Curtea de Apel ORADEA · .

Decizie nr. 50 din 17.01.2023

Instanță: Curtea de Apel ORADEA
Dosar: .
Obiect: Prejudiciu constatat de Curtea de Conturi. Răspundere patrimonială a salariatului pentru exercitarea defectuoasă a atribuțiilor de ordonator de credite
Soluție
Sursa: portal.just.ro

DREPT CIVIL. LITIGII DE MUNCĂ

Prejudiciu constatat de Curtea de Conturi.

Răspundere patrimonială a salariatului pentru exercitarea defectuoasă a atribuțiilor de ordonator de credite.

Dreptul de opțiune al angajatorului de a apela la toate mijloacele legale și formele de răspundere pentru recuperarea prejudiciului

- art. 22 alin. 6 teza a II-a Cod de procedură civilă

- Decizia ICCJ nr. 13 din 6 martie 2017, referitoare la interpretarea şi aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (5), art. 33 alin. (3) teza ultimă şi art. 64 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcționarea Curții de Conturi

- Decizia ICCJ nr. 19 din 20 mai 2019 dată în interpretarea şi aplicarea dispozițiilor art. 10, art. 38, art. 57, art. 134 alin. (1) şi art. 254 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

- art. 254 alin. 1 Codul muncii

- art. 5 și art. 10 alin 4 și 5 din O.G. 119/1999

- pct. 1 lit. a) din Ordinul M.F.P. nr. 179/2002

- art. 1531 și art. 1535 Cod civil

Prin acțiune în temeiul dreptului muncii, fostul angajator se îndreaptă împotriva salariatului, pe care îl consideră responsabil de producerea unui prejudiciu, reținut și stabilit cu caracter definitiv de Curtea de Conturi.

Decizia emisă de Curtea de Conturi nu a fost contestată în instanță fiind acceptată de destinatarul acesteia.

Prin analiza legalității Deciziei nr. (...) din 13.06.2019 a Curții de Conturi și prin concluziile sale privind caracterul deductibil al sumelor din cele două facturi, instanța de fond și-a încălcat limitele investirii, nefiind investită nici prin cererea de chemare în judecată și nici prin apărările pârâtului din întâmpinare cu apărări vizând legalitatea deciziei Curții de Conturi ale cărei concluzii au fost acceptate în mod neechivoc de ambele părți, nefiind contestate.

Nu ne regăsim nici în ipoteza cuprinsă și reținută de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia 19/2019 care reglementează opțiunea salariatului, care este terț față de acest raport de control, de a-i contesta concluziile, în cadrul unui raport juridic distinct născut între angajator și salariat, pentru că o asemenea contestare nu a existat.

În plus, în situația particulară din speță, pârâtul era tocmai reprezentantul instituției, căruia i s-a adus la cunoștință raportul și deținea pârghii concrete de a-l contesta în numele instituției controlate, însă nu a contestat niciodată temeinicia acestuia, nici la data comunicării notei și a raportului și nici prin apărările formulate în instanță.

În speță există două tipuri diferite de răspundere, o răspundere contractuală pentru executarea defectuoasă a contractului de către terțul beneficiar și o răspundere specifică de dreptul muncii a salariatului care exercitându-și în mod defectuos atribuțiile de serviciu a produs angajatorului său un prejudiciu.

Nu există o răspundere exclusiv subsidiară a salariatului, ci două forme distincte de răspundere, cu temeiuri juridice și condiții de antrenare distincte, ce pot fi antrenate concomitent sau alternativ, iar imposibilitatea recuperării integrale a prejudiciului de la terțul beneficiar, fundamentată și pe neatacarea unei hotărâri de fond de către angajator, nu exclude răspunderea salariatului în temeiul dreptului muncii pentru exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor proprii care au creat un prejudiciu.

Dispozițiile legale nu reglementează o ordine de preferință între cele două tipuri de răspunderi și nici nu impun în mod obligatoriu angajatorului să apeleze la pârghii legale și eventuale acțiuni în instanță în principal și în mod exclusiv doar împotriva terțului beneficiar al sumelor achitate cu încălcarea legii și a condițiilor contractului.

Cele două tipuri de răspundere deși se interferează și intercondiționează, nu se exclud reciproc.

Esențial în speță este faptul că nu există o dispoziție legală care să oblige angajatorul să acționeze prioritar și exclusiv împotriva terțului beneficiar al sumei, cu pierderea dreptului de a acționa împotriva propriului salariat, dacă alege să nu exercite calea de atac împotriva unei sentințe nefavorabile prin care acțiunea împotriva terțului a fost respinsă ca nefondată.

Angajatorul finanțator are deschisă calea legală a ambelor acțiuni, atât cea a răspunderii contractuale, în cadrul unei acțiuni între instituția finanțatoare și beneficiar, pentru recuperarea sumelor achitate cu încălcarea exigențelor legale, care în prezent se bucură de o hotărâre judecătorească, rămasă definitivă prin neapelare, dar și o acțiune de dreptul muncii pentru tragerea la răspundere a propriului salariat pentru prejudiciul creat prin aprobarea plății unor sume cu încălcarea exigențelor legale și contractuale, cea aflată pe rol.

În funcție de natura raportului juridic în care este implicată instituția publică și în raport cu specificul situației în care s-a produs prejudiciul sau s-a efectuat plata nelegală din bugetul instituției publice, recuperarea poate fi diferită, iar alegerea modalității pentru recuperarea prejudiciului aparține conducerii entității auditate.

Dacă entitatea verificată recurge la mai multe măsuri simultan pentru recuperarea prejudiciului, instanțele judecătorești vor soluționa litigiile, pe baza principiilor consacrate ce sunt aplicabile.

Dacă se pune problema încălcării unor norme juridice sau a unui regulament intern care reglementează atribuțiile încălcate, pe care salariatul putea și trebuia să le cunoască, acesta nu se va putea prevala cu succes de faptul că aceleași obligații, ce rezultă clar din lege și/sau regulamente interne, nu i-au fost aduse la cunoștință și prin fișa postului.

În ceea ce privește accesoriile reprezentând dobândă legală, Curtea a reținut că acestea au fost solicitate de reclamant „de la data acordării până la plata integrală”, astfel încât constatându-se că prejudiciul a fost recunoscut și plata sumei a fost acordată prin prezenta hotărâre pronunțată în apel, dată de la care s-a stabilit obligația pârâtului de a acoperi prejudiciul produs reclamantului, acțiunea fiind respinsă în fond, conform cererii reclamantului se vor acorda dobânzi legale de la data pronunțării prezentei hotărâri.

Curtea de Apel Oradea – Secția I civilă

Decizia civilă nr. 50 din 17 ianuarie 2023

Prin Sentința civilă nr. (...)/LM/2022, din data de 19 octombrie 2022, pronunțată de Tribunalul (...), a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții Județul (J) și Președintele Județului (J), în contradictoriu cu pârâtul (P) și au fost obligate reclamantele, în solidar, la plata către pârât a sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În considerentele sentinței civile, Tribunalul (...), a reținut următoarele:

În fapt, pârâtul (P) a avut calitatea de angajat al Serviciului public de Proiecte Euroregionale în funcția de director executiv, în baza contractului individual de muncă nr. (...)/18.06.2008 încheiat cu Consiliul Județean (J).

Începând cu data de 20.07.2017, potrivit actului adițional nr. (...)/20.07.2017 contractul individual de muncă al pârâtului (P) s-a modificat, acesta ocupând funcția de director adjunct în cadrul Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte (J), îndeplinind atribuțiile aferente funcției de director adjunct, inclusiv atribuțiile de ordonator terțiar de credite.

Pârâtului nu i-a fost înmânată niciodată fișa postului, pentru a i se aduce la cunoștință atribuțiile postului.

Între Direcția de Dezvoltare și Implementare Proiecte (DDIP), în calitate de finanțator și Asociația (A), în calitate de beneficiar, a fost încheiat contractul de finanțare nerambursabilă nr. (...)/2018 în vederea realizării proiectului intitulat „Promovarea și conservarea patrimoniului cultural și confesional zonal”.

În executarea acestui contract, DDIP a aprobat, validat și decontat cheltuieli în valoare de 2.300 lei în baza facturii nr. (...)/30.06.2018, achitată prin chitanța nr. (...)/30.06.2018 și reprezentând contravaloare „masă servită” pentru un număr de 190 persoane.

De asemenea, s-a decontat și factura nr. (...)/03.07.2018, achitată conform bon fiscal (...)/03.07.2018 (anexa nr. 14) reprezentând „alimentare”.

Din aceste cheltuieli, în urma controlului efectuat de Curtea de Conturi (J) în 2019, aceasta a apreciat că suma de 879 lei din prima factură reprezentau cheltuieli nerambursabile, pentru că asociația a achitat masa a 190 persoane, dar tabelul anexat cuprindea doar 120 persoane care au beneficiat de servicii de masă (filele 60-63 dosar tribunal).

S-a apreciat și că suma de 2300 lei din cea de-a doua factură reprezintă cheltuieli nedeductibile pentru că documentele justificative nu aveau înscrisă denumirea exactă și detaliată a produselor sau serviciilor achiziționate în vederea implementării activităților proiectului și nu erau însoțite de tabel nominal cu persoanele care au beneficiat.

În calitatea sa de director adjunct a DDIP, pârâtul a inițiat demersurile de recuperare a sumelor mai sus menționate, asociația beneficiară restituind suma de 1400 lei în cursul anului 2020, parte fiind imputate asupra dobânzilor și parte asupra debitului.

Totodată, pârâtul, în aceeași calitate, a formulat acțiune în justiție pentru recuperarea diferenței de 2440 lei de la asociația beneficiară în dosarul nr. (...)/2020, finalizată cu respingerea cererii prin Sentința civilă nr. (...)/02.12.2020 a Judecătoriei (...).

Pe parcursul soluționării cauzei, DDIP a fost desființată, în dosar fiind introdus Consiliul Județean (J) în calitate de continuator în drepturi.

Consiliul Județean (J) nu a formulat apel împotriva Sentinței civile nr. (...)/02.12.2020 a Judecătoriei (...), aceasta rămânând definitivă.

În prezent, Consiliul Județean (J) s-a îndreptat împotriva pârâtului pentru recuperarea sumei de 2440 lei, urmând a fi recuperate și dobânzile legale.

În drept, în conformitate cu dispozițiile art. 254 din Codul muncii „salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătura cu munca lor”.

Elementele care condiționează răspunderea civilă contractuală sunt: existența unei fapte ilicite, prin care se încalcă o anumită obligație, aducându-se prin aceasta o atingere unui drept subiectiv; săvârșirea cu vinovăție a faptei, ca element subiectiv al răspunderii; existența unui prejudiciu patrimonial; un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; capacitatea juridică a celui chemat să răspundă.

În cazul răspunderii contractuale obligația încălcată este o obligație concretă, stabilită prin contractul preexistent, încheiat între cele două subiecte ale răspunderii – cel păgubit și cel care și-a încălcat obligațiile contractuale.

Fapta ilicită cauzatoare de prejudicii în materie contractuală constă în neîndeplinirea sau în îndeplinirea necorespunzătoare a unei obligații contractuale.

Potrivit art. 39 alin. 2 lit. a) din Codul muncii, salariatul are obligația de a îndeplini atribuțiile ce-i revin potrivit fișei postului.

S-a precizat că în cauza de față, punctul de pornire al analizei îl constituie faptul că reclamanta nu a făcut dovada că i-a înmânat vreodată pârâtului fișa postului, aducându-i astfel la cunoștință în scris atribuțiile sale concrete, la dosar nefiind depusă o fișă a postului semnată de pârât.

Singura fișă a postului depusă la dosar este semnată de numitul (N) în 01.08.2010, care ocupa funcția de director al DDIP la momentul înființării acesteia.

Or, în lipsa dovezii aducerii la cunoștința angajatului a atribuțiilor ce-i revin conform postului ocupat, prin intermediul fișei postului, nu i se poate reproșa ulterior că nu și-a îndeplinit atribuțiile din acest înscris.

Semnarea actului adițional din 2017, privind numirea pârâtului în calitate de director adjunct al DDIP (J), a presupus doar preluarea funcției respective de către pârât, fără vreo precizare expresă cu privire la atribuțiile pe care urma a le îndeplini, ca atare, nu i s-a putut reproșa nici că nu și-a îndeplinit atribuțiile fixate prin contractul individual de muncă.

Așadar câtă vreme nu există o fișă a postului asumată de pârât în exercitarea atribuțiilor sale, nu s-a putut reține o faptă săvârșită de pârât „în legătură cu munca sa” în sensul art. 254 Codul muncii.

Prevederile invocate de reclamantă, respectiv art. 5 și 10 OG nr. 119/1999, respectiv anexa I din Ordinul MFP nr. 1792/2002, nu au fost relevante în speță, pentru că deconturile aferente celor două facturi în discuție în cauză au fost semnate și de compartimentul contabilitate, având și viza de control financiar preventiv, astfel că procedura de decontare a fost respectată.

În același timp, instanța a reținut că raportul Curții de Conturi din 2019 invocat de reclamantă în dovedirea faptei și prejudiciului nu a putut fi valorificat în cauza de față decât ca eventual mijloc probatoriu, atragerea răspunderii pârâtului având ca unic temei raportul de muncă dintre salariat si angajator, potrivit considerentelor Deciziei nr. 19/2019 pronunțată de ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În acest context, instanța a constatat, contrar reținerilor din raportul Curții de Conturi, că nu întreaga sumă imputată pârâtului ca urmare a executării contractului de finanțare nerambursabilă nr. (...)/2018, are caracterul de sumă nedeductibilă în sensul art. 13 din Legea nr. 350/2002, care stabilește că vor putea fi plătite în baza unui astfel de contract numai cheltuielile eligibile care sunt justificate și oportune și au fost contractate în perioada executării contractului.

Astfel, în legătură cu factura fiscală nr. (...)/03.07.2018, achitată conform bon fiscal (...)/03.07.2018, în valoare de 2300 lei (fila 64 dosar tribunal), nu s-a indicat temeiul de drept subsidiar în baza căruia Curtea de Conturi și reclamanta au adăugat la art. 13 din Legea nr. 350/2002, obligativitatea ca documentele justificative să conțină „denumirea exactă și detaliată a produselor și serviciilor achiziționate în vederea implementării proiectului”.

Atât timp cât factura fiscală conține mențiunea că s-au achiziționat produse alimentare, instanța a constatat că această mențiune corespunde exigențelor instituite de art. 13 din Legea nr. 350/2002.

În plus, instanța a observat că și factura fiscală nr. (...)/30.06.2018, achitată prin chitanța nr. (...)/30.06.2018 și factura fiscală nr. (...)/03.07.2018 achitată cu bon fiscal (...)/03.07.2018, precum și tabelul anexat (filele 59-64 dosar tribunal) vizează același eveniment cultural și persoanele care au beneficiat de masă în cele două zile: 29.06.2018 și 01.07.2018, potrivit raportului depus de beneficiară în vederea decontării sumelor, tabelul prezentat în anexă necuprinzând date care să limiteze participanții semnatari la o singură masă asigurată, cea din 29.06.2018 sau cea din 01.07.2018.

A rezultat cu forța evidenței că ambele facturi au vizat asigurarea produselor alimentare și prepararea celor două mese festive de la evenimentul organizat de beneficiară, la care au participat, potrivit tabelului anexat, cel puțin 120 de persoane.

Ca atare, contrar susținerilor auditorilor externi din cadrul Curții de Conturi, instanța a apreciat că documentele justificative prezentate de beneficiară în dovedirea cheltuielilor efectuate în baza contractului de finanțare nerambursabilă nr. (...)/2018, interpretate corect, sunt de natură a proba natura deductibilă a sumei de 2300 lei cuprinsă în factura nr. (...)/03.07.2018.

Instanța a mai reținut o caracteristică a speței de față: cea care a prezentat documentele justificative apreciate ulterior ca incomplete este beneficiara Asociația (A), în executarea contractului de finanțare nerambursabilă nr. (...)/2018.

Or, sub raport cauzal, rolul faptei pârâtului de a fi acceptat la plată aceste documente justificative este unul secundar și intervine numai în mod subsidiar răspunderii contractuale a terțului care și-a executat defectuos obligațiile ce-i reveneau, ba chiar a recunoscut această lipsă de diligență, achitând o parte din prejudiciu.

Deși în Codul muncii actual, răspunderea patrimonială subsidiară nu mai este reglementată expres, doctrina a acceptat constant că ea continuă să existe și survine atunci când se constată că plata unei sume de bani unui terț se datorează culpei unui salariat a cărui răspundere patrimonială se va angaja numai în măsura în care recuperarea de la terțul accipiens nu mai este posibilă din diferite motive cum ar fi: insolvabilitatea, dispariția sau decesul beneficiarului, împlinirea termenului de prescripție (Șerban Beligrădeanu – Situațiile care pot atrage răspunderea patrimonială a salariaților, față de angajatorii lor prejudiciați de terți – debitori ai acestora din urmă – prin neexecutarea contractelor încheiate ori prin nerespectarea obligației de restituire, publicată în „Studii de drept român al muncii”, ediția 2007, respectiv în Revista Dreptul nr. 11/2006).

Răspunderea subsidiară nu este o răspundere pentru fapta altuia, adică pentru fapta terțului vinovat de neexecutarea contractului, ci este o răspundere pentru fapta proprie a salariatului care a achitat sumele necuvenite unui terț, răspundere care intervine însă subsecvent stabilirii insolvabilității titularului obligației de executare a contractului, și numai în măsura în care prejudiciul nu a fost recuperat.

Așadar, instanța a concluzionat că răspunderea pârâtului pentru acceptarea la plată a facturii nr. (...)/30.06.2018, achitată prin chitanța nr. (...)/30.06.2018, în valoare de 2300 lei, din care suma de 847 lei erau cheltuieli nedeductibile, este subsidiară răspunderii beneficiarei contractului nr. (...)/2018, Asociația (A).

Pârâtul, în calitatea sa de director adjunct, a efectuat toate demersurile de recuperare a prejudiciului de la asociația beneficiară, a notificat-o pe aceasta, a recuperat efectiv suma de 1400 lei și a introdus în justiție acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. (...)/2020 al Judecătoriei (...), finalizat cu Sentința civilă nr. (...)/02.12.2020.

Câtă vreme pe parcursul litigiului, DDIP s-a desființat, fiind preluată de Consiliul Județean (J), iar această din urmă instituție nu a exercitat toate căile de atac conferite de lege împotriva Sentinței civile nr. (...)/02.12.2020, instanța a considerat că nu i se poate reproșa în prezent pârâtului că a cauzat reclamantei prejudiciul reclamat pe calea acțiunii de față, doar pentru că prejudiciul a fost constatat într-o procedură administrativă, de natură fiscală, ce nu-i este opozabilă.

Concluzionând, instanța a constatat că prejudiciul suferit de reclamantă în baza executării contractului de finanțare nerambursabilă nr. (...)/2018 este doar de 847 lei, reprezentând cheltuieli nedeductibile din factura fiscală nr. (...)/30.06.2018, achitată prin chitanța nr. (...)/30.06.2018, în valoare de 2300 lei.

S-a constatat de asemenea că între fapta pârâtului de a aproba decontarea acestei sume către beneficiară, în calitatea sa director adjunct al DDIP (J) și acest prejudiciu nu există o legătură directă, ci una indirectă, iar lanțul de cauzalitate a fost întrerupt de fapta reclamantei însăși de a nu întreprinde toate demersurile pentru recuperarea prejudiciului de la persoana direct responsabilă de producerea sa, terțul beneficiar Asociația (A).

Așadar, fiind identificate elemente de natură a împiedica atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului în condițiile solicitate de reclamantă, instanța a respins acțiunea ca nefondată.

Tribunalul a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată în condițiile art. 453 noul Cod de procedură civilă.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții, Unitatea Administrativ Teritorială Județul (J) prin Consiliul Județean (J) și Președintele Conciliului Județean (J), prin care au solicitat admiterea apelului și modificarea în totalitate a sentinței atacate, ca fiind netemeinică și nelegală în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Pentru început, apelanții au prezentat situația de fapt existentă în speța dedusă judecății, arătând că împotriva măsurilor dispuse de către Curtea de Conturi, Direcția de Dezvoltare și Implementare Proiecte (J) prin reprezentantul ei legal, domnul (P), angajat care și-a însușit obligațiile ce rezultă din funcția pe care o ocupă, nu a promovat contestație prin care să fi făcut dovada contrară a celor reținute de Curte și să solicite anularea în parte a Deciziei Camerei de Conturi, aceasta devenind astfel executoriu.

S-a învederat instanței de judecată că autoritatea are facultatea oferită de lege de a proceda la recuperarea prejudiciului după aprecierea sa obiectivă în raport de toate circumstanțele concrete ale situației de fapt, tratând cu prioritate scopul primar urmărit, respectiv recuperarea prejudiciului, atragerea răspunderii persoanelor fiind în plan secund.

Din interpretarea dispozițiilor legale, entitatea obligă la recuperarea prejudiciilor cauzate, fiind și singura în măsură să aprecieze în ce modalitate va proceda la recuperarea pagubelor bugetare, în considerarea aspectelor de fapt și de drept circumstanțiate fiecărei situații în parte, conform celor invocate de către apelanți.

În motivarea apelului s-a făcut trimitere și la Decizia nr. 13/2017 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție (fila 4 dosar apel).

În continuare s-a susținut că instanța de fond a realizat o apreciere eronată a cauzei în raport de temeiurile de drept invocate și probele depuse în susținerea acesteia, astfel considerentul conform căruia fișa postului nu a fost adusă la cunoștința angajatului fapt pentru care nu i se poate imputa neîndeplinirea atribuțiilor din acest înscris este în contradicție cu cel prin care s-a statuat că „pârâtul, în calitatea sa de director adjunct, a efectuat toate demersurile de recuperarea a prejudiciului de la asociația beneficiară”.

Așadar s-a învederat că prima instanță o dată a reținut că nu se poate antrena răspunderea întrucât nu cunoaște atribuțiile pe care trebuia să le realizeze, iar ulterior pentru a fi absolvit de vină a reținut că: „și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute în fișa postului în mod corespunzător”.

Apelații au arătat că instanța de fond a procedat la analiza prejudiciului suferit de către ei, pronunțându-se asupra constatărilor și reținerilor din decizia Camerei de Conturi, la caracterul de sumă nedeductibilă în sensul articolului 13 din Legea nr. 350/2002 chiar dacă această decizie este executorie, beneficiază de prezumție de legalitate, însă nu a fost investită cu o cerere în acest sens, iar principiul disponibilității impune instanțelor să se pronunțe numai cu privire la obiectul cererilor și respectiv apărărilor ce sunt formulate de către părți prin actele de procedură îndeplinite în cauzele concret deduse judecății.

În continuare s-a subliniat că instanța nu a fost învestită cu analiza deciziei Camerei de Conturi, ci privitor la antrenarea răspunderii patrimoniale a salariaților în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale atunci când produc pagube angajatorului lor.

În cuprinsul cererii de apel la fila 7 s-a făcut referire și la articolul 254 alineatul 1 din Codul muncii, arătându-se că în conformitate cu acest text de lege pentru a fi antrenată răspunderea civilă contractuală este necesar a fi îndeplinite mai multe condiții, respectiv să fie vorba de o pagubă materială, paguba să se datoreze vinovăției salariatului, paguba să aibă legătură cu munca celui vinovat.

S-a menționat că prin contractul de finanțare nerambursabilă nr. (...)/2018 încheiat între Direcția de Dezvoltare și Implementare Proiecte în calitate de finanțator și Asociația (A), în calitate de beneficiar în vederea realizării proiectului intitulat „Promovarea și conservarea patrimoniului cultural și profesional zonal”, D.D.I.P. (J) a aprobat, validat și decontat cheltuieli neeligibile în sumă de 847 lei din valoarea de 2300 lei a facturii nr. (...)/30.06.2018, achitată prin chitanța nr. (...)/30.06.2018 și reprezentând contravaloarea „masă servită” pentru un număr de 190 persoane cu toate că asociația, în conformitate cu prevederile articolului 77 litera e) din Regulamentul pentru decontarea cheltuielilor de masă a prezentat un tabel nominal cu numai 120 de persoane care au beneficiat de astfel de servicii.

În continuare apelanții au redat punctul I litera a) și punctul III din Ordinul M.F.P. nr. 1792/2002 la filele 7 - 8 dosar apel.

Cu privire la intimat s-a susținut că în calitatea sa de ordonator terțiar de credite a acceptat la plată cheltuieli fără ca acestea să fi îndeplinit condițiile de eligibilitate astfel că s-a realizat o gestionare ineficientă și neeconomică a creditelor bugetare alocate pentru finanțările nerambursabile, astfel acesta nu a verificat dacă facturile depuse sunt susținute de documente justificative, aspect recunoscut și consemnat în nota de constatare a Camerei Curții de Conturi.

Tot cu privire la intimat s-a statuat că prin conduita avută, respectiv prin semnătura de validare a plății, fără a verifica dacă aceasta se efectuează cu respectarea condițiilor legale, a prejudiciat bugetul instituției cu sumele validate și decontate fără temei legal.

În consecință apelanții au opinat că prin modul în care intimatul și-a exercitat atribuțiile au fost decontate cheltuieli care nu îndeplineau condițiile de eligibilitate, această poziție fiind împărtășită și de către auditorii publici externi prin nota de constatare nr. (...)/2019 a Camerei de Conturi (J).

În susținerea acestor argumente apelanții au redat o serie de texte legale precum O.G. nr. 119/1999, punctele 2 și 4 din cuprinsul Ordinului M.F.P. nr. 1792/2002 pentru aprobarea normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, la filele 9 - 10 dosar apel.

S-a reiterat faptul că directorul adjunct nu a analizat temeinic rapoartele finale de activitate depuse de beneficiari și nu a depus toate diligențele pentru recuperarea sumelor achitate fără a îndeplini condițiile de eligibilitate, aceasta reprezentând în sine o faptă ilicită care îmbracă forma neglijenței ce a provocat și un prejudiciu.

În ceea ce privește vinovăția intimatului s-a specificat faptul că prejudiciul a constat în acceptarea la plată a unor cheltuieli fără ca acestea să îndeplinească condițiile de eligibilitate prin validarea fără obiecții a raportului final de activitate și a raportului financiar pe care beneficiarul le-a depus la sediul autorității finanțatoare la terminarea activității, întrucât nu au fost examinate atent rapoartele de execuție bugetară, respectiv nu s-a verificat dacă acele cheltuieli sunt într-adevăr justificate și au fost realizate în conformitate cu prevederile contractului de finanțare nerambursabilă.

Faptul că, ulterior, intimatul a solicitat beneficiarilor contractelor de finanțare nerambursabilă restituirea sumelor încasate, nu reprezintă o modalitate de stingere a prejudiciului cauzat Județului (J), astfel cum a reținut instanța de judecată în dosarul nr. (...)/2019, conform celor invocate de către apelanți.

S-a apreciat că și în situația în care s-ar admite că nu s-a urmărit producerea acestui rezultat prin nerespectarea prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, s-a acceptat producerea lui, iar potrivit articolului 1357 din Codul civil autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

În final s-a apreciat că raportat la poziția intimatului care a arătat că în anul 2018 D.D.I.P. (J) a finanțat foarte multe proiecte la nivelul județului (J), iar din cauza numărului mic de angajați și a timpului de verificare a proiectului care a fost foarte scurt s-au produs anumite erori, acest motiv nu constituie o justificare a conduite care a cauzat prejudiciul.

În drept, apelanții, au invocat articolul 466 și următoarele din Codul de procedură civilă, articolele 253 - 255 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, Regulamentul de Organizare și Funcționare a D.D.I.P. (J), articolele 1350 și următoarele din Codul civil, O.G. nr. 80/2001, Legea nr. 273/2006 și Legea nr. 500/2002.

În probațiune s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse în fața primei instanțe.

De asemenea apelanții au depus în fața instanței de apel fișa postului intimatului, Hotărârea nr. 230 din data de 18 decembrie 2018 a Consiliului Județean (J), Regulamentul de organizare și funcționare al Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte, Stat de funcții și Organigrama, la filele 27 - 41 dosar apel.

Prin întâmpinare, intimatul pârât (P) a solicitat respingerea apelului și menținerea în totalitate a sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.

În motivare s-a învederat că instanța de fond a motivat în mod judicios hotărârea pronunțată, apelanții neavând niciun fundament juridic în cadrul motivelor de apel pentru a putea răsturna argumentele invocate de către instanță în motivarea hotărârii.

S-a invocat faptul că apelanții au arătat că nu înțeleg logica juridică avută de către instanță având în vedere că aceasta a apreciat că „nu se poate antrena răspunderea contractuală a angajatului câtă vreme nu s-a făcut dovada comunicării fișei postului”, dar nu a făcut nicio precizare cu privire la motivul pentru care fișa postului cu atribuțiile aferente nu a fost comunicată intimatului.

S-a susținut că în mod corect instanța de fond a reținut că intimatul în calitate de director al D.D.I.P. (J) a efectuat toate demersurile necesare privind recuperarea acestei sume, arătându-se că atât timp cât a avut calitatea de angajat al D.D.I.P. (J), debitorul Asociația (A) a returnat 1400 de lei din totalul sumei declarată neeligibilă.

S-a mai subliniat că demersurile în instanță privind recuperarea debitului au fost începute în perioada în care încă exista D.D.I.P. (J), iar după desființarea direcției, Consiliul Județean (J), prin reprezentanții săi nu a mai depus diligențele necesare pentru recuperarea creanței, în continuare s-a precizat că atât timp cât Sentința civilă nr. (...)/2020, pronunțată de către Judecătoria (...), în dosarul nr. (...)/2020 a fost nelegală, nu există nicio explicație logică pentru faptul că nu s-a declarat apel împotriva acestei hotărâri.

Intimatul a considerat că în mod evident apelanții sunt de rea credință, singurul scop urmărit fiind antrenarea răspunderii civile a sa și obligarea la plată prin orice mijloace, în acest sens fiind promovate încă două acțiuni de recuperare debite împotriva intimatului, pe rolul Judecătoriei (...), respectiv dosarul nr. (...)29/(...)/2021 și dosarul nr. (...)30/(...)/2021, în cazul ambelor dosare Consiliul Județean (J) nu a efectuat niciun demers împotriva debitorilor care au creat prejudiciul prin constatarea neeligibilității cheltuielilor efectuate.

S-a mai precizat că astfel cum a reținut și prima instanță și cum reiese din actele depuse la dosarul de fond, nicio sumă de bani nu a fost achitată de către D.D.I.P. (J) fără aprobarea expresă a Consiliului Județean (J), până nu trecea de controlul financiar preventiv din cadrul Consiliului Județean (J), iar contractele aveau, fără excepție, viza de legalitate din partea Serviciului Juridic al Consiliului Județean (J).

În continuare intimatul a statuat că nu semna niciun ordin de plată până nu exista viza de control financiar preventiv din partea Consiliului Județean (J), semnătura compartimentului contabil și ștampila Consiliului Județean (J).

Având în vedere că D.D.I.P. s-a desființat conform H.C.J. (J) nr. 75/30.06.2020, iar contractul individual de muncă al intimatului a încetat în baza Deciziei nr. (...)/31.08.2020, acesta nu a mai avut calitatea legală pentru a continua demersurile privind recuperarea acestei sume, iar hotărârea care ar fi trebuit atacată cu apel de către Consiliul Județean (J), în calitatea de succesor în drepturi al D.D.I.P. (J) a fost pronunțată în data de 02.12.2020, conform celor susținute de către intimat.

În drept, intimatul, a invocat articolul 205 Cod de procedură civilă.

Nu au fost atașate înscrisuri noi întâmpinării.

Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel invocate, în lumina articolelor 476-478 Cod de procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:

În esență apelanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul (J) prin Consiliul Județean și Președintele Consiliului Județean susține că, respingând acțiunea sa în pretenții în contradictoriu cu pârâtul (P), fostul director adjunct al Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte, din cadrul Consiliului Județean (J), instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică.

Se aduc critici hotărârii de fond atât pentru încălcarea limitelor investirii, prin analizarea legalității Deciziei Camerei de Conturi (J) nr. (...)/13.06.2019 deși această decizie nu a fost contestată în condițiile legii și nu face obiectul cauzei; invocându-se și nesocotirea Deciziei ICCJ nr. 13/2017, cât și soluției pe fondul dreptului, reiterându-se pe larg starea de fapt și motivele de drept pentru care, în aprecierea apelantei, acțiunea trebuia admisă, considerându-se că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în condițiile în care atribuțiile de reprezentare exercitate în temeiul legii și a regulamentului intern al DDIP au fost nesocotite de intimatul pârât, care a validat prin semnătură, efectuarea unor plăți, fără însă a verifica dacă condițiile de legalitate a plății erau îndeplinite.

Majoritatea motivelor de apel invocate de apelant sunt întemeiate pentru argumentele ce succed:

În fapt, Curtea a reținut că, în cadrul prezentei acțiuni îndreptată de fostul angajator împotriva propriului angajat și care are natura juridică a unui litigiu de muncă, se urmărește recuperarea prejudiciului produs prin exercitarea în mod necorespunzător a atribuțiilor angajatului, atribuții ce rezultă din lege și regulamente interne.

În concret pârâtul (P) a îndeplinit funcția de director adjunct al Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte, din cadrul Consiliului Județean (J), cu începere din 20.07.2017 în baza Deciziei nr. (...) din 18.07.2017 a Președintelui Consiliului Director al DDIP (fila 20 dosar de fond), fiind numit inițial pe o perioadă de un an, numire ce s-a prelungit mai apoi pentru încă un an de zile prin Decizia nr. (...) din 16.07.2018 a Președintelui Consiliului Director al DDIP (fila 27 dosar de fond), cu începere din 20.07.2018, funcție pe care o îndeplinea și în cursul anului 2019 conform raportului de salariat și a fișei postului (depuse la filele 22 și 23 dosar de fond).

Raporturile de muncă ale pârâtului (P) cu instituția angajatoare au încetat în baza Deciziei nr. 1 din 31.08.2020 de încetare a contractului individual de muncă nr. 1/18.06.2008, prin care s-a stabilit că la 31.08.2020 raporturile de muncă ale acestuia încetează în baza art. 65 alin. 1 Codul muncii, ca urmare a desființării locului de muncă și pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.

Anterior pârâtul a îndeplinit funcția de Director executiv - Consilier I în cadrul Serviciului Public de Proiecte Euroregionale, fiind angajat pentru coordonarea acestui serviciu prin contractul individual de muncă nr. (...) din 18.06.2008 (fila 16 dosar de fond), fiind preluat mai apoi în funcția de Consilier de al Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte, din cadrul Consiliului Județean (J) în baza Dispoziției nr. (...) din 29.04.2010 a Directorului DDPI (fila 18 dosar de fond), funcție îndeplinită până în 18.01.2017, când a fost numit șef de birou până în 19.07.2017, devenind din 20.07.2017 director adjunct așa cum rezultă din mențiunile din raport salariat din REviSal (fila 22 dosar de fond).

Se poate reține astfel că în perioada 18.06.2008 - 31.08.2020 în care pârâtul a fost angajat inițial în funcția de Director executiv - Consilier I în cadrul Serviciului Public de Proiecte Euroregionale iar mai apoi din anul 2010 pe rând în funcția de Consilier, Șef de Birou și mai apoi Director Adjunct al Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte, din cadrul Consiliului Județean (J) a acumulat o vastă experiență de peste 12 ani în funcții de execuție dar și de conducere în domeniul specific al activității de Dezvoltare și Implementare Proiecte.

În perioada în care acesta îndeplinea funcția de director adjunct al DDIP, mai precis în perioada 18.03.2019 - 15.05.2019 Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi (J) a efectuat un control vizând execuția bugetară din anul 2018 a UAT Județul (J), control finalizat prin nota de constatare din 8 mai 2019 a Curții de Conturi a României – Camera de Conturi (J) (filele 36-44 dosar de fond) prin care s-a reținut, printre altele faptul că în perioada verificată conducerea entității era asigurată de dl. (P) director adjunct și ordonator terțiar de credite iar în această perioadă Direcția de Dezvoltare și Implementare Proiecte a acceptat la plată cheltuieli efectuate în baza contractelor de finanțare nerambursabilă încheiate fără ca acestea să îndeplinească condiții de eligibilitate.

În concret la pct. e) al acestei note s-a reținut că au fost decontate cheltuieli de cazare efectuate în baza Contractului de finanțare nerambursabilă nr. (...)/20.06.2018 încheiat cu Asociația (A), pentru realizarea proiectului intitulat „Promovarea și conservarea patrimoniului cultural și confesional zonal”, Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte a aprobat și validat cheltuieli neeligibile în sumă de 847 lei, din valoarea de 2300 lei din factura fiscală nr. (...)/30.06.2018 achitată prin chitanța nr. (...)/30.06.2018 și reprezentând contravaloarea masă servită pentru un număr de190 de persoane, cu toate că asociația, în conformitate cu art. 77 lit. e) din Regulament, a prezentat un tabel nominal doar de 120 de persoane, care ar fi beneficiat de masă.

Totodată în cazul facturii fiscale nr. (...)/03.07.2018 achitată cu bonul fiscal nr. (...)/03.07.2018 Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte a aprobat și validat cheltuieli neeligibile în sumă de 2300 lei, deși acceptarea acestor cheltuieli era condiționată în mod obligatoriu de prezentarea unor documente justificative, care să aibă înscrisă denumirea exactă și detaliată a produselor și serviciilor achiziționate, în vederea implementării activității proiectului iar documentele justificative prezentate, conțineau doar denumirea generică „alimentare” și nu erau însoțite de tabel nominal al persoanelor care au beneficiat de produsele alimentare respective.

Se mai reține în cuprinsul acestei note cu privire la cauzele și împrejurările care au făcut posibilă acceptarea la plată a acestor cheltuieli, fără a fi îndeplinite condițiile legale, că ele decurg din validarea fără obiecții a raportului final de activitate și a raportului financiar pe care beneficiarul le-a depus la sediul autorității finanțatoare la terminarea activității, întrucât nu au fost examinate atent rapoartele de execuție bugetară, respectiv dacă cheltuielile efectuate sunt justificate și oportune și au fost realizate în conformitate cu prevederile contractului de finanțare nerambursabilă.

Se reține ca o circumstanță atenuantă și volumul mare de activitate cât și subdimensionarea numărului de personal al compartimentului de specialitate.

Se mai constată în cuprinsul aceleiași note că persoana cu atribuții în domeniul în care s-au constatat deficiențele este dl. (P) – director adjunct și ordonator terțiar de credite, responsabil de folosirea eficientă a fondurilor alocate finanțării nerambursabile.

Din notele de relații date de acesta, s-a consemnat în cuprinsul actului faptul că acesta s-a prevalat de faptul că există doar doi angajați care se ocupă de raportarea proiectelor, timpul alocat pentru finalizarea unor proiecte fiind foarte scurt din eroare umană s-au strecurat aceste aspecte, cu promisiunea că pe viitor se va îmbunătăți procedura de verificare a dosarelor.

Această Notă de constatare a fost comunicată directorului adjunct al Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte (P), a cărui semnătură se regăsește pe act, cu mențiunea că împotriva notei se pot formula obiecțiuni de către conducătorul entității în termen de 15 zile de la data înregistrării actului la entitatea verificată, aspecte reiterate și în adresa de înaintare nr. (...) din 08.05.2019 (fila 35 dosar de fond).

Nu s-a făcut dovada contestării acestei note, fiind emisă ulterior de către Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi (J) Decizia nr. (...) din 13.06.2019 prin care s-a reținut încălcarea de către UAT Județul (J) a art. 3 alin. 4, art. 25 alin. 1 și art. 13 și art. 37 (2-4) din Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități non profit de interes general, fiind constatat un prejudiciu cert pe eșantionul verificat în sumă de 28.704 lei (filele 33-34 dosar de fond).

În baza aceleiași decizii Camera de Conturi (J) a stabilit măsuri cu termen de îndeplinire 20.12.2019, în sensul că s-a dispus ordonatorului de credite al Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte să ia măsuri legale de recuperare și virare, respectiv înregistrare în evidența contabilă a sumelor actualizate cu privire la care s-a constatat existența prejudiciului.

Din actele dosarului și declarațiilor părților Decizia nr. (...) din 13.06.2019 emisă de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi (J) nu a fost contestată în instanță fiind acceptată de destinatarul acesteia.

Mai mult, așa cum s-a dovedit, directorul adjunct și ordonatorul terțiar al Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte (P) a făcut demersuri în vederea recuperării prejudiciului, pe de o parte s-a încasat o anumită sumă pe cale amiabilă, iar pentru diferența neachitată a fost formulată o cerere de chemare în judecată.

În concret din Adresa nr. (...) din 19.08.2020 a Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte (fila 50 dosar de fond) rezultă că în data de 11.06.2020 DDIP a încasat suma de 1400 lei de la Asociația (A), rămânând de recuperat din valoarea prejudiciului suma de 2440 lei, pentru care s-a formulat o cerere de chemare în judecată înregistrată în dosarul civil nr. (...)/2020 al Judecătoriei (...) în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. (...) din 02.12.2020 prin care cererea de chemare în judecată a fost respinsă cu motivarea că reclamanta se prevalează de propria culpă (filele 56-60 dosar de fond).

Această hotărâre pronunțată după încetarea raporturilor de muncă ale pârâtului (P) (intervenită la 31.08.2020), nu a mai fost apelată de noua conducere a DDIP, rămânând definitivă prin neapelare.

Prezenta acțiune reprezintă astfel o acțiune prin care în temeiul dreptului muncii fostul angajator, se îndreaptă împotriva salariatului, pe care îl consideră responsabil de producerea unui prejudiciu, reținut și stabilit cu caracter definitiv de Curtea de Conturi, mai precis pentru recuperarea diferenței de prejudiciu rămas de 2440 lei, ce nu a mai putut fi recuperat de la Asociația (A), care a fost beneficiarul acestui sume în baza contractului de finanțare nerambursabilă nr. (...) din 20.06.2018.

Prima critică a apelantei privind încălcarea de către instanța de fond a limitelor investirii în momentul în care a analizat legalitatea raportului Curții de Conturi, mai exact „caracterul nedeductibil” al unor sume achitate în baza contractului de finanțare, este întemeiată pentru argumentele ce succed:

Instanța de fond reține corect concluziile Deciziei nr. 19/2019 a ICCJ pronunțată în dezlegarea unei chestiuni de drept în sensul că raportul Curții de Conturi poate reprezenta un mijloc de probă în prezentul litigiu, însă ignoră starea de fapt clară reținută în cele de mai sus, mai exact faptul că intimatul (P) în calitatea sa de director adjunct al Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte nu a contestat niciodată legalitatea constatărilor instituției de control, din contră le-a acceptat pe deplin, așa cum rezultă din declarațiile sale consemnate în nota de constatare ce a stat la baza deciziei.

Intimatul și-a recunoscut culpa sub forma neglijenței, prevalându-se doar de circumstanțe atenuante legate de lipsa de personal și timpul scurt alocat finalizării proiectului care au favorizat lipsa de diligență în verificarea actelor supuse decontării.

Mai mult acesta, deși avea toate pârghiile legale, nu a contestat nici nota de constatare din 8 mai 2019 și nici Decizia nr. (...) din 13.06.2019 emise ambele de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi (J) ci a acceptat-o recunoscându-și culpa sub forma neglijenței și a făcut demersuri pentru recuperarea sumelor de la beneficiar.

Nici în apărările formulate în fața instanței de fond prin întâmpinarea depusă la prezentul dosar pârâtul (P) nu a susținut că reținerile Curții de Conturi în privința caracterului deductibil al sumei ar fi nelegale, ci a arătat că a întreprins demersuri pentru recuperarea sumei și că nici o sumă nu s-a achitat fără aprobarea expresă a Consiliului Județean (J).

În aceste condiții Curtea a reținut că prin analiza legalității Deciziei nr. (...) din 13.06.2019 a Curții de Conturi a României – Camera de Conturi (J) și prin concluziile sale privind caracterul deductibil al sumelor din cele două facturi, instanța de fond și-a încălcat limitele investirii și dispozițiile art. 22 alin. 6 teza a II-a Cod de procedură civilă, nefiind investită nici prin cererea de chemare în judecată și nici prin apărările pârâtului din întâmpinare cu apărări vizând legalitatea deciziei camerei de conturi ale cărei concluzii au fost acceptate în mod neechivoc de ambele părți, nefiind contestate.

În consecință nu ne regăsim în speță în ipoteza cuprinsă și reținută de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia 19/2019 care reglementează opțiunea salariatului, care este terț față de acest raport de control, de a-i contesta concluziile, în cadrul unui raport juridic distinct născut între angajator și salariat, pentru că o asemenea contestare nu a existat.

În plus, în situația particulară din speță, pârâtul era tocmai reprezentantul instituției, directorul adjunct al acesteia, căruia i s-a adus la cunoștință raportul și deținea pârghii concrete de a-l contesta în numele instituției controlate, însă nu a contestat niciodată temeinicia acestuia, nici la data comunicării notei și a raportului și nici prin apărările formulate în prezentul proces.

Sunt de asemenea corecte și susținerile precizatoare ale apelantei în sensul că ceea ce a reținut Curtea de Conturi a fost caracterul neeligibil și nu caracterul nedeductibil al sumelor, la care s-a referit în analiza sa instanța de fond.

Aceste aspecte sunt însă lipsite de relevanță în speță, în contextul în care analiza instanței de fond cu privire la legalitatea deciziei camerei de conturi ale cărei concluzii au fost acceptate în mod neechivoc de ambele părți, se va îndepărta în totalitate de către instanța de apel, fiind nelegală din perspectiva încălcării limitelor investirii și a dispozițiilor art. 22 alin. 6 teza a II-a Cod de procedură civilă.

O altă critică a apelanților se referă la modalitatea de recuperare a prejudiciului, pe care o apreciază ca fiind una alternativă și nu subsidiară, așa cum susține instanța de fond.

Sub acest aspect tribunalul a reținut că răspunderea pârâtului, care ar fi acceptat la plată documente neconforme, este una secundară și intervine numai subsidiar răspunderii contractuale a terțului care și-a executat defectuos obligațiile ce îi reveneau, recunoscând chiar această lipsă de diligență prin plata unei părți din prejudiciu.

Totodată deși reține instanța de fond că răspunderea subsidiară a pârâtului care a aprobat plata sumelor, este o răspundere diferită de cea a beneficiarului direct al sumei decontate, totuși ajunge la concluzia că această răspundere subsidiară dar proprie nu ar putea fi atrasă cât timp Consiliul Județean (J), după încetarea raporturilor de muncă ale pârâtului-intimat, nu a exercitat calea de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care a fost respinsă pe fond acțiunea împotriva terțului beneficiar, în viziunea instanței o asemenea răspundere a pârâtului neputând fi activată doar pentru faptul că nu a atacat în condițiile legii raportul Curții de Conturi.

Criticile apelanților sub acest aspect sunt întemeiate.

În realitate, în speță există două tipuri diferite de răspundere, o răspundere contractuală pentru executarea defectuoasă a contractului de către terțul beneficiar și o răspundere specifică de dreptul muncii a salariatului care exercitându-și în mod defectuos atribuțiile de serviciu a produs angajatorului său un prejudiciu.

În realitate nu există reglementată o asemenea ordine de preferință, angajatorul în îndeplinirea obligațiilor impuse de Curtea de Conturi prin raportul de control necontestat, respectiv obligația de a recupera prejudiciul, are posibilitatea de a apela succesiv sau simultan la ambele modalități de recuperare a prejudiciului deoarece temeiul celor două răspunderi este unul diferit.

Ceea ce reține corect instanța de fond este faptul că beneficiarul real al sumei ce face obiectul litigiul, respectiv suma de 2440 lei, prejudiciu creat Județului (J), este Asociația (A), care a beneficiat de aceste sume în baza contractului de finanțare nerambursabilă nr. (...) din 20.06.2018 și care a recunoscut parțial că nu îi sunt datorate în integralitate, restituind benevol, în baza demersurilor făcute de intimat, suma de 1400 lei.

Practic din concluziile raportului necontestat al Curții de Conturi, rezultă că prejudiciul se datorează unei culpe comune, pe de o parte a asociației beneficiare a sumelor, care nu a depus o documentație completă și corectă, pentru ca sumele să poată fi eligibile potrivit legii și a contractului intervenit între părți și, pe de altă parte, nici intimatul (P) în calitatea sa de director adjunct al Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte nu a verificat corespunzător documentația și actele atașate, facturilor fiscale și chitanțelor decontate, aprobând prin semnătura sa plata unor sume care nu erau dovedite conform exigențelor legale.

Astfel există pe de o parte o răspundere civilă contractuală a Asociației (A), care nu și-a îndeplinit obligația de a depune o documentație completă în baza contractului de finanțare nerambursabilă nr. (...) din 20.06.2018, pentru a putea beneficia de sume eligibile în condițiile legii și a contractului intervenit între părți, sume pe care le-a încasat totuși.

Pe de altă parte există o răspundere specifică de dreptul muncii, a directorului adjunct, ordonator terțiar de credite, care prin semnătura sa a aprobat plata unor sume, fără a verifica dacă acestea corespundeau exigențelor legale și contractuale.

Cele două tipuri de răspundere deși se interferează și intercondiționează nu se exclud reciproc.

Esențial în speță este faptul că nu există o dispoziție legală care să oblige angajatorul să acționeze prioritar și exclusiv împotriva terțului beneficiar al sumei, așa cum a reținut instanța de fond, cu pierderea dreptului de a acționa împotriva propriului salariat, dacă alege să nu exercite calea de atac împotriva unei sentințe nefavorabile prin care acțiunea împotriva terțului a fost respinsă ca nefondată.

De fapt, în realitate, Consiliul Județean (J), prin directorul adjunct (P) al Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte, care era chiar intimatul de la acea dată, a acționat prioritar împotriva terțului beneficiar, a recuperat parțial prejudiciu pe cale amiabilă și a formulat o acțiune în instanță, ce a fost respinsă ca nefondată și nu a mai fost atacată de succesorii săi în drepturi.

Nu se poate reproșa astfel nimic intimatului din perspectiva demersurilor pe care le-a făcut pentru recuperarea de la terțul beneficiar a sumei cu care instituția pe care o conducea a fost prejudiciată, pentru că a întreprins toate demersurile în acest sens.

Ceea ce i se reproșează în prezentul litigiu, pe baza răspunderii specifice de dreptul muncii este exercitarea necorespunzătoare a propriilor atribuții, ceea ce a determinat plata nelegală, respectiv atitudinea acestuia anterior producerii prejudiciului și nu ulterior acestuia.

Astfel în cuprinsul contractului de finanțare nerambursabilă nr. (...) din 20.06.2018 intervenit între Direcția de Dezvoltare și Implementare Proiecte, reprezentat de director adjunct (P), în calitate de finanțator și Asociația (A), în calitate de beneficiar, între obligațiile de la art. 4 ale beneficiarului apar la litera f) întocmirea exactă și corectă a tuturor documentelor justificative privind utilizarea subvenției alocate, iar litera j) se obligă să prezinte finanțatorului în termen de 30 de zile de la data ultimei activități, dar nu mai târziu de 15 decembrie, un raport final de activitate, potrivit mențiunilor din contract.

Desigur că potrivit contractului revine și instituției finanțatoare obligația corelativă de a verifica actele depuse și a aproba la decontare numai acele sume care sunt conforme cu legea și cu contractul intervenit între părți.

Or, din constatările Curții de Conturi rezultă că s-a decontat o factură pentru servicii de masă aferente unui număr de 190 de persoane, deși din tabelul depus de asociație a rezultat că ar fi beneficiat de servicii de masă doar 120 de persoane, iar pentru o altă factură s-au decontat 2300 lei, cu o denumire generică „alimentare” fără ca aceste facturi și chitanțe să fie însoțite de acte justificative reprezentând natura și serviciile achiziționate, cât și tabelul nominal al persoanelor care au beneficiat de aceste servicii, acte în lipsa cărora este greu de stabilit și respectarea obligației de la art. 4 lit. c0 din contractul de finanțare de a folosi sumele doar în scopul realizării programului sau a proiectului pentru care a fost alocat, o obligație care este de esența finanțării acordate cu un scop precis.

Rezultă astfel clar, că nici beneficiarul nu a respectat obligația sa de a depune acte, dar nici instituția finanțatoare nu a verificat actele, aprobând astfel plăți neconforme, cu încălcarea legii și a contractului.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar accepta raționamentul instanței de fond, că există o răspundere prioritară a terțului beneficiar al sumei, nu se poate susține în mod rezonabil că pentru diferența de sumă nerecuperată de la beneficiar, reprezentantul legal care a semnat deconturile neconforme, nu ar putea răspunde în temeiul dreptului muncii, doar pentru că hotărârea instanței de fond, prin care s-a respins acțiunea împotriva terțului beneficiar, nu a fost atacată în instanță de către angajatorul său.

În realitate directorul adjunct al Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte, a acționat prioritar împotriva terțului beneficiar Asociația (A) și a acționat chiar și în instanță pentru diferența de prejudiciu neacoperită benevol, iar specularea unei posibile soluții diferite într-o eventuală cale de atac, nu mai este posibilă față de caracterul definit al sentinței care se bucură de autoritate de lucru judecat între părțile din acel litigiu.

În consecință, în realitate, în prezent pentru Consiliul Județean (J) singura acțiune deschisă pentru recuperarea diferenței de prejudiciu, rămâne cea îndreptată împotriva propriului salariat, care nu poate fi negată.

În acord cu dispozițiile legale, Curtea reține că angajatorul finanțator are deschisă calea legală a ambelor acțiuni, atât cea a răspunderii contractuale, în cadrul unei acțiuni între instituția finanțatoare și beneficiar, pentru recuperarea sumelor achitate cu încălcarea exigențelor legale, care în prezent se bucură de o hotărâre judecătorească, rămasă definitivă prin neapelare, dar și o acțiune de dreptul muncii pentru tragerea la răspundere a propriului salariat pentru prejudiciul creat prin aprobarea plății unor sume cu încălcarea exigențelor legale și contractuale, cea care se află în prezent pe rol.

În privința existenței unui drept de opțiune, aflat la dispoziția exclusivă a instituției publice, în mod judicios invocă apelanții considerentele relevante ale Deciziei nr. 13/2017 a ICCJ, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de pronunțare a unei hotărâri prealabile în dezlegarea unei chestiuni de drept, reținându-se următoarele:

„69.

Din analiza hotărârilor judecătorești transmise la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție rezultă că entitățile auditate nu se rezumă numai la formularea acțiunilor având ca temei plata nedatorată sau răspunderea civilă delictuală, ci și faptul că, în funcție de specificul activității entităților auditate și al activității ce a dus la producerea prejudiciului, măsurile pentru recuperarea prejudiciului sunt foarte diferite. (...)

80.

Dacă s-ar accepta punctul de vedere al instanței de trimitere, atunci, pe cale de interpretare, dar contrar spiritului și literei legii, s-ar ajunge la limitarea posibilităților pe care entitățile publice le-ar putea folosi pentru recuperarea prejudiciilor, deși legea prevede clar și expres că stabilirea întinderii prejudiciului și a măsurilor ce pot fi dispuse pentru recuperarea acestuia sunt obligații ale acestor entități publice și, de aceea, procedurile de recuperare la care vor apela pot fi stabilite numai de aceste entități publice.

81.

Instituțiile publice pot fi implicate în diverse raporturi juridice cum ar fi, de exemplu, raporturi de muncă, administrative, contractuale, derivând din achiziții publice etc.

În funcție de natura raportului juridic în care este implicată instituția publică și în raport cu specificul situației în care s-a produs prejudiciul sau s-a efectuat plata nelegală din bugetul instituției publice, recuperarea acestora poate fi diferită, iar alegerea modalității pentru recuperarea prejudiciului aparține conducerii entității auditate.

82.

Nu este posibil a se stabili cu valoare de principiu o cale de urmat prin interpretarea textelor legale indicate în cuprinsul întrebării, deoarece acestea nu conțin nicio referire cu privire la modalitatea concretă în care entitățile auditate vor recupera prejudiciul.

84.

Numeroasele probleme ce pot să apară în cadrul litigiilor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, referitoare la modalitățile la care entitățile publice auditate au apelat, nu pot fi rezolvate printr-o soluție dată într-un litigiu cu un anumit obiect, ci ele se analizează, plecând de la principiul disponibilității ce guvernează orice litigiu civil, în funcție de specificul acestuia și de regulile ce guvernează litigiul respectiv, iar dacă entitatea verificată recurge la mai multe măsuri simultan pentru recuperarea prejudiciului, atunci tot instanțele judecătorești vor soluționa litigiile, pe baza principiilor consacrate ce sunt aplicabile.”

Rezultă clar din considerentele deciziei invocate că entitatea obligată să recupereze prejudiciul constatat printr-un raport al Curții de Conturi, are la dispoziție, în funcție de specificul concret al speței, diferite modalități de recuperare a prejudiciului, pe care le poate exercita în mod simultan, nefiind posibilă limitarea posibilităților entității publice de recuperare a prejudiciului prin alegerea unei anumite căi exclusive, ci se impune judecarea cauzei în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui litigiu, în limitele investirii raportat la obiectul concret al acestuia.

Cât privește acțiunea subsidiară, Curtea a reținut că aceasta este în realitate la dispoziția salariatului pârât, în cazul în care este obligat la plata unei sume de bani de care a beneficiat în realitate un terț, neputându-i-se nega un asemenea drept, dacă sunt îndeplinite condițiile legale și dacă o instanță va stabili că a acoperit un prejudiciu ce a fost creat prin plata unor sume de care a beneficiat în realitate un terț.

În concluzie nu există o răspundere exclusiv subsidiară a salariatului, ci două forme distincte de răspundere, cu temeiuri juridice și condiții de antrenare distincte, ce pot fi antrenate concomitent sau alternativ, iar imposibilitatea recuperării integrale a prejudiciului de la terțul beneficiar, fundamentată și pe neatacarea unei hotărâri de fond de către angajator, nu exclude răspunderea salariatului în temeiul dreptului muncii pentru exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor proprii care au creat un prejudiciu.

Un alt motiv de apel vizează netemeinicia excluderii răspunderii salariatului datorită necomunicării fișei postului, deși obligația încălcată deriva din lege și regulamentul intern.

Și aceste critici ale apelanților sunt întemeiate, pentru argumentele ce succed:

Instanța de fond a reținut că răspunderea pârâtului (P) nu poate fi antrenată deoarece nu s-a făcut dovada că i s-a comunicat vreodată fișa postului, semnată de acesta și nu i s-ar fi adus la cunoștință atribuțiile concrete, singura fișă a postului depusă la dosar fiind cea a numitului (N) care ocupa postul de director al DDIP în 01.08.2010, iar faptul că a semnat actul adițional în anul 2017, fără vreo precizare a atribuțiilor, nu este suficient, deoarece neaducându-i-se niciodată la cunoștință pârâtului propriile atribuții, nu se poate susține că acesta le-ar fi încălcat, iar prevederile legale invocate, respectiv art. 5 alin. 10 din O.G. nr. 119/1999 și Anexa I la Ordinul MFP nr. 1792/2002 nu sunt relevante din perspectiva decontării celor două facturi semnate și de compartimentul de contabilitate.

Dispozițiile art. 254 alin. 1 Codul muncii prevăd că salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și a principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.

În speță, angajatorul invocă producerea unui prejudiciu prin exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de către salariat.

Atunci când analizează limitele răspunderii disciplinare ale salariatului, Codul muncii în art. 247 acordă o prerogativă disciplinară angajatorului față de angajat atunci când acesta comite o faptă în legătură cu munca sa și prin care încalcă cu vinovăție normele legale, regulamentul intern, ordine și dispoziții ale conducătorului ierarhic.

Deși în mod evident prezenta acțiune nu vizează o abatere disciplinară, ceea ce rezultă cu claritate din art. 247 Codul muncii este faptul că salariatul are o răspundere față de angajator pentru respectarea unui întreg ansamblu de norme juridice pe care nu le poate nesocoti, respectiv lege, regulament intern, contract de muncă, ordin al conducătorului ierarhic.

Astfel, dacă în speță se pune problema încălcării unor norme juridice sau a unui regulament intern care reglementează atribuțiile încălcate, pe care salariatul putea și trebuia să le cunoască, acesta nu se va putea prevala cu succes de faptul că aceleași obligații, ce rezultă clar din lege și/sau regulamente interne, nu i-au fost aduse la cunoștință și prin fișa postului.

În consecință, pentru a putea analiza relevanța comunicării sau nu a fișei postului, instanța de apel a analizat mai întâi natura obligației pretins încălcate.

În primul rând s-a constatat că nu se reproșează intimatului salariat o faptă omisivă, respectiv neexercitarea unei atribuții necomunicate prin fișa postului, ci una comisivă, constând în exercitarea necorespunzătoare a unei anumite atribuții.

Această atribuție, pretins încălcată din culpă sub forma neglijenței și exercitată astfel în mod necorespunzător, este legată tocmai de funcția de reprezentativitate, cea de ordonator terțiar de credite a pârâtului director adjunct al Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte, funcție pe care o exercita frecvent, ori de câte ori aproba o plată în numele instituției pe care o conducea, atât înainte cât și după aprobarea plăților în litigiu, astfel încât este greu de închipuit că atribuția concretă de ordonator terțiar de credite, ce ține de esența funcției sale, pe care o exercita astfel ori de câte ori se impunea aprobarea unei anumite plăți, nu îi era cunoscută pârâtului în momentul în care a aprobat la plată cele două facturi.

În plus, așa cum corect susține angajatorul, fapta prejudiciabilă s-a produs prin acceptarea la plată a unor cheltuieli fără ca acestea să îndeplinească condițiile de eligibilitate, aspect deja dovedit și câștigat cauzei, în privința efectuării unor plăți neconforme.

În concret la momentul exercitării atribuției de ordonator terțiar de credite, respectiv la data aprobării plății, din neglijență, pârâtul, în calitate de director adjunct, nu a verificat dacă aceste plăți îndeplineau condițiile legii și condițiile din contract, pentru a putea fi aprobate.

Obligația pârâtului, de a exercita în condițiile legii atribuțiile aferente funcției de director în lipsa acestuia, respectiv cea de ordonator terțiar de credite, rezultă din cuprinsul Hotărârii nr. 128 din 29.06.2017 a Consiliului Județean (J) prin care s-a aprobat Regulamentul de Organizare și Funcționare al Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte.

Astfel potrivit art. 11 din acest Regulament, directorul reprezintă Direcția în relațiile sale cu autoritățile publice, persoane juridice, persoane fizice din țară și din străinătate, precum și în justiție.

De asemenea conform art. 12 alin. 1 lit. b), e) și i) din Regulament:

b) Directorul îndeplinește rolul de ordonator terțiar de credite, în condițiile legii,

e) Coordonează activitatea personalului direcției,

i) Gestionează mijloacele materiale și financiare în limita bugetului aprobat.

Totodată potrivit art. 11 alin. 2 și art. 15 lit. a) din același Regulament:

Directorul adjunct îndeplinește atribuțiile funcției de director, în cazul absenței temporare a directorului.

Rezultă deci că atribuția esențială a directorului DDIP, aceea de „ordonator terțiar de credite exercitată în condițiile legii”, pe care directorul adjunct o exercită în lipsa directorului, așa cum este situația în speță, era și trebuia să fie cunoscută de intimatul pârât din conținutul Regulamentului Intern.

Obligația pârâtului de a verifica legalitatea plăților aprobate și răspunderea implicită pentru plățile nelegale rezultă și din normele legale invocate de apelanți, respectiv art. 5 alin. 10 din O.G. nr. 119/1999 și Anexa I la Ordinul MFP nr. 1792/2002, cu privire la care nu se poate susține că nu au nici o relevanță în cauză.

Astfel art. 5 din O.G.119/1999 prevede că: (1) Persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligația să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalității, regularității, economicității, eficacității și eficienței în utilizarea fondurilor publice și în administrarea patrimoniului public. (2) Ministerul Finanțelor Publice este autoritatea administrației publice centrale de specialitate care are responsabilitatea elaborării și implementării politicii în domeniul gestiunii financiare.

Ministerul Finanțelor Publice îndrumă metodologic, coordonează și supraveghează asigurarea bunei gestiuni financiare în utilizarea fondurilor publice și în administrarea patrimoniului public.

Totodată art. 10 alin 4 și 5 din același act normativ prevăd că: „(4) Conducătorii compartimentelor de specialitate prevăzuți la alin. (3) răspund pentru realitatea, regularitatea și legalitatea operațiunilor ale căror documente justificative le-au certificat.

Obținerea vizei de control financiar preventiv propriu pe documente care cuprind date nereale sau inexacte și/sau care se dovedesc ulterior nelegale nu exonerează de răspundere pe șefii compartimentelor de specialitate care le-au întocmit. (5) Persoanele în drept să exercite controlul financiar preventiv propriu răspund, potrivit legii, în raport de culpa lor, pentru legalitatea, regularitatea și încadrarea în limitele creditelor bugetare sau creditelor de angajament aprobate, după caz, în privința operațiunilor pentru care au acordat viza de control financiar preventiv propriu.”

De asemenea în mod temeinic s-a invocat și încălcarea pct. 1 lit. a) din Ordinul MFP nr. 179/2002, norme legale care impun ordonatorilor de credite, atunci când aprobă o plată să verifice existența documentelor justificative și a existenței obligației de plată.

Pe de altă parte, obligația de plată ce a fost aprobată cu încălcarea exigențelor legale, derivă din contractul de finanțare nerambursabilă nr. (...) din 20.06.2018, pe care tot pârâtul l-a semnat, astfel încât cunoștea sau se impunea să cunoască obligațiile pe care și le-a asumat în numele instituției finanțatoare.

Așa cum s-a arătat în cele de mai sus, în cuprinsul acestui contract, asumat prin semnătură de pârât în numele instituției finanțatoare, sunt prevăzute expres obligațiile beneficiarului, între care și obligațiile de la art. 4 litera f) întocmirea exactă și corectă a tuturor documentelor justificative privind utilizarea subvenției alocate, iar litera j) se obligă să prezinte finanțatorului în termen de 30 de zile de la data ultimei activități, dar nu mai târziu de 15 decembrie, un raport final de activitate, potrivit mențiunilor din contract.

Îndeplinirea acestor obligații trebuia verificată de pârât la data aprobării plății ceea ce nu s-a făcut, dintr-o neglijență asumată și recunoscută la data controlului, de către pârât, justificată prin lipsa de personal și timpul scurt pe care l-a avut la dispoziție pentru finalizarea proiectului.

În consecință nu se poate susține în mod rezonabil că la nivelul anului 2018, în momentul când a aprobat la plată cele două facturi, fără a verifica dacă cheltuielile solicitate sunt eligibile în condițiile legii și a contractului de finanțare pe care l-a semnat, pârâtul în calitatea sa de director adjunct, nu cunoștea și nici nu putea cunoaște obligația sa legală de a aproba aceste cheltuieli doar dacă îndeplinesc condițiile legale și contractuale, doar pentru că nu i s-a întocmit fișa postului, prin care să i se aducă la cunoștință atribuția de ordonator terțiar de credite.

Susținerile pârâtului din întâmpinarea de la fond (fila 64 dosarul Judecătoriei) în sensul că plățile au fost făcute cu aprobarea Consiliului Județean și că acesta nu a semnat nici un ordin de plată până nu exista viza departamentului contabil și viza Consiliului Județean, nu sunt în măsură să îl exonereze de răspundere.

Astfel chiar dacă pârâtul a semnat actele după ce s-a aplicat pe acestea în condițiile legii, viza departamentului financiar contabil și s-a realizat un control financiar preventiv al documentelor de către personalul cu atribuții în domeniu, care nu au sesizat lipsurile deși se impunea, faptul că și alte persoane ar fi greșit, nu îl exonerează pe pârât de îndeplinirea propriilor obligații, respectiv aceea de a face propriul control de legalitate în momentul aplicării semnăturii prin care aprobă decontul, cu atât mai mult cu cât avea și atribuții de a coordona și a verifica îndeplinirea atribuțiilor de către personalul direcției.

Faptul că directorul adjunct și-a exercitat atribuția de ordonator terțiar de credite fără a verifica îndeplinirea condițiilor legale și contractuale, respectiv cele de eligibilitate a sumelor a căror decontare se solicita, aprobând efectuarea plăților neconforme dintr-o culpă sub forma neglijenței, a fost elementul determinant și direct care a dus la producerea prejudiciului în patrimoniul instituției, prejudiciu constatat prin raportul Curții de Conturi.

Împrejurarea că la această faptă culpabilă a concurat eventual și îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de către cei aflați în subordinea sa sau persoanele cu atribuții în domeniul financiar contabil, fapte pe care de asemenea instituția angajatoare le poate verifica în condițiile legii, nu este în măsură să îl scutească pe pârât de răspundere pentru propria sa faptă ce a creat un prejudiciu.

În consecință având în vedere toate aceste temeiuri de fapt și de drept, Curtea a reținut că pârâtul intimat s-a făcut vinovat de săvârșirea unui prejudiciu în cuantum de 2440 lei, față de reclamanta UAT Județul (J), prejudiciu stabilit cu titlu definitiv printr-un raport al Camerei de Conturi (J), datorită exercitării cu neglijență a propriilor atribuții de ordonator terțiar de credite, în sensul că a acceptat la plată unele cheltuieli, fără ca acestea să îndeplinească condițiile legale și contractuale de eligibilitate, realizând astfel o gestiune ineficientă a creditelor bugetare alocate pentru finanțări nerambursabile, fiind întrunite toate condițiile răspunderii patrimoniale de Dreptul muncii reglementat de art. 254 Codul muncii aprobat prin Legea 53/2003 cu modificările ulterioare.

Reținând nelegalitatea și netemeinicia sentinței instanței de fond, care a respins în mod netemeinic prezenta acțiune, Curtea în baza art. 480 alin 2 Cod de procedură civilă a admis ca fondat apelul civil declarat de către apelanții-reclamanți Unitatea Administrativ Teritorială Județul (J) prin Consiliul Județean (J) și Președintele Consiliului Județean (J), în contradictoriu cu intimatul-pârât (P), CNP (...), împotriva Sentinței civile nr. (...)/LM/2022 din data de 19 octombrie 2022, pronunțată de Tribunalul (...), pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul (J) prin Consiliul Județean (J) și Președintele Consiliului Județean (J), în contradictoriu cu pârâtul (P) și în consecință a obligat pârâtul la plata către reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul (J) a sumei de 2440 lei, reprezentând prejudiciul produs fostului angajator ca urmare a exercitării defectuoase a atribuțiilor aferente funcției de director adjunct al Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte, cu dobândă legală de la data pronunțării prezentei hotărâri.

În ceea ce privește solicitarea accesoriilor reprezentând dobândă legală, Curtea a reținut că acestea au fost solicitate de reclamant „de la data acordării până la plata integrală”, astfel încât constatându-se că prejudiciul a fost recunoscut și plata sumei a fost acordată prin prezenta hotărâre pronunțată în apel, dată de la care s-a stabilit obligația pârâtului de a acoperi prejudiciul produs reclamantului, acțiunea fiind respinsă în fond, conform cererii reclamantului se vor acorda dobânzi legale de la data pronunțării prezentei hotărâri.

Cu privire la petitul subsidiar, sunt incidente și prevederile articolului 1531 din Codul civil, invocate de reclamant, care consacră repararea integrală a prejudiciului suferit, „(1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării. (2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit ...”, creditorul prejudiciat având dreptul și la daune-interese constând în dobânda legală.

Curtea a mai reținut că, în cazul în care prejudiciul vizează sume de bani, se datorează daune moratorii constând în dobândă legală, fără a fi necesară dovada unui prejudiciu, conform art. 1535 Cod civil.

În baza art. 453 alin. 1, Curtea a reținut că apelanții-reclamanți, a căror acțiune a fost admisă ca efect al admiterii apelului, nu au solicitat cheltuieli de judecată pe parcursul procesului, iar intimatul-pârât care a căzut în pretenții și se află în culpă procesuală, nu este îndreptățit a le primi, astfel încât nu i s-au acordat cheltuieli de judecată în fond și apel, deși le-a solicitat și dovedit.

(Decizie redactată și rezumată de judecător Loreley Emese MIREA-GAJDO)