Decizie nr. 208 din 15.06.2023

Apel.

Procedura insolvenței.

Cereri conexate, de înființare sechestru asigurator și, respectiv, poprire asiguratorie, întemeiate pe prevederile art. 953 alineat 3 și art. 970 Cod de procedură civilă, invocându-se o creanță izvorând dintr-o hotărâre judecătorească pronunțată în primă instanță într-un alt dosar.

Temeinicia apelului formulat de debitor împotriva hotărârii prin care s-a admis cererea de instituire a sechestrului asigurator, netemeinicia apelului formulat de creditor împotriva soluției de respingere a cererii de înființare a popririi.

Neîndeplinirea condiției privind constatarea în scris a creanței reclamantei, câtă vreme între părți nu au existat raporturi juridice anterioare prin care creanța reclamantei să fi fost constatată prin înscris, ci creanța a fost stabilită prin anularea unui raport juridic în care reclamanta nu este parte și prin repunerea părților acelui raport juridic în situația anterioară.

Neîndeplinirea și a celorlalte condiții prevăzute de art. 953 alineat 3 Cod de procedură civilă

- art. 953 alineat 3 Cod de procedură civilă

Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă

Decizia nr. 208 din 15 iunie 2023

Prin Încheierea nr. (...)/LP/20.04.2023, Tribunalul (...) a admis în parte cererile formulate de creditorul UAT Municipiul (L), cu sediul procedural ales la SCA (...) din (...), în contradictoriu cu debitorul (D), domiciliat în (...) și dispus înființarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile urmăribile ale debitorului până la concurența sumei de 2.259.222,28 lei.

A respins cererea de înființare a popririi asigurătorii.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî în acest sens, tribunalul a reținut următoarele:

Conform art. 953 alin. 1 teza 1 Cod procedură civilă, creditorul care nu are un titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată în scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului dacă dovedește că a înaintat cerere de chemare în judecată.

Din interpretarea dispozițiilor de mai sus, instanța a reținut că pentru admisibilitatea cererii este necesară îndeplinirea următoarelor condiții: inexistența unui titlu executoriu al creditorului, existența unei creanțe exigibile, constatate printr-un înscris, și existența unei acțiuni înregistrate pe rolul instanței judecătorești.

Creanța creditoarei de 2.259.222,28 lei împotriva debitorului este constatată printr-o hotărâre judecătorească, respectiv Sentința nr. (...)/28.03.2023 pronunțată de Tribunalul (...) în dosar nr. (dosar 1)/2022.

Aceasta nu constituie, la data soluționării prezentei cereri, titlu executoriu întrucât nu a fost încă comunicată, iar părțile au posibilitatea de a o apela în termen de 30 de zile.

Instanța a apreciat că sunt întrunite toate cele patru condiții prevăzute de art. 953 alin. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care a dispus înființarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile urmăribile ale debitorului până la concurența sumei de 2.259.222,28 lei.

Art. 953 alin. 1 teza 2 Cod procedură civilă prevede că partea creditoare poate fi obligată la plata unei cauțiuni în cuantumul fixat de instanță.

Instanța a apreciat că partea creditoare nu se află în situația prevăzută de art. 7 alin. 2 din OG 22/2002 pentru a fi scutită de plano de la plata cauțiunii, actul normativ reglementând cazurile când autoritatea publică este debitoare în baza unei hotărâri judecătorești ce constituie titlu executoriu.

Fixarea cauțiunii este facultativă și are dublu rol: a determina creditorii să apeleze cu prudență la astfel de măsuri, doar când este absolut necesar, și a acoperi eventualul prejudiciu produs debitorului în situația când instanța judecătorească constată definitiv netemeinicia pretențiilor creditorului.

În condițiile în care deja pretențiile creditorului au fost analizate de o instanță judecătorească, ce a considerat, pe baza probațiunii administrate în condiții de contradictorialitate, că sunt întemeiate, instanța a apreciat că în speță nu este necesară depunerea unei cauțiuni.

Cererea de înființare a popririi asigurătorii

Conform art. 970 Cod procedură civilă poprirea asigurătorie se poate înființa asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente, în condițiile stabilite de art. 953.

Pe lângă condițiile prevăzute de art. 953 Cod procedură civilă, analizate deja, pentru înființarea acestei măsuri asigurătorii trebuie identificat terțul poprit și trebuie dovedită existența raportului juridic dintre acesta și debitor.

În petitul cererii sale, creditoarea a nominalizat un singur terț poprit, STP (X) SA, dar nu a indicat și nu a dovedit existența unui raport juridic în baza căruia acesta să aibă o obligație de plată față de debitor.

Pentru aceste motive, instanța a respins cererea de înființare a popririi asigurătorii.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel UAT Municipiul (L), prin care a solicitat admiterea cererii, schimbarea în parte a încheierii atacate și pe cale de consecință instituirea popririi asigurătorii asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporate urmăribile datorate debitorului (D) de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, inclusiv din partea S.T.P. (X) S.A. în condițiile art. 952 Cod procedură civilă până la concurența sumei de 2.259.222,28 lei în scopul valorificării lor în momentul în care va fi pronunțată Decizia civilă în dosarele conexate nr. (dosar 1)/2022 și (dosar 2)/2022.

Prin hotărârea judecătorească pronunțată în dosarele conexate (dosar 1)/2022 și (dosar 2)/2022 înregistrate pe rolul Tribunalului (...), s-au desființat toate actele juridice ce au avut ca obiect cesionarea creanțelor de la S.T.P. S.A. către (D).

Atât timp cât cesiunile încheiate între S.T.P.

S.A. și (D) au fost desființate, cu obligația pentru (D) să restituie Municipiului (L) suma de 2.259.222,28 lei pe care Municipiul (L) a achitat-o acestuia împreună cu dobânda legală penalizatoare pentru sumele de bani de restituit calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii în prezenta cauză și până la plata efectivă, în temeiul dispozițiilor O.G. nr. 13/2011, solicitarea Municipiului (L) pentru indisponibilizarea bunurilor urmăribile este justificată de sustragerea bunurilor de la urmărire.

Astfel, pentru a se evita dispariția bunurilor sau diminuarea activului patrimonial al debitorului, instanța a apreciat necesară admiterea apelui și instituirea popririi asigurătorii asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, inclusiv din partea S.T.P. (X) S.A.

A mai solicitat să se observe faptul că înțelege să critice în parte Încheierea nr. (...)/LP/2023, respectiv numai în ceea ce privește soluția de respingere a popririi asigurătorii.

Sechestrul asigurător și poprirea sunt măsuri asigurătorii asupra patrimoniului debitorului reglementate ca mijloc de protecție a drepturilor creditorului, acte anterioare executării silite, cu caracter provizoriu, care pot fi luate și înainte de emiterea titlului executoriu pentru a se evita dispariția sau degradarea bunurilor din patrimoniul debitorului ori pentru a se evita diminuarea activului patrimonial al debitorului care nu va mai putea dispune în mod liber de aceste bunuri.

Deși Municipiul (L) nu deține la acest moment un titlu executoriu, debitorul încearcă să se sustragă de la urmărire/să își ascundă sau risipească averea, făcând imposibilă recuperarea sumei la care a fost obligat debitorul (D).

În privința cauțiunii, în măsura în care instanța de judecată va dispune obligarea Municipiului (L) la plata cauțiunii, înțelege să se conformeze, însă a subliniat faptul că este scutit de la plata cauțiunii, în acest sens fiind și Decizia C.C.R. nr. 529/12.12.2013 cu referire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată a instituțiilor publice.

În categoria venituri publice se includ: veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale, inclusiv ale bugetului Fondului de asigurări sociale de sănătate, bugetului Trezoreriei Statului, veniturile din rambursări de credite externe și din dobânzi și comisioane derulate prin Trezoreria Statului, precum și veniturile bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, după caz, veniturile bugetului fondurilor provenite din credite externe contractate ori garantate de stat și ale căror rambursare, dobânzi și alte costuri se asigura din fonduri publice, precum și veniturile bugetului fondurilor externe nerambursabile.

În ceea ce privește lipsa caracterului exigibil al creanței a subliniat faptul că acesta nu poate constitui motiv de natură să atragă respingerea cererii formulate de Municipiul (L), întrucât prezenta cerere se fundamentează pe dispozițiile art. 952 alin. (3) Cod procedură civilă, poprirea putând fi încuviințată chiar și atunci când creanța nu este exigibilă, însă există motive serioase pentru a se considera că debitorul își va sustrage averea de la urmărire.

Prin raportare la condițiile impuse de lege, a subliniat faptul că în dosarele conexate nr. (dosar 1)/2022 și (dosar 2)/2022, Tribunalul (...) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de Municipiul (L) și a dispus obligarea debitorului (D) să restituie Municipiului (L) suma de 2.259.222,28 lei.

În condițiile în care, în prezent, creditorul este unitate administrativ-teritorială, Municipiul (L), iar suma pentru care se solicită înființarea popririi reprezintă parte din venituri publice, dar și faptul că debitorul are de achitat o sumă într-un cuantum semnificativ – 2.259.222,28 lei și că debitorul este o persoană fizică, a apreciat că există pericolul să se sustragă de la urmărire, să își înstrăineze averea, generând astfel un grav prejudiciu bugetului local.

În schimb, înființarea popririi constituie o măsură de natură preventivă și constă în suspendarea temporară a dreptului de dispoziție juridică și/sau materială a proprietarului asupra bunurilor sale mobile sau imobile, cu scopul menținerii acestora în patrimoniul său spre a putea servi la nevoie pentru garantarea executării silite a unei creanțe ce s-ar obține împotriva sa, sens în care nici debitorul și niciun alt terț care îi datorează sume de bani debitorului nu sunt prejudiciați prin admiterea prezentei cereri.

În sens contrar însă, atunci când Municipiul (L) va obține hotărârea definitivă și va încerca să treacă la executarea silită, în cazul în care în patrimoniul debitorului nu există nici bunuri mobile și nici bunuri imobile, interesul public va fi grav prejudiciat ca urmare a imposibilității de valorificare a creanței pe care o deține împotriva debitorului.

Totodată, a subliniat faptul că potrivit art. 622 alin. (1) Cod procedură civilă, obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar numai în cazuri excepționale, atunci când debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită.

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 194, art. 970 și art. 954 alin. (3) coroborate cu art. 466 și urm. din Codul de procedură civilă.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel și (D), prin care a solicitat admiterea apelului și modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de înființare a sechestrului asigurător, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de deplasare.

Potrivit cererii introductive, așa cum este aceasta prezentată în practicaua hotărârii, reclamanta și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art. 953 aliniat 3 Cod procedură civilă.

Aliniatul 1, la care fac trimitere dispozițiile aliniatului 3, are următorul conținut: „(l) Creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată în scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat cerere de chemare în judecată.

El poate fi obligat la plata unei cauțiuni în cuantumul fixat de către instanță.”

Neîndeplinirea condițiilor legale pentru luarea măsurii asigurătorii.

Rezultă din dispozițiile legale mai sus citate că instituirea măsurii asigurătorii se justifică în ipoteza în care creditorul (care nu are un titlu executoriu) a promovat o acțiune în justiție împotriva debitorului său pentru recuperarea unei creanțe, iar pentru a se asigura că la momentul în care va obține titlul executoriu, debitorul său va avea în patrimoniu bunuri susceptibile a fi executate silit, solicită indisponibilizarea unor bunuri din patrimoniul debitorului său.

În analiza îndeplinirii condițiilor legale pentru instituirea sechestrului asigurător, trebuie observate nu doar condițiile prevăzute expres de art. 953 alin. 1 noul Cod de procedură civilă (creanță constatată în scris și exigibilă, intentarea unei cereri de chemare în judecată, plata cauțiunii) ci și condiția implicită a proporționalității măsurii de indisponibilizare a bunurilor unei persoane (atingere adusă dreptului de proprietate) cu scopul urmărit, respectiv evitarea riscurilor legate de survenirea insolvabilității debitorului.

În același sens s-a pronunțat Decizia 19/2017 a Î.C.C.J. privind recursul în interesul legii, în considerente reținându-se următoarele: „Proporționalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului.

Condiția decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății).”

Neîndeplinirea condiției privitoare la existența unui înscris constatator al creanței.

În cauză, nu s-a dovedit că între părți au existat raporturi juridice directe, invocându-se mai multe înscrisuri care privesc raporturi juridice cu terțe persoane, iar nu între reclamantă și pârât.

Nu rezultă din înscrisurile de la dosar că ar exista vreo creanță a reclamantei împotriva pârâtului, ci dimpotrivă, rezultă că pârâtul deține o creanță mult mai mare împotriva reclamantei, creanță constatată prin titlu executoriu, sens în care sunt actele de executare din dosarul execuțional nr. (...)/2021.

De altfel, reclamanta nu susține că are o creanță față de pârât rezultată dintr-un raport juridic între acestea, ci că ar putea dobândi o creanță prin anularea unui raport juridic în care nu este parte, prin repunerea părților în situația anterioară.

Așadar, nu este îndeplinită condiția legală privind constatarea creanței printr-un înscris.

Cerința existenței unui înscris doveditor al creanței pretinse nu poate fi considerată îndeplinită doar prin raportare la prezentarea unui extras din portalul Ecris, deoarece condiția existenței unui înscris nu se poate confunda cu introducerea unei cereri de chemare în judecată, fie ea și soluționată în primă instanță, sens în care se poate observa că legea prevede distinct cele două condiții.

Este adevărat că art. 952 aliniat 2 Cod procedură civilă permite formularea unei cereri de măsură asiguratorie și în cazul în care creanța nu este constatată prin înscris (ceea ce dovedește, încă o dată, că este o condiție distinctă de formularea unei acțiuni), dar în acest caz cauțiunea este obligatorie, este în cuantum de jumătate din suma pretinsă și trebuie plătită anticipat (depune, odată cu cererea de sechestru, o cauțiune de jumătate din valoarea reclamată).

Reclamanta nu a invocat însă aceste dispoziții ci a arătat, se pare în mod expres, că își întemeiază cererea pe dispozițiile aliniatului 3, iar instanța, cu tot rolul activ, nu poate schimba cauza acțiunii indicată expres de către reclamanta asistată profesionist.

Neîndeplinirea condiției speciale a dovezii că debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească averea.

Această condiție este prevăzută distinct în aliniatul 3 și se adaugă celor prevăzute la aliniatul 1.

A solicitat a se constata că reclamanta s-a rezumat la o simplă afirmație, iar în motivarea hotărârii de prima instanță nu există nicio analiză a îndeplinirii sau neîndeplinirii acestei condiții.

Potrivit doctrinei – Gabriel Boroi și colectiv, “Noul Cod de procedură civilă.

Comentariu pe articole”, vol.

II, pagina 494 – pentru accesul creditorului la această măsură asiguratorie este nevoie de o anumită conduită a debitorului pe care va trebui să o dovedească sau să o justifice într-un mod temeinic.

După cum se poate observa atare conduită a debitorului reprezintă împrejurări de natură a conduce la decăderea din beneficiul termenului contractual, sancțiune de drept material reglementată de art. 1417 alin. 1 Cod civil.

Niciuna din situațiile mai sus enunțate sau alte asemenea nu au fost invocate și cu atât mai puțin dovedite, iar prima instanță nu a analizat sub nicio formă îndeplinirea acestei condiții.

De asemenea, în acord cu cele reținute de către prima instanță a considerat că nu există o scutire subiectivă de la obligația de a consemna cauțiunea.

Dispozițiile legale invocate și decizia CCR se referă la situația în care instituția publică este debitoare și este executată silit, ori în această cauză se află în situația în care instituția publică se pretinde a fi creditoare.

Întrucât regula este obligarea la plata cauțiunii iar scutirea este situația de excepție, aceasta este de strictă interpretare și aplicare și nu poate fi extinsă la alte situații.

Însă prima instanță a ignorat faptul că temeiul de drept al cererii îl reprezentau dispozițiile alineatului 3 de la art. 953 Cod procedură civilă, situație în care cauțiunea este obligatorie: “În aceste cazuri, creditorul trebuie să dovedească îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute la alin. (1) și să depună o cauțiune, al cărei cuantum va fi fixat de către instanță.” Potrivit doctrinei mai sus citate cauțiunea este o condiție prealabilă luării măsurii.

Există și o condiție implicită a proporționalității, care presupune analiza comparativă a justificării restrângerii dreptului de proprietate cu riscul insolvabilității ulterioare a debitorului.

Ori nu s-a făcut nicio dovadă a acestui risc de insolvabilitate.

Tot în acest context, fără a antama fondul, instanța trebuie să facă o analiză sumară a pretenției, indiferent dacă există o pretinsă hotărâre judecătorească nedefinitivă și neexecutorie.

Or, trebuie a se avea în vedere că în cauza respectivă, (dosar 1)/2022 și cea conexă (dosar 2)/2022, reclamanta a solicitat să se constate nulitate absolută a unui/unor contracte de cesiune de creanță în care nu are calitatea de parte.

În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 466 și următoarele Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, UAT Municipiul (L) a solicitat respingerea cererii de apel ca neîntemeiată, în principal, respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiate, iar în subsidiar, reducerea onorariului avocațial și a cheltuielilor de deplasare într-un cuantum rezonabil.

Cu privire cu plata cauțiunii, a arătat că, potrivit art. 7 din O.G. nr. 22/2002, „Cererile, indiferent de natura lor, formulate de instituțiile și autoritățile publice în cadrul procedurii de executare silită a creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora sunt scutite de plata taxelor de timbru, timbru judiciar și a sumelor stabilite cu titlu de cauțiune”.

Așadar, din cuprinsul textului de lege menționat anterior reiese că legiuitorul nu face nicio distincție în ceea ce privește calitatea solicitantului și nici în privința naturii cererii formulate în cadrul procedurii de executare silite, motiv pentru care a apreciat că este scutită de la plata taxei de timbru și a cauțiunii.

A solicitat a se observa și faptul că sechestrul este o măsură asigurătorie asupra patrimoniului debitorului reglementată ca mijloc de protecție a drepturilor creditorului, care deși este un act anterior deschiderii dosarului de executare silită, instituirea sechestrului nu poate împiedica posibilitatea executării silite a sumelor respective, fiind așadar o cerere premergătoare deschiderii cadrului procesual al executării silite.

De asemenea, prima instanță a analizat în mod corect faptul că fixarea cauțiunii are dublu rol, respectiv de a determina creditorii să apeleze cu prudență la astfel de măsuri, doar atunci când este absolut necesar și de a acoperi eventualul prejudiciu produs debitorului în situația în care instanța judecătorească constată definitiv netemeinicia pretențiilor creditorului, sens în care din analiza împrejurărilor de fapt și de drept și prin raportare la Sentința nr. (...)/28.03.2023 pronunțată în (dosar 1)/2022 de Tribunalul (...), instanța a reținut ca nefiind necesară depunerea unei cauțiuni.

Or, potrivit art. 953 alin. (1) Cod procedură civilă, stabilirea cauțiunii este lăsată la aprecierea instanței de judecată, în prezenta cauză instanța apreciind în mod corect că nu se datorează cauțiune prin raportare la împrejurările de fapt și de drept.

Cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 953 și urm.

Cod procedură civilă, respectiv existența unui înscris constatator al creanței, s-a arătat că, potrivit art. 952 Cod procedură civilă, sechestrul asigurător constă în indisponibilizarea bunurilor mobile sau/și imobile urmăribile ale debitorului aflate în posesia acestuia sau a unui terț în scopul valorificării lor în momentul în care creditorul unei sume de bani va obține un titlu executoriu.

Conform art. 953 alin. (3) Cod procedură civilă, legiuitorul conferă instanței de judecată posibilitatea de a încuviința sechestrul asigurător chiar și atunci când creanța nu este exigibilă, în cazurile în care debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească averea.

Așadar, pentru a analiza necesitatea înființării sechestrului asigurător, instanța de judecată trebuie să verifice, îndeplinirea, în mod corespunzător a prevederilor art. 953 alin. (1) și alin. (3) Cod procedură civilă, sechestrul fiind o măsură care poate fi aplicată atunci când creanța este constată în scris, chiar dacă nu este exigibilă, atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă sau să își risipească averea.

Deși la acest moment Sentința nr. (...)/28.03.2023 pronunțată de Tribunalul (...) nu este definitivă, atât părțile, cât și instanța de judecată trebuie să respecte adevărul judiciar stabilit prin hotărârea pronunțată, care, în virtutea dispozițiilor art. 435 alin. (2) Cod procedură civilă, este opozabilă oricărei terțe persoane atât timp cât această din urmă nu face dovada contrară.

Astfel, prevederile art. 435 alin. (2) Cod procedură civilă nu înlătură autoritatea de lucru judecat provizorie de care se bucură Sentința nr. (...)/28.03.2023 pronunțată de Tribunalul (...) în cauzele conexate, fiind împiedicată numai punerea în executare a hotărârii până la momentul soluționării definitive a cauzei, din rațiuni care privesc necesitatea asigurării securității circuitului civil.

Atât timp cât minuta trebuie să aibă conținutul dispozitivului hotărârii, fiind semnată de judecătorul care a pronunțat hotărârea, conținutul minutei reprezintă soluția pronunțată în cauză, această soluție nemaiputând fi modificată ulterior semnării, instanța nemaiputând reveni asupra hotărârii luate și consemnate în cuprinsul minutei.

Contrar susținerilor apelante, avea calitatea de debitor cedat ca urmare a încheierii cesiunilor dintre părți, iar creditorul (D), în virtutea calității de cesionar, a demarat procedura de executare împotriva sa în dosarul de executare nr. (...)/2021 înregistrat pe rolul BEJ (...).

Mai mult decât atât, a solicitat a se observa faptul că potrivit art. 61 din O.U.G. nr. 146/2002, trebuie să își exprime consimțământul la încheierea cesiunii, motiv pentru care se poate considera că în această situație reglementată de O.U.G. nr. 146/2002 cesiunea se încheie tripartit, legiuitorul reglementând astfel o formă superioară de protecție pentru instituțiile și autoritățile publice față de care se cesionează creanțe.

Cu privire la pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire, să își ascundă ori să își risipească averea, în mod corect Tribunalul (...) a considerat că sunt întrunite toate condițiile prevăzute la art. 953 Cod procedură civilă, analizând, în baza argumentelor prezentate și a înscrisurilor anexate faptul că apelanta este îndreptățită să indisponibilizeze, în mod provizoriu, bunurile urmăribile ale debitorului (D).

În condițiile în care creditorul este statul, prin intermediul unității administrativ-teritoriale, iar debitorul este o persoană fizică, suma plătită prin intermediul Ordinelor de plată fiind semnificativă, la fel și suma pentru care se solicită înființarea sechestrului, a apreciat că există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire, generând astfel un grav prejudiciu bugetului de stat.

De asemenea, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că debitorul nu deține suficiente bunuri și nici venituri urmăribile pe care apelanta să le poată executa silit în măsura în care va obține o hotărâre favorabilă în vederea recuperării sumelor pe care deja le-a achitat în cadrul dosarului de executare nr. (...)/2021 înregistrat pe rolul BEJ (...), deschis la solicitarea debitorului (D).

Cu privire la proporționalitatea măsurii adoptate, a menționat că în prezenta cauză, instanța este chemată să analizeze riscul de înstrăinare a bunurilor pe care (D) le deține sau le-ar putea dobândi de la terți până la concurența sumelor pe care apelanta este îndreptățită să le dobândească ca urmare a hotărârii judecătorești pronunțate în (dosar 1)/2022.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei și argumentele prezentate anterior, reiese că riscul este unul real, existând o reală temere ca apelantul să se sustragă de la executare și să își înstrăineze averea.

Prin raportare la situația bunurilor mobile și imobile și la situația financiară a apelantului, valoarea creanței pe care apelanta este îndreptățită să o obțină este cu mult superioară, motiv pentru care argumentele prezentate sunt suficiente pentru înființarea sechestrului asigurător, debitorul manifestând o conduită de rea-credință pe tot parcursul executării silite, chiar și la momentul încheierii Convenției de eșalonare din data de 26.01.2022 prin introducerea unei noi clauze contractuale fără a fi agreată de apelantă.

Cu privire la cheltuielile de judecată, conform art. 453 Cod procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

În schimb, partea care pretinde cheltuielile de judecată trebuie să facă dovada existenței și întinderii acestor cheltuieli, instanța putând reduce cheltuielile de judecată atunci când acestea sunt vădit disproporționate în raport cu activitatea desfășurată de avocat și complexitatea cauzei.

Dat fiind faptul că sarcina probei revine apelantului, acesta trebuie să dovedească realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cheltuielilor astfel încât să fie previzibile pentru apelantă, care are dreptul la contestarea și combaterea cheltuielilor.

În măsura în care apelantul înțelege să facă dovada cheltuielilor de judecată până la data închiderii dezbaterilor asupra fondului, a solicitat instanței de judecată să constate faptul că activitatea avocațială a constat în redactarea cererii de apel, fără a fi necesară administrarea unui probatoriu complex, motiv pentru care a solicitat reducerea cheltuielilor de judecată într-un cuantum rezonabil.

În drept, și-a întemeiat prezenta cerere pe dispozițiile art. 201 coroborat cu art. 471 Cod procedură civilă.

Examinând încheierea apelată, raportat la motivele de apel invocate prin ambele apeluri și la efectele pe care acestea tind să le producă, Curtea a reținut că se impune examinarea cu prioritate a apelului declarat de apelantul (D).

1. Apelul formulat de apelantul (D)

Prin apelul declarat, apelantul a solicitat respingerea cererii de înființare a sechestrului asigurător, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de prevederile art. 953 alin 1 și 3 Cod procedură civilă.

Raportat la înscrisurile dosarului, la motivele invocate de reclamantă în cererea de înființare a sechestrului asigurător și la condițiile impuse de lege pentru admiterea unei asemenea cereri, Curtea a constatat că apelul declarat de pârât este întemeiat.

Astfel cum rezultă din cuprinsul cererii formulate de reclamanta UAT Municipiul (L), acesta a invocat în susținerea cererii de instituire a sechestrului asigurător prevederile art. 953 alin. 3 Cod procedură civilă, text de lege care impune, pe lângă condițiile generale prevăzute la alin. 1, și condiția suplimentară ca debitorul să fi micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau să nu fi dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească averea.

În această situație, depunerea unei cauțiuni, al cărei cuantum îl va stabili instanța, este obligatorie.

Judecătorul fondului nu a analizat cererea din perspectiva dispozițiilor art. 953 alin. 3 Cod procedură civilă, ci doar a prevederilor de la alin. 1, fără a examina și îndeplinirea condiției suplimentare de la alin. 3.

De asemenea, nu a stabilit nicio cauțiune în sarcina reclamantei, deși aceasta ar fi fost obligatorie.

Însă, chiar din perspectiva dispozițiilor art. 953 alin. 1 Cod procedură civilă, cererea de înființare a sechestrului asigurător este nefondată, întrucât nu este îndeplinită cerința privind constatarea în scris a creanței reclamantei.

Faptul că aceasta a obținut o hotărâre judecătorească prin care pârâtul este obligat la plata unor sume de bani în favoarea sa nu acoperă această cerință, câtă vreme între părți nu au existat raporturi juridice anterioare prin care creanța reclamantei să fi fost constatată prin înscris.

Reclamanta nici nu invocă că ar avea împotriva pârâtului vreo creanță rezultată dintr-un raport juridic dintre aceștia, ci creanța sa a fost stabilită prin anulare a unui raport juridic – cesiune de creanță – în care nu este parte, prin repunerea în situația anterioară.

Introducerea unei cereri de chemare în judecată împotriva pârâtului este o altă condiție pentru înființarea cererii de sechestru asigurător, însă aceasta trebuie să se bazeze pe o creanță anterioară a reclamantei împotriva pârâtului, care să fi fost constatată în scris.

Obținerea unei hotărâri judecătorești în primă instanță este o consecință a intentării cererii de chemare în judecată și are relevanță doar din perspectiva îndeplinirii acestei condiții, însă hotărârea judecătorească în sine nu îndeplinește cerința impusă de art. 953 alin. 1 Cod procedură civilă ca reclamanta să fie în posesia unei înscris care să ateste creanța pe care o invocă împotriva pârâtului, deoarece acest înscris ar trebui să fie unul anterior formulării cererii de chemare în judecată care a determinat pronunțarea hotărârii judecătorești de obligare la plată a pârâtului.

În al doilea rând, examinând în apel condiția suplimentară impusă de alin. 3 al art. 953 Cod procedură civilă, respectiv aceea ca debitorul să fi micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau să nu fi dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească averea, Curtea a reținut că nici aceasta nu este îndeplinită.

În dovedirea acestei condiții, reclamanta nu a adus nici o probă concretă, limitându-se la simple susțineri care nu pot determina, prin ele însele, admiterea cererii de sechestru asigurător.

Neîndeplinirea acestor condiții atrage respingerea cererii de înființare a sechestrului asigurător, iar în acest context devine superfluu a se mai discuta despre o eventuală cauțiune care ar trebui stabilită în sarcina reclamantei ori despre proporționalitatea luării unei asemenea măsuri asiguratorii.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă raportat la art. 953 și urm.

Cod procedură civilă a fost admis apelul declarat de apelantul (D) și schimbată în parte încheierea, în sensul respingerii cererii formulate de reclamanta UAT Municipiul (L) în contradictoriu cu pârâtul (D), privind înființarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale pârâtului debitor.

2. Apelul declarat de apelanta reclamantă UAT Municipiul (L)

Admiterea apelului declarat de apelantul pârât, întemeiată pe neîndeplinirea condițiilor impuse de art. 953 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă pentru înființarea sechestrului asigurător, are drept consecință respingerea căii de atac formulate de reclamantă, prin care a solicitat schimbarea în parte a încheierii, în sensul de a se admite și cererea de poprire asigurătorie împotriva aceluiași pârât.

Astfel cum rezultă din prevederile art. 970 Cod procedură civilă, pentru instituirea acestei măsuri asigurătorii, trebuie îndeplinite aceleași condiții ca și cele reglementate pentru înființarea sechestrului asigurător.

Or în condițiile în care, în analiza apelului declarat de apelantul pârât, instanța de apel a stabilit deja că nu sunt îndeplinite aceste cerințe reglementate de art. 953 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă, aceleași considerente sunt aplicabile și căii de atac formulate de apelanta reclamantă, cu consecința respingerii apelului său în temeiul prevederilor art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă și menținerii soluției de respingere a cererii de înființare a popririi asigurătorii.

Față de culpa procesuală a apelantei UAT Municipiul (L), în baza art. 453 alin. 1 raportat la art. 452 Cod procedură civilă, aceasta a fost obligată să plătească intimatului pârât suma de 5950 lei cheltuieli de judecată în apel cu titlu de onorariu avocațial și echivalentul în lei la data plății al sumei de 151,18 euro reprezentând cheltuieli de deplasare, justificate cu înscrisurile depuse la dosar.

(Decizie redactată de judecător Marcela BOGDAN și rezumată de judecător Alina TITERLEA)