Curtea de Apel ORADEA · .

Decizie nr. 251 din 12.05.2023

Instanță: Curtea de Apel ORADEA
Dosar: .
Obiect: Obligativitatea respectării dreptului unional și al priorității acestuia față de reglementările interne cuprinse într-un ordin al ministrului justiției
Soluție
Sursa: portal.just.ro

DREPT ADMINISTRATIV

Recurs. Obligativitatea respectării dreptului unional și al priorității acestuia față de reglementările interne cuprinse într-un ordin al ministrului justiției

- art. 12 alin. (2) din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2.588/C/2019

- Hotărârea C.J.U.E. în cauza C- 429/09 Pfeiffer și alții

Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele Flaminio Costa v.

Enel și Amministratione delle Finanze dello Stato v.

Simmenthal S.p.a.

Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi alte dreptului comunitar, are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională.”

În consecință, judecătorul național, ca prim judecător unional, are competența, atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din Tratat, să aplice procedurile naționale în așa fel încât drepturile prevăzute în Tratat să fie deplin și efectiv protejate.

Deși prevederile art. 12 alin. (2) din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2.588/C/2019, care interziceau cumulul între majorarea acordată pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale și în celelalte zile în care nu se lucrează și majorarea reglementată pentru munca suplimentară peste durata normală a programului de lucru, nu au fost desființate pe calea acțiunii în anulare, instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea cauzei avea posibilitatea să înlăture respectivele prevederi de la aplicabilitatea în speță, atât timp cât constata că respectiva normă juridică este contrară dreptului U.E.

Din jurisprudența C.J.U.E. în materie, îndeosebi din hotărârea pronunțată în cauza C- 429/09 Pfeiffer și alții, reiese că o reglementare precum cea invocată de recurent, cuprinsă la art. 12 alin. (2) din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2.588/C/2019, este contrară dreptului U.E.

Curtea de Apel Oradea – Secția de contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 251 din 12 mai 2023

Prin Sentința nr. (...) din 13.10.2022, Tribunalul (...) a respins ca neîntemeiate excepția netimbrării, excepția inadmisibilității cererii, excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului la acțiune, excepții invocate de Penitenciarul (...).

A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții (R1) și (R2), în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul (...).

A obligat pârâtul la calcularea și la plata către reclamanți a majorării de 75% din salariul de funcție pentru munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, astfel:

- în cazul reclamantului (R1), pentru perioada 01.01.2019 - 01.02.2021;

- în cazul reclamantului (R2), pentru perioada 01.01.2019 - 20.04.2021.

A obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei reprezentând actualizarea cu rata inflației a majorării de 75% din salariul de funcție și la plata dobânzii legale de la data scadenței până la data plății efective a debitului principal.

A obligat pârâtul la întocmirea unor noi fișe de pensie pentru reclamanți, din care să reiasă situația salariilor lunare brute care cuprind și majorarea de 75% din salariul de funcție stabilită conform prezentei hotărâri, fișe care vor fi înaintate Casei de Pensii Sectoriale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

A obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată, câte 500 lei fiecăruia.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut, referitor la excepția netimbrării acțiunii că având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, constând în obligarea pârâtului la plata unor drepturi salariale neacordate, precum și prevederile art. 29 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, rap. la art. 1 alin. 2, art. 266 și art. 270 din Codul muncii, acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

În ceea ce privește, excepția inadmisibilității acțiunii, tribunalul a constatat că, ținând cont de obiectul cererii de chemare în judecată și de Decizia nr. 22/2020, dată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, nu se impunea efectuarea de către reclamanți a procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța de fond a reținut că reclamanții solicită drepturile salariale neacordate pentru perioada anilor 2019 - 2021, perioadă în care au avut raporturi de serviciu cu Penitenciarul (...).

A constatat instanța fondului că, reclamantul (R1) solicită drepturi aferente perioadei 01.01.2019 - 01.02.2021, iar reclamantul (R2) solicită drepturi aferente perioadei 01.01.2019 - 20.04.2021.

De asemenea, instanța de fond a reținut că reclamantul (R1) a ocupat, în perioada 01.01.2019 - 01.02.2021, în cadrul Penitenciarului (...), funcția de director adjunct penitenciar de maximă siguranță, având gradul profesional comisar șef.

La data de 01.02.2021 a încetat raportul de serviciu prin pensionare.

A mai avut în vedere instanța de fond că reclamantul (R2) a ocupat, în perioada 01.01.2019 - 30.09.2019, în cadrul Penitenciarului (...), funcția de șef serviciu I, gradul subcomisar.

În perioada 01.10.2019 - 31.01.2020, a ocupat funcția de ofițer principal I, gradul subcomisar.

În perioada 01.02.2020 - 20.04.2021, a ocupat funcția de șef secție deținere interioară regim închis iar la data de 20.04.2021 a încetat raportul de serviciu prin pensionare.

Tribunalul a făcut trimitere la prevederile art. 36 din Cod procedură civilă, stabilind că Penitenciarul (...) are calitate procesuală pasivă în speță.

Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța de fond a reținut aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 1 alin. (2) și art. 171 alin. (1) din Codul muncii, stabilind că reclamanții solicită drepturi salariale începând cu data de 01.01.2019, iar la data de 08.02.2022, au depus cererea de chemare în judecată.

Instanța de fond a avut în vedere însă perioada 16.03.2020 - 14.05.2020, în care termenul de prescripție a fost suspendat conform art. 41 din Anexa 1 la Decretul Președintelui României nr. 195/2020 și art. 62 din Anexa 1 la Decretul nr. 240/2020.

În aceste condiții, având în vedere și art. 2534 alin. 1 din Codul civil, instanța de fond a reținut că la data de 08.02.2022, prescripția nu era împlinită.

A stabilit tribunalul că termenul de prescripție se împlinea la data de 01.01.2022 la care se adaugă perioada de suspendare de 60 de zile, mai precis se împlinea la data de 04.03.2022.

Cu privire la fondul cauzei tribunalul a reținut că reclamanții au ocupat în cadrul Penitenciarului (...) funcții de polițiști de penitenciar, în perioadele pentru care solicită majorarea de 75% din salariul de funcție pentru munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

Instanța a analizat în continuare legislația aplicabilă drepturilor aferente muncii suplimentare prestate peste programul normal de lucru, în perioada ianuarie 2019 - aprilie 2021.

Astfel, instanța fondului a reținut că art. 35 din O.U.G. nr. 114/2018 (forma în vigoare pe perioada analizată) a instituit la alin. (1) regula că, în perioada 2019 - 2021, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.

Tribunalul a constatat că la alin. (2) s-a instituit o excepție în sensul în care, în anul 2019, pentru activitatea desfășurată de personalul militar, polițiști, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislație aferente lunii iunie 2017.

Baza de calcul pentru acordarea acestor drepturi o reprezintă solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază cuvenit(ă).

Instanța de fond a avut în vedere că pentru anii 2020 și 2021 această excepție a fost menținută prin art. I pct. 14 din O.U.G. nr. 1/2020.

Tribunalul a mai avut în vedere că alin. (3) al art. 35 din O.U.G. nr. 114/2018 (forma în vigoare pe perioada analizată) a mai instituit o excepție de la regula prevăzută de alin. (1).

Această excepție se referă la faptul că munca suplimentară prestată în perioada 2019 - 2021 peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuții pentru desfășurarea activităților deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii și siguranței publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situații de urgență, în personalizarea, emiterea și evidența generală a documentelor de identitate și a pașapoartelor simple, în emiterea și evidența permiselor de conducere și a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum și de către funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se plătește cu o majorare de 75% din solda de funcție/salariul de funcție cuvenit(ă), proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.

Plata majorării se efectuează în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare.

Tribunalul a conchis în sensul că funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (polițiștii de penitenciar) sunt vizați de ambele excepții.

Instanța fondului a avut în vedere că reclamanții au solicitat să li se recunoască faptul că aveau dreptul să cumuleze pentru munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, drepturile prevăzute de art. 35 alin. 2 din O.U.G. nr. 114/2018 (în forma inițială și ulterior modificat prin O.U.G. nr. 1/2020) cu majorarea de 75% din salariul de funcție, prevăzută de art. 35 alin. 3 din O.U.G. nr. 114/2018, și să li se plătească și această majorare în perioadele vizate de fiecare.

Tribunalul a avut în vedere că, prin Ordinul ministrului justiției nr. 2588/C/2019 din 13 iunie 2019, au fost stabilite condițiile de acordare a majorării de 75% din salariul de funcție pentru munca suplimentară prestată în perioada 2019 - 2021 peste programul normal de lucru de către funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare.

Instanța de fond a reținut că majorarea pentru munca suplimentară, pentru orele suplimentare, a fost plătită reclamanților (R1), în perioada 01.01.2019 - 01.02.2021, și (R2), în perioada 01.01.2019 - 20.04.2021, așa cum prevede art. 35 alin. (3) din O.U.G. nr. 114/2018, și Ordinul M.J. nr. 2588/C/2019, însă numai cu privire la orele lucrate peste programul normal de lucru în zilele lucrătoare, nu în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

A stabilit tribunalul că aceasta reiese din Răspunsul Penitenciarului (...) nr. (...)/02.06.2022, Anexa la statul de plată privind plata muncii suplimentare în ianuarie - mai 2019, Statul de plată privind diferențele de ore suplimentare neachitate pentru perioada ianuarie - iunie 2019 și înscrisurile privind drepturile salariale acordate reclamanților depuse de pârât.

Judecătorul fondului a stabilit că din răspunsul Penitenciarului (...) nr. (...)/02.06.2022, mai reiese că, în baza art. 12 alin. (2) din Ordinul M.J. nr. 2588/C/2019, majorarea acordată pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care nu se lucrează (dreptul prevăzut de art. 35 alin. 2 din OUG nr. 114/2018), și majorarea reglementată pentru munca suplimentară (dreptul prevăzut de art. 35 alin. 3 din OUG nr. 114/2018) nu se pot cumula pentru aceeași muncă prestată.

Instanța de fond a reținut că, prin Ordinul M.J. nr. 3002/C/2021 din 21 mai 2021, a fost abrogat alin. 2 din art. 12 din Ordinul M.J. nr. 2588/C/2019, ulterior fiind permis cumulul, iar abrogarea a intervenit după încetarea raporturilor de serviciu ale reclamanților.

Pe de altă parte, tribunalul a constatat că prin Decizia H.P. nr. 65/2020, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, s-a stabilit că „În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 8 și art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 raportat la art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 și art.

IV alin. (1) și (6) din Legea nr. 79/2018 este permisă cumularea majorării de 75% din baza de calcul, acordată pentru activitatea desfășurată de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, cu drepturile aferente muncii suplimentare prestate de aceiași funcționari peste programul normal de lucru, doar pentru orele efectiv lucrate ce depășesc durata normală a timpului de lucru potrivit art. 112 din Codul muncii”.

Tribunalul a făcut trimitere la paragrafele 62 - 65 și 68 din decizie reținând că, pentru identitate de rațiune cu Decizia H.P. nr. 65/2020 a Î.C.C.J., în prezenta cauză, art. 12 alin. (2) din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2588/C/2019 (în forma în vigoare până la apariția Ordinului MJ nr. 3002/2021), potrivit căruia majorarea acordată pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează și majorarea reglementată pentru munca suplimentară în condițiile prezentului ordin nu se pot cumula pentru aceeași muncă prestată, încalcă legislația și jurisprudența europeană [articolele 3 și 5, precum și articolul 6 litera (b) din Directiva 2003/88, Hotărârea din 5 octombrie 2004, Pfeiffer și alții, C-397/01-C-403/01, EU:C:2004:584, punctul 76, Hotărârea din 25 noiembrie 2010, Fuβ, C-429/09, EU:C:2010:717, punctul 43, precum și Hotărârea din 10 septembrie 2015, Federacion de Servicios Privados del sindicato Comisiones obreras, C-266/14, EU:C:2015:578, punctul 23, în Cauza C-55/18 Federacion de Servicios de Comisiones Obreras (C.C.O.O.) împotriva Deutsche Bank SAE].

Conform judecătorului fondului, din interpretarea art. 12 alin. (2) din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2588/C/2019, reiese că polițistul de penitenciar, în timpul zilelor de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, desfășoară o activitate nenormată și este remunerat pentru această activitate în ansamblul ei, fără a fi evidențiate orele suplimentare, ceea ce încalcă legislația și jurisprudența europeană menționată.

Având în vedere aceste aspecte, în temeiul principiului privind prioritatea dreptului european față de reglementarea internă, prevăzut de art. 148 alin. 2 din Constituția României, instanța de fond a înlăturat în speță aplicarea art. 12 alin. (2) din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2588/C/2019.

A reținut instanța de fond că majorarea pentru munca suplimentară (pentru orele suplimentare) a fost plătită reclamanților (R1), în perioada 01.01.2019 - 01.02.2021, și (R2), în perioada 01.01.2019 - 20.04.2021, așa cum prevede art. 35 alin. 3 din O.U.G. nr. 114/2018, și Ordinul MJ nr. 2588/C/2019, însă numai cu privire la orele lucrate peste programul normal de lucru în zilele lucrătoare.

Tribunalul a stabilit că aceasta înseamnă că reclamanții au îndeplinit condițiile prevăzute de art. 35 alin. (3) din O.U.G. nr. 114/2018 și de Ordinul M.J. nr. 2588/C/2019, însă, pentru orele lucrate peste programul normal de lucru în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care nu se lucrează, nu s-a plătit majorarea de 75% din salariul de funcție (prevăzută de art. 35 alin. 3 din O.U.G. nr. 114/2018) deoarece art. 12 alin. 2 din Ordinul M.J. nr. 2588/C/2019 interzicea aceasta.

Tribunalul a conchis în sensul că, în condițiile în care art. 12 alin. (2) din ordin a fost înlăturat de la aplicare în prezenta speță, reclamanții au dreptul și la majorarea de 75% din salariul de funcție pentru munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

Referitor la solicitarea de actualizare cu indicele de inflație a majorării de 75% din salariul de funcție, instanța de fond a considerat-o întemeiată având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului creat făcând trimitere la dispozițiile art. 1531 alin. (1) și (2) din Codul civil și art. 166 alin. 4 din Codul muncii.

Referitor la solicitarea dobânzii legale, instanța de fond a considerat că și aceasta este întemeiată, având în vedere același principiu al reparării integrale a prejudiciului precum și prevederile art. 166 alin. (4) din Codul muncii, art. 1531 alin. (1) și (2) și ale art. 1535 alin. (1) din Codul civil.

A mai constatat tribunalul că, în temeiul art. 28 din Legea nr. 223/2015, reclamanții au dreptul la întocmirea unor noi fișe de pensie, din care să reiasă situația salariilor lunare brute care cuprind și majorarea de 75% din salariul de funcție, stabilită conform hotărârii instanței.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Penitenciarul (...), solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare, recurentul a arătat că Tribunalul (...) a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, făcând o aplicare greșită a normelor de drept material incidente în cauză, respectiv O.M.J. nr. 3002/2021 și art. 12 alin. (2) din O.M.J. nr. 2588/2019 precum și a dezlegărilor date prin Decizia H.P. nr. 65/2020.

Conform susținerilor recurentului, prevederile O.M.J. nr. 2588/2019 în temeiul cărora reclamanții și-au fundamentat acțiunea în instanță au fost în vigoare în perioada 09.06.2019 - 03.06.2021, iar OMJ nr. 3002/2021 a intrat în vigoare la data de 03.06.2021.

A învederat instanței recurentul că prevederile art. 12 alin. (2) din Ordinul nr. 2588/2019 nu au făcut obiectul unei acțiuni în anulare din partea reclamanților, acestea rămânând în vigoare până la data de 03.06.2021, dată la care au fost abrogate în mod voluntar de către Ministrul Justiției prin Ordin al Ministrului Justiției nr. 3002/2021.

Recurenta a mai susținut, în esență, că decizia H.P. nr. 65/2020 nu anulează prevederile art. 12 alin. (2) din O.M.J. nr. 2588/2019, și nici măcar nu face referire la acestea, singurele norme de drept intern care au făcut obiectul sesizării Î.C.C.J. fiind O.U.G. nr. 902017, O.U.G. 103/2013, Legea nr. 79/2018 și Legea nr. 53/2003.

În opinia recurentului, în perioada reclamată se aplicau prevederile art. 12 alin. (2) din O.M.J. nr. 2588/2019 care interziceau acordarea cumulată a celor două majorări: respectiv majorarea acordată pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale și în celelalte zile în care nu se lucrează și majorarea reglementată pentru munca suplimentară peste durata normală a programului de lucru în condițiile Ordinului nr. 2588/2019.

A mai susținut recurentul, în esență, că atâta vreme cât Decizia H.P.

Î.C.C.J. nr. 65/2020 a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 13.01.2021, raportat la prevederile art. 521 alin. (3) Cod procedură civilă, pretențiile solicitate de reclamanți puteau cel mai devreme fi acordate începând cu data de 13.01.2021, respectiv de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.

Pe de altă parte, recurentul a apreciat că decizia H.P. nr. 65/2020 nu a reprezentat bază legală pentru acordarea drepturilor în sistem penitenciar, atâta vreme cât nu a existat o normă legală în vigoare în perioada în discuție care să vină și să instituie plata acestui drept, iar până la momentul intrării în vigoare a O.M.J. nr. 3002/2001 în sistem penitenciar nu a fost posibilă cumularea celor două majorări.

Conform susținerilor recurentului, Ordinul Ministrului Justiției nr. 3002/C/2021 nu poate fi aplicat decât începând cu data intrării în vigoare a acestuia, respectiv 03.06.2021.

În opinia recurentului, raportat la prevederile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 24/27.03.2000, art.11 alin. (1) din Legea nr. 24/27.03.2000, art. 11 alin. (5) din lege, art. 517 alin. (4) Cod procedură civilă și art. 521 alin. (3) Cod procedură civilă, pretențiile solicitate de reclamanți puteau cel mai devreme fi acordate începând cu data de 13.01.2021, respectiv de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.

În drept, recurentul a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare, intimații (R1) și (R2) au solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în recurs.

În motivare, intimații au susținut, în esență, că nu subzistă motive de casare ale sentinței recurate în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă.

În opinia intimaților, faptul că abrogarea dispoziției legale care interzicea cumulul celor două majorări a avut loc doar după încetarea raporturilor de serviciu, a fost avut în vedere de prima instanță prin sentința recurată, or, raportat la cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 65 din data de 26.10.2020 în dosarul nr. (...)/1/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 37 din 13.01.2021, prin care, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a admis sesizarea și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea normelor enunțate „este permisă cumularea majorării de 75% din baza de calcul, acordată pentru activitatea desfășurată de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, nu se lucrează, cu drepturile aferente muncii suplimentare prestate de aceeași funcționari peste programul normal de lucru, doar pentru orele efectiv lucrate care depășesc durata normală timpului de lucru potrivit art. 12 din Codul muncii”, coroborat cu prevederile O.M.J. nr. 3002/C din 21 mai 2021 pentru abrogarea alineatului (2) al articolului 12 din Ordinul ministrului justiției nr. 2.588/C/2019 privind condițiile de acordare a majorării de 75% din salariul de funcție pentru munca suplimentară prestată în perioada 2019 - 2021 peste programul normal de lucru de către funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, precum și pentru modificarea unor prevederi în domeniul salarizării funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și din Ministerul Justiției, publicat în Monitorul Oficial nr. 568 din 03.06.2021, cu aplicarea corectă a dispozițiilor cuprinse în art. 521 alin. 3 Cod procedură civilă s-a dispus admiterea acțiunii.

Au solicitat intimații înlăturarea criticii în sensul că se impunea a fi formulată o acțiune în anularea Ordinului nr. 2588/2019 atâta timp cât, astfel cum corect a reținut prima instanță prin sentința recurată, art. 12 alin. (2) din acest ordin încălca legislația și jurisprudența europeană, respectiv art. 3, 5, 6 litera b) din Directiva 2003/88, Hotărârea din 5 octombrie 2004, Pfeiffer și alții C-429/09, EU:C:2004:584, punctul 76, Hotărârea din 25 noiembrie 2010, Fup, C-429/09, EU:C:2010:717, punctul 43, precum și Hotărârea din 10 septembrie 2015, Federacion de Servicios Privados delsindicalo Comisiones obreras, C-266/14, EU:C:2015:578, punctul 23, cele statuate în Cauza C-55/18 Federacion de Servicios de Comisiones Obreras (C.C.O.O.) împotriva Deutsche Bank SAE.

În opinia intimaților, împrejurarea că în cuprinsul deciziei obligatorii a instanței supreme nu se face referire la Ordinul ministrului justiției nr. 2.588/C/2019 este irelevantă, ceea ce contează fiind statuarea în sensul că, interpretarea potrivit căreia în timpul zilelor de repaus angajatul desfășoară o activitate nenormată și este remunerat pentru această activitate în ansamblul ei, fără a fi evidențiate orele suplimentare, nu poate fi primită, întrucât încalcă legislația și jurisprudența europeană.

Au învederat instanței intimații, în esență, că tocmai urmare a celor stabilite cu caracter obligatoriu pentru instanțe potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă în toate cauzele aflate pe rol, deci inclusiv a celei pendinte, cu aplicarea corectă a acestora, prima instanță a dispus în consecință, raportat și la reținerea priorității dreptului european față de cel intern, în aplicarea celor statuate în art. 148 alin. 2 din Constituția României și a înlăturat astfel aplicarea art. 12 alin. (2) din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2.588/C/2019, nefiind necesară o anulare anterioară a acestuia, cum eronat se susține.

De altfel, intimații au precizat că acest ordin a fost dat în aplicarea dispozițiilor stabilite prin O.U.G. nr. 90/2017, O.U.G. nr. 103/2013, a Legii nr. 79/2018, respectiv în aplicarea prevederilor art. 8 și art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 raportat la art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 și art.

IV alin. (1) și (6) din Legea nr. 79/2018, or, prin Decizia nr. 65 din data de 26.10.2020 Înalta Curte de Casație și Justiție tocmai aceste dispoziții le-a interpretat, nefiind necesar a se fi dispus pentru admiterea acțiunii anularea prevederilor cuprinse în art. 12 alin. (2) din acesta, cum greșit se susține.

Cât privește critica în sensul că cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 65/2020, dată în dezlegarea unor chestiuni de drept în virtutea competențelor conferite de art. 519 Cod procedură civilă, puteau fi aplicate doar din data publicării acesteia în Monitorul Oficial, în opinia intimaților, aceste dispoziții nu pot fi aplicate și interpretate decât în sensul că se aplică tuturor litigiilor aflate pe rol la data publicării deciziei, deci tuturor situațiilor deduse judecății, nu doar celor ivite după acel moment, deoarece o atare interpretare restrictivă ar lipsi de esență rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție în dezlegarea unor chestiuni de drept, motiv pentru care solicită a fi înlăturate criticile recurentului în acest sens.

În drept, intimații au invocat art. 451-453, art. 496 alin. (1), art. 521 alin. (3) Cod procedură civilă, art. 148 alin. (2) din Constituția României.

Analizând recursul, instanța a constatat următoarele:

Prin cererea de recurs, recurentul a invocat motive de nelegalitate a sentinței recurate vizând greșita aplicare de către instanța de fond a normelor de drept material incidente în cauză, respectiv a O.M.J. nr. 3002/2021 și art. 12 alin. (2) din O.M.J. nr. 2588/2019 precum și a dezlegărilor date prin Decizia H.P. nr. 65/2020.

Curtea a constatat că aceste critici de nelegalitate se încadrează la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă privind nerespectarea normelor de drept material.

Examinând aceste critici de nelegalitate, instanța de control judiciar a constatat că o primă problemă juridică ridicată prin cererea de recurs de către recurent vizează faptul că instanța de fond a înlăturat de la aplicare prevederile art. 12 alin. (2) din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2.588/C/2019, care interziceau cumulul între majorarea acordată pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale și în celelalte zile în care nu se lucrează și majorarea reglementată pentru munca suplimentară peste durata normală a programului de lucru, în lipsa anulării acestei norme juridice pe calea acțiunii în anulare.

Cu privire la această problemă juridică, instanța de control judiciar a constatat că deși, de principiu, poziția procesuală a recurentei este corectă din punct de vedere juridic, neputând fi înlăturată de la aplicare o normă juridică în vigoare instituită printr-un act administrativ care nu a fost anulat, totuși, această regulă de drept nu este una absolută, cunoscând o excepție în situația în care respectiva normă juridică intră în conflict cu dreptul Uniunii Europene.

În acest sens, instanța de recurs a avut în vedere că deși Ordinul Ministrului Justiției nr. 2.588/C/2019 are natura juridică a unui act administrativ care s-a bucurat de prezumția de legalitate specifică actelor administrative pe perioada cât a fost în vigoare, ceea ce determină imposibilitatea înlăturării acestuia de la aplicare în temeiul principiului ierarhiei actelor normative, trebuie totuși avut în vedere că judecătorul fondului a făcut aplicarea jurisprudenței C.J.U.E. care permite înlăturarea de la aplicare a oricărei norme de drept intern în măsura în care aceasta este contrară dreptului U.E.

Sub aspectul obligativității respectării dreptului unional și al priorității acestuia față de reglementările interne, Curtea a reținut că prin Legea nr.157/2005, România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.

Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, care statuează că, „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, precum și faptul că „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.

De asemenea, obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul Român rezultă și din prevederile art. 11 alin. (1) din Constituție, conform cărora Statul Român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

Din prevederile constituționale citate și dispozițiile Legii nr. 157/2005, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru Statul Român iar aplicarea dispozițiilor din legile interne ale Statului Român trebuie să se facă în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.

Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar.

Enel și Amministratione delle Finanze dello Stato v.

Simmenthal S.p.a.

Potrivit considerentelor CJUE, redate în aceste hotărâri, la intrarea în vigoare a Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice.

În acest sens este și jurisprudența Curții Constituționale a României care a statuat prin Decizia nr. 390/2021 că „o instanță judecătorească are abilitarea să analizeze conformitatea unei dispoziții “din legile interne”, deci aparținând dreptului intern, cu dispozițiile de drept european prin prisma art. 148 din Constituție și, în cazul în care a constatat contrarietatea, are competența să aplice cu prioritate dispozițiile de drept al Uniunii în litigiile ce antamează drepturile subiective ale cetățenilor.”

Plecând de la aceste premise juridice, Curtea a constatat că deși prevederile art. 12 alin. (2) din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2.588/C/2019, care interziceau cumulul între majorarea acordată pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale și în celelalte zile în care nu se lucrează și majorarea reglementată pentru munca suplimentară peste durata normală a programului de lucru, nu au fost desființate pe calea acțiunii în anulare, instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea cauzei avea posibilitatea să înlăture respectivele prevederi de la aplicabilitatea în speță, atât timp cât constata că respectiva normă juridică este contrară dreptului U.E.

Or, tocmai această operațiune juridică a fost efectuată de instanța de fond, care a expus în hotărârea pronunțată raționamentul logico-juridic care a determinat înlăturarea din speță a prevederilor art. 12 alin. (2) din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2.588/C/2019.

În aceste condiții, este nefondată critica de nelegalitate a recurentului în sensul că respectiva normă juridică nu ar fi putut fi lăsată neaplicată în speță de către judecătorul fondului, atât timp cât tribunalul a avut această posibilitate în temeiul art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României în situația în care norma respectivă a fost găsită ca fiind contrară dreptului U.E.

Deși recurentul nu critică decât indirect concluzia instanței de fond privind contrarietatea cu dreptul U.E. a normei juridice cuprinse la art. 12 alin. (2) din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2.588/C/2019, instanța de control judiciar a constatat că se impune a se preciza că și sub acest aspect instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii.

Astfel, instanța de recurs a constatat, în acord cu judecătorul fondului, că din jurisprudența C.J.U.E. în materie, îndeosebi din hotărârea pronunțată în cauza C- 429/09 Pfeiffer și alții, reiese că o reglementare precum cea invocată de recurent, cuprinsă la art. 12 alin. (2) din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2.588/C/2019, este contrară dreptului U.E.

Curtea a constatat că o altă categorie de critici de nelegalitate invocate de recurentă privește modul în care instanța de fond a făcut aplicarea Deciziei nr. 65/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Cu privire la această categorie de critici de nelegalitate, Curtea a avut în vedere că sunt neîntemeiate având în vedere că recurentul pleacă de la premisa juridică eronată că instanța de fond a înlăturat aplicarea prevederilor art. 12 alin. (2) din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2.588/C/2019 în baza Deciziei nr. 65/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Or, așa cum s-a arătat anterior, judecătorul fondului a înlăturat aplicarea în speță a dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2.588/C/2019 ca urmare a aplicării principiului supremației dreptului Uniunii și nu ca urmare a aplicării Deciziei nr. 65/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Contrar susținerilor recurentului, din cuprinsul hotărârii recurate reiese în mod neechivoc că instanța de fond a făcut trimitere la Decizia nr. 65/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept doar pentru identitate de rațiune, adică pentru a evidenția că raționamentul logico-juridic expus în Decizia nr. 65/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se aplică, mutatis mutandis și în cauza de față, fără însă a reține că dezlegarea problemelor juridice deduse judecății în prezenta cauză s-ar realiza în temeiul efectului obligatoriu al Deciziei nr. 65/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar a constatat, în acord cu judecătorul fondului, că raționamentul logico-juridic expus în Decizia nr. 65/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept poate fi transpus și în prezenta cauză, reglementarea fiind similară.

În plus, contrar susținerilor recurentului, Curtea a constatat că, deși nu are relevanță în speță, trebuie precizat că este corectă poziția procesuală a intimaților potrivit cărora deciziile instanței supreme în materia dezlegării unor chestiuni de drept se aplică tuturor cauzelor aflate pe rol la momentul publicării acestora în Monitorul Oficial și nu doar celor intrate pe rolul instanțelor ulterior acestui moment.

Pe cale de consecință, constatând că toate motivele de nelegalitate invocate de recurent sunt neîntemeiate, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, Curtea, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ raportat la art. 496 Cod procedură civilă, a respins ca nefondat recursul.

Având în vedere că recurentul este cel care a căzut în pretenții și că intimații au solicitat obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată în recurs, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) Cod procedură civilă, instanța a obligat pe recurent la plata către fiecare intimat a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu de avocat dovedit cu chitanțe și facturi fiscale (filele 21-24), cuantumul total al cheltuielilor de judecată fiind 1000 lei.

(Decizie redactată de judecător Alin VĂSONAN și rezumată de judecător Claudia Carmen ORBAN)