Decizie nr. 377 din 20.12.2022

LITIGII CU PROFESIONIȘTI

Apel.

Pretenții decurgând din accident de circulație produs prin lovirea unui animal sălbatic de către conducătorul unui autoturism utilizat în regim de taxi.

Acțiune întemeiată pe prevederile art. 1375 Cod civil – răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale, art. 13 din Legea nr. 407/2006 – răspunderea pentru prejudiciile provocate de animale sălbatice, răspunderea civilă delictuală, răspunderea asiguratorului, introdusă împotriva Ministerului Mediului, Pădurilor și Apelor, unor asociații de vânătoare – gestionare ale fondurilor de vânătoare învecinate cu locul producerii accidentului, asiguratorului conducătorului auto și a călătorilor în regim taxi, și CNAIR – în cazul său pentru fapta proprie constând în neluarea măsurilor prevăzute de lege pentru evitarea accidentului.

Netemeinicia acțiunii față de aceste persoane.

Introducerea ulterioară în cauză, în temeiul art. 78 Cod de procedură civilă, ca urmare a punerii în discuție din oficiu de către instanță, a asiguratorului RCA.

Răspunderea acestuia din urmă, independent de orice culpă a conducătorului auto, în speță fiind îndeplinite condițiile cazului fortuit.

Netemeinicia apelului asiguratorului RCA exercitat împotriva Încheierii de introducere a sa în cauză și împotriva hotărârii pronunțate în fond, întemeiat pe pretinsa lipsă a calității sale procesuale pasive în cauză, tardivitatea modificării acțiunii, schimbarea cauzei acțiunii – din răspundere pentru fapta animalului, în răspundere pentru fapta proprie, puterea de lucru judecat a ordonanței de clasare emisă în dosarul penal vizând același accident, neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale.

Neîndeplinirea condițiilor legale pentru reținerea autorității de lucru judecat a Ordonanței de clasare emisă în dosarul penal vizând același accident

- art. 1351, art. 1357, art.1375, art. 1377, art. 1385 Cod civil

- art. 2 și art. 13 din Legea nr. 407/2006

- art. 11 alineat 3 și art. 12 alineat 1 litera a), art. 21 din Legea nr. 132/2017

- art. 22 și art. 78 Cod de procedură civilă

- art. 28 Cod de procedură penală

Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă

Decizia nr. 377 din 20 decembrie 2022

Prin Încheierea din 25.02.2021, Tribunalul (...), în baza rolului activ, a solicitat reclamantei să lămurească calitatea procesuală pasivă pentru primii trei pârâți: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (...) și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, având în vedere că nu a detaliat motivarea cererii de chemare în judecată cu privire la aceste părți, sens în care a pus în vedere reclamantei să depună la dosar note scrise cu 5 zile înainte de termen în exemplare suficiente pentru comunicare cu părțile, urmând a fi citată cu această mențiune.

Prin Încheierea din 18.11.2021, Tribunalul (...), din oficiu potrivit art. 78 alin. 2 Cod procedură civilă, a pus în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a SC (Asig. 1) SA, asigurator RCA al autoturismului implicat în accident, potrivit înscrisului de la fila 128 dosar, sens în care a acordat un termen pentru ca părțile să se pronunțe asupra necesității introducerii în cauză a acestei societăți, iar în cazul în care reclamanta va aprecia ca necesară introducerea, să formuleze o precizare la acțiune în acest sens.

Prin Încheierea din 13.01.2022, Tribunalul (...) a pus în vedere reprezentantei reclamantei să formuleze în scris cererea precizată privind introducerea în cauză a societății împotriva SC (Asig. 1) SA, în termen de 48 de ore, în baza art. 78 Cod procedură civilă, a dispus introducerea în cauză SC (Asig. 1) SA, căreia i s-a comunicat odată cu citația încheierea de la termen, cererea de chemare în judecată, întâmpinările de la dosar și cererea de introducere în cauză, a pus în vedere SC (Asig. 1) SA să depună la dosar cu cel puțin 5 zile înainte de termen, poziția în scris, respectiv să arate toate excepțiile, dovezile și mijloacele sale de apărare, sens în care a fost citat cu această mențiune.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a luat act că prin notele scrise depuse la dosar reclamanta (R) și-a precizat poziția în sensul că nu se opune la introducerea în cauză a SC (Asig. 1) SA, iar reprezentanta reclamantei (R), fiind întrebată de instanță, și-a precizat poziția în sensul că solicită introducerea în cauză a societății SC (Asig. 1) SA.

Prin Încheierea din data de 02.06.2022, Tribunalul (...) a respins excepția tardivității modificării cererii de chemare în judecată invocată de pârâta (Asig. 1) SA, deoarece completarea cadrului procesual sub aspectul părților nu reprezintă o modificare propriu zisă a cererii de chemare în judecată.

Completarea cadrului procesual sub aspectul părților cunoaște o reglementare distinctă, precum art. 78 Cod procedură civilă privind introducerea în cauză a altor persoane, care a justificat introducerea în cauză a pârâtei (Asig. 1) SA.

Prin Sentința nr. (...)/LP din 07.07.2022, Tribunalul (...) a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâte.

A admis în parte cererea de chemare în judecată, având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta (R), cu domiciliul procesual ales la (...), în contradictoriu cu pârâtele (Asig. 2) SA, cu sediul procesual ales în (...), (Asig. 1) SA, cu sediul în (...), și cu intervenientul forțat (If), cu dom. în (...).

A obligat pârâta (Asig. 2) SA la plata către reclamantă a sumei de 1.500 lei (1.200 lei daune morale pentru invaliditate, plus 300 lei daune materiale reprezentate de cheltuieli medicale), plus dobânda legală calculată de la 13.11.2020 și până la plata efectivă.

A obligat pârâta (Asig. 1) SA la plata către reclamantă a sumei de 21.217 lei reprezentând daune materiale, plus 250.000 euro (în echivalent lei conform cursului BNR de la data plății) cu titlu de daune morale, plus penalități de întârziere de 0,2% pe zi calculate începând cu a 11-a zi de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la plata efectivă.

A respins restul pretențiilor formulate în contradictoriu cu asigurătorii mai sus menționați.

A respins ce nefondate pretențiile reclamantei (R), formulate în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (...), Asociația de Vânătoare “(...)” și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

A respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârâta CNAIR SA, în contradictoriu cu (S) SPA, cu sediul în Italia.

A obligat pârâta (Asig. 1) SA la plata către reclamantă a sumei de 5.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

A obligat reclamanta la plata sumei de 3.570 lei către Asociația de Vânătoare “(...)” (onorariu avocat).

A respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de (Asig. 2) SA.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:

La data de 13.11.2017, ora 7:50, pe DN79, în apropierea localității (L1), jud. (...), numitul (If) (angajat cu grad de caporal al UM 0(...) (L2), aflat în concediu de odihnă), în timp ce conducea autoturismul inscripționat ca „taxi” cu nr. de înmatriculare (...) înspre direcția (L3), a lovit o căprioară care traversa șoseaua, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în șanțul lateral stâng față de direcția de mers.

Din accident a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto și accidentarea gravă a celor două pasagere, între care și reclamanta (R).

Fapta mai sus descrisă, cu încadrarea de vătămare corporală din culpă, a format obiectul dosarului penal (...)/P/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar (...), fiind finalizată cu o soluție de clasare, reținându-se în esență că nu poate fi atrasă răspunderea penală datorită intervenirii unui caz fortuit.

Dosarul penal conține și rapoarte de expertiză medico-legală, precum și un raport de expertiză criminalistică, probe ce pot fi utilizate și în procesul civil, conform art. 27 alin. 2 Cod de procedură penală.

În analiza răspunderii civile, instanța s-a raportat la actele normative în vigoare la data producerii accidentului, 13.11.2017, fără luarea în considerare a modificărilor ulterioare (aplicarea în timp legii civile – art. 6 Noul Cod civil).

Prin urmare, trimiterile efectuate de părți la norme ce nu erau în vigoare la data accidentului nu pot fi luate în considerare.

Analizând cu prioritate excepțiile lipsei de calitate procesuală pasivă invocate de toți pârâții din cauză, excepții ce au fost unite cu fondul, instanța a reținut că prin cererea introductivă și lămuririle oferite ulterior (fila 144 vol. 1), reclamanta a justificat calitatea lor de pârâți prin invocarea mai multor temeiuri legale, respectiv 1375 Cod civil (răspunderea pentru prejudicii cauzate de animale), art. 13 din Legea 407/2006 (răspunderea pentru prejudicii provocate de animale sălbatice), răspunderea „societăților de asigurare” conform „normelor legale”, în ce privește CNAIR prin invocarea 1349 Noul Cod civil (răspunderea delictuală), OUG 195/2002 și OUG 55/2016.

În privința celor două asociații de vânătoare chemate în judecată, de menționat a fost și faptul că ambele au fost gestionare ale unor fonduri cinegetice învecinate cu locul producerii accidentului (conform adresei emise de Garda Forestieră (fila 133 vol. 1).

Totodată, în privința celor două societăți de asigurare chemate în judecată, ambele au emis polițe de asigurare vizând autovehiculul implicat în accident (filele 34, 128 vol. 1).

În aceste condiții, de vreme ce s-au invocat temeiuri legale pertinente, apte să ducă la atragerea răspunderii fiecăreia dintre pârâte, instanța a apreciat că se impune respingerea ca neîntemeiate a tuturor excepțiilor vizând lipsa de calitate procesuală pasivă, chestiunea dacă sunt sau nu întrunite în speță toate condițiile pentru antrenarea răspunderii civile a pârâtelor fiind o problemă ce ține de fondul cauzei, urmând a fi analizată ca atare.

În ce privește răspunderea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și a celor două asociații de vânătoare chemate în judecată, reclamanta și-a întemeiat pretențiile în principal pe prevederile art. 1375 Noul Cod civil coroborate cu Legea 407/2006.

Potrivit art. 1375 Noul Cod civil:

“Proprietarul unui animal sau cel care se servește de el răspunde, independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa.”

De asemenea, potrivit art. 1377 Noul Cod civil:

“Noțiunea de pază

În înțelesul dispozițiilor art. 1.375 și 1.376, are paza animalului sau a lucrului proprietarul ori cel care, în temeiul unei dispoziții legale sau al unui contract ori chiar numai în fapt, exercită în mod independent controlul și supravegherea asupra animalului sau a lucrului și se servește de acesta în interes propriu.”(sublinierea instanței).

Potrivit art. 2 din legea 407/2006:

„Fauna de interes cinegetic este resursa naturală regenerabilă, bun public de interes național și internațional”.

De asemenea, relevante sunt prevederile art. 13 din Legea 407/2006, forma în vigoare la data accidentului:

“(1) Pentru pagubele produse culturilor agricole, silvice și animalelor domestice de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, cuprinse în anexele nr. 1 și 2, se acordă despăgubiri.

(2) Despăgubirile pentru pagubele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 1 se suportă după cum urmează:

a) pentru pagubele produse în fondurile cinegetice și în intravilan - de gestionarul faunei cinegetice de pe cuprinsul fondurilor cinegetice în cauză, dacă acesta nu și-a îndeplinit obligațiile pentru prevenirea pagubelor;

b) pentru pagubele produse în ariile naturale protejate, neincluse în fonduri cinegetice sau în care vânătoarea nu este admisă – de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, din bugetul aprobat cu această destinație.

(3) Pentru situațiile în care atât gestionarul, cât și proprietarii de culturi agricole, silvice și de animale domestice și-au îndeplinit toate obligațiile pentru prevenirea pagubelor, despăgubirile se suportă de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, din bugetul aprobat cu această destinație.

(4) Despăgubirile pentru pagubele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 2 se suportă de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, din bugetul aprobat cu această destinație.

(5) Constatarea pagubelor prevăzute la alin. (1)-(4) și emiterea deciziei comisiei de constatare se realizează în termen de maximum 72 de ore de la depunerea cererii scrise de către persoana păgubită, la unitatea administrativ-teritorială pe teritoriul căreia s-a produs paguba.

(6) Plățile către beneficiarii despăgubirilor se fac în termen de maximum 30 de zile de la emiterea deciziei de constatare.”

Din examinarea dispozițiilor legale mai sus citate a rezultat că, în cazul animalelor sălbatice răspunderea este reglementată de o lege specială, ce conține dispoziții derogatorii de la Codul civil, respectiv, este o răspundere subiectivă, iar nu obiectivă, precum cea din dreptul comun, și se angajează doar pentru prejudicii produse culturilor agricole, silvice și animalelor domestice.

Or, în speță, reclamanta nu invocă astfel de prejudicii, astfel că răspunderea întemeiată pe art. 13 mai sus citat nu se poate angaja.

Nici art. 1375 Noul Cod civil nu își găsește aplicare dacă animalele sunt sălbatice și fac parte din fondul cinegetic (nu din menajerii, grădini zoologice) deoarece legea specială invocată derogă de la legea generală și se aplică cu prioritate în raport de aceasta (specialia generalibus derogant).

În acest sens, pot fi menționate considerentele ÎCCJ din Decizia nr. 2/10.05.2021, considerente ce lămuresc principiul menționat anterior:

„44.

Astfel, problema de drept supusă dezlegării, care impune verificarea măsurii în care Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevede limitativ ori exemplificativ cazurile în care un asociat poate fi exclus din societatea cu răspundere limitată, își găsește rezolvarea în aplicarea principiilor “specialia generalibus derogant”, respectiv “generalia specialibus non derogant”, cărora analiza de față urmează să le acorde eficiență.

45.

Potrivit acestor reguli, norma specială, fiind derogatorie de la norma generală, se aplică cu prioritate, chiar și atunci când este anterioară normei generale, ori de câte ori o ipoteză intră sub incidența prevederilor ei, iar norma specială nu poate fi modificată sau abrogată de o normă generală ulterioară decât în mod expres.”(sublinierea instanței).

În sensul că pentru animalele sălbatice ce fac parte din fondul cinegetic nu se aplică art. 1375 Noul Cod civil poate fi menționată și opinia exprimată în doctrina juridică (Paul Vasilescu, Drept civil, Obligații, Ed. Hamangiu, 2012, pag. 663).

În plus, chiar dacă s-ar trece peste raționamentul expus mai sus, nu ar fi îndeplinite condițiile aplicării art. 1375 Noul Cod civil la speța de față deoarece este limpede că asupra unui animal sălbatic aflat în libertate nimeni nu exercită controlul și supravegherea, pentru a dobândi calitatea de păzitor juridic.

În ce privește răspunderea CNAIR pentru fapta proprie (art. 1357 noul Cod civil), constând în neluarea măsurilor prevăzute de lege pentru evitarea accidentelor, instanța a constatat că, potrivit raportului de expertiză criminalistică, sectorul de drum unde s-a produs accidentul era semnalizat cu indicator „animale” (sălbatice).

De altfel, acest fapt nici nu a fost contestat.

Totodată, reclamanta nu a fost în măsură să indice ce alte obligații avea potrivit legii administratorul drumului pentru prevenirea accidentelor rutiere cu animale sălbatice; nu există, de exemplu, obligația legală de montare a unor garduri pentru drumuri precum cel din speță.

Așadar, nu există o faptă ilicită care să stea la baza răspunderii delictuale a CNAIR, fiind exclusă angajarea acesteia.

Urmând a fi respinsă ca neîntemeiată acțiunea față de CNAIR, cererea de chemare în garanție formulată de CNAIR în contradictoriu cu (S) urma a fi respinsă ca rămasă fără obiect.

În ce privește răspunderea pârâtei (Asig. 2) SA, instanța a constatat că această societate a emis pentru autovehiculul implicat în accident o poliță pentru asigurarea conducătorilor auto și a călătorilor în regim taxi seria ATAX nr. (...)/20.02.2017 (fila 31 vol. 1), valabilă la data accidentului, ce prevede plata sumei de 1.200 lei pentru invaliditate și 300 de lei pentru cheltuieli medicale.

Cum în speță reclamanta a suferit o invaliditate tip 2 și a efectuat cheltuieli medicale ce depășesc cu mult suma de 300 lei (filele 29, 31 vol. 1, fila 84 vol. 2), nefiind invocat nici un motiv pertinent de exonerare de răspundere, a rezultat că au fost întrunite condițiile angajării răspunderii contractuale a pârâtei ERGO în limita sumei totale de 1.500 lei (1.200 lei daune morale pentru invaliditate plus 300 lei daune materiale reprezentate de cheltuieli medicale).

În ce privește răspunderea asigurătorului (Asig. 1), acesta a emis pentru autovehiculul implicat în accident polița RCA valabilă la data accidentului (fila 128 vol. 1, fila 32 dosar u.p.).

Instanța a notat în prealabil că acest pârât a fost introdus în cauză conform art. 78 noul Cod de procedură civilă, la cererea reclamantei.

După cum s-a arătat și în cuprinsul încheierii de ședință din 02.06.2022, completarea cadrului procesual sub aspectul părților cunoaște o reglementare distinctă (în speță, art. 78 noul Cod de procedură civilă) și nu este aplicabil termenul limită pentru modificarea cererii de chemare în judecată prev. de art. 204 noul Cod de procedură civilă.

Totodată, în speță nu a intervenit o modificare a cererii de chemare în judecată sub aspectul cauzei, deoarece prin chiar cererea de chemare în judecată reclamanta a evocat în mod lapidar „răspunderea societăților de asigurare” conform „normelor legale” (fila 3 paragraf 5), ceea ce, fiind vorba de un accident în care a fost implicat un autovehicul asigurat RCA, era de natură să atragă aplicarea și a normelor legale privind asigurarea RCA (Legea 132/2017).

În acest context, trebuie amintit și faptul că, potrivit art. 22 alin. 4 noul Cod de procedură civilă, judecătorul este dator să dea sau să restabilească calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății; aceasta implică, într-un caz în care motivarea în drept este deficitară, obligația ca judecătorul să identifice instituțiile juridice aplicabile în raport de conținutul cererii de chemare în judecată.

Omisiunea introducerii în cauză a asigurătorului RCA a fost astfel complinită în condițiile art. 78 noul Cod de procedură civilă, cu respectarea dreptului la apărare a acestuia.

Nu poate fi invocată în cauză autoritatea de lucru judecat a ordonanței procurorului de clasare din dosarul penal, raportat la dispozițiile clare din art. 28 Cod de procedură penală.

Potrivit art. 11 alin. 3 din Legea 132/2017, forma în vigoare la data emiterii poliței RCA (23.07.2017):

„(3) Indiferent de locul în care s-a produs accidentul de vehicul - pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulației publice, în incinte și în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât și în timpul staționării vehiculului asigurat, asigurătorul RCA acordă despăgubiri până la limita de răspundere prevăzută în contractul RCA pentru:

a) prejudiciul produs de dispozitivele sau instalațiile cu care a fost echipat vehiculul, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a remorcii, semiremorcii ori a atașului tractat de vehicul;

b) prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat;

c) prejudiciul produs prin fapta lucrului, când prejudiciul își are cauza în însușirile, acțiunea sau inacțiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentală a substanțelor, materialelor sau a obiectelor transportate;

d) prejudiciile provocate terților, drept consecință a deschiderii ușilor vehiculului, în timpul mersului sau atunci când vehiculul este oprit ori staționează, de către pasagerii acestuia, fără asigurarea că nu se pune în pericol siguranța deplasării celorlalți participanți la trafic;

e) prejudiciile provocate terților, drept consecință a conducerii vehiculului sub influența băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor.”

Potrivit art. 12 alin. 1 lit. a) din același act normative:

„Asigurătorul RCA nu acordă despăgubiri pentru:

a) cazurile în care proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului vinovat nu are răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs:

(i) într-un caz de forță majoră;

(ii) din culpa exclusivă a persoanei prejudiciate;

(iii) din culpa exclusivă a unei terțe persoane, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 11 alin. (3) lit. d);”(sublinierea instanței).

Rezultă din examinarea dispozițiilor legale mai sus amintite că antrenarea răspunderii asigurătorului RCA nu presupune în mod necesar culpa celui ce a condus vehiculul asigurat (a se vedea art. 11 lit. c) mai sus citat) iar pe de altă parte, cazul fortuit nu este prevăzut în lista limitativă a cazurilor ce exonerează asigurătorul RCA de răspundere.

Omisiunea menționării cazului fortuit printre împrejurările exoneratoare de răspundere nu este întâmplătoare, o astfel de derogare de la lista completă din Codul civil (art. 1351-1352 noul Cod civil) fiind expresia voinței legiuitorului ca răspunderea asigurătorului RCA să intervină chiar și în situațiile ce pot fi calificate drept caz fortuit.

În plus, o enumerare într-un text de lege trebuie interpretată întotdeauna în mod restrictiv.

Potrivit art. 1351 noul Cod civil, cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs.

Imposibilitatea împiedicării nu mai este absolută, ca în cazul forței majore, ci relativă, raportat la persoana chemată să răspundă.

Intervenirea intempestivă a căpriorului pe drumul public, în fața unui autovehicul ce rula cu viteza legală pe acel sector de drum (maxim 100 km/h) reprezintă un eveniment relativ imprevizibil și inevitabil, sens în care a concluzionat și expertiza criminalistică din dosarul penal.

Prin urmare, accidentul din speță s-a produs în împrejurări specifice cazului fortuit (ce exclude culpa șoferului, dar nu și răspunderea asigurătorului RCA) și care se încadrează totodată în situația de la art. 11 lit. c) din Legea 132/2017 (potrivit raportului de expertiză medico-legală, leziunile s-au produs prin lovirea victimei de corpuri proeminente dure din interiorul unui autovehicul ce a suferit o decelerație bruscă în urma coliziunii cu un obstacol), astfel că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii asigurătorului RCA.

În ce privește prejudiciul, existența acestuia este certă, fiind de natură patrimonială și morală. Acesta se repară integral potrivit art. 1385 noul Cod civil.

În privința întinderii prejudiciului moral, instanța a notat că accidentul din speță a avut urmări deosebit de grave pentru reclamantă.

Astfel, expertiza medico-legală din 01.09.2018 (fila 23 vol. 1) a concluzionat că leziunile reclamantei au necesitat 140-150 zile de îngrijiri medicale, capacitatea de muncă este pierdută în totalitate și se încadrează în gradul de invaliditate 2 (respectiv este păstrată doar capacitatea de autoîngrijire).

Suferințele încercate de reclamantă au depășit însă cu mult limita celor 150 de zile menționate în raportul medico-legal, reclamanta suferind ulterior mai multe operații, ultima în 2022 (fila 46 vol. 1, filele 62, 82 vol. 2).

Totodată, martorii audiați au evidențiat faptul că și la aproximativ 3 ani de la data accidentului, aceasta se deplasa cu greutate („poate face doar câțiva pași de la locuință la mașină”).

Viața reclamantei a fost schimbată în totalitate în urma accidentului, nu poate munci, nu poate socializa, nu-și poate îngriji corespunzător copilul (acesta din urmă având aproximativ 13 ani la data audierii martorului, iunie 2021 – fila 187 vol. 1).

Probele administrate atestă că suferințele încercate de reclamantă au fost foarte mari și prin urmare despăgubirea acordată trebuie să fie mai mare decât ceea ce reprezintă o medie în practica judiciară.

Suma acordată cu titlu de daune morale în mod evident nu are rolul de a repara aceste prejudicii morale, viața și sănătatea fiind de neprețuit, ci doar rolul mult mai modest de a alina într-o oarecare măsură suferințele îndurate.

Raportat la toate aceste împrejurări, instanța a apreciat că suma de 250.000 euro cu titlu de daune morale (în plus față de cei 1.300 lei care au fost puși în sarcina ERGO) reprezintă o compensație echitabilă care ține seama de toate particularitățile cazului, fără a deveni o sursă de îmbogățire fără justă cauză.

În privința daunelor materiale, reclamanta a dovedit efectuarea unor cheltuieli medicale prilejuite de accident în valoare totală de 21.517 lei, din care 300 lei au fost puși deja în sarcina asigurătorului ERGO, rezultând o diferență de prejudiciu nereparată de 21.217 lei (fila 29, 31 vol. 1, fila 84 vol. 2).

Împrejurarea că reclamanta a vândut un imobil în urma accidentului nu poate reprezenta dovada unui prejudiciu material suplimentar, de altfel nici reclamanta nu a explicat cum ar afecta cuantumul despăgubirilor această înstrăinare.

Prin urmare, pretențiile reclamantei cu titlu de daune materiale vor fi admise numai în limita sumei dovedite - 21.217 lei.

Conform art. 21 din Legea 132/2017, la sumele de mai sus se adaugă în sarcina (Asig. 1) penalități de 0,2% pe zi de întârziere, calculate începând cu a 11-a zi de la rămânerea definitivă a prezentei.

Nu fac obiectul litigiului de față eventualele prejudicii materiale decurgând din pierderea capacității de muncă (câștigul pe care reclamanta ar fi putut să îl realizeze în condiții obișnuite și de care a fost lipsită – art. 1385 noul Cod civil).

Chiar dacă s-a referit la invaliditatea survenită ca urmare a accidentului, reclamanta a avut în vedere, astfel cum rezultă din dezvoltarea motivelor acțiunii, doar prejudiciul moral constând în suferințele fizice și psihice și restrângerea posibilităților de viață familială și socială.

Totodată, în lipsa unui temei legal, nu există solidaritate pasivă între cei doi asigurători obligați la plată (art. 1445 noul Cod civil).

Împotriva acestei sentințe, precum și a Încheierilor de ședință din 25.02.2021, 18.11.2021, 13.01.2022 și 02.06.2022, a declarat apel pârâta SC (Asig. 1) SA, solicitând anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului (...), raportat la soluționarea cauzei fără a intra în judecata fondului.

În subsidiar, raportat la art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, schimbarea în tot a hotărârii în sensul de a dispune:

1) Admiterea excepției tardivității modificării cererii de chemare în judecată prin notele scrise depuse la 14.01.2022 și scoaterea din cauză a pârâtei (Asig. 1) S.A.

2) Admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a paratei raportat la art. 36 Cod procedură civilă și respingerea cererii de chemare în judecată.

3) Reținerea prezumției puterii de lucru judecat a Încheierii penale nr. (...)/20.05.2019 a Tribunalului Militar (...) din dosar (...)/2019 raportat la art. 431 alin. 2 Cod procedură civilă și respingerea acțiunii civile ca neîntemeiată – neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale.

4) Respingerea acțiunii civile ca nefondată, pentru neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale prev. de art. 1349 noul Cod civil (fapta ilicită nu există, nici legătură de cauzalitate).

În terțiar, raportat la art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă schimbarea în parte a hotărârii în sensul de a dispune:

5) Diminuarea despăgubirilor morale acordate până la concurența unei sume în conformitate cu practica judiciară în materie prin aplicarea art. 22 alin. 6 Legea 132/2017.

6) Cercetarea incidenței art. 1371 noul Cod civil coroborat cu art. 36 OUG 195/2002 și reținerea culpei civile a reclamantei în producerea prejudiciului cu imputarea asupra despăgubirilor stabilite prin aplicarea DICCJ nr. 12/2016.

7) Respingerea penalităților de întârziere de 0,2% pe zi din a 11-a zi de la rămânerea definitivă a hotărârii până la plata efectivă.

În motivarea apelului, apelanta consideră că instanța nu a intrat în cercetarea fondului, având în vedere considerentele care stau la baza hotărârii, care nu respectă exigențele prevăzute de art. 425 alin. 1 lit. b) Cod procedură civilă, întrucât:

a) nu au fost analizate/combătute deloc argumentele pe care au fost întemeiate excepțiile invocate;

b) nu a fost analizată sau înlăturată cererea de reținere a puterii de lucru judecat a Încheierii penale nr. (...)/20.05.2019 a Tribunalului Militar (...) din dosar (...)/2019.

c) a fost angajată răspunderea fără a fi cercetate condițiile răspunderii civile delictuale, cu referire la fapta ilicită și legătura de cauzalitate, deși acestea au fost contestate.

d) au fost acordate penalități de întârziere de 0,2% pe zi începând cu a 11-a zi de la rămânerea definitivă a hotărârii, nesolicitate, cu încălcarea principiului disponibilității prev. de art. 9 Cod procedură civilă.

a) Pârâta a invocat excepția tardivității modificării cererii de chemare în judecată prin notele scrise depuse la 14.01.2022 fiindcă a fost depusă la al 8-lea termen de judecată și prin aceasta se modifică temeiul de fapt și de drept al cererii.

Excepția a fost respinsă prin Încheierea de ședință din 02.06.2022 și motivată prin sentință, însă a fost respinsă cu ignorarea argumentelor care susțineau excepția.

În concret, pârâta a arătat ca prin acțiune reclamanta a indicat ca temei fapta animalului și art. 1375 noul Cod civil, doar prin notele scrise depuse la 14.01.2022 a susținut ca temei fapta conducătorului auto și art. 1357 noul Cod civil.

Instanța a respins excepția fiindcă Notele scrise din 14.01.2022 nu reprezintă o modificare a cererii de chemare în judecată, ci o cerere de complinire a cadrului procesual, însă aceeași instanță a reținut că motivarea în drept este deficitară, și că este obligația judecătorului să identifice instituțiile juridice aplicabile în raport de conținutul cererii de chemare în judecată.

Însă instanța nu a dat o altă calificare juridică în raport de conținutul cererii de chemare în judecată, conținutul acesteia se întemeiază pe fapta animalului care a traversat carosabilul, motiv pentru care instanța nu putea da calificarea prev. de art. 1357 noul Cod civil (răspundere pentru fapta proprie) decât pe baza notelor scrise depuse tardiv, la 14.01.2022.

Pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive fiindcă temeiul cererii de chemare în judecată îl constituia fapta animalului care a traversat carosabilul, prev. art. 1375 noul Cod civil, reclamanta arătând că dorește atragerea răspunderii administratorului și gestionarului fondului cinegetic.

Asigurătorul nu se substituie în obligațiile acestora în baza poliței RCA, sens în care nu poate să aibă calitate procesual pasivă în raport de motivele cererii introductive.

Instanța a respins excepția prin prisma faptului că societatea de asigurare a emis o poliță de asigurare vizând autovehiculul implicat în accident, cu ignorarea temeiului de fapt și de drept al cererii.

b) Nu a fost analizată sau înlăturată cererea de reținere a puterii de lucru judecat a Încheierii penale nr. (...)/20.05.2019 a Tribunalului Militar (...) din dosar (...)/2019.

Prin sentință instanța a reținut doar că “Nu poate fi invocată în cauză autoritatea de lucru judecat a ordonanței procurorului de clasare din dosarul penal, raportat la dispozițiile clare din art. 28 Cod procedură penală”.

Pârâta a solicitat a se reține puterea de lucru judecat, iar nu autoritatea de lucru judecat (întrucât conform înscrisurilor din dosarul penal nu a existat acțiune civilă).

Mai apoi, pârâta a solicitat reținerea puterii de lucru judecat a încheierii penale nr. 57, iar nu a ordonanței procurorului.

În concret, a arătat ca temeiul clasării din ordonanță a fost cazul fortuit, însă în considerentele acesteia s-a reținut că nu există legătură de cauzalitate între fapta și rezultatul vătămător, sens în care dacă în încheierea nr. 57 s-a reținut acest considerent, atunci va avea putere de lucru judecat.

Chiar instanța a reținut că raportat la art. 28 Cod procedură penală cazul fortuit care înlătură vinovăția nu are autoritate în cauza civilă, ori, condiția privind legătura de cauzalitate are autoritate în temeiul aceluiași articol întrucât privește fapta și persoana care a săvârșit-o.

c) A fost angajată răspunderea fără a fi cercetate condițiile răspunderii civile delictuale, cu referire la fapta ilicită și legătura de cauzalitate, deși acestea au fost contestate.

În considerentele sentinței nu se regăsesc deloc mențiuni privind descrierea faptei ilicite și a legăturii de cauzalitate cu prejudiciul produs, doar acesta din urmă este analizat la pagina 28.

Din hotărâre nu reiese care este fapta ilicită a intervenientului forțat, ce dispoziții legale a încălcat, și cum anume a condus aceasta la producerea prejudiciului.

În lipsa acestor considerente, hotărârea nici nu poate face obiectul controlului judiciar întrucât nu sunt cunoscute raționamentele logico-juridice care au stat la baza soluției pronunțate.

Acest aspect este cu atât mai criticabil cu cât, în cursul procesului, pârâta și-a întemeiat apărările pe neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale cu privire la fapta ilicită și legătura de cauzalitate.

Este adevărat că motivarea unei hotărâri nu presupune un răspuns față de fiecare argument, însă motivele decisive necesită un răspuns explicit (Ruiz Torija c.

Spaniei, 1994), iar pentru a răspunde în acest fel, în primul rând instanțele, trebuie să se raporteze la esența apărărilor părților.

d) Au fost acordate penalități de întârziere de 0,2% pe zi începând cu a 11-a zi de la rămânerea definitiva a hotărârii, nesolicitate, cu încălcarea principiului disponibilității prev. de art. 9 Cod procedură civilă.

În subsidiar, raportat la art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, solicită schimbarea în tot a hotărârii în sensul de a dispune admiterea excepției tardivității modificării cererii de chemare în judecată prin notele scrise depuse la 14.01.2022 și scoaterea din cauză a pârâtei (Asig. 1) S.A.

Prin Notele scrise 14.01.2022 reclamanta indică drept temei al acțiunii fapta asiguratului (If) care a condus autoturismul, deși putea să prevadă apariția animalului și se impunea să circule cu o viteză adaptată la potențialele pericole și o atenție sporită.

Așadar, temeiul de drept al acțiunii ar fi art. 1357 noul Cod civil.

În condițiile în care prin acțiunea introductivă reclamanta a indicat ca temei fapta animalului care a traversat carosabilul, prev. art. 1375 noul Cod civil, și angajarea răspunderii administratorului și gestionarului fondului cinegetic, cererea reprezintă o veritabilă modificare a acțiunii fiindcă se modifică și temeiul de fapt.

Aceasta cu atât mai mult cu cat instanța, prin încheierea din 25.02.2021, i-a pus în vedere reclamantei sa lămurească acțiunea, iar prin încheierile din 18.11.2021 și 13.01.2022 i-a pus în vedere să formuleze în scris cererea de introducere în cauză a pârâtei (Asig. 1), după ce din oficiu a pus în discuție acest aspect.

Întrucât cererea a fost depusă la al 8-lea termen de judecată modificarea este tardivă și solicită a fi respinsă.

Prin sentința pronunțată instanța a depășit limitele rolului activ prev. de art. 22 Cod procedură civilă transformându-se într-un apărător al reclamantei.

Având în vedere conținutul cererii de chemare în judecată în forma înainte de modificare, nu era incident art. 78 Cod procedură civilă, adică cererea nu impunea introducerea asigurătorului cât timp fapta ilicită reclamată era fapta animalului pentru care gestionarul fondului cinegetic răspunde.

Instanța din oficiu a pus în discuție introducerea asigurătorului în temeiul art. 78 Cod procedură civilă și a deschis calea modificării cererii de chemare în judecată sub aspectul temeiului de fapt și de drept, după care a admis cererea de modificare formulată tardiv.

Prin sentința, instanța reține că Notele scrise din 14.01.2022 nu reprezintă o modificare a cererii sub aspectul cauzei fiindcă reclamanta a indicat în mod lapidar în acțiune „răspunderea societăților de asigurare” conform „normelor legale”, însă acesta este doar un argument menit să deschidă calea spre aplicarea art. 22 alin. 4 Cod procedură civilă, în realitate voința reclamantei a fost alta și a fost exprimată în repetate rânduri.

Prin mai multe note scrise depuse de reclamantă aceasta a arătat că evenimentul rutier s-a produs din cauza animalului care a traversat carosabilul și că asiguratul nu ar fi putut evita impactul prin frânare, așa cum reiese din expertiza tehnică.

Totuși, când instanța a pus în discuție introducerea în cauză a pârâtei (Asig. 1), reclamanta a schimbat și temeiul de fapt și temeiul de drept al acțiunii, la al 8-lea termen de judecată, cererea transformându-se complet în sensul art. 194 lit. d) Cod procedură civilă și art. 204 Cod procedură civilă.

Daca reclamanta ar fi urmărit de la început angajarea răspunderii societăților de asigurare, conform normelor legale, aceasta ar fi arătat chiar prin acțiune că fapta ilicită aparține asiguratului și ar fi chemat în judecată aceste persoane, însă a chemat în judecată asigurătorul după două termene când s-a pus în discuție acest aspect, și abia la al 3-lea termen a solicitat și introducerea intervenientului forțat.

Așadar, se poate constata că nu a fost vorba despre o „omisiune de introducere în cauză a asigurătorului RCA” astfel cum instanța argumentează.

Instanța a respins excepția fiindcă Notele scrise din 14.01.2022 nu reprezintă o modificare a cererii de chemare în judecată, ci o cerere de complinire a cadrului procesual, însă aceeași instanță retine că motivarea în drept este deficitară, și că este obligația judecătorului să identifice instituțiile juridice aplicabile în raport de conținutul cererii de chemare în judecată.

Însă instanța nu a dat o altă calificare juridică în raport de conținutul cererii de chemare în judecată, fiindcă conținutul acesteia se întemeia pe fapta animalului care a traversat carosabilul, a dat calificare pe baza Notelor scrise depuse la 14.01.2022, prin care se modifica temeiul de fapt și de drept și care sunt depuse tardiv, la al 8-lea termen de judecată.

Din starea de fapt de mai sus, care reiese în urma lecturării încheierilor de ședință, se desprinde concluzia ca necesitatea introducerii în cauză a pârâtei (Asig. 1) a fost apreciată doar de instanță, iar măsura a fost dispusă pentru a se admite acțiunea, fiindcă reclamanta nu a urmărit angajarea acestui tip de răspundere, însă întrezărindu-se soluția, a fost modificată complet cererea introductivă.

În acest sens, arată că, cu titlu de practică judiciară, într-o speță similară, instanța de recurs a casat hotărârea prin care instanța de apel a recalificat cererea din răspundere pentru fapta proprie în răspundere pentru fapta altuia (Decizie 2053/19.10.2021 dosar 1886/187/2015 anexată poziției procesuale):

În ceea ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei raportat la art. 36 Cod procedură civilă și respingerea cererii de chemare în judecată, arată că cererea de chemare în judecată la care se raportează este în forma anterioară modificării prin notele scrise din 14.01.2022, întrucât această modificare este tardivă în baza argumentelor expuse mai sus.

Reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată solicitând despăgubiri pentru prejudiciul încercat, indicând drept cauză fapta animalului sălbatic care a traversat carosabilul, arătând că este vorba despre răspunderea delictuală obiectivă a administratorului și a gestionarului fondului cinegetic.

Asigurătorul autovehiculului (...) nu se substituie în obligațiile administratorului/gestionarului fondului cinegetic, sens în care nu poate sa aibă calitate pasivă de pârâtă în cauză raportat la motivele cererii de chemare în judecată prin care reclamanta a arătat că aceștia sunt răspunzători, iar nu conducătorul auto.

În ceea ce privește reținerea prezumției puterii de lucru judecat a Încheierii penale nr. (...)/20.05.2019 a Tribunalului Militar (...) din dosar (...)/2019, raportat la art. 431 alin. 2 Cod procedură civilă, și respingerea acțiunii civile ca neîntemeiată – neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, arată că, prin Sentința nr. (...)/LP/2022, instanța a reținut că nu se poate reține autoritatea de lucru judecat a ordonanței procurorului de clasare din dosarul penal, raportat la dispozițiile art. 28 Cod procedură penală și a admis acțiunea întrucât cazul fortuit nu exonerează asigurătorul de răspundere civilă în temeiul art. 12 Legea 132/2017.

Pârâta a invocat puterea de lucru judecat a Încheierii penale nr. (...)/20.05.2019 a Tribunalului Militar (...) din dosar (...)/2019, având în vedere că în considerentele acesteia s-a reținut că asiguratul nu avea posibilitatea de a evita evenimentul rutier, aspect care privea legătura de cauzalitate, iar nu vinovăția.

Raportat la art. 28 Cod procedură penală, hotărârea penală de achitare nu are autoritate de lucru judecat în civil cu privire la vinovăție, însă dacă în hotărârea penală s-a reținut că nu există legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu, această hotărâre va avea autoritate de lucru judecat/în cazul din speță considerentele vor avea putere de lucru judecat, fiindcă legătură de cauzalitate în ce privește fapta și persoana care a săvârșit-o.

Astfel, conform acestui text de lege, hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o.

Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite.

Prin Ordonanța de clasare 03.01.2019, organul de urmărire penală a reținut că numitul (If) nu putea evita accidentul prin frânare de la limita legală de viteză de 100 km/h, iar viteza de 22,3 - 37,7 km/h (fără a se ști exact cât) cu care ar fi putut evita impactul este mult prea mică și nejustificată.

Cu alte cuvinte, a reținut implicit că nu există legătură de cauzalitate între fapta conducătorului auto și prejudiciu, însă a identificat greșit temeiul clasării drept art. 16 lit. d) Cod procedură penală (cazul fortuit), soluția corectă ar fi fost art. 16 lit. b) teza I Cod procedură penală (fapta nu este prevăzută de legea penală).

Din cauza clasării pe temei greșit (cazul fortuit, care înlătură vinovăția), instanța a reținut incidența art. 28 Cod procedură penală, însă nu a cercetat dacă prin Încheierea nr. (...)/20.05.2019 Tribunalul Militar (...) în dosar (...)/2019 a reținut că impactul nu putea fi evitat – lipsă legătură de cauzalitate.

Acest considerent are putere de lucru judecat în cauza civilă fiindcă privește fapta și persoana care a săvârșit-o, iar soluția corectă ar fi fost de respingere a acțiunii civile.

De altfel, cazul fortuit înlătură vinovăția, ori vinovăția este ultima condiție care se cercetează, ordinea fiind: existenta faptei ilicite, apoi legătura de cauzalitate, apoi vinovăția.

În ceea ce privește solicitarea de respingere a acțiunii civile ca nefondată, pentru neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale prev. de art. 1349 noul Cod civil (fapta ilicită nu există, nici legătură de cauzalitate), apelanta arată că, prin Sentința nr. (...)/LP/2022 instanța a admis acțiunea analizând doar două aspecte: existența prejudiciului reclamantei și întinderea acestuia; cazul fortuit care nu este exonerator de răspundere în temeiul art. 1351 noul Cod civil, art. 11 și 12 Legea 132/2017.

Instanța nu a reținut celelalte condiții necesare pentru antrenarea răspunderii civile delictuale: fapta ilicită și legătura de cauzalitate.

Condițiile răspunderii civile delictuale nu sunt îndeplinite întrucât, în primul rând, nu exista o faptă ilicită a conducătorului auto (If), așa cum rezultă din starea de fapt reținută prin Ordonanța de clasare 30.10.2019 dosar (...)/P/2017.

În dosarul penal nr. (...)/P/2017 a fost administrată proba cu expertiză criminalistică și s-a depus raportul nr. (...)/19.12.2018 întocmit de Laboratorul de Expertize Criminalistice (L2).

Conform raportului de expertiză, pe sectorul de drum pe care a avut loc impactul limita de viteza era de 100 km/h; viteza la impact a autovehiculului (...) a fost de aproximativ 68,2 km/h; viteza inițială de deplasare nu a putut să fie stabilită.

Așadar, nu se poate reține fapta ilicită în sensul depășirii limitei de viteză de 100 km/h pe acel tronson de drum.

Cu toate că pe acel tronson de drum era instalat indicator de avertizare cu semnificația „Animale” (sălbatice), prevederile art. 123 HG 1391/2006 nu impun limita de viteză inferioară în aceste situații; sunt expres prevăzute situațiile în care limitele de viteză sunt reduse.

Conducătorului auto nu i se poate imputa că nu a circulat cu o viteză până la limita evitării oricărui pericol, pentru că în primul rând această limită este subiectivă, și în al doilea rând, conduita preventivă nu presupune rularea în mod constant/rularea pe un întreg tronson de drum (fără măcar a se cunoaște raza de acțiune a indicatorului) cu o viteză redusă care sa permită în orice situație oprirea autovehiculul.

Aceasta cu atât mai mult cu cât prin raportul criminalistic nr. (...)/19.12.2018 s-au reținut următoarele: că viteza de evitare era cuprinsă între 22,3 - 37,7km/h, nici pe cale științifică, obiectivă, nu poate fi stabilită cu exactitate.

În această situație, nici conducătorul auto nu avea posibilitatea să cunoască viteza cu care ar putea evita un astfel de obstacol; „potrivit studiilor de specialitate, animalele sălbatice din specia cervidelor se deplasează cu viteze foarte mari, prin salturi și cu traiectorii imprevizibile”; „viteza de 22,3 - 37,7 km/h, ținând cont de condițiile de drum de la locul impactului, este mult prea mică și nejustificată.”

Un alt aspect invocat în apel în stabilirea culpei pârâtului este acela că șoferul nu a redus viteza până la limita evitării oricărui pericol.

Această reducere a vitezei până la limita evitării oricărui pericol trebuie analizată în mod obiectiv, din perspectiva a ceea ce presupune conduita preventivă.

Astfel, conduita preventivă reprezintă comportamentul participanților la trafic și are drept scop evitarea producerii accidentelor rutiere prin adaptarea modului de deplasare în condiții atmosferice nefavorabile, de drum, de vizibilitate și de intensitatea fluxului de vehicule, dar și limitarea consecințelor accidentelor dacă acestea sunt iminente.

Conduita preventivă presupune și adaptarea modului de deplasare la condițiile de drum, trafic, vizibilitate și condiții meteo, însă aceasta nu presupune că, în mod constant, în calitate de șofer ești obligat să circuli cu o viteză redusă care să îți permită în orice situație oprirea pentru evitarea oricărui pericol, ci că, în raport de împrejurările anterior menționate, trebuie să iei măsurile necesare, pentru a putea prevedea și evita eventuale accidente.

În al doilea rând, nu există o legătură de cauzalitate între fapta conducătorului auto și producerea evenimentului rutier și a prejudiciului.

Așadar, impactul nu îi poate fi imputat conducătorului auto întrucât nu i se putea impune să circule cu o viteză inferioară limitei legale, sau să circule cu o viteză de 30km/h prevăzută în situațiile de pericol conform de art. 123 HG 1391/2006.

În plus, nici în situația circulării cu o viteză de 30km/h evenimentul rutier nu putea fi evitat prin frânare, iar ocolirea nu era posibilă raportat la traiectoria imprevizibilă a animalului sălbatic, nici pe cale științifică neputându-se stabili cu exactitate viteza de evitare, aceasta fiind situată între 22,3 - 37,7 km/h.

În ultimul rând, conducătorul auto nu putea să cunoască viteza de evitare, sens în care și în situația adaptării vitezei de circulație, exista posibilitatea producerii impactului.

În concluzie, indiferent de conduita adoptată de conducătorul auto impactul tot s-ar fi produs, sens în care nu fapta conducătorului auto a cauzat prejudiciul.

În terțiar, raportat la art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, solicită schimbarea în parte a hotărârii în sensul de a dispune diminuarea despăgubirilor morale acordate, până la concurența unei sume în conformitate cu practica judiciară în materie prin aplicarea art. 22 alin. 6 Legea 132/2017.

Prin Sentința nr. (...)/LP/2022 instanța a stabilit despăgubirea morală în cuantum de 250.000 euro pentru vătămarea corporală pentru care reclamanta a necesitat 140-150 zile de îngrijiri medicale, și a pierdut în totalitate capacitatea de muncă (grad 2 invaliditate) prezentând incapacitate adaptativă de 70%.

Totodată, instanța a avut în vedere faptul că reclamanta a suferit o nouă intervenție chirurgicală în 2022, nu poate munci, socializa, nu își poate îngriji corespunzător copilul.

Apreciază că despăgubirea stabilită de instanța de fond a fost cuantificată greșit, prin raportare la soluțiile pronunțate de instanțe în cauze similare, și din cauză că nu au fost avute în vedere și criterii obiective de stabilire a despăgubirii.

Mai apoi, a solicitat ca la stabilirea despăgubirii instanța să constate faptul că invaliditatea de grad II cu incapacitate adaptativă de 70% a fost reținută prin REML nr. (...) din 02.04.2018 pentru o perioada de 12 luni, ulterior acestei perioade neregăsind la dosar o decizie asupra capacitații de muncă revizuită: „În prezent are capacitatea de muncă pierdută în totalitate având în vedere necesitatea unor intervenții chirurgicale conform recomandărilor medicului ortoped, ulterior va reevalua capacitatea de muncă.”

Consideră că despăgubirea trebuie să fie stabilită în mod echitabil și proporțional cu prejudiciul suferit, ținând seama și de criterii obiective de individualizare (nivelul de trai social, economic în plan național, sumele stabilite de instanțe în cauze similare), nu doar de criteriile subiective.

Deși contextul social-economic și nivelul general de trai al comunității nu reprezintă criterii legale pentru determinarea cuantumului despăgubirilor, aceste elemente nu pot fi ignorate la stabilirea despăgubirii, fiindcă scopul acesteia este de a alina suferința, iar nu de a încerca o acoperire, nici de a se procura mijloace materiale disproporționate în raport de nivelul de trai și mijloacele socio-economice anterioare producerii prejudiciului.

Normele eticii morale și echității interzic în principiu acordarea de despăgubiri materiale pentru daune morale, deoarece durerea sufletească este incompatibilă cu un echivalent bănesc.

Este însă justificată acordarea unor compensații morale, într-un anumit cuantum rezonabil, cuantum în aprecierea căruia instanța trebuie să aibă în vedere și criterii obiective

Conform art. 2213 noul Cod civil, asigurările obligatorii sunt reglementate de legi speciale, iar la data încheierii contractului RCA, în vigoare era Legea 132/2017, cu Norma de punere în aplicare a ASF 20/2017.

Conform art. 1 Legea 132/2017, asigurarea RCA este obligatorie, sens în care contractul este guvernat de legea specială care la art. 22 alin. 6 face trimitere la practica judiciară în materie în vederea stabilirii despăgubirilor de instanțele de judecată.

Apreciază că este necesar și util ca instanțele să stabilească despăgubirea ținând cont de practica judiciară întrucât atunci când leziunile și efectele sunt similare nu se poate aprecia că suferința ar fi mai mică sau mai mare decât dacă s-ar crea o discriminare.

În plus, în acest sens sunt și recomandările Consiliului Europei cu prilejul Colocviului de la Londra din anul 1969: Este regretabilă constatarea unei mari diferențieri la sumele acordate atât în cadrul aceleiași legislații, cât și între diversele țări membre ale Consiliului Europei.

Trebuie luate măsuri atât pe plan național, cât și pe plan european pentru a suplini lipsa de informații asupra sumelor acordate ca despăgubiri în cazuri similare.

Trebuie încurajat studiul folosirii calculatoarelor în strângerea și stocarea informațiilor în materie.

Potrivit art. 22 alin. (5) din aceeași Lege 132/2017, despăgubirile cuvenite persoanelor prejudiciate ca urmare a vătămării integrității corporale ori a sănătății persoanelor se stabilesc prin ordin comun emis de Ministerul Sănătății și A.S.F., în baza punctajului comunicat de Institutul Național de Medicină Legală “Mina Minovici” București; evaluarea despăgubirilor are în vedere un nivel mediu prezumat al suferinței îndurate de persoanele prejudiciate.

În lipsa criteriilor legale de stabilire a despăgubirii (care ar fi trebuit să existe având în vedere textul de mai sus), apreciază că practica judiciară reprezintă un reper esențial în stabilirea despăgubirilor.

Drept urmare, daunele morale trebuie să reprezinte:

- o compensație a suferințelor încercate, iar nu o încercare de acoperire a prejudiciului de natură nepatrimonială.

În vederea acordării daunelor morale este necesară nu numai analizarea prejudiciului produs, care oricum nu poate fi cuantificat, ci și analizarea unor criterii obiective (jurisprudența, nivelul de trai).

- nu o încercare de îmbogățire fără justă cauză.

Nu contestă suferințele reclamantei (R), însă înțelege să exercite dreptul la apărare, solicitând instanței să se poziționeze pe un rol obiectiv, cu îndatorirea atât de a alina suferința, cât și de a se înscrie în practica judiciară.

- nu trebuie să reprezinte o veritabilă sancțiune pentru asigurător și nu trebuie să vâneze starea de solvabilitate la infinit a asigurătorilor, conduite ce duc la o gravă destabilizare a circuitului civil (a se vedea SC Astra și Carpatica, SC City Insurance).

A învederat că din cauza fenomenului loteriei despăgubirilor (nereglementarea criteriilor concrete de stabilire a despăgubirii), mai multe societăți de asigurare au intrat în faliment, iar despăgubirile stabilite în sarcina acestora vor fi suportate de Fondul de Garantare al Asiguraților.

Însă în baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, plafonul de garantare a Fondului de Garantare a Asiguraților este 500.000 lei pe poliță (aproximativ 100.000 euro).

În concluzie, solicită instanței de judecată ca, în momentul stabilirii daunelor morale, să aibă în vedere scopul acordării despăgubiri, să aibă în vedere și criteriile obiective specificate, astfel încât despăgubirea stabilită să păstreze un grad de rezonabilitate și să îndeplinească funcția compensatorie.

Apelanta mai solicită cercetarea incidenței art. 1371 noul Cod civil, coroborat cu art. 36 OUG 195/2002, și reținerea culpei civile a reclamantei în producerea prejudiciului, cu imputarea asupra despăgubirilor stabilite prin aplicarea DICCJ nr. 12/2016.

Potrivit art. 1371 Cod civil, în cazul în care victima a contribuit cu intenție sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.

Astfel cum reiese din REML nr. (...) din 02.04.2018, mecanismul de producere a leziunilor a fost “prin lovire de corpuri dure”, iar nu prin comprimare.

Având în vedere faptul că habitaclul autovehiculului (...) nu a fost comprimat peste bancheta din spate unde se afla reclamanta, leziunile s-au produs din cauza proiectării corpului acesteia în elementele de habitaclu ca urmare a efectului de inerție.

În situația în care s-ar constata încălcarea obligației prev. de art. 36 OUG 195/2002, a solicitat reținerea incidenței art. 1371 noul Cod civil, constatarea culpei civile a reclamantei constând în participarea la producerea prejudiciului și imputarea acesteia asupra despăgubirilor stabilite prin aplicarea DICCJ nr. 12/2016.

În ceea ce privește solicitarea de respingere a penalităților de întârziere de 0,2% pe zi din a 11-a zi de la rămânerea definitivă a hotărârii până la plata efectivă, arată că, în primul rând, soluția nu este motivată nici în fapt, nici în drept, nefiind reținută o culpă a pârâtei în sensul art. 21 Legea 132/2017.

În al doilea rând, a fost încălcat principiul disponibilității prev. de art. 9 Cod procedură civilă întrucât reclamanta nu a solicitat acest accesoriu prin acțiune, în cuprinsul hotărârii neregăsindu-se mențiuni în sensul precizării cererii de chemare în judecată.

Conform prevederilor art. 9 Cod procedură civilă care consacra principiul disponibilității, obiectul și limitele judecății sunt stabilite de părți, iar nu de instanța de judecată.

De asemenea, conform art. 22 alin. 6 Cod procedură civilă, instanța urmează a pronunța o soluție cu privire la tot ceea ce s-a cerut, iar nu și cu privire la ceea ce nu s-a cerut.

Chiar trecând peste aceste aspecte, art. 14 Cod procedură civilă a fost încălcat flagrant, întrucât nici o clipă nu au fost puse în discuția părților penalitățile de întârziere și nu a dat posibilitatea pârâtei de a se apăra în fapt și în drept, de altfel nici odată cu formularea apelului pârâta nu are această posibilitate efectivă, atâta timp cât instanța nu a expus niciun argument în susținerea soluției pronunțate.

În drept, invocă textele de lege indicate în apel.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel și reclamanta (R) solicitând schimbarea în parte în sensul majorării daunelor morale acordate de instanța de fond, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului s-a arătat că, sub aspectul cuantumului daunelor morale, a considerat hotărârea primei instanței de judecată ca fiind netemeinică, aceasta pronunțând hotărârea fără a analiza în concret starea de fapt prezentată și probațiunea administrată în cauză.

Instanța de fond trebuia să arate în mod detaliat criteriile avute în vedere la stabilirea daunelor morale și nu să facă o succintă motivare prin care să arate sumar că accidentul din speță a avut urmări deosebit de grave pentru reclamantă.

Instanța s-a rezumat la a arăta succint că ar fi juste sumele acordate raportat la trauma suferită de reclamantă și consecințele ocazionate în urma accidentului.

Instanța de fond nu a analizat în concret declarațiile martorilor, deși a făcut referire la ele în motivarea sentinței, în ceea ce privește acordarea daunelor morale.

În măsura în care făcea o analiză în concret, instanța de fond observa că prin declarațiile martorilor s-au dovedit efectele suferite de către reclamantă, timpul îndelungat în care au fost resimțite suferințele, precum și modul în care evenimentul rutier a afectat viața acesteia și întregii familii.

Aceasta a fost și teza probatorie în ceea ce privește administrarea probei testimoniale, de a arăta consecințele devastatoare pe care le-a avut evenimentul, întinderea în timp a acestora, precum și intensitatea durerilor psihice și fizice lezate, pentru ca instanța de judecată să le poată valorifica în cunoștință de cauză.

La cuantificarea acestor daune, instanța trebuia să se raporteze la efectele sociale, familiale și cele din câmpul muncii, chiar instanța afirmând că niciodată reclamanta nu o să mai poate fi reintegrată în câmpul muncii.

Practic, evenimentul rutier a făcut în așa fel ca reclamanta să nu și mai poată câștiga traiul.

Acordarea daunelor morale are rolul de echivalare a acestora, în vederea respectării principiului egalității în fața legii, dar în același timp trebuie ca acestea să reflecte și situația particulară a speței deduse judecății.

Astfel, este evident că în speța de față, reclamanta este îndreptățită la acordarea unor daune morale într-un cuantum mai ridicat, față de împrejurarea în care aceasta a fost accidentată, leziunile suferite, leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 140-150 de zile de îngrijiri medicale, capacitatea de muncă este pierdută în totalitate și se încadrează în gradul de invaliditate 2, că a suferit intervenții chirurgicale în mod continuu de la producerea evenimentului rutier și că sănătatea, viața socială și familială care au fost pierdute sunt de neprețuit și greu de echivalat.

Accidentul suferit de partea civilă a avut un impact major asupra ei, aspecte care reies din înscrisurile medicale depuse la dosar, pozele care arată în mod exclusiv înfățișarea acesteia după accident, depozițiile martorilor și toate înscrisurile existente.

Pe lângă suferințele fizice și psihice suportate de partea civilă, urmare a evenimentului rutier, aceasta a fost înspăimântată și stresată de faptul că fiul ei de doar 7 ani (la momentul accidentului) va rămâne fără figura maternă, fiind esențial pentru un băiat la o vârstă așa de fragedă să o aibă pe mama sa alături.

Prin cererea de chemare în judecată a arătat că imediat după accident a fost transportată de urgență la Spitalul Județean (...), secția Ortopedie, unde a fost internată de urgență pe terapie intensivă, suferind două operații, având fractură la nivelul șoldului și a antebrațului stâng, externându-se doar la data de 22.11.2017.

Pe lângă starea care a avut-o, suferea pentru că era conștientă că i-a răpit familiei sale și în special fiului ei bucuria sărbătorilor de iarnă.

Se simțea povară pentru întreaga familie, din toate punctele de vedere și în special financiar, întrucât conștientiza că presupune anumite costuri excesive starea sa medicală care erau împovărătoare.

Când face referire la familia sa face trimitere la copilul de 7 ani și părinții ei în vârstă, care și-au dat pensia pentru ca fiica lor să fie operată și să aibă posibilitatea să meargă din nou.

La data de 08.02.2018 a fost transportată de urgență la Clinica Ortopedie pentru că semnala dureri mari la nivelul membrului inferior.

La acea dată, dr. (...) i-a extras tija deoarece era prea lungă și nu se adapta organismului, acesta fiind motivul pentru care în toată această perioadă în care era imobilizată la pat acuza și dureri infernale.

Doar după 6 săptămâni de la extragerea tijei a început să se ridice în fund și să încerce să meargă câțiva pași cu ajutorul cadrului.

Acei primi pași îi dădeau impresia că nu are șanse să-și recapete mobilitatea membrelor inferioare, dându-i stări de disperare și anxietate.

Suferințele acesteia au fost redate prin scrisoare medicală și de doctorul (...) care a prezentat că are un mers șchiopătat, că activitățile zilnice trebuie să fie reduse, că prezintă dureri mari de coloană, de șold, nu poate desfășura activități zilnice deloc, nu poate să stea în picioare, nu se poate apleca.

Un aspect esențial de care instanța de fond nu a ținut cont este faptul că reclamanta era singura persoană care se ocupa de îngrijirea și întreținerea fiului de doar 13 ani, acesta neavând tată.

Minorul suferea foarte mult pentru faptul că nu avea tată, iar faptul că a știut-o pe mama lui la terapie intensivă, că a văzut-o imobilizată la pat, că vedea că nu se poate deplasa și acuză mereu dureri este traumatizant pentru copilăria acestuia.

Urmare acestui accident nu a fost pecetluită doar viața reclamantei, accidentul marcând viața și în mod special copilăria minorului, furându-i-o și transformându-l din copilul mamei în stâlpul acesteia.

Pentru a face față cheltuielilor care-i dădeau speranța că o să revină în linii mari la cea de dinainte și pentru a-i putea asigura minorului hrana necesară, a fost nevoită să ceară persoanelor apropiate să vândă casa pe care o avea la (...).

Doar așa a putut supraviețui acelei perioade cumplite și a-i reduce minorului grijile și eforturile care le depunea pentru ea.

Din punct de vedere, subiectiv, instanța trebuie să aibă în vedere și prejudiciul estetic și cel de agrement, ambele subsumându-se categoriei mai largi a prejudiciul corporal.

Perceperea de către victimă a cicatricilor lăsate este o altă cauză a suferințele psihice.

Victima, chiar dacă este necăsătorită, conștientizează consecințele acestora, respectiv compasiunea sau dezgustul celor din jur, eventualele modificări ale condițiilor obișnuite de viață, diminuarea ori chiar suprimarea posibilităților de afirmare.

Toate aceste împrejurări au rezonanță negativă asupra victimei, în plan psihic și, nu în ultimul rând, afectiv.

Dincolo de aceste stări, partea civilă a trebuit să depășească și starea anxioasă și recalcitrantă dată de posibilitățile de deplasare care erau anevoioase, iar aspectul fizic, altădată îngrijit și frumos, era afectat de cicatrici inestetice, bandaje, etc., un aspect deloc de neglijat în situația unei victime de sex feminin, elemente ce înfrâng armonia fizică de odinioară a acesteia.

Drept urmare, instanța de control judiciar, constatând aceste împrejurări trebuie să aprecieze gravitatea prejudiciului de agrement într-o măsură ce îndreptățește victima la acordarea despăgubirilor într-un cuantum mai ridicat.

Solicită în mod expres instanței de control judiciar să observe că de la nefericitul eveniment rutier, în mod continuu reclamanta a fost supusă la intervenții chirurgicale.

Astfel a se observa că la data de 25.10.2021 reclamanta a fost internată la Spitalul Clinic „(...)” din (L3) acuzând dureri la nivelul soldului drept cu fistulă și secreție purulentă și impotență funcțională relativă.

La data de 25.10.2021 s-a intervenit chirurgical cu anestezie, practicându-se incizia și chiuretajul abcesului, debridare locală de țesut devitalizat și fistulectomie.

A fost externată după 5 zile cu tratamentul antibiotic și antialgic, anticoagulant și antiinflamator acasă.

Din Biletul emis la data de 22.12.2021 de către (...) se observă că în luna a XII-a a anului 2021 pacienta, la doar două luni de la externarea precedentă, a făcut complicații la operație și a fost internată din nou pe secția Ortopedie, pentru dureri la nivelul soldului drept, fistulă cu secreție purulentă, sindrom febril și impotență funcțională relativă.

La 14.12 a fost operată fractura col femural, drept care a fost posibil ca doar parțial să fie consolidată.

La data de 20.12.2021 a fost supusă mai multor analize pentru a se putea verifica dacă prezintă un progres clinic, iar la ieșire s-a constatat în biletul de ieșire că prezintă evoluție simptomatică lent favorabilă.

Se poate concluziona că la mai bine de un an de la evenimentul rutier, în urma intervențiilor chirurgicale, reclamanta prezenta doar o evoluție lent favorabilă.

Ulterior, la data de 26.04.2022, a fost internată la Spitalul Clinic Județean de Urgență (...), pentru 8 zile, pentru a se interveni din nou chirurgical asupra ei.

Prezenta fractură bifocală diafiză femurală dreaptă, suprainfectată, a fost necesar de urgență să se extragă tija centromedulară, abord pe vechiul focar și debridare chirurgicală montare sistem lavaj instilativ aspirativ.

Totodată, datorită faptului că, a fost suprasolicitat doar piciorul stâng, la șold și la genunchi s-au instalat dureri foarte mari, se mănâncă cartilajul, iar în timp se poate ajunge la necesitatea instalării de proteze de sold.

În raport de circumstanțele cauzei, prima instanță nu a cuantificat în mod corect daunele morale acordate acesteia.

Astfel, daunele morale acordate nu reprezintă o compensare rezonabilă și echitabilă pentru prejudiciul moral suferit.

Aprecierea trebuie făcută in concreto, de la caz la caz, în funcție de circumstanțele și împrejurările cazului dat.

În speță, din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că după accidentul de circulație, viața reclamantei s-a schimbat semnificativ, cu repercusiuni negative considerabile asupra familiei acesteia, în special asupra minorului.

Viața reclamantei s-a schimbat în totalitate în sensul că nu mai poate face nimic singură, are dureri foarte mari și este nevoită să ia foarte multe calmante.

După eveniment s-a deteriorat considerabil starea psihică în sensul că este foarte vulnerabilă, îi este frică să treacă strada chiar și însoțită, să se deplaseze singură îi este aproape imposibil și se simte tot timpul o povară pentru cei din jur.

Din declarațiile martorilor rezultă că reclamanta a fost vătămată nu doar prin traumatismele fizice suferite, ci și prin afectarea stării psihice a acesteia.

Așadar, pe lângă gravitatea prejudiciului moral, care în această cauză se situează la un nivel ridicat, pentru stabilirea indemnizației destinate reparării daunelor morale, trebuie avut în vedere și un alt criteriu, respectiv cel al echității, pentru ca indemnizația să fie justă, rațională, echitabilă, stabilită în așa fel încât să asigure o compensație suficientă a prejudiciului moral suferit.

Concluzionând, din coroborarea probatoriului administrat în cauză, se impune a se reține că partea civilă la momentul evenimentului rutier era o femeie de 33 de ani, singură și cu un copil de 7 ani în întreținere.

Reclamanta, urmare accidentului suferit, trece printr-o tulburare psihologică gravă declanșată pe fondul stresului psiho-traumatic.

Se impune a se reține și că la nivel fizic, psihic și social, calitatea vieții acesteia a scăzut dramatic.

Astfel, pe plan social și personal, înainte de producerea accidentului, reclamanta avea pe fiul său, părinții și un cerc de prieteni, desfășurând activități profesional comerciale care o ajutau să le asigure membrilor familiei cele necesare traiului și să compenseze în viața minorului lipsa figurii paterne.

Însă, ulterior, toate acestea s-au restrâns din cauza neputinței sale de a mai munci și derula activitatea care o avea.

Nu în ultimul rând, se impune a se reține intensitatea traumei psihologice resimțite de reclamantă care are un impact negativ asupra acesteia inclusiv în prezent.

Apreciază că neputința efectuării unor activități socio-profesionale a generat pentru ea stări de stres, suferințe, frustrare și neputință, precum și teama că pe viitor nu va mai putea să se descurce, neputința de a efectua lucruri minore prin casă sunt motive pentru care ea nu își poate canaliza atenția spre planuri pe termen lung.

De reținut este faptul că reclamanta și în prezent prezintă manifestări și tendințe anxioase pe fondul unor trăiri emoționale, a unor factori generatori de stres și a unor evenimente de viață marcante, care au survenit în urma accidentului rutier.

Reclamanta prezintă conflicte interioare, agitație psihomotorie anxietate împinsă spre angoasă, cu o stimă de sine scăzută și labilitate afectivă.

Prezintă stări oscilante, indecizie, confuzie, derutare-sentimentală, fiindu-i dificil să comunice cu cei apropiați.

Mai mult, tulburarea de stres post-traumatic a reclamantei se resimte în continuare din punct de vedere psiho-social.

În ceea ce privește viața de familie actuală, este una împovărătoare și stingherită, toți dorind să-și ascundă trăirile.

Trăiesc toți cei patru membri ai familiei din pensiile părinților reclamantei care, la fel, sunt sub tratament medicamentos.

Ținând cont de toate acestea, consideră daunele morale acordate părții civile, (R), modice, impunându-se admiterea apelului iar instanța de control judiciar, rejudecând cauza să dispună majorarea acestora.

Instanța de apel trebuie în mod special să aibă în vedere faptul că prejudiciul care constă în vătămarea integrității și a sănătății persoanei este o consecință a încălcării celor mai importante drepturi subiective.

Dreptul la sănătate, cel la integritate fizică și psihică sunt prerogative nepatrimoniale, intim atașate persoanei potrivit art. 58 din Codul civil.

În absența unor norme legale, care să stabilească plafoane precise de despăgubiri, instanța de control judiciar nu poate lua în considerare decât la nivel pur orientativ, hotărârile altor instanțe în cazuri similare.

Or, în susținerea motivelor de apel, arată că în cazuri similare despăgubirea acordată acesteia se ridica la un plafon mult mai mare, dacă nu de instanțele de fond, de cele de apel.

Desigur că este greu de comparat fiecare situație în parte, însă opinează că situația reclamantei, care a fost pusă să sufere de asemenea manieră, este un caz special care impune acordarea unor sume cu titlu de daune morale mult mai ridicate.

În concluzie, examinând probele atașate cauzei, solicită Curții să aibă în vedere că reclamanta a suferit un prejudiciu corporal, atât unul de agrement, cât și unul estetic, care reclamă o compensație corespunzătoare, cu scopul de a-i alina victimei, pe cât posibil, suferințele încercate, atât ca o consecință directă a vătămării, cât și pe acelea ce le va suporta în viitor, decurse din evenimentul rutier.

În drept, invocă dispozițiile art. 480 și următoarele din Codul de procedură civilă, precum și celelalte texte de lege menționate pe parcursul apelului.

Prin întâmpinarea formulată de ASOCIAȚIA JUDEȚEANĂ A VÂNĂTORILOR și PESCARILOR SPORTIVI (...) s-a solicitat, în ceea ce privește apelul formulat de (Asig. 1) SA, respingerea acestuia.

Cu privire la apelul formulat de (R), a arătat că îl lasă la aprecierea instanței.

Având în vedere că intimata nu este gestionar al fondului cinegetic din care a provenit exemplarul de cerb lovit în accidentul de circulație în discuție, apreciază că nu are nicio culpă în producerea accidentului.

Astfel, chiar dacă drumul național 79 (locația - km 90 +300 m) este linia de demarcație dintre două fonduri de vânătoare – al intimatei, pe partea stângă a drumului din direcția (...) - (...) și al Asociația de Vânătoare (...), pe partea dreaptă a drumului, trebuie observat că exemplarul de cerb a ieșit din partea dreaptă a drumului, adică de pe fondul de vânătoare al celeilalte asociații.

Chestiunea traversării șoselei dinspre partea dreaptă a direcției de mers (...) - (...) rezultă din următoarele: Procesul verbal de cercetare la fața locului din data de 13.11.2017 unde se reține că “autoturismul marca (...) cu nr. de înmatriculare (...) se afla oprit pe câmp în partea stângă a direcției sale de mers (...) în șanțul din partea stângă se găsește un animal sălbatic din specia căprior, animal ce a fost acroșat de autoturismul (...)”; Ordonanța procurorului din data de 30.10.2019 unde se reține că “impactul care a generat accidentul și vătămarea serioasă a victimelor s-a produs din cauza traversării intempestive a unui animal sălbatic și a imposibilității evitării acestuia”.

Evitarea animalului, urmată de proiectarea atât a mașinii, cât și a animalului în partea stângă, datorită intrării intempestive pe drum a animalului, se putea produce doar prin intrarea acestuia din partea dreaptă a drumului, aceasta fiind dinamica logică a producerii evenimentului.

Dacă el ar fi intrat din partea stângă și s-a fi încercat evitarea lui prin partea stângă, animalul ar fi fost proiectat în partea dreaptă a drumului.

Confirmarea faptului că animalul a provenit dintr-un alt fond de vânătoare decât al intimatei rezultă și din aceea că animalul a fost preluat de către reprezentanții unei alte asociații de vânători, respectiv Asociația de Vânătoare (...).

Intimata nu a fost înștiințată despre producerea acestui accident și nici nu a știut despre producerea acestuia, neavând nicio legătură cu cele produse în tragicul eveniment.

Chemarea intimatei în judecată s-a formulat dintr-o eroare comună rezultată din aceea că în accepțiunea generală există o singura asociație „județeană” de vânători, așa cum în mod istoric înainte de 1989 exista doar o singură asociație județeană de acest fel.

Este adevărat că intimata este continuatoarea vechii Asociații de Vânători și Pescari Sportivi (...), păstrându-și și denumirea tradițional-istorică, însă după 1989, reglementarea a permis înființarea liberă a unor asemenea asociații, astfel că în realitate în (...) sunt câteva zeci de asemenea asociații, una fiind cea de pe raza căreia a și apărut căpriorul în cauză.

Față de apelul declarat de (Asig. 1) SA, arată că se opune admiterii acestuia, cât timp, prin admiterea acestuia, s-ar putea aduce o înrăutățire a situației celorlalți pârâți, tocmai avându-se în vedere lipsa totală a vreunei culpe din partea intimatei, cât și la implicarea eronată a acesteia în cauză.

În măsura în care în urma administrării probațiunii, instanța apreciază că se impune admiterea apelului formulat de această apelantă a solicitat a se avea în vedere și susținerile intimatei arătate mai sus, întemeiate pe probe, regăsite la dosarul cauzei, care confirmă cele susținute de aceasta.

În ceea ce privește apelul declarat de apelanta (R), arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea sa, având în vedere că pretențiile inserate în cuprinsul acesteia vizează majorarea daunelor morale deja stabilite de prima instanță în favoarea sa și în sarcina pârâților (Asig. 1) SA și (Asig. 2) SA.

Prin întâmpinarea formulată de SC (Asig. 1) SA s-a solicitat respingerea ca nefondat a apelului declarat de reclamanta (R) și admiterea apelului declarat de pârâtă.

Reclamanta solicită prin apel majorarea daunelor morale acordate în cuantum de 250.000 euro pana la suma de 500.000 euro, apreciind că despăgubirea stabilită reprezintă doar o sumă modică raportat la prejudiciul încercat.

Apelul declarat de reclamantă este nefondat și argumentele invocate fie sunt nesusținute de probe, fie reprezintă afirmații care nu pot sta la baza majorării daunelor.

În primul rând, prin cererea de chemare în judecată nu au fost solicitate despăgubiri pentru prejudiciul estetic, apelul este inadmisibil în privința acestui aspect, raportat la art. 478 alin. 2 Cod procedură civilă, cu referire la obiectul cererii de chemare în judecată.

În concret, prin cererea introductivă nu se solicită despăgubiri pentru un prejudiciu estetic.

Prin raportul medico-legal nr. (...) din 02.04.2018 se reținea existența unor cicatrici pe coapsa dreaptă față lateral și pe antebrațul stâng, însă nu s-a reținut existenta unui prejudiciu estetic grav și permanent.

Mai apoi, prejudiciul estetic grav și permanent prev. de art. 194 noul Cod penal se dovedește în mod obiectiv și științific pe calea unei expertize medico-legale, iar nu pe baza unor planșe foto, întrucât pentru a se reține prejudiciul estetic, cicatricile existente trebuie să fie depresionate și deformatoare, respectiv să fie neremediabile prin intervenții chirurgicale și să conducă la alterarea simetriei regiunilor.

Contrar celor arătate, instanța a reținut dimensiunea prejudiciului reclamantei atât prin prisma efectelor medico-legale reținute prin raportul medico-legal întocmit la 01.09.2018, cât și prin prisma modului în care îi este afectată viața de familie, socială și profesională.

Totodată, a reținut suferințele fizice pe care reclamanta le-a suportat prin prisma intervențiilor chirurgicale la care a fost supusă de la data evenimentului rutier și până în prezent.

Așadar, nu doar că instanța a reținut toate aceste aspecte, ba chiar a reținut că a fost pierdută capacitatea de muncă în totalitate și reclamanta se încadrează în gradul 2 de invaliditate, cu toate ca aceasta nu avea caracter permanent, fiind constatată prin REML din 0.04.2018 și fiind supusă revizuirii într-un termen de 12 luni.

În final, nu i se poate imputa instanței de judecată faptul că nu ar fi analizat declarațiile martorilor, în condițiile în care în considerente au fost reținute aspectele esențiale declarate de aceștia, astfel încât prejudiciul încercat a fost conturat.

Arată că pierderea capacității de muncă în totalitate și cu caracter permanent nu a fost dovedită prin înscrisuri.

Pierderea capacitații de muncă și încadrarea în grad II de invaliditate au fost constatate prin raportul medico-legal nr. (...) din 02.04.2018, cu mențiunea că termenul de valabilitate este de 12 luni, având în vedere necesitatea unor intervenții chirurgicale conform recomandărilor medicului ortoped, capacitatea de muncă va fi reevaluată după expirarea termenului.

Capacitatea de muncă se evaluează de un medic specialist din cadrul Casei Județene de Pensii, instituție care va elibera o decizie care va stabili gradul de invaliditate, termenul de revizuire, cuantumul pensiei de invaliditate, și codul de boală în baza căruia a fost stabilită invaliditatea.

Mai apoi, la stabilirea despăgubirii morale nu vor fi avute în vedere prejudiciile de ordin material, sens în care solicitarea de majorare a daunelor morale cu rolul de a echivala venitul nerealizat nu poate fi primită.

Un prejudiciu nepatrimonial presupune ca victima să fi resimțit efectiv o suferință morală sau fizică.

Repararea acestui prejudiciu nu constituie o compensare economică a unei valori patrimoniale, ci repararea satisfăcătoare a lezării unui drept fundamental al personalității.

Evaluarea va consta în stabilirea unei indemnizații compensatorii menite să atenueze suferințele victimei.

În acest sens este și recomandarea Consiliului Europei cu prilejul Colocviului de la Londra din 1969: La acordarea despăgubirilor trebuie să se facă distincție între dauna materială și dauna morală.

De altfel, pentru prejudiciul patrimonial generat de pierderea capacității de muncă există dispoziții legale exprese și o modalitate concretă de stabilire a despăgubirii.

În baza aceluiași raționament, apreciază ca înstrăinarea casei din localitatea (...) nu poate sta la baza cuantificării prejudiciului moral.

De altfel, acest fapt nu poate sta nici la baza cuantificării prejudiciului material întrucât nu a fost dovedită legătura de cauzalitate cu producerea evenimentului rutier (aspect reținut și de instanța de fond, iar reclamanta nu a declarat apel în aceasta privință).

Apreciază că argumentul conform căruia instanța de fond nu a ținut cont este faptul că reclamanta era singura persoană care se ocupa de îngrijirea și întreținerea fiului de doar 13 ani (7 ani la momentul accidentului), acesta neavând tată, nu poate sta la baza admiterii apelului raportat la Decizia nr. 12/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de dezlegare a art. 1391 noul Cod civil, publicată în Monitorul Oficial nr. 498 din 4 iulie 2016 și Decizia Curții Constituționale nr. 229/28.04.2020 publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 762/29.07.2022: Dispozițiile art. 1.391 alin. (1) din Codul civil se interpretează în sensul că, într-o cauză penală având ca obiect o infracțiune de vătămare corporală din culpă, doar victima infracțiunii, care a suferit un prejudiciu, este îndreptățită să obțină o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială.

Totodată, conform prevederilor art. 69 din Legea nr. 263/2010, se află în gradul II de invaliditate persoanele care au pierdut în integralitate capacitatea de muncă, însă au capacitatea de a se auto-îngriji.

Raportat la prevederile art. 77 din aceeași lege, se acorda indemnizație pentru însoțitor doar persoanelor care au pierdut și capacitatea de a se autoîngriji, fiind încadrați în gradul I de invaliditate.

În final, nu a fost dovedită pierderea totală a capacității de muncă în mod permanent fără termen de revizuire.

Fără a contesta faptul că reclamanta a suferit un prejudiciu nepatrimonial urmare a evenimentului rutier, însă în exercitarea dreptului la apărare, arată că nu a fost constatată în mod obiectiv, pe cale științifică, existența unor tulburări psihologice.

În concret, reprezentantul convențional nu are cunoștințe în domeniul psihologic, sens în care afirmațiile nu pot fi considerate doveditoare și nu au un alt suport probator.

Solicită respingerea apelului declarat de reclamantă și admiterea apelului declarat de pârâtă întrucât suferințele fizice și psihice determinate de nefericitul accident îndreptățesc reclamanta (R) la acordarea de daune morale, însă solicită ca la stabilirea despăgubirii instanța să aibă în vedere criterii obiective de stabilire (sumele acordate de instanțe în cauze similare – art. 22 alin. 6 Legea 132/2017, nivelul de trai social, economic în plan național).

Reia argumentele invocate prin propria cale de atac.

Mai arată că, în vederea uniformizării soluțiilor pronunțate în astfel de cauze, s-a adoptat Ordinul nr. 2293/22.07.2022 pentru punerea în aplicare a art. 22 alin. 5 Legea 132/2017.

Conform art. 5 alin. 3 lit. a2 din Ordin 2293/22.07.20223, punctajul traumatologie maxim este de 200 puncte traumatice pentru starea vegetativă persistentă (SVP), sens în care, coroborat cu art. 22 alin. 5 lit. c) din Legea 132/2017, cuantumul maxim al despăgubirii în acest caz este de 204.000 euro, 1.020.000 lei ((5.100 lei pentru un punct traumatic).

Astfel, despăgubirea stabilită în cuantum de 250.000 euro este disproporționată atât față de practica judiciară în materie la care a făcut referire în apel, cât și față de cele prevăzute în Ordinul nr. 2293/22.07.2022 adoptat pentru consecvență în stabilirea despăgubirilor, și pentru realizarea efectului strict compensatoriu.

Într-o cauză recentă, prin Decizia nr. 326/14.09.2022, Curtea de Apel (...) a diminuat despăgubirile de la 150.000 euro la 25.000 euro reținând că despăgubirea are rolul de a compensa, sens în care nu se poate realiza o evaluare și o acoperire a prejudiciului.

Prin întâmpinarea formulată de (R) s-a solicitat respingerea apelului formulat de pârâtă.

Apreciază criticile aduse ca fiind nefondate și cu singurul scop ca societatea de asigurare să se sustragă de la obligațiile de despăgubire ce-i revin în urma poliței de asigurare încheiate cu asiguratul (If).

Prima critică adusă hotărârii apelate este că instanța de judecată ar fi soluționat cauza fără a intra în judecata fondului acesteia, impunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare în baza art. 480 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Apreciază ca fiind vădit nefondat acest motiv de apel întrucât, contrar celor invocate, instanța de fond a respins excepțiile invocate și a intrat în judecata fondului pentru a soluționa cauza.

Astfel, acest motiv de apel era temeinic în măsura în care una dintre excepții era admisă, iar soluția era pronunțată în baza acelei excepții, fără să mai fi intrat magistratul în analizarea fondului cauzei.

Însă, precum se poate observa, în cauză se află în situația opusă, în care, judecătorul, analizând fiecare excepție în parte, a respins-o și, urmare a analizării și judecării fondului, a pronunțat soluția atacată.

Atât pe parcursul cercetării judecătorești, cât și în momentul deliberării, fiecare excepție, argument și apărare au fost analizate în mod riguros, fapt ce a și dus ca pe parcursul cercetării judecătorești, în baza rolului activ al judecătorului, să se impună introducerea în cauză a societății de asigurare.

Motivarea soluției din cauză demonstrează, în mod logic, deplina concordanță dintre starea de fapt reținută și soluția pronunțată.

Regăsește în cuprinsul acesteia fiecare capăt de cerere, apărările părților, probele care au fost administrate, motivele pentru care unele dintre ele au fost reținute, iar altele înlăturate, excepțiile invocate, modul în care au fost soluționate și totodată, s-au arătat normele juridice care au fost aplicate.

Din cuprinsul acesteia rezultă justețea soluției pronunțate.

S-a invocat că judecătorul nu a analizat sau înlăturat cererea de reținere a puterii de lucru judecat a Încheierii penale nr. (...)/20.05.2019 a Tribunalului Militar (...) din dosar (...)/2019.

Această susținere nu poate fi reținută întrucât, precum se observă din motivarea soluției pronunțate, la fila 27, în mod clar și precis magistratul fondului a arătat raționamentele pentru care puterea de lucru judecat invocată nu poate fi reținută.

În ceea ce privește necercetarea condițiilor răspunderii civile delictuale, cu referire la fapta ilicită și legătura de cauzalitate, arată că se impune respingerea acestora pentru același considerent.

S-a arătat în mod clar că, în ceea ce privește răspunderea asigurătorului, nu se impune a se reține culpa asiguratului și că, răspunderea este incidentă și în prezența cazului fortuit.

Atâta timp cât prejudiciul s-a produs ca urmare a acțiunii, inacțiunii vehiculului asigurat, prin intermediul lucrului antrenat de deplasarea vehiculului se impune angajarea răspunderii pecuniare a societății de asigurare.

Nu se impune să se rețină o faptă ilicită în sarcina asiguratului pentru a fi atrasă răspunderea asigurătorului atâta timp cât evenimentul rutier a avut loc prin intermediul vehiculului asigurat.

Referitor la legătura de cauzalitate la fila 28 din sentința apelată s-a arătat că, potrivit raportului de expertiză medico-legală, leziunile s-au produs prin lovirea victimei de corpuri proeminente dure din interiorul unui autovehicul ce a suferit o decelerație bruscă în urma coliziunii cu un obstacol, fiind astfel dovedită în cauză legătura de cauzalitate.

Mai mult, toți martorii ascultați în cauză au arătat că leziunile suferite și starea avută la acest moment de reclamantă se datorează evenimentului rutier suferit.

În ceea ce privește acordarea penalităților de întârziere de 0,2 % pe zi începând cu a 11-a zi de prima instanță și că prin aceasta s-ar fi încălcat principiul disponibilității, arată că astfel cum reiese din cererea de chemare în judecată, precum și din considerentele hotărârii, aceasta a fost solicitată de la momentul formulării cererii de chemare în judecată și până la plata efectivă a sumelor acordate.

În atare situație, evident nu se poate reține încălcarea principiului disponibilității care prevede situația în care instanța de judecată acordă ceea ce nu s-a solicitat de părți.

Instanța de fond în mod corect a respins excepția tardivității modificării cererii de chemare în judecată prin notele scrise depuse la 14.01.2022.

Contrar celor arătate în cadrul motivelor de apel, prin notele de ședință din data de 14.01.2022, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a societății de asigurare (Asig. 1) SA, și nu a formulat o modificare a cererii de chemare în judecată, astfel cum se dorește a se arăta de către apelantă.

Mai mult, se poate observa că acțiunea inițială a fost introdusă și față de societatea de asigurare reasigurare (Asig. 2) SA, în baza poliței de asigurare pe care o avea încheiată pentru autovehiculul implicat în accident pentru asigurarea conducătorilor auto și a călătorilor în regim taxi seria ATAX, nr. (...)/ 20.02.2017.

Inclusiv prin cererea introductivă de instanță s-a avut în vedere și angajarea răspunderii societăților de asigurare, aspect pe care l-a reținut și instanța în momentul în care a făcut trimitere la motivarea acțiunii unde s-a solicitat, printre altele, și răspunderea societăților de asigurare conform normelor legale.

Acestea sunt și considerentele pentru care la termenul de judecată din data de 18.11.202 magistratul fondului, în baza rolului activ, a pus în discuție necesitatea introducerii în cauză a asigurătorului. (Asig. 1) SA, întrucât aceasta a emis polița de asigurare pentru autovehiculul condus de intervenientul forțat (If).

Toate acestea au fost necesare urmare acvirării dosarului penal și ascultării martorilor.

În atare situație, în baza art. 78 din Codul de procedură civilă, judecătorul a pus în discuție necesitatea introducerii în cauză a asigurătorului autovehiculului care a fost implicat în eveniment.

La același termen de judecată reclamanta a solicitat introducerea în cauză a acestuia, iar la data de 14.01.2022 a și formulat în scris o cerere în acest sens.

Fiind în cadrul procedurii contencioase, ca regulă generală, instanța nu poate dispune direct introducerea forțată a terțului în proces (nefiind în cazurile de excepție), ci doar va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane, atunci când raportul juridic dedus judecății o impune.

De asemenea manieră a procedat și magistratul fondului în cauză.

În măsura în care reclamanta nu solicita introducerea, se putea ajunge în situația în care acțiunea era respinsă fără să se judece fondul și fără ca hotărârea pronunțată să aibă autoritate de lucru judecat.

Mai arată și faptul că introducerea în cauză a fost făcută în termenul legal.

Potrivit art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, introducerea forțată în cauză, din oficiu, a altor persoane se dispune prin încheiere, până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanțe.

Întrucât introducerea în cauză s-a făcut anterior închiderii cercetării judecătorești, în primă instanță, nu se poate pune în discuție tardivitatea acesteia.

Apelanta invocă și faptul că prin notele de ședință din data de 14.01.2022 s-a dat o altă calificare juridică a cererii de chemare în judecată, însă instanța de control judiciar trebuie să aibă în vedere că prin acele note de ședință doar s-a solicitat introducerea în cauză a apelantei, și nu s-a indicat în vreun moment alt temei de drept.

Totodată, apelanta nu a arătat că renunță să se judece cu celelalte pârâte și că nu își mai menține temeiurile de drept invocate atât prin cererea introductivă, cât și pe parcursul cercetării judecătorești.

Pe de altă parte, în mod corect a arătat și instanța de judecată că, în măsura în care se impune, se poate da o altă încadrare în drept a cererii de chemare în judecată, de la bun început reclamanta a solicitat acordarea daunelor morale și materiale urmare a evenimentului rutier suferit și a solicitat repararea prejudiciului ocazionat.

În mod legal a arătat prin hotărârea pronunțată că în baza art.22 alin. (4) din Codul de procedură civilă poate da sau restabili calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire.

De asemenea, conform art. 152 din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabilă chiar dacă poartă o denumire greșită.

S-a afirmat în cadrul motivelor de apel că acest tip de răspundere nu a fost avută în vedere prin cererea de chemare în judecată, însă, așa cum a mai spus, prin cererea introductivă s-a solicitat și angajarea răspunderii pecuniare a societății de asigurare (Asig. 2) S.A., astfel că acest tip de răspundere a fost avut în vedere de la bun început.

(Asig. 1) SA are calitate procesuală pasivă în baza poliței de asigurare pe care o avea încheiată pentru autovehiculul condus de numitul (If), aspect necontestat de către aceasta.

În urma constatării și a instanței de control judiciar a faptului că notele de ședință din data de 14.01.2022 nu reprezintă o modificare a cererii de chemare în judecată care să fi fost tardivă, se impune a se respinge și acest motiv de apel ca fiind neîntemeiat.

Referitor la nereținerea de către instanța de fond a instituției puterii de lucru judecat a Încheierii penale nr. (...)/20.05.102019 a Tribunalului Militar (...) din dosar (...)/2019 raportat la art. 43l alin. 2 din Codul de procedură civilă, arată că, faptul că incidentul nu putea fi evitat de către intervenientul forțat (If) arată că acesta nu are vinovăție, și nu că nu există legătură de cauzalitate.

Legătura de cauzalitate este dovedită în cauză întrucât din raportul de expertiză medico-legală și din declarațiile martorilor reiese că toate vătămările reclamantei sunt consecința evenimentului rutier.

În dosarul penal nici nu s-a mai pus problema analizării raportului de cauzalitate, având în vedere că s-a concluzionat că accidentul nu putea fi evitat de șoferul auto, respectiv lipsa uneia dintre elementele constitutive ale infracțiunii.

Atâta timp cât în dosarul penal nu s-a analizat existența legăturii de cauzalitate, evident în dosarul civil nu se putea reține cu putere de lucru judecat incidența legăturii de cauzalitate.

În opoziție cu cele arătate, s-a analizat existența faptei ilicite, vinovăția și ulterior legătura de cauzalitate.

În lipsa vinovăției sub aspectul laturii penale, legătura de cauzalitate nu a mai trecut prin filtrul organelor de cercetare penală.

Așa ca și în cele mai multe cazuri, și în speță, existența raportului de cauzalitate este ușor de stabilit, legătura dintre fapta ilicită și prejudiciu fiind evidentă, clară și indiscutabilă.

Toate problemele de sănătate și incapacitatea de muncă ale reclamantei au survenit ca urmare a accidentului rutier.

În ceea ce privește soluția pe fond a cauzei, invocându-se că fapta ilicită nu există și nici legătură de cauzalitate, a solicitat și din acest punct de vedere respingerea apelului.

Se motivează din acest punct de vedere apelul pe ideea că instanța de fond a analizat doar existența prejudiciului, întinderea acestuia precum și incidența cazului fortuit care nu este exonerator de răspundere în temeiul art. 1351 din Codul civil și art. 11, art. 12 din Legea 132/2017.

Mai departe se analizează faptul că nu există o vinovăție în ceea ce privește conducătorul auto, și în atare situație nu sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii pecuniare a societății de asigurare.

Cu privire la acestea, arată că în mod clar a tranșat prima instanță aceste aspecte în momentul în care a motivat hotărârea.

Astfel, apelanta este trasă la răspundere în baza poliței de asigurare încheiate cu privire la autovehicul implicat în evenimentul rutier, autoturismul inscripționat Taxi, marca (...) nr. de înmatriculare (...).

Polița de asigurare este încheiată în baza legii speciale nr. 132/2017.

Atâta timp cât în cuprinsul acesteia se arată că pe lângă prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat ( pct. b) al art. 11 alin. 3) se acordă despăgubiri și atunci când prejudiciul produs prin fapta lucrului, când prejudiciul își are cauza în însușirile, acțiunea sau inacțiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentală a substanțelor, materialelor sau a obiectelor transportate, se impunea admiterea acțiunii fiind în prezența clauzelor contractuale, respectiv legii care îi revine poliței de asigurare.

În baza acestei legi speciale se acordă despăgubiri chiar și atunci când nu există o vinovăție a conducătorului auto, respectiv acesta nu a încălcat o regulă de circulație, însă evenimentul rutier a fost produs prin intermediul acțiunii vehiculului asigurat.

Important a se reține de către apelantă este faptul că instanța civilă nici nu mai avea cum să analizeze vinovăția/nevinovăția conducătorului auto întrucât încălca puterea lucrului judecat, respectiv a celor reținute în ordonanța de clasare.

Aspecte care au fost semnalate de apelantă însă în mod greșit, doar de maniera plauzibilă pentru aceasta.

Prin întâmpinarea formulată și prin motivele de apel apelanta nu contestă că evenimentul rutier a fost ocazionat prin intermediul autovehiculului asigurat.

Practic prin motivele de apel formulate analizează vinovăția/nevinovăția conducătorului auto, încălcând astfel puterea lucrului judecat din dosarul penal și mai mult, solicitând astfel instanței de control judiciar să o încalce.

Cu privire la ultimul motiv de apel, prin care se solicită diminuarea despăgubirilor morale, solicită instanței de control judiciar respingerea acestuia ca fiind neîntemeiat.

Prin formularea acestui motiv de apel, apelanta dorește să se ajungă la sustragerea de la obligațiile civile pe care și le-a asumat prin încheierea poliței de asigurare, respectiv de reparare în integralitate a prejudiciului ocazionat ca urmare a unui eveniment rutier prin intermediul vehiculului asigurat.

Totodată, apelanta nu se apleacă asupra suferinței reclamantei și determină obținerea unui precedent care ar avea consecințe devastatoare pentru societate, respectiv membrii acesteia.

Cu toate că și-au dorit să vadă motivele în concret pentru care apelanta apreciază că se impune diminuarea daunelor morale acordate, observă că în cuprinsul motivelor de apel nu le găsește.

De la pagina 13 și până la pagina 17 s-a făcut trimitere la diverse articole de specialitate în ceea ce privește noțiunea daunelor morale, însă, raportat la situația reclamantei nu s-au făcut trimiteri.

Sunt de acord cu toate noțiunile, definițiile și articolele de specialitate învederate, și mai mult, solicită instanțelor de judecată să le aibă în vedere la momentul analizării cuantumului, însă, revenind la petitul acestui capăt de cerere al apelului și motivele arătate, apreciază că nu este deloc motivat, impunându-se evident respingerea lui.

S-a făcut chiar trimitere la diferite soluții pronunțate în mai multe cauze, însă, având în vedere conținutul acestora, se observă că nu se pliază cu situația reclamantei, motiv pentru care instanța de control judiciar nu le poate avea în vedere.

Ulterior, în cadrul acestui motiv de apel se vine cu o apărare nouă în sensul că se impune reținerea culpei comune, respectiv că și reclamanta ar fi avut o culpă la cauzarea prejudiciului.

Spune că este o apărare nouă întrucât în prima instanță, prin întâmpinarea depusă la data de 17.02.2022, apelanta nu a arătat deloc că se impune să se constate o culpă comună, și din partea reclamantei.

Cu toate că s-a invocat o culpă și a reclamantei, nu s-a arătat în concret motivele pentru care se impune să se rețină o culpă din partea acesteia.

S-a adus în discuție faptul că din REML nr. (...) din 02.04.2018 mecanismul de producere a leziunilor a fost prin „lovire de corpuri dure”, iar nu prin comprimare.

Contrar susținerilor apelantei, în cauză nu s-a dovedit că reclamanta nu ar fi purtat centura de siguranță.

Chiar dacă ar achiesa la această afirmație, nu s-a dovedit nici că leziunile acesteia ar fi fost diferite, în măsura în care ar fi purtat.

Totodată, solicită a se avea în vedere faptul ca accidentul a fost atât de grav încât au fost necesare mașini de descarcerare.

Deci, chiar dacă nu ar fi purtat centura de siguranță, vătămările ar fi fost aceleași și nu ar fi fost o situație diferită.

Având în vedere că nu s-a analizat situația reclamantei de către apelantă și nu s-a arătat în concret de ce sumele acordate cu titlu de daune morale sunt prea mari, solicită respingerea apelului sub acest aspect.

A depus și practică judiciară unde, în spețe asemănătoare, persoane de aceeași vârstă, cu un număr apropiat de zile de îngrijiri medicale, au obținut cu titlu de daune morale sume mult mai mari.

Referitor la acordarea penalităților de întârziere de 0,2% din a 11-a zi de la rămânerea hotărârii definitive, apreciază soluția legală și temeinică.

Instanța de fond a arătat considerentele și temeiurile legale în baza cărora a dispus de asemenea manieră, astfel că cele învederate de apelantă nu pot fi luate în considerare.

Penalitățile de întârziere au fost acordate în urma cererii formulate de către reclamantă și în baza art. 21 din Legea 132/2017.

Apelanta fiind obligată la plata daunelor materiale și morale în baza hotărârii judecătorești, se impune a se menține dispozițiile instanței de fond și a se acorda penalități de întârziere de 0,2% pe zi, calculate începând cu a 11-a zi de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În drept, invocă dispozițiile art. 205, art. 480 și următoarele din Codul de procedură civilă precum și celelalte texte de lege menționate pe parcursul întâmpinării.

Examinând hotărârea apelată, prin prisma criticilor și apărărilor formulate, instanța a reținut următoarele:

Apelul formulat de pârâtă împotriva Încheierilor de ședință vizează soluția instanței de fond de a pune, din oficiu, în discuția părților, necesitatea introducerii sale în cauză, soluția de introducere a sa în cauză, în temeiul art. 78 Cod de procedură civilă, precum și soluția de respingere a excepției tardivității modificării cererii de chemare în judecată.

Din cuprinsul actelor dosarului, Curtea a reținut că, prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta a chemat în judecată, în calitate de pârâți, pe Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (...), Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcția Regională Drumuri și Poduri (...), și (Asig. 2) SA, solicitând obligarea lor la plata daunelor materiale în cuantum de 70.000 lei și a daunelor morale în cuantum de 500.000 euro, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data introducerii cererii și până la data plății efective, arătând că a fost victima unui accident de circulație în timp ce se deplasa cu un autovehicul în regim de taxi condus de numitul (If), ca urmare a faptului că acesta a lovit o căprioară care traversa drumul, iar persoanele răspunzătoare de producerea accidentului, în ceea ce privește animalele sălbatice aflate în libertate, sunt administratorul fondului cinegetic, gestionarul fondului cinegetic și societățile de asigurare.

Reclamanta a mai arătat că a formulat plângere penală împotriva conducătorului auto, însă prin Ordonanța din data de 30.10.2019 dată în dosarul nr. (...)/P/2017 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar (...) a dispus clasarea cauzei pe motiv că nu există elemente care să indice vreo culpă a acestuia, ci în speță ne aflăm în prezența unui caz fortuit, accidentul datorându-se traversării intempestive a drumului de către un animal sălbatic și imposibilității evitării acestuia.

În drept, acțiunea reclamantei a fost întemeiată pe prevederile art. 1375 Cod civil, arătându-se că răspunderea reglementată de acest text de lege este una obiectivă, fără a fi necesară dovada vinovăției persoanei răspunzătoare.

La primul termen de judecată, cel din data de 25.02.2021, instanța de fond, în baza rolului activ, a solicitat reclamantei să lămurească calitatea procesuală pasivă a primilor trei pârâți, având în vedere că nu a detaliat prin cererea de chemare în judecată aspectele pentru care i-a chemat în judecată.

Prin notele scrise depuse la dosar de reclamantă pentru termenul din 06.05.2021, aceasta și-a menținut cererea de chemare în judecată, arătând că pârâții răspund în calitate de gestionari și administratori ai fondului cinegetic al cărui proprietar este Statul român, iar pârâta CNAIR răspunde pentru că nu și-a îndeplinit obligația de a monta plase de aluminiu, bare sau garduri de protecție.

La următoarele patru termene de judecată, instanța încuviințează și administrează probe, respectiv dispune introducerea în cauză a pârâtei Asociația de Vânătoare (...) care ar fi administratorul fondului cinegetic.

Abia la al șaselea termen de judecată, cel din data de 18.11.2021, instanța pune în discuție, din oficiu, introducerea în cauză a apelantei pârâte, în calitate de asigurator RCA al conducătorului auto, în temeiul art. 78 alineat 2 Cod de procedură civilă, iar la următorul termen de judecată, cel din data de 13.01.2022, ca urmare a depunerii de către reclamantă a unor note scrise prin care arată că nu se opune la introducerea acesteia în cauză, dispune introducerea în cauză a pârâtei apelante, căreia îi comunică cererea de chemare în judecată, întâmpinările de la dosar și îi pune în vedere să formuleze o poziție în cauză.

Totodată, se pune în vedere reclamantei să formuleze în scris cererea precizată.

Conformându-se dispozițiilor instanței, reclamanta formulează la data de 14.01.2022 cererea de introducere în cauză a pârâtei, cât și conducătorului auto, în calitate de intervenient forțat, în temeiul art. 78 Cod de procedură civilă, dar și al prevederilor art. 22 alineatele 2 și 3 din același act normativ, arătând că, în temeiul art. 28 alineat 1 Cod de procedură penală, instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite, că, chiar dacă în cauza penală s-a dispus clasarea pentru că există o cauză de neimputabilitate, în prezenta cauză se poate antrena răspunderea civilă a asiguratorului persoanei vinovate de producerea accidentului, aceasta din urmă fiind vinovată în speță pentru că nu a circulat cu o viteză și atenție sporită, astfel încât să prevină intrarea în coliziune cu animalul.

Prin această precizare de acțiune, reclamanta nu indică un alt temei juridic al acțiunii.

La termenul de judecată din data de 02.06.2022, instanța de fond, respingând excepția tardivității modificării de acțiune, invocată de pârâta apelantă, reține că, în speță, a avut loc o completare a cadrului procesual, în temeiul art. 78 Cod de procedură civilă, iar aceasta nu reprezintă o modificare propriu-zisă a cererii de chemare în judecată.

Prin sentința pronunțată în cauză, instanța de fond a reținut, de asemenea, că nu este aplicabil termenul limită pentru modificarea cererii de chemare în judecată prev. de art. 204 noul Cod de procedură civilă, întrucât completarea cadrului procesual sub aspectul părților cunoaște o reglementare distinctă (în speță, art. 78 noul Cod de procedură civilă), iar în speță nu a intervenit o modificare a cererii de chemare în judecată sub aspectul cauzei, deoarece prin chiar cererea de chemare în judecată reclamanta a evocat în mod lapidar „răspunderea societăților de asigurare” conform „normelor legale”, or, fiind vorba de un accident în care a fost implicat un autovehicul asigurat RCA, acest fapt este de natură să atragă aplicarea și a normelor legale privind asigurarea RCA (Legea 132/2017).

Instanța de fond a reținut și aplicarea prevederilor art. 22 alin. 4 noul Cod de procedură civilă, conform cărora judecătorul este dator să dea sau să restabilească calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, ceea ce implică, într-un caz în care motivarea în drept este deficitară, obligația ca judecătorul să identifice instituțiile juridice aplicabile în raport de conținutul cererii de chemare în judecată.

Or, în speță, omisiunea introducerii în cauză a asigurătorului RCA a fost astfel complinită în condițiile art. 78 noul Cod de procedură civilă, cu respectarea dreptului la apărare al acestuia.

Examinând legalitatea măsurilor dispuse de instanța de fond privind introducerea în cauză a pârâtei apelante, precum și legalitatea și temeinicia soluției de respingere a excepției tardivității modificării acțiunii, măsuri luate prin încheierile de ședință atacate cu apel, menționate mai sus, Curtea de Apel a constatat că aceasta presupune nu numai analizarea strictă a prevederilor art. 78 și 22 Cod de procedură civilă, reținute de instanța de fond și a căror greșită aplicare se invocă, ci și analiza normelor de drept material care reglementează răspunderea asiguratorului RCA, astfel cum a procedat și instanța de fond.

Astfel, instanța de fond a reținut în mod corect incidența în cauză a prevederilor art. 11 alin. 3 din Legea 132/2017, forma în vigoare la data emiterii poliței RCA, conform cărora:

„(3) Indiferent de locul în care s-a produs accidentul de vehicul – pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulației publice, în incinte și în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât și în timpul staționării vehiculului asigurat, asigurătorul RCA acordă despăgubiri până la limita de răspundere prevăzută în contractul RCA pentru:

a) prejudiciul produs de dispozitivele sau instalațiile cu care a fost echipat vehiculul, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a remorcii, semiremorcii ori a atașului tractat de vehicul;

b) prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat;

c) prejudiciul produs prin fapta lucrului, când prejudiciul își are cauza în însușirile, acțiunea sau inacțiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentală a substanțelor, materialelor sau a obiectelor transportate;

d) prejudiciile provocate terților, drept consecință a deschiderii ușilor vehiculului, în timpul mersului sau atunci când vehiculul este oprit ori staționează, de către pasagerii acestuia, fără asigurarea că nu se pune în pericol siguranța deplasării celorlalți participanți la trafic;

e) prejudiciile provocate terților, drept consecință a conducerii vehiculului sub influența băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor.”

De asemenea, a reținut în mod corect incidența prevederilor art. 12 alin. 1 lit. a) din același act normativ, potrivit cărora:

„Asigurătorul RCA nu acordă despăgubiri pentru:

a) cazurile în care proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului vinovat nu are răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs:

(i) într-un caz de forță majoră;

(ii) din culpa exclusivă a persoanei prejudiciate;

(iii) din culpa exclusivă a unei terțe persoane, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 11 alin. (3) lit. d);”.

Raportat la aceste dispoziții legale, instanța a reținut în mod corect că răspunderea asiguratorului RCA intervine și în situația în care accidentul nu s-a produs din culpa conducătorului auto, ci ca urmare a unui caz fortuit, cum este cazul și în speță.

Astfel, instanța de fond a reținut că intervenirea intempestivă a căpriorului pe drumul public, în fața unui autovehicul ce rula cu viteza legală pe acel sector de drum (maxim 100 km/h) reprezintă un eveniment relativ imprevizibil și inevitabil, sens în care a concluzionat și expertiza criminalistică din dosarul penal, fiind incidente prevederile art. 1351 Cod civil, astfel că accidentul din speță s-a produs în împrejurări specifice cazului fortuit, ce exclude culpa șoferului, dar nu și răspunderea asigurătorului RCA, și care se încadrează totodată în situația de la art. 11 lit. c) din Legea 132/2017 (potrivit raportului de expertiză medico-legală, leziunile s-au produs prin lovirea victimei de corpuri proeminente dure din interiorul unui autovehicul ce a suferit o decelerație bruscă în urma coliziunii cu un obstacol), astfel că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii asigurătorului RCA.

Așadar, instanța de fond, raportat la însăși situația de fapt descrisă prin cererea de chemare în judecată și necontestată de nici una dintre părți, nici măcar de apelanta pârâtă, respectiv la împrejurările producerii accidentului, raportat la temeiul juridic indicat de reclamantă și nemodificat de aceasta pe tot parcursul judecății, a pus în dezbaterea părților, în temeiul rolului său în aflarea adevărului consacrat de art. 22 Cod de procedură civilă, calificarea juridică a faptelor deduse judecății, dispunând totodată introducerea în cauză a pârâtei, în temeiul dreptului conferit de alineatul 3 al acestui articol, în condițiile art. 78 Cod de procedură civilă.

Astfel, potrivit art. 22 Cod de procedură civilă, alineatele 2-4, (2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc.

(3) Judecătorul poate dispune introducerea în cauză a altor persoane, în condițiile legii.

Persoanele astfel introduse în cauză vor avea posibilitatea, după caz, de a renunța la judecată sau la dreptul pretins, de a achiesa la pretențiile reclamantului ori de a pune capăt procesului printr-o tranzacție.

(4) Judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire. În acest caz judecătorul este obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă.

Potrivit art. 78 alineatele 2 și 3 Cod de procedură civilă, (2) În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane.

Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond.

(3) Introducerea în cauză va fi dispusă, prin încheiere, până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanțe.

Contrar susținerilor apelantei, instanța de fond a aplicat în mod corect aceste dispoziții legale, dând cererii de chemare în judecată calificarea juridică corectă, raportat la situația de fapt și la susținerile reclamantei privind persoanele obligate de lege să îi repare prejudiciul suferit ca urmare a accidentului ce s-a produs în împrejurările unui caz fortuit, printre care și asiguratorii de răspundere, și punând în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a asiguratorului RCA pe care, însă, nu l-a introdus în cauză din oficiu, ci la solicitarea reclamantei, cu respectarea întocmai a prevederilor art. 78 Cod de procedură civilă.

Or, potrivit dispozițiilor alineatului 3 al acestui text de lege, introducerea în cauză poate fi dispusă până la terminarea cercetării judecătorești.

Acestea sunt prevederile legale incidente cauzei, și nu prevederile art. 204 Cod de procedură civilă, cum în mod corect a reținut instanța de fond, întrucât în speță nu a avut loc o modificare a cererii de chemare în judecată, nici măcar sub aspectul cauzei, care a rămas aceeași de la data introducerii acțiunii, nu a fost schimbată în răspunderea pentru fapta proprie a conducătorului auto, cum eronat susține apelanta, ci în cauză s-a dispus doar introducerea forțată, din oficiu, a altei persoane, respectiv a asiguratorului RCA, întrucât, raportat la situația de fapt și la împrejurările producerii accidentului, acesta este chemat de lege să răspundă.

Reținând că în speță nu s-a modificat cererea de chemare în judecată, nu a fost schimbată cauza acțiunii, ci s-a dispus introducerea forțată în cauză, din oficiu, a altei persoane, cu respectarea prevederilor art. 78 Cod de procedură civilă, Curtea de Apel a constatat că apelul exercitat de pârâtă împotriva Încheierilor de ședință din 25.02.2021, 18.11.2021, 13.01.2022 și 02.06.2022 este neîntemeiat și ca atare l-a respins, în conformitate cu prevederile art. 480 Cod de procedură civilă, nefiind întemeiată nici solicitarea de anulare a sentinței și de trimitere a cauzei spre rejudecare, și nici cea de schimbare în tot a acesteia, solicitare întemeiată pe aceleași motive de apel analizate mai sus și găsite ca neîntemeiate.

Contrar susținerilor apelantei, instanța de fond a arătat motivele pentru care a respins excepțiile tardivității modificării de acțiune și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, așa cum s-a reținut mai sus, atât în cuprinsul încheierilor, cât și prin sentință, astfel încât susținerile privind nemotivarea hotărârii instanței sunt neîntemeiate, la fel și solicitarea de anulare a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pe acest temei.

Premisa apelantei atunci când invocă și susține și prin apel excepția lipsei calității sale procesuale pasive este aceea că a fost menținută cauza acțiunii, respectiv răspunderea pentru fapta animalului, susținând că, în baza poliței RCA, nu se substituie în obligațiile administratorului sau gestionarului fondului cinegetic.

Într-adevăr, în condițiile în care instanța însăși a reținut că nu s-a schimbat cauza acțiunii, asiguratorul RCA nu răspunde în locul administratorului sau gestionarului fondului cinegetic.

Însă asiguratorul RCA răspunde în condițiile art. 11 alin. 3 și a prevederilor art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea 132/2017, astfel cum s-a reținut mai sus, independent de orice culpă a conducătorului auto, în situația producerii evenimentului în împrejurările unui caz fortuit, astfel încât în această calitate a fost introdusă apelanta în cauză, iar aceasta are calitate procesuală pasivă, fiind neîntemeiată și solicitarea sa de schimbare a hotărârii în sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a puterii de lucru judecat a Încheierii penale a Tribunalului Militar (...), instanța de fond a reținut că nu poate fi invocată în cauză autoritatea de lucru judecat a ordonanței procurorului de clasare din dosarul penal, raportat la dispozițiile art. 28 Cod de procedură penală.

Apelanta invocă, în primul rând, nemotivarea hotărârii sub acest aspect, susținând că nu a invocat autoritatea de lucru judecat, ci puterea de lucru judecat, și nu a ordonanței procurorului, ci a încheierii penale, întrucât, dacă temeiul clasării menționat în ordonanță este cazul fortuit, în considerentele încheierii s-a reținut că nu există legătură de cauzalitate, or, condiția privind legătura de cauzalitate are autoritate de lucru judecat, în temeiul aceluiași art. 28 din Codul penal, întrucât privește fapta și persoana care a săvârșit-o.

Solicită, în consecință, anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru că nu a fost cercetat fondul cauzei.

Instanța a constatat că susținerile apelantei privind nemotivarea hotărârii nu sunt întemeiate.

Potrivit art. 28 Cod de procedură penală, având denumirea marginală Autoritatea hotărârii penale în procesul civil și efectele hotărârii civile în procesul penal, (1) Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o.

Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite.

După cum se poate observa, însuși legiuitorul folosește noțiunea de autoritate de lucru judecat, și nu pe cea de putere de lucru judecat, aceeași terminologie regăsindu-se și în Codul de procedură civilă, la art. 430 și urm.

Așadar, nu este greșită utilizarea acestei terminologii de către instanță, cu atât mai mult cu cât, în doctrină, autoritatea de lucru judecat și puterea de lucru judecat sunt folosite, una sau alta, ca având același sens sau în sensul în care autoritatea de lucru judecat include și puterea de lucru judecat, ca unul din efectele autorității de lucru judecat.

Curtea a constatat că, prin poziția procesuală formulată în primă instanță, apelanta pârâtă a invocat prezumția puterii de lucru judecat a Încheierii penale a Tribunalului Militar (...) din dosar nr. (...)/2019, respectiv a Ordonanței de clasare din 30.10.2019 din dosar nr. (...)/P/2017, raportat la art. 431 alineat 2 Cod de procedură civilă, arătând însă că nu deține încheierea penală arătată, care nu există nici la dosarul cauzei, însă prin aceasta s-a soluționat plângerea formulată împotriva ordonanței inițiale de clasare, din 03.01.2019, pentru motivul încălcării dreptului la apărare, iar în situația în care în considerentele acesteia se regăsesc aspect legate de fondul cauzei, aceste considerente au putere de lucru judecat.

Așadar, pârâta, în primul rând, nu a făcut dovada conținutului încheierii penale raportat la care a invocat puterea de lucru judecat, deși această sarcină îi aparține, iar în al doilea rând, nu cunoaște considerentele acesteia, astfel încât nici instanța de fond nu avea cum să le cunoască, nefiind depusă la dosar, și nu avea cum să analizeze susținerile pârâtei.

Pârâta a invocat puterea de lucru judecat față de eventualitatea în care considerentele aceste încheieri s-ar referi și la legătura de cauzalitate.

În același timp, arată că prin această încheiere s-a soluționat plângerea formulată împotriva primei ordonanțe de clasare, cea din 03.01.2019, și nu cea din 30.10.2019.

Cu toate că nu a depus încheierea penală invocată la dosar, din cuprinsul Ordonanței de clasare din data de 30.10.2019 rezultă că s-a admis plângerea formulată împotriva primei ordonanțe de clasare doar pentru încălcarea dreptului la apărare, respectiv pentru neacordarea posibilității persoanelor vătămate de a studia actele de la dosar și de a formula cereri sau excepții cu privire la probele și actele de urmărire penală efectuate în cauză, astfel încât considerentele Încheierii penale nu sunt în sensul invocat de pârâtă.

În al doilea rând, pârâta a invocat puterea de lucru judecat și față de ordonanța de clasare din 30.10.2019, ordonanță cu ale cărei considerente nu este însă de acord, susținând că, deși s-a reținut cazul fortuit ca motiv de clasare a cauzei, în realitate clasarea trebuia dispusă în baza art. 16 litera b) teza I Cod de procedură penală, respectiv pentru că fapta nu este prevăzută de legea penală, având în vedere că, în opinia sa, nu există legătură de cauzalitate între fapta conducătorului auto și prejudiciu.

Așadar, pârâta solicită reținerea puterii de lucru judecat față de considerentele ordonanței de clasare, dar nu în forma în care este ea întocmită, ci în forma dorită de pârâtă.

Oricum, instanța de fond a analizat puterea (autoritatea) de lucru judecat invocată de pârâtă, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 28 Cod de procedură penală, astfel încât soluția sa este una motivată, iar excepția a fost soluționată, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 alineat 3 Cod de procedură civilă, astfel încât solicitarea pârâtei de anulare a sentinței și de trimitere a cauzei spre rejudecare este neîntemeiată.

În ceea ce privește solicitarea de schimbare în parte a hotărârii și de admitere a excepției puterii de lucru judecat invocate, Curtea a constatat că nici aceasta nu este întemeiată.

Pe lângă considerentele mai sus expuse, Curtea a constatat că premisa de la care pleacă apelanta atunci când încearcă să forțeze reținerea lipsei legăturii de cauzalitate dintre fapta conducătorului auto și prejudiciu, în temeiul considerentelor unei încheieri penale al cărei conținut nu a fost dovedit în cauză și în temeiul ordonanței de clasare din 30.10.2019 care nu are conținutul dorit de apelantă, dar pe care aceasta îl prezintă în sensul în care ar fi trebuit să fie, potrivit părerii sale, este aceea că în speță, răspunderea sa a fost antrenată pentru fapta proprie a conducătorului auto, asiguratul său RCA, și nu pentru cazul fortuit.

Or, așa cum s-a reținut mai sus, în speță nu a fost modificat temeiul juridic al acțiunii în răspunderea pentru fapta proprie a șoferului, iar răspunderea apelantei este independentă de orice culpă a acestuia.

În plus, deși instanța de fond nu a reținut autoritatea de lucru judecat a ordonanței de clasare, a reținut, în urma analizării probațiunii administrate în cauză, că accidentul s-a produs în împrejurările specifice cazului fortuit, că șoferul nu avea nici o posibilitate să evite accidentul, adică reținerile sale sunt identice cu cele din cuprinsul ordonanței de clasare față de care s-a invocat puterea de lucru judecat, context în care respingerea excepției nu are consecințe vătămătoare pentru apelantă.

În mod corect a reținut instanța de fond că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 28 Cod de procedură penală, astfel încât soluția asupra excepției autorității de lucru judecat este legală și temeinică.

În speță nu s-a formulat plângere împotriva ultimei ordonanțe de clasare și nu există o hotărâre penală definitivă a unei instanțe penale care să se impună cu autoritate de lucru judecat pe cestiunea de drept invocată de apelantă.

Însăși apelanta admite că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul legal arătat, în litera lor, însă susține fără temei că legătura de cauzalitate privește fapta și persoana care a săvârșit-o.

Apelanta mai susține că instanța de fond i-a angajat răspunderea fără a cerceta condițiile răspunderii civile delictuale, cu referire la fapta ilicită și legătura de cauzalitate, deși, arată apelanta, acestea nu au fost contestate.

Contrar susținerilor apelantei, instanța de fond a analizat împrejurările în care s-a produs accidentul și îndeplinirea condițiilor pentru antrenarea răspunderii asiguratorului, reținând că antrenarea răspunderii asigurătorului RCA nu presupune în mod necesar culpa celui ce a condus vehiculul asigurat, iar pe de altă parte, cazul fortuit nu este prevăzut în lista limitativă a cazurilor ce exonerează asigurătorul RCA de răspundere.

Instanța a reținut prevederile art. 1351 noul Cod civil, conform cărora cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs.

A reținut că imposibilitatea împiedicării nu mai este absolută, ca în cazul forței majore, ci relativă, raportat la persoana chemată să răspundă, iar intervenirea intempestivă a căpriorului pe drumul public, în fața unui autovehicul ce rula cu viteza legală pe acel sector de drum (maxim 100 km/h) reprezintă un eveniment relativ imprevizibil și inevitabil, sens în care a concluzionat și expertiza criminalistică din dosarul penal.

Prin urmare, instanța a reținut că accidentul din speță s-a produs în împrejurări specifice cazului fortuit (ce exclude culpa șoferului, dar nu și răspunderea asigurătorului RCA) și care se încadrează totodată în situația de la art. 11 lit. c) din Legea 132/2017 (potrivit raportului de expertiză medico-legală, leziunile s-au produs prin lovirea victimei de corpuri proeminente dure din interiorul unui autovehicul ce a suferit o decelerație bruscă în urma coliziunii cu un obstacol), astfel că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii asigurătorului RCA.

Hotărârea este, astfel, una motivată sub acest aspect, iar solicitarea apelantei de anulare a sentinței, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, este neîntemeiată.

Nefondată este și solicitarea de schimbare a hotărârii în sensul respingerii acțiunii, pentru greșita reținere a îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale.

Așa cum s-a reținut mai sus, susținerile apelantei pornesc de la premisa greșită cum că în speță i s-a antrenat răspunderea pentru fapta ilicită a conducătorului auto, asiguratul său, or răspunderea i-a fost antrenată indiferent de orice faptă ilicită sau culpă a acestuia, problema legăturii de cauzalitate nemaipunându-se.

În mod temeinic a reținut instanța de fond împrejurările producerii accidentului, pe baza probelor administrate, reținând că suntem în prezența unui caz fortuit, că șoferul nu avea nici o posibilitate să evite accidentul, că nu a săvârșit nici o faptă ilicită și nu este în culpă, reținând însă, în mod legal, că și în această situație, asiguratorul RCA răspunde potrivit legii, pentru acoperirea prejudiciului rezultat din accident.

În ceea ce privește solicitarea apelantei pârâte de anulare a sentinței, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pe considerentul că au fost acordate penalități de întârziere începând cu a 11-a zi de la rămânerea definitivă a hotărârii, nesolicitate, cu încălcarea principiului disponibilității prevăzut de art. 9 Cod de procedură civilă, Curtea a constatat, în primul rând, că acest motiv de apel nu este apt să conducă la aplicarea dispozițiilor art. 480 alineat 3 Cod de procedură civilă care prevede posibilitatea instanței de apel de a anula hotărârea dacă instanța nu a intrat în cercetarea fondului, or nu aceasta este ipoteza avansată de apelantă.

Cu privire la temeinicia acestei soluții a instanței de fond, Curtea a constatat că, așa cum s-a reținut mai sus, prin cererea de chemare în judecată în forma inițială, reclamanta a solicitat acordarea dobânzilor legale de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data achitării debitului.

Prin cererea de introducere în cauză a pârâtei apelante, formulată ulterior, reclamanta nu și-a modificat petitul acțiunii, însă instanța, reținând incidența în cauză a prevederilor Legii nr. 132/2017, a reținut și dispozițiile speciale ale art. 21 din acest act normativ, care se aplică cu prioritate, care prevăd penalități de întârziere începând cu a 11-a zi de la rămânerea definitivă a hotărârii, dispoziții care sunt și favorabile apelantei, atât sub aspectul momentului de la care încep să fie calculate penalitățile, față de momentul de la care ar fi curs dobânzile legale, cât, mai ales, sub aspectul cuantumului, dobânzile legale fiind într-un cuantum mai mare decât penalitățile de întârziere reglementate de art. 21 din Legea nr. 132/2017.

În consecință, nici solicitarea de schimbare în parte a hotărârii, în sensul înlăturării obligației de plată a acestor penalități nu este întemeiată.

În ceea ce privește solicitarea formulată în terțiar de către apelantă, de schimbare în parte a hotărârii în sensul diminuării cuantumului daunelor morale acordate de instanța de fond, precum și apelul reclamantei prin care se solicită schimbarea în parte a hotărârii în sensul majorării cuantumului daunelor morale solicitate, instanța a reținut următoarele:

În privința cuantumului daunelor morale acordate de instanța de fond, Curtea de apel a constatat că reclamanta a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, acordarea de daune morale în cuantum de 500.000 Euro, iar instanța de fond i-a acordat daune morale în cuantum de 250.000 euro.

Apelanta reclamantă invocă, în primul rând, nemotivarea hotărârii sub aspectul cererii privind daunele morale, considerând că instanța de fond nu a analizat probatoriul administrat în cauză, sub aspectul suferințelor fizice și psihice încercate de reclamantă, nu arătat în mod detaliat criteriile avute în vedere la stabilirea daunelor morale și a făcut o motivare succintă prin care a arătat în mod sumar consecințele ocazionate de accident.

Curtea de apel a constatat că susținerile sale nu sunt întemeiate.

Este adevărat că motivarea în fapt și în drept a soluției pronunțate este o condiție de legalitate a hotărârii, lipsa acesteia neputând fi substituită de către instanța de control judiciar, chiar dacă soluția pronunțată este confirmată de probele administrate în cauză.

Motivarea se impune pentru asigurarea legalității hotărârii în sensul explicării dispozitivului ce intră în puterea lucrului judecat, lipsa acestei motivări sau argumentarea insuficientă ori contradictorie echivalând cu o nesoluționare în fond a cauzei.

Obligația instanței de a-și motiva hotărârea are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților, punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și raționamentul logico-juridic pe care se întemeiază soluția pronunțată, neîndeplinirea acestor condiții atrăgând casarea hotărârii.

Apelanta a invocat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, sub aspectul cuantumului daunelor morale, respectiv nu au fost analizate toate probele administrate în cauză și nu au fost arătate criteriile care au stat la baza determinării daunelor acordate.

Curtea a constatat că instanța de fond a avut în vedere, chiar dacă într-o manieră succintă, toate probele încuviințate în cauză și la care face trimitere însăși reclamanta apelantă prin cererea de apel, respectiv a analizat expertiza medico-legală din data de 01.09.2018, declarațiile martorilor, actele medicale care atestă starea fizică a reclamantei și consecințele accidentului asupra sa, atât fizice, cât și psihice, astfel încât nu se poate reține că hotărârea nu este motivată sau că nu au fost analizate probele administrate în cauză.

Nemulțumirea apelantei reclamante privește cuantumul daunelor morale acordate, însă împrejurarea că instanța de fond nu a făcut o analiză detaliată a probelor administrate, astfel cum face reclamanta prin apelul său, nu înseamnă că nu le-a avut în vedere în integralitatea sa, la stabilirea cuantumului prejudiciului suferit de aceasta.

În ceea ce privește solicitările de modificare a cuantumului daunelor morale, examinând cele două apeluri formulate, Curtea de Apel a apreciat că, față de situația de fapt din speță, consecințele imediate și pe termen lung ale accidentului asupra reclamantei, suferințele fizice și psihice ce i-au fost cauzate, probate prin înscrisurile depuse la dosar, dar și prin declarațiile martorilor audiați în cauză, acestea sunt nefondate, întrucât, în prezenta speță, la cuantificarea daunelor morale solicitate, s-a ținut cont, în mod corect, nu numai de numărul de zile de îngrijiri medicale, așa cum solicită apelanta pârâtă, ci și de traumele psihice cauzate prin accident și de consecințele pe termen lung ale accidentului asupra stării fizice și psihice ale reclamantei, iar daunele morale acordate au fost în mod corect cuantificate și sunt apte să acopere aceste suferințe.

În prealabil, s-a impus a se reține faptul că invocarea de către apelanta pârâtă unei culpe comune în producerea accidentului, culpa reclamantei constând în aceea că nu ar fi purtat centura de siguranță, s-a făcut, astfel cum în mod întemeiat arată reclamanta, pentru prima dată în apel, ceea ce este inadmisibil, raportat la prevederile art. 478 alineat 2 Cod de procedură civilă, astfel încât nu au fost analizate motivele sale privind necesitatea reducerii cuantumului daunelor morale, pe acest temei.

La rândul său, apelanta reclamantă a invocat pentru prima dată în apel prejudiciul estetic și de agrement, astfel cum în mod corect arată pârâta, astfel încât nici motivele invocate de aceasta, cu privire la existența unor asemenea prejudicii nu au putut fi analizate, în considerarea acelorași dispoziții legale.

Cu privire la consecințele accidentului asupra reclamantei, imediate și pe termen lung, și suferințele fizice și psihice încercate de aceasta, nu sunt contestate cele produse imediat consecutiv producerii accidentului, însă pârâta a invocat faptul că, în ceea ce privește consecințele pe termen lung, nu s-a făcut dovada că pierderea capacității de muncă este definitivă.

Într-adevăr, în speță, cu privire la acest aspect, s-a depus doar o copie a Raportului de expertiză medico-legală întocmit în dosarul penal care constată faptul că, potrivit Certificatului Medical de Constatare a Capacității de Muncă nr. (...) din 27.08.2018, rezultă că reclamanta, la acea dată, avea capacitatea de muncă pierdută în totalitate, fiind încadrată în gradul 2 de invaliditate.

Mai rezultă că acest Certificat are termen de valabilitate 12 luni, urmând ca, ulterior efectuării operațiilor necesare, capacitatea de muncă să fie reevaluată.

Nu a fost depus la dosar acest Certificat și nici nu au fost prezentate dovezi privind următoarele evaluări ale capacității de muncă a reclamantei.

Pe baza probelor administrate în cauză, raportul de expertiză medico-legal, acte medicale, precum și declarațiile martorilor, rezultă că reclamanta a suferit prin accident leziuni corporale constând în fracturi costale, fractură de bazin, ruptură de vezică, fractură cominutivă pertrohanteriană dreaptă, fractură la ambele oase ale antebrațului stâng, fractură a coloanei vertebrale, entorsă la genunchiul drept și multiple alte leziuni minore, pentru a căror vindecare a avut nevoie de 140-159 de zile de îngrijiri medicale, fiind supusă mai multor intervenții chirurgicale, unei perioade lungi de imobilizare la pat, de jumătate de an, cu toate consecințele ce decurg din aceasta, precum și unei perioade lungi de recuperare ce a presupus să învețe să meargă din nou, o lungă perioadă de timp a purtat cârje, iar nici în prezent starea sa fizică nu este similară celei dinainte de producerea accidentului, având nevoie de sprijin la mers și prezentând încă un mers șchiopătat.

Este evident, date fiind leziunile grave suferite, precum și cele reținute cu privire la urmările accidentului, că reclamanta nu va mai putea să revină la starea de sănătate fizică de dinainte de producerea accidentului, însă nu există la dosar date privind capacitatea sa de muncă din prezent.

Totuși, martorii au declarat că reclamanta nu lucrează nici în prezent, și-a pierdut locul de muncă pe care îl avea la data producerii accidentului, și se descurcă foarte greu, având nevoie de împrumuturi, cu atât mai mult cu cât are un copil minor în întreținere, astfel încât, chiar dacă nu există dovezi medicale privind capacitatea sa de muncă din prezent, se poate reține că reclamanta și-a pierdut total sau aproape total capacitatea de muncă.

De altfel, martorii au declarat că nu poate să stea mult în picioare, se deplasează cu greu de la locuință până la mașină, poate face doar câțiva pași, merge greu, șchiopătat, obosește repede și are nevoie de calmante și în prezent, context în care este evident că reclamanta nu poate să presteze muncă fizică.

Este evident că leziunile cauzate prin accident i-au provocat reclamantei suferințe fizice cumplite, ca și multiplele operații de care a avut nevoie pentru vindecare și recuperare, martorii înșiși declarând că avea dureri puternice inclusiv consecutiv intervențiilor chirurgicale, apelând de nenumărate ori la servicii medicale de urgență.

De asemenea, rezultă că durerile nu au contenit nici în prezent, chiar dacă nu mai au aceeași intensitate, reclamanta fiind însă nevoită să apeleze la calmante.

Sub aspectul suferințelor psihice încercate, acestea, de asemenea, au fost și sunt puternice, reclamanta având vârsta de 33 de ani la data producerii accidentului și un copil de 7 ani pe care îl creștea singură.

A avut nevoie de îngrijirea permanentă a unei persoane, în primele 6 luni de la producerea accidentului, cât a fost imobilizată la pat, purtând scutece, fiind evident că nu și-a putut îngriji nici copilul de care, de asemenea, s-au ocupat alte persoane.

Reclamanta și-a pierdut locul de muncă, ca urmare a accidentului, fapt ce a condus la imposibilitatea procurării mijloacelor materiale necesare traiului, împrejurări care i-au cauzat sentimente de neputință și un stres profund.

Din declarațiile martorilor rezultă că reclamanta s-a izolat de oameni după accident și nu socializează nici în prezent.

Este evident că reclamanta a trăit puternice sentimente de insecuritate pentru integritatea ei fizică și psihică, dar și pentru copilul său minor, a avut stări emoționale de neliniște accentuată, teamă față de viitor, îngrijorare și sentimentul de pierdere a controlului asupra vieții, tendința de retragere din viața socială.

Suferințele psihice ale reclamantei au fost accentuate și de faptul că al său copil minor a fost afectat psihic, având nevoie la rândul lui de susținere din partea mamei pentru a se adapta noii situații, cu atât mai mult cu cât a fost nevoit să își ajute mama în unele situații.

Așadar, dincolo de durerile fizice resimțite de reclamantă, în perioada ce a urmat accidentului, reclamanta a fost supusă și unei puternice suferințe psihice, fiind obligată să facă față și suferinței psihice a copilului său.

Reclamanta a rămas cu infirmități fizice, iar leziunile fizice suferite sunt de natură să îi afecteze toată viața.

Nu pot fi ignorate suferințele fizice și psihice suferite în perioada următoare producerii accidentului, intensitatea lor, și nici faptul că acestea au continuat să o afecteze o perioadă lungă de timp.

În mod evident, suferințele fizice și suferințele psihice resimțite de reclamantă pe plan personal au afectat și viața sa familială, profesională și socială, aspect care rezultă și din declarațiile martorilor audiați în cauză.

Raportat la aceste suferințe, Curtea de Apel a apreciat că suma acordată de instanța de fond reclamantei, cu titlu de daune morale, nu se impune a fi majorată, dar nici micșorată, fiind aptă a oferi reclamantei o compensație bănească justă pentru suferințele fizice și psihice încercate.

În privința Ghidului pentru soluționarea daunelor morale, elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, în caz de vătămare corporală, și practica judiciară în materie de daune morale, Curtea de Apel a constatat că acestea nu sunt obligatorii pentru instanță și nu reprezintă izvor de drept.

Pentru considerentele reținute mai sus, Curtea de Apel a constatat netemeinicia apelurilor declarate în cauză, acestea fiind respinse, în temeiul art. 480 Cod de procedură civilă, fără a fi acordate cheltuieli de judecată.

(Decizie redactată și rezumată de judecător Alina TITERLEA)