Curtea de Apel ORADEA · .

Decizie nr. 147 din 29.03.2023

Instanță: Curtea de Apel ORADEA
Dosar: .
Obiect: Anulare act administrativ. Neacordare indemnizație pentru reducerea activității, prevăzută de art. 3 alin. 1 din OUG nr. 132/2020
Soluție
Sursa: portal.just.ro

DREPT ADMINISTRATIV

Anulare act administrativ. Neacordare indemnizație pentru reducerea activității, prevăzută de art. 3 alin. 1 din OUG nr. 132/2020

- art. 3 alin. 1 din OUG nr. 132/2020

- art. 2 din H.G. nr. 719/2020

Printr-o interpretare sistematică, dar mai ales teleologică a prevederilor art. 3 alin. 1 din OUG nr. 132/2020 și art. 2 din H.G. nr. 719/2020, se impune a se reține că legiuitorul a avut în vedere o reducere a veniturilor în perioada pentru care se solicită sprijinul, indiferent de valoarea acesteia, iar această reducere poate fi într-un asemenea cuantum, încât veniturile nete realizate în luna pentru care se solicită indemnizația să fie ,,0”, adică solicitantul să nu fi realizat deloc venituri.

Interpretarea dată de recurenta-pârâtă noțiunii de reducere a veniturilor este extrem de restrictivă, fără fundament legal și se plasează în totală contradicție cu scopul instituirii măsurilor de protecție pe perioada pandemiei, respectiv acela de a susține pe cei ale căror venituri s-au diminuat în raport de media veniturilor lunare înregistrată în anul anterior apariției pandemiei de Covid 19.

Curtea de Apel Oradea – Secția de contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 147 din 29 martie 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, s-au constatat următoarele:

1. Hotărârea primei instanțe

Prin Sentința nr. (...)/CA din 03.11.2022 Tribunalul (...) a admis cererea formulată de reclamantul Cabinet Avocat (...) în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (...) și, în consecință, a dispus anularea Deciziei nr. (...)/30.08.2021 emisă de pârâtă, a obligat pârâta la plata indemnizației reprezentând măsura de sprijin menită să atenueze efectele generate de pandemia SARS-Cov-2 cuvenită pentru luna iulie 2021, actualizată cu dobânda legală de la scadență până la data plății și la plata sumei de 50 lei cheltuieli de judecată, în favoarea reclamantei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la AJPIS (...) sub nr. (...)/23.08.2021, reclamantul a solicitat plata indemnizației pentru reducerea activității, pentru perioada 1 - 31 iulie 2021, în temeiul dispozițiilor art. 3 din O.U.G. nr. 132/2020.

Prin Decizia nr. (...)/30.08.2021 emisă de autoritatea pârâtă, s-a respins cererea reclamantei, cu motivarea că dispozițiile art. 2 (1) lit. a) din HG nr. 719/2020, modificată prin HG 677/24 iunie 2021, se referă la reducerea veniturilor realizate în luna pentru care se solicită indemnizația, iar nu la lipsa lor.

Conform art. 3 din O.U.G. nr. 132/2020, “(1) În cazul reducerii timpului de muncă și/sau a veniturilor realizate, determinată de situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1), pe perioada stabilită potrivit aceluiași alineat, beneficiază, la cerere, în baza declarației pe propria răspundere, de o indemnizație lunară în cuantum de 41,5% din câștigul salarial mediu brut prevăzut la art. 15 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat nr. 318/2021 persoanele care au beneficiat de indemnizația prevăzută la art.

XV alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 59/2020, cu modificările și completările ulterioare, precum și persoanele care au beneficiat de indemnizația prevăzută de art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2021 pentru stabilirea unor măsuri de protecție socială a angajaților și a altor categorii profesionale în contextul interzicerii, suspendării ori limitării activităților economice, determinate de situația epidemiologică generată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.”

Prelungirea stării de alertă pentru perioada în care reclamanta a solicitat plata indemnizației pentru reducerea activității s-a făcut prin H.G nr. 730/2021 din 8 iulie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 iulie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În acest sens, potrivit reglementărilor legale în vigoare în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile a fost mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, nici o activitate nu a fost interzisă (suspendată), ci doar restricționate (diminuate) în sensul că activitatea nu se putea desfășura la capacitate maximă.

Potrivit dispozițiilor art. 2 (1) lit. a) din HG nr. 719/2020, modificată prin HG 677/24 iunie 2021, “în cazul profesioniștilor condiția pentru acordarea indemnizației este îndeplinită prin înregistrarea unei reduceri a veniturilor nete realizate în luna pentru care se solicită indemnizația față de media veniturilor nete lunare din anul 2019, indiferent de valoarea acesteia”.

Astfel, pentru acordarea indemnizației de sprijin în cuantum de 41,5% în baza O.U.G. nr. 132/2020, cu modificările și completările ulterioare, trebuie îndeplinite condițiile de eligibilitate prevăzute de lege pentru acordarea acestei indemnizații.

Din cererile depuse la AJPIS (...) de reclamantă, reiese că în anul 2019 media încasărilor a fost de 2.365 lei, veniturile estimate pentru anul 2020 au fost de 16.180 lei, indemnizația COVID încasată a fost de 24.178 lei, media lunară în perioada iunie - decembrie 2020 a fost de 974 lei, iar în luna iulie 2021, încasările brute au fost de 0 (zero) lei.

Instanța a reținut că refuzul autorității pârâte motivat prin silogismul potrivit căruia nerealizarea nici unui venit, nu înseamnă reducerea activității și asta pentru că legiuitorul a prevăzut două categorii de indemnizații, pentru reducerea activității, și altă indemnizație pentru cei care au avut activitatea întreruptă din motive de pandemie, și care din acest motiv nu au avut încasări, reprezintă un exces de putere, în sensul definiției date de art. 2 alin. 1 lit. m) din Legea 554/2004: “exces de putere – exercitarea dreptului de apreciere, aparținând autorităților administrației publice, prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege”.

Astfel, prin înscrisurile depuse în probațiune la dosarul cauzei – adeverința nr. (...)/06.10.2021 emisă de Baroul (...), încheierea de ședință din data de 13.07.2021, dată în dosarul nr. (...)/2004* al Tribunalului (...), rezultă că reclamantul nu a avut suspendată activitatea ci a exercitat activități specifice profesiei de avocat.

Faptul că nu a avut încasări în cursul lunii iulie 2021 nu echivalează automat cu lipsa activității, fiind de știut că onorariul poate fi stabilit și forfetar, iar nu pentru fiecare activitate întreprinsă în temeiul contractului de asistență/reprezentare.

În considerarea acestor aspecte, în temeiul dispozițiilor art. 18 din Legea 554/2004, a admis cererea reclamantei și a dispus anularea Deciziei nr.(...)/30.08.2021 emisă de pârâtă și obligarea pârâtei la plata indemnizației reprezentând măsura de sprijin menită să atenueze efectele generate de pandemia SARS-Cov-2 cuvenită pentru luna iulie 2021, actualizată cu dobânda legală de la scadență până la data plății.

În ceea ce privește solicitarea de plată a dobânzii legale calculate de la data scadenței, până în momentul plății efective, instanța a reținut, contrar argumentelor pârâtei, că reclamantul a solicitat dobânda legală, care se datorează, în baza dispozițiilor O.G 13/2011, ori de câte ori o creanță nu este plătită la scadență.

Raportat la soluția pronunțată, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, a obligat pârâta, în favoarea reclamantei, la plata sumei de 50 lei cheltuieli de judecată, taxă de timbru.

2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, a declarat recurs recurenta-pârâtă Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecarea fondului cu consecința respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a următoarelor norme de drept material.

Instanța de fond nu a interpretat în spiritul în care au fost adoptate dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. a) din H.G. nr. 719/2020 referitor la situația în care reclamantul a declarat că se află, respectiv aceea de a nu realiza venituri în luna pentru care a solicitat plata indemnizației pentru reducerea veniturilor nete ca urmare a efectelor Coronavirusului.

Sintagma “indiferent de valoarea acesteia” nu înseamnă în opinia legiuitorului să nu fi realizat deloc venituri.

Susține acest fapt în temeiul următoarelor dispoziții legale care au reglementat condițiile și modalitatea de plată a indemnizațiilor acordate în contextul pandemiei COVID 19 și pe care instanța de fond nu le-a avut în vedere:

A arătat că din perspectiva legiuitorului, indemnizația pentru reducerea activității se poate acorda celor care au avut activitate/încasări în cuantum mai mic decât media încasărilor din 2020, comparativ cu anul 2019.

Nerealizarea nici unui venit, nu înseamnă reducerea activității.

Legiuitorul a prevăzut două categorii de indemnizații: una pentru reducerea activității (care presupune realizare de venituri) și altă indemnizație pentru cei care au avut activitatea întreruptă din motive de pandemie, adică cei cărora li s-a interzis să desfășoare activitate.

Mai mult, întreruperea activității nu s-a datorat efectelor coronavirusului SARS-CoV 2, iar faptul că nu a realizat venituri nu se datorează instituirii stării de alertă.

Avocații au fost sprijiniți, ca urmare a reducerii activității, și nu a întreruperii activității.

Indemnizația de sprijin este menită să ajute acea categorie de avocați care au avut o scădere a încasărilor față de media lunară a încasărilor pe anul 2019, acesta fiind etalonul și condiția principală pe care legiuitorul a prevăzut-o în textul de lege și pe care instanța de fond nu a avut-o în vedere la pronunțarea sentinței recurate.

În ceea ce privește hotărârea instanței de fond de obligare a AJPIS (...) de plată a dobânzii legale calculate de la data scadenței fiecare plăți, până în momentul plății efective, consideră că instanța de fond nu a avut în vedere caracterul de indemnizație socială a indemnizației pentru reducerea veniturilor ca urmare a efectelor coronavirusului.

Așa că, prevederile art. 1535 Cod civil, nu se aplică în speța de față, intimatul-reclamant nu are calitate de creditor, suma nu a ajuns la scadență, iar intimatul-pârât, în calitate de angajator și recurenta nu au calitatea de debitori.

Nu ne aflăm în prezența unui titlu executoriu (hotărâre judecătorească) pentru ca dobânzile legale, accesorii ale creanței, să se cuvină.

Prin urmare, în speță, fiind vorba de beneficii de asistență socială, respectiv indemnizație specială, cu caracter social, iar nu de folosința unui capital, nu pot fi acordate dobânzi legale remuneratorii, deoarece sumele care se acordă de la bugetul de stat prin intermediul M.M.P.S. au destinație precisă și nu pot fi folosite în alt scop decât cel pentru care au fost date, conform Legii 500/2002 privind finanțele publice.

În ceea ce privește soluția instanței de fond de obligare a AJPIS (...) la plata cheltuielilor de judecată, a solicitat ca, urmare a admiterii recursului, să se constate că nu datorează aceste cheltuieli, nefiind în culpă procesuală.

Pentru toate considerentele invocate, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, rejudecarea cauzei și respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și nefondată.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul Cabinet de Avocat (...), prin concluziile scrise, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond.

4. Soluția instanței de recurs

Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor legale incidente și a actelor și lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:

În cauză, reclamantul a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ refuzul pârâtei de a-i acorda indemnizația de sprijin prevăzută de art. 3 alin. 1 din OUG nr. 132/2020, pentru luna iulie 2021, pe considerentul că nu s-ar încadra în categoria de beneficiari ai acestei măsuri, întrucât sunt vizate numai persoanele care au realizat în luna pentru care se solicită indemnizația, venituri mai mici față de media veniturilor nete lunare din anul 2019.

În opinia pârâtei, lipsa oricăror venituri nu se circumscrie noțiunii de reducere a veniturilor.

Criticile aduse de recurentă hotărârii instanței de fond vizează în esență interpretarea dată de aceasta prevederilor art. 3 alin. 1 din OUG nr. 132/2020, respectiv art. art. 2 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 719/2020.

În esență, chestiunea litigioasă se referă la stabilirea înțelesului noțiunii de reducere a veniturilor, indiferent de valoarea acestora, recurenta pârâtă susținând că nu suntem în prezența unei reduceri, în ipoteza în care solicitantul nu a realizat niciun venit, deoarece nerealizarea de venituri înseamnă suspendarea/întreruperea activității, măsură care însă nu a fost dispusă în privința activității avocaților.

Or, reclamantul, nerealizând venituri, nu îndeplinește una din condițiile legale impuse pentru acordarea sprijinului, și anume reducerea veniturilor.

Examinând aceste critici, instanța de recurs a reținut că potrivit art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 132/2020, forma în vigoare în perioada pentru care reclamantul a solicitat acordarea sprijinului, ,,(1)În cazul reducerii timpului de muncă și/sau a veniturilor realizate, determinată de situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1), pe perioada stabilită potrivit aceluiași alineat, beneficiază, la cerere, în baza declarației pe propria răspundere, de o indemnizație lunară în cuantum de 41,5% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021 nr. 16/2021, persoanele care au beneficiat de indemnizația prevăzută la art.

În explicitarea prevederilor art. 3 alin. 1 din OUG nr. 132/2020, art. 2 din H.G. nr. 719/2020 pentru aprobarea procedurii de decontare și de plată a sumelor acordate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, prevede: ,,(1) În aplicarea prevederilor art. 3 alin. (1) din ordonanța de urgență, condiția pentru acordarea indemnizației este îndeplinită, după cum urmează:

a) în cazul profesioniștilor prevăzuți la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, precum și al persoanelor care obțin venituri exclusiv din drepturile de autor și drepturile conexe, astfel cum sunt prevăzute de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin înregistrarea unei reduceri a veniturilor nete realizate în luna pentru care se solicită indemnizația față de media veniturilor nete lunare din anul 2019, indiferent de valoarea acesteia. (...)”.

În acord cu judecătorul fondului, instanța de recurs a reținut că, prin art. 2 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 719/2020, legiuitorul a statuat în sensul că este îndeplinită condiția pentru acordarea indemnizației prevăzută de art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 132/2020, în cazul în care are loc reducerea veniturilor nete realizate în luna pentru care se solicită indemnizația față de media veniturilor nete lunare din anul 2019, indiferent de valoarea acesteia.

În aprecierea instanței de recurs, nu poate fi decelată nicio rațiune pentru care măsura de sprijin ar trebui acordată doar în ipoteza în care veniturile încasate în luna pentru care se solicită sprijinul ar fi mai reduse față de media veniturilor lunare încasate în anul 2019, nu și în ipoteza în care veniturile realizate în luna pentru care se solicită sprijinul ar fi zero, deși, în mod normal, nevoia în care se află această din urmă persoană este mai mare față de situația celui care a realizat oarecare venituri, însă într-un cuantum mai mic față de cele aferente anului 2019.

Pe cale de consecință, printr-o interpretare sistematică, dar mai ales teleologică a prevederilor legale incidente speței, se impune a se reține că legiuitorul a avut în vedere o reducere a veniturilor în perioada pentru care se solicită sprijinul, indiferent de valoarea acesteia, iar această reducere poate fi într-un asemenea cuantum, încât veniturile nete realizate în luna pentru care se solicită indemnizația să fie ,,0”, adică solicitantul să nu fi realizat deloc venituri.

Or, aceasta este și situația în care s-a aflat intimatul-reclamant, motiv pentru care, în mod legal, tribunalul a apreciat că acesta îndeplinește condițiile pentru a beneficia de plata indemnizației prevăzută de art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 132/2020, aferentă lunilor iulie și august 2021.

În ceea ce privește critica recurentei potrivit căreia în mod nelegal a fost obligată la plata dobânzii legale, Curtea a înlăturat-o ca nefondată, reținând că obligația accesorie a fost stabilită corect în raport cu dispozițiile art. 1535 alin. 1 Cod civil și art. 1 alin. 3 din OG nr. 13/2011 și împrejurarea că nu s-a achitat la scadență suma de bani cuvenită intimatului cu titlu de indemnizație.

Faptul că indemnizația este un beneficiu de asistență socială nu poate justifica, în cazul neplății ei la scadență, neacordarea dobânzii legale penalizatoare, având în vedere că legiuitorul nu a condiționat acordarea daunelor moratorii în cazul obligațiilor bănești de natura și scopul dreptului ce fundamentează acordarea sumei de bani.

Examinând și critica recurentei privitoare la nelegalitatea soluției de stabilire în sarcina sa a cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant, Curtea a înlăturat-o ca nefondată, reținând că judecătorul fondului a aplicat corect art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă în condițiile în care pârâta a căzut în pretenții.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 punct 8 Cod procedură civilă, Curtea, în temeiul art. 496 Cod procedură civilă, a respins ca nefondat recursul.

(Decizie redactată și rezumată de judecător Mariana ILISIE)