Curtea de Apel ORADEA · .

Hotărâre nr. 30 din 19.07.2022

Instanță: Curtea de Apel ORADEA
Dosar: .
Obiect: Caracterul de excepție al măsurilor preventive privative de libertate
Soluție
Sursa: portal.just.ro

DREPT PROCESUAL PENAL

Caracterul de excepţie al măsurilor preventive privative de libertate

- art. 9 alin. (2) Cod procedură penală

- art. 223 Cod procedură penală

- art. 218 raportat la art. 223 alin. (1) şi art. 218 raportat la art. 223 alin. (2) Cod procedură penală

Articolul 5 paragr. 1 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale stipulează necesitatea existenței unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracțiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate şi caracterul său nearbitrar.

Prin existența unei suspiciuni rezonabile se înțelege existența unor date, informații care să convingă un observator obiectiv şi imparțial că este posibil ca o persoană să fi săvârșit o infracțiune.

Caracterul rezonabil al suspiciunii se apreciază în funcție de circumstanțele fiecărei cauze.

În cauză, Parchetul şi-a întemeiat propunerea de arestare preventivă doar pe o prezumţie, constând în aceea că atâta timp cât inculpatul a predat organelor de poliţie o cantitate mare de droguri, aceasta nu putea fi deţinută decât în scopul traficării.

În cauză nu s-a mai putut identifica vreo altă probă din care să reiasă suspiciunea rezonabilă a comiterii de către inculpat a infracţiunii.

Or, aceste concluzii logice, bazate pe procedeul juridic al deplasării obiectului probei nu pot conduce prin ele însele la reţinerea unei suspiciunii rezonabile de comitere a infracţiunii de trafic de droguri de risc.

În acest sens, în cauza Murray contra Marii Britanii Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că, dacă sinceritatea şi temeinicia unei bănuieli constituiau elementele indispensabile ale rezonabilității sale, această bănuială nu putea privită ca una rezonabilă decât cu condiția ca ea să fie bazată pe fapte sau informații, care ar stabili o legătură obiectivă între suspect şi infracțiunea presupusă.

În consecință, nici o privare de libertate nu se poate baza pe impresii, intuiție, o simplă asociere de idei sau de prejudecăți, indiferent de valoarea lor, în calitate de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracțiuni.

Art. 9 alin. (2) Cod procedură penală instituie caracterul de excepţie al măsurilor preventive privative de libertate prevăzând că acestea se dispun doar în cazurile şi în condiţiile prevăzute de o lege previzibilă în scopul evitării privărilor arbitrarii de libertate.

Din caracterul de excepţie al acestor măsuri rezultă necesitatea satisfacerii exigenţelor de subsidiaritate ale acestora şi proporţionalitate cu scopul urmărit.

Astfel, organele judiciare trebuie să stabilească existenţa caracterului necesar al măsurii privative de libertate pentru buna desfăşurare a procesului penal şi, pe de altă parte, caracterul insuficient al altor măsuri preventive pentru realizarea cu aceeaşi eficienţă a scopurilor prevăzute de art. 202 alin. (1) Cod procedură penală, faţă de prezumţia de libertate de care se bucură inculpatul şi de caracterul de excepţie al măsurilor preventive.

Or, în cauză parchetul nu a probat existenţa vreunui temei care să conducă la concluzia necesităţii impunerii unei măsuri preventive.

Curtea de Apel Oradea – Secția penală și pentru cauze cu minori

Încheierea penală nr. 30 CJDL din 19 iulie 2022

Prin Încheierea penală nr. (...)/JDL/2022 din 14.07.2022, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul (...) a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial (J1) și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului (I) pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, fără drept (în modalitatea transportului, procurării, cumpărării şi deţinerii), prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, efectuarea fără drept şi fără a deţine autorizaţiile prevăzute de lege de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, faptă prevăzută de art. 336 alin. (2) Cod penal.

În considerentele încheierii atacate judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului (...) a apreciat că procesul - verbal de constatare a infracţiunii, concluziile provizorii ale Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor (...), procesul - verbal de efectuare a unui test cu narcotestul, buletinul de analiză toxicologică nr. (...)/13.07.2022 şi declaraţiile de suspect şi de inculpat ale numitului (I) sunt suficiente pentru a reţine existenţa unei suspiciuni rezonabile privind săvârşirea de către acesta a infracţiunilor imputate.

De asemenea, s-a considerat că sunt realizate şi condiţiile reţinerii temeiului de arestare prevăzut de art. 223 alin. (2) teza I şi II Cod procedură penală, câtă vreme, pe de o parte, s-au comis infracţiuni de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 şi de efectuare de operaţiuni cu substanţe cu efect psihoactiv, prevăzută de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, iar privarea de libertate a inculpatului este necesară pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică dedusă din criteriile enumerate în teza a doua a alineatului 2 al art. 223 Cod de procedură penală.

Astfel, s-a constatat că inculpatul (I), în vârstă de aproximativ 29 de ani, la data de 13.07.2022 a fost depistat în trafic (pe relaţia (...), jud. (J1) conducând autoturismul cu numărul de înmatriculare (...) după ce a consumat droguri de risc (cannabis), iar în autoturism deţinea cantităţile de aproximativ 50 grame cannabis şi 100 grame cristal (după cântărire rezultând 49,8 grame cannabis şi 87,9 grame cristal) pe care le-a achiziţionat anterior din jud. (J2) cu suma de 5350 lei (conform propriilor declaraţii) şi cu care dorea să se deplaseze în Ungaria.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului (...) a mai considerat că o măsură preventivă alternativă nu este suficientă la acest moment procesual, pentru atingerea scopurilor prevăzute de lege.

Împotriva acestei încheieri a declarat contestaţie inculpatul (I) criticând încheierea atacată pentru motive de netemeinicie.

În motivarea contestaţiei inculpatul a solicitat desfiinţarea încheierii şi luarea măsurii arestului la domiciliu, măsură apreciată ca fiind suficientă, deoarece există suficiente garanţii că inculpatul nu se va sustrage procesului.

S-a mai arătat că inculpatul a recunoscut că este consumator de droguri, acesta fiind şi scopul pentru care s-a deplasat pe ruta România - Ungaria.

Examinând legalitatea şi temeinicia soluţiei contestate, Completul de doi judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de apel a constatat următoarele:

Completul de doi judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de apel a reţinut că în Codul de procedură penală sunt prevăzute două mari categorii de ipoteze în care se poate dispune privarea de libertate prin luarea arestării preventive sau a arestului la domiciliu, prevăzute de art. 223 alin. (1) Cod procedură penală şi de art. 223 alin. (2) Cod procedură penală respectiv de art. 218 Cod procedură penală raportat la art. 223 alin. (1) Cod procedură penală şi de art. 218 Cod procedură penală raportat la art. 223 alin. (2) Cod procedură penală, fiecare dintre acestea având condiţiile sale proprii.

În cauză, propunerea de luarea a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul (I) formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial (...) a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 223 alin. (2) Cod procedură penală.

Nici în cuprinsul propunerii de arestare preventivă şi nici în concluziile orale formulate de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial (...) în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului (...) nu s-a învederat existenţa vreuneia dintre cele patru ipoteze de privare de libertate, autonome de existenţa pericolului pentru ordinea publică, prevăzute de art. 223 alin. (1) lit. a) – d) Cod procedură penală.

Prin urmare, Completul de doi judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de apel a apreciat că analiza necesităţii privării de libertate a inculpatului trebuie realizată numai prin raportare la dispoziţiile art. 223 alin. (2) Cod procedură penală.

Completul de doi judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de apel a apreciat că pentru a se dispune arestarea preventivă a inculpatului în baza art. 223 alin. (2) Cod procedură penală trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele 6 condiţii:

a) să existe probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale, o infracţiune de trafic de droguri, o infracţiune la regimul privind substanţele dopante, de efectuare de operaţiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, o infracţiune privind nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive şi al precursorilor de explozivi restricţionaţi, trafic şi exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvârşită prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare (prin raportare la maximul special al pedepsei prevăzute de lege pentru forma consumată a infracţiunii);

b) să nu existe vreo cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale prevăzută de art. 16 Cod procedură penală;

c) să fi fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunea pentru care există suspi¬ciunea că a fost săvârșită de inculpat;

d) privarea sa de libertate să fie necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică;

e) măsura arestării preventive să fie necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni (buna desfăşurarea a procesului penal);

f) măsura arestării preventive să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse inculpatului şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.

În primul rând, Completul de doi judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de apel a apreciat că dispoziţiile art. 223 alin. (2) Cod procedură penală, respectiv art. 218 Cod procedură penală raportat la art. 223 alin. (2) Cod procedură penală sunt compatibile cu prevederile art. 5 paragr. 1 lit. c) şi paragr. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (C.E.D.O.) ratificată de România la data de 20.06.1994.

Completul de doi judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de apel a reţinut că articolul 5 paragr. 1 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale stipulează necesitatea existenței unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracțiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate şi caracterul său nearbitrar.

Caracterul rezonabil al suspiciunii se apreciază în funcție de circumstanțele fiecărei cauze (CEDO, hotărârea din 30 august 1990, în cauza Fox, Campbell şi Hartley contra Marii Britanii).

Faptele probatorii care ar putea da naștere unei presupuneri rezonabile nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare (CEDO, hotărârea din 7 aprilie 2005, în cauza Calleja contra Maltei).

Completul de doi judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de apel a apreciat că faţă de materialul probator administrat în cauză până la 19 iulie 2022 nu sunt întrunite exigenţele art. 5 paragr. 1 lit. c) şi paragr. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru ca acestea să constituie bază factuală pentru privarea de libertate a inculpatului (I) pentru acuzaţia de comitere a infracţiunii de trafic de droguri de risc, fără drept (în modalitatea transportului, procurării, cumpărării şi deţinerii), prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Astfel, parchetul şi-a întemeiat propunerea de arestare preventivă pentru această faptă doar pe o prezumţie, constând în aceea că atâta timp cât inculpatul a predat organelor de poliţie o cantitate mare de droguri, aceasta nu putea fi deţinută decât în scopul traficării.

În cauză nu s-a mai putut identifica vreo altă probă din care să reiasă suspiciunea rezonabilă a comiterii de către inculpat a acestei infracţiuni.

Faţă de competenţa funcţională a Completului de doi judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de apel în procedura de arestare preventivă, această constatare a judecătorului prezintă relevanţă numai din perspectiva analizei bazei factuale a privării de libertate prin raportare la dispoziţiile art. 223 alin. (2) Cod procedură penală şi art. 5 paragr. 1 lit. c) şi paragr. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, neputând avea efecte prezente sau viitoare cu privire la temeinicia acuzaţiei penale şi nici nu constituie o constatare a incidenţei vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 16 Cod procedură penală cu privire la această acuzaţie.

În al doilea rând, Completul de doi judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de apel opinează că celelalte două acuzaţii formulate de procuror [efectuarea fără drept şi fără a deţine autorizaţiile prevăzute de lege de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, faptă prevăzută de art. 336 alin. (2) Cod penal] nu sunt apte să conducă la privarea de libertate a inculpatului în condiţiile în care:

a. sunt de un pericol abstract relativ redus, fiind sancţionate cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă [art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011], respectiv cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă [art. 336 alin. (2) Cod penal];

b. parchetul nu a administrat vreo probă din care să rezulte efectele concrete produse de substanţele psihoactive asupra inculpatului ori a modului în care acesta s-a comportat în trafic;

c. parchetul nu a probat existenţa unei stări concrete de pericol social generată de consumul de substanţe psihoactive care să justifice impunerea unui tratament sau privarea de libertate;

d. parchetul nu a probat existenţa unui risc de periclitare a relaţiilor sociale în cazul în care inculpatul s-ar afla în libertate, în condiţiile în care acesta a colaborat cu organele de poliţie şi a recunoscut deţinerea drogurilor în calitate de consumator cronic;

e. comportamentul anterior al inculpatului prin raportare la legea penală nu relevă vreun risc de periclitare a relaţiilor sociale sau de influenaţare a bunei desfăşurări a procesului penal.

În al treilea rând, Completul de doi judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de apel a reţinut că art. 9 alin. (2) Cod procedură penală instituie caracterul de excepţie al măsurilor preventive privative de libertate prevăzând că acestea se dispun doar în cazurile şi în condiţiile prevăzute de o lege previzibilă în scopul evitării privărilor arbitrarii de libertate.

Din caracterul de excepţie al acestor măsuri rezultă necesitatea satisfacerii exigenţelor de subsidiaritate ale acestora şi proporţionalitate cu scopul urmărit.

Or, în cauză Completul de doi judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de apel a constatat că parchetul nu a probat existenţa vreunui temei care să conducă la concluzia necesităţii impunerii unei măsuri preventive.

Pentru aceste considerente, în baza articolului 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală, cu referire la art. 204 Cod procedură penală, Completul de doi judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de apel a admis contestaţia formulată de inculpatul (I) împotriva Încheierii penale nr. (...)/JDL/2022 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului (...), pe care a desfiinţat-o şi rejudecând cauza:

În baza art. 227 alin. 1 Cod procedură penală Completul de doi judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de apel a respins ca neîntemeiată propunerea formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul teritorial (J1), în dosar nr. (...), privind arestarea preventivă a inculpatului (I) și a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului (I) de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. (...)/UP/(...) emis în baza Încheierii penale nr. (...)/JDL/14.07.2022 pronunţată de Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului (...) în dosarul nr. (...), dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.

A menţinut restul dispoziţiilor încheierii contestate care nu contravin prezentei.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei declarate de inculpat, au rămas în sarcina statului.

(Decizie redactată și rezumată de judecător Mihail UDROIU)