Curtea de Apel ORADEA · .

Decizie nr. 993 din 03.10.2023

Instanță: Curtea de Apel ORADEA
Dosar: .
Obiect: Drepturi salariale personal din Justiție
Soluție
Sursa: portal.just.ro

DREPT CIVIL. LITIGII DE MUNCĂ

Drepturi salariale personal din Justiție

- art. 882 alin. 5 din Legea nr. 304/2004, republicată

- art. 13 alin. 1 litera a) din O.U.G. nr. 27 din 2006

- Decizia nr. 13/13.03.2023 a ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

- art. 6 lit. c) din Legea nr. 153/2017

- art. 1535 Cod civil

- art. 253 Codul muncii

Înalta Curte de Casație și Justiție a tranșat chestiunea litigioasă din cauza dedusă judecății, reținând că nu numai procurorii din cadrul SIIJ sunt îndreptățiți să primească beneficiul reclamat de către apelanți în prezenta cauză, ci și ceilalți magistrați, judecători sau procurori deopotrivă, atât timp cât în perioada în care structura specializată SIIJ a existat, respectiv 16 octombrie 2018 - 14 martie 2022, și-au desfășurat activitatea la curtea de apel sau la parchetul de pe lângă curtea de apel, având gradul de curte și o vechime în funcția de judecător sau procuror de cel puțin 18 ani.

Așadar magistrații care îndeplinesc în mod cumulativ aceste condiții au dreptul de a beneficia de diurna stabilită prin articolul 13 alineatul 1 litera a) din O.U.G. nr. 27/2006, drept acordat în baza articolului 882 alineatul 5 din Legea nr. 304/2004.

Curtea a admis apelul reclamantei (R11) modificând în tot, doar în privința acesteia, sentința apelată și a admis în parte acțiunea pentru această reclamantă care era singura care îndeplinea, pentru perioada 07.02.2020-14.03.2022, condițiile cumulative de 18 ani în funcție și grad de curte de apel, pentru a putea beneficia de procent de 2% pe zi din indemnizațiile brute lunare, reprezentând echivalentul diurnei stabilite în condițiile art.13 alin. 1 lit. a) din OUG nr.27 din 2006 și art. 88 ind. 2 alin 5 din Legea 304 din 2004, cu aplicarea Deciziei nr.13/2023 a ICCJ completul de dezlegare a unei chestiuni de drept.

Instanța de fond a făcut o calificare juridică corectă a acțiunii introductive care vizează un litigiu de muncă, prin care reclamanții, în calitatea lor de judecători solicită angajatorilor actuali și foștilor angajatori în cadrul cărora și-au desfășurat activitatea în perioada la care se referă petitul acțiunii, plata unui anumit drept salarial la care se consideră îndreptățiți, invocând în concret discriminarea salarială.

Acțiunea reclamanților nu vizează contestarea unui act administrativ, respectiv a unui ordin de salarizare, care intra în competențele Ministerului Justiției la data formulării cererii de chemare în judecată, iar în prezent în competențele Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a se putea discuta de aplicarea prevederilor art. 7, Capitolul VIII din Anexa VI din Legea 284/2010, cu atât mai mult cu cât asemenea acte nu au fost emise în privința dreptului salarial obiect al litigiului.

Prezentul litigiu în mod corect a fost calificat ca un litigiu de muncă de competența în primă instanță a tribunalelor în complete specializate alături de doi asistenți judiciari, deoarece obiectul cererii se referă la recalcularea și plata de către angajatori a unor drepturi salariale neacordate personalului din Justiție.

Curtea de Apel Oradea – Secția I civilă

Decizia civilă nr. 993 din 3 octombrie 2023

Prin Sentința civilă nr. (...)/LM/2022 din data de 1 noiembrie 2022, pronunțată de Tribunalul (...), a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel (A), Curtea de Apel (B), Curtea de Apel (C), Curtea de Apel (D), Curtea de Apel (E) și Curtea de Apel (F) ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.

A fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții Tribunalul (T1), Tribunalul (T2), Tribunalul (T3), Tribunalul (T4), Tribunalul (T5), Tribunalul (T6) și Tribunalul (T7) și în consecință au fost respinse pretențiile reclamanților aferente perioadei 16.10.2018 - 30.05.2019 ca fiind prescrise.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții (R1), (R2), (R3), (R4), (R5), (R6), (R7), (R8), (R9), (R10), (R11), (R12), (R13), (R14), (R15) și (R16), în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel (A), Tribunalul (T7), Tribunalul (T1), Tribunalul (T4), Curtea de Apel (B), Tribunalul (T2), Curtea de Apel (C), Tribunalul (T5), Curtea de Apel (D), Tribunalul (T3), Curtea de Apel (E), Tribunalul (T6), Tribunalul (T8), Tribunalul (T9), Curtea de Apel (F), cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

În considerentele sentinței civile, Tribunalul (...), a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată prin întâmpinare de către pârâții Tribunalul (T1), Tribunalul (T2), Tribunalul (T3), Tribunalul (T4), Tribunalul (T5), Tribunalul (T6) și Tribunalul (T7) instanța a reținut că reclamanții solicită obligarea pârâților la plata unor diferențe de drepturi salariale începând cu data de 16.10.2018, iar termenul de prescripție incident este cel reglementat la art. 268 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 53/2003 Republicat – Codul muncii „(1) Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: ... c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator”.

Fiind vorba despre diferențe de drepturi salariale ce se achită lunar rezultă că pentru fiecare diferență curge un termen distinct de prescripție de 3 ani, de la data la care trebuia achitată fiecare diferență lunară.

Având în vedere faptul că reclamanții solicită diferențe de drepturi salariale începând cu data de 16.10.2018, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 30.05.2022, instanța a reținut că pentru pretențiile anterioare datei 30.05.2019 dreptul la acțiune al reclamanților este prescris, motiv pentru care a respins pretențiile reclamanților aferente perioadei 16.10.2018 - 30.05.2019 ca fiind prescrise.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții au calitatea de judecători sau foști judecători ai Judecătoriei (J1), iar în perioada anterioară, începând din data de 16.10.2018, au fost încadrați în muncă în cadrul instanțelor față de care pârâții au calitatea de ordonatori terțiari de credite bugetare.

Reclamanții solicită recalcularea drepturilor salariale începând cu data de 16.10.2018 și în continuare pentru viitor, inclusiv după aplicarea etapizată a Legii 153/2017, cu includerea unui procent de 2% pe zi din indemnizațiile brute lunare, reprezentând echivalentul diurnei stabilite potrivit art. 13 alin. 1 lit. a) din OUG nr. 27 din 2006, drept acordat în favoarea procurorilor numiți în cadrul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, în temeiul art. 882 alin. 5 din Legea 304 din 2004, precum și obligarea pârâților la plata pentru fiecare reclamant în parte, pentru perioadele în care reclamanții au lucrat în cadrul instanțelor ordonator de credit, până la recunoașterea efectivă a dreptului și în continuare, a diferenței dintre venitul astfel recalculat și venitul efectiv plătit, sumă actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare.

În drept, instanța a reținut că prin art. 45 din Legea nr. 207/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară s-a introdus o nouă secțiune, secțiunea a 2^1-a, cuprinzând articolele 881 - 889, prin care s-a înființat Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție.

Aceasta se înființează și funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și are competența exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de judecători și procurori, inclusiv judecătorii și procurorii militari și cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, conform art. 881, alin. 1.

Conform art. 88^5 din același act normativ secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție se încadrează cu procurori numiți de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în urma unui concurs, în limita posturilor prevăzute în statul de funcții, aprobat potrivit legii, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea continuării activității în cadrul secției pentru o perioadă totală de cel mult 9 ani.

Conform alin. 3 al art. 88^5 pentru a participa la concursul pentru numirea în cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, procurorii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: a) să nu fi fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani; b) să aibă cel puțin gradul de parchet de pe lângă curte de apel; c) să aibă o vechime efectivă de cel puțin 18 ani în funcția de procuror; d) să aibă o bună pregătire profesională; e) să aibă o conduită morală ireproșabilă.

Potrivit dispozițiilor art. 88^2, alin. 5 din Legea nr. 304/2004 republicată „Pe durata desfășurării activității în cadrul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, procurorii cu funcții de conducere și execuție beneficiază de drepturile procurorilor detașați, în condițiile legii”.

Prin urmare, încadrarea procurorilor în secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție are la bază un concurs, printre condițiile obligatorii de participare la acest concurs fiind și aceea privind vechimea efectivă de cel puțin 18 ani în funcția de procuror și să aibă cel puțin gradul de parchet de pe lângă curte de apel.

Din probele de la dosar, rezultă că reclamanții au calitatea de judecători la Judecătoria (...), iar în perioada anterioară au fost încadrați în muncă în cadrul instanțelor față de care pârâții au calitatea de ordonatori terțiari de credite bugetare.

Astfel că nu se poate reține că reclamanții se găsesc într-o situație asemănătoare cu cea a procurorilor din cadrul SIIJ, aceștia neavând nici vechimea efectivă de cel puțin 18 ani în funcția de procuror, nici cel puțin gradul de parchet de pe lângă curte de apel și nici nu au participat la concursul pentru numirea în cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție.

Situația reclamanților nu este aceeași cu situația unui procuror din cadrul SIIJ, astfel că nu se pune problema de a se afla într-o situație discriminatorie față de procurorii numiți în cadrul SIIJ din PÎCCJ, pentru a se putea, în mod justificat, considera discriminați raportat la salariul mai mare încasat de un procuror SIIJ.

Având în vedere că reclamanții nu funcționează în cadrul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, ci în cadrul Judecătoriei (J1), nu beneficiază de drepturile la care se referă art. 88^2, alin. 5 din Legea nr. 304/2004.

Prevederile art. 88^2 alin. 5 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu instituie nicio formă de discriminare.

În această ordine de idei, în considerentele Deciziei nr. 289 din 07.06.2005, publicată în M.

Of. nr. 586 din 07.07.2005, Curtea Constituțională a reținut că „legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare existent ori să îl înlocuiască cu altul nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmărit, ținând seama și de resursele financiare disponibile în diferite perioade de timp”.

Totodată, instanța de contencios constituțional a statuat că „sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați, prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție.

Diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții.

Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula” (Decizia nr. 693 din 17.10.2006).

Solicitarea reclamanților este neîntemeiată în totalitate, având în vedere dispozițiile legale aplicabile și jurisprudența Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța a reținut faptul că reglementarea în mod diferențiat a diurnei, în funcție de structura de parchet la care este încadrat procurorul, reprezintă opțiunea legiuitorului, reclamanții, prin demersul lor, urmărind de fapt statuarea de către instanță asupra dreptului lor de a beneficia chiar de drepturile prevăzute de lege pentru procurorii Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție deși nu au această calitate și nici gradul de parchet de pe lângă curte de apel.

Față de aceste considerente, instanța a respins solicitarea reclamanților privind obligarea pârâților la recalcularea drepturilor salariale ale fiecăruia dintre reclamanți, începând cu data de 16.10.2018 și în continuare pentru viitor, inclusiv după aplicarea etapizată a Legii 153/2017, cu includerea unui procent de 2% pe zi din indemnizațiile brute lunare, reprezentând echivalentul diurnei stabilite potrivit art. 13 alin. 1 lit. a) din OUG nr. 27 din 2006, precum și obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, pentru fiecare reclamant în parte, pentru perioadele în care reclamanții au lucrat în cadrul instanțelor ordonator de credit, până la recunoașterea efectivă a dreptului și în continuare, a diferenței dintre venitul astfel recalculat la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, ca fiind neîntemeiată.

Ca urmare a respingerii capetelor de cerere principale, în temeiul principiului ”accesoriul urmează soarta principalului”, au fost respinse și celelalte capete de cerere accesorii, ca fiind neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, solicitând admiterea apelului și obligarea intimaților la recalcularea drepturilor salariale ale fiecăruia dintre reclamanți începând cu data de 16.10.2018 și în continuare pentru viitor cu includerea unui procent de 2% pe zi din indemnizațiile brute lunare reprezentând echivalentul unei diurne stabilite potrivit articolului 13 alineatul 1 litera a) din O.U.G. nr. 27/2006, drept acordat în favoarea procurorilor numiți în cadrul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție în temeiul articolului 882 alineatul 5 din Legea nr. 304/2004.

S-a precizat că potrivit articolului II punctul 3 din O.U.G. nr. 92/15.10.2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției, publicată în Monitorul Oficial nr. 874 din data de 16 octombrie 2018, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu modificările și completările ulterioare a fost modificată și completată după cum urmează: la articolul 882, după alineatul 4 se introduce un nou alineat, alineatul 5 cu următorul cuprins: „Pe durata desfășurării activității în cadrul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, procurorii cu funcții de conducere și execuție beneficiază de drepturile procurorilor detașați, în condițiile legii”.

În susținerea acțiunii s-a invocat faptul că prin Sentința civilă nr. (...)/LM/2021 din data de 24 martie 2021 pronunțată de Tribunalul (...) în dosarul nr. (...)/2020, executorie, instanța a admis o acțiune cu un obiect similar prezentei, formulată de un magistrat, respectiv procuror.

În această cauză instanța a reținut că, având în vedere prevederile articolului 88 indice 2 alineatul 5 din Legea nr. 304/2004 coroborate cu cele ale articolului 13 alineatul 1 litera a) din O.U.G. nr. 27/2006, suma nu reprezintă o veritabilă diurnă, ci reprezintă o majorare salarială, un drept salarial acordat doar acestei categorii profesionale, respectiv procurorii care își desfășoară activitatea în cadrul acestei instanțe.

S-a menționat că în cazul procurorilor din cadrul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, spre deosebire de magistrații delegați sau detașați în condițiile legii, aceste drepturi bănești se constituie într-un venit salarial special, distinct de indemnizația de încadrare, nefiind deci acordate cu titlu de diurnă propriu zisă ca în cazul magistraților delegați sau detașați, legiuitorul făcând trimitere la articolul 13 alineatul 1 litera a) din O.U.G. nr. 27/2006 exclusiv pentru a stabili cuantumul acestor drepturi bănești.

S-a susținut că instituirea unui drept salarial special numai în favoarea procurorilor din cadrul SIIJ este de natură să creeze discriminări între persoanele aflate în situații egale; în acest sens s-a făcut trimitere la articolul 16 alineatul 1 din Constituție, articolul 27 alineatul 1 și articolul 2 alineatul 3 din O.G. nr. 137/2000 și articolul 5 alineatul 4 din Codul muncii; ca atare legea interzice orice discriminare nu doar pe cea determinată de modul de stabilire a drepturilor salariale, ci și pe cea determinată de acordarea unor sume cu acest titlu.

S-a mai subliniat că Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice în articolul 26 a stabilit că persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite, fără nicio discriminare, la protecție egală din partea legii, lege care trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală, efectivă, împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.

S-a subliniat că în prezent, în cadrul aceleiași familii ocupaționale Justiție, coexistă două categorii de magistrați, pe de o parte procurorii numiți în cadrul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, care beneficiază de drepturile magistraților detașați, indiferent de locul unde domiciliază, deși nu îndeplinesc criteriul detașării, iar pe de altă parte ceilalți magistrați din sistemul ocupațional Justiție care nu beneficiază de aceste drepturi, diferențierea apărând ca urmare a textului articolului 882 alineatul 5 din Legea nr. 303/2004 ce a dus la aplicarea incorectă a Legii nr. 71/2015 de aprobare a O.U.G. nr. 83/2014.

S-a făcut referire și la Decizia nr.

VI/2007 a Instanței Supreme prin care s-a constatat că sunt discriminatorii criteriile de diferențiere de tratament salarial precum apartenența la categoria magistraților implicați în soluționarea unor cauze de o anumită natură, ori includerea în anumite structuri pe scara ierarhică sau în anumite segmente restrânse de realizare a justiției.

Prin urmare, s-a considerat că drepturile salariale sunt stabilite diferit în mod nejustificat de criterii obiective, în funcție de apartenența la o anumită categorie de procurori, care nici măcar nu sunt specializați într-un anumit domeniu și de locul de muncă, fiind încălcate astfel considerentele obligatorii ale Deciziei nr.

VI/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un Recurs în Interesul Legii.

În continuare la fila 6 dosar apel apelanții au făcut vorbire despre jurisprudența referitoare la uniformizarea salarială.

Cu privire la actualizarea sumei astfel stabilită cu indicele de inflație, precum și a cererii de obligare a pârâtei la plata dobânzilor legale penalizatoare, s-a invocat Decizia nr. 2/17.02.2014 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

De asemenea s-a arătat că dobânda legală reprezintă câștigul, folosul pe care l-ar fi obținut reclamanții din investirea banilor dacă aceștia ar fi fost plătiți la termen, prin urmare este admisibilă cumularea dobânzii cu actualizarea obligației cu rata inflației, întrucât nu se ajunge la o dublă reparare.

În drept, apelanții, au invocat Decizia CCR nr. 794/2016, art.

III din O.U.G. nr. 57/2015, art.

II alin. 1 din Legea nr. 293/2015, art. 3 alin. 1 din O.U.G. nr. 57/2015, art. 253 alin. 1 - 2, art. 266, 270, 272 și 275 din Codul muncii, art.

II pct. 3 din O.U.G. nr. 92/2018, art. 882 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, art. 13 alin. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 27/2006, art. 14 din CEDO, Deciziile nr. 36/04.06.2018, nr. 2/17.02.2014, VI/15.01.2007 toate pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

În probațiune s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse în fața primei instanțe și eventual unele noi.

Prin întâmpinare intimatul, Tribunalul (T1), a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Pentru început intimatul a învederat instanței că întâmpinarea îi vizează pe (R2) (încadrat la Judecătoria (J2) în perioada 01.01.2020 - 26.04.2021) și (R10) (încadrat la Judecătoria (J2) în perioada 01.12.2018 - 26.04.2021).

S-a mai subliniat că în perioada 09.08.2021 - 15.03.2022 apelanta (R15) și-a desfășurat activitatea la Judecătoria (J3), situată în raza Tribunalului (T1), însă aceasta a fost delegată de la Judecătoria (J4), toate drepturile salariale cuvenite în această perioadă fiind achitate de Tribunalul (T6), în consecință pretențiile acestei apelante se impunea a fi analizate în contradictoriu cu Tribunalul (T6).

S-a apreciat ca legală soluția primei instanțe de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 16.10.2018 - 30.05.2019.

Compararea cu procurorii din cadrul SIIJ care beneficiază de un spor de 2% este neîntemeiată prin raportare la prevederile Legii nr. 153/2017.

În susținerea argumentelor invocate a fost redat articolul 7 litera c) din Cap. 1 Secțiunea a 3-a din Legea nr. 153/2017, articol ce a fost redat la fila 34 dosar apel.

S-a arătat că stabilirea sistemului de salarizare, respectiv acordarea unor drepturi salariale unei categorii sau alteia de personal bugetar este atributul exclusiv al legiuitorului, singurul în măsură să aprecieze criteriile pe baza cărora fundamentează un anumit sistem salarial, iar instanța de contencios administrativ a constatat neconstituționalitatea unor prevederi legale susceptibile de a genera depășirea competențelor instanțelor judecătorești în detrimentul autorității legiuitoare.

Prin urmare instituirea unui alt sistem de salarizare față de cel stabilit de legiuitor nu poate fi permis deoarece în mod evident acordarea prin hotărâri judecătorești a unor indemnizații de încadrare brute lunare corespunzătoare procurorilor SIJ determină o răsturnare a sistemului de salarizare instituit prin legile de salarizare, conform celor invocate de către intimat.

În final s-a statuat că prin respingerea apelului principal se impune și respingerea petitelor accesorii.

Prin întâmpinare intimata, Curtea de Apel (C), a solicitat respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacată.

În susținerea întâmpinării s-a făcut trimitere la O.G. nr. 137/2000 și la Decizia nr. 818/03.07.2008 pronunțată de către Curtea Constituțională la fila 39 pe verso dosar apel care definește discriminarea, apoi s-a arătat că o primă condiție pentru a constata starea de discriminare este dată de necesitatea unor „condiții de egalitate” sau, așa cum a statuat CEDO, situațiile trebuie să fie „analoge sau comparabile”.

Intimata a solicitat instanței de control judiciar să constate că acțiunea prin care se solicită corectarea acestei presupuse discriminări nu este calea judiciară potrivită, iar pentru controlul de constituționalitate al acestui text de lege reclamanții ar fi trebuit să se adreseze Curții Constituționale.

Deosebit de cele anterior menționate intimata a opinat că și dacă s-ar aprecia că reclamanții ar fi discriminați față de alte categorii de personal cu alte atribuții decât cele ale judecătorilor care au o salarizare mai avantajoasă, instanța nu ar avea competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală pentru care s-ar încălca principiul separației puterilor în stat.

S-a învederat că, prin solicitarea apelanților de a li se acorda, prin hotărâre judecătorească, drepturile salariale corespunzătoare procurorilor din cadrul SIIJ, ar interveni o răsturnare a sistemului de salarizare instituit prin O.U.G. nr. 27/2006 care produce efecte și în prezent prin legile anuale tranzitorii de salarizare din perioada 2011 - 2017 și prin Legea unică de salarizare nr. 153/2017 și s-ar ajunge în acest fel ca toți magistrații să primească drepturi salariale corespunzătoare procurorilor din cadrul SIIJ, fără a îndeplini cerințele imperative ale legii speciale de salarizare.

S-a arătat că procurorii din cadrul SIIJ ocupă aceste funcții pe o durată de timp limitată și primesc drepturi salariale similare cu cele ale unui procuror detașat numai pe perioada desfășurării activității în cadrul acestei structuri.

În continuare s-a precizat că apelanții nu au făcut dovada faptului că procurorii din cadrul SIIJ ar avea cuprinsă indemnizația de detașare în indemnizația de încadrare brută lunară; de asemenea nu a fost invocat niciun text de lege în acest sens.

În ceea ce privește motivarea apelanților întemeiată pe considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, s-a precizat că această decizie a avut ca obiect aplicarea O.U.G. nr. 20/2016, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 43/2016, ori pentru a fi incidente dispozițiile acesteia ar fi trebuit ca reclamanții să fi făcut dovada că există judecători în cadrul instanțelor care să aibă în acest moment drepturi salariale la nivelul procurorilor din cadrul SIIJ.

În continuare intimata a făcut referire la articolul 3 din O.U.G. nr. 27/2006, articolul 6 din Anexa VI a Legii nr. 330/2009 și Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale a României.

În final s-a solicitat instanței să constate că SIIJ a fost desființată prin Legea nr. 49/11.03.2022.

Prin întâmpinare, intimatul Tribunalul (T7) a solicitat respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.

În motivare s-a învederat că diurna în cuantum de 2% din indemnizația lunară brută prevăzută de articolul II punctul 3 din O.U.G. nr. 92/2018 nu reprezintă un spor salarial ascuns, așa cum în mod nefondat au susținut reclamanții, în condițiile în care legiuitorul a precizat în mod explicit că aceasta se acordă în condițiile legii, făcând așadar trimitere la condițiile generale de acordare a diurnei pentru magistrați.

S-a apreciat că în niciun caz acordarea diurnei, în condițiile legii, nu poate fi asimilată unui spor salarial ascuns, fapt ce ar echivala cu acordarea diurnei la diurnă, interpretarea dată de către reclamanți ar presupune că procurorii din cadrul SIIJ, în ipoteza delegării/detașării lor în alte localități, ar putea beneficia atât de diurna acordată în condițiile dreptului comun, cât și de diurna acordată în baza nomei speciale, ceea ce este exclus.

Astfel intimatul a solicitat instanței de control judiciar ca în situația în care ar aprecia, contrar celor anterior menționate, că diurna reprezintă un drept salarial distinct acordat doar procurorilor SIIJ, să rețină că acesta este un privilegiu care nu poate fi extins conform jurisprudenței Curții Constituționale, ci trebuie retras celor care au beneficiat de el.

În subsidiar, în ipoteza în care instanța ar constata că nu suntem în prezența unui privilegiu, ci a unei discriminări, s-a solicitat constatarea extinderii aplicării acestui drept la toți magistrații, iar lipsa unei decizii a CCR care să fi constatat încălcarea de către legiuitor a articolului 16 din Constituție ar echivala cu încălcarea competențelor exclusive ale CCR de către instanțele de judecată și cu refuzul aplicării unor norme aflate în vigoare.

Intimatul a arătat că reclamanții beneficiază de diurnă în perioada în care se află în delegații și pot beneficia de acest drept în situația delegării sau detașării la alte instanțe sau instituții din sistemul judiciar, astfel încât, acordarea acestui drept, pur și simplu ar semnifica acordarea unei diurne la diurnă.

S-a stipulat că nu sunt îndeplinite condițiile existenței unei discriminări nici din perspectiva imperativului unei situații identice sau similare, ori pentru a exista o încălcare a egalității de tratament, reclamanții care se compară cu procurorii SIIJ ar fi trebuit să îndeplinească condițiile solicitate procurorilor pentru a activa în cadrul secției, în speță fiind vorba de prevederile articolului 885 alineatul 3 litera c) din Legea nr. 207/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, respectiv să aibă o vechime efectivă de cel puțin 18 ani în funcția de procuror.

Critica privind răsturnarea sistemului de salarizare de către instanțele de judecată care se subrogă competențelor legiuitorului se desprinde din Decizia nr. 51/2020 pronunțată de către Curtea Constituțională prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții din legile de salarizare în interpretarea dată prin Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016 pronunțată de către ICCJ.

Prin întâmpinare intimatul, Tribunalul (T2), a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

S-a învederat că așa cum corect a reținut prima instanță, situația apelanților nu este aceeași cu situația unui procuror din SIIJ, iar prin stabilirea indemnizației de încadrare pentru judecători la nivelul indemnizației pentru procurorii care își desfășoară activitatea în cadrul SIIJ s-ar produce o modificare a criteriilor de salarizare specifice doar procurorilor din cadrul acestei secții, adică o schimbare a sistemului de salarizare a judecătorilor și procurorilor în condițiile în care legiuitorul a stabilit că salarizarea acestora se face în funcție de nivelul instanțelor și parchetelor.

Cu alte cuvinte tratarea egală a persoanelor aflate în situații diferite poate constitui un tratament discriminatoriu pentru acele persoane care datorită situației deosebite în care se află ar avea dreptul la un tratament diferit favorabil.

În susținerea întâmpinării s-a făcut referire la articolul 2 alineatul 1 din O.U.G. nr. 137/2000 și la Decizia nr. 1325/04.12.2008 a CCR la fila 102 pe verso dosar apel.

Prin întâmpinare intimata, Curtea de Apel (E), a solicitat respingerea apelului declarat de către reclamantul (R10).

În motivare s-a solicitat instanței de control judiciar să constate că instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile reclamanților aferente perioadei 16.10.2018 - 30.05.2019, fiind respinsă acțiunea reclamanților pentru această perioadă ca prescrisă.

În continuare intimata a arătat că apelantul (R10) și-a desfășurat activitatea în cadrul Judecătoriei (J5), aflată în circumscripția Curții de Apel (E) în perioada 15.12.2014 - 01.12.2018, iar drepturile salariale i-au fost achitate de Tribunalul (T3) în calitate de ordonator terțiar de credite, pe baza ordinelor de salarizare emise de Ministerul Justiției.

Astfel s-a concluzionat că perioada pentru care a fost admisă prescripția dreptului material la acțiune, respectiv 16.10.2018 - 30.05.2019 se suprapune peste perioada pentru care reclamantul poate solicita obligarea Curții de Apel (E) la plata diferențelor salariale rezultate din includerea diurnei de 2% pe zi din indemnizația brută lunară, respectiv peste perioada 16.10.2018 - 01.12.2018.

În drept, intimata, a invocat articolul 205 Cod de procedură civilă.

Prin întâmpinare intimatul, Tribunalul (T9), a solicitat respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.

Pentru început s-a precizat că dintre reclamanții apelanți doar (R16) a activat ca judecător la Judecătoria (J6), aflată în circumscripția Tribunalului (T9) începând cu data de 01.01.2021 până la data de 04.05.2022, apărarea văzând doar pretențiile formulate de către acest reclamant apelant.

În continuare s-a susținut că atât timp cât apelanții nu au funcționat în cadrul SIIJ nu sunt îndreptățiți să beneficieze de drepturile expres prevăzute de Legea nr. 304/2004 modificată și completată prin Legea nr. 207/2018, prevederile articolului 882 alineatul 5 din legea anterior precizată neinstituind în nicio formă o discriminare.

Pentru a se stabili ce reprezintă în concret starea de discriminare, intimatul a făcut trimitere la O.G. nr. 137/2000, considerând că o diferență de tratament devine discriminatorie atunci când se introduc distincții între situații analoge și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.

În speță nu este vorba de o aplicare diferită a drepturilor aferente detașării, nici apelanții, nici procurorii numiți în cadrul SIIJ nefiind personal detașat, fiind vorba de o opțiune a legiuitorului în sensul de a recunoaște expres doar procurorilor numiți în cadrul SIIJ beneficiul drepturilor procurorilor detașați, conform celor spuse de către intimat.

În susținerea argumentelor invocate s-a făcut referire la considerentele Deciziilor nr. 289/07.06.2005, nr. 693/17.10.2016, nr. 794/2016 toate pronunțate de către CCR și la jurisprudența CEDO, respectiv la cauza Wieczorek c. Poloniei.

S-a menționat că fiind vorba de profesii distincte, reglementate prin norme diferite, cu atribuții diferite, activitate diferită, situația apelantului nu este comparabilă cu cea a procurorilor din cadrul SIIJ, iar admiterea acțiunii și acordarea unor drepturi salariale neprevăzute de actele normative incidente în materia salarizării judecătorilor ar reprezenta o depășire de către instanța de judecată a limitelor puterii judecătorești.

Totodată s-a statuat că acordarea unor drepturi pentru perioada ulterioară datei de 14.03.2022, dată la care articolul 882 alineatul 5 din Legea nr. 304/2004 a fost abrogat, este lipsită de fundament legal; odată cu desființarea acestei structuri nu mai produc efecte nici dispozițiile legale privind acordarea diurnei procurorilor numiți în cadrul SIIJ.

Referitor la pretențiile ce vizează plata dobânzii penalizatoare, acestea se impun a fi respinse în opinia intimatului întrucât în conformitate cu dispozițiile articolului 1530 din Codul civil creditorul are dreptul la daune interese ca urmare a neexecutării culpabile a obligației de restituire, iar în conformitate cu dispozițiile articolului 1533 din Codul civil răspunderea debitorului este stabilită pentru neexecutarea intenționată sau din culpă gravă, condiții legale ce nu sunt îndeplinite, nefiind incidentă situația executării cu întârziere a obligației de plată pentru a se datora daune interese sub forma dobânzii legale penalizatoare.

În continuare, tot cu privire la această chestiune s-a făcut vorbire și despre Decizia nr. 21/22.05.2015 pronunțată de către Instanța Supremă.

În drept, intimatul, a invocat Codul de procedură civilă, Legea nr. 304/2004, Legea nr. 49/2022, Legea cadru nr. 153/2017 și O.U.G. nr. 130/2021.

Intimatul, Tribunalul (T4), a formulat întâmpinare.

Prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea apelului ca nefondat, apoi a precizat, în primul rând că apelanții nu au criticat dispoziția din sentință privind admiterea excepției prescripției și nu au adus niciun argument pentru care această excepție ar trebui respinsă, ca urmare dispoziția privind respingerea ca prescrise a pretențiilor aferente perioadei 16.10.2018 - 30.05.2019 intră în putere de lucru judecat.

S-a arătat că prin decizia H.P. nr. 2/2015 ICCJ a reținut că punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-au acordat unor angajați anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalți angajați, la filele 117 pe verso - 118 fiind redate o parte dintre considerentele acestei decizii.

Apoi s-a precizat că imposibilitatea invocării de către judecători a unei stări de discriminare în raport cu drepturile salariale acordate procurorilor rezultă din considerentele unor decizii obligatorii atât ale ICCJ, cât și ale CCR, respectiv Decizia nr. 861/16.06.2009 a CCR și nr. 15/2021 a ICCJ pronunțată în Recurs în Interesul Legii.

S-a menționat că Decizia CCR nr. 794/2016 invocată de către reclamanți nu este aplicabilă cauzei.

Întrucât prin această decizie s-a statuat în esență că pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de O.U.G. nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate trebuie să includă majorările stabilite prin hotărâri judecătorești, însă în speță reclamanții nu au invocat discriminarea prin prisma existenței unor hotărâri judecătorești definitive prin care să se fi recunoscut unor persoane aflate în situații identice drepturile reclamate prin acțiune, cauza acțiunii reclamanților fiind dată de o pretinsă stare de discriminare existentă între judecătorii și procurorii ce au făcut parte din SIIJ.

Intimatul a opinat că admiterea cererii de chemare în judecată ar însemna nesocotirea principiului legalității prin acordarea unor drepturi salariale nerecunoscute de lege în raport de funcția deținută de către reclamanți, neputând fi vorba de discriminare cât timp reclamanții nu prestează aceeași activitate cu cei față de care se raportează; astfel s-a considerat că în cauză este aplicabilă Decizia nr. 697/31.10.2019 a CCR.

Intimatul, față de toate aceste considerente, a solicitat instanței de control judiciar să constate că nu există niciun temei legal pentru ca apelanții să poată solicita acordarea drepturilor salariale neprevăzute de lege în favoarea lor.

Prin apelul incident apelantul intimat a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului (T4) în privința reclamanților (R1), (R2), (R3), (R4), (R5), (R6), (R7), (R8), (R9), (R10), (R11), (R12), (R13), (R14), (R15) și (R16), excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei (R3) și excepția lipsei de obiect pentru perioada ulterioară datei de 11.03.2022.

Cu privire la prima excepție invocată, respectiv excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului (T4), acesta din urmă a subliniat că niciunul dintre reclamanții anterior enumerați nu și-au desfășurat activitatea în cadrul Tribunalului (T4) sau a unei judecătorii din raza sa de activitate, așa încât acesta nu a avut și nu are calitate de ordonator de credite în ceea ce-i privește pe aceștia și nici vreo obligație de recalculare sau plată a drepturilor salariale.

S-a considerat că există o contradicție în cadrul considerentelor deciziei primei instanțe care pe de o parte a afirmat că această apărare a fost întemeiată în sensul că Tribunalul (T4) nu are calitate procesuală pasivă în raport cu judecătorii care nu au desfășurat activitate în raza Tribunalului (T4), însă pe de altă parte s-a reținut că apărarea este irelevantă întrucât oricum intimatul nu ar putea fi obligat decât pentru perioadele în care unul sau mai mulți reclamanți au activat în cadrul instanței, astfel încât excepția nu a fost analizată.

Raportat la cea de-a doua excepție s-a statuat că reclamanta (R3) în perioada 04.12.2018 - 09.07.2020 s-a aflat în concediu pentru creșterea și îngrijirea copilului, astfel raporturile de muncă au fost suspendate ca urmare a Deciziei nr. (...)/09.06.2020, astfel intimatul a fost de părere că pentru această perioadă reclamanta nu a beneficiat și nici nu ar fi putut beneficia de salariu indiferent de cuantumul acesteia și implicit nici de eventualele diferențe salariale.

În ceea ce privește cea din urmă excepție s-a învederat că apelanții reclamanți pretind drepturile salariale de care au beneficiat procurorii din cadrul SIIJ începând cu data de 16.10.2018, precum și în continuare pentru viitor, însă prin desființarea SIIJ s-au desființat implicit și drepturile anterior recunoscute în favoarea procurorilor care au făcut parte din această structură, sens în care nu ar mai putea exista nici pretinsa stare de discriminare invocată de către apelanți prin prezenta acțiune.

Prin întâmpinare, intimata Curtea de Apel (B), a solicitat menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile atacate.

În motivare s-a precizat că prin raportare la faptul că reclamanții deși reiterează aceleași considerente în cuprinsul cererii de apel formulate, fără însă a aduce o critică veritabilă a soluției instanței de fond în ceea ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Curții de Apel (B), față de obiectul cererii de chemare în judecată, s-a considerat temeinică și legală sentința atacată și s-a solicitat menținerea acesteia sub aspectul admiterii excepției anterior precizate.

Pe fondul cauzei s-a solicitat instanței să dispună în raport de criticile formulate.

Intimatul, Tribunalul (T3), a formulat întâmpinare și apel incident.

Prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței atacate.

Intimatul a învederat instanței că își menține în totalitate toate cele invocate în primă instanță, solicitând respingerea acțiunii reclamanților, iar pe cale de excepție admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului (T3), precum și prescripția dreptului material la acțiune.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive intimatul a precizat că are calitate de pârât numai în contradictoriu cu reclamantul (R10), acesta având calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei (J5).

S-a subliniat că Tribunalul (T3) nu are competență în stabilirea indemnizațiilor de încadrare a judecătorilor și a asistenților judiciari, iar conform organizării sistemului judiciar drepturile salariale sunt stabilite în mod exclusiv de Ministerul Justiției prin acte administrative, Tribunalul (T3) neavând nicio competență legală în stabilirea acestor indemnizații; în acest sens s-a făcut trimitere la articolul 8 alineatul 2 din Anexa VI cap.

VIII al Legii cadru nr. 284/28.12.2010, articolul 131 alineatul 1 din Legea nr. 304/2004 și la articolul 44 alineatul 1 din Legea nr. 304/2004.

Astfel față de cadrul legislativ în vigoare s-a apreciat ca nelegală solicitarea de obligare a Tribunalului (T3) la plata unor drepturi bănești, în lipsa obligării ordonatorului principal de credite la alocarea acestor fonduri.

Raportat la obiectul cererii s-a considerat că în mod corect a admis prima instanță excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 16.10.2018 - 30.05.2019 având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 30.05.2022, iar potrivit articolului 2517 din Codul civil termenul de prescripție este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen.

De asemenea după data de 14.03.2022 solicitarea reclamanților nu mai are temei legal, articolul 882 alineatul 5 din Legea nr. 304/2004 fiind abrogat prin Legea nr. 49/2022, conform celor spuse de către intimat.

S-a susținut că în speța de față nu sunt incidente dispozițiile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, întrucât nu este incidentă situația concret reglementată de acest act normativ; de asemenea în mod corect a reținut prima instanță faptul că reclamanții nu dețin o vechime efectivă de cel puțin 18 ani în funcția de procuror, nu au cel puțin gradul de parchet de pe lângă curtea de apel și nici nu au participat la concursul pentru numirea în cadrul SIIJ.

A primi interpretarea reclamanților ar însemna că procurorii ar fi salarizați la nivelul Parchetului de pe lângă ICCJ, indiferent de gradul unității de parchet la care funcționează.

În continuare în susținerea întâmpinării s-a făcut trimitere la articolul 74 alineatul 1 din Legea nr. 303/2004, 885 și 882 din Legea nr. 304/2004, la articolul 13 din capitolul III din O.U.G. nr. 27/29.03.2006, articolele 1 și 5 din anexa nr.

VI și 48 alineatul 1 punctul 7 din Legea nr. 330/2009, articolul 8 alineatul 2 Capitolul VIII din Legea nr. 284/2010, articolul 41 alineatul 4 raportat la articolul 73 alineatul 1 litera f) don Hotărârea CSM nr. 1375/2015 la filele 140 pe verso - 141 pe verso.

De asemenea s-a făcut trimitere și la Ordinele Ministrului Justiției nr. 2066/C/24.05.2018, nr. 93/C/04.01.2019 și 4988/C/29.11.2019

În drept, intimatul, a invocat dispozițiile legale la care a făcut referire în cuprinsul întâmpinării.

Prin întâmpinare intimatul, Tribunalul (T8), a solicitat respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.

În motivarea întâmpinării s-a făcut trimitere la articolul 13 alineatul 1 litera a) din O.U.G. nr. 27/2006.

În continuare s-a arătat că beneficiul reclamat în cauză a fost reglementat expres doar în favoarea procurorilor numiți în cadrul SIIJ, aspect care reiese din împrejurarea că dispozițiile articolului 88 alineatul 5 din Legea nr. 304/2014 se regăseau în Secțiunea a 2-a din Capitolul II la acest act normativ.

Raportat la discriminare s-a făcut referire la articolul 2 alineatul 1 din O.G. nr. 137/2000, considerând că o diferență de tratament devine discriminatorie doar atunci când se introduc distincții între situații analoge și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă; astfel s-a apreciat că în speță nu este vorba de o aplicare diferită a drepturilor aferente detașării, nici reclamanții și nici procurorii numiți în cadrul SIIJ nefiind personal detașat, ci este vorba de opțiunea legiuitorului în sensul de a recunoaște expres doar procurorilor numiți în cadrul SIIJ beneficiul drepturilor procurorilor detașați.

În susținerea întâmpinării intimatul a făcut vorbire și despre Deciziile nr. 693/17.10.2006 și 794/2016 pronunțate de CCR.

Susținând în continuare că în cazul de față este vorba de profesii distincte reglementate prin norme diferite, cu atribuții diferite, activitate diferită, situația reclamanților nefiind comparabilă cu cea a procurorilor din cadrul SIIJ.

Prin urmare s-a statuat că instituirea unui alt sistem de salarizare față de cel stabilit de legiuitor nu poate fi permis deoarece în mod evident acordarea prin hotărâri judecătorești a unor indemnizații de încadrare brute lunare corespunzătoare procurorilor SIIJ determină o răsturnare a sistemului de salarizare instituit prin legile de salarizare.

S-a arătat că reclamanții urmăresc salarizarea la nivelul procurorilor din cadrul SIIJ, fără a ține cont că pentru aceștia legislația prevede îndeplinirea unor condiții speciale pentru a fi numiți, având atribuții diferite.

Prin admiterea acțiunii în sensul solicitat s-ar încălca decizia CCR nr. 749/2016, conform celor invocate de către intimat.

În ceea ce privește solicitarea de acordare pentru viitor a drepturilor, ca principiu un drept viitor este corelativ prestării unei obligații, prin urmare reclamanții nu justifică un interes pentru un drept care nu s-a născut încă, prin urmare nu este cert.

Salariul presupune prestații periodice succesive, iar dreptul la fiecare prestație succesivă se naște distinct și numai în măsura prestării activității, drept urmare pentru fiecare prestație lunară în parte trebuie verificat în ce măsură dreptul este născut și actual.

În acest context intimatul a fost de părere că solicitarea privind plata și pentru viitor a drepturilor solicitate nu poate fi primită, fiind prematură, dreptul putând fi invocat pentru fiecare prestație în parte numai după prestarea activității și ajungerea la scadență.

Dincolo de aceste chestiuni de principiu acordarea unor drepturi pentru perioada ulterioară datei de 14.03.2022, dată la care articolul 88 alineatul 5 din Legea nr. 304/2004 a fost abrogat, este lipsit de fundament legal, întrucât, odată cu desființarea SIIJ nu mai produc efecte nici dispozițiile privind acordarea diurnei procurorilor numiți în cadrul SIIJ.

Referitor la pretențiile ce vizează plata dobânzii penalizatoare, acestea se impun a fi respinse ținând cont de dispozițiile articolului 1533 din Codul civil, în acest sens făcându-se referire la Decizia nr. 21/22.05.2015.

Prin întâmpinare, intimata Înalta Curte de Casație și Justiție, a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.

În ceea ce privește participarea Ministerului Justiției, s-a solicitat instanței de control judiciar luarea în considerare a prevederilor articolelor 142, 148 și 162 din Legea nr. 304/2022, articole ce au fost redate la fila 176 pe verso dosar apel.

S-a arătat că prin aceste dispoziții a avut loc transmiterea în temeiul legii a atribuțiilor privind gestionarea bugetului aprobat pentru cheltuielile de personal al curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor, precum și cele pentru alte categorii de cheltuieli intrinsec legate de cheltuielile de personal al acestor instanțe de judecată, transmiterea calității de ordonator principal de credite pentru aceste bugete și transmiterea competențelor privind emiterea actelor de stabilire a salarizării judecătorilor, respectiv de aprobare a statelor de funcții și personal pentru aceleași instanțe.

S-a mai observat că legiuitorul a prevăzut în mod expres subrogarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției, respectiv inclusiv cele procesuale cu privire la litigiile aflate încă pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de starea pricinii, fără distincție, cât și în drepturile și obligațiile care decurg din hotărâri judecătorești, pronunțate în litigii finalizate la acest moment.

S-a arătat că instanța de fond a admis, în mod întemeiat, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, respingând acțiunea în contradictoriu cu acest pârât.

În continuare s-a precizat că, în condițiile în care Ministerul Justiției nu a avut raporturi de serviciu cu apelanții reclamanți de natură a naște drepturi și obligații reciproce, nu este justificată chemarea sa în judecată în calitate de ordonator principal de credite pentru plata drepturilor bănești, în acest sens fiind și Decizia nr. 13/13.06.2016 pronunțată de către ICCJ.

Tot cu privire la această chestiune s-a făcut trimitere la Deciziile nr. 3522/16.10.2008, nr. 1900/04.04.2019, nr. 3277/11.10.2018 și nr. 3301/12.10.2018, toate pronunțate de către ICCJ.

Așadar întrucât calitatea de ordonator de credite și debitor al plății drepturilor salariale se regăsește la nivelul instanței angajatoare față de care apelanții reclamanți s-au aflat în raporturi de serviciu, în speță neavând relevanță raportul juridic de drept financiar stabilit între ordonatorii de credite la diferite niveluri ale alocării de fonduri bugetare, acesta depășind cadrul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată.

S-a considerat că instanța de fond a admis în mod întemeiat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 16.10.2018 - 22.02.2019, având în vedere dispozițiile articolului 2500 coroborat cu articolul 2517 din Codul civil din care rezultă că dreptul material la acțiune se prescrie dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani.

Pe fondul cauzei s-a apreciat că dispozițiile articolului 882 alineatul 5 din Legea nr. 304/2004 nu stabilesc nicio discriminare.

În continuare s-a precizat că întrucât apelanții contestă o dispoziție dintr-o lege organică, admiterea acțiunii ar echivala cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Referitor la aplicarea Deciziei CCR nr. 794/2016, a Deciziilor nr. 36/2018 și nr. 56/2018 ale ICCJ și pretinsa stare de discriminare care ar exista în privința reclamanților, s-a menționat că acestea nu pot servi drept argumente de drept pentru a proba o stare de discriminare, aceasta deoarece scopul promulgării lor a fost stabilirea drepturilor salariale la un nivel maxim în plată, de altfel aceste prevederi legale fiind abrogate expres la data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017.

S-a mai subliniat că drepturile bănești acordate în situația detașării nu sunt incluse în indemnizația de încadrare, ci constituie drepturi bănești suplimentare reglementate prin lege specială, așa cum prevede articolul 34 din Legea nr. 153/2017, aceasta deoarece drepturilor suplimentare nu le este aplicabil principiul egalizării salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, sens în care s-au pronunțat cu privire la sporuri, atât Curtea Constituțională prin Decizia nr. 697/2019, cât și ICCJ prin Decizia nr. 15/2021.

Astfel, în condițiile în care sporurilor stabilite de către legiuitor ca drepturi suplimentare și reținute ca tare în jurisprudența ICCJ și a CCR nu li se aplică principiul egalizării, cu atât mai puțin s-ar putea susține că acest principiu este aplicabil diurnei, conform celor spuse de către intimată.

Raportat la starea de discriminare, intimata a făcut trimitere la Decizia CJUE pronunțată în cauza C - 310/10, Agafiței contra României, fila 180 dosar apel volumul I, susținând că aceleași argumente sunt valabile în mod corespunzător pentru a se constata că nu există discriminare pe criteriul categoriei socio - profesionale deoarece judecătorii cu grad de judecătorie nu au aceleași atribuții și competențe cu cele ale procurorilor SIIJ.

Tocmai ținând cont de faptul că apelanții nu desfășoară aceeași activitate cu cea a procurorilor SIIJ nu ar putea fi reținută nici încălcarea principiului unei salarizări egale pentru muncă egală consfințit de articolul 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, conform relatărilor intimatei.

S-a opinat că reglementarea prin lege sau printr-un act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excedează cadrului legal stabilit prin O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare cu modificările și completările ulterioare.

Față de jurisprudența CJUE și CCR în materia discriminării s-a putut constata că este exclusă discriminarea în cauză și deci nu se poate vorbi de un prejudiciu sau de repararea acestuia prin acordarea unor drepturi salariale neprevăzute de lege.

În final s-a statuat că, în ceea ce privește Decizia nr. 36/04.06.2018 a ICCJ la care reclamanții fac referire prin cererea de chemare în judecată, aceasta nu este aplicabilă în cazul de față, dat fiind faptul că nu există hotărâri judecătorești sau acte administrative care să fi stabilit un nivel de salarizare corespunzător procurorilor SIIJ pentru alți judecători.

Intimatul, Ministerul Justiției, a formulat întâmpinare și apel incident.

Prin întâmpinare intimatul a solicitat suspendarea judecării cauzei, până la soluționarea de către ICCJ a sesizării în vederea pronunțării unei H.P. pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, sesizare formulată de către Curtea de Apel (G) prin Încheierea din data de 27.09.2022 în dosarul nr. (...)/2021.

S-a considerat că instanța în mod întemeiat a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției.

Apoi s-a arătat că ICCJ a statuat prin Decizia nr. 3522/16.10.2008 că în litigiul având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială calitatea procesuală pasivă este deținută exclusiv de către instituția cu care funcționarul public are stabilit raportul de serviciu.

S-a subliniat că întrucât calitatea de ordonator de credite și debitor al plății drepturilor salariale se regăsește la nivelul instanței angajatoare față de care apelanții reclamanți s-au aflat în raporturi de serviciu, în speță nu are relevanță raportul juridic de drept financiar stabilit între ordonatorii de credite la diferite niveluri ale alocării de fonduri bugetare, aceasta depășind cadrul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată.

S-a apreciat că instanța de fond a admis în mod întemeiat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 16.10.2018 - 22.02.2019 având în vedere dispozițiile articolului 2500 coroborat cu articolul 2517 din Codul civil, întrucât dreptul material la acțiune se prescrie dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani.

Pe fondul cauzei, intimatul a invocat în esență aceleași argumente la care a făcut referire și intimata Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin apelul incident, intimatul a solicitat admiterea excepției necompetenței materiale a tribunalului și trimiterea cauzei spre justă soluționare la Curtea de Apel București Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, iar instanței competente i s-a solicitat admiterea excepției inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției.

Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel invocate, în lumina articolelor 476-478 Cod de procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanții au solicitat instanței de judecată pronunțarea unei sentințe prin care să dispună obligarea pârâților la recalcularea drepturilor salariale ale fiecăruia dintre reclamanți începând cu data de 16.10.2018 și în continuare pentru viitor, inclusiv după aplicarea etapizată a Legii nr. 153/2017 cu includerea unui procent de 2% pe zi din indemnizațiile brute lunare, reprezentând echivalentul diurnei stabilite potrivit articolului 13 alineatul 1 litera a) din O.U.G. nr. 27/2006, drept acordat procurorilor numiți în cadrul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție în temeiul articolului 882 alineatul 5 din Legea nr. 304/2004.

Prima instanță, prin sentința pronunțată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 16.10.2018 - 30.05.2019, iar pe fondul cauzei a respins acțiunea formulată de către reclamanți, în contradictoriu cu pârâții, reținând în esență că nu se poate reține că reclamanții se găsesc într-o situație asemănătoare cu cea a procurorilor din cadrul SIIJ, aceștia neavând nici vechimea efectivă de cel puțin 18 ani în funcția de procuror și nici cel puțin gradul de parchet de pe lângă curtea de apel și nici nu au participat la concursul pentru numirea în cadrul SIIJ, reținându-se astfel că nu se pune problema unei situații de discriminare.

Prin apelul formulat, reclamanții apelanți au susținut că instituirea unui drept salarial special numai în favoarea procurorilor din cadrul SIIJ prin introducerea articolului 882 alineatul 5 din Legea nr. 304/2004, cu privire la care nu există argumente inserate în nota de fundamentare a actului normativ intrat în vigoare la data de 16.10.2018, este de natură să creeze discriminări între persoane aflate în situații egale.

Curtea a constatat că într-adevăr potrivit dispozițiilor legale regăsite în articolul 88^2 alineatul 5 din Legea nr. 304/2004 republicată „Pe durat desfășurării activității în cadrul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, procurorii cu funcții de conducere și execuție beneficiază de drepturile procurorilor detașați, în condițiile legii”.

Prin articolul 45 din Legea nr. 207/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial nr. 636/20.07.2018 s-a introdus o nouă secțiune, respectiv secțiunea a 2^1-a cuprinzând articolele 88^1-88^9, la articolul 88^1 alineatul 1 prevăzându-se că: „În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se înființează și funcționează Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție care are competența exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de judecători și procurori, inclusiv judecătorii și procurorii militari și cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii”.

De asemenea la articolul 88^5 alineatul 3 din același act normativ anterior citat s-a statuat că: „Pentru a participa la concursul pentru numirea în cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, procurorii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: a) să nu fi fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani; b) să aibă cel puțin gradul de parchet de pe lângă curte de apel; c) să aibă o vechime efectivă de cel puțin 18 ani în funcția de procuror; d) să aibă o bună pregătire profesională; e) să aibă o conduită morală ireproșabilă”.

Astfel, legiuitorul, prin intermediul dispozițiilor legale anterior citate, a stabilit în mod expres criteriile care sunt imperios necesare a fi îndeplinite pentru ca un procuror să fie încadrat în cadrul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, criterii pe care orice persoană care reclamă acest beneficiu trebuie să le îndeplinească la data formulării cererii introductive de instanță.

Curtea a constatat că asupra chestiunii litigioase din prezentul dosar s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 13/13.03.2023 publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 401 din data de 10 mai 2023 reținând că: „Dreptul reglementat de art. 882 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 are natura juridică a indemnizației de încadrare brute lunare pentru procurorii care și-au desfășurat activitatea în cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, iar garanțiile principiului nediscriminării și ale principiului egalității, prevăzute de art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, pot fi invocate doar de către magistrații care ocupau o „funcție similară” cu a acestora, astfel cum este definită la art. 7 lit. g) din același act normativ coroborat cu art. 8 din secțiunea a 2-a capitolul VIII din anexa nr.

V la Legea-cadru nr. 153/2017”.

În considerentele acestei decizii Instanța Supremă a reținut că: 92.

Prin urmare, odată stabilit că diurna reglementată de art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 reprezintă un drept de natură salarială (fiind un venit asimilat salariului), aceasta dobândește regimul juridic al salariului care, în cazul magistraților, are drept componentă principală indemnizația de încadrare brută lunară. 149.

Așa fiind, nediscriminarea presupune, în primul rând, identificarea personalului care prestează aceeași activitate ca și beneficiarii normei de la art. 882 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, având aceeași vechime în muncă și în funcție, întrucât între aceștia operează principiul egalității și este necesară asigurarea unui salariu de bază egal. 150.

Pentru categoria juridică a „personalului care prestează aceeași activitate” se poate observa că legiuitorul a avut în vedere nu numai personalul care desfășoară o activitate identică, ci și personalul care ocupă o „funcție similară”, astfel cum o definește la art. 7 lit. g) din Legea-cadru nr. 153/2017 – funcție de același fel din cadrul aceleiași instituții sau autorități publice, care implică aceleași condiții de studii, grad/treaptă profesională, gradație, vechime în funcție sau vechime în specialitate, după caz, și condiții de muncă. 155.

Pentru o atare analiză, este de observat că norma evocată prevede că reprezintă funcții similare funcțiile de același fel nu numai din cadrul aceleiași instituții [Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în contextul normei de la art. 882 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, având în vedere că art. 881 alin. (1) din același act normativ prevede că S.I.I.J. se înființează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție], ci și din cadrul aceleiași autorități publice (autoritatea judecătorească). 166.

De aceea, pentru determinarea „funcției similare” din perspectiva art. 7 lit. g) din Legea-cadru nr. 153/2017, devine relevată și necesară cea de-a doua condiție, ce trebuie reunită cu prima, respectiv funcția celui care se pretinde discriminat să implice aceleași condiții de studii, grad/treaptă profesională, gradație, vechime în funcție sau vechime în specialitate cu cel care ocupă funcția ce constituie reperul de comparație, întrucât a fost tratat preferențial de legiuitor. 172.

În privința gradului profesional, se observă că, pentru a putea participa la concursul de numire în funcția de procuror cu funcție de execuție în cadrul S.I.I.J., legiuitorul a stabilit, la art. 885 alin. (3) lit. b) și c) din Legea nr. 304/2004, între altele, condițiile de a avea cel puțin gradul de parchet de pe lângă curte de apel și o vechime efectivă de cel puțin 18 ani în funcția de procuror. 175.

În consecință, numai judecătorii (care ocupă o funcție similară în cadrul autorității judecătorești) și procurorii (care ocupă o funcție similară în cadrul aceleiași instituții publice) care, în intervalul de referință 16 octombrie 2018-14 martie 2022, au îndeplinit, în mod cumulativ, cel puțin condițiile legale anterior analizate, respectiv cel puțin gradul de judecător de curte de apel sau procuror de parchet de pe lângă curtea de apel și o vechime efectivă de minimum 18 ani în funcția de judecător sau procuror, ar putea pretinde că aplicarea normei de la art. 882 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 a creat efecte discriminatorii în privința lor, întrucât legiuitorul s-a abătut de la principiile de la art. 6 lit. b) – nediscriminarea – din Legea-cadru nr. 153/2017 și, ca atare, să invoce respectarea principiului egalității – art. 6 lit. c) din același act normativ, prin acordarea echivalentului indemnizației de încadrare suplimentar recunoscute doar în favoarea procurorilor numiți în cadrul S.I.I.J., pe durata funcționării acestei structuri.

Astfel Înalta Curte de Casație și Justiție a tranșat chestiunea litigioasă din cauza dedusă judecății, reținând că nu numai procurorii din cadrul SIIJ sunt îndreptățiți să primească beneficiul reclamat de către apelanți în prezenta cauză, ci și ceilalți magistrați, judecători sau procurori deopotrivă, atât timp cât în perioada în care structura specializată SIIJ a existat, respectiv 16 octombrie 2018 - 14 martie 2022, și-au desfășurat activitatea la curtea de apel sau la parchetul de pe lângă curtea de apel, având bineînțeles gradul de curte și o vechime în funcția de judecător sau procuror de cel puțin 18 ani.

Luând în considerare înscrisurile depuse în probațiune la dosarul cauzei (fila 161 dosar apel volumul II) Curtea a constatat că singura dintre reclamanții apelanți care îndeplinește condițiile stipulate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv gradul de curte și vechimea de 18 ani este numita (R11), însă numai pentru perioada 07.02.2020 - 14.03.2022, anterior acestui moment nefiind îndeplinită prima condiție, respectiv gradul profesional.

Astfel în ceea ce o privește pe apelanta reclamantă (R11) aceasta este îndreptățită la acordarea beneficiilor prevăzute pentru membrii SIIJ având în vedere că se încadrează în criteriile reținute de Curtea Supremă prin decizia anterior precizată, însă strict pentru perioada 01 februarie 2020 - 14 martie 2022.

În privința celorlalți apelanți, Curtea a constatat că nu au fost îndeplinite condițiile expres reținute de către Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că nu se poate afirma că există o stare de discriminare între aceștia din urmă și cei care au făcut parte din Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, nefiind vorba despre nerespectarea principiului egalității prevăzut de articolul 6 litera c) din Legea nr. 153/2017.

Având în vedere considerentele mai sus expuse, Curtea a respins, ca nefondate, apelurile civile formulate de apelanții reclamanți (R1), (R2), (R3), (R4), (R5), (R6), (R7), (R8), (R9), (R10), (R12), (R13), (R14), (R15) și (R16) .

Cât privește apelurile incidente formulate de către apelanții intimați Tribunalul (T3), Tribunalul (T4) și Înalta Curte de Casație și Justiție în calitate de continuator în drepturi ca efect al subrogației legale pentru apelantul Ministerul Justiției, Curtea a reținut următoarele:

Cele două tribunale au formulat apel incident reiterând excepția lipsei calității procesuale pasive pentru acei reclamanți care nu au avut calitatea de judecători ai acestor instanțe, în perioada în litigiu.

Curtea, analizând această excepție reiterată în apel, a reținut că este nefondată, în condițiile în care este evident că fiind o coparticipare procesuală activă a mai multor reclamanți care provin de la mai multe instanțe la care au funcționat succesiv pe parcursul carierei lor, aceștia au chemat în judecată fiecare propriul angajator din perioada la care se referă acțiunea în justiție, astfel încât Tribunalul (T3) și Tribunalul (T4) au fost chemați în judecată fiecare doar de propriul lor fost angajat și nu și de judecătorii care nu au funcționat în cadrul acestor instanțe, motive pentru care apelurile incidente ale celor două tribunale au fost respinse ca nefondate.

De altfel această apreciere clară a instanței de fond rezultă cu claritate din cuprinsul sentinței judecătorești apelate, în care se arată clar la fila 17 aliniatul 2 (fila 267 dosar de fond) că în ședința din 18.11.20222 instanța de fond a apreciat întemeiate apărările Tribunalelor (T7), (T1), (T4), (T2), (T5), (T3), (T6), (T7) și (T8) în sensul că nu au calitate procesuală pasivă față de judecătorii care nu au activat în cadrul acestor instanțe.

În ceea ce privește apelul incident formulat de Înalta Curte de Casație și Justiție în calitate de continuator în drepturi ca efect al subrogației legale pentru apelantul Ministerul Justiției, Curtea a reținut următoarele:

Apelul incident se referă la reiterarea excepției necompetenței materiale a Tribunalului (...), considerându-se că se impunea admiterea aceste excepții și declinarea competenței soluționării acestei cauze în favoarea Curții de Apel București – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal cu aplicarea prevederilor art. 7, Capitol.

VIII din Anexa VI din Legea 284/2010.

Curtea a reținut că apelul incident este nefondat, având în vedere că instanța de fond a făcut o calificare juridică corectă a acțiunii introductive care vizează un litigiu de muncă, prin care reclamanții, în calitatea lor de judecători solicită angajatorilor actuali și foștilor angajatori în cadrul cărora și-au desfășurat activitatea în perioada la care se referă petitul acțiunii, plata unui anumit drept salarial la care se consideră îndreptățiți, invocând în concret discriminarea salarială raportat la o anumită categorie de procurori, care au beneficiat de acest drept în detrimentul reclamanților care nu au beneficiat de acest drept.

În consecință Curtea a respins ca nefondat apelul incident formulat de Înalta Curte de Casație și Justiție în calitate de continuator în drepturi ca efect al subrogației legale pentru apelantul Ministerul Justiției, împotriva Sentinței civile nr. (...)/LM/2022 din data de 01 noiembrie 2022, pronunțată de Tribunalul (...).

Pentru toate aceste motive de fapt și de drept, Curtea în baza art. 480 alin. 2 Cod de procedură civilă a admis doar apelul civil formulat de către apelanta reclamantă (R11), împotriva Sentinței civile nr. (...)/LM/2022 din data de 01 noiembrie 2022, pronunțată de Tribunalul (...), pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată reclamanta (R11), în contradictoriu cu intimatul Tribunalul (T7) și l-a obligat pe acesta din urmă să recalculeze drepturile salariale ale reclamantei, pentru perioada 07.02.2020 - 14.03.2022, cu includerea unui procent de 2% pe zi din indemnizațiile brute lunare, reprezentând echivalentul diurnei stabilite în condițiile articolului 13 alineatul 1 litera a) din O.U.G. nr. 27 din 2006 și articolul 882 alineatul 5 din Legea nr. 304 din 2004, cu aplicarea Deciziei nr. 13/2023 a ICCJ – Completul de dezlegare a unei chestiuni de drept și a obligat intimatul Tribunalul (T7) să plătească reclamantei (R11) diferențele de drepturi salariale rezultate în urma recalculării indemnizației salariale prin includerea diurnei, pentru perioada 07.02.2020 - 14.03.2022, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare, calculată de la exigibilitatea fiecărei obligații lunare și până la data plății efective, accesorii la care de asemenea este îndreptățită în baza legii, fără a dovedi vreo vătămare efectivă, câtă vreme debitul vizează sume de bani neacordate la termenele la care erau efectiv scadente și la care era îndreptățită reclamanta, în acord cu art. 1535 Cod civil și art. 253 Codul muncii.

(Decizie redactată și rezumată de judecător Loreley Emese MIREA-GAJDO)