ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Curtea de Apel BACĂU ·

Decizie nr. 25/A din 27.01.2004

Instanță
Curtea de Apel BACĂU
Dosar
Obiect
INDIVIDUALIZAREA PEDEPSEI. CIRCUMSTANȚE ATENUANTE
Soluție
Sursa
portal.just.ro

Inculpatul A.C., a fost condamnat prin sentinţa penală nr.457 din 2.12.2003 a Tribunalului Bacău, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. şi ped. de art.174 C.p, cu aplicarea art.37 lit.b, art.74 al.ultim. şi art.76 alin.2 C.p., la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a,b C.p.

S-a reţinut că la data de 27.04.2003 în jurul orei 21:00 victima H.A. a fost agresată în aproprierea unei şcoli de inculpat şi fraţii acestuia.

După care victima a ripostat, luând o scândură din gard.

Persoanele agresate au fugit, iar partea vătămată urmărindu-le, a fost atrasă apoi în curtea familiei inculpatului iar aici făptuitorul a lovit victima cu un târnăcop în cap, în urma căreia a decedat.

Apelul declarat de parchet a fost admis, au fost înlăturate circumstanţele atenuante acordate în favoarea inculpatului iar pedeapsa a fost majorată de la 7 ani închisoare, la 10 ani închisoare.

Instanţa de control judiciar a avut în vedere faptul că Tribunalul Bacău a motivat acordarea circumstanţelor atenuante, prin faptul că inculpatul a fost sincer şi a regretat fapta comisă, dar aceste circumstanţe nu i se cuveneau, având în vedere că anterior cele în cauză mai suferise rigorile legii penale şi nu s-a îndreptat, fiind şi recidivist în condiţiile artr.37 lit.b Cod penal.