Curtea de Apel ORADEA · .
Decizie nr. 156 din 28.09.2023
Cerere având ca obiect uzucapiune. Inadmisibilitate recurs
- art. 94 pct. 1 lit. j^2 Cod procedură civilă
- art. 457 alin. 1 și art. 483 alin. 2 Cod procedură civilă
- art. 126 alin. 2 coroborat cu art. 129 din Constituție
- art. 6 pct. 1 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, așa încât în afara căilor de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri.
În speță, obiectul prezentului dosar îl reprezintă o cerere având ca obiect uzucapiune, înregistrată pe rolul judecătoriei după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010.
Potrivit art. 94 pct. 1 lit. j^2 Cod procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, judecătoriile judecă în primă instanță cererile privind uzucapiunea, indiferent de valoare.
Conform prevederilor art. 483 alin. 2 Cod procedură civilă, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j^3).
Așadar, în conformitate cu aceste dispoziții legale, împotriva sentinței pronunțate de prima instanță (judecătorie) asupra cererii având ca obiect uzucapiune, indiferent de valoarea acesteia, nu se va putea exercita decât o singură cale de atac, anume apelul (la tribunal).
Departe de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, aceste reglementări constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art. 13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise.
Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a reținut că principiul triplului grad de jurisdicție nu este un principiu constituțional, care să impună legiuitorului garantarea accesului persoanelor la trei grade de jurisdicție.
Legea fundamentală nu consacră numărul gradelor de jurisdicție ale unui proces iar, potrivit art. 126 alin. 2 coroborat cu art. 129 din Constituție, stabilirea căilor de atac este de competența exclusivă a legiuitorului (deciziile nr. 25/2015, nr. 627/2017).
Accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului, în acest sens fiind și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Mai mult, nicio dispoziție cuprinsă în Legea fundamentală nu instituite obligația legiuitorului de a garanta parcurgerea, în fiecare cauză, a tuturor gradelor de jurisdicție, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituție căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii.
De asemenea, Curtea Constituțională a reținut că legiuitorul, în materia căilor extraordinare de atac, are posibilitatea de a reglementa condiții de admisibilitate a acestora, care sunt circumscrise materiei în care a fost pronunțată hotărârea, precum în cazul de față (decizia nr. 292/2017).
Curtea de Apel Oradea – Secția I civilă
Decizia nr. 156 din 28 septembrie 2023
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei (...) sub dosar nr. (...)/2021, reclamantele (R1) și (R2) au solicitat, în contradictoriu cu pârâții (P1) fiul lui (A1), (P2), (P3) fiul lui (A3), (P4), (P5) căsătorit cu (S5), (P6) a lui (A6), (P7), (P8) văduva lui (S8), (P10), (P11), (P12), (P13), (P14) a lui (A14), să se dispună dezmembrarea terenurilor înscrise în CF nr. (xxx)15 (L), nr. cad. 998 și 879, în CF nr. (xxx)16 (L), nr. cad. 990, în CF nr. (xxx)13 (L), nr. cad. 959, în CF nr. (xxx)14 (L), nr. cad. 958, în CF nr. (xxx)12 (L), nr. cad. 957, în CF nr. (xxx)17 (L), nr. cad. (xx)3/26/e; să se constate că reclamanta (R1) a dobândit dreptul de proprietate, ca efect al prescripției achizitive, asupra unei suprafețe de 3467 mp. din aceste parcele, iar reclamanta (R2) asupra unei suprafețe de 3291 mp. teren; să se dispună înscrierea dreptului de proprietate astfel dobândit în cartea funciară, cu titlu de uzucapiune.
Prin Sentința civilă nr. (...)/14.07.2022 pronunțată de Judecătoriei (...), s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele (R1) și (R2), ca neîntemeiată. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamantele (R1) și (R2).
Prin Decizia civilă nr. (...)/Ap/13.04.2023 pronunțată de Tribunalul (...), s-a respins apelul declarat de apelantele (R1) și (R2), împotriva Sentinței civile nr. (...)/14.07.2022, pronunțată de Judecătoria (...).
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamantele (R1) și (R2), solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate și, în consecință, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului s-a arătat că sunt incidente în cauză motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 Cod procedură civilă.
Astfel, s-a susținut că din considerentele deciziei instanței de apel nu se poate desprinde motivul pe care întemeiază, se poate doar intui că în speță ar fi aplicabile legile cutumiare maghiare, legislație pe care reclamantele nu și-au întemeiat cererea, concluzie desprinsă din interpretarea total eronată a depoziției martorului (M1).
Recurentele au menționat că uzucapiunilor începute înainte de 15.09.1943 li se aplicau Codul civil austriac sau, după caz, legile locale maghiare; uzucapiunilor începute între 15.09.1943 și 12.07.1947 li se aplicau dispozițiile Codului civil român, iar uzucapiunilor începute după data de 12.07.1947 li se aplicau dispozițiile art. 27 și art. 28 din Decretul-Lege nr. 115/1938.
De asemenea, s-a arătat că atât instanța de fond, cât și cea de apel au apreciat în mod greșit momentul începerii posesiei.
Astfel, instanța de fond a apreciat printr-un calcul sumar că momentul începerii posesiei a fost anul 1976 (posesia de 6 ani a reclamantelor joncționată cu cea de 40 de ani a părinților), fără să ia în considerare posesia bunicilor conform depoziției martorilor (M2) și (M3), iar instanța de apel a considerat că posesia a început cu mult înainte de anul 1945, raportat la depoziția martorului (M1).
Recurentele au susținut că aceste aprecieri, complet diferite, sunt în contradicție cu data ultimei înscrieri în cartea funciară (09.06.1943) – prin care se înscrie certificatul de moștenitor nr. (...) din data de 01.01.1943).
Cu toate că instanța de apel, în virtutea rolului activ, nu a pus în discuție temeiul legal al acțiunii, raportat la aprecierea momentului începerii posesiei, recurentele au considerat că sunt îndeplinite condițiile pentru a uzucapa prevăzute de Codul civil austriac (40 de ani) și de legile cutumiare maghiare (32 ani), astfel încât hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.
În drept au fost invocate prevederile art. 488-502 Cod procedură civilă.
Intimații nu au depus la dosar întâmpinare.
Examinând cu precădere, în baza art. 248 Cod procedură civilă, excepția de inadmisibilitate a recursului invocată din oficiu, Curtea a reținut următoarele:
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege (art. 457 alin. 1 Cod procedură civilă), așa încât în afara căilor de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri.
În speță, obiectul prezentului dosar îl reprezintă o cerere având ca obiect uzucapiune, înregistrată pe rolul judecătoriei la data de 18.03.2021, după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 1074 din 18 decembrie 2018.
Potrivit art. 94 pct. 1 lit. j^2 Cod procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, judecătoriile judecă în primă instanță cererile privind uzucapiunea, indiferent de valoare.
Conform prevederilor art. 483 alin. 2 Cod procedură civilă, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j^3).
Așadar, în conformitate cu aceste dispoziții legale, împotriva sentinței pronunțate de prima instanță (judecătorie) asupra cererii având ca obiect uzucapiune, indiferent de valoarea acesteia, nu se va putea exercita decât o singură cale de atac, anume apelul (la tribunal).
Departe de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, aceste reglementări constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art. 13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise.
Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a reținut că principiul triplului grad de jurisdicție nu este un principiu constituțional, care să impună legiuitorului garantarea accesului persoanelor la trei grade de jurisdicție.
Legea fundamentală nu consacră numărul gradelor de jurisdicție ale unui proces iar, potrivit art. 126 alin. 2 coroborat cu art. 129 din Constituție, stabilirea căilor de atac este de competența exclusivă a legiuitorului (deciziile nr. 25/2015, nr. 627/2017).
Curtea a mai statuat că accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege.
Accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului, în acest sens fiind și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu Cauza Lungoci împotriva României).
Mai mult, nicio dispoziție cuprinsă în Legea fundamentală nu instituite obligația legiuitorului de a garanta parcurgerea, în fiecare cauză, a tuturor gradelor de jurisdicție, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituție căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii.
De asemenea, Curtea Constituțională a reținut că legiuitorul, în materia căilor extraordinare de atac, are posibilitatea de a reglementa condiții de admisibilitate a acestora, care sunt circumscrise materiei în care a fost pronunțată hotărârea, precum în cazul de față (decizia nr. 292/2017).
În speță, reclamantele au declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. (...)/Ap din 13.04.2023 dată de Tribunalul (...), hotărâre definitivă, ce nu este supusă recursului, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. 2 raportat la art. 94 pct. 1 lit. j^2 Cod procedură civilă.
Reclamantele au avut acces la judecarea cauzei în primă instanță, precum și în apel, care, potrivit art. 476 alin. 1 noul Cod de procedură civilă, provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept, astfel încât nu putea fi reținută încălcarea dreptului lor de acces la justiție.
În consecință, Curtea a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentele-reclamante.
(Decizie redactată și rezumată de judecător Nadia Dana BOTEA)