Decizie nr. 332 din 10.11.2022

Apel.

Pretenții decurgând din accident de circulație.

Apel exercitat de asigurator.

Data de la care acesta datorează penalitățile de întârziere prevăzute de art. 21 din Legea nr. 132/2017, în situația nesoluționării cererii de acordare a despăgubirilor formulată de persoana prejudiciată, în termenul de 30 de zile prevăzut de acest text de lege.

Interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 132/2017.

Netemeinicia apelului.

Imposibilitatea reducerii cheltuielilor de judecată reprezentate de taxa judiciară de timbru care nu a fost datorată la valoare, chiar dacă acțiunea a fost admisă în parte, precum și caracterul indivizibil al cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul de avocat

- art. 21 din Legea nr. 132/2017

- art. 453 alineat 2 Cod de procedură civilă

Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă

Decizia nr. 332 din 10 noiembrie 2022

Prin Sentința nr. (...)/LP/19.04.2022, Tribunalul (...) a admis în parte cererea formulată de reclamantul (R) domiciliat în (...) cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură în (...), în contradictoriu cu pârâta (Asig.) SA cu sediul în (...), J(...), CUI (...) și cu intervenientul forțat (I.f.) domiciliat în (...) și în consecință:

A obligat pârâta (Asig.) SA la plata către reclamantul (R) a sumei de 362,93 lei cu titlu de daune materiale și 120.000 lei daune morale, precum și la plata penalităților de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire, penalități de întârziere calculate de la data introducerii prezentei acțiuni până la plata integrală a despăgubirilor acordate.

A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

A respins ca nefondate celelalte pretenții.

Pentru a hotărî în acest sens, tribunalul a reținut următoarele:

În speță, reclamantul (R) a învestit instanța cu acțiune în despăgubiri materiale și morale, formulate în contradictoriu cu pârâta SC (Asig.) SA și cu intervenientul forțat (I.f.), fiind invocate prevederile art. 192 Cod procedură civilă, art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1385, art. 2199, art. 2224 Noul Cod civil, Norma nr. 20/2017, Legea nr. 132/2017.

În data de 21.02.2020, în jurul orelor 19:12, intervenientul forțat (I.f.) a condus autoturismul marca (...) cu nr. de înmatriculare (...), pe DN 79 în afara localității (L1), jud. (J) din direcția (A) – (B), iar la km 52+600 m, a efectuat fără a se asigura corespunzător o manevră de depășire a autoutilitarei marca (...) înmatriculată în Grecia cu numărul (...) în cuplu cu semiremorca (...) cu nr. (...) care era condus regulamentar în aceeași direcție de numitul (N) de 62 ani, cetățean grec, posesor PC categ.

B, C, D, E din anul 1976 eliberat de autoritățile din Grecia, a pătruns pe contrasens, iar când era în paralel cu ansamblul de mai sus, a observat că din sensul opus se apropie un alt autoturism, moment în care a frânat, a încercat să reintre pe banda sa, a intrat în coliziune cu semiremorca, după care a fost proiectat pe contrasens unde a lovit frontal autoutilitara marca (...), cu nr. (...) condusă regulamentar de reclamantul din prezenta cauză, (R).

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a intervenientului forțat (I.f.) și vătămarea corporală gravă a reclamantului (R)

În data de 21.02.2020 prin Ordonanța IPJ (J) în temeiul art. 305 alin.1 și 2 Cod procedură penală se dispune începerea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. și ped. de art. 196 alin. 2, 3, 4 Cod penal.

Prin Referatul din 10.07.2020 întocmit de IPJ (J) se reține faptul că accidentul s-a soldat cu vătămarea corporală a numiților (I.f.), conducătorul autoturismului marca (...) cu nr. de înmatriculare AR-(...) și (R) conducător auto marca (...) cu nr. de înmatriculare IF-(...) care a depus plângere penală prealabilă împotriva făptuitorului iar conform certificatul medico-legal cu nr. (...)/If/61 din data de 04.03.2020 rezultă faptul că are leziuni ce necesită pentru vindecare 60-70 de zile de îngrijiri medicale.

S-a stabilit că în ceea ce privește culpa în producerea accidentului, îi revine în exclusivitate conducătorului auto (I.f.) care a încălcat prevederile art. 120 alin. 1 lit. j) din HG nr. 195/2002 rep. (se interzice depășirea vehiculelor când din sens opus se apropie un alt vehicul, iar conducătorul acestuia este obligat să efectueze manevre de evitare a coliziunii).

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 315 alin. 1 lit. b) Cod procedură penală rap. la art. 16 alin. 1 lit. b) Cod procedură penală s-a propus clasarea cauzei privind sesizarea din oficiu a organului de cercetare a poliției judiciare din cadrul IPJ (J) – Serviciul Rutier pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. și ped. de art. 196 alin. 2, 3 și 4 din Codul penal, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Prin Ordonanța din 28.07.2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria (L2) – dosar nr. (...)/P/2020 – în temeiul art. 315 alin. 1 lit. b) Cod procedură penală rap. la art. 16 alin. 1 lit. b) Cod procedură penală s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 alin. 2, 3 și 4 din Codul penal, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În ceea ce privește leziunile și vătămările corporale suferite reclamantul (R), din înscrisurile depuse în probațiune, instanța a reținut următoarele:

Conform Certificatului medico-legal nr. (...)/If/61 din 04.03.2020 întocmit de SJML (J), reclamantul a suferit leziuni ce s-au produs prin mecanism de flexie/extensie a coloanei vertebrale precum și lovirea victimei de părțile proeminente dure, din interiorul unui autovehicul ce a suferit o decelerație bruscă, în urma coliziunii cu alt autovehicul în condițiile stabilite de ancheta poliției rutiere de la fața locului.

Leziunile necesită 60-70 de zile de îngrijiri medicale.

La termenul de judecată din data de 05.04.2022 reclamantul a depus completarea la Certificatul medico-legal nr. (...)/II/61 din 04.03.2020 întocmit de SJML (J), din concluziile căruia instanța a reținut că s-au majorat la 80 zile numărul de îngrijiri medicale, calculate de la data traumatismului.

Autoturismul marca (...) cu nr. de înmatriculare (...), condus de intervenientul forțat (I.f.), era asigurat prin Contractul de asigurare de răspundere AUTO RCA seria RO/16/H16/DV nr. (...) din 12.11.2019, pentru perioada 13.11.2019 - 12.05.2020 încheiat între asiguratul (I.f.) și asiguratorul (Asig.) SA, conducător auto declarat fiind menționat (I.f.).

În speță, este de reținut faptul că, autoturismul marca (...) cu nr. de înmatriculare (...), condus de intervenientul forțat (I.f.) era asigurat la societatea pârâtă, conform poliței atașate.

De asemenea, este de necontestat împrejurarea că, reclamantul a suferit leziuni în urma accidentului rutier pentru vindecarea cărora au fost necesare un număr de 80 zile de îngrijiri medicale, calculate de la data traumatismului.

Accidentul s-a produs din culpa exclusivă a conducătorului auto (I.f.) care a încălcat prevederile art. 120 alin. 1 lit. j) din HG nr. 195/2002 rep. conform căruia “Se interzice depășirea vehiculelor: ... ... ... j.) când din sens opus se apropie un alt vehicul, iar conducătorul acestuia este obligat să efectueze manevre de evitare a coliziunii”, așa cum rezultă din Ordonanța din 28.07.2020 a Parchetului de pe lângă (L2) - dosar nr. (...)/P/2020.

Așadar, nu poate fi negată obligația pârâtei de a plăti despăgubiri pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde potrivit legii, față de reclamant, ținând cont de accidentul de circulație în care a fost implicat autoturismul asigurat la pârâtă.

În ceea ce privește daunele materiale, pârâta nu a fost de acord cu plata unor sume, iar în ceea privește daunele morale a solicitat reducerea acestora la un cuantum rezonabil raportat la circumstanțele reale ale cauzei.

Cu privire la daunele materiale solicitate, având în vedere înscrisurile depuse în probațiune (chitanțe și bonuri fiscale) instanța a reținut că aceste cheltuieli sunt reale, necesare și au fost dovedite în limita sumei de 362,93 lei.

La acordarea acestei sume instanța a reținut că bonurile și chitanțele depuse atestă efectuarea examinărilor în vederea constatării leziunilor și de achiziționare a medicamentelor.

Analizând capătul de cerere privitor la daune morale, instanța a reținut că daunele morale se pot acorda pentru prejudiciile nepatrimoniale, care nu pot fi evaluate în bani, deci cu conținut neeconomic și care rezultă din atingerile și încălcările drepturilor personale nepatrimoniale.

Asemenea consecințe pot fi durerile fizice și psihice, atingerile aduse onoarei, cinstei, demnității, prestigiului sau reputației unei persoane etc.

Prejudiciul moral suferit de reclamant este dat gravitatea leziunilor suferite, leziuni ce au necesitat intervenție chirurgicală, spitalizare dar și tratament postoperator și de recuperare, toate necesare pentru refacerea stării de sănătate.

Instanța a reținut că durerile, suferințele reclamantului, cauzate prin accidental rutier din data de 21.02.2020 nu pot fi reparate pecuniar, însă prin acordarea de despăgubiri bănești, acesta se poate distanța în oarecare măsură de grijile financiare cotidiene, poate obține un climat plăcut în cămin și satisfacții de ordin moral, susceptibile de a-i alina suferințele psihice.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, instanța a avut în vedere pe de o parte ca acesta să nu aibă un caracter pur simbolic, ci să fie în măsură să amelioreze efectiv condițiile de viață ale reclamantului implicat în accidentul rutier, ameliorare prin procurarea unor satisfacții morale, urmând a se avea în vedere și gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii și valoarea protejată, însă, în același timp, acordarea unor sume de bani cu titlu de despăgubiri morale nu trebuie să depășească sfera unor compensații destinate a alina suferința psihică și nici să conducă la îmbogățirea fără just temei a persoanei îndreptățite.

Pentru aceste considerente, chiar dacă instanța nu poate repara răul produs prin fapta ilicită, a apreciat că o reparație echitabilă s-ar putea realiza prin obligarea pârâtei la plata unor sume cu titlu de daune morale.

Pentru motivele arătate, a admis în parte cererea formulată de reclamantul (R) în contradictoriu cu pârâta (Asig.) SA și cu intervenientul forțat (I.f.) și în consecință a obligat pârâta (Asig.) SA la plata către reclamantul (R) a sumei de 362,93 lei cu titlu de daune materiale și 120.000 lei daune morale, precum și la plata penalităților de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire, penalități de întârziere calculate de la data introducerii acțiunii până la plata integrală a despăgubirilor acordate.

Totodată, în temeiul prevederilor art. 453 Cod procedură civilă, care prevăd ca fundament pentru acordarea cheltuielilor de judecată culpa procesuală, a obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.900 lei, reprezentând onorariu avocațial și taxa timbru.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel (Asig.) SA, prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să dispună admiterea apelului, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul reducerii cuantumului daunelor morale, respingerii capătului de cerere privind penalitățile și reducerii cheltuielilor de judecată acordate.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, a arătat că la cuantificarea daunelor morale instanța de fond a avut în vedere numai criterii generale, fără a analiza, concret, urmările accidentului asupra reclamantului.

Astfel, instanța de fond nu a ținut seama de faptul că reclamantul nu a suferit o invaliditate permanentă sau temporară, nu a pierdut vreo funcție sau un organ, iar viața nu i-a fost pusă în pericol, motiv pentru a solicitat cenzurarea despăgubirilor acordate.

Reclamantul nu a făcut dovada producerii prejudiciului estetic invocat.

Un criteriu deosebit de relevant este localizarea acestor leziuni, o altă chestiune importantă legată de cicatrici fiind dimensiunea acestora.

Aceasta trebuie avută în vedere, împreună cu localizarea, pentru stabilirea caracterului de prejudiciu estetic și pentru determinarea gravității acestuia.

Totodată, față de concluziile raportului de expertiză medico-legală, reclamantul nu a rămas cu sechele sau alte urmări ireversibile.

Astfel, potrivit Ghidului pentru soluționarea daunelor morale, elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, media despăgubirilor acordate este de 474 lei/zi. Documentul menționat rămâne un instrument util în cuantificarea daunelor.

Referitor la lipsa motivării sentinței, în privința penalităților de întârziere, apelanta a solicitat să se observe faptul că sentința este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 425, lit. b) Cod procedură civilă.

Instanța a admis capătul de cerere accesoriu, fără a motiva această soluție, deși avea obligația să examineze fiecare pretenție și apărare în parte, pe baza cererii formulate.

Motivarea hotărârii trebuie să faciliteze controlul din partea instanțelor superioare, care trebuie să cunoască temeiurile pe care se sprijină hotărârea atacată și să decidă dacă este legală și temeinică.

Instanța de fond avea obligația legală să indice motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa și care au condus la admiterea capătului de cerere.

În speță, apelanta a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile obligării la plata penalităților, având în vedere art. 21, alin. 4 din Legea nr. 132/2017, conform căruia „despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurator, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească”.

În primul rând, așa cum a arătat, apelanta nu datorează penalități doar pentru că a oferit o sumă mai redusă decât cea dorită de reclamant.

Or, a solicitat să se observe faptul că, nici până la acest moment, nu a fost stabilit un asemenea sistem de evaluare, iar în cazul pretinselor traume psihice, reclamantul nu a depus înscrisuri.

În speță, daunele nu au caracter cert în această fază, întrucât nu sunt individualizate și cuantificate prin documente.

Prejudiciul este evaluat sub forma unei sume de bani abia prin hotărâre judecătorească, doctrina arătând că nu există o obligație bănească în sarcina debitorului încă de la data cauzării prejudiciului.

Este necesar să se facă distincția dintre ceea ce este paguba suferită și valoarea acesteia.

Prejudiciul constituie premisa răspunderii care generează un drept inform la reparație.

Prin pronunțarea hotărârii, dreptul abstract la reparație se transformă într-o creanță certă, lichidă și exigibilă, expresie juridică a prețuirii în bani a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită (Răspunderea civila contractuală în noul Cod civil, Monna-Lisa Belu Magdo, Ed.

Hamangiu, pag. 334; Liviu Pop, Curs de drept civil, Obligațiile, Ed.

Universul juridic).

În acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ, prin Decizia nr. 538/2019, reținând că sancțiunea plății unor penalități de întârziere nu poate fi aplicată decât dacă există o culpă în întârzierea plății despăgubirilor pentru un prejudiciu devenit cert, lichid și exigibil.

În speță, despăgubirile s-au realizat în cadrul procesului, ca efect al probatoriului administrat.

A mai considerat apelanta că sentința a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 453, alin. 2 Cod procedură civilă.

Temeiul acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală, iar, în speță, cererea de chemare în judecată a fost admisă în parte.

Prin urmare, instanța de fond trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 453, alin. 2 Cod procedură civilă, referitoare la limita în care urmează să fie obligate părțile la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 466 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul (R) a invocat/solicitat, pe cale de excepție, admiterea excepției tardivității apelului, iar pe fondul cauzei respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate.

Din ansamblul probelor administrate reiese că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, prejudiciul suferit de către reclamant precum și legătura de cauzalitate.

În privința daunelor morale solicitate, intimatul a arătat că a fost internat pe secția de neurochirurgie unde a fost imobilizat la pat, i-a fost montată o sondă urinară și i s-a administrat tratament.

La data de 25.02.2020 s-a intervenit chirurgical și s-a practicat spondilosinteză coloană lombară L3-L4-L5 prin abord posterior cu fixare transpediculară bilateral sub ghidaj fluoroscopic material titan compatibil RMN (trusă Tita Med 2 tije 70 mm, 6 șuruburi tip locking).

Această intervenție chirurgicală a avut un grad de risc extrem de ridicat, deoarece una din vertebre era tasată iar orice fragment din aceasta putea străpunge măduva spinării.

Până la data de 01.03.2020 reclamantul a fost imobilizat la pat, fiind asistat de personalul medical și de familie, deoarece reclamantului i-a fost interzisă efectuarea oricărei mișcări, inclusiv alimentația se realiza cu alimente semilichide administrate cu paiul.

La data de 03.03.2020 reclamantul a fost externat cu următoarele recomandări: pansament zilnic, suprimarea firelor de sutură 14 zile postoperator, mobilizare progresivă și recuperare a mersului și posturală prin centre specializate de fiziokinetoterapie, control periodic la o lună, 3 luni și respectiv 6 luni postoperator, dispensarizare neurochirurgicală și balneofizioterapie și recuperare teritorială.

După externare a urmat o perioadă de 3 luni în care reclamantul a fost nevoit să se deplaseze numai cu ajutorul cadrului și asistat de familie, posibilitățile de mișcare au fost extrem de limitate atât datorită durerilor fizice cu care se confrunta dar și datorită recomandărilor medicale.

Așa cum i s-a pus în vedere, reclamantul a început recuperarea medicală, iar în perioada 18.05 - 29.05.2020 la Spitalul Clinic Municipal „(...)” (L3) a urmat 10 ședințe de masaj relaxant la nivelul șoldurilor, coapselor și coloanei lombare, kinetoterapie, laser.

Totodată, i s-a pus în vedere că va fi necesar să urmeze acest tratament recuperator de două ori pe an.

Din certificatul medico-legal nr. (...) din data 04.03.2020 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală (J) rezultă că reclamantul a necesitat 60-70 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații, iar la data de 16.06.2020 a fost emisă o completare la certificatul medico- legal din care rezultă că acesta a necesitat 80 zile de îngrijiri medicale.

Din înscrisurile depuse în probațiune s-a dovedit faptul că reclamantul a fost în concediu medical timp de 180 zile, perioadă în care a fost inapt de muncă și s-a confruntat cu dureri fizice de mare intensitate.

Au fost momente în care a trăit cu teama că nu va mai reveni niciodată la situația anterioară accidentului și că va prezenta pentru totdeauna deficiențe de mobilitate, lucru care din păcate s-a și întâmplat.

Martorul (M) prin declarația dată în fata instanței de judecată a confirmat că perioada de recuperare a fost una lungă și extrem de dificilă precum și faptul că nici în prezent reclamantul nu este în totalitate recuperat, acesta urmează în continuare periodic proceduri de recuperare, are în continuare dureri la nivelul coloanei vertebrale, iar mișcările acestuia sunt extrem de limitate.

Acesta a revenit la locul de muncă, însă întâmpină dificultăți deoarece din cauza durerilor este necesar să efectueze pauze de condus din oră în oră, iar autoturismul are instalat un tahograf ce înregistrează aceste opriri nejustificate pentru angajatorul său.

Pentru acest motiv reclamantului nu i se mai repartizează curse pe distanțe lungi sau deplasări externe, lucru care a generat diminuarea semnificativă a veniturilor salariale.

Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere faptul că în urma accidentului suferit, reclamantul a rămas cu o cicatrice postchirurgicală de 20 cm în regiunea lombară, și două cicatrici transversale postchirurgicale de 1 cm fiecare, ceea ce îi va aminti pentru tot restul vieții de trauma suferită.

Intimatul a mai subliniat faptul că la momentul accidentului reclamantul avea doar 49 de ani, era o persoană tânără, activă, era pilonul de stabilitate al familiei.

După acest nefericit eveniment viața reclamantului s-a schimbat radical, în sensul că în prezent este nevoit să ceară ajutorul soției sau a celor din jur pentru orice activitate care presupune efort fizic, nu se mai poate bucura de hobbyurile pe care le avea și mai mult suportă zilnic durerile fizice și disconfortul aferent leziunilor la coloana vertebrală.

Este extrem de frustrant pentru reclamant să se vadă pus în situația în care chiar și pentru activități cotidiene frecvente (cumpărături), să fie soția cea care pune sacoșele în mașină și le transportă până la etaj, el nefiind capabil să o ajute.

În mod evident aceste situații creează un complex de inferioritate și sentimentul de inutilitate.

Așadar prejudiciul pe care reclamantul l-a suferit nu se concretizează numai într-un prejudiciu patrimonial, ci și într-un prejudiciu nepatrimonial determinat de caracterul ireversibil al vătămării, care l-au împiedicat și îl împiedica să mai participe la o viață socială normală și de a se bucură efectiv de beneficiile acestei participări.

Acordarea daunelor morale pentru acoperirea integrală a prejudiciului i-ar permite reclamantului crearea unei ambianțe care să înlocuiască cât de puțin acele posibilități de viață familială și socială pe care omul pe deplin sănătos le are.

Cu privire la penalitățile datorate de către pârâtă intimatul a arătat că, în speță, reclamantul a solicitat în data de 07.08.2020 plata despăgubirilor către S.C. (Asig.) S.A., în calitatea sa de asigurător RCA, anexând toate documentele necesare stabilirii prejudiciului și a persoanei responsabile de producerea accidentului.

Raportat la faptul că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile în termenele prevăzute la art. 21 din Legea 13/2017, a solicitat să se constate reaua credință a acesteia și să se dispună obligarea la plata penalităților începând cu data introducerii acțiunii și până la data plății efective a despăgubirilor.

Potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, pârâta datorează penalități de întârziere pentru toată perioada cuprinsă între data la care ar fi trebuit să răspundă/să plătească și data achitării efective a despăgubirilor către reclamantă, motiv pentru care solicită obligarea la plata penalităților începând cu data introducerii acțiunii și până la data plății efective a despăgubirilor.

Dispozițiile aceluiași articol obligă asigurătorul ca în termen de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire de către asigurat ori de către partea prejudiciată, fie să răspundă cererii părții solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedește răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat, fie să notifice părții prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire.

De asemenea, alin. 2 prevede în mod expres, faptul că dacă în termen de 30 de zile de la depunerea cererii de despăgubire de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părții prejudiciate respingerea pretențiilor de despăgubire, precum și motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii.

Conform art. 21 alin. (5) din Legea-cadru antemenționată, pentru nerespectarea obligațiilor se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.

Această penalitate este datorată nu numai în cazul în care asigurătorul nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute, ci și dacă le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea.

Astfel, pârâta datorează penalități de întârziere pentru toată perioada cuprinsă între data la care ar fi trebuit să răspundă/să plătească și data achitării efective a despăgubirilor către partea vătămată.

Examinând sentința apelată, raportat la motivele de apel invocate, Curtea a apreciat că apelul este nefondat.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate reclamantului de prima instanță, trebuie reținut că, operațiunea de cuantificare a daunelor morale nu este supusă unor criterii legale de determinare, iar în absența unor asemenea criterii, acestea sunt stabilite de instanța de judecată în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului auto, importanța valorilor lezate acesteia, în ce măsură au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite, în ce măsură i-a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc de instanța de judecată prin evaluare.

În acest scop, pentru ca evaluarea să nu fie una subiectivă ori pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei, în cazul vătămărilor aduse persoanei este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită de pârât, precum și de toate consecințele acesteia, așa cum rezultă din actele medicale ori de alte probe administrate.

De asemenea, referitor la acordarea daunelor morale, stabilirea acestora trebuie să aibă în vedere principiul echității.

Astfel, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Tolstoy Miloslovsky c.

Regatul Unit), nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit.

Pentru acest motiv, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Aplicând acest principiu al proporționalității, instanța este obligată să se raporteze la împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate, astfel încât despăgubirile acordate să constituie o satisfacție echitabilă pentru cei care au suferit un prejudiciu.

În acest sens, s-a reținut că, potrivit certificatului medico-legal nr. (...)/If/61 din 04.03.2020 întocmit de SJML (J), reclamantul a suferit leziuni ce s-au produs prin mecanism de flexie/extensie a coloanei vertebrale precum și lovirea victimei de părțile proeminente dure, din interiorul unui autovehicul ce a suferit o decelerație bruscă, în urma coliziunii cu alt autovehicul în condițiile stabilite de ancheta poliției rutiere de la fața locului, leziuni care necesitau 60-70 de zile de îngrijiri medicale.

Ulterior, s-a depus completarea la Certificatului medico-legal nr. (...)/If/61 din 04.03.2020 întocmit de SJML (J), din concluziile căruia instanța a reținut că s-au majorat la 80 zile numărul de îngrijiri medicale, calculate de la data traumatismului.

De asemenea, martorul audiat în cauză (fila 78 din dosarul de fond) a arătat că, după accident, o bună perioadă de timp, reclamantul se deplasa cu dificultate, ajutat de un cadru și doar pentru activitățile strict necesare, urmând proceduri de recuperare și fizioterapie, iar mai apoi efectua cu dificultate treburile gospodărești.

Trebuie avut în vedere și faptul că, în urma accidentului suferit, reclamantul a rămas cu o cicatrice postchirurgicală de 20 cm în regiunea lombară, și două cicatrici transversale postchirurgicale de 1 cm fiecare, ceea ce îi va aminti pentru tot restul vieții de trauma suferită.

De asemenea, la momentul accidentului reclamantul avea doar 49 de ani, era o persoană tânără, activă, era pilonul de stabilitate al familiei.

După accident, viața acestuia s-a schimbat radical, în sensul că a fost nevoit să ceară ajutorul soției sau a celor din jur pentru orice activitate care presupune efort fizic, nu se mai putea bucura de hobbyurile pe care le avea și, mai mult, suporta zilnic durerile fizice și disconfortul aferent leziunilor la coloana vertebrală.

Așadar, prejudiciul pe care reclamantul l-a suferit nu se concretizează numai într-un prejudiciu patrimonial, ci și într-un prejudiciu nepatrimonial determinat de caracterul ireversibil al vătămării, care l-au împiedicat și îl împiedică să mai participe la o viață socială normală și de a se bucura efectiv de beneficiile acestei participări.

Astfel, raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale și la suferința provocată reclamantului intimat, precum și la modul în care a fost afectată, în ansamblu, viața acestuia, după cum s-a arătat în depoziția martorului audiat în cauză, Curtea a reținut că, daunele morale stabilite de prima instanță sunt echitabile și rezonabile pentru a compensa atât suferințele fizice provocate reclamantului, cât și cele psihice determinate de afectarea calității vieții acestuia în viitor.

În ceea ce privește penalitățile de întârziere, critica apelantei, în sensul că prima instanță nu a motivat deloc acordarea acestora, a fost apreciată ca întemeiată.

Însă, dat fiind caracterul devolutiv al căii de atac a apelului, instanța de apel a realizat propria analiză asupra acestei chestiuni.

Sub aspectul penalităților de întârziere, ceea ce critică apelanta este data acordării acestora de către prima instanță, care le-a acordat de la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Răspunzând criticilor apelantei, Curtea a reținut că, așa cum rezultă din prevederile art. 21 alin. 1, după ce primește cererea de despăgubire, asigurătorul este obligat la acțiune, respectiv să răspundă cererii părții solicitante (în termen de 30 zile de la primirea acesteia), în scris, cu confirmare de primire, fie în sensul acceptării cererii, respectiv prin formularea unei oferte de despăgubire justificate, în cazul în care se dovedește răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat (art. 21 alin. 1 lit. a), fie în cel al respingerii pretențiilor (în tot sau în parte), cu indicarea motivelor aferente (art. 21 alin. 1 lit. b).

Potrivit alin. 2, dacă asigurătorul a rămas inactiv și nu și-a îndeplinit aceste obligații, în sensul că nu a notificat respingerea pretențiilor de despăgubire, precum și motivele respingerii, atunci este obligat la plata despăgubirii, ceea ce înseamnă că scadența obligației de plată este chiar la expirarea celor 30 zile în care trebuia să răspundă.

Astfel, din punctul de vedere al asigurătorului, lipsa unei oferte de despăgubire echivalează cu respingerea cererii de despăgubire.

Alineatul 4 stabilește scadența obligației de plată a despăgubirilor de către asigurătorul RCA, adică 10 zile de la: data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin. 1 lit. a) sau de la data la care a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entității de soluționare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Prin alin. 5, scopul legiuitorului a fost sancționarea asigurătorului care nu își îndeplinește obligațiile, în mod culpabil, cu aplicarea unor penalități de întârziere în sarcina sa, în cuantum de 0,2% pe zi.

Deși alin. 5 prevede că această sancțiune intervine în cazul în care asigurătorul nu își îndeplinește obligațiile în termenul prevăzut la alin. (4) sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea despăgubirii, fără a face trimitere la alin. 1 sau 2, acest text trebuie interpretat sistematic, raportat la scopul și voința reală a legiuitorului, având în vedere totodată și poziționarea sa, la finalul articolului 21, ce reglementează obligațiile asigurătorului după primirea cererii de despăgubire, așa cum s-a arătat.

În acest context, sintagma “nu își îndeplinește obligațiile sau și le îndeplinește defectuos” trebuie interpretată în mod extensiv, în sensul că vizează inclusiv situațiile în care cererea de despăgubire nu este soluționată în termen de 30 de zile de la formulare.

Astfel, chiar textul analizat reglementează expres faptul că prin “îndeplinire defectuoasă a obligațiilor” se înțeleg inclusiv situațiile în care asigurătorul diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea despăgubirii (deci nu doar acestea).

O diminuare nejustificată a despăgubirii înseamnă un refuz de plată (parțial), nejustificat, adică fie nemotivat, fie motivat formal.

Din moment ce penalitățile pot fi acordate dacă asigurătorul a diminuat nejustificat despăgubirea, atunci a fortiori ar trebui acordate și pentru situația în care asigurătorul a rămas în pasivitate și nu a soluționat cererea de despăgubire în termenul de 30 zile, fapt ce echivalează practic cu un refuz de acordare a despăgubirilor.

Or, scopul legiuitorului a fost tocmai sancționarea unei asemenea conduite a asigurătorului, iar acesta poate fi atins doar prin interpretarea articolului analizat în vederea atingerii scopului pentru care a fost reglementat.

În speță, deși apelanta susține în motivarea apelului său că, urmare a cererii de plată a reclamantului, a oferit o despăgubire în cuantum mai redus decât cel solicitat de acesta, probele administrate în cauză, nu confirmă această ipoteză.

Astfel, potrivit înscrisurilor depuse de apelantă la solicitarea instanței de apel, reclamantul a formulat cererea de plată către asigurător la data de 07.08.2020.

La data de 08.10.2020, deci cu depășirea termenului de 30 de zile impus de art. 21 alin. 1 din Legea 132/1997 în care asigurătorul trebuia să ofere un răspuns părții prejudiciate, acesta a comunicat răspunsul său, solicitând completarea dosarului de daună cu o serie de documente.

Acestea au fost transmise la data de 18.11.2020, iar răspunsul asigurătorului a fost comunicat la data de 09.12.2020, prin transmiterea unei oferte de 28.432,32 lei, însă cu mențiunea că finalizarea dosarului de daună se va face prin declarația notarială a persoanei prejudiciate, dat fiind că Centrul European de Despăgubiri S.R.L. nu deține o procură autentică.

Raportat la aceste înscrisuri, Curtea a reținut că, oferta de despăgubire a fost făcută de societatea reclamantă doar la data de 08.12.2020, în condițiile în care cererea de despăgubire a fost înaintată la data de 07.08.2020, fiind astfel depășit termenul de 30 zile în care asigurătorul era obligat să comunice răspunsul său părții prejudiciate.

În acest context, asigurătorul datorează penalități de întârziere de 0,2% pe zi, calculate începând cu prima zi după expirarea celor 30 zile.

Cum, în speță, reclamantul a solicitat penalități începând doar cu data cererii de chemare în judecată – 20.10.2021, în mod legal prima instanță a luat în considerare această dată, respectând prin aceasta dreptul de dispoziție al părții.

În ceea ce privește acordarea integrală a cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului, deși pretențiile acestuia au fost admise doar în parte de instanță, Curtea a reținut că, totalul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată pârâta este de 2.900 lei și se compune din taxa judiciară de timbru de 100 lei și onorariul avocațial de 2800 lei.

Potrivit art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă, când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

În această situație, culpa procesuală este împărțită între reclamant și pârât în sensul că, reclamantul este în culpă pentru partea din pretenții respinsă, iar pârâtul pentru partea din pretenții admisă.

Stabilirea acestei proporții reprezintă, însă, o chestiune de apreciere în sarcina instanței de judecată, având în vedere că unele cheltuieli de judecată au caracter indivizibil și repartizarea lor drept cheltuieli aferente părții din cerere admise nu se poate realiza cu o precizie matematică.

Acesta este și cazul în speța de față, căci, deși pretențiile reclamantului sub aspectul daunelor morale au fost admise doar în parte, nu se impunea reducerea proporțională a cheltuielilor de judecată.

Cheltuielile reprezentând taxa judiciară de timbru se impuneau a fi reduse corespunzător pretențiilor admise doar în ipoteza în care taxa judiciară de timbru a fost calculată și achitată la valoarea pretențiilor pretinse.

În speță, art. 7 alin. 2 din OUG 80/2013 impune o taxă de timbru într-un cuantum fix de 100 lei.

În această situație, nu este posibilă reducerea acestei taxei de timbru, ci obligarea pârâtei la suportarea integrală a acesteia, în condițiile în care aceasta este în culpă procesuală ca urmare a admiterii cererii de chemare în judecată a reclamantului.

Aceeași situație se regăsește și în privința cheltuielilor reprezentând onorariul avocațial, care au caracter indivizibil, neputându-se stabili o proporție între pretențiile admise reclamantului și partea din onorariul avocațial aferentă acestora, astfel încât, în condițiile admiterii acțiunii reclamantului și reținerii culpei procesuale a pârâtului, acesta trebuie să suporte integral cheltuielile făcute de reclamant cu onorariul avocațial.

Raportat la toate aceste considerente, în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, a fost respins apelul ca nefondat.

În temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, a fost obligată apelanta să plătească intimatului suma de 3000 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial justificat prin chitanța depusă la dosar.

(Decizie redactată de judecător Marcela BOGDAN și rezumată de judecător Alina TITERLEA)