Decizie nr. 113 din 04.04.2023

Apel.

Procedura insolvenței.

Contestație la tabelul definitiv de creanțe, împotriva neînscrierii unei creanțe în tabel, invocându-se întocmirea prematură a tabelului definitiv, câtă vreme nu a fost soluționată în mod definitiv cererea de repunere în termenul de depunere a declarației de creanță.

Respingerea contestației.

Neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 113 din Legea nr. 85/2014.

Netemeinicia apelului, exercitat atât împotriva Încheierii de respingere a cererii de suspendare a judecății cauzei, până la soluționarea în mod definitiv a cererii de repunere în termen, cât și împotriva hotărârii de respingere a contestației, câtă vreme apelanta creditoare, deși a luat cunoștință de cuprinsul Sentinței de respingere a cererii de repunere în termen, nu a exercitat apel împotriva acesteia nici după 2 ani și jumătate de la pronunțare, prevalându-se de faptul că aceasta nu a fost publicată în BPI și nu a început să curgă termenul de apel în ceea ce o privește, și nu a formulat nici contestație la tabelul preliminar de creanțe.

Neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 413 alineat 1 pct. 1 Cod de procedură civilă.

Celeritatea procedurii.

Reaua-credință a apelantei

- art. 112 și art. 113 din Legea nr. 85/2014

- art. 413 alineat 1 pct. 1 Cod de procedură civilă

Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă

Decizia nr. 113 din 4 aprilie 2023

Prin Sentința nr. (...)/F/2022 din 25.10.2022, Tribunalul (...) a respins contestația formulată de contestatoarea SDC (S1) SRL, cu sediul în (...), CUI (...), J(...), și sediul ales la (...), împotriva tabelul definitiv al creanțelor, întocmit de (Aj), cu sediul în (...), în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC (D) SRL, cu sediul în (...), CUI RO (...), J(...) și sediul ales la cab de av (...), având ca obiect contestație creanțe.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele :

Prin Încheierea nr. (...)/F/ 2019 pronunțată la data de 04 aprilie 2019, în dosarul Tribunalului (...) nr. (...)/2019, s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență a debitoarei SC (D) SRL și a fost desemnat administrator judiciar provizoriu (Aj), cu sediul în Oradea, căruia i s-au stabilit atribuțiile prevăzute de art. 58 din Legea 85/2014.

Hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. (...) din 16.05.2019.

Prin hotărârea menționată s-a stabilit termenul maxim de depunere a declarațiilor de creanțe data de 20.05.2019, termen care a fost prorogat cu 30 de zile prin Încheierea de ședință din data de 24.09.2019.

La data de la data de 03.07.2020, contestatoarea a formulat o cerere de repunere în termenul de depunere a declarației de creanțe, prin care a solicitat instanței admiterea cererii și repunerea în termenul de depunere a declarației de creanțe prevăzute art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, față de încălcarea art. 42 alin. (3) coroborat cu art. 99 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, și în consecință, înscrierea creditoarei la masa credală a debitoarei cu suma de 101.155,58 lei, compusă astfel:

a. 50.477,79 lei, cu titlu de debit principal, datorat în temeiul Contractului de prestări servicii nr. (xxx)/30.05.2016 și a Contractului de prestări servicii nr. (yyy).3/01.09.2016.

b. 50.477,79 lei, cu titlu de penalități de întârziere, datorate în temeiul Contractului de prestări servicii nr. (xxx)/30.05.2016 și a Contractului de prestări servicii nr. (yyy).3/01.09.2016.

c. 200 lei, taxă judiciară de timbru - filele 53-56 dosar.

Cererea contestatoarei de repunere în termenul de formulare a cererii de creanță a fost respinsă prin Sentința nr. (...)/F/2022 din data de 29.09.2020 pronunțată în dosarul nr. (...)/2019, hotărâre care a fost comunicată cu aceasta la data de 09.10.2020, la adresa indicată, conform procesului verbal aflat la dosar, hotărâre care nu a fost apelată – filele 57-63 dosar.

La data de 08.09.2022, administratorul judiciar a întocmit tabelul definitiv de creanțe publicat în BPI nr. (...) din care rezultă că debitoarea SC (D) SRL datorează creditorilor săi suma de 2.670.341,04 lei – filele 29-33 dosar.

Împotriva tabelului definitiv de creanțe contestatoarea a formulat contestația, contestație ce a fost considerată neîntemeiată având în vedere următoarele:

Potrivit art. 113 din Legea nr.85/2014 ,,(1) După expirarea termenului de depunere a contestațiilor, prevăzut la art. 111 alin. (2), și până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestație împotriva înscrierii unei creanțe sau a unui drept de preferință în tabelul definitiv de creanțe ori în tabelele actualizate, în cazul descoperirii existenței unui fals, dol sau unei erori esențiale, care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, precum și în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute.

(2) Contestația se depune în termen de 15 zile de la data la care partea a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască situația ce determină promovarea contestației”.

În speță, instanța a reținut că neînscrierea contestatoarei în tabelul definitiv al creanțelor nu este rezultatul unor manevre dolozive sau vreunei erori esențiale, ci se datorează atitudinii contestatoarei care nu a înțeles să depună declarația de creanțe în termenul stabilit de instanță prin hotărârea de deschidere a procedurii, deși a fost notificată în acest sens în conformitate cu dispozițiile art. 99 din Legea nr.85/2014, întrucât se afla în lista creditorilor societății depusă de debitoare cu ocazia formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței.

Cum cererea contestatoarei de repunere în termenul de depunere a declarației de creanțe a fost respinsă ca neîntemeiată prin Sentința nr. (...)/F/2022 din data de 29.09.2020 pronunțată în dosarul nr. (...)/2019, în mod temeinic și legal, administratorul judiciar nu a înscris creanța contestatoarei în tabelul definitiv al creanțelor.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel SDC (S1) SRL, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a încheierii de ședință din data de 25.10.2022 pronunțată de către Tribunalul (...), în dosar (...)/2019/a4, în sensul admiterii cererii de suspendare a cauzei, respectiv, suspendarea cauzei până la soluționarea, în mod definitiv, a cererii de repunere în termen și cererea privind cererea de admitere în tabelul de creanță a creanței apelantei, înregistrate în dosar (...)/2019, aflat pe rolul Tribunalului (...), cerere formulată în data 22 iunie 2020.

De asemenea, a solicitat schimbarea în tot a Sentinței civile nr. (...)/F/25.10.2022, pronunțată de către Tribunalul (...), în dosar (...)/2019/a4, și, judecând fondul să se dispună admiterea contestației apelantei astfel: - admiterea creanței totale de 101.155,58 lei, compusă astfel: suma de 50.477,79 lei, cu titlu de debit principal, datorat în temeiul Contractului de prestări servicii nr. (xxx)/30.05.2016 și a Contractului de prestări servicii nr. (yyy).3/01.09.2016, suma de 50.477,79 lei, cu titlu de penalități de întârziere, datorate în temeiul Contractului de prestări servicii nr. (xxx)/30.05.2016 și a Contractului de prestări servicii nr. (yyy).3/01.09.2016 și suma de 200 lei, taxă judiciară de timbru, în tabelul de creanță al debitoarei (D) S.R.L., reprezentând creanța deținută de către apelanta SDC (S1) S.R.L. împotriva debitoarei, creanța certă, lichidă și exigibilă, anterioară deschiderii procedurii insolvenței, rezultând din documentele anexate cererii, precum și taxa judiciară în cuantum de 200 lei.

Solicită și obligarea părții adverse la plata către apelantă a cheltuielilor ocazionate de prezenta procedură, în cuantumul și specificația ce le va prezenta ulterior.

În motivarea apelului s-au arătat următoarele:

În data de 30 mai 2016, între apelanta SDC (S1) SRL, în calitate de executant, și (D) SRL, în calitate de beneficiar, s-a încheiat Contractul de prestări servicii nr. (xxx)/30.05.2016, ca obiect servicii de consultanță tehnică în vederea realizării fundațiilor pe piloți pentru următoarele lucrări: “(S1) 1 Imobil locuințe S+P+6E+R, (...) și (S1) 2 Imobil locuințe colective D+P+3E, (...)”.

Contractul de prestări servicii nr. (xxx)/30.05.2016 a fost modificat prin Actul Adițional nr. 1/14.006.2016 și Actul Adițional nr. 2/15.09.2016.

Cu privire la raporturile contractuale derivate din contractul anterior menționat, deși apelanta și-a îndeplinit obligațiile asumate, debitoarea nu și-a îndeplinit obligația de plată a următoarelor facturi fiscale: Factura fiscală nr. (...)35/21.09.2016, în valoare de 16.552,68 lei; Factura fiscală nr. (...)56/10.11.2016, în valoare de 19.107,74 lei, Factura fiscală nr. (...)02/22.05.2017, în valoare de 9.265,02 lei.

În data de 1 septembrie 2016, între apelanta SDC (S1) SRL, în calitate de executant, și (D) SRL, în calitate de beneficiar, s-a încheiat Contractul de prestări servicii nr. (yyy).3/01.09.2016, având ca obiect servicii de proiectare privind proiectul “Panouri Fonoabsorbante Autostrada (...) Lot 2, Km 27+630 - Km 27+ 900, Km 44+550, Km 45+400 - Km 46+200”.

Cu privire la raporturile contractuale derivate din contractul anterior menționat, deși apelanta și-a îndeplinit obligațiile asumate, debitoarea nu și-a îndeplinit obligația de plată cu privire la Factura fiscală nr. (...)61/29.11.2016, în valoare de 13.548,6 lei.

Față de ultima plată realizată în data de 06.11.2017, debitoarea a rămas cu un debit restant în cuantum total de 50.477,79 lei.

În vederea achitării sumei datorate, în 6 martie 2018, (D) SRL a emis, în favoarea apelantei, Biletul la Ordin seria (...) nr. (...), în valoare de 50.477,79 lei, biletul la ordin fiind avalizat de administratorul societății (...).

Prin emiterea biletului la ordin mai sus menționat, debitoarea a recunoscut expres întreg debitul restant, fiind evident caracterul cert, lichid și exigibil al creanței deținute.

În data de 23 mai 2018, a formulat o cerere de executare silită cu privire la sumele datorate de (D) SRL, titlul executoriu constând în Biletul la Ordin seria (...) nr. (...), emis în data de 6 martie 2018, în valoare de 50.477,79 lei, în contradictoriu cu (D) SRL, în calitate de debitor, și (...), în calitate de avalist al biletului la ordin anterior menționat, fiind înregistrată sub nr. de dosar 216/2018, la BEJ (...).

Apelanta nu a încasat nici o sumă de bani în cadrul executării silite ce face obiectul dosarului 216/2018, înregistrat la BEJ (...).

Apelanta nu a fost niciodată notificată cu privire la deschiderea procedurii insolvenței față de (D) SRL.

În data de 22 iunie 2020, apelanta a formulat o cerere de repunere în termen și o cerere de înscriere a creanței la masa credală, prin care a solicitat repunerea acesteia în termenul de formulare a cererii de admitere a creanței prevăzute art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, față de încălcarea art. 42 alin. (3) coroborat cu art. 99 alin. (3) din Legea nr. 85/2014; admiterea creanței totale de 101.155,58 lei, compusă astfel: 50.477,79 lei, cu titlu de debit principal, datorat în temeiul Contractului de prestări servicii nr. (xxx)/30.05.2016 și a Contractului de prestări servicii nr. (yyy).3/01.09.2016, 50.477,79 lei, cu titlu de penalități de întârziere, datorate în temeiul Contractului de prestări servicii nr. (xxx)/30.05.2016 și a Contractului de prestări servicii nr. (yyy).3/01.09.2016 și 200 lei, taxa judiciară de timbru în tabelul de creanță al debitoarei (D) S.R.L., reprezentând creanța deținută de către SDC (S1) S.R.L. împotriva debitoarei, creanța certă, lichidă și exigibilă, anterioară deschiderii procedurii insolvenței, rezultând din documentele anexate cererii, precum și taxa judiciară în cuantum de 200 lei.

În primul rând, instanța de judecată nu a dispus formarea unui dosar asociat, astfel cum s-au format dosare asociate pentru celelalte cereri formulate în dosar.

În al doilea rând, înainte de termenul din 29.09.2020, apelanta a solicitat comunicarea parolei dosarului (...)/2019, față de notele de ședință depuse la dosarul cauzei de către administratorul judiciar.

Totodată, a solicitat amânarea cauzei pentru formularea unei poziții procesuale după studierea notele de ședință.

Parola dosarului nu i-a fost comunicată niciodată.

În data de 29.09.2020, prin Hotărârea intermediară (...)/2020, Tribunalului (...) a dispus cu privire la cererea apelantei, respingând cererea de repunere în termenul de formulare a declarației de creanțe.

Această hotărâre nu a fost motivată și comunicată niciodată, din informațiile deținute de către apelantă.

Termenul de recomandare pentru motivarea unei hotărâri este de 30 de zile, iar în situația apelantei, termenul a fost depășit cu 2 ani.

Astfel, după 2 ani, cererea apelantei nu a fost soluționată în mod definitiv deoarece prima instanță nu a motivat și nu a comunicat hotărârea.

Cu toate că cererea apelantei nu a fost soluționată în mod definitiv, în data de 8 septembrie 2022, administratorul judiciar a publicat tabelul definitiv de creanță, fără a include și creanța apelantei, cel puțin provizoriu, până la soluționarea cererii acesteia.

Cu privire la schimbarea în parte a încheierii de ședință din data de 25.10.2022, apelanta face trimitere la dispozițiile art. 413 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, arătând că în data de 22 iunie 2020 a formulat o cerere de repunere în termen și o cerere de înscriere a creanței la masa credală, care, în data de 29.09.2020, prin Hotărârea intermediară (...)/2020 a Tribunalului (...) a fost respinsă, iar din informațiile apelantei, această hotărâre nu a fost motivată și comunicată până la data redactării apelului.

Cu toate acestea, instanța de judecată a reținut în considerentele hotărârii ce face obiectul apelului că Hotărârea intermediară nr. (...)/2020 ar fi fost comunicată în data de 9 octombrie 2020.

Această afirmație este total neplauzibilă, în condițiile în care instanța de judecată susține că ar fi motivat imediat după terminarea ședinței această hotărâre și ar fi comunicat-o instant apelantei.

În al doilea rând, apelanta nu a primit această comunicare niciodată.

Astfel că, dacă există vreo semnătură de primire, aceasta este falsă, iar dovada comunicării este nulă absolut.

În al treilea rând, comunicarea conform Codului de procedură civilă nu produce nici un efect cu privire la curgerea termenului de apel.

Instanța de judecată trebuie să publice toate hotărârile pronunțate în BPI și doar de la publicare curge termenul de apel de 7 zile.

Așadar, nepublicarea în BPI echivalează cu necomunicarea hotărârii, astfel că hotărârea nu a rămas definitivă.

În mod eronat prima instanță a respins cererea de suspendare formulată de către apelantă.

Având în vedere că de soluționarea, în mod definitiv, a acestei cereri depinde dacă dreptul apelantei există sau nu, apreciază că se impune suspendarea cauzei până la soluționarea în mod definitiv a cererii soluționate prin Hotărârea intermediară (...)/2020, de către Tribunalului (...), în dosar (...)/2019.

Apelanta invocă nerespectarea art. 13, art. 14 și art. 20 Cod de procedură civilă, arătând că în mod eronat, instanța de judecată a reținut că cererea contestatoarei de repunere în termenul de formulare a cererii de creanță a fost respinsă prin Sentința nr. (...)/F/2022 din data de 29.09.2020 pronunțată în dosarul nr. (...)/2019, hotărâre care a fost comunicată cu aceasta la data de 09.10.2020, la adresa indicată, conform procesului verbal aflat la dosar, hotărâre care nu a fost apelată – filele 57-63 dosar.

Instanța de judecată a administrat o probă ce nu a fost pusă în discuția părților, respectiv proba cu înscrisul ce, aparent, probează comunicarea Hotărârii intermediare nr. (...)/2020.

Instanța de judecată nu a respectat principiul dreptului la apărare și principiul contradictorialității prin faptul că a admis și administrat o probă dintr-un alt dosar, fără a pune în discuția ambelor părți și fără a comunica înscrisul părților.

De altfel, acest singur înscris stă la baza respingerii cererii apelantei, nefiind prezentat un alt argument de respingere a cererii.

Într-un mod cu totul ciudat, nici instanța de judecată și nici partea adversă nu menționează nimic de publicarea în BPI a acestei hotărâri, obligație legală a instanței de judecată.

În aceste condiții, apelanta nu a avut ocazia să formuleze apărări cu privire la acest aspect ce a tranșat întregul dosar.

Mai exact, apărările părții adverse au fost înlăturate și respinse, iar instanța de judecată a venit cu o nouă ipoteză, respectiv aceea că Hotărârea intermediară nr. (...)/2020 s-ar fi comunicat apelantei.

Mai mult, deși a solicitat accesul la dosar, instanța de judecată nu i-a acordat acest drept.

În aceste condiții, apreciază că prima instanță a încălcat grav prevederile Codului de procedură civilă și se impune schimbarea în tot a hotărârii atacate.

În mod eronat a reținut instanța de judecată că cererea contestatoarei de repunere în termenul de formulare a cererii de creanță a fost respinsă prin Sentința nr. (...)/F/2022 din data de 29.09.2020 pronunțată în dosarul nr. (...)/2019, hotărâre care a fost comunicată cu aceasta la data de 09.10.2020, la adresa indicată, conform procesului verbal aflat la dosar, hotărâre care nu a fost apelată – filele 57-63 dosar.

Face referire la prevederile art. 42 și art. 43 din Legea nr. 85/2014, față de conținutul cărora rezultă fără echivoc că toate hotărârile pronunțate de către judecătorul sindic se publică, în mod obligatoriu, în BPI.

Așadar, comunicarea oricărei hotărâri se realizează prin intermediul publicării în BPI.

Prima instanță menționează că ar fi comunicat hotărârea către apelantă și dovadă ar fi un proces verbal.

Este irelevant acest înscris, în condițiile în care comunicarea se realizează exclusiv prin intermediul BPI.

În mod curios, instanța de judecată insinuează că ar fi motivat și comunicat hotărârea în doar 8 zile, dar nu a publicat niciodată această hotărâre în BPI.

Mai mult, termenul de apel de 7 zile curge doar de la publicarea în BPI.

Astfel, orice altă modalitatea de comunicare nu conduce la curgerea termenului de apel, ceea ce conduce la concluzia că Hotărârea intermediară nr. (...)/2020 nu a rămas definitivă și poate fi apelată de către apelantă după publicarea în BPI.

Este de necontestat că această hotărâre nu a fost publicată niciodată în BPI.

Nici instanța de judecată și nici partea adversă nu susțin că această hotărâre ar fi fost publicată în BPI.

În concluzie, și la data redactării apelului, termenul de apel nu a început să curgă pentru această hotărâre.

De altfel, instanța de judecată nu poate susține că a comunicat hotărârea doar apelantei și față de toate celelalte comunicarea nu s-a realizat niciodată.

Această situație absurdă, în care hotărârea este definitivă față de apelantă și nu este definitivă față de celelalte părți, nu poate fi acceptată.

Deși administratorul judiciar avea cunoștință de cererea apelantei de repunere în termen și de admitere a creanței în tabelul creditorilor, acesta a procedat la întocmirea tabelului definitiv și publicarea acestuia.

Întocmirea și publicarea tabelului definitiv de creanțe încalcă prevederile art. 112 alin din Legea nr. 85/2014, astfel că se impune amânarea întocmirii acestuia până la soluționarea, în mod definitiv, a cererii apelantei.

În mod eronat, instanța de judecată a reținut că, în speță, neînscrierea contestatoarei în tabelul definitiv al creanțelor nu este rezultatul unor manevre dolozive sau vreunei erori esențiale, ci se datorează atitudinii contestatoarei care nu a înțeles să depună declarația de creanțe în termenul stabilit de instanță prin hotărârea de deschidere a procedurii, deși a fost notificată în acest sens în conformitate cu dispozițiile art. 99 din Legea nr. 85/2014, întrucât se afla în lista creditorilor societății depusă de debitoare cu ocazia formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței.

Cum cererea contestatoarei de repunere în termenul de depunere a declarației de creanțe a fost respinsă ca neîntemeiată prin Sentința nr. (...)/F/2022 din data de 29.09.2020 pronunțată în dosarul nr. (...)/2019, în mod temeinic și legal, administratorul judiciar nu a înscris creanța contestatoarei în tabelul definitiv al creanțelor.

Consideră că se află într-o situație aparte în care instanța de judecată își invocă propria culpă (necomunicarea în mod legal a hotărârii), situație ce are un impact definitoriu asupra cauzei.

Mai mult, instanța de judecată nu a analizat articolul invocat de către apelantă, art. 112 din Legea nr. 85/2014, ci doar art. 111 din aceeași lege.

În concluzie, instanța de judecată a încălcat grav prevederile Legii nr. 85/2014 și a considerat că hotărârea acesteia a rămas definitivă, deși nici măcar nu a fost comunicată părților conform prevederilor legale.

Apelanta mai invocă că, pentru a fi atrasă răspunderea civilă contractuală, sunt necesare a fi îndeplinite următoarele condiții: existența unui contract încheiat între părți, existența unui prejudiciu și neexecutarea obligației-prezumția de culpă.

În ceea ce privește debitul principal, arată că o creanță este certă atunci când ea are o existență și întindere neîndoielnică, respectiv, a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta.

Caracterul cert al creanței societății apelante rezultă din: Contractul de prestări servicii nr. (xxx)/30.05.2016, Contractul de prestări servicii nr. (yyy).3/01.09.2016, Factura fiscală nr. (...)35/21.09.2016, Factura fiscală nr. (...)56/10.11.2016, Factura fiscală nr. (...)61/29.11.2016 și Factura fiscală nr. (...)02/22.05.2017.

Față de ultima plată realizată în data de 06.11.2017, debitoarea a rămas cu un debit restant în cuantum total de 50.477,79 lei.

În vederea achitării sumei datorate, în 6 martie 2018, (D) SRL a emis, în favoarea apelantei, Biletul la Ordin seria (...) nr. (...), în valoare de 50.477,79 lei, biletul la ordin fiind avalizat de administratorul societății (...).

Prin emiterea biletului la ordin mai sus menționat, debitoarea a recunoscut expres întreg debitul restant, neexistând vreun dubiu cu privire la caracterul cert, lichid și exigibil al creanței deținute.

Conform prevederilor art. 662 alin. (3) din Codul de procedură civilă: (3) Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui.

Raportat la textul legal mai sus citat, în ceea ce privește caracterul lichid al creanței, aceasta decurge din facturile fiscale menționate anterior.

Conform art. 662 alin. (4) din Codul de procedură civilă: (4) Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

Cu privire la caracterul exigibil ai creanței solicitate, menționează că, în conformitate cu prevederile art. 6.6 din ambele contracte menționate, plata facturilor fiscale “se va face în cel mult 7 zile după primirea acestora de către Beneficiar”.

Raportat la cele anterior expuse, apreciază că este îndeplinită condiția exigibilității creanței deținute de către apelantă.

Din cuprinsul facturilor fiscale anterior menționate, rezultă cu claritate că aceste creanțe sunt aferente perioadei anterioare momentului deschiderii procedurii generale a insolvenței debitoarei, respectiv anterioare datei de 4 aprilie 2019, ultima factură neachitată fiind emisă în data de 22.05.2017.

Conform art. 12.2 din Contractul de prestări servicii nr. (xxx)/30.05.2016 și art. 12.2 din Contractul de prestări servicii nr. (yyy).3/01.09.2016, cuantumul penalităților este, până la data deschiderii procedurii 04.04.2019, de 621.924,39 lei, însă acesta este plafonat la cuantumul debitului principal (conform art. 12.4 din ambele contracte), fiind astfel datorate penalități în cuantum de 50.477,79 lei.

În drept, apelanta invocă prevederile legale menționate în apel.

Prin întâmpinarea formulată de (Aj) s-a solicitat respingerea cererii de apel, menținerea în totalitate a Hotărârii atacate, față de următoarele considerente:

Cu titlu prealabil invocă excepția de tardivitate a formulării cererii de apel.

Astfel, Sentința nr. (...)/F/25.10.2022 a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. (...) din 05 ianuarie 2023, termenul de apel fiind de 7 zile de la publicare, conform prevederilor art. 43 alin. 2 din Legea nr. 85/2014.

Conform art. 181 alin. 2 Cod procedură civilă, ”când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește”.

Față de data publicării hotărârii atacate, termenul de exercitare a apelului de 7 zile și a modului de calcul, termenul de formulare a cererii de apel s-a împlinit la data de 13.01.2023, zi lucrătoare, iar cererea de apel a fost înregistrată conform ștampilei Tribunalului (...) la data de 16.01.2023.

Referitor la fondul cauzei, solicită respingerea cererii de apel, față de următoarele considerente:

Așa cum se arată și în motivarea hotărârii atacate, apelanta - contestatoare a înțeles să conteste doar tabelul definitiv de creanțe întocmit de administratorul judiciar.

Prevederile art. 113 alin. 1 din Legea nr.85/2014 stabilesc în mod limitativ motivele pentru care tabelul definitiv poate fi contestat.

Astfel, contestația împotriva tabelului definitiv poate fi exercitată exclusiv “ ... în cazul descoperirii existenței unui fals, dol sau unei erori esențiale, care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, precum și în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute.”

Argumentele invocate atât în contestație cat și în cererea de apel nu se circumscriu condițiilor limitative prevăzute de textul legal mai sus menționat.

Intimata, în calitate de administrator judiciar, a procedat la întocmirea tabelului definitiv de creanțe după soluționarea de către judecătorul sindic a tuturor contestațiilor formulate împotriva tabelului preliminar de creanțe.

Tabelul definitiv de creanțe întocmit de intimată a avut în vedere toate soluțiile pronunțate de judecătorul sindic la soluționarea contestațiilor împotriva tabelului preliminar de creanțe.

Apelanta-contestatoare nu a înțeles în cadrul procedurii să conteste tabelul preliminar de creanțe.

Apelanta-contestatoare a fost notificată cu privire la deschiderea procedurii de insolvență, fapt necontestat de către aceasta, însă cu toate acestea nu a înțeles să își formuleze cererea de înscriere la masa credală în termenul stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii, termen care de altfel a fost prorogat cu 30 de zile, la cererea intimatei.

Mai mult decât atât, cererea sa de repunere în termen în vederea depunerii cererii de admitere a creanței a fost respinsă de judecătorul sindic prin Sentința nr. (...)/F/29.09.2020 pronunțată în dosarul nr. (...)/2019, comunicată contestatoarei și neapelată de către aceasta.

Față de cele menționate, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, neînscrierea contestatoarei în tabelul definitiv de creanțe se datorează exclusiv atitudinii acesteia, care nu a procedat la depunerea în termen a cererii de admitere a creanței, fiind exclus orice fals, dol sau eroare esențială care să fi provocat neînscrierea creanței sale în tabelele de creanțe ale debitoarei.

Prin întâmpinarea formulată de SC (D) SRL s-a solicitat respingerea apelului, menținerea ca legală și temeinică a Sentinței nr. (...)/F/25.10.2022 pronunțată de Tribunalul (...), cu cheltuieli de judecată.

Intimata invocă excepția tardivității formulării apelului, arătând că termenul de apel este reglementat de dispozițiile art. 43 alin. 2 din Legea 85/2014, acesta fiind de 7 zile de la comunicarea hotărârii realizată prin publicare în BPI.

Sentința apelată a fost publicată în BPI nr. (...) din 05.01.2023, astfel că termenul de apel s-a împlinit în data de 13.01.2023.

Din actele comunicate intimatei apare că apelul este înregistrat pe rolul Tribunalului (...) în data de 16.01.2023, deci după împlinirea termenului de 7 zile de la publicare în BPI.

Prin apelul formulat se solicită schimbarea în parte a încheierii de ședință din data de 25.10.2022, în sensul admiterii cererii de suspendare a cauzei până la soluționarea cererii de repunere în termen.

De asemenea, se solicită schimbarea în tot a sentinței apelate și admiterea contestației formulate.

În ceea ce privește cererea de suspendare a cauzei până la soluționarea, în mod definitiv a cererii de repunere în termen și cererea privind cererea de admitere în tabelul de creanță a creanței apelantei, în motivarea cererii apelanta invocă dispozițiile art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.

Se arată că de soluționarea cererii de repunere în termenul de declarare creanță depinde existența sau nu a creanței lor, astfel că se impune suspendarea acestei contestații.

Această solicitare arată clar că apelanta este conștientă de faptul că nu aceasta era calea pe care trebuia să o promoveze, că nu au niciun interes să conteste tabelul definitiv de creanțe, din moment ce creanța lor nu a fost deloc înregistrată.

Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 18 din 07.09.2020 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, analizând principiile care guvernează procedura insolvenței și scopul acestei proceduri, a stabilit, la fila 50: Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii constată că nu există nicio dispoziție în Legea 85/2014 care să prevadă posibilitatea ca judecătorul sindic să suspende judecata în această procedură.

Dimpotrivă, întreaga procedură se caracterizează prin celeritate, art. 40 alin. 2 din Legea 85/2014 prevăzând că organele care aplică procedura insolvenței „trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea, în condițiile legii, a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni“.

Întreaga procedură trebuie să fie un flux continuu și neîntrerupt de acte juridice, operațiuni și procese, cu un parcurs de regulă ireversibil, este un itinerariu care trebuie derulat cu celeritate, în scopul acoperirii creanțelor.

În acest sens s-au pronunțat și alte instanțe, încă anterior apariției aceste decizii a ÎCCJ.

Astfel, Curtea de Apel Timișoara, în Decizia nr. 291/15.11.2016 arată că aceste dispoziții nu sunt, însă, incidente în cauză, întrucât măsura suspendării judecății reglementată de art. 413 Cod procedură civilă, nu este compatibilă cu procedura insolvenței – ca ansamblu de acte și operațiuni, desfășurate sub controlul de legalitate al judecătorului sindic, în scopul acoperirii pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a șansei de redresare a acestuia.

Curtea de Apel Timișoara a arătat că procedura insolvenței este o succesiune de acte și operațiuni săvârșite de un practician în insolvență, care acționează sub controlul de oportunitate al creditorilor debitoarei și sub controlul de legalitate al judecătorului sindic.

Procedura insolvenței nu este, însă, un proces, adică o judecată propriu-zisă (deși ea implică mai multe judecăți individuale), așa încât textul de la art. 413 Cod procedură civilă nu o poate privi, decât în măsura în care ar exista o normă de trimitere în acest sens.

Însă, singura normă de trimitere este cea instituită prin dispozițiile art. 342 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 – care conține doar reglementări cu caracter general, în sensul aplicării normelor de procedură de drept comun, numai în măsura în care acestea nu contravin specificului procedurii.

Deci, dispozițiile art. 413 Cod procedură civilă nu sunt aplicabile în procedura insolvenței, principiul care guvernează această procedură fiind cel al celerității.

Nu se poate dispune stoparea procedurii de insolvență, cu atât mai mult cu cât cererea contestatoarei de repunere în termenul de formulare a cererii de creanță a fost soluționată în data de 20.09.2020, hotărârea dată de judecătorul sindic cu privire la această cerere a fost motivată și comunicată, iar aceasta nu a înțeles să formuleze apel împotriva soluției.

Și judecarea contestațiilor este guvernată de principiul celerității, acesta fiind și motivul pentru care se formează dosare asociate și se soluționează printr-o singură sentință.

În situația în care, pentru unele contestații este nevoie de administrarea unui probatoriu mai complex, tot în respectarea principiului mai sus indicat, judecătorul sindic poate admite, în tot sau în parte, înscrierea creanțelor în mod provizoriu în tabelul definitiv.

Or, în această situație nu s-a dispus o înscriere provizorie, iar administratorul judiciar nu poate dispune înscrierea din oficiu, chiar dacă contestatoarea ar dori (pagina 4 din contestație).

Cererea de repunere în termen formulată de această societate a fost respinsă pentru că aceasta fusese notificată legal și nu a respectat termenul limită stabilit.

Deci, nu avea cum să existe o înscriere provizorie a sa în tabelul preliminar sau definitiv.

Tabelul definitiv nu încalcă dispozițiile art. 112 din Legea 85/2014, așa cum susține contestatoarea.

Aceste dispoziții stabilesc că dacă au fost soluționate toate contestațiile și s-a predat raportul de evaluare a garanțiilor, administratorul judiciar va înregistra, de îndată, la tribunal și va publica în PBI tabelul definitiv al tuturor creanțelor împotriva averii debitorului.

Nu există nicio contestație care să nu fi fost soluționată, apelanta nu a formulat anterior depunerii tabelului definitiv o contestație, ci o cerere de repunere în termen care a fost respinsă.

La momentul depunerii tabelului definitiv, erau soluționate toate contestațiile depuse, de aceea, conform dispozițiilor art. 112, administratorul judiciar a procedat, de îndată, la tribunal și a publicat în BPI tabelul definitiv.

Apelanta, deși corect notificată dc administratorul judiciar, nu a depus declarația de creanță în termenul prevăzut.

Astfel, prin Încheierea nr. (...)/F/2019, publicată în BPI (...)/16.05.2019, s-a stabilit ca și termen maxim de depunere a declarațiilor de creanță data de 20.05.2019, termen care a fost prorogat cu 30 de zile prin încheierea de ședință din data de 24.09.2019.

La mai bine de un an de la aceste termene, apelanta a depus o cerere de repunere în termenul de depunere a declarației de creanță, cerere care a fost respinsă de instanță prin Sentința (...)/29.09.2020.

Această hotărâre a fost comunicată apelantei la data de 09.10.2020, la adresa indicată, însă nu s-a formulat cale de atac.

La 2 ani după pronunțarea și comunicarea acestei hotărâri, apelanta susține că nu i-a fost comunicată această hotărâre, că dacă există vreo semnătură de primire pe dovada de comunicare aceasta este falsă.

De asemenea, se susține că ar fi fost imposibil să se comunice hotărârea la data indicată pentru că asta ar fi însemnat ca instanța să fi motivat imediat după terminarea ședinței.

Soluția împotriva cererii de repunere în termen s-a pronunțat în data de 29.09.2020, iar comunicarea s-a făcut la data de 09.10.2020, deci nu imediat după terminarea ședinței de judecată.

Instanța a respectat principiul celerității care guvernează această procedură și a motivat și comunicat hotărârea într-un termen util pentru a permite administratorului judiciar să procedeze la întocmirea tabelului definitiv de creanțe.

S-a arătat că instanța a administrat un înscris, respectiv dovada privind comunicarea Sentinței (...)/29.09.2020, fără a pune acest act în discuția părților, astfel s-a încălcat principiul dreptului la apărare și principiul contradictorialității.

Având în vedere că s-a formulat contestație la tabelul definitiv de creanțe, apelanta indicând faptul că cererea sa de repunere în termenul de declarare creanțe nu a fost admisă, că se solicită suspendarea procedurii până la soluționarea definitivă a cererii de repunere în termenul de declarare creanță, era clar că instanța trebuie să facă referire la Sentința (...)/29.09.2020.

Dovada comunicării acesteia nu este un înscris nou, acesta nu se comunică părților.

La comunicarea unui act de procedură partea trebuie să semneze de primire, la dosarul cauzei fiind comunicat procesul verbal care atestă efectuarea acestei comunicări.

Apelanta a fost notificată de deschiderea procedurii, nu a depus cerere de declarare creanță în termenul stabilit, cu întârziere a formulat o cerere de repunere în termen, cunoștea care este soluția dată, i s-a comunicat hotărârea de respingere a cererii, însă nu a înțeles să formuleze apel în termenul prevăzut.

Dacă nu i s-ar fi comunicat hotărârea, aceasta putea face demersuri pentru a vedea ce se întâmplă, pentru a solicita să i se comunice, dar nici până în prezent nu apare nicio cerere de comunicare a hotărârii, de formulare apel.

Aceste aspecte arată un tipar în comportamentul apelantei, respectiv lipsa oricărei diligențe.

Contestația la tabelul definitiv este reglementată de dispozițiile art. 113 din Legea 85/2014: după expirarea termenului de depunere a contestațiilor, prevăzut la art. 111 alin. 2 și până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestație împotriva înscrierii unei creanțe sau a unui drept de preferință în tabelul definitiv de creanțe ori în tabelele actualizate, în cazul descoperii existenței unui fals, dol sau unei erori esențiale, care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință.

În primul rând, contestația reglementată de art. 113 din Legea 85/2014 se referă la o creanță înscrisă în tabel sau la un drept de preferință înscris în tabel.

Așa cum a arătat mai sus, creanța acestei societăți nu a fost înscrisă în tabel, aceasta neformulând cerere de declarare creanță în termenul limită stabilit.

Neînscrierea creanței în tabel poate fi contestată în temeiul art. 111 din Legea 85/2014, însă contestatoarea nu a înțeles să se prevaleze de această posibilitate.

În al doilea rând, dispozițiile art. 113 stabilesc limitativ situațiile când se poate face contestație împotriva tabelului definitiv.

Condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 113 Legea 85/2014 trebuie invocate și probate, neputând fi prezumate, iar lipsa dovezilor în susținerea contestațiilor la tabel reprezintă un motiv de anulabilitate a contestației potrivit art. 111 alin. 3 Legea 85/2014.

Raportat și la prevederile art. 249 din Codul de procedură civilă, sarcina probei incumbă contestatoarei care nu a produs nici un fel de probă în direcția existenței acestor condiții sine qua non pentru admisibilitatea contestației.

Nu s-a invocat nicio situație din cele indicate mai sus, motivele fiind legate de faptul că au formulat o cerere de repunere în termenul de declarare a creanței, cererea a fost respinsă de instanță, dar nu s-a mai motivat această hotărâre.

Nu s-a descoperit existența vreunui fals, nu vorbim de dol sau eroare esențială, și nici nu fac referire la înscrisuri noi, necunoscute până la acest moment.

Hotărârea prin care s-a respins cererea de repunere în termenul de declarare creanță a fost comunicată apelantei în data de 09.10.2020, nu s-a formulat apel împotriva acestei soluții.

Astfel cum a reținut instanța de fond, neînscrierea contestatoarei în tabelul definitiv al creanțelor nu este rezultatul unor manevre dolozive sau vreunei erori esențiale, ci se datorează atitudinii contestatoarei care nu a înțeles să depună declarația de creanțe în termenul stabilit de instanță prin hotărârea de deschidere a procedurii și nici nu a înțeles să formuleze apel împotriva hotărârii de respingere a cererii de repunere în termenul de declarare creanță.

Se arată de către contestatoare că instanța a greșit prin faptul că pentru cererea lor de repunere în termenul de declarare a creanței nu s-a formulat dosar asociat.

Dosarele asociate se formează în cazul contestațiilor la tabelul preliminar sau la tabelul definitiv, deoarece dispozițiile art. 111 alin. 6 din Legea 85/2014 stabilesc că judecătorul-sindic trebuie să le soluționeze deodată, printr-o singură sentință.

Având în vedere că dosarul de insolvență poate dura mai mult și procedura depinde de soluționarea contestațiilor, toate contestațiile se dezatașează de la dosarul de fond și se formează dosare asociate, iar la termenul de judecată judecătorul sindic dispune conexarea tuturor contestațiilor pentru soluționarea lor printr-o singură sentință.

Cererea formulată de această societate nu a fost o contestație la tabelul preliminar pentru a se forma dosar asociat, cum nu s-a formulat dosar separat nici pentru cererile de repunere în termenul de depunere a cererii de creanță formulate de (X), SC (S2) SRL și SC (S3) SRL, cereri care au fost soluționate, tot în cadrul dosarului de bază, prin Sentința nr. (...)/10.12.2019.

Pentru cei care au formulat contestație, s-a format dosar asociat, așa cum s-a procedat și cu prezenta contestație.

Raportat la aceste aspecte, solicită respingerea apelului.

În drept, invocă prevederile art. 111-113 din Legea 85/2014.

Examinând hotărârea apelată, prin prisma criticilor și apărărilor formulate, instanța a reținut următoarele:

Principala critică formulată prin apelul declarat în cauză, atât împotriva Încheierii de ședință din data de 11.10.2022, cât și împotriva Sentinței din 25.10.2022, este aceea a prematurității soluționării cauzei înainte de judecarea, în mod definitiv, a cererii sale de repunere în termenul de formulare a cererii de înscriere creanță, respectiv a greșitei soluționări pe fond a cauzei, raportat la aceeași împrejurare a existenței pe rol a cererii sale de repunere în termen, însă nesoluționată în mod definitiv.

Apelanta susține că, deși cererea sa de repunere în termenul de declarare a creanței a fost respinsă în primă instanță, hotărârea nu este definitivă, nefiind nici redactată și nici comunicată în mod legal, astfel încât nu a început să curgă termenul de apel, în ceea ce o privește, fapt pentru care se impunea, în primul rând, suspendarea judecății prezentei cauze, până la soluționarea în mod definitiv a cererii de repunere în termen, iar în al doilea rând, admiterea prezentei contestații la tabelul definitiv de creanță.

Cu privire la reținerile contrare ale instanței de fond în sensul că hotărârea prin care s-a soluționat cererea de repunere în termen a fost redactată și comunicată cu apelanta, potrivit Codului de procedură civilă, apelanta contestă aceste rețineri, invocând încălcarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, câtă vreme instanța a reținut aceste aspecte, pe baza unor înscrisuri dintr-un alt dosar, fără a le pune în discuția părților și fără a i le comunica, dar și a dispozițiilor art. 43 alineat 2 din Legea nr. 85/2014 potrivit cărora termenul de apel curge de la data publicării hotărârii în Buletinul procedurilor de insolvență.

Mai mult, apelanta denunță ca fals orice înscris care ar cuprinde semnătura sa privind comunicarea hotărârii de respingere a cererii de repunere în termenul de depunere a declarației de creanță.

În afară de critica principală, apelanta mai invocă încălcarea de către instanță a prevederilor art. 112 și 113 din Legea nr. 85/2014, precum și împrejurarea că instanța, prin soluția dată contestației, își invocă propria culpă, în condițiile în care nu a motivat și nu a comunicat hotărârea prin care s-a respins cererea de repunere în termen.

Examinând temeinicia acestor motive de apel invocate, Curtea de Apel a constatat că cererea apelantei de repunere în termenul de depunere a declarației de creanță a făcut obiectul dosarului nr. (...)/2019 al Tribunalului (...), ce a fost soluționat în primă instanță, în sensul respingerii cererii, la data de 29.09.2020, prin Sentința nr. (...)/F/2020.

Această Sentință, extrasă din sistemul ECRIS al instanțelor judecătorești, a fost depusă din oficiu de judecătorul-sindic la dosar, la termenul de judecată din data de 11.10.2022, astfel cum rezultă din înscrisurile de la fila 57 și următoarele din dosarul de fond.

În partea finală a hotărârii se menționează că hotărârea a fost redactată la data de 09.10.2020 și a fost comunicată părților, conform Codului de procedură civilă, precum și prin Buletinul procedurilor de insolvență.

Aceste mențiuni au fost avute în vedere de instanța de fond, în prezenta cauză, atunci când a reținut că hotărârea a fost comunicată atât contestatoarei apelante la sediul său, cât și prin Buletinul procedurilor de insolvență.

Instanța nu a avut în vedere decât acest înscris, depus la dosarul de față, și nu dovezile de comunicare a respectivei sentințe, din dosarul nr. (...)/2019 al Tribunalului (...).

Cu alte cuvinte, judecătorul-sindic nu a verificat efectiv dacă sentința a fost comunicată, prin vizualizarea dovezilor de comunicare, ci a considerat că, atâta vreme cât în finalul sentinței se menționează că aceasta a fost comunicată, acest fapt este real.

Prin urmare, criticile apelantei privind încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil, a dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, sunt neîntemeiate întrucât pleacă de la premisa greșită cum că instanța de fond a avut în vedere înscrisuri care nu se aflau depuse la dosarul prezentei cauze.

În ceea ce privește momentul de la care începe să curgă termenul pentru declararea apelului împotriva Sentinței nr. (...)/F/2020, sunt întemeiate susținerile apelantei conform cărora, în conformitate cu prevederile art. 43 din Legea nr. 85/2014, acesta începe să curgă de la data publicării hotărârii în Buletinul procedurilor de insolvență, astfel încât nu are relevanță împrejurarea că hotărârea a fost comunicată conform Codului de procedură civilă, sub acest aspect.

Verificând efectiv, în apel, dacă această hotărâre a fost publicată în Buletinul procedurilor de insolvență, Curtea de Apel a constatat că hotărârea nu a fost comunicată în această modalitate prevăzută de lege, motiv pentru care este adevărată susținerea apelantei conform căreia nu a început să curgă termenul de apel, în ceea ce o privește.

Cu toate acestea, hotărârea a fost redactată la data menționată în cuprinsul ei, astfel cum rezultă din sistemul ECRIS al instanțelor judecătorești, respectiv la data de 09.10.2020, iar nici după 2 ani de la acest moment și nici pe parcursul judecării prezentei cauze, în ambele faze procesuale, apelanta creditoare, deși a luat cunoștință de conținutul hotărârii, nu a exercitat apel împotriva sa, nefăcând nici o dovadă în acest sens.

Verificând în sistemul ECRIS dacă a fost declarat apel în dosarul nr. (...)/2019 al Tribunalului (...), împotriva Sentinței nr. (...)/F/2020, instanța a constatat că nu a fost declarat apel.

Or, în această situație, chiar dacă nu a început să curgă termenul de apel pentru apelantă, față de principul celerității procedurii de insolvență și având în vedere că, deși a luat cunoștință de hotărâre, aceasta nu a înțeles să atace hotărârea prin care s-a respins cererea sa de repunere în termen, deși aceasta a fost pronunțată încă din data de 29.09.2020, Curtea de Apel a constatat că cererea de suspendare a judecății cauzei formulată de contestatoarea apelantă era neîntemeiată și în mod temeinic a fost respinsă.

Instanța nu putea să dispună suspendarea, câtă vreme nu exista un alt proces pe rolul instanței până la care să dispună suspendarea, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 413 alineat 1 pct. 1 Cod de procedură civilă.

Apelanta, deși în termenul de declarare a apelului, are posibilitatea să formuleze sau nu această cale de atac, este opțiunea sa, iar câtă vreme nu a acționat nici la peste doi ani și jumătate de la pronunțarea și redactarea hotărârii, deși susține că urmărește recuperarea creanței sale, este evident că nu se impunea suspendarea judecății cauzei pentru o eventualitate, respectiv pentru eventualitatea ca apelanta să iasă din pasivitate și să declare apel, și pe o perioadă nedeterminată, căci, dacă hotărârea nu a fost și nu se va publica în Buletinul procedurilor de insolvență, apelanta va putea bloca întreaga procedură pe durată nedeterminată, susținând că este în continuare înăuntrul termenului de apel.

În consecință, apelul exercitat împotriva Încheierii de ședință din data de 11.10.2022 este neîntemeiat și a fost respins.

Aceleași argumente s-a impus a fi reținute și în ceea ce privește apelul exercitat împotriva Sentinței nr. (...)/F/2022 din 25.10.2022.

Nu poate fi reținută nelegalitatea și netemeinicia Sentinței pe motiv că hotărârea prin care s-a respins cererea de repunere în termenul de depunere a declarației de creanță nu a rămas definitivă, câtă vreme aceasta a fost pronunțată în data de 29.09.2020, a fost redactată la data de 09.10.2020, iar apelanta nu a făcut nici un demers în vederea exercitării căii de atac prevăzute de lege, chiar dacă aceasta nu a fost publicată în BPI, în condițiile în care apelanta a luat cunoștință de conținutul hotărârii, cel mai târziu în fața primei instanțe, în prezentul dosar.

Apelanta nu și-a manifestat nici măcar intenția de a promova această cale de atac, înțelegând doar să se prevaleze de caracterul nedefinitiv al hotărârii și de împrejurarea că nu a început încă să curgă termenul de apel, cu rea-credință, în condițiile în care, în cuprinsul hotărârii s-a reținut că a fost menționată de debitoare în lista creditorilor, a fost notificată despre deschiderea procedurii, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, pe care a primit-o la data de 20.05.2019, a semnat-o și ștampilat-o, însă nu a înțeles să își declare în termen creanța, cu toate că termenele de depunere a declarațiilor de creanță și de întocmire a tabelului preliminar de creanțe au fost prelungite cu 30 de zile.

Nici administratorul judiciar și nici instanța de judecată nu aveau obligația să aștepte eventuala ieșire din pasivitate a creditoarei contestatoare, pentru întocmirea tabelului definitiv, respectiv pentru soluționarea contestației exercitate împotriva acestuia, astfel că în speță nu a putut fi reținută încălcarea prevederilor art. 112 din Legea nr. 85/2014, cu atât mai mult cu cât apelanta nu a formulat contestație împotriva tabelului preliminar de creanțe.

În privința dispozițiilor art. 113 din același act normativ, contrar susținerilor apelantei, instanța de fond a reținut în mod temeinic că nu sunt îndeplinite în speță condițiile de admisibilitate a contestației la tabelul definitiv de creanță, respectiv în speță, neînscrierea contestatoarei în tabelul definitiv al creanțelor nu este rezultatul unui fals, dol sau eroare esențială, ci se datorează neglijenței contestatoarei care nu a înțeles să depună declarația de creanțe în termenul stabilit de instanță prin hotărârea de deschidere a procedurii, termen prelungit cu 30 de zile, deși a fost notificată în acest sens în conformitate cu dispozițiile art. 99 din Legea nr. 85/2014, și care, a reținut Curtea, nu a înțeles să formuleze apel împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea sa de repunere în termenul de depunere a declarației de creanțe, deși a luat cunoștință de motivele respingerii cererii prin Sentința nr. (...)/F/2022 din data de 29.09.2020, la nici doi ani și jumătate de la pronunțarea și redactarea acesteia, chiar dacă aceasta nu a fost comunicată conform legii.

Pentru toate aceste motive, constatând netemeinicia motivelor de apel invocate, Curtea de Apel a dispus respingerea apelului formulat, în conformitate cu prevederile art. 480 Cod de procedură civilă.

În temeiul art. 453 Cod de procedură civilă, instanța a obligat apelanta să plătească părții intimate SC (D) SRL cheltuieli de judecată în apel reprezentate de onorariul de avocat, care a fost redus la suma de 2000 lei, în conformitate cu prevederile art. 451 alineat 2 Cod de procedură civilă, constatând că onorariul solicitat, în cuantum de 16.065 lei, este vădit disproporționat în raport de valoarea și complexitatea cauzei și de activitatea prestată de avocat.

(Decizie redactată și rezumată de judecător Alina TITERLEA)