Curtea de Apel ORADEA ·

Decizie nr. 421 din 28.02.2023

Instanță: Curtea de Apel ORADEA
Dosar
Obiect: Dreptul la indemnizația pentru limită de vârstă, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor. Efectele deciziilor Curții Constituționale. Calitatea procesuală pasivă
Soluție
Sursa: portal.just.ro

DREPT CIVIL. DREPT PROCESUAL CIVIL

Dreptul la indemnizația pentru limită de vârstă, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor.

Efectele deciziilor Curții Constituționale.

Calitatea procesuală pasivă.

Aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată

- art. 147 alin. 1 și 4 din Constituție

- art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă

Prevederile art. 147 alin. 1 și 4 din Constituție consacră efectele deciziilor Curții Constituționale, respectiv aplicarea pentru viitor și caracterul general obligatoriu al acestora.

În interpretarea acestor dispoziții, decizia de constatare a neconstituționalității face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituțională încetându-și aplicarea pentru viitor.

În aceste condiții, decizia de constatare a neconstituționalității se va aplica în privința raporturilor juridice ce urmează a se naște după publicarea sa în Monitorul Oficial al României, Partea I - facta futura, însă, având în vedere faptul că excepția de neconstituționalitate este, de principiu, o chestiune prejudicială, o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluționarea litigiului cu care este conexă și un mijloc de apărare care nu pune în discuție fondul pretenției deduse judecății, aceasta nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, prin aplicarea deciziilor de constatare a neconstituționalității numai raporturilor juridice care urmează a se naște, deci unor situații viitoare ipotetice, întrucât și-ar pierde esențialmente caracterul concret.

Curtea Constituțională a statuat că aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează atât situațiile juridice ce urmează a se naște - facta futura, cât și situațiile juridice pendinte (cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a excepției de neconstituționalitate, în care respectivele dispoziții sunt aplicabile – indiferent de invocarea excepției până la publicarea deciziei de admitere) și, în mod excepțional, acele situații care au devenit facta praeterita, respectiv cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, indiferent dacă, până la momentul publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, acestea au fost soluționate definitiv și irevocabil, cauze în care, prin exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, decizia Curții Constituționale se va aplica și acestora.

Așadar, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, singura situație în care nu sunt aplicabile efectele unei decizii de admitere a Curții Constituționale, fiind vorba de un raport juridic epuizat - facta praeterita, este aceea a cauzelor care nu se află pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a Curții, cauzele fiind soluționate până la acest moment, și în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție având ca obiect o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță constatată neconstituțională.

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.

În speță, reclamanții au solicitat anularea ordinelor emise de către pârâtul ordonator principal de credite, care, în această calitate, răspunde de angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor.

În consecință, în mod corect tribunalul a considerat că acest pârât are calitate procesuală pasivă în cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța poate să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama de circumstanțele cauzei.

Rațiunea pentru care legiuitorul permite reducerea acestor categorii de cheltuieli de judecată este protejarea părții ce a căzut în pretenții de instituirea unei obligații excesiv de oneroase, având izvorul într-un contract față de care are calitatea de terț.

Regularizarea cuantumului sumelor achitate cu titlu de onorariu avocațial, proporțional cu circumstanțele cauzei, este menită să asigure un just echilibru între dreptul părții care a avut câștig de cauză de a-și recupera cheltuielile avansate și culpa procesuală a părții ce a căzut în pretenții.

Prin aceste dispoziții sunt stabilite repere în aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată, prevăzându-se că aprecierea cuantumului onorariul avocaților se face, pe de o parte, în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei, iar pe de altă parte, cu activitatea desfășurată de avocat, în ambele cazuri ținând seama și de circumstanțele cauzei.

Un onorariu trebuie să corespundă fiecăruia dintre criterii pentru a nu fi redus de instanță de judecată.

Per a contrario, dacă sub aspectul unuia dintre criterii onorariul este excesiv, acesta poate fi redus.

Obligativitatea plății cheltuielilor de judecată are la bază ideea de culpă procesuală, însă, dat fiind că partea care pierde procesul este obligată să suporte și onorariul avocatului părții adverse, pentru opozabilitate, cuantumul acestuia trebuie să fie însușit de către instanța de judecată.

Din acest punct de vedere, prevederile art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă îndeplinesc exigențele de claritate, precizie și previzibilitate, instituind criterii clare prin raportare la care instanța de judecată poate reduce, motivat, partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, apreciind asupra proporționalității acestora în raport cu obiectul cauzei, valoarea sau complexitatea acesteia, ori cu activitatea desfășurată de avocat.

Posibilitatea instanței de a interveni în sensul modificării acestei părți a cheltuielilor de judecată este justificată de necesitatea certificării că acestea reprezintă sume de bani reale, necesare și având caracter rezonabil, în acest sens fiind și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Costin împotriva României, Străin împotriva României) potrivit căreia un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului lor.

Curtea de Apel Oradea – Secția I civilă

Decizia nr. 421 din 28 martie 2023

Prin Sentința civilă nr. (...)/LM din 18 octombrie 2022, pronunțată de Tribunalul (...), a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Secretarul General al Camerei Deputaților, și a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții (R1), (R2), (R3), (R4), (R5), (R6), (R7), (R8), (R9) și (R10), în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României – Camera Deputaților, Secretarul General al Camerei Deputaților, Parlamentul României – Senatul și Secretarul General al Senatului, și în consecință:

S-a dispus anularea Ordinelor de încetare a indemnizației pentru limită de vârstă nr. (x1)/02.03.2021, nr. (x2)/02.03.2021, nr. (x3)/02.03.2021, nr. (x4)/02.03.2021 nr. (x5)/02.03.2021, emise de Parlamentul României – Senatul – Secretarul General al Senatului, pe seama reclamanților (R7), (R2), (R1), (R6) și (R10).

S-a dispus anularea Ordinelor de încetare a indemnizației pentru limită de vârstă nr. (x6)/10.03.2021, nr. (x7)/05.03.2021, nr. (x8)/05.03.2021, nr. (x9)/05.03.2021, nr. (x10)/10.03.2021, emise de Parlamentul României – Camera Deputaților – Secretarul General al Camerei Deputaților, pe seama reclamanților (R8), (R3), (R5), (R4) și (R9).

Au fost obligați pârâții să repună în plată indemnizația pentru limită de vârstă, pe seama reclamanților, pentru perioada 27.02.2021 - 09.06.2022.

S-a respins cererea reclamanților de repunere în plată a indemnizației pentru limită de vârstă, începând cu data de 10.06.2022, ca rămasă fără obiect.

Au fost obligați pârâții Parlamentul României – Senatul și Secretarul General al Senatului să plătească fiecăruia dintre reclamanții (R7), (R1), (R6), (R10) suma de 1357,68 lei și reclamantului (R2) suma de 1258,21 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Au fost obligați pârâții Parlamentul României – Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților să plătească fiecăruia dintre reclamanții (R3), (R4), (R9) suma de 1357,68 lei, reclamantului (R8) suma de 1190 lei și reclamantului (R5) suma de 1373,29 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Secretarul General al Camerei Deputaților este neîntemeiată.

Potrivit art. 36 Cod procedură civilă, calitatea procesuală pasivă este traducerea procesuală a calității de subiect obligat în raportul de drept material dedus judecății, putere în virtutea căreia pârâtul stă în justiție.

Așadar, legitimarea procesuală pasivă presupune identitatea dintre persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic litigios.

Întrucât reclamantul este acela care declanșează procedura judiciară, acestuia îi revine obligația de a justifica atât calitatea sa procesuală, cât și calitatea procesuală a pârâtului.

Instanța a constatat că Secretarul General justifică calitate procesuală pasivă în cauză, acesta fiind emitentul ordinelor prin care s-a dispus încetarea plății indemnizației pentru limită de vârstă, contestate în cauză.

În raport de prevederile art. 251, 22 alin. 1 și 23 din Regulamentul de organizare și funcționare al Camerei Deputaților, câtă vreme emitentul ordinelor contestate este Secretarul General – structură autonomă cu organizare și atribuții clar delimitate de lege – acesta are calitatea de a sta în judecată ca pârât, în procesul ce vizează tocmai anularea actelor pe care această entitate le-a emis în îndeplinirea atribuțiilor sale.

Astfel, în ipoteza unei soluții de admitere a cererii de chemare în judecată, reluarea/repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă nu ar putea avea loc fără emiterea unui nou ordin de către acest pârât, având în vedere atribuțiile care îi revin.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că prin ordinele de încetare a indemnizației pentru limită de vârstă emise de către Parlamentul României – Camera Deputaților – Secretarul General al Camerei Deputaților și de către Parlamentul României – Senatul – Secretarul General al Senatului, în temeiul dispozițiilor art.

II din Legea nr. 7/2021, care modifică Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, pârâții au dispus încetarea plății indemnizației pentru limită de vârstă, acordată reclamanților în temeiul art. 49 al Legii nr. 96/2006, în virtutea calității acestora de foști parlamentari în Parlamentul României.

Conform art.

II din Legea nr. 7/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 186/24.02.2021, de la data intrării în vigoare a acestei legi încetează plata indemnizațiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006.

Legea nr. 7/2021 a intrat în vigoare la data de 27.02.2021, astfel că de la această dată Camera Deputaților și Senatul, prin Secretarul General, au decis încetarea plății indemnizației pentru limită de vârstă ce fusese acordată în baza art. 49 din Legea nr. 96/2006 foștilor senatori și deputați.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 261/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 570/10.06.2022, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor este neconstituțională, tribunalul evocând paragrafele nr. 69-79 din această decizie.

În ceea ce privește efectele constatării neconstituționalității legii analizate, acestea sunt consacrate expres prin prevederile art. 147 alin. 1 din Constituție, potrivit cărora: “Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. 4 din legea fundamentală: “Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României.

De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”.

Referitor la efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022, s-a reținut că acestea au fost indicate în considerentele acestei decizii la par. 77-79, pe care tribunalul le-a citat.

Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, singura situație în care nu sunt aplicabile efectele unei decizii de admitere a Curții Constituționale, fiind vorba de un raport juridic epuizat - facta praeterita, este aceea a cauzelor care nu se află pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a Curții, cauzele fiind soluționate până la acest moment, și în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție având ca obiect o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță constatată neconstituțională.

S-a constatat că, de vreme ce prezenta cauză se afla pe rolul instanței de judecată la data publicării în Monitorul Oficial nr. 570/10.06.2022 a Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022, soluția Curții Constituționale de admitere a excepției de neconstituționalitate a Legii nr. 7/2021 produce efecte și față de reclamanți, în sensul că aceștia au dreptul în continuare la plata indemnizației pentru limită de vârstă, de la data încetării acordării acesteia.

În condițiile în care dispozițiile legale prin care s-a dispus încetarea acordării plății acestei indemnizații au fost declarate neconstituționale, ordinele de încetare a plății indemnizației sunt nelegale, astfel că prima instanță a dispus anularea acestora.

Dat fiind faptul că încetarea plății indemnizației reclamanților este lipsită în prezent de temei legal, au fost obligați pârâții la plata acestor drepturi de la data încetării acordării lor, dar nu până la zi, ci până la data reluării plății indemnizației, care s-a făcut pentru reclamanți prin ordinele privind reluarea plății indemnizației pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 96/2006, emise de pârâți.

În acest sens, cererea reclamanților a rămas fără obiect pentru perioada ulterioară datei de 10.06.2022, motiv pentru care a fost respinsă cererea acestora de repunere în plată a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu această dată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții Parlamentul României – Camera Deputaților, Secretarul General al Camerei Deputaților și Parlamentul României – Senatul, Secretarul General al Senatului.

Prin apelul formulat pârâții Parlamentul României – Camera Deputaților, Secretarul General al Camerei Deputaților au solicitat, în baza art. 480 alin. 2 teza a II-a Cod procedură civilă, admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii formulată de reclamanți, pentru toate capetele de cerere.

În motivarea apelului s-a arătat, referitor la primul capăt de cerere – anularea ordinelor de încetare la plată a indemnizației pentru limită de vârstă, că soluția primei instanței este nelegală, fiind dată cu încălcarea Legii nr. 7/2021 și cu greșita aplicare a deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022.

Astfel, s-a învederat că toate ordinele privind încetarea plății indemnizației pentru limită de vârstă cu data de 27.02.2021 își mențin caracterul temeinic și legal, întrucât au fost emise cu respectarea și în executarea legii, și anume a Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

Legea nr. 7/2021 se bucură de prezumția de constituționalitate pe perioada sa de activitate, astfel cum a statuat chiar Curtea Constituțională prin paragraful 79 al Deciziei nr. 261/2022.

De asemenea, s-a susținut că sentința primei instanțe este pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 147 alin. 4 din Constituția României.

Având în vedere că, prin Decizia nr. 261/2022, Curtea Constituțională a statuat că Legea nr. 7/2021, pe perioada sa de activitate, se bucură de prezumția de constituționalitate, consecința juridică a aplicării acestei decizii este că ordinele de încetare a plății indemnizației pentru limită de vârstă sunt legale și temeinice, fiind emise în concordanță cu prevederile Legii nr. 7/2021.

În consecință, s-a apreciat că pentru perioada 27.02.2021 - 09.06.2022, ordinele își mențin caracterul temeinic și legal, întrucât au fost emise cu respectarea și în executarea legii.

Totodată, s-a învederat că la data de 10 iunie 2022 ordinele atacate și-au încetat aplicabilitatea, fiind emise ordinele privind reluarea plății indemnizației pentru limită de vârstă, în executarea deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022 și în respectarea dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituție.

Referitor la capătul doi de cerere – repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021 - la zi, apelanții au considerat că soluția primei instanțe a fost pronunțată cu încălcarea Legii nr. 96/2006 și cu aplicarea greșită a deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022.

Astfel, pentru perioada 27.02.2021 - 09.06.2022, dispozițiile art. 49 și 50 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor – fundamentul juridic de acordare a indemnizației pentru limită de vârstă – erau abrogate, acestea reintrând în vigoare din punct de vedere normativ de la momentul publicării deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022, respectiv de la data de 10 iunie 2022.

Plecând de la considerentele obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022 (par. 79), s-a arătat că instanța constituțională delimitează într-o manieră clară, precisă, momentul de la care cele două norme de drept material cuprinse în art. 49 și 50 din Legea nr. 96/2006 reintră în fondul activ normativ și anume de la data de 10.06.2022, data publicării deciziei în Monitorul Oficial, și nu de la data de 27.02.2021, cum în mod nelegal a procedat tribunalul.

Prin urmare, pentru perioada 27 februarie 2021 - 9 iunie 2022, dispozițiile art. 49 și art. 50 din Legea nr. 96/2006 fiind abrogate, nu există bază legală pentru ca Secretarul general al Camerei Deputaților să efectueze din bugetul Camerei Deputaților plata indemnizațiilor pentru limită de vârstă, toate ordinele de încetare a plății indemnizațiilor pentru limită de vârstă fiind emise de acesta în calitate de ordonator principal de credite, în activitatea de executare a Legii nr. 7/2021.

S-a subliniat că Secretarul General al Camerei Deputaților este ordonatorul principal de credite al Camerei Deputaților și, în această calitate, răspunde de angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor, iar potrivit dispozițiilor legale în materia finanțelor publice, nicio cheltuială nu poate fi angajată și efectuată din bugetul Camerei Deputaților dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.

S-a mai susținut că sentința apelată a fost dată cu încălcarea competenței Curții Constituționale și implicit a Deciziei nr. 261/2022. repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021 echivalează cu repunerea în circuitul normativ a dispozițiilor art. 49 și art. 50 din Legea nr. 96/2006 cu data de 27.02.2021 și nu cu data de 10.06.2022, data publicării Deciziei nr. 261/2022, fiind astfel încălcate dispozițiile acestei decizii, cât și ale art. 147 alin. 4 din Constituția României.

De asemenea, s-a arătat că este nelegală soluția primei instanțe de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Secretarului general al Camerei Deputaților, întrucât acesta nu constituie o entitate distinctă de autoritatea publică Parlamentul României – Camera Deputaților și nu participă în nume propriu la circuitul civil, independent de autoritatea publică pe care o reprezintă.

Astfel, Secretarul general al Camerei Deputaților este semnatarul ordinului contestat ca reprezentant legal al autorității publice, și nu în nume propriu, fiind și ordonatorul principal de credite al Camerei Deputaților și, în această calitate, răspunde de angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor.

Apelanții au arătat că este criticabilă și soluția tribunalului asupra capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, întrucât judecătorul cauzei ar fi trebuit să aprecieze cuantumul onorariului avocațial din prisma activității desfășurate de avocat pentru fiecare reclamant, în sensul proporționalității onorariului cu volumul de muncă presupus pentru pregătirea apărării în cauză și cu circumstanțele cauzei, în condițiile în care aceste cereri de chemare în judecată au fost create ca acțiuni-tip, fără elemente de noutate, fără administrare de probatoriu complex (interogatorii, raport de expertiză, formularea de obiecțiuni etc.), fiind depuse la toate instanțele de judecată, diferențele fiind în privința numelui reclamanților și indicarea ordinelor contestate.

Or, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat constant în jurisprudența sa că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil, judecătorul cauzei fiind ținut să aprecieze cuantumul onorariului avocațial din prisma complexității cauzei și a activității desfășurate de avocat.

Prin apelul formulat pârâții Parlamentul României – Senatul, Secretarul General al Senatului au solicitat admiterea apelului și, rejudecând cauza, să se dispună respingerea capătului de cerere privind repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021.

În motivarea apelului s-a arătat că, în raport de considerente reținute cu forță obligatorie de Curtea Constituțională în paragrafele 77-79 din Decizia nr. 261/2022, respectiv „constatarea neconstituționalității legii analizate nu are ca efect apariția unui vid legislativ, ci determină reintrarea în fondul activ al legislației, a normelor abrogate, după publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I” și „dispozițiile art. 49 și art. 50 din Legea nr. 96/2006 din punct de vedere normativ reintră în vigoare de la momentul publicării prezentei decizii”, repunerea în plată a indemnizațiilor pentru limită de vârstă se face începând cu data de 10.06.2022, data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, iar nu cu data de 27.02.2021 de la care au fost sistate.

În aceste sens, în conformitate cu Decizia Curții Constituționale nr. 261/2022, Senatul României prin Secretarul General a emis ordinele nr. (y1)/27.06.2022, nr. (y2)/27.06.2022, nr. (y3)/28.06.2022, nr. (y4)/27.06.2022, nr. (y5)/29.06.2022 prin care s-a stabilit că, începând cu data de 10.06.2022, se reia plata indemnizației de limită de vârstă acordată intimaților.

În consecință, s-a susținut că pretenția reclamanților privind repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021 excede cadrului legal.

Astfel, în lipsa unui cadru legal care să permită acordarea drepturilor bănești pretinse de intimați în perioada 27.02.2021 - 10.06.2022, s-a apreciat că Senatul României se află în imposibilitatea de a calcula sau efectua plăți.

Secretarul General al Senatului României este ordonatorul principal de credite și, în această calitate, răspunde de angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor, având în vedere faptul că nici o cheltuială nu poate fi angajată și efectuară din bugetul Senatului dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială (art. 14 și art. 22 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice).

Prin urmare, pe perioada 27.02.2021 - 10.06.2022, potrivit legislației în vigoare și a deciziei Curții Constituționale, nu există bază legală pentru ca Secretarul General al Senatului să efectueze din bugetul Senatului plata indemnizației pentru limită de vârstă pretinsă de intimați.

S-a mai arătat că ordinele de încetare/reluare a plății indemnizației pentru limită de vârstă sunt emise de Senatul României în temeiul puterii publice exercitată de autoritatea publică – prin Secretarul General, în activitatea de executare a legii, respectiv a Legii nr. 96/2006 și a Legii nr. 7/2021.

Reluarea plăților a fost pusă în aplicare începând cu 10.06.2022, dată la care a fost abrogată Legea nr. 7/2021, conform deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 466 - 482 Cod procedură civilă și Decizia Curții Constituționale nr. 261/2022.

Prin întâmpinare, intimații-reclamanți au solicitat respingerea apelurilor ca nefondate.

S-a arătat că în mod legal a reținut prima instanță că efectele Deciziei CCR nr. 261/2022 se aplică și în prezenta cauză, fiind o cauză pendinte la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei.

Astfel, deși în susținerea apelurilor, apelanții invocă paragrafele 77-79 ale Deciziei nr. 261/2022, aceștia le conferă o interpretare eronată și trunchiată.

Intimații au învederat că, în cadrul procesului civil, excepția de neconstituționalitate se înscrie în rândul excepțiilor de procedură prin care se urmărește împiedicarea unei judecăți care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională, iar în cazul admiterii excepției de neconstituționalitate, instanța va fi împiedicată să își întemeieze judecata pe dispoziția legală declarată neconstituțională, ca și cum aceasta nu ar fi existat.

Aceste considerente sunt menționate în mod expres în penultima teză a par. 78 din Decizia Curții nr. 261/2022.

Totodată, constatarea neconstituționalității unui text de lege ca urmare a invocării excepției de neconstituționalitate trebuie să profite autorilor acesteia în procesul pendinte, în care se invocă excepția și nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, întrucât și-ar pierde caracterul concret, astfel cum s-a reținut inclusiv în practica Curții Constituționale (Deciziile nr. 228/2013, nr. 404/2016).

De asemenea, neconstituționalitatea unei dispoziții legale nu are numai o funcție de prevenție, ci și una de reparație, întrucât ea vizează, în primul rând, situația concretă a cetățeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată în chiar procesul unde se invocă neconstituționalitatea respectivei norme (Decizia CCR nr. 866/2015).

Pe cale de consecință, s-a susținut că urmare a publicării Deciziei Curții nr. 261/2022, instanța avea obligația de a nu lua în considerare, ca temei legal, Legea nr. 7/2021, declarată neconstituțională, atunci când s-a pronunțat în privința legalității ordinelor deduse judecății.

Din punctul de vedere al efectelor pe care decizia Curții Constituționale nr. 261/2022 le produce, instanța de control constituțional a dezlegat expres pentru instanțele naționale de drept comun și modalitatea de aplicare a acestei decizii.

Astfel, ținând cont de specificul actului normativ în legătură cu care a fost invocată excepția – lege de abrogare, atacată în integralitatea sa – data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții (în speță, 10.06.2022) reprezintă doar data de la care aceasta devine obligatorie erga omnes, ca act de jurisdicție constituțională emis în condițiile art. 147 alin. 4 din Constituția României.

Începând cu acest moment consecințele juridice ale intrării deciziei Curții Constituționale în dreptul pozitiv diferă, după cum urmează: în cazul litigiilor pe rol, în cadrul cărora a fost sesizată Curtea sau a celor cu un obiect similar litigiilor în care a fost sesizată Curtea, decizia se va aplica nemijlocit, cu consecința excluderii de la soluționarea cauzei a normei declarate neconstituțională, ca și cum aceasta n-ar fi existat; în situația oricărui alt subiect de drept care nu învestise până la data pronunțării Curții o instanță de drept comun cu o cerere a cărei soluționare depindea de legea declarată neconstituțională și care nu va putea beneficia de efectele deciziei Curții decât indirect, începând cu data publicării acesteia în Monitorul Oficial.

Această dezlegare o oferă, de altfel, Curtea Constituțională în chiar Decizia nr. 261/2022 (par. 77-79).

Totodată, această soluție jurisprudențială a fost adoptată de majoritatea covârșitoare a instanțelor din țară, care s-au pronunțat în acțiunile de anulare a ordinelor de sistare a plății indemnizației pentru limită de vârstă.

Intimații au precizat că teza contrară, prin care se ține cont de efectul deciziei Curții Constituționale exclusiv după data publicării acesteia în Monitorul Oficial, indiferent după cum instanța de drept comun fusese sau nu sesizată cu excepția de neconstituționalitate în cauza pendinte, echivalează efectul deciziei Curții cu cel al unei abrogări.

Or, din chiar Decizia nr. 261/2022 (par. 77), rezultă expres că pierderea legitimității constituționale este o sancțiune distinctă și mult mai gravă decât abrogarea, conducând la înlăturarea prevederilor neconstituționale de la soluționarea cererii în situația cauzelor pendinte.

Cu alte cuvinte, chiar dacă deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii de la data publicării, efectele lor cu privire la raporturile juridice născute în temeiul unei legi declarate neconstituționale se produc diferit, după cum aceste raporturi juridice sunt deduse sau nu judecății unei instanțe de drept comun la data publicării deciziei Curții Constituționale.

Principiul explicit enunțat de Curte este că declararea neconstituționalității unei legi afectează inclusiv actele emise în temeiul acesteia, dacă sunt deduse judecății la data publicării deciziei.

De asemenea, s-a arătat că în practica statuată la nivelul Curții Constituționale s-a consolidat opinia potrivit căreia deciziile Curții își produc efecte asupra cauzelor pendinte, respectiv asupra următoarelor cauze: cele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate ce a făcut obiectul controlului de constituționalitate; cele în care a fost sesizată Curtea Constituțională cu o excepție de neconstituționalitate, înainte de publicarea deciziei Curții; cele aflate pe rolul instanțelor judecătorești în care nu a fost sesizată Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate până la publicarea deciziei Curții, întrucât aplicarea acestei decizii nu este condiționată de ridicarea unei excepții de neconstituționalitate (deciziile CCR nr. 895/2015, nr. 685/2018).

În același sens este și Decizia ÎCCJ nr. 77/2017 privind dezlegarea unei chestiuni de drept.

Așadar, rezultă fără dubiu că dezlegările date de instanța de control constituțional sunt aplicabile și în prezenta cauză, câtă vreme dosarul dedus judecății reprezintă o cauză pendinte la momentul publicării deciziei, iar dispozițiile art. 49 și 50 din Legea nr. 96/2006 sunt aplicabile în speță, reprezentând temeiul legal în baza cărora intimații au beneficiat de indemnizația pentru limită de vârstă, a cărei plată a fost sistată urmare a emiterii ordinelor contestate.

Prin urmare, ca efect al deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022, din punct de vedere normativ, Legea nr. 7/2021 își încetează efectele, iar dispozițiile art. 49 și art. 50 din Legea nr. 96/2006 reintră în vigoare de la momentul publicării deciziei, cu consecința înlăturării temeiului legal care a stat la baza emiterii ordinelor de încetare a plății indemnizației pentru limită de vârstă în dosarele pe rol la data pronunțării Curții, prima instanță dispunând în mod temeinic și legal anularea acestora.

În ceea ce privește petitul având ca obiect repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu 27.02.2021 (data sistării acestei prestații în temeiul ordinelor deduse judecății), s-a arătat că admiterea acestui capăt de cerere reprezintă o consecință a anulării ordinelor atacate, conform principiului repunerii părților în situația juridică anterioară anulării actului juridic vătămător, iar nu o consecință directă a Deciziei nr. 261/2022.

Astfel, date fiind efectele nulității, prin anularea ordinelor de încetare a plății indemnizației pentru limită de vârstă, efectele se produc pentru trecut, ca și cum intimaților nu le-a încetat niciodată dreptul de a beneficia de respectiva indemnizație.

S-a susținut că nu poate fi primită opinia apelanților potrivit căreia intimații nu pot beneficia de indemnizația pentru limită de vârstă cuvenită pentru perioada 27.02.2021 (data sistării) și 10.06.2022 (data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 261/2022), motivat de faptul că, pentru acea perioadă, Legea nr. 7/2021 s-ar fi bucurat de prezumția de constituționalitate, având în vedere următoarele aspecte: se încalcă principiul repunerii în situația anterioară; prezumția de constituționalitate a fost răsturnată prin chiar Decizia Curții Constituționale nr. 261/2022; s-ar pune semnul egalității între persoanele care au înțeles să promoveze acțiunea de anulare a ordinului emis în temeiul Legii nr. 7/2021 și să își solicite drepturile cuvenite pentru întreaga perioadă în care plata indemnizației a fost sistată în temeiul unei legi declarate neconstituționale și persoanele care nu au înțeles să promoveze un astfel de demers juridic și față de care decizia Curții își produce efectele de la data publicării, aceștia urmând a fi repuși în plată începând cu această dată.

Așadar, intimații au considerat că repunerea în plată a indemnizației începând cu data de 27.02.2021 nu se întemeiază pe decizia CCR nr. 261/2022, întrucât nu aceasta este cea care produce efecte pentru trecut, ci operează ca o consecință a admiterii primului capăt de cerere –anularea ordinelor de încetare a plății indemnizației, cu respectarea deciziei Curții Constituționale care lipsește de efecte în speța pendinte actul normativ declarat neconstituțional, în baza căruia au fost emise ordinele atacate.

În ceea ce privește criticile apelanților referitoare la plata cheltuielilor de judecată, s-a menționat că obligarea la plata acestora reprezintă o consecință a admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată, în temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă.

În plus, cheltuielile de judecată sunt moderate raportat la specificul, complexitatea și obiectul cererii deduse judecății.

De asemenea, intimații au arătat că soluția prin care prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Secretarului General al Camerei Deputaților, respectiv al Senatului, este temeinică și legală, Secretarul General justificând calitate procesuală pasivă în cauză, acesta fiind emitentul ordinelor prin care a încetat plata indemnizațiilor în discuție.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 251 din Regulamentul de organizare și funcționare al Camerei Deputaților și celor ale art. 8 și 12 din Regulamentul de organizare și funcționare al Senatului, activitatea serviciilor Camerei Deputaților/Senatului sunt conduse de către Secretarul general care, în îndeplinirea atribuțiilor, emite ordine.

Totodată, potrivit art. 22 alin. 1 din ROF CDEP, respectiv art. 10 din ROF Senat, Secretarul general îndeplinește atribuțiile stabilite prin lege, prin hotărâri ale Senatului Camerei Deputaților și ale Biroului permanent, precum și prin regulamente interne.

Nu în ultimul rând, Secretarul General are calitatea de ordonator de credite.

În concluzie, câtă vreme emitentul ordinului contestat este Secretarul General – structură autonomă cu organizare și atribuții clar delimitate de lege, intimații au apreciat că acesta are calitatea de a sta în judecată ca pârât în procesul ce vizează tocmai anularea actului pe care această entitate l-a emis în îndeplinirea atribuțiilor sale.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 471 alin. 5 și art. 205 Cod procedură civilă.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate de către apelanții-pârâți, cât și din oficiu pentru motive de ordine publică, în baza art. 479 Cod procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:

Reclamanții-intimați au exercitat o funcție de demnitate publică în Parlamentul României, iar odată cu încetarea mandatului de deputat/senator și îndeplinirea condițiilor legale cu privire la vârsta de pensionare, au dobândit dreptul la indemnizația pentru limită de vârstă, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, emițându-se în acest sens ordinele privind acordarea acestei indemnizații.

Urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 7/24.02.2021, care a modificat Legea nr. 96/2006, s-au emis ordinele contestate în cauză prin care, începând cu data de 27.02.2021, a încetat plata indemnizației pentru limită de vârstă acordată reclamanților.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 261/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 570/10.06.2022, a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată și s-a constatat că Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor este neconstituțională.

În consecință, au fost emise noi ordine prin care s-a stabilit că, începând cu data de 10.06.2022, se reia plata indemnizației de limită vârstă acordată intimaților.

În dezvoltarea motivelor de apel apelanții-pârâți au susținut, în esență, că în mod nelegal au fost anulate ordinele de încetare a plății indemnizației pentru limită de vârstă și au fost obligați la plata în favoarea reclamanților a acestei indemnizații pe perioada 27.02.2021- 09.06.2022.

Astfel, în opinia apelanților, soluția primei instanțe a fost dată cu încălcarea Legii nr. 7/2021, a prevederilor art. 147 alin. 4 din Constituția României și cu greșita aplicare a Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022, întrucât ordinele contestate au fost emise cu respectarea și în executarea Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, dispozițiile art. 49 din Legea nr. 96/2006 fiind abrogate pe perioada 27.02.2021- 09.06.2022, acestea reintrând în vigoare din punct de vedere normativ de la momentul publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022 în Monitorul Oficial, respectiv de la data de 10 iunie 2022.

Curtea a constatat că sunt nefondate toate aceste critici formulate de apelanții-pârâți, având în vedere argumentele ce succed.

În legătură cu efectele deciziilor sale de admitere a excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa (Decizia nr. 874/2018, Decizia nr. 337/2021, Decizia nr. 794/2021) că prevederile art. 147 alin. 1 și 4 din Constituție consacră efectele deciziilor Curții Constituționale, respectiv aplicarea pentru viitor și caracterul general obligatoriu al acestora.

În consecință, Decizia Curții Constituționale nr. 261/2022 este obligatorie în prezenta cauză, aflată pe rolul instanței la momentul publicării deciziei în Monitorul Oficial.

În acest sens, Curtea Constituțională a statuat în considerentele Deciziei nr. 261/2022 că „întrucât Legea nr. 7/2021 pe perioada sa de activitate se bucură de prezumția de constituționalitate, dispozițiile art. 49 și 50 din Legea nr. 96/2006 din punct de vedere normativ reintră în vigoare de la momentul publicării prezentei decizii.

Totodată, complementar ipotezei normative precizate, decizia Curții se aplică și în privința situațiilor juridice pendinte (cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a excepției de neconstituționalitate, în care respectivele dispoziții sunt aplicabile) și, în mod excepțional, acelor situații care au devenit facta praeterita, dar în care a fost sesizată Curtea Constituțională, caz în care se poate exercita calea extraordinară de atac a revizuirii.” (paragraful 79).

Instanța de apel a constatat că, în susținerea apelurilor, apelanții-pârâți au invocat paragrafele 77-79 ale Deciziei nr. 261/2022, însă aceștia le dau o interpretare eronată și trunchiată, opinând greșit că, deși este vorba despre un litigiu aflat pe rol la momentul publicării deciziei de admitere a excepției de neconstituționalitate, constatarea neconstituționalității textului Legii nr. 7/2021 nu produce efecte în cauză.

Sub acest aspect, al efectelor deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională asupra proceselor pendinte, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituție, decizia Curții Constituționale este general obligatorie, atât pentru autoritățile și instituțiile publice, cât și pentru particulari, și produce efecte numai pentru viitor, iar nu și pentru trecut, consecința aplicării acestui principiu fiind aceea că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

Or, în prezentul litigiu, instanța de judecată este chemată să se pronunțe asupra unor situații juridice în curs de constituire (facta pendentia), fiind evident că acestea sunt supuse efectelor deciziei Curții Constituționale, care este de imediată și generală aplicare.

Așadar, la momentul la care tribunalul s-a pronunțat asupra pretențiilor formulate, norma juridică – Legea nr. 7/2021, odată declarată neconstituțională, nu mai exista.

Efectul declarării neconstituționalității este cel al neaplicabilității textului legal în discuție, pentru o situație juridică în curs de constituire, instanța judecătorească învestită cu soluționarea litigiului fiind obligată să țină seama de acest aspect, fără ca prin aceasta să fie afectată regula neretroactivității deciziei de neconstituționalitate.

Acest raționament juridic a fost confirmat și de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 12/19.09.2011 dată în recurs în interesul legii și prin Decizia nr. 19/2016 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin urmare, cauzelor pendinte (aflate în curs de soluționare) nu li se vor aplica normele declarate neconstituționale, întrucât acestea și-au pierdut forța juridică.

În consecință, dispozițiile Legii nr. 7/2021, fiind declarate neconstituționale, nu își mai produc efectul, ceea ce înseamnă că, în cazul unui proces pendinte, ordinele emise de pârâții-apelanți în temeiul acestei legi nu mai pot produce efecte juridice.

Decizia Curții Constituționale nr. 261/2015 a determinat, așadar, ineficiența normei de drept ce abroga dispozițiile art. 49 din Legea nr. 96/2006; de la data publicării deciziei de neconstituționalitate actul de abrogare își încetează efectele juridice, iar prevederile legale care au format obiectul abrogării continuă să producă efecte.

Raportat la cele de mai sus, judicios prima instanță a dispus anularea ordinelor de încetare a plății indemnizației pentru limită de vârstă, emise în temeiul unui act normativ declarat neconstituțional la data soluționării cauzei, precum obligarea pârâților la plata acestei indemnizații pe perioada 27.02.2021 - 09.06.2022, criticile apelanților sub acest aspect fiind nefondate.

De altfel, în acest sens este și practica judiciară constantă a instanțelor naționale, după cum rezultă din hotărârile judecătorești depuse de intimați la dosarul cauzei.

Neîntemeiate sunt și criticile aduse în ceea ce privește dispoziția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Secretarului general al Camerei Deputaților.

Astfel, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.

În speță, reclamanții au solicitat anularea ordinelor emise de către Secretarul general al Camerei Deputaților, în temeiul atribuțiilor conferite acestuia prin lege.

Totodată, Secretarul General al Camerei Deputaților este ordonatorul principal de credite al Camerei Deputaților și, în această calitate, răspunde de angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor.

În consecință, în mod corect tribunalul a considerat că acest pârât are calitate procesuală pasivă în cauză.

Cu privire la criticile formulate de apelanții-pârâți Parlamentul României – Camera Deputaților, Secretarul General al Camerei Deputaților sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată la care au fost obligați, Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama de circumstanțele cauzei.

Un onorariu trebuie să corespundă fiecăruia dintre criterii pentru a nu fi redus de instanță de judecată.

Per a contrario, dacă sub aspectul unuia dintre criterii onorariul este excesiv, acesta poate fi redus.

Prin Decizia nr. 165/27.03.2018, Curtea Constituțională a arătat că obligativitatea plății cheltuielilor de judecată are la bază ideea de culpă procesuală, însă, dat fiind că partea care pierde procesul este obligată să suporte și onorariul avocatului părții adverse, pentru opozabilitate, cuantumul acestuia trebuie să fie însușit de către instanța de judecată.

Așadar, posibilitatea instanței de a interveni în sensul modificării acestei părți a cheltuielilor de judecată este justificată de necesitatea certificării că acestea reprezintă sume de bani reale, necesare și având caracter rezonabil, în acest sens fiind și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Costin împotriva României, Străin împotriva României) potrivit căreia un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului lor.

În speță, instanța de apel a constatat că onorariul avocațial cuprins între 1.190 lei și 1.373 lei pentru fiecare reclamant este proporțional atât în raport cu complexitatea și valoarea prezentei cauze, cât și cu munca îndeplinită de avocat, această sumă respectând caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată.

Activitatea avocațială presupune și acele prestații mai puțin vizibile, precum consultații juridice anterioare redactării acțiunii sau între termene, îndeplinirea unor proceduri administrative aferente celor judiciare (documentarea prealabilă, redactarea cererii de chemare în judecată, consultarea jurisprudenței instanțelor, a Înaltei Curți, a Curții Constituționale), timpul de așteptare până la strigarea cauzei și alte asemenea.

Art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă prevede ca și condiție pentru reducerea onorariului avocațial ca acesta să fie vădit disproporționat.

Altfel spus, pentru ca instanța să cenzureze cheltuielile de judecată constând în onorariul de avocat, trebuie să existe o disproporție care este evidentă în raport cu criteriile indicate de text, condiție neîndeplinită în cauză.

În consecință, critica apelanților-pârâți în sensul că în speță onorariul avocațial nu are un caracter rezonabil, raportat la criteriile obiective stabilite prin art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, este neîntemeiată.

Față de cele de mai sus expuse, în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate, luându-se act că intimații vor solicita cheltuielile de judecată din apel pe cale separată.

(Decizie redactată și rezumată de judecător Nadia Dana BOTEA)