Decizie nr. 118 din 06.04.2023

LITIGII CU PROFESIONIȘTI

Apel.

Pretenții izvorând din accident de circulație.

Calitatea procesuală activă a asiguratului, pasager și proprietar al autoturismului condus de o altă persoană, menționată în calitatea de conducător auto în polița RCA încheiată de reclamant, reclamantul fiind terț prejudiciat prin accident, în accepțiunea Legii nr. 132/2007 și a Directivei 2009/103/CE privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi.

Semnificația noțiunii de terț, care nu este aceea de persoană care nu figurează ca parte în contractul de asigurare RCA, ci de aceea de persoană străină raportului juridic care se naște, ca urmare a producerii accidentului, între conducătorul auto vinovat și persoana care preia răspunderea civilă delictuală

- art. 2 pct. 20, art. 10 alineat 1, art. 11 alineat 1, art. 12, art. 14 alineat 9 din Legea nr. 132/2017

- art. 2223 alineat 2 Cod civil

- Directiva 2009/103/CE

Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă

Decizia nr. 118 din 6 aprilie 2023

Prin Sentința nr. (...)/LP/22.09.2022, Tribunalul (...) a respins excepția lipsei calității procesuale active, invocată de pârâtă și a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul (R), având CNP (...), cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat (...), în contradictoriu cu pârâta (Asig) S.A., cu sediul în (...), și intervenientul forțat (If), CNP (...), domiciliat în (...).

A obligat pârâta să achite reclamantului sumele de 2.390,94 lei reprezentând daune materiale și 4.000 euro, în lei la cursul BNR de la data plății, reprezentând daune morale pentru prejudiciul suferit în urma accidentului rutier din 09.11.2019, la care se calculează penalități de întârziere de 0,2%/zi începând cu a 11-a zi de la comunicarea hotărârii definitive până la data plății efective.

A respins restul pretențiilor.

Pentru a hotărî în acest sens, tribunalul a reținut următoarele:

Din actele de la dosarul penal nr. (...)/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria (L1), instanța a reținut că în data de 09.11.2019, ora 10:30, intervenientul forțat (If), conducând autoturismul Renault nr. de înmatriculare (X) pe DN79/a în afara localității (L2) din județul (J), a efectuat o depășire neregulamentară în timp ce din față venea un alt autoturism cu care a intrat în coliziune, rezultând vătămarea numiților (R), (N1) și (N2).

Prin ordonanța emisă la 16.07.2020 s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 196 alin. 2 și 3 Cod penal întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Excepția lipsei calității procesuale active, invocată de pârâtă.

La momentul accidentului reclamantul era pasager pe locul din dreapta față al mașinii conduse de intervenientul forțat, fapt constatat prin procesul verbal de intervenție la descarcerare nr. 7/09.11.2019 întocmit de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (J) (fila 33 dosar penal).

De asemenea, prin procesul verbal de sesizare din oficiu și prin ordonanța de începere a urmăririi penale emise la 17.11.2019 de Poliția Oraș (...) se menționează că reclamantul a suferit vătămări în urma accidentului rutier (filele 3,4).

Față de aceste înscrisuri de la dosarul penal, instanța a reținut că reclamantul este persoană vătămată în urma accidentului din 09.11.2019 provocat de intervenientul forțat.

În poliția de asigurare RCA nr. (...)/16.01.2019, valabilă la data accidentului, reclamantul, proprietar al autoturismului (X), are calitatea de asigurat, iar intervenientul este declarat ca fiind conducător auto (fila 11 dosar Jud. (...).

Pârâta susține că această calitate de asigurat nu îi conferă reclamantului dreptul de a fi despăgubit pentru vătămarea sa în accidentul din 10.11.2019.

Instanța a reținut că reclamantul are calitatea de asigurat în contractul încheiat la 16.01.2019 cu pârâta în virtutea calității sale de proprietar al vehiculului (X), situație în care art. 3 din Legea 135/2017 prevede obligativitatea încheierii contractului RCA.

Art. 2223 alin. 2 Cod civil prevede că, prin contractul de asigurare, părțile pot conveni să cuprindă în asigurare și răspunderea civilă a altor persoane decât contractantul asigurării.

Intervenientul forțat este declarat în poliția de asigurare RCA nr. (...)/16.01.2019 ca fiind conducătorul auto, ceea ce înseamnă că pârâta și-a asumat obligația de a plăti despăgubirea pentru prejudiciul pentru care acesta răspunde.

În raport cu conducătorul auto al vehiculului la momentul accidentului, reclamantul este terț prejudiciat și este îndreptățit la despăgubire din partea asigurătorului RCA.

Pentru aceste motive, excepția lipsei calității procesuale active a fost respinsă.

Fondul cauzei

Din actele medicale de la dosar și din raportul de expertiză medico-legală nr. (...)/20.06.2022 întocmit de medicul primar legist șef (...) din cadrul Spitalului Clinic Județean (...) instanța a reținut că, în urma accidentului, reclamantul a fost internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență (J) - Secția Neurochirurgie în perioada 09 - 14.11.2019 pentru traumatism în regiunea coloanei dorso-lombare.

La externare i s-a recomandat repaos fizic la pat 3 săptămâni și imobilizare în corset dorso-lombosacrat 3 luni.

Instanța a reținut concluziile raportului, că leziunile la nivelul coloanei cervico-dorso-lombare sunt rezultatul accidentului rutier din 09.11.2019 și că pentru acestea au fost necesare 8 zile de îngrijiri medicale.

Instanța nu a reținut legătura de cauzalitate între accidentul rutier și mersul schiopătat al reclamantului, acesta având o cauză anterioară datei de 09.11.2019.

Astfel, în cuprinsul raportului se face trimitere la scrisoarea medicală (...)/18.07.2022 a Spitalului Clinic de Recuperare Medicală (...) în care se arată că pacientul este cunoscut din 1995 cu spondilită anchilozantă formă axilară, cu o ONACF stâng cu coxartroză secundară avansată operată cu artroplastie totală cimentată șold stâng (ianuarie 2019).

Prin raportul de expertiză s-a verificat dacă accidentul rutier din 09.11.2019 a agravat problemele medicale la șold care dau mersul șchiopătat la reclamantului.

În urma reinterpretării investigațiilor imagistice (examen CT coloană cervico-dorso-lombară) efectuate reclamantului la 09.11.2019 cu ocazia examinării acestuia în cadrul UPU a Spitalului Clinic Județean de Urgență (J), o comisie formată din medici specialiști radiologi din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (...) a constatat că nu a fost pusă în evidență prezența leziunilor osoase posttraumatice.

Așadar, instanța a reținut că nu există legătură de cauzalitate între accidentul rutier din 09.11.2019 și durerile reclamantului resimțite la nivelul șoldului stâng, ce îi determină mersul șchiopătat.

Pentru tratarea leziunii la coloană reclamantul a efectuat o serie de cheltuieli cu orteza pe care a trebuit să o poarte 3 luni, în valoare de 464 lei, conform facturii fiscale (...)/12.11.2019 și bonului fiscal atașat (fila 36 dosar Jud. (...), medicamentația primită la externarea din spital și ulterior, dovedită cu bonuri fiscale emise de diverse farmacii (filele 28-35, 37 dosar Jud. (...), costuri consultații dovedite cu bonurile fiscale de la (...) SRL (fila 38 dosar Jud. (...) și servicii transport dovedite cu bonuri fiscale emise de (...) SRL și (...) SRL (filele 25-27 dosar Jud. (...).

Aceste cheltuieli în valoare totală de 2.390,94 lei au fost necesare pentru vindecare și ameliorarea durerilor suferite de reclamant, urmând a fi acordate.

Instanța a reținut din probațiunea de mai sus că prejudiciul moral constă în suferința fizică a reclamantului – durerile la coloană, lipsa confortului fizic și psihic cauzat de imobilizarea la pat pe o perioadă de 3 săptămâni și purtarea unei orteze lombosacrale pentru o perioadă de 3 luni, afectarea inerentă a ritmului vieții dată de orice vătămare a integrității corporale.

Văzând și numărul de zile necesare pentru îngrijirea medicală a leziunilor produse de accident – 8 zile, instanța a estimat prejudiciul moral produs reclamantului la suma de 4.000 euro.

Faptă ilicită cauzatoare a prejudiciilor analizate mai sus constă în nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice de către conducătorul auto (If) și a fost săvârșită cu vinovăție.

Există legătură de cauzalitate între fapta ilicită din 09.11.2019 și prejudiciul material și moral suferit de reclamantul, astfel cum a fost stabilit și evaluat mai sus.

Fiind îndeplinite cele patru condiții ale răspunderii delictuale conform art. 1357 Cod civil - fapta ilicită, vinovăția sub forma culpei, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, pârâta, în calitate de asigurător RCA, a fost obligată la plata către reclamant a despăgubirii pentru daunele materiale de 2.390,94 lei și morale de 4.000 euro, în lei, la cursul BNR de la data plății.

Cu privire la capătul accesoriu de cerere, instanța a reținut că refuzul asigurătorului de a despăgubi pe reclamant, transmis prin adresa din 26.07.2021 (fila 7 dosar Jud. (...), este întemeiat raportat la inexistența unui certificat medico-legal.

Abia în faza litigioasă a fost stabilit printr-un raport de expertiză medico-legală numărul de zile de îngrijiri medicale și legătura de cauzalitate între accidentul rutier și leziunile suferite.

Art. 21 alin. 4 din Legea 132/2017 prevede că „despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin. (1) lit. a) sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entității de soluționare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească”.

Penalitățile de întârziere de 0,2%/zi se achită, conform alineatului 5 al aceluiași articol, „dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenul prevăzut la alin. (4) sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea despăgubirii”.

Cum refuzul de despăgubire a fost justificat raportat la actele depuse în probațiune la dosarul de daună, nu sunt îndeplinite condițiile pentru sancționarea asigurătorului prin aplicarea penalităților de întârziere de la data refuzului.

Despăgubirile devin sume certe și lichide după soluționarea dosarului, în urma administrării probațiunii, așadar penalitățile de întârziere vor fi acordate conform tezei ultime a art. 21 alin. 4 din legea 132/2017, respectiv din a 11-a zi de la data comunicării hotărârii definitive.

Concluzionând, cererea reclamantului a fost admisă în parte, conform considerentelor.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel SC (Asig) SA, prin care a solicitat admiterea apelului cu consecința schimbării hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, întrucât reclamantul este și proprietarul autoturismului condus de intervenientul forțat (neîndeplinirea calității de terță persoană păgubită) iar în subsidiar reducerea cuantumului daunelor morale, raportat la legislația și jurisprudența din România cu aplicarea art. 22 alin. 6 din Legea nr. 132/2017.

Totodată, a solicitat obligarea reclamantului la plata eventualelor cheltuieli de judecată ocazionate de exercitarea căii de atac.

În fapt, prin cererea introductivă de instanță, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu S.C. (Asig) S.A. obligarea la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale, 2.390,94 lei daune materiale, penalități de întârziere pentru sumele solicitate de la data notificării și cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare, în principal a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată întrucât reclamantul este și proprietarul autoturismului condus de intervenientul forțat (neîndeplinirea calității de terță persoană păgubită) iar în subsidiar, a solicitat instanței, admiterea în parte a daunelor materiale și morale raportat la dispozițiile Legii nr. 132/2017 coroborată cu Norma 20/2017 și respingerea capătului de cerere privind plata penalităților de întârziere de la data notificării (26.07.2021) având în vedere faptul că apelanta a solicitat reclamantului completarea cererii cu certificatul medico-legal din care să reiasă numărul de zile de îngrijire necesare vindecării și legătura de cauzalitate a vătămărilor cu accidentul.

Instanța de fond a admis în parte cererea de chemare în judecată acordând suma de 4.000 euro cu titlu de daune morale, 2.391 lei cu titlu de daune materiale, respinsă fiind acordarea penalităților de întârziere de la data notificării, de asemenea s-a luat act de solicitarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Apelanta a arătat că înțelege să critice sentința pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, în principal în ceea ce privește admiterea cererii de chemare în judecată iar în subsidiar cu privire la cuantificarea daunelor morale pe care le consideră excesive acordate cu încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. 6 din Legea nr. 132/2017.

În ceea ce privește respingerea acțiunii ca neîntemeiată, raportul juridic existent între părți este supus reglementarilor legilor speciale ce guvernează contractele de asigurare obligatorii încheiate între asigurător și asigurat, așa cum prevăd dispozițiile art. 2213 din Codul civil „Asigurările obligatorii se reglementează prin legi speciale” în speță fiind incidente dispozițiile Legii 132/2017 și Norma 20/2017.

Astfel, a invocat dispozițiile art. 1 alin. 1 lit. a), alin. 2 din Norma nr. 20 emisă de A.S.F. coroborat cu art. 1 lit. a) din Legea nr. 132/2017, privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terților prin accidente de autovehicule.

Reiese că reclamantul (R), persoana vătămată, are calitatea de proprietar/asigurat în baza contractului de asigurare și nu calitatea de terț vătămat.

Articolul 2 punctul 4 din Legea nr. 132/2017 definește noțiunea de asigurat drept „proprietarul sau utilizatorul unui vehicul sau tramvai a cărui răspundere civilă delictuală este preluată contractual de un asigurător RCA în baza contractului RCA valabil pentru prejudiciile produse terțelor persoane din accidente de vehicule/tramvaie”.

Dispozițiile art. 2 punctul 20 definesc persoana prejudiciată drept persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract RCA”.

Prevederile art. 5 din Legea nr. 132/2017 prevăd că asigurătorul RCA se obligă ca la producerea riscului asigurat să plătească despăgubirea terțului prejudiciat pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule.

Or, în mod evident, asiguratul, ca victimă directă, nu are dreptul la acoperirea vreunui prejudiciu în temeiul propriului contract de asigurare RCA.

Acesta este specificul asigurării de răspundere civilă, anume că acoperă pagubele produse terților, și nu pe cele ale propriilor asigurați”.

Apelanta a considerat că aceasta a fost și intenția legiuitorului în reglementarea răspunderii asigurătorului, o interpretare în sens contrar transformând asigurarea de răspundere civilă într-o veritabilă asigurare de viață.

De asemenea, a apreciat că în cazul de față trebuie interpretată norma cuprinsă în Legea nr. 132/2017 prin raportare la noțiunea și scopul asigurării de răspundere civilă RCA.

Astfel, scopul asigurărilor auto obligatorii constă în protecția terților prejudiciați prin accidente produse de vehicule, astfel încât să nu fie suportată de victimă insolvabilitatea persoanei responsabile, ci de asigurătorul care are rolul de a acoperi prejudiciile produse de produs asigurat.

Din reglementările redate mai sus reiese că asigurătorul nu răspunde pentru acoperirea prejudiciilor suferite de asigurat sau de bunurile aparținând propriului asigurat.

Cu alte cuvinte, asigurătorul RCA răspunde pentru prejudiciile cauzate terților în urma producerii riscului asigurat, neputând fi confundat acest tip de asigurare cu asigurarea de persoane sau cu asigurarea de bunuri, în cazul celor din urmă asiguratul fiind beneficiarul indemnizației.

Această excludere are ca temei nu numai legătura contractuală dintre asigurat și asigurător (care, în cazul asigurării CASCO, spre exemplu, este chiar cea care stă la baza includerii în asigurare a bunurilor asiguratului), ci tocmai lipsa fundamentului asigurării de răspundere civilă, respectiv pe existența unei obligații de reparare a prejudiciului în sarcina conducătorului auto, izvorâtă din răspunderea civilă delictuală.

Asiguratul nu poate avea răspundere civilă față de el însuși, așa încât asigurarea de răspundere este fără obiect. Or, în speță, reclamantul este chiar asiguratul RCA al apelantei, așa cum rezultă din cuprinsul poliței RCA.

Așadar, una dintre condițiile angajării răspunderii asigurătorului RCA este implicarea în accident a vehiculului asigurat, însă esențială este existența cazului de răspundere civilă delictuală a asiguratului RCA față de terții păgubiți.

Mai mult, dacă s-ar accepta punctul de vedere contrar, s-ar ajunge la alterarea naturii juridice a asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, care s-ar transforma într-o veritabilă asigurare de accidente, întrucât ar primi despăgubiri chiar asiguratul.

Aceasta contravine, însă, naturii acestui tip de asigurare, așa cum este conturat de dispozițiile art. 2223, alin. 1 Cod civil și Legea nr. 132/2017.

Pentru aceste motive, a considerat că reclamantul nu are calitate de terță persoană păgubită, motiv pentru care a solicitat admiterea apelului pe acest capăt de cerere așa cum a fost formulat.

În subsidiar, a solicitat instanței să recuantifice suma acordată, 4.000 euro reprezentând 20.000 lei la un curs de 5 lei/euro, iar la pronunțarea hotărârii să fie avute în vedere și dispozițiile art. 22 alin. 6 din Legea nr. 132/2017 conform căruia si jurisprudența reprezintă criteriu de stabilire a despăgubirii.

În opinia apelantei, stabilirea acestora trebuie să se facă în mod echitabil și proporțional cu urmările accidentului, ținându-se seama de faptul că ele au rolul de a compensa pierderea produsă, fără să poată constitui o sursă de îmbogățire.

În speță, instanța de fond nu a ținut seama de urmările accidentului asupra stării de sănătate a reclamantului, având în vedere faptul că din cuprinsul certificatului medico-legal atașat reiese faptul că, pentru vindecare a necesitat 8 zile de îngrijire dar fără ca acesta să fi suferit o invaliditate/infirmitate, prejudiciu estetic permanent, nu au pierdut vreo funcție sau un organ, iar viața niciunuia nu a fost pusă în pericol.

Cu toate acestea, instanța acordă suma de 4.000 euro - 20.000 lei (2500 lei/zi), cu titlu de daune morale deși în motivarea sentinței nu se rețin argumente în sensul acordării unei asemenea sume cu mult peste valoarea medie practicată de către curțile de apel din țară.

În opinia apelantei este neîntemeiată eficiența juridică acordată de către instanță declarațiilor date de martor în condițiile în care aceste dovezi nu se coroborează cu expertiza medico-legală efectuată în cauză și chiar instanța reține la fila 5 alin. 3 din motivare faptul că nu există legătură de cauzalitate între accident și afecțiunile la coloană ale reclamantului, acestea fiind preexistente.

Instanța era obligată, raportat la dispozițiile art. 264 Cod procedură civilă, să interpreteze probele nu numai individual dar și în „ansamblul lor”, ceea ce impunea reținerea declarațiilor martorilor (care nu pot fi imparțiali) și cu celelalte probe existente în dosar, a căror putere doveditoare este superioară, cum sunt înscrisurile medicale, cele emise de autorități, înscrisuri fiscale (bonuri, facturi, adrese ANAF, primării), expertize medicale sau tehnice etc.

O simplă declarație de martor, cu atât mai puțin a unor persoane fără pregătire medicală, nu poate să certifice persistența unor traume fizice sau psihice greu de depășit (tulburări emoționale majore) în condițiile în care nu există înscrisuri medicale care să se coroboreze cu aceste afirmații în condițiile inexistenței unor documente medicale doveditoare, ulterioare certificatului medico-legal.

A mai arătat faptul că despăgubirile morale acordate trebuie să fie rezonabile, cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului real și efectiv, în așa fel încât să nu se transforme într-o sursă de îmbogățire a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale.

La pronunțare instanța de fond nu a ținut seama de efectul compensatoriu pe care asemenea sume trebuie să îl aibă și de faptul că acestea nu pot să constituie amenzi excesive pentru autorii daunelor ori venituri nejustificate pentru victime.

Sumele acordate nu trebuie să depășească granițele unor daune morale rezonabile și funcția pe care aceste daune morale o au – aceea de compensare pentru persoanele care au fost supuse unor suferințe fizice și psihice.

În acest sens, a menționat, ca exemplu, Decizia nr. 1387/2017, prin care Înalta Curte de Casație si Justiție - Secția civilă a stabilit că, raportat la vătămările produse, la consecințele accidentului rutier și la nevoia ca daunele morale să rămână în limite rezonabile, suma de 500 lei/zi de îngrijiri medicale corespunde tuturor acestor cerințe.

Așa cum a arătat, cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare.

În acest caz, cuantumul daunelor morale se stabilește prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Însă, toate aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimelor.

De asemenea, instanța de judecată trebuie să aibă în vedere la acordarea daunelor morale și unele criterii obiective, de exemplu raportarea pretențiilor la condițiile socio-economice individuale, precum și la nivelul general (venitul mediu la nivel național etc.), astfel încât stabilirea unui cuantum al despăgubirilor să aibă o susținere obiectivă, care să constituie baza pe care se formează intima convingere a judecătorului.

Daunele morale trebuie să reprezinte o compensație a suferințelor încercate, fără a se transforma într-o îmbogățire fără justă cauză și făcând abstracție că există un asigurător, care asigură de răspundere civilă urmările faptelor asiguratului - vinovat de producerea accidentului rutier.

Aceste compensații sunt destinate să creeze condiții de viață care să aline într-o oarecare măsură suferințele psihice ale victimei, însă acestea trebuie să aibă efecte compensatorii fără însă ca sumele acordate să se transforme în amenzi excesive aplicate inculpatului, ori în venituri nejustificate pentru părțile civile, situație în care s-ar afla în prezența îmbogățirii fără just temei.

Pentru aceasta, în opinia sa instanța ar trebui să se raporteze la jurisprudența în materie, la nivelul salarial mediu pe economie, la nivelul de trai al colectivității astfel încât să stabilească cu titlu de daune morale o sumă care să păstreze un grad de rezonabilitate și care să nu constituie o îmbogățire fără just temei (așa cum este în speță cuantificarea instanței de fond).

Pentru motivele arătate a considerat astfel că se impune o reevaluare a daunelor morale, din prisma considerentelor mai sus indicate, care nu au fost analizate de instanța de fond astfel încât să determine un cuantum rezonabil al daunelor morale.

Având în vedere situația de fapt și de drept prezentată, a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței apelate în sensul diminuării daunelor morale potrivit practicii, jurisprudenței și echității din România și raportat la particularitățile speței de față.

În drept, art. 466 și următoarele Cod procedură civilă, dispozițiile enumerate în cuprinsul apelului, dispozițiile Legii 132/2017 precum și pe cele ale Normei A.S.F. 20/2017.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul (R) a solicitat respingerea apelului ca fiind vădit neîntemeiat.

Intimatul a arătat că a formulat o cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu apelanta prin care a solicitat obligarea acesteia la plata de daune morale și materiale pentru prejudiciul suferit ca urmare a evenimentului rutier din data de 09.11.2019.

În fapt, în data de 09.11.2019, pe DN 79 A, în afara localității (L2), în timp ce se afla ca pasager în autoturismul marca Renault având nr. de înmatriculare (X), condus de către numitul (If), pe fondul efectuării de către acesta a unei depășiri neregulamentare, autoturismul marca Renault a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, în urma acestui eveniment rutier a rezultat vătămarea corporală a intimatului.

În urma evenimentului produs, s-a deschis dosarul penal nr. (...)/P/20I9 al Parchetului de pe lângă Judecătoria (L1), fiind începută urmărirea penală cu privire la săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, prev. și ped. de disp. art. 196 alin. 2 și 3 Cod penal.

Prin ordonanța din data de 16.07.2020 dispusă în dosarul susmenționat, organele de urmărire penală au dispus clasarea cauzei în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b), reținându-se că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Însă, cu ocazia cercetărilor s-a stabilit că, vinovat de producerea acestui accident rutier este conducătorul auto (If), ce conducea autoturismul marca Renault având nr. de înmatriculare (X), care, pe fondul efectuării unei depășiri neregulamentare, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism din sensul opus de mers.

Astfel, așa cum a menționat anterior, în urma accidentului rutier a suferit un politraumatism, fiind transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență (J), fiind diagnosticat cu fractură cominutivă diafiză femur stâng, fractură arcadă zigomatică și sinus maxilar stâng, contuzie toracică, contuzie pulmonară, plăgi tăiate față, fractură arc posterior L4-L5.

Datorită acestor leziuni a necesitat internare la Spitalul Clinic Județean de Urgență (J), Secția Neurologie, în perioada 09,11.2019 - 14.11.2019.

Ulterior externării datorită problemelor grave de sănătate a fost nevoit să fie imobilizat la nat pentru o perioadă de 3 săptămâni, iar ulterior pentru o perioadă de 3 luni într-un corset dorso-lombosacrat.

În data de 07.01.2021 i-a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, aceasta fiind preluată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

La cererea de despăgubire la care a făcut referire mai sus, pârâta i-a răspuns în data de 26.07.2021, comunicându-i că s-a deschis dosarul de daună EJ(...), precum și faptul că “documentația depusă la dosar nu respectă prevederile art. 19, alin. 16 din Norma 20/2017 întrucât s-a constatat că nu există certificat medico-legal.

Prin raportul de expertiză medico-legală nr. (...)/20.06.2022 s-a reținut că leziunile la nivelul coloanei cervico-dorso-lombare, pentru care a fost necesară imobilizarea în corset pentru o perioadă de 3 luni, sunt rezultatul accidentului rutier din 09.11.2019.

Prin Sentința nr. (...)/LP/2022 din 22.09.2022, Tribunalul (...) a admis în parte acțiunea subsemnatului și a dispus acordarea daunelor materiale solicitate și parțial a daunelor morale, respectiv în cuantum de 4.000 Euro.

Prin apelul formulat în cauză, apelanta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât intimatul era titular poliței de asigurare a autoturismului, însă omite să evidențieze faptul că nu conducea autoturismul, șoferul vinovat de producerea accidentului fiind intervenientul forțat (If).

Astfel, cu privire la răspunderea societății de asigurare, sunt relevante prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr.132/2017.

Astfel, nu are nicio relevanță faptul că polița RCA era încheiată pe numele intimatului, din moment ce nu a condus autoturismul asigurat, fiind doar pasager, șoferul vinovat de producerea accidentului fiind o cu totul altă persoană.

Legea este extrem de clară, societatea de asigurare fiind obligată să repare prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat, nu a titularului poliței.

În concluzie, în acest caz, avea calitatea de terț prejudiciat, independent de faptul că încheiase asigurarea RCA pentru autoturismul Renault cu nr. dc înmatriculare (X).

Raportat la capătul subsidiar al apelului, prin care s-a solicitat diminuarea daunelor morale prin raportare strict la numărul de zile de îngrijiri medicale acordate, a solicitat a se avea în vedere faptul că a fost imobilizat în corset dorso-lombosacrat timp de 3 luni.

Astfel, de la momentul producerii accidentului și până în prezent a petrecut o perioadă importantă în vederea ameliorării stării de sănătate, trecând prin traume fizice și psihice care l-au marcat și care au necesitat o recuperare îndelungată.

În toată această perioadă, nu a fost și nu este nici în prezent capabil să desfășoare în cele mai bune condiții cele mai banale activități, întâmpinând dificultăți în realizarea activităților uzuale.

La spital, ca și după externare, familia sa a trebuit să se ocupe de el de la a-l hrăni, până la baia zilnică, acest lucru generând pentru el un imens sentiment de frustrare si de neputință, transformându-l într-o persoană închisă și irascibilă, probabil foarte greu de suportat pentru familie.

Or, raportat la suma de 4.000 euro primită, a opinat că daunele morale acordate nu ar trebui diminuate, întrucât nu poate fi vorba în niciun caz de o îmbogățire fără justă cauză, primind o compensare parțială a suferințelor resimțite.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea a reținut următoarele:

La data de 09.11.2019, ora 10:30, intimatul-intervenient forțat (If), conducând autoturismul Renault nr. de înmatriculare (X) pe DN79A, în afara localității (L2) din județul (J), a efectuat o depășire neregulamentară în timp ce din față venea un alt autoturism cu care a intrat în coliziune, rezultând vătămarea intimatului (R) și a numiților (N1) și (N2).

Prin ordonanța emisă la 16.07.2020 de Parchetul de pe lângă Judecătoria (L1), s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 196 alin. 2 și 3 Cod penal întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

La momentul accidentului, intimatul-reclamant (R) era pasager pe locul din dreapta față al mașinii conduse de intimatul-intervenient forțat (If), fapt constatat prin procesul-verbal de intervenție la descarcerare nr. (...)/09.11.2019 întocmit de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (J).

De asemenea, prin procesul-verbal de sesizare din oficiu și prin ordonanța de începere a urmăririi penale emise la 17.11.2019 de Poliția Oraș (...), se menționează că intimatul-reclamant a suferit vătămări în urma accidentului rutier.

În poliția de asigurare RCA nr. (...)/16.01.2019, valabilă la data accidentului, intimatul-reclamant, proprietar al autoturismului (X), are calitatea de asigurat, iar intimatul-intervenient este declarat ca fiind conducător auto.

Apelanta-pârâtă susține că această calitate de asigurat nu îi conferă reclamantului dreptul de a fi despăgubit pentru vătămarea sa în accidentul din 10.11.2019.

Prin demersul litigios inițiat, reclamantul (R) a solicitat obligarea pârâtei (Asig) SA la plata a 2.390,94 lei cu titlu de daune materiale, a 50.000 euro, cu titlu de daune morale și la 0,2% penalități de întârziere de la data refuzului cererii de despăgubire până la data plății efective.

Prin sentința pronunțată, Tribunalul (...) a respins excepția lipsei calității procesuale active, iar pe fond, a admis în parte acțiunea, obligând pârâta să achite reclamantului suma de 2.390,94 lei cu titlu de daune materiale și suma de 4.000 euro, în echivalent lei, cu titlu de daune morale, la care se calculează penalități de întârziere de 0,2% pe zi începând cu a unsprezecea zi de la comunicarea hotărârii definitive până la data plății efective.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelanta-pârâtă (Asig) SA, susținând, în principal, că intimatul-reclamant nu are dreptul la despăgubiri în calitate de proprietar al autoturismului implicat în evenimentul rutier și de parte în contractul de asigurare de tip RCA, iar în subsidiar, că daunele morale acordate sunt disproporționat de mari, însă instanța de control judiciar a reținut caracterul nefondat al căii de atac având în vedere argumentele ce vor fi expuse în continuare.

Legea nr. 132/2017, la art. 11 alin. 1, recunoaște dreptul la despăgubire părții prejudiciate pentru prejudiciile dovedite suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat.

Aceeași lege, la art. 2 pct. 20, definește persoana prejudiciată ca fiind persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract RCA, fără a distinge după cum persoana prejudiciată este sau nu titulara poliței RCA.

Noțiunea de terț se regăsește în Legea nr. 132/2017 la art. 10 alin. 1, potrivit căruia asigurarea RCA acoperă prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie.

Or, aprecierea în sensul că asiguratul nu poate fi persoană îndreptățită să primească despăgubiri, apreciere ce are la bază exclusiv terminologia folosită de lege în textul anterior citat, contravine principiului interpretării sistematice a dispozițiile cuprinse într-un act normativ.

Astfel, pentru lămurirea înțelesului unei dispoziții legale, instanța trebuie să aibă în atât semnificația propriu-zisă a termenilor folosiți, cât și determinarea legăturii textului legal cu alte prevederi cuprinse în același sau chiar în alte acte normative.

Așadar, în raport de ansamblul reglementării privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, Curtea a constatat că semnificația noțiunii de terț nu este aceea de persoană care nu figurează ca parte în contractul de asigurare RCA, ci aceea de persoană străină raportului juridic care se naște, ca urmare a producerii accidentului, între conducătorul auto vinovat și persoana care preia răspunderea civilă delictuală.

Legea recunoaște dreptul de acordare a despăgubirilor (art. 14 alin. 9 din Legea nr. 132/2017) și în ipoteza în care autovehiculul asigurat este condus de altă persoană decât asiguratul, cum este cea în speță, situație în care asiguratul este terț față de raporturile dintre conducătorul auto vinovat și asigurătorul care a preluat răspunderea civilă delictuală a proprietarului sau utilizatorului autoturismului asigurat, cu atât mai mult cu cât, în temeiul prevederilor art. 2223 alin. 2 Cod civil, intimatul-intervenient forțat a fost declarat în polița de asigurare de tip RCA ca și conducător auto, apelanta-pârâtă asumându-și deci obligația de a plăti despăgubiri pentru prejudicii cauzate într-o astfel de situație.

Un alt argument care conduce la aceeași concluzie rezultă din analiza cazurilor de excludere de la acordarea despăgubirii.

Aceste cazuri de excludere sunt expres și limitativ prevăzute de lege la art. 12.

În primul rând, Curtea a reținut că acest articol nu reglementează un caz de excludere în persoana asiguratului proprietar în ipoteza în care acesta nu are și calitatea de conducător vinovat de producerea accidentului.

Cazul de excludere de la acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile de orice natură suferite de conducătorul vehiculului răspunzător de producerea accidentului este reglementat la art. 12 lit. b) din lege, care arată că Asigurătorul RCA nu acordă despăgubiri pentru: b) prejudiciile produse bunurilor aparținând conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului, precum și cele produse ca urmare a vătămării corporale sau decesului acestuia, indiferent cine solicită aceste despăgubiri.

Se observă că formularea textului legal este neechivocă, iar dacă legiuitorul ar fi dorit ca acest caz să fie extins și asupra proprietarului/utilizatorului autovehiculului, titular al poliței de asigurare RCA, l-ar fi inclus în această categorie, alături de conducătorul auto vinovat.

Mai mult, din interpretarea per a contrario a ipotezei de la art. 12 lit. c) pct. i) rezultă că se pot acorda despăgubiri proprietarului sau utilizatorului vehiculului asigurat RCA (adică titularului poliței RCA) pentru avarierea altor bunuri care îi aparțin, cu condiția ca între acesta și conducătorul auto vinovat de producerea accidentului să nu existe raporturi de prepușenie sau alte asemenea raporturi în temeiul cărora să răspundă pentru conducătorul auto.

În același sens, al recunoașterii pentru asigurat a calității de persoană păgubită, sunt și recomandările din preambulul Directivei 2009/103/CE privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi (prevederile acestei directive fiind transpuse în dreptul intern chiar prin Legea nr.132/2017).

Această directivă prevede la pct. 15 din preambul următoarele: Este în interesul victimelor ca efectele anumitor clauze de excludere să fie limitate la relațiile între asigurător și persoana care poartă răspunderea pentru accident (...).

Cu alte cuvinte, pentru protejarea persoanei păgubite, cazurile de excludere ar trebui să se limiteze la relațiile dintre asigurător și persoana care poartă răspunderea pentru accident, acesta din urmă fiind conducătorul auto vinovat de producerea accidentului.

Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că simpla calitate a intimatului-reclamant de parte în contractul de asigurare RCA nu este de natură a conduce la excluderea acestuia din categoria persoanelor îndreptățite să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract RCA.

Cât privește daunele morale solicitate de către intimatul-reclamant (R) reprezentând compensarea prejudiciului nepatrimonial cauzat prin suferințele fizice și psihice pe care le-a avut în urma vătămărilor produse, Curtea a constatat că nu este incident niciun caz de excludere, acesta fiind îndreptățit la repararea acestui prejudiciu indirect.

Relativ la cuantumul sumei solicitate cu titlul de daune morale, Curtea a reținut că în urma accidentului, intimatul a suferit în mod evident traume, care justifică dreptul acestuia la plata unor despăgubiri pentru daune morale din partea apelantei-pârâte.

Această despăgubire are scopul de a da o compensare sau satisfacție victimei, iar nu de a repara prejudiciul moral suferit.

La stabilirea despăgubirilor pentru daunele morale solicitate de intimatul-reclamant, trebuie să se aibă în vedere traumele fizice și psihice, verificate prin coroborarea înscrisurilor depuse.

Aceste criterii au fost analizate de către prima instanță și au fost în mod corect valorificate, astfel cum se reflectă în cuantumul despăgubirii acordate intimatului-reclamant, respectiv 4.000 euro.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru daunele morale trebuie să se aibă în vedere, pe de o parte, dreptul reclamantului de a primi o compensație materială față de prejudiciul moral suferit, iar, pe de altă parte, această compensație materială să nu ducă la o îmbogățire fără justă cauză.

Astfel, suma acordată cu titlu de despăgubiri pentru daune morale nu trebuie să constituie nici o amendă nejustificată pentru autorul daunei, nici venituri nejustificate pentru victima daunei.

Având în vedere că nu este posibilă identificarea unor criterii științifice exacte pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, aprecierea prejudiciului moral nu se rezumă la determinarea prețului suferinței fizice și psihice care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor evenimentelor negative ale prejudiciului și implicația acestuia, pe toate planurile sociale ale reclamantului.

În acest context, s-a reținut suferința provocată reclamantului prin durerile la coloana vertebrală, imobilizarea la pat pe o perioadă de 3 săptămâni și purtarea unei orteze lombosacrale pe o perioadă de 3 luni, iar la stabilirea daunelor morale, trebuie avut în vedere, pe de o parte, prejudiciul nepatrimonial ireparabil cauzat pe plan psihic, dar și consecințele pe plan social, profesional și familial.

În aceste condiții, Curtea a apreciat că suma de 4.000 euro, în echivalent lei la cursul BNR de la data plății, reprezintă o corectă apreciere a despăgubirilor pentru repararea prejudiciului moral suferit de acesta în plan psihic și social și că toate criteriile la care s-a făcut trimitere în cadrul cererii de chemare în judecată au fost valorificate de către instanța de fond.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea a respins ca nefondat apelul formulat împotriva Sentinței nr. (...) din 22.09.2022, pronunțată de Tribunalul (...), pe care a menținut-o în totalitate.

(Decizie redactată de judecător Patricia POP și rezumată de judecător Alina TITERLEA)