Curtea de Apel ORADEA · xx/yy/2022
Decizie nr. 236 din 10.05.2023
DREPT ADMINISTRATIV
Refuz soluționare cerere-calcularea termenului pentru introducerea acțiunii
- art. 11 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004
În cazul în care nu se poate stabili cu puterea evidenței că este incidentă situația reiterării aceleiași cereri adresate autorității publice, termenul pentru introducerea acțiunii la instanța de contencios administrativ se calculează în raport cu ultima cerere, care nu a fost soluționată în termenul legal.
Curtea de Apel Oradea – Secția de contencios administrativ și fiscal
Decizia nr. 236 din 10 mai 2023
Din examinarea lucrărilor din dosar, s-au constatat următoarele:
1. Hotărârea primei instanțe
Prin Sentința nr. (...)/CA din 09.02.2023 Tribunalul (...) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei (L) şi, în consecință, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu aceasta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis excepția tardivității formulării acțiunii şi, în consecință, a respins acțiunea în contencios administrativ, astfel cum a fost precizată, înaintată de reclamanta (R) SRL în contradictoriu cu pârâtele Unitatea Administrativ Teritorială (L) şi primarul comunei (L) - (...), ca tardivă.
A respins cheltuielile de judecată solicitate de părți, ca neîntemeiate.
2. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, a declarat recurs recurenta-reclamantă (R) SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea în întregime a sentinței, ca nelegală și netemeinică, în principal, în sensul admiterii cererii sale și obligării pârâtelor să îi emită Adeverința care atestă dreptul de folosință/utilizare a pășunii în suprafața de 151,91 ha, conform contractului de arendare încheiat între reclamantă și Composesoratul (L), înregistrat în registrul special de evidență (Registrul agricol) contractul de arendare cu numărul (...)/04.09.2019 încheiat între societatea recurentă și Composesoratul (L), în calitate de proprietar al terenurilor ce fac obiectul contractului, adeverința necesară la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură, în vederea acordării sprijinului financiar sub formă de subvenții; în situația în care nu se va emite actul administrativ (adeverința) la data rămânerii definitive a hotărârii, să se dispună obligarea pârâtelor debitoare UAT (L), Primăria (L), în solidar cu (...) – primar, la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, precum și obligarea pârâtelor la plata întregii sume în valoare de 44.121,80 euro (echivalent a 216.196,82 lei) reprezentând sprijinul financiar sub formă de subvenții pentru întreaga suprafață de 151,91 ha neîncasată ca urmare a culpei pârâților, cu dobânda legală până la data plății efective, actualizată cu coeficientul de inflație, cu cheltuielile de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că instanța de fond a dispus admiterea excepțiilor invocate, respingând acțiunea reclamantei ca și tardiv introdusă.
Sentința atacată este netemeinică și nelegală, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția tardivității acțiunii, a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată, având în vedere că reclamanta a înregistrat la UAT (L) solicitarea de a i se remite adeverința în data de 2102.2022, iar acțiunea a fost introdusă şi înregistrată la Tribunalul (...) după doar 3 luni, și anume la data de 17.05.2022, adică înăuntrul termenului de 6 luni fixat de legiuitor.
Admiterea de către instanța de fond a excepției tardivității este rodul unei erori grave ce rezultă din dispozitivul sentinței, și anume aceea că instanța de fond în mod eronat a raportat data introducerii acțiunii ce face obiectul prezentului dosar la o notificare anterioară din anul 2021, care avea obiect similar, însă acea notificare din 2021 a făcut obiectul dosarului nr. xx/yy/2022, și nicidecum al prezentului dosar.
În acest sens, a învederat că, începând cu anul 2021 UAT (L) a refuzat eliberarea adeverințelor necesare reclamantei pentru încasarea subvenției aferente suprafeței de 151,91 ha.
Astfel, în anul 2021 a somat UAT (L) să îi elibereze adeverința, iar în urma refuzului tacit al acesteia a înregistrat acțiunea la Tribunalul (...) sub nr. dosar xx/yy/2022, prin care a solicitat să fie obligată UAT (L) la eliberarea adeverinței pentru anul 2021.
Ulterior, având în vedere faptul că și în anul următor situația se repeta, în anul 2022 a somat UAT (L) să elibereze din nou adeverința, însă de această dată pentru anul 2022, iar în urma refuzului tacit al acesteia a înregistrat acțiunea la Tribunalul (...) sub nr. dosar zzz/yy/2022, prin care a solicitat să fie obligată UAT (L) la eliberarea adeverinței pentru anul 2022.
Instanța de fond a confundat notificarea din dosarul xx/yy/2022 cu acțiunea din dosarul zzz/yy/2022. Deși ambele dosare au obiecte oarecum similare, ele se referă totuși la obligații temporale diferite, și anume:
- în dosarul xx/yy/2022 a somat UAT (L) în anul 2021 pentru eliberarea adeverinței necesară încasării subvenției APIA pentru anul 2021;
- în dosarul zzz/yy/2022 a somat UAT (L) în anul 2022 pentru eliberarea adeverinței necesară încasării subvenției APIA pentru anul 2022.
În concluzie, a solicitat să se constatate că a înregistrat acțiunea ce face obiectul prezentului dosar la Tribunalul (...) în data de 17.05.2022, adică la 3 luni de la înregistrarea la UAT (L) a adresei nr. (...)/21.02.2022, adică înăuntrul termenului legal şi, pe cale de consecință, admiterea căii de atac declarate, cu consecința respingerii excepției tardivității.
3. Apărările formulate în cauză
Intimații Unitatea Administrativ Teritorială (L) şi Primarul Comunei (L), prin întâmpinare, au solicitat respingerea cererii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În prezenta cauză, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, sunt incidente prevederile art. 11 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004, normă care prevede faptul că, cererea privind acordarea de despăgubiri poate fi formulată în termen de 6 luni de la data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii, normă valorificată și în dosar nr. xx/yy/2022.
Așa cum rezultă din probele administrate în cauză, recurenta a înregistrat la sediul autorității publice cererea nr. (...) privind eliberarea adeverinței pentru beneficiul subvenției A.P.I.A. la data de 20.05.2021, după ce, în data de 14.05.2021, prin intermediul executorului judecătoresc (...), autoritatea a fost somată cu Notificarea de punere în întârziere față de obligația eliberării adeverinței.
Cum cererea ce formează obiectul prezentei cauze a fost înregistrată la data de 17.05.2022, în contextul în care, din perspectiva prevederilor art. 11 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004, aceasta putea fi promovată până cel târziu la data de 22.12.2021, instanța de fond în mod corect a soluționat cererea cu respingere urmare a admiterii excepției de tardivitate.
Pentru considerentele anterior expuse, a solicitat respingerea cererii, în principal, pe excepțiile invocate și, în subsidiar, ca nefondată.
În drept, a invocat dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă.
4. Soluția instanței de recurs
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor legale incidente şi a actelor şi lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:
Recurenta-reclamantă (R) SRL a criticat din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă soluția pronunțată asupra excepției tardivității introducerii acțiunii, invocând, în esență, faptul că aceasta este greșită, întrucât instanța de contencios administrativ a fost sesizată înăuntrul termenului de 6 luni, calculat în raport cu nesoluționarea cererii adresate pârâtei la 21.02.2022 și care privește eliberarea unei adeverințe pentru anul 2022.
Curtea, examinând aceste critici, a constatat că sunt fondate, soluția de respingere a acțiunii ca tardiv formulată fiind pronunțată cu aplicarea greșită a art. 11 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004.
În acest sens, se are în vedere că cererea înregistrată la Tribunalul (...) la data de 17.05.2022, care ulterior a fost completată cu o cerere în pretenții, privește refuzul pârâtei UAT (L) prin Primar de a răspunde cererii reclamantei din data de 16.02.2022, înregistrată la pârâtă sub nr. (...)/21.02.2022.
Prin această cerere reclamanta a solicitat pârâtei eliberarea unei adeverințe cu suprafețele înregistrate spre folosință în calitate de arendaș, conform contractului de arendare nr. (...)/2019, necesară pentru solicitarea de subvenții de la APIA.
În consecință, acțiunea reclamantei privește refuzul pârâtei de a soluționa cererea nr. (...)/21.02.2022, astfel că, în mod eronat, la soluționarea excepției tardivității introducerii acțiunii, prima instanță a avut în vedere o cerere depusă de reclamantă la instituția pârâtă în data de 21.05.2021 și care nu putea privi eliberarea unei adeverințe în anul 2022.
Chiar dacă solicitarea din anul 2021 privea eliberarea unei adeverințe cu referire la suprafețele folosite de recurenta-reclamantă în baza contractului de arendare nr. (...)/2019, nu se poate reține incidența unei cereri repetate adresată instituției pârâte în anul 2022 și a contestării aceluiași refuz, apreciat nelegal, având în vedere că prin solicitarea cuprinsă în cererea nr. (...)/21.02.2022 s-a urmărit obținerea unei adeverințe în anul 2022, scop diferit de cel urmărit prin cererea din anul 2021.
Împrejurarea că în cuprinsul cererii adresate instituției pârâte la data de 21.02.2022, nu s-a specificat expres perioada, respectiv anul vizat de solicitare, nu poate justifica aprecierea că aceasta este o reiterare a cererii din anul 2021, în condițiile în care adeverințele atestă situația la zi din evidența instituției publice, în lipsa vreunei solicitări în sens diferit.
Astfel, Curtea a reținut că termenul de 6 luni, prevăzut de art. 11 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004, trebuie calculat de la expirarea termenului legal de soluționare a cererii nr. (...)/21.02.2022 (30 de zile), situație în raport de care rezultă că acțiunea, înregistrată la instanță la data de 17.05.2023, nu a fost introdusă tardiv, ci în termenul legal.
În ceea ce privește argumentele invocate prin cererea de recurs în susținerea netemeiniciei excepțiilor invocate prin întâmpinarea depusă la fond, altele decât excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei (L) și excepția tardivității acțiunii, Curtea a reținut că acestea nu se impun a fi analizate în recurs întrucât excepțiile nu au fost soluționate în primul ciclu procesual.
Pentru aceste motive, în baza art. 496 și 498 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul formulat de recurenta-reclamantă, a casat în parte sentința primei instanțe, în ceea ce privește soluția dată excepției tardivității acțiunii și a trimis cauza la prima instanță, care a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului.
A fost menținută soluția dată de prima instanță cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei (L), care nu a fost criticată pe calea recursului declarat.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
(Decizie redactată și rezumată de judecător Mariana ILISIE)