Decizie nr. 232 din 12.07.2023

LITIGII CU PROFESIONIȘTI

Sechestru asigurător. Stabilire cauțiune. Reducerea cuantumului stabilit de prima instanță pentru cauțiune

- art. 954 alin. 2 Cod procedură civilă

Analizând circumstanțele cauzei, Curtea a reținut necesitatea obligării apelantei la consemnarea unei cauțiuni, însă, față de cuantumul debitului, vechimea creanței, situația financiară a ambelor părți litigante, a apreciat ca excesivă suma stabilită de tribunal, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, a diminuat cuantumul cauțiunii.

Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă

Decizia nr. 232 din 12 iulie 2023

Prin Sentința nr. (...)/LP din 12.06.2023, Tribunalul (...) a admis cererea formulată de creditoarea (C) SRL, cu sediul procedural ales la SCA (...) din (...), în contradictoriu cu debitoarea (D) SRL, cu sediul în (...), a dispus înființarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitoarei până la concurența sumei de 534.057,76 lei și a obligat creditoarea la plata unei cauțiuni în cuantum de 53.406 lei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, sub sancțiunea desființării de drept a măsurii asigurătorii.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele :

Conform art. 953 alin. 1 teza 1 Cod procedură civilă, creditorul care nu are un titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată în scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului dacă dovedește că a înaintat cerere de chemare în judecată.

Din interpretarea dispozițiilor de mai sus, instanța a reținut că pentru admisibilitatea cererii este necesară îndeplinirea următoarelor condiții: inexistența unui titlu executoriu al creditorului, existența unei creanțe exigibile, constatate printr-un înscris, și existența unei acțiuni înregistrate pe rolul instanței judecătorești.

Creanța creditoarei de 534.057,76 lei, formată din debit principal, dobândă legală și cheltuieli de judecată, împotriva debitoarei este constatată printr-o hotărâre judecătorească, respectiv Sentința nr. (...)/23.05.2023 pronunțată de Tribunalul (...) în dosar nr. (...), așadar reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Sentința nu constituie, la data soluționării prezentei cereri, titlu executoriu întrucât nu a fost încă comunicată, iar părțile au posibilitatea de a o apela în termen de 30 de zile.

Instanța a apreciat că au fost întrunite toate cele patru condiții prevăzute de art. 953 alin. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care se va dispune înființarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile urmăribile ale debitorului până la concurența sumei de 534.057,76 lei.

În temeiul art. 954 alin. 2 și 1057 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța a fixat o cauțiune de 10% din valoarea creanței, respectiv 53.406 lei, și un termen de 5 zile de la comunicare pentru consemnare, sub sancțiunea desființării de drept a sechestrului.

Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel SC (C) SRL solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a încheierii atacate cu consecința în principal, a înlăturării obligației stabilite în sarcina apelantei de a achita cauțiunea în cuantum de 53.406 lei, în subsidiar, a diminuării cuantumului cauțiunii stabilite în sarcina apelantei.

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a debitoarei, solicită obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

În motivarea apelului s-au arătat următoarele:

Prin Sentința civilă nr. (...) pronunțată la data de 23.05.2023 de către Tribunalul (...) – Secția a II-a civilă în dosarul nr. (...) instanța a hotărât în sensul:

„Admite cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta SC (C) SRL, în contradictoriu cu pârâta SC (D) SRL și, în consecință: Obligă pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 141.600 lei, încasată de pârâtă prin completarea și introducerea în bancă a Biletului la ordin seria B(...) nr. (...), precum și la plata dobânzii legale aferente sumei indicate mai sus, calculată de la debitarea contului reclamantei (14.12.2020) și până la restituirea efectivă și integrală a acesteia.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 343.016,06 lei, cu titlu de prejudiciu cauzat prin executarea necorespunzătoare a lucrărilor aferente contractului de execuție lucrări nr. 910/10.07.2019, reprezentând penalități de întârziere calculate și pretinse de către beneficiarul final pentru perioada 05.05.2020 - 31.12.2020, în procent de 0,15%/zi de întârziere, conform contractului de execuție lucrări nr. 239/16.10.2017.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum total de 9680 lei, din care 6.000 lei taxă judiciară de timbru și 3.680 lei onorariu expert.

Cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocațial vor fi recuperate pe cale separată.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Tribunalul (...).

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței, azi, 23.05.2023”:

În temeiul acestei hotărâri judecătorești a fost formulată cerere de sechestru asigurător prin care s-a solicitat instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale pârâtei SC. (D) S.R.L. până la concurența sumei de 534.057,76 lei (sumă compusă din 141.600 lei, 39.761,70 lei dobândă legală calculată de la 14.12.2020 până la 25.05.2023, 343.016,06 lei și 9.680 lei), până la rămânerea definitivă a Sentinței civile nr. (...) pronunțată la data de 23.05.2023 de către Tribunalul (...) – Secția a II-a civilă în dosarul nr. (...).

Prin încheierea atacată, respectiv Încheierea nr. (...)/LP/12.06.2023 pronunțată de Tribunalul (...) – Secția a II-a civilă în dosar nr. (...)/2023, a fost admisă cererea apelantei și s-a dispus:

„Admite cererea formulată de creditoarea (C) SRL, în contradictoriu cu debitoarea (D) SRL.

Dispune înființarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitoarei până la concurența sumei de 534.057,76 lei.

Obligă creditoarea la plata unei cauțiuni în cuantum de 53.406 lei în termen de 5 zile de la comunicarea prezentei încheieri, sub sancțiunea desființării de drept a măsurii asigurătorii.

Fără cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu apel în 5 zile de la comunicare, depus la Tribunalul (...)”.

Critică această soluție exclusiv sub aspectul stabilirii obligației de plată a cauțiunii în sumă de 53.406 lei.

II. Temeinicia cererii de apel

După cum s-a reținut și în doctrină, măsurile asigurătorii reprezintă mijloace procesuale al căror scop este indisponibilizarea bunurilor urmăribile ale debitorului ori a bunurilor care formează obiectul procesului, pentru a se evita diminuarea activului patrimonial al debitorului, în cazul acțiunilor personale, care, astfel, nu va mai putea dispune de aceste bunuri.

Este în drept sa recurgă la aceste măsuri asigurătorii creditorul diligent, precaut, care nu are încă un titlu executoriu pentru care să poată cere executarea silită, astfel că, la momentul și în eventualitatea obținerii titlului executoriu, el va putea trece la valorificarea bunurilor indisponibilizate.

Prin urmare, concluzionează că măsurile asigurătorii reprezintă un remediu procesual, o garanție, de care poate uza creditorul prudent și diligent pentru a se asigura că va reuși să execute creanța sa împotriva debitorului.

În materia instituirii sechestrului asigurător, textul art. 954 alin. (2) Cod procedură civilă prevede că „Instanța va decide de urgență în camera de consiliu, fără citarea părților, prin încheiere executorie, stabilind suma până la care se încuviințează sechestrul, fixând totodată, dacă este cazul, cuantumul cauțiunii și termenul înăuntrul căruia urmează să fie depusă aceasta”.

Astfel, textul legal nu impune instanței obligația de a stabili în sarcina creditorului plata unei cauțiuni, ci lasă acest aspect la aprecierea instanței în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei.

Din acest punct de vedere critică decizia instanței de a stabili în sarcina apelantei obligația de plată a cauțiunii în sumă de 53.406 lei.

Solicită a se observa că dosarul nr. (...), în care a fost pronunțată Sentința civilă nr. (...)/23.05.2023 asupra litigiului dintre părți, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului (...) la data de 21.01.2021.

Astfel, apelanta a obținut, în primă instanță recunoașterea dreptului de creanță împotriva debitoarei, în 2 ani și 4 luni.

Acest fapt presupune o perioadă substanțială de timp în care apelanta este lipsită de beneficiul unei sume importante de bani.

Conform dispozitivului hotărârii de primă instanță, apelanta are de recuperat de la debitoare o sumă considerabilă de 534.057,76 lei.

Din înscrisurile privind situația financiară a debitoarei (D) rezultă că aceasta are dificultăți financiare și se confruntă cu o scădere substanțială a patrimoniului, ceea ce presupune că apelantei îi va fi foarte greu să recupereze creanța.

Or, pe lângă prejudiciul de 534.057,76 lei pe care îl are de recuperat, plata unei cauțiuni în sumă de 53.406 lei ar îngreuna și mai mult situația financiară a apelantei.

Recunoașterea în primă instanță a debitului pe care îl deține împotriva (D) nu garantează în niciun fel apelantei că va reuși să ajungă să îndestuleze efectiv această creanță.

Or, obligația de a achita și o cauțiune de 53.406 lei, în contextul în care există posibilitatea ca apelanta să nu poată recupera creanța de 534.057,76 lei, ar presupune o povară financiară în plus pentru apelantă.

Potrivit informațiilor publice de pe mfinante.ro, profitul net al apelantei conform ultimei declarații este 56.613 lei, deci doar cu 3.207 lei mai mult decât cuantumul cauțiunii fixate.

Prin urmare, este evident că stabilirea unei cauțiuni la suma de 53.406 lei este o povară financiară mult prea mare pentru apelantă și este de natură să golească de conținut remediul procesual al sechestrului asigurător.

De asemenea, poate fi identificată o practică recentă la nivelul instanțelor de judecată din țară în a institui măsura sechestrului asigurător fără a stabili și obligația de plată a cauțiunii.

Indică, în acest sens, ca practică, încheierea din 05.04.2023 pronunțată de Judecătoria Călărași, definitivă.

Consideră că, pentru ca măsura asigurătorie să-și atingă scopul legal, se impune înlăturarea, sau cel puțin diminuarea obligației stabilite în sarcina apelantei, de a achita cauțiunea în cuantum de 53.406 lei.

În drept, dispozițiile art. 194 și urm., 952 și urm. Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată de SC (D) SRL s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a apelului formulat de (C) S.R.L. împotriva încheierii nr. (...)/LP/2023 pronunțată de Tribunalul (...) la data de 12.06.2023 în cadrul dosarului nr. (...)/2023 având ca obiect sechestru asigurător.

Prin Încheierea nr. (...)/2023 pronunțată de Tribunalul (...) la data de 12.06.2023 în cadrul dosarului nr. (...)/2023 s-a dispus înființarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile urmăribile ale debitoarei (D) SRL-D până la concurența sumei de 534.057,76 lei, sub condiția consemnării unei cauțiuni în cuantum de 53.406 lei, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii.

Înființarea sechestrului asigurător s-a dispus până la concurența sumei de 534.057,76 lei, echivalentul pretențiilor pecuniare formulate de apelant reclamant în cadrul dosarului nr. (...) soluționat în prima instanță de Tribunalul (...), hotărârea instanței de fond nefiind motivată și comunicată cu părțile.

Pentru a evita un abuz discreționar din partea creditorului și pentru a crea posibilitatea ca, în cazul în care sechestrul a fost solicitat în mod neîntemeiat, se poate stabili în sarcina creditorului obligația de consemnare a cauțiunii și astfel debitorul să poată fi despăgubit pentru eventualul prejudiciu ce i-a fost cauzat prin indisponibilizarea bunurilor ca efect al instituirii acestei măsuri.

Potrivit art. 1057 alin.(2) Cod procedură civilă, care reglementează instituția cauțiunii judiciare, dacă legea nu prevede altfel, cauțiunea nu va reprezenta mai mult de 20% din valoarea obiectului cererii, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, nu va putea depăși suma de 10.000 lei.

Ținând cont de dispozițiile legale anterior expuse, prin Încheierea nr. (...)/2023 apelată, prima instanță a dispus consemnarea unei cauțiuni de 10% din valoarea pretențiilor formulate de apelanta reclamantă, sub sancțiunea desființării de drept a măsurii asigurătorii, cauțiunea fiind instituită în scopul asigurării unui echilibru între interesele părților.

Apelanta reclamantă încearcă să distorsioneze înțelesul și scopul instituirii obligației de plată a cauțiunii, antepronunțându-se asupra pretențiilor formulate în cadrul dosarului nr. (...), considerând că este îndreptățită la penalitățile de întârziere, aclamând o aparență de temeinicie, încearcă să inducă ideea că echilibrul între drepturile și interesele părților prin plata cauțiunii ar fi fost încălcată.

Susținerile apelantei reclamante cu privire la o aparența de temeinicie a pretențiilor nu pot fi avute în vedere deoarece instanța învestită cu o cerere de instituire a sechestrului asiguratoriu nu poate analiza temeinicia pretențiilor părților, ci se limitează la a verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 953 alin. (1) Cod procedură civilă.

Facultatea obligării creditorului la plata unei cauțiuni potrivit art. 953 alin. (1) Cod procedură civilă a fost instituită tocmai în scopul ca instituția sechestrului asigurător să nu fie uzitată discreționar, respectiv, să nu se poate ajunge în situația în care, la simpla cerere a creditorului, să se indisponibilizeze bunurile mobile și/sau imobile ale debitorului până la o anumită valoare, fără ca creditorul să plătească o cauțiune – care este menită, finalmente, să îl despăgubească pe debitorul de bună credință, care nu s-a sustras de la urmărire.

Independent de cele două ipoteze reglementate de art. 953 alin. (l) și alin. (3) Cod procedură civilă, este de preferat ca în cazul în care se instituie un sechestru asigurător să se stabilească și obligația creditorului de a achita o cauțiune, pentru a evita astfel un abuz discreționar din partea acestuia și pentru a crea posibilitatea ca, în cazul în care sechestrul asigurător a fost solicitat neîntemeiat, debitorul să poată fi despăgubit pentru eventualul prejudiciu ce i-a fost cauzat prin indisponibilizarea bunurilor sale ca efect al instituirii sechestrului asigurător.

Jurisprudența a fost constantă în a statua în sensul că, atunci când se analizează scopul și rolul cauțiunii, aceasta se stabilește fără a se ține seama de posibilitățile de plată sau interesul celui obligat la plata cauțiunii, și aceasta pentru că întotdeauna cauțiunea se stabilește nu în favoarea creditorului, ci în favoarea debitorului.

Astfel, creditorul nu poate să invoce lipsa posibilităților materiale și niciun interes propriu în a solicita scutirea de la plata cauțiunii ori reducerea acesteia, atâta timp cât cauțiunea nu se stabilește în favoarea creditorului, ci în favoarea debitorului, în raport de eventualele prejudicii ce s-ar produce în patrimoniul acestuia, ca efect al instituirii unei măsuri asigurătorii (a se vedea în acest sens Curtea de Apel Oradea, Secția Comercială și de contencios Administrativ și Fiscal, Decizia nr. 24/2006).

Jurisprudența a fost constantă în a statua în sensul că, atunci când se analizează scopul și rolul cauțiunii, aceasta se stabilește fără a se ține seama de posibilitățile de plată sau interesul celui obligat la plata cauțiunii, și aceasta pentru că întotdeauna cauțiunea se stabilește nu în favoarea creditorului, ci în favoarea debitorului, în raport de eventualele prejudicii ce s-ar produce în patrimoniul acestuia, ca efect al instituirii unei măsuri asigurătorii.

Scopul cauțiunii constă și în prevenirea eventualelor abuzuri ce ar putea fi săvârșite în legătură cu patrimoniul debitorului, aceasta reprezentând o garanție a exercitării cu bună credință a drepturilor procesuale de către creditor.

Curtea Constituțională a stabilit în Decizia nr. 363/2006, publicată în Mon.

Of. nr. 505/2006, că scopul cauțiunii este, pe de o parte, acela de a constitui o garanție pentru creditor, în ceea ce privește acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, iar pe de altă parte, scopul cauțiunii constă în prevenirea eventualelor abuzuri ce ar putea fi săvârșite în legătură cu patrimoniul debitorului, aceasta reprezentând o garanție a exercitării cu bună credință a drepturilor procesuale de către creditor.

Raportat la cele arătate de Curtea Constituțională și consacrat și de către jurisprudența instanțelor de judecată, prima instanță, prin instituirea obligației de plată a cauțiunii la un cuantum înjumătățit fată de limita maximă a cauțiunii, a asigurat un echilibru între interesele părților, prin cauțiunea impusă asigurându-se posibilitatea despăgubirii în cazul unui prejudiciu ce poate fi cauzat prin indisponibilizarea bunurilor ca efect al instituirii sechestrului asigurător.

Practic, doar prin depunerea cauțiunii persistă echilibrul între părți, apelanta reclamantă având asigurarea că o eventuală hotărâre judecătorească favorabilă poate fi pusă în executare, iar intimata garanția că poate fi despăgubită pentru un eventual prejudiciu cauzat ca urmare a disponibilizării bunurilor intimatei – mobile și/sau imobile.

Totodată, societatea intimată nu întâmpină dificultăți financiare, nefiind în insolvabilitate astfel cum încearcă să inducă ideea apelanta reclamantă, neexistând dovezi cu privire la scăderea substanțială a patrimoniului intimatei.

În drept: art. 205 Cod procedură civilă, art. 953 alin. (1) Cod procedură civilă.

Examinând hotărârea apelată, prin prisma criticilor și apărărilor formulate, instanța a reținut următoarele:

Prin sentința pronunțată, Tribunalul (...) a admis cererea formulată de creditoarea (C) SRL, în contradictoriu cu debitoarea (D) SRL, a dispus înființarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitoarei până la concurența sumei de 534.057,76 lei și a obligat creditoarea la plata unei cauțiuni în cuantum de 53.406 lei, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, sub sancțiunea desființării de drept a măsurii asigurătorii.

Criticile apelantei vizează măsura stabilirii de către prima instanță a unei cauțiuni, în condițiile în care apelanta arată că probabilitatea recuperării sumei de bani stabilită prin Sentința civilă nr. (...) pronunțată la data de 23.05.2023 de către Tribunalul (...) în dosarul nr. (...) este foarte redusă dată fiind lipsa fondurilor bănești cu care se confruntă intimata.

Totuși, în subsidiar, critică și cuantumul ridicat al cauțiunii stabilite raportat la valoarea debitului, arătând că indisponibilizarea unor astfel de sume îi periclitează posibilitatea continuării activității comerciale.

Curtea a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 954 alin. 2 Cod procedură civilă: Instanța va decide de urgență în camera de consiliu, fără citarea părților, prin încheiere executorie, stabilind suma până la care se încuviințează sechestrul, fixând totodată, dacă este cazul, cuantumul cauțiunii și termenul înăuntrul căruia urmează să fie depusă aceasta.

Analizând circumstanțele cauzei, Curtea a reținut necesitatea obligării apelantei la consemnarea unei cauțiuni, însă, față de cuantumul debitului, vechimea creanței, situația financiară a ambelor părți litigante, a apreciat că suma stabilită de tribunal este excesivă, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, a admis apelul formulat și a diminuat cauțiunea de la suma de 53.406 lei, la suma de 5.000 lei, menținând restul dispozițiilor hotărârii atacate.

(Decizie redactată de judecător Patricia Pop și rezumată de judecător Florin Ovidiu BENDEA)