speciale de muncă, în funcție de gradul de expunere la factorii de risc, depunerea lunară de către angajator la Casa Județeană de Pensii a declarațiilor nominale de asigurare pentru salariați, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 263/2020, prin care se atestă plata acestor contribuții diferențiate.

Potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 263/2010 „Sistemul public de pensii se organizează și funcționează având ca principii de bază: (...) c) principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite; (...)”.

În cazul activităților prestate în condiții speciale de muncă s-a impus plata contribuțiilor de asigurări sociale mai mari din partea angajatorului, care este stimulat în acest fel să fie preocupat de normalizarea condițiilor de muncă.

Reglementarea specială nu conține o scutire de la obligativitatea plății contribuțiilor sociale aferentă condițiilor speciale, or, câtă vreme încadrarea activităților desfășurate de personalul silvic în condiții speciale s-a realizat ope legis, dar cu respectarea reglementărilor adiacente domeniului de interes, este evident că recunoașterea beneficiilor dorite de contestator la data deschiderii drepturilor de pensie este condiționată de achitarea contribuțiilor de asigurări sociale la bugetul de stat, conform art. 138 din Codul fiscal, text de lege ce reglementează o cotă de 8% datorată în cazul condițiilor speciale de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010, de către persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora.

În speță, pentru activitatea prestată de contestator, fostul angajator a achitat doar contribuțiile de asigurări sociale prevăzute de lege la data plății, pentru activitate prestată în condiții normale de muncă.

Concluzionând instanța a apreciat că din dispozițiile legale analizate, nu a rezultat o „asimilare”, prin efectul Legii nr. 234/2019, a perioadelor anterioare intrării în vigoare a acesteia pentru care s-au datorat/plătit contribuția de asigurări sociale pentru condiții normale de muncă cu perioadele de activitate desfășurată în condiții speciale, iar obținerea de beneficii la data deschiderii drepturilor de pensie este condiționată de plata contribuțiilor de asigurări sociale.

Totodată expresia „conform reglementărilor legale” menționată la art. 20 alin. 2 teza finală din OUG nr. 59/2000, nu poate fi interpretată decât în sensul trimiterii la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, ca act normativ comun în materie, în privința regulilor generale privind condițiile speciale (încadrare, proceduri aplicabile, valorificarea perioadelor asimilate etc.), de la care, însă, nu există derogări consacrate prin dispozițiile OUG nr. 59/2000.

S-a mai reținut faptul că începând cu data de 01.04.2001 declarația nominală de asigurare constituie documentul pe baza căruia se stabilește stagiul de cotizare în sistemul public de pensii și punctajul mediu anual pentru asigurații sistemului public de pensii.

De altfel aliniatul final al art. 159 din Legea nr. 263/2010 dispune că începând cu 01.04.2001 dovada stagiului de cotizare, realizat în sistemul public de pensii, se face cu adeverința eliberată de casele teritoriale de pensii pe baza declarațiilor privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat.

Art. 7 alin. 2 din Legea nr. 263/2010 dispune că în situația în care se produc modificări ale datelor pe baza cărora se stabilesc stagiul de cotizare și punctajul mediu anual ale asiguratului, persoanele juridice sau fizice la care își desfășoară activitatea asigurații sunt obligate să întocmească și să depună o declarație nominală de asigurare rectificativă.

În speță, angajatorul contestatorului care a eliberat adeverința în litigiu nu a înaintat la instituția abilitată declarațiile rectificative pentru desfășurarea activității în condiții speciale, așa după cum dispune alin. 4 al art. 20 din OUG nr. 59/2000 conform căruia „perioada de vechime în muncă realizată în condiții speciale de muncă se înregistrează de către angajator”.

Această „înregistrare” evident vizează îndeplinirea tuturor condițiilor impuse de legislația pensiilor anterior evocate.

Lipsa acestor declarații rectificative denotă faptul că emitentul adeverinței nu a procedat încă la înregistrarea condițiilor speciale de muncă, deși art. 20 alin. 4 din OUG nr. 59/2000 dispune că perioada de vechime în muncă realizată în condiții speciale de muncă se înregistrează de către angajatori, operațiune care ar fi trebuit să se reflecte în mod evident în declarațiile fiscale rectificative transmise instituției abilitate.

S-a precizat că este adevărat că potrivit modificărilor intervenite în statutul personalului silvic, dovada perioadei de vechime în muncă realizată în condiții speciale de muncă se face cu adeverințe eliberate de către angajatori, însă în același timp se prevede în mod expres de către legiuitor că eliberarea înscrisurilor constatatoare se impune a fi precedată și de înregistrarea în evidențele proprii a condițiilor de muncă, pentru că, adeverințele se emit pe baza documentelor verificabile aflate în posesia angajatorului.

Prin urmare, pentru a justifica solicitarea de reducere a vârstei standard de pensionare pe baza unui stagiu realizat în condiții speciale, contestatorul trebuia să prezinte intimatei nu doar o simplă adeverință legată de vechimea în muncă în postul de pădurar, ci una care să certifice, că în perioada de activitate vizată au fost depuse declarații rectificative și s-au achitat contribuțiile aferente activității desfășurate în condiții de grupa I de muncă, respectiv condiții speciale, astfel cum impun dispozițiile Legii nr. 263/2010.

Întrucât adeverința depusă la intimată nu îndeplinește această cerință legală, în raport de argumentele de fapt și de drept expuse în cele ce preced, instanța a apreciat că decizia contestată este corectă și legală în raport de legislația existentă la momentul pronunțării prezentei hotărâri, motiv pentru care s-a impus menținerea acesteia ca temeinică.

Față de considerentele anterior evocate instanța a apreciat contestația ca neîntemeiată, sens în care a respins-o.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, (C), prin care a solicitat modificarea în totalitate a sentinței atacate, cu consecința admiterii acțiunii sale.

Apelantul a precizat că prin sentința atacată i-a fost respinsă solicitarea de înscriere la pensie pentru limită de vârstă din cauza unei interpretări eronate a textelor legale care asimilează locurile de muncă din silvicultură locurilor de muncă în condiții speciale.

În motivarea apelului s-a făcut referire la Legea nr. 234/2019 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 59/2000 privind statutul personalului silvic, fiind redat articolul 20 alineatele 1 - 4 la fila 2 pe verso dosar apel.

Astfel apelantul a considerat că suntem în prezența acordării unui beneficiu al legii constând în reducerea vârstei standard de pensionare pentru perioada lucrată în silvicultură, independent de încadrarea acesteia în condiții speciale, fiind vorba de o asimilare prin efectul legii a perioadei lucrate cu stagiul realizat în condiții speciale a cărei recunoaștere prealabilă nu este impusă de lege.

În final, apelantul a opinat că nu are relevanță dacă s-au plătit sau nu contribuțiile aferente condițiilor speciale atâta vreme cât există text de lege și practică judiciară în sensul interpretării pe care a realizat-o.

În drept, apelantul, a invocat Legea nr. 234/2019 și articolul 466 și următoarele Cod de procedură civilă.

Prin întâmpinare intimata, Casa Județeană de Pensii (J), a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.

Intimata a susținut că adeverința nr. (xyz)/09.11.2021 emisă de Direcția Silvică (J) atestă o stare de fapt ulterioară desfășurării activității în condiții speciale de muncă, perioadă care nu este evidențiată în carnetul de muncă, aceasta fiind stabilită ca și stagiu de muncă în care și-a desfășurat activitatea în condiții de muncă speciale în baza unui text normativ, Legea nr. 234/16.12.2019 în vigoare doar din data de 17.12.2019.

În continuare s-a considerat că având în vedere faptul că legea civilă nu retroactivează precum și faptul că în Legea nr. 234/2019 nu există o dispoziție expresă privind aplicarea sa retroactivă așa cum este menționat în cazul Ordinului nr. 50/1990, contestatorul momentan nu poate beneficia de adeverința emisă în temeiul articolului 20 din Legea nr. 234/2019, această adeverință atestând încadrarea activității în condiții speciale în baza unui act normativ care nu era în vigoare la data desfășurării activității de pădurar, tehnician silvic și inginer silvic.

Pentru acest motiv s-a apreciat că aplicarea Legii nr. 234/16.12.2019 se va face după publicarea normelor sale de aplicare care ar trebui să cuprindă dispoziții exprese privind aplicarea sa retroactivă deoarece nu există reglementare prin care vechimea în muncă desfășurată potrivit legislației anterioare datei de 01.04.2001 în activități reglementate de articolul 20 alineatul 2 să fie asimilată condițiilor speciale și să se considere stagiu de cotizare realizat în aceste condiții.

Totodată s-a precizat că nu există reglementare legală privind condițiile în care se poate acorda reducerea vârstei standard de pensionare; legea cadru prevede acordarea reducerii vârstei standard de pensionare pentru stagiul de cotizare realizat în condiții speciale doar în condițiile realizării unui anumit stagiu de cotizare.

În susținerea întâmpinării a fost redat articolul 10 alineatul 1 din Legea nr. 263/2010 la fila 12 dosar apel, iar în continuare s-a subliniat că stagiul de cotizare realizat ulterior datei de 01.04.2001 nu se regăsește în evidențele intimatei ca fiind realizat în condiții speciale de muncă, de asemenea s-a opinat că obligația de a întocmi și depune declarații rectificative privind încadrarea perioadei realizate după data de 01.04.2001 în grupa superioară de muncă revine strict angajatorului conform prevederilor articolului 7 din Legea nr. 263/2010.

Intimata a învederat că nu are posibilitatea tehnică de a valorifica aceste perioade în condiții speciale de muncă fără a fi efectuate aceste modificări de către angajator.

S-a stipulat faptul că Direcția Silvică (J) nu a depus la Casa Județeană de Pensii (J) declarații rectificative pentru desfășurarea activității în condiții speciale având în vedere faptul că declarația nominală de asigurarea reprezintă o declarație fiscală cu privire la veniturile din salarii sau asimilate salariilor care reprezintă baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, în baza acestui document sunt stabilite stagiul de cotizare și punctajul anual care se au în vedere la calculul cuantumului dreptului la pensie.

Valorificarea la pensie a încadrării locului de muncă în condiții speciale indiferent dacă contribuțiile sociale s-au plătit sau doar s-au datorat nu se poate realiza în absența declarațiilor rectificative, conform celor invocate de către intimată.

S-a făcut referire și la practică judiciară în acest sens, respectiv la Sentința civilă nr. (...)/2021 pronunțată de către Tribunalul (Y) în cadrul dosarului nr. (...)/2020.

În drept, intimata, a invocat Legea nr. 263/2010 și Codul de procedură civilă.

Prin încheierea civilă din data de 17 ianuarie 2023 (fila 102 dosar apel) având în vedere că s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile privind modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale invocate și în acțiunea pendinte, Curtea a dispus suspendarea cauzei până la pronunțarea hotărârii prealabile de către Curtea Supremă în dosarul nr. (...)/2021, la sesizarea Curții de Apel Oradea.

Prin înscrisul de la fila 105 dosar apel reclamantul apelant, (C) a solicitat repunerea cauzei pe rol ca urmare a pronunțării Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. (...)/15.05.2023, cauza fiind repusă pe rol.

Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel invocate, în lumina articolelor 476 - 478 Cod de Procedură Civilă, Curtea a reținut următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamantul, (C), în contradictoriu cu pârâta, Casa Județeană de Pensii (J), a solicitat instanței de judecată pronunțarea unei sentințe prin care să dispună anularea Deciziei de pensionare nr.

R – (yyy)/31.01.2022 și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de admitere a cererii de înscriere la pensie pentru limită de vârstă având în vedere prevederile Legii nr. 234/2019.

De asemenea s-a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești de la data depunerii cererii până la zi, precum și a dobânzii legale.

Instanța de fond prin sentința pronunțată a respins acțiunea formulată de către reclamant ca neîntemeiată, reținând în esență că pentru a justifica solicitarea de reducere a vârstei standard de pensionare pe baza unui stagiu realizat în condiții speciale, contestatorul ar fi trebuit să prezinte intimatei nu numai o simplă adeverință legată de vechimea în muncă în postul de pădurar, ci una care să fi certificat că în perioada de activitate vizată au fost depuse declarații rectificative și s-au achitat contribuțiile aferente activității desfășurate în condiții speciale de muncă, respectiv în grupa I de muncă, astfel cum impun dispozițiile Legii nr. 263/2010.

Prin apelul formulat apelantul reclamant a reiterat poziția pe care și-a expus-o în cuprinsul cererii de chemare în judecată, considerând că este în prezența unui beneficiu al legii constând în reducerea vârstei standard de pensionare pentru perioada în care și-a desfășurat activitatea în silvicultură, independent de încadrarea acestei în condiții speciale, fiind vorba de o asimilare prin efectul legii.

În fapt, Curtea a constatat că în urma cererii de acordare a pensiei pentru limită de vârstă nr. (...)/10.06.2020 a fost emisă Decizia nr.

R – (yyy)/31.01.2022 (fila 4 dosar fond) prin care s-a prevăzut în mod expres că: „Se respinge cererea de acordare a pensiei pentru limită de vârstă întrucât nu a fost împlinită vârsta standard de pensionare.

Locurile de muncă din domeniul silvicultură, așa cum sunt reglementate în articolul 20 alineatul 2 din O.U.G. nr. 59/2000 modificată prin Legea nr. 234/2019 nu au făcut parte din categoria locurilor de muncă încadrate în condiții speciale de muncă, în sensul cadrului legislativ anterior datei de 01.01.2011 și nu face parte din categoria locurilor de muncă încadrate în condiții speciale în sensul Legii nr. 263/2010”.

Prin adeverința nr. (zzz)/10.06.2020 (fila 9 dosar fond) emisă de Regia Națională a Pădurarilor – Romsilva Direcția Silvică (J) Ocolul Silvic (L) s-a atestat că reclamantul apelant în perioada 01.04.1984 - 10.06.2020 având funcția de pădurar a fost încadrat în condiții de lucru speciale conform articolului 20 alineatul 2 din Legea nr. 234/2019.

În continuare emitentul adeverinței a precizat că temeiul juridic al încadrării în condiții speciale de muncă îl reprezintă articolul 20 alineatul 3 din Legea nr. 234/16.12.2019.

Curtea a constatat că problema de drept dedusă judecății în prezenta cauză, care se referă la stabilirea dacă locurile de muncă din domeniul silvicultură, în care se desfășoară activitățile menționate la articolul 20 alineatul 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 59/2000, se încadrează ope legis în condiții speciale sau numai după metodologia prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 1025/2003 și dacă obținerea beneficiilor prevăzute de articolul 20 alineatul 3 din același act normativ anterior precizat, la data deschiderii drepturilor de pensie, este condiționată de plata contribuțiilor de asigurări sociale și dacă dovada acestora trebuie să rezulte din declarația nominală de asigurare pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001, a fost tranșată prin Decizia nr. (...)/15.05.2023 de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 580/27.06.2023 prin care s-a constatat că:

„Locurile de muncă din domeniul silvicultură, în care se desfășoară activitățile menționate la art. 20 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, se încadrează ope legis în condiții speciale.

Personalul silvic care a desfășurat activitățile indicate la art. 20 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 234/2019, beneficiază de încadrarea locului de muncă în condiții speciale și de drepturile prevăzute la art. 20 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000.

Obținerea beneficiilor prevăzute de art. 20 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 la data deschiderii drepturilor de pensie nu este condiționată de plata contribuțiilor de asigurări sociale, iar dovada acestora nu trebuie să rezulte din declarația nominală de asigurare pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001”.

În considerentele acestei decizii, Curtea Supremă a statuat în sensul că:

117.

Prevederile stipulate la art. 20 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 realizează astfel ope legis o încadrare efectivă în condiții speciale a unor locuri de muncă dintr-un domeniu ocupațional determinat, textul de lege făcând referire expresă la locurile de muncă din domeniul silvicultură, fiind apoi enumerate activitățile ce determină după sine reținerea condițiilor speciale.

118. Acestea constituie dispoziții speciale, derogatorii de la dreptul comun, de încadrare a unor locuri de muncă în condiții speciale, nemaifiind deci necesară parcurgerea procedurii reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003.

121.

Revenind la dispozițiile art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, astfel cum au fost modificate prin art.

I pct. 15 al Legii nr. 234/2019, alin. (3) stabilește că: „Perioadele în care personalul silvic a desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în condiții speciale conform prezentei ordonanțe de urgență reprezintă stagiu de cotizare realizat în condiții speciale de muncă, determină reducerea vârstei standard de pensionare cu un an pentru fiecare 5 ani în care și-a exercitat profesia în locurile de muncă prevăzute la alin. (2), precum și majorarea punctajelor lunare de pensie.”

122.

Din interpretarea acestui text de lege nu reiese că legea nu s-ar aplica perioadelor de activitate în locurile de muncă menționate, anterioare intrării sale în vigoare.

Dimpotrivă, indicând în mod expres faptul că „perioadele în care personalul silvic a desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în condiții speciale conform prezentei ordonanțe de urgență reprezintă stagiu de cotizare realizat în condiții speciale de muncă”, rezultă că actul normativ recunoaște (la data intrării sale în vigoare) ca fiind încadrate în condiții speciale și perioadele anterioare intrării în vigoare a noii legi, cu condiția să se fi desfășurat (și în trecut) activități în locurile de muncă încadrate în condiții speciale conform acestei ordonanțe de urgență.

131.

Acordarea unor beneficii pentru munca prestată anterior momentului intrării în vigoare a Legii nr. 234/2019 nu poate fi echivalată cu retroactivitatea legii, deoarece aceste beneficii sunt valorificate după intrarea legii în vigoare, pentru viitor.

Principiul neaplicării retroactive a legii trebuie interpretat în sensul de a nu se impune sarcini sau a nu se aplica efecte defavorabile cetățeanului pentru trecut, în temeiul unei legi noi, nicidecum de a nu se recunoaște pentru trecut beneficii în favoarea acestuia.

135.

După cum s-a enunțat și în cuprinsul Deciziei nr. 2 din 13 martie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii (paragraful 89), „Art. 6 din Codul civil obligă la aplicarea efectivă a legii începând cu data intrării ei în vigoare, chiar dacă aceasta prevede efecte viitoare pentru situații juridice născute anterior intrării în vigoare, în condițiile în care aceasta este voința legiuitorului.

Aplicarea imediată și efectivă a legii noi nu aduce atingere principiului neretroactivității legii noi, prevăzut de art. 15 din Constituția României, atunci când efectele unei activități ce aparține trecutului sunt valorificate în noul act normativ, în sensul că legea nouă atribuie efecte viitoare unor situații juridice născute înainte de intrarea în vigoare a acesteia, dar care încă nu sunt consumate, ci sunt în curs de desfășurare”.

136.

Or, cererile de deschidere a dreptului la pensie cu care au fost sesizate instanțele judecătorești reprezintă un astfel de efect viitor al activității desfășurate în condițiile prevăzute de art. 20 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000.

Drept urmare, nu se poate vorbi de aplicarea retroactivă a legii.

138.

Concluzionând, personalul silvic care a desfășurat, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 234/2019, activitățile indicate la art. 20 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 beneficiază de încadrarea locului de muncă în condiții speciale și de drepturile prevăzute la art. 20 alin. (3) din aceeași ordonanță de urgență, astfel, perioadele în care personalul silvic a desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în condiții speciale reprezintă stagiu de cotizare realizat în condiții speciale de muncă, determină reducerea vârstei standard de pensionare cu un an pentru fiecare 5 ani în care și-a exercitat profesia în locurile de muncă prevăzute la alin. (2), precum și majorarea punctajelor lunare de pensie.

139.

În privința celei de a treia chestiuni de drept rămase de analizat (a doua întrebare în ordinea avansată de instanța de sesizare), respectiv dacă obținerea beneficiilor prevăzute de art. 20 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 la data deschiderii drepturilor de pensie este condiționată de plata contribuțiilor de asigurări sociale și dacă dovada acestora trebuie să rezulte din declarația nominală de asigurare pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001, se constată că valorificarea acestor perioade de stagiu de cotizare în condiții speciale de muncă nu poate fi condiționată de îndeplinirea de către angajator a unor obligații personale, precum plata unei contribuții superioare la bugetul asigurărilor sociale, deoarece o atare măsură nu este prevăzută nici de legea specială, respectiv art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, și nici de legea generală în materia drepturilor de asigurări sociale, și anume Legea nr. 263/2010. 143.

Atât în cuprinsul Legii nr. 19/2000, cât și al Legii nr. 263/2010, dar și al normelor de aplicare, respectiv Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, și Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului muncii și solidarității sociale nr. 340/2001, cu modificările și completările ulterioare, se regăsește sintagma legislativă a datorării sumelor cu titlu de contribuții bănești procentuale și corespondente grupei și condițiilor de muncă, însă în situația nevirării acestor obligații se aplică sancțiuni pecuniare de către instituțiile competente, neputându-se înlătura prin respingere, nerecunoaștere și nevalorificare a stagiului de cotizare, a vechimii în muncă realizate și dovedite cu scripte de către angajați/foști angajați, în condiții deosebite și/sau speciale de muncă.

146.

Drept urmare, obținerea beneficiilor prevăzute de art. 20 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 la data deschiderii drepturilor de pensie nu este condiționată de plata contribuțiilor de asigurări sociale, iar dovada acestora nu trebuie să rezulte din declarația nominală de asigurare pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001.

Așadar având în vedere considerentele Instanței Supreme, Curtea a constatat că acțiunea reclamantului apelant este întemeiată, de vreme ce conform adeverinței depusă în probațiune în fața Tribunalului Bihor, acesta, în perioada 01 aprilie 1984 - 10 iunie 2020 a ocupat funcția de pădurar, fiind încadrat în condiții speciale de muncă conform articolului 20 alineatul 2 din Legea nr. 234/2019, fiind astfel îndreptățit să beneficieze de reducerea vârstei standard de pensionare cu un an pentru fiecare 5 ani în care și-a exercitat profesia în locurile de muncă prevăzute la alineatul 2, respectiv: paza fondului forestier, a fondurilor cinegetice și piscicole și a ariilor naturale protejate; controlul silvic și cinegetic, exploatări forestiere, construcții forestiere, lucrări specifice de teren în activitatea de fond forestier și împăduriri, precum și majorarea punctajelor lunare de pensie.

Argumentul intimatei conform căruia legea civilă nu retroactivează, iar în Legea nr. 234/2019 nu există o dispoziție expresă privind aplicarea sa cu efect ex tunc, în consecință neputând fi valorificată adeverința nr. (zzz)/10.06.2020 emisă de Regia Națională a Pădurarilor Romsilva – Direcția Silvică (J) Ocolul Silvic (L) nu poate fi primit având în vedere că Înalta Curte a stabilit în mod expres că acordarea unor beneficii, în cazul de față reducerea vârstei standard de pensionare, pentru activitatea desfășurată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 234/2019 nu echivalează cu aplicarea legii cu efect retroactiv, aceste beneficii fiind aplicate după intrarea în vigoare a legii, cu efecte pentru viitor.

De asemenea Curtea a reținut că motivul de apel invocat conform căruia nu are relevanță dacă s-au plătit sau nu contribuțiile aferente condițiilor speciale este întemeiat având în vedere că prin decizia pronunțată pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat în mod expres că valorificarea drepturilor cuprinse în cadrul articolului 20 alineatul 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 59/2000 la data deschiderii drepturilor de pensie nu este condiționată de plata contribuțiilor de asigurări sociale, stabilind că în situația neachitării acestor obligații se vor putea aplica sancțiuni pecuniare de către instituțiile competente în domeniu, neputând fi refuzată valorificarea unor adeverințe pentru acest motiv.

Având în vedere considerentele mai sus-expuse, Curtea a admis ca fondat, în baza art. 480 alin. 2 Cod de procedură civilă, apelul civil formulat de către apelantul contestator (C), în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii (J) împotriva Sentinței civile nr. (...)/LM/2022 din data de 27 mai 2022 pe care a schimbat-o în totalitate, în sensul că a admis contestația formulată de contestatorul (C), în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii (J) și a dispus anularea Deciziei de respingere a pensiei pentru limită de vârstă nr.

R-(yyy) din data de 31.01.2022 și a obligat pârâta să emită o nouă decizie pe seama contestatorului, cu valorificarea adeverinței nr. (zzz) din 10.06.2020 emisă de Regia Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția Silvică (J), cu aplicarea Deciziei nr. 36/2023 a ÎCCJ în hotărâre prealabilă, pronunțată în dezlegarea unei chestiuni de drept.

(Decizie redactată și rezumată de judecător Loreley Emese MIREA-GAJDO)