Decizie nr. 377 din 08.09.2023

Recurs. Motivarea actului administrativ

- art. 15 din Legea nr. 554/2004

- art. 6 alin. (1) lit. b), art. 15 și art. 17 din Legea nr. 363/2007

O condiție esențială de formă a oricărui act administrativ, indiferent dacă este individual sau normativ, este motivarea, cerința motivării decurgând din însăși prevederile constituționale, respectiv din norma constituțională cuprinsă la art. 31.

Curtea a apreciat că lipsa totală a motivării atrage sancțiunea nulității actului administrativ.

Este totuși necesar ca orice persoană să poată înțelege, lecturând actul administrativ, care sunt măsurile dispuse prin acesta, precum și care au fost considerentele esențiale de fapt și de drept care au stat la baza luării respectivelor măsuri.

Curtea a constatat că, în decizia a cărei suspendare se cere, se precizează că prin înscrierea mențiunii „țărănesc” în denumirea produsului, care nu ar corespunde modalității de fabricare a acestuia, recurenta utilizează o practică comercială înșelătoare, fiind încălcate prevederile art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 363/2007, astfel că intervine sancțiunea prevăzută de art. 15 alin. (1) lit. b) coroborată cu art. 17 alin. (2) lit. c) din același act normativ.

O astfel de motivare în fapt și în drept a actului administrativ a cărui suspendare se cere există și este suficientă, neputându-se reține o aparență de nelegalitate a actului administrativ atacat.

Curtea de Apel Oradea – Secția de contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 377 din 8 septembrie 2023

Prin Sentința nr. (...)/CA din 31.05.2023 Tribunalul (...) a respins cererea de suspendare executare act administrativ formulată de reclamanta (R) S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor – Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea (...), precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin Decizia A.N.P.C. nr. (...)/20.04.2023 de dispunere a măsurii încetării practicii comerciale înșelătoare s-a dispus în sarcina societății reclamante încetarea practicii comerciale înșelătoare ca urmare a faptului că s-a constatat că în cazul produsului „Mălai țărănesc germinat (...)”, informațiile transmise cumpărătorilor cuprinse în eticheta produsului sunt contradictorii, respectiv produsul are înscris pe ambalaj ca procedeu de fabricație „măcinarea bobului de porumb degerminat”, cu toate că procedeul folosit la obținerea mălaiului „țărănesc” constă în măcinarea integrală a boabelor.

Astfel, produsul „Mălai țărănesc germinat (...)” este prezentat drept un produs de calitate superioară, conform etichetei de la fila 112 din dosar.

Tribunalul a stabilit că decizia a cărei suspendare se solicită a fost emisă în baza art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 363/2007 ca urmare a întocmirii procesului verbal de contravenție seria ANPC nr. (...)/12.04.2023 prin care s-a reținut încălcarea prevederilor art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea 363/2007 și săvârșirea contravenției prevăzute de art. 15 alin. (1) lit. b) și sancționată de art. 17 alin. (2) lit. c) din același act normativ.

A mai stabilit judecătorul fondului că împotriva măsurii încetării practicii comerciale înșelătoare, reclamanta a formulat plângere prealabilă la data de 20.04.2023 (nesoluționată până la data sesizării instanței.

Instanța fondului a făcut trimitere la prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, reținând că pentru suspendarea executării unui act administrativ, este necesar a fi întrunite, cumulativ, două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei.

Judecătorul fondului a avut în vedere că cele două condiții impuse în mod cumulativ de art. 14 trebuie analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă producerea unei pagube în cazul particular dedus judecății.

În privința îndeplinirii primei condiții impuse de acest text de lege, cazul bine justificat, instanța fondului a avut în vedere definiția acestei noțiuni, dată de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea 554/2004, respectiv invocarea unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Sub acest aspect, tribunalul a reținut că împrejurările legate de starea de fapt și de drept invocate în susținerea cazului bine justificat, pentru a fi în măsură să producă instanței o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat, trebuie să fie evidente și să nu impună o analiză pe fond.

Tribunalul a făcut referire la jurisprudența constantă a secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție unde s-a reținut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Judecătorul fondului a avut în vedere că astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

A reținut tribunalul că reclamanta nu a indicat aspecte de nelegalitate evidente, care să nu necesite o analiză de fond, ci care să creeze la o simplă vizualizare o aparență de nelegalitate a actului administrativ atacat.

S-a avut în vedere că împrejurările invocate de reclamantă pentru a justifica existența unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului administrativ contestat vizează însuși fondul litigiului, verificarea acestora presupunând din partea instanței de judecată o analiză mai mult decât sumară, de interpretare a legii și de apreciere a probelor administrate, ceea ce se poate realiza în condiții legale doar prin soluționarea fondului cauzei.

A constatat tribunalul că numai astfel s-ar putea stabili dacă fapta imputată societății reclamante există, dacă sancțiunea aplicată este lipsită de temei legal, sau dacă produsul denumit „Mălai țărănesc degerminat (...)” prezintă caracteristicile unui mălai țărănesc.

În ce privește invocarea lipsei unei motivări în drept a deciziei a cărei suspendare se solicită, instanța fondului a constatat că acest aspect nu poate fi reținut, câtă vreme decizia contestată cuprinde prevederile legale în baza căreia a fost emisă, indicarea unei dispoziții legale care să reglementeze modalitatea de încadrare a produselor țărănești fiind un aspect care ține de legalitatea și temeinicia faptei imputate societății reclamante, suprapunându-se cu fondul cauzei.

Prin urmare, instanța a apreciat că în speță nu este îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat, prevăzută de art. 14 raportat la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea contenciosului administrativ.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, instanța de fond a avut în vedere că suspendarea executării este o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire ar produce un prejudiciu dificil de înlăturat în ipoteza anulării actului.

Tribunalul a făcut trimitere la prevederile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, arătând că deși această condiție este îndeplinită, în raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor prezentate, în absența cazului bine justificat, nu se poate dispune suspendarea executării actului administrativ, chiar dacă această executare ar fi de natură a afecta situația economică a societății reclamante.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta-reclamantă (R) SA, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, pe cale de consecință, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, recurenta a arătat că deține toate autorizațiile de calitate și conformitate necesare desfășurării activității de producție a porumbului, astfel cum rezultă din Autorizațiile emise de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor nr. (...)/21.09.2022 (Moară de porumb), nr. (...)/02.09.2022 (Laborator uzinal) și nr. (...)/21.09.2022 (Depozit alimentar pentru produse de origine non-animală) (Anexa nr. 5 la cererea introductivă).

Sub aspectul condiției cazului bine justificat, recurenta a apreciat că sentința recurată a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 14 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, motivul de casare incident fiind cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă.

În opinia recurentei, condiția existenței cazului bine justificat este îndeplinită deoarece decizia contestată conține vicii de legalitate evidente și nu există o reglementare aplicabilă anume mălaiului țărănesc pe care recurenta să o fi încălcat.

A considerat recurenta că sentința recurată este nelegală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile în cauză, întrucât, pe de o parte, a dovedit existența împrejurărilor necesare pentru evidențierea aparenței de nelegalitate a deciziei contestate, fără a fi necesară examinarea fondului cauzei, iar pe de altă parte, nelegalitatea deciziei contestate poate fi constatată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, inclusiv sub aspectul stării de fapt și de drept material indicate.

În opinia recurentei, indiciile de nelegalitate pot viza încălcări atât ale normelor de drept procedural, cât și ale normelor de drept material; esențial este ca acestea să fie evidente, să poată fi identificate cu ușurință, la nivelul aparențelor.

A învederat instanței recurenta, în esență, că nu există o reglementare aplicabilă anume mălaiului țărănesc pe care recurenta să o fi încălcat, iar decizia contestată nu cuprinde o motivare în drept, fiind nulă absolut.

Contrar celor reținute de către instanța de fond, simpla împrejurare că decizia contestată indică prevederile legale în baza cărora ar fi trebuit emisă, nu poate echivala cu motivarea actului administrativ.

A apreciat recurenta că specific prezentei spețe este că faptul că nu există o reglementare aplicabilă anume mălaiului țărănesc pe care recurenta să o fi încălcat, iar dacă ar fi existat, intimata era obligată să o indice în decizia contestată, dar nu a fost cazul.

Mai mult, simpla trimitere la legea-cadru nu poate fi considerată suficientă pentru îndeplinirea cerințelor motivării unui act administrativ.

Recurenta a făcut trimitere la prevederile art. 31 alin. (2) din Constituția României concluzionând că motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente legate de competența emitentului, ci trebuie să conțină elemente de fapt și de drept care, pe de o parte, să permită destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile și efectele deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.

În opinia recurentei, indicarea unei dispoziții legale care să reglementeze modalitatea de încadrare a produselor alimentare (cu precădere produsul mălai) ca fiind „țărănești”, reprezintă un aspect esențial pentru verificarea legalității motivării actului administrativ în drept, iar lipsa unei asemenea dispoziții legale echivalează cu nemotivarea oricăror asemenea acte de sancționare.

A mai învederat instanței că simpla indicare a unor acte ce ar avea incidență nu poate substitui o motivare conformă cu standardele atât de severe impuse în această materie, această interpretare fiind justificată prin prisma imposibilității atât a societății, cât și a instanței de judecată de a analiza în concret motivele de drept pe care s-a fundamentat actul administrativ în discuție.

Conform susținerilor recurentei, deși se indică în mod abstract nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 363/2007, se poate observa faptul că premisa constituirii pretinsei practici înșelătoare, este fundamentată pe preexistența unui anume procedeu de fabricație care să fie tipic pentru acest tip de produs.

În opinia recurentei, atât timp cât în cuprinsul deciziei contestate nu se indică în mod expres care este temeiul legal al acestui standard care se pretinde a nu fi fost respectat, societatea este în imposibilitate de a formula apărări pentru protejarea intereselor legitime, aspect ce contravine legii.

Recurenta a mai susținut că prin modalitatea de dezlegare a cauzei sub acest aspect, instanța de fond a apreciat în mod eronat faptul că actul administrativ contestat poate fi valabil în contextul în care în conținutul său nu sunt indicate temeiurile de drept în mod corect și complet, apreciind că acest aspect ține de legalitatea și temeinicia faptei.

A învederat instanței recurenta că decizia contestată nici nu putea conține un astfel de temei legal, întrucât, în legislația națională și europeană nu există o definiție a noțiunii de „mălai țărănesc” care să fie obligatorie și general valabilă, fapt ce conturează în mod neechivoc circumstanța că sancțiunea aplicată nu are un temei legal.

Complementar, recurenta a precizat că este lipsită de orice mecanism de îndreptare a pretinselor neregularități, în contextul în care nu se poate cunoaște cu exactitate care sunt condițiile particulare în care fapta ar fi fost săvârșită.

Conform susținerilor recurentei, aceasta este în imposibilitate de a înțelege în mod concret care sunt măsurile ce ar trebui adoptate în vederea încetării acestor practici presupus incorecte, în contextul în care din cuprinsul Deciziei contestate se poate observa faptul că se dispune cu titlu extrem de general „măsura încetării practicii comerciale înșelătoare”, măsură care este, pe de o parte ambiguă, pe de altă parte neclară.

A mai susținut recurenta, în esență, că prin întâmpinarea formulată în fața instanței de fond intimata încearcă să completeze și să clarifice măsura dispusă, arătând pentru prima oară în fața instanței de judecată faptul că prin măsura de încetare a practicii comerciale înșelătoare s-a dorit în realitate oprirea de la ambalarea și comercializarea produsului.

Or, în raport de caracteristicile specifice actului administrativ, cu forță juridică de sine stătătoare și efecte juridice directe asupra persoanei vizate, recurenta a apreciat că este obligatoriu ca acesta să cuprindă în conținutul său toate elementele de fapt și de drept necesare în vederea punerii sale în aplicare, aspect esențial și pentru respectarea dreptului la apărare și pentru executarea unui control judiciar efectiv.

A susținut recurenta că instanța de fond nu a analizat acest motiv de nelegalitate evidentă a actului administrativ contestat, limitându-se la aprecia că nu au fost indicate aspecte de nelegalitate evidente.

A mai arătat recurenta, în esență, că este îndeplinită și condiția pagubei iminente, așa cum corect a stabilit și instanța de fond.

În drept, recurenta a invocat art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 483 și art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă.

Intimata Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor – Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea (...), legal citată, nu a formulat întâmpinare.

Analizând recursul, instanța a constatat următoarele:

Prin cererea de recurs s-au formulat motive de nelegalitate vizând greșita interpretare a normelor de drept material privind cazul bine justificat, aceste critici de nelegalitate subsumându-se motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă.

Curtea a constatat că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, recursul fiind neîntemeiat.

Astfel, instanța de control judiciar a reținut că în mod legal a stabilit prima instanță incidența în speță a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, care consacră condițiile legale necesar a fi îndeplinite în mod cumulativ pentru a se putea dispune suspendarea executării unui act administrativ.

În acord cu judecătorul fondului, instanța de recurs a constatat că una dintre aceste condiții o reprezintă cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind constituit din acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt în măsură să producă instanței o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat.

Curtea a constatat că în mod judicios a reținut instanța fondului că împrejurările de fapt și de drept invocate de către recurentă pentru a justifica existența unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, vizează însuși fondul litigiului și nu sunt de natură a releva o îndoială serioasă cu privire la legalitatea și temeinica actului administrativ a cărui suspendare se cere.

Astfel, instanța de control judiciar a avut în vedere că o primă împrejurare pe care recurenta o are în vedere pentru a susține îndeplinirea condiției cazului bine justificat o constituie pretinsa nemotivare în drept a actului administrativ a cărui suspendare se cere, recurenta afirmând, în esență, că actul administrativ nu indică vreun temei de drept în susținerea concluziei că produsul comercializat sub denumirea „Mălai țărănesc degerminat (...)” nu ar întruni toate condițiile pentru a fi considerat ca un produs „țărănesc”.

Cu privire la cerința motivării actelor administrative, instanța de control judiciar a avut în vedere că, pentru a fi valid, orice act administrativ trebuie să fie adoptat de o autoritate publică competentă, cu respectarea formei și procedurii prevăzute de lege și să fie în conformitate cu conținutul legii.

O condiție esențială de formă a oricărui act administrativ, indiferent dacă este individual sau normativ, este motivarea, cerința motivării actelor administrative decurgând din însăși prevederile constituționale, respectiv din norma constituțională cuprinsă la art. 31 și corect indicată de recurentă.

Curtea are în vedere că lipsa totală a motivării atrage sancțiunea nulității actului administrativ.

Motivarea actelor administrative nu trebuie să fie una exhaustivă, însă este totuși necesar ca orice persoană să poată înțelege, lecturând actul administrativ, care sunt măsurile dispuse prin acesta, precum și care au fost considerentele esențiale de fapt și de drept care au stat la baza luării respectivelor măsuri.

Or, în speță, lecturând numai decizia atacată se poate înțelege care au fost motivele de fapt și de drept avute în vedere la emiterea actului administrativ a cărui suspendare se cere precum și care au fost măsurile dispuse în sarcina recurentei.

Astfel, cu privire la motivul de fapt care a fost avut în vedere de intimată la emiterea actului administrativ atacat, Curtea a constatat că în decizia a cărei suspendare se cere se precizează că recurenta produce și comercializează produsul „Mălai țărănesc degerminat (...)” care este fabricat prin măcinarea bobului de porumb degerminat, însă procesul de degerminare nu se realizează în nicio moară rurală, astfel că informațiile transmise contravin procedeului de fabricație descris pe ambalaj.

Din punctul de vedere al încadrării juridice a conduitei recurentei, în actul administrativ atacat se arată că prin înscrierea mențiunii „țărănesc”, care nu ar corespunde modalității de fabricare a produsului, recurenta utilizează o practică comercială înșelătoare, fiind încălcate prevederile art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 363/2007, astfel că intervine sancțiunea prevăzută de art. 15 alin. (1) lit. b) coroborată cu art. 17 alin. (2) lit. c) din același act normativ.

Contrar susținerilor recurentei, instanța de control judiciar a constatat că aparent, o astfel de motivare în fapt și în drept a actului administrativ a cărui suspendare se cere există și este suficientă, neputându-se reține o aparență de nelegalitate a actului administrativ atacat.

Sub acest aspect, instanța de recurs a reținut că este adevărat că în cuprinsul actului administrativ a cărui suspendare se cere nu este indicat niciun temei de drept care să justifice neîncadrarea produsului recurentei în categoria celor țărănești și nici nu se indică dacă există o astfel de categorie specială de produse definită în legislație.

Însă, trebuie avut de asemenea în vedere, că dezlegarea acestor chestiuni de drept reprezintă tocmai esența problemei litigioase, iar pentru soluționarea acestei probleme juridice este necesar să se realizeze o amplă analiză a normelor de drept incidente în cauză.

Or, contrar susținerilor recurentei, o astfel de analiză nu poate fi efectuată în procedura sumară a suspendării actelor administrative, în mod corect conchizând instanța de fond că motivarea în drept a actului administrativ, în sensul reclamat de recurenta reclamantă, reprezintă o chestiune de fond, care nu poate forma obiectul analizei în prezenta procedură.

Legalitatea concluziei anterioare este reliefată și de împrejurarea că, și în situația în care s-ar reține inexistența unei motivări în drept cu privire la aspectele semnalate de recurentă, s-ar putea stabili doar o lipsă parțială de motivare în drept, atât timp cât, aparent, actul administrativ conține, cel puțin parțial, temeiul juridic avut în vedere de autoritatea emitentă, respectiv art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 363/2007 precum și motivele de fapt.

Or, instanța de contencios administrativ, raportat la specificul regimului juridic al nulității în materia contenciosului administrativ, ar fi nevoită să tranșeze chestiunea juridică dacă o motivare eronată sau insuficientă în drept a actului administrativ poate constitui un motiv de nulitate a respectivului act.

La rândul său, această problemă juridică își poate găsi rezolvare doar dacă, în raport de circumstanțele de fapt și de drept ale speței, s-ar putea decela existența unei vătămări care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin aplicarea sancțiunii nulității actului administrativ atacat.

Așadar, departe de a fi o chestiune de drept evidentă, așa cum susține recurenta, pretinsa nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare se cere implică o analiză complexă, în mai multe etape, iar o astfel de analiză nu poate fi efectuată în litigiul privind suspendarea actului administrativ, ci doar în cel vizând anularea acestuia, astfel că nu se poate reține aparența de nelegalitate a actului administrativ atacat.

Un alt motiv de nelegalitate a actului administrativ care ar justifica măsura suspendării acestuia îl reprezintă, în opinia recurentei, imposibilitatea înțelegerii măsurilor dispuse în sarcina sa.

Contrar susținerilor recurentei, în cuprinsul art. 2 din decizia atacată se indică măsura dispusă de intimată, respectiv „măsura încetării practicii comerciale înșelătoare”.

Aparent, așa cum rezultă și din cuprinsul temeiului juridic indicat în cuprinsul deciziei atacate, respectiv art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 363/2007, o astfel de măsură își are izvorul în chiar prevederile legale, care instituie posibilitatea luării unei astfel de măsuri.

Curtea a avut în vedere că, împrejurarea că legiuitorul însuși și autoritatea publică emitentă nu au indicat în concret modalitatea în care o astfel de măsură trebuie pusă în practică are, aparent, semnificația lăsării la latitudinea persoanei vizate de o astfel de măsură a mijloacelor prin care se atinge rezultatul scontat.

Așadar, aparent, recurenta are libertatea de a opta între mai multe posibilități de a înceta folosirea practicii comerciale înșelătoare, cum ar fi spre exemplu, încetarea totală a comercializării produsului, comercializarea în continuare a produsului sub o denumire schimbată care să nu includă cuvântul „țărănesc”, sau orice altă măsură echivalentă.

Or, existența unei marje de apreciere a recurentei cu privire la măsurile pe care trebuie să le adopte pentru a se conforma actului administrativ a cărui suspendare o cere nu poate fi echivalată cu neclaritatea măsurii dispuse și nici nu poate constitui un motiv de nelegalitate evident care să întrunească cerințele condiției cazului bine justificat.

În plus, Curtea a constatat că nu se poate reține existența unui caz bine justificat prin raportare la susținerile formulate de intimată în cuprinsul întâmpinării depuse la instanța de fond, părțile având libertatea de a-și formula propria poziție procesuală fără ca aceasta să echivaleze cu un motiv de nulitate a actului administrativ în legătură cu care se poartă litigiul de contencios administrativ.

Pe cale de consecință, în mod corect a reținut judecătorul fondului că nu se poate reține îndeplinirea condiției cazului bine justificat, astfel că se impune respingerea cererii de suspendare.

Prin urmare, constatând că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a normelor legale incidente în cauză, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ raportat la art. 496 Cod procedură civilă, Curtea a respins ca nefondat recursul.

(Decizie redactată de judecător Alin VĂSONAN și rezumată de judecător Claudia Carmen ORBAN)