Decizie nr. 299 din 10.10.2023

LITIGII CU PROFESIONIȘTI

Apel.

Pretenții decurgând din accident de circulație, reclamanta solicitând și obligarea asiguratorului la plata dobânzii legale de la data introducerii acțiunii, cerere care i-a fost admisă în raport de prevederile art. 1531 alineat 2 teza I Cod civil.

Apel exercitat de asigurator.

Temeinicia apelului, cu consecința schimbării în parte a hotărârii și înlăturării obligației asiguratorului de plată a dobânzii legale, față de împrejurarea că Legea nr. 132/2017 este lege specială în raport de Codul civil și se aplică cu prioritate, reglementează la art. 21 procedura de soluționare a cererii de despăgubire, iar conform acestor dispoziții legale, dacă despăgubirile nu au fost stabilite pe cale amiabilă, ci persoana prejudiciată s-a adresat instanței de judecată în vederea stabilirii despăgubirilor, cum este și situația din speță, sunt incidente dispozițiile alineatului 4 ale acestui text de lege conform cărora despăgubirea se plătește în termen de 10 zile de la data la care asiguratorul a primit hotărârea judecătorească definitivă cu privire la suma pe care trebuie să o plătească, în caz contrar fiind obligat, potrivit prevederilor alineatului 5, la plata de penalități de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită.

Instanța de apel a constatat că reclamanta nu a solicitat acordarea de penalități de întârziere, ci doar a dobânzii legale, fără a indica temeiul juridic al acestei solicitări, și a apreciat că stabilirea despăgubirilor presupune o apreciere și o evaluare judiciară și, prin urmare, până la data pronunțării hotărârii, respectiv a rămânerii ei definitive, existența dreptului de creanță al reclamantei este discutabilă din punct de vedere juridic, creanța sa nu este certă, lichidă și exigibilă, și nu poate fi purtătoare de dobânzi.

Instanța a mai apreciat că problema acordării dobânzilor legale se poate pune doar de la data rămânerii definitive a hotărârii, însă, având în vedere că Legea nr. 132/2017 este lege specială, iar aceasta a reglementat procedura de plată a despăgubirilor stabilite prin hotărâre judecătorească, precum și consecințele nerespectării termenului legal de plată, persoana prejudiciată este îndreptățită la plata penalităților de întârziere reglementate de această lege, cu titlu de daune interese moratorii, fără a putea pretinde și primi dobânda legală calculată asupra despăgubirilor

- art. 21 din Legea nr. 132/2017

- art. 1531 alineat 2 teza I Cod civil

Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă

Decizia nr. 299 din 10 octombrie 2023

Prin Sentința nr. (...)/LP din 22.02.2023, Tribunalul (...) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată și modificată de reclamanta (R), CNP (...), cu domiciliul procesual ales la av. (...), în (...), în contradictoriu cu pârâta (P) SA, cu sediul în (...), înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul (...) sub nr.

J(...), CUI (...), și cu intervenientul forțat (If), CNP (...), cu domiciliul procesual ales la av. (...), în (...), și, în consecință a obligat pârâta să îi achite reclamantei sumele de 8.000 lei cu titlu de daune materiale și 289.500 lei cu titlu de daune morale, la care se adaugă dobânda legală începând cu data de 20.02.2020 până la data plății efective.

Au fost respinse restul pretențiilor reclamantei și s-a constatat că reclamanta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:

În data de 17.06.2019, în jurul orei 14:55, intervenientul forțat a condus motocicleta marca (...) cu nr. de înmatriculare (...) pe DN(...), în localitatea (L), din direcția (A) spre (B), iar la km 152+600 m, în dreptul imobilului nr. (...), nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă la stânga și a acroșat-o pe reclamanta (R), care se deplasa din sens opus pe acostamentul din partea stângă a direcției sale de mers, respectiv (B) - (A), în calitate de pieton, pe lângă o bicicletă, cauzându-i leziuni care au necesitat îngrijiri medicale, această stare de fapt fiind reținută de Curtea de Apel (...) prin Decizia penală nr. (...)/A/2021 din 19 noiembrie 2021, definitivă, pronunțată în dosarul nr. (...)/2020.

Potrivit art. 28 Cod procedură penală, hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței care judecă acțiunea civilă cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o.

De altfel, starea de fapt reținută de instanța penală nu este contestată de părțile implicate în accident, singurul aspect asupra căruia nu s-a căzut de acord fiind o eventuală culpă concurentă a reclamantei care, deplasându-se pe lângă bicicletă, nu se afla pe trotuar, ci pe acostamentul drumului.

Potrivit Certificatului medico-legal nr. (...) din 12 iulie 2019 completat în 20.12.2019 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală (...), anexat de reclamantă cererii de chemare în judecată (fila 45 dosar Secția I civilă), vătămările suferite de reclamantă în urma accidentului din 17.06.2019 au necesitat 95 de zile de îngrijiri medicale.

În cauză a fost efectuată o expertiză medico-legală, Raportul de expertiză-medico-legală nr. (...) din 23.02.2022 fiind întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală (...) (fila 65 dosar Secția a II-a civilă).

În concluziile raportului s-a menționat că până la data întocmirii raportului, numărul de zile de îngrijiri medicale în legătură cu trauma suferită de reclamantă în accidentul rutier din 17 iunie 2019 este de 125 zile de îngrijiri medicale, aceasta nerămânând cu infirmitate fizică, fiind realizată inclusiv reconstrucția tavanului orbitei drepte cu o meșă de titan, înlăturând astfel o posibilă infirmitate posttraumatică.

S-a mai arătat că evaluarea infirmității psihice posttraumatice se face prin examinări seriate, la intervale de 6-12 luni, pe o perioadă de 2-5 ani și prin evaluări psihologice anuale, axate pe evaluarea cognitivă, reclamanta fiind evaluată psihologic în 2019 și 2022 și psihiatric în 2022, rezultatele acestor examinări evidențiind anumite trăsături ale personalității care ar putea fi secundare unui traumatism cranio-cerebral cu substrat lezional în lobul frontal (contuzie lob frontal bazal drept), precum și tulburări de concentrare, hipomnezie de evocare și fixare cu memoria de lucru deficitară, astenie și fatigabilitate rapidă după efectuarea unor sarcini ce pot fi încadrate într-un sindrom organic cerebral posttraumatic, dar având în vedere că reclamanta nu a pus la dispoziție documente medicale psihiatrice/psihologice anterioare evenimentului traumatic, nu se poate exclude ca acestea să fie trăsături de personalitate preexistente sau modificări cognitive datorate înaintării în vârstă, aceste modificări neîncadrându-se, însă, în noțiunea de „infirmitate psihică”.

Ulterior a mai fost efectuată și o nouă expertiză medico-legală, Raportul de nouă expertiză medico-legală nr. (...)/2022 din 6.01.2023 fiind întocmit de Institutul de Medicină Legală (...) (fila 84 supliment II), concluzionându-se că în urma evenimentului rutier din 17.06.2019, reclamanta a prezentat leziuni traumatice ce se regăsesc în diagnosticele clinice: Traumatism cranio-cerebral sever, operat, cu plaga cranio-cerebrală deschisă, cu dilacerare mușchi temporal drept, fractură fronto-temporală dreaptă cu înfundare și exteriorizare de LCR, fractura multieschiloasă tavan orbită dreaptă cu deplasare, contuzie dilacerare fronto-bazală dreaptă, hemoragie subarahnoidiană și hematom subgaleal fronto-temporal drept, Traumatism cranio-facial operat cu fractură multieschiloasă la nivelul marginii superioare a orbitei drepte, fractură cominutivă de perete lateral și medial al orbitei drepte (etmoidal drept, aripa mică a sfenoidului drept și os zigomatic drept), fractură de arcadă fronto-zigomatică dreaptă, fractură perete anterior sinus maxilar stâng, hemosinus maxilar drept, subluxația incisivilor centrali superiori 1.1., 2.1., multiple echimoze, excoriații și hematoame faciale, Traumatism al membrelor superioare cu plagă contuză a brațului drept în 1/3 proximală și fractură în spirală diafizo-epifizară distală radius drept cu minimă deplasare tratată conservator, Traumatism al membrelor inferioare cu fractură periprotetică cominutivă supracondiliană de femur drept, operată, cu multiple echimoze și excoriații, Traumatism toraco-abdominal cu emfizem subcutanat redus hemitorace antero-superior și hematom intraabdominal, că starea actuală a reclamantei, din punct de vedere fizic, regăsindu-se în următoarele diagnostice: Redoare de radiocarp drept și genunchi drept cu reducerea funcțională aprox. 10% radiocarp 5-15% a genunchiului drept, că din punct de vedere psihiatric, în prezent, conform actelor medicale puse la dispoziție, reclamanta prezintă Sindrom organic cerebral posttraumatic și stare psihică ameliorate, fără simptome psihopatologice majore, prezintă tulburare de concentrare la sarcini complexe, toleranță scăzută la frustrare, astenie și adinamie în a doua jumătate a zilei și că din punct de vedere psihologic, în prezent, conform actelor medicale puse la dispoziție, reclamanta este „fără tulburări psihice și fără tulburări de personalitate”, leziunile traumatice putându-se produce în cadrul unui eveniment rutier, prin mecanism asociat, lovire-cădere, la data de 17.06.2019, în condițiile stabilite pe cale de anchetă.

S-a mai concluzionat că leziunile traumatice au necesitat, din punct de vedere medico-legal, 125-130 zile de îngrijiri medicale, că între evenimentul rutier din data de 17.06.2019 și leziunile traumatice suferite de reclamantă există legătură de cauzalitate, că leziunile traumatice au pus în primejdie viața victimei întrucât diagnosticele clinice de Insuficienta respiratorie acută, Fistula LCR (exteriorizare lichid cefalo-rahidian), au beneficiat de tratamentul medical adecvat, respectiv Coma GCS 3 puncte indusă medicamentos, protezarea mecanică a respirației cu Intubarea oro-traheală și Ventilație mecanica și ulterior, efectuarea Traheostomei, înlăturându-se astfel pericolul real de survenire a decesului victimei și că reclamanta prezintă sechele posttraumatice care nu se încadrează în noțiunea medico-legală de infirmitate posttraumatică (fizică și/sau psihică).

Sunt îndeplinite cele patru condiții ale răspunderii delictuale în ce-l privește pe intervenientul forțat, conform art. 1357 Cod civil: fapta ilicită, vinovăția sub forma culpei, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

Prin fapta sa din 17.06.2019, intervenientul forțat a încălcat normele de circulație rutieră prevăzute de OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, respectiv art. 48, potrivit căruia conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță, ceea ce a dus la vătămarea corporală a reclamantei.

Față de dispozițiile art. 28 Cod procedură penală privind autoritatea hotărârii penale în procesul civil cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o, în cauză nu au mai fost audiați martorii oculari ai accidentului, (X) și (Y), înscrisurile conținând declarațiile acestora regăsindu-se în dosarul penal atașat (filele 192-193 și 194-195).

Detaliul de interes în soluționarea prezentei cauze civile este faptul că reclamanta nu circula pe trotuar, motiv pentru care s-a invocat culpa concurentă a acesteia.

În procesul-verbal de cercetare la fața locului – accidente rutiere din 17.06.2019 existent în dosarul penal nr. (...)/P/2019 al Poliției Municipiului (A) (filele 26-27 dosar de urmărire penală) atașat la dosarul penal nr. (...)/2020 al Judecătoriei (A) s-a consemnat existența trotuarului în partea dreaptă, fără a se menționa lățimea acestuia, instanța reținând, însă, și existența unui șanț din beton lat de 1,70 m și adânc de 2 m, din schiță (fila 28 dosar de urmărire penală) reieșind că acesta se află lângă trotuar, pe partea dinspre șosea.

Nici în fișa de intervenție la eveniment (fila 23 dosar de urmărire penală) nu se indică lățimea trotuarului.

La trotuar, mai exact la starea în care se prezenta acesta, a făcut referire martora (X) care, întrebată fiind dacă „exista pe acea porțiune trotuar”, a răspuns „exista, dar nu știu dacă pot să-l numesc trotuar”.

În răspunsul la interogatoriu (fila 45 dosar Secția a II-a civilă), reclamanta clarifică problema trotuarului afirmând, prin răspunsul la întrebarea nr. 2, că „exista un trotuar foarte îngust, cu trepte, trebuia să te ții de gard, nu se putea circula”.

Referitor la circulația pietonilor, la art. 72 alin. 1, 4 și 7 din OUG nr. 195/2002 se prevăd următoarele:

(1) Pietonii sunt obligați să se deplaseze numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcția lor de mers.

Când și acostamentul lipsește, pietonii sunt obligați să circule cât mai aproape de marginea din partea stângă a părții carosabile, în direcția lor de mers.

(4) Pietonii surprinși și accidentați ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roșie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligații stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condițiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulația prin acel sector.

(7) Este interzisă ocuparea trotuarelor cu vehicule imobilizate, iar când aceasta este permisă, conform indicatoarelor sau marcajelor, lățimea minimă a trotuarului lăsat la dispoziția pietonilor trebuie să fie de cel puțin un metru.

În speță, instanța a reținut că reclamanta se deplasa pe jos, pe lângă bicicletă, iar trotuarul existent nu era adecvat pentru circulația unui pieton care se deplasa pe lângă bicicletă, având în vedere că din afirmațiile reclamantei și cele ale martorei audiate de instanța penală, (X), reiese că era prea îngust, reclamanta neputându-și transporta bicicleta pe acesta, cu atât mai mult cu cât nu putea ocupa tot trotuarul, trebuind să lase suficient loc, cel puțin un metru, și pentru alți pietoni.

Mai mult, intervenientul forțat nu a respectat prevederile legale privind circulația, neadaptând viteza conform art. 48 din OUG nr. 195/2002, astfel că acestuia îi aparține culpa pentru producerea accidentului.

În ceea ce privește prejudiciul, acesta constă în daunele materiale și morale suferite de reclamantă, care a fost vătămată în accident, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu fiind evidentă.

La data accidentului, intervenientul forțat avea încheiată cu pârâta (P) SA polița de asigurare RCA RO/16/H16DV (...) valabilă în perioada 18.04.2019 - 17.10.2019 (fila 179 dosar Secția I civilă).

Art. 2223 Cod civil prevede că, în cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde, conform legii, față de terțele persoane prejudiciate, iar potrivit art. 11 alin. 1 și 2 lit. a) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile dovedite suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat și, fără a se depăși limitele de răspundere prevăzute în contractul RCA, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) și (5) și în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a contractului RCA, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în bani pentru vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial.

Prin urmare, prejudiciul material și moral va fi pus în sarcina pârâtei.

Cu privire la prejudiciul material, pe care reclamanta l-a indicat ca fiind de 10.332,38 lei, instanța a reținut că acesta este în realitate inferior sumei solicitate de reclamantă.

În dovedirea prejudiciului, reclamanta a depus mai multe bonuri fiscale, multe dintre acestea pentru produse alimentare (ex. fructe, lactate, cereale, carne, legume etc.), astfel că nu pot fi reținute ca dovadă a daunelor materiale, din moment ce, pe de o parte, nu fac dovada achiziționării unor alimente special prescrise de medic, pentru care să se fi depus și documente medicale, iar pe de altă parte, chiar dacă în perioada internării, reclamanta a cumpărat alimente, acestea ar fi fost achiziționate oricum, și în condițiile în care accidentul nu s-ar fi produs.

La dosar s-a depus și bon fiscal privind achiziția de scutece (fila 23 dosar Secția I civilă), însă câtă vreme acestea sunt de bebeluș, nu de adult, este evident că nu au fost folosite de reclamantă.

Pe de altă parte, reclamanta fiind imobilizată mult timp la pat, o perioadă în comă indusă, se justifică achiziția de scutece pentru adulți și de șervețele umede.

Situația este diferită în ceea ce privește cumpărarea de motorină, instanța reținând că reclamanta a trebuit să meargă la recuperare, urmând și în prezent asemenea tratamente, care presupun deplasări dus-întors între (L) (localitatea de domiciliu a reclamantei) și Municipiul (A), distanța între cele două localități fiind de 34 km, cumpărarea de medicamente și cheltuielile cu examinări medicale, radiografii, consultații și expertizele medicale), fiind de asemenea justificate și cheltuielile cu o cazare în (...), în Județul (...), reclamanta trebuind să se prezinte la examinare pentru efectuarea noii expertize și cu expedierea de documente prin curier.

De asemenea, este justificată și o deplasare dus-întors între (L) și (...), distanța între cele două localități fiind de 171 km.

Adunând sumele reprezentând cheltuieli cu medicamente, radiografii, consultații și examinări medicale, scutece și șervețele umede, orteză, curier și cazare în (...) și expertize medico-legale, acestea se ridică la suma de 5.118,09 lei, regăsindu-se în dosarul înregistrat inițial la Secția I civilă, fiind atașate cererii introductive: fila 30 – 15 lei (taxă eliberare rezultat radiologic), fila 33 – 183,91 lei (medicamente), fila 34 – 622,97 (medicamente + consultație Ortotrauma SRL), fila 35 – 310,65 (medicamente + consultație Ortotrauma SRL), fila 36 – 50,76 (scutece și șervețele umede), fila 37 – 99,72 lei (medicamente), fila 38 – 219 lei (factură și bon orteză), fila 39 – 336,79 lei (Ortotrauma - radiografii), fila 41 – 1.775 lei (medic), fila 42 – 339 lei (spital, Ortotrauma + Centrul Vascular Venus) și fila 44 – 43,89 lei (farmacie); în suplimentul I, atașate primei cereri modificatoare: fila 7 – 150,90 lei (farmacie); în suplimentul II, atașate celei de a doua cereri modificatoare: fila 61 – 237 lei (noua expertiză + examen psihologic), fila 63 – 25,2 lei (curier către IML (...), fila 64 – 168,30 lei (cazare (...), fila 65 – 240 lei (radiografie), fila 66 – 180 lei (radiografie) și fila 67 – 120 lei (consultație).

La un consum mediu aproximativ de 7,5 litri de motorină la 100 km, deplasarea la (...) presupune un consum de 25,65 litri de motorină, iar o deplasare la (A) presupune 5,1 litri de motorină.

Reclamanta a depus bonuri de motorină în valoare totală de 5.091,50 lei, acestea regăsindu-se în dosarul înregistrat inițial la Secția I civilă, fiind atașate cererii introductive: fila 19 – 480,73 lei (motorină), fila 31 – 222,35 lei (motorină), fila 32 – 1.432,46 lei (motorină), fila 40 – 247,99 lei (motorină), fila 41 – 99,98 (motorină) și fila 43 – 589,95 lei (motorină); în suplimentul I, atașate primei cereri modificatoare: fila 6 – 500,11 lei (motorină); în suplimentul II, atașate celei de a doua cereri modificatoare: fila 62 – 948,88 lei (motorină), fila 63 – 419 lei (motorină) și fila 68 – 150,05 lei (motorină), motorina fiind achiziționată în perioade și la prețuri diferite.

În condițiile în care reclamanta nu a depus o situație exactă a deplasărilor pe care le-a efectuat la (A), instanța nu poate decât aproxima.

Astfel, în condițiile în care prețul mediu aproximativ al motorinei este de 7,3 lei, un drum dus-întors de la (L) la (...) costă 187,24 lei.

De asemenea, accidentul având loc în anul 2019, dacă în cei 3 ani anteriori depunerii ultimei cereri modificatoare din 8 decembrie 2022 (2019-2022), reclamanta ar fi avut, în medie, deplasări de două ori pe lună până la (A) pentru tratamente de recuperare înseamnă că ar fi făcut 72 de deplasări, reprezentând un cost de 2.680,56 lei.

Adunând cheltuielile medicale și de cazare cu cele de transport aproximate reiese un prejudiciu material produs reclamantei prin fapta ilicită a intervenientului forțat în cuantum de 8.000 lei.

Prejudiciul moral constă în durerile fizice ca urmare a leziunilor produse, persistența acestor dureri și după expirarea numărului de îngrijiri medicale și suferințele morale din această perioadă, precum și ulterior, acestea persistând și în prezent.

Martora (Z) a relatat instanței suferințele prin care a trecut reclamanta care la spital, după accident, era de nerecunoscut, iar după externare a avut nevoie de ajutor, nefiind în stare a se hrăni singură, a merge la toaletă pentru nevoile fiziologice și igienă.

Accidentul i-a afectat, potrivit declarației martorei (fila 48 dosar Secția a II-a civilă), viața socială, în prezent stând mai mult în casă, mai mult în pat și trebuind să meargă la tratamente de recuperare.

Întreaga familie a fost afectată, mai ales că după accident, reclamanta a devenit bunică, fiind lipsită de bucuria de a participa la botezul nepotului și de a-l ține în brațe încă de la primele contacte cu acesta.

La cuantificarea prejudiciului moral instanța a ținut cont de un criteriu obiectiv, numărul de zile de îngrijiri medicale, respective 125 de zile, aceasta fiind concluzia ambelor expertize medico-legale efectuate în cauză.

Instanța a reținut și faptul că viața victimei a fost pusă în pericol, fiind supusă unui risc foarte ridicat de deces, iar intervențiile suferite i-au adus mari suferințe, având în vedere că a fost necesară o reconstrucție de orbită.

Față de suferințele adânci lăsate de accident, mai ales prin restrângerea posibilităților de interacțiune socială, reclamanta fiind privată chiar de participarea la botezul nepotului său, instanța a stabilit o despăgubire în sumă de 289.500 lei, adică 2,316 lei/zi de îngrijiri medicale, ținând seama la stabilirea acestor sume și de jurisprudența Curții de Apel (...).

Potrivit art. 1531 alin. 2 teza I Cod civil, prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta a fost lipsit.

Astfel, reclamanta este îndreptățită și la dobânda legală aferentă sumelor acordate cu titlu de daune materiale și morale, care urmează a fi calculată de la data cererii de chemare în judecată, 20 februarie 2020, astfel cum a solicitat reclamanta.

Pentru considerentele de mai sus, cererea reclamantei a fost admisă în parte, în sensul că pârâta a fost obligată să îi achite acesteia sumele de 8.000 lei cu titlu de daune materiale și 289.500 lei cu titlu de daune morale, la care se adaugă dobânda legală începând cu data de 20.02.2020 până la data plății efective, fii respinse restul pretențiilor.

Instanța nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată, având în vedere că reclamanta și-a rezervat dreptul de a solicita pe cale separată, iar celelalte părți nu le-au solicitat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel (P) SA - PRIN FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, ÎN CALITATE DE ADMINISTRATOR INTERIMAR, solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale de la data producerii accidentului.

În motivarea apelului s-au arătat următoarele :

Solicită a respinge capătul de cerere privind dobânda legală, acordată de la data producerii prejudiciului, întrucât acestea nu sunt datorate raportat la dispozițiile legii speciale.

Apreciază că legea specială – Norma ASF 20/2017 și Legea nr. 132/2017 (în vigoare la data emiterii poliței RCA, 11.07.2019) se aplică cu prioritate și înlătură de la aplicare legea generală – Codul civil și orice altă lege specială în baza principiului specialia generalibus derogant.

Inclusiv art. 2213 noul Cod civil stabilește că asigurările obligatorii se reglementează prin legi speciale.

Mai mult decât atât, solicită a se avea în vedere faptul că în prezenta speță nu se poate vorbi de răspunderea civilă delictuală, la modul general.

În materie de asigurări, dispozițiile Codului civil se completează cu cele ale Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, respectiv cu dispozițiile Normei nr. 20/2017 privind asigurările auto din România.

Această solicitare este netemeinică și nelegală, dat fiind faptul că societatea apelantă este obligată să acopere prejudiciul produs de asiguratul său în condițiile prevăzute de Norma ASF nr. 20/2017 și Legea nr. 132/2017, act normativ ce conține prevederi speciale în materia asigurărilor de răspundere civilă auto.

Potrivit art. 21 (A) - (6) din Legea nr. 132/2017:

„(A) Despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut la alin. (1) sub condiția depunerii documentelor necesare stabilirii răspunderii și cuantificării prejudiciului sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entității de soluționare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească; documentele care stau la baza cererii de despăgubire sunt stabilite prin reglementări ale A.S.F.

(5) Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește integral obligațiile în termenul prevăzut la alin. (1) sau dacă diminuează nejustificat despăgubirea ori întârzie achitarea despăgubirii, acesta este obligat la plata unor penalități de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferența de sumă neachitată.

Plata penalităților se face odată cu plata despăgubirii.

Din interpretarea normelor legale mai sus menționate, rezultă faptul că dreptul la acordarea unor penalități se naște numai condiționat de neîndeplinirea integrală a obligațiilor de către asigurătorul RCA în termenul prevăzut la art. 21 alin. (4) din Legea nr.132/2017 sau dacă diminuează nejustificat despăgubirea ori întârzie achitarea despăgubirii, în timp ce, potrivit alin. (4), obligația de plată nu se naște mai înainte de pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive prin care aceasta să fie stabilită.

Aceste dispoziții legale se referă la obligația asigurătorului de a plăti despăgubirea în 10 zile de la primirea hotărârii judecătorești definitive privind suma pe care trebuie să o plătească, partea civilă nu poate ști dacă asigurătorul nu își va îndeplini această obligație în termenul legal, iar buna credință se prezumă.

Prin urmare, solicită a se constata că penalitatea solicitată de partea civilă nu poate curge de la data pronunțării.

Astfel, despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Prin urmare, sancțiunea acordării dobânzii legale, pentru neplata despăgubirilor, nu poate decât să urmeze unei hotărâri judecătorești definitive, deoarece penalitatea însăși reprezintă un accesoriu al debitului principal stabilit cu titlu de daune, prin aceeași hotărâre judecătorească, motiv pentru care solicită respingerea dobânzii penalizatoare.

Solicită respingerea ca inadmisibilă a dobânzii legale penalizatoare față de temeiul răspunderii asigurătorului raportat la data încheierii poliței RCA, întrucât noțiunea de dobândă legală este străină de litera Legii nr. 132/2017.

Se solicită dobânda legală, fără a se indica vreun temei legal, însă asigurătorul a contractat (emis polița RCA) în conștientizarea acoperirii riscului asigurat, strict în baza legii speciale incidente la acea dată care guvernează efectele contractului de asigurare.

Astfel, Legea 132/2017 prevede faptul că se pot acorda cu titlu accesoriu doar penalități de întârziere în condițiile prevăzute de art. 21, sens în care în mod evident OG 13/2011 este înlăturată în mod expres.

Art. 1381 noul Cod civil prevede în esență faptul că orice prejudiciu dă dreptul la reparație, iar OG 13/2001 prevede la art. 1 alin. 1 faptul că se poate stabili dobânda legală remuneratorie și penalizatoare prin convenții: „Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești.

Prin urmare, nu se poate aplica în prezenta speță, unde există polița de asigurare și legislația specială aplicabilă de la momentul încheierii poliței RCA, respectiv Legea 132/2017 și Norma ASF 20/2017 care prevede expres și limitativ daunele și accesoriile ce se pot acorda, printre acestea nefiind și dobânda legală.

În al doilea rând, în mod cert OG 13/2011 nu își găsește aplicare în prezenta speță – Dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, în acest sens, solicită instanței să aibă în vedere art. 2 din OG 13/2011 care prevede:

„în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea”.

Nici o normă specială în domeniul răspunderii civile delictuale auto nu reglementează dobânzile legal.

În al treilea rând, art. 1523 alin. 2 lit. e) noul Cod civil nu este aplicabil în speță, întrucât deși ne aflăm în prezența unei fapte ilicite răspunderea asigurătorului este una contractuală grefată pe răspunderea delictuală a asiguratului, doar asiguratul a cunoscut existența evenimentului rutier încă din ziua producerii lui și nu a notificat în niciun fel asigurătorul.

Atunci când legiuitorul a reglementat întârzierea de drept în cazul săvârșirii unei fapte ilicite a avut în vedere faptul că încă din momentul săvârșirii faptei persoana a cunoscut că a produs un prejudiciu pe care trebuie să îl repare, de aceea se află de drept în întârziere, însă deși asigurătorul se substituie în obligațiile asigurătorului, în mod evident și logic, nu poate să cunoască producerea evenimentului rutier fără a fi notificat de asigurat sau de către victimă.

Din moment ce asigurările obligatorii se reglementează prin legi speciale, iar legea specială, Legea nr. 132/2017, nu prevede dobânda legală, ci penalitățile de întârziere, nu se poate considera că pârâta nu a îndeplinit obligația de plată a despăgubirii fiindcă nici măcar nu a existat procedura avizării de daună.

Procedura reglementată de legea specială stabilește că penalitățile reprezintă o sancțiune pentru asigurătorul pasiv, care nu răspunde notificării părților, care nu formulează o ofertă.

În speță, nici măcar nu există o astfel de notificare, iar art. 22 NASF 20/2017 prevede că o simplă notificare nu ar fi suficientă oricum și că asigurătorul ar trebui să rezolve dosarul de daună doar dacă părțile au comunicat documente întocmite de autoritățile publice din care să reiasă vinovăția asiguratului.

În al doilea rând, dobânda penalizatoare este un accesoriu al debitului principal și în mod evident nu poate curge atâta timp cât debitul principal nu a fost stabilit.

În prezenta speță, până la pronunțarea unei hotărâri definitive, daunele morale nu au caracter cert, lichid și exigibil, acestor vor fi stabilite de instanța de judecată conf. art. 23 alin. 6 Legea nr. 132/2017.

De asemenea, cu privire la daunele materiale, ca și debit principal, acestea nu au fost efectuate în ziua cauzării prejudiciului/accidentului de circulație, ci ulterior acestuia, la date distincte, și pârâta nu a cunoscut existența prejudiciului decât la momentul introducerii prezentei acțiuni.

Pentru toate acestea, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.

În probațiune solicită proba cu înscrisuri, precum și orice alt mijloc de probă necesar și util cauzei.

Prin întâmpinarea formulată de (R), s-a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a hotărârii atacate cu privire la admiterea capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale către reclamantă începând cu data de 20.02.2020 până la data plății efective.

În susținerea întâmpinării, arată că apelanta se află în eroare raportat la momentul de la care începe să curgă dobânda legală aferentă sumelor acordate cu titlu de daune materiale și morale.

Apreciază că toate criticile aduse de către apelantă sunt nefondate, observând faptul că, potrivit principiului disponibilității, a ales să solicite obligarea acesteia la plata dobânzii legale calculată de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a despăgubirilor acordate, iar nu de la data producerii prejudiciului.

În continuare apelanta prin motivele invocate, susține faptul că petitul cererii referitor la acordarea dobânzii legale este inadmisibil, întrucât în baza Legii nr.132/2017 se pot acorda penalități în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere dacă asigurătorul nu achită suma de bani la care a fost obligat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, în termenul prevăzut de această lege specială.

Nu poate fi de acord cu o astfel de interpretare, întrucât dobânda legală astfel cum este ea definită de către Codul civil și penalitățile de întârziere reglementate de Legea nr. 132/2017 reprezintă noțiuni distincte, care nu se confundă.

Se poate observa că în speță sunt îndeplinite toate cele patru condiții ale răspunderii civile delictuale, potrivit art. 1357 Cod civil: fapta ilicită, vinovăția sub forma culpei, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

Potrivit art. 1381 Cod civil, „Orice prejudiciu dă dreptul la reparație. (2) Dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat. (3) Dreptului la reparație îi sunt aplicabile, de la data nașterii sale, toate dispozițiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea și stingerea obligațiilor.”

În aceste condiții sunt incidente dispozițiile art. 1.385 alin. (1) Cod civil potrivit cărora „Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel” și ale art. 1531 alin. (1) și alin. 2) din același cod, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a executării de către debitor a obligației, conform cărora prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor, cât și beneficiul de care acesta este lipsit sub forma dobânzii legale, astfel cum s-a pronunțat și instanța de fond prin considerentele sentinței sale.

Nu în ultimul rând, apreciază că în mod greșit apelanta consideră că până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive daunele morale nu au caracter cert, lichid și exigibil.

Înalta Curte de Casație și Justiție tranșând această problema prin jurisprudența sa, mai precis prin Decizia nr. 1010/24.11.2017 care statuează „în privința datei de la care se va calcula dobânda legală, Înalta Curte reține că, potrivit art. 1381 alin. (2) și (3) coroborat cu art. 1535 alin. (I) Cod civil, în cazul răspunderii civile delictuale, dobânda curge de drept, de la data comiterii producerii faptei ilicite, iar nu de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, cum în mod nelegal s-a reținut de instanța de apel, întrucât, în privința reparării prejudiciului produs persoanei păgubite prin accidente de circulație trebuie avut în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, or acest prejudiciu s-a produs în patrimoniul persoanei păgubite chiar de la data producerii accidentului, în speță, 2.08.2013, și trebuia reparat chiar cu începere de la această dată.”

Pentru toate aceste motive, solicită respingerea apelului formulat, cu consecința menținerii sentinței atacate ca temeinică și legală.

În drept, intimata invocă art. 205 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată de intimatul (If), s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legala a Sentinței civile nr. (...)/LP/2023 pronunțată de către Tribunalul (...), cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea litigiului.

Apreciază ca fiind legală și temeinică Sentința nr. (...)/LP/2023 din 22 februarie 2023 a Tribunalului (...), raportat la faptul că, potrivit art. 39 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie (în vigoare începând cu data de 12.07.2017), „prezenta lege se aplică tuturor contractelor/polițelor de asigurare RCA emise după data intrării în vigoare a acesteia și în legătură cu toate prejudiciile ce se despăgubesc în baza acestora”, prin urmare, în raport de data încheierii poliței RCA, solicită a se constata faptul că, în cauza prezentă, sunt aplicabile prevederile Legii nr. 132/2017.

Conform prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, „asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile dovedite suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat” iar cu privire la cuantumul despăgubirilor pe care trebuie să-1 asigure societatea de asigurări, art. 14 prevede la alin. (1) din aceeași lege, „despăgubirile se acordă în cuantum egal cu întinderea prejudiciului până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA care este egală cu cea mai mare valoare dintre limita de răspundere prevăzută în legislația aplicabilă și cea prevăzută în contractul RCA, iar asigurătorul este obligat să comunice valoarea maximă de despăgubire, la cererea păgubitului sau a mandatarului acestuia, în termen de 7 zile calendaristice”.

Mai mult, conform art. 21 din Legea nr. 132/2017 „ (1) în termen de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire de către asigurat ori de către partea prejudiciată, asigurătorul RCA este obligat: a) fie să răspundă cererii părții solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedește răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat; b) fie să notifice părții prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire.

(2) Dacă în termen de 30 de zile de la depunerea cererii de despăgubire de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părții prejudiciate respingerea pretențiilor de despăgubire, precum și motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii.

(4) Despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin. (1) lit. a) sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entității de soluționare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Documentele care stau la baza cererii de despăgubire sunt stabilite prin reglementări ale A.S.F.

(5) Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenul prevăzut la alin. (4) sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea despăgubirii, acesta este obligat la plata unor penalități de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferența de sumă neachitată.

Plata penalităților se face odată cu plata despăgubirii. (6) în cazurile privind vătămările corporale și daunele morale care fac obiectul unui litigiu, penalitățile și plata acestora sunt stabilite de către instanța judecătorească”.

Codul civil prin art. 2208 prevede faptul că „(1) în cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul trebuie să plătească indemnizația de asigurare în condițiile prevăzute în contract.

Atunci când există neînțelegere asupra cuantumului indemnizației de asigurare, partea necontestată din aceasta se va plăti de asigurător anterior soluționării neînțelegerii prin bună învoială sau de către instanța judecătorească”.

Așadar, după cum ușor se poate observa, intimatul fiind asigurat cu asigurare RCA valabilă, asigurătorul în speță (P), în calitate de persoană responsabilă civilmente, trebuie să plătească indemnizația de despăgubire către persoana vătămată, până la limita maximă de răspundere prevăzută în contractul RCA și în legislația aplicabilă.

Apelanta solicită prin apelul formulat respingerea capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale de la data producerii accidentului, însă, intimatul consideră că în mod întemeiat instanța de fond a apreciat că se impune acordarea dobânzii legale începând cu data de 20.02.2020 până la data plății efective, raportat la dispozițiile legale.

Apreciază că prima instanță a apreciat în mod corect că reclamantei i cuvine dobânda legală aferentă debitului, dobândă care curge din momentul depunerii acțiunii.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1535 Cod civil, „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți, sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu ...”;

Prin sintagma „de la scadență”, se înțelege, în cazul răspunderii civile delictuale, „din ziua cauzării prejudiciului”, așa cum se stipulează la art. 1.381 Cod civil, care arată că dreptul la reparație se naște din acest moment, chiar dacă el nu poate fi valorificat imediat.

Prin urmare, solicită a se constata că reclamanta are dreptul în baza textelor de lege mai sus citate, la plata și a dobânzilor legale aferente debitului, dobânzi care încep să curgă, de la data depunerii acțiunii respectiv 20.02.2020 până la data plății efective.

Astfel, raportat la argumentele expuse, solicită respingerea apelului formulat și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată fiind în culpă evidentă.

În drept, intimatul invocă prevederile art. 205 din Codul de procedură civilă.

Examinând hotărârea apelată, prin prisma criticilor și apărărilor formulate, instanța a reținut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar, reclamanta intimată (R) a solicitat obligarea pârâtului, asigurator RCA al intervenientului vinovat de producerea accidentului a cărui victimă a fost reclamanta, la plata despăgubirilor – daune morale și materiale, precum și la plata dobânzii legale calculate de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a despăgubirilor acordate.

Temeiul juridic al acțiunii a fost indicat de reclamantă ca fiind prevederile art. 11 alineat 1 și art. 14 alineat 1 din Legea nr. 132/2007, întreg acest act normativ, precum și prevederile art. 1391 Cod civil.

Legea nr. 132/2017 reglementează la art. 21 procedura de soluționare a cererii de despăgubire, prevăzând următoarele:

(1) În termen de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire de către asigurat ori de către partea prejudiciată, asigurătorul RCA este obligat:

a) fie să răspundă cererii părții solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedește răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat;

b) fie să notifice părții prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire.

(2) Dacă în termen de 30 de zile de la depunerea cererii de despăgubire de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părții prejudiciate respingerea pretențiilor de despăgubire, precum și motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii.

…

(4) Despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin. (1) lit. a) sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entității de soluționare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Documentele care stau la baza cererii de despăgubire sunt stabilite prin reglementări ale A.S.F.

(5) Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenul prevăzut la alin. (4) sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea despăgubirii, acesta este obligat la plata unor penalități de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferența de sumă neachitată.

Plata penalităților se face odată cu plata despăgubirii.

(6) În cazurile privind vătămările corporale și daunele morale care fac obiectul unui litigiu, penalitățile și plata acestora sunt stabilite de către instanța judecătorească.

În speța de față, despăgubirile nu au fost stabilite de părți pe cale amiabilă, în procedura reglementată de acest text de lege, ci persoana prejudiciată s-a adresat instanței de judecată în vederea stabilirii despăgubirilor, caz în care sunt incidente dispozițiile alineatului 4 conform cărora despăgubirea se plătește în termen de 10 zile de la data la care asiguratorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma pe care trebuie să o plătească.

În situația în care asiguratorul nu își respectă această obligație, este obligat, în conformitate cu prevederile alineatului 5, să plătească penalități de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită.

Așadar, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 132/2017, lege specială, care se aplică cu prioritate, asiguratorul are un termen de plată de 10 zile de la primirea hotărârii judecătorești definitive prin care au fost stabilite despăgubirile, iar doar în situația în care nu plătește în acest termen, are obligația de a plăti penalități de întârziere.

Reclamanta nu a formulat o cerere de acordare a acestor penalități de întârziere, în temeiul legii speciale, ci a solicitat acordarea dobânzii legale de la data introducerii acțiunii, calculată asupra sumelor ce vor fi stabilite cu titlu de despăgubiri, până la data plății efective, fără a indica temeiul juridic al acestei solicitări.

Curtea a constatat că această cerere a reclamantei nu putea fi primită și în mod nelegal a fost admisă, câtă vreme, stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantei presupune o apreciere și o evaluare judiciară și, prin urmare, până la data pronunțării hotărârii, respectiv a rămânerii ei definitive, creanța sa nu poate fi purtătoare de dobânzi.

Anterior acestui moment, existența dreptului de creanță este discutabilă din punct de vedere juridic, respectiv creanța nu este certă, lichidă și exigibilă.

În cauză, dobânda nu a fost solicitată și acordată de la data producerii prejudiciului, respectiv de la data accidentului, cum eronat susține apelanta, ci de la data introducerii acțiunii.

Cu toate acestea, ea nu poate fi acordată nici conform acestei solicitări, pentru considerentele astfel arătate.

Problema acordării dobânzii legale s-ar putea pune numai de la data rămânerii definitive a hotărârii, însă, având în vedere că Legea nr. 132/2017 este lege specială față de Codul civil, Curtea de Apel a reținut că această lege specială a reglementat procedura plății despăgubirilor stabilite prin hotărâre judecătorească, precum și consecințele nerespectării termenului legal de plată, prevăzând îndreptățirea persoanei în favoarea căreia au fost stabilite despăgubirile la a obține penalități de întârziere calculate după expirarea termenului de plată de 10 zile de la primirea de către asigurator a hotărârii judecătorești definitive.

Întrucât aceste dispoziții legale sunt dispoziții speciale, ele se aplică cu prioritate, astfel încât, în cazul despăgubirilor stabilite pe cale judecătorească, persoana prejudiciată este îndreptățită la plata acestor penalități, cu titlu de daune interese moratorii, fără a putea pretinde și primi dobânda legală calculată asupra despăgubirilor, dobândă legală care este, de altfel, într-un cuantum mai mic decât penalitățile de întârziere prevăzute de lege.

Curtea de Apel a constatat astfel că motivele de apel invocate de apelantă sunt întemeiate, astfel încât, în baza art. 480 Cod de procedură civilă, a admis apelul formulat și a dispus schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul că a respinse cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale începând cu data introducerii acțiunii și până la data plății efective a despăgubirilor, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței, care nu au fost atacate cu apel.

Față de soluția de admitere a apelului, nu s-au acordat cheltuielile de judecată solicitate de intimat.

(Decizie redactată și rezumată de judecător Alina TITERLEA)