Decizie nr. 133 din 17.03.2023

DREPT ADMINISTRATIV

Recurs. Nelegalitatea sentinței în situația în care prima instanță procedează la inversarea sarcinii probei

- art. 488 pct. 5 Cod procedură civilă

- art. 272 din Codul muncii

Raportat la calitatea recurenților reclamanți de funcționari publici, litigiilor legate de raportul de serviciu al acestora le sunt aplicabile prevederile Codului muncii în materie de sarcină a probei.

Or, potrivit dispozițiilor art. 272 din Codul muncii, sarcina probei îi revine angajatorului.

În speță, instanța de fond a reținut că recurenții reclamanți nu au făcut dovada că nu au ocupat aceeași funcție și nu au desfășurat activitate în aceleași condiții și nici că salariile de bază sunt mai mari decât cele stabilite pentru anul 2022.

Or, statuând în acest fel, prima instanță a procedat practic la inversarea sarcinii probei, contrar prevederilor art. 272 din Codul muncii, aplicabile în speță, astfel că a încălcat o normă de procedură în materie de probațiune care este de natură a afecta însăși validitatea hotărârii pronunțate.

Curtea de Apel Oradea – Secția de contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 133 din 17 martie 2023

Prin Sentința nr. (...) din 14.10.2022, Tribunalul (...) a respins excepția lipsei calității procesual pasive și excepția inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală.

A respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ca lipsită de obiect.

A respins cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantul Sindicatul Finanțe (J), în numele și pentru membrii (X) și (Y), în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut, cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală că reclamanta, prin reprezentant, a precizat la termenul din 25.03.2022 faptul că își restrânge pretențiile pentru perioada 01.03.2019 - 01.09.2019, perioadă în care reclamanții (X) și (Y) au fost angajații pârâtei.

Instanța a reținut incidența în speță a prevederilor Ordinului nr. 605/01.03.2019 emis de Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a Ordinului nr. 606/01.03.2019 emis de Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală și a art. 13^2 alin. (1) din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală statuând că față de precizarea petitului cererii, referitor la perioada supusă analizei instanței, excepția lipsei calității procesual pasive, invocată de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, este neîntemeiată, deoarece aceasta are calitate de angajator al reclamanților începând cu 01.03.2019.

Referitor la excepția inadmisibilității invocată, tribunalul a reținut că reclamanții, prin Sindicatul Finanțe (J) au formulat plângere prealabilă, având nr. (...)/16.12.2021, excepția inadmisibilității față de lipsa plângerii prealabile fiind neîntemeiată.

În plus, instanța de fond a reținut că sindicatul reclamant, în numele membrilor de sindicat, a solicitat obligarea pârâtului la plata unor drepturi salariale care nu i-au fost acordate astfel că, în această situație, nu este necesară parcurgerea procedurii prealabile deoarece, în speță, nu se contestă un act administrativ de autoritate, care să impună formularea recursului administrativ în condițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci prin acțiune se solicită acordarea unor drepturi salariale.

Instanța fondului a avut în vedere și Decizia nr. 9/2017 a Î.C.C.J. precum și Decizia nr. 22/14.09.2020 a instanței supreme.

Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile aferente perioadei 01.01.2018 - 31.12.2018, prima instanță a reținut că reclamanții, prin reprezentant, au restrâns pretențiile pentru perioada 01.03.2019 - 01.09.2019, astfel că excepția prescripției, așa cum a fost invocată, apare ca lipsită de obiect.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că prin Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 2861/30.08.2019 Ministrul finanțelor publice, în calitate de ordonator principal de credite, a aprobat Regulamentul privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare, precum și a condițiilor de acordare a acestuia pentru personalul din cadrul Ministrului Finanțelor Publice – aparat propriu și unități subordonate, salarizat potrivit Anexei nr.

VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, ordin ce a intrat în vigoare începând cu data de 01 septembrie 2019.

A mai stabilit instanța de fond că pentru salariații Administrației Județene a Finanțelor Publice (J), acordarea sporului de 15% pentru condiții periculoase sau vătămătoare s-a făcut începând cu data de 01.09.2019 (Decizia nr. 4215/25.09.2019), astfel cum reiese din răspunsul comunicat de pârâtă.

De asemenea, instanța fondului a avut în vedere aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 1 din Anexa 8 a Legii 153/2017 precum și a art. 23 din același act normativ reținând că, în speță, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestora s-au stabilit de către ordonatorul principal de credite, Ministerul Finanțelor Publice, în anul 2019 și acordarea acestui drept salariat angajaților s-a efectuat începând din luna septembrie 2019.

Tribunalul a făcut trimitere la art.

XIV din Ordonanța nr. 9 din 8 august 2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul sănătății, a unor reglementări cu privire la programe guvernamentale naționale și cu privire la măsuri fiscal-bugetare precum și la prevederile art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2019 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene.

De asemenea, instanța a făcut referire la H.P. nr. 46/2020, la Decizia nr. 82/2018 a Î.C.C.J. la Decizia R.I.L. nr. 27/2020 a Î.C.C.J., reținând, contrar susținerilor reclamanților, că se aplică prevederile art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 153/2017 și în cazul acestora, nefiind făcută dovada că reclamanții nu au ocupat aceeași funcție și nu au desfășurat activitate în aceleași condiții, iar aplicarea etapizată vizează și sporurile, astfel cum reiese și din deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.

A conchis instanța de fond în sensul că, având în vedere prevederile legale menționate anterior și dezlegările date de Î.C.C.J., solicitarea reclamanților privind acordarea sporului pentru condiții de muncă vătămătoare pentru perioada 01.03.2019 - 01.09.2019 este neîntemeiată, aceștia nefăcând dovada că salariile de bază sunt mai mari decât cele stabilite pentru anul 2022.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Sindicatul Finanțe (J), în numele și pentru membrii (X) și (Y), solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și în rejudecare, admiterea în integralitate a acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, recurenții au arătat că instanța de fond a aplicat greșit și a interpretat eronat normele de drept material incidente în privința anului 2019 raportat la obiectul acțiunii și la norma de drept material astfel cum aceasta rezultă din prevederile art. 38 a Legii nr 153/2017, art. 7, art. 23 și Norma de aplicare a Legii nr 153/2017, art. 1 și art. 2 Anexa VIII a Legii nr. 153/2017, deoarece reclamanții fac parte din angajații Agenției Naționale de Administrare Fiscală și nu din structura instituțiilor publice sanitar veterinare, așadar nici Decizia R.I.L. 27/2020 nu le este aplicabilă.

Au susținut recurenții, în esență, că instanța de fond avea obligația rolului activ și a aflării adevărului, astfel că, dacă avea reprezentarea că acordarea sporului este condiționată de acest maxim, fiind la maximul grilei, putea din oficiu să dispună administrarea acestei probe cu atât mai mult cu cât cauza s-a repus pe rol la inițiativa instanței și nu la inițiativa reclamanților, iar în discuție ca și condiție a acordării acestui spor sunt condițiile efective de muncă ale reclamanților, condiții pe care angajatorul le-a evaluat abia la 1 septembrie, dată de la care până în prezent li se achita în mod real acest spor.

Recurenții au susținut, în esență, că în perioada 01.03.2019 – 01.09.2019 devine incidentă Decizia nr. 82/2018 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, conform căreia pentru perioada 2019 - 2022 salariile de bază vor fi determinate utilizând salariile de bază și majorările salariului de bază stabilite prin lege, inclusiv în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 și salariile de bază avute în luna decembrie 2018.

În opinia recurenților, îndreptățirea intimaților la acordarea de către pârât a sporului pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare, în procent de 15% aplicat la salariul de bază, corespunzător cu timpul efectiv lucrat, începând cu data de 01.01.2019 și până la data de 01.09.2019, a fost dovedită în mod evident în fața instanței de fond.

În ceea ce privește petitul accesoriu al acțiunii neanalizat de instanța de fond, prin care reclamanții au solicitat actualizarea sumele cuvenite cu rata indicelui de inflație și cu dobânzi legale de la data scadenței obligației de plată până la data plății efective, recurenții au susținut că instanța de fond în mod netemeinic a respins acest capăt de cerere.

Conform susținerilor recurenților, revenea în sarcina angajatorului obligația de a realiza măsurătorile și determinarea noxelor la locul de muncă și nicidecum a Sindicatului sau funcționarilor publici, obligație neonorată de angajator începând cu anul 2019.

În opinia recurenților, instanța de fond, aplicând în mod distorsionat temeiul de drept și făcând trimitere la niște înscrisuri care nu le-au fost solicitate recurenților și care reglementează strict salariul de bază, în mod nelegal a apreciat că aferent perioadei 01.03 - 01.09.2019 nu li se cuvine acordarea acestui spor.

În drept, recurenții au invocat art. 37, 38 din Legea - cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, anexele Legii 153/2017, Legea nr. 53/2003.

Prin întâmpinare, intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

În motivare, intimata a susținut că instanța de fond în mod temeinic și legal a reținut că se aplică prevederile art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 153/2017 și în cazul recurenților, aceștia nefăcând dovada că nu au ocupat aceeași funcție și nu au desfășurat activitatea în aceleași condiții, iar aplicarea etapizată vizează și sporurile.

În opinia intimatei, obligația de a proba sau de a solicita încuviințarea unor probe revine reclamantului, cel care face o susținere referitoare la existența unui drept sau interes dedus judecății, nicidecum instanței de judecată.

În drept, intimata a invocat prevederile Cod procedură civilă.

Analizând recursul, instanța a constatat următoarele:

Prin cererea de recurs, recurenții au invocat critici de nelegalitate vizând greșita aplicare a normelor de drept material cuprinse în Legea nr. 153/2017 referitoare la acordarea sporului pentru condiții vătămătoare de muncă funcționarilor publici, aceste motive de nelegalitate subsumându-se motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă.

De asemenea, instanța de recurs a invocat din oficiu motivul de ordine publică privind inversarea sarcinii probei, acest motiv de nelegalitate încadrându-se la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă.

O primă observație care se impune este aceea că obiect al controlului judiciar exercitat de instanța de recurs îl formează numai soluția pronunțată de tribunal asupra fondului acțiunii, modul de soluționare a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive, inadmisibilității și prescripției nefiind contestat pe calea recursului incident de către părțile interesate, astfel că soluția de respingere a excepțiilor menționate a intrat sub autoritatea de lucru judecat.

Plecând de la această premisă legată de limitele învestirii instanței de control judiciar, Curtea a constatat că se impune analizarea cu prioritate a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă deoarece, în ipoteza în care acest motiv de casare ar fi găsit întemeiat, ar fi de prisos analizarea criticilor de nelegalitate încadrate la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă.

Examinând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, instanța de control judiciar are în vedere că, raportat la calitatea recurenților reclamanți de funcționari publici, litigiilor legate de raportul de serviciu al acestora le sunt aplicabile prevederile Codului muncii în materie de sarcină a probei.

Or, potrivit dispozițiilor art. 272 din Codul muncii, sarcina probei îi revine angajatorului.

În speță, instanța de fond a reținut că recurenții reclamanți nu au făcut dovada că nu au ocupat aceeași funcție și nu au desfășurat activitate în aceleași condiții și nici că salariile de bază sunt mai mari decât cele stabilite pentru anul 2022.

Or, statuând în acest fel, prima instanță a procedat practic la inversarea sarcinii probei, contrar prevederilor art. 272 din Codul muncii, aplicabile în speță, astfel că a încălcat o normă de procedură în materie de probațiune care este de natură a afecta însăși validitatea hotărârii pronunțate.

Pe de altă parte, trebuie observat că motivarea instanței de fond se rezumă la a face trimitere la mai multe dezlegări obligatorii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără însă a arăta în concret care sunt concluziile relevante juridic pentru situația juridică din speță pe care tribunalul le-a reținut din interpretarea respectivelor hotărâri ale instanței supreme.

În aceste condiții, inversând sarcina probei și neexplicând în concret raționamentul logico-juridic avut în vedere pentru pronunțarea hotărârii recurate, instanța de fond nu a analizat în concret pretențiile formulate de recurenții reclamanți.

Prin urmare, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ raportat la art. 498 alin. (2) Cod procedură civilă, instanța de recurs a admis recursul și a casat cu trimitere pentru o nouă judecată la aceeași instanță hotărârea recurată, ținând seama de considerentele prezentei decizii.

În rejudecare, instanța de fond va analiza susținerile părților ținând seama de faptul că sarcina probei îi revine intimatei pârâte, răspunzând motivat argumentelor esențiale ale acestora.

În special, instanța de fond va stabili motivat dacă recurenților reclamanți le putea fi acordat sporul solicitat, prin raportare la dispozițiile legale incidente și cu indicarea în concret a argumentelor juridice avute în vedere.

În acest scop, instanța de fond va avea în vedere perioada de timp pentru care se solicită acordarea sporului și va ține seama de regulile în materie de aplicare etapizată a Legii nr. 153/2017 în privința sporurilor.

De asemenea, instanța de fond va lămuri relevanța în speță a împrejurării că pe perioada solicitată nu era adoptat regulamentul privind acordarea sporului.

Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

(Decizie redactată de judecător Alin VĂSONAN și rezumată de judecător Claudia Carmen ORBAN)