Curtea de Apel ORADEA · .

Decizie nr. 189 din 24.04.2023

Instanță: Curtea de Apel ORADEA
Dosar: .
Obiect: Recurs. Existența unei vătămări a reclamanților intimați ca urmare a eliberării Autorizației de construire a unei hale de producție de mobilă
Soluție
Sursa: portal.just.ro

DREPT ADMINISTRATIV

Recurs. Existența unei vătămări a reclamanților intimați ca urmare a eliberării Autorizației de construire a unei hale de producție de mobilă

- pct. 2.5.6. din Anexa nr. 1 la Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, coroborat cu art. 27 alin. (1) lit. c) din Ordinul Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței nr. 839/2009

- art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004

Prin hotărârea de consiliu local, parcela de teren care face obiectul Autorizației de construire a fost încadrată în zona funcțională de servicii, comerț (industrii producătoare de servicii, activități de depozitare și logistică, servicii conexe), iar nu în zona unităților de producție (industrie ușoară nepoluantă) destinate companiilor mici.

Restul clădirilor din vecinătate au o altă destinație, fiind amplasate în zona funcțională de servicii, comerț.

Din Studiul de impact, Curtea a reținut că documentația relevă două tipuri de impact negativ asupra sănătății populației rezidente în zona respectivă, respectiv poluarea aerului, zgomot și vibrații, ca urmare a creșterii traficului în zonă și a activităților desfășurate în incinta obiectivului care face obiectul autorizației de construire.

Buletinul de determinare a zgomotului relevă faptul că, în condițiile în care în momentul efectuării determinărilor nivelului de zgomot, în punctul de lucru al societății recurente, nu se desfășura activitate (sistemul de exhaustare fiind pornit la recomandarea inspectorilor sanitari din cadrul D.S.P. (...), nivelul de zgomot măsurat în dB este orientat spre limita maximă admisă pentru fiecare dintre măsurătorile efectuate.

În aceste condiții, Curtea a apreciat că vătămarea reclamanților rezultă în mod evident din poluarea aerului, zgomotul și vibrațiile produse, respectiv creșterea traficului în zonă ca urmare a activităților de producție specifice desfășurate la locația societății recurente.

Curtea de Apel Oradea – Secția de contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 189 din 24 aprilie 2023

Prin Sentința civilă nr. (...)/CA/2022 pronunțată la data de 17.06.2022, Tribunalul (...) a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și excepția inadmisibilității acțiunii, excepții invocate de pârâta S.C. (P1) S.R.L.

A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții (R1), domiciliat în (...) și (R2), domiciliat în (...), ambii având domiciliul procesual ales la Societatea Profesională de Avocați ,,(...) și Asociații”, situat în (...), în contradictoriu cu pârâții MUNICIPIUL (M), reprezentat prin Primar, cu sediul în (...), INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI (M), cu sediul în (...), INSTITUȚIA ARHITECTULUI ȘEF AL MUNICIPIULUI (M), cu sediul în (...) și S.C. (P1) S.R.L., J(...), CUI RO(...), cu sediul în (...) și, în consecință:

A dispus anularea Autorizației de construire nr. (xxx)/17.05.2018 emisă în favoarea pârâtei S.C. (P1) S.R.L., prin care a fost autorizată realizarea unei noi unități de producție, construcție hală producție, spații administrative și împrejmuire, la imobilul situat în (M), str. (S), nr. (n), județul (...) – Parcul Industrial (...) II, identificat prin numărul cadastral (...), înscris în CF nr. (...) (M).

A obligat pârâții să plătească reclamanților suma de 8.818 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut că în fapt, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului (M) nr. (yyy)/29 februarie 2012, s-a aprobat Planul Urbanistic Zonal – Amenajare și asigurare cu utilități și funcțiuni Parc Industrial (...) II, situat pe strada (...), numărul cadastral (...) din (M) (filele 57-58 din volumul V al dosarului Tribunalului (...), primul ciclu procesual).

Potrivit acestei hotărâri de consiliu local, s-a hotărât organizarea parcului industrial pe trei zone funcționale:

- zona destinată unităților administrative ale parcului (clădire administrativă, centru financiar, stație de autobuz, punct termic etc) – loturile 3 și 4 spre Șoseaua de Centură;

- zona de producție (industrie ușoară nepoluantă cu posibilitatea concentrării pe diverse industrii de vârf) – loturile 1, 2, 5, 6-11, 24-26;

- zona de servicii, comerț (industrii producătoare de servicii, activități de depozitare și logistică, servicii conexe: curățenie, pază, servicii comerciale, activități hoteliere, asistență în afaceri) – loturile 12-23.

Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului (M) nr. (zzz)/28 mai 2015, s-a modificat Hotărârea Consiliului Local al Municipiului (M) nr. (yyy)/29 februarie 2012, aprobându-se Planul Urbanistic Zonal – Parcelare teren în vederea extinderii Parcului Industrial (...) II, situat pe strada (...) din (M), numerele cadastrale (...)64, (...)98 și (...)43 (M) (filele 53-56 din volumul V al dosarului Tribunalului (...), primul ciclu procesual).

Potrivit acestei hotărâri de consiliu local, s-au stabilit următoarele zone funcționale:

- zona destinată unităților administrative ale parcului – lotul 5 adiacent Șoselei de Centură;

- zona de industrie materiale de construcție (stație ecologică de betoane) – lotul 8;

- zona unităților de producție (industrie ușoară nepoluantă) destinate companiilor mici – lotul 16;

- zona de producție, industrie ușoară nepoluantă – restul de 32 de loturi.

Ulterior, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului (M) nr. (u)/09 ianuarie 2017, s-a modificat Hotărârea Consiliului Local al Municipiului (M) nr. (zzz)/28 mai 2015, aprobându-se Planul Urbanistic Zonal modificator, în ceea ce privește ,,parcelarea terenului pentru extinderea Parcului industrial (...) II, situat pe strada (...) din (M)”, identificat prin mai multe numere cadastrale, printre care și numărul cadastral (...), înscris în C.F. nr. (...) (M), care face obiectul Autorizației de construire nr. (xxx)/17.05.2018, supusă analizei în speța pendinte (filele 53-55 din volumul II al dosarului Tribunalului (...), primul ciclu procesual).

Potrivit acestei hotărâri de consiliu local, s-au stabilit următoarele zone funcționale (în sensul de teritorii pe care se desfășoară, cu preponderență, aceeași activitate):

- zona destinată unităților administrative ale parcului – loturile 3 și 12 adiacente Șoselei de Centură;

- zona unităților de producție (industrie ușoară nepoluantă) destinate companiilor mici – loturile 49-69;

- zona de producție, industrie ușoară nepoluantă – restul de 37 de loturi.

Cu titlu prealabil, Tribunalul a arătat că este de necontestat faptul că Parcul industrial (...) II de pe strada (...) din (M) se află situat în imediata vecinătate a cartierului rezidențial (CR) din municipiu, cartier format din case de locuit.

În acest context, prin toate hotărârile de consiliu local precitate, s-a urmărit împărțirea Parcului industrial (...) II în mai multe zone funcționale, dedicate activităților economice de tip industrial ce urmează a fi desfășurate în acest parc industrial, destinația fiecărei zone fiind stabilită în raport de distanța față de cartierul rezidențial (CR).

Astfel, zona de servicii, comerț (industrii producătoare de servicii, activități de depozitare și logistică, servicii conexe: curățenie, pază, servicii comerciale, activități hoteliere, asistență în afaceri) a fost amplasată chiar în proximitatea cartierului rezidențial (CR).

Pe de altă parte, zonele funcționale din Parcul industrial (...) II destinate unităților de producție (industrie ușoară nepoluantă) pentru companiile mici, precum și industriei ușoare nepoluante, au fost amplasate, prin Planul Urbanistic Zonal aprobat prin hotărârile de consiliu local precitate, la o distanță mai mare față de cartierul rezidențial (CR), cu scopul ca activitățile ce urmează a se desfășura în aceste zone să nu cauzeze disconfort și riscuri asupra sănătății locuitorilor din cartierul de case de locuit.

Tribunalul a constatat că, urmare a cererii pârâtei (P1) S.R.L., s-a eliberat Certificatul de urbanism nr. (xyzw)/18.05.2017, în scopul realizării ,,investiției inițiale în cadrul (P1) S.R.L., prin crearea unei noi unități de producție, construcție hală producție și spații administrative și împrejmuire”, pentru imobilul situat în (M), str. (S), nr. (n), județul (...), identificat prin numărul cadastral (...), înscris în C.F. nr. (...) (M) (filele 82-85 din volumul I al dosarului Tribunalului (...), primul ciclu procesual).

Instanța a arătat că, pentru obținerea autorizării unei lucrări de construire, o etapă obligatorie o constituie eliberarea certificatului de urbanism, care, prin art. 6 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, este definit ca fiind actul de informare prin care autoritățile publice fac cunoscute solicitantului, printre altele: informațiile privind regimul juridic, economic și tehnic al terenurilor și construcțiilor existente la data solicitării, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice și ale regulamentelor aferente acestora; stabilesc cerințele urbanistice care urmează să fie îndeplinite în funcție de specificul amplasamentului; stabilesc lista cuprinzând avizele/acordurile necesare în vederea autorizării executării lucrărilor de construire etc.

Pe de altă parte, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul prevede că ,,certificatul de urbanism este actul de informare cu caracter obligatoriu prin care autoritatea administrației publice județene sau locale face cunoscute regimul juridic, economic și tehnic al imobilelor și condițiile necesare în vederea realizării unor investiții, tranzacții imobiliare ori a altor operațiuni imobiliare, potrivit legii”.

Prin urmare, din perspectiva legislației urbanismului, rolul certificatului de urbanism este acela de a asigura, prin emiterea să, aplicarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, astfel cum rezultă din reglementarea cuprinsă în Capitolul III, Secțiunea a 4-a din Legea nr. 350/2001, rol concretizat, în principal, prin îndeplinirea funcției de informare a administrațiilor publice, dar și prin cea de mijloc de control de către autoritatea competentă a utilizării terenurilor, în anumite limite și conform anumitor scopuri.

Tribunalul mai arată că, în același timp, certificatul de urbanism produce efecte juridice, în sensul că obținerea lui, pe de o parte, conferă dreptul beneficiarului dreptul de a pretinde autorității competente o anumită conduită în legătură cu procedura de emitere a autorizației de construire, iar pe de altă parte, instituie obligativitatea respectării condițiilor stabilite pentru autorizare.

În speța pendinte, după cum rezultă din conținutul pct. 3 - ,,Regimul tehnic” al Certificatului de urbanism nr. (xyzw)/18.05.2017, ,,terenul este situat în zona de activități economice, subzone Ei.

Terenul a fost studiat prin PUZ modificator aprobat cu H.C.L. nr. (u)/09.01.2017 – la PUZ aprobat cu H.C.L. nr. (zzz)/2015 și corespunde lotului nr. (lp) – zona de servicii, comerț (industrii producătoare de servicii, activități de depozitare și logistică, servicii conexe: curățenie, pază, servicii comerciale, activități hoteliere, asistență de afaceri) – loturile 11, 13-25”.

La pagina nr. 3 din acest certificat de urbanism se menționează că ,,prezentul certificat de urbanism poate fi utilizat în scopul declarat, pentru ,,întocmire DTAC și obținere avize – investiție în cadrul (P1) S.R.L., prin crearea unei noi unități de producție, construcție hală producție și spații administrative și împrejmuire”.

Ulterior, în beneficiul pârâtei (P1) S.R.L. s-a eliberat Autorizația de construire nr. (xxx)/17.05.2018, prin care a fost autorizată executarea lucrărilor de construire pentru „investiție inițială în cadrul (P1) S.R.L., prin crearea unei noi unități de producție, construcție hală producție și spații administrative și împrejmuire.

La recepția lucrării se va prezenta certificat de performanță energetică și va fi realizată perdeaua de protecție.” Autorizația de construire a fost emisă pentru imobilul situat în (M), str. (S), nr. (n), județul (...), identificat prin numărul cadastral (...), înscris în C.F. nr. (...) (M) (filele 79-81 din volumul I al dosarului Tribunalului (...), primul ciclu procesual).

Văzând dispozițiile art. 248 alin. (1) Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat, cu prioritate, asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

În ceea ce privește excepțiile de tardivitate, prescripție și lipsă de interes a reclamanților în promovarea acțiunii, tribunalul a avut în vedere considerentele Deciziei nr. (...)/CA/19.11.2021, prin care Curtea de Apel (M) a menținut soluția instanței de fond asupra acestor excepții, reținând că sunt aspecte nerecurate prin motivele de recurs, astfel că acestea au intrat în puterea lucrului judecat, în temeiul art. 430 alin. (2) Cod procedură civilă, și nu pot face obiectul analizei instanței de recurs.

Drept pentru care, în rejudecare, instanța nu a mai analizat excepțiile de tardivitate, prescripție și lipsă de interes a reclamanților în promovarea acțiunii, excepții invocate de pârâți.

În schimb, instanța a constatat că, în rejudecare, prin notele de ședință depuse la data de 09.02.2022 (filele 23-31 din volumul I al prezentului dosar), pârâta (P1) S.R.L. a înțeles să invoce excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și excepția inadmisibilității acțiunii, excepții pe care instanța le-a analizat în cele ce urmează.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, instanța de fond a apreciat că aceasta se impune a fi respinsă, ca neîntemeiată.

Astfel, reclamanții au calitatea de proprietari ai unor imobile cu destinația de locuințe, situate în cartierul rezidențial (CR) din Municipiul (M), în vecinătatea imobilului edificat de pârâta (P1) S.R.L., motiv pentru care aceștia sunt îndreptățiți să solicite instanței verificarea legalității autorizației de construire eliberată acestei pârâte, invocând un prejudiciu prin aceea că nu s-a respectat destinația zonei funcționale pe care se află amplasat lotul nr. (lp) în cadrul Parcului Industrial (...) II, susținând că sunt supuși poluării fonice și chimice produse de fabrica de mobilă care funcționează în obiectivul autorizat.

Or, în contextul în care este necesară respectarea dreptului la viață privată și la un mediu sănătos pentru persoanele ce locuiesc în imediata vecinătate a punctului de lucru al pârâtei (P1) S.R.L., tribunalul a apreciat că reclamanții și-au justificat calitatea de ,,persoane vătămate într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim”, având așadar calitatea procesuală activă pentru a promova prezenta acțiune, prin raportare și la dispozițiile art. 7 alin. (3) coroborat cu art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, instanța de fond a apreciat că și această excepție se impune a fi respinsă, ca neîntemeiată.

Pârâta (P1) S.R.L. a argumentat această excepție prin prisma faptului că admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ ar fi condiționată de deținerea calității procesuale active, iar deținerea calității procesuale active ar fi condiționată de existența unei lezări, care se produce la momentul existenței un prejudiciu.

Or, instanța a statuat în sensul că reclamanții au calitate procesuală activă în cauză, astfel că nu poate fi reținut raționamentul pârâtei, care a susținut că acțiunea ar fi inadmisibilă sub acest aspect.

În ceea ce privește fondul cererii de chemare în judecată, instanța a dat eficiență principiului tempus regit actum, procedând la verificarea legalității Autorizației de construire nr. (xxx)/17.05.2018 prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la data emiterii acestui act administrativ, știut fiind faptul că verificarea legalității oricărui act administrativ se face prin raportare la condițiile de legalitate impuse de legiuitor, la momentul emiterii acestuia.

Astfel, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, astfel cum acest text de lege era în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat, prevede că ,,executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisă în condițiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil – teren și/sau construcții – identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel”.

De asemenea, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 50/1991, republicată, „autorizația de construire se emite în baza documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, elaborată în condițiile prezentei legi, în temeiul și cu respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, avizate și aprobate potrivit legii”.

Totodată, potrivit art. 13 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, aprobate prin Ordinul nr. 839/2009 al Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței, ,,potrivit prevederilor art. 1 și ale art. 2 alin. (2) din Lege, executarea lucrărilor de construcții este permisă numai în baza și cu respectarea unei autorizații de construire/desființare emisă de autoritățile administrației publice locale, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil – teren și/sau construcții – identificat prin număr cadastral, în condițiile Legii, în temeiul și cu respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, legal aprobate, a cerințelor impuse prin certificatul de urbanism, avizele/acordurile exprimate, precum și, după caz, prin punctele de vedere/actele administrative ale autorităților pentru protecția mediului competente”.

După cum rezultă din cuprinsul Certificatului de urbanism nr. (xyzw)/18.05.2017, care a stat la baza emiterii Autorizației de construire nr. (xxx)/17.05.2018, autorizarea lucrărilor de construcții a avut la bază reglementările cuprinse în Hotărârea Consiliului Local al Municipiului (M) nr. (u)/09.01.2017, pentru aprobarea Planului Urbanistic Zonal modificator la Planul Urbanistic Zonal care fusese aprobat anterior prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului (M) nr. (zzz)/2015, în ceea ce privește ,,parcelarea terenului pentru extinderea Parcului industrial (...) II, situat pe strada (...) din (M)”, identificat prin mai multe numere cadastrale, printre care și numărul cadastral (...), înscris în C.F. nr. (...) (M) (filele 53-55 din volumul II al dosarului Tribunalului (...), primul ciclu procesual).

Conform proiectului autorizat, principalele caracteristici ale clădirii sunt următoarele: funcțiunea clădirii constă în producție mobilier pentru birouri și magazine, regim de înălțime autorizat P+Ep, cu H maxim cornișă = 8,42 m; POT = 26,95% autorizat; CUT = 0,31.

După cum instanța a dezvoltat mai sus, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului (M) nr. (u)/09.01.2017, s-au stabilit mai multe zone funcționale în ceea ce privește Parcul industrial (...) II, situat pe strada (...) din (M): zona destinată unităților administrative ale parcului – loturile 3 și 12 adiacente Șoselei de Centură; zona de servicii, comerț (industrii producătoare de servicii, activități de depozitare și logistică, servicii conexe: curățenie, pază, servicii comerciale, activități hoteliere, asistență în afaceri) – loturile 11, 13-25; zona unităților de producție (industrie ușoară nepoluantă) destinate companiilor mici – loturile 49-69; zona de producție, industrie ușoară nepoluantă – restul de 37 de loturi.

Tribunalul a constatat că lotul (parcela) nr. (lp), pe care se află amplasat terenul în discuție, corespunde zonei funcționale de servicii și comerț (industrii producătoare de servicii, activități de depozitare și logistică, servicii conexe: curățenie, pază, servicii comerciale, activități hoteliere, asistență în afaceri), astfel cum aceasta a fost stabilită prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului (M) nr. (u)/09.01.2017.

În cuprinsul Certificatului de urbanism nr. (xyzw)/18.05.2017 se face, de altfel, referire expresă la faptul că lotul (parcela) nr. (lp) se află situat în această zonă funcțională.

Așadar, este de necontestat de către părțile litigante aspectul că terenul pe care s-au edificat lucrările de construcții de către pârâta (P1) S.R.L. (autorizate prin autorizația de construire contestată) se află situat pe lotul (parcela) nr. (lp) a Parcului Industrial (...) II, lot care corespunde, potrivit Hotărârii Consiliului Local al Municipiului (M) nr. (u)/09.01.2017, zonei funcționale de servicii, comerț (industrii producătoare de servicii, activități de depozitare și logistică, servicii conexe: curățenie, pază, servicii comerciale, activități hoteliere, asistență în afaceri).

După cum rezultă din cuprinsul Certificatului de urbanism nr. (xyzw)/18.05.2017, există o necorelare în ceea ce privește solicitarea/scopul pentru care a fost emis certificatul de urbanism și reglementarea zonei prin Planul Urbanistic Zonal – zona de servicii, comerț, necorelare legată de funcțiunea zonei.

Aceeași necorelare a fost preluată și în cuprinsul Autorizației de construire nr. (xxx)/17.05.2018, contestată în speța pendinte.

Pentru o justă soluționare a cauzei, chestiunea litigioasă care se impune a fi tranșată este aceea de a se stabili dacă, prin eliberarea Autorizației de construire nr. (xxx)/17.05.2018, au fost respectate sau nu prevederile documentației de urbanism constând în Planul Urbanistic Zonal aprobat și modificat prin Hotărârile de Consiliu Local precitate, în concret dacă investiția autorizată respectă caracteristicile zonei funcționale în care se încadrează lotul nr. (lp) (parcela în discuție).

Astfel, reclamanții au susținut că, prin Autorizația de construire nr. (xxx)/17.05.2018, au fost autorizate lucrări de construire a unei unități de producție, care este incompatibilă cu zona funcțională în care se află situat lotul nr. (lp), astfel cum această zonă a fost stabilită prin hotărârile de consiliu local precitate.

Dimpotrivă, autoritățile publice pârâte (pârâții de rândul 1-3) au susținut că, prin autorizația de construire contestată, a fost aprobată edificarea unei construcții destinată strict pentru activități de servicii și comerț, fiind respectate astfel prevederile documentației de urbanism privind zona funcțională aferentă lotului nr. (lp).

Acești pârâți au susținut că activitatea societății (P1) S.R.L., în ceea ce privește obiectivul autorizat, s-ar circumscrie noțiunii de ,,industrie producătoare de servicii”, noțiune care explicitează aria de circumscriere a zonei funcționale de ,,servicii, comerț”, în cadrul documentației de urbanism aprobată prin hotărârile de consiliu local precitate.

Pârâții au argumentat această poziție inclusiv prin adresa nr. (...)/15.03.2021 emisă de Direcția Arhitectului Șef din cadrul Consiliului Județean (...), prin care se arată că, ,,deși sintagma industrii producătoare de servicii nu are o definiție cuprinsă într-un act normativ, aceasta poate include și serviciile de publicitate, în concret crearea materialelor publicitare” (fila 209 din volumul V al dosarului, primul ciclu procesual).

Autoritățile publice pârâte au mai susținut că investiția pentru care a fost autorizată pârâta (P1) S.R.L. se circumscrie obiectului principal de activitate al acesteia, constând în ,,activități ale agențiilor de publicitate”, care ar reprezenta o ,,industrie producătoare de servicii”, deoarece ar presupune servicii conexe funcțiunilor industriale, servicii care pot presupune și operațiuni subsidiare activităților de servicii, cum sunt activitățile de asamblare, ambalare etc.

În concret, acești pârâți au susținut că, raportat la Ordinul Institutului Național de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională – CAEN, obiectul principal de activitate al pârâtei (P1) S.R.L. (constând în ,,activități ale agențiilor de publicitate”) presupune furnizarea unei game complete de servicii de publicitate și de promovare, incluzând și producția de material publicitar.

Tribunalul a apreciat că nu pot fi reținute aceste argumente invocate de pârâții de rândul 1-3, pentru considerentele ce au fost dezvoltate în cele ce urmează.

Astfel, potrivit Certificatului constatator nr. (...)/06.05.2020 emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului (filele 84-88 din volumul V al Tribunalului (...), primul ciclu procesual), rezultă că pârâta (P1) S.R.L. are ca obiect principal de activitate cod CAEN 7311 – ,,Activități ale agențiilor de publicitate”.

Tribunalul a subliniat, însă, că potrivit aceluiași certificat constatator, rezultă că pârâta (P1) S.R.L. are ca obiect secundar de activitate și activitățile având cod CAEN 3101 - ,,fabricarea de mobilă pentru birouri și magazine”.

Prin Contractul de administrare și prestări de servicii conexe nr. 194 din data de 12.05.2015, Municipiul (M), în calitate de proprietar al terenului în suprafață de 77,42 hectare, situat în (M), strada (...), nr. 4, județul (...), alături de Agenția de Dezvoltare Locală (M) S.A., în calitate de administrator al terenului, au cedat pârâtei (P1) S.R.L., societate care activează în domeniul activităților agențiilor de publicitate și fabricarea de mobilă pentru birouri și magazine, dreptul de folosință liniștită și netulburată asupra infrastructurii comune și a infrastructurii exclusive existente la orice moment în Parcul Industrial în incinta căruia este situat terenul, precum și prestarea serviciilor, toate în schimbul plății de către pârâtă, în calitate de rezident, a taxei de administrare în cuantum de 0,50 Euro/m.p./an, plus TVA, calculată la suprafața de 6.647 m.p., situată pe strada (...), pusă efectiv la dispoziția pârâtei, din totalul suprafeței deținute de municipiul (M) (filele 87-102 din volumul I al dosarului Tribunalului (...), primul ciclu procesual).

Astfel cum rezultă din preambulul contractului, pârâta (P1) S.R.L. și-a exprimat, la data încheierii contractului, intenția fermă de a construi în incinta Parcului Industrial (...) (M) II construcțiile necesare pentru desfășurarea activităților sale de producție și a oricăror alte activități conforme Legilor aplicabile în materia parcurilor industriale.

S-a mai menționat că această pârâtă a fost selectată în urma procedurii de licitație publică deschisă desfășurată în data de 28.03.2017, iar contractul a fost încheiat în baza Legii nr. 186/2013 privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale și a Regulamentului de Funcționare a Parcului Industrial (...) II (M), aprobat în baza H.C.L. (M) nr. (...)/2012, modificat prin H.C.L. (M) nr. 512/25.07.2013 și H.C.L. (M) nr. 722/19.11.2015.

Contractul de administrare a fost urmat de încheierea Actului de constituire a unui drept de superficie autentificat sub nr. (...)/10.05.2017 de B.I.N. (...), încheiat între Municipiul (M), prin mandatar Agenția de Dezvoltare Locală (M) S.A., și pârâta (P1) S.R.L., prin care s-a constituit în favoarea pârâtei un drept de superficie asupra terenului în suprafață de 6.647 m.p., în vederea edificării de către pârâtă a oricăror construcții necesare în vederea desfășurării activităților agențiilor de publicitate și fabricarea de mobilă pentru birouri și magazine și/sau a oricăror altor activități ce îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația aplicabilă în materia parcurilor industriale, construcții care trebuie să respecte Planul Urbanistic Zonal, aprobat prin H.C.L. (M) nr. (zzz)/2015 (filele 249-261 din volumul I al dosarului Tribunalului (...), primul ciclu procesual).

După cum rezultă din cuprinsul cererii înregistrată la Municipiul (M) sub nr. (...)/09 mai 2018, pârâta (P1) S.R.L. a solicitat eliberarea unei autorizații de construire în vederea executării lucrărilor constând în „investiție inițială în cadrul (P1) S.R.L., prin crearea unei noi unități de producție, construcție hală producție și spații administrative și împrejmuire.” (filele 65-68 din volumul I al prezentului dosar, al doilea ciclu procesual).

Instanța a constatat că, la Capitolul 3, lit. k) din cererea pârâtei (P1) S.R.L. de autorizare, aceasta a bifat, în ceea ce privește construcția proiectată, că este de tipul ,,construcții pentru activități productive”, de producție.

Pe de altă parte, întreaga documentație care a stat la baza autorizației de construire contestate (și care a fost depusă în probațiune la dosar de către pârâtul Municipiul (M) face referire la executarea lucrărilor constând în „investiție inițială în cadrul (P1) S.R.L., prin crearea unei noi unități de producție, construcție hală producție și spații administrative și împrejmuire.”

Astfel, memoriul tehnic de arhitectură întocmit de proiectantul S.C. (...) S.R.L., care constituie anexă la autorizația de construire contestată (filele 103-132 din volumul II al dosarului Tribunalului (...), primul ciclu procesual), face referire, în cuprinsul Capitolului 2 - ,,Arhitectură”, la funcțiunea imobilului supus autorizării, aceasta constând în ,,producție mobilier pentru birouri și magazine”.

În acest capitol, Secțiunea 2.1.1. ,,Fluxul tehnologic”, se menționează: ,,Transformarea materiilor prime, a semifabricatelor și materialelor tehnologice în produse de mobilier pentru supermarket și birouri se face printr-un șir de operații și procese de prelucrare, care poartă denumirea de proces de fabricație.

Procesul de fabricație a mobilei este format din mai multe procese tehnologice, fiecare dintre ele urmărind modificarea dimensiunilor și formei și calității materialelor supuse prelucrării, prin operații și mijloace de prelucrare specifice”.

Chiar dacă obiectul principal de activitate al pârâtei (P1) S.R.L. este acela constând în ,,activități ale agențiilor de publicitate”, este neîndoielnic faptul că această pârâtă a solicitat eliberarea autorizației de construire nu pentru o construcție destinată unei activități de publicitate, ci pentru executarea lucrărilor constând în „investiție inițială în cadrul (P1) S.R.L., prin crearea unei noi unități de producție, construcție hală producție și spații administrative și împrejmuire.” Aceste lucrări se circumscriu obiectului său secundar de activitate, constând în activitatea având cod CAEN 3101 - ,,fabricarea de mobilă pentru birouri și magazine”.

Pe de altă parte, Autorizația de construire cu nr. (xxx)/17.05.2018 a fost eliberată tot pentru executarea lucrărilor constând în „investiție inițială în cadrul (P1) S.R.L., prin crearea unei noi unități de producție, construcție hală producție și spații administrative și împrejmuire.”

În contextul în care nici în cuprinsul legislației specifice amenajării teritoriului și urbanismului și nici în cuprinsul hotărârilor de consiliu local precitate nu sunt reglementate definițiile și caracteristicile noțiunilor de ,,producție”, ,,servicii” sau ,,comerț”, tribunalul a atribuit acestor noțiuni înțelesul lor din limbajul cotidian, uzual.

Astfel, este de notorietate faptul că serviciul reprezintă o activitate care oferă beneficii fără a presupune în mod obligatoriu un schimb de bunuri tangibile, în timp ce desfășurarea unei producții presupune prelucrarea materiei prime, deținerea și folosirea unor utilaje și echipamente tehnologice și obținerea unor produse finite.

În producție, accentul este pus pe tehnologie, utilaje și forța de muncă, în timp ce în materia serviciilor accentul este pus pe expertiza sau cunoștințele furnizorului de servicii.

Pentru a sublinia principalele diferențe dintre producția de bunuri și prestarea de servicii, tribunalul arată că serviciile sunt imateriale, intangibile, nestocabile (perisabile), inseparabile de persoana prestatorului și a utilizatorului, eterogene (variabile), iar producția și consumul lor sunt simultane.

Pe de altă parte, producția de bunuri este reprezentată de opusul acestor caracteristici.

Pornind de la caracteristicile noțiunilor de ,,producție” și respectiv de ,,servicii”, având în vedere conținutul întregii documentații premergătoare emiterii autorizației de construire, este neîndoielnic faptul că, atât beneficiarul, cât și emitentul autorizației de construire contestate au cunoscut faptul că lucrările vizate de Autorizația de construire cu nr. (xxx)/17.05.2018 privesc inclusiv activitatea de producție a mobilei pentru birouri și magazine (pe lângă spații administrative și împrejmuire), sub acest aspect neavând relevanță activitatea principală a pârâtei (P1) S.R.L. (constând în ,,activități ale agențiilor de publicitate”).

Împrejurarea că activitatea pârâtei (P1) S.R.L. se încadrează la activitatea ,,de producție” rezultă inclusiv din enumerarea activităților aferente zonei funcționale de ,,servicii, comerț”, astfel cum aceste activități au fost enunțate în cuprinsul Hotărârii Consiliului Local al Municipiului nr. (u)/09 ianuarie 2017: industrii producătoare de servicii, activități de depozitare și logistică, servicii conexe: curățenie, pază, servicii comerciale, activități hoteliere, asistență în afaceri.

Niciuna dintre aceste activități nu are vreo legătură cu activitățile de producție.

Chiar dacă nici în cuprinsul legislației specifice amenajării teritoriului și urbanismului și nici în cuprinsul hotărârilor de consiliu local precitate nu sunt reglementate definițiile și caracteristicile noțiunii de ,,industrii producătoare de servicii”, având în vedere argumentele dezvoltate mai sus, este evident că există o diferență între activitățile de producție și cele de servicii (în care se încadrează și categoria de ,,industrii producătoare de servicii”), iar activitatea pârâtei (P1) S.R.L., de producție a mobilei pentru birouri și magazine, nu se încadrează în această din urmă categorie.

Relevant pentru justa soluționare a cauzei și pentru interpretarea corectă a naturii activității desfășurate de pârâta S.C. (P1) S.R.L. în cadrul obiectivului autorizat prin Autorizația de construire nr. (xxx)/17.05.2018 este și conținutul Autorizației de mediu nr. (abc)/16.11.2020, eliberată de Agenția pentru Protecția Mediului (...) (filele 70-90 din volumul IV, primul ciclu procesual).

La pagina nr. 1 din această autorizație de mediu (fila 70 din volumul IV, primul ciclu procesual), se menționează că aceasta s-a emis pentru activitățile desfășurate de pârâta S.C. (P1) S.R.L. în Municipiul (M), str. (S), nr. (n), județul (...), aferent numărului cadastral (...), înscris în CF nr. (...) (M), aceasta fiind exact locația amplasamentului cu privire la care s-a eliberat autorizația de construire contestată: lotul nr. (lp) din Parcul Industrial (...) II din (M).

Printre activitățile autorizate de Agenția pentru Protecția Mediului (...) se află și activitățile având cod CAEN 1610 - ,,tăierea și rindeluirea lemnului”; cod CAEN 3101 - ,,fabricarea de mobilă pentru birouri și magazine”; cod CAEN 3102 - ,,fabricarea de mobilă pentru bucătării”; cod CAEN 3109 - ,,fabricarea de mobilă n.c.a.”.

În cuprinsul autorizației de mediu, s-a menționat la paginile nr. 6-7, că amplasamentul include și o hală de producție, cu suprafața construită de 1.756 m.p., care cuprinde, ca și unitate funcțională, inclusiv un atelier de tâmplărie în suprafață de 465 m.p., acest atelier incluzând un sector de debitare C.N.C. prin frezare, un sector debitare liniară și un sector de asamblare tâmplărie, toate aceste activități fiind specifice activității de producție.

Instanța de fond a constatat că atelierul de tâmplărie în suprafață de 465 m.p. este menționat în cuprinsul autorizației de mediu în mod distinct față de atelierul debitare C.N.C. cu laser (în suprafață de 95 m.p.), atelierul de printare-plotare (în suprafață de 99 m.p.) și atelierul de asamblare și finisare (în suprafață de 295 m.p.).

Pe de altă parte, în cuprinsul autorizației de mediu, la pagina nr. 7 (fila 76 din volumul IV, primul ciclu procesual), se face referire la utilajele specifice care deservesc activitatea pârâtei S.C. (P1) S.R.L. din locația amintită, printre acestea fiind enumerate utilaje specifice activității de tăiere și rindeluire a lemnului: mașină CNC pentru frezare router cu sistem de exhaustare, fierăstrău circular cu masă, cu sistem de exhaustare, fierăstrău cu pânză panglică etc.

Așadar, în cuprinsul Autorizației de mediu nr. (abc)/16.11.2020, Agenția pentru Protecția Mediului (...) a făcut referire, în mod expres, la existența unui atelier de producție având întreaga dotare materială necesară: spațiu de producție, utilaje specifice, scule, dispozitive etc.

De menționat, în plus, că, după cum se menționează la pagina nr. 11 din autorizația de mediu (fila 80 din volumul IV, primul ciclu procesual), în cadrul atelierului de tâmplărie au loc următoarele operațiuni: ,,prelucrarea mecanică a reperelor din lemn”, ,,prelucrarea prin asamblare a reperelor din lemn” și ,,șlefuirea” acestora.

Chiar dacă Autorizația de mediu nr. (abc)/16.11.2020 este ulterioară Autorizației de construire nr. (xxx)/17.05.2018, sunt relevante pentru justa soluționare a cauzei constatările efectuate în teren de către prepușii Agenției pentru Protecția Mediului (...), cu privire la construcțiile edificate de pârâta S.C. (P1) S.R.L. pe amplasamentul lotului nr. (lp) din Parcul Industrial (...) II.

Or, atâta timp cât niciuna dintre părțile litigante nu a susținut că această pârâtă ar fi edificat construcții care exced autorizației de construire contestate și în lipsa unor dovezi contrare, se poate concluziona că lucrările de construcții realizate de pârâta S.C. (P1) S.R.L. s-au efectuat în baza Autorizației de construire nr. (xxx)/17.05.2018.

Pe de altă parte, potrivit Procesului-verbal de control nr. (...) încheiat în data de 28.10.2020 de Inspectoratul Regional în Construcții Nord-Vest, ca urmare a controlului efectuat în perioada 21.10 - 28.10.2020 la punctul de lucru al pârâtei de rândul 4 situat în Municipiul (M), str. (S), nr. (n), județul (...), s-a verificat legalitatea emiterii Autorizației de construire nr. (xxx)/17.05.2018 (contestată în speța pendinte), constatându-se următoarele neconformități (filele 269-279 din volumul V, primul ciclu procesual): referitor la modul de încadrare în reglementările din documentațiile urbanistice, s-a constatat o necorelare în ceea ce privește scopul pentru care a fost emisă Autorizația de construire nr. (xxx)/17.05.2018 - ,,Investiție inițială în cadrul (P1) S.R.L. prin crearea unei noi unități de producție, construcție hală producție și spații administrative și împrejmuire” și reglementarea zonei funcționale – zonă de servicii, comerț (industrii producătoare de servicii, activități de depozitare și logistică, servicii conexe: curățenie, pază, servicii comerciale, activități hoteliere, asistență în afaceri), necorelare legată de funcțiunea zonei.

Astfel, inspectorii care au efectuat controlul au constatat că, în zona de servicii, comerț, instituită prin Planul Urbanistic Zonal aprobat prin H.C.L. (M) nr. (u)/09.01.2017 – Parcul Industrial (...) II, pe terenul ce corespunde lotului nr. (lp), este permisă construirea de construcții cu denumirea de ,,hală”, dar cu funcțiunile aprobate de ,,servicii, comerț”.

Analizând construcția cu denumirea de ,,hală”, Inspectoratul Regional în Construcții Nord-Vest a constatat că aceasta se încadrează în prevederile Planului Urbanistic Zonal aprobat prin H.C.L. (M) nr. (u)/09.01.2017, dar nu cu funcțiunea de unitate de producție – hală de producție, ci cu funcțiunile aprobate de ,,servicii, comerț - industrii producătoare de servicii, activități de depozitare și logistică, servicii conexe: curățenie, pază, servicii comerciale, activități hoteliere, asistență în afaceri”.

Având în vedere cele prezentate mai sus, prin Procesul-verbal de control încheiat în data de 28.10.2020 de Inspectoratul Regional în Construcții Nord-Vest, s-a constatat că Autorizația de construire nr. (xxx)/17.05.2018 nu se încadrează în prevederile Planului Urbanistic Zonal aprobat prin H.C.L. (M) nr. (u)/09.01.2017 (documentația urbanistică ce reglementează zona în care se situează imobilul înscris în CF nr. (...), având număr cadastral (...), în ceea ce privește funcțiunea unitate de producție constând în ,,hală de producție”, fiind emisă cu nerespectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, aprobate potrivit legii.

Totodată, prin Procesului-verbal de control nr. (...) încheiat în data de 28.10.2020 de Inspectoratul Regional în Construcții Nord-Vest, ca urmare a controlului efectuat în perioada 21.10 - 28.10.2020 la punctul de lucru al pârâtei de rândul 4 situat în Municipiul (M), str. (S), nr. (n), județul (...), s-a verificat legalitatea emiterii Certificatului de urbanism nr. (xyzw)/18.05.2017 (filele 281-290 din volumul V, primul ciclu procesual), constatându-se că în cuprinsul acestuia există o necorelare în ceea ce privește solicitarea/scopul pentru care a fost emis certificatul de urbanism și reglementarea zonei – zona de servicii, comerț, necorelare legată de funcțiunea zonei.

Tribunalul a apreciat că, deși Autorizația de mediu nr. (abc)/16.11.2020 emisă de Agenția pentru Protecția Mediului (...), Procesul-verbal de control nr. (...) din data de 28.10.2020 și Procesul-verbal de control nr. (...) din data de 28.10.2020, ambele încheiate de Inspectoratul Regional în Construcții Nord-Vest, au fost emise ulterior autorizației de mediu contestate, relevant este aspectul că toate aceste acte administrative confirmă aceeași stare de fapt, și anume că pârâta (P1) S.R.L. desfășoară o activitate de producție mobilă în imobilul constând în hală de producție și spații administrative situat în (M), str. (...), nr. (n), județul (...), pe parcela nr. (lp) situată în Parcul Industrial (...) II, imobil construit în baza Autorizației de construcție nr. (xxx)/17.05.2018.

În contextul în care niciunul dintre aceste acte administrative nu a fost revocat de către autoritățile publice emitente și nici anulat de către instanța de contencios administrativ competentă, tribunalul a apreciat că toate constatările cuprinse în aceste acte administrative corespund adevărului și prescripțiilor legale, mai ales că nici nu s-a susținut și nu s-a dovedit de către părțile litigante că lucrările de construcții la care se face referire în aceste acte administrative ar excede Autorizației de construcție nr. (xxx)/17.05.2018.

Nu în ultimul rând, aspectul că pârâta (P1) S.R.L. desfășoară în imobilul în litigiu o activitate de producție rezultă inclusiv din considerentele și din dispozitivul Sentinței nr. 220 din data de 18.11.2021, pronunțată de Tribunalul (...), Secția a II-a Civilă, în dosarul nr. (...)/2021*, menținută prin Decizia nr. (...)/03 mai 2022, pronunțată în același dosar de Curtea de Apel (M), Secția a II-a Civilă (filele 32-53 din volumul I al prezentului dosar).

Astfel, prin Sentința nr. 220 din data de 18.11.2021, Tribunalul (...) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții (R1) și (R2), în contradictoriu cu pârâții S.C. (P1) S.R.L., AGENȚIA DE DEZVOLTARE LOCALĂ (M) S.A. și MUNICIPIUL (M), prin PRIMARUL MUNICIPIULUI (M), și a obligat pârâta de rândul l la oprirea activității de producție mobilă din imobilul hală producție și spații administrative situat în (M), str. (S), nr. (n), județul (...), pe parcela nr. (lp), înscrisă în C.F. (...) (M) sub nr. cadastral (...), situată în Parcul Industrial (...) II, imobil construit în baza autorizației de construcție nr. (xxx)/17.05.2018 emisă de Primarul Municipiului (M), în termen de 30 de zile de la rămânea definitivă a acestei hotărâri.

Relevante sunt considerentele avute în vedere de către Curtea de Apel (M), Secția a II-a Civilă, atunci când a pronunțat Decizia nr. (...)/03 mai 2022, prin care a respins cererea de apel formulată împotriva Sentinței Tribunalului (...) nr. 220 din data de 18.11.2021: ,,(...) oprirea activității pârâtei (P1) S.R.L. se impune pentru nerespectarea Planului Urbanistic Zonal, a Regulamentului de funcționare a parcurilor industriale, precum și a Hotărârilor Consiliului Local care le aprobă.

Astfel cum s-a reținut mai sus, este probat fără dubiu că pârâta (P1) S.R.L. desfășoară activitate de producție mobilă pe o parcelă de teren din cadrul parcului industrial care, potrivit actelor normative arătate în alineatul precedent, este arondată zonei de comerț și de servicii, și nu zonei de producție, pentru care sunt prevăzute alte parcele.

Împrejurarea că încheierea contractului de administrare a fost precedată de o licitație publică deschisă, că pârâta a primit certificat de urbanism, autorizație de construcție, autorizație de mediu și toate autorizațiile necesare pentru realizarea construcției și începerea activității, nu are relevanță în cauză, întrucât nu este în măsură să acopere nelegalitatea desfășurării activității de producție de către pârâtă (P1) S.R.L. pe o parcelă de teren unde nu era permisă această activitate, ci doar cea de servicii și comerț, fiind situată în vecinătatea zonei de locuit.

Și acesta este un argument suficient pentru admiterea cererii de oprire a activității de producție de mobilă a pârâtei (P1) S.R.L., aceasta putând însă să desfășoare alte activități care corespund prevederilor Planului Urbanistic Zonal și Regulamentului de funcționare a parcurilor industriale.

Față de această stare de fapt și de drept reținută de instanță, nu are relevanță împrejurarea că la dosar nu există o probă tehnică din care să rezulte că nivelul zgomotului produs de utilajele pârâtei depășesc limita maximă admisă, instanța reținând acest aspect pe baza propriilor simțuri, cu ocazia cercetării la fața locului, și pe baza înregistrărilor audio-video depuse la dosar, după cum nu mai are relevanță îndeplinirea de către pârâtă (P1) S.R.L. a obligației de realizare a perdelei fonice.

Întrucât, deși nu s-a menționat în dispozitivul hotărârii atacate, din considerente rezultă că oprirea activității de fabricare mobilă a pârâtei (P1) S.R.L. se impune până la obținerea autorizației de mediu și până la realizarea perdelei fonice, Curtea constată că oprirea activității de producție mobilă a pârâtei (P1) S.R.L. se impune nu numai până la aceste limite temporale, ci în mod definitiv, față de încălcarea prevederilor Planului Urbanistic Zonal, astfel cum s-a reținut mai sus”.

Este adevărat că, la momentul pronunțării prezentei hotărâri, Sentința Tribunalului (...) nr. 220 din data de 18.11.2021 nu era definitivă (în contextul în care exista posibilitatea exercitării căii de atac a recursului împotriva Deciziei Curții de Apel (M) nr. (...)/03 mai 2022), însă tribunalul a apreciat că relevantă este poziția procesuală exprimată de pârâta (P1) S.R.L. în cadrul dosarului nr. (...)/2021*, aceasta recunoscând că desfășoară activitatea de producție de mobilă pe amplasamentul aferent lotului nr. (lp) și că a solicitat eliberarea autorizației de construire cu intenția vădită de a desfășura această activitate.

De altfel, aceeași poziție a adoptat-o pârâta (P1) S.R.L. și în prezentul dosar, susținând că a fost de bună-credință și s-a aflat într-o eroare comună și invincibilă cu privire la zona funcțională pe care se află amplasată parcela nr. (lp), decurgând din aceea că toate documentele care au fost pregătite de autoritățile publice locale și au fost avute în vedere la licitația publică de atribuire a parcelei nr. (lp) evidențiau faptul că această parcelă era destinată activității de producție.

Așadar, chiar beneficiara autorizației de construire a recunoscut că a solicitat autorizarea unor lucrări de construire destinate activității de producție, iar Autorizația de construire nr. (...)/17.05.2018 a fost eliberată tocmai în acest scop, pentru realizarea unei investiții constând în ,,crearea unei noi unități de producție, construcție hală producție”.

Însă, tribunalul a apreciat că nu se poate reține că pârâta (P1) S.R.L. ar fi fost în eroare cu privire la zona funcțională pe care se află situat lotul nr. (lp), de vreme ce toate hotărârile de consiliu local precitate, prin care s-a aprobat și ulterior s-a modificat Planul Urbanistic Zonal, au fost aduse la cunoștința publicului, putând fi accesate de către orice persoană interesată în cunoașterea lor.

Pe de altă parte, pârâta (P1) S.R.L. a fost informată asupra lotului nr. (lp) inclusiv prin Certificatul de urbanism nr. (xyzw)/18.05.2017, în cuprinsul căruia se menționează, la pct. 3 - ,,Regimul tehnic”, următoarele: ,,terenul este situat în zona de activități economice, subzone Ei.

În aceste condiții, nu poate fi vorba despre o eroare comună și invincibilă a pârâtei (P1) S.R.L., atât beneficiarul, cât și emitentul autorizației de construire contestate cunoscând și asumându-și faptul că lucrările vizate de Autorizația de construire nr. (xxx)/17.05.2018 privesc inclusiv activitatea de producție.

Pentru toate argumentele dezvoltate mai sus, tribunalul a apreciat că, prin autorizarea unei ,,hale de producție” într-o zonă funcțională din cadrul Parcului Industrial (...) II în care este permisă doar edificarea unor construcții cu funcțiunile aprobate de ,,servicii, comerț”, Autorizația de construire nr. (xxx)/17.05.2018 nu se încadrează în prevederile Planului Urbanistic Zonal aprobat prin H.C.L. (M) nr. (u)/09.01.2017 (documentația urbanistică ce reglementează zona în care se situează imobilul înscris în CF nr. (...), având număr cadastral (...), fiind emisă astfel cu nerespectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, aprobate potrivit legii.

Așadar, prin eliberarea autorizației de construire contestate, au fost încălcate prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 50/1991, republicată, raportat la art. 13 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, aprobate prin Ordinul nr. 839/2009 al Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței.

Deși doar aceste motive de nelegalitate a Autorizației de construire nr. (xxx)/17.05.2018 reprezintă argumente suficiente pentru a se dispune anularea acestui act administrativ, instanța a analizat, în continuare, și celelalte motive de nelegalitate invocate de reclamanți.

Astfel, reclamanții au mai invocat, ca motiv de nelegalitate al autorizației de construire, și lipsa acordului vecinilor.

Cu privire la acest motiv de nelegalitate, tribunalul a reținut că, potrivit prevederilor Anexei nr. 1 la Legea nr. 50/1991, republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, pct. 2.5.6 (forma în vigoare la data emiterii autorizației de construire contestate), documentația tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții trebuie să cuprindă și acordul vecinilor, conform prevederilor legale în vigoare, exprimat în forma autentică, pentru construcțiile noi, amplasate adiacent construcțiilor existente sau în imediata lor vecinătate – și numai dacă sunt necesare măsuri de intervenție pentru protejarea acestora -, pentru lucrări de construcții necesare în vederea schimbării destinației în clădiri existente, precum și în cazul amplasării de construcții cu altă destinație decât cea a clădirilor învecinate.

De asemenea, potrivit art. 27 alin. (1) lit. c) din Ordinul Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței nr. 839/2009, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, ,,Acordul vecinilor, prevăzut la pct. 2.5.6. al secțiunii I “Piese scrise” a cap.

A. “Documentația tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de construire - D.T.A.C.”, prevăzut în anexa nr. 1 la Lege, este necesar în următoarele situații: (…) c) în cazul amplasării de construcții cu altă destinație decât cea a clădirilor învecinate”.

În ceea ce privește forma pe care trebuie să o îmbrace acordul exprimat de vecini, potrivit art. 27 alin. (5) din același Ordin, se stipulează că acordul vecinilor este valabil numai în formă autentică.

În contextul în care obiectul Autorizației de construire nr. (xxx)/17.05.2018 îl constituie, astfel cum s-a precizat anterior, inclusiv realizarea unei investiții constând în ,,crearea unei noi unități de producție, construcție hală producție”, iar această construcție are o altă destinație decât cea a clădirilor învecinate (clădiri care se află situate în zona funcțională de servicii, comerț), în accepțiunea Legii nr. 50/1991, cu modificările și completările ulterioare, tribunalul a apreciat că, pentru edificarea halei de producție, era necesară obținerea acordului proprietarilor imobilelor învecinate, exprimat în formă autentică, conform pct. 2.5.6. din Anexa nr. 1 la Legea nr. 50/1991, republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

Având în vedere că, în speța pendinte, nu s-a făcut dovada acestui acord, instanța de fond a reținut nelegalitatea emiterii Autorizației de construire nr. (xxx)/17.05.2018 și prin prisma nerespectării cerinței de legalitate impusă de pct. 2.5.6. din Anexa nr. 1 la Legea nr. 50/1991, republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, coroborat cu art. 27 alin. (1) lit. c) din Ordinul Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței nr. 839/2009.

Însă, tribunalul a mai arătat că, având în vedere particularitățile speței pendinte, chiar și în cazul în care ar fi existat acordul vecinilor, acest acord nu ar fi putut complini celelalte vicii ale autorizației de construire, în speță nerespectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, aprobate potrivit legii.

În continuare, tribunalul a reținut că reclamanții au mai invocat încălcarea prevederilor art. 11 alin. (1) pct. 45 din Ordinul Ministerului Sănătății nr. 119/2014, potrivit căruia ,,distanțele minime de protecție sanitară între teritoriile protejate și perimetrul unităților care produc disconfort și riscuri asupra sănătății populației sunt următoarele: (…) 45.

Depozite de fier vechi, cărbuni și ateliere de tăiat lemne – 100 m”.

Tribunalul a constatat că acest text de lege are acest conținut doar începând din data de 21 august 2018, atunci când Ordinul nr. 119/2014 a fost modificat prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 994/2018.

Prin urmare, în contextul în care verificarea legalității unui act administrativ se face prin raportare la condițiile de legalitate impuse de legiuitor la momentul emiterii acestuia, art. 11 alin. (1) pct. 45 din Ordinul Ministerului Sănătății nr. 119/2014, în forma indicată de reclamanți, nu este incident speței pendinte.

Așadar, având în vedere că în obiectivul autorizat prin Autorizația de construire nr. (xxx)/17.05.2018 se desfășoară și o activitate de tâmplărie (fiind încorporat și un atelier de tâmplărie în cadrul fabricii existente în această locație), instanța fondului a reținut că trebuie verificat dacă prin emiterea autorizației de construire în această manieră au fost încălcate prevederile art. 11 alin. (1) din Ordinul Ministerului Sănătății nr. 119/2014, pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, în forma în vigoare de la momentul emiterii acestui act administrativ: ,,(1) Distanțele minime de protecție sanitară între teritoriile protejate și o serie de unități care produc disconfort și riscuri asupra sănătății populației sunt următoarele: (…) Depozitele de combustibil, fier vechi și ateliere de tăiat lemne – 50 m”.

Art. 1 lit. d) din același act normativ definește ,,teritoriul protejat” ca fiind ,,teritoriul în care nu este permisă depășirea concentrațiilor maxime admise pentru poluanții fizici, chimici și biologici din factorii de mediu; acesta include zone de locuit, parcuri, rezervații naturale, zone de interes balneoclimateric, de odihnă și recreere, instituții social-culturale, de învățământ și medicale”.

Aceste texte de lege reglementează interdicția amplasării unei unități ce are vocația de a produce disconfort și riscuri asupra sănătății populației (depozitele de combustibil, fier vechi și ateliere de tăiat lemne) la o distanță mai mică de 50 metri față de o zonă rezidențială.

De menționat că aceste texte de lege se impun a fi interpretate în sensul că, dacă legiuitorul a prevăzut această interdicție în cazul unui simplu atelier de tâmplărie, cu atât mai mult această interdicție se aplică în cazul unei fabrici care încorporează și un atelier de tâmplărie, unde activitățile în discuție se desfășoară la o scară mai mare.

În speța pendinte, distanța dintre locuințele reclamanților și obiectivul autorizat prin Autorizația de construire nr. (xxx)/17.05.2018 este mai mică de 50 metri.

Astfel, planșa fotografică depusă în probațiune la fila 338 din volumul V al dosarului Tribunalului (...) (din primul ciclu procesual), indică faptul că distanța în discuție este de 41 metri și 10 centimetri, iar prin notele de ședință depuse de autoritățile publice pârâte la data de 23.03.2021, acestea recunosc faptul că distanța în discuție este de circa 45 metri (filele 210-215 din volumul V al dosarului Tribunalului (...).

Drept pentru care, instanța de fond a apreciat că Autorizația de construire nr. (xxx)/17.05.2018 este nelegală și prin prisma încălcării art. 11 alin. (1) din Ordinul nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, emis de către Ministerul Sănătății, în forma în vigoare a acestui text de lege de la momentul emiterii actului administrativ contestat.

În ceea ce privește celelalte motive de nelegalitate invocate de reclamanți cu privire la autorizația de construire contestată, instanța de fond a reținut că, după cum rezultă din adresa nr. (...)/S.A.A.A./31.08.2020, emisă de Agenția pentru Protecția Mediului (...), ca urmare a depunerii de către pârâta S.C. (P1) S.R.L. a solicitării de eliberare a autorizației de mediu pentru proiectul constând în „Investiție inițială în cadrul (P1) S.R.L., prin crearea unei noi unități de producție, construcție hală producție și spații administrative și împrejmuire”, coroborat cu o sesizare din partea reclamantului (R1) privind poluarea fonică produsă de activitatea desfășurată de această pârâtă, s-au efectuat verificări ale amplasamentului de către inspectorii de mediu, cu ocazia cărora s-au constatat următoarele aspecte (filele 19-20 din volumul V al dosarului Tribunalului (...), primul ciclu procesual):

- zona verde de protecție (cu lățimea de 18 metri) față de zona de locuințe, impusă prin PUZ-ul aprobat prin H.C.L. nr. (yyy)/2012, era parțial amenajată, urmând a fi finalizată în termen de 30 zile prin plantarea de arbori, în zig-zag, pentru realizarea perdelei de protecție;

- s-a constatat că toate utilajele, inclusiv echipamentele de exhaustare și filtrare, sunt în conformitate cu Directiva 20106/42/CE (referitoare la utilaje), conform manualelor de utilizare și întreținere puse la dispoziție de către titular, la verificarea amplasamentului.

Echipamentele de exhaustare situate în afara halei, spre zona de locuințe, erau echipate cu atenuatoare de zgomot;

- Direcția de Sănătate Publică (...) a efectuat determinări ale nivelului de zgomot la locuința reclamanților (R1) și (R2), constatând că nivelul de zgomot nu depășește limita maximă admisă (LMA), conform Ordinului Ministerului Sănătății nr. 119/2014, cu modificările și completările ulterioare.

Acest aspect se coroborează și cu constatările consemnate în Buletinul de determinare a zgomotului nr. (...)/06.08.2020, întocmit de Direcția de Sănătate Publică (...) (filele 27-30 din volumul V al dosarului Tribunalului (...), primul ciclu procesual);

- distanța dintre perimetrul unității pârâtei S.C. (P1) S.R.L. și ferestrele reclamanților este de 19,6 metri, peste distanța de 15 metri, stabilită prin art. 5 din Ordinul Ministerului Sănătății nr. 119/2014.

La această distanță, se adaugă zona verde de protecție sanitară impusă prin PUZ, cu lățimea de 18 metri, astfel că distanța dintre zona de locuire și echipamentele de exhaustare montate în interiorul halei de producție este de 37,60 metri.

Constatări similare sunt reținute și prin „Referatul de evaluare a impactului activităților care se vor desfășura la obiectivul de investiție: Fabricare de mobilă pentru birouri și activități ale agențiilor de publicitate situat în (M), str. (S) nr. (n), jud. (...), asupra confortului și sănătății populației”, realizat de Institutul Național de Sănătate Publică și Centrul Regional de Sănătate Publică Iași și înregistrat la această instituție sub nr. (...)/27.10.2020 (filele 41-77 din volumul I al Tribunalului (...), primul ciclu procesual).

Prin urmare, instanța de fond a apreciat că reclamanții nu au dovedit încălcarea celorlalte prevederi legale invocate din cuprinsul Ordinului Ministerului Sănătății nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, în forma în vigoare de la momentul emiterii autorizații de construire: art. 5, art. 7, art. 9, art. 10 și art. 13.

Însă, în contextul în care celelalte motive de nelegalitate ale actului administrativ contestat, astfel cum au fost dezvoltate mai sus, sunt suficiente pentru a fi dispusă anularea acestuia, pentru toate considerentele de fapt și de drept care preced, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 1 alin. (1) din Legea nr. 51/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții (R1) și (R2) și, în consecință, a dispus anularea Autorizației de construire nr. (xxx)/17.05.2018 emisă în favoarea pârâtei S.C. (P1) S.R.L., prin care a fost autorizată realizarea unei noi unități de producție, construcție hală producție, spații administrative și împrejmuire, la imobilul situat în (M), str. (S), nr. (n), județul (...) - Parcul Industrial (...) II, identificat prin numărul cadastral (...), înscris în CF nr. (...) (M).

Raportat la prevederile art. 453 alin. (1) Cod procedură civilă, constatând culpa procesuală a pârâților, instanța de fond a obligat în solidar pe aceștia să plătească reclamanților suma de 8.818 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în suma de 250 lei reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru (din care suma de 50 lei taxă judiciară de timbru la fond – fila 19 din volumul I, primul ciclu procesual, și suma de 200 lei taxă judiciară de timbru în recurs – fila 18 din dosarul de recurs) și suma de 8.568 lei reprezentând contravaloarea onorariului de avocat în fața instanțelor de fond și de recurs (filele 316-317 din volumul V al dosarului, primul ciclu procesual; filele 102-105 din dosarul de recurs).

Împotriva Sentinței civile (...)/CA/2022 a declarat recurs recurenta SC (P1) SRL, prin care a solicitat admiterea recursului formulat împotriva Sentinței civile cu nr. (...)/17.06.2022 pronunțată de către Tribunalul (...) ca fiind fondat, casarea acesteia și ca urmare a rejudecării să dispună:

a) pe cale de excepție:

- respingerea cererii de chemare în judecată de către reclamanții (R1) și (R2) ca fiind formulată de persoane care nu au calitate procesuală activă, cu consecința menținerii ca temeinic și legal a actului administrativ atacat;

- respingerea cererii de chemare în judecată introdusă de către reclamanții (R1) și (R2) ca fiind inadmisibilă cu consecința menținerii ca temeinic și legal a actului administrativ atacat;

b) pe fond:

- respingerea cererii de chemare în judecată introdusă de către reclamanții (R1) și (R2) ca fiind nefondată, cu consecința menținerii ca temeinic și legal a actului administrativ atacat;

- cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial pentru toate fazele procesuale și taxa de timbru.

În motivare, a arătat că, conform art. 501 alin. 1 Cod procedură civilă – „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul”, coroborat cu art. 501 alin. 3 Cod procedură civilă - „După casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată”.

Prin decizia instanței de recurs, se poate observa faptul că s-au trasat în mod obligatoriu următoarele directive:

- în raport de aceste considerente, dată fiind incidența motivului de casare prevăzut de art. 488, pct. 6 noul Cod de procedură civilă, Curtea a reținut că hotărârea atacată este una nelegală, fapt pentru care a admis recursul, potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (1) Cod procedură civilă, coroborat cu prevederile art. 498 Cod procedură civilă, „a casat sentința recurată în parte cu privire la soluția pronunțată pe fondul acțiunii formulată de reclamanți cu trimiterea cauzei spre rejudecare, ocazie cu care se vor examina toate susținerile și apărările părților prin raportare la obiectul dedus judecății și probele administrate – pagina 15 paragraf 8 decizie;

- în rejudecare, instanța va stabili tipul activității autorizate a fi desfășurată de către SC (P1) SRL, prin raportare la probele administrate, precum și legalitatea autorizării lui prin raportare la documentațiile de urbanism aplicabile zonei, indicate inclusiv în certificatul de urbanism eliberat, precum și a obligativității obținerii unor avize ori acorduri prealabile, invocate de reclamanți, un reper important fiind de asemenea certificatul de urbanism emis în acest sens – pagina 15 paragraf 9 decizie;

- după stabilirea stării de fapt, în urma propriei aprecieri asupra probelor administrate, instanța va verifica legalitatea emiterii autorizației de construire prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de reclamanți și a apărărilor pârâților – pagina 15 paragraf 10 decizie.

Consideră hotărârea judecătorească pronunțată de instanța de fond în urma rejudecării ca fiind nelegală pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce urmează.

Astfel, cu titlu preliminar critică soluția pronunțată de către prima instanță de judecată în rejudecare, cu privire la cele două excepții invocate de către societatea comercială (P1) SRL.

Față de excepția lipsei calității procesuale active, invocată, prima instanță de judecată în rejudecare a reținut faptul că reclamanții sunt proprietari în vecinătatea parcului industrial și au invocat existența unui prejudiciu, constând în poluarea cu noxe și fonică realizată de activitatea de producție realizată de către societatea comercială, astfel că aceasta a fost respinsă – pagina 16 paragraf 3 sentința atacată.

Prima instanța de judecată a făcut referire la prevederile cuprinse în cadrul art. 7 alin. 3 și art. 8 alin. 1 Legea 554/2004.

Față de excepția de inadmisibilitate, prima instanță de judecată a dispus că atât timp cât reclamanții au calitate procesuală activă acțiunea nu este inadmisibilă, fiind respinsă și această excepție – pagina 16 paragraf 4 sentința atacată.

Ca și prim motiv de recurs critică soluția sub aspectul motivului de recurs stabilit de art. 488 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă - „când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității”.

Conform art. 425 alin. 1 lit. b) Cod procedură civilă - “Hotărârea va cuprinde: b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

După cum subliniază textul legal, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care sunt cuprinse în susținerile părților, pe care instanța de judecată este obligată să le analizeze, or decizia atacată în ceea ce privește modalitatea de argumentare folosită de către prima instanță de judecată pe problema celor două excepții, motivarea folosită de către instanță nu respecta garanțiile dreptului la un proces echitabil.

Este de observat faptul că, motivarea primei instanțe de judecată este sărăcăcioasă, adevărat fiind faptul că prin raportare la jurisprudența, nu doar a ÎCCJ, problema motivării unei hotărâri judecătorești nu ține de întindere ci de conținut, însă în prezentul litigiu, prima instanță de judecată a procedat la evidențierea unor argumente pentru a-și motiva soluția refuzând să analizeze argumentele și susținerile societății comerciale recurente în susținerea excepțiilor invocate.

Toate argumentele folosite de către societatea comercială recurentă fiind respinse prin afirmația – „tribunalul apreciază că reclamanți și-au justificat calitatea de persoane vătămate într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim”.

De observat faptul că prevederile art. 425 Cod procedură civilă sunt prevederi imperative, care nu lasă la latitudinea instanței de judecată aspectul privind motivarea hotărârii judecătorești, obligativitatea motivării fiind o garanție a dreptului la un proces echitabil, CEDO evidențiind faptul că - “Conform jurisprudenței Curții, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri și decizii 1997 - VIII, pag. 2.930, paragraful 60)” (Albina împotriva României din 28.04.2005).

Pe cale de consecință lipsa motivării în sine vizează lipsa de combatere a argumentelor hotărâtoare folosite de către recurent pe cele două excepții invocate.

Cu privire la modalitatea în care prima instanța de judecată a înțeles să se pronunțe pe cele două excepții invocate, societatea comercială recurentă înțelege să critice și felul în care prevederile legale incidente au fost interpretate.

Astfel, se poate observa că prima instanță de judecată a evidențiat că reclamanții sunt îndreptățiți să se adreseze instanței de judecată întrucât s-a invocat un prejudiciu prin acea că sunt supuși unor poluări cu noxe și fonică.

Așadar, prima instanță de judecată a reținut că acțiunea în sine are la bază existența unui prejudiciu invocat de către reclamanți, iar prejudiciul constă în afectarea dreptului la o viață privată și un mediu sănătos, prejudiciu produs prin poluarea fonică și cu noxe.

Este de observat faptul că în conformitate cu prevederile art. 7 alin. 3 Legea 554 din 2004 - “Este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.

Plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, se va introduce în termen de 30 de zile din momentul în care persoana vătămată a luat cunoștință, pe orice cale, de conținutul actului.

Pentru motive temeinice, plângerea prealabilă se poate formula și peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni de la data la care a luat cunoștință, pe orice cale, de conținutul acestuia.

Termenul de 6 luni prevăzut în prezentul alineat, precum și cel prevăzut la alin. (1) sunt termene de prescripție”, iar în conformitate cu, prevederile art. 8 alin. 1 Legea 554/2004 - “Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lese sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cei care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă”

Așadar, pentru a putea sesiza instanța de judecată și pentru a putea ataca un act administrativ, o persoană poate să dețină calitatea de reclamantă, doar dacă reprezintă un subiect de drept căruia actul administrativ atacat îi produce un prejudiciu fie prin lezarea unui interes fie prin lezarea unui drept, dar trebuie să existe un prejudiciu, nu doar să se reclame existența în viitor a unui posibil prejudiciu.

Condițiile de existență a prejudiciului țin de existența certă a acestuia, chiar dacă este unul viitor, el totuși trebuie să fie cert – art. 1532 alin. 1 Cod civil.

Cu toate acestea reclamanți au invocat în sine că prejudiciul produs constă în poluarea fonică și cu noxe chimice care afectează dreptul la viață privată și dreptul la un mediu sănătos, dar din probele administrare se poate observa că acesta nu există.

Cu privire la condițiile în care o acțiune în contencios administrativ poate să fie exercitată și calitatea procesuală activă, Curtea de Apel Cluj a statuat prin Decizia cu nr, 1336/05.02,2015 faptul că – “Așa cum rezultă din economia dispozițiilor art. 52 din Legea fundamentală cât și a normelor de ansamblu instituite de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, acțiunea în contencios administrativ poate fi promovată de orice persoană interesată ale cărei drepturi sau interese legitime au fost vătămate printr-un act administrativ nelegal sau prin refuzul unei autorități administrative de a-i soluționa o cerere legitimă.

Prin urmare, reclamant poate fi, în regulă generală, în sensul art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004, orice persoană, fizică sau juridică, dacă îndeplinește condiția de a se considera vătămată într-un drept ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ, tipic sau asimilat, adresat ei înseși sau altui subiect de drept.

Așa cum rezultă din teoria contenciosului administrativ, prevederile legale mai sus citate consacră o categorie a contenciosului subiectiv, în sensul că un act administrativ poate fi anulat numai dacă și sub condiția în care se dovedește că a produs reclamantului o vătămare într-un drept ori într-un interes legitim.”

Acest punct de vedere a fost reiterat și în jurisprudența ÎCCJ unde s-a evidențiat faptul că - “Prin urmare, posibilitatea invocării unei vătămări a interesului legitim public de către o persoană de drept privat este, din perspectivă constituțională, o măsură eficientă pentru a înlătura din primul moment posibil eventualele abuzuri ale administrației publice, interesul public este strâns legat de interesul legitim privat, iar admisibilitatea unei astfel de acțiuni (întemeiată pe invocarea vătămării unui interes legitim public) prin raportare la condițiile prevăzute de lege, cade în sarcina instanței de judecată.

Plecând de la art. 52 din Constituția României, care fundamentează în interiorul dreptului național pozitiv, ca regulă generală, contenciosul subiectiv, legiuitorul român, prin Legea nr. 554/2004, a menținut contenciosul subiectiv drept regulă generală și, doar cu titlu de excepție, a instituit, limitativ, cazuri de contencios obiectiv: prefectul, autoritatea emitentă a actului atacat, Ministerul Public, Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ÎCCJ RIL 8/2020).

În cadrul acestei decizii obligatorii cu privire la modalitatea de interpretare a prevederilor legale incidente și în prezentul litigiu, ICCJ a evidențiat faptul că - “deși Curtea a reținut că reclamanta acționează în calitate de organism social interesat, aceasta avea obligația de a face dovada vătămării unui interes legitim public, cu condiția ca vătămarea acestui interes legitim public să decurgă logic din încălcarea unor drepturi subiective sau a unor interese legitime private, în condițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Faptul că actul administrativ normativ contestat ar vătăma un interes legitim public nu dispensează partea reclamantă de obligația de a justifica acel interes personal legitim, direct și actual în promovarea acțiunii, nefiind suficientă argumentarea vizând ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale, sau realizarea competenței autorităților publice/1 (Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Sentința nr. 3.290 din 25 septembrie 2017)”.

Așadar, admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ este condiționată de deținerea calității procesuale active și calitatea procesuală activă este condiționată de existența unei lezări, lezarea producându-se în momentul în care este vorba despre existența unui prejudiciu.

În speța de față prejudiciul lipsește și nu a fost dovedit de către reclamanți, întrucât din probațiunea de specialitate existentă la dosar se poate desprinde:

- adresa cu nr. (...)/06.08.2020 emisă de către DSP (...), în cadrul căreia se subliniază faptul că în urma deplasării la locația situată în loc. (M), str. (S), Parcul Industrial (...) II, identificat prin CF nr. (...) nr. cad. (...) (M) și a realizării procedurii de determinare a nivelului de zgomot în locuințele persoanelor reclamante, efectuat în data de 05.08.2020 s-a constatat faptul că nivelul de zgomot nu depășește limitele maxim admise;

- studiul de impact a fost înregistrat cu nr. (...) din 27.10.2020 la Ministerul Sănătății:

- în condițiile respectării integrale a proiectului și a recomandărilor din prezentul studiu, obiectivul poate funcționa în locația propusă;

- coroborând concluziile anterioare, consideră că activitățile care se vor desfășura în cadrul acestui obiectiv de investiție nu creează premisele afectării negative a confortului și stării de sănătate a populației din zonă.

Nu în ultimul rând, arată faptul că în conformitate cu prevederile art. 5 alin. 1 Norma aprobată prin Ordin 119/2014 - “Unitățile cu capacitate mică de producție, comerciale și de prestări servicii, discoteci, cluburi de noapte, care prin natura activității acestora pot crea riscuri pentru sănătate sau disconfort pentru populație prin producerea de zgomot vibrații, praf, fum, gaze toxice sau iritante etc., se amplasează numai în clădiri separate”,, iar conform art. art. 5 alin. 2 Norma aprobată prin Ordin 119/2014 - “Unitățile menționate la alin. (I) se amplasează la o distanță de minimum 15 m de ferestrele locuințelor”, ori conform adresei cu nr. (...)/06.08.2020 emisă de către DSP (...) distanța dintre perimetrul unității și ferestrele locuințelor reclamanților este de 19,6 m – așadar și aceste condiții sunt îndeplinite, unitatea de producție a recurentei fiind una de capacitate mică.

Al doilea motiv de recurs este fundamentat pe prevederile art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă - “Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 8.când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material“, în acest sens se poate observa faptul că prima instanță de judecată a reținut și analizat ca motive pentru anularea autorizației de construire: motivul privind necesitatea acordului vecinilor, încălcarea prevederilor art. 11 alin. 1 Ordinul 119/2004 și încălcarea prevederilor din cadrul PUZ care fixa că parcela nr. (lp) nu este destinată producției.

În primul rând este de observat faptul că prima instanța de judecată face referire la Decizia civilă cu nr. 121 din 03.05.2022 pronunțată de către Curtea de Apel (M), dar nu observă faptul că această decizie a stabilit faptul că prevederile aferente Ordinului 119/2004 nu au fost încălcate în raportul juridic dedus judecății și această decizie a fost atacată doar de către societatea comercială cu recurs, aceste elemente reținute de către instanța de judecată trecând în autoritatea de lucru judecat față de reclamanții-intimați din prezentul litigiu – pe cale de consecință Tribunalul (...) nu putea să modifice raționamentul și concluziile unei soluții care apreciază îndeplinirea condițiilor legale impuse de Ordinul 119/2004, critici invocate de aceiași reclamanți în cadrul aceluiași raport juridic dedus judecății.

Pe de altă parte, este de observat faptul că interpretarea dată de către prima instanță de judecată prevederilor legale incidente este una eronată.

Conform art. 11 alin. 1 pct. 45 din Normele adoptate prin Ordinul 119/2014, în cadrul cărora se subliniază faptul că - “Distanțele minime de protecție sanitară între teritoriile protejate și perimetrul unităților care produc disconfort și riscuri asupra sănătății populației sunt următoarele: 45.

Depozite de fier vechi, cărbuni și ateliere de tăiat lemne: 100 m”.

Cu titlu de premisă trebuie observat faptul că reclamanții-intimați fac o serie de confuzii voite cu scopul de a dramatiza și induce în eroare instanța de judecată, textul de lege cuprins în cadrul art. 11 alin. 1 pct. 45 din Normele adoptate prin Ordinul 119/2014, este cel citat de către societatea comercială (P1) SRL.

Acest text de lege face referire la activitatea aferentă atelierelor de tăiere a lemnului supranumite și gatere și nu face nicăieri referire la fabrica de mobilă, cum greșit au arătat reclamanții prin cererea de chemare în judecată unde aceștia au arătat - “potrivit art. 11 alin. 1 pct. 45 din Ordinul 119 din 2014 al Ministerului Sănătății, distanțele minime de protecție sanitară între teritoriile protejate și perimetrul unităților care produc disconfort și riscuri asupra sănătății populației pentru atelierele de tăiat lemne (fabrica de mobilă) trebuie să fie de minim 100 m”.

Activitatea specifică agențiilor de publicitate nu include și activitatea economică de fabricare a mobilierului folosit pentru realizarea activității de publicitate, pe cale de consecință societatea comercială a fost nevoită să își autorizeze și această activitate – instanța de judecată are la dosar tot procedeul tehnologic folosit, debitarea se face cu laser, modelarea plăcilor de PAL ori MDF se realizează strict prin debitare, însă nu se debitează lemn în stare brută – activitate specifică gaterelor ori fabricilor de mobilă.

De asemenea evidențiază instanței de judecată faptul că societatea comercială (P1) SRL, a procedat încă de la data de 27.10.2020 la solicitarea privind elaborarea unui studiu de impact al activității derulate la locația care face obiectul prezentului litigiu asupra sănătății populației.

Studiul de impact a fost înregistrat cu nr. (...) din 27.10,2020 la Ministerul Sănătății, unde în primul rând se poate observa faptul că activitatea care urmează să fie derulată în cadrul locației situate în Ioc. (M), str. (S), Parcul Industrial (...) II, identificat prin CF nr. (...) nr. cad. (...) (M), este cea aferentă COD CAEN 2229 – fabricarea altor produse din material plastic, mai precis fabricarea de materiale publicitare și mobilier comercial (pagina 6 studiu de impact), iar materia primă care urmează să fie efectuată fiind alcătuită din plăci plastic, PAL, MDF, plastic, carton.

La concluzii, în cadrul acestui studiu de impact asupra populației s-a specificat faptul că în condițiile respectării integrale a proiectului și a recomandărilor din prezentul studiu obiectivul poate funcționa în locația propusă.

Coroborând concluziile anterioare, consideră că activitățile care se vor desfășura în cadrul acestui obiectiv de investiție nu creează premisele afectării negative a confortului și stării de sănătate a populației din zonă.

Acest studiu de impact asupra sănătății populației trebuie să fie coroborat cu adresa cu nr. (...)/06.08.2020 emisă de către DSP (...), în cadrul căreia s-a subliniat faptul că în urma deplasării la locația situată în loc. (M), str. (S), Parcul Industrial (...) II, identificat prin CF nr. (...) nr. cad. (...) (M) și a realizării procedurii de determinare a nivelului de zgomot în locuințele persoanelor reclamante, efectuat în data de 05.08.2020, s-a constatat faptul că nivelul de zgomot nu depășește limitele maxim admise.

Așadar, diferența de decibeli între momentul funcționarii sistemului de exhaustare și momentul nefuncționării sistemului de exhaustare este de 3,7 decibeli în condițiile în care zgomotul de fond în bucătărie este de 23,4 decibeli, este evident ca sistemul de exhaustare produce mai puțin zgomot decât electrocasnicele din bucătărie.

Așadar, se poate observa de către instanța de judecată faptul că motivul invocat de către recurenți privind existența unei poluări fonice este unul nefondat, atât timp cât activitatea derulată de către societatea comercială (P1) SRL nu generează nici poluare fonică și nici poluare cu substanțe care să afecteze sănătatea populației.

Nu în ultimul rând arată faptul ca în conformitate cu prevederile art. 5 alin. 1 Norma aprobată prin Ordin 119/2014 - “Unitățile cu capacitate mică de producție, comerciale și de prestări servicii, discoteci, cluburi de noapte, care prin natura activității acestora pot crea riscuri pentru sănătate sau disconfort pentru populație prin producerea de zgomot vibrații, praf, fum, gaze toxice sau iritante etc. „se amplasează numai în clădiri separate”, iar conform art. art. 5 alin. 2 Norma aprobată prin Ordin 119/2014 - “Unitățile menționate la alin. (1) se amplasează la o distanță de minimum 15 m de ferestrele locuințelor”, ori conform adresei cu nr. (...)/06.08.2020 emisă de către DSP (...) distanța dintre perimetrul unității și ferestrele locuințelor reclamanților este de 19,6 m.

Cu privire la motivul invocat privind aplicabilitatea art. 27 alin. 1 lit. c) Normele de punere în aplicare la Legea 50/1991 aprobate prin Ordinul 839/2009, prima instanța de judecată a interpretat în mod greșit aceste prevederi legale.

Astfel, conform acestui text de lege cuprins în cadrul art. 27 alin. 1 lit. c) Normele de punere în aplicare la Legea 50/1991 aprobate prin Ordinul 839/2009 - “(l)Acordul vecinilor, prevăzut la pct. 2.5.6. al secțiunii I “Piese scrise” a cap.

A. “Documentația tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de construire - D.T.A.C.”, prevăzut în anexa nr. 1 la Lege, este necesar în următoarele situații: c)în cazul amplasării de construcții cu altă destinație decât cea a clădirilor învecinate”.

Acest text de lege trebuie coroborat cu prevederile cuprinse la art. 27 alin. 3 Normele de punere în aplicare la Legea 50/1991 aprobate prin Ordinul 839/2009, conform cărora - “Situațiile prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) corespund cazurilor în care, urmare investiției noi pot fi create situații de disconfort generate de incompatibilități între funcțiunea preexistentă și cea propusă, atât în situația în care se aduc modificări de destinație a spațiilor în interiorul unei clădiri, cât și în situația în care funcționalitatea unei construcții noi este incompatibilă cu caracterul și funcționalitatea zonei în care urmează să se integreze.

Cauzele cele mai frecvente sunt cele legate de afectarea funcțiunii de locuit prin implementarea unor funcțiuni incompatibile datorită zgomotului, circulației, degajării de noxe, etc.”.

Nu în ultimul rând consideră că ar trebui avut în vedere textul pct. 2.5.6. (care este interpretat prin norma de punere în aplicare cuprinsa în art. 27 alin. 1 lit. c) Ordin 839/2009) din anexa la Legea 50/1991, care vizează și evidențiază faptul că - “Acordul vecinilor, conform prevederilor legale în vigoare, exprimat în formă autentică, pentru construcțiile noi, amplasate adiacent construcțiilor existente sau în imediata lor vecinătate – și numai dacă sunt necesare măsuri de intervenție pentru protejarea acestora -, pentru lucrări de construcții necesare în vederea schimbării destinației în clădiri existente, precum și în cazul amplasării de construcții cu altă destinație decât cea a clădirilor învecinate”.

Acest text de lege evidențiază faptul că este necesar acordul vecinilor în formă autentică dacă intervin următoarele ipoteze: pentru construcțiile noi care sunt amplasate adiacent construcțiilor existente sau în imediata lor vecinătate, însă în toate cazurile numai dacă sunt necesare măsuri de intervenție pentru protejarea acestora.

Se poate observa faptul că nu este vorba despre necesitatea luării unor măsuri de intervenție pentru protejarea imobilelor rezidențiale (textul de lege face referire la măsuri de natură tehnică) pe cale de consecință nu este necesar acordul vecinilor.

A doua ipoteză reglementată de către legiuitor în cadrul pct. 2.5.6. anexa la Legea 50/1991 (varianta la 17.05.2018 data eliberării autorizației de construire pentru (P1) SRL), vizează lucrările de construcții necesare în vederea schimbării destinației în clădiri existente și în ipoteza în care sunt amplasate construcții cu altă destinație decât cea a clădirilor învecinate.

Se poate observa faptul că nu se schimbă destinația unei construcții deja existente și nu este vorba despre construirea unei noi clădiri cu altă destinație decât cele învecinate – hala este amplasată în cadrul unui parc industrial, toate clădirile au destinație economică.

De asemenea aceste obligații trebuie a fi analizate prin prisma faptului că supraedificata construită de către societatea comercială (P1) SRL se află în cadrul unui parc industrial, care a fost constituit prin intermediul unor acte administrative și care nu au fost contestate de către recurenți la momentul la care acestea au fost puse în dezbatere publică.

Indiferent de felul în care se apreciază și se interpretează aceste prevederi legale, reclamanții-intimați din prezentul litigiu nu sunt vecini cu supraedificata construită de către societatea comercială și la aceasta concluzie se ajunge în momentul în care sunt analizate cele două ipoteze reglementate de legiuitor:

- în situația în care se aduc modificări de destinație a spațiilor în interiorul unei clădiri – nu este incident în prezentul litigiu întrucât nu vorbim despre ipoteza reglementată de către legiuitor, adică nu se realizează niciun fel de modificări la o construcție deja existentă.

- în situația în care funcționalitatea unei construcții noi este incompatibilă cu caracterul și funcționalitatea zonei în care urmează să se integreze – ipoteza instituită de către legiuitor nu este incidentă întrucât supraedificata deținută de către (P1) SRL este poziționată în cadrul unui parc industrial, unde toate supraedificatele realizate au un scop comercial și nu rezidențial.

Faptul că lângă recurenți a fost edificat un parc industrial trebuia să fie contestat la momentul procedural fixat de către legiuitor și nu acum după ce supraedificatele din cadrul parcului industrial au fost ridicate.

Cu privire la argumentele folosite de către societatea comercială recurentă cu referire la art. 17 alin. 1 Cod civil – “Nimeni nu poate transmite sau constitui mai multe drepturi decât are el însuși”, și art. 17 alin. 2 Cod civil – “Cu toate acestea, când cineva, împărtășind o credință comună și invincibilă, a considerat că o persoană are un anumit drept sau o anumită calitate juridică, instanța judecătorească, ținând seama de împrejurări, va putea hotărî că actul încheiat în această stare va produce, față de cel aflat în eroare, aceleași efecte ca și când ar fi valabil, afară de cazul în care desființarea lui nu i-ar cauza niciun prejudiciu”, se subliniază următoarele argumente:

Conform jurisprudenței ÎCCJ - “Spre deosebire de buna-credință, care se prezumă, eroarea comună și invincibilă trebuie să fie dovedită chiar de către dobânditorul care invocă beneficiul proprietății aparente.

Ca atare, în mod corect instanța de apel a reținut că nu reclamanta, ci pârâta recurentă are sarcina dovedirii erorii comune și invincibile.

Cu privire la această condiție necesar a fi îndeplinită pentru a se invoca beneficiul principiului menționat, recurenta trebuia să facă, în primul rând, dovada că eroarea a fost comună, în sensul că nu numai dobânditorul, ci și orice altă persoană aflată în situația sa nu ar fi avut posibilitatea să înlăture eroarea.

În al doilea rând, trebuia dovedit caracterul invincibil al erorii, care se apreciază nu numai în raport cu dobânditorul, ci trebuie avute în vedere mijloacele pe care orice alt membru exigent al comunității le-ar fi avut la dispoziție în mod rezonabil pentru a afla adevărul” (ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 942 din 20 martie 2014).

Analizată fiind probațiunea existentă la dosar se va putea observa faptul că societatea comercială a fost într-o eroare invincibilă, în sensul că toate documentele pregătite de autoritățile locale și care au fost avute în vedere la licitația publică de atribuire a parcelei nr. (lp) evidențiau faptul că această parcelă era destinată activității de producție.

Astfel avem următoarele elemente care rezultă din documentația prealabilă eliberării autorizației de construire:

- certificat de urbanism cu nr. (xyzw) din 18.05.2017 unde se subliniază faptul că - “întocmire DTAC și obținere avize - investiție inițială în cadrul (P1) SRL prin crearea unei noi unități de producție, construire hala producție și spații administrative și împrejmuire”;

- anexa nr. 1 la caietul de sarcini aferent licitației publice reprezentând în natură planșă/schiță/legenda parcele din parcul industrial și unde parcela nr. (lp) este evidențiată cu culoarea verde ca fiind destinată activității industriale;

- anunțul cu nr. (...) din 06.03.2017 emis de către ADLO SA unde se evidențiază faptul că se efectuează licitație publică deschisă pentru două parcele în parcul industrial - ‘“Destinația parcelelor o reprezintă construcția de hale/clădiri pentru ACTIVITĂȚI DE PRODUCȚIE ȘI/SAU SERVICII”;

- caietul de sarcini ADLO SA pentru licitația din 07.03.2017 - 01.06.2017 în cadrul căruia se subliniază:

- pagina 2 - “scopul organizării prezentei proceduri îl reprezintă atribuirea în folosința exclusivă a parcelelor disponibile – la data desfășurării licitației – în Parcul industrial (...) II, identificate cu numerele cadastrale, conform Planului Parcului Industrial (...) II – Parcele disponibile (Anexa nr. 1)”;

- pagina 12 - “construcția halelor/clădirilor industriale, amenajarea căilor de acces, a zonelor verzi și a parcărilor destinate diverselor activități de producție și servicii care se încadrează în profilul de activitate al Parcului”;

- contractul de superficie autentificat sub nr. (...)/10.05.2017 BNP (...) prin care societatea comercială anterior derulării investițiilor bănești și-a asumat obligația ca pe parcela nr. (lp) să ridice o hală de producție în care să se desfășoare - “Activitățile agențiilor de publicitate și fabricarea de mobilă pentru birouri și magazine“.

De asemenea este de observat faptul că societatea comercială a solicitat și obținut autorizație de construire pentru investiție inițială în cadrul (P1) SRL prin crearea unei noi unități de producție, construcție hală producție și spatii administrative și împrejmuire.

Nu în ultimul rând trebuie subliniat faptul că și în contractele încheiate societatea comercială (P1) SRL a fost obligată să procedeze la efectuarea unor investiții substanțiale cu destinație – hală de producție.

Pe cale de consecință, societatea comercială nu putea să aibă cunoștințe despre faptul că parcela cu nr. (lp) nu este destinată activităților de producție industrială în condițiile în care documentația prezentată de către autorități a relevat exact acest aspect – faptul că parcela nr. (lp) era destinată activității de producție industrială.

De asemenea referințele cu privire la art. 7 alin. 1 lit. a) din Norma aprobată prin Ordin 119/2014 - “Zonele necesare odihnei și recreerii se amplasează în locuri care prezintă cele mai avantajoase elemente naturale, cum sunt: păduri, suprafețe de apă, relief variat și altele.

În zonele de odihnă și recreere se interzice amplasarea: a) obiectivelor industriale care, prin activitatea lor, produc zgomot vibrații sau impurifică apa, aerul, solul – nu sunt incidente în prezentul litigiu întrucât interdicția apare doar în momentul în care există poluare fonică și poluare cu substanțe, fapt care a fost dovedit ca neexistând prin studiul de impact depus în probațiune.

Așadar, având în vedere existența acestei erori comune și invincibile cumulată cu faptul că reclamanții-intimați din prezentul litigiu nu au dovedit existența vreunui prejudiciu produs prin afectarea parcelei nr. (lp) unei activități de producție și nu unei activități de prestare de servicii, solicită admiterea recursului formulat cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 17 Cod civil; art. 7 alin. 1 și art. 7 alin. 3 Legea nr. 554 din 2004; art. 5 alin. 1; art. 5 alin. 2; art. 7 alin. 1 lit. a); art. 11 alin. 1 pct. 45 Norma aprobată prin Ordinul 119/2014; art. 488 alin. 1 pct. 5 și pct. 8 Cod procedură civilă.

Împotriva Sentinței civile (...)/CA/2022 din 17.06.2022 au declarat recurs recurenții Municipiul (M) prin Primarul Municipiului (M), Instituția Primarului Municipiului (M) și Instituția Arhitectului Șef, prin care au solicitat casarea Sentinței nr. (...)/2022 pronunțată de Tribunalul (...) și respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulate de (R1) și (R2).

În motivare, au arătat că, recursul are în vedere motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 și pct. 8 Cod procedură civilă.

Apreciază că instanța a făcut interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor Planului Urbanistic Zonal aprobat prin H.C.L. (M) nr. (u)/09.01.2017, a prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 50/1991, republicată, raportat la art. 13 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, aprobate prin Ordinul nr. 839/2009 al Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței.

Motivele pentru care a fost admisă acțiunea nu au nicio legătură cu lezarea unui interes legitim privat, prejudiciul fiind nedovedit, instanța de fond admițând de fapt o acțiune populară.

Instanța de fond trebuia să analizeze dacă într-adevăr este vorba de afectarea dreptului reclamanților la o viață privată și mediu sănătos și dacă există un prejudiciu produs prin poluare fonică și noxe.

Fără această analiză nu puteau fi respinse în mod corect excepțiile invocate, și nici nu se poate aprecia că hotărârea este motivată corespunzător.

Conform art. 32 Cod procedură civilă: „Condiții de exercitare a acțiunii civile (1) Orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia:

a) are capacitate procesuală, în condițiile legii;

b) are calitate procesuală;

c) formulează o pretenție;

d) justifică un interes”.

Art. 36 Cod procedură civilă stipulează: „Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.

Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.”

Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004 “Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.”

Articolul 8 (1^1) din Legea nr. 554/2004 stipulează că „Persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.”

În practică, instanțele au apreciat că un act administrativ poate fi anulat numai dacă și sub condiția de a se dovedi că a produs reclamantului o vătămare într-un drept ori într-un interes legitim, potrivit art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 (Curtea de Apel Constanța – Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal – Decizia nr. 323 din 10 aprilie 2017; Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal – Sentința nr. 3.290 din 25 septembrie 2017 și Sentința nr. 4.712 din 5 decembrie 2017), Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal – Decizia nr. 3.465 din 8 decembrie 2016).

În aceste decizii de speță s-a statuat că „deși Curtea a reținut că reclamanta acționează în calitate de organism social interesat, aceasta avea obligația de a face dovada vătămării unui interes legitim public, cu condiția ca vătămarea acestui interes legitim public să decurgă logic din încălcarea unor drepturi subiective sau a unor interese legitime private, în condițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Faptul că actul administrativ normativ contestat ar vătăma un interes legitim public nu dispensează partea reclamantă de obligația de a justifica acel interes personal legitim, direct și actual în promovarea acțiunii, nefiind suficientă argumentarea vizând ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale, sau realizarea competenței autorităților publice – (Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Sentința nr. 3.290 din 25 septembrie 2017).

În doctrină s-a evidențiat faptul că intenția legiuitorului a fost aceea de a pune capăt așa-numitelor „acțiuni populare” intentate de diverse persoane de drept privat, fizice sau juridice, care nu erau în măsură să justifice, prin raportare la propria persoană, o vătămare a unui drept sau interes legitim privat și, ca atare, își întemeiau acțiunea numai pe teza vătămării interesului public (Antonie Iorgovan, Liliana Vișan, Alexandru Sorin Ciobanu, Diana Iuliana Pasăre – Legea contenciosului administrativ – Comentariu și jurisprudență, Editura Universul Juridic, București, 2008).

În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr. 66 din 15 ianuarie 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (1A1) din Legea nr. 554/2004, care a statuat că aceste dispoziții „au menirea de a clarifica și de a stabili în ce condiții și cine poate invoca apărarea interesului legitim public.

Din conținutul textului se deduce că, prin acțiunea pe care o introduc la instanța de contencios administrativ, persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat nu pot invoca direct «interesul legitim public» pentru anularea unui act administrativ, ci numai în subsidiar, pe calea unor capete de cerere distincte, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge din încălcarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim privat.

Așadar, prin acțiunea introdusă, persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat trebuie să dovedească mai întâi că a avut loc o încălcare a dreptului sau interesului lor legitim privat, după care să susțină în sprijinul cererii și vătămarea interesului public, ce decurge din actul administrativ atacat.

Dispozițiile art. 8 alin. (1^1) din Legea nr. 554/2004 stabilesc faptul că interesul public poate fi invocat de persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat în formularea cererilor lor în fața instanței de contencios administrativ, numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.

Rezultă că dreptul persoanelor prevăzute la art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004 de a-și întemeia cererile în contencios administrativ prin care invocă vătămarea unui interes public este condiționat de existența unui interes legitim privat, iar între acesta și interesul legitim public invocat există o strânsă legătură, în sensul că cel de pe urmă decurge logic din cel dintâi.

Instanța de fond trebuia deci să stabilească în primul rând existența unui prejudiciu respectiv lezarea interesului legitim privat.

Solicită a se reține că nu există niciun document (măsurători, analize, concluzii ale instituțiilor publice de resort) prezentat instanței din care să rezulte încălcarea valorilor-limită ale indicatorilor de zgomot sau existența noxelor invocate de către reclamanți.

Prima dovada în acest sens este răspunsul Ministerului Sănătății – Direcția de Sănătate Publică a Județului (...) Serviciul de Control în Sănătate Publică formulat ca urmare a sesizării înregistrată cu nr. (...)/22.07.2020, prin care se semnalează faptul că unitatea comercială SC (P1) SRL – fabricare de mobilă pentru birouri și activități ale agențiilor de publicitate, produce disconfort prin poluare fonică vecinătăților.

D.S.P. (...) a arătat că în urma determinărilor nivelului de zgomot, în locuințele reclamanților, efectuate în data de 05.08.2020 s-a constatat că acesta nu depășește limita maximă admisă.

Toate măsurătorile au fost consemnate într-un buletin de determinare a zgomotului.

S-a mai arătat că distanța dintre perimetrul unității comerciale și ferestrele celei mai apropiate locuințe din proprietatea persoanelor reclamante este de 19,6 m.

S-a recomandat efectuarea unui studiu de evaluare a impactului asupra sănătății, studiu care a și fost efectuat.

A depus la dosar răspunsul DSP (...) și Buletinul de determinare a zgomotului nr. (...)/06.08.2020.

A doua probă care evidențiază netemeinicia susținerilor din acțiune referitor la prejudiciul cauzat este constatarea făcută de Agenția pentru Protecția Mediului (...), sens în care a fost depusă la dosar Adresa nr. (...)/31.08.2020.

SC (P1) SRL a depus solicitarea de emitere a autorizației de mediu și documentația necesară cu nr. (...)/07.05.2020, înregistrată la A.P.M. (...) cu nr. (...)/11.05.2020; în urma analizării documentației depuse, A.P.M. (...) a solicitat completări la documentație prin adresa nr. (...)/SAAA/27.05.2020; în cadrul procedurii de autorizare, la A.P.M. (...), a fost înregistrată cu nr. (...) din 20.07.2020 o sesizare din partea D-lui (R1), cu domiciliul în municipiul (M), str. (...), nr. (...) (Cartier (CR) privind disconfort prin poluare fonică produsă de firma (P1) SRL și o completare la sesizare, înregistrată la A.P.M. (...) cu nr. (...)/22.07.2020.

Ca urmare a depunerii completărilor la documentația de solicitare a autorizației de mediu, înregistrate la A.P.M. (...) cu nr. (...)/21.08.2020, în data de 24.08.2020, Agenția pentru Protecția Mediului (...) a făcut verificarea amplasamentului.

Concluziile verificării au fost următoarele:

- la data verificării amplasamentului s-a constatat pornirea utilajelor pentru calibrare și probe tehnologice;

- toate utilajele, inclusiv echipamentele de exhaustare și filtrare sunt în conformitate cu Directiva 20106/42/CE (referitoare la utilaje) conform manualelor de utilizare și întreținere puse la dispoziție de către titular, la verificarea amplasamentului;

- Echipamentele de exhaustare situate în afara halei, spre zona de locuințe sunt echipate cu atenuatoare de zgomot;

- Direcția de Sănătate Publică (...) (D.S.P. (...) a efectuat determinări ale nivelului de zgomot la locuința reclamanților (R1), mun. (M), str. (...), nr. (...) și (R2), mun. (M), str. (...), nr. (...), în data 05.08.2020, ca urmare a sesizării înregistrate la DSP (...) cu nr. (...) din 22.07.2020 – nivelul de zgomot măsurat nu depășește limita maximă admisă (LMA), conform Ordinului M.S. nr. 119/2017, cu modificările și completările ulterioare;

- distanța dintre perimetrul unității (P1) SRL și ferestrele locuințelor persoanelor reclamante este de 19,6 m > 15 m, distanță stabilită prin Ordinul M.S. nr. 119/2014, art. 5.

La această distanță se adaugă zona verde de protecție sanitară impusă prin PUZ cu lățimea de 18 m, astfel că distanța dintre zona de locuire și echipamentele de exhaustare montate în exteriorul halei de producție este de 37,6 m.

Ulterior, APM (...) a eliberat Decizia nr. (...)/27.08.2020 privind emiterea autorizației de mediu pentru activitatea desfășurată de pârâta SC (P1) SRL.

Solicită a se avea în vedere și “Referatul de evaluare a impactului activităților care se vor desfășura la obiectivul de investiție: Fabricare de mobilă pentru birouri și activități ale agențiilor de publicitate situat în (M), str. (S) nr.26, Jud. (...), asupra confortului și sănătății populației”, realizat de Institutul Național de Sănătate Publică și Centrul Regional de Sănătate Publică lași.

Pentru a dovedi buna credință, responsabilitatea socială și starea de fapt existentă în mod real, Societatea (P1) SRL a solicitat un studiu de impact al activităților care se vor desfășura la obiectivul investițional situat în parcul industrial (...) II (M).

Acest studiu este realizat de Ministerul Sănătății – Institutul Național de Sănătate Publică – Centrul regional de sănătate publică Iași – Secția sănătatea în relație cu mediul – Compartiment igiena mediului nr. (...)/27.10.2020.

Studiul este realizat în mod exhaustiv pe fundamente științifice, respectând legislația națională și cea internațională, standardele Organizației Mondiale a Sănătății.

Concluzia este fără echivoc și întărește încă o dată cele arătate mai sus: “pag. 36, paragraf 6 – Impactul obiectivului de investiție asupra stării de sănătate a populației a fost evaluat pe baza elaborării unui studiu de impact prospectiv.

Se consideră că impactul negativ este nesemnificativ/speculativ și poate fi minimalizat prin implementarea/respectarea măsurilor recomandate.

Emisiile de praf, noxe și zgomot nu sunt de natură să afecteze semnificativ starea sănătății populației din zonă, având în vedere specificul activităților desfășurate și măsurilor de protecție propuse.”

Instanța de fond a ignorat aceste argumente respingând în mod greșit excepțiile invocate, în baza susținerilor nedovedite ale reclamanților.

Având în vedere aspectele prezentate coroborate cu starea de fapt, apreciază că reclamanții nu sunt vătămați într-un drept al lor sau într-un interes legitim, și solicită admiterea excepțiilor invocate.

Pe fond, apreciază că instanța a făcut interpretarea și aplicarea greșită a mai multor prevederi legale.

Astfel, s-a reținut că autoritatea locală a urmărit împărțirea Parcului industrial (...) II în mai multe zone funcționale, dedicate activităților economice de tip industrial destinația fiecărei zone fiind stabilită în raport de distanța față de cartierul rezidențial (CR).

Această concluzie este greșită, instanța interpretând hotărârile de consiliu incidente în sensul că distanța față de cartierul (CR) a fost criteriul principal de zonificare a parcului industrial, ceea ce nu este adevărat.

Așa cum se poate observa din documentele depuse la dosar, în proximitatea cartierului sunt stabilite și alte tipuri de zone în care se desfășoară activități de producție.

Bineînțeles, proximitatea față de cartierul de locuințe este un criteriu, însă nu este singurul, așa cum a concluzionat instanța de fond.

De asemenea, în motivarea hotărârii s-a reținut: “împrejurarea că activitatea pârâtei (P1) S.R.L. se încadrează la activitatea „de producție” rezultă inclusiv din enumerarea activităților aferente zonei funcționale de „servicii, comerț”, astfel cum aceste activități au fost enunțate în cuprinsul Hotărârii Consiliului Local al Municipiului nr. (u)/09 ianuarie 2017: industrii producătoare de servicii, activități de depozitare și logistică, servicii conexe: curățenie, pază, servicii comerciale, activități hoteliere, asistență în afaceri.

Niciuna dintre aceste activități nu are vreo legătură cu activitățile de producție.”

Apreciază că din nou s-au interpretat greșit prevederile HCL nr. 8/2017 fără a se lua în considerare prevederile HG nr. 525/1996.

Conform anexei nr. 1 a Regulamentului General de Urbanism aprobat prin H.G. 525/1996 cu modificările și completările ulterioare articol 1.3.7., amplasarea construcțiilor, în funcție de destinația acestora, în cadrul localității – referitor la funcțiunile de servicii, „se interzice amplasarea în zone industriale pentru alte servicii decât cele industriale.”

Punctul de vedere corect, care reflectă intenția legiuitorului, este că într-un parc industrial (zonă industrială) se desfășoară servicii industriale.

A anexat întâmpinării și punctul de vedere al elaboratorului documentațiilor urbanistice pentru extinderea, modificarea planului urbanistic zonal prin care a fost reglementat Parcul Industrial (...) II (M), SC (E) SRL care arată:

„În baza anexei nr. 1 a Regulamentului General de Urbanism aprobat prin H.G. 525/1996 cu modificările și completările ulterioare articol I .3.7. „Amplasarea construcțiilor, în funcție de destinația acestora, în cadrul localității – referitor la funcțiunile de servicii, „se interzice amplasarea în zone industriale pentru alte servicii decât cele industriale.”

Astfel, prin „industrii producătoare de servicii” înțelegem servicii conexe funcțiunilor industriale, cu respectarea legislației de mediu în ceea ce privește poluarea fonică și emisiile de noxe, servicii care pot presupune și operațiuni subsidiare activităților de servicii ca activități de asamblare, ambalare etc.”

Societatea (P) S.R.L. nu desfășoară activitate de tăiat lemne așa cum s-a invocat de către pârâtă în cererea de chemare în judecată și nici nu desfășoară activități de “depozitare combustibil, fier vechi și tăiat lemne” în înțelesul normelor OMS nr. 119/2014.

Există o diferență esențială între industria lemnului în care se prelucrează materie prima și activitatea de asamblare a lemnului deja prelucrat.

Punctul de vedere al Inspectoratului de Stat în Construcții este cel la care reclamanții se raportează, însă solicită a se observa două aspecte:

- în Procesul verbal nr. (...)/28.10.2020 I.S.C. a constatat că există o necorelare în ceea ce privește scopul pentru care a fost emisă AC nr. (xxx)/2018 și reglementarea zonei.

- Inspectoratul de Stat în Construcții nu are competența de a stabili dacă activitatea de asamblare a mobilierului se încadrează sau nu în noțiunea de industrie producătoare de servicii.

Din acest motiv este folosit (cu precauție) termenul de necorelare și nu de nerespectare a legii, fiind vorba de punctul de vedere al I.S.C. și nu de un text legal încălcat, care să poată fi indicat în procesul verbal.

Din punctul de vedere al Municipiului (M) – Instituția Arhitectului Șef, a Consiliului Județean (...) – Direcția Arhitectului Șef și a Proiectantului SC (E) SRL (ambele puncte de vedere au fost depuse la dosar), activitatea desfășurată de pârâtă se include în noțiunea de industrie producătoare de servicii.

Nefiind vorba de o definiție dată prin lege noțiunii de industrie producătoare de servicii și nici de o limitare a activităților incluse în aceasta care să se regăsească într-un text legal, mai multe autorități din domeniul construcțiilor pot avea opinii diferite în ceea ce privește conținutul ei.

Fiind cei care fac o susținere, reclamanții ar fi avut sarcina probei în ceea ce privește faptul că activitatea desfășurată de pârâtă nu poate fi inclusă în industria producătoare de servicii, ori o asemenea proba nu a fost făcută.

Apreciază ca fiind greșită raportarea la normele care reglementează industria grea, de prelucrare a lemnului (materie primă) care reglementează activitatea gaterelor forestiere.

Între aceste activități și cea desfășurată de pârâtă nu se poate pune semnul egalității din niciun punct de vedere (volum activitate, specific de poluare fonică, noxe, etc.), ori în acest caz nici normele care le reglementează nu pot fi aceleași.

Societatea (P1) S.R.L. are ca obiect principal de activitate, Cod CAEN 7311 – Activități ale agențiilor de publicitate (Ordin nr. 337 din 20 aprilie 2007 privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională - CAEN emitent: Institutul Național de Statistică publicat în: Monitorul Oficial nr. 293 din 3 mai 2007).

Această clasă include furnizarea unei game complete de servicii de publicitate și de promovare (prin posibilități interne sau prin subcontractare), inclusiv consultanță, servicii de creație, producția de material publicitar și cumpărarea acestuia.

Încadrarea corectă a acestei activități de asamblare a mobilierului se poate deduce și din cuprinsul art. 5 al Ordinului Ministerului Sănătății nr. 119/4.02.2014:

(1) Unitățile cu capacitate mică de producție, comerciale și de prestări servicii, precum spălătorii auto, ateliere mecanice, tinichigerii, ateliere de tâmplărie etc., care pot crea riscuri pentru sănătate sau disconfort pentru populație prin producerea de zgomot, vibrații, mirosuri, praf, fum, gaze toxice sau iritante etc., se amplasează în clădiri separate, la distanță de minimum 15 m de ferestrele locuințelor.

Distanța se măsoară între fațada locuinței și perimetrul unității, reprezentând limita suprafeței unității respective.

Pentru unitățile sus-menționate se asigură mijloacele adecvate de limitare a nocivităților, astfel încât să se încadreze în normele din standardele în vigoare.”

Se observă că unitățile cu capacitate mică de producție, comerciale și de prestări servicii aparțin aceleiași categorii.

Depozitele de combustibil, fier vechi și ateliere de tăiat lemne sunt grupate distinct în art. 11 din Ordin.

Această reglementare distinctă este importantă, întrucât include în aceeași categorie mica producție, activitatea comercială și prestarea de servicii, adică apare convergența între producție și servicii.

Industriile Producătoare de Servicii sunt specifice valului celei de a patra revoluții industriale (Industry 4.0), și se circumscriu creării unei convergențe între producție și servicii, pentru a crește competitivitatea și eficiența activităților de producție, controlul calității, asigurarea calității, testarea stabilității, ambalarea și serviciile conexe, fabricarea și asamblarea de produse din materiale și componente active.

Chiar dacă reclamanții nu au luat în considerare efectele grave pe care o posibilă anulare a autorizației de construire le-ar avea față de angajații societății pârâte, nu se poate ignora acest aspect și nici nu poate fi de acord cu un asemenea deznodământ, ținând cont și de faptul că în decursul acestui litigiu nu s-a adus nici măcar o singură probă care să confirme un prejudiciu suferit de aceștia.

Pentru motivele arătate solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 pct. 5 și pct. 8 Cod procedură civilă, HG nr. 525/1996, HCL nr. 8/2017.

Prin întâmpinare, intimații (R1) și (R2) au solicitat să se dispună respingerea ca nefondat și neîntemeiat a recursului, menținând ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond.

În motivare, au arătat că, criticile aduse soluției de fond sunt complet nefondate, instanța de fond conformându-se întrutotul îndrumărilor obligatorii ale deciziei de casare, analizând în detaliu atât motivele de nelegalitate, cât și apărările recurenților.

Arată că este complet neprincipial a se susține că instanța de recurs nu s-a conformat deciziilor de casare cu privire la o problemă juridică, întrucât excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, a fost invocată doar în faza rejudecării.

De altfel, analiza celor două recursuri evidențiază că respingerea acestei excepții este principala critică.

Analiza acestor critici mai relevă faptul că prin modul de argumentare a acesteia și prin criticile aduse soluției instanței de fond, în realitate, recurenții încearcă să ocolească autoritatea de lucru judecat care există din primul ciclu procesual cu privire la excepția lipsei de interes în promovarea acestei acțiuni.

Recurenții, în mod voit, înglobează în cuprinsul argumentelor aduse în sprijinul excepției lipsei calității procesuale active, argumente invocate anterior, și analizate deja, în primul ciclu procesual care vizează lipsa interesului în promovarea acestei acțiuni.

Analiza calității procesuale active se face prin raportare la prevederile art. 52 din Constituția României, și ale art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, care prevăd expres că are calitate procesuală activă „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ”.

Or, intimații dețineau calitatea de proprietari ai unor imobile cu destinația de locuințe, situate în cartierul rezidențial (CR) din Municipiul (M), în vecinătatea imobilului edificat de recurenta (P1) S.R.L., iar demersul acestora vine din partea unor persoane a căror viață personală a fost dată peste cap de darea în folosință a fabricii de mobilă construită în baza autorizației de construcție în litigiu.

Activitatea de fabricare mobilă desfășurată la limita proprietății intimaților produce un zgomot permanent și disturbator care le afectează starea de sănătate fizică și mai ales mentală.

Așa cum a arătat și în acțiunea introductivă, Curtea Constituțională a statuat recent prin Decizia nr. 49 din 4 februarie 2020 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, în forma modificată prin art.

I pct. 6 din Legea nr. 289/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul „Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că art. 8 din Convenție poate include dreptul la protecție împotriva unei severe poluări a mediului, dacă această problemă afectează starea de bine a indivizilor și îi prevalează de dreptul de a se bucura de căminul lor într-un mod care le afectează grav viața privată și de familie, chiar dacă nu amenință în mod serios sănătatea acestora (Hotărârea din 9 decembrie 1994, pronunțată în Cauza Lopez Ostra împotriva Spaniei, sau Hotărârea din 19 februarie 1998, pronunțată în Cauza Guerra și alții împotriva Italiei).

Instanța constituțională a statuat că persoanele fizice care locuiesc într-o zonă cu un anumit regim de construire în prealabil stabilit prin documentațiile de urbanism și certificatul de urbanism trebuie să aibă siguranța menținerii acestuia, cel puțin pentru o perioadă rezonabilă de timp.

Susține că atât practica, cât și doctrina privesc în sens larg „interesul legitim” ce poate fundamenta promovarea unei acțiuni în contencios administrativ, reținând că justifică un interes legitim cel care ale cărui interese, nu doar drepturi real subiective sunt afectate de actul administrativ atacat.

Autorizarea activității de producție posibilă într-o zonă în care nu se poate desfășura decât activitate de comerț și servicii a dus la prăbușirea valorii de piață a caselor, nimeni nedorind să locuiască în vecinătatea unei activități de producție intens poluatoare a zonei limitrofe.

Față de toate aceste aspecte solicită a se respinge acest motiv de recurs.

În ceea ce privește motivele de nelegalitate, instanța de fond a admis ca fiind corecte trei dintre acestea.

Precizează că cel mai important dintre aceste motive este analiza legalității Autorizației de construire nr. (xxx)/17.05.2018, prin raportare la prevederile documentației de urbanism constând în Planul Urbanistic Zonal aprobat și modificat prin Hotărârile de Consiliu Local ulterioare, în concret dacă investiția autorizată respectă caracteristicile zonei funcționale în care se încadrează lotul nr. (lp) (parcela în discuție), analiză care trebuie să se facă prin raportare la principiul tempus regit actum, având în vedere că între timp conivența recurenților ce a stat la baza emiterii unui act nelegal, continuă după cum se desprinde din înscrisurile depuse de recurenți în susținerea recursurilor.

Două aspecte sunt incontestabile, și nu pot fi contestate nici de către recurenți:

a) Amplasarea fabricii de mobilă pe parcela (lp) din Parcul Industrial (...) II;

b) Regimul funcțional al aceste parcele prin raportare la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului (M) nr. (u)/09.01.2017, adică de industrii producătoare de servicii, activități de depozitare și logistică, servicii conexe: curățenie, pază, servicii comerciale, activități hoteliere, asistență în afaceri).

Regulamentul de funcționare a parcului industrial (...) II aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului (M) nr. (...)/2012 cu modificările ulterioare, prevede de asemenea în mod expres că parcela (lp) se regăsește în zona de comerț și servicii (industrii producătoare de servicii, activități de depozitare și logistică, servicii conexe: curățenie, pază, servicii comerciale, activități hoteliere, asistență în afaceri).

Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, prin adresa înregistrată sub nr. (...)/22.07.2020 a învederat aceste aspecte și emitentului autorizației de construcție nr. (xxx)/17.05.2018 emisă în favoarea recurentei S.C. (P1) S.R.L. prin care a solicitat lămuriri cu privire la situația juridică a spațiului de producție construit de S.C. (P1) S.R.L. pe parcela nr. (lp) în Parcul Industrial (...) II, parcelă situată în partea estică a Parcului Industrial unde se învecinează cu zona de locuit, unde locuiesc intimații.

Prin răspunsul la adresa intimaților din data de 07.08.2020 aceasta le-a învederat că această construcție s-a edificat în baza autorizației de construcție nr. (xxx)/2018 pentru investiție inițială ce va fi realizată de S.C. (P1) S.R.L. prin crearea unei noi unități de producție, construcție hală producție și spații administrative în (M), str. (...).

Prin această adresă s-a susținut că amplasarea clădirii este în zona destinată unităților de producție, industrie ușoară nepoluantă.

Ulterior prin adresa corectată olograf cu nr. (o) din aceeași dată 07.08.2020 Primăria (M) a revenit asupra comunicării inițiale, arătând că, în realitate, cu privire la încadrarea în P.U.Z. clădirea este amplasată pe parcela situată în „zona de servicii, comerț – industrii producătoare de servicii, activități depozitare și logistică, servicii conexe: curățenie, pază, servicii comerciale, activități hoteliere, asistență în afaceri) și nu în zona destinată unităților de producție, industrie ușoară nepoluantă”.

Or, prin autorizarea construirii unei hale de producție, într-o zonă funcțională din cadrul Parcului Industrial (...) II în care este permisă doar edificarea unor construcții cu funcțiunile aprobate de „servicii, comerț”, Autorizația de construire nr. (xxx)/17.05.2018 nu se încadrează în prevederile Planului Urbanistic Zonal aprobat prin H.C.L. (M) nr. (u)/09.01.2017 (documentația urbanistică ce reglementează zona în care se situează imobilul înscris în CF nr. (...), având număr cadastral (...), fiind emisă astfel cu nerespectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, aprobate potrivit legii.

Că emiterea autorizației de construcție s-a făcut cu încălcarea clară a prevederilor legale rezultă și din adresele Inspectoratului de Stat în Construcții care analizând documentația tehnică a concluzionat prin adresa nr. (...)/03.11.2020 că „s-a constatat că acestea (n.n. autorizația de construcție nr. (xxx)/17.05.2018 și certificatul de urbanism nr. (xyzw)/18.05.2017) au fost emise cu nerespectarea prevederilor legale”.

La solicitarea intimaților, aceiași instituție prin adresa nr. (...)/27.01.2021 a comunicat că emiterea certificatului de urbanism s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 31 lit. d) și art. 32 alin. 1 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului, a art. 6 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și P.U.Z.

Parc Industrial (...) II, aprobat prin H.C.L. (M) nr. (u)/09.01.2017.

În ceea ce privește autorizația de construcție în litigiu, s-a constatat că aceasta a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. 2 din Legea nr. 50/1991, ale art. 9 alin. 1 din Legea nr. 372/2005 și ale P.U.Z.

Parc Industrial (...) II, aprobat prin H.C.L. (M) nr. (u)/09.01.2017.

La solicitarea instanței, Inspectoratul de stat în construcții a depus la dosarul cauzei pentru termenul de judecată din 04.05.2021 procesul verbal de control nr. (...)/28.10.2020 având ca obiect verificarea legalității Certificatului de urbanism și procesul verbal de control nr. (...)/28.10.2020 având ca obiect verificarea legalității emiterii autorizației de construcție în litigiu, și în baza cărora au fost emise adresele mai sus invocate.

Concluziile acestui control relevă exact ceea ce au spus intimații și invocă ca și motiv de nulitate al autorizației de construcție.

Astfel se reține de către inspectorii Inspectoratului de Stat în Construcții că „există o necorelare în ceea ce privește scopul pentru care a fost emisă autorizația de construcție nr. (xxx)/17.05.2018: investiție inițială în cadrul (P1) S.R.L. prin crearea unei noi unități de producție, construcție hală producție și spații administrative și împrejmuire și reglementarea zonei: zonă de servicii, comerț (industrii producătoare de servicii, activități de depozitare și logistice, servicii conexe: curățenie, pază, servicii comerciale, activități hoteliere, asistență în afaceri), necorelare legată de funcțiunea zonei.

În continuare, autorii procesului verbal de control arată că „în zona de servicii, comerț instituită prin P.U.Z.-ul aprobat prin H.C.L. (M) nr. (u)/09.01.2017 – Parc Industrial (...) II (pe terenul ce corespunde lotului nr. (lp) este permisă construirea de construcții cu denumirea de hală, dar cu funcțiunile aprobate: servicii, comerț – industrii producătoare de servicii, activități de depozitare și logistică, servicii conexe: curățenie, pază, servicii hoteliere, asistență în afaceri.

Analizând construcția cu denumirea de hală, aceasta se încadrează în prevederile P.U.Z.-ului aprobat cu H.C.L. (M) nr. (u)/09.01.2017 – Parc „Industrial (...) II, dar nu funcțiunea de unitate de producție – hală producție, ci cu funcțiunile aprobate: servicii, comerț – industrii producătoare de servicii, activități de depozitare și logistică, servicii conexe: curățenie, pază, servicii hoteliere, asistență în afaceri.

În încercarea de a combate această realitate juridică, ambii recurenți au încercat în fața instanței de fond să argumenteze cu false teorii că activitatea care se desfășoară efectiv în cadrul halei construite se circumstanțiază, în fapt, activității producătoare de servicii, și nu celei de producție, astfel că nu ar exista nici un fel de nelegalitate.

Ampla analiză făcută de instanța de fond a tuturor argumentelor acestei apărări i-au convins și pe recurenți, care nu mai insistă în recursurile formulate asupra acestei apărări pe care doar o amintește tangențial.

Teoriile dezvoltate de către recurenți cu privire la activitatea efectiv desfășurată în hala autorizată a se construi este cel puțin ciudată, dacă este să analizăm produsele comercializate de recurenta de rândul I pe SEAP.

O accesare a Sistemului Electronic de Achiziții Publice – depusă în probațiune – relevă că și în prezent recurenta de rândul I oferă spre vânzare lambriuri, dulapuri, mobilier produse de ea.

Poate că activitatea principală a pârâtei de rândul II este cea de agenție de publicitate, dar parcela nr. (lp) a fost preluată de aceasta în administrare de la Municipiul (M) și s-a solicitat și obținut de la pârâtul de rândul I autorizația de a construi, a da și în folosință și exploata o fabrică de mobilă, destinația fiind foarte clar indicată: construcție hală de producție mobilă.

Că o parte din mobilierul produs este folosit în activitatea de publicitate este absolut irelevant.

Ceea ce interesează este încălcarea flagrantă a propriilor norme adoptate și autorizarea construirii unui unități de producție într-o zonă destinată EXCLUSIV activității de comerț și servicii.

Evident pentru că fabricarea de mobilă este o activitate de producție, și nu de industrii producătoare de servicii.

Dacă este să amintim definiții cu privire la industria producătoare de servicii, potrivit doctrinei de specialitate, producția de servicii are ca rezultat un produs care nu are existența de sine stătătoare.

Dacă recurenta de rândul I nu mai insistă prea mult asupra naturii reale a activității desfășurate, aceasta, prin recursul declarat, reia teoria juridică a erorii comune și invincibile în care s-a aflat cu privire la regimul juridic al activității pe care o putea desfășura pe parcela nr. (lp) a Parcului Industrial (...) II pentru care a încheiat contractul de administrare și de prestări servicii conexe cu nr. (...)/12.05.2017.

Pentru a putea vorbi de o astfel de eroare trebuie să fi existat premisele unei imposibilități absolute de a lua la cunoștință despre regimul activităților ce puteau fi desfășurate pe parcela pe care recurenta dorea s-o preia în administrare.

Planul urbanistic zonal al Parcului Industrial (...) II a fost adoptat prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului (M) nr. (yyy)/2012 modificată prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului (M) nr. (zzz)/2015 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – Parcelare teren în vederea extinderii Parcului Industrial (...) II, modificare PUZ aprobat cu H.C.L. nr. (yyy)/2012, str. (...), nr. cad. (...)64,(...)98,(...)43 - (M), acte normative cu caracter normativ opozabile tuturor și accesibile spre studiu pe site-ul Primăriei (M).

Regulamentul de funcționare a parcului industrial (...) II în care recurenta de rândul I dorea să preia în administrare parcela nr. (lp) a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului (M) nr. (...)/2012 cu modificările ulterioare, disponibil și el pe același site, dar și pe site-ul http://www.adlo.ro/al autorității care administrează acest parc industrial.

Ambele cadre normative prevăd în mod expres că parcela (lp) se regăsește în zona de comerț și servicii (industrii producătoare de servicii, activități de depozitare și logistică, servicii conexe: curățenie, pază, servicii comerciale, activități hoteliere, asistență în afaceri).

Aceleași acte normative prevăd expres care sunt parcelele pe care se puteau construi imobile destinate activității de producție mobilă, și pentru care recurenta putea opta.

Recurenta S.C. (P1) S.R.L. a fost informată asupra lotului nr. (lp) în discuție prin certificatul de urbanism nr. (...)/18.05.2017 (filele 82-85 vol.

I dosar fond), pct. 3 intitulat „Regimul tehnic”, fiind elocvent în privința informării corespunzătoare a acestei intimate-pârâte asupra zonei funcționale de servicii comerț în care se încadrează lotul în discuție.

La momentul preluării parcelei (lp), recurenta de rândul I știa foarte bine ce activitate urma să desfășoare în imobilul pe care urma să-l construiască: activitate de producție mobilă.

Construirea și utilarea imobilului s-a făcut în baza unui proiect pe bază de fonduri europene unde a trebuit depusă întreaga documentație tehnică și juridică.

Neglijența sau complicitatea reprezentanților Agenției de dezvoltare locală (M) la încheierea contractului de administrare a parcelei nr. (lp) nu este de natură să transforme reprezentanții recurentei de rândul I într-un partener inocent care s-a aflat într-o eroare absolută și de neînfrânt cu privire la regimul juridic al parcelei nr. (lp) a Parcului Industrial (...) II.

Noul Cod civil folosește nu întâmplător sintagma de „profesioniști” când se referă la activitatea societăților comerciale ce desfășoară activități economice, astfel că față de cele învederate mai sus, susținerea că se aflau într-o eroare comună și invincibilă cu privire la regimul juridic al parcelei nr. (lp) a Parcului Industrial (...) II este complet nefondată.

La fel de corecte sunt și argumentele instanței de fond că emiterea autorizației de construcție încalcă și prevederile art. 11, alin. (1), pct. 45 ale Ordinului nr. 119/2014 al Ministerului Sănătății, pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, în forma în vigoare la data emiterii autorizației de construcție în litigiu – și care sunt mai restrictive decât forma invocată eronat – conform căruia, distanțele minime de protecție sanitară între teritoriile protejate și perimetrul unităților care produc disconfort și riscuri asupra sănătății populației pentru ateliere de tăiat lemne (fabrica de mobilă) trebuie să fie de minim 50 m.

Așa cum rezultă din Decizia nr. (...)/27.08.2020 emisă de Agenția pentru Protecția Mediului (...), recurenta S.C. (P1) S.R.L. a solicitat și i-a fost emisă autorizație de mediu pentru activitatea: CAEN 1610 – Tăierea și rindeluirea lemnului.

Distanța de amplasare a fabricii de mobilă a recurentei de rândul I față de proprietăți este mult mai mică, astfel că autorizarea construirii unei fabrici de mobilă ce desfășoară activitatea de tăiere și rindeluire a lemnului la o distanță mai mică de 50 de metri de zona rezidențială este nelegală.

Cu privire la nesocotirea prevederilor art. 11 alin. 1, pct. 45 din Ordinul 119/2014 al Ministerului Sănătății, pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd expres că distanțele minime de protecție sanitară între teritoriile protejate și perimetrul unităților care produc disconfort și riscuri asupra sănătății populației pentru ateliere de tăiat lemne (fabrica de mobilă) trebuie să fie de minim 50 m, ambii recurenți susțin că recurenta de rândul I nu desfășoară o astfel de activitate.

Afirmația este cât se poate de gratuită.

Eliberarea autorizației de mediu dispusă prin Decizia nr. (...)/27.08.2020 emisă de Agenția pentru Protecția Mediului (...) pentru desfășurarea activității de fabricare a mobilei de către recurenta S.C. (P1) S.R.L. pe amplasamentul din (M), str. (...), nr. (n) pe parcela nr. (lp) situată în Parcul Industrial (...) II s-a făcut de către Agenția pentru Protecția Mediului (...), nu din oficiu, ci la cererea expresă a beneficiarului executant a activității de producție mobilă: recurenta de rândul I.

Aceasta este cea care a solicitat autorizarea activității CAEN 1610 – Tăierea și rindeluirea lemnului și pentru care s-a emis autorizația de mediu.

Această activitate CAEN 1610 – Tăierea și rindeluirea lemnului, operațiune necesară și folosită în procesul de producție a mobilei nu putea fi autorizată la o distanță mai mică de 50 de m față de teritoriul protejat și locuit de populație, distanța activității autorizate fiind mult mai mică decât 50 m, după cum recunosc recurenții prin întâmpinările depuse.

Susținerile că se folosesc exclusiv produse din lemn semifabricate este contrazisă de înscrisurile depuse la dosar din care rezultă că în clădirea fabricii de mobilă este construit și funcționează un ATELIER DE TÂMPLĂRIE cu o SUPRAFAȚĂ DE 465 mp; este evident că rolul acestui atelier de tâmplărie este de a debita lemnul necesar fabricării mobilei, el fiind dotat, potrivit înscrisurilor depuse chiar de către recurenta de rândul I cu două bucăți de fierăstraie circulare cu masă cu sistem de exhaustare, fierăstraie cu pânză, mașină de frezat, mașină de șlefuit și finisare, mașină CNC de tăiere și gravare cu laser, cu sistem de exhaustare, precum altele.

Aceste utilaje nu sunt destinate asamblării și împachetării mobilei, fiind destinate în mod clar tăierii, debitării, prelucrării, etc. materialelor și materiilor prime.

De aceea a fost nevoie ca recurenta de rândul I să solicite și să obțină autorizația de mediu pentru activitatea CAEN 1610 - Tăierea și rindeluirea lemnului.

De asemenea, tot din înscrisurile depuse de recurenta de rândul I, analiza listei de materiale folosite în procesul de fabricație rezultă că activitatea concretă nu constă în asamblarea și împachetarea unor subansamble gata fabricate, ci în fabricarea efectivă de materiale de mobilier, prin prelucrarea lemnului ca și materie primă.

Dacă activitatea concretă ar consta doar în asamblarea și împachetarea mobilei, recurenta de rândul I n-ar fi avut nevoie de un atelier de tâmplărie cu dotările expuse mai sus, nici de autorizarea activității CAEN 1610 – Tăierea și rindeluirea lemnului, și nici acele exhaustoare care fiind montate pe partea locuințelor fac viața un calvar prin zgomotul lor puternic și constant.

Textul de lege menționat reglementează interdicția amplasării unei unități ce are vocația de a produce disconfort și riscuri asupra sănătății populației la o distanță mai mica de 50 metri față de o zonă rezidențială în cazul în care unitatea în discuție este un atelier de tăiat lemne.

Acest text de lege trebuie interpretat în sensul că dacă această interdicție este aplicabilă unui simplu atelier de tâmplărie cu atât mai mult este aplicabil unei fabrici care încorporează un atare atelier de tâmplărie, unde activitățile în discuție au loc la o scară mai mare.

Gratuită și lipsită de argumente legale este și afirmația că norma juridică în discuție ar viza doar gaterele forestiere, și nu ale fabricilor de mobilă, dar cuprinde un adevăr: unitatea de producție a recurentei de rândul I este o fabrică de mobilă – o spune chiar recurenta expres – și nu una producătoare de servicii.

Ordinul 119/2014 al Ministerului Sănătății, pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației este, potrivit art. 2, obligatoriu, potrivit legii, pentru toate unitățile din sistemul public și privat, precum și pentru întreaga populație, cum ar fi trebuit să fie și Hotărârile Consiliului Local al municipiului (M) nr. (yyy)/2012, nr. (zzz)/2015 și nr. (...)/2012.

Consecința nerespectării acestor norme este prevăzută de art. 3: nerespectarea normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației atrage răspunderea disciplinară, administrativ-materială, civilă ori, după caz, penală, în sarcina persoanelor vinovate de abaterile săvârșite.

În egală măsură este cât se poate de legală reținerea de către instanța de fond a încălcării unei alte norme juridice obligatorii: emiterea autorizației de construcție s-a făcut cu încălcarea flagrantă a prevederilor art. 27 alin. 1 lit. c) din Ordinul nr. 839 din 12 octombrie 2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, care prevăd că pentru emiterea autorizației de construcție este nevoie de acordul vecinilor, fiind îndeplinită situația premisă că acordul vecinilor se solicită în cazul amplasării de construcții cu altă destinație decât cea a clădirilor învecinate.

Este evident că, construirea unei unități de producție în vecinătatea unei zone rezidențiale, se circumscrie situației premisă avută în vedere de acest text.

În explicarea cerinței obținerii acordului în formă autentică a vecinilor, art. 27 alin. 3 din Ordinul nr. 839/2009 explică că cerința acordului vecinilor se referă la situația, în care, ca urmare a investiției noi pot fi create situații de disconfort generate de incompatibilități între funcțiunea preexistentă și cea propusă, în situația în care funcționalitatea unei construcții noi este incompatibilă cu caracterul și funcționalitatea zonei în care urmează să se integreze.

Pentru clarificarea criteriilor legiuitorul prezintă o listă de cauze frecvente, cu caracter enunțiativ, nu limitativ: zgomotul, creșterea circulației, degajarea de noxe, etc., toate survenite odată cu finalizarea lucrării de construcție.

În cazul de față, este vorba de situația în care necesitatea obținerii acordului scris al intimaților ca și vecini direcți ai noii construcții ce se dorea a fi autorizată era imperativă.

Zona preexistentă emiterii autorizației de construcție era zona rezidențială de locuințe, noua construcție având cu totul altă destinație decât ansamblul construcțiilor deja existente în zonă.

Pe de altă parte, în considerarea tezei dezvoltate de art. 27 alin. 3 din Ordinul nr. 839/2009, este evident că există o incompatibilitate clară între funcțiunea imobilelor deja existente: cartier de locuințe unifamiliale în care trăiesc zeci de familii și funcțiunea noii construcții: de unitate de producție, care pe lângă disconfortul evident pe care-1 produce, este autorizată într-o zonă în care nu se putea autoriza funcționarea unei unități de producție.

Autorizația de construcție în litigiu s-a emis fără acordul scris al intimaților, deși obținerea prealabilă a acestui acord era o condiție de legalitate; nerespectarea acestei condiții atrage nulitatea absolută a autorizației de construcție.

Față de aceste aspecte, solicită a se respinge cele două recursuri.

În drept, au fost invocate prevederile art. 201 și urm.

Cod procedură civilă, art. 22, art. 34, art. 52 din Constituția României, art. 630 Cod civil, O.U.G. nr. 63/2001, H.G. nr. 525/2013, art. 11 alin. 1, pct. 45 din Ordinul 119/2014 al Ministerului Sănătății, art. 2, art. 5, art. 7, art. 9, art. 11, alin. (1), pct. 45, art. 13, art. 16 din Ordinul nr. 119/2014 al Ministerului Sănătății, Hotărârea Consiliului Local al municipiului (M) nr. (yyy)/2012, Hotărârea Consiliului Local al municipiului (M) nr. (zzz)/2015, Hotărârea nr.(...)/2012 a Consiliului Local al municipiului (M) modificată prin Hotărârea nr. 512/25.07.2013, prin Hotărârea nr. 722/19.11.2015, prin Hotărârea nr. 933/26.10.2017, prin Hotărârea nr. 321/27.03.2018, prin Hotărârea nr. 30/30.01.2019 și prin Hotărârea nr. 608/14.08.2020 Consiliul Local al Municipiului (M).

Analizând recursurile prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța a reținut următoarele:

Prin recursul formulat, recurenta (P1) S.R.L. a invocat incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 Cod procedură civilă în ceea ce privește Sentința nr. (...)/17.06.2022, recurată.

În privința motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, Curtea a reținut că recurenta invocă încălcarea regulilor de procedură, generate de pretinsa nemotivare corespunzătoare a hotărârii sub aspectul modalității de soluționare și argumentare juridică a excepțiilor lipsei calității procesuale active și a inadmisibilității acțiunii.

Analizând considerentele hotărârii recurate sub acest aspect, Curtea a reținut respectarea exigențelor prevăzute de art. 425 Cod procedură civilă, în privința modalității de motivare a soluției adoptată cu privire la excepțiile procesuale menționate, și, pe cale de consecință, respectarea exigențelor dreptului la un proces echitabil.

Astfel, judecătorul primei instanțe a argumentat respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților prin prisma calității acestora de proprietari ai unor imobile aflate în vecinătatea imobilului pentru care a fost eliberată Autorizația de construire nr. (xxx)/17.05.2018 în favoarea recurentei pârâte (P1) S.R.L., coroborat cu invocarea, de către reclamanți, a unui prejudiciu generat de eliberarea autorizației de construire în forma și având conținutul prevăzute în actul administrativ menționat, iar în privința excepției inadmisibilității acțiunii, s-a reținut că aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care argumentele invocate de parte în susținerea excepției se grefează pe lipsa calității procesuale active a reclamanților, or această calitate procesuală activă a fost reținută ca fiind o condiție de exercitare a acțiunii, îndeplinită în cauză.

Sub acest aspect, nu se poate reține, astfel cum susține recurenta, că prima instanță nu a motivat modalitatea de soluționare a excepțiilor, argumentele expuse de instanță fiind analizate de judecătorul primei instanțe și putând face obiectul criticilor de nelegalitate, în calea de atac.

Pe cale de consecință, nu sunt întemeiate susținerile recurentei privind încălcarea exigențelor prevăzute de art. 425 Cod procedură civilă și ale unui proces echitabil, prin prisma modalității de soluționare și argumentare juridică a celor două excepții procesuale.

Sub un alt aspect, respectiv al modalității de interpretare de către judecătorul primei instanțe a prevederilor legale incidente în soluționarea excepțiilor, Curtea a apreciat că soluționarea acestora, în sensul respingerii lor, este legală.

Curtea a reținut că acțiunea în contencios administrativ poate fi promovată de orice persoană interesată, care pretinde că drepturile sau interesele sale legitime au fost vătămate printr-un act administrativ nelegal sau prin refuzul unei autorități administrative de a-i soluționa o cerere legitimă.

Se reține, așadar, că justifică legitimare procesuală activă în contenciosul administrativ, în sensul art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004, orice persoană, fizică sau juridică, dacă îndeplinește condiția de a se considera vătămată într-un drept ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ, tipic sau asimilat, adresat ei însăși sau altui subiect de drept.

Curtea a constatat că argumentația în susținerea recursului, sub acest aspect, se circumstanțiază necesității existenței unui prejudiciu cert, în accepțiunea art. 1532 alin. (1) Cod civil, și este greșită.

Astfel cum s-a precizat anterior, se reține că textul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stipulează că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim (...) se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, iar alin. (1) lit. a) al art. 2 din lege definește noțiunea de persoană vătămată ca fiind titularul unui drept sau al unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea unei cereri în termenul legal.

Astfel, în materia contenciosului administrativ, noțiunea specifică cu care operează textul legal este cea de vătămare pretinsă de o persoană, fizică și/sau juridică, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unei autorități publice, iar nu cea de prejudiciu cert, astfel cum susține în mod eronat recurenta.

Totodată Curtea reține că stabilirea existenței unei vătămări aduse unui drept ori unui interes legitim reprezintă o problemă de fond în litigiul de drept administrativ, impunându-se a fi stabilită existența sau inexistența vătămării în urma analizării probațiunii administrate pe fondul cauzei, iar nu a priori, ca urmare a analizării condițiilor de exercitare a acțiunii judiciare.

Pretinsa vătămare invocată de intimații reclamanți constă în încălcarea dreptului la viață privată, la un mediu sănătos ca urmare a eliberării Autorizației de construire nr. (xxx)/17.05.2018, astfel că, în accepțiunea prevederilor Legii nr. 554/2004 aceștia au calitate procesuală activă.

Reținându-se că intimații reclamanți (R2) și (R1) au calitate procesuală activă pentru a solicita anularea Autorizației de construire nr. (xxx)/17.05.2018, pe cale de consecință, nu se poate reține inadmisibilitatea acțiunii formulate, excepție invocată de recurentă argumentat de inexistența calității procesuale active a subiecților procesuali menționați.

Argumentele recurentei privind inexistența unei vătămări a reclamanților intimați ca urmare a eliberării Autorizației de construire nr. (xxx)/17.05.2018, reprezentând un aspect de fond, au fost analizate de instanță în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, invocat de asemenea de recurentă în susținerea recursului.

Sub un prim aspect, recurenta invocă nelegalitatea soluției adoptate de prima instanță prin raportare la puterea de lucru judecat incidentă în speță, ca urmare a pronunțării Deciziei civile nr. (...)/03.05.2022 a Curții de Apel (M).

Puterea de lucru judecat invocată privește, în opinia recurentei, statuările instanței cu privire la neîncadrarea activității societății în prevederile art. 11 alin. (1) pct. 45 din Ordinul nr. 119/2004.

Curtea a reținut că, într-adevăr, potrivit Deciziei civile nr. (...)/03.05.2022, s-a reținut, cu putere de lucru judecat provizorie până la data prezentei, că activitatea societății recurente nu se încadrează în prevederile art. 11 alin. (1) pct. 45 din Ordinul nr. 119/2014 (forma în vigoare la data eliberării Autorizației de construire nr. (xxx)/17.05.2018), însă aspectele apreciate ca fiind relevante de către prima instanță, din cuprinsul deciziei precitate, au fost altele, respectiv cele privind desfășurarea activității de producție mobilă pe o parcelă de teren din parcul industrial, care este arondată zonei de comerț și de servicii, iar nu zonei de producție, pe cale de consecință cu nerespectarea prevederilor Planului Urbanistic Zonal, astfel cum a fost modificat prin H.C.L. (M) nr. 8 din 09 ianuarie 2017.

Prin hotărârea de consiliu local menționată, parcela de teren având nr. cadastral (...) (M), care face obiectul Autorizației de construire nr. (xxx)/17.05.2018, a fost încadrată în zona funcțională de servicii, comerț (industrii producătoare de servicii, activități de depozitare și logistică, servicii conexe) – loturile 11, 13-25, iar nu în zona unităților de producție (industrie ușoară nepoluantă) destinată companiilor mici.

În ceea ce privește susținerile recurentei conform cărora a solicitat un Studiu de impact, înregistrat sub nr. (...)/27.10.2020 la Ministerul Sănătății (filele 18-35 vol.

II dosar nr. (...)/2020), ale cărui concluzii au fost în sensul posibilității de funcționare a obiectivului în locația propusă, în condițiile respectării integrale a proiectului și a recomandărilor din studiu, Curtea a reținut că documentația invocată relevă două tipuri de impact negativ asupra sănătății populației rezidente în zona respectivă, respectiv poluarea aerului, zgomot și vibrații, ca urmare a creșterii traficului în zonă și a activităților desfășurate în incinta obiectivului care face obiectul autorizației de construire nr. (xxx)/17.05.2018.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că Buletinul de determinare a zgomotului nr. (...)/06.08.2020 (filele 10-13 vol.

II dosar nr. (...)/2020) relevă faptul că, în condițiile în care în momentul efectuării determinărilor nivelului de zgomot, în punctul de lucru al societății recurente nu se desfășura activitate (sistemul de exhaustare fiind pornit la recomandarea inspectorilor sanitari din cadrul D.S.P. (...), nivelul de zgomot măsurat în dB este orientat spre limita maximă admisă pentru fiecare dintre măsurătorile efectuate.

Nu se pot reține ca fondate nici susținerile recurentei privind inexistența unei poluări fonice sau cu substanțe, documentația precitată relevând impactul negativ asupra sănătății populației, tocmai ca urmare a poluării aerului, creșterea traficului în zonă, toate generate de activitatea de producție desfășurată la punctul de lucru al societății recurente.

În aceste condiții, Curtea a apreciat ca nefondate susținerile recurentei privind inexistența unei vătămări a intimaților reclamanți ca urmare a eliberării Autorizației de construire nr. (xxx)/17.05.2018, vătămarea rezultând în mod evident din poluarea aerului, zgomotul și vibrațiile produse, respectiv creșterea traficului în zonă ca urmare a activităților de producție specifice desfășurate la locația societății recurente.

Sub aspectul motivului de nelegalitate invocat de recurentă, privind neîncălcarea prevederilor art. 5 din Ordinul nr. 119/2014, Curtea a reținut că în considerentele Sentinței nr. (...)/CA/2022 judecătorul primei instanțe a reținut că nu s-a dovedit încălcarea prevederilor art. 5 din ordin, de către reclamanții intimați.

Pe de altă parte, în mod judicios și prin interpretarea corectă a normelor de drept material a reținut prima instanță nerespectarea prevederilor Anexei nr. 1 la Legea nr. 50/1991, republicată, pct. 2.5.6, și a prevederilor art. 27 din Ordinul Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței nr. 839/2009 la emiterea autorizației de construire nr. (xxx)/17.05.2018, raportat la obiectul autorizației (crearea unei unități noi de producție, construcție hală producție) și la faptul că restul clădirilor din vecinătate au o altă destinație, fiind amplasate în zona funcțională de servicii, comerț.

Nu se pot reține ca fondate nici susținerile recurentei potrivit cărora intimații nu sunt vecini cu supraedificata construită de societate, din cuprinsul planșei foto de la fila 338 vol.

V dosar nr. (...)/2020 rezultând că între locuințele intimaților (R1) și (R2), respectiv supraedificata proprietatea recurentei există o distanță de 41,1 metri, iar între imobilele intimaților și cel al recurentei nu există alte imobile.

În privința invocării de către recurentă a intervenirii unei erori invincibile cu privire la zona funcțională pe care se află situat lotul cu nr. (lp), în mod judicios a reținut judecătorul fondului în sensul neîndeplinirii condițiilor impuse de art. 17 din Codul civil pentru a se reține incidența acestei instituții juridice.

Pe de o parte, Curtea reține că potrivit art. 17 alin. (3) Cod civil eroarea comună și invincibilă nu se prezumă, impunându-se, așadar, a fi dovedită de partea care o invocă, respectiv de recurentă.

Or, recurenta nu doar că nu a dovedit existența acestei erori comune și invincibile pe care o invocă, cu privire la zona funcțională pentru care a solicitat eliberarea autorizației de construire, ci din cuprinsul Certificatului de urbanism nr. (xyzw)/18.05.2017, pe care l-a solicitat și obținut (act care are tocmai scopul de informare a solicitantului cu privire la regimul juridic și tehnic al imobilului), putea și trebuia să ia cunoștință de faptul că terenul corespunzător lotului nr. (lp) este încadrat în zona de servicii, comerț (industrii producătoare de servicii, activități de depozitare și logistică, servicii conexe), iar nu în zona de producție.

Pe de altă parte, astfel cum în mod judicios a reținut și judecătorul primei instanțe, hotărârile de consiliu local prin care a fost aprobat Planul Urbanistic Zonal, respectiv prin care s-a dispus modificarea acestuia, au fost aduse la cunoștința publicului prin publicare pe pagina dedicată a autorității publice emitente, ipoteză în care nu se mai poate invoca eroarea comună și invincibilă, reglementată de art. 17 Cod civil.

Pentru aceste considerente, reținând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 Cod procedură civilă, Curtea a apreciat că recursul exercitat de recurenta (P1) S.R.L. este nefondat.

Prin recursul formulat, recurenții MUNICIPIUL (M), PRIMARUL MUNICIPIULUI (M) și INSTITUȚIA ARHITECTULUI ȘEF au invocat, de asemenea, incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 Cod procedură civilă în ceea ce privește Sentința nr. (...)/17.06.2022, recurată.

Reiterează recurenții aceleași argumente de fapt și de drept cu privire la modalitatea de soluționare a excepțiilor lipsei calității procesuale active a reclamanților, respectiv a inadmisibilității acțiunii.

Au fost expuse în considerentele aferente recursului exercitat de recurenta (P1) S.R.L. motivele pentru care se apreciază că soluția primei instanțe, de respingere a acestor excepții, este legală, motiv pentru care aceste considerente nu mai sunt reiterate în analiza prezentului recurs.

În plus față de aspectele invocate de recurenta (P1) S.R.L., Curtea a constatat că se invocă faptul că urmare a verificărilor la amplasament efectuate de Agenția pentru Protecția Mediului (...), a fost emisă adresa nr. (...)/S.A.A.A./31.08.2020, adresă care reiterează aspectele constatate potrivit Buletinului de determinare a zgomotului nr. (...)/06.08.2020 și care au fost analizate în precedentul recurs.

Faptul că valorile rezultate ca urmare a măsurării nivelului de zgomot nu depășesc limita maximă admisă nu este de natură a infirma concluzia instanței în sensul existenței unei vătămări produse reclamanților intimați ca urmare a autorizării edificării imobilului obiect al autorizației de construire, în condițiile în care din cuprinsul acestui înscris rezultă că în momentul efectuării determinărilor nivelului de zgomot, în punctul de lucru al societății recurente, nu se desfășura activitate (sistemul de exhaustare fiind pornit la recomandarea inspectorilor sanitari din cadrul D.S.P. (...), cu toate acestea nivelul de zgomot măsurat în dB era orientat spre limita maximă admisă pentru fiecare dintre măsurătorile efectuate.

Aceleași concluzii se impun și cu privire la aspectele reliefate prin Studiul de impact nr. (...)/27.10.2020, Curtea reținând, contrar celor susținute de recurenți, că studiul de impact relevă două tipuri de impact negativ asupra sănătății populației rezidente în zona respectivă, respectiv poluarea aerului, zgomot și vibrații, ca urmare a creșterii traficului în zonă și a activităților desfășurate în incinta obiectivului care face obiectul autorizației de construire nr. (xxx)/17.05.2018.

Pe cale de consecință, Curtea a apreciat că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, invocat de recurenți cu privire la Sentința nr. (...)/CA/17.06.2022 pronunțată de Tribunalul (...).

În ceea ce privește motivul de recurs privind interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, încadrabil potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:

Sub un prim aspect recurenții invocă interpretarea eronată de către prima instanță a dispozițiilor Planului Urbanistic Zonal aferent zonei, respectiv a H.C.L. (M) nr. (yyy)/29 februarie 2012, astfel cum a fost modificat prin H.C.L. (M) nr. (u)/09 ianuarie 2017, arătând că în mod greșit s-a apreciat că planul urbanistic zonal ar fi operat o zonare a Parcului Industrial II.

Aceste susțineri ale recurenților sunt neîntemeiate, fiind evident, din chiar cuprinsul H.C.L. (M) nr. (u)/09 ianuarie 2017, că au fost instituite patru zone funcționale cu privire la imobilele care fac obiectul P.U.Z.

Conform Anexei nr. 2 la Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului, zona funcțională este parte din teritoriul unei localități în care, prin documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism, se determină funcțiunea dominantă existentă și viitoare.

Zona funcțională poate rezulta din mai multe părți cu aceeași funcțiune dominantă (zona de locuit, zona activităților industriale, zona spațiilor verzi etc.).

Zonificarea funcțională este acțiunea împărțirii teritoriului în zone funcționale.

Or, scopul instituirii acestor zone funcționale, astfel cum rezultă din definiția noțiunii, este acela de a delimita în mod clar categoriile de activități care pot fi desfășurate/prestate în zona funcțională respectivă, tocmai pentru asigurarea sistematizării teritoriului, desfășurarea activităților de producție/servicii cu potențial impact asupra mediului, sănătății în zone distincte de zonele de locuit etc.

Pe de altă parte, referirea pe care recurenții o fac la dispozițiile H.G. nr. 525/1996, anexa 1, art.

I 3.7 privind interzicerea amplasării construcțiilor în zone industriale pentru alte servicii decât cele industriale, nu sunt de natură a infirma aspectele statuate de instanță, privind necesitatea respectării zonelor funcționale, cu ocazia autorizării executării construcțiilor.

Textul legal precitat instituie doar interdicția de amplasare a construcțiilor în zone industriale, pentru alte tipuri de servicii decât cele industriale, concluzia fiind logică, în măsura în care aceste construcții deservesc activitățile industriale din zona respectivă.

Contrar celor susținute de recurenți, Curtea apreciază că activitatea desfășurată de societatea recurentă la punctul de lucru pentru care s-a eliberat Autorizația de construire nr. (xxx)/17.05.2018, nu poate fi încadrată în sintagma industrii producătoare de servicii, pentru că nu acesta este obiectul de activitate pentru care a fost eliberată autorizația de construire.

Din chiar cuprinsul cererii de eliberare a autorizației de construire (filele 65-68 vol.

I dosar nr. (...)/2020*), precum și a actului administrativ cu caracter individual eliberat (filele 63-64), rezultă că se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru investiție inițială în cadrul (P1) S.R.L., prin crearea unei noi unități de producție, construcție hală producție și spații administrative și împrejmuire.

Mai mult, Curtea reține că potrivit Proiectului tehnic de arhitectură – art. 2 rezultă că funcțiunea unității este producție mobilier pentru birouri și magazine, iar principalele procese de fabricație sunt organizate pentru mobilă de corpuri, mobilă din cadre de artă.

Totodată se menționează în cuprinsul aceluiași proiect faptul că în procesul tehnologic de producție de mobilier pentru magazine de tip supermarket și birouri sunt implicate aproximativ 30 de persoane (filele 120-122 vol. I dosar nr. (...)/2020*).

Din cuprinsul întregii documentații expuse rezultă, așadar, că s-a autorizat construirea unui imobil cu destinație de unitate de producție propriu-zisă, ceea ce nu poate corespunde noțiunii de industrie producătoare de servicii, astfel cum susțin în mod eronat recurenții.

Neîntemeiată este și argumentația recurenților potrivit căreia, în condițiile în care societatea (P1) S.R.L. are ca obiect principal de activitate Cod CAEN 7311 – Activități ale agențiilor de publicitate, aceasta furnizează o gamă completă de servicii de creație, producție de material publicitar și cumpărarea acestuia.

Fără a invalida acest argument al recurenților, Curtea a reținut că autorizația de construire nr. (xxx)/17.05.2018 a fost obținută de societate nu pentru o construcție destinată unor activități de publicitate, ci, astfel cum s-a expus în precedent, pentru crearea unei noi unități de producție, construcție hală producție și spații administrative și împrejmuire, activități care corespund obiectelor secundare de activitate pentru care a fost autorizată recurenta.

În ceea ce privește ultimul argument juridic invocat de recurenți, respectiv încadrarea activității de asamblare a mobilierului potrivit art. 5 din Ordinul M.S. nr. 119/2014, instanța de recurs îl apreciază ca nerelevant, în condițiile în care judecătorul primei instanțe a reținut în mod expres faptul că nu s-a făcut dovada încălcării prevederilor art. 5 din ordinul menționat, iar motivele de nelegalitate privind emiterea Autorizației de construire nr. (xxx)/17.05.2018 au fost diferite.

Prin urmare, față de netemeinicia motivelor de casare invocate, în temeiul prevederilor art. 496 Cod procedură civilă, instanța de recurs a respins, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții (P1) S.R.L., MUNICIPIUL (M), PRIMARUL MUNICIPIULUI (M) și INSTITUȚIA ARHITECTULUI ȘEF împotriva Sentinței Civile nr. (...)/CA/2022 din 17.06.2022, pronunțată de Tribunalul (...).

(Decizie redactată de judecător Anca Raluca ȘILINCA și rezumată de judecător Claudia Carmen ORBAN)