Decizie nr. 304 din 09.06.2023

Recurs. Femeia – funcționar public poate opta să își mențină raportul de serviciu până la împlinirea vârstei standard de pensionare pentru bărbați, respectiv până la vârsta de 65 de ani, independent de voința conducătorului unității

- art. 517 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ

În interpretarea dată de către Curtea Constituțională prevederilor art. 517 alin. 1) lit. d) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, femeia – funcționar public, poate opta să își mențină raportul de serviciu până la împlinirea vârstei standard de pensionare pentru bărbați, respectiv până la vârsta de 65 de ani, independent de voința conducătorului unității.

Abia după împlinirea vârstei de 65 de ani devin incidente prevederile aliniatului 2 al art. 517, în temeiul căruia legiuitorul a condiționat menținerea raportului de serviciu de aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice.

Curtea de Apel Oradea – Secția de contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 304 din 9 iunie 2023

Prin Sentința nr. (...) din 07.03.2023, Tribunalul (...) a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind suspendarea Ordinului nr. 984/20.06.2022 ca urmare a pronunțării Sentinței nr. (...)/CA/16.08.2022 a Tribunalului (...) rămasă definitivă prin Decizia nr. (...)/CA/14.11.2022 a Curții de Apel (...).

A respins excepția inadmisibilității.

A admis în parte acțiunea precizată și formulată de reclamanta (R), în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și în consecință, a dispus anularea Ordinului nr. (...)/20.06.2022 și a actului administrativ nr. (...)/DGJ/DJC/06.07.2022.

A obligat pârâtul să emită pe seama reclamantei un nou ordin prin care să fie repusă în drepturi retroactiv cu data de 18.06.2022 până la împlinirea, de către reclamantă, a vârstei de 65 ani respectiv data de 18.08.2025.

A obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri egale cu diferența între veniturile obținute de reclamantă și cuantumul salariilor indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, dacă nu s-ar fi emis ordinul anulat, de la momentul emiterii ordinului și până în prezent.

A respins celelalte pretenții solicitate, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut, referitor la excepția rămânerii fără obiect a capătului de cerere privind suspendarea Ordinului nr. (...)/20.06.2022 că prin Sentința nr. (...)/CA/16.08.2022 a Tribunalului (...) rămasă definitivă prin Decizia nr. (...)/CA/14.11.2022-R a Curții de Apel (...) s-a dispus suspendarea executării Ordinului nr. (...)/20.06.2022 al MMSS până la soluționarea definitivă a cauzei, având ca obiect anularea acestui act administrativ.

În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate a capătului de cerere privind anularea adresei cu nr. (...)/DGJ/DJC/06.07.2022, instanța a constatat că acest înscris nu reprezintă o simplă adresă ci un act prin care a fost soluționată contestația administrativă formulată împotriva Ordinului nr. (...)/20.06.2022, înscris care se circumscrie noțiunii de act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. 1) litera c) din Legea nr. 554/2004, fiind un act unilateral cu caracter individual, emis de către o autoritate publică respectiv Ministerul Muncii și Solidarității Sociale prin Ministru, în regim de putere publică în vederea executării, în concret, a legii și care a produs efecte juridice în sensul stingerii raportului juridic de serviciu între reclamantă și autoritatea pârâtă.

De precizat că, natura juridică a înscrisului prin care este soluționată plângerea administrativă nu poate fi calificată în funcție de rezultatul soluționării plângerii, existând ipotetic posibilitatea ca prin soluționarea contestației administrative să se revoce ordinul atacat, menținându-se astfel raportul de serviciu dintre părți.

Pe fondul cauzei, instanța a constatat că prin Ordinul nr. (...)/20.06.2022 emis de Ministrul muncii și Solidarității Sociale s-a constatat că, începând cu data de 18.06.2022 raportul de serviciu al d-nei (R), inspector șef adjunct în domeniul relațiilor de muncă, gradul II, din cadrul I.T.M. (...) a încetat de drept, urmare a îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare, conform prevederilor art. 516 litera a) și ale art. 517 alin. 1) lit. d) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Împotriva acestui ordin reclamanta a formulat contestație administrativă care a fost respinsă ca neîntemeiată prin actul administrativ nr. (...)/DGJ/DJC/06.07.2022.

Prin acțiunea formulată reclamanta a invocat aspecte de nelegalitate a ordinului pe considerentul că acesta nu ar fi fost motivat în fapt și în drept precum și că ar fi fost adoptat cu încălcarea dispozițiilor art. 517 din Codul administrativ.

În ceea ce privește pretinsa nemotivare a actului administrativ, Tribunalul, din analizarea conținutului acestui act, a reținut, contrar celor invocate de către reclamantă, că ordinul supus analizei a fost motivat în fapt în sensul că necesitatea emiterii acestuia se datorează încetării de drept a raportului de serviciu al reclamantei, prin îndeplinirea cumulativă a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare, iar în drept a fost motivat pe dispozițiile art. 516 lit. a) și art. 517 alin. 1) lit. d) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 517 din Codul administrativ, Tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit alin. 1) lit. d) din acest articol, raportul de serviciu al funcționarului public încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, dacă persoana care are competența de numire în funcția publică nu dispune aplicarea prevederilor alin. 2), iar conform alin. 2) al aceluiași articol „în mod excepțional, pe baza unei cereri formulate cu două luni înainte de data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare și cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice, funcționarul public poate fi menținut în funcția publică deținută maximum trei ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu.”

În aplicarea acestui text de lege reclamanta, prin adresele cu nr. (...)/28.12.2021 și nr. (...)/08.04.2022 anterior îndeplinirii condițiilor standard de pensionare (18.06.2022) cu cel puțin două luni și-a exprimat opțiunea pentru continuarea raportului de serviciu după împlinirea vârstei de pensionare și cu toate acestea prin ordinul contestat pârâtul a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantei ca urmare a îndeplinirii cumulative de către reclamantă a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare justificând adoptarea ordinului prin aceea că, legiuitorul a lăsat la latitudinea conducătorului autorității menținerea raportului de serviciu a funcționarului public peste vârsta standard de pensionare și că legiuitorul prin textul de lege nu ar fi instituit vreo obligație în acest sens conducătorului autorității.

Prin Decizia nr. 112/23.02.2021 a C.C.R. s-a statuat că dispozițiile art. 517 alin. 1) lit. d) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ sunt constituționale în măsura în care sintagma „condiții de vârstă standard” nu exclude posibilitatea femeii de a solicita continuarea exercitării raportului de serviciu, în condiții identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 ani, decizie definitivă și general obligatorie.

Potrivit pct. 28 din considerentele acestei decizii încetarea raportului de serviciu al femeii, la o vârstă mai redusă decât a bărbatului poate și trebuie să rămână o opțiune a acesteia, în contextul social actual.

Transformarea acestui beneficiu legal într-o consecință asupra încetării raportului de serviciu ce decurge ope legis dobândește valențe neconstituționale în măsura în care ignoră voința femeii de a fi supusă unui tratament egal cu cel aplicabil bărbaților.

Prin urmare, Curtea Constituțională a reținut că textul de lege supus analizei este constituțional numai în măsura în care la împlinirea vârstei legale de pensionare, se dă dreptul femeii să opteze, fie pentru deschiderea dreptului la pensie și încetarea raportului de serviciu în curs, fie pentru continuarea acestui raport până la împlinirea vârstei legale de pensionare, prevăzute pentru bărbați la acea dată.

De asemenea, la pct. 29 din considerentele aceleiași decizii s-a statuat că, atunci când femeia optează pentru deschiderea dreptului la pensie, raportul de serviciu în curs încetează de drept iar în măsura în care funcționarul public – femeie optează pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru bărbați, exercițiul dreptului la muncă nu este condiționat de voința angajatorului, dar dreptul la pensie nu va putea fi solicitat simultan.

Din decizia menționată Tribunalul a reținut că la împlinirea vârstei de pensionare, femeia – funcționar public, are două posibilități legale între care poate opta, respectiv fie pentru deschiderea dreptului la pensie și încetarea raportului de serviciu în curs, fie pentru continuarea acestui raport de serviciu până la împlinirea vârstei legale de pensionare prevăzute pentru bărbați la acea dată.

Ori, prin adresele nr. (...)/28.12.2021 și nr. (...)/08.04.2022 reclamanta și-a exprimat opțiunea de a continua raportul de muncă până la împlinirea vârstei legale de pensionare prevăzute pentru bărbați, adică până la împlinirea vârstei de 65 de ani.

Susținerile pârâtului conform cărora prelungirea raportului de serviciu al funcționarului public după împlinirea vârstei standard de pensionare este la latitudinea conducătorului autorității sau instituției publice, așa cum rezultă din dispozițiile art. 517 alin. 2) din Codul administrativ, nu pot fi reținute ca fiind întemeiate în prezenta cauză, întrucât acest text de lege nu este incident în speța dedusă judecății.

Astfel, menținerea raportului de serviciu al reclamantei s-a fundamentat pe dispozițiile art. 517 alin. 1) litera d) din Codul administrativ și nu pe alin. 2) al aceluiași articol.

Prin urmare, în interpretarea dată de către Curtea Constituțională a art. 517 alin. 1) lit. d) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, femeia – funcționar public poate opta fără voința conducătorului autorității de a menține raportul de serviciu până la împlinirea vârstei standard de pensionare pentru bărbați respectiv 65 de ani și numai ulterior acestui moment se poate da eficiență aliniatului 2 al art. 517, unde legiuitorul a condiționat menținerea raportului de serviciu de aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice.

Prin urmare, în mod evident, prin ordinul contestat pârâtul a încălcat dispozițiile art. 517 alin. 1) lit. d) din Codul administrativ, astfel cum acesta a fost interpretat de Curtea Constituțională a României, prin decizia obligatorie pentru instanțe, având nr. 112/23.02.2021 impunându-se astfel anularea acestuia precum și a actului administrativ de soluționare a contestației administrative, fiind de prisos a mai examina motivul de discriminare invocat de către reclamantă, prin raportare la situația altor colege din țară.

Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a emiterii ordinului contestat, Tribunalul a reținut că aceasta nu a făcut dovada pagubei suferite și nici a raportului de cauzalitate între pagubă și fapta ilicită constând în adoptarea actului administrativ nelegal.

Actele medicale precum și situația medicală a reclamantei și a fiicei acesteia nefiind o dovadă a faptului că boala de care suferă reclamanta se datorează adoptării ordinului anulat prin prezenta hotărâre, considerente pentru care instanța a constatat că în cauză nu sunt întrunite cumulativ condițiile antrenării răspunderii delictuale, considerente pentru care a respins ca neîntemeiat acest capăt de cerere.

În ceea ce privește despăgubirile materiale solicitate de către reclamantă, instanța a constatat că, potrivit art. 527 alin. 1) din Codul administrativ, funcționarul public este îndreptățit la plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ anulat a unei despăgubiri egale cu diferența între veniturile obținute în perioada respectivă și cuantumul salariilor indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public.

Văzând acest text de lege și ca o consecință a anulării actului administrativ supus analizei, Tribunalul a admis capătul de cerere privind despăgubirile materiale, astfel cum acestea au fost solicitate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivare, recurentul a arătat că soluția instanței de fond este pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv ale dispozițiilor art. 517 alin. (1) lit. d), alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, art. 2 alin. (1) lit. c), art. 8 din Legea nr. 554/2004 - art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă.

În ceea ce privește cele reținute de instanța de fond față de excepția inadmisibilității solicitării de anulare a răspunsului la plângerea prealabilă, având nr. (...)/DGJ/DJC/06.07.2022, recurentul arată că aceasta nu a ținut cont de obiectul acțiunii judiciare care este cel prevăzut de art. 8 din Legea nr. 554/2004, ceea ce exclude atacarea răspunsului la plângerea prealabilă.

Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, în speță fiind vorba de Ordinul nr. (...)/20.06.2022.

În sprijinul acestei excepții, recurentul invocă și dispozițiile art. 527 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, conform cărora în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu.

Instanța de fond a reținut în mod eronat ipoteza că ar exista posibilitatea ca prin soluționarea contestației administrative să se revoce ordinul atacat și să fie astfel menținute raporturile de serviciu dintre părți, fără să țină seama de faptul că într-o astfel de ipoteză revocarea unui ordin de ministru nu s-ar realiza prin răspunsul la plângerea prealabilă, ci tot printr-un act administrativ de același nivel și anume prin ordin de ministru.

De altfel, și în ipoteza în care persoana vătămată nu ar fi primit niciun răspuns la plângerea prealabilă, aceasta ar putea sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului.

Așadar, nu este necesar un răspuns la plângerea prealabilă pentru a putea contesta un veritabil act administrativ.

Precizează recurentul că indiferent de modul în care este soluționată o plângere prealabilă, favorabil sau nefavorabil, răspunsul la aceasta nu are natura juridică a unui act administrativ așa cum este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, revocarea unui ordin realizându-se printr-un ordin de ministru, acestea fiind acte administrative de același nivel.

Pe fondul cauzei, recurentul învederează că reclamanta - (R), având funcția de inspector șef adjunct în domeniul relațiilor de muncă, gradul II, din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (...), a îndeplinit cumulativ condițiile de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare la data de 18.06.2022.

Prin adresa nr. (...)/28.12.2021, doamna (R) a solicitat menținerea în funcția publică de conducere de inspector șef adjunct în domeniul relațiilor de muncă, gradul II, din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (...), peste vârsta standard de pensionare până la împlinirea vârstei de 65 ani, respectiv până la data de 18.08.2025, potrivit prevederilor art. 517 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 56 lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, luând în considerare și Decizia Curții Constituționale nr. 112/23.02.2021.

Direcția Resurse Umane a informat conducerea ministerului privind solicitarea de prelungire a raportului de serviciu peste vârsta standard de pensionare a doamnei (R), prin nota nr. (...)/06.01.2022.

Prin adresa nr. (...)/08.04.2022 înregistrată la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale sub nr. (...)/RG/27.06.2022, reclamanta a revenit la solicitarea inițială privind menținerea în funcția publică de conducere deținută, peste vârsta standard de pensionare până la împlinirea vârstei de 65 ani.

În urma analizării celor prezentate anterior, nu s-a dispus prelungirea raportului de serviciu al doamnei (R) peste vârsta standard de pensionare până la împlinirea vârstei de 65 ani, respectiv până la data de 18.08.2025, potrivit prevederilor art. 517 alin. (1) lit. d) din OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, prin urmare a fost emis Ordinul nr. (...)/20.06.2022, prin care s-a constatat încetarea de drept ca urmare îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare la data de 18.06.2022.

Ordinul nr. (...)/20.06.2022 a fost emis în conformitate cu dispozițiile art. 516 lit. a) și art. 517 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

În speță nu se poate vorbi de discriminare, nici de exces de putere, având în vedere prevederile art. 517 alin. (2) din OUG nr. 57/2019, care fac vorbire de aprobarea conducătorului instituției publice.

Ordinul contestat a fost emis în temeiul art. 517 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 57/2019, text de lege care exprimă, la modul generic, faptul că raportul de serviciu existent încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare.

În cuprinsul art. 53 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 se prevede că vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei.

Potrivit art. 528 alin. (4) și (5) din OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, actele administrative constatatoare produc efecte juridice de la data constatării intervenirii situației – în speță de la data de 18.06.2022, pe baza actelor doveditoare, iar comunicarea acestora se realizează prin grija compartimentului de resurse umane, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la emitere.

Prin Ordinul nr. (...)/20.06.2022 s-a constatat că la data de 18.06.2022, raportul de serviciu al reclamantei a încetat de drept ca urmare îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare.

Potrivit Ordinului nr. (...)/20.06.2022, reclamanta, cu începere din data de 18.06.2022 a beneficiat de efectul legii, prin împlinirea vârstei standard de pensionare, care este definită la art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, ca fiind vârsta stabilită de lege, pentru bărbați și femei, la care aceștia pot obține pensie pentru limită de vârstă, în condițiile legii.

Având în vedere cele de mai sus, recurentul apreciază că Ordinul ministrului muncii și solidarității sociale nr. (...)/20.06.2022 a fost emis cu respectarea prevederilor legale incidente în materie.

Așa cum lesne se poate observa, legiuitorul a lăsat la latitudinea conducătorului instituției posibilitatea menținerii în funcție a persoanelor care intră sub incidența art. 517 alin. (2) din OUG nr. 57/2019.

Aprecierea oportunității menținerii în funcția publică a persoanelor care intră sub incidența art. 517 alin. (2) din OUG nr. 57/2019, este de competența strictă a angajatorului.

Față de cele de mai sus, recurentul apreciază că atâta timp cât nu se instituie o obligație în sarcina conducătorului, lăsând această prerogativă a analizei pe criterii de oportunitate înainte de luarea deciziei, actul administrativ emis întrunește toate condițiile de legalitate.

Față de aspectele prezentate, recurentul consideră că la pronunțarea Sentinței civile nr. (...)/07.03.2023, instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 517 alin. (1) lit. d), alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, art. 2 alin. (1) lit. c), art. 8 din Legea nr. 554/2004, în speță fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă.

În drept, recurentul a invocat dispozițiile art. 486, art. 488 pct. 8 și art. 490 și urm. Cod procedură civilă coroborate cu cele ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și a celorlalte acte normative invocate.

Prin întâmpinare, intimata (R) a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

În motivare, arată intimata că soluția instanței de fond a fost pronunțată cu respectarea și aplicarea corectă a tuturor normelor de drept material prin care s-a solicitat anularea unui act administrativ vădit nelegal, respectiv Ordinul nr. (...)/20.06.2022 prin care i-au fost încetate retroactiv în mod abuziv raporturile de serviciu, deși în temeiul dispozițiilor art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ coroborat cu Decizia Curții Constituționale nr. 112 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 353 din 7 aprilie 2021, și-a exprimat în scris opțiunea privind continuarea exercitării raportului de serviciu, în condiții identice cu bărbații, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani, acesta fiind singurul demers prevăzut de lege, nefiind supus aprobării/acordului conducătorului autorității.

Susține intimata că Ordinul nr. (...) din 20.06.2022 prin care a fost destituită abuziv din funcția publică de conducere de inspector șef adjunct relații de muncă din cadrul ITM (...), i-a îngrădit dreptul la muncă garantat de Constituția României, și de dispozițiile legale în vigoare conform cărora femeile au dreptul să-și desfășoare activitatea în aceleași condiții de vârstă ca și bărbații până la împlinirea vârstei de 65 de ani, conform O.U.G. 57/2019 Codul administrativ art. 517 alin. (1) lit. (d), dispoziție statuată prin Decizia Curții Constituționale nr. 112/23.02.2021.

În mod excepțional, după vârsta de 65 de ani, pe baza unei cereri formulate cu două luni înainte de împlinirea acesteia, funcționarul poate fi menținut în funcția deținută maxim 3 ani cu acordul conducătorului autorității conform, art. 517 alin. (2).

Dispozițiile legale incidente privind vârsta standard de pensionare a femeilor statuează faptul că femeile au dreptul de a solicita continuarea exercitării raportului de serviciu, în condiții identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani, continuarea raportului de serviciu nefiind condiționată de aprobarea conducătorului autorității angajatoare, femeile care aleg să-și continue activitatea comunicând în scris șefului autorității intenția de a-și continua activitatea sunt îndreptățite sa-și desfășoare activitatea conform legii.

Temeiul legal al celor menționate mai sus este Decizia Curții Constituționale nr. 112/2021 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, și Directiva 2006/54/CE din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă (reformare).

Susține intimata că i-au fost încetate raporturile de serviciu în temeiul unei prevederi care și-a încetat efectele juridice începând cu data de 22 mai 2021 în baza unei decizii a Curții Constituționale.

Ordinul a fost emis în 20.06.2022 cu aplicare retroactiv din 18.06.2022, fără a-i fi comunicat în prealabil.

Ordinul a fost transmis doar către ITM (...), la o dată ulterioară respectiv la 22.06.2022, în condițiile în care în perioada 20.06.2022 - 24.06.2022 exercita și atribuțiile dlui inspector șef al ITM prin delegare de competență conform procedurilor legale.

Ordinul nu este motivat în fapt și în drept și mai mult decât atât, intimata apreciază că actul administrativ prin care s-a constatat încetarea de drept a raportului său de serviciu, încadrându-se în categoria actelor administrative cu caracter individual, intră în vigoare la momentul comunicării lui, ori potrivit prevederilor art. 528 și următoarele din Codul administrativ (OUG nr. 57/2019) actele administrative privind încetarea raporturilor de serviciu produc efecte juridice fie de la data precizată expres în actul administrativ, cu condiția comunicării sale prealabile funcționarului public; fie de la data comunicării actului administrativ, în situația în care în actul administrativ nu este prevăzută expres data de la care acesta produce efecte juridice; fie de la data comunicării actului administrativ în situația în care comunicarea se realizează ulterior datei prevăzute expres în actul administrativ.

La momentul emiterii ordinului (...)/20.06.2022, nu au fost avute în vedere prevederile Codului administrativ.

Actul administrativ de încetare a raporturilor de serviciu trebuie să conțină în mod obligatoriu și următoarele elemente: temeiul legal al încetării raporturilor de serviciu, identificat prin dispoziția legală incidentă, precum și actele doveditoare care stau la baza încadrării în textul de lege; termenul în care poate fi atacat actul administrativ, precum și instanța de contencios administrativ competentă.

Consideră intimata că demersul recurentei (cererea de recurs) este făcut în scopul de a prelungi cât mai mult durata procesului, Ministerul Muncii continuă să susțină în mod vădit cu rea-credință faptul că legiuitorul a lăsat la latitudinea conducătorilor de instituții posibilitatea menținerii în funcție a femeilor care își manifestă opțiunea de a continua să lucreze până la 65 de ani – vârsta standard de pensionare atât pentru bărbați, cât și pentru femei – legea însăși și nu conducătorul autorității angajatoare este cea care permite femeii să rămână în activitate.

Ministerul Muncii se prevalează de alin. (2) al art. 517 din OUG 57/2019 care prevede că după împlinirea vârstei standard (care este de 65 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați) angajatul care dorește să-și continue activitatea trebuie să solicite și să obțină acordul angajatorului.

În drept, intimata a invocat art. 205 Cod procedură civilă.

Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de recurs a reținut următoarele:

Prin cererea de recurs formulată, recurentul a invocat motivul de casare prev. de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, susținând că soluția instanței de fond este pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv ale dispozițiilor art. 517 alin. (1) lit. d), alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ și ale art. 2 alin. (1) lit. c), art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Analizând acest motiv de casare, instanța a constatat că este întemeiat numai în ce privește soluția instanței de fond asupra cererii de anulare a răspunsului la plângerea prealabilă nr. (...)/DGJ/DJC/06.07.2022.

Prin adresa nr. (...)/DGJ/DJC/06.07.2022, recurenta a răspuns plângerii prealabile formulată de intimata reclamantă, în sensul că nu a dispus prelungirea raportului de serviciu al reclamantei peste vârsta standard de pensionare, până la împlinirea vârstei de 65 de ani.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

Din dispoziția legală enunțată rezultă că obiectul acțiunii de contencios administrativ este actul administrativ.

Conform prevederilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Adresa prin care se răspunde contestației intimatului reclamant nu îndeplinește cerințele actului administrativ, prev. de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu dă naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice, în concluzie nu produce efecte juridice.

Din această perspectivă, instanța de recurs a apreciat că adresa de răspuns nu este act administrativ, iar acțiunea în anularea acesteia este inadmisibilă.

Cât privește soluția pronunțată pe fondul cauzei, instanța de recurs a constatat că aceasta este legală, rezultatul unei corecte interpretări și aplicări a dispozițiilor legale.

Interpretarea dată de recurentă dispozițiilor legale invocate, ignoră Decizia nr. 112/23.02.2021 a Curții Constituționale, prin care s-a statuat că dispozițiile art. 517 alin. 1) lit. d) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ sunt constituționale în măsura în care sintagma „condiții de vârstă standard” nu exclude posibilitatea femeii de a solicita continuarea exercitării raportului de serviciu, în condiții identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 ani, decizie definitivă și general obligatorie.

Or, astfel cum a reținut instanța de fond, intimata reclamantă a solicitat menținerea raportului său de serviciu în temeiul dispozițiilor art. 517 alin. 1) litera d) din Codul administrativ și nu în temeiul alin. 2) al aceluiași articol.

Corect a reținut instanța de fond că în interpretarea dată de către Curtea Constituțională prevederilor art. 517 alin. 1) lit. d) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, femeia – funcționar public, poate opta să își mențină raportul de serviciu până la împlinirea vârstei standard de pensionare pentru bărbați, respectiv până la vârsta de 65 de ani, independent de voința conducătorului unității.

Abia după împlinirea vârstei de 65 de ani devin incidente prevederile aliniatului 2 al art. 517, în temeiul căruia legiuitorul a condiționat menținerea raportului de serviciu de aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice.

Pentru aceste considerente, în temeiul prev. art. 496 Cod procedură civilă, instanța de recurs a admis recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, împotriva Sentinței nr. (...) din 07.03.2023 pronunțată de Tribunalul (...) pe care a casat-o în parte și rejudecând, a admis excepția inadmisibilității, a respins ca inadmisibil petitul privind anularea răspunsului la plângerea prealabilă nr. (...)/DGJ/DJC/06.07.2022 și a menținut restul dispozițiilor sentinței recurate.

(Decizie redactată de judecător Dorinela ROȘU și rezumată de judecător Claudia Carmen ORBAN)