Decizie nr. 671 din 21.10.2022

DREPT ADMINISTRATIV FISCAL

Recurs. Antrenarea răspunderii solidare a administratorului societății comerciale insolvabile

- art. 169 lit. d) din Legea nr. 85/2014

- art. 25 alin. 2 lit. b), c) și d) din Codul de procedură fiscală

Procedura atragerii răspunderii administratorului în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014 nu este incompatibilă cu procedura atragerii răspunderii solidare a administratorului în temeiul art. 25 alin. 2 lit. b), c) și d) din Codul de procedură fiscală.

Faptele materiale și încadrarea juridică a acestora sunt diferite în cele două proceduri, astfel că nu există o identitate a motivelor care au determinat atragerea răspunderii solidare.

Recurentului i s-a atras răspunderea solidară în temeiul art. 169 lit. d) din Legea nr. 85/2014 pe motivul ținerii unei contabilități fictive, fapt rezultat din nepredarea documentelor contabile, pe când, în procedura fiscală recurentului i-a fost atrasă răspunderea pentru faptul că a provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credință, sub orice formă, a activelor debitorului; pe motiv că în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-a îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate și pe motiv că, cu rea-credință, a determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale.

Curtea de Apel Oradea – Secția de contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 671 din 21 octombrie 2022

Prin Sentința nr. (...) din 11.11.2021, Tribunalul (...) a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul (R), în contradictoriu cu pârâtul Administrația Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (...) – Agenția Județeană a Finanțelor Publice (...).

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul (R), solicitând casarea hotărârii atacate și în urma rejudecării cauzei, admiterea contestației și anularea deciziei nr. (...)/05.12.2018 și a Deciziei nr. (...)/19.112020.

În motivare, recurentul a arătat că soluția instanței de fond este nelegală în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedura civilă.

A arătat recurentul, în esență, că prin Sentința nr. (...)/F/2020 pronunțată la data de 25.06.2020 rămasă definitivă prin Decizia nr. (...)/2021 pronunțată la data de 19.01.2021 în dosarul nr. (...)/2019/al aflat pe rolul Tribunalului (...), a fost obligat să aducă la masa credală a debitoarei (D) SRL suma de 66.122 lei cu titlu de despăgubire.

În dosarul (...)/2019 aflat pe rolul Tribunalului (...), la data de 03.10.2019 s-a dispus admiterea cererii creditoarei D.G.R.F.P. (...) – Administrația Județeană a Finanțelor Publice (...) și deschiderea procedurii simplificate a insolvenței împotriva debitoarei (D) SRL.

Conform susținerilor recurentului, decizia contestată în prezenta cauză s-a emis la data de 05.12.2018 astfel că, la data deschiderii procedurii falimentului împotriva debitoarei (D) SRL intimata a uzat de considerentele acestei decizii atât în dosarul de faliment, cât și în dosarul (...)/2019/al de atragere a răspunderii sale, dovada fiind răspunsul transmis instanței de fond prin care arată că suma de 46.260 lei este cuprinsă și în creanța de 66.122 lei stabilită în sentința de atragere a răspunderii sale.

În opinia recurentului, toate faptele reținute de către instanță pentru atragerea răspunderii solidare, potrivit Legii insolvenței se circumscriu și cazurilor prevăzute de art. 25 alin. 2 din Codul de procedura fiscală.

A mai considerat recurentul că decizia de atragere a răspunderii solidare a administratorilor pentru insolvabilitatea societății comerciale întemeiată pe dispozițiile art. 25 alin. (2) Cod procedură fiscală, și concursul acesteia cu procedura insolvenței societății și cu acțiunea în răspundere a administratorilor pentru insolvența societății reglementate de Legea nr. 85/2014 generează exercitarea abuzivă, nefondată a procedurilor de angajare a răspunderii administratorilor în materie fiscală.

A susținut recurentul, în esență, că nu a intenționat niciodată ascunderea bunurilor societarii sau neplata obligațiilor fiscale, iar dacă ar fi cunoscut în mod real că poate declara insolvența societății, ar fi recurs la această soluție, întrucât în mod evident nu i-ar mai fi fost atrasă răspunderea.

A mai învederat instanței recurentul, în esență, că faptul că nu au fost găsite bunuri nu înseamnă că sediul este fictiv atât timp cât sediul poate să existe doar pentru activități de birou.

De asemenea, recurentul a precizat că, de când a cunoscut problemele societății și ale sale, și-a dat concursul pentru a găsi autovehiculul (...) și pentru a colabora cu lichidatorul judiciar, dovada fiind faptul că mașina a fost valorificată în cadrul procedurii de faliment care s-a închis la data de 22.04.2022.

În drept, recurentul a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, Legea nr. 85/2014.

Intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (...) – Administrația Județeană a Finanțelor Publice (...), legal citată, nu a formulat întâmpinare.

Analizând recursul, instanța a constatat următoarele:

Prin Decizia nr. (...) din 05.12.2018, emisă de intimată s-a dispus angajarea răspunderii solidare a recurentului, în calitate de administrator și asociat unic începând cu data de 18.01.2013 până la momentul emiterii deciziei, la SC (D) SRL, CUI (...), în vederea recuperării creanțelor fiscale stabilite față de societatea respectivă în limita sumei de 46260 lei (debit principal, 34799 lei; accesorii, 7807 lei, și amenzi, 3654 lei), în baza art. 25 alin. 2 lit. b), c) și d) din Legea nr. 207/2015 (filele 7-8 dosar fond).

Împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare, recurentul a formulat contestație care a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. (...)/19.11.2020 (filele 9-15 dosar fond).

Curtea a constatat că recurentul invocă motive de nelegalitate a sentinței recurate vizând încălcarea puterii de lucru judecat a hotărârii judecătorești definitive pronunțate în materia insolvenței și privind imposibilitatea atragerii răspunderii solidare ulterior atragerii răspunderii în procedura insolvenței, aceste critici de nelegalitate putând fi încadrate la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă.

În ceea ce privește critica recurentului privind încălcarea puterii de lucru judecat a Sentinței nr. (...)/F din 25.06.2020 a Tribunalului (...) pronunțată în dosarul nr. (...)/2019/a1 și rămasă definitivă prin Decizia nr. (...)/2021 din 19.01.2021 a Curții de Apel (...) pronunțată în dosarul nr. (...)/2019/a1, instanța de control judiciar a constatat că aceasta este neîntemeiată având în vedere că prin actul administrativ atacat nu se rețin împrejurări de fapt sau de drept contrare celor dezlegate prin hotărârile judecătorești menționate.

Pe de altă parte, în mod judicios a stabilit prima instanță că procedura atragerii răspunderii administratorului în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014 nu este incompatibilă cu procedura atragerii răspunderii solidare a administratorului în temeiul art. 25 alin. 2 lit. b), c) și d) din Codul de procedură fiscală, fiind vorba despre proceduri distincte, reglementate prin acte normative distincte și cu condiții diferite prevăzute de legiuitor.

Caracterul compatibil al celor două forme de atragere a răspunderii foștilor administratori nu implică posibilitatea ca aceeași creanță să fie executată de două ori împotriva aceleiași persoane fizice responsabile însă, aceasta este o chestiune ce ține de faza de executare a hotărârii judecătorești pronunțate în materia insolvenței, respectiv a actului administrativ fiscal, și care nu formează obiectul prezentei cauze.

Curtea a constatat că sunt neîntemeiate și criticile recurentului vizând angajarea răspunderii solidare pentru aceeași faptă de două ori în două proceduri distincte.

Sub acest aspect, instanța de control judiciar a avut în vedere că, în procedura insolvenței, recurentului i s-a atras răspunderea solidară în temeiul art. 169 lit. d) din Legea nr. 85/2014 pe motivul ținerii unei contabilități fictive, fapt rezultat din nepredarea documentelor contabile, pe când, în procedura fiscală recurentului i-a fost atrasă răspunderea pentru faptul că a provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credință, sub orice formă, a activelor debitorului; pe motiv că în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-a îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate; și pe motiv că, cu rea-credință, a determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale.

Curtea a avut în vedere că faptele materiale și încadrarea acestora juridică sunt diferite în cele două proceduri, a insolvenței și fiscală, astfel că nu există o identitate a motivelor care au determinat atragerea răspunderii solidare a recurentului în cele două proceduri.

În ceea ce privește criticile recurentului privind necunoașterea posibilității legale de a solicita insolvența societății, lipsa intenției de ascundere a bunurilor societății, caracterul real al sediului societății și atitudinea recurentului după cunoașterea problemelor societății, instanța de control judiciar a reținut că acestea nu sunt critici de nelegalitate a sentinței recurate ci privesc starea de fapt, adică temeinicia, care nu poate forma obiectul controlului judiciar în calea de atac extraordinară a recursului care nu este una devolutivă.

Pe cale de consecință, constatând că toate motivele de nelegalitate invocate de recurent sunt neîntemeiate, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ raportat la art. 496 Cod procedură civilă, instanța a respins ca nefondat recursul.

(Decizie redactată de judecător Alin VĂSONAN și rezumată de judecător Claudia Carmen ORBAN)