Curtea de Apel ORADEA · .

Decizie nr. 1699 din 15.11.2022

Instanță: Curtea de Apel ORADEA
Dosar: .
Obiect: Drepturi salariale. Nulitate act adițional majorare salarială. Condiția esențială ca munca să fie prestată. Efectul specific pe care îl produce nulitatea contractului de muncă în materia litigiilor de muncă. Neretroactivitatea
Soluție
Sursa: portal.just.ro

Drepturi salariale. Nulitate act adițional majorare salarială. Condiția esențială ca munca să fie prestată. Efectul specific pe care îl produce nulitatea contractului de muncă în materia litigiilor de muncă. Neretroactivitatea

- art. 56 alin 1 lit. d) și art. 57 alin. 1, 2 și 5 din Codul muncii

- art. 23 - 25 din O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate

Cu caracter prealabil Curtea a reținut că limitele prezentului apel, în condițiile art. 477 Cod de procedură civilă, vizează doar pretențiile care au fost admise la fond.

Curtea a reținut că actul adițional nr. 12/14.01.2013 se bucură de o prezumpție de validitate până la proba contrarie.

Administratorul societății invocă un fals care provine de la el însuși, susținând că a semnat actul adițional atât la semnătura societății, în mod valid, cât și în locul angajatei, fosta soție, care în schimb nu și-a manifestat acordul la această majorare salarială.

În consecință, societatea care a dispus în mod benevol majorarea salarială prin administrator, cu semnătură valabilă la dosar, neexistând din perspectiva acesteia invocate aspecte de nelegalitate privind semnătura administratorului, susține că salariata nu și-a manifestat acordul la majorarea acordată, deși angajata nu a contestat niciodată acest acord și în mod evident nu avea nici un interes să conteste un act care îi profita.

Esențial în cauză, este efectul specific pe care îl produce nulitatea contractului de muncă în materia litigiilor de muncă.

Potrivit art. 56 alin 1 lit. d) din Codul muncii, contractul individual de muncă încetează de drept ca urmare a constatării nulității absolute a contractului individual de muncă, de la data la care nulitatea a fost constată prin acordul părților sau prin hotărâre judecătorească definitivă.

În același sens art. 57 alin. 1 și 2 din Codul muncii prevede că nerespectarea oricăreia dintre condițiile legale necesare pentru încheierea valabilă a contractului individual de muncă atrage nulitatea acestuia.

Constatarea nulității contractului individual de muncă produce efecte pentru viitor.

Nulitatea contractului individual de muncă poate fi acoperită prin îndeplinirea ulterioară a condițiilor impuse de lege.

Persoana care a prestat munca în temeiul unui contract individual de muncă nul are dreptul la remunerarea acesteia, corespunzător modului de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu.

Din dispozițiile art. 56 alin. 1 lit. d) și art. 57 alin. 1, 2 și 5 din Codul muncii rezultă în mod foarte clar că nulitatea contractului de muncă nu produce efecte retroactiv ci numai pe viitor, mai precis de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care nulitatea a fost constatată.

În materia litigiilor de muncă principiul care funcționează este acela că salariatul este îndreptățit la o remunerație salarială chiar dacă nu s-a întocmit un contract de muncă ca instrumentum probaționis și chiar dacă contractul individual de muncă este nul, aspecte ce rezultă în mod clar și explicit din dispozițiile art. 57 alin. 5 din Codul muncii.

Ceea ce are cu adevărat importanță în prezenta cauză este dovedirea împrejurării că s-a prestat efectiv activitate lucrativă în baza contractului individual de muncă.

Societatea angajatoare nu poate reproșa salariatului faptul că nu a prestat activități pe care angajatorul nu le-a prevăzut în fișa postului sau nu i le-a solicitat expres și cu atât mai puțin nu poate refuza plata salariului invocând asemenea motive.

În mod legal și temeinic a reținut instanța de fond că reclamanta este îndreptățită în conformitate cu art. 23 - 25 din O.U.G. nr. 158/2005 și la achitarea indemnizației de concediu pentru perioada 01.01.2013 - 16.06.2013, perioadă în care reclamanta a beneficiat de concediu prenatal și postnatal conform adeverințelor medicale depuse la dosar, stare de fapt pe care apelantul nu a contestat-o, dar apreciază, în mod netemeinic, că remunerația pentru această perioadă nu ar trebui acordată prin raportare la salariul majorat prin actul adițional contestat.

Curtea de Apel Oradea – Secția I civilă

Decizia civilă nr. 1699 din 15 noiembrie 2022

Prin Sentința civilă nr. (...)/LM/2022, din data de 27 mai 2022, pronunțată de Tribunalul (...), a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare lunii august 2012 și în consecință a fost respinsă acțiunea ca prescrisă pentru pretențiile anterioare lunii august 2012.

A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta (R), în contradictoriu cu pârâta SC (P) SRL și în consecință:

A fost obligată pârâta în favoarea reclamantei la plata drepturilor salariale aferente perioadei 01.12.2012 - 16.06.2013, la plata indemnizației pentru concediu de maternitate aferentă perioadei 17.06.2013 - 20.10.2013, la plata drepturilor salariale aferente perioadei 01 august 2014 - 31 decembrie 2014 și 01 februarie 2015 - 10 august 2015, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație precum și dobânda legală penalizatoare, începând cu data scadenței și până la plata efectivă.

Au fost respinse celelalte pretenții.

A fost obligată pârâta în favoarea reclamantei la plata sumei de 1.200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

În considerentele sentinței civile, Tribunalul (...), a reținut următoarele:

Reclamanta (R) a avut calitatea de salariat al pârâtei SC (P) SRL, începând cu data de 13.02.2009, astfel cum a rezultat din Contractul individual de muncă nr. (...) din 12.02.2009.

Contractul individual de muncă nr. (...) din 12.02.2009 a încetat la data de 25.11.2015, prin Decizia de sancționare din 25.11.2015, fiind reținute în sarcina reclamantei absențe nemotivate de la locul de muncă în perioada 10.08.2015 - 24.11.2015.

Prin prezentul demers judiciar, reclamanta a urmărit obligarea pârâtei la plata salariului aferent perioadei iunie 2009 - iulie 2010; a concediului prenatal și postnatal aferent perioadei iulie 2010 - octombrie 2010; a drepturilor salariale aferente perioadei august 2012 - iunie 2013; a concediului prenatal și postnatal aferente perioadei 17.06.2013 - 20.10.2013 și a drepturilor salariate începând cu luna iulie 2014 și până în prezent.

Prin Încheierea de ședință din 26 ianuarie 2016, instanța admis excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile solicitate de reclamantă în primele două capete de cerere, respectiv obligarea pârâtei la plata către reclamantă a salariului aferent perioadei iunie 2009 - iulie 2010 și concediul prenatal și postnatal aferent perioadei iulie 2010 - octombrie 2010, motiv pentru care instanța a respins acțiunea ca prescrisă pentru pretențiile anterioare lunii august 2012 (primele două capete de cerere).

În consecință, ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune, instanța a rămas învestită cu capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata drepturilor salariate aferente perioadei august 2012 - iunie 2013; a concediului prenatal și postnatal aferente perioadei 17.06.2013 - 20.10.2013 și a drepturilor salariate începând cu luna iulie 2014 și până în prezent.

1. Capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata drepturilor salariate aferente perioadei august 2012 - iunie 2013, a fost admis în parte, pentru motivele expuse în cele ce succed.

Potrivit art. 159 alin. 1 Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.

Art. 166 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii prevede următoarele: (1) Salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz. (2) Plata salariului se poate efectua prin virament într-un cont bancar, în cazul în care această modalitate este prevăzută în contractul colectiv de muncă aplicabil. (3) Plata în natură a unei părți din salariu, în condițiile stabilite la art. 165, este posibilă numai dacă este prevăzută expres în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în contractul individual de muncă. (4) Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

Potrivit art. 146 alin. 3 din Codul muncii compensarea în bani a concediului de odihna neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.

Referitor la sarcina probei într-un litigiu de muncă, legiuitorul a stabilit reguli derogatorii de la dispozițiile art. 249 Cod procedură civilă, potrivit cărora sarcina probei revine reclamantului, aceste reguli derogatorii fiind stabilite prin art. 272 Codul muncii, potrivit căruia sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.

În ceea ce privește proba achitării salariului, Codul muncii – art. 168 stabilește următoarele: Plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.

Statele de plată, precum și celelalte documente justificative se păstrează și se arhivează de către angajator în aceleași condiții și termene ca în cazul actelor contabile, conform legii.

În speță, din Adresa ITM (...) nr. (...) din 02.07.2015, a reieșit faptul că, urmare a controlului efectuat la societatea pârâtă, ITM (...) a constatat, din verificarea documentelor prezentate la data controlului, că statele de plată aferente perioadei decembrie 2012 - octombrie 2013, august 2014 - decembrie 2014, februarie 2015 - mai 2015, nu sunt semnate în dreptul numelui reclamantei, pentru ridicarea drepturilor salariale cuvenite (fila 7 vol.

I).

În consecință, având în vedere Adresa ITM (...) nr. (...) din 02.07.2015, cât și fișele de pontaj (filele 7 - 50 vol.

II) din care a rezultat că reclamanta a prestat activitate în această perioadă, instanța a admis doar în parte acest capăt de cerere, în concret doar pentru pretențiile care au vizat perioada 01.12.2012 - 16.06.2013, doar pentru această perioada înscrisurile aflate la dosar au confirmat că reclamanta nu a ridicat drepturile salariale aferente perioadei pentru care a prestat activitate.

În ceea ce privește data până la care vor fi acordate aceste drepturi salariale, instanța a reținut că, începând cu data de 17.06.2013, reclamanta s-a aflat în concediu de maternitate, motiv pentru care, având în vedere că a prestat activitate până la data de 16.06.2013 și drepturile salariale vor fi acordate până la această dată.

Capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata indemnizației concediului prenatal și postnatal aferente perioadei 17.06.2013 - 20.10.2013, a fost admis, având în vedere prevederile art. 23, 24 și 25 din O.U.G. nr. 158 din 2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.

În acest sens, instanța a reținut că reclamanta s-a aflat în concediu de maternitate, respectiv concediu prenatal și concediu postnatal în perioada 17.06.2013 - 20.10.2013, la dosarul cauzei fiind depuse certificatele medicale care au atestat efectuarea concediului de maternitate în această perioadă.

3. Capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale începând cu luna iulie 2014 și până în prezent.

Instanța a avut în vedere dispozițiile art. 159 alin. 1 Codul muncii și art. 166 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, anterior menționate, astfel că a admis în parte și acest capăt de cerere.

În ceea ce privește perioada cu privire la care reclamanta este îndreptățită la achitarea drepturilor salariale, instanța a avut în vedere Adresa ITM (...) nr. (...) din 02.07.2015, din care a reieșit faptul că, urmare a controlului efectuat la societatea pârâtă, ITM (...) a constatat, din verificarea documentelor prezentate la data controlului, că statele de plată aferente perioadei decembrie 2012 - octombrie 2013, august 2014 - decembrie 2014, februarie 2015 - mai 2015, nu au fost semnate în dreptul numelui reclamantei, pentru ridicarea drepturilor salariale cuvenite (fila 7 vol.

I), cât și fișele de pontaj (filele 7 - 50 vol.

II) din care a rezultat că reclamanta a prestat activitate în această perioadă, astfel încât reclamanta este îndreptățită la plata acestor drepturi salariale pentru perioada 01 august 2014 - 31 decembrie 2014 și 01 februarie 2015 - 10.08.2015.

În ceea ce privește data de 10.08.2015, dată până la care reclamanta este îndreptățită la plata drepturilor salariale restante, instanța a avut în vedere decizia de desfacere a contractului individual de muncă, încheiat între reclamantă și pârâtă, în cuprinsul căreia, s-a reținut faptul că reclamanta a absentat nemotivat de la locul de muncă, începând cu data de 10.08.2015.

Totodată, din cuprinsul Procesului verbal privind desfășurarea cercetării disciplinare prealabile (fila 180 vol.

I) și din cuprinsul Deciziei de sancționare disciplinară (fila 90 vol.

II), au reieșit aceleași aspecte, respectiv faptul că reclamanta nu s-a prezentat la locul de muncă, fiind pontată absent nemotivat de la locul de muncă, începând cu data de 10.08.2015, motiv pentru cererea a putut fi admisă doar până la acest moment.

În ceea ce privește cuantumul drepturilor salariale, instanța a obligat pârâta la plata acestor drepturi salariale, fără luarea în considerare a Actului adițional nr. 29 din 01.03.2015 (fila 13 vol.

I), în care este prevăzut faptul că se modifică durata timpului de muncă de la 8 ore la două ore, cât și salariul reclamantei la suma de 250 lei, dat fiind faptul că acest act adițional nu a fost semnat de către reclamantă la rubrica Salariat, iar modificarea contractului individual de muncă se face cu respectarea dispozițiilor art. 41 din Codul muncii, respectiv prin acordul părților, într-o ipoteză precum cea din speță, în care modificarea privește salariul și durata timpului de muncă.

În consecință, având în vedere că Actul adițional nr. 29 din 01.03.2015 nu a fost semnat și de către salariat, instanța a apreciat că nu a existat acordul ambelor părți, în vederea modificării elementelor contractului individual de muncă, drepturile salariale urmând a fi acordate fără luarea în considerare a acestui act adițional.

S-a precizat că în speță sunt incidente și dispozițiile art. 166 alin. 4 Codul muncii anterior menționate, motiv pentru care sumele reprezentând drepturi salariale restante urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, pârâta fiind totodată obligată și la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă acestor sume de la data scadenței și până la achitarea integrală a acestora.

Prin Încheierea civilă din data de 08 iulie 2022 (fila 74 dosar fond), pronunțată de Tribunalul (...), a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale, invocată de instanță din oficiu.

A fost dispusă îndreptarea erorii materiale strecurată în paragraful 1 al dispozitivului Sentinței civile nr. (...)/LM/27.05.2022, după cum urmează:

În loc de „Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare lunii august 2012 și în consecință respinge acțiunea ca prescrisă pentru pretențiile anterioare lunii august 2012ˮ cum în mod greșit s-a reținut, s-a menționat în mod corect doar, „Respinge acțiunea ca prescrisă pentru pretențiile anterioare lunii august 2012.ˮ

În considerentele încheierii civile, Tribunalul (...), a reținut următoarele:

Potrivit art. 442 Cod de procedură civilă, erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâre sau încheieri, pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Instanța s-a pronunțat prin încheiere dată în camera de consiliu. Părțile vor fi citate numai dacă instanța socotește că este necesar să dea anumite lămuriri.

Instanța a reținut că, prin încheierea de ședință din data de 21.01.2016, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la pretențiile solicitate de reclamantă în primele două capete de cerere, respectiv obligarea pârâtei la plata către reclamantă a salariului aferent perioadei iunie 2009 - iulie 2010 și concediul prenatal și postnatal aferent perioadei iulie 2010 - octombrie 2010, apreciind-o ca întemeiată, întrucât în această perioadă chiar dacă a operat suspendarea, cu luarea în considerare a celor două perioade, cererea fiind formulată cu depășirea termenului de prescripție de 3 ani.

În aceste condiții, instanța a reținut că Sentința civilă nr. (...)/LM/27.05.2022, pronunțată de Tribunalul (...) este afectată de o eroare materială, în sensul că, din eroare s-a menționat teza 1 în paragraful 1 al dispozitivului Sentinței civile (...)/LM/27.05.2022, respectiv în loc de „Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare lunii august 2012 și în consecință respinge acțiunea ca prescrisă pentru pretențiile anterioare lunii august 2012ˮ cum în mod greșit s-a reținut, se va menționa în mod corect doar, „Respinge acțiunea ca prescrisă pentru pretențiile anterioare lunii august 2012.ˮ

Astfel că, în cameră de consiliu și fără citarea părților, conform alin. 2 al art. 442 Cod procedură civilă, a fost admisă sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta, S.C. (P) S.R.L., prin care a solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul excluderii actului adițional nr. 12/14.01.2013 care majorează salariul angajatului fără consimțământul ambelor părți.

De asemenea, în temeiul articolului 413 alineatul 1 punctul 2 Cod de procedură civilă, s-a solicitat și suspendarea judecării prezentului apel până la soluționarea dosarului nr. (...)/2022, având ca obiect constatarea nulității absolute a actului adițional nr. 12/2013 pretins a fi încheiat între S.C. (P) S.R.L. și intimata reclamantă și repunerea părților în situația anterioară.

În motivare apelanta a reiterat starea de fapt existentă în speța dedusă judecății.

S-a solicitat instanței de control judiciar să constate că prin Ordonanța de clasare din data de 29.03.2021 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria (...), emisă în dosarul penal nr. (...)/P/2016, se constată că actele adiționale la Contractul Individual de Muncă înregistrat în registrul electronic de evidență a salariaților nr. (...)/12.02.2009, dintre apelantă și intimată, au fost semnate în fals de către numitul (I) în numele angajatei, cei doi fiind căsătoriți la acea vreme.

În continuare s-a considerat că inclusiv actul adițional nr. 12/14.01.2013 prin care s-a modificat salariul de bază brut lunar al intimatei reclamante la 6500 lei începând cu data de 01.01.2013 este lovit de nulitate deoarece lipsește consimțământul salariatei.

În acest sens s-a făcut referire la Decizia Curții Constituționale nr. 637/2007 publicată în Monitorul Oficial nr. 577/22.07.2007, la fila 3 dosar apel.

S-a precizat că lipsa totală a consimțământului este un caz de nulitate absolută a contractului, lipsind chiar una dintre condițiile esențiale pentru validitatea unui contract, interesul ocrotit fiind unul general.

În aceste condiții s-a apreciat că se impune ca părțile să fie repuse în situația anterioară intrării în vigoare a actului adițional nr. 12/14.01.2013.

Raportat la perioada 17.06.2013 - 20.10.2013 în care intimata reclamantă a beneficiat de indemnizație pentru concediu de maternitate s-a invocat faptul că și cuantumul acestei indemnizații ar trebui recalculat în raport cu salariul de care a beneficiat angajata în perioada premergătoare intrării în concediu de maternitate.

S-a susținut de asemenea că intimata nu a prestat niciodată muncă pentru societatea apelantă, aspect care a rezultat din simplul fapt că aceasta, în calitate de contabil șef, ar fi trebuit să-și aplice semnătura pe documentele financiar contabile, pe rapoarte și alte înscrisuri pe care avea obligația să le întocmească, însă acest lucru nu s-a întâmplat, întrucât serviciul de contabilitate a fost externalizat încă din anul 2006.

S-a arătat că pe lângă relația fictivă de muncă pe care intimata reclamantă a avut-o cu societatea angajatoare, a existat și o relație soț - soție în baza căreia administratorul societății i-a acordat intimatei toată încrederea și susținerea, atât morală, cât și materială, intimata având la dispoziție sume importante de bani pe care le folosea exclusiv în interes propriu, aceste sume rezultând din activitatea desfășurată de soțul acesteia în cadrul societății apelante.

În drept, apelanta, a invocat articolul 480 alineatul 2 Cod de procedură civilă.

În probațiune s-au solicitat înscrisuri, respectiv actul adițional nr. 12/14.01.2013 și ordonanța de clasare din data de 29.03.2021 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria (...) emisă în dosarul penal nr. (...)/P/2016.

Prin întâmpinare intimata, (R) (fostă (I), a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței atacate, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 08.07.2022.

Și intimata a realizat o scurtă prezentare a stării de fapt, a sentinței pronunțate de către prima instanță și a cererii de apel din prezentul dosar.

Raportat la cererea de suspendare a judecății până la soluționarea dosarului nr. (...)/2022 de pe rolul Tribunalului (...) s-a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.

Astfel s-a apreciat că apelanta a introdus acțiunea ce formează obiectul dosarului nr. (...)/2022 prin care s-a solicitat anularea actului adițional nr. 12/14.01.2013 la contractul individual al intimatei în scop pur șicanator, în încercarea de a împiedica soluționarea definitivă a prezentului dosar.

În continuare s-a solicitat instanței să rețină că în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2007 Codul muncii, litigiile de dreptul muncii se judecă cu celeritate coroborat cu faptul că prezentul litigiu a fost înregistrat pe rolul primei instanțe încă din anul 2015, fiind suspendat pentru efectuarea unor cercetări penale legate de falsurile comise de către fostul soț al intimatei în calitate de administrator al societății apelante, fiind astfel tergiversată cu mult soluționarea cauzei.

S-a arătat că acțiunea nou introdusă este vădit prescrisă, având în vedere ca s-a solicitat anularea unui act juridic încheiat în anul 2013.

Chiar dacă s-au invocat motive de nulitate absolută, singura nulitate despre care ar putea fi vorba în cauză și asta doar la nivel pur teoretic fiind o nulitate relativă, interesul protejat fiind unul de ordin privat, nicidecum unul de ordine publică, conform celor susținute de către intimată.

S-a mai menționat cu privire la acest aspect că motivul de nulitate invocat este însăși comiterea falsului de către reprezentantul legal al societății angajatoare, neputând fi vorba despre o lipsă a consimțământului intimatei, motiv de nulitate pe care oricum numai intimata ar fi avut îndreptățirea legală să îl fi invocat.

Nu în ultimul rând s-a susținut că deși s-a făcut referire la faptul că în cadrul dosarului penal nr. (...)/P/2016 finalizat prin Ordonanța de Clasare emisă în data de 20.03.2021 a Parchetului de pe lângă Judecătoria (...) s-ar fi constatat că Actul adițional nr. 12/14.01.2013 ar fi fals, de fapt actul adițional nr. 12/14.01.2013 nu a format obiectul analizei infracțiunii de fals în înscrisuri private, obiectul analizei din dosarul penal restrângându-se la trei înscrisuri, respectiv actul adițional nr. 26/18.01.2015, nr. 29/01.03.2015 și nr. 33/01.06.2015.

De altfel s-a subliniat faptul că în anul 2013 intimata și fostul soț erau în relații relativ bune, intimata urmând să-l nască pe cel de-al doilea copil al lor, acțiunea de divorț fiind promovată în luna februarie 2015, iar actele adiționale falsificate datează exact din anul 2015.

Pe fondul cauzei s-a subliniat că solicitarea societății apelante de a dispune obligarea sa la plata drepturilor salariale și a indemnizației de maternitate cu excluderea actului adițional nr. 12/14.01.2013 nu are niciun suport legal, aspect ce a rezultat din însăși formularea de către fosta societate angajatoare a litigiului ce formează obiectul dosarului nr. (...)/2022 al Tribunalului (...).

Or, câtă vreme actul adițional nr. 12/14.01.2013 prin care a fost majorat salariul intimatei la 6500 lei nu a fost anulat, el produce efecte juridice, actul adițional fiind înregistrat la I.T.M. (...) intrând astfel în circuitul civil și producând efecte juridice, conform celor invocate de către intimată.

În continuare s-a stipulat că la nivelul salariului majorat s-au plătit de către unitatea angajatoare și contribuțiile către bugetul de stat consolidat, iar societatea angajatoare nu se poate prevala de propria culpă, chiar penală, pentru a obține un avantaj.

Cu privire la motivul de apel conform căruia intimata nu ar fi prestat muncă în favoarea societății apelante, condiții în care s-a susținut că aceasta nici măcar nu ar trebui să beneficieze de vreo remunerație, s-a învederat instanței că dincolo de susținerile vădit contradictorii ale societății apelante prestarea muncii de către intimată a fost recunoscută de însuși reprezentantul legal al apelantei în cadrul dosarului penal, aspecte reținute în carul Ordonanței de Clasare emisă în data de 20.03.2021 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria (...) în dosarul nr. (...)/P/2016, la pagina 32 dosar apel fiind redate fracțiuni din această ordonanță.

Tot cu privire la acest aspect s-a arătat că prestarea muncii de către intimată în favoarea apelantei a fost probată în fața primei instanțe și prin probe testimoniale, dar și prin intermediul fișelor de pontaj care au fost prezentate de către societatea apelantă inspectorilor I.T.M. cu ocazia controlului efectuat la societate.

Drepturile salariale și concediile cuvenite nu au fost achitate de către fostul angajator S.C. (P) S.R.L., așa cum a reținut prima instanță și cum de altfel nici nu s-a contestat, conform celor spuse de către intimată.

În final raportat la aceste considerente s-a considerat că se impune menținerea soluției de obligare a societății apelante la plata drepturilor salariale și a indemnizației pentru concediul de maternitate aferente perioadelor indicate de prima instanță în cuprinsul hotărârii cu excluderea de la calculul acestor drepturi bănești doar a actului adițional nr. 29/01.03.2015 prin care a fost modificată în fals durata timpului intimatei de lucru și a salariului și cu luarea în considerare a actului adițional nr. 12/14.01.2013 la contractul de muncă.

În drept, apelanta, a invocat articolele 205 coroborat cu articolul 471 alineatul 5, art. 480, art. 451 - 453 Cod de procedură civilă și Codul muncii.

În probațiune s-a solicitat proba cu înscrisuri.

Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel invocate, în lumina articolelor 476-478 Cod de procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:

Cu caracter prealabil Curtea a reținut că limitele prezentului apel în condițiile art. 477 Cod de procedură civilă vizează doar pretențiile care au fost admise de instanța de fond, respectiv plata drepturilor salariale ale reclamantei aferente perioadei 01.01.2013 - 16.06.2013, perioadă în care reclamanta a beneficiat de concediu de maternitate și 17.06.2013 - 20.10.2013 conform contractului de muncă dar cu excluderea actului adițional nr. 12/14.01.2013 care viza majorarea salariului reclamantei.

În lipsa unui apel exercitat de reclamantă soluția de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare lunii august 2012 și respingerea acestor pretenții ca fiind prescrise, cât și restul pretențiilor respinse, vizând drepturile salariale ulterioare datei de 10.08.2015 au intrat în autoritate de lucru judecat prin neapelare.

În fapt instanța de fond a reținut că reclamanta este îndreptățită la plata drepturilor salariale pentru perioada cuprinsă în dispozitivul hotărârii în condițiile în care din înscrisurile probatorii provenite de la angajatoare, respectiv fișe de pontaj, state de plată nesemnate și adresa ITM nr. (...) din 02.07.2015 întocmită în urma unui control care a vizat tocmai plata drepturilor salariale din litigiu, a rezultat că aceasta a prestat activitate la unitatea angajatoare fără a fi remunerată efectiv.

Totodată s-a stabilit și îndreptățirea reclamantei la indemnizația de asigurări sociale aferentă perioadei în care aceasta s-a aflat în concediu de maternitate, respectiv în concediu prenatal și postnatal în perioada 17.06.2013 - 20.10.2013, conform art. 23 - 25 din O.U.G. nr. 158/2005.

Apelanta angajatoare susține în esență că hotărârea instanței de fond este parțial nelegală deoarece la plata drepturilor salariale acordate nu trebuia să se aibă în vedere cuantumul majorat al salariul reclamantei conform actului adițional nr. 12/14.01.2013 (fila 118 vol.

I dosar de fond) prin care s-a majorat salariul reclamantei la suma de 6500 lei cu începere din 01.01.2013, având în vedere că acest act este lovit de nulitate absolută fiind semnat în fals de administratorul societății (I) atât în numele angajatorului cât și al angajatei reclamante, soția acestuia la acea dată, neexistând consimțământul salariatului.

Se mai susține și faptul că, salariata reclamantă, deși a fost angajată în calitate de contabil șef, de fapt nu a prestat activitate în folosul societății, având un raport fictiv de muncă, fiind soția administratorului, ca mai apoi să revină și să susțină că s-au prestat anumite activități cum ar fi întocmirea fișelor de pontaj și plata salariilor (aspecte recunoscute și în fața instanței de apel), dar reclamanta nu a lucrat câte 8 ore la fel ca ceilalți angajați.

Curtea a reținut că toate criticile apelantei angajatoare sunt nefondate pentru argumentele ce succed:

În ceea ce privește actul adițional nr. 12/14.01.2013 Curtea a reținut că în prezent acesta se bucură de o prezumpție de validitate până la proba contrarie.

În altă ordine de idei, administratorul societății invocă un fals care provine de la el însuși, susținând că a semnat actul adițional atât la semnătura societății, în mod valid, cât și în locul angajatei, fosta soție, care în schimb nu și-a manifestat acordul la această majorare salarială.

Ceea ce este însă esențial în cauză, este efectul specific pe care îl produce nulitatea contractului de muncă în materia litigiilor de muncă.

Astfel potrivit art. 56 alin 1 lit. d) din Legea 53/2003 actualizată - Codul muncii, contractul individual de muncă încetează de drept ca urmare a constatării nulității absolute a contractului individual de muncă, de la data la care nulitatea a fost constată prin acordul părților sau prin hotărâre judecătorească definitivă.

În același sens art. 57 alin. 1 și 2 din Legea 53/2003 actualizată - Codul muncii prevede:

„(1) Nerespectarea oricăreia dintre condițiile legale necesare pentru încheierea valabilă a contractului individual de muncă atrage nulitatea acestuia.

(2) Constatarea nulității contractului individual de muncă produce efecte pentru viitor.

(3) Nulitatea contractului individual de muncă poate fi acoperită prin îndeplinirea ulterioară a condițiilor impuse de lege.(...)

(5) Persoana care a prestat munca în temeiul unui contract individual de muncă nul are dreptul la remunerarea acesteia, corespunzător modului de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu.”

Din dispozițiile art. 56 alin. 1 lit. d) și art. 57 alin. 1, 2 și 5 din Legea 53/2003 actualizată-Codul muncii rezultă în mod foarte clar că nulitatea contractului de muncă nu produce efecte retroactiv ci numai pe viitor, mai precis de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care nulitatea a fost constatată.

Or din această perspectivă chiar dacă s-ar constata nulitatea actului adițional nr. 12/14.01.2013 (fila 118 vol.

I dosar de fond) cu privire la care apelanta pârâtă a dovedit că a formulat o acțiune în anulare înregistrată la Tribunalul (...) în 18.07.2022 (cerere de chemare în judecată la fila 19 dosar de apel), această nulitate nu și-ar putea produce efectele retroactiv pentru perioada anilor 2013 - 2015 în intervalul în care s-au admis pretențiile salariale ale reclamantei în litigiu.

În consecință această nulitate a actului adițional din anul 2013 invocată în fața instanței din anul 2022 nu mai poate produce efecte asupra drepturilor recunoscute în prezentul litigiu.

Mai mult în materia litigiilor de muncă principiul care funcționează este acela că salariatul este îndreptățit la o remunerație salarială chiar dacă nu s-a întocmit un contract de muncă ca instrumentum probaționis și chiar dacă contractul individual de muncă este nul, aspecte ce rezultă în mod clar și explicit din dispozițiile art. 57 alin. 5 din Codul muncii.

În consecință ceea ce are cu adevărat importanță în prezenta cauză este dovedirea împrejurării că s-a prestat efectiv activitate lucrativă în baza contractului individual de muncă.

Sub acest al doilea aspect apelantul angajator are o poziție oscilantă și relativ contradictorie deoarece susține pe de o parte că raportul de muncă a fost unul fictiv, în condițiile în care salariata era la data prestării activității soția administratorului, ca mai apoi să revină și să susțină chiar și în apel că de fapt intimata salariată a prestat activitate lucrativă, ocupându-se de pontaj și plata salariilor, dar nu în aceeași măsură în care au prestat alți angajați.

Or, din aceasta a doua perspectivă, nu s-ar putea reține o culpă a salariatului sau lipsa îndreptățirii acestuia la plata salariului ce rezultă din contractul individual de muncă, așa cum a fost modificat prin acte adiționale intervenite în decursul timpului, doar pentru motivul că nu a îndeplinit și alte atribuții care nu rezultă că i s-ar fi cerut sau prevăzut în mod expres sau că nu a îndeplinit acele atribuții ce țineau de contabilitatea firmei și pe care administratorul a decis să le externalizeze în mod benevol.

Altfel spus societatea angajatoare nu poate reproșa salariatului faptul că nu a prestat activități pe care angajatorul nu le-a prevăzut în fișa postului sau nu i le-a solicitat expres și cu atât mai puțin nu poate refuza plata salariului invocând asemenea motive.

În realitate așa cum a reținut în mod temeinic instanța de fond, coroborând înscrisurile probatorii ce emană de la angajator, reprezentând fișe de pontaj, state de plată neasumate prin semnătură de reclamantă și constatări consemnate în scris de ITM prin adresa ITM nr. (...) din 02.07.2015 întocmită în urma unui control care a vizat tocmai plata drepturilor salariale din litigiu, înscrisuri ce se coroborează și cu recunoașterile parțiale ale angajatoarei privind prestarea anumitor activități specifice unei contabilități primare, a rezultat că reclamanta a prestat activitate la unitatea angajatoare fără a fi remunerată efectiv în perioada pentru care pretențiile au fost admise prin sentința apelată.

De asemenea în mod legal și temeinic a reținut instanța de fond că reclamanta este îndreptățită în conformitate cu art. 23 - 25 din O.U.G. nr. 158/2005 și la achitarea indemnizației de concediu pentru perioada 01.01.2013 - 16.06.2013, perioadă în care reclamanta a beneficiat de concediu prenatal și postnatal conform adeverințelor medicale depuse la dosar, stare de fapt pe care apelantul nu o contestă dar apreciază în mod netemeinic că remunerația pentru această perioadă nu ar trebui acordată prin raportare la salariul majorat prin actul adițional contestat.

Pentru toate aceste motive de fapt și de drept constatând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică cu aplicarea corectă a normelor de drept material, Curtea în baza art. 480 alin. 1 Cod de procedură civilă a respins ca nefondat, apelul civil declarat de către apelanta-pârâtă, (P) SRL, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, (R), având C.N.P. (...), împotriva Sentinței civile nr. (...)/LM/2022, din data de 27 mai 2022, pronunțată de Tribunalul (...), în dosarul nr. (...)/2015, pe care a păstrat-o în întregime.

În baza art. 453 alin 1 Cod de procedură civilă, față de căderea în pretenții a apelantei și culpa procesuală în exercitarea căii de atac, Curtea a obligat-o să plătească intimatei suma de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat ales dovedit cu chitanța nr. (...) din 01.11.2022 depusă în original în termen legal la fila 41 dosar de apel.

(Decizie redactată și rezumată de judecător Loreley Emese MIREA-GAJDO)