Decizie nr. 300 din 10.10.2023

LITIGII CU PROFESIONIȘTI

Apel.

Litigii cu profesioniști.

Acțiune în regres exercitată de asiguratorul care a plătit prejudiciul părților civile din procesul penal, în baza unor tranzacții încheiate cu acestea, împotriva pârâtului ce a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice și părăsire a locului accidentului, întemeiată pe prevederile art. 25 litera b) din Legea nr. 132/2017.

Neîndeplinirea condițiilor reglementate de acest text de lege, față de împrejurarea că doar infracțiunea de ucidere din culpă a produs prejudiciul reparat de asigurator, infracțiune care nu poate fi săvârșită cu intenție, astfel cum prevede textul legal, iar celelalte două infracțiuni au fost săvârșite după producerea accidentului și, implicit, a prejudiciului reparat de asigurator.

Netemeinicia apelului și a acțiunii

- art. 25 litera b) din Legea nr. 132/2017

Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă

Decizia nr. 300 din 10 octombrie 2023

Prin Sentința nr. (...) din 27.03.2023, Tribunalul (...) a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta (Asigurător) SA, cu sediul în (...), în contradictoriu cu pârâtul (P), cu domiciliul în (...), cu domiciliul procedural ales la Cabinet de avocat (...), fără cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Prin Sentința penală nr. (...)/18.06.2019 pronunțată de Judecătoria (...) în dosar nr. (...)/2018, pârâtul din prezenta cauză a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice și pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului.

Prin aceeași sentință s-a luat act de cele șase contracte de tranzacție încheiate de reclamantă, în calitate de asigurător, și părțile civile din dosarul penal sus menționat.

Aceste soluții au fost menținute în apel, conform Deciziei penale nr. (...)/05.12.2019.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 25 lit. b) din Legea nr. 132/2017, reclamanta susținând că infracțiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice echivalează cu recunoașterea faptului că, în momentul accidentului, pârâtul avea o îmbibație alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge.

Potrivit art. 25 lit. b) din Legea nr. 132/2017, asigurătorul RCA are dreptul de a recupera sumele plătite drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, în situația în care accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracțiuni săvârșite cu intenție.

Din acest text legal rezultă că dreptul de regres poate fi exercitat doar în situația în care accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție sau în timpul comiterii altor infracțiuni săvârșite cu intenție.

Tribunalul a constatat că, prin Sentința penală nr. (...)/18.06.2019, pârâtul a fost condamnat pentru săvârșirea din culpă a unei infracțiuni prevăzute de Codul penal în Titlul I, „Infracțiuni contra persoanei” și pentru săvârșirea cu intenție a două infracțiuni prevăzute de Codul penal în Titlul VII, Capitolul II „Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice”, însă aceste ultime două infracțiuni au fost săvârșite după producerea accidentului, ceea ce înseamnă că niciuna dintre cele trei infracțiuni nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 25 lit. b).

În opinia tribunalului, stabilirea săvârșirii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție se poate face doar de instanța penală, aceasta fiind singura competentă să analizeze îndeplinirea condițiilor prevăzute de textele legale respective.

Instanța civilă are competențe doar în ceea ce privește despăgubirile pentru pagubele care rezultă din săvârșirea unor astfel de fapte, neavând astfel posibilitatea ca, într-o acțiune în regres, să stabilească săvârșirea unei fapte penale, nici măcar în situația recunoașterii săvârșirii acesteia.

Cu alte cuvinte, pentru admiterea unei acțiuni în regres întemeiată pe dispozițiile art. 25 lit. b) este necesar ca săvârșirea uneia dintre faptele prevăzute de acest text legal să fie stabilită printr-o hotărâre penală definitivă.

În consecință, constatând că infracțiunile pentru care pârâtul a fost condamnat prin Sentința penală nr. (...)/18.06.2019 nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 25 lit. b) din Legea nr. 132/2017, tribunalul a apreciat că acțiunea este neîntemeiată, astfel că a fost respinsă ca atare.

În baza principiului disponibilității, nu a dispus acordarea cheltuielilor de judecată, acestea nefiind solicitate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel (Asigurător) SA solicitând anularea hotărârii apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, iar cu privire la fondul cauzei obligarea intimatului la plata către apelantă:

- a sumei de 2.528.613,18 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirilor achitate în dosarele de daună nr. (...)16-R, (...)17- R și (...)18-R;

- a dobânzii legale penalizatoare potrivit art. 3 alin. 3) din OG nr. 13/2011, calculată de la data de 6 iunie 2019 până la data plății efective a debitului principal;

- a tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea litigiului.

În motivarea apelului s-au arătat următoarele :

În prealabil, învederează instanței că întregul demers judiciar al apelantei reprezintă recuperarea de la intimat a despăgubirilor în cuantum de 2.528.613,18 lei pe care le-a achitat în dosarele de daună nr. (...)16-R, (...)17-R și (...)18-R, precum și obținerea dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal.

Hotărârea primei instanțe a fost menținută sub aspectele care au relevanță în prezenta cauză și prin Decizia penală nr. (...)/2019 pronunțată de Curtea de Apel (...) în cadrul dosarului menționat.

Ulterior, apelanta a formulat o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea intimatului la plata despăgubirilor civile pe care le-a achitat către părțile civile, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare.

Astfel, prin Sentința civilă nr. (...) din data de 15 aprilie 2022 pronunțată de Tribunalul (...) – Secția a-II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr. 6(...)/(...)/2021, instanța a dispus admiterea cererii de chemare în judecată și obligarea intimatului la plata către apelantă a sumei de 2.528,613,18 lei, reprezentând despăgubirile achitate către părțile civile; a sumei de 273,636,44 lei, reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată asupra debitului principal de la data de 06 iunie 2019 până la data de 26 martie 2021, și plata în continuare a dobânzii legale penalizatoare până la data plății efective a debitului principal.

Intimatul a exercitat calea de atac a apelului împotriva hotărârii judecătorești ante- menționate.

În acest sens, prin Decizia nr. (...)A din data de 24 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel (...) – Secția a-II-a Civilă în dosarul nr. 5(...)/(...)/2021, instanța a dispus admiterea apelului declarat, anularea hotărârii judecătorești și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Ulterior, prin Sentința civilă nr. (...) din data de 27 martie 2023 pronunțată de Tribunalul (...) – Secția a-II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, instanța a dispus respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Netemeinicia cererii de chemare în judecată.

Potrivit art. 25 lit. b) din Legea 132/2017 Asigurătorul RCA are dreptul de a recupera sumele plătite drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, în următoarele situații: accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracțiuni săvârșite cu intenție.

În speță, sunt îndeplinite cumulativ condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale a intimatului.

În primul rând, infracțiunea privind refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice – art. 337 din Codul penal, face parte din categoria infracțiunilor contra siguranței circulației pe drumurile publice.

În al doilea rând, nu se poate susține că infracțiunea prevăzută de art. 337 din Codul penal, respectiv refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, nu este o infracțiune concomitentă cu producerea accidentului, neputându-se accepta că intimatul să eludeze răspunderea civilă delictuală prin propriul său refuz de a i se stabili alcoolemia pe care o avea la data comiterii faptei cauzatoare de prejudicii.

Consideră că refuzul pârâtului de a i se preleva probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, deși emana halena alcoolică, echivalează cu o recunoaștere din partea acestuia a faptului că avea la momentul accidentului o îmbibație alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge.

De altfel, chiar și legiuitorul a prevăzut o astfel de echivalare stabilind aceleași limite de pedeapsă atât pentru conducerea unui autovehicul având îmbibația alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge cât și pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faptul că s-a sustras de la prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, astfel încât a fost condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art. 337 Cod penal, iar nu pentru infracțiunea prevăzută de art. 336 alin. 1) Cod penal nu îl îndreptățește pe pârât să fie exonerat de la suportarea despăgubirilor pentru daunele produse, în prezenta cauză nu poate avea relevanță faptul că pârâtul nu a fost condamnat pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului prevăzută de art. 336 Cod penal, în condițiile în care acest aspect s-a datorat faptei acestuia de a refuza prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă ce este prevăzută de legea penală ca infracțiune de sine stătătoare.

Din interpretarea contrară ar rezulta că prin săvârșirea faptei penale de a refuza prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, persoana vinovată s-ar putea sustrage de la răspunderea civilă delictuală și, pe cale de consecință, de la repararea prejudiciului cauzat prin conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, interpretare ce nu poate fi primită.

În al treilea rând nu poate avea relevanță faptul că intimatul nu a fost condamnat pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului prev. de art. 336 Cod penal, în condițiile în care acest aspect s-a datorat faptei acestuia de a refuza prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă ce este prevăzută de legea penală ca infracțiune de sine stătătoare.

Or, din interpretarea contrară ar rezulta că prin săvârșirea faptei penale de a refuza prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, persoana vinovată s-ar putea sustrage de la răspunderea civilă delictuală și, pe cale de consecință, de la repararea prejudiciului cauzat prin conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice (intimatul emana halenă alcoolică), interpretare ce nu poate fi primită de instanța de judecată.

În speță, prin conduita intimatului de a se sustrage de la prelevarea de probe biologice a făcut imposibilă stabilirea alcoolemiei la momentul producerii accidentului.

În al patrulea rând, deși o interpretare gramaticală a art. 25 lit. b) din Legea nr. 132/2017 pare a nu include și infracțiunea săvârșită de către intimat (Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice - art. 337 din Cod penal), solicită instanței să aprecieze interpretarea teleologică a acestui articol, în funcție de finalitatea urmărită de legiuitor, respectiv: atunci când asiguratul săvârșește fapta în desfășurarea unei activități ilicite, de natură penală, se subsumează unei ipoteze de risc neasigurat.

În al cincilea rând, în speță sunt îndeplinite cumulativ condițiile atragerii răspunderii civile delictuale a intimatului, potrivit dispozițiilor art. 1349 și 1357 din Cod civil.

Referitor la obligarea intimatului la plata dobânzii legale penalizatoare, potrivit art. 1523 alin. 2) lit. e) Cod civil, intimatul se află de drept în întârziere, motiv pentru care solicită obligarea acestuia la plata dobânzii legale penalizatoare din ziua următoare a plății ultimei tranșe din despăgubire, respectiv 6 iunie 2019 până la data plății efective a debitului principal, conform art. 10 din OG nr. 13/2011.

În concluzie, în speță sunt îndeplinite toate condițiile necesare pentru exercitarea de către apelantă a regresului împotriva intimatului pentru obligarea acestuia la plata despăgubirilor pe care le-a achitat către părțile civile, precum și a dobânzii legale penalizatoare.

În temeiul art. 480 alin. (2) Cod procedură civilă, solicită instanței anularea hotărârii apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, iar cu privire la fondul cauzei obligarea intimatului la plata către apelantă a sumei de 2.528.613,18 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirilor achitate în dosarele de daună nr. (...)16-R, (...)17- R și (...)18-R; a dobânzii legale penalizatoare potrivit art. 3 alin. 3} din OG nr. 13/2011, calculată de la data de 06 iunie 2019 până la data plății efective a debitului principal; a tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea litigiului.

În drept: art. 205, art. 470, art. 480 alin. (2) Cod procedură civilă; art. 1349, art. 1357 și art. 1523 alin (2) din Codul civil; art. 10 și art. 25 lit. b) din Legea 132/2017; art. 3 alin. (3) și art. 10 din O.G. 13/2011.

Prin întâmpinarea formulată de (P) s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Apelul este nefondat, hotărârea pronunțată de prima instanță este temeinică și legală, motivele invocate de reclamantă neputând duce la reformarea hotărârii.

Acțiunea în regres a reclamantei asigurător împotriva pârâtului ar fi trebuit să îndeplinească anumite condiții, care, în speță, nu sunt întrunite, deoarece asigurătorul ar fi putut recupera prejudiciul de la conducătorul autovehiculului vinovat de producerea accidentului în următoarele cazuri, strict și limitativ prevăzute de lege:

1. în situația în care accidentul ar fi fost produs cu intenție;

2. accidentul ar fi fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracțiuni cu intenție.

În cauză, nici una din aceste situații nu este întrunită.

Potrivit art. 25 alin. 1 punctul b) din Legea 132/2017, asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, în următoarele cazuri: „ ... b) accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracțiuni săvârșite cu intenție.”

Asigurarea de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de autovehicule este o asigurare obligatorie.

Expresia acestui caracter obligatoriu o reprezintă faptul că persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/înregistrării în România au obligația legală să încheie o astfel de asigurare, cât și faptul că în asigurarea obligatorie raporturile dintre asigurat și asigurător, drepturile și obligațiile fiecărei părți sunt stabilite prin lege.

Astfel, asigurarea de răspundere civilă auto este un contract forțat prin care asigurătorul se obligă, corelativ încasării primelor de asigurare, să acorde despăgubiri pentru prejudiciile pentru care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule.

Despăgubirea plătită de către asigurător celor păgubiți prin accidente produse de autovehicule nu se recuperează de către acesta de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei.

Asigurătorul are acțiune în regres pentru despăgubirile plătite numai în cazurile speciale, expres și limitativ prevăzute de art. 25 din Legea nr. 132/2017.

Din această perspectivă se poate concluziona că răspunderea asigurătorului față de persoana prejudiciată, în materia asigurării de răspundere civilă auto, este o răspundere contractuală, asumată prin contractul de asigurare și, totodată, o răspundere directă, asigurătorul asumându-și conduita asiguratului.

Asigurătorul are un rol de simplu garant al plății despăgubirilor, avansând, fără a o suporta finalmente, o sumă care va reintra în patrimoniul său, în situații excepționale, pe calea regresului.

În toate celelalte situații asigurătorul nu este doar un simplu garant, ci adevăratul debitor al despăgubirii care se cuvine terțului prejudiciat, deoarece el nu doar avansează, ci suportă, efectiv și definitiv, prejudiciul cauzat prin culpa asiguratului său.

Prin Sentința penală nr. (...)/2019 pronunțată de Judecătoria (...) în dosar nr. (...)/2018, definitivă prin respingerea apelurilor inculpatului și ale părților civile, pârâtul din prezenta speță a fost condamnat după cum urmează:

- pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de disp. art.192 alin. 1, 2 și 3 Cod penal la pedeapsa de 7 ani închisoare;

- pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prevăzută de disp. art. 337 Cod penal la pedeapsa de un an închisoare;

- pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului prevăzută de disp. art. 338 alin. 1 Cod penal la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul disp. art. 38 alin. 1 și art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, instanța a procedat la contopirea celor trei pedepse aplicând pedeapsa rezultantă de 8 ani de închisoare.

Pârâtul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, relevant fiind că accidentul nu a fost produs în timpul comiterii și a unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție.

Prin urmare, nu a fost reținută vreo infracțiune săvârșită cu intenție, pentru a fi aplicabile în cauză prevederile art. 25 alin. 1 lit. b) din Legea 136/1995.

Potrivit art. 192 Cod penal actual, „(1) Uciderea din culpă a unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. (2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Când încălcarea dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăși o infracțiune se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.”

Câtă vreme pârâtul a fost condamnat pentru o infracțiune de ucidere din culpă, nu sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 25 lit. b) din Legea nr. 132/2017, nefiind îndeplinite condițiile legale pentru obligarea persoanei responsabile de producerea accidentului la plata către asigurător a despăgubirilor achitate de acesta persoanelor prejudiciate prin accident, întrucât infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul a fost săvârșită din culpă, și nu cu intenție.

Instanța penală a reținut că, inculpatul a săvârșit fapta din culpă, în forma agravantă prevăzută de art. 192 alin. 1, 2 și 3 Cod penal, astfel că, nici instanța civilă nu poate reține mai mult decât a constatat instanța penală cu privire la săvârșirea sau nu a unei infracțiuni, nefiind, deci, aplicabile, prevederile art. 25 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 132/2017 referitoare la regresul asigurătorului împotriva persoanei răspunzătoare de producerea pagubei, nefiind reținut în cuprinsul deciziei penale menționate faptul că accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție.

Prin urmare, în decizia penală, nu s-a constatat că fapta a fost săvârșită, accidentul a avut loc în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, iar instanța civilă nu poate reține mai mult decât a constatat instanța penală cu privire la săvârșirea sau nu a unei infracțiuni, în speță, cu intenție, cum susține apelanta, care ar fi făcut posibil regresul asigurătorului împotriva persoanei responsabile de producerea prejudiciului, ceea ce nu este în cazul de față.

Nu sunt incidente în cauză prevederile art. 25 lit. b) din Legea 132/2017, accidentul nefiind produs în timpul comiterii unei fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție.

Nu se poate reține că accidentul s-a produs în timpul comiterii unei fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție.

Or, aspectul care se impune a fi discutat și analizat, în concret, este dacă se poate accepta aplicabilitatea prevederilor art. 25 lit. b) din Legea 132/2017 în speță, atâta vreme cât accidentul produs în cauză nu a fost săvârșit în timpul comiterii unei infracțiuni intenționate privind circulația pe drumurile publice.

Analizând acest aspect, esențial pentru stabilirea caracterului temeinic al cererii de chemare în judecată, nu se poate constata în mod legal și justificat, decât faptul că accidentul acoperit de polița RCA valabilă în speță nu s-a produs în timpul comiterii unei infracțiuni intenționate, ci a uneia din culpă, respectiv infracțiunea de ucidere din culpă.

Astfel, accidentul în discuție nu a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, accidentul neproducându-se în timpul comiterii infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea din speță.

Pârâtul a condus autoturismul, iar cu această ocazie a provocat, din culpă un accident, care a avut ca urmare moartea a trei persoane, fără a comite vreo infracțiune, de orice altă natură, în momentul comiterii primei infracțiuni de ucidere din culpă.

Infracțiunile de părăsire a locului accidentului și refuz recoltare probe biologice sunt ulterior comise infracțiunii de ucidere din culpă.

Nu se poate susține în nici un caz, din punct de vedere temporal că, infracțiunile de părăsire a locului accidentului și refuz recoltare probe biologice sunt concomitente sau anterioare infracțiunii de ucidere din culpă și că acestea ar fi generat moartea victimelor și prejudiciul produs, unica răspundere delictuală ca urmare a decesului s-a atras în cauză pentru săvârșirea unei infracțiuni din culpă și niciodată pentru săvârșirea celorlalte două infracțiuni care sunt ulterior săvârșite și care nu au generat decesul victimelor.

În cauză nu se poate reține temeiul de drept invocat de reclamantă, atâta vreme cât accidentul pentru care se solicită achitarea despăgubirilor nu a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție.

De asemenea, este important a se preciza că poate fi identificată o legătură de cauzalitate doar între infracțiunea din culpă pentru care s-a dispus condamnarea pârâtului și accidentul pentru care au fost achitate despăgubirile solicitate pe calea regresului.

Celelalte infracțiuni reținute în sarcina pârâtului, de refuz recoltare probe biologice și de părăsire a locului accidentului sunt fapte care nu au fost și nu pot fi comise în timpul producerii accidentului, ci, în mod firesc, ulterior producerii acestuia.

Nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru recuperarea de către asigurător a sumelor plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei.

Aceasta, întrucât textul de lege precitat impune, ca situație premisă, ca fapta ilicită (accidentul) să fi fost produsă „în timpul comiterii” unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție.

Din analiza prevederilor art. 25 lit. b) din Legea 132/2017, rezultă că asigurătorul se poate întoarce împotriva persoanei răspunzătoare de producerea pagubei numai dacă accidentul a fost produs în timpul comiterii unor infracțiuni săvârșite cu intenție, fiind de altfel evident că, în baza principiului legalității, infracțiunile nu se prezumă, ci trebuie să fie constatate de organele de urmărire penală și de instanța de judecată care soluționează cauze penale.

Pornind de la acest aspect mai sus învederat, apreciază că daunele achitate de către asigurător ca urmare a condamnării pârâtului, nu au ca și fundament comiterea unei infracțiuni intenționate, acestea fiind rezultatul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă reținută în sarcina pârâtului.

Prin urmare textul legal este limpede, și prevede că accidentul să fi fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție.

Or, accidentul comis de apelant în urma căruia și-au pierdut viața victimele a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiune din culpă, respectiv uciderea din culpă.

Raportat la cele arătate solicită respingerea apelului formulat ca nefondat.

În drept art. 456-482 Cod procedură civilă, art. 22, art. 25 din Legea 132/2017, art. 1280 Cod civil, art. 1390-1391 Cod civil, art. 1445 alin. 1 Cod civil, art. 2223-2226 Cod civil, art. 2267-2278 Cod civil.

Examinând hotărârea apelată, prin prisma criticilor și apărărilor formulate, instanța a reținut următoarele:

În fapt, curtea a reținut că prin Sentința penală nr. (...)/18.06.2019 pronunțată de Judecătoria (...) în dosar nr. (...)/2018, intimatul pârât din prezenta cauză a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice și pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului.

Prin aceeași sentință s-a luat act de cele șase contracte de tranzacție încheiate de reclamantă, în calitate de asigurător, și părțile civile din dosarul penal sus menționat.

Aceste soluții au fost menținute în apel, conform Deciziei penale nr. (...)/05.12.2019.

Potrivit art. 25 lit. b) din Legea nr. 132/2017, asigurătorul RCA are dreptul de a recupera sumele plătite drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, în situația în care accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracțiuni săvârșite cu intenție.

Contrar susținerilor apelantei, curtea a constatat că doar infracțiunea de ucidere din culpă a produs prejudiciul reparat de asigurator, infracțiune care, în mod evident, nu poate fi săvârșită „cu intenție”, după cum prevede art. 25 lit. b) din Legea nr. 132/2017.

Celelalte două infracțiuni intenționate, anume refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice și de părăsire a locului accidentului, au fost săvârșite după producerea accidentului și, implicit, după producerea prejudiciului ce a fost reparat de asigurator, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 25 lit. b) nici cu privire la acestea.

În aceste condiții, în mod corect a apreciat instanța de fond că infracțiunile pentru care pârâtul a fost condamnat prin Sentința penală nr. (...)/18.06.2019 nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 25 lit. b) din Legea nr. 132/2017, acțiunea fiind respinsă ca neîntemeiată, criticile apelantei fiind nefondate.

Pentru motivele de fapt și de drept mai sus arătate, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta (Asigurător) SA, în contradictoriu cu intimatul (P) împotriva Sentinței nr. (...) din 27.03.2023 pronunțată de Tribunalul (...), pe care a menținut-o în totalitate.

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, apelanta fiind în culpă procesuală, a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatului pârât, în sumă de 2000 lei, reprezentând onorariu avocațial în calea de atac.

Totodată, a fost respinsă cererea de obligare a apelantei reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în fața primei instanțe, în condițiile în care intimatul pârât nu a declarat apel împotriva sentinței de fond.

(Decizie redactată de judecător Florin BENDEA și rezumată de judecător Alina TITERLEA)